23.

SISTEME DE TRANSPORT SI ELIBERARE LA ȚINTĂ

Sunt forme farmaceutice din generaţia a IV-a, care acţionează prin două
modalităţi:
 Acţiune prin mecanism pasiv (prin încorporare intravascular). Sunt
cunoscute două modalităţi de acţiune prin mecanism pasiv şi anume:
- embolizarea; este metodă de tratament a leziunilor hipervascularizate,
prin blocarea arterelor care alimentează diferite zone ale organismului,
mai ales când în zonele respective s-au proliferat diferite tumori.
- chemoembolizarea; Această metodă utilizează microsfere încărcate cu
substanţe active în special citostatice şi acţionează într-o anumită zonă
ţintă.
 Acţiune prin mecanism fizic: metodă prin care se controlează din exterior sau
prin bioadeziune modul de cedare a substanţei medicamentoase.La acest
mecanism de acţiune amintim următoarele modalităţi specifice:
o Ţintirea magnetică. În cadrul acestei operaţii sunt utilizate microsfere
de 1-2 µm conţinând particule încărcate magnetic şi care sunt dirijate
printr-un câmp magnetic exterior spre anumite organe ţintă.
o Ţintirea prin bioadeziune, metodă care combină embolizarea cu
legarea particulei de endoteliul vascular.
o Ţinitirea celulară sau subcelulară. Această metodă utilizează particule
de dimensiuni foarte mici, care urmează să fie captate la nivel celular
sau subcelular (sistemul reticuloendotelial).
Ca sisteme de transport ţintă, care asigură o cedare controlată prezentăm
următoarele:
 Nanoparticulele – sunt sisteme disperse solide de dimensiuni coloidale
(între 10-110 nm) utilizate pe cale sistemică şi care conţin substanţa activă
încorporată în interiorul particulei sau absorbită pe suprafaţa acesteia. Aceste
particule se prepară utilizând două tipuri de polimeri macromoleculari:
biodegradabili sau nebiodegradabili;
 Microsferele – sunt sisteme monolitice conţinând substanţe
macromoleculare sau lipide, biodegradabile sau nebiodegradabile având
dimensiuni cuprinse între 1-1.000 µm şi care conţin sau nu substanţă
medicamentoasă.
 Lipozomii – sunt sisteme farmaceutice compuse din unul sau mai multe
straturi concentrice de fosfolipide în interstiţiile cărora se includ soluţii care
conţin substanţe medicamentoase.
o Datorită asemănării configurațiilor cu membranele biologice, lipo
domnit am fost pe larg cercetați ca sisteme de eliberare pentru un
spectru larg de compuși: chimioterapice, substanțe de contrast,
antifungice, antiinflamatoare, compuși chelatanți, vitamine, hormoni,
antigene imunomodulatoare.
 Lipoproteinele – utilizarea lipoproteinelor (macromolecule endogene cu rol
în transportul lipidelor și în metabolismul lipidic ca transporturi
medicamentoși, se bazează pe următoarele observații:
o sunt în macromolecule naturale, deci lipsite de proprietăți
imunologice;
o nu sunt rapid eliminate în circulație de către sistemul reticulo-
endotelial;
o pot fi preluate de celule, prin intermediul unor receptori cu afinitate
mare pentru lipoproteine.
 o Lipoproteinele, în special, cele modificate chimic (HDL-lactolizate
sau LDL-acetilate) au fost cercetate ca potențial transportori pentru
diverși compuși activ: agenți antiviral, substanțe imunomodulatoare,
antiparazitare și antiinfecțioase.
Sisteme de eliberare la țintă mediate de liganzi
Țintirea mediată de liganzi este un procedeu prin intermediul căruia se
urmărește transportul și eliberarea substanței active în compartimentul vascular sau
la nivel celular. Ca liganzi, au fost investigați anticorpi, interleukine, lecitine,
lipoproteine, polipeptide, proteine virale etc.
Aceste molecule se leagă specific de atingere, molecule transportoare sau
receptor de suprafața celulelor imunitare (limfocite, leucocite, macrofage, sau alte
celule implicate în fagocitoză), endoteliale, epiteliale de la nivelul tractului
gastrointestinal, hepatice sau de pe suprafața unor celule maligne.

Anticorpi
Anticorpii reprezintă exemplul cel mai reprezentativ dintre liganzii
menționați mai sus. Utilizarea clinică a unui anticorp în ghidarea la țintă a
substanțelor medicamentoase depinde de gradul său de reaactivitate încrucișată cu
țesuturile normale și de afinitatea față de antigenele țintite.
Prezența antigenelor libere în circulația generală este, de asemenea, un factor
important în țintirea substanțelor medicamentoase, deoarece un antigen specific
acestor anticorpi s-ar putea combina prematur cu ele diminuând specificitatea de
loc.
Folosind anticorpii ca transporturi au fost investigate diverse substanțe
medicamentoase: clorambucil, metotrexat, daunomicină, toxina difterică și recina.
 Anticorpii pot fi, de asemenea, adsorbiți ori legați covalent de diverse
sisteme transportoare, precum lipozomi, eritrocite, microcapsule și nanosfere, în
scopul ghidării lor selective către locuri specifice din organism.