LP 2 FARMACO

Principii de tratament medicamentos

ABSORBTIA MEDICAMENTELOR
• Reprezinta transferul unui medicament de la locul administrarii pana in sange, prin
intermediul unuia din numeroasele mecanisme disponibile
• Viteza si eficienta absorbtiei depind de factori legati de mediul in care mdicamentul
este absorbit, cat si de caracteristicile chimice ale agentului terapeutic si de calea de
administrare folosita ( care influenteaza biodisponibilitatea acestuia)
• Medicamentele absorbite, ajunse in sange, ajung la tesutul tinta unde actioneaza, dar
si in alte tesuturi.Unele medicamente se pot depozita tisular ( in tesutul adipos, in
oase, ficat, rinichi, plamani)
• Patrunderea in creier este conditionata de traversarea barierei hematoencefalice,
substantele trebuind sa fie liposolubile pentru a trece de aceasta bariera

MECANISME DE ABSORBTIE A MEDICAMENTELOR DIN TRACTUL GI

A. Difuziune pasiva

- Se face in functie de gradientul de concentratie, agentul terapeutic deplansandu-se

dintr-o regiune unde concentratia este ridicata intr-o regiune unde concentratia este
mai mica
- Nu implica folosirea unui transportor
- Majoritatea medicamentelor patrund in organism prin acest mecanism
- Substantele hidrosolubile strabat membranele celulare prin pori sau canale apoase, in
timp ce substantele liposolubile traverseaza usor majoritatea membranelor biologice

B. Difuziune facilitata
• patrunderea in celula se face sub actiunea unor proteine transmembranare
specializate, cu rol de transportori
• nu necesita energie

C. Transport activ
• depinde de asemenea, de proteine transportoare specifice care traverseaza
membrana celulara
• transportul depinde de hidroliza ATP
• permite deplasarea impotriva unui gradient de concentratie, dintr-o zona cu o
concentratie mai scazuta catre o zona cu o concentratie mai ridicata

D. Endocitoza si exocitoza
• endocitoza presupune includera moleculei de medicament intr-o vezicula formata
prin invaginarea membranei celulare, care ulterior se detaseaza si patrunde
intracelular
• exocitoza, reprezinta inversul endocitozei, si este folosita de celule oentru excretia
multor substante( norepinefrina)
FA C T O R I C A R E I N F L U E N T E A Z A A B S O R B T I A
• pH – ul
• Nivelul fluxului sangvin la locul absorbtiei – fluxul sangvin de la nivel intestinal, este
mult mai mare decat fluxul sangvin gastric, astfel absorbtia intestinala este favorizata
comparativ cu cea gastrica
• Suprafata totala disponibila pentru absorbtie – intestinul are o suprafata de aprox.
1000 de ori mai mare decat cea a stomacului, astfel absorbtia intestinala a
medicamentelor este mai eficienta
• Timpul de contact de la nivelul suprafetei de absorbtie
• Nivelul glicoproteinei-P

B I O D I S P O N I B I L I TAT E A
• Masoara proportia din doza de medicament administrata, care ajunge in sange,
respectiv este disponibila pentru actiune
• Se determina comparand nivelurile plasmatice ale unui agent terapeutic dupa
administrare pe o anumita cale( ex. orala) cu nivelurile plasmatice obtinute dupa
injectare IV ( cand intreaga cantitate de medicament patrunde in circulatie)
• Daca medicamentul este administrat oral, doar o parte din doza va ajunge in plasma
Spre deosebire de injectarea IV, care asigura biodisponibilitate de 100%, administrarea orala
a unui medicament se asociaza frecvent cu efectul de prim pasaj hepatic.
Efectul de prim pasaj hepatic:

 atunci cand un medicament este absorbit din tractul GI, acesta patrunde initial in
circulatia portala inainte de a ajunge in circulatia sistemica.
 daca medicamentul este metabolizat rapid la nivelul ficatului sau in peretele intestinal
in cursul acestui prim pasaj, cantitatea de agent terapeutic in forma nativa care ajunge
in circulatia sistemica scade.
 de exemplu, in cazul nitroglicerinei, 90% din cantitatea administrata este epurata dupa
un singur pasaj hepatic, de aceea acest medicament este administrat pe cale
sublinguala.
Medicamentele vulnerabile la efectul de prim pasaj hepatic ar trebui administrate in cantitati
suficiente pentru atingerea concentratiilor tinta ale formei active.

DISTRIBUTIA MEDICAMENTELOR
Distributia este procesul prin care un medicament paraseste in mod reversibil torentul
circulator si patrunde initial in spatiul interstitial (lichid extracelular) si apoi in spatiul
intracelular.
Transferul unui agent terapeutic din plasma in spatiul interstitial depinde in principal de
debitul cardiac si fluxul sanguin regional, permeabilitatea capilara, volumul tisular, gradul
legarii medicamentului la proteinele plasmatice si tisulare
CLEARANCEUL MEDICAMENTELOR
Dupa patrunderea unui medicament in organism incepe procesul de eliminare.
Principalele cai de eliminare sunt :
- metabolizare hepatica
- eliminare biliara
- eliminare urinara

Impreuna, aceste procese de eliminare determina scaderea concentratiei plasmatice a

medicamentelor
Practic, la orice moment, o fractiune constanta din cantitatea de medicament prezenta in
organism este eliminata per unitate de timp
Clearanceul sau rata de eliminare reprezinta o masura estimativa a cantitatii de medicament
epurate din organism intr-o unitate de timp.
Cea mai importanta cale excretorie este cea renala.La pacientii cu insuficienta renala se
poate face dializa extracorporala, prin care se indeparteaza substantele.
Eliminarea renala a medicamentelor se realizeaza prin trei procese :

 filtrare glomerulara
 secretie tubulara proximala
 reabsorbtie tubuara distala
 pentru minimizaea procesului de reabsorbtie medicamentele sunt modificate
predominant intrahepatic

CREAREA SI OPTIMIZAREA UNUI REGIM TERAPEUTIC

Pentru a initia tratamentul medicamentos, medicul stabileste un regim terapeutic care
presupune administrarea medicamentelor in perfuzie continua sau sub forma de doze fixe la
intervale regulate, tinand cont de diversi factori legati de pacient si de particularitatile
medicamentelor cat si de viteza cu care trebuie atinsa starea de echilibru.
Starea de echilibru corespunde situatiei in care, cantitatea de medicament administrata este
egala cu cantitatea eliminata, astfel incat nivelurile plasmatice si tisulare raman constante( in
cazul administrarii IV) sau fluctueaza in jurul unei valori medii ( in cazul administrarii orale a
unor doze fixe la intervale regulate)
Obiectivul terapiei cu un medicament este reprezentat de atingerea si mentinerea
concentratiilor in intervalul terapeutic cu minimizarea toxicitatii si a efectelor secundare,
lucru atins cu majoritatea medicamentelor prin reglarea atenta a dozelor
Intervalul terapeutic se defineste drept acel interval al concentraiei plasmatice la care
tratamentul este eficace.
Cantitatea necesara de medicament se calculeaza si se administreaza ca doza de incarcare,
atunci cand efectele trebuie obtinute rapid sau ca doza de intretinere.

T I M P U L D E I N J U M ATAT I R E
• Timpul de injumatatire reprezinta timpul necesar scaderii la jumatate a concentratiei
de medicament in plasma.
• Acest parametru depinde la inceput mai ales de distributia medicamentului, apoi
predominant de epurarea sa.
• Cunoasterea timpului de injumatatire este utila pentru stabilirea intervalului din doze
• In functie de medicament poate varia de la ore la zile

FA R M A C O T O X I C O L O G I E
• Are drept obiect studiul efectelor daunatoare ale medicamentelor

A.Intoxicatiile medicamentoase
- toxicitatea se evalueaza experimental si se cuantifica drept doza care intoxica sau
omoara 50% din animalele testate
- pot fi acute sau cronice
- intoxicatiile acute sunt provocate foarte frecent de barbiturice, antidepresive,
neuroleptice si in mod deosebit de diverse asociatii medicamentoase
- intoxicatiile cronice apar in conditiile administrarii repetate de doze mari si se
datoreaza acumularii de cantitati toxice de medicament

Tratamentul intoxicatiilor
- consta in masuri nespecifice, care urmaresc micsorarea cantitatii toxice din organism,
mentinerea unui tratament simptomatic si sustinerea functiilor vitale
- dupa caz se pot face spalaturi, se poate provoca voma, se administreaza purgative,
diuretice, la nevoie se poate apela si la dializa
- tratamentul simptomatic se adreseaza unor manifestari suparatoare sau daunatoare
– convulsii, sedare excesiva, coma, colici etc

In anumite cazuri se poate apela la un tratament specific antidotic

- antidoturile sunt substante capabile sa combata in mod electiv fenomenele toxice
produse de anumite medicamente
- dintre antidoturile cunoscute sunt : nalorfina in intoxicatia cu morfina, si alte opioide;
atropina in intoxicatia cu anticolinesterazice

B. Reactiile adverse la medicamente

- Reactiile adverse se definesc ca fenomene nocive, care apar la dozele uzuale de
medicament
- cel mai mare risc il prezinta batranii, copiii si femeile insarcinate
 - principalele simptome se situeaza in ordinea descrescatoare a frecventei, in
urmatoarele locuri : piele, tub digestiv, SNC , aparatul circulator
- dupa mecanismul lor reactiile adverse pot fi de tip toxic, idiosincrezic si alergic

B.1 Reactiile adverse de tip toxic

- sunt dependente de doza, apar in conditii de supradozare relativa, frecventa si
intensitatea crescand cu doza
- factorii dependenti de bolnav care duc la aparitia acestora sunt : o sensibilitate
crescuta la medicamentul resectiv, insuficienta organelor responsabile de epurare
(ficat, rinichi),
- factorii dependenti de medicament care duc la aparitia reactiilor alergice de tip toxic
sunt : indice terapeutic mic, respectiv distanta mica intre zona terapeutica si cea
toxica, biodisponibilitatea , folosirea unor cai de administrare cu risc toxic mare
( injectabil), scheme de administrare inadecvate

Tipuri particulare de reactii adverse toxice sunt efectele dismorfogene sau teratogene,
efectele mutagene si cancerigene
Efectele dismorfogene se caracterizeaza prin defecte morfologice la copii in cazul
administrarii medicamentelor la femeile insarcinate, cand aceste defecte sunt majore avand
caracter de monstruozitate efectul se numeste teratogen.
Dintre medicamentele cu risc cert sunt:

 citostaticele anticanceroase,
 unele epileptice (fenitoina),
 sarurile de litiu,
 anticoagulantele cumarinice,
 hormonii sexuali androgeni.
Varsta sarcinii este un alt factor major pentru riscul dismorfogen
Sensibilitatea este maxima in primul trimestru de sarcina, mai ales intre zilele 20-40 cand
organogeneza si determinantii ei chimici sunt la apogeu
Desi efectele dismorfogene respectiv teratogene sunt rare, se impune o serie de masuri
profilactice : evitarea medicamentelor de cat posibil in sarcina, administrarea celor mai mici
doze eficiente, incompatibilitatea dintre sarcina si medicamente cu risc dismorfogen
indispensabile in anumite situatii clinice, obliga la evitarea saricinii sau la intreruperea
acesteia
Efectele mutagene au drept consecinta modificari permanente ale fenotipului care ulterior,
chiar si dupa mai multe generatii pot determina afectarea fenotipului prin diverse boli
genetice : citostaticele anticanceroase, unele epileptice, neuroleptice,
metronidazolul.Reglementari actuale interzic introducerea medicamentelor cu risc mutagen
in terapeutica, cu exceptia situatiilor indispensabile – citostaticele la bolnavii neoplazici

B.2 Reactiile adverse idiosincrazice

 - sunt independente de doza, pot sa apara la doze obisnuite, lipsite de nocivitate
- se datoreaza unor procese de biotransformare a medicamentelor sau a unor reactii
tisulare neobisnuite
- determinismul este genetic, si se refera la modificarea sintezei unor proteine specifice
- un exemplu de tulburare idiosincrazica datorita unei reactivitati tisulare neobisnuite
este hemoliza, provocata la anumite personae de doze obsinuite de chinina, acid
nalidixic, substratul biochimic fiind deficitul hematiilor in G-6PD

B.3 Reactii adverse alergice

- sunt reactii adverse alergice care au un mecanism imun
- sunt independente de doza, pot sa apara si la doze foarte mici
- presupun o sensibilizare prealabila
- a fost descrisa o predispozitie care este probabil determinata genetic
- sensibilizarea alergica se dezvolta de obicei dupa 5-14 zile de la prima administrare ,
riscul este mai mare pentru administrarea locala si mai mic pentru administrarea
orala
Exista 4 tipuri de reactii alergice , care difera prin mecanism si prin manifestarile clinice

B.3.a Reactii alergice de tip anafilactic

- sunt reactii immediate, provocate de cuplarea antigenului cu IgE
- se manifesta cu vasodiliatatie, hipotensiune, edem, bronhospasm, urticaria, rinita
seroasa
- simptomul cel mai acut este socul anafilactic, care poate fi letal

B.3.b Reactii alergice de tip citotoxic

- se datoreaza formarii de IgG, IgM
- se manifesta cu prin anemii hemolitice, trombocitopenii, ractii citotoxice autoimune
( sdr. lupoid)

B.3.c Reactii alergice prin complexe imune

B.3.d Reactii alergice intarziate ( dermatita de contact)

PRINCIPALUL MIJLOC DE PROFILAXIE A ALERGIEI MEDICAMENTOASE ESTE ANAMNEZA!!!!!