Administrea medicamentelor

LP 1 – farmacologie
Nutriție și bkft
Variația efectelor substanțelor în
funcție de calea de administrare.
Relația structură-efect.
Relația doză-efect.
 Definiția medicamentelor
Medicamentele sunt substanţe chimice naturale sau
sintetice, simple sau amestecuri, de uz intern sau
extern, destinate vindecării, ameliorării sau
recunoaşterii unor boli sau tulburări ale
organismului. 
CĂILE DE ADMINISTRARE
ALE MEDICAMENTELOR
Definiție:
Calea de administrare
este calea prin care un
medicament, pulbere,
fluid sau orice altă
substanță
medicamentoasă este
introdusă în
organismul uman.
Calea de administare a medicamentului determină efectele acestuia.
De exemplu, medicamentele administrate intravenos acţionează
instant deoarece intra imediat în circulaţia sangvină.
 Căile de administare a
medicamentelor:
• calea de administare mucodermică: administrare
oculară, vaginală, nazală, auriculară, transdermală
(prin absorbţie), orofaringelal (inhalaţii);
• calea de administare enterală: absorbţia
medicamentelor prin tractul gastrointestinal;
• calea de administrare parenterală: injecţii sau
perfuzii intradermale, subcutanate, intramusculare,
intraevenoase, intrarectale, intraosoase, intraartriale;
 Căile de administare a
medicamentelor:
• cale de administrate endotraheală: administarea
medicamentelor în sistemul respirator cu ajutorul
sondei endotraheale;
• cale de administare epidurală: administare de
medicamente (anestezic sau analgezice opioide)
printr-un cateter introdus peridural
• calea de administare intrapleurală: injectarea de
medicamente în spaţiul pleural
Administrarea medicamentelor
oral intramuscular subcutanat topical intravenos

Absorbție

Țesut Apa plasmatică Loc de acțiune

Metabolism

Excreție
 1- Aplicații locale (topice):
I Piele
A-Dermică – creme, unguente (acțiune
locală)

B- Transdermic- absorpția substanței medicamentoase prin

piele (acțiune sistemică)
I. Nivele sanguine stabile;
II. Nu este supus primului pasaj hepatic;
III. Subst. medicamentoasă trebuie să fie potentă.

II Aplicații mucoase
• picături oculare (în sacul conjunctival)
• Picături auriculare
• Picături intranasal (în nas);
• Aplicații intrarectale, etc.
 Administrare
intrarectală:
Preparatele farmaceutice
se numesc supozitoare.
1- evită pasajul hepatic – unele din venele rectale absorb substanța
medicamentoasă care trece, astfel direct în sânge. Efectul terapeutic va fi rapid.

2- este utilă - pentru pacienții care nu pot folosi calea orală (pacienți inconștienți,
copii, dacă pacienții vomită).

Dezavantajul acestei căi este faptul că absorbția este, de cele mai multe
ori, incompletă.
 Administrare prin contact mucos
(topic)
Substanțele medicamentoase aplicate pe piele se
absorb prin epiderm în derm unde au efecte locale sau
sunt absorbite în sângele capilar de la acel nivel.
Acțiunea (efectul terapeutic) al acestora este variabil
în legătură cu vascularizația zonei, de multe ori
necesită mai multe aplicații pe parcursul unei zile.
Unele substanțe aplicate pe piele se absorb în
sânge și au efecte sistemice (nitroglicerina). Substanța
medicamentoasă este menținută în contact cu pielea
printr-o bandă adezivă și efectul terapeutic poate dura
24 ore - 7 zile.
Substanțele medicamentoase aplicate pe
mucoase (conjunctiva oculară, mucoasa otică,
vaginală etc.) se absorb repede în circulația saguină
locală, au efecte locale și, în funcție de doza aplicată
pot avea și efecte sistemice.
Inhalațiile

Substanțele medicamentoase
lichide sau diluțiile
medicamentoase se pot
administra prin spray-uri
nazale sau oral respiratorii
pentru efectele lor locale și
sistemice.
•  Preparatele farmaceutice inhalante cum ar fi, în
general, oxigen și unele anestetezice se
transformă în gaz sau se volatilizează formă în
care sunt rapid absorbite în circulația sistemică.
• Aceste substanțe ajung rapid în alveolele
pulmonare de unde se absorb rapid datorită:
– Permeabilității crescute a epiteliului alveolar și a
endoteliului vascular;
– Fluxului vascular local abundent;
– O suprafață mare de absorbție;
    
• Caracteristici:
Administrare
• a) Locul de absorbție:
• - intestinul orală
• - stomacul

• b) Factorii care influentează

absorbția

INUTILIZABILĂ:

• Comatoși;
• Sindrom de vărsătură;
• Convulsii;
• Psihotici.
 “CICLUL HEPATO-
ENTERO-HEPATIC”
Factorii care
influentează absorbția:

– viteza de evacuare
gastrică;
– tranzitul intestinal;

– forma farmaceutică .
 Administrare pe cale orală
• Astfel, pe această cale se pot administra
tratamente sub formă de: tablete, capsule,
siropuri, elixiruri, suspensii, uleuri, granule etc.
Unele necesită preparare specifică înainte de
adminstrare: uleiurile, suspensiile, granulele.
• Deoarece medicamentele cu cale de administrare
orală sunt cele mai lipsite de risc, mai ieftine şi
mai convenabile ca mod de administrare, o mare
parte din tratamentele medicamentoase se
adminstrează pe această cale.
 Relația cale de administrare orală
- doză - efect
• De cele mai multe ori, medicaţia orală este
prescrisă în doze mai mare decât echivalentul său
parenteral, deoarece, după absorbţia în tractul
gastrointestinal, o parte din medicaţie este
distrusă de ficat şi eliminată înainte de a intra în
circulaţia sistemică.
• Dozele medicamentoase orale normale pentru un
adult pot fi periculoase pentru un vârstnic sau
copil.
 Cale de
administrație sigură
și precisă.
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
PE CALE BUCALĂ, SUBLINGUALĂ ŞI
TRANSLINGUALĂ
Anumite medicamente sunt administrate
bucal, sublingual sau translingual pentru a
evita transformarea sau distrugerea lor în
stomac sau intestinul subţire.
Aceste medicamente administrate pe aceste
căi, acţionează rapid, deoarece mucoasa orală
este bogat vascularizată şi permite trecerea
medicamentelor direct în circulaţia sistemică.
• Medicamentele administrate pe cale bucală
(medicamentul se plasează între obraz şi gingie) includ
nitroglicerina şi metiltestosteronul.
• Sublingual (medicamentul se plasează sub limba
pacientului) se administrează isosorbid dinitratul,
nitroglicerină, ergotamină. Această cale de administrare se
folosește pentru dizolvarea rapidă a preparatului
farmaceutic atunci când este plasat sublingual.
• Translingual (pe
limbă) se
administrează
spray-uri
medicamentoase
pe bază de nitraţi,
pentru pacienţii
cu angină cronică.
Administrarea medicamentelor pe cale
bucală şi sublinguală:

• în administrarea pe cale bucală, medicamentul se

plasează între obraz şi gingie
• pentru administrarea sublinguală, medicamentul se
plasează sub limba pacientului
• se instruieşte pacientul sa ţină tableta la locul plasat până când se
dizolvă în totalitate, pentru a fi absorbită în întregime
• nu trebuie atinsă tableta cu vârful limbii sau mestecată pentru a
nu fi înghiţită
• pacientul nu trebuie sa fumeze până când medicamentul nu s-a
dizolvat complet, deoarece nicotina are efecte vasoconstrictoare
care încetinesc absorbţia
Administrarea
translinguală:
• pacientul va fi învăţat să ţină
pulverizatorul vertical, cu orificiul
de ieşire cât mai aproape de gură.
• va fi instruit să pună tableta sau să pulverizeze
medicamentul doar pe limbă, printr-o apăsare fermă pe
butonul flaconului
• trebuie reamintit pacientului că nu trebuie să inhaleze
sprayul ci doar să îl pulverizeze pe limbă şi să aştepte 10
secunde după adminstrare înainte de a înghiţi.
 Relația cale de administrare - doză - efect
• Această cale de administrare este rapidă deoarece mucoasa
oro-linguală este bogat vascularizată ceea ce permite
medicamentelor să fie rapid absorbite în sânge, dar este mai
lentă decât calea de adminstrare parenterală.
• Când sunt necesare cantități mici de substanță
medicamentoasă pentru administrare este preferabilă calea
bucală și sublinguală.
• Această cale de administrare ocolește pasajul gastric și
intestinal și nu există riscul de distrugere a substanței
medicamentoase de sucul gastric sau sucurile intestinale.  
• Ph-ul bucal este neutru (spre deosebire de pH-ul
acid gastric ceea ce dă subst. med. mai multă
stabilitate.
Administrarea prin aplicarea medicamentelor pe muc
oase (sublingual -perlingual, intranazal, intrarectal
etc) sau tegumente (transdermic)

• este mai rar utilizată (dacă se face abstracţie de

medicamentele cu acţiune locală) şi
• se apelează la ea, în general, în cazul
unor medicamente care se metabolizează foarte mult
la prima trecere prin ficat (ex. nitroglicerina) sau în
cazul unor substanţe care sunt distruse în tubul
digestiv (catecolamine, vasopresina etc).
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
PE CALE PARENTERALĂ
Prin definiție, parenteral
înseamnă introducerea
unui medicament prin altă
cale descrise mai sus.
• Totuși termenul se
referă la injectarea
substanței
medicamentoase în
țesuturi. Această cale de administrare impune o
tehică sterilă de injectare.
 Calea parenterală
Dintre avantajele utilizării acestei căi:
• absorbția ușoară, ceea ce determină o
instalare rapidă a efectului
• ocolirea tubului digestiv în cazul
medicamentelor sensibile la acțiunea
sucurilor digestive
• introducerea medicamentelor în organismul
bolnavului inconștient
 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
PE CALE PARENTERALĂ

Cele patru căi de administrare parenterală sunt:

– Intradermică (ID) este o
injecție în derm.
– Subcutanată (SC) este o
injecție în țesutul
subcutanat.
– Intramuscular (IM) este
o injecție în mușchi.
– Intravenos (IV) este o
injecțion în venă.
 Injecții intradermice
Injectia intradermica se face cu scop explorator,
anestezic, curativ.
 Administrare intradermică
• Injecţiile intradermale sunt folosite în special
pentru efecte locale, ca în testele alergenice sau
la tuberculină. Se administrează în cantităţi
foarte mici (0,5 ml sau mai puţin).
• Partea ventrală a antebraţului este locul cel mai
indicat de administrare, deoarece este uşor de
accesat, de observat şi, de obicei, lipsită de păr.
Foarte rar se mai foloseşte şi zona de pe spate,
interscapulară.
 Injecția subcutanată
Se face în scop curativ. Regiunea se poate efectua
în orice regiune unde nu trec în straturile
superficiale trunchiuri mari vasculare și nervoase,
regiuni infectate sau supuse la presiuni de
îmbrăcăminte.

Medicamentele administrate
pe această cale, se fac cu
ajutorul unui ac scurt şi
subţire.
Permite o difuzare progresivă
a substanței medicamentoase.
 Injecția subcutanată
• Substanţele ajung mult mai repede în circulaţia
sanguină decât dacă sunt adminstrate oral. De
asemenea, injecţiile subcutanate produc mult mai
puţine leziuni ca cele intramusculare şi au risc mai
scăzut.
• Absorbite prin circulaţia capilară, medicamentele
recomandate să fie adminstrate pe cale
subcutanată, sunt soluţii apoase sau suspensii de
aproximativ 0,5- 3 ml.
• Heparina şi insulina, de exemplu, sunt substanţe
administrate, cu precădere, pe această cale.
 Injecția subcutanată

• Substanța
medicamentoasă este
injectată în ţesutul
conjunctiv subcutanat.
• Administrarea
subcutanată este în
general dureroasă.
 Injecția intramusculară
Injecția intramusculară se efectuează în scop curativ
și permite introducerea substanței medicamentoase
adânc în țesutul muscular.
 Locul de elecție al injecției
intramusculară
Regiunea pătratul supero –extern a fesei,
deasupra liniei orizontale ce trece prin
extremitatea superioară a șanțului interfesier fața
antero- externă a brațului și a coapsei.
 CALEA
INTRAMUSCULARĂ
• In cadranul supero-extern al
fesei sau în 1/3 mijlocie a
coapsei
• Efect terapeutic rapid (15-20’)
• Permite administrarea de
solutii apoase, uleioase,
preparate retard
• Incidente posibile: abcese,
flegmoane, hemoragii
secundare puncției venoase.
Injecția deltoidiană
Această cale de adminstrare permite
o acţiune rapidă prin absorbţia în Vastus Lateralis
circulaţia sistemică. Administrarea
intramusculară este aleasă atunci
când pacientul nu poate primi
medicaţie orală, când este prea
iritantă gastric.
Locul de injectare trebuie ales cu
multă grijă, se va face şi în funcţie de
constituţia fizică a pacientului.
Se evită zonele cu edeme, iritaţii,
semne din naştere, echimoze.
Injecţiile intramusculare sunt
contraindicate pacienţilor care
prezintă tulburări ale mecanismelor
de coagulare, după terapii
antitrombotice, în timpul unui infarct
miocardic.
 O injecție intramusculară injection depozitează substanța
medicamentoasă adând în țesutul muscular.
Eliberarea regiunilor laterale ale țesutului după îndepărtarea acului
permite difuzarea substanței medicamentoase ce va fi absorbită treptat în
vasele sanguine locale
 Injecția intramusculară
Administrarea intramusculară permite absorbţia
mult mai rapidă a medicamentelor, datorită
vascularizaţiei abundente din muşchi.
Administrarea nu este dureroasă.
Intramuscular se pot administra
numai soluţii apoase, soluţii
uleioase şi suspensii, acestea din
urmă formând depozite locale în
muşchi, de unde substanţa activă
din medicament se dizolvă treptat
in lichidul extracelular şi apoi în
sânge, asigurând o acţiune
prelungită: preparate retard sau de
depozit.
 Administrarea intramusculară şi 
subcutanată
Presupune absorbţie care poate fi influenţată de natura 
medicamentului şi de vascularizaţia zonei. 
• În cazul injectării intramusculare, absorbţia este
mai rapidă decât în cazul administrării subcutanate,
muşchiul fiind mult mai bine vascularizat. Scăderea
timpului de circulaţie în insuficienţa cardiacă sau
îninsuficienţa circulatorie acută poate să scadă
absorbţia.
• Soluţiile apoase se absorb mai bine decât suspensiile
sau soluţiile uleioase, acestea din urmă realizând
adevărate depozite la locul injectării, din care
medicamentul se absoarbe lent.
 Injecţia intravenoasă
Injecţia intravenoasă
directă permite o abordare
rapidă şi un efect imediat.
Este folosită în urgenţe
(bolusuri) sau în cazurile
în care nu se poate face
intramuscular
administrarea.
Pacientul trebuie
supravegheat deoarece
efectele sunt rapide şi
imediate.
 • Administrarea intravenoasă nu presupune absorbţie
şi se consideră
că întreaga cantitate de medicament injectată 
ajunge în circulaţia sanguină chiar din momentul
administrarii.
• Ea realizează concentraţii sanguine foarte înalte şi
rapide, fiind extrem de eficace în urgenţe, dar şi
foarte periculoasă.
• Pentru a permite medicamentului să se dizolve în tot
sângele, se recomandă ca administrarea să se facă
lent, în mai mult de 1minut. 
 Structura chimică a substanțelor
medicamentoase injectate intravenos.
• Soluțiile administrate intravenos sunt uzual soluții
apoase dar pot fi, de asemenea alcooli, sau alți
solvenți nonapoși. Suspensiile injectabile
administrate intravenos sunt heterogene ce conțin
atât componente apoase și non-apoase.
• Emulsiile grase și soluțiile de substituție
alimentară sunt folosite pentru a asigura aportul
caloric pacienților ce nu îi pot absorbi pe cale
gastro-intestinală.
Injectarea intraarterială este manevră
de excepţie (introducerea de substanţe
radioopace pentru diferite explorări
funcţionale, administrare de
citostatice). De asemenea și injectarea
intracardiacă.

Administrarea medicamentelor prin

injecţii trebuie făcută numai de
persoane calificate, cu respectarea
riguroasă a condiţiilor de sterilizare.
Adrenalina 10/00 in stop cardiac
Altfel, există riscul transmiterii unor
infecţii serioase, ca spre pildă hepatita
epidemică. În situaţii cu totul speciale şi numi în condiţii
de spitalizare, administrarea parenterală a
medicamentelor se mai poate face şi pe alte căi:
intrarahidian, intraperitoneal, în seroase,
intrarticular, etc.
Vă mulțumesc pentru atenție