1

FARMACOLOGIE

CURS 1
FARMACOCINETICA
-Farmacocinetica: studiaza drumul parcurs al unui medicament in organism de la administrare pana
la eliminare.

PRINCIPALELE MODALITATI DE TRAVERSARE

Difuziunea pasiva(simpla) – trecerea substantei medicamentoase prin membrana fara
consum de energie, pana la egalizarea.
 Filtrarea- trecerea medicamentelor prin pori aposi impreuna cu un flux de apa fara consum
de energie in sensul gradientului de concentratie.
-medicamente hidrosolubile, molecule mici sau mai mari legate de proteine plasmatice.
 Transport activ- se face impotriva gradientului de concentratie, de la concentratie mica la
mare, cu consum de energie.
 -substante medicamentoase polare, disociate si ioni.
 Difuziunea facilitata-se face in sensul gradientului de concentratie dar se realizeaza cu
ajutorul unui trasportor fara consum de energie.
Pinocitoza-modalitate de traversare a membranei biologice, mai rar intalnita.

Cea mai importanta proprietate este solubilitatea medicamentelor:

-substantele liposolubile (nepolare) traverseaza membrana prin difuziune.
-substantele ionizate (polare) nu sunt liposolubile, nu pot trece prin membrana
- hidrosolubile traverseaza prin alte procese (nu difuziune).

Cu cat :- pH-ul mediului e mai mic decat componenta cu pKa si predomina forma neionizata=>
liposolubila - traversa membrana.
-pH mediului>pKa substantei =>disociaza mult, predomina forma ionizata(polara), va trece
greu sau chiar deloc prin membrana.

ABSORBTIA MEDICAMENTELOR
-Trecerea medicamentului de la locul administrarii in sange prin traversarea unor membrane
biologice.
-Depinde de: calea de administrare, de concentratia substantei, de suprafata de absorbtie,
vascularizatia locala.
-Calea de administrare poate fi:
CALEA ORALA
-absorbtia nivelul intestinului subtire (duodenului si al jejunului proximal),prin difuziunea simpla doar
substantele liposolubile.
-absorbtia e imposibila cand medicamentele sunt inactivate de pH-ul gastric sau de enzimele
intestinale.
-Exista si medicamente cu alimente sau cu alte medicamente -compusi neabsorbabili.
-Exista medicamentele care dupa absorbtia intestinala trec in circulatia portala si se metabolizeaza in
proportie mare la nivelul ficatului - nu se produc efect farmacodinamic => fenomen de prim pasaj
hepatic=> nu se administreze oral sau nu se administreze in cantitati mari pt a nu depasi capacitatea
ficatului de metabolizare.
 2

ADMINISTRAREA INJECTABILA
-pt medicamentele care nu se absorb digestiv sau cand e necesar un efect rapid.
 Intravenos: nu implica proces de absorbtie, se administreaza direct in sange.
 Intramuscular sau subcutanat: trecerea din tesut in sange. intramusculara absorbtia e mai
mare, subcutanat absorbtia se face mai lent.
 Intraarterial, intrarahidian, intrapleural- rar
 Intralingual: absorbtia rapida.
 In infiltratii- injectarea strat cu strat, anestezie locala.

ADMINISTRARE SUBLINGUALA
-substante liposolubile care se pot absorbi rapid prin mucoasa bucala
Avantaj: evita primul pasaj hepatic, permite un efect rapid.

ADMINISTRARE EXTERNA
 Intrarectala: supozitoare/ clisma medicamentoasa , absorbtie lenta si relativ inegala.
Avantaj:evita primul pasaj hepatic.
 Pe tegumente:efect local
 Pe mucoase: efect local
 Inhalatorie: preparate cu efect doar local (astmului bronsic)

BIODISPONIBILITATEA –parametrul farmacocinetic

-reprezinta procentul de substanta medicamentoasa din cantitatea administrata care ajunge in sange
si ete disponibil pt actiune.
-administrarea intravenoasa BD=100% . Daca BD<100% => absorbtie incompleta
- BD este influentata de:
 Calea de administrare
 Medicament-forma farmaceutica
 Organism-varsta,sarcina
 Asocierea cu medicamente sau alimente.

VEHICULAREA (TRANSPORTUL) MEDICAMENTELOR IN SANGE

- Dupa absorbtie are loc vehicularea medicamentelor prin sange catre tesuturi.
-Proportie de medicament legata de proteinele plasmatice (albumine, β globuline sau α-
glicoproteine-med.bazice)- (fractie legata) si o alta proportie ramasa in plasma (fractie libera).
- Hipoalbuminemia- legare scazuta a medicamentelor => fractie libera crescuta – efect crescut.
-Administrarea concomitenta de medicamente care se leaga pe aceleasi serii proteice determina
competitii astfel incat unul din medicamente poate fi deplasat de catre celalalt medicament cu efect
mai mare.
-Fractia legata constituie depozit temporar de medicament in plasma, iar fractia libera este
responsabila de efect, strabate capilarul, filtreaza renal.
- Medicamentele cu fractie libera mare au efect rapid, puternic si cu durata scurta.
- Intre fractia libera si fractia legata exista in permanenta un echilibru dinamic.

DISTRIBUTIA
-Traversarea medicamentelor prin sisteme membranare.
 3

-Unele medicamente se distribuie larg in majoritatea tesuturilor (alcool), altele se distribuie intr-un
numar redus de tesuturi sau chiar intr-un singur tesut
- Majoritatea medicamentelor in compartimentele lichidiene ale organismului:sange, lichid
extracelular sau in toata apa din organism (lichid intra+extracelular).
-Aprecierea distributiei se face printr-un parametru farmacocinetic :
volum aparent de distributie (Vd).
Vd=D/C plasm D=doza administrata
C=concentractia plasmatica imediat dupa administrare
-Valoarea Vd sugereaza cum se face distributia, poate fi de:
 3 pana la 5l => egal cu volumul sangvin => medicamentul s-a distribuit in compartimentul
intravascular.
 10-12l => in compartimentul extracelular
 42l => in toata apa din organism (intra+extracelular)
 ...100l = digoxina care se acumuleaza in musculatura striata si are Vd de 500l.

ELIMINAREA MEDICAMENTELOR DIN ORGANISM

-se poate realiza prin:
Metabolizarea: -medicamente liposolubile in special in ficat uneori in peretele intestinal rinichi,
suprarenala, plaman;
Metabolizarea hepatica – 2 faze:
 Metabolizare enzimatica (microzomiala)
-se realizeaza in special de enzime microzomiale.
-presupune reactii de oxidare, reducere hidroliza, carboxilare.
-Din aceste reactii rezulta metaboliti putin activi, mai polari (hidrosolubili) si se pot elimina renal.
 Reactii de conjugare
-compusii rezultati din oxidarea microzomiala sufera reactii de conjugare si rezulta compusi cu
activitate si mai redusa sau chiar inactivi care urmeaza sa fie eliminati.
-Medicamentele care se metabolizeaza numai prin conjugare: Oxazepam
-Cele mai importante familii de enzime: CYP 3A4 , CYP A2D6.
-Asupra acestor enzime pot exista influente de tip stimulator (fenomene de inductie enzimatica)
inhibitor (fenomene de inhibitie enzimatica).
Inductia enzimatica: -stimuleaza sinteza si activarea enzimelor microzomiale dupa administrarea unor
medicamente.
Se produce cresterea capacitatii de metabolizare hepatica fie in cazul medicamentului (autoinductie)
sau scaderea altui medicament administrat concomitent => fenomen de toleranta- necesita
administrarea unor doze progresiv mai mari.
Inhibitie enzimatica: - inhibarea enzimelor microzomiale dupa administrarea unor medicamente si
consecutiv scade metabolizarea altor medicamente administrate concomitent => creste concentratia
plasmatica si creste riscul de aparitie al fenomenelor de toxicitate sau supradozare.

EXCRETIA MEDICAMENTELOR
-se realizeaza mai ales renal.
Eliminarea renala:
- filtrare glomerulara (molecule mici), reabsorbtie tubulara (daca sunt liposolubile).
-elimina prin secretie tubulara  fenomen de transport activ.
 4

-Clearance renal e diferit pt fiecare substante.

-Excretia renala depinde de capacitatea functionala a rinichiului In afectiuni renala scade
eliminarea  creste riscul de aparitie a fenomenelor toxice.
Eliminarea salivara:
-a fost dovedita pt Penicilina, antibiotice, salicilati, barbiturice, ulterior si altele: Diazepam si Digoxina.
-trecerea in saliva se face prin difuziune simpla
-medicamentele liposolubile trec foarte usor.
Eliminarea biliara:
-transport activ din sange in caile biliare
-pt hormoni steroidieni si pt unele antibiotice
-filtrarea medicamentelor in circuitul hepato-entero-hepatic
Eliminarea pulmonara: -pt anestezice generale inhalatorii si pt unele hipnotice
Eliminarea prin laptele matern: -pt medicamente liposolubile sau unele hidrosolubile, se face prin
difuziune, in general trec alcoolul, opioidele, atropina, barbituricele, antiepileptice, purgative. Laptele
matern este mai acid decat plasma.
Eliminarea prin tegumente si fanere: -prin secretie sudorala sau prin acumulare in celulele cornoase
din piele si fanere.

T1/2(timpul de injumatatire plasmatica) = intervalul de timp in care concentratia plasmatica a unui

medicament scade la jumatate.
Tipuri de cinetica:
 De ordinul 1- in unitate de timp se elimina din organism o cantitate dependenta de cantitatea
totala din organism, se realizeaza o concentratie constanta in organism, volatila pt marea
majoritate a substantelor medicamentoase
 De ordinul o- in unitate de timp se elimina o cantitate constanta (nu depinde de cat s-a
administrat) ex. alcool etilic- administrat mult, eliminat mult
 intermediara

CURS 2
FARMACODINAMICA GENERALA

1. Farmacodinamica se ocupa cu studiul interactiunii intre substanta medicamentoasa si moleculele

materiei vii
2. Interactiunea poate fi:
 Nespecifica- efectul este identic la nivelul tuturor structurilor organismelor vii.
 Specifica- interactiunea intre moleculele de medicament si o structura particulara 
farmacoreceptor de la nivelul organismului.
Farmacoreceptor=substanta macromoleculara preexistenta in organism.
3. Efectul unei substante medicamentoase in organism este dependent de doza administrata.
4. Efect maximal=substanta medicamentoasa a ocupat toti receptorii din organism.
5. Doza eficienta- e doza care duce la un efect egal cu 50% din efectul maximal.
6. Afinitate pt receptorul farmacodinamic = capacitatea unei molecule de medicament de a se lega de
un anume situs recunoscut.
A) Subst agoniste – se fixeaza pe receptori si il si activeaza
B) Subst antagoniste (blocante) – au afinitate pt receptori si se fixeaza pe receptori, dar nu il
activeaza (impiedica substanta agonistului)
 5

-Cand administram si agonist si antagonisti – amandoi devin antagonisti competitive, se vor fixa
pe molecula cei cu afinitatea mai mare pt receptori si cu concentratia moleculara mai mare
(afinitate x concentratie moleculara)

a-agonist
 Daca asociem substanta “a” cu un alt agonist “b” curba se deplaseaza la stg => obtinem
aceiasi intensitate a efectului pt doze mai mici de subst “a” (pt ca parte din receptori au fost
ocupati cu subst “b”)
 Daca asociem subst “a” cu un antagonist “c” curba se deplaseaza la dreapta => trebuie sa
administrez din ce in ce mai multa substanta “a” pt a obtine acelasi efect.

C) Substanta agonist-antagonist (agonist partial)

La doze mici- actiune de tip agonist
La doze mari- intensitatea efectului e mai mica (e antagonist fata de ea).
Potenta unui medicament e cu atat mai mare cu cat dozele necesare pt a obtine o anumita
intensitate a efectului farmacodinamic e mai mica.

RECEPTORI FAMACOLOGICI

Dupa localizare: membranei celulare, citoplasma, nucleu

Dupa structura: canale ionice, Enzimatici, Cuplati cu proteina G , Nucleari

I. Receptori de tip canal ionic se gasesc la nivelul membranei celulare, sunt structuri
transmembranare de tip polipeptidic care strabat structura lipidica a membranei si includ un canal
ionic (de Na, K, Ca, Cl).
Exemple :
1) receptorul GABA-ergic pt gama globuline- are un canal de clor, activarea receptorului determina
deschiderea canalului.
2) receptori nicotinici (tip canal ionic)- are un canal de Na, efect cu durata scurta
II. Receptori enzimatici –
-Fixarea agonistului pe situsul receptor situat pe portiunea extracelulara determina modificari
conformationale ale receptorilor care vor determina modificarea proprietatilor enzimelor ale
portiunii intracelulare cu declansarea de efecte metabolice si tisulare.
Pe acesti receptori actioneaza: insulina, factorul de crestere, factorul de crestere plachetara.
III. Receptori cuplati cu proteina G
- Stusul de legare se gaseste pe a3a ansa.
-Fixarea agonistului modificarea conformationala a celea de-a3-a ansa intracelulara
interactioneaza cu proteina G.  modificari activitatii proteinei G.
 6

Exista mai multe tipuri de proteina G: Gs (Stimuleaza functia adenilatciclazei), Gi (inhiba functia
adenilatciclazei), Gq (stimuleaza activitatea fosfolipazei C).
Ex.: receptori muscarinici, adrenergici, serotoninergici.
IV.Receptori nucleari
-In momentul cuplarii medicamentului cu situsul din receptor se desrpinde un fragment proteic, iar
complexul format din medicament si restul recepetorului este transportat activ la nivelul nucleului
unde modifica sinteza de ARN mesager (creste sau scade) si modifica astfel sinteza unor proteina cu
aparitia efectului farmacodinamic.
- Ex.: glucocorticoizi+ substante steroidiene.
- Acest tip de receptor duce la o amplificare foarte mare a efectului.

Intensitatea efectului unei substante medicamentoase depinde si de numarul de receptori pt

medicamentul respectiv care se gasesc in organul tinta.
Ex.: -tubul digestiv are multi receptori muscarinici
-cordul nr mare de receptori tip β1 (actiuni blocante si stimulante β1)
-vase de sange tip α1 (vor fi influentate de adrenalina si noradrenalina)
-bronhiile receptori tip β2

Toleranta farmacodinamica- consecinta reducerii numarului de receptori pe care actioneaza

medicamentul.
Toleranta farmacocinetica- consta in cresterea vitezei de metabolizare a unui anume medicament ca
urmare a administrarii pe o perioada lunga de timp.
Tahifilaxia- toleranta care se instaleaza repede si de datoreaza epuizarii de mediator endogen.

FARMACOTOXICOLOGIA
studiul aparitiei si modalitatilor de tratament a reactiilor adverse aferente la doze uzuale de
medicament.

Frecventa reactiilor adverse la un anume medicament se poate clasifica:

 Reactii adverse frecvente peste 10% din cazuri
 Reactii adverse ocazionale 1-10%
 Reactii adverse rare <1%
 Reactii adverse foarte rare < 0,8%
 Reactii adverse necuantificabile

Clasificarea reactiilor adverse:

A) De tip toxic
Sunt dependente de doza administrata (direct proportionale).
DL50 (doza letala 50)= doza la care mor 50% din animalele de laborator
IT(indice terapeutic)= DL50/DE50
Pt ca medicamentul sa poata fi introdus IT>10
 Aparitia reactiilor adverse tip toxic poate fi influentata de starile patologice sau ale organismului.
 In caz de insuficienta renala/ hepatica epurarea medicamentului se face mai greureactii
adverse toxice.
 Factori favorabili ai toxicitatii unei anume substante medicamentoase: IT mic, biodisponibilitatea
variabila a substantei active in diferite forme farmaceutice, functia unor cai de administrare cu risc
toxic creste (i.v.).
 7

 Tratamentul unei reactii adverse tip toxic se face la fel ca in cazul unei intoxicatii cu substanta
respective
TIPURI PARTICULARE DE REACTII ADVERSE TIP TOXIC
 Efecte desmorfogene si teratogene=> aparitia unor modificari morfologice
 Efect mutagen-modificari genetice
 Efecte adverse cancerigene
 De tip idiosincrazic – la personae cu sensibilitate crescuta determinata genetic
B )Reactii adverse alergice
 Apar prin mecanism imun, dependente de doza
 Putem considera o reactie adversa ca alergica in urmatoarele situatii:
-sa existe contact anterior cu substanta respectiva
-intervalul de timp intre prima administrare si aparitia semnelor clinice 4-14 zile
-reactia adversa trebuie sa raspunda la terapia antialergica
 Frecventa reactiilor alergice depinde de calea de administrare: locala, intravenoasa, interna.
Alergiile la un anume medicament sunt incrucisate (apare la penicilina G=> apare la toate
penicilinele).
 Reactii de tip 1 (anafilactice)- rapid, apar dupa cuplarea medicamentului cu anticorpii (IgE)
fixate pe bazofile si mastocite. Fixarea determina descarcarea de histamina, serotonina=>
vasodilatatie, hipotensiune, permeabilitate capilara, edeme, bronhospasm.
Clinic reactiile de tip 1 variaza: eruptii cutanate, criza de astm bronsic, soc anafilactic
Tratament: administrare intravenoasa de adrenalina, hemisuccinat de hidrocortizol cu seringi
diferite.
 Reactii de tip 2 (citotoxic)- produse prin formare de anticorpi Ig G, Ig M impotriva celulelor
pe care s-a fixat medicamentul
 Reactii de tip 3 (complexe immune)- presupun formarea unui complex imun circulant format
din medicament+ Ig G sau Ig M care se fixeaza in peretii vaselor de sange prin declansarea
unei reactii inflamatorii . Medicamente: penicilina, sulfamide.
 Reactii de tip 4 (intarziate/ mediate celular)- apar prin sensibilizarea LT cu eliberarea de
limfokine (produc dermatita de contact), apare dupa administrarea locala a medicamentului.
Diagnosticul reactiei de sensibilitate intarziata-prin aplicarea de teste epicutane/ injectarea
subcutanata. In laborator: teste de transformare limfoblastica.

Toxicomania+dependenta=> apar dupa administrarea pe perioade lungi de timp a unor

medicamente de tip psihofarmacologic.
Componente:
 Dependenta fizica- necesitatea de administrare a substantei pt a nu dezvolta sindromul de
abstinenta (efecte inverse fata de medicament). Substanta absorbita 5-14 zile
 Dependenta psihica- necesitatea de a-si procura drogul pt a inlatura strarea de abstinenta si
scaderea valorilor sociale.
 Toleranta- trebuie sa creasca cantitatea de substanta pt a obtine efectul.

CURS 3

Protoneuron-origine la nivelul nervilor cranieni III, VII, IX, X + S2-S4

Deutoneuron-origine efectoare viscere, mucoase, glande secretorii, inima.

SISTEM NERVOS VEGETATIV- TRANSMISIA SINAPTICA

 8

Organe neuroefectoare controlate de:

PS: fibre miocardice, fibre musculare netede din tub digestiv, aparat urinar si bronhii, celule
secretoare-glande exocrine
S: fibra miocardica, fb musculara neteda-pereti arteriali, fb musculara neteda din tub digestiv,aparat
urinar si bronhii.
-impulsul nervos se transmite de la fibre pregg la al doilea neuron vegetativ si de la terminatiile fb
postgg .la organ prin sinapsa.
-neurotransmitator=substanta chimica in butonul presinaptic
-impulsul ajunge la mb presinaptica, deschide canal de Ca, ionii de Ca intra in butonul presinaptic ,
veziculele cu NT se sparg,NT se elibereaza in fanta sinaptica si se fixeaza pe receptori mb
postsinaptic >=.transmite la al2lea neuron SAU raspuns al organului neuroefector. NT dupa
raspuns >=inactivat de enzime din fanta sinaptica sau luat inapoi in butonul presinaptic.

SISTEMUL NERVOS PARASIMPATIC-‫מצב רגוע‬

DOMENIUL COLINERGIC
* Neurotransmitator, acetilcolina se fixeaza la nivelul sinapselor colinergice in SNC, la nivelul
ganglionilor vegetativi parasimpatici, la nivelul organelor efectoare si la nivelul jonctiunii
neuromusculare (intre nerv si m. striat)= placa terminala motorize.
Receptorii colinergici: muscarinici (M) sunt actionati (au ca agonist) muscarina ; nicotinici (N)
actionati de nicotina.
Receptorii muscarinici (M)- receptori in serpentina
- Situati pe mambrana celulelor organelor neuroefectoare controlate de PS.
-Sunt de 5 tipuri (M1M5)
-Receptorii M1,M3,M5 –receptori de tip stimulator.
M1,M3,M5-cuplati cu proteinele Gs,Gq; M2,M4 cu proteina Gi
Receptor nicotinic (N)- este un receptor canal ionic (in principal pt Na)
-Sunt 2 tipuri: musculari (NM) – la nivelul jonctiunilor neuromusculare
ganglionari –noduleus (NN) la nivelul ganglionilor vegetativi parasimpatici.
Enzimele care metabolizeaza Acetilcolina Acetilcolinesteraza (fanta sinaptica)
+Butirilcolinesterazadegradeaza Ach din afara fantei sinaptice + alti esteri

EFECTELE ACTIONARII RECEPTORILOR COLINERGICI

Distributia RM + RN –variata
Acetilcolina are efect doar daca exista receptori colinergici.
Actionarea receptorilor muscarinici -Acetilcolina
*TUBUL DIGESTIV: receptori M1+M3
Efecte stimulante= stimularea motilitatii musculaturii longitudinale si secretii digestive.
Efecte inhibitorii: relaxeaza musculatura circulara (sfincterele) + musculatura longitudinala+ relaxarea
musculaturii circulare + cresterea secretiilor => ajutorul digestiei.
*APARAT RESPIRATOR
-Pe bronhii M3
Efecte stimulatoare: bronhospasm, hipersecretie bronsica
*URETERE: efecte stimulatoare asupra musculaturii uretrale
*VEZICA URINARA: stimuleaza musculatura + relaxarea sfincterului => mictiune
*VEZICA BILIARA: efect stimulator
*OCHI: M3 ; apare mioza prin contractia ; scade presiunea intraoculara=favorizata drenarea umorii
apoase; + m. ciliari- creste vederea de aproape
*GLANDE EXOCRINE: stimulare= creste secretia salivara,sudoripara, lacrimala, gastrointestinala
*SNC: stimulare-pot aparea si convulsii
Actionarea farmacologiei
 9

* Exista 2 clase de medicamente: agoniste si antagoniste

 Medicamente Agonist
 Parasimpatomimetice (pe receptori muscarinici) directe- actioneaza direct pe
receptori si indirecte- nu se fixeaza direct pe receptori, cresc disponibilul de Acc in
fanta sinaptica
 Nicotinice –pe receptorii nicotinici ganglionari (NN)
 Curalizante depolarizante –pe receptorii nicotinici musculari (NM)
 Medicamente Antagoniste
 Parasimpatolitice (-) pe receptorii muscarinici
 Ganglioplegice (-) pe receptorii nicotinici ganglionari NN
 Curalizante antidepolarizante (-) pe receptorii nicotinici musculari NM
-blocheaza receptorii

MEDICAMENTE PARASIMPATOMIMETICE DIRECTE

-medicamente agoniste care stimuleaza receptorii muscarinici dar si receptorii nicotinici.
 Acetilcolina
1. La doze mici stimuleaza receptorii M, la doze mari stimuleaza receptorii M+N
2. Antagonist parasimpatic nespecific (actioneaza pe N+M)- stimuleaza receptorii M2 a cordului,
inhiba functia corduluiscade debitul cardiacscade tensiunea sistolica= vasodilatatie cu scadere
tensiunea diastolica nu se administreaza la doze mari, deprima cordul.
3. Are o molecula polara (nu se absoarbe dupa administrarea orala adica nu sunt active dupa
administrare), nu traverseaza bariera hemato-encefalica
4. pt a actiona la nivelul sistemului nervos=> se administreaza intrarahidian
5. dezavantaj: -se metabolizeaza repede, are efecte rapide si brutale.
6. Esterii utilizati clinic- metacolina (vasodilatator), carbacolul (trat. Glaucomului), betanecolul
(administrarea orala)
 Pilocarpina
1. actioneaza pe receptorii M de la nivelul ochiului si al glandelor exocrine.
2. Indicat la glaucom si xerostomia (creste secretia salivara din glandele).
3. Contraindicat la sialoree.
4. Scade TA
5. Durata mai lunga decat acetil colina
6. Intensitatea efectului mai redusa.
7. Stimuleaza receptor M2 cu scderea debitului cardiac, scaderea tensiunii arteriale.
8. Stimulata de pseudocolinesteraza.
 Cevimelina –stimuleaza selectiv receptorii M1,M3 la nivelul glandelor salivare.
MEDICAMENTE PARASIMPATOMIMETICE INDIRECTE
-Anticolinesterazicele inhiba acetilcolinesteraza (enzima care degradeaza acetilcolina) creste
cantitatea de acetilcolina la nivelul receptori M si N.
 Anticolinesterazice reversibile= inhiba reversibil Ac.c.esteraza
Fiziostigmina-utilizata local in tratamentul glaucomului
Neostigmina-utilizata injectabil in miostemiagravis (apare o distructie a receptorilor nicotinici
musculari); Ileus paralitic- un blocaj nervos al musculaturii gastrice
Anticolinesterazice centrale- in Alzeihmer.
 Anticolinesterazice ireversibile- se fixeaza ireversibil pe Ac.c.esteraza si creste nivelul de
Ac.colina pe o perioada foarte lunga de timp
Tot ce e ireversibil-insemana toxicitate.
Intoxicatia cu insecticidele= manifestari legate de exces de Acc.
 10

*Tratament in intoxicatia cu compusi organofosforici: atropina inj,i.v ,.o,5-1mg o data, se repeta la 15

minute pana apare midriaza .Oxime (obidoxima) reactivator colinesteraza, anticonvulsivant.

PARASIMPATOLITICE
-Medicamente antagoniste care blocheaza receptorii muscarinici
 ATROPINA
-Indicata in: consult oftalmologic(midriaza), astm brosnic( blocheaza rec M, face bronhodilatatie),
bloc atrioventricular(stimuleaza conducerea A-V), bradicardie, colica renala si biliara(antispastic),
ulcer(antisecretor(
-Contraindicata in :glaucom, tahicardie, xerostomie, provoaca constipatie(scade peristaltica),stenoza
pilorica(contracta pilorul), adenom de prostata(inhiba eliminarea urinii(
-Intoxicatia cu atropina:la doze mari provoaca anxietate, febra,xerostomie si midriaza .tratament cu
pilocarpina sau neostigmina.
-Reactii adverse: uscaciunea gurii, fotofobie, cefalee, constipatie, cresterea presiunii intraoculara.
-Se administreaza pe cale orala si injectabila.

Derivati semiantetici de atropina:

-HOMATROPINA (midrium) – efecte oculare dureaza 1-3 zile, picaturi pt ochi (midriaza)
-TROPICAMIDA (mydriacyl)- efecte oculare 2-6 ore
-BUTILSCOPOLAMINA (scobutil)-scobutil- injectabil ca antispastic in colice; administrat oral nu e
eficient.
-PIRENZEPINA (gastrozepin)- blocant selectiv al receptorilor M1 gastrici care se ocupa cu secretie de
HCl, se utilizeaza ca antisecretor in ulcerului gastric/ duodenal.

 SCOPOLAMINA
- Reactii adverse si contraindicatii ca atropina.
-Indicata in interventii stomatologice (scade saliva), prevenirea vomei din raul de miscare, antiseptic.
-Are efect sedativ psihomotor (relaxant al SNC)

MEDICAMENTE CARE ACTIONEAZA LA RECEPTORII NICOTINICI NM

CURS 4
SISTEMUL NERVOS SIMPATIC

Mediatori: catecolamine
Sinapse: -periferice: neuroefectori
-centrale;
Sinteza- Medulosuprarenala -adrenalina(A)
-neuronal (corp)
Receptorii adrenergici = receptori in serpentine cuplati cu protein G
 α: α1 si α2 (protein Gq)
 β: β1(protein Gs), β2 (proteinaGi), β3
Receptorii α1:
1. sunt pe membrane postsinaptica;
2. densitate mare la musculatura neteda din sistemul muscular cutanat, mucoase
3. realizeaza vasoconstrictie- creste TA
4. la nivelul capsule splinei=> contractie;
 11

5. la nivelul irisului=> midriaza

Receptorii α2:
1. la nivel presinaptic: actionati de NA; actiunea va inhiba eliberarea de NA(feedback negativ) ‘
2. la niv SNC: nuclei tractului solitary inhiba sist simpatic periferic;
3. la niv postsinaptic: vasoconstrictia arterial si venoasa, scade insulina si renina;
4. la nivelul trombocitelor stimuleaza agregarea plachetara;
5. opreste eliberarea de neurotransmitator.

Receptorii β1:
1. la nivelul cordului;
2. stimuleaza functiile cardiac (frecventa, forta de contractie, conducerea AV, creste excitabilitatea)
3. la nivelul ap. Juxtaglomerural renal (creste renina);
4. creste insulin, stimuleaza SNC( agitatie, anxietate);

Receptorii β2:
1. bronhii- bronhodilatatie
2. vase- vasodilatatie
3. uter si uretre- relaxare
4. la nivel metabolic => hiperglicemie(liza glicogenului)
5. gl salivare(amilaza salivara);
6. tremor muscular;

Receptorii β3:
1. favorizeaza lipoliza
2. Prin prezenta agonistului prelungita la niv receptorilor acestia se desensibilizeaza  toleranta
3. Terminarea efectului:
*recaptarea NA in butonul presinaptic unde se depoziteaza in vezicule sau se metabolizeaza;
*metabolizarea in fanta sinap sau extrasinaptica;
*difuziunea in afara sinapsei;

MEDICAMENTE:
AGONISTE:
simpatomimetice: -directe (pe receptori)
-indirecte (stimuleaza functia simpatico indirecta)
A. Simpatomimetice directe:

1. ADRENALINA(epinefrina)
1. Pe toti receptorii adrenergici (receptorii α si β);
* α1- vasoconstrictie
* β1 - stimuleaza functii cardiace
 12

* β2 (muschi scheletici)- vasodilatatie

2. In ansamblu- crestere TA sistolica dar scade diastolica.
3.Efecte bronhodilatator, stimuleaza SNC (creste excitabilitate si anxietate)
4. Mimeaza toate efectele sist simpatic;
5. Molecula polara ( nu traverseaza memb biologice, nu se absoarbe, nu traverseza bariera
hematoencefalica)
6. Doar injectabil solutie 1/1,000;
7. Medicament active cu effect toxic;
Indicatii:
1. soc anafilactic: edem, scaderea TA
2. iv, im, sc; trebuie injectata in locul in care a patruns declansatorul
3. Se asociaza cu anestezice locale;
4. Tratamentul crizei de astm bronsic (iv, sc)
5. Stopul cardiac – se poate injecta chiar intracardiac;
6. Urticaria acuta;
Contraindicatii:
1. Creste TA sistolica;
2. Scade TA diastolica;
3. Tahicardie, aritmie, tulburari de ritm;

2. LEVONORDEFRINA:
1. anestezice locale;
2. Vasoconstrictor;

3. NORADRENALINA:
1. Actioneaza in principal pe α si foarte putin pe β1
2. Effect puternic vasoconstrictor (receptor α)
3. Creste TAS si TAD
4. Grad mediu de stimulare cardiaca
5. Nu se injecteaza ( prezinta risc de ischemie locala)
6. Se perfuzeaza diluat iv in SOC COLAPS

4. FENILEFRINA:
1. Actioneaza pe receptorii α1 (vasoconstrictor)
2. Pe cale orala in hipotensiunea arterial ortostatica
3. Injectabil iv, im, sc
4. Intranazal, intraocular-> midriaza

5. β-mimetice:
Pentru astm bronsic

6. IZOPRENALINA:
1. Stimuleaza toti receptorii β (mai ales β2-scade TAD, creste TAS, si scade rezistentia vasculara
periferica)
2. In cazul crizei de astm bronsic (iv, aerosoli-inhalator)
3. In tratamentul bradicardiilor, BAV (administrat sublingual)
4. Reactii adverse: datorita receptorilor β1, tahicardie, aritmii
5. E distrus in tubul digestiv
 13

7. β2 stimulante receptive(SALBUTANOL, RITODRINA)

1. Criza de astm;
2. Profilaxia crizelor de astm;
3. Tocolinice(relaxeaza uterul);

8. DOPAMINA
1. La concentratii mici pe receptorii dopaminergici;
2. La doze mai mari act pe β1 si cresc freventa cardiac;
3. La doze foarte mari actioneaza pe receptorii α – vasoconstrictie;
4. Pentru SOC COLAPS, SOC CARDIOGEN;

9. CLONIDINA SI METILDOPA
1. pentru α2 selectiv din SNC nucleul solitar;
2. stimuleaza α2 efect antihipertensiv;

B. Simpatomimetice indirect
1. Actioneaza indirect pe receptorii adrenergici;
2. Cresc NA din fanta sinaptica: inhibarea recaptarii NA in butonul presinaptic; stimularea NA din
butonul presinaptic; inhibarea metabolizarii NA;

1. COCAINA:
1. Simpatomimetic indirect;
2. Effect simpatomimetice : cresc TA, vasoconstrictie periferica, stimuleaza SNC, efecte de tip
anfetaminic(excitatia SNC, halucinatii, delir, inducerea starii de bine)
3. Anestezic local foarte bun;

*Antidepresivele triciclice:
2. EFEDRINA
1. Stimuleaza eliberarea de NA in fanta;
2. Vasoconstrictor, bronhodilatator
3. Molecule liposolubile;
4. Active dupa administrare orala;
5. Trec bariera hematoencefalica , stimuleaza SNC;
Indicatii:
-Effecte psihostimulante;
-Pe cale orala hipotensiune, astm bronsic;
-Sol nazale in rinite;
-Stimulant psihomotor;
-Oral: effect lent si mai putin intens;

3. PSEUDOEFEDRINA:
 14

Mixturi decongestive;
Asociatii pt raceli, gripe;
Effect toxic;
Effect de toleranta=> tahifilaxie(adaptare + scaderea efectului medicamentului);

4. AMFETAMINA:
1. Stimuleaza SNC
2. Peroculos, provoaca HTA, tahicardie si tulburari psihice.

5. NAFAZOLINA:
1. La fel ca efedrina
2. Picaturi nazale si ocular;
3. Pt tratamentul rinitelor;
4. La copii mici duce la deprimarea SNC;
5. Vasoconstrictor
6. Provoaca tahifilaxie

6. GUANETIDINA:
1. Patrunde in butonul presinaptic si stabilizeaza mambrana.

*Actioneaza pe MAO(iMao): inhiba enzima MAO; inhiba selective MaoA, MaoB;

*Actioneaza pe COMT- utilizat in tratamentul bolii Parkinson;

 Simpatolitice: impiedica efectele stimularii receptorilor adrenetgici fie direct (blocarea

acestor receptori), fie indirect (inhibarea eliberarii catecolamine in fante sinaptica)

 α blocante:
1. α blocante neselective:
FENTOLAMINA:
 Vasodilatator
 Scade TA
 Indicate- tratarea hipo TA

2. α1- blocante selective:

PRAZOSIN- antihipertensiv, relaxarea musculara
TAMUSULOZIN-blocheaza receptori de la nivelul prostatei, scade TA;

 β-blocante:
1. Deprimare cardiac: bradicardie, scade frecventa cardiac, conducerea AV; antiaritmice(tahiaritmii
supraventriculare); tratamentul Hipo TA( scade debitul cardiac);
PROPRANOLOL
1. Nu blocheaza receptori β2 la nivelul bronhii si vase
2. Blocheaza β1 selectiv
3. Indicat in aritmii, scade debitul cardiac si TA
4. contraindica pt bolnav de bronsita
 15

 β- blocante selective:
*Nu blocheaza β2 (avantaj antibronhoconstrictor)
*METOPROLOL +ATENOLOL- blocheaza selectiv acelas insicatii pt propanolol

CURS 5- ANESTEZICELE
FAZELE ANESTEZII:
1. Perioada de inductie – pierderea constientei pana la instalarea anestezie.
Inainte exista o faza de excitatie.
2. Perioada de anestezie propriu-zisa – somnul anestezic cu disparitia reflexelor.
-faza de alarma
3. Perioada toxica -deprimare a respiratiei si circulatiei

*Daca nu oprim administrarea => se produce colaps si /sau stop cardiorespirator => pacientul moare.

*Substantele preanestezice:
-Subst curalizante (pancuroniu si suxametoniu) - relaxeaza musculatura
-Subst parasimpatolitice (atropina si butilscopulamina)
-Subst care completeaza analgezia – substantele de tip opioid precum morfina sau petidina

*Anestezicele generale pot fi inhalatorii lichide volatile sau gaze.

*Anesteziile inhalatorie se absoarba prin membrana alveolo-capilara in functia de solubilitatea
anestezicului

HALOTAN inductie de aprox. 10 min, potenta medie, analgezie slaba si relaxare musculara
incompleta.
 Reactii adverse : aritmii severe cardiace, necroza hepatica severa cu deces prin
insuficienta hepatica, hipertermia maligna
ENFLURAN - asemanator farmacodinamic, farmacocinetic halotanului
 Nu este hepato-toxic
 Are efect deprimant respirator
IZOFLURAN – potenta mai mica decat enfluran
 nu este hepato-toxic, nefrotoxic si nu deprima miocardul
 coeficientul de partitie sange-gaz mic 1.4
 asigura o inductie si o revenire rapida din anestezie
DESFLURAN- coeficient de partitie 0.4, inductie revenire foarte rapid
 nu este hepato si nefrotoxic
 este iritant la nivelul mucoasei repiratorii si poate determina tuse si laringospasm
SEVOFLURAN- coeficient de partitie 0.7 => inductia si revenirea rapida
 nu irita mucoasa respiratorie, nu este hepato si nefrotoxic, nu provoaca aritmii
cardiace
PROTOXIDUL DE AZOT (OXIDUL NITROS) - are efect rapid, potenta mica si pt evitarea hipoxiei
concentratiei de protoxid de azot din gazul inhalat nu trebuie sa depaseasca 70%
 realizeaza o anestezie incompleta, fara relaxare musculara si cu pastrarea
reflexelor
 16

ANESTEZICELE GENERALE INTRAVENOASE

BARBITURICE
- folosite ca anestezice generale intravenoase au efect de scurta durata (10-15 min), inductie foarte
rapida (10-15 sec)
 Subst utilizate azi : metohexital si hexobarbital
 Sarurile de sodiu ale acestor substante sunt hidrosolubile
 Aceste substante nu au efect analgezic, produc o slaba relaxare musculara si o deprimare a
reflexelor => se utilizeaza pt inductie anestezice asociate cu un analgezic opioid si cu o subst
fularizanta
 Pot fi administrate intravenos in tratamentul convulsiilor
 Reactii adverse : deprimare respiratorie si circulatorie, aritmii cardiace severe si pot irita
endovena, apnee, tuse, sughit.

BENZODIAZEPINELE
- Se utilizeaza ca premidicatie pt inducerea anesteziei sau pt sedare intraoperatorie : diazepam,
midazolam, lorazepam.
- efectul rapid apare in cateva minute si poate sa dureze 15-20 min pt diazepam si midazolam si 120
de min pt lorazepam.
- actioneaza la nivelul receptorilor gabaergici, actiunea lor poate fi oprita brusc prin injectarea
intravenoasa de flumazenil (antagonist competitiv la nivelul receptorilor benzodiazepinici gabaergici)
- utile ca adjuvante ale anestezicelor generale prin efectul de tip sedativ, anxiolitic si prin inducerea
amneziei anterograde

MIDAZOLAM
- administrare intravenoasa
- deprima respiratia si trebuie evitata asocierea cu opioidele
- la pH mediului intern devine foarte liposolubil si efectul se instaleaza f rapid

KETAMINA
- partial hidrosolubil si intens liposolubil
-are o deprimare slaba a SNC
- actioneaza prin blocarea receptorilor NMDA stimuleaza receptorilor opioizi de tip MIU.
- provoaca tahicardie, creste TA, creste fluxul sanguin cerebral, provoaca bronhodilatie.
-Reactii adverse: creste secretia salivara si traheobronsic.

PROPOFOL
-efect anestezic rapid
-se leaga de receptorii GABA si favorizeaza deschiderea canalului central de Cl
-utilizat pt inductie.
-administrare in pefuzie intravenoasa

ECTONIDAT
-efect anestezic rapid.
-efecte analgezice doar daca asociat cu un opioid
-nu deprima miocardul-poate fi administrat la pacienti cu afectiuni cardiace
-deprima functia corticosuprarenalelor cu scaderea secretiei de cortizol=> nu se administreaza in
perfuzie intravenoasa continua

OPIOIDE
 17

-se pot administra intravenos morfina sau de preferat fentanil sau sulfentanil.
-deprima respiratia=> se recomanda ca fentanilul si sulfentanilul sa fie administrat impreuna cu
dropenidolul pt a realiza neuroleptanalgezie (= stare de somnolenta fara pierderea constientei cu
stare de indiferenta psihica, cu activitate motorie redusa) asociate cu analgezie marcata determinata
de opioid.
-Rr adverse la administrarea acestei asocieri: deprimare respiratorie si a miocardului.
-Dropenidolul determina torsada varfurilor, sindrom extrapiramidal sau rigiditate musculara.

ANESTEZICE LOCALE
- subst medicamentoase care produc blocarea impulsului nervos

COCAINA
- blocheaze influxul de ioni de Na la nivelul axolemei si sa impiedice astfel transmiterea potentialului
de actiune la acest nivel
- lipohidrosolubil – liposobilitate permite trecerea barierele anatomice
- hidrosolubilitate sa nu precipite in contact cu lichidul interstitial.
- cele mai multe au o structura din 3 componente:
- lipofila – inel aromatic (creste liposolubilitate)
- un ester intermediar sau un lant amidic
- o amina secundara sau tertiala terminala

In functie de modul de a reactiona cu receptorii specifici de la nivelul canalului de Na anestezicele

locale se pot clasifica astfel :
 cele care se ataseaza de receptorii din interiorul canalului de Na: aminele tertiale (lidocaina,
prilocaina, mepivacaina, articaina, bupivacaina)
 cele care se ataseaza de receptorii aflati la suprafata canalului de Na : tetrodotoxina si saxitoxina

*Reactii adverse: ameteli, tulburari vizuale, auditive, senzatie de dezorientare si fasciculatii

musculare. Cel mai frecvent apar dupa administrare de lidocaina.
*La nivelul aparatul cardiovascular, unele anestezice locale pot fi utile in tratamentul aritmiilor
cardiace (lidocaina) si unele deprima contractia miocardului si efectul de tip vasodilatator.
Tipul de anestezie locala:
1. anestezie de contact : prin aplicarea de solutii apoase, spray-uri sau geluri pe suprafete relativ
mari.
- Pe mucoase – absorbtie rapida => risc de aparitie a reactilor adverse
importante
- benzocaina, ocaina hidroclorica in concentratie 2-10%
- lidocaina 5% sau amestec EMLA care contine 2.5% lidocaina si 2.5%
pilocaina
2. anestezie de infiltratie consta in injectarea solutiei de anestezic in apropierea filetelor sau fibrelor
nervoase ce deservesc teritoriul pe care doresc sa –l anestezieze.
3. anestezie spinala – introducerea anestezicului local subarahnoidian pt interventii chirurgicale sub
diafragamatice
- se utilizeaza concentratii mari pt ca volumul injectarii sa fie cat mai mic.
- se pot uitliza: lidocaina, tetracaina, bupivacaina.

Lidocaina clorhidrica – frecvent se util sol de 2% asociata cu epinefrina 1/100.000 care

prelungeste durata anesteziei prin reducerea efectului vasodilatator al lidocainei. Vasodilatatia
indusa de lidocaina limiteaza durata efectului la nivelul pulpei dentare la aprox. 5- 10 min. Daca se
asociaza cu adrenalina 1/100.000 durata efectului ajunge la 60 min.
 18

Reactii advese : tremuraturi ale extremitatilor, cefalee, reactii alergice, hipertermie maligna,
convulsii.

MEPIVACAINA
- asemanatoare lidocaine, se poate asocia cu epinefrina 1/100.000 ceea ce creste durata anesteziei
pulpare, anesteziei tesuturilor moi.
- se poate administra in concentratie 3% fara asociere de vasoconstructie.
- doza max odata : 400 mg
Reactii adverse : stimularea SNC cu agitatie, convulsie

MUPIVACAINA
-are potenta de 4 ori mai mare decat lidocaina
-cel mai frecvent se utilizeaza in concentratie 0.5% , provoaca vasodilatatie => se recomanda -
asociere cu epinefrina concentratie 1/200.000.
-Doza maxima o data 90 mg

CURS 6-DEPRIMAREA SNC

Hipnotice- medicamente care favorizeaza instalarea si mentinerea unui somn fiziologic.
Sedative(linistitoare)-efect deprimant psihomotor cu linistire si scaderea performantelor psihice.
Tranchilizante(anxiolitice)-inlatura starea de anxietate.

A.HIPNOTICELE
1. Utilizarea cronica a acestor hipnotice poate sa dea fenomene de intoxicatie cronica cu toate
manifestarile acesteia:
-apare fenomenul de toleranta (scade intensitatea efectului)
-sindromul de abstinenta care apare la oprirea brusca a administrarii medicamentului;
-deprimanta pe SNC intre ele sau cu alte medicamente deprimante ale SNC: cu sedative,
necoleptice precum si cu alcoolul.
 BENZODIAZEPINELE
1. Efect hipnotic.
2. Efect tranchilizant la pacientii cu anxietate
3. Efect sedativ - util la pacientii cu afectiuni psihomotorii: HTA, tahiaritmii, accidente coronariene
ischemice.
4. Medicamentele sedative se pot da pre- sau post-operatoriu.
5. Efect anticonvulsiv- tratare si prevenire a convulsiilor din epilepsie sau a convulsiilor febrile.
6. Efect miorelaxant central
7. Unele sunt indicate in anestezii generale superficiale
Farmacocinetic:
Mecanismul de actiune: actioneaza prin fixare pe receptorii GABA: GABA A-α (acid gamaaminobutilic)
– neurotransmitator de tip inhibitor; sunt stimulari ale receptorilor GABA A si rezultatul fixarii pe
acesti receptori este cresterea influxului de ioni de Cl cu hiperpolarizare celulara => efect inhibitor.
*Exista o substanta care antagonizeaza receptorii GABA: Flumazenil

NITRAZEPAM –principala benzodiazepina hipnotica, efect miorelaxant, provoaca somn asemanator

cu cel normal.
FLURAZEPAM-benzodiazepina hipnotica.
 19

TRIAZOLAM-hipnotic, efect rapid si de scurta durata, deficit de adormire.

DIAZEPAM-benzodiazepina tranchilizanta (anxiolitica), in afectiuni psihosomatice,miorelaxant,
anticonvulsivant, anestezie (i.v), principala reactie adversa: deprimarea centrului respirator cu risc
mortal, contraindicat la pacienti cu insuficienta hepatica (indica- oxazepam).
MEDAZEPAM(tranchilizant de zi) –util pt calmarea pacientului in timpul zilei.
OXAZEPAM-efect asemanator medazepamului.
LORAZEPAM- asemanator oxazepamului.

 BARBITURICELE
1. La doze mici au efect sedativ (linistitor);
medii: anticonvulsivant (fenobarbital);
medii spre mari: hipnotic;
mari: anestezic general.
2. Mecanismul de actiune: deprimare nespecifica a SNC si actioneaza agonist pe receptorii GABA A si
ii stimuleaza.
3. Au efect inductor enzimatic hepatic (induc o activitate enzimatica mai mare) va scade actiunea si
durata de actiune a medicamentelor asociate barbituricelor
4. Au si efect autoinductor enzimatic (isi induc propria metabolizare)=> in timp nivelul lor plasmatic
va scadea si efectul scade si apare toleranta.
-stimuleaza enzima glucuroniltransferaza hepatica (conjuga bilirubina)
5. Reactii adverse similare cu benzodiazepinele: deprimarea SNC, REM modificat, cefalee, confuzie,
dezorientare, dependenta fizica si psihica cu sindrom de abstinenta, fenomen de toleranta dupa 2
saptamani.
6. Diferente: barbituricele induc un somn nefiziologic: scade durata somnului cu unde lente dar
creste durata somnului cu unde rapide => pacient trezit obosit, buimac cu somnolenta diurna, cu
deprimarea performantelor psihomotorii.
7. La oprirea tratamentului poate sa apara un rebound.
8. Administrarea i.v.
9. Intoxicatia acuta- apare coma cu deprimare respiratii si a circulatiei.

FENOBARBITAL (indicat ca hipnotic)-

1. actioneaza pe receptor GABA
2. administrarea pe calea orala (epilepsie- anticonvulsiva cronica), inectabil (i.m/i.v- starea convulsiva
acuta)
3. durata lunga de actiune 8-12h;
4. se utilizeaza in doze mici ca sedativ 25 mg, pe cale injectabila intramusculara ca anticonvulsivant in
crize si oral in prevenirea crizelor convulsivante.
AMOBARBITAL si CICLOBARBITAL – doza sedativa, extraveral, durata scurta 5h si latenta scazuta de
instalare a efectului (15min.).

 ALTE MEDICAMENTE HIPNOTICE SI SEDATIVE

-ZOLPIDEM (comercial STILNOX)- substanta cu efect in principal hipnotic.
-ZOPICLONA-efect hipnotic, sedativ, anticonvulsivant si miorelaxant; gust amar si xerostomie
 20

-CLORALHIDRAT- actiunea hipnotica rapida, efect anticonvulsivant, se metabolizeaza la nivel hepatic,

erita mucoasa si de aceea se asociaza cu julep gumos pt protectie.

ANTIEPILEPTICE
(ANTICONVULSIVANTE)
* Se utilizeaza in tratament epilepsie
 Blocantele canalelor de Na : Fenitoina, Carbamazepina, Fenobarbital
 Blocantele canalelor de Ca: Etosuximida (activa in micul rau epileptic)
 Stimulantele receptorilor gabaergici (actioneaza pe canalele de Cl si actioneaza pe GABA):
benzodiazepine, barbiturice: Vigabatrina, Gabapentina.

FENITOINA
1. Reactii adverse: nu are efect sedativ , in utilizarea cronica determina inductie enzimatica hepatica
si determina hipovitaminoza D si K, in timp apare osteomalacie (copii) si osteoporoza (adulti); s
2. poate da gingivita hipertrofica
3. Este seratogena, poate sa dea malformatii: anomalii de val palatin, buza de iepure, palatoschizis,
malformatii cardiace.
CARBAMAZEPINA- actioneaza similar cu Fenitoina si indicatii similare, indicata in nevralgia de
trigemen, facial, glosofaringian.
-Dezavantaje: determina deprimarea performantelor psihomotorii cu efect sedativ diurn; poate sa
dea tulburari ale gustului (disgenezii) si xerostomie.
FENOBARBITAL-hipnotic, poate fi utilizat ca antiepileptic-activ in crizele majore si focale.
-Dezavantaje: efect sedativ, timp de injumatatire lung (creste durata actiunii)- dezavantaj pt
administrarea orala cronica
-se administreaza in general intramuscular sau intravenos in tratamentul crizelor epileptice (urgenta).
PRIMIDONA-precursor al Fenobarbitalului, se metabolizeaza in Fenobarbital avand indicatii similare.
Dezavantaje: efect sedativ, poate da ca reactii adverse stomatologice gingivita localizata.

Dintre benzodiazepine se foloseste des ca antiepileptic:

DIAZEPAM- efect sedativ, in schimb este foarte bun si des utilizat pe cale intravenoasa sau
intramusculara in crize.
CLORAZEPAM-se poate da oral in tratamentul crizelor minore si intravenos in crizele majore; da
hipersalivatie, se poate asocia cu Capsaricina precum si cu unele antidepresive in sindromul de gura
arsa.

PROFILAXIA IN STOMATOLOGIE A CRIZELOR CONVULSIVE

-pacient sub medicatie in actul operator respectiv
-redusa doza de anestezic local
 21

-pacientul simte o aura (premonitie) ca va avea o criza

Criza poate dura intre 2-4 min. si pana la 30min este dezorientat temporospatial dupa care de obicei
adoarme.
-se intrerupe operatia
-se administreaza intramuscular diazepam/clorazepam.

ANTIPARKINSONIENE
In SNC exista activitate dopaminergica si colinergica, intre ele trebie sa existe un echilibru. Daca
diminua activitatea dopaminergica si predomina cea colinergica apar modificari de tip parkinsonian.
Medicatia antiparkinsoniana reface acest echilibru, va creste activitatea dopaminergica sau cea
colinergica.
1. ANTIPARKINSONIENE DOPAMINERGICE –cele mai multe
2. ANTIPARKINSONIENE COLINERGICE –blocheaza receptorii M din SNC

1. O parte benserazida si 4 parti levodopa

MADOPAR-asociaza levodopa cu benserazida (4:1), administrat inainte de masa
TRIHEXIFENIDIL (comercial ROMPARKIN)

1. Prescrieti un antiparkinsonian
Dg. Boala Parkinson
Rp. Madopar cpr. 125mg
Nr. I flacon
D.s. intern, cate 1 comprimat de 2 ori pe zi, inainte de mese, dimineata si seara.

ANALGEZICE CU MECANISM DE ACTUNE CENTRAL

1. Prescrieti Petidina (mialgin)
Dg. Colica renala
Rp. Mialgin fiole 100mg (una suta miligrame)
Nr. VI (sase)
D.s. inj. , i.m., cate o fiola la nevoie. (a nu se depasi 3 fiole pe zi)
Doza maxima pt o data: 100 mg (fiola are 100 mg) si doza maxima pe 24h: 300mg
-se prescrie pe reteta speciala (formularul galben).
Daca se recurge la administrare de morfina in colica renala trebuie asociata cu atropina care
contracareaza spasmul dat de morfina pe musculatura neteda. Exista preparat tipizat fiole: morfina
cu atropina.

2. Prescrieti morfina
Dg. Dureri postoperatorii intense
Rp. Morfina fiole 20mg (doua zeci miligrame)
Nr. VI (sase)
D.s. inj., s.c., cate o fiola la nevoie (a nu se depasi 3 fiole pe zi)
Morfina se prescrie pe retete speciale, se da in dureri exagerate care nu trec la alte analgezice; dureri
postoperatorii intense.

ANALGEZICE,ANTIPIRETICE,ANTIINFLAMATOARE
(ANTIINFLAMATOARE NESTEROIDIENE)
Acid acetilsalicilic- efect analgezic si antipiretic la doze obisnuite
-efect antiinflamator la doze mari, peste 300mg/zi
-efect antiagregant plachetar- intre 75-150mg/zi, doze mici.
 22

Paracetamol: efect analgezic si antipiretic

Metanidazol (algocalmin): efect analgezic,antipiretic si asociaza slab efect antispastic
Diclofenac, Indometacin-folosite ca antiinflamatoare.

1. Prescrieti Metamizol
Dg. Colica biliara
Rp. Algocalmin fiole 1g
Nr. V
D.s. inj., i.m., cate o fiola la nevoie.
-exista fiole de 1g, cpr. 500mg, supozitoare, solutie sub forma de picaturi.

2. Prescrieti paracetamol
Dg. Raceala comuna
Rp. Paracetamol cpr. 500mg
Nr. XX
D.s. intern, cate 1 comprimat de 3 ori pe zi.
-se indica in raceala comuna pt ca inlatura mialgiile si artralgiile si pe ca este antipiretic.

3. Prescrieti Acid acetilsalicilic

Dg. Raceala comuna
Rp. Acid acetilsalicilic cpr. 500mg
Nr. XX
D.s. intern, cate 1 comprimat de 3 ori pe zi, dupa mese, desfacut in apa.

4. Prescrieti Diclofenac
Dg. Nevralgie dentara
Rp. Diclofenac dj. 50mg
Nr. XV
D.s. intern, cate un drajeu de 2 ori pe zi.

ANALGEZICE LOCALE
-blocheaza canalele de Na din membrana neuronala.
Din punct de vedere chimic se impart in:
 Cu structura esterica- mai putin folosite: Benzocaina
 Cu structura amidica-cele mai multe: Lidocaina(Xilina-comercial)

Xilina (Lidocaina)
-solutie 1% - fiole 10ml, fiole 20ml
-solutie 2% - fiole 2ml
-solutie 4% - fiole 2ml
-pt uz cardiologic – fiola 5ml solutie 1%
Xilina cu adrenalina(administrata in stomatologie) fiole 2ml contine lidocaina 2% + adrenalina
1/200.000
Adrenalina : 1/50.000- 1/ 200.000

1. Prescrieti un anestezic local administrat injectabil

Dg. Extractie dentara
Rp. Xilina cu adrenalina fiole
Nr. II
 23

D.s. inj., cate o fiola o data, pt anestezie in stomatologie.

RECEPTURA-MEDICATIA GLUCOCORTICOIDA
-imunosupresor, limfolitic, administrate ca medicamente au atat efect farmacodinamic
(antiinflamator, antialergic, imunosupresor) cat si
1. Glucocorticoizi naturali: Cortizon, Hidrocortizon
2. Glucocorticoizi de sinteza: α1 cortizoni
 Prednison – nu e activ ca atare
 Prednisolon, Metilprednisolon (Medrol)
 Triamcinolona
 Dexametazona, Betametazona
Inhalator: Fluticazona, Budesonida
Pe tegumente: Fluocinolon, Flumetazona

1. Prescrieti un tratament cortizonic pt un bolnav cu poliartrita reumatoida ca tratament de

atac.
Dg. Poliartrita reumatoida- tratament de atac
Rp. Prednison cpr. 5mg
Nr. II flacoane
D.s. intern, cate 8 comprimate in priza unica, dimineata, dupa micul dejun.
Nu pe nemancate=> ulcer

2. Prescrieti un preparat cortizonic cu astm bronsic corticodependent aflat in tratament de

intretinere.
Dg. Astm bronsic corticodependent
Rp. Prednison cpr. 5mg
Nr. I flacon
D.s. intern, cate 2 comprimate pe zi, dimineata, dupa micul dejun.
La un pacient corticodependent regula este ca doza zilnica de Prednison (sau alt tratament
echivalent) sa fie echivalenta cu secretia zilnica de glucocorticoizi (10mg)

3. Prescrieti un preparat cortizonic sub forma de aerosoli util unui pacient cu astm bronsic.
Dg. Astm bronsic
Rp. Flixotide Diskus 250mg pulbere inhalatorie
Nr. I flacon
D.s. inhalator, cate 1 puf de 2 ori pe zi.

Fluticazona (comercial Flixotide) Diskus 100mg/puf; 250mg/puf; 500mg/puf.

4. Prescrieti un preparat cortizonic pt un bolnav aflat in soc anafilactic

Dg. Soc anafilactic
Rp. Hemisuccinat de hidrocortizon fiole 100mg
Nr. X
D.s. inj., i.v., cate 2 fiole o data, se va repeta daca e cazul dupa 4-6 ore.

Hemisuccinat de hidrocortizon: fiole 100mg, fiole 25mg (preparat romanesc).

In soc anafilactic se administreaza 200-300mg o data si se poate repeta la 4-6 ore. Se poate ajunge
pana la 1g sau peste 1g in situatii grave.
 24

5. Prescrieti un unguent cortizonic unui pacient cu eczema (dermatita alergica)

Dg. Eczema
Rp. Fluocinolon unguent
Nr. I tub
D.s. extern, pe tegumente, in regiunea afectata, in strat subtire, de 2 ori pe zi.

ANTIHISTAMINICE
Histamina actioneaza pe receptorii histaminergici H1, H2, H3.
H1- determina fenomene alergice, H2-creste secretia gastrica.
In timp au aparut:
 Blocante ale receptorilor H1 =antihistaminice
 Blocante ale receptorilor H2= antisecretoare gastrice si se utilizeaza in tratamentul ulcerului
Ex.: Cimetidina, Ranitidina, Famotidina
Gen. I: Prometazina(Romergan); Ciproheptadina (Peritol); Clemastina (Tavegyl); Feniramina;
Clorfeniramina.
-au durata de actiune relativ mica=> administrate de 2-3 ori pe zi.
Gen. II: Loratadina (Claritina), Desloratadina (Aerius); Levocetiridina (Xyzal)

1. Prescrieti un antihistaminic util unui bolnav cu urticarie cronica.

Dg. Urticarie cronica
Rp. Clorfeniramina cpr. 4mg
Nr. I flacon
D.s. intern, cate 1 comprimat de 3 ori pe zi.

2. Prescrieti un antihistaminic fara efect sedativ util in rinita alergica.

Dg. Rinita alergica
Rp. Claritine cpr. 10mg
Nr. X
D.s. intern, cate 1 comprimat pe zi.

Generalitati.Domenii.Farmacopeea romana.Denumirea
medicamentelor.
Farmacologia-stiinta care studiaza interactiunile dintre medicamente si organismul uman
Pharmacon-medicament
Medicamentul-o substanta medicamentoasa sau asociere utilizat pentru tratarea sau si prevenirea bolilor uneori
pentru diagnostic
Substanta medicamentoasa-o substanta pura din punct de vedere chimic ,care administrata in organism produce
efect farmacodinamic
In general,substanta medicamentoasa NU se administreaza ca atare,ci intr-o forma farmaceutica tip CAPSULA
sau COMPRIMAT
La preparare se utlilizeaza si substante AJUTATOARE-substante lipsite de efect farmacodinamic,care se
utlizeaza la prepararea formelor farmaceutice –nu interactioneaza cu substanta medicamentoasa -nu ii modifica
caracteristicile

*Clasificarea subtantelor medicamentoase:

1.DUPA INTENSITATEA EFECTULUI FARMACODINAMIC
A. substante obisnuite-anodine
B.substante puternic active-au doza maxima
 25

-se pastreaza intr-un dulap special-categoria SEPARANDA

-se elibereaza pe baza de reteta
C.substante medicamentoase foarte puternice:-active,toxice,stupefiante
-in dulap inchis cu cheia
-reteta speciala
-au doza maxima
-ex:morfina

2.DUPA PROVENIENTA-origine
A.naturala vegentala-unele se numesc ALCALOIZI-au pH alcalin,dar nu se dizolva in apa,devin
solubile daca se fol sub forma de saruri
Ex:ATROPINA(Atropa Belladona-matraguna)-forma sulfurica este utlizata
- PILOCARTINA(Pilocarti Jaborandi)-in oftalmologie
-forma nitrica
-MORFINA(mac alb)
animala

minerala
B.de sinteza
EXCEPTIE!!!!!! Cloramfenicolul (initial de origine animala,apoi de sinteza)

*Clasificarea substantelor ajutatoare

1.EXCIPIENTI-util. la prepararea formelor solide+semisolide
2.VEHICULI-util. la prepararea formelor lichide+gazoase
-ex. Apa distilata,bidistilata pt sol injectabile sau oftalmologice

Clasificarea formelor farmaceutice

1.Dupa locul de preparare Industriale(tipizate)
Oficinale(parte a farmaciei)
-dupa reteta sau farmacopee
- ex. Apa oxigenata
2.Dupa complexitate: Simple:contin 1 subst medicamentoasa +- subst ajutatoare
Compuse:contin 2substante medicamentoase +- subst ajutatoare

3.Dupa calea de administrare interna-prin inghitire(orala)

Injectabila Intramuscular
Intravenos
Intraderm
Subcutanat
Intraarticular
Prin infiltratii(strat cu strat)
4.Dupa starea de agregare Solide-pulberi
Semisolde-unguente
Lichide-solutii,emulsii,suspensii
Gazoase-aerosoli

Farmacologia se subimparte in :
-generala
-diverse aparate si sisteme
DOMENIILE FARMACOLOGIEI GENERALE
1.farmacocinetica-studiaza drumul parcurs de subst medicamentoasa din mom administrarii mom eliminarii
2.farmacodinamica-studiaza mecanismul de actiune medicam
3.farmacotoxicologia-studiaza reactiile adverse care apar la doze terapeutice
4.farmacografia-studiaza reteta si modul de prescriere
 26

5.farmacogenetica
6.farmacogenomica
FARMACOPEEA ROMANA-lucrare stiintifica cu caracter de cod sau de lege care contine o serie de date
referitoare la subst med,ajutatoare,la formele farm dintr-o anumita tara

FARMACOLOGIE
Farmacologia=stiinta care studiaza interactiunile dintre medicamente si organismul uman
Medicamentul=substanta medicamentoasa sau asociere de astfel de substante utilizata pt tratarea
si prevenirea bolilor,uneori si pt diagnostic. Se utilizeaza rar pt prevenire,des pt tratare.
SUBSTANTA MEDICAMENTOASA=substanta pura din punct de vedere chimic care administrata in
organism produce efect farmacodinamic.
In general, substanta medicamentoasa nu se administreaza ca atare si intr-o forma concreta numita
forma farmaceutica/medicamentoasa(capsula,supozitor,fiola).
In general, la prepararea formelor farmaceutice se folosesc si substante ajutatoare(=substante lipsite
de efect farmacodinamic care se utilizeaza la prepararea formelor farmaceutice;nu interactioneaza cu
substanta medicamentoasa si nu ii modifica caracteristicile).
CLASIFICARE:
1. Dupa intensitatea efectului farmacodinamic:
 Substante obisnuite(anodine)
 Substante puternic active – SEPARANDA
 Substante medicamentoase foarte puternic active,toxice si stupefiante- VENENA
2. Dupa provenienta:
 Naturala:-vegetala(alcaloizi)-au pH alcalin dar nu se dizolva in apa,devin solubile daca
se folosesc sub forma de saruri.
Ex.atropina(folosita ca atropina sulfurica), pilocarpina(nitrica), morfina (sulfurica/
clorhidrica)
-animala
-minerala
 De sinteza
Exceptie:cloramfenicolul-initial de origine naturala,acum se obtine prin sinteza.

SUBSTANTE AJUTATOARE-CLASIFICARE:
1. Excipienti-utilizati la prepararea formelor farmaceutice solide si semisolide
2. Vehiculi-utilizati la prepararea formelor farmaceutice lichide si gazoase.
Ex.: apa- apa distilata/bidistilata la solutii injectabile.

FORMA FARMACEUTICA-CLASIFICARE:
1. Dupa locul de preparare:
 Industriale(tipizate)
 Oficinale- ex.: apa oxigenata, tinctura de iod, tinctura de belladona care contine
atropina
 Magistrale(numai cu reteta)
2. Dupa complexitate:
 Simple: contin o singura substanta medicamentoasa cu sau fara substante ajutatoare
 Compuse: contin 2 sau mai multe substante medicamentoasa cu sau fara subst ajut.
3. In functie de calea de administrare:
 Interna(prin inghitire) =orala/ per os
 27

 Injectabila: intramuscular, intravenos, intradermic, subcutanat, rar intraarterial, in

cavitatea pleurala, prin infiltrare(ca metoda de anestezie locala)
 Externa: pe tegumente, mucoase, intrarectal(supozitoare/clisma), tot ce nu se
injecteaza si nu se inghite.

4. In functie de starea de agregare:

 Solide: pastile
 Semisolide: unguente
 Lichide:solutii, emulsii, suspensii
 Gazoase: aerosoli.

Farmacologia se imparte in farmacologie generala si farmacologia diverselor aparate si sisteme.

DOMENIILE FARMACOLOGIEI GENERALE

1. Farmacocinetica-domeniul farmacologiei care studiaza drumul parcurs de substanta
medicamentoasa din momentul administrarii pana in momentul eliminarii.
-studiaza absorbtia,distributia si eliminarea medicamentului din organism.
2. Farmacodinamica-studiaza mecanismul de actiune al medicamentelor.
Ex.acid acetilsalicilic-scade productia de prostaglandine.
3. Farmacotoxicologie-studiaza reactiile adverse ale medicamentelor care apar la doze
terapeutice.
Ex. Intoxicatie cu diazepam-se ocupa toxicologia nu farmacotoxicologia
4. Farmacografia-studiaza reteta si modul de prescriere al medicamentelor pe reteta.
5. Farmacogenetica si farmacogenomica

FARMACOPEEA
-carte stiintifica cu caracter de cod,lege, reglementare care contine o serie de date referitoare la
susbtantele medicamentoase, ajutatoare, la formele farmaceutice si preparatele oficinale existente
intr-o tara.
-fiecare tara isi are farmacopeea ei
-rima in latina, actualmente in romana
-se revizuieste o data la 10-15 ani

DENUMIRI UTILIZATE IN FARMACOLOGIE

1. Denumire chimica- de regula nu se foloseste atunci cand sunt prezentate medicamente sau la
prescrierea retetelor
2. Denumire oficinala-prevazuta in farmacopee
3. Denumire comerciala-reprezentata de denumirea inscrisa pe ambalaj; uneori coincide cu cea
oficinala
4. Denumire comuna internationala (D.C.I.)
 28

FORME FARMACEUTICE SOLIDE

1. Pulbere nedozata, nedivizata
-constituita dintr-un ambalaj,de regula punga din hartie, ce contine o cantitate de pulbere ce
reprezinta echivalentul mai multor doze.
-administrarea se face intern cu unitati de masura aproximative(lingura, lingurita, varf de cutit).
-se prepara in farmacie ca preparat magistral
-datorita ambalajului se pastreaza timp indelungat
-orice pulbere are o suprafata mare de contact cu factorii din atmosfera(umiditate, lumina) ce-i
limiteaza condensarea.
-exista unele pulberi ce se administreaza extern prin pudrare.
Avantaje: se absoarbe rapid, se administreaza usor, se poate autoadministra.
Dezavantaje:- nu permite o dozare riguroasa- substantele cu doza maxima nu se prescriu si nu se
prepara sub forma de pulbere nedozata nedivizata.Pt a se prepara treb. doze f mici.
-condensarea nu se face pe termen lung
-pacinetul resimte gustul si mirosul neplacut.
2. Pulbere divizata in pachete
-constituita dintr-o cantitate de pulbere egala cu doza pt 1 data + ambalaj (pachet/capsula din hartie)
-se prepara ca preparat magistral,in farmacie dar in ultimii ani s-a realizat si varianta industriala
-in general se poate prescrie sub aceasta forma o cantitate de pulbere 0.2g (200mg) pana la zeci g.Nu
se foloseste < 200mg ->se considera subdoza.
In ultimii ani s-a realizat o varianta industriala de pulbere in pachete, ambalaj de buna calitate, inchis
ermetic.
Avantaj: dozare exacta, absorbtie rapida.
Dezavantaj: pacientul resimte gustul si mirosul neplacut, nu permite conservarea pe termen lung.
3. Pulbere divizata in flacoane pentru preparare de solutii injectabile
-reprezentata de o cantitate de pulbere egala cu doza pt 1 data, ambalata intr-un flacon steril.
4. Pulbere divizata in capsule amilacee=CASETE
-rar gasite,utilizate si prescrise
-constituita dintr-o cantitate de pulbere egala cu doza recomandata
Capsula amilacee-se obtine din prelucrarea unui amestec de apa si amidon(material poros)
-are forma cilindrica formata din 2 parti
-cantitatea de pulbere dintr-o astfel de capsula: 0.5-3g
-prepararea are loc in farmacie si se prescrie doar ca reteta magistrala.
-exista 4 dimensiuni de casete, marimea potrivita o alege farmacistul in functie de
cantitatea de pulbere prescrisa.
-se administreaza oral, cu totul.
Avantaj:permite dozarea exacta, mascheaza gustul neplacut, se desface rapid la nivelul intestinului
fiind absorbita rapid.
5. Capsula operculata
-varianta de capsule gelatinoase(=ambalaje folosite la prepararea unor forme farmaceutice solide, se
obtine din prelucrarea unui amestec de apa+gelatina+glicerina si in functie de modul in care arata
sunt capsule operculate si capsule cu perete continuu).
-constituita din 1 capsula de tip gelatinos+ 1 cantitate de pulbere egala cu doza pt o data.
-ambalajul este alcatuit din 2 segmente si rotunjite la capete.
-se prepara in industrie, se administreaza intern.
Avantaj: se pot conserva, se administreaza usor, se manevreaza usor.
 29

Mai nou s-au realizat 2 forme mai speciale(variante moderne):

 Capsule enterosolubile=capsule operculate tratate chimic in mod special astfel incat sa se
desfaca in intestin
 Spansule=acelasi invelis ca si capsula operculata dar continutul este reprezentat de
microdrajeuri. Pot fi enterosolubile si retar(preparat de depozit)
6. Capsule cu perete continuu(capsule moi)
-varianta de capsule gelatinoase cu continut reprezentat fie de un ulei, fie de un lichid vascos.Pot
contine vitamine, unele uleiuri volatile.
-pot fi sferice(vitamina E-perle), ovoidale, alungite
-se administreaza intern, se prepara numai in industrie, se mai numesc gelule.
7. Comprimate
-forme farmaceutice solide obtinute prin comprimarea pulberilor, la prepararea carora sunt necesari
excipienti.
Excipientii pot fi: de tip agregant, colorant(pt comprimatele colorate), edulcorant(care imbunatatesc
gustul), dezagregant, de tip amestec efervescent(format dintr-un acid organic slab si o baza
anorganica slaba Ex. Acid citric cu bicarbonat de sodiu).
-reprezinta forme farmaceutice industriale,frecvent intalnite, cele mai multe au forma discoidala dar
exista si alungite, hexagonale.
-au pe suprafata lor simboluri,santuri(pt o fragmentare usoara).
Avantaj:dozare eficienta, administrare usoara.
Absorbtia se face ceva mai tarziu pt ca exista o etapa in care se realizeaza dezintegrarea preparatului
si dupa absorbtie.
CLASIFICARE:
A.Dupa modul de fabricare:
 Comprimate obisnuite(paracetamol, algocalmin etc.)
 Comprimate enterosolubile: se acopera cu un strat enterosolubil. Avantaj: se desfac direct in
intestin.
 Comprimate retar(cu eliberare prelungita)-exista cel putin 3 tipuri:
-comprimate la realizarea carora se folosesc excipienti speciali care cedeaza lent substanta
activa
-comprimate de tip multidoza/multistrat: absorbtie lenta-efect prelungit
-comprimate la prepararea carora se folosesc matrice poroase sau alte tipuri care cedeaza
lent substanta activa
 Comprimate efervescente
Pt comprimatele enterosolubile si retar nu se recomanda fragmentarea decat daca prezinta santuri
deoarece isi pierd proprietatea de enterosolubile (se va comporta ca un comprimat obisnuit).
B.Dupa locul administrarii:
 cu administrare interna(per os)
 bucale:
-pt supt:contin substante cu efect la nivelul cavitatii bucale,substante care actioneaza la
nivelul stomacului
-sublinguale/perilinguale:contin substante care se pot absorbi prin mucoasa bucala, trebuie
sa fie comprimate plate.
 cu administrare externa-se utilizeaza pt prepararea unor solutii care se aplica extern.
Ex.:comprimate de cloramina.
 cu administrare subcutanata- se aplica subcutanat printr-o incizie chirurgicala. Trebuie
ambalate si pastrate in flacoane sterile.
 Vaginale-ovoidale sau alungite, contin numai substante cu efect local.
 30

 Pt preparare de solutii injectabile

 Microcomprimate-dimensiuni mici, se folosesc in oftalmologie aplicate in sacul conjunctival,
in realizarea antibiogramei.
8. Drajeuri
-se obtin prin acoperirea unui strat de pulbere cu straturi succesive de zahar, ceea ce duce la
disparitia marginilor comprimatului si realizeaza un strat dur cu rol de protectie, lucios
-se prepara industrial, se administreaza intern si exista in 3 variante: obisnuite,enterosolubile si retar.
9. Supozitoare
-forme farmaceutice la prepararea carora se foloseste un excipient care trebuie sa fie solid la
temperatura camerei, dar sa se topeasca/dezintegreze la temperatura organismului.
-excipientul ideal este untul de cacao(butilcacao) grasime vegetala extrasa din arborele de cacao care
are aceasta proprietate; alternative: masa gelatinoasa, excipienti sintetici.
-se pot prepara industrial sau in farmacie ca preparat magistral.
Dupa locul de administrare exista supozitoare:
 Intrarectale: se administreaza intrarectal, li se descrie forma de torpila si contin fie substante
cu efect local, fie(+multe) substante cu efect la distanta si se absorb la nivelul mucoasei
rectale.
 Vaginale:contin numai substante cu efect local, se pot numi globule(sferice), ovule(ovoidale).
 Uretrale(bujiuri):contin numai substante cu efect local si se aplica pe uretra masculina.
10. Pilule
-forma farmaceutica veche cu administrare interna, preparare doar magistrala,greoaie
11. Granule
-forme farmaceutice solide constituite din particule ovoidale ambalate fie in pungi, fie preparate sub
forma de plicuri.
12. Creioane medicinale
-Ex.: creion hemostatic, creion nazal.
13. Bomboane medicinale (strepsils)
14. Ciocolata medicamentoasa

FORME FARMACEUTICE SEMISOLIDE

1. Unguente
 31

-pt preparare este obligatoriu utilizarea unui amestec de excipienti(=baza de unguent) + continut si
substantele medicamentoase care au actiune locala sau exceptional sistemica.
Baza de unguent este constituita din excipienti cu stare de agregare diferita, dar la temperatura
camerei ea trebuie sa ramana un amestec semisolid.
Excipienti:
 Lichizi: uleiuri (de floarea soarelui, parafina, ricin, peste, masline)
 Semisolizi: lanolina (poate sa incorporeze apa, este absolut necesara pt prepararea cremelor/
unguentelor), vaselina. Frecvent se foloseste ca baza de unguent amestec egal de vaselina si
lanolina.
 Solizi: ceara de albine, parafina, unt de cacao, cetaceu (substanta obtinuta din grasimea din
cavitatea craniana a cetaceelor).
Substantele medicamentoase folosite la prepararea unguentelor au in general actiune locala si sunt
reprezentate de : antibiotice, antiinflamatoare, nesteroidiene, glucocorticoizi, anestezice locale,
substante cu efect revulsiv si substante cu efect la distanta (Ex.: unguent cu nitroglicerina).
Administrarea se face in general pe tegumente, obligatoriu in strat subtire, mai rar pe mucoase (Ex.:
unguent oftalmic).
CLASIFICARE:
a)Unguent crema- la preparare este necesara utilizarea ca excipient a lanolinei.
b)Unguent pasta (suspensie) –includ pulbere obligatoriu 20% care trebuie dispersata in tot
amestecul.
c)unguente mixte: unguente solutie-suspensie, emulsie-suspensie etc.
Dintre unguentele care se aplica pe mucoase, unguente oftalmice, trebuie sa indeplineasca 3 conditii:
sa fie sterile, sa nu contina impuritati, sa aiba pH egal sau apropiat de cel al secretiei lacrimale.

2. Emplastre
-constituit dintr-un suport de panza sau plastic de buna calitate peste care exista un strat semisolubil,
adeziv.In stratul semisolid pot fi incluse sau nu substante medicamentoase.
-se impart in 2 categorii:
 Emplastre simple: care nu contin substante medicamentoase (Ex. leucoplast), se foloseste pt
a fixa bandaje, sonde, ace de perfuzie.
 Emplastre medicamentoase: contin in stratul adeziv substante medicamentoase. In general
substanta medicamentoasa are efect sistemic, absorbindu-se la nivelul tegumentului trecand
in sange. Ex.: emplastre cu nitroglicerina, substante hormonale, nicotina.
Rar se foloseasc si emplastre care contin substante cu actiune locala. Ex.: reumatismale.

3. Alte forme:
a)cerate : creioane labiale- contin substante cu actiune locala de tip protector sau emolien.
b) sapun de potasiu, sapun verde

FORME FARMACEUTICE LICHIDE

I.SOLUTII
-in functie de vehicul se impart in:
 32

SOLUTII APOASE -in functie de calea de administrare se impart in:

A.Solutii apoase pt uz intern- forme farmaceutice:
1. Solutie apoasa pt uz intern administrata in picaturi -solutie apoasa nezaharata care se
administreaza sub forma de picaturi, este o solutie cu concentratie mica.
2. Siropul-solutie apoasa, zaharata, cu concentratie crescuta in zahar (50-64% zahar), se
administreaza intern, se poate conserva timp indelungat.
Clasificare:
 Siropuri industriale (tipizate)
 Siropuri oficinale -se impart in siropuri edulcorante, aromatizante (imbunatatesc gustul, sirop
simplu- se foloseste la prepararea siropurilor magistrale, a potiunilor sau a limonadelor
medicamentoase), sirop medicamentos (sirop de codeina).
 Siropuri magistrale -se prepara in farmacie dupa reteta prescrisa de medic, medicul
precizeaza substanta medicamentoasa si un sirop oficinal in cantitate corespunzatoare,
administrarea se face cu lingura/ lingurita (1 lingurita contine 6,5 g sirop, o lingura de 3x mai
mare=20g).
3. Potiunea- se poate prepara doar in farmacie pt o durata de 3 zile sau exceptional 5 zile daca
se tine la frigider, administrare interna, compozitie=20% sirop+apa distilata, o lingurita
contine 5g potiune si o lingura 15g.
4. Limonada medicamentoasa- forma farmaceutica preparata foarte rar, potiune efervescenta,
are toate componentele potiunii + un amestec efervescent, se prescrie/prepara ca preparat
magistral.
B.Solutii apoase pt uz extern- solutii care se aplica pe tegumente, mucoase sau cavitati (bucala,
nazala), se prescriu si se prepara in grame, necesar uneori precizarea concentratiei (g substanta la
100 g solutie).
-dupa locul administrarii se impart in:
1. Solutii pt spalaturi - reprezentate de solutii care contin substante cu efect local, utilizate pt
spalaturi oculare, auriculare, vaginale.
2. Solutii pt comprese- solutii care se aplica pe tegumente prin intermediul unor bucati de
panza/tifon. Pt comprese reci exista denumirea de prisnit.
3. Solutii pt tratamentul local al cavitatii bucofaringiene:
 Gargarisme (ape de gura)-solutii folosite pt spalaturi bucale sau pt gargara.Lichidul
respectiv nu trebuie inghitit.
 Dusuri bucofaringiene-solutii care se aplica pe mucoasa bucala sau la nivelul
faringelui sub forma de jet sau de lichid sub presiune.
 Colutoriu- lichid vascos care se aplica prin badjonare la nivelul mucoasei
bucale,gingiilor sau a faringelui; contin substante cu efect local si realizeaza un strat
protector.
4. Solutii oftalmice (=picaturi pt ochi/ colir)- se aplica sub forma de picaturi in stratul
conjunctival, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie sterile, limpezi, sa aiba pH si
presiunea osmotica = sau apropiate cu ale secretiei lacrimale.
5. Solutii apoase pt cavitatea nazala (=rhinoguttae)- pinosol, se aplica in solutii uleioase,
suspensii si emulsii.
6. Solutii pt ureche (=otoguttae)- in afara de solutii apoase se mai poate folosi solutii uleioase
sau suspensii, aplicare sub forma de picaturi la nivelul conductului auditiv extern dupa ce
preparatul a fost incalzit.
7. Lotiune-solutie folosita pt umectarea sau spalarea mainilor, fetei, parului sau capului si
contine substante cu efect local.
8. Clisma-solutie apoasa care se introduce intrarectal cu ajutorul unui irigator si al unei canule.
Exista 3 tipuri:
 Clisma purgativa (evacuatoare) 250-500g apa
 33

 Clisma nutritiva-folosita foarte rar atunci cand nu se poate alimenta pacientul

 Clisma medicamentoasa- solutie medicamentoasa care se introduce intrarectal sub
forma de clisma, cantitate mica 100-150g; se prescrie ocazional.
C.Solutii injectabile – se prescriu si se prepara in ml, industrial
Solutiile trebuie sa fie sterile,limpezi (fara impuritati), apirogene (sa nu produca febra), sa aiba pH si
presiunea osmotica= sau apropiate cu ale mediului intern.Cu exceptia solutiilor care se administreaza
strict intravenos.
Ambalajele pot fi din sticla (fiole sau flacoane), plastic flacoane, pungi plastic, dopuri cauciuc =>sa fie
din material de buna calitate. Pt cele din sticla de foloseste o sticla speciala de borosilicat de calciu.
Forme farmaceutice:
1. Solutii injectabile in fiole- forme farmaceutice industriale, ambalaj reprezentat de fiole din
sticla transparenta sau culoare bruna.Volum 1ml, 2ml, 5ml, 10ml, 20ml.
Fiolele trebuie sa aiba obligatoriu o eticheta sau un marcaj pe care se mentioneaza
obligatoriu denumirea preparatului comercial cu precizarea substantei active, se precizeaza
doza in mg sau concentratia si volumul.In plus pot fi precizate termenul de valabilitate si
calea de administrare.
2. Solutii perfuzabile (perfuzii)-solutii care se administreaza intr-un volum mai mare de 100ml
picatura cu picatura, cu ajutorul unui dispozitiv special(perfuzor).
3. Variante moderne de preparate injectabile –dispozitive speciale de tip pen (ex pt preparate
de insulina).

SOLUTII ALCOOLICE
-folosesc ca vehicul alcool etilic, se administreaza intern si extern, nu se injecteaza, nu se
administreaza pe mucoase.
1. Cu administrare interna – reprezentate de solutii alcoolice propriu-zise, tincturi (sunt solutii
extractive alcoolice) de regula se administreaza in picaturi.Ex.: vinul medicinal,elixir.
2. Cu administrare externa-reprezentate de solutii alcoolice propriu-zise, tincturi, oteturi
medicamentoase.
Vinul medicinal-solutie alcoolica cu continut scazut in alcool care contine de obicei si substante cu
gust amar.Stimuleaza secretia gastrica=>creste pofta de mancare.Ex.:vin tonic
Elixirul-solutie hidroalcoolica, aromatizata, zaharata care contine sau nu substante medicamentoase.
Poate sa contina alcool in concentratie 5-45%.
Otet medicamentos-foloseste ca vehicul otetul, se administreaza pe tegumente. Ex.: otet aromatic-
are efect revulsiv.

SOLUTII ULEIOASE
-folosesc ca vehicul uleiuri (ulei de floarea soarelui) , se administreaza intern (in picaturi), extern
(tegumente, picaturi in cavitatea nazala)
-injectabile se administreaza numai intramuscular, nu intravenos pt ca produc embolie si trebuie sa
indeplineasca proprietati asemanatoare cu cele apoase.
1. Uleiuri volatile-se folosesc uneori si in stomatologie
Ex.:uleiul de cuisoare contine eugenol folosit ca eugenat de zinc continut in pastele de canal,
uleiul de menta-contine mentol, uleiul de eucalipt- contine eucaliptol.
2. Uleiuri cu proprietati farmacodinamice proprii-reprezentate de uleiuri cu efect laxativ
Ex.:ulei de parafina-efect purgativ(scaun neformat cu continut lichidian).

SOLUTII GLICERINATE
-folosesc la vehicul glicerina catacterizata prin faptul ca poate sa adere la tegumente sau mucoase pe
care se pot aplica, se folosesc de exemplu in tratamente locale la nivelul cavitatii bucale.
Ex.:glicerina boraxata la care se adauga antimicotic.
 34

SOLUTII CU SOLVENTI NEPOLARI

-folosesc ca vehicul substante nepolare (ex. eter)

SOLUTII EXTRACTIVE
-se folosesc prin extragerea unor substante (principii active) din plante medicinale intr-un mediu
lichid
-extractia se poate face in:
 Apa=>solutie extractiva apoasa (=hidrolat)
 Alcool etilic/alcool etilic amestecat cu apa=> solutie extractiva alcoolica(=tinctura)
 Ulei=>solutie extractiva uleioasa
Metode de extractie:
1. Macerare-presupune sa se puna in contact partile din planta in apa(la temp.
camerei)=>macerat
2. Infuzare-consta in oparirea partilor din planta=>infuzie
3. Decoctie-presupune fierberea partilor din planta=>decoct
4. Percolare-consta in asezarea plantei medicinale in straturi intr-un recipient special numit
percolator dupa care prin aceste straturi va trece foarte lent o coloana de lichid(de regula
alcool).
Pt prepararea tincturilor se foloseste in general macerarea si percolarea.Tinctura de opiu constituie o
exceptie deoarece se obtine prin dizolvarea unui preparat (extract de opiu) in alcool.
Hidrolatul se poate folosi ca atare administrat intern sau extern, sau unele hidrolate intra in
componenta unor potiuni (hidrolatul va inlocui apa distilata).
Tincturile se pot folosi ca atare administrate fie intern sub forma de picaturi, fie extern pe tegumente
(nu se administreaza pe mucoase), fie se folosesc la obtinerea unor preparate industriale.
EXTRACTELE-preparate obtinute prin concentrarea solutiei extractive.
Ex.: Tinctura de beladona contine 0.3% atropina (1g se imparte in 56 picaturi)
Tinctura de opiu contine 1% morfina (1g impartit in 57 picaturi)
Extract uscat de beladona contine 1,5% atropina.

II.SUSPENSII(mixturi)
-cantitate de pulbere dispersata in lichid
-se pot administra intern,extern fie pe tegumente sau sub forma de picaturi si exista suspensii
injectabile care nu se administreaza intravenos ci intramuscular, intracutanat (ex.unele preparate de
insulina), periarticular, intraarticular.
Intramuscular sunt in general preparate de depozit (retar).

III.EMULSII
-constituite din 2 lichide nemiscibile dintre care unul este transformat in picaturi foarte fine si
dispersat in tot amestecul.
-se folosesc relativ rar, se administreaza intern, extern pe tegumente sau sub forma de picaturi in
conductul auditiv extern, injectabile administrate in general intramuscular.
Exceptional se pot administra intravenos(perfuzie intravenoasa) daca emulsiile sunt preparate special
in care picaturile sunt micronizate.

FORME FARMACEUTICE GAZOASE

-reprezentate de aerosoli.
 35

Aerosolii sunt forme farmaceutice gazoase constituite din vehicul gazos reprezentat de un gaz inert,
de obicei freon, si substante medicamentoase care pot fi sub forma de picaturi fine de lichid
dispersate in gazul inert sau sub forma de pulbere foarte fina.
-se pot administra:
1. Inhalator-sunt in general ambalate in dispozitive speciale de tip flacon presurizat dozat
(inlocuit in ultimii ani cu alte dispozitive), substantele medicamentoase sunt sub forma de
particule.
2. Pe tegumente sau mucoase-ambalate in flacoane presurizate.
Exista si substante medicamentoase care se administreaza inhalator dar nu constituie practic o
forma farmaceutica gazoasa.
Ex.: anestezice generale inhalatorii reprezentate de lichide volatile (ex. eter etilic, halotan) si gazoase
(ex. peroxidul de azot).

FARMACOGRAFIA
FARMACOGRAFIA=domeniul farmacologiei care studiaza reteta, regulile de prescriere a retetei si
partile retetei.
 36

RETETA=reprezinta o recomandare scrisa cu privire la medicamentele pe care pacientul urmeaza sa le

obtina de la farmacie si sa le administreze, pe care o redacteaza medicul si o inmaneaza pacientului.
Constituie act medical si act medico-legal.
REGULI DE PRESCRIERE A RETETEI
-redactarea se face pe un formular special(forma dreptunghiulara) cu partea de sus tiparita, in limba
oficiala a unei tari la care se adauga prescurtari latine, cu cerneala sau pix de culoare albastra/neagra,
citet, redactare facuta de medic in prezenta pacientului
-pe reteta nu trebuie facute modificari, stersaturi
-la stabilirea dozelor si a cantitatii de medicament, medicul trebuie sa respecte dozele maxime
-obligatoriu sa se precizeze data si sa existe semnatura+parafa+cod+stampila unitatii de parafa
-daca se prescriu medicamente pe verso trebuie avute in vedere urmatoarele: se face mentiune
VERTE! iar pe verso dupa ultimul medicament se pune data+semnatura+parafa.
PARTILE RETETEI:
1. Superscriptia –partea tiparita a retetei cu nr din registru (nr fisa) foaie de observatie
-rubrica diagnostic trebuie sa justifice medicamentele prescrise
Exceptie 2 situatii: daca pacientul are o afectiune grava cu prognostic nefavorabil/ daca
medicul considera ca diagnosticul nu trebuie facut public.
2. Inscriptia-parte a retetei care cuprinde numele medicamentelor, incepe cu o prescurtare Rp.
Rp.=RECIPE=primeste, inseamna formula de politete catre farmacist
-dupa Rp. se scrie numele preparatului cu litera mare, nu se accepta prescurtari,
formule chimice si denumiri populare.
Pt alte forme farmaceutice, prescurtarile acceptate sunt: comprimate (cp./ cpr.), capsule (cps.),
drajeuri (dr.)
3. Subscriptia-parte a retetei care se adreseaza farmacistului, se refera la cantitatea de
substanta eliberata, se exprima in nr de forme farmaceutice, nr. cu cifre romane.
-ar putea contine alte precizari: m.f. unguent/pulbere
m.f.=MISCE FIAT=amesteca sa fie..
f.as.=FACI ASEMENEA/ASIMINIS=fa la fel
4. Instructia-partea care se adreseaza si celui care administreaza tratamentul
-precizarile trebuie facute cat mai precise, fara prescurtari
D.s.=DETUR ET SIGNATURE=da si semneaza
Ordine: D.s. calea de administrare,locul administrarii, doza pt o data, ritmul administrarii +
alte precizari (ex. dupa masa, dizolvat in apa)

REGULI DE PRESCRIERE PT SUBSTANTE TOXICE

1. Prescrierea acestor medicamente se face pe un formular special(formularul galben)
2. Se respecta doza maxima pt o data si pt 24h
3. Precizarea cantitatii se face in cifre si litere Ex.: IX(noua)

PRESCRIEREA MEDICAMENTELOR PT PACIENTUL SPITALIZAT

-medicatia se prescrie atat in foaia de observatie cat si in registru (condica)
Pt prescrierea retetei,daca pt un pacient sunt mai multe medicamente se pot scrie pe acelasi
formular: subscriptia ramane aceeasi.
Inscripria: Rp1 Rp2 Rp/1. 2.
PRESCRIEREA FORMELOR FARMACEUTICE
1. Prescrieti o pulbere nedozata nedivizata
Dg. Ulcer duodenal
Rp Bicarbonat de sodiu/
Oxid de magneziu/ aa. 10g
Carbonat de calciu 30g
 37

m.f. pulbere
D.s. intern, cate o lingurita de 3 ori pe zi, la o ora dupa mesele principale
Fiind un pacient cu ulcer se administreaza antiacide:
 Neutralizante- neutralizeaza continutul gastric (Ex.: oxid de magneziu, hidroxid de aluminiu,
carbonat de calciu), nu se absorb.
 Alcalinizante-Ex.: bicarbonat de sodiu care se poate absorbi, iar in cantitate mare poate
determina chiar alcaloza sistemica.
Oxid de magneziu+carbonat de calciu- pot modifica tranzitul intestinal, trebuie respectat rap. 1/3.
Paciet cu ulcer+diaree – se scade oxidul de magneziu sau chiar se renunta la el.

2. Prescrieti o pulbere divizata in pachete

Dg. Constipatie ocazionala
Rp Sulfat de magneziu 15g pentru un pachet
f.as. Nr. III
D.s. intern, cate un pachet, dizolvat intr-un pahar cu apa, seara la culcare.

3. Prescrieti capsule operculate

Dg. Abces parodontal
Rp Amoxicilina cps 500mg
Nr. XX
D.s. intern, cate o capsula la 8 ore.

Amoxicilina-antibiotic din clasa peniciline cu spectru larg, inhiba sinteza peretelui bacterian, efect
bactericid (omoara germenii), cuprinde coci gram pozitivi cu exceptia stafilococului care poate fi
rezistent deoarece secreta penicilaza, hemofilus influence si unele tulpini de E.coli, Salmonela si
Shigela.

4. Prescrieti comprimate
Dg. Hipertensiune arteriala
Rp Propranolol cp 40mg
Nr. II flacoane
D.s. intern, cate un comprimat de 2 ori pe zi.

Propranolol=beta blocant neselectiv

Beta blocantele-efect antiaritmic, antianginos, antihipertensiv.

5. Prescrieti drajeuri
Dg. Nevralgie intercostala dreapta
Rp Diclofenac dj. 50mg
Nr. XV
D.s. intern, cate un drajeu de 2 ori pe zi, dupa mese.

Diclofenac-antiinflamator nesteroidian, indicat in dureri ale articulatiilor inflamate, dureri de tip

nevralgic, alte procese inflamatorii. Inhiba ciclooxigenaza ceea ce determina cresterea sintezei de PG.
Administrat dupa masa=> poate determina dureri epigastrice, activarea unui ulcer, ulceratii,
sangerari digestive.

6. Prescrieti supozitoare
A.Preparat tipizat – se prescriu supozitoare cu efect antiemetic.
Dg. Sindrom dispeptic
 38

Rp Emetiral supozitoare 25mg

Nr. VI
D.s. extern, intrarectal, cate 1 supozitor de 2 ori pe zi.

Proclorperazina(comercial Emetiral) –de 5mg si 25mg, inhiba receptorii dopaminergici.

B.Supozitoare-preparat magistral
Dg. Colica renala stanga
Rp Papaverina clorhidrica 0,08 g
Extract de beladona/
Fenobarbital/ aa. 0,02g q.s.=quantum satiss
Excipient q.s.
pentru un supozitor
f.as. Nr. XX
D.s. extern, intrarectal, cate un supozitor de 3 ori pe zi.

Antispastice: -musculotrope-actioneaza direct pe musculatura neteda

-neurotrope (parasimpatolitice) ex. atropina
Fenobarbital-efect sedativ.
Papaverina-doze de la 60 la 100mg in cp.
Extract de beladona-contine 1,5% atropina.

7. Prescrieti un unguent
A.Prescrieti un unguent preparat divizat (unguent crema)
Dg. Dermatita alergica
Rp. Fluocinolon N crema
Nr. I tub
D.s. extern, pe tegumente, in regiunea afectata, in strat subtire, de 2 ori pe zi.

Fluocinolon N- contine o substanta fluocinolon (glucocorticoid) se aplica numai local si are efect
antiinflamator si antialergic si neomicina (N)- previne aparitia unuei infectii.

B.Prescrieti un unguent pasta ad=pana la

Dg. Cheilita acuta
Rp. Talc
Oxid de zinc
Lanolina
Vaselina / aa. ad 20g
m.f. unguent
D.s. extern, la nivelul buzelor, in strat subtire, de 2 ori pe zi.
Procentul de pulbere este 50%=> coincide cu definitia unguentului pasta.

8. Prescrieti o solutie apoasa pt uz intern administrata in picaturi

(o solutie care sa contina atropina)
Dg. Ulcer duodenal
Rp. Atropina sulfurica 0.03g
Apa distilata ad 30g
D.s. intern, cate 10 picaturi, de 3 ori pe zi, inainte de mese si 20 picaturi seara la culcare.
 39

Atropina- antagonist fata de receptorii muscarinici = parasimpatolitice. Pe 24h nu trebuie depasite

4mg
Preparatul care contina atropina se poate folosi sub forma de:
 Extract de beladona contine 1.5% atropina
 Tinctura de beladona 0.03%
 Pulbere de beladona
 Fiole care contin solutie de atropina
O fiola contine solutie 1/1000, are 1 ml.
Solutia injectabila se administreaza in mod obisnuit subcutanat ½ fiola sau 1.

9. Prescrieti un sirop (sirop expectorant)

Dg. Bronsita acuta (tuse productiva)
Rp. Sirop expectorant
Nr. I flacon
D.s. intern, cate o lingura de 3 ori pe zi.

Sirop expectorant- contine extract de specii pectorale (= amestec de plante care contin substante cu
efect expectorant) + clorura de amoniu in doza mica.
Clorura de amoniu= expectorant secreto-stimulant care actioneaza prin mecanism reflex (= irita
mucoasa gastrica ceea ce determina reflex cresterea secretiei bronsice).
-se pot administra 3-5 linguri pe zi.

10. Prescrieti o potiune

Dg. Bronsita acuta
Rp. Clorura de amoniu /
Iodura de potasiu / aa 3g
Sirop simplu 30g
Apa distilata ad 150g
m.f. potiune
D.s. intern, cate o lingura de 3 ori pe zi.
Doza cuprinsa intre 200-600 mg.
Iodura de potasiu- expectorant secreto-stimulant care actioneaza prin mecanism reflex si prin
mecanism direct (=iodura de potasiu trece in secretia gastrica si stimuleaza celulele secretoare de la
nivelul mucoasei bronsice).

11. Prescrieti un colir

Dg. Glaucom cronic bilateral
Rp. Apicarpin colir 2%
Nr. I flacon
D.s. extern, in fiecare sac conjunctival, cate 2 picaturi de 4 ori pe zi.
Pilocarpina=parasimpatomimetic; concentratia in care se poate folosi variaza intre 0.5-4% in
glaucom. Frecvent se foloseste 2%.

12. Prescrieti o solutie injectabila in fiola

Dg. Astm bronsic in criza
Rp. Adrenalina solutie 1%0 fiole 1ml
Nr. III
D.s. inj., s.c., cate o jumatate de fiola la nevoie, sub control medical.
 40

Adrenalina-actioneaza pe receptorii adrenergici (α,β1,β2)=> produce vasoconstrictie: α-

vasoconstrictie (in vase); β1-cord ; β2-bronhii=> bronhodilatatie.
-este simpatomimetic cu spectru larg (actioneaza pe toti receptorii α1, α2, β1, β2)
Indicatii: soc anafilactic (i.v.), in criza de astm bronsic (f rar cu conditia ca pacientul sa aiba HTA si
probleme cardiace); anestezic (prelungeste efectul anestezic)
-o fiola de adrenalina contine solutie 1/1000 si are 1ml, 1mg.

13. Prescrieti un preparat sub forma de aerosoli

A.Ventolin-substanta salbutamol
Dg. Astm bronsic
Rp. Ventolin aerosoli la flacon presurizat dozat
Nr. I flacon
D.s. inhalator, cate 2 pufuri la nevoie (maxim/ a nu se depasi 6 pufuri pe zi)

B.Prescrieti aerosoli cu administrare locala

Dg. Stomatita
Rp. Hexoral aerosoli
Nr. I flacon
D.s. extern, se pulverizeaza la nivelul cavitatii bucale de 3 ori pe zi dupa mese.

Hexoral- contine 0.2%, se pulverizeaza dupa masa; se administreaza de 2-3 ori pe zi. Exceptional pana
la 5-10 /zi.

14. Prescrieti un preparat din grupa substante toxice si stupefiante

Dg. Colica renala stanga
Rp. Mialgin fiole 100mg (una suta miligrame)
Nr. VI (sase)
D.s. inj., i.m. , cate o fiola la nevoie (a nu se depasi 3 fiole pe zi)

Petidina-inrudita cu morfina, efect analgezic, nu determina spasm pe musculatura neteda spre

deosebire de morfina=> indicat in tratamentul colicelor (colica renala)
-exista sub forma de fiola, 100mg; doza maxima o data 100mg, doza maxima pe 24h- 300mg.

15. Prescrieti un preparat utilizat in aplicarea locala la nivelul cavitatii bucale

Dg. Stomatita aftoasa
Rp. Stamicin 5.000.000 UI
Neomicina /
Metronidazol /
Borax / aa 1g
Glicerina ad 50g
D.s. extern, pt batjonarea mucoasei bucale, de 3 ori pe zi, dupa mese.

Stamicin-utilizat in proportie de 100.000 la 1g preparat

Neomicina-antibiotic care se aplica doar local
 41

Metronidazol-chimioterapic microbian

RECEPTURA-MEDICATIE SNC
HIPNOTICE= medicamente care induc sau mentin somnul
SEDATIVE=medicamente care linistesc psihomotor, scad performantele psihomotorii, iar in conditii
favorabile induc somnul.
HIPNOTICELE-se impart in 2 categorii mari:
1. Hipnotice barbiturice (derivate ale nucleului barbituric):
 Citrobarbital- favorizeaza instalarea somnului
 Fenobarbital-durata mai lunga de actiune, in afara de efectul hipnotic se poate folosi
ca sedativ (doze mici 15-20mg), ca anticonvulsivant(exista si injectii-fiole de
fenobarbital- nu contin solutie apoasa ci este o solutie in propilen glicol=> nu se
administreaza i.v.)
Barbituricele produc un somn care nu este identic cu cel fiziologic, produc inductie enzimatica
(=proces care tine de farmacocinetica si explica efectul barbitalului dar si toleranta, interactiuni
medicamentoase ale fenobarbitalului).
 42

2. Hipnotice nebarbiturice:
 Hipnotice benzodiazepinice: Nitrazepam, Flurazepam, Flunitrazepam
 Zopiclona (Imovan)
 Zolpidem (Stilnox)
 Cloralhidrat

1. Prescrieti un hipnotic barbituric

Dg. Insomnie prin deficit de adormire
Rp. Ciclobarbital cpr. 200mg
Nr. X
D.s. intern, cate 1 comprimat, seara la culcare.

Ciclobarbital-se indica in insomnia prin deficit de adormire, se recomanda sa nu se prescrie cantitati

mari de barbiturice=> face toleranta si datorita faptului ca exista risc de folosire in scop de suicid.

2. Prescrieti hipnotic nebarbituric

A. Dg. Insomnie provocata de anxietate
Rp. Nitrazepam cpr. 5mg
Nr. I flacon
D.s. intern, cate 1 comprimat, seara cu 30 minute -1 ora inainte de culcare.
Nitrazepam- nu reduce REM-ul si da un somn mai aproape de cel fiziologic; nu are efect de inductor
enzimatic=> nu produce toleranta; se indica persoanelor care au insomnie provocata de anxietate.
B. Dg. Insomnie
Rp. Imovan cpr. 7,5mg
Nr. I flacon
D.s. intern, cate 1 comprimat, seara inainte de culcare.
Zopiclona-nu produce inductie enzimatica, in schimb la varstnici si hepatici trebuie scazuta doza la
jumatate.

SEDATIVE SI REECHILIBRANTE VEGETATIVE

-preparate care includ substante care diminua substantele vegetative.
Ca sedative se folosesc: barbiturice in doza mica si unele preparate de provenienta vegetala:
extractul de valeriana, preparat de pasiflora, preparat de cratacgus.
Exista si preparate tipizate sub forma de comprimate care asociaza mai multe componente cu efect
sedativ si reechilibrant vegetativ:
 Extraveral -doza unica de fenobarbital(20mg) si extract de valeriana- se administreaza intre 1
si 3 comprimate pe zi
 Distonocalm -indicat in special in tulburari neurovegetative: palpitatii, tulburari vasomotorii.
Are urmatoarele componente: amobarbital in doza mica 25mg, betablocant doza mica=15mg
propranolol, alcaloizi de beladona= atropina si alcaloizi de secara cornuta (ergot)-ergotamina.

3. Prescrieti un medicament cu efect sedativ

A. Prescrieti extraveral:
Dg. Tulburari nevrotice
Rp. Extraveral cpr.
 43

Nr. I flacon
D.s. intern, cate 1 comprimat de 2 ori pe zi
B. prescrieti distonocalm:
Dg. Tulburari neurovegetative
Rp. Distonocalm cp
Nr. I flacon
D.s. intern, cate 1 comprimat de 2 ori pe zi.

TRANCHILIZANTE (ANXIOLITICE)
-medicamente care inlatura anxietatea
Principala clasa:
 Benzodiazepine: Diazepam, Oxazepam, Medazepam, Lorazepam
 Tranchilizante nebenzodiazepinice: Meprobamat, Hidroxizin.
Diazepam:- din punct de vedere farmacocinetic se caracterizeaza rpin faptul ca se elimina din
organism prin metabolizare care presupune 2 etape: oxidare microzomiala la nivelul ficatului, iar
produsul rezultat sufera cea de-a2-a etapa, o reactie de conjugare. Solicita metabolic ficatul prin
oxidare microzomiala=> la varstnici si la persoane cu afectiuni hepatice trebuie evitat sau dat in doze
mici.
-cpr. 10mg, fiole a 10 ml.
-preferabil sa se injecteze i.m, inj. i.v. posibila dar necesita prudenta deoarece deprima
centrul respirator.
-utilizat ca: anxiolitic, anticonvulsivant (numai i.v.), anestezic general (i.v.), actiune
miorelaxanta (relaxeaza musculatura striata).
Oxazepam: se elimina doar prin conjugare (e tot hepatica dar nu solicita ficatul)=> se poate da.

4. Prescrieti un tranchilizant benzodiazepinic

Dg. Sindrom anxios
Rp. Diazepam cpr. 10mg
Nr. I flacon
D.s. intern, cate 1 comprimat de 2 ori pe zi.

ANTICONVULSIVANTE(ANTIEPILEPTICE)
-mai multe clase, dau reactii alergice, medicatia indelungata.
Fenitoina:- actioneaza prin blocarea canalelor de Na din membranele neuronale
-produce reactii adverse la nivelul cavitatii bucale: hipertrofie gingivala
-utila si in dureri din nevralgia de trigemen
-are efect antiaritmic (actioneaza si pe tesutul miocardic), utila in tulburari de ritm
ventricular.

5. Prescrieti un anticonvulsivant ca tratament de intretinere la un pacient cu epilepsie

Dg. Epilepsie
Rp. Fenitoina cps. 100mg
Nr. I flacon
D.s. intern, cate o capsula, de 3 ori pe zi.

6. Prescrieti un anticonvulsivant pt tratamentul unei crize convulsive

Dg. Criza convulsiva
Rp. Diazepam fiole 10mg
 44

Nr. III
D.s. injectabil, i.m., o fiola la nevoie (in criza convulsiva).

NEUROLEPTICE
-se mai numesc antipsihotice (diminua sau chiar inlatura simptomele din tulburarile psihice-sindrom
maniacal).
-schizofrenia-cea mai grava, se caracterizeaza prin faptul ca nu recunosc boala, dedublarea
personalitatii, inversiunea afectiva (uraste persoanele care nu ar trebui- extrem=ucidere), autism +
halucinatii, delir s.a.
Haloperidol- structura butirofenonica, exista cpr. Si fiole; frecvent se foloseste solutie sub forma de
picaturi: 1 g solutie contine 2 mg haloperidol impartite in 20 picaturi.
-doza de intretinere intre 1 si 4 mg pe zi/ fractionat -> intre 10-40 picaturi/zi.

7. Prescrieti un neuroleptic
Dg. Agitatie maniacala
Rp. Haloperidol solutie
Nr. I flacon
D.s. intern, cate 10 picaturi de 4 ori pe zi.

SNV Parasimpatic

Parasimpaticomimetice Directe: derivatii ai Ach:

1. Met-acolina
 M1 (+ motilit. gastro-intest), M2 ( TA), M3 (vasodil.)
2. Bet-anecol
 Oral
 M3 (xerostomie)
3. Pilocarpina
 Oral, inj
 Alkaloid natural
 M3 (xerostomie), M4 (Glaucom> sc. pres. Intraoculara)
4. Cevimelina: M3

Parasimpaticomimetice Indirecte: anti-colinesterazice (inhiba Ach.-E):

Reversibile (cu scurta durata de actiune):

1. Neo-stiemina
 45

 M1 (atonii/hipotonii gastrice), NM (Miastemia Gravis Chipotonia> inh. FMS)

2. Rezerina
 Picaturi intraoculare
 M4 (Glaucom)

Ireversibile (cu durata lunga de actiune): efect toxic,

1. Subst. oraganofosforice (insecticide): Paration, Melation
2. Gaze toxice de lupta

Parasimpatolitice:
1. Atropina
 Oral, sol, inj.
 Invers Ach: tratament ulcer, colici, bradicardie, soc vagal, anestezii, astm,
oftalmologic
2. Scopol-amina
 Plasturi transdermice ce se fixeaza pe lobul urechii
 Efect = atropine
 Deprimant (sedativ), antivomitiv
3. Hom-atropina
 Picaturi intraoculare
 Midriaza (36 ore, nu 5 zile ca la atropina)
4. Tropic-aminda
 Midriaza (2-6 ore) in tratamentul tiridociolitelor
5. Piren-zepina
 Blocant M1 => antiulceros
Subst. Ganglionare agoniste:
1. Nicotina doze mici
 Stimuleaza org. cu dubla inervatie> initial PS, apoi S
 Stimleaza MSR => A
 46

 Dig. PS, resp. S, renal S

Subst. Ganglionare antagoniste (Ganglioplegice):

1. Nicotina doze mari
 Foarte toxica, doza letala 50-150mg
 Intox acuta> greata, voma, paloare, diaree, palpitatii, colaps, convulsie,
paralizie
 Intox cronica> parodontopatii, gingivita ulcerative cronica, stomatita
nicotinica, risc cancer oral
2. Hexa-metoniu: experimental
3. Tri-meta-fan: in HTA
4. Mecamil-amina: in urgent in HTA paroxistica, ruptura de anevrism de aorta

Curarizante> RR=NM, la niv. Placii motorii = antidepolarizante

1. Tubo-curarina
 Iv
 Ef. 25-30 min.
 Epurare renala
 In hipotonie mm, paralizie FMS
 Determina eliberarea secretiei de histamine => hTA, bronhospasm
2. Gal-amina
3. Pan-curoniu
4. Atra-curoniu
5. Ve-curoniu
 47

Curarizante depolarizante
1. Sux-ametoniu (Miorelaxin)
 Iv
 Ef. 1 min
 Dureaza 5-15 min, efect potentat cu Procaina
 Supradozaj => apnee
2. Dec-ametoniu

SNV Simpatic
Simpatomimetice directe:
1. Adrenalina
 Inj. intralingual 0.4-0.6 ml 1/1.000, iv 0.4-0.6ml 1/10.000, sc 0.4-0.6 ml
1/1.000
 Dupa 10-15 min se repeat
 Efect rapid <1 min dar de scurta durata
 Stimulant neselectiv receptori adrenergici a+b
 Utilizat in sit. de urgenta: soc anafilactic
 In urticarie subcutanat
 In stoma: vasoconstrictor local cu anestezice
2. Noradrenalina
 Doar in perfuzie iv, nediluata
 Stimuleaza rec. a, putin b
 In soc colaps (scade tens.)
3. Dopamina
 Stimuleaza rec. a1, b1, d1, d2
 In soc cardiogen (b1)
 Vasodil. Splanhnica (viscerala): d
4. Dobutamina
 Stimuleaza b1
 In soc cardiogen
5. Fenil-efrina
 Orala, inj sc, im, iv (in colaps), spray intranasal
 48

 Stimuleaza selective rec. a1, a2

6. Colire
 Picaturi pt ochi
 Ef. Midriatic
7. Levo-nord-Efrina
 Stimuleaza selective a
 Vasodil
 In asociatie cu anestezice locale
8. Izo-prenalina
 Aerosoli, inj
 Stimuleaza b1, b2
 In bradicardie, bloc atr-vt, astm
9. Salbutamol
 Stimuleaza b2

Simpatomimetice indirecte:
1. Efedrina
 Oral (astm), cp, fiole (colaps), ser fiziologic efedrinat (decongestive nazal)
 Subst. dopanta
2. Pseudo-efedrina
 Cp asociat cu paracetamol
 Subst. dopanta
3. Oxi-meta-zolina
 Decongestive mucoasa
 49

4. Nafa-zolina
 Sol 1/1000
5. Amfetamina
 SNC in oboseala, stari de veghe
 Anorexigena, la hiperactivitatea copiiilor
6. Cocaina
 Prizare
 Interzis
 Anestezic local pe mucoasa (ORL)
7. Antidepresive
8. Entacapona> inhibitor COMT => antiparkinson

Simpatolitice
1. Tolazolina
 a blocant
 vasodil. perf.
2. Fentol-amina
 a blocant
 anti-HTA la feo-cromo-citom
3. Prazosin
 a1 blocant selectiv
 anti-HTA
4. Tamsulozin
 a1 blocant selectiv
 in adenoma de prostata
5. Propanolol> b blocant neselectiv
6. Atenolol> b1 blocant
 50

7. Metoprolol> b1 blocant, antiartimic

8. Rezerpina
9. Guanetidina

Anestezice

Anestezice locale:
Amide:
1. Bupi-vacaina
 Durata mare: 4-8 h
 Latenta mare de instalare a efectului: 15 min
 Potenta mare
 Activa in concentratii mici c=0.25-0.75%
 In stoma: Bupi 0.5% + Adrenalina 1/200.000
 Mai toxica decat lidocaina (colaps cardiac)

2. Epi-docaina

3. Lidocaina (=xilina)
 Inj (c=2%) + A 1/200.000, aerosoli (c=10%), gel (c=2%)
 Durata medie: 1h – 1h1/2
 Latenta medie: 3-6 min
 Potenta medie
 Anestezie prin infiltrare (c=0.5-1%), conducere (c=1-2%), rahidiana
(c=4-5%)

4. Mepi-vacaina
 c=2% + Levonordefrina (vasoconstr) 1/20.000, c=3% fara vasoconstr
 Durata medie (mai mare ca lidocaina)
 Latenta medie (mai lent ca lidocaina)
 Mai bine suportata
 51

5. Prilo-caina
 Crema de anestezie cutanata (Prilocaina 2.5% + Xilina 2.5% =EMLA)
 C=4% + A 1/200.000 in stoma
 C var: 0.5-4%
 Durata medie: 1-2h

6. Arti-caina
 C=4% + A 1/100.000 – 1/200.000
 Durata medie: 1h
 Latenta mica: 1-3 min
 Putin toxica

Esteri
1. Tetra-caina
 Solutii C=0.5% , unguente c=2%
 Pe mucoasa
 Toxicitate mare

2. Benzo-caina (derivat al procainei)

 Geluri, unguente, paste, solutii, aerosoli; c=20%
 Interventii superficial
 Nu se absb dupa administrare prin infiltrare => efect prelungit
 Toxicitate mica

3. Pro-caina (Novo-caina): ester acid para-amino-benzoic

 C=4%, reactii alergice frecv, NU pe tes. Inflamate (favorizeaza
inflamatia)
 52

 pKa=8.9 => predomina molecula ionizata =>

 durata mica (<1h)
 latenta mare (15-25 min)
 potenta mica
 intensitate mica
 deprima inspiratia

Anestezice generale:

Administrate inhalatoriu:
 intubatie oro-traheala
 perioada de inductie mare
 analgezie moderata
 se asociaza cu analgezice si curalizante

Volatile (lichide):
1. Halotan
2. Izo-fluran
3. Metoxi-fluran
4. En-fluran

Gazoase:
1. Ciclo-propan
2. Protoxid de Azot
 + O2 30%
 + analgezice iv
 Efect rapid
 53

Administrate iv:
 se asociaza cu analgezice si curalizante
 foarte liposolubile
 efect de scurta durata 15-20 min

Barbiturice:

1. Tio-barbiturice:
a) Tio-pental Sodic (Penthotal)
b) Metohexital (Brevital)
 Somn profund
 Relax mm slaba
 Deprima respiratia in doze mari

2. Benzo-diazepine:
a) Midazolam
b) Dormicum
c) Diazepam
d) Lorazepam
 Nu dau analgezie
 Deprimare SNC mai lenta, intensitate mai mica
 Deprima centrul respirator

3. Ket-amina
 Analgezie marcata, somn superficial
 De scurta durata, disociativa
 Stimuleaza circulatia
 54

 Nu deprima centrul respirator

 Indicata pt varstnici

4. Propofol
 Efect rapid, somn profund, antivomitiv
 Durata 1h
 Interventii scurte stoma

Medicatie deprimanta SNC

 BZD = benzo-diazepine, antitod: Flumazenin

Hipnotice

1. Nitra-zepam
 Somn fiziologic 6-8 h
2. Flunitra-zepam
 Iv
3. Triazolam
 Efect rapid de scurta durata pt inducerea somnului la pacientii cu defecte
de adormire

Tranchilizante

1. Dia-zepam
 Iv (in stoma), im
 Efect rapid
 Se metabolizeaza in F
 In sindr nevrotice, psihoze, anxietate, insomnia, somnambulism, delicium
tremens, antivomitiv
 Cu Oxa-zepam se prelungeste efectul
 Deprima respiratia
 55

2. Mida-zepam
 Iv, in stoma
 Tranchilizant diurn, nu somn, deprimpare psiho-motorie, antivomitiv

3. Oxa-zepam
 Efect de scurta durata
 Se metabolizeaza in compusi inactive (nu are nevoie de F)

4. Lora-zepam
 iv
 Efect de scurta durata

Asemanatoare cu BZD: nu det atat de des dependent, somn fiziologic 6-8 h

1. Zol-pidem (Stinox)
2. Zopiclona
 Hypnotic, tranchilizant, miorelax, anticonvulsive

 Barbiturice:
1. Ciclo-barbital
 Durata scurta, efect rapid
 Induce somnul

2. Amo-barbital
 Durata scurta, efect rapid
 Induce somnul
 56

3. Feno-barbital
 NU iv
 Efect lent
 T1/2 > 12h
 Creste durata somnului

4. Cloral-hidrat
 Somn aproape de cel fiziologic
 Anticonvulsiv
 in stoma pt sedarea copiilor
 toxic hepatic, renal, miocardic, iritativ mc gastric, gust neplacut
 => rar utilizat

 Anti-epileptice (anti-convulsive):

1. Blocante ale canalelor de Na voltaj dependente:

a) Carbam-azepina
 Asem fenitoinei
 R. adv.: xerostomie, tulb de gust, deprimare psiho-motorie
b) Acid Valpronic
c) Fenitoina
 Folosit pt crize majore tipice, crize focare, nevralgii de n. V, aritmii
 R. adv.: gingivita acuta trofica, hiperplazia gingiei in reg. Md. Ant
(poate acoperi gingina toata coroana), osteoporoza, tulb.
Hemoragipare, teratogena (anomalii anatomice la fat)

2. Favorizante ale actinuii Gabaergice:

 57

a) BZD: Nidazolam (o, im, iv); Diazepam; Lorazepam

b) Barbiturice: Fenobarbital
c) Gaba-pentin
d) Viga-batrin

3. Blocante ale canalelor de Ca din Talamus

Terapia analgezica
 Opioide: actioneaza la nivel central

1. Morfina
 Inj (ef rapid+intens), o (se absb slab)
 Actioneaza pe RR opioizi: agonist u, k
 Durata de actiune: 4h
 Tratam dureri cornice: cancere
 Tratam dureri acute: postoperatorii, traumatice, dupa fracture
 Tratam: colici, IM, edem pulm acut, adjuvant in anestezie gen, dureri in
manevre endoscopice
 Deprima centrul resp, scade frecv respiratiilor, analgezic, sedativ usor,
scade anxietatea (deprima SNC), euforie, disforie
 Histamine-eliberatoare> bronhospasm, vasodil, reactii alergice tip
anafilactic, hTA, creste pres LCR, constipant (inh motilitatea gastro-intest)
//Loperamida > Imodium in diaree acuta
 Scade secretia gastric, intest, biliara
 R. adv: toxicomania=dependent psihica, fizica

2. Metadona
 Actioneaza pe RR opiozi: agonist u, k
 Efect analgezic intens
 Durata de actiune: 6h
 58

 Da dependent
 Sindormul de abstinenta mai usor (apare dupa 2 zile, simpt mai usoare)
 Tratam: intoxicatii cornice cu morfina (se opreste dependenta) +
Nalaxona (antagonist u)

3. Petidina (Mialgin)
 Actioneaza pe RR opioizi: agonist u, k
 Analgezic puternic
 Durata de actiune: 4h
 Morf 10mg=100mg peptidina
 Efect antispastic (in colici)
 Indicat in anestezie im, postoperator, in travaliu

4. Codeina
 Efect analgezic moderat
 Efect antitusiv + analgezic => indicat in fracture costale, TBC, neoplasm
pulmonary
 Efect constipant => antidiareic
 F greu dependent

5. Tramadol
 Efect analgezic moderat
 Indicat in dureri acute: im+iv, cornice: o
 Nu constipatie, nu deprima respiratia

6. Pentazocina (Fortral)
 Actioneaza pe RR opioizi: agonist k, +morfina=antagonist u
 Inj in dureri acute, o in dureri moderate
 Nu deprima respiratia, dependenta apare lent
 Disforii
 59

7. Naloxona
 Antagonist pe toti RR opioizi
 Indicat in intoxicatii acute cu morfina: combate deprim repiratorie
 La toxicomani declanseaza sindromul de abstinenta

 Antipiretice + Antiinflamatorii nesteroidiene: actioneaza periferic

 Inhiba Cox
 Implicat in mecanismul de declansare si intretinere a durerii,
febrei, inflamatiei
 Efect analgezic mediu, antipyretic (sc febra), antiinflamator,
antiagregant plachetar

1. Acid Acetil-salicilic
 Doze mici (50-100mg/zi): previne tromboza
 Doze mari: antiinflamator la reumatici
 Analgezic, antiinflamator
 Inhiba ireversibil Cox plachetara: implicat in sinteza de tromboxan A2

2. Derivati de para-amino-fenol:
a) Paracetamol
 Efect analgezic, antipiretic, NU ef antiinflamator
 Indicat la pacienti alergici la Salicilati, cu ulcer peptic, tulb
hemoragipare, viroze
 Inhiba putin Cox periferica, din SNC
 R. adv.: hepatita toxica, nefropatie penacetinica (sindrom nefrotic)
3. Derivati de pirazol:
a) Metanizol Sodic (Algocalmin)
 Efect analgezic, antipiretic, NU ef antiinflamator
 Inj in dureri acute si colici
 60

 R. adv.: agranulocitoza: afectare medulara

b) Fenil-butazona
 Efect antiinflamator foarte puternic
 Indicat in inflamatii acute
 R. adv.: Agranulocitoza
 Se foloseste rar

4. Derivati amino-alifatici:
a) Ibuprofen (Nurofen)
 Efect antiinflamator de lunga durata
 Cpr, gel dentar
 R. adv: putin irritant gastric, nu determina retentie hidro-salina
b) Keptoprofen (asemanator nurofen)
c) Diclofenac
 Analgezic, antipiretic, antiinflamator
 Puternic, de lunga durata
 Cpr, supozitor, fiole, apa de gura

5. Inhibitorii selective ale Cox2:

a) Coxibi
 Antiinflamator antireumatic
 Nu provoaca r adv
b) Celecoxib

Aparat cardio-vascular
Medicatia insuficientei cardiace:
1. Inotrop positive (tonicardiace)
a) Digitalice
a. Digitoxina
 Oral
 61

 Metabolizare hepatica (se acum in F)

 NU in urgente, are ef. lent
 Utilizare redusa
 Putin polara (1 gr OH) se absb. bine dupa adm. orala
 Se leaga mult de proteinele plasmatice, se concentreaza mai
mult in FMSc, t. adipos
 T1/2 lung (sta mult in sange)

b. Digoxina
 O (se absb. 40-60%),fiole 0.5 mg (in urgent), cpr. 0.25 mg
(cronic)
 Doza de atac: 0.5-0.75mg/zi cateva zile, apoi doza de
intretinere 0.25mg 5/7 zile
 2 gr. OH, mai hidrosolubila
 Se leaga mai putin de proteinele plasmatice
 T1/2=3-6h
 5 zile pe sapt., 2 zile pauza
 Indice therapeutic mic=Doza toxica/Doza eficace
 R. adv.: toxicitate: semne noncardiace (cefalee, greturi, ameteli,
anorexie, hipersalivatie, durere de n.V,oboseala), semne
cardiac (blocuri A-V, sc. frecv. Card., extrasistole, fibrilatie,
tahicardie), tulburari de vedere (pct. galbene cu un hulou
albastru), artimii daca se utilizeaza in acelasi timp
anestezie+vasocontrictor
 Tratam. Intoxicatiei: oprire med, adm. saruri de K, antiaritmice
(Lidocaina, Fenitoina), Atropina (blocheaza ef. n. X), ac FAB

b) B1 stim (in urgente: stim. Adenilat ciclaza=> cr. AMPc => creste Ca cel)
a. Adrenalina
b. Izoprenalina
c. Dopamina
 62

d. Dobutamina

c) Inh fosfo-diesterazei din miocit (degradeaza AMPc => creste infl. Ca in

miocit)
a. Aminofilina (Miofilin)

2. Diuretice: presarcina
3. Vasodilatatoare: presarcina si postsarcina
4. B blocante

Antianginoase: in cardiopatie ischemica

1. Nitrati organici: vasodil. Coronariana, venodil. (sc. presarcina), arteriodil. (sc.
postsarcina)
a) Nitroglicerina
b) Izosorbit Dinitrat
 Sublg cpr (acuta, cronica), cpr oral (nitroglic de 5 ori mai mare doza
pt a depasi capacit de metabolizare in ficat), spray, perle mestecabile,
solutii orale (in crize)
 O dz efect in 1-2 min: senzatie de caldura dat vasodil., eritem
 Daca nu trece => anginda agravata/ IMA
 R. adv.: hipotensiune ortostatica

2. B blocante: (B1 bloc): bradicardie, sc. consumul de O2 miocard (sc. frecv si fct de
conducere)
a) Propanolol:
 B neselectiv
 R. adv.: bronhospasm, vasospasm
 La diabetic scade riscul de hipoglicemi: mascate r. S ce par reflex
b) Atenolol: B1 blocant
c) Metoprolol: B1 blocant
 63

3. Blocante ale canalelor de Ca: vasodil. Coronariana, creste O2 la inima, vasodil.

Sistemica, hTA
a) Di-hidro-piridine:
a. Nife-dipina: T1/2 mic
b. Amlo-dipina: T1/2 mare
 Vasodil. Coronara, sistemica
 antihipertensiv
b) Verapamil
 Deprima miocardul contractile
 Antiaritmic, usor antihipertensiv, antianginos
c) Diltiazem
 Antianginos, antihipertensiv

Antihipertensive
Diuretice:
1. Sal-uretice: elim. H2O, Na, Cl, K, Mg, Ca
a) Subst. Tiazidice
a. Hidro-cloro-tiazita (Nefrix)
b. Indap-amida (Tertensif): act. 24h, medicatie de inceput in HTA usoara
 Instalare lenta
 Durata lunga
 Intensitate diuretica lenta
 In tratam. Cronic HTA
 Retentive Ca in organism

b) Furosemid
 Cpr, fiole
 Elim. Ca, Na, K, H2O
 Diuretic de ansa
 Instalare rapida
 64

 Durata scurta
 Intensa
 In tratam. Scurte: HTA, Insuf. Card., edem pulmonar acut, anurie,
intoxicatii medicam.

2. Anti-aldosteron (economizatoare de K)
 Elim. H2O, NaCl
 Retine K
 Diuretic slab
 Se asociaza cu Saluretice pentru a preveni hipo-K
a) Spirono-lactona
b) Act. pe sis. Renina-Angiotensina-Aldosteron SRAA: cele mai putine r. adv
a. I.E.C
 efecte: inhiba enz. de conversie, vasodil. (scade rez. vasculara),
creste fluxul sg. renal
 indicatii: HTA+nefropatie diabetica
 r.adv.: rol de chininaza (se acumuleaza bradichinina -> rol:
vasodil, proinflam)
b. Capto-pril
 Gust metalic
 elimina K
c. Enal-april
 in crize hTA se adm sublingual
d. Sarcanii
 ex.: Valsartan
 antagonist RR tip AT1 (angiotensinici)
 efect similar cu IEC dar nu inhiba chininaza
 elimina K
 NU se asociaza cu IEC (risc de hipo-K)
3. Blocante ale functiei Simpatice
a. a1 blocante: Prazosil
 adm. iv, in asociatie cu diuretice/B blocante
 65

 in arterio-dil: scade TA, scade Rezistenta vasc. perif., => tahicardie reflexa
prin eliberare de NA
 indicatii: prima medicatie in HTA usoara, moderata
 r. adv.: hTA ortostatica

b. B1 blocante
 cardiac (scade debitul), renal (scade renina, angiotensina), SNC (scade S
periferic)
 => efect antianginos si antiaritmic
 indicatii: HTA+hipertiroidism/cadiopatie ischemica, migrena, tremor
esential, scade presiunea intraoculara
 R. adv.: deprimare cardiaca, bradicardie, agravarea blocului AV
 ex: Propanolol (+ r. adv. bronhospasm)
 Metoprolol

c. Neurosimpatolitice
 blocant al transm. S
 Guanetidina
 - inhiba elib. de NA in butonul terminal (bloc presinaptic)
 - brutal: hTA marcata dupa 2-4 zile,hTA ortostatica
 - indicatii: HTA severa, rezistenta la alte medicamente (! nu de prima
alegere)

 Rezerpina
 - blocheaza recaptarea NA in granulele de depozit din buton
 - initial ef. simpato-litic (pana se epuizeaza rezervele de NA)
 - slab: hTA se instaleaza lent, dureaza 2 sapt dupa oprirea adm.

 R. adv.: hTa ortostatica, somnolenta, ameteli, stari confuze, uscaciune

gura, tulb. fct. sex. barbati
 66

d. Simpatolitice cu actiune centrala: medicam. de rezerva de treapta III (pentru

bolnavi care nu raspund la alte anti-hipertensive)
 Clonidina
 - act. pe RR a2 pre-sinaptici
 - efect sedativ, creste tonusul vagal
 - indicatii: HTA forme moderate, severe

 Metildopa (Dopegit)
 - determina form. de a-metil-NA: actioneaza RR a2 => fals mediat
chinmic
 - actiune similara cu Clonidina
4. Blocante ale canalelor de Ca
 blocheaza intrarea Ca in canalele lente din miocard si VS => deprimare
cord, vasodil., scade ritmul

a) Dihidro-piridine: act. vasodil.

 Nifedipina
 - arteriodil.
 - ef. de scurta durata (preparat retard cu ef. 12h)
 - indicatii: criza de HTA moderat/sever, cu diuretice la cei si cu angina
pectorala
 - r. adv: edeme gambare

b) Diltiazem: act. pe cananlele de Ca miocite

 Verapamil
 - ef. deprimant cardiac, slab vasodil.,anti-aritmic, hTA, anti-anginos
 - r. adv.: agravare insuf. cardiaca, bloc AV, bradicardie, Nu se asociaza cu
B blocante (=> hipoplazie gingivala)
 67

5. Vasodil. Directe
 medicament clasa III (doar cand celelalte med nu mai au efect)
 ef.: arteriodil., creste fluxul sg renal=> creste secretia Renina => stimulare
sistem Aldosteron
 hTA (tahicardie reflexa)
 se adm. cu alte hTA: categorii 1, 2, 3 (cele de mai sus)
 Hidral-azina: adm. oral, inj in urgente HTA
 Min-oxidil
 Diaz-oxid
 Nitroglicerina
 Nitro-prusiat de Na

6. Ganglioplegice
 blocheaza RR N-ggl
 Trimetafan: rar folosit, inj. iv in urgenta HTA

Aparatul respirator

Medicatia anti-astmatica
1 Bronho-dil
2 a. S-mimetice
3
B2 selective
Fenoterol: inh, o
Salbutamol: aerosoli in crize/profilactic
 68

Salmeterol: profilactic: durata de actiune 12h, instalare in 20 min (lenta) => NU in

crize

neselective
Adrenalina
- in criza severa, daca nu a trecut la aerosoli B2 mimetici
- inj. sc. (0,3-0,5 ml), NU iv
- ef. rapid, intens, scurt
Izoprenalina
- aerosoli, inj. iv in crize
Efedrina
- inj. sc. in crize (rar utilizat pt ca are efect lent), o (profilactic)
- a fost inlocuit cu Salbutamol
- ef. adv.: tahifilaxie (scade ef. dat obisnuintei), tahiartimie, stimuleaza SNC

1 b. PS-litice
Atropina: are multe r. adv, NU se foloseste
Ipra-tropiu
- derivat de atropina
- blocheaza selectiv RR M din bronhii
- aerosoli
- efect lent (3-4h)
- se asociaza cu B2 mimetic
Beodual (=Ipratropiu+Fenoterol)
- aerosoli
- dilata bronhiile mici si mari
- r. adv.: uscaciune gura, gust neplacut dupa inhalare

2 c. Musculotrope
Teo-filina: inrudit cu cafeina
Amino-filina (Miofilin) = Teofilina 85% + Etilendiamnina
 69

- inhiba enzima fosfo-diesteraza: degradeaza AMPc, GMPc => creste c% lor => relax.
FMN
- blocheaza RR adenozinici
- bronhodil, vasodil, +cord, +SNC, diureza usoara
- cpr. retard in crize frecv, normale in crize rare; NU in crize usoare/moderate
- inj. iv f. lent (20 min) in crize severe (datorita riscului de moarte subita)
- preparat de rezerva la cei care nu rasp la B2 mimet/glucocortic
3 Glucocorticoizi inhalator, inj iv, o
Beclo-metazona Dipropionat: inh
Fluticazona: inh
Hemisuccinat de Hidrocortizon: inj
Metil-prednisolon Na Succinat: inj
Budesonit: inh
Prednison: o
Metil-prednisolon (Medrol): o

4 Inhibitori degranulatii mastocitare (profilactic)
Acid Cromoglicic (Cromoglicat de Na): inh
Ketotifen
- cpr 1 la 12 h
- efect lent, are si efect antianafilactic
- r. adv.: sedativ, ameteli

5 Modificante ale leucotrienelor (profilactic)
Zileuton
- inhibitor 5 lipo-oxigenaza (formarea leucotrienelor din acidul arahidonic)
- o, profilactic
Zafir-nukast
- blocant RR pentru leucotriene
Monte-nukast (Singulair)
- blocant RR pentru leucotriene
- cpr 1/24h
 70

- ma putin toxic

Aparat digestiv
Anti-ulceroase
1Blocante H2 histaminergice
Cime-tidina
- r. adv.: efect anti-androgenic, inh. enzime hepatice (scade metabolismul
medicamentelor asociate cu cresterea nivelului lor plasmatic), cefalee, ameteli
Rani-tidina
Famo-tidina
Niza-tidina: este de 10 ori mai puternic decat cimetidina

2Blocante ale pompei protonice
Omeprazol
Someprazol
inh sinteza de ioni de H, ATP-aza H-K, scade HCl =>creste pH => creste secr. de
gastrina => pot sa apara gastrinoame (tumori)

3Antimuscarinici
scade secretia gastrica acida, motilit. gastrica => intarzie golirea stomacului
Atropina: nespecific
Piren-zepina: specific pe M1

4Antiacide
Bicarbonat de Na
- act. rapida, intensa
- ef. scurt
- ef. adv.: edem, HTA

 71

Saruri de Mg = (hidroxid+trisilicat+carbonat) de Mg
- act. rapida, intensa
- ef. scurt
- ef. adv.: laxativ

Saruri de Al
- nu se absoarbe
- cel mai puternic neutralizant
- form. in intenstin fosfati de Al -> se eliminina => carente fostat
- ef. constipant

Saruri de Ca
- ef. puternic, prelung
- in intenstin form. saruri insolubile ce nu se abs. la doze mici, la dz mari se absb
- ef. constipant

5Anti-helicobacter pilori
Omeprazol
antibiotice: (Amoxicilina, Claritromicina, Metronidazol) + saruri de Bismut

1Protectoare mucoasa gastrica

Sucralfat = hidroxid de Al + Sucroza sulfatata
- se activeaza la pH acid, form. o pelicula vascoasa ce adera la suprafata ulcerului =>
protejeaza leziunea ulcerativa
- adm. pe stomac gol
- creste secretia de bicarbonat si prostaglandine

1Derivati prostaglandina
Misoprostol
 72

- cito-protector direct prin cresterea secretiei de mucina si inh secretiei acide

- se asociaza cu antiinflamatoare nesteroidiene, glucocorticoizi
- r. adv.: diaree, dureri abd.
2

Medicatia sangelui

1. Med. anticoagulante: inh. form. trombosului si a cheagului de fibrina (act. asupra

fact. coag.)
e. inh. indir. ai trombinei

7. Heparina
 compusi nat. cu str. de mucopolizaharid sulfatate
 se leaga de anti-trombina 3
 act. rapida, de scurta durata
 tipuri: LMW, HMW; pentazaharide sintetice; Heparina sodica,
Heparina calcica (Calciparina)
 indicatii: tratament curativ tromboze profunde venoase, embolii
pulm, IMA
 monitorizare tratam: APTT (tp. de tromboplastie partial activat),
cam de 2-2,5 ori mai mare ca normal; testul se face dupa 6h dupa
adm. heparina sodica
 r. adv.: sangerari (se dozeaza echilibrat la pacientii varstnici cu
insuf. ren. cron.), in hemoragii cu supradoza de heparina: antidot
Protamin sulfat fiole iv (ef. rapid)
 r. adv.: trombocitopenie de cauza alergica; alopegie (cade parul);
osteoporoza

8. Heparina sodica
c) inj. iv.: fiole 5.000 u.i; NU im -> hematom
 73

9. Calciparina
c. inj. sc: fiole 25.000 u.i; NU im -> hematom
d. profilactic in tromboze, embolii pre/post-operator

10. L.M.W ( Heparina cu greutate moleculara mica)

c) se obtine prin fragmentarea heparinei clasice
d) inhiba fact. IX => nu leaga trombina
e) mai eficient, risc mic de hemoragie
f) adm. inj. sc. la 12-24h
g) indicatii: profilactic, curativ mai rar, adm. si la gravide
h) ex.:
i) Enoxa-parina
j) Revi-parina
k) Nadro-parina

11. H.M.W (Heparina cu greutate moleculara mare)

12. Pentazaharide
13. Fonda-parinux
14. inhiba specific factorul X activat
15. inj. sc.
16. T 1/2 lung (15h)
17. asemanator cu LMW
f. inh. dir. ai trombinei: derivate din saliva lipitorilor // :)))))))
 Lepirudina
 leaga si trombina fixata in cheagul de fibrina
 Anticoagulante Cumarinice (Orale)
 adm. orala
 latenta 3-5 zile, durata lunga de act: 2-5 zile
 ef. de tip anti-vit. K (vit. K act. pe fact. VII, IX, X)
 T1/2=36h
 liposolub; traverseaza bariera placentara (Nu la gravide)
 74

 se leaga de prot. plasmatice => se epureaza greu

 monitorizare tratament: timpul Quick, INR (val. normala=1, sub
tratam. 2-3 //>3=> hemoragie)
 indicatii: tratament curativ, profilactic in: embolie pulmonara, IMA,
tromboze pe materiale protetice valvulare, fibrilatie atriala cronica
 contraindicatii: imposibilitatea controlului INR
 r. adv.: hemoragii greu de controlat (se adm. vit. K im, sc, o, iv;
plasma; fact. ai coag.: ex. Novosever (fact. VII)); malformatii fetale in
primul sem. de sarcina
 ex.: Aceno-cumarol (Trombostop/ Sintrom); Warfarin

2. Med. antiagregante plachetare: inh. form. trombusului alb

 Acid acetil-salicilic (aspirina)
 inh. reversibil COX plachetara, inh. Tromboxan A2
 durata lunga de actiune pentru ca placheta nu poate resintetiza TxA2 pe
toata durata sa de viata
 doze mici zilnice
 Dipiridam

3. Med. fibrinolitice: activeaza plasmina, favorizeaza fibrinoliza: actioneaza pe

trombusul gata form. => destupare vas
 Strepto-kinaza
 activator indir. al plasminogenului
 form. un complex cu pro-activatorul pe care il activeaza
 cea mai putin selectiva
 derivat de streptococ
 cele mai multe r. adv.: hemoragie severa, forme de Ac cu risc de alergie
 Uro-kinaza
 enzima umana sintetizata de rinichi
 activator dir. al plasminogenului
 75

 Alte-plaza
 activator tisular al plasminogenului
 subst. sintetica
 selectiva pentru fibrina din trombus patologic
 nu creste activitatea proteolitica la nivel plasmatic
 risc mic de hemoragii, nu antigenic
4. Med. hemostatica
 Vasoconstrictie
◦ Adrenalina: 1/1.000; 1/100.000
◦ Noradrenalina
 Hemostatice sistemice
◦ vit. K
◦ Novoseven: fact. VII recombinant; iv in interventii chirurgicale
◦ Antifibrinolitice
◦ Med. ce det. rezistenta capilara: Venostat (din venin de sarpe), Etamsila

CURS 2

FARMACOCINETICA este partea farmacologiei care studiază drumul parcurs de

medicamente în organism: absorbţie, distribuţie, eliminare.
Latenţa este timpul scurs de la administrare până când medicamentul ajunge la locul
de acţiune. Durata efectului depinde de perioada de contact dintre medicament ş i
receptori.
Un proces de bază al farmacocineticii este traversarea membranei biologice.
Traversarea depinde de structura membranei celulare. Membrana celulară este o structură
bimoleculară lipidică traversată de pori apoş i.
Medicamentele pot traversa membranele prin mai multe modalită ţi:
1. Difuziune – se face direct prin masa lipidică .
2. Filtrare – se face prin porii apoş i.
3. Transport activ.
4. Pinocitoză
 76

Procesul cel mai frecvent este difuziunea, realizată direct prin membrane; este un
proces pasiv, datorat unor diferenţe de concentraţie (de la concentraţii mai mari la
concentraţii mai mici). Cu cât diferenţa de concentraţie este mai mare, cu atât viteza de
traversare este mai mare. Rezistenţa opusă de membrană este cu atât mai mică cu cât
medicamentul este mai liposolubil. Dacă un medicament este hidrosolubil, nu traversează
membrana. Dar, un medicament trebuie să fie şi hidrosolubil. Cu cât coeficientul de
partiţie lipide-apă este mai mare, cu atât medicamentul traversează mai repede
membrana celulară .
Majoritatea medicamentelor sunt acizi sau baze slabe, care la pH-ul mediului intern,
disociază parţial. Fracţia nedisociată este nepolară ş i traversează membranele (dacă
substanţa este liposolubilă ). Fracţia disociată nu poate poate traversa membranele
deoarece este polară , ionii nefiind liposolubili şi având dimensiuni prea mari pentru a trece
prin canalele membranare. Medicamentele polare nu sunt liposolubile şi nu pot traversa
membrana.
Capacitatea de disociere depinde de pH-ul soluţiei şi de constanta de disociere pKa a
medicamentului.

Un acid slab AH A - + H+

Log [ AH ] = pH – pKa [ A ] = 10 pKa – pH

[ A ]- [AH]

Dacă pH = pKa al substanţei, [ A ] = [ AH ] (cantitatea disociată = cantitatea

nedisociată ).
Dacă pH > pKa , raportul este subunitar, deci cantitatea nedisociată > cantitatea
disociată (medicamentul se absoarbe mai uşor).
Dacă pH < pKa , raportul este supraunitar, deci cantitatea nedisociată < cantitatea
disociată (medicamentul se absoarbe mai greu).
În diverse compartimente ale organismului există pH-uri diferite, astfel încât se
realizează o direcţionare a medicamentelor dintr-un compartiment în altul, în formă
disociată sau nu. De exemplu, un medicament acid nu disociază în mediul gastric; apoi,
trece uşor în sânge unde disociază ş i astfel nu poate reveni în stomac.
 77

Prin direcţionarea medicamentelor se poate modifica pH-ul diferitelor compartimente.

Filtrarea – presupune traversarea membranelor prin porii apoş i; intervine în cazul

medicamentelor polare, hidrosolubile ş i depinde de dimensiunile porilor membranei.
Majoritatea membranelor au porii mici, astfel încât permit trecerea numai a
medicamentelor cu moleculă foarte mică . Totuşi, membranele celulelor endoteliului
capilar au pori de dimensiuni mari prin care pot trece molecule cu dimensiuni mijlocii sau
chiar mari.

Transportul activ – se realizează prin transportori specifici. Medicamentul se leagă

stereospecific de transportor, la polul extracelular al membranei; apoi complexul
transportor-medicament traversează membrana, la polul intracelular complexul se
desface, medicamentul pă trunde în celulă , iar transportorul se reîntoarce la polul
extracelular.
Transportul activ presupune consum de energie; aceasta este furnizată de moleculele
de ATP.
Transportul activ se realizează împotriva unui gradient de concentraţie (de la
concentraţii mici la concentraţii mari). Există situaţii când se poate realiza în sensul
gradientului de concentraţie, procesul numindu-se difuziune facilitată . Difuziunea facilitată
presupune ş i ea transportori şi consum de energie; în cazul ei, viteza traversă rii este mai
mare decât în difuziunea pe baza gradientului de concentraţie.

Pinocitoza – membrana realizează o veziculă ce înglobează medicamentele, apoi

vezicula se internalizează , iar în interiorul celulei se desface şi eliberează medicamentele.
Procesul de pinocitoză este foarte rar în cazul medicamentelor.

Fenomenul de traversare a membranelor stă la baza tuturor proceselor

farmacocinetice.
Absorbţia este procesul prin care medicamentele trec de la locul administră rii în
circulaţia sanguină . Medicamentele se pot administra pe diverse că i: oral (prin înghiţire),
parenteral, sublingual, prin inhalaţie. Administrarea orală este cea mai frecventă . Toate
 78

că ile de administrare presupun procese de absorbţie, cu excepţia administră rii

intravasculare.
Absorbţia digestivă depinde de polaritatea moleculei respective (cu cât molecula este
mai liposolubilă , cu atât absorbţia este mai intensă ). Medicamentele liposolubile se absorb
repede ş i complet. Medicamentele hidrosolubile se absorb puţin sau deloc; cele care sunt
parţial liposolubile se absorb parţial.
Absorbţia digestivă poate fi influenţată de factori funcţionali; de exemplu, în cazul
medicamentelor care se absorb parţial, o importanţă deosebită o are tranzitul intestinal:
dacă este accelerat diminuează absorbţia, iar dacă este încetinit creşte absorbţia.
Absorbţia poate fi influenţată şi de alţi factori:
- sucurile digestive – pot inactiva unele medicamente prin digerare. De
exemplu, în stomac, acidul clorhidric inactivează benzilpenicilina, fermenţii
proteolitici inactivează medicamentele cu structura peptidică sau proteică (de
exemplu, insulina).
- factori fizici – pH-ul acid inactivează unele medicamente (de exemplu,
penicilina G).
- procesele de metabolism din interiorul celulelor parietale ale tubului
digestiv.
După absorbţie, medicamentele trec în sânge, în teritoriul de distribuţie al venei porte, şi
de aici ajung la ficat. Aici, unele medicamente pot fi metabolizate foarte intens şi nu mai
ajung în circulaţia sistemică . Medicamentele care se metabolizează intens la nivelul ficatului
suferă un fenomen de prim pasaj hepatic (spre exemplu, lidocaina nu se administrează oral
pentru că este inactivată la primul pasaj hepatic).
Absorbţia medicamentelor este influenţată de vascularizaţia de la locul administră rii;
cu vascularizaţia este mai intensă , cu atât absorbţia este mai rapidă (de exemplu, o
injecţie intramusculară se absoarbe mai repede decât una subcutanată ).
Absorbţia medicamentelor, mai ales cea digestivă , poate fi influenţată de modul de
preparare a medicamentelor. Astfel, absorbţia este crescută pentru soluţii apoase faţă de
cele uleioase. Pentru medicamentele solide (comprimate, de exemplu) absorbţia este mai
mică decât pentru soluţii. Absorbţia depinde de capacitatea formelor farmaceutice de a se
dezagrega.
 79

Biodisponibilitatea reprezintă procentul de medicament care ajunge de la locul

administră rii în circulaţia sistemică şi este disponibil pentru acţiune.
Biodisponibilitatea este completă pentru administrarea intravenoasă (100 %). Pentru
alte că i de administrare biodisponibilitatea este mai mică de 100 %.
Biodisponibilitatea poate fi influenţată de:
- liposolubilitatea moleculei (medicamentele liposolubile au
biodisponibilitate crescută ).
- factori fiziologici (tranzitul intestinal, fenomenul de prim pasaj
hepatic).
- forma farmaceutică .
- calitatea comprimatului şi procesul de fabricaţie.
- lotul de medicamente în cadrul aceleiaşi firme (poate să difere de la
un lot la altul).
Medicamentele bioechivalente sunt medicamentele care au aceeaş i biodisponibilitate.
În sânge multe medicamente se pot lega de proteine plasmatice (de regulă se leagă
de albumine); legarea este stereospecifică ş i reversibilă .
Forma legată este inactivă farmacodinamic, cea liberă este activă , iar între cele 2 există
un echilibru dinamic. Cu cât medicamentul se leagă mai puţin de proteinele plasmatice, cu
atât forma liberă este mai activă , având efecte mai intense ş i latenţă mai scurtă . Există
situaţii patologice când scade cantitatea de proteine plasmatice (ciroze, insuficienţă
renală ) ⇒ creşte forma liberă a medicamentelor, cu efecte mai intense,dar creşte şi riscul
de intoxicaţii. Legarea de proteinele plasmatice se face competitiv; astfel, unele
medicamente le pot deplasa pe altele de pe proteinele plasmatice. Medicamentele
deplasate devin libere, crescând concentraţia formei active; se poate ajunge astfel la
fenomene toxice.
Exemplu: fenilbutazona + anticoagulante orale (Trombostop).

Medicamentele absorbite, ajunse în sânge, se pot distribui uniform în tot organismul →

organismul este astfel considerat un singur compartiment. Uneori, medicamentele se
concentrează mai mult în unele structuri decât în altele → avem 2 compartimente: sângele
şi organul (trebuie să existe un sistem de trecere a medicamentului dintr-un compartiment
într-altul). Din punct de vedere al acţiunii, este important de cunoscut, în care din
 80

compartimente există receptorii farmacologici. Compartimentul în care se gă sesc

receptorii poartă numele de compartiment central.

În unele cazuri există 3 compartimente: compartiment de depozit, unul central şi

sângele. Exemplu: anestezicele generale intravenoase sunt foarte liposolubile ş i se
concentrează în organele care conţin multe lipide (creier şi ţesut adipos). Medicamentul
ajunge prin sânge la creier, apoi mai lent trece din sânge în ţesutul adipos care este
compartimentul de depozit; dacă se repetă administrarea la intervale de timp scurte, se
realizează saturarea ţesutului adipos, iar efectul farmacodinamic creş te.

Eliminarea (excreţia) medicamentelor

În general, se poate face prin excreţie urinară sau prin metabolizare. Există şi alte
modalită ţi de eliminare:
- prin fanere (pă r şi unghii); de exemplu, arsenicul.
- excreţie salivară → are importanţă practică , fă cându-se dozarea
medicamentului în salivă
- pe cale pulmonară → se calculează concentraţia medicamentului în
aerul respirat.
- prin laptele matern → anumite medicamente se administrează cu
prudenţă la femeile care ală ptează .
Excreţia urinară presupune 3 procese: filtrare, reabsorbţie tubulară ş i secreţie.
Medicamentele au dimensiuni care permit filtrarea glomerulară ; se filtrează numai
forma liberă , nu şi cea legată . Cu cât un medicament se leagă mai mult de proteinele
plasmatice, cu atât se filtrează glomerular mai puţin.
Reabsorbţia tubulară este cu atât mai intensă , cu cât medicamentul este mai
liposolubil. Deci, medicamentele liposolubile se elimină puţin prin excreţie urinară .În
schimb, medicamentele hidrosolubile se elimină în cantită ţi mari.
Secreţia tubulară – medicamentele care se elimină prin secreţie tubulară se excretă
mult şi repede.

Metabolizarea
 81

Se realizează de obicei la nivelul ficatului ş i foarte rar în alt loc. Se întâmplă foarte rar
ca medicamentele să fie metabolizate complet (până la CO2 şi H2O). De obicei rezultă
compuş i polari care se elimină mai uş or prin urină . Prin metabolizare hepatică , se elimină
medicamente liposolubile care nu se elimină urinar. Metabolizarea cuprinde 2 faze:
1. Au loc procese de oxidare, reducere şi hidroliză .
2. Compuşii rezultaţi în urma fazei 1 suferă procese de conjugare formându-se
în final compuşi polari.
Foarte importante sunt procesele de oxidare care se produc sub influenţa unor
complexe enzimatice, cum ar fi citocromul P-450; Activitatea sa poate fi influenţată de
diverse medicamente: medicamente inductoare enzimatice şi medicamente inhibitoare
enzimatice.Medicamentele inductoare enzimatice cresc capacitatea de metabolizare a
altor medicamente, scă zându-le activitatea.
De exemplu: Fenobarbitalul este un foarte puternic inductor enzimatic care creşte
metabolizarea anticoagulantelor orale, scă zându-le activitatea şi astfel producându-se
tromboze. De asemenea, fenobarbitalul poate creşte metabolizarea propriei molecule prin
autoinducţie enzimatică ; de aceea, tratamentul îndelungat necesită creşterea progresivă a
dozei datorită instaură rii toleranţei de tip farmacocinetic.
În urma metaboliză rii rezultă compuşi inactivi din punct de vedere farmacologic; prin
metabolizarea hepatică se poate produce bioinactivarea medicamentelor. De asemenea,
se poate întâmpla ca medicamente inactive farmacologic, prin metabolizare să formeze
compuş i activi, prin bioactivare. În acest caz, medicamentul poarta numele de prodrog.
De exemplu, fenacetina se transformă prin bioactivare în Paracetamol.

Toate procesele farmacocinetice pot fi cuantificate ş i apreciate cantitativ cu ajutorul

unor parametrii farmacocinetici.Unii parametrii, numiţi parametrii farmacocinetici primari,
pot fi mă suraţi direct. Alţii (parametrii farmacocinetici secundari)se calculează pe baza
celor primari.
Un parametru primar de bază este concentraţia plasmatică (Cp) a medicamentului. Cp
variază în timp. De exemplu, după administrare intravenoasă , Cp creşte brusc, apoi scade
prin eliminarea medicamentului; după administrare orală , Cp creş te mai lent şi apoi scade.
Este foarte important momentul când se mă soară Cp. Mai nou, se apelează la
parametrii sintetici: vârful Cp şi aria de sub curbă (ASC).
 82

Dacă cunoaştem Cp ş i doza administrată putem calcula volumul aparent de distribuţie

(Vd).

Vd = D / Cp. Vd mă soară volumul lichidian total în care s-a ră spândit medicamentul,

aşa cum rezultă din concentraţia realizată de medicament în plasmă .
Alt parametru este biodisponibilitatea (Bd) – mă soară proporţia din doza administrată
care ajunge în sânge şi este disponibilă pentru acţiune
Se porneşte de la premisa că administrarea intravasculară are biodisponibilitate 100 %.
Bd % = Qx • 100 = Vd • Cx • 100 = Cx • 100,
Qiv Vd • Cp Cp

unde Qx este cantitatea de medicament care se introduce în organism printr-o cale

oarecare de administrare; Qiv este cantitatea de medicament dată intravascular .
Bd % = ASCx • 100
ASCiv

Eliminarea medicamentelor poate fi ş i ea mă surată cu parametrii farmacocinetici;

viteza de eliminare reprezintă variaţia cantită ţii de medicamente în timp.

v = Q2 – Q1 = ΔQ = dQ = k • Cn
t2 – t1 Δt dt

k = constantă , C= concentraţie plasmatică , n = ordinul cineticii de eliminare.

Dacă n = 0 → avem cinetică de ordinul 0 → v = k, deci viteza este constantă
(cantitatea de medicament eliminată în unitatea de timp este constantă ); de exemplu,
după cinetica de ordinul 0 se elimină alcoolul etilic.
Dacă n = 1 → cinetică de ordinul 1 → dQ / dt = k • C; C = Q / Vd şi rezultă :

dQ = k • Q → (dQ / Q) = k = constant = proporţie de epurare

dt Vd dt Vd
 83

Timpul de înjumă tă ţire (T½) – este o constantă de substanţă ş i reprezintă timpul în

care cantitatea de medicament din organism ajunge la jumă tate. Se consideră că , atunci
când medicamentul a ră mas în proporţie de 1/16, el s-a eliminat complet din organism.
Medicamentul care se elimină după o cinetică de ordinul 1 se elimină după o perioadă de
timp de 4 ori mai lungă decât T½.
De exemplu, digitoxina are proporţie de epurare 10 % în 24 de ore; se administrează
0,1 mg zilnic.
În prima zi avem 0,1 mg în organism din care se elimină 10 %; ră mân 0,09 mg.
A doua zi administră m 0,1 mg; în total avem 0,19 mg din care se elimină 10 %; ră mân
0,17 mg.
În ziua a 3-a se mai administrează 0,1 mg; în organism avem 0,27 mg, din care se
elimină 10 %. Se observă cum cantitatea creşte de la o administrare la alta, iar digitoxina
se acumulează până când în organism se realizează o cantitate la care cantitatea
eliminată devine egală cu doza administrată .
Se obţine o valoare de platou, constantă care depinde de doză ş i de proporţia de
epurare. Platoul se atinge după un timp de 4 ori mai lung decât T½.

Clearence-ul plasmatic al medicamentelor (Cl) – reprezintă volumul de plasmă epurat

complet de medicament într-un minut.

Cl = D / ASC → ne permite să calculă m doza necesară menţinerii constante a unei

anumite cantită ţi de medicament în oragenism. Se administrează exact aceeaş i cantitate
care se elimină din organism între 2 administră ri.
D= t • Cl • Cp ; Cl reprezintă epurarea indiferent de calea de epurare.
Cl este o sumă a clearence-urilor de organ.
Clp = Clrenal + Clhepatic + Clalte organe
Cl de organ reprezintă volumul de plasmă epurat complet de un medicament într-un
interval de timp, prin activitatea organului respectiv. Cl de organ depinde de: debitul
sanguin şi Cl intrinsec (capacitatea organului de a extrage medicamentul din sânge). De
exemplu, în insuficienţa cardiacă , scade debitul circulator hepatic ş i respectiv Clhepatic.
Comparaţia între Clrenal şi Cl creatinină ne permite să apreciem modul de eliminare prin
rinichi. Dacă Cl medicament = Cl creatinină = 120 ml ⇒ medicamentul se filtrează glomerular şi
 84

nu se reabsoarbe tubular; dacă Cl medicament < Cl creatinină are loc reabsorbţie tubulară ; dacă
Cl medicament > Cl creatinină are loc secreţie tubulară .

FARMACOLOGIE

CURS 3

FARMACOTOXICOLOGIA – reprezintă o parte a farmacologiei care studiază reacţiile

adverse şi efectele nedorite ale medicamentelor.
Reacţiile adverse sunt efecte nedorite cu caracter nociv pentru să nă tate, care apar la
dozele obişnuite folosite în terapeutică . Ele trebuiesc deosebite atât de efectele nedorite
de ordin farmacodinamic, care nu sunt dă ună toare să nă tă ţii (de ex. uscă ciunea gurii
provocată de atropină ), cât şi de fenomenele de intoxicaţie acută , care sunt manifestă ri
nocive care apar la doze foarte mari, ce depă ş esc pe cele utilizate în terapeutică .
Intoxicaţiile cu substanţe chimice nu intră în studiul farmacologiei, ci al toxicologiei; pot
interveni în mod accidental (intoxicaţia cu nicotină ), în scop criminal, sau în cazurile de
suicid (de ex. coma barbiturică ).
Unele reacţii adverse pot duce la moarte, altele la infirmită ţi sau pot genera o întreagă
patologie (patologie iatrogenă ). Orice reacţie adversă la medicamente este foarte variată
în funcţie de: medicament, tipul de reacţie adversă , nivelul de pregă tire al doctorilor,
posibilitatea de supraveghere a bolnavului. Frecvenţa reacţiilor adverse depinde de grupa
terapeutică a medicamentului; cela mai frecvente reacţii adverse se înregistrează la
medicamentele anticanceroase, medicamentele cardiovasculare (la cele cardiovasculare,
frecvenţa este de peste 20%). Frecvenţa reacţiilor depinde şi de tipul reacţiilor adverse,
adică unele sunt mai frecvente. Când frecvenţa este relativ mare, acestea sunt depistate
înaintea introducerii medicamentelor în terapeutică . Cele cu frecvenţă mai mică de 1/1000
nu pot fi decelate decât ulterior printr-un sistem de supraveghere continuu a produselor
medicamentoase. Acest sistem se numeşte farmacovigilenţă . În cadrul să u, fiecare doctor
are obligaţia de a semnala orice reacţie adversă .
 85

Exemplu: Cloramfenicolul produce aplazie medulară , cu mortalitate de aprox. 80 %;

frecvenţa acestei reacţii adverse este de 2 – 4 cazuri la 100 000 de pacienţi trataţi.
Se apreciază că un medicament este bine definit cam la 5 ani de la intrarea în uz.
În funcţie de mecanismele de producere, există 3 categorii de reacţii adverse:
A. Reacţii adverse toxice
B. Reacţii adverse idiosincrazice
C. Reacţii adverse alergice
La acestea se adaugă toxicomania şi dependenţa.

A. Reacţii adverse toxice – sunt reacţii dependente de doză ; sunt cu atât mai
frecvente şi mai grave cu cât dozele sunt mai mari. Acestea reacţii adverse sunt cele
care pot fi depistate înainte de introducerea în terapeutică , respectiv din faza de
cercetare pe animale de laborator.
Cea mai severă reacţie de tip toxic este moartea. Pe o populaţie de animale se
poate decela o relaţie doză – efect; sensibilitatea animalelor se distribuie după curba
lui Gauss. Pentru evaluarea toxicită ţii acute se determină doză letală 50 (DL50) → este
doza care omoară jumă tate din animalele de laborator.
DL 50 este un parametru prin care se determină toxicitatea unei substanţe. Este
importantă compararea lui DL50 cu DE 50, şi se calculează , cu ajutorul celor 2, un
indice terapeutic (este raportul dintre DL50 şi DE50).
Normele internaţionale stabilesc ca indicele terapeutic să fie mai mare decât 10,
adică , dacă doza letală este de cel puţin de 10 ori mai mare, decât doza eficace
medicamentele se pot folosi în terapeutică . Pentru medicamentele anticanceroase, se
acceptă indici < 10. Există situaţii când nu se poate determina DL50, şi atunci se
calculează alţi parametrii; doza letală minimă DL1 (doza care omoară 1% dintre
animale) şi doza letală maximă DL 99 (doza care omoară 99 % dintre animale). Se
determină şi limitele mortalită ţii (DL1 – DL99) care permite aprecierea pantei curbei lui
Gauss, astfel obţinându-se informaţii despre riscurile medicamentelor.
Toxicitatea cronică – se determină pe animale de laborator astfel: se administrează
zilnic substanţa de cercetat pe o anumită perioadă de timp (perioadă corelată cu
durata tratamentului la om). Dacă se prevede tratamentul la om pe timp nedefinit, se
vor realiza experienţe pe cel puţin 2 specii de animale (dintre care una nu trebuie să fie
 86

roză toare). Animalele se vor examina periodic şi se studiază funcţionarea diverselor

aparate ş i sisteme. Apoi se sacrifică şi examinează organele anatomopatologic. Astfel
de cercetă ri trebuiesc confirmate şi la om, deoarece se pot întâlni efecte toxice la
persoanele tratate, care nu au fost decelate la animalele de experienţă .
Mecanisme de producere:
1. Exagerarea efectului terapeutic, în urma acţiunii medicamentului prin acelaşi
mecanism ş i asupra aceloraş i receptori ca în cazul efectului terapeutic.
De ex. medicamentele care scad frecvenţa cardiacă , folosite la tratarea
tahicardiei; la doze foarte mari apar reacţii adverse, scă zând tensiunea arterială
sub valoarea normală .
2. Medicamentele care acţionează prin intermediul aceloraşi receptori, dar în alt
organ decât cel vizat de tratament.
De ex. medicamentele care stimulează receptorii adrenergici produc
bronhodilataţie (folosite în astmul bronşic); acestea acţionează şi asupra
receptorilor adrenergici de la nivelul cordului, crescând consumul de O2 şi
activitatea inimii şi putând produce cardiopatie ischemică sau miocardită acută .
3. Medicamente care produc reacţii adverse printr-un alt mecanism decât cel prin
care produce efect terapeutic.
De ex. aminoglicozidele – (Streptomicina, Kanamicina) pot fi toxice pentru rinichi
şi pentru nervul VIII.
Explicaţii de apariţie a toxicită ţii:
a. Există persoane mai sensibile la medicamente. Un organ bolnav este
mai sensibil decât unul să nă tos; de aceea nu administrează medicamente care
sunt pot fi toxice pentru anumite organe bolnave (nu se administrează
medicamente care pot fi toxice pentru ficat unui bolnav cu insuficienţă
hepatică ).
b. Mă rirea dozei pentru a obţine un efect mai intens. Pot apă rea
probleme de ordin farmacocinetic care să crească nivelul plasmatic al
medicamentului (administrarea unui medicament la un bolnav că ruia îi este
afectat organul de excreţie pentru medicamentul respectiv, duce la creşterea
nivelului seric al medicamentului; de asemenea, dacă organul afectat este
 87

ficatul, scad proteinele plasmatice, şi creşte forma liberă a medicamentelor care

se leagă de acestea).
O reacţie de tip toxic se tratează , iar tratamentul este acelaşi cu tratamentul
intoxicaţiei respective. Se iau urmă toarele mă suri:
1. Oprirea tratamentului şi înlă turarea toxinei. Dacă substanţa este ingerată ş i
ingestia s-a realizat în mai puţin de 8 ore, se provoacă vă rsă turi sau se fac spă lă turi
gastrice. Acestea nu se realizează pentru ingerarea de substanţe caustice.
2. Administrarea de purgative pentru eliminarea mai rapidă prin scaun.
3. Administrarea de că rbune medicinal, care absoarbe medicamentul; precede
spă lă tura gastrică .
4. Administrarea de antidoturi ş medicamente care acţionează invers decât
toxicul, prin mecanism antagonist competitiv. Legarea antidotului, fiind competitivă ,
înlă tură toxicul de pe receptori.
De ex. în intoxicaţia cu organofosforice creşte nivelul acetilcolinei; de aceea se
administrează un blocant al receptorilor colinergici – atropina. Sau, în intoxicaţia cu
atropină , se administrează Pilocarpină .
Se mai pot administra substanţe care inactivează chimic medicamentul toxic: în
supradozarea de heparină , se administrează protamină .
5. Gră birea elimină rii toxicului din organism – se realizează prin creşterea
diurezei (se administrează diuretice). Se poate modifica pH-ul urinei pentru gră birea
elimină rii: pentru o bază slabă (amfetamina) se acidifică urina.
Se poate gră bi metabolizarea hepatică a medicamentului. De ex. în intoxicaţia
cu metanol se administrează cantită ţi crescute de etanol pentru inactivarea
competitivă a enzimei alcool dehidrogenază , care transformă metanolul în
formaldehidă .
Se mai poate apela ş i la dializă , pentru medicamentele care se leagă puţin de
proteinele plasmatice.
Se mai pot administra anticorpi specifici care fixează medicamentul. De ex.
digoxina, digitoxina.
6. Susţinerea funcţiilor vitale (respiraţie artificială , etc.) ş i tratamentul specific
manifestă rilor intoxicaţiei respective. De ex. în convulsii se dau anticonvulsivante.
Aceste mă suri se aplică în intoxicaţiile propriu-zise.
 88

B. Reacţii adverse idiosincrazice – apar de obicei la doze mici, dar numai la

anumite persoane care prezintă o sensibilitate crescută (responsivitate) la anumite
substanţe. De regulă , această sensibilitate este determinată genetic. În funcţie de
defectul genetic se pot manifesta ca ş i o intoxicaţie cu medicamente, sau se pot
manifesta complet diferit.
Cele care se manifestă ca o intoxicaţie se datorează unui deficit de enzimă care
intervine în metabolismul medicamentului. De ex. Suxametoniu folosit în anestezie,
este metabolizat de colinesterază ; deficitul ei produce paralizie musculară striată .
Unele medicamente se metabolizează prin acetilare. În funcţie de viteza de
acetilare (metabolizare) a medicamentului indivizii se împart în acetilori lenţi şi acetilori
rapizi. La cei lenţi apar intoxicaţii la doze terapeutice.
Pot apă rea reacţii adverse şi la deficitul de glucozo 6 fosfat dehidrogenaza (enzimă
implicată în menţinerea formei hematiei). Astfel, pot apă rea anemii hemolitice la multe
medicamente.
C. Reacţii alergice – sunt efecte nocive datorate intervenţiei unor mecanisme
imune. se produc la doze foarte mici de medicament dacă persoana a fost sensibilizată
la medicamentul respectiv. Aceste reacţii implică un mecanism imun antigen – anticorp
(Ag-Ac).
De regulă , medicamentele nu sunt antigenice. Cel mai adesea ele funcţionează ca
haptene, cuplându-se cu proteinele organismului ş i modificându-le structura astfel
încât nu mai sunt recunoscute ca self (⇒ devin antigene). Aceste proteine modificate
determină sinteza de Ac. Ca haptenă poate funcţiona şi un metabolit al
medicamentului respectiv.
Reacţia alergică nu se produce la primul contact cu medicamentul, dar se produce
o sensibilizare generatoare de Ac. La un nou contact, dacă Ac sunt în exces se produce
o reacţie alergică .
Alergia la medicamente este încrucişată pe grupe chimice de medicamente: cine
este alergic la un medicament este alergic la mai mulţi produşi înrudiţi structural din
grupul respectiv. Pentru dezvoltarea alergiei trebuie ca medicamentul să formeze
conjugaţi prin legarea covalentă cu o proteină sau un polipeptid din organism.
Reacţiile alergice pot apă rea prin cele 4 mecanisme imunologice:
 89

1. Mecanism de tip I – anafilactic – presupune formarea de Ac Ig E care se

fixează pe suprafaţa mastocitelor şi bazofilelor; când Ag (medicamentul) se
cuplează cu Ac., aceste celule eliberează o serie de substanţe tisular active
(histamina, leucotriene, prostglandine etc.) care provoacă simptome caracteristice.
Manifestă rile clinice sunt variate: apar leziuni urticariene, febră
medicamentoasă , bronhospasm. Cel mai sever este şocul anafilactic care se
manifestă prin:scă derea tensiunii arteriale mult sub valoarea normală (colaps),
bronhospasm sever, edem laringotraheobronş ic, cianoză , dispnee acută . Evoluţia
este letală dacă nu se face în timp util tratamentul adecvat. Ş ocul anafilactic
impune administrarea de adrenalină şi cortizon.
2. Mecanism de tip II – citotoxic - medicamentul se cuplează de anumite
proteine de pe suprafaţa celulelor, le modifică şi le transformă în Ag. Acest fapt
duce la sinteza de Ac Ig. G împotriva celulelor respective. Astfel se produc anemii,
leucopenii, lupus eritematos difuz, poliartrită reumatoidă . De ex. Hidralazina.
Un caz particular este cel al reacţiilor citotoxice autoimune, în care sub influenţa
unor medicamente se formează Ac faţă de Ag nativi de pe suprafaţa unor celule.
Acesta este mecanismul anemiei hemolitice produse de metildopa, sau al hepatitei
cronice active produse de fenilbutazonă , sulfamide, izoniazidă .
3. Mecanism de tip III – presupune formarea de complexe imune Ag
(medicament) -Ac, ce se depun la nivelul vaselor de dimensiuni mici de la nivelul
rinichilor, articulaţiilor. Se activează complementul care determină fenomene
inflamatorii. Aceste complexe imune produc vasculite, glomerulonefrite, boala
serului, urticarie, edem Quinke.
4. Mecanism de tip IV – constă în sensibilizarea limfocitelor, producându-se
reacţii adverse de tip întârziat. Manifestele sunt de obicei cutanate, cea mai
caracteristică fiind dermatita de contact, provocată de exemplu de antibiotice cu
aplicare locală (ex. neomicină , gentamicină ).
Nu toate persoanele dezvoltă alergii, ci există persoane susceptibile (atopice).
Nu toate medicamentele sunt alergizante. Printre cele mai alergizante sunt
penicilinele şi sulfamidele.
 90

Alergia se poate dezvolta după orice cale de administrare (cea mai sensibilizantă
este cea cutaneo-mucoasă – de aceea nu se administrează medicamente alergizante
pe această cale).
Calea de prevenire a alergiilor o reprezintă anamneza minuţioasă : dacă a venit în
contact cu medicamentul şi cum l-a suportat:
- a venit în contact de mai multe ori cu medicamentul ş i l-a suportat bine
- a venit în contact, dar a fă cut alergie
- a venit în contact o singură dată cu medicamentul ş i l-a suportat bine.
Acesta poate fi primul contact sensibilizant.
- nu a luat niciodată medicamentul respectiv (dar poate să ia contact cu un
medicament din aceeaşi grupă ). De aceea se impune prudenţă , iar prima
administrare trebuie să se facă în prezenţa medicului.
Toxicomania ş i dependenţa sunt cazuri particulare de reacţii adverse toxice.
În general, presupun 4 tipuri de manifestă ri:
1. Dependenţă psihică
2. Dependenţă fizică
3. Toleranţă
4. Psihotoxicitate
Nu în toate cazurile se dezvoltă toate 4 manifestă rile, iar intensitatea manifestă rilor
depinde de caz.
Dependenţa este o stare de intoxicaţie cronică . Substanţele capabile să provoace
dependenţă au de cele mai multe ori acţiuni psihofarmacologice (euforizantă ,
halucinogenă , stimulantă psihomotorie). Principalele medicamente sau substanţe toxice,
care dau dependenţă sunt: morfina, opioidele, cocaina, amfetaminele, barbituricele,
tranchilizantele, LSD, alcoolul, şi în mai mică mă sură nicotina şi cafeina.
1. Dependenţa psihică - este determinată de interacţiunea unui complex de factori de
ordin farmacologic, psihologic şi social. Dependenţa psihică este influenţată şi de o serie
de manifestă ri patologice înlă turate prin administrare. Efectul plă cut, direct sau indirect
(consecutiv calmă rii unor simptome neplă cute ca durerea sau anxietatea), îl obligă pe
toxicoman să recurgă la repetarea administră rii drogului respectiv.Foarte frecvente sunt
efectele plă cute şi favorabile pe care le are drogul.
 91

Ex. amfetaminele înlă tură oboseala ş i dă o slabă senzaţie de bună -dispoziţie;

benzodiazepinele dau o stare de linişte.
În anumite situaţii, factorii sociali pot fi importanţi. Pentru unele toxice, ale că ror
acţiuni pot avea iniţial un caracter predominant disforic (neplă cut), este necesară
învă ţarea componentei plă cute a efectului psihic fă când abstracţie de reacţiile
neplă cute; de exemplu, tutunul dezvoltă dependenţă , deşi provoacă iniţial
fenomene neplă cute. O contribuţie importantă o au: influenţele de grup, nivelul
cultural, dezvoltarea socială şi acceptarea socială a drogului respectiv.

2. Dependenţa fizică - constă în apariţia unui sindrom caracteristic fiecă rui drog la
oprirea bruscă a administră rii. Procesul este favorizat de prezenţa continuă a unor
concentraţii mari de substanţă activă la nivelul ţesuturilor. Oprirea administră rii este
urmată de sindromul de abstinenţă care constă în manifestă ri clinice zgomotoase, severe,
care pot avea urmă ri periculoase. Sindromul de abstinenţă este caracteristic pentru fiecare
grupă de medicamente care dezvoltă dependenţă . Majoritatea simptomelor corespund
unor efecte inverse decât cele provocate de drog.
Exemple: la alcool şi barbiturice, sindromul de abstinenţă se manifestă prin: tremor,
delir, convulsii; la benzodiazepine prin anxietate severă ; la amfetamine prin oboseală
exagerată şi hiperfagie; la opioide, manifestă rile sunt severe producând colaps şi chiar
moartea.
3. Toleranţa - experimente pe animale şi cercetă ri pe om au ară tat că toleranţa ş i
dependenţa fizică încep să se dezvolte de la primele doze şi se mă resc progresiv în
decurs de zile, să ptă mâni sau luni, în funcţie de cantiatea de medicament şi de frecvenţa
administră rii. Fenomenul prezintă specificitate de grupă chimică , dar mai ales
farmacodinamică . Toleranţa apare mai ales pentru efectele nervos-centrale cu caracter
subiectiv, şi mai puţin pentru efectele periferice. Toleranţa poate avea o explicaţie
farmacocinetică . Astfel, administrarea repetată de alcool, barbiturice şi alte hipnotice face
ca aceeaş i doză să realizeze progresiv, concentraţii sanguine mai mici datorită stimulă rii
procesului de metabolizare a medicamentului respectiv, prin autoinducţie enzimatică . De
regulă , însă , toleranţa este în principal de natură farmacodinamică - se produce o scă dere
a reactivită ţii neuronilor respectivi, ca urmare a intervenţiei unor mecanisme adptative.
Deci, aceleaşi concentraţii de medicament produc progresiv ră spunsuri mai slabe.
Componenta farmacodinamică explică apariţia sindromului de abstinenţă . Drogul
 92

determină efecte prin care organismul se opune acţiunillor lui; când administrarea lui se
opreşte brusc, mecanismle opuse sunt în exces şi determină manifestă rile legate de
sindromul de abstinenţă .
4. Psihotoxicitatea - se manifestă prin tulbură ri de comportament, uneori cu aspect
psihotic, care apar în cazul folosirii îndelungate de substanţe care dezvoltă dependenţa.
Psihotoxicitatea determină modificarea grosolană a ierarhiei valorilor, mergând până la
acte antisociale.
Tratamentul dependenţei este foarte dificil; urmă reşte 2 aspecte:
A. Aspectul psihosocial
B. Aspect medical - se referă la înă turarea utiliză rii drogului fă ră riscuri (fă ră
apariţia sindromului de abstinenţă ).
Sunt necesare mă suri profilactice: acţiuni educative, folosirea judicioasă a
medicamentelor cu potenţial de dependenţă , reglementă ri care să prevină abuzul de
medicamente. Tratamentul curativ al dependeţei se face în condţii de spitalizare, cu
supraveghere medicală strictă , utilizând medicamente simptomatice şi psihoterapie.
Se utilizează diverse metode:
- scă derea progresivă a dozelor
- înlocuirea unui drog cu altul, la a că rui oprire sindromul de abstinenţă este mai
blând, mai puţin zgomotos (ex. morfina, heroina se înlocuieşte cu metadonă ).
- tratament de aversiune - utilizează medicamnte care fac neplă cută folosirea unor
toxice (ex. terapia cu disulfiram la alcoolici).
- utilizarea de medicamente sedative, stimulante, sau antidepresive, care contribuie
la înlă turarea unor simptome ce motivează folosirea toxicului.

FARMACOLOGIE

CURS 4
 93

Medicamentele influenţează în special sistemele de reglare. Există 3 mari sisteme de

reglare:
1. Sistemul nervos
2. Sistemul endocrin
3. Sistemul substanţelor tisular active

Medicaţia cu acţiune asupra sistemului nervos

Sistemul nervos este format din:

- Sistem nervos central
- Sistem nervos periferic Somatic
Vegetativ Simpatic
Parasimpatic
Modificarea funcţiei sistemului nervos vegetativ se datorează , de regulă , influenţă rii
procesului de transmisie sinaptică a impulsului nervos.
Din punct de vedere farmacologic, sistemul nervos cuprinde 3 sisteme:
1. Sistemul colinergic – utilizând ca neurotransmiţă tor acetilcolina
2. Sistemul adrenergic - utilizând ca neurotransmiţă tori adrenalina ş i
noradrenalina
3. Sistemul nervos non-adrenergic, non-colinergic.

Sistemul nervos colinergic

Sinapsele colinergice folosesc ca mediator chimic acetilcolina; se gă sesc în: SNC,

ganglioni vegetativi, sistem nervos somatic, în medulosuprarenală (MSR), în sinapse
parasimpatice terminale. Acetilcolina este sintetizată în citoplasma neuronilor colinergici
din colină (captată din mediul extracelular) şi din acetil coenzima A, sub influenţa
colinacetil transferazei.

(CH3)3N+-CH2–CH2–OH + CoA–S–CO–CH3 → (CH3)3N+-CH2–CH2–O–CO–CH3

colină acetil Co A acetilcolina
 94

Acetilcolina este inactivată de colinesterază ce se gă seşte în eritrocite şi în ţesutul

nervos. Acetilcolina mai este inactivată de butiril colinesteraza (pseudocolinesteraza) din
plasmă .
Acetil colina este depozitată sub formă inactivă în vezicule sinaptice, la nivelul
membranei presinaptice. Potenţialul de acţiune, ajuns la capă tul axonului colinergic,
provoacă depolarizare, cu influx de ioni de Ca2+, ceea ce determină eliberarea acetilcolinei
în fanta sinaptică .
O sinapsă colinergică este formată din:
- membrană presinaptică – reprezentată de o terminaţie nervoasă
butonată
- fanta sinaptică
- membrană postsinaptică

Legendă :
- ○ = noradrenalină
- ● = acetilcolină
- M = receptor muscarinic
- N = receptor nicotinic
- 1 = sinapsă terminală
 95

- 2, 3 = sinapse ganglionare
- 4 = sinapsă neuro- MSR
- 5 = sinapsă neuromusculară
- 6 = sinapsă terminală simpatică
Când fibra nervoasă se depolarizează acetilcolina este liberă în fantă şi se fixează pe
receptorii colinergici de pe membrana post sinaptică . Activarea receptorilor este urmată
de modificarea permeabilită ţii membranare. Acţiunea este terminată prin inactivarea
rapidă a acetilcolinei prin hidroliză enzimatică , catalizată de acetil colinesteraza.
Receptorii colinergici au situs receptor care se potriveşte perfect cu acetilcolina.
Molecula ei cuprinde un capă t cationic, care pă trunde într-un sediu anionic al
receptorului, ş i o grupare sterică care se fixează de un sediu esterofil.
Populaţia de receptori colinergici nu este omogenă . Există 2 alcaloizi (alcaloid =
substanţă de origine vegetală , cu pH alcalin, care are efect biologic), care arată că
receptorii nu sunt omogeni. Aceşti alcaloizi sun muscarina şi nicotina. Există , astfel, 2
tipuri de receptori colinergici: muscarinici (M) şi nicotinici (N).
Date experimentale arată că nicotina se fixează numai de anumiţi receptori colinergici
– de la nivelul MSR, creierului, sinapsei somatice, ganglionilor vegetativi simpatici ş i
parasimpatici. Aceşti receptori se numesc receptori nicotinici.
Muscarina se leagă la nivelul sinapselor parasimpatice efectoare ş i nu se fixează pe
ceilalţi receptori. Aceştia se numesc receptori muscarinici.
Receptorii nicotinici – sunt cuplaţi cu canalele de Na; sunt formaţi din 5 subunită ţi: 2
subunită ţi α, şi 3 subunită ţi β, , δ. Subunită ţile formează spre exterior o rozetă ; aici se
fixează acetilcolina la nivelul unor situsuri de legare specifică , aparţinând subunită ţilor α.
Fixarea a 2 molecule de acetilcolină deschide canalele de Na+, iar Na intră în celulă şi
depolarizează membrana.
Receptorii nicotinici nu sunt omogeni: există 2 substanţe care se fixează numai de
anumiţi receptori nicotinici. Aceste substanţe sunt:

Hexametoniu – (CH3)3N+ - (CH2)6 – N+(CH3)3 – se fixează pe receptorii din ganglionii

vegetativi, MSR şi SNC.
Decametoniu – (CH3)3N+ - (CH2)10 – N+(CH3)3 – se leagă pe receptorii somatici.
 96

Aceste substanţe se leagă pe receptori cu radicalul (CH3)3N+ -.

Receptorii nicotinici sunt împă rţiţi în 2 subtipuri: NM sau musculari situaţi în placa
motorie şi NN sau neuronali situaţi în ganglionii vegetativi, MSR şi SNC. Diferenţa dintre
cele 2 subtipuri de receptori este dată de distanţa dintre cele 2 subunită ţi α: de 6 atomi
de C, în cazul NN şi de 10 atomi de C, în cazul NM.

Receptorii muscarinici – există 5 subpopulaţii de receptori muscarinici: M1.....M5.

Receptorii M1 sunt situaţi la nivelul unor neuroni din SNC, în ggl. vegetativi şi la nivelul
unor terminaţii presinaptice; M2 se gă sesc în miocard şi probabil la nivelul unor muşchi
netezi; M3 – în celule glandulare, muşchi netezi şi în endoteliul vascular; localizarea M4 şi
M5 în sistemul nervos ganglionar şi SNC.
Receptorii M1, M3 şi M5 sunt cuplaţi cu proteine Gq; se activează fosfolipaza C
formându-se inozitol trifosfat (ITP) şi diacilglicerol (DAG), cu creşterea consecutivă a
disponibilului de Ca2+ în celulele respective.
M2 şi M4 se cuplează cu proteinele Gi cu scă derea cantită ţii de AMPc intracelular.
Acetilcolina provoacă acţiuni de tip muscarinic şi nicotinic. Pentru dozele terapeutice
predomină efectele muscarinice adică cele datorate stimulă rii receptorilor colinergici de la
nivelul celulelor efectoare inervate de parasimpatic. Acetilcolina exogenă poate produce şi
acţiuni nicotinice: stimularea ganglionilor vegetativi, stimularea plă cii terminale motorii,
stimularea unor structuri receptoare senzitive (de ex. chemoreceptorii glomusului
carotidian).

Efecte digestive:
- creşte secreţia salivară
- creşte secreţia gastrică de HCl şi pepsină
- creşte peristaltismul stomacului, relaxează pilorul, gră bind evacuarea
conţinutului gastric.
- creşte secreţia glandelor intestinale.
- creşte motilitatea şi scade tonusul sfincterelor gră bind evacuarea intestinală .
Efecte cardiovasculare:
 97

- asupra cordului are efecte deprimante: scade frecvenţa, scade viteza de

conducere atrio-ventriculară , scade excitabilitatea şi contractilitatea; efectele sunt
mai intense la nivelul atriilor, decât la nivelul ventriculelor.
- provoacă vasodilataţie prin mecanism indirect: acţionează asupra celulelor
endoteliale care eliberează factorul relaxant endotelial (monoxid de azot=NO), prin
GMPc.
Efecte pe musculatura organelor cavitare:
- contractă musculatura vezicii biliare şi relaxează sfincterele
- contractă vezica urinară , ureterele, uterul ş i relaxează sfincterele
Efecte pe ochi:
- creşte secreţia lacrimală
- contractă musculatura circulară a irisului producând mioză
- contractă musculatura ciliară , bombând cristalinul, adaptând ochiul pentru
privirea de aproape.
- favorizează absorbţia umorii apoase, scă zând presiunea intraociulară .
Efecte pe glandele exocrine:
- creşte activitatea secretorie.
Efecte la nivelul sinapselor:
La acţiunea unui impuls electric, se deschid canalele ionice de Na+, şi ră mân deschise o
anumită perioadă de timp; timpul cât ră mân deschise se numeşte constanta de timp a
canalului, şi este de ordinul milisecundelor. Acest fapt are drept urmarea pă trunderea
ionilor de Na în celulă şi depolarizarea celulei. Depolarizarea deschide la rândul ei canalele
de K+.
La nivelul membranei presinaptice există ş i canale de Ca2+. Impulsul nervos face ca
acestea să se deschidă , şi apare un influx masiv de Ca2+; intrarea Ca2+ în celulă are drept
urmare creşterea concentraţiei intracelulare de Ca; acest fapt determină veziculele cu
acetilcolină să se apropie de membrana presinaptică , să se spargă ş i să elibereze în fanta
sinaptică acetilcolina.

Apoi, acetilcolina liberă este hidrolizată rapid sub influenţa colinesterazei. Procesul
decurge în 3 etape: fixarea acetilcolinei de enzimă , hidroliza cu eliberarea de colină şi
desfacerea acetatului de pe enzimă .
 98

Colinesteraza are o specificitate mare pentru acetil colină ş i este responsabilă de

inactivarea mediatorului la nivelul sinapselor colinergice. Pseudocolinesteraza este mai
puţin specifică ş i inactivează probabil acetilcolina difuzată în afara sinapselor.

Substanţele medicamentoase pot interveni în diversele etape ale formă rii şi acţiunii
acetilcolinei.
1. Se poate împiedica captarea colinei prin Hemicolinium ş i trietilcolină ; aceşti
analogi ai colinei împiedică competitiv transportul colinei la locul de formare al acetil
colinei. Se produce un bloc presinaptic cu paralizia structurilor colinergice.
2. Împiedicarea captă rii acetilcolinei în vezicule – se foloseşte Vezamicolul.
3. Blocarea canalelor de Na – cu tetradotoxină .
4. Împiedicarea eliberă rii acetil colinei în fanta sinaptică cu toxină botulinică .
5. Gră birea eliberă rii acetilcolinei în fanta sinaptică – toxina produsă de un
pă ianjen numit “ vă duva neagră “ duce la descă rcare de cantită ţi crescute de
acetilcolină în fantă .
6. Blocarea colinesterazei – se face cu anticolinesterazice care blochează
colinesteraza determinând acumularea acetil colinei în sinapse şi efecte colinergice.
7. Acţiunea asupra receptorilor colinergici – se folosesc substanţe agoniste, cu
acelaşi efect, sau antagoniste care produc efecte inverse. Aceste substanţe pot acţiona
selectiv asupra unor structuri:
- medicamentele parasimpatomimetice (vagomimetice) – stimulează
receptorii muscarinici ş i provoacă consecutiv efecte asemă nă toare celor ale
excită rii nervilor parasimpatici.
- medicamente parasimpatolitice (vagolitice ) – blochează receptorii cu
scoaterea din funcţie a parasimpaticului.
8. Influenţarea receptorilor nicotinici:
- substanţe nicotinice – stimulează ganglionii vegetativi
- substanţe ganglioplegice – paralizează ganglionii vegetativi
9. Influenţarea receptorilor nicotinici de la nivelul plă cii motorii:
- substanţe curarizante depolarizante, care acţionează stimulator asupra plă cii
motorii.
- substanţe curarizante antidepolarizante, care blochează placa motorie.
 99

Receptorii nicotinici sunt mai puţin sensibili decât cei muscarinici; deci sunt necesare
doze mai mari de medicamente pentru stimularea receptorilor nicotinici.
Acetilcolina nu poate fi folosită ca medicament datorită mai multor factori:
- ră spândirea largă a receptorilor colinergici în organism.
- acţiune prea intensă , neselectivă şi de scurtă durată
- este metabolizată rapid de că tre colinesterază .
Există analogi ai acetilcolinei care se utilizează în terapie: metacolina şi carbacolina.
Alte substanţe utilizate sunt pilocarpina şi muscarina.
Pilocarpina – alcaloid din Pilocarpus Jaborandi. Are acţiuni muscarinice puternice şi
acţiuni nicotinice slabe. Deoarece are toxicitate mare, nu se foloseşte pe cale sistemică . Se
utilizează în oftalmologie, în tratamentul glaucomului. La nivelul ochiului provoacă mioză ,
spasm de acomodare cu creşterea convergenţei cristalinului şi fixarea vederii pentru
aproape, şi scade presiunea intraoculară prin gră birea absorbţiei umorii apoase. Acţiunile
oculare se menţin până la 24 de ore pentru că nu este hidrolizată de colinesterază .

Medicamente parasimpatolitice

Acţionează antagonist la nivelul sinapselor parasimpatice terminale împiedicând

efectele excită rii nervilor parasimpatici, ca ş i efectele muscarinice ale acetilcolinei, ale
substanţelor parasimpatomimetice şi ale anticolinesterazicelor. Acţiunea parasimpatolitică
se datorează blocă rii specifice a receptorilor colinergici muscarinici, competitiv cu
acetilcolina.
1. Atropina – este un alcaloid conţinut în câteva plante: Atropa belladonna
(mă tră gună ), mă selariţă , laur.
Efectele farmacologice ale atropinei se datorează diminuă rii sau suprimă rii
controlului parasimpatic al diferitelor structuri.
Atropina are acţiune antispastică . Alcaloidul antagonizează specific acţiunea
spastică a acetilcolinei.
Pe tubul digestiv:
- provoacă uscă ciunea gurii; adică scade secreţia salivară .
 100

- scade secreţia clorhidro-peptică ; la ulceroşi acţiunea antisecretorie

gastrică este relativ slabă . Efectul antisecretor şi efectul antispastic care apar în
urma administră rii pe cale sistemică durează 3-4 ore.
- scade secreţia glandelor intestinale, scade peristaltismul producând
constipaţie. Poate fi eficace în diferite afecţiuni spastice digestive.
Aparatul cardiovascular:
- provoacă tahicardie, creşte frecvenţa cordului, viteza de conducere
atrioventriculară , creşte excitabilitatea. Se foloseşte în caz de bradicardie
excesivă , bloc atrioventricular sau în intoxicaţiile cu digitală .
- suprimă reflexele vagale cardioinhibitorii
- în doze mari dilată vasele
Pe organele cavitare:
- relaxează muscularura netedă a organelor cavitare
- relaxează moderat musculatura că ilor biliare
- scade motilitatea ureterelor, diminuează tonusul vezicii urinare, creşte
tonusul sfincterului vezical favorizând retenţia de urină .
Pe aparatul respirator:
- bronhodilatator; scade secreţiile nazală , faringiană , bronş ică
La nivelul ochiului:
- provoacă midriază , cicloplegie şi creşte presiunea intraoculară .
Midriaza se datorează paraliziei muşchiului circular al irisului.
Cicloplegia (paralizia muşchiului ciliar) are drept consecinţă aplatizarea
cristalinului cu împiedicarea vederii de aproape.
Atropina este folosită ş i în profilaxia sinecriilor – în inflamaţii ale irirsului, apar
punţi între iris ş i cristalin. Acţiunea midriatică foloseşte pentru examenul fundului
de ochi.
Este antidot în intoxicaţia cu parasimpatomimetice şi anticolinesterazice.
Ca efecte nedorite pot apă rea uscă ciunea gurii, fotofobie ş i cefalee, dificultatea în
vederea de aproape, constipaţie ş i retenţie de urină . Se foloseşte ca atare sau sub formă
de preparate de belladonnă . Sulfatul de atropină se administrează de obicei în injecţii
subcutanate, câte 0,25 – 1 mg o dată . Durata efectului este de aproximativ 6 ore pe cale
sistemică şi aproximativ o să ptă mână pe cale oculară .
 101

2. Scopolamina – are aceleaşi efecte ca ş i atropina, cu diferenţe la nivel de

SNC.
Atropina este excitator SNC, iar Scopolamina este un sedativ psihomotor cu acţiune
marcată . Se foloseşte ca sedativ în stă rile de agitaţie motorie marcată .
Toxicitatea Scopolaminei este relativ mare.

Substituenţii semisintetici şi sintetici de atropină

Substituenţii de atropină cu acţiune antispastică şi antisecretorie gastrică au

avantajul unei frecvenţe şi intensită ţi mai mici a efectelor adverse ş i au durată mai lungă
de acţiune.
Butilscopolamina (Scobutil) – are acţiuni parasimpatolitice intense la nivelul
musculaturii netede digestive; are acţiune antisecretorie gastrică .
Spre deosebire de Atropină nu se absoarbe – deci, nu se administrează în colică
renală , biliară pentru că nu se obţin efecte sistemice. Compuşii cuaternari de amoniu trec
cu greutate prin membrane, au o disponibilitate redusă pentru absorbţia în intestin ş i nu
provoacă efecte nervos-centrale.
Propantelina, Metantelina – sunt compuşi cuaternari de amoniu, utilizaţi în tratamentul
ulcerului pentru acţiunea antispastică , antisecretorie. Ca reacţie adversă , produc
constipaţie.
Pirenzepina (Gastrozepin) – blochează selectiv receptorii muscarinici M1 de la nivelul
plexului nervos din peretele stomacului.Este indicată în ulcer. La dozele terapeutice inhibă
secreţia gastrică , fă ră a avea alte efecte anticolinergice.
Alţi substituenţi de Atropină , aplicaţi la nivelul ochiului, au efecte de durată mai scurtă
şi provoacă mai puţine reacţii adverse.
Homatropina – are aceleaş i efecte oculare, dar cu efect scurt de 24 de ore. Se
utilizează în examenul oftalmoscopic.

FARMACOLOGIE
 102

CURS 5

Influenţarea receptorilor nicotinici se face cu ajutorul medicamentelor nicotinice ş i

ganglioplegice.

Medicamentele nicotinice

Nicotinicele, în doze obişnuite, stimulează ganglionii vegetativi, iar la doze mari produc
paralizie. Acţiunea se exercită asupra receptorilor colinergici de pe membrana postsinaptică la
nivelul membranei neuronilor ganglionari. Activarea receptorilor nicotinici provoacă depolarizare
şi excitaţie. La doze mari, într-o a 2-a etapă , membrana se repolarizează ş i devine inexcitabilă ,
ceea ce explică paralizia.

Nicotina – este un alcaloid obţinut din frunzele de tutun. Se prezintă ca un lichid uleios, incolor,
inodor şi foarte volatil, solubil în apă ; în contact cu aerul capă tă culoare uşor gă lbuie.
Este o substanţă foarte toxică → la om doza letală este de 60 mg (o pică tură ); într-o ţigaretă ,
pe lângă nicotină se gă sesc şi unele elemente radioactive (poloniu, stronţiu) ş i gudroane (apar în
fumul de ţigară ), care au acţiune iritantă şi au potenţial cancerigen.
Intoxicaţia cu nicotină poate fi acută sau cronică .
Intoxicaţia acută apare la persoanele care fumează pentru prima oară , sau la cele care, după o
pauză lungă de abstinenţă , fumează din nou. Intoxicaţia acută severă survine accidental la
muncitorii din industria tutunului. În forma uşoară apar: greaţă , vomă , diaree, crampe abdominale,
salivaţie, palpitaţii, stare de ră u. În forma severă apar colaps, hipotensiune, convulsii; se poate
ajunge la comă şi chiar moarte prin paralizia respiraţiei.
Intoxicaţia cronică , poartă numele de tabagism. Apare la cei care abuzează de fumat şi
creează dependenţă , mai ales psihică . Tabagismul se asociază cu o creştere a frecvenţei unor boli:
- creşterea frecvenţei cancerului pulmonar, şi de vezică urinară .
- se produce bronş ita cronică , tabacică
- agravează boli cronice: cardiopatia ischemică , angina pectorală , boli
vasculospastice, ulcer gastric sau duodenal.
 103

- la mamele fumă toare: avortul spontan este mai frecvent, copiii sunt
subponderali, dezvoltarea copiilor este mai lentă .
Tratamentul tabagismului se face prin întreruperea fumatului. Metoda cea mai eficace este
întreruperea bruscă . La fumă torii cu bronşită cronică , abstinenţa determină agravarea bolii.
Efectele nicotinei:
- stimulează receptorii ganglionari simpatici (S) şi parasimpatici (PS), cu efecte
muscarinice şi efecte adrenergice.
- pe organele cu inervaţie dominant PS, determină efecte muscarinice.
- pe organele cu inervaţie dominant S (de ex. majoritatea vaselor), determină
efecte adrenergice.
- pe organele cu inervaţie echilibrată (S şi PS), la doze mici determină efecte
muscarinice, la doze medii dă efecte adrenergice, iar la doze mari determină paralizie
(deci, ganglionii PS sunt mai sensibili, ei reacţionând la doze mici). De ex., pe inimă ş i
tub digestiv, nicotina determină efecte parasimpatice la doze mici, iar la doze medii dă
efecte adrenergice.
- pe aparatul respirator, fumatul creşte rezistenţa că ilor aeriene la fluxul de aer
şi creşte secreţia glandelor bronşice prin iritarea mucoasei bronşice.
- pe suprarenală , stimulează eliberarea de catecolamine
- pe SNC, scade activitatea psihomotorie, capacitatea intelectuală ; stimulează ,
apoi paralizează centrii bulbari ş i suprabulbari.
- pe muşchi, stimulează şi apoi paralizează placa motorie.

Medicamentele ganglioplegice

Principalele substanţe ganglioplegice sunt:

1. Pentoliniu
2. Trimetafan
Acestea produc paralizia ganglionilor vegetativi S şi PS.
Asupra aparatului cardiovascular, inervat dominant S: provoacă scă dere marcată a tensiunii
arteriale (cele mai puternice antihipertensive existente). Efectul este evident în ortostatism.
Controlul vasomotor simpatic, tonic ş i reflex, este suprimat. Caracterul ortostatic se explică prin
abolirea reflexelor simpatice şi nu se mai permite redistribuirea sângelui în ortostatism.
 104

Hipotensiunea ortostatică excesivă poate duce la colaps sau lipotimie (bolnavii trebuie să stea
culcaţi câteva ore după administrarea medicamentului).
Asupra aparatului digestiv: scot din funcţie PS realizând o întârziere a tranzitului intestinal, de
la constipaţie până la ileus paralitic. Efectele adverse digestive au mai mică importanţă , pentru că
substanţele se administrează pe o perioadă scurtă de timp.
Pentoliniul şi trimetafanul nu pot fi administrate decât intravenos (în perfuzii); au latenţă
scă zută , 1-2 minute, iar durata efectului este foarte scurtă (aprox. 10 min.). Fiind substanţe cu efect
foarte controlabil, se administrează în marile urgenţe hipertensive şi pentru controlarea
hemoragiei, prin scă derea tensiunii arteriale, în intervenţiile chirurgicale sângerânde.
Hipotensiunea brutală poate fi cauză de reacţii adverse. Scă derea tensiunii determină
mobilizarea sângelui din teritoriul cu vase sclerozate ş i inextensibile, că tre teritorii cu vase normale,
ceea ce poate duce în timp la agravarea cardiopatiei ischemice. Vasele devenite rigide prin
ateroscleroză nu se pot dilata, iar teritoriile irigate de ele devin ischemice, sângele îngră mă dindu-
se în regiunile unde vasodilataţia a fost posibilă .
O structură denervată este mai sensibilă : de aceea, prin administrarea lor se sensibilizează
inima la catecolaminele circulante, agravând aritmiile.

Medicamentele care acţionează asupra sinapselor nicotinice de la placa motorie

Substanţele curarizante

Sunt blocante neuromusculare care relaxează , apoi paralizează musculatura striată .

În funcţie de volumul moleculei curarizantele se împart în:
1. Pahicurare – gruparea de amoniu se gă seşte pe o moleculă voluminoasă ,
care se metabolizează greu: tubocurarina, galamina, pancuroniu.
2. Leptocurare – gruparea de amoniu se gă seşte pe o moleculă mică (pe un
lanţ de atomi de carbon): hexametoniu, decametoniu, suxametoniu.

Din punct de vedere al mecanismului de acţiune, curarizantele se împart în:

1. Curarizante depolarizante sau acetilcolinomimetice – se fixează de receptorii nicotinici
de la nivelul plă cii motorii, producând depolarizarea fibrei musculare, putând apare
fasciculaţii musculare.
 105

2. Curarizantele antidepolarizante – se fixează pe receptorii nicotinici din placa motorie

blocând competitiv legarea acetilcolinei.

1). Pahicurarerele

Sunt,în general, curarizante antidepolarizante.

Primul medicament cunoscut a fost curara care conţine un alcaloid numit tubocurarină.
Tubocurarina este o pahicurară ce conţine 2 grupă ri de amoniu, putând bloca receptorii nicotinici
de la nivelul plă cii motorii. Astfel, tubocurarina determină paralizia flască a musculaturii striate.
Paralizia se instalează într-o anumită ordine, în funcţie de doză :
1. Muşchii degetelor
2. Muşchii gâtului
3. Muşchii trunchiului
4. Muşchii intercostali
5. Muşchiul diafragmei
Această succesiune este importantă pentru stabilirea dozei în terapie: pentru o intubaţie
traheală este nevoie de o doză mică pentru relaxarea musculaturii gâtului, iar pentru o intervenţie
chirurgicală pe abdomen, doza necesară este mai mare.
Existenţa grupă rilor de amoniu face ca tubocurarina să aibă caracter polar şi să nu se
absoarbă din tubul digestiv. De aceea, nu se administrează pe cale orală , ci numai i.v. După
injectare, efectul curarizant apare în circa 1 minut, atingând nivelul maxim în 5 minute, şi începe să
scadă după 20 de min. Paralizia durează circa 30-60 min.
În cazul administră rii unei doze mari, care ar putea paraliza diafragmul, există un antidot:
substanţele care inhibă colinesteraza. Aceste substanţe cresc cantitatea de acetilcolină în fanta
sinaptică ; astfel, acetilcolina deplasează curara de pe receptorii nicotinici.
Tubocurarina se foloseşte în situaţiile în care este indicată relaxarea musculaturii: în anestezia
generală . Relaxarea musculaturii este posibilă şi datorită anestezicelor generale, dar doza trebuie
mult crescută , devenind toxică . Astfel, tubocurarina permite scă derea dozei de anestezic.
Efectele tubocurarinei mai sunt folosite în:
- reducerea fracturilor vechi – permite relaxarea muşchilor pentru punerea cap
la cap a oaselor.
 106

- în psihoterapie – în tratamentele electroconvulsivante

Curarizantele au unele inconveniente:
- nu au selectivitate mare pentru receptorii musculari, putând astfel, să
influenţeze şi receptorii ganglionari ⇒ scade tensiunea arterială .
- produce eliberarea de histamină în organism, având reacţii anafilactoide
(asemă nă toare cu reacţiile anafilactice): erupţii urticariene, bronhospasm, scă derea
tensiunii arteriale, tahicardie.
Aceste efecte adverse pot apă rea fie la doze mari, fie la injectarea rapidă a curarizantelor.
Tubocurarina este contraindicată la bolnavii cu miastenie gravis ş i trebuie folosită cu prudenţă
la alergici ş i la bolnavii cu boli vasculare.
Având în vedere efectele adverse, au apă rut 2 substituenţi de sinteză : galamina şi pancuroniu.
Galamina are o structură cu 3 grupă ri de amoniu, şi are un indice terapeutic mai bun decât
tubocurarina.
Are acelaşi efect cu tubocurarina, dar efectul ganglioplegic şi eliberarea de histamină sunt
slabe. În schimb, galamina produce efecte parasimpatolitice ce au drept urmare: tahicardie şi
creşterea tensiunii arteriale.Deci, se impune utilizarea cu grijă în cazul bolnavilor cardiaci ş i
hipertensivi.
Pancuroniu este un curarizant cu structură de steroid şi cu potenţă superioară galaminei.
Efectul se instalează rapid, cam într-un minut şi se menţine mai puţin de o oră . Administrat i.v.
rapid determină tahicardie şi hipertensiune, probabil prin stimulare ganglionară simpatică .
Pahicurarele au o perioadă de latenţă lungă ş i efect lung. Latenţa este cu atât mai lungă ş i
efectul este mai lung, cu cât doza este mai mare. De aceea, aceste curarizante nu pot fi folosite la
relaxarea musculaturii gâtului pentru intubare.

2). Leptocurarele

Dintre leptocurare amintim:

1. Decametoniu – are 2 grupă ri de amoniu legate la capetele unui lanţ de 10 atomi. Are
efect curarizant depolarizant mai prelungit, greu de controlat. Este puţin folosit.
2. Suxametoniu (succinil metoniu) – are catena foarte scurtă şi este avantajoasă
folosirea sa în intubaţia traheală . Reprezintă medicaţia de elecţie în intubaţia traheală .
 107

CH2 – CO – O - CH2 - CH2 - N+(CH3)3

CH2 – CO – O - CH2 - CH2 - N+(CH3)3

Suxametoniu

Suxametoniu nu blochează receptorii nicotinici, ci îi stimulează producând depolarizare. Dar,

stimularea prelungită a receptorilor nicotinici duce la paralizia acestora.
Din punct de vedere clinic, apar fasciculaţii musculare, urmate de paralizia muşchilor.
Depolarizarea intensă pe care o produce are însă , şi unele implicaţii:
- pentru că acţionează prin depolarizare, în cazul unei supradoze, nu mai pot fi
folosiţi drept antidot inhibitorii de colinesterază .
- fasciculaţiile musculare produse duc la dureri musculare după anestezie, şi
uneori pot apă rea pierderi de K+ în muşchi.
Datorită asemă nă rii cu acetilcolina (suxametoniu este formată , practic, din 2 molecule de
acetilcolină ) suxametoniu este metabolizat rapid de colinesterază , având astfel un efect de scurtă
durată .
Există persoane care au un deficit de colinsterază datorită unui defect genetic. La acestea,
suxametoniu trebuie folosit cu mult grijă , pentru că , datorită deficitului de colinestarază ,
suxametoniu este metabolizat parţial de că tre pseudocolinesteraza din plasmă . Astfel, ră mâne
substanţă nemetabolizată şi poate apare o reacţie adversă idiosincrazică ce poate avea drept
efect paralizia diafragmului.
Datorită existenţei acestor persoane, se pot efectua o serie de teste înaintea administră rii de
suxametoniu: decelarea colinesterazei din eritrocit şi prezicerea existenţei ei la nivel sinaptic.
Datorită efectului scurt, suxametoniul este indicat în intervenţii de scurtă durată ce necesită o
relaxare musculară : intubaţie traheală , endoscopie, reducere de fracturi. Poate fi utilizat ş i în
intervenţii de durată , dacă este administrat în perfuzie i.v.

Inhibitorii de colinesterază

Sunt substanţe care inhibă colinesteraza, determinând creşterea cantită ţii de acetilcolină în
sinapse ş i având efecte muscarinice şi nicotinice.
Asupra organele cu inervaţie dominant PS, determină efecte muscarinice
 108

Asupra organele cu inervaţie dominant S (de ex. majoritatea vaselor), determină efecte
adrenergice.
Există 2 categorii de inhibitori:
1. Inhibitori ce au în structura lor grupă ri de amoniu – se fixează reversibil pe
colinesterază , inhibând activitatea acesteia pentru o perioadă scurtă de timp (câteva ore).
Aceşti inhibitori se absorb greu din tubul digestiv ş i de la nivelul tegumentelor şi mucoaselor, şi
nu stră bat bariera hematoencefalică (deci nu au efecte pe SNC). Aceste substanţe pot fi
folosite ca medicamente.
Fizostigmina – este un alcaloid foarte toxic care se poate folosi în tratarea glaucomului,
având un efect asemă nă tor cu pilocarpina, dar fiind mai iritantă . Datorită toxicită ţii mari,nu
poate fi folosită pe cale generală decât ca antidot în intoxicaţia acută cu atropină .
Neostigmina – rezultă prin modificarea structurii chimice a fizostigminei. Are structură
cuaternară de amoniu şi are toxicitate mai mică decât fizostigmina.
Se administrează i.v., în doze mici.
Efecte:
A. Efecte muscarinice:
- pe musculatura netedă gastrointestinală , cu stimulare puternică . Este
recomandată în: hipotonia sau atonia gastrointestinală (ileus paralitic, cu excepţia
ileusului mecanic), constipaţie.
- pe musculatura netedă a vezicii urinare, cu stimulare puternică . Este
recomandată în: hipotonia, atonia şi paralizia vezicii urinare.
- datorită creşterii de acetilcolină se produce: bradicardie şi încetinirea
conducerii atrioventriculare, bronhospasm şi hipersecreţie bronşică → agravarea
astmului, hipersecreţie gastrică , creşterea peristaltismului şi a secreţiei glandelor
intestinale.
B. Efecte nicotinice:
- stimularea musculaturii striate, datorită acumulă rii acetilcolinei. Dacă
stimularea este prelungită (ca urmare a excesului de acetilcolină ), apare paralizia. În
miastenia gravis (boală datorată unui deficit de transmitere a excitaţiei la nivelul
plă cii terminale motorii) neostigmina reface funcţionalitatea musculaturii striate.
Boala se caracterizează printr-o stare de oboseală patologică datorită scă derii
 109

numă rului de receptori nicotinici. Neostigmina se foloseşte ş i ca test pentru

diagnosticare.
- acţionează ca antidot în intoxicaţia cu substanţe curarizante antidepolarizante
(tubocurarină şi galamină ).
Reacţii adverse: poate provoca colici intestinale şi diaree. Este contraindicată la astmatici, în
insuficienţa cardiacă , în timpul sarcinii, la parkinsonieni. La administrare, neostigmina se poate
asocia cu atropina pentru blocarea efectelor adverse.

2. Inhibitori cu structură organofosforică – se fixează ireversibil pe colinesterază ,

inhibând activitatea acesteia pentru o perioadă lungă de timp (sute de ore). Aceste substanţe
nu au structură polară , deci se absorb uş or pe cale respiratorie, digestivă sau cutanată , şi
stră bat bariera hematoencefalică (deci au efecte pe SNC). Aceşti inhibitori nu sunt folosiţi ca
medicamente.
Sunt substanţe foarte toxice ş i se folosesc ca insecticide sau ca arme chimice. Intoxicaţia cu
aceste substanţe este gravă , mortală , dar poate fi tratată . Simptomatologia este încadrată în
aşa numita criză colinergică , iar simptomele variază cu doza ş i cu calea de absorbţie.
Principalele simptome sunt:
- greaţă
- vomă
- hipersecreţia glandelor exocrine: rinoree, sialoree, bronhoree, diaree,
transpiraţii.
- emisiuni involuntare de urină
- hipotensiune arterială cu bradicardie
- mioză – semn caracteristic
- fasciculaţii musculare – la început; convulsii – mai târziu
- confuzie mintală ; comă
Tratamentul constă în:
- îndepă rtarea toxicului
- respiraţie artificială ; bronhoaspiraţie
- injectare de doze mari de atropină – 2mg i.v. din 2 în minute.
 110

FARMACOLOGIE

Curs 6

Sistemul adrenergic

Domeniul adrenergic are 2 componente :

1. Nervoasă
2. Endocrină .
1. Componenta nervoasă cuprinde neuroni ş i sinapse ce folosesc ca neurotransmiţă tor
urmă toarele catecolamine :
- noradrenalina (NA) sau norepinefrina – este neurotransmiţă tor la nivelul sinapselor
simpatice terminale ş i al unor sinapse din SNC .
- adrenalina sau epinefrina (A) – acţionează la nivelul unor sinapse din SNC
- dopamina – este mediator pe sinapse din creier (sinapse dopaminergice din sistemul
limbic, sistemul extrapiramidal şi hipotalamus ) şi sinapse din periferie (în teritoriul
vaselor splanhnice şi renale ).
2. Componenta endocrină cuprinde glanda medulosuprarenală , care secretă un amestec de A şi
NA .
Catecolaminele se sintetizează pornind de la L-tirozină ; în citoplasma neuronilor adrenergici şi a
celulelor din MSR, tirozina este hidroxilată în DOPA , iar aceasta este decarboxilată în dopamină .
În veziculele granulare din terminaţiile axonale, prin β hidroxilare dopamina este transformată în
noradrenalină ; prin N – metilarea NA se formează adrenalina.
NA este depozitată sub formă inactivă în vezicule granulare la nivelul terminaţiilor adrenergice.
Veziculele din celulele din MSR care conţin A sau NA au dimensiuni mai mari. La nivelul
terminaţiilor simpatice există ş i neurotransmiţă tori liberi într-o formă protejată de inactivarea
enzimatică . Impulsul nervos sau stimularea simpatică determină distrugerea granulelor de
depozit şi eliberarea în fanta sinaptică de NA . Se produc succesiv : depolarizarea membranei
 111

presinaptice cu influx de ioni de Ca, exocitoza veziculelor şi eliberarea mediatorului . NA eliberată

se fixează pe receptorii adrenergici de pe suprafaţa membranei postsinaptice . Sunt declanş ate
reacţii chimice în lanţ care determină efectele corespunză toare asupra structurilor postsinaptice.
Receptorii adrenergici se împart în 2 clase mari :
A. Receptori de tip α - se împart în 2 subclase:
1. Receptori α1
2. Receptori α2
B. Receptori de tip β – se împart în 3 subclase :
1. Receptori β1
2. Receptori β2
3. Receptori β3
A. Receptorii de tip α
1. Receptorii α1 – sunt receptori cuplaţi cu proteina Gq ce activează fosfolipaza C ; aceasta
desface fosfatidil-inozitoul în ITP ş i DAG . ITP stimulează eliberarea de ioni de Ca din
depozitele celulare .
Cuplarea mediatorilor cu receptorii α1 mai pot activa :
- Fosfolipaza A2 – hidrolizează acidul arahidonic şi iniţiază producerea de
prostaglandine şi leucotriene.
- Fosfolipaza D – se formează acid fosfatidic.
Activarea receptorilor α1 provoacă efecte α1 adrenergice :
- vasoconstricţie cutanată , pe mucoase , renală şi splanhnică .
- contracţia capsulei splenice
- contracţia musculaturii tractului genito-urinar.
- midriază prin contracţia muşchiului radiar al irisului .
- relaxarea musculaturii tubului digestiv
- hiperglicemie prin glicogenoliză ş i gluconeogeneză .
2. Receptorii α2 – sunt cuplaţi cu proteine Gi ce inhibă adenilatciclaza ş i duce la scă derea
concentraţiei de AMPc .
Receptorii α2 sunt de 3 feluri : presinaptici, postsinaptici, extrasinaptici (nesinaptici).
Efectele activă rii receptorilor α2 presinaptici - inhibă eliberarea de noradrenalină .
Efectele activă rii receptorilor α2 postsinaptici:
– relaxează musculatura netedă a tractului gastrointestinal
 112

– stimularea secreţiei salivare

– inhibarea secreţiei de insulină
– inhibarea secreţiei de renină
– scă derea intensită ţii procesului de lipoliză la nivelul adipocitelor.
Receptorii α2 extrasinaptici – se gă sesc la nivelul plachetelor sanguine , iar
stimularea lor produce agregare plachetară .
B. Receptorii β adrenergici – sunt cuplaţi cu proteinele Ga, iar activarea lor provoacă stimularea
adenilatciclazei → se formează o cantitate crescută de AMPc care activează proteinkinaze
adenilat dependente .
1. Efectele stimulă rii receptorilor β1 :
- stimulează activitatea cardiacă , cu creşterea contracţiei miocardice şi tahicardie.
- stimularea SNC , anxietate
- lipoliză şi creşterea concentraţiei acizilor graşi liberi în sânge.
2. Efectele stimulă rii receptorilor β2 :
- relaxează musculatura netedă bronşică cu bronhodilataţie
- relaxează musculatura netedă a tractului genito-urinar.
- creşte secreţia de renină , insulină şi glucagon.
- relaxează musculatura netedă vasculară (din muşchii striaţi).
- provoacă tremor al extremită ţilor.
- stimulează gluconeogeneza hepatică , glicogenoliza hepatică şi musculară cu
creşterea glicemiei.
3. Efectele stimulă rii receptorilor β3 - sunt mai puţin cunoscute; provoacă lipoliză cu
eliberare de acizi graşi din ţesutul adipos.
Catecolaminele sunt inactivate prin biotransformare sau prin recaptare de că tre neuronii
adrenergici .
Recaptarea NA se face prin transport activ cu ajutorul a 2 sisteme transportoare:
1. Primul sistem trece NA din lichidul extracelular în citoplasma neuronilor adrenergici.
2. Al 2-lea este o ATP-ază proton dependentă , trece NA din citoplasmă în veziculele de
depozit.
Bioinactivarea catecolaminelor este realizată de 2 sisteme enzimatice principale :
1. Catecol-O-metiltransferază (COMT), care se gă seşte în citoplasmă . COMT transformă NA sau
A din lichidul extracelular şi NA sau A din sânge, în normetanefrină (în cazul NA) şi
 113

metanefrină (în cazul A). În continuare, aceşti 2 produşi intermediari, sub acţiunea MAO sunt
transformaţi în acidul vanililmandelic (acid 3 metoxi 4 hidroxi mandelic), ce va fi eliminat prin
urină .
2. Monoamin oxidaza (MAO) care se gă seşte la nivelul mitocondriilor din butonii presinaptici.
MAO dezaminează oxidativ NA , rezultând acidul dihirdroximandelic. Acidul
dihirdroximandelic este transformat sub acţiunea COMT în acid valinilmandelic, ce se va
elimina prin urină .
În intestin, catecolaminele administrate pe cale orală , sunt inactivate în mare parte prin reacţii
catalizate de sulfataze ale florei intestinale .

Există substanţe medicamentoase care activează sau blochează receptorii adrenergici,

reprezentând agoniştii sau antagoniştii din domeniul adrenergic .
L-dopa administrată ca medicament merge pe calea transformă rilor ce duc la formarea
catecolaminelor. La bolnavii cu parkinson , dopa formează în creier dopamină ş i corectează
deficitul de dopamină care dă manifestă rile motorii specifice bolii.
Cocaina, care blochează recaptarea NA în terminaţiile simpatice , creşte disponibilul de NA
pentru receptorii adrenergici , având efect simpatomimetic.
Imipramina împiedică recaptarea NA în neuronii din creier , mă rind disponibilitatea NA în fanta
sinaptică .
A. Simpatomimeticele = stimulante adrenergice = adrenomimetice .
B. Simpatolitice = blocante adrenergice = adrenolitice .
C. Alcaloizii din secara cornută .

A. Simpatomimeticele

Sunt substanţe care provoacă efecte asemă nă toare celor ale stimulă rii nervilor simpatici
acţionând agonist la nivelul sinapselor simpatice terminale.
Marea majoritate a simpatomimeticelor au în structura lor un nucleu feniletilaminic. La
catecolanime (adrenlină , noradrenalină ) şi izoprenalină , la nucleul feniletilaminic se mai adaugă 2
grupă ri OH- fenolice în poziţiile 3 şi 4. Aceste grupă ri permit fixarea la receptorii adrenergici
determinând efectele α şi β adrenergice.
 114

Lipsa unui OH- reduce efectele, mai ales pe cele β, iar absenţa ambilor OH- (la amfetanimă ş i
efedrină ) conferă proprietă ţi simpatomimetice indirecte.

1. Simpatomimeticele directe – acţionează direct asupra receptorilor adrenergici α şi β

membranari; unele au efecte predominant α, altele au efecte predominant β adrenergice.
Efectele sunt potenţate prin:
- denervarea simpatică (împiedică captarea şi inactivarea în terminaţiile nervoase , şi
creşte suprafaţa receptoare disponibilă ).
- cocaina ( împiedică recaptarea ş i respectiv inactivarea ).
- rezerpina ( realizează denervare simpatică de natură chimică )
2. Simpatomimeticele indirecte – pă trund în terminaţiile simpatice şi eliberează NA în fanta
sinaptică , acţionând prin intermediul ei. Efectele lor sunt micşorate prin : denervare simpatică ,
cocaină ( scade permeabilitatea membranei presinaptice la simpatomimeticele indirecte ) ş i
rezerpina ( epuizează depozitele de NA ).

După acţiunile farmacologice, simpatomimeticele se împart în 3 grupe:

I. Simpatomimetice cu spectru larg de activitate , care acţiuni α ş i β adrenergice.
II. Simpatomimetice folosite ca antihipotensive şi vasoconstrictoare – cu acţiuni α-
adrenergice şi β1-adrenergice.
III. Simpatomimetice folosite ca : bronhodilatatoare , vasodilatatoare ş i relaxante
uterine, care au acţiuni β2 adrenergice.

I. Simpatomimetice cu spectru larg de activitate :

Adrenalina (epinefrina)- efecte :
- vasoconstricţie în teritoriul cutanat, al mucoaselor ş i splanhnic .
- vasodilataţie pe musculatura striată , cerebrală şi coronară .
- stimulează proprietă ţile cordului .
- efect bronhodilatator
- relaxează musculatura netedă digestivă , cu excepţia sfincterelor .
- relaxează vezica şi contractă sfincterul vezical .
- midriază
- creşte glicemia , metabolismul oxidativ şi valorile metabolismului bazal .
 115

- creşte secreţia de ACTH ( deci şi secreţia corticosuprarenalei ) .

Are o moleculă instabilă , uşor oxidabilă ; administrată oral, este distrusă în mare parte , în tubul
digestiv ş i în ficat. Injectată subcutanat se absoarbe lent din cauza vasoconstricţiei locale . În
organism este inactivată prin acţiunea COMT şi MAO şi prin recaptare .
Reacţii adverse – substanţă cu potenţial toxic ; dozele terapeutice injectate subcutanat pot
provoca anxietate, palpitaţii, leşin ; dozele mari → hipertensiune brutală , accidente vasculare ,
aritmii grave, până la fibrilaţie ventriculară . Injectată produce uneori ischemie locală prin
vasoconstricţie excesivă .
Administrare – injecţii subcutanate 0,25-0,5 mg ( se foloseşte soluţia 1 la mie ). Mai rar se
foloseşte calea i.v. şi se injectează lent 0,1 - 0,5 mg cu multă prudenţă .
Utilizarea terapeutică este limitată datorită acţiunii brutale şi a spectrului larg. Principala indicaţie
este ş ocul anafilactic, urmă rindu-se stimularea inimii, creşterea tensiunii arteriale, bronhodilataţie,
îndepă rtarea edemului mucoasei traheobronş ice. În tratamentul crizei de astm bronşic este
utilizată în injecţii subcutanate. În aplicaţii locale , este folosită în scop decongestiv şi
antihemoragic .
Efedrina – este un alcaloid a că rui structură chimică presupune prezenţa unui oxidril alcoolic, a
unui substituent metil la carbonul α al catenei laterale ş i la gruparea amino ; nu conţine oxidrili
fenolici .
Aceste particularită ţi fac ca molecula să fie solubilă , să treacă uşor prin membrane, să nu fie
degradabilă la nivel intestinal ; are efecte nervos centrale ş i durată prelungită de acţiune .
Acţionează prin mecanism indirect, eliberând noradrenalină din terminaţiile simpatice , şi
acţionează în mică mă sură pe receptorii adrenergici .
Efecte :
- vasoconstrictor , cu creşterea tensiunii arteriale ; efectul este lent , cu durată mare şi
mai puţin intens decât cel al adrenalinei .
- stimulează inima
- provoacă stimulare psihomotorie cu îndepă rtarea senzaţiei de oboseală .
- bronhodilatator mai puţin intens decât adrenalina .
Nu poate fi folosită timp îndelungat : după 7-10zile apar fenomene de tahifilaxie (se explică
probabil prin epuizarea depozitelor de NA).
Reacţii adverse – anxietate, insomnie, uneori palpitaţii .
 116

Administrare – subcutanat ( fiole de 10 mg şi 50 mg ) , oral ( comprimate a 50 mg ), local pe

tegumente ş i mucoase ( soluţii 1 %) ca decongestiv. Se foloseşte limitat în tratamentul unor stă ri
hipotensive, astm bronşic , în miastenia gravis.

II. Simpatomimetice folosite ca antihipotensive şi vasoconstrictoare

Noradrenalina ( norepinefrina ) – efectul principal este vasoconstricţia adrenergică . Efecte :

- vasoconstrictoare în teritoriile cutanate, ale mucoaselor şi splanhnice cu consecinţe
hipertensive.
- efectul cardiac este mic, deoarece efectul cardiostimulator de tip β1 este în mare parte
mascat prin reflexe cardioinhibitoare ( declanşate de creşterea tensiunii arteriale ) şi
prin rezistenţa periferică crescută .
Efecte adverse – dozele mari pot creşte mult tensiunea arterială cu risc de accidente cerebrale ,
cardiace, vasculare. În cazul perfuziei prelungite, întrerupte brusc, poate surveni hipotensiunea
arterială . Provoacă uneori fenomene ischemice, în regiunea venei în care este perfuzată . Pentru
evitarea acestui fapt, este necesară infiltrarea locală de fentolamină care împiedică
vasoconstricţia.
Administrare – nu se administrează oral (este polară ); se administrează în perfuzie intravenoasă
lentă ( soluţie 4 mg la 1000 ml ).
Este utilă în tratamentul colapsului.
Fenilefrina şi etilefrina – sunt amine simpatomimetice, necatecolice, cu molecule stabile.
Acţionează predominant direct. Au efecte α1 adrenergice vasoconstrictoare. Efectul este de
durată mai lungă .
Se administrează – subcutanat, intramuscular, intravenos, mai ales în hipotensiune şi colaps.
Fenilefrina se administrează ş i oral în stă rile de tensiune ortostatică .
Nafazolina (rinofug) – este un derivat sintetic cu efecte similare cu cele ale efedrinei; se aplică
local în soluţii de 1 la mie, ca decongestiv nazal. La copii se evită administrarea, deoarece se
poate absorbi în cantită ţi crescute prin mucoasa nazală , cu deprimarea SNC. Se foloseşte maxim
7-10 zile datorită fenomenelor de tahifilaxie. Acţionează prin eliberarea de NA.
Este indicată mai ales în rinitele acute seroase.
Dopamina – catecolamină ce stimulează atât receptorii adrenergici cât şi pe cei dopaminergici
din periferie.
 117

Efecte:
- creşte forţa contractilă a miocardului crescând debitul cardiac ( efect β1 adrenergic )
- scade rezistenţa periferică , producând vasodilataţie mezenterică ş i renală ( efecte
dopaminergic ).
- dozele mari mă resc rezistenţa periferică totală prin efect vasoconstrictor α adrenergic .
Se foloseşte sub formă de perfuzie i.v. mai ales în ş oc cardiogen.
Dobutamina – este un derivat de dopamină care stimulează selectiv receptorii β1 adrenergici.
Se foloseşte în perfuzie i.v. în şoc sau insuficienţă cardiacă .

III. Simpatomimetice folosite ca: bronhodilatatoare, vasodilatatoare şi relaxante uterine – au

acţiuni β2 adrenergice fiind utile în astmul bronşic, afecţiuni vasculospastice periferice sau în
iminenţa de avort sau de naştere prematură .
Structural, conţin un substituent voluminos la gruparea amino care nu permite fixarea pe
receptorii α.
Izoprenalina (bronhodilatin) – este un bronhodilatator cu efect intens şi durată relativ scurtă . Se
administrează în inhalaţii (aerosoli) sau sublingual în combaterea crizei de astm. Datorită
efectului cardiostimulator (are şi efecte β1) se foloseşte injectabil în blocuri atrioventriculare,
insuficienţă cardiacă .
Reacţii adverse : palpitaţii, tulbură ri de ritm.
Salbutamolul şi fenoterolul – sunt compuş i necatecolaminici cu efecte bronhodilatator (au
predoninant acţiune β2 adrenergică ; acţiunea β1 cardio stimulatoare este mai slabă ). Molecula
este stabilă ; efectul este durabil. Principala indicaţie este astmul bronşic.
Salbutamolul este util ş i ca relaxant uterin.

B. Simpatolitice

Sunt substanţe care inhibă funcţia sinapselor adrenergice. Sunt clasificate în:
A. Blocantele adrenergice, sau inhibitoare adrenergice sau adrenolitice - blochează direct
receptorii adrenergici, împiedicând astfel efectele substanţelor simpatomimetice ş i efectele
stimulă rii simpaticului.
 118

B. Neurosimpatolitice sau blocantele terminaţiilor adrenergice – acţionează pe terminaţiile

simpatice periferice ş i epuizează depozitele de NA sau împiedică eliberarea mediatorului
chimic.

A. Blocantele adrenergice directe

1. Blocantele α adrenergice
- împiedică acţiunile α ale adrenalinei prin blocarea electivă a receptorilor specifici.
- împiedică vasoconstricţia α1 adrenergică , dar nu şi vasodilataţia vasoadrenergică .
- majoritatea blocantelor α adrenergice provoacă vasodilataţie prin diminuarea
controlului simpatic vasomotor.
- favorizează tahicardia datorită blocă rii receptorilor α2, cu eliberare crescută de NA
care acţionează asupra receptorilor β adrenergici.
Tolazolina –este derivat imidazolic.
Efecte :
- blochează receptorii α adrenergici cu vasodilataţie.
- stimulează inima, prin acţiune β adrenergică indirectă .
- stimulează musculatura netedă digestivă prin acţiune parasimpatomimetică .
- stimulează secreţia gastrică prin acţiune histaminică .
Reacţii adverse – sunt relativ frecvente : de exemplu, tahicardia reflex excesivă .
Contraindicaţii – sunt numeroase ; de exemplu : ulcer, cardiopatie ischemică .
Indicaţii – în afecţiuni vasculospastice.
Fentolamina (regitina) – este derivat imidazolic ; este utilizat ca vasodilatator în afecţiuni
vasculospastice . Se foloseşte în diagnosticul şi tratamentul feocromocitomului (hipertensiunea
arterială provocată de această tumoră secretoare de catecolamine este scă zută specific de
fentolamină ).
Reacţii adverse : hipotensiune excesivă ; contraindicaţii la persoanele cu ateroscleroză .
Prazosin – este un blocant α1 adrenergic electiv care provoacă vasodilataţie ş i hipotensiune. Nu
determină tahicardie reflexă ( nu blochează receptorii α2). Este folosit ca antihipertensiv.
 119

2. Blocantele β adrenergice
Împiedică selectiv efectele β ale substanţelor simpatomimetice şi ale excită rii fibrelor simpatice .
Ele acţionează antagonist competitiv ş i blochează receptorii β adrenergici de la nivelul
structurilor efectoare inervate de simpatic.
Structura chimică : nucleu benzenic, catenă laterală alchil aminică ; ca şi stimulantele β
adrenergice au un substituent voluminos la gruparea amino care permite fixarea electivă de
receptorii β. Blocantele se deosebesc de stimulentele β adrenergice prin substituenţii la nucleul
aromatic.
Principalele efecte sunt:
- pe inimă : bradicardie → se diminuează acţiunea stimulilor simpatici şi al
catecolanimelor; se micşorează automatismul sinusal şi cel ectopic, este întârziată
conducerea atrioventriculară , este mă rită perioada refractară a fibrelor miocardice.
- scad presiunea arterială ; mecanismul antihipertensiv nu este bine precizat (se
presupune că blochează β adrenergic unele formaţiuni din SNC, având drept rezultat
scă derea tonusului vasomotor periferic). La scă derea tensională poate contribui
diminuarea debitului cardiac (prin privarea inimii de controlul adrenergic
cardiostimulator) ca ş i scă derea activită ţii reninei.
- efect antianginos – se diminuă frecvenţa şi intensitatea crizelor dureroase la bolnavii
cu angină pectorală (scade controlul adrenergic al inimii cu micşorarea contractilită ţii
şi a frecvenţei sinusale.
Reacţii adverse: pot agrava astmul bronş ic, pot avea efecte dă ună toare la bolnavii cu insuficienţă
cardiacă ; este necesară prudenţă în asocierea cu insulina sau antidiabeticele de sinteză (pentru
că inhibiţia β adrenergică maschează simptomele vegetative ale reacţiilor hipoglicemice).
Propranololul (Inderal) – este principalul β blocant.
Efecte:
- antiaritmic, antianginos şi antihipertensiv.
- nu produce coronarodilataţie (împiedică tahicardia de efort).
- nu produce vasodilataţie.
- scade secreţia de renină .
- are şi acţiune chinidinică (deprimă miocardul prin acţiune directă ).
Reacţii adverse – risc de deprimare cardiacă excesivă , producere de blocuri de conducere,
tulbură ri ale metabolismului glucidic.
 120

Contraindicaţii – la astmatici, bradicardici, diabetici, în caz de blocuri.

Administrare – se administrează obişnuit pe cale orală (cu doze zilnice între 40-240 mg în funcţie
de indicaţii ş i de bolnav); se administrează ş i injectabil.
Metoprolol, Atenolol – sunt β blocante selective; la doze terapeutice blochează mai ales
receptorii β1; sunt indicate în cazul unui risc crescut de bronhoconstricţie (exemplu: bolnavi care
suferă de angină şi astm bronşic).

B. Neurosimpatoliticele – sunt simpatolitice indirecte care blochează terminaţiile adrenergice

periferice; împiedică , prin mecanisme diverse, eliberarea NA în fanta sinaptică . Scad sau anulează
ră spunsul la stimularea nervilor simpatici, inhibă acţiunea simpatomimeticelor indirecte, deoarece
împiedică eliberarea de NA. Potenţează acţiunea simpatomimeticelor directe realizând o
denervare sinaptică de natură chimică .
α-metildopa – substitue dopa ducând la formarea α metil noradrenalinei, un fals mediator.
Acesta acţionează la nivelul unor structuri α adrenergice din creier şi determină inhibarea
simpaticului periferic cu consecinţe hipotensive. Acţionează şi asupra receptorilor persinaptici α2
inhibând eliberarea mediatorului adrenrgic.
α-metiltirozina – împiedică formarea catecolaminelor.
Guanetidina – este un derivat de guanidină cu structură cuaternară de amoniu.
Are proprietă ţi neurosimpatolitice datorită împiedică rii eliberă rii NA prin terminaţiile simpatice,
unde se acumulează ş i stabilizează membrana presinaptică . Datorită paraliziei periferice a
simpaticului, guanetidina diminuează controlul vasomotor tonic ş i reflex. Este folosit ca
antihipertensiv în forme avansate de hipertensiune arterială . Este un medicament greu de mânuit
terapeutic , deoarece există o diferenţă mică între doza eficace şi cea care produce colaps
ortostatic .
Contraindicaţii – insuficienţă coronariană , ateroscleroză cerebrală avansată (hipotensiunea poate
scă dea periculos presiunea de perfuzie în teritoriile ischemice), insuficienţă renală , insuficienţă
cardiacă .
Rezerpina (Hiposerpil, Raunervil) – este alcaloid indolic cu acţiune inhibitoare asupra terminaţiilor
simpatice şi asupra unor terminaţii adrenergice din creier.
Efectul se datorează epuiză rii depozitelor de adrenalină prin împiedicarea transportului activ,
care asigură captarea mediatorului în granulele de depozit. Este folosită ca antihipertensiv →
provoacă hipotensiune arterială datorită diminuă rii controlului simpatic vasomotor. De
 121

asemenea, are acţiune tranchilizantă şi neuroleptică datorită epuiză rii depozitelor de

catecolamine ş i serotonină din SNC. Reacţii adverse: hipotensiune excesivă , sedare.
Se administrează în injecţii intramusculare în urgenţe; în cazul administră rii orale efectul
hipotensiv este slab, se instalează lent, şi este de lungă durată .
Disulfiram – scade depozitele de catecolamine.
Clonidina – stimulează electiv receptorii α2, provoacă inhibiţie simpatică , împiedicând eliberarea
de NA .

C. Alcaloizii din secară cornută

Alcaloizii din secara cornută reprezintă o grupă aparte printre substanţele care acţionează în
domeniul adrenergic. Unii alcaloizi sunt agonişti parţiali, iar sunt antagonişti, interesând atât
catecolanimele cât şi serotonina.
Aceşti alcaloizi au o structură chimică asemă nă toare: un nucleu tertraciclic şi o moleculă de acid
lisergic.
Se împart în 2 grupe chimice:
1. Ergopeptinele sau alcaloizi peptidici: ergotamina, ergotoxina ş i un derivat de sinteză –
bromocriptina.
2. Amide ale acidului lisergic: ergometrina, metilergometrina, metisergida şi lisergida
(LSD). Ultimele 3 substanţe sunt obţinute prin sinteză .
Aceşti alcaloizi au un spectru larg de acţiune:
- stimulantă ş i blocantă α adrenergice
- stimulantă ş i blocantă serotoninice ( în funcţie de doză )
- stimulantă dopaminergică centrală
- vasoconstrictoare
- oxitocinică
- emetică
Acest spectru larg este explicat prin asemă narea structurală a alcaloizilor cu aminele biogene.
1. Ergopeptinele
 122

a. Ergotamina – are în principal acţiune vasoconstrictoare, predominant în teritoriul

carotidian. Vasoconstricţia se datorează stimulă rii α adrenergice ş i a receptorilor
serotoninergici. La doze mari provoacă vasoconstricţie marcată , cu risc crescut de
ischemie acută . La doze toxice are ş i proprietă ţi blocante α adrenergice.
Este utilizată în tratamentul accesului de migrenă .
b. Dihidroergotamina – are efect vasoconstrictor în teritoriul carotidian, fiind indicată în
tratamentul migrenei. De asemenea, contractă electiv venele → este util în hipotensiunea
ortostatică ş i în profilaxia trombozei venoase.
c. Dihidroergotoxina – are efect blocant α adrenergic, producând vasodilataţie, în special în
teritoriul cerebral ş i îmbună tă ţind metabolismul neuronal. Este folosită în tulbură ri de
memorie senile.
d. Bromocriptina – produce stimulare dopaminergică centrală , fiind folosită în tratamentul
bolii Parkinson.
2. Amidele acidului lisergic
a. Ergometrina şi metilergometrina – cresc tonusul musculaturii uterului, prin stimulare α
adrenergică , acest efect fiind folositor în profilaxia metroragiilor postpartum.
b. Metisergida – provoacă vasoconstricţie în domeniul carotidian prin stimulare adrenergică
şi serotoninergică . Este folosit în profilaxia acceselor de migrenă .
c. Lisergida sau LSD – are proprietă ţi psihotomimetice, halucinogene, prin acţiune
antiserotoninică şi stimulantă dopaminergică la nivelul SNC.

FARMACOLOGIE

CURS 7

Medicaţia SNC

Anestezicele
 123

Anestezicele generale sau narcoticele sunt substanţe care provoacă deprimarea funcţiilor SNC,
manifestată prin:
- somn anestezic – pacientul nu poate fi trezit prin stimulii obişnuiţi
- analgezie
- suprimarea reflexelor viscerale
- relaxarea musculaturii striate
Analgezia – efectul principal al anestezicelor – constă în :
- lipsa recepţionă rii durerii
- blocarea reacţiilor motorii ş i vegetativi ca ră spuns la stimulii dureroş i.
Suprimarea reflexelor vegetative ş i relaxarea musculaturii striate sunt necesare pentru
majoritatea intervenţiilor chirurgicale.
Un anestezic trebuie să aibă câteva caracteristici pentru a obţine efectele dorite :
- să producă toate efectele de mai sus ( somn, analgezie ...) la concentraţii care să
permită o bună oxigenare a ţesuturilor .
- să fie stabil chimic
- netoxic şi inflamabil
- uşor de administrat
Instalarea ş i dezvoltarea anesteziei generale se face într-o succesiune de 3 perioade , fiecare
perioadă cuprinzând mai multe faze. Durata acestor faze este diferită de la un anestezic la altul, iar
simptomele produse sunt influenţate de medicaţia preoperatorie şi de intervenţia chirurgicală .
Aceste perioade sunt:
1. Perioada de inducţie – are 2 faze :
A. Faza de beţie sau analgezie iniţială
B. Faza de excitaţie sau delir
2. Perioada de anestezie generală propriu-zisă – are 3 faze :
A. Faza de somn superficial
B. Faza de somn profund
C. Faza de alarmă
3. Perioada toxică .

1. Perioada de inducţie a anesteziei generale este caracterizată prin :

- analgezie
 124

- amnezie
- respiraţie neregulată
- excitaţie motorie şi senzitivă – deoarece prima structură atinsă de anestezic este
scoarţa cerebrală . Prin medicaţia preoperatorie cu hipnotice ş i sedative se reduce excitaţia.
- deprimare slabă
A. Faza de beţie – se manifestă prin abolirea treptată a conştienţei , bolnavul ră mânând
prezent în mediu ( ră spunde la întrebă ri ). Pot apă rea euforie, stă ri onirice, halucinaţii, de care
bolnavul nu-şi mai aminteşte. În această fază , este pă strată percepţia senzorială , dar este redusă
sensibilitatea dureroasă .
B. Faza de excitaţie – începe odată cu pierderea conştienţei . Se caracterizează prin :
- pierderea conştienţei
- fenomene de excitaţie psihomotorie ( pacientul poate cânta, râde, vorbi necontrolat).
- tonus muscular crescut.
- amnezie totală .
Această fază este bine să fie cât mai scurtă , acest fapt realizându-se cu ajutorul medicaţiei
preoperatorii.
2. Perioada de anestezie generală propriu-zisă – se caracterizează prin :
- somn anestezic – bolnavul nu poate fi trezit prin stimuli externi.
- analgezie completă , celelalte percepţii senzoriale fiind abolite.
- respiraţie ş i activitate cardiovasculară normale . În fazele avansate ale acestei perioade
respiraţia este deprimată , iar tensiunea arterială scade. De aceea, intervenţiile chirurgicale au loc
la începutul acestei perioade.
A. Faza de somn superficial – se manifestă prin somn liniştit , analgezie, reflexe spinale
prezente, tonus normal al musculaturii . Muşchii maseteri sunt contractaţi la începutul acestei faze,
poate apare spasmul laringian, dispare reflexul de clipire la atingerea genelor.
B. Faza de somn profund – se caracterizează prin dispariţia treptată a reflexelor (inclusiv
cele spinale) şi relaxarea musculaturii. Mişcă rile respiratorii sunt ample şi rare . În această fază se
realizează intervenţia chirurgicală .
C. Faza de alarmă – se manifestă prin deprimarea progresivă şi marcată a funcţiilor
cardiovasculare ş i respiratorii ; dacă nu este sesizată , se trece în perioada toxică şi se poate
produce stop cardio-respirator.
 125

3. Perioada toxică (sau de apnee) – este caracterizată prin deprimarea puternică , până la
oprire, a respiraţiei, a inimii , producându-se colaps.

Evoluţia diferiţilor indici fiziologici este caracteristică pentru fiecare perioadă a anesteziei şi
defineşte gradul de anestezie. Aceşti indici sunt : respiraţia, circulaţia, pupila, reflexele,
musculatura, metabolismul.
I. Respiraţia :
- în perioada de inducţie: este rapidă şi neregulată datorită : îndepă rtă rii mecanismelor
frenatoare, excită rii reflexe prin iritaţie locală a că ilor respiratorii, stimulă rii prin hipoxie şi
hipercapnie a centrului respirator.
- în perioada de anestezie propriu-zisă respiraţia devine regulată , apoi diminuă
progresiv , datorită scă derii sensibilită ţii centrului respirator la CO2 şi deprimă rii muş chilor
respiratori.
- în perioada toxică – se pot produce accidente → apnee toxică : încetarea respiraţie. De
asemenea, prin iritarea mucoasei respiratorii se stimulează secreţiile traheobronş ice ce nu pot fi
eliminate datorită deprimă rii mecanismelor de cură ţire. Acest fapt determină obstrucţia că ilor
respiratorii. Premedicaţia cu atropină previne hipersecreţia. Un alt accident posibil este spasmul
laringian.
II. Circulaţia – este în general deprimată de anestezia generală . După stimulare iniţială în
perioada de inducţie, revine la normal în perioada de anestezie propriu-zisă , şi este deprimată în
faza de alarmă . La anestezicele generale cu indice terapeutic mic ( aproximativ 2-3), o creştere
uşoară a dozelor poate ajunge în domeniul dozelor toxice cu risc de deprimare cardiacă . La
începutul anesteziei apar reflexe vagale, care scad frecvenţa cordului; de aceea se dă atropină i.v.
III. Pupila – în perioada de inducţie şi cea toxică se produce midriază , iar în perioada de
anestezie propriu-zisă este normală .
IV. Reflexele sunt hiperactive în perioada de inducţie, apoi sunt abolite treptat . În funcţie de
gradul de abolire a reflexelor se poate determina perioada sau faza în care se gă seşte bolnavul
(abolirea fiind considerată marker) :
- reflexul cornean de clipire este abolit în faza de somn superficial.
- reflexul pupilar la lumină este abolit în faza de alarmă .
- reflexul faringian, laringian, de deglutiţie este abolit în faza de somn superficial.
 126

- reflexul glotic este abolit la limita dintre faza de somn superficial şi faza de somn
profund.
- reflexele peritoneale sunt abolite în faza de somn profund
V. Tonusul muscular – este crescut în perioada de inducţie , apoi este deprimat progresiv, în
funcţie de tipul anestezicului. Majoritatea anestezicelor nu produc abolire totală decât la doze
foarte mari , când sunt toxice. De aceea, se administrează în paralel cu acestea substanţe
paralizante de tipul curarizantelor.

Mecanisme de acţiune ale anestezicelor

Anestezicele au acţiune nespecifică : provoacă o deprimare cu hiperpolarizare ş i scă derea

excitabilită ţii neuronilor din diferite etaje SN, fiind implicate canalele de K+.
Mecanismul molecular nu se cunoaşte.

Reuşita anesteziei generale depinde de medicaţia preoperatorie ş i medicaţia din timpul

anesteziei. Scopul medicaţiei preoperatorie este de :
- a calma bolnavul
- a scurta perioada de inducţie
- a accentua analgezia
- a reduce influenţele vagale reflexe .
- a împiedica producerea aritmiilor ectopice de cauză simpatico-adrenergică
- a micşora dozele de anestezic.
Se folosesc ca medicamente preoperatorii :
- benzodiazepinele – au efect sedativ, tranchilizant, hipnotic.
- unele miorelaxante – curarizantele
- neuroleptice – au efect sedativ, tranchilizant, antiemetic.
- atropina – scad reflexele vagale.
- scopolamina – parasimpatolitic, sedativ, amnezic.
- opioide ( morfină , peptidina ) – accentuează efectul analgezic.
- propranolul – previne riscul aritmiilor induse prin descă rcare de catecolamine.
Anumite anestezice pot produce efecte deprimante respiratorii, şi de aceea se asociază cu alte
medicamente: doxocram, flumazenil, maloxonă , ce înlă tură deprimarea respiratorie .
 127

Tipuri de anestezii generale

1. Anestezia echilibrată – se administrează anestezic ş i medicaţie colaterală pre- , intra- şi
postoperatorie.
2. Anestezie totală – administrare i.v. de benzodiazepine ş i opioide.
3. Neurolepanestezia – se administrează neuroleptice, analgezic opiod, anestezic general
inhalator.
4. Anestezia disociativă – se administrează ketamină .

Parametrii farmacocinetici ai anestezicelor generale

Parametrii farmacocinetici ai anestezicelor generale sunt urmă torii:

1. Presiunea parţială a anestezicului în aerul inspirat – va influenţa în mod direct pă trunderea
anestezicului în organism . Presiunea parţială a anestezicului din aerul alveolar ( care deseori nu
este egală cu cea din aerul inspirat ) creşte cu fiecare respiraţie, până la atingerea unui echilibru.
Acest echilibru se atinge cu atât mai repede cu cât presiunea parţială din aerul inspirat este mai
mare.
2. Coeficientul de partiţie sânge – gaz este egal cu raportul dintre concentraţie anestezicului
în sânge ş i concentraţia anestezicului în amestecul gazos.
Există 2 tipuri de anestezice generale:
A. Anestezice liposolubile – trec în cantită ţi crescute în sânge ( deci au coeficientul de
partiţie mare ), dar necesită un timp mai lung pentru dizolvarea în plasmă şi, deci, pentru a ajunge
la SNC. Exemple: metoxifluran, eter. Acestea produc o perioadă de inducţie lungă , iar revenirea
din anestezie ia timp mai mult.
B. Anestezice cu liposolubilitate mică – au un coeficient de partiţie mic în sânge trece rapid
o cantitate mică de anestezic, şi ajunge repede la SNC. Exemple: ciclopropan, protoxid de azot.
Acestea au perioadă de inducţie ş i revenire din anestezie scurte.
Potenţa unui anestezic este dată de MAC = concentraţia alveolară minimă = concentraţia de
anestezic general din aerul alveolar ce provoacă 1 nivel de anestezie generală , ce permite
intervenţia chirurgicală la 50 % din pacienţi.
Pe baza MAC şi a coeficientului de partiţie, se calculează doza anestezică relativă = MAC x
coeficientul de partiţie.
 128

Distribuirea anestezicelor generale în ţesuturi – majoritatea fiind liposolubile, se vor

distribui în ţesuturile cu membrane celulare bogate în lipide se vor concentra în
SNC realizând o deprimare progresivă ( pentru că este bogat vascularizat). Apoi se
redistribuie ţesutului muscular, iar in final se depozitează în ţesutul adipos (pentru
că este mai slab vascularizat).

Eliminarea – se face frecvent pe cale pulmonară , eliminându-se primele anestezicele cu

coeficient de partiţie mic.

Tipuri de anestezice generale

A. Anestezice generale inhalatorii – în funcţie de starea de agregare, pot fi :

1. Lichide volatile : halotan, metoxifluran, enfluran, izofluran, eter dietilic.
2. Gazoase : protoxid de azot, ciclopropan.

1. Lichide volatile
a. Halotanul – este o hidrocarbură fluorată , cu potenţă şi solubilitate medie . Efectul se
instalează în aproximativ 10 minute. Provoacă o analgezie cu deprimare musculară slabă →
trebuie medicaţie curarizantă . Reflexele faringian şi laringian sunt deprimate precoce, fiind uşurată
intubaţia traheală . Deprimă respiraţia ş i produce bradicardie şi hipotensiune.
Dezavantaje : este aritmogen în anumite condiţii (anoxie), sensibilizând cordul la acţiunea
catecolaminelor. La câteva zile după operaţie poate apare o afectare hepatică , până la necroză ,
prin mecanism idiosincrazic. Poate produce hipertermie malignă : creşterea temperaturii corpului
cu rigiditate musculară .
Este contraindicat la cei cu afecţiuni hepatice, miocardice. Nu se asociază cu adrenergice, cu
substanţe care scad tensiunea (β blocante, neuroleptice) sau cu opioide ( pentru că deprimă
respiraţia).
b. Metoxifluran- este un eter halogenat , cu liposolubilitate mare, determinând o inducţie
lentă (15 min.) şi o revenire după anestezie lentă .. Determină o analgezie bună cu o relaxare
musculară incompletă . Avantaje : nu inhibă motilitatea uterină , fiind utilizat în realizarea
analgeziei în timpul naşterii. Reacţii adverse: nefrotoxicitatea datorită fluorurii care se formează
prin metabolizare.
 129

c. Enfluran – este un eter halogenat asemă nă tor, ca efect, cu halotanului. În plus faţă de
halotan, produce o blocare neuromusculară bună ; în schimb, are efect analgezic mai slab.
Dezavantaje : deprimare respiratorie puternică ;nu realizează o deprimare cardiacă foarte mare.
Are inducţie rapidă .
d. Izofluran- este un izomer al enfluranului. Datorită toxicită ţii reduse, tinde să înlocuiască
enfluranul ş i halotanul. Nu influenţează inima şi poate da vasodilataţie cu scă derea tensiunii
arteriale. Determină relaxarea musculaturii uterine.
e. Eter dietilic – nu se mai foloseşte. Este un gaz foarte iritant, determinând pe mucoasa
traheobronş ică hipersecreţie şi bronhospasm, iar pe mucoasa gastrică , greaţă şi vă rsă turi. Are
liposolubilitate crescută deci inducţie crescută .

2. Gazoase
a. Protoxidul de azot – se foloseşte în amestec cu O2 : 70% protoxid de azot ş i 30% O2 .
Potenţa efectului anestezic este scă zută , folosindu-se, în general, pentru completarea altor
anestezice generale. Are liposolubilitate scă zută → are inducţie rapidă ; produce analgezie rapidă
şi marcată , şi o relaxare musculară moderată .
b. Ciclopropan – dă reacţii cardiace adverse, cu aritmii; nu se mai foloseşte.

B. Anestezice generale intravenoase

1. Barbituricele – prin modificarea structurii rezultă compuşi cu anumite particularită ţi :
a. tiobarbituricele – sunt barbiturice cu un atom de S la carbonul 2, în locul atomului de
O2; de exemplu: tiopentalul sodic (pentotal).
b. barbituricele N-metilate – adă ugarea unui CH3 la N1 ; de exemplu : metohexital sodic.
Barbituricele au o liposolubilitate foarte mult crescută , deci ajung repede şi în concentraţii
crescute în SNC, realizând deprimarea rapidă a SNC, cu somn anestezic. Se redistribuie foarte
rapid din SNC, având deci un efect de scurtă durată : efectul se instalează în 30 sec. şi durează 15-
20-30 min.
Barbituricele pot folosite pentru intervenţii de scurtă durată :în manevrele ortopedice este
analgezic şi miorelaxant, în manevre endoscopice.
Reacţii adverse :deprimare respiratorie ş i cardiacă , pot provoca bronhospasm ( creşte
reflexivitatea laringiană şi traheobronş ică ); dacă ajung paravenos, determină necroză locală .
 130

2. Benzodiazepinele – Diazepamul şi Miadzolamul determină o deprimare centrală lentă şi de

intensitate mai mică decât barbituricele administrate i.v. Au şi efect miorelaxant.
Mecanism de acţiune : facilitează transmiterea GABA-erigă ce determină creşterea influxului
de Cl- , hiperpolarizareşi inhibiţie.
În asociere cu acestea se mai dă Flumazemil – o benzodiazepină antagonistă , ce acţionează
antagonist pe receptorii GABA, realizând compensarea deprimă rii respiratorii produse de
benzodiazepinele agoniste.
3. Opioidele:
a. Ketamina (ketalar) – se înrudeşte chimic cu petidina . După injectarea i.v. are efect rapid
în aproximativ 30 sec. , durata fiind până la 30 min. Produce “anestezie disociativă ”, fiind
caracterizată prin desprinderea de mediu, urmată de somn superficial cu o analgezie marcată .
Are efecte stimulante circulatorii. Acţionează la nivelul scoarţei cerebrale şi al creierului limbic fiind
antagonist competitiv faţă de efectele acidului glutamic pe receptorii specifici NMDA.
Reacţii adverse : poate creşte presiunea intracraniană ş i oculară ( nu se administrează în
intervenţii pe SNC sau ochi); la trezire pot apare : greaţă , vomă , tulbură ri psihice (delir, halucinaţii,
convulsii).

C. Neuroleptanalgezice – se foloseşte asociaţia droperidol (neuroleptic din clasa butirfenone)

cu fentanil ( opioid înrudit cu petidina . Asociaţia dropridol - fentanil (innovar) induce în
aproximativ 4 min somnul , care durează 2-6 ore.
Efecte : deprimare respiratorie ş i circulatorie marcată , analgezie bună , stare de linişte; uneori
prin inhibarea sistemului dopaminergic pot apare fenomene de tip extrapiramidal ş i rigiditate
musculară .

Anestezice locale

Sunt substanţe care, prin acţiune locală pe neuroni şi formaţiunile nervoase periferice,
determină pierderea reversibilă a senzaţiei dureroase . Nu afectează conştienţa sau funcţiile vitale
ale organismului. Se indică în cazul unor intervenţii chirurgicale mici, de scurtă durată , în
endoscopii, sau diferite afecţiuni medicale. Anestezicele locale acţionează pe neuroni şi fibre
nervoase. Cele mai sensibile sunt: fibrele nervoase subţiri, cele amielinice, şi axonii scurţi. Fibre
 131

groase şi mielinizate, somatice motorii sunt sensibilizate ultimele. De asemenea, fibrele nervoase
superficiale sunt afectate înaintea celor profunde, la care anestezicele difuzează mai greu.
Ordinea influenţă rii este urmă toarea :
1. Fibrele vegetative
2. Fibrele dureroase
3. Fibrele termice.
4. Fibrele proprioceptive şi tactile.
5. Fibrele motorii.
Pierderea sensibilită ţii se datorează diminuă rii permeabilită ţii membranelor pentru ionii de
Na+, urmată de împiedicarea fluxului transmembranar de Na+ prin creşterea pragului de
excitabilitate, şi, în final nu se mai realizează depolarizarea (nu se mai poate transmite influxul
nervos).
Anestezicele locale folosite clinic conţin constant în structura lor un rest aromatic lipofil legat
printr-o catenă de 4-5 atomi de o grupare –NH2 terminală hidrofilă . După natura catenei de
legă tură a celor două resturi ( aromatic şi aminic ) anestezicele locale pot fi amide sau esteri.
Anestezicele locale se folosesc sub formă de să ruri solubile în apă , frecvent clorhidraţi în soluţii
stabile. În funcţie de pKa şi PH-ul local , poate predomina forma disociată sau nedisociată . De
exp., Lidocaina are pKa = 7,9 iar la un PH = 7,35 predomina forma neionizată ( liposolubilă ); deci,
are efect rapid şi destul de puternic. Procaina are un pKa de 8,9 iar la un PH de 7,35 predomină
forma ionizată ; deci , are efect mai lent ş i intensitate mai mică .

Tipuri de anestezii locale

1. de suprafaţă sau de contact – se aplică direct pe tegumente sau pe mucoase.
2. de infiltraţie – constă în injectarea anestezicului în piele sau ţesuturi, strat cu strat
3. de conducere sau regională – injectarea anestezicului în apropierea unei formaţiuni
nervoase: nerv periferic (anestezie tronculară ) sau plex nervos (anestezie plexală ) . Se realizează
astfel un bloc nervos.
Rahianestezia – injectarea anestezicului în spaţiul subarahnoidian în regiunea lombară . Sunt
afectate ră dă cinile posterioare ale nervilor din această zonă ş i straturi superficiale din mă duvă .
Permite intervenţii chirurgicale uş oare( pe abdomenul inferior ).
Anestezia epidurală – injectarea anestezicului în spaţiul epidural. Poate difuza subarahnoidian ,
sau paravertebral.
 132

Farmacocinetică
1. potenţa – este în funcţie de liposolubilitate : cele liposolubile sunt active în doze mici
2. intensitatea acţiunii – este direct proporţională cu concentraţia anestezicului( concentraţia
este variabilă în funcţie de gradul de anestezie)
3. durata de acţiune locală a anestezicului – este în funcţie de 2 factori :
- legarea de proteinele plasmatice ş i tisulare(legarea determină efect prelungit )
- vascularizaţia locală - în zone bogat vascularizate sau în cazul unui anestezic cu efect
vasodilatator , durata de acţiune este scurtă ; de aceea se asociază cu vasoconstrictoare(
adrenalină ).

Tipuri de anestezice

A). anestezice cu structură amidică - sunt metabolizate hepatic prin dezaminare→ au durată de
acţiune mai lungă
1. anestezice locale cu potenţă crescută şi acţiune prelungită ( mai mare de 3 ore ) :
Bupivacaină , Etidocaina , Tetracaina, Cineocaină .
2. anestezice locale cu potenţă şi durată de acţiune medii( 1-2 ore ) : Lidocaină , Mepivacaină
, Prilocaina

B). Anestezice cu structură esterică – au durată de acţ iune mai scurtă (20-60 min.) ş i
potenţă scă zută ; sunt rapid inactivate de colinesterazele plasmatice. Exemple :
Procaina , Clorprocaina.
Efecte adverse :
- anestezice amidice : stimulare SNC- pot apă rea convulsii , stă ri de excitaţie
psihomotorie ,hipertermie malignă .Sunt deprimante ale miocardului,producând scă derea tensiunii
arteriale; Lidocaina are şi efect antiaritmic.
- anestezice esterice : pot da reacţii alergice locale sau generale ( se testează înainte de
administrare ). Procaina are şi efect de tip biotrofic , stimulând regenerarea neuronală ; este
produsul activ din Gerovital.
 133

FARMACOLOGIE

CURS 8

HIPNOTICE Ş I SEDATIVE

Influenţarea gradată a SNC se face cu hipnotice şi sedative, în timp ce influenţarea bruscă se

face cu ajutorul anestezicelor.
Gradele deprimă rii SNC sunt, in funcţie de doza administrată :
- la doze minime se obţine un efect anxiolitic
- la doze din ce în ce mai mari se obţin, în ordine, urmă toarele efecte:
- sedare
- somn hipnotic
- somn anestezic sau coma controlată
- moarte
Din această clasă fac parte barbituricele ş i benzodiazepinele.

Barbituricele - sunt substanţe cu structură acidă ce au efect anxiolitic mare. La doze mici se
obţine un efect sedativ.
Benzodiazepinele - au efecte mai moderate, mai uşor de controlat. La doze mici se obţine un
efect anxiolitic. La doze mai mari efectul diferă în funcţie de doză .
Efectul sedativ - reprezintă deprimarea globală a funcţiilor SNC . Sedarea produce:
- scă derea activită ţii psihointelectuale, a capacită ţii de învă ţare, de memorizare, scă derea
performanţelor intelectuale, motorii.
- latenţă mai mare de instalare a reflexelor necondiţionate (ca o stare între somn ş i veghe).
- relaxare musculară - este utilă în unele stă ri spastice  în patologia coloanei vertebrale, ce
produce contractura reflexă a musculaturii ş i comprimă nervii spinali între corpurile vertebrale .
Astfel, miorelaxarea duce la dispariţia durerii.
- nu produce analgezie
- benzodiazepinele produc amnezie anterogradă ( de când a început efectul şi până când se
termină ) - acest efect este util în manevrele neplă cute pentru pacient : tubaj duodenal, radioterapie
 134

internă . Benzodiazepinele se folosesc în anestezia generală , în medicaţia preanestezică ( nu ca

anestezic, datorită dozelor mari) datorită efectului anxiolitic. De asemenea, potenţează efectele
anestezicelor generale.
- la doze mai mari decât doza de sedare, dar mai mici decât doza hipnotică , se produce
scă parea de sub control a comportamentului bolnavilor  apare mai frecvent la bă trâni : agitaţie,
nelinişte, tristeţe sau veselie, insomnie, hiperexcitabilitate.
Sedarea se obţine când administră m medicamente de tip sedativ sau hipnotic asociate cu alte
categorii de medicamente: rezerpină , clonidină .
La doze mai mari se obţine efectul hipnotic, care este efect de favorizare a instală rii ş i menţinerii
somnului. Somnul fiziologic reprezintă repetarea unor cicluri de aproximativ de 90 minute :
- somn lent - are 4 faze : în fazele 3 ş i 4 apar unde lente pe EEG.
- somn rapid ( REM)
Aceste medicamente se administrează numai la persoanele cu insomnie diagnosticată . După
administrare, se fac o serie de teste de monitorizare. Clinic, ne interesează :
- traseul EEG
- se pune pacientul să completeze nişte formulare
- se observă fenomenele ce apar a 2-a zi - fenomenele reziduale.
Medicamentele hipnotice scad durata fazelor 3 şi 4 de somn lent . Barbituricele influenţează mai
mult somnul fiziologic (scad durata somnului REM) decât benzodiazepinele . Utilizarea prelungită a
hipnoticelor produc modifică ri ale ciclului de somn. Privarea de somn REM pentru o perioadă lungă
de timp duce la moarte. Oprirea bruscă a unui tratament cu hipnotice duce la o exacerbare a
efectelor care au fost inhibate cu tratament (exacerbarea fazelor 3 , 4 şi REM, ce au fost scă zute în
tratament, coşmaruri, nevroze, insomnie) .
Tratamentul cu hipnotice se recomandă numai în insomnia persistentă sau cronică . Insomnia
produsă durere nu se poate trata cu hipnotice. De asemenea, în insomnia produsă de anxietate sau
depresie nu se administrează hipnotice, pentru că stimularea SRAA accentuează insomnia.
Insomniile pot fi:
- insomnia de inducţie - pacientul nu reuş eşte să adoarmă sau adoarme foarte greu. Se
folosesc în tratament hipnotice cu durată scurtă de acţiune.
- insomnia de menţinere - pacientul adoarme foarte repede, apoi se trezesc la 1-2 ore. La
aceşti pacienţi se administrează hipnotice cu durată lungă de acţiune.
 135

Mecanismul de acţiune al hipnoticelor

Barbituricele şi benzodiazepinele acţionează la nivelul receptorilor GABA (GABA este un

neurotransmiţă tor inhibitor la nivelul SNC). Receptorul GABA este o proteină ce formează cu canalu
de Cl- un complex cu 4 subunită ţi:
- 2 subunită ţi 
- 2 subunită ţi 
Ambele subunită ţi au 4 segmente transmembranare cu capetele la exteriorul celulei. Fixarea pe
receptorii GABA şi acţionarea lor produce deschiderea ş i menţinerea deschisă a canalelor de Cl- ,
apare un influx de Cl- în celulă , ce produce o hiperpolarizare ş i deci blocarea apariţiei potenţialului
de acţiune. Există o corelaţie între canalele de Cl- şi canalele de Na şi K : dacă după deschiderea
canalelor de Cl- se deschid şi canalele de Na sau de K , inhibiţia produsă se numeşte “silent
inhibition”. Pe suprafaţa receptorilor GABA, mai ales pe subunită ţile  există situsuri de legare
pentru barbiturice şi benzodiazepine. Acestea nu modifică ele însele canalele de Cl- , ci favorizează
acţiunea neurotransmiţă torului GABA. Barbituricele şi benzodiazepinele au afinitate pentru
receptorii GABA şi îi activează  sunt agonişti.
Barbituricele favorizează menţinerea deschisă a canalelor de Cl-. Benzodiazepinele modifică
conformaţia receptorilor, iar GABA se fixează mai bine.
Efecte:
- sedare
- efecte anticonvulsivante.
- scă derea sensibilită ţii nervoase la diferiţi stimuli
- scă derea performanţei intelectuale.
Unele substanţe se fixează pe receptori, produc modifică ri conformaţionale, dar blochează
legarea GABA ş i deci inhibiţia; aceste substanţe se numesc agoniş ti inverşi :  carbolină .
Antagoniştii GABA blochează receptorii GABA; unul dintre aceştia sunt Flumazenil, care este o
benzodiazepină antagonistă , şi se administrează în intoxicaţiile cu benzodiazepine. Alţi antagonişti,
ce au un efect convulsivant important, sunt : Bicuculină , Picrotoxină .
Flumazenilul este util în pentru controlul anesteziei cu benzodiazepine. Acesta are durată scurtă
de acţiune ş i scoate bolnavul din anestezie.
La nivelul receptorilor pentru benzodiazepine acţionează 2 substanţe endogene:
1. DBI - diazepam binding inhibitor
 136

2. BBIA - benzodiazepin binding inhibitor action

Aceste substanţe pot determina convulsii, anxietate, excitaţie psihică . Anxietatea s-ar putea trata
deci cu un inhibitor de DBI şi BBIA, adică Flumazenil. Utilizarea barbituricelor şi benzodiazepinelor
ca anxiolitice : Barbituricele sunt sedativ-anxiolitice, iar benzodiazepinele sunt sedativ-hipnotice.
Folosirea cronică a acestora duce la dependenţă . Dependenţa psihică apare mai repede la
persoanele cu labilitate psihică mai mare. Dependenţa fizică apare datorită confortului anxiolitic.
Oprirea bruscă a tratamentului duce la apariţia sindromului de abstinenţă : agitaţie, insomnie,
anxietate, creşterea excitabilită ţii organismului, convulsii (nu spontan, ci la stimuli de intensitate
mică ); triada de simptome: convulsii, tremor, delir - apare la sindromul de abstinenţă cu barbiturice
şi alcool. Aceste simptome nu se instalează brusc, ci la 2-3 zile pentru compuş ii cu durată scurtă de
acţiune, şi la 8-9 zile pentru compuşii cu durată lungă de acţiune (în acest caz, simptomele sunt ma
scă zute deoarece organismul se adaptează datorită latenţei mai mari).

Toleranţa are 2 componente :

1. Componenta farmacodinamică - este majoră ; scade reactivitatea SNC datorită
modifică rilor receptorilor.
2. Componenta farmacocinetică - se observă după 1-2 să ptă mâni de tratament; este mai
evidentă pentru barbiturice datorită fenomenelor de autoinducţie enzimatică . Fenobarbitalul este
cel mai puternic inductor enzimatic. La benzodiazepine se poate descrie un efect inductor enzimatic
dar este neglijabil.
Consumul alcoolului în timpul tratamentului cu substanţe hipnotice ş i anxiolitice este
contraindicat datorită potenţă rii efectelor acestor medicamente.
Efecte legate de inducţia enzimatică :
Fenobarbitalul - creş te metabolismul altor medicamente : asocierea fenobarbitalului cu
anticoagulante orale creşte riscul trombozelor pentru că anticoagulantele se metabolizează repede.
În această situaţie se creşte doza de anticoagulante. Dacă se doreşte oprirea tratamentului cu
fenobarbital, doza de anticoagulante fiind mare apare riscul unor hemoragii.
De asemenea, dispare protecţia contraceptivă la femeile care iau contraceptive orale  risc
crescut de sarcină .
În cazul porfiriilor hepatice (boli cu defecte enzimatice), fenobarbitalul stimulează acumularea de
porfirine în ţesuturi, acestea având toxicitate mare pentru sistemul nervos ş i muşchi (determină
paralizii).
 137

Barbituricele au efect inductor enzimatic mai intens, cu cât au perioada de acţiune mai lungă .
Amobarbitalul, Ciclobarbitalul, Septobarbitalul au durată scurtă de acţiune (2-6 ore)  nu au efect
inductor enzimatic.
Fenobarbitalul, datorită efectului inductor enzimatic, este folosit în tratamentul icterului neonatal
pentru inducerea activită ţii enzimelor implicate în metobolismul bilirubinei.
Fenomenele reziduale sunt efectele de a 2-a zi, după administrarea medicamentului.
Barbituricele au efect lung, apă rând sedarea reziduală . Efectul benzodiazepinelor este scurt (2-6 ore
) . Pentru evitarea efectelor reziduale se administrează barbiturice cu durată scurtă de acţiune.
Pentru evitarea dependenţei se recomandă administrarea fracţionată a barbituricelor (la diferenţă
de 2 zile).

Intoxicaţia acută cu hipnotice (barbiturice şi benzodiazepine):

- la barbiturice se produce mai repede moartea. Se recomandă spă lă tura gastrică ,
alcalinizarea urinei pentru eliminarea mai rapidă a toxicului acid (se dă Na2CO3 sistemic), susţinerea
funcţiei vitale (intubaţie, ventilaţie mecanică , susţinerea funcţiei circulatorii). Barbituricele, folosite ca
anestezice generale, deprimă respiraţia ş i cordul, deoarece deprimă bulbul înainte de a deprima
mă duva (în anestezia cu anestezice generale, bulbul este deprimat ultimul) ; în acest caz se
intubează bolnavul.
- la benzodiazepine intoxicaţia nu este aşa de gravă  este puţin probabil ca pacientul să
moară . În acest caz se administrează Flumazenil . Flumazenilul nu se administrează în intoxicaţia cu
barbiturice, deoarece o agravează .
În intoxicaţia cronică , dacă dependenţa apare la un drog cu durată scurtă se înlocuieşte drogul
cu un medicament cu durată lungă de acţiune. Se realizează astfel , dependenţa controlată , prin
scă derea treptată a dozei. Astfel, sindromul de abstinenţă apare mai târziu şi este de intensitate ma
mică .
În intoxicaţia cronică cu droguri nu se administrează antagonişti pentru că produce sindromul
de abstinenţă .

Etanolul
Are cam aceleaşi efecte cu medicamentele sedativ hipnotice. Alcoolul se inclavează în membrana
celulară , îi creşte flexibilitatea şi modifică funcţionarea canalelor ş i pompelor ionice.
În intoxicaţia acută se administrează glucoză pentru evitarea hipoglicemiei.
 138

Intoxicaţia cronică este responsabilă de toxicitatea la nivelul multor organe:

- ciroza hepatică - frecvenţă crescută a ginecomastiei şi atrofiei sexuale
- nevrite - intoxicaţii ale nervilor periferici care apar la început ca niş te arsuri la nivelul
membrelor , mai târziu apă rând flapping tremor.
- miocardopatie- scade forţa de contracţie a fibrelor miocardice .
- tub digestiv - creşte secreţia de HCl şi scade secreţia de mucus  ulcer , gastrite.
Dă dependenţă şi sindrom acut de abstinenţă .
În tratarea alcoolismului se folosesc :
- psihoterapia
- terapia medicamentoasă - se dă Disulfiram  influenţează metabolismul alcoolului prin
inhibarea alcool dihidrogenazei , crescând astfel cantitatea de aldehidă acetică . Aceasta este toxică ,
determinând fenomene foarte neplă cute dacă se consumă alcool după 12-24 de ore .Sulfamidele în
combinaţie cu alcoolul pot avea efecte de tip disulfiram.

FARMACOLOGIE

CURS 9

NEUROLEPTICE

Neurolepticele pot influenţa funcţiile cognitive: percepţiile, senzaţiile, gândirea.

Dacă se administrează în doze suficient de mari, produc semne şi simptome ce
constituie un sindrom neuroleptic caracterizat prin:

1. Sedare
2. Efect antipsihotic
3. Sindrom extrapiramidal
4. Sindrom vegetativo-litic ş i endocrin.

1). Sedarea - reprezintă diminuarea globală a activită ţii psihomotorii sub toate
aspectele: scade activitatea motorie, psihointelectuală , creşte latenţa cu care
ră spunde la stimuli (în special la cei intelectuali). Diferă de sedarea produsă de
sedative ş i hipnotice. Este mai degrabă o stare de indiferenţă activă . Pacientul
 139

ră spunde mai lent la stimuli pentru că nu prezintă interes pentru stimulii respectivi,
nu pentru că întârzie elaborarea ră spunsului.

Pe animalele de laborator s-a demonstrat diminuarea până la abolire a

comportamentelor învă ţate, în funcţie de complexitatea acestora: cu cât aceste
sunt mai complexe, cu atât sunt mai uş or influenţate. Oricât s-ar mă ri doza,
profunzime sedă rii nu creşte foarte mult. Coma apare la doze foarte mari.

Neurolepticele produc scă derea agresivită ţii; efectul antiagresiv este utilizat în
psihiatrie pentru calmarea bolnavilor furioşi şi agresivi.

2). Efectul antipsihotic. Neurolepticele înlă tură manifestă ri psihopatologice ce apar

în psihoze, indiferent de psihoza respectivă . Bolile psihice sunt:

- psihoze
- nevroze
- psihopatii
Manifestă ri psihopatologice ce pot fi tratate:

a. iluzii patologice
b. halucinaţii ş i idei delirante
c. catatonia
d. autismul
a. Iluziile patologice sunt percepţii anormale (deformate) ale realită ţii. Acestea sunt considerate
de bolnav ca fiind reale, deşi contrazic realitatea obiectivă .
b. Halucinaţiile sunt percepţii fă ră obiect (vizuale, auditive, tactile, etc.). Ideile delirante sunt
caracterizate prin contrazicerea flagrantă a realită ţii obiective (idei de grandoare, de persecuţie, de
urmă rire). Unele idei sunt uneori argumentate foarte logic (delir sistematizat) ajungându-se la
convingerea unor persoane să nă toase  “delir à deux”. Acest de tip de delir poate apare între soţi:
partenerul convins nu este influenţat de tratamentul cu neuroleptice, deoarece medicamentele
acţionează numai asupra ideilor patologice.
Pacientul tră ieşte în 2 lumi (cea reală ş i cea proprie) aflate în contradicţie. Trecerea
frecventă de la una la alta este stresantă , necesitând efort de adaptare. După un
timp, pacientul renunţă la una din cele două lumi (de cea reală de obicei)
 140

izolându-se de societate  autism. În urma tratamentului cu neuroleptice,

pacientul se poate reinsera în societate.

Delirul halucinant nesistematizat - delir cu argumentarea mai puţin logică a ideilor

 schizofrenie.

Delirul sistematizat halucinator  parafrenie.

Delirul sistematizat nehalucinator  paranoia.

c. Catatonia - stare de imobilitate, ce apare în schizofrenie. Dacă pacientului i se imprimă o

anume poziţie, acesta şi-o menţine aparent fă ră efort: “perna psihică “ - pacientul se aş ează în
clinostatism şi i se ridică capul, iar acesta ră mâne în această poziţie ca şi cum ar avea o pernă sub
cap.

3). Sindromul piramidal (sindromul hiperton-hiperkinetic). Neurolepticele produc o stare

asemă nă toare bolii Parkinson: rigiditate musculară cu lipsa supleţei mişcă rilor şi tremură turi
caracteristice ale membrelor. Uneori (mai ales la adolescenţi), sindromul piramidal, se manifestă la
nivelul capului şi gâtului prin grimase, extensia capului, ochi deviaţi în sus; acest grup de manifestă ri
se numeşte criză de plafonare. Aceste manifestă ri apar de la începutul tratamentului, iar intensitatea
lor este direct proporţională cu doza; dispar la oprirea tratamentului.

4). Sindromul vegetativo-litic ş i endocrin este caracterizat prin:

- deprimarea centrului termoreglator cu transformarea organismului din homeoterm în
poikiloterm. Acest fapt este folosit în terapie, realizându-se hipotermia controlată : scă derea
intensită ţii proceselor biologice, creşterea rezistenţei la hipoxie. Se poate utiliza în transplantul de
cord, sau pentru scă derea febrei în cazuri de excepţie.
- efect antivomitiv la doze mult mai mici decât cele pentru producerea celorlalte efecte. Se
utilizează în tratamentul vă rsă turilor.
- creştere apetitul, fiind asociat cu creşterea în greutate.
- hipotensiune ortostatică - se pot întâmpla accidente la trecerea din clino- în ortostatism 
pacientul este sfă tuit să se ridice lent.
- creşte secreţia de prolactină , cu consecinţe diferite:
 la bă rbat produce impotenţă cu scă derea libidoului.
 la femeie produce amenoree, galactoree, creşterea libidoului.
 141

Mecanismul de acţiune al neurolepticelor

Neurolepticele blochează receptorii dopaminergici. Intensitatea efectului este direct proporţiona

cu intensitatea blocă rii receptorilor.
În SNC există zone bogate în receptori dopaminergici, asupra că rora neurolepticele acţionează :
1. Sistemul limbic - efectul antipsihotic se datorează blocă rii receptorilor de la acest nivel.
2. Sistemul nigrostriat - este responsabil de sindromul extrapiramidal.
3. Hipotalamusul - este responsabil de sindromul vegetativo-litic şi endocrin
4. Nucleul motor al vagului - determină creş terea apetitului
5. Fibrele intertalamice - nu se cunosc efectele produse.
În cazul sistemului nigrostriat, există o situaţie mai specială : la acest nivel, dopamina se află în
echilibru cu acetilcolina  blocarea receptorilor dopaminergici determină creşterea ponderii relative
a acetilcolinei, determinând efecte extrapiramidale (boala Parkinson). Aceste efecte pot fi, deci,
contracarate prin blocarea receptorilor colinergici. Deci, în tratamentului bolii Parkinson, se fac
asocieri cu blocante colinergice centrale: Trihexifenidilul (Romparkin).
Receptorii dopaminergici sunt cuplaţi cu o proteină G:
- receptorii D1 sunt cuplaţi cu Gs  creşte cantitatea de AMPc
- receptorii D2 sunt cuplaţi cu Gi  scade cantitatea de AMPc
- receptorii D3 (D2-like) este o varietate de D2, fiind deci cuplaţi cu Gi
- receptorii D4 (D2-like) este o varietate de D2, fiind deci cuplaţi cu Gi
- receptorii D5 (D1-like) este o varietate de D1, fiind deci cuplaţi cu Gs
De efectele antipsihotice şi extrapiramidale sunt responsabili doar D2-like nu ş i D1-like.

Utilizarea neurolepticelor

1). În tratamentul psihozelor - unele neuroleptice au efect sedativ foarte mare în comparaţie cu
efectul extrapiramidal; acestea se numesc neuroleptice de tip sedativ cu potenţă relativ mică . Alte
 142

neuroleptice sedează puţin, dar au efect extrapiramidal intens; se numesc neuroleptice de tip incisiv
(acestea au potenţă crescută ).
În tratament se fac asocieri între acestea şi blocantele colinergice centrale.

2). Cura cu neuroleptice are mai multe etape:

I. Iniţial se administrează doze, ce cresc până la atingerea unui platou cu obţinerea
ră spunsului maxim posibil.
II. Apoi doza se scade până se obţine doza minimă , la care bolnavul are comportament
normal.
III. Se menţine doza minimă pentru o perioadă lungă de timp, deoarece astfel scade
frecvenţa recă derilor. Recă derile frecvente determină evoluţie spre demenţă .
Dozele administrate şi suportate de bolnavul psihic sunt foarte mari în comparaţie
cu o persoană normală .

Grupele chimice

A). Fenoti
azine - pe o structură de bază , sunt 2 radicali:
1. R1 de la carbonul 2 este de obicei arid de electroni.
2. R2 de la carbonul 10 poate fi (catena laterală ):
- radical alifatic - Clorpromazina (cp de 25 mg) - este un neuroleptic de tip sedativ,
având efect antidepresiv. În doze mari (600-800 mg) se folosesc ca antiagresive, ca sedative majore
sau pentru cura cu neuroleptice. În doze mici (1 cp de 25 mg) are efect antivomitiv. Există , însă , risc
de sindrom extrapiramidal chiar şi la doze mici. Au spectru farmacodinamic larg, dar intensitatea
efectelor este moderată .
- nucleu piperidinic - Tiolidazina - este un neuroleptic sedativ, având efect anxiolitic. Se
administrează singur sau asociat cu alte medicamente. Au potenţă medie.
- nucleu piperazinic - Trifluoperazina şi flufenazina - neuroleptice de tip incisiv sau
dezinhibitorii. Sunt neuroleptice majore.
 143

B). Neuroleptice de tip tioxantinice - nucleu asemă nă tor cu fenotiozinele, dar atomul de N din
inelul mijlociu este înlocuit de carbon. Flupentixolul şi Clorprotixenul - sunt folosite în tratamentul
de întreţinere.

C). Neuroleptice butirofenonice - Haloperidolul - este un neuroleptic incisiv (cu potenţă mare) cu
proprietă ţi antipsihotice şi activitate antihalucinatorie ş i antimaniacală maximă . Alte neuroleptice
butirofenonice sunt: Clozapina şi Olanzapina; acestea au reacţii adverse de mai mică intensitate,
blochează foarte puţin receptorii D2 şi blochează probabil 5HT2 sau receptorul histaminergic H1. De
asemenea, blochează şi receptorii D4 ş i D5.

FARMACOLOGIE

CURS 10

INFLUENAŢ AREA STĂ RII AFECTIVE

Influenţarea stă rii afective se realizează cu ajutorul medicamentelor antidepresive,

antimaniacale, anxiolitice.
Depresia psihotică - are 3 parametrii de caracterizare:
- tristeţe profundă
- scă derea activită ţii intelectuale
- scă derea activită ţii motorii
În cadrul ei apare noţiunea de “durere morală “: tristeţe profundă însoţită de idei delirante de
inutilitate ş i de autoacuzare. Este însoţită de:
- imobilitate psihointelectuală ,
- gândire lentă ,
- latenţă mare la elaborarea ră spunsului la întrebă ri,
- vocea este ş optită ,
 144

- stare de imobilitate fizică (motorie): umeri că zuţi, priveşte în pă mânt (nu-şi priveşte
interlocutorul).
Datorită acestor manifestă ri, apare dorinţă de sinucidere, dar bolnavul nu se sinucide (lipsa
capacită ţii de a trece de la idei la fapte = ABULIA).
Depresia psihotică apare în pusee, la aproximativ 10 % din populaţie, mai frecvent la vârsta de
40-60 de ani şi mai rar la adolescenţi. Ca perioadă de apariţie, este mai frecventă la sfârşitul
primă verii ş i începutul verii.
Când episoadele de depresie alternează cu episoadele de manie, rezultă psihoza maniaco-
depresivă .
Mania - este o stare de euforie, de “hipertrofie a eu-ului”. Maniacul se crede frumos, tână r,
deştept; face numai lucruri bune, are idei de autoapreciere şi are o hiperactivitate psihointelectuală
şi motorie.
Maniacul are o atitudine specifică : are pieptul înainte, vorbeşte mult şi repede cu o voce
puternică , tună toare; este vesel, jovial, priveşte pe deasupra interlocutorului; are o atenţie vie, dar
nu fixează prea mult un obiect; uneori derulează ideile mai repede decât capacitatea sa de
exprimare, şi atunci renunţă la unele cuvinte (adjective, adverbe), şi foloseşte multe verbe în
exprimare. Trece cu uş urinţă de la o idee la alta chiar dacă nu au o legă tură logică , apă rând idei
disparate din contextul vorbirii = “fuga de idei”. Maniacul nu are argumente pentru ideile sale şi nu
vrea să convingă interlocutorul că are dreptate.

MEDICAMENTE ANTIDEPRESIVE

Antidepresive triciclice

Medicamentele antidepresive au fost descoperite prin studierea neurolepticelor. Au un efect

bine demonstrat după 2-3 să ptă mâni de tratament.
Nu toate manifestă rile depresive dispar concomitent; prima manifestare care dispare este
abulia. În schimb, ră mâne prezentă dorinţa de suicid, iar datorită dispariţiei abuliei există
posibilitatea de a se sinucide. Pericolul de suicid este cu atât mai mare dacă medicamentul
antidepresiv poate fi un mijloc de sinucidere (în doze mari). Aceasta este prima reacţie adversă a
medicamentelor antidepresive; de aceea depresia este considerată o mare urgenţă medicală , iar
tratamentul trebuie fă cut sub strictă supraveghere medicală în primele 3 să ptă mâni. Ulterior, după
dispariţia abuliei, dispar şi celelalte semne şi simptome. Astfel, capacitatea de comunicarea a
 145

depresivilor creşte, aceştia exprimându-şi cu claritate şi precizie sentimentele. Uneori devine uşor
euforic, hiperactiv.
Efectele antidepresivelor:
1. Efect antidepresiv
2. Efect în tratamentul copiilor ce au fobie de şcoală şi au performanţe reduse.
3. Se folosesc în tratamentul enurezisului nocturn (copiii care fac pe ei noaptea), scă zând
profunzimea somnului  copilul se trezeşte mai uşor.
4. Se folosesc în tratamentul bolilor cu dureri cronice în care pacientul este depresiv.
5. Se folosesc în tratamentul bolilor psihosomatice (ipohondria)  persoane cu
simptomatologia unor boli bine definită , dar fă ră substrat organic.
Antidepresivele tratează şi depresia mascată datorită autocontrolului.
6. Au efecte parasimpatolitice, deci sunt contraindicate într-o serie de boli, ele putând
agrava: glaucomul, globul vezical (la bolnavii cu adenom de prostată ), scă derea tranzitului
intestinal, reacţii adverse cardiace: bradicardie, aritmii ectopice, tulbură ri de conducere.
7. Efect sedativ însoţit de un efect anxiolitic = medicamente antidepresive de tip sedativ
(Amitriptilina).
8. Cresc uşor activitatea psihomotorie = medicamente anxiogene = medicamente
antidepresive de tip incisiv = psihotone (Imipramina - anxietatea indusă este deranjantă ş i
îngreunează evoluţia tratamentului; de aceea se asociază cu anxiolitice.).

Mecanism de acţiune

Este neelucidat experimental. Efectul antidepresiv a fost pus în legă tură cu proprietatea
antidepresivelor de a inhiba recaptarea unor mediatori chimici: noradrenalina, serotonina (creşterea
cantită ţii acestor 2 mediatori în fanta sinaptică determină efectul antidepresiv), dopamina (produce
o creştere a activită ţii SNC, fă ră consecinţe antidepresive).
Noradrenalina (NA) şi serotonina cresc în fanta sinaptică de la prima administrare a
medicamentului, dar efectul global apare abia după 2-3 să ptă mâni de tratament. Creşterea
cantită ţii de NA şi serotonină produce o scă dere a ră spunsului membranelor postsinaptice la
neurotransmiţă torii respectivi prin efect de “down regulation” apare efectul antidepresiv ca
urmare a scă derii numă rului de receptori postsinaptici -adrenergici şi serotoninergici.
 146

Medicamentele antidepresive inhibă recaptarea NA ş i serotoninei din fanta sinaptică în

citoplasma celulei secretoare; astfel, creşte biodisponibilitatea NA şi serotoninei şi scade ră spunsul
membranelor.
Există medicamente ce inhibă doar recaptarea serotoninei: medicamente antidepresive atipice
cu structură modificată (4 cicluri). Efectul antiderpesiv are aceeaş i intensitate, însă sunt mai bine
suportate, pentru că nu cresc biodisponibilitatea NA  nu au reacţii adverse cardiace. De
asemenea, nu au proprietă ţi simpatolitice, au un efect slab sedativ ş i nu sunt anxiogene. Ex.
Sertamina, Mianserina.
Mianserina are efecte antiderpresive, nu are proprietă ţi simpatolitice. Are efect sedativ slab. Nu
se ştie cum acţionează , dar efectul antidepresiv are o latenţă mai scurtă decât al celorlalte: efect
după 2-3 zile de tratament.

Antidepresive inhibitoare de MAO

Inhibarea MAO duce la creşterea NA şi serotoninei  scade sensibilitatea membranei
postsinaptice. Deci, intensitatea efectului antidepresiv este comparabilă cu cea a antiderpresivelor
triciclice, iar latenţa efectului este aceeaş i.
Aceste antidepresive sunt greu suportate; creşterea cantită ţii de NA duce la grave accidente
cardiace: HTA, aritmii severe.
Acestea sunt contraindicate în:
- feocromocitom - când există deja o creştere de NA
- asocierea cu simpatomimetice (chiar şi la doze mici se produce HTA).
- consum de alimente bogate în tirozină (alimente fermentate - brânză , bere).
Se recomandă folosirea lor în depresii ce nu ră spund la antidepresive triciclice.
Tratamentul depresiilor:
- Depresia uş oară - tratamentul constă în psihoterapie ş i medicaţie antidepresivă .
- Depresie moderată - tratament cu antidepresive triciclice ş i cvadriciclice.
- Depresia severă - nu ră spunde la tratamentul medicamentos  se fac electroş ocuri.

MEDICAMENTE ANTIMANIACALE
LITIU
 147

Litiu administrat la animale de laborator dă o uşoară sedare. La omul normal nu produce

nimic. La bolnavii în criză maniacală înlă tură criza împreună cu manifestă rile tipice. Latenţa
efectului este de 5-10 zile; de aceea, la debutul tratamentului se administrează neuroleptice cu rol
de a linişti pacientul. Neurolepticele se dau până îş i face efectul litiul; după aceea, se administrează
numai litiu.
În mania acută se administrează Li şi antipsihotice timp de 5-10 zile; după această perioadă se
dă doar Li.
Reacţii adverse - sunt de tip toxic:
- reversibile: creşte retenţia de Na şi H2O  la început de tratament apar edeme pe
gambe; creşte volumul tiroidei cu hipertiroidism.
- ireversibile: tubulopatie renală  creşte diureza; poliurie ş i polidipsie (apare ca
mecanism compensator în poliurie)  apare diabetul insipid nefrogen.
Li devine periculos dacă concentraţia plasmatică depă ş eşte de 2-3 ori concentraţia sanguină
terapeutică .
Biodisponibilitatea Li diferă de la persoană la persoană , dar este constantă la aceeaşi
persoană . Se monitorizează permanent concentraţia plasmatică a Li, şi astfel frecvenţa reacţiilor
adverse scade.

FARMACOLOGIE

CURS 11

Medicamentele antiepileptice şi antiparkinsoniene

Medicamentele antiepileptice ş i antiparkinsoniene influenţează funcţiile motorii ale

SNC.
Antiepilepticele = anticonvulsivantele - sunt capabile să oprească convulsiile ş i să
scadă frecvenţa de apariţie a convulsiilor, indiferent dacă apar în epilepsie sau în alte
condiţii (convulsii febrile, meningitice, etc.).
 148

Convulsiile apar pentru că la un moment dat apare un focar ce descarcă impulsuri

cu frecvenţă mare ş i foarte sincron. Această descă rcare are consecinţe somatice în
funcţie de localizarea focarului. O descă rcare apă rută într-o zonă nervoasă , se
întinde în SNC din aproape în aproape (în pată de ulei) cuprinzând zonele
învecinate, determinând o expresie somatică corespunză toare zonei afectate.

Când convulsiile sunt generalizate, pot duce la pierderea cunoştinţei. Când

generalizarea apare foarte repede, avem de-a face cu “marele ră u epileptic”: pacientul
îşi pierde cunoştinţa, cade, apare o contracţie tonică a întregii musculaturi (muşchii
extensori, uneori muş chii respiratori şi cei ai corzilor vocale poate scoate un strigă t).
Aceste manifestă ri durează câteva secunde sau zeci de secunde, apoi apar mişcă rile
spasmodice (1-2 minute), după care bolnavul cade într-un somn profund, hipnotic.
Alteori pot apare manifestă ri psihosomatice = “micul ră u epileptic” - apare o stare
de detaşare şi absenţă din mediu; durează 10-20 secunde, după care bolnavul îşi reia
activitatea ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Pe durata unei zile, pot apare mai
multe crize de acest fel.
Focarul iniţial se descarcă la un anumit timp de generalizare; în funcţie de
localizare bolnavul are nişte mişcă ri specifice sau senzaţii specifice (aure); aceste aure
sunt prevestitoare pentru criza epileptică . Aura este importantă pentru că localizează
focarul epileptic şi permite prevenirea medicamentoasă a crizei.
Medicamentele antiepileptice întrerup criza şi scad frecvenţa de apariţie a crizelor:
- scad frecvenţa de descă rcare a excitaţiei.
- împiedică extinderea excitaţiei în restul creierului.
Medicamentele antiepileptice nu acţionează pe toate crizele epileptice.
Se pot produce convulsii epileptice la animalele de laborator cu ajutorul şocurilor
electrice. Dacă se aplică un şoc electric cu o frecvenţă mai mare de 30 Hz, apar stă ri
foarte asemă nă toare cu marele ră u epileptic; dacă frecvenţa este mai mică de 6 Hz,
apar stă ri foarte asemă nă toare cu micul ră u epileptic.
Pentetrazolul poate produce la şoareci ş i şobolani convulsii asemă nă toare cu cele
de la om.
Tratamentul cu antiepileptice este de lungă durată ; la oprire, foarte frecvent boala
reapare. Un astfel de tratament este însoţit de reacţii adverse. Există reacţii adverse
comune tuturor antiepilepticelor:
 149

- efecte sedative - nu toate antiepilepticele au efecte la fel de sedative; sedarea şi

efectele antiepileptice se produc prin mecanisme diferite, astfel încât se dezvoltă
toleranţă la efectul sedativ , fă ră a se dezvolta toleranţă ş i la efectul antiepileptic.
- afectează capacitatea de învă ţare ş i de memorare, produc lentoare în activitatea
psiho-intelectuală ; aceste medicamente nu împiedică activitatea socială , dar este
necesar un efort crescut pentru adaptare.
- sunt de obicei inductoare enzimatice ş i cresc metabolismul altor medicamente;
frecvent creşte şi metabolizarea vitaminelor, astfel încât cei aflaţi sub tratament cu
antiepileptice pot avea hipovitaminoze sau avitaminoze
De exemplu, 10 % dintre bolnavi au deficit de vitamina B12 ş i acid folic ceea ce le
produce o anemie megaloblastică .

1. FENITOINA - ca structură chimică este asemă nă toare cu fenobarbitalul; nu este

activă pe micul ră u epileptic; este activă pe marele ră u epileptic ş i pe convulsii tonico-
clonice. Mecanism de acţiune: blochează canalele de Na, având efect antiepileptic (nu
se mai depolarizează aşa de uşor membranele neuronale).
Dă o serie de reacţii adverse:
- o uşoară sedare de mică intensitate.
- reacţii adverse digestive: greţuri, vă rsă turi, crampe abdominale.
- reacţii adverse neurologice: tremor al extremită ţilor, stă ri de confuzie, nistagmus
(tremor al globilor oculari la fixarea unui punct).
- relativ frecvent, dă gingivită hipertrofică .
- reacţii adverse hematologice ş i imunologice (anemii hemolitice autoimune).
- erupţii cutanate.
- mai rar, boli asemă nă toare cu lupusul eritematos difuz (boli lupoide).
2. CARBAMAZEPINA - seamă nă cu medicamentele antidepresive triciclice, având
mecanism de acţiune asemă nă tor: blochează canalele de Na. Carbamazepina este
activă în convulsiile tonico-clonice şi în marele ră u epileptic; poate agrava micul ră u
epileptic.
Mai este eficace în durerile neurologice: nevralgia de trigemen.
Este la fel de eficace, dar mai bine suportată ca Fenitoina. Poate produce reacţii
adverse digestive şi neurologice (la fel ca Fenitoina).
 150

3. FENOBARBITALUL - este activ în convulsiile tonico-clonice ş i în marele ră u

epileptic, fă ră a fi activ micul ră u epileptic. Este foarte activ în convulsiile febrile la
copii mici (este tratamentul de elecţie). Mai este activ ş i în convulsiile sistemice
(meningită ). Injectabil, poate avea efect în “starea de ră u epileptic” (starea de ră u
epileptic = epilepsie cu crize majore ce se succed foarte repede). Este mult mai folosit
ca antiepileptic decât ca hipnotic.
Fenobarbitalul acţionează pe receptorii GABA-ergici; acesta se fixează de canalul
de Cl-, pe situsul specific . Fixarea de receptori produce o modificare sterică ce
determină deschiderea canalului de Cl- ş i menţinerea lui deschis.
Este cel mai puternic inductor enzimatic, fiind contraindicat în boli genetice
enzimatice (de ex. porfirii).
4. PRIMIDONA - acţionează prin blocarea canalelor de Na. Prin metabolizare se
transformă rapid în fenobarbital. Are efectele Fenitoinei şi Carbamazepinei şi reacţiile
adverse ale Fenobarbitalului.
5. Acidul VALPROIC - este activ pe “marele ră u epileptic” şi pe “micul ră u
epileptic”. De obicei se folosesc să rurile acidului valproic, deoarece persistă mai mult
în organism.
În “marele ră u epileptic”- are aceleaş i efecte ca Fenitoina ş i Carbamazepina. În
“micul ră u epileptic” are acelaş i efect ca Etosuximida.
Are reacţii adverse mai puţine decât Fenitoina şi Carbamazepina: sedare uşoară ,
dereglă ri digestive ş i neurologice. Poate produce hepatopatie (hepatită )
idiosincrazică .
Acţionează prin 2 mecanisme:
1. Blocarea canalelor de Na
2. Creşterea disponibilului de GABA - este mai puţin probabil, deoarece se
produce pentru doze mai mari decât cele antiepileptice.
6. BENZODIAZEPINELE - Diazepamul - este eficace pentru oprirea convulsiilor
tonico-clonice ş i în starea de ră u epileptic. Administrat injectabil este medicamentul
de elecţie pentru oprirea crizei convulsive.

Alte medicamente:
 151

VIGABATRINA - inhibă GABA-transaminaza  creşte disponibilul de GABA la

nivelul sinapselor GABA-ergice, fiind eficace în convulsiile tonico-clonice ş i în marele
ră u epileptic. Nu are efect în micul ră u epileptic.
GABAPENTINA - creşte eliberarea de GABA în fanta sinaptică , fiind eficace în
convulsiile tonico-clonice, iar spre deosebire de Vigabatrina, agravează micul ră u
epileptic.

Medicamente ce acţionează în “micul ră u epieptic”

ETOSUXIMIDA - are un spectru foarte îngust, acţionând numai în micul ră u

epileptic, neavând nici un efect în marele ră u epileptic.
Are mecanism diferit: blochează canalele de Ca2 de tip T (canale de Ca2 speciale),
fiind canale de Ca2 receptor dependente. Canalele de Ca2 voltaj dependente sunt:
- presinaptice
- pe structuri receptoare - sunt de 2 categorii:
- unele care după ce au fost deschise, stau deschise circa 50 ms (mult)
 canale de tip L.
- unele care ră mân deschise puţin  de tip T.
Etosuximida blochează canalele de Ca2 de tip T de la nivelul talamusului, unde
există un pace-maker care descarcă impulsuri.
Reacţii adverse:
- sedare de mică intensitate
- rar, dă manifestă ri gastrice ş i neurologice.
CLONAZEPAMUL - este eficace în micul ră u epileptic, dar are un efect sedativ
important. Administrat pe termen lung dă tulbură ri de memorie.

Din punct de vedere clinic se folosesc:

- în marele ră u epileptic şi convulsiile tonico-clonice: Fenitoina,
Carbamazepina şi Acidul valproic.
- în micul ră u epileptic: Etosuximida
- în ambele: Acidul valproic
 152

Antiparkinsonienele

La nivel nigrostriat există un control al musculaturii striate ce reglează acurateţea,

fineţea şi supleţea miş că rilor voluntare. Acest control este posibil datorită echilibrului
între dopamină ş i acetilcolină la nivel nigrostriat.
Dezechilibrul între cele 2 substanţe produce manifestă ri specifice:
- scă derea cantită ţii de dopamină sau a numă rului de receptori dopaminergici,
duce la creş terea cantită ţii de acetilcolină  apare sindromul parkinsonian. Boala
Parkinson reprezintă distrugerea, de cauză necunoscută (distrugere idiopatică ), a
neuronilor dopaminergici.
- creşterea cantită ţii de dopamină - determină 2 feluri de mişcă ri:
1. Mişcă ri ample şi rapide, necontrolate ş i neprevizibile  mişcă ri coreice.
2. Mişcă ri ample ş i lente  mişcă ri ondulante = atetozice.
Cele 2 tipuri de mişcă ri se pot combina  miş că ri coreo-atetozice.
În boala Parkinson există 2 posibilită ţi de corectare:
1. Administrarea de dopamină
2. Blocarea receptorilor colinergici
1. Administrarea de dopamină nu are efect pentru că dopamina nu trece bariera
hematoencefalică ; de aceea se adminstrează un precursor: Levodopa (din doza
administrată , 1% ajunge în creier. Levodopa este transformată în dopamină de
neuronii serotoninergici şi colinergici (cei dopaminergici sunt distruşi în Parkinson).
Pentru că trece în creier doar 1 %, trebuiesc administrate doze mari. Cantitatea de
Levodopa din periferie poate fi transformată de Dopa-carboxilază fie în dopamină , fie
în noradrenalină . Aceste substanţe produc reacţii adverse noradrenergice: tahicardie,
aritmii, hipertensiune arterială . S-a gă sit, însă , substanţe care inhibă Dopa-carboxilaza:
Carbidopa şi Benserazida. Acestea inhibă enzima şi nu stră bat bariera
hematoencefalică . Acţiunea acestor 2 substanţe are 3 consecinţe:
- nu se sintetizează Dopa în periferie
- creşte cantitatea ce trece în creier (10%)
- nu se formează noradrenalină
Eficacitatea tratamentului este limitată în timp (după câţiva ani scade) datorită
distrugerii continue a neuronilor dopaminergici.
 153

În boala Parkinson poate apare un fenomen bizar: fenomene On / Off = perioade

de ameliorare/agravare ce apar între 2 administră ri. Aceste fenomene dispar dacă se
administrează cu o frecvenţă crescută medicamente antiparkinsoniene, fă ră să se
depă şească doza pe 24 de ore.
Reacţii adverse:
- stare de greaţă ş i vă rsă turi - datorită stimulă rii neuronilor dopaminergici de
la nivelul hipotalamusului; aceste efecte nu pot fi contracarate de antivomitive, pentru
că acestea blochează receptorii dopaminergici.
- uneori sunt necesare doze mari  pot produce mişcă ri coreo-atetozice
- tulbură ri psihice - halucinaţii, stă ri onirice.
Bromocriptina - este un agonist parţial. Are efect mai slab decât Levodopa, dar nu
produce reacţiile adverse ale Levodopei (nu este transformată în noradrenalină ). Este
mai puţin folosită . De obicei, se foloseşte la începutul tratamentului. În rest, se
foloseşte în scă derea secreţiei de prolactină .
Selegilina - inhibă selectiv MAO B din creier. MAO B metabolizează dopamina 
creşte disponibilul de dopamină , având efect antiparkinsonian. Are aceeaş i intensitate
cu Levodopa. Nu se ştie precis dacă efectul îndelungat al Selegilinei se datorează
creşterii disponibilului de dopamină , sau împiedică distrucţia neuronilor
dopaminergici. Efectul lung lasă impresia de stopare a evoluţiei bolii.
Amantadina - creşte eliberarea de dopamină în fanta sinaptică . Are mai mică
intensitate şi eficacitate. Este medicamentul de rezervă când reacţiile adverse ale
celorlalte medicamente nu permite administrarea acestora.

2. Trihexifenidil (Romparkin) - blochează receptorii colinergici ş i ar trebui să

echilibreze balanţa între dopamină ş i acetilcolină . Însă Romparkinul creşte supleţea
mişcă rilor, dar nu combate tremorul. Deci, nu este un medicament de primă intenţie,
ci mai degrabă se asociază cu altele. Este important în corectarea sindromului
extrapiramidal produs de tratamentul cu neuroleptice. Este bine suportat, dar poate
bloca ş i receptorii din periferie  produce glaucom, constipaţie (efecte
parasimpatolitice).
 154

FARMACOLOGIE

CURS12

Influenţarea SNC asupra sensibilită ţii dureroase

Influenţarea SNC asupra sensibilită ţii dureroase se face cu analgezice. Cel mai puternic
analgezic folosit este morfina.
Morfina este o substanţă ce se gă seşte în opiu. Opiul este extras din macul alb.
Durerea este de 2 tipuri:
- durerea fazică - când se produc anumite leziuni datorită unor stimuli ce au atins o
anumită intensitate. Această durere durează atâta timp cât persistă stimulul, iar după dispariţia
stimulului, încetează .
- durerea tonică - este de lungă durată şi persistă după ce dispare stimulul dureros.
Efectele morfinei au unele particularită ţi:
1. Morfina acţionează în special asupra durerii tonice, cea fazică fiind influenţată doar la doze
mari.
2. Dispare componenta psiho-afectivă a durerii: bolnavii simt durerea, dar nu-i mai deranjează .
Deci, morfina scade intensitatea afectivă a durerii; de asemenea, diminuează orice stimul negativ
din punct de vedere afectiv.
3. Creşte intensitatea stimulilor pozitivi. Diminuarea stimulilor negativi şi intensificarea stimulilor
pozitivi explică dependenţa.
4. Morfina, datorită efectelor de mai sus, este cel mai puternic anxiolitic, dar nu se foloseşte
datorită riscului de dependenţă .
5. Este sedativ: scade activitatea motorie ş i intelectuală , iar la doze mai mari produce somnul
hipnotic. Pe acest fond de sedare se produce o exagerare a imaginaţiei şi o diminuare a
discernă mântului (fenomenele absurde, nu mai sunt absurde, se poate accepta orice). Această
stare este însoţită de o stare de bine (euforie) ce nu apare de obicei la prima administrare. La
 155

prima administrare apare o stare de discomfort (disforie); dacă se continuă administrarea, apare
euforia.
6. Are efecte somatice: este un bun deprimant al centrului tusei (dar nu se utilizează terapeutic);
se foloseşte însă , într-o fractură costală , în care tusea poate agrava leziunea. La bolnavii cu
bronşită cronică deprimarea centrului tusei nu este benefică pentru că împiedică eliminarea
secreţiilor.
7. Diminuează tranzitul intestinal foarte mult. Se pot da oral doze mici pentru diaree, dar poate
apare ca reacţie adversă constipaţia.
8. Este un deprimant puternic al centului respirator; deprimarea apare la doze apropiate de cele
analgetice, putând merge până la oprirea respiraţiei. Deprimarea respiraţiei este astfel, cea mai
importatntă reacţie adevrsă în administrarea acută . }n administrarea cronică , cea mai importantă
reacţie adversă este dependenţa.
9. Este eliberatoare de histamină , ceea ce are drept consecinţe: vasodilataţie, scă derea tensiunii
arteriale, bronhoconstricţie (asocierea cu deprimarea respiraţiei fiind foarte gravă ), erupţii
urticariene.
10. Stimulează centrul vomei; de aceea determină uneori greţuri ş i vă rsă turi.
11. Contractă sfincterele, în mod special sfincterul Oddi. Acest fapt este important în tratamentul
colicii biliare, deoarece morfina diminuează durerea, dar prin contracţia sfincterului Oddi creşte
spasmul că ii biliare. De aceea, se încearcă scă derea durerii colice prin alte medicamente. Dacă
durerea nu se calmează , se dă morfină asociat cu un antispastic (atropină ).
12. Produce mioză .
13. Administrată mai mult de o să ptă mână , morfina dezvoltă toleranţă şi dependenţă . Aceste
manifestă ri sunt complete: dependenţă fizică , psihică , toleranţă ş i psihotoxicitate.
Dependenţa psihică este corelată cu efectele resimţite de bolnav ca favorabile: o stare de bine,
efecte anxiolitice, etc.
Dependenţa fizică este corelată cu oprirea bruscă a administră rii de morfină , ceea ce duce la
apariţia sindromului de abstinenţă , ce are urmă toarele semne ş i simptome:
- bolnavul este agitat, anxios, cu midriază .
- prezintă piloerecţie.
- este tahipneic, îi creşte tensiunea arterială .
- are diaree ş i crampe abdominale. Crampele abdominale apar pe un fond general de
dureri difuze.
 156

Toleranţa este de tip farmacodinamic: toxicomanul îş i creşte doza de drog pentru a obţine
starea pe care o vrea. Astfel, ajunge să -ş i administreze doze care depă ş esc doza letală cu mult.
Toleranţa se dezvoltă şi în funcţie de efectul analgetic. De obicei se dezvoltă o toleranţă intensă
faţă de durerea fazică , şi o toleranţă scă zută faţă de durerea tonică ; deci, se poate utiliza morfina
pentru calmarea durerii tonice pe termen lung. Se dezvoltă toleranţă faţă de reacţiile adverse: faţă
de efectul vomitiv ş i de deprimarea respiratorie.
Această toleranţă se poate diminua foarte repede (în 2-3 zile), acest fapt fiind
periculos: dacă 3 zile morfinomanul nu-şi administrează morfină , iar după 3 zile îş i
administrează doza obişnuită , poate avea efect letal prin deprimarea respiraţiei.

Mecanism de acţ iune

Morfina acţionează pe receptori specifici numiţi receptori opioidergici. Apoi s-au descoperit
substanţe endogene pentru aceşti receptori.
Prima dată au fost descoperiţi 3 tipuri de receptori: , k, . Apoi receptorii  s-a descoperit că
sunt receptori pentru feniciclidina. Ulterior s-au descris şi receptorii , în prezent receptorii , k, 
fiind bine definiţi.
Pentru receptorii , k,  exitsă mai multe subtipuri: 1, 2, k1, k2, k3, 1, 2. Aceştia au fost definiţi
din punct de vedere chimic (prin substanţele care se leagă la receptori) şi prin clonare. Când au
fost definiţi prin clonare, pe lângă aceşti receptori, s-au mai descoperit nişte receptori speciali pe
care se fixează nici morfina nici substanţele endogene. Aceştia se numesc receptori opioid like
(ORL).
De aceşti receptori, pe lângă morfină , se mai leagă agoniştii fiziologici. Iniţial au fost
descoperiţi 2 agoniş ti fiziologici: 2 pentapeptide care determină aceleaşi efecte cu morfina;
acestea au fost numite enkefaline. Din punct de vedere chimic, sunt formate din:
Tyr - Gly - Gly - Phe - Leu = Leuenkefalina
Tyr - Gly - Gly - Phe - Met = Metenkefalina
Pentapeptidele se gă sesc în structura unor molecule mai mari (precursori) numite
proenkefaline. Enkefalinele acţionează asupra receptorilor  ş i .
S-a constat că există peptide mari ce înglobează secvenţa de aminoacizi Tyr - Gly - Gly - Phe,
ce acţionează ca atare asupra receptorilor  şi  fă ră a fi lizate la enkefaline. Acestea se numesc
endorfine. Ş i acestea se gă sesc sub forma unor precursori mai mari: POMC
 157

(proopiomelanocortina) sintetizată la nivelul hipofizei şi care este scindată în 3 substanţe:

endorfină , ACTH, MSH. Eliberarea celor 3 substanţe se face echimolecular (1:1:1). ACTH, MSH se
secretă în condiţii de stress cronic, ş i pentru că reacţia de eliberare este echimoleculară , înseamnă
că în stress se eliberează şi endorfine.
Ş i pe receptorii k acţionează nişte peptide mari care conţin tot cei 4 aminoacizi, peptide ce
numesc dinorfine. Acestea se gă sesc în organism ca prodinorfine.
Pe receptorii ORL acţionează o substanţă endogenă : Nociceptina, care are efect analgezic.

Stimularea receptorilor , k,  produce:

- : analgezie supraspinală , deprimare respiratorie marcată , stare de euforie ş i dependenţă
fizică .
- k: analgezie spinală , deprimare respiratorie slabă , disforie şi mioză .
- : potenţează efectele analgezice ale activă rii receptorilor  ş i k  cooperare - ş i -k.

Analgezia supraspinală şi spinală

O leziune produsă la nivelul organismului stimulează secreţia unor substanţe algogene: K,
prostaglandine, histamină , seroronină . Acestea stimulează terminaţiile nervoase libere şi
generează un influx nervos. Apoi factorii care au produs leziunile dispar şi odată cu ei, şi
substanţele algogene. Stimulul dureros ajunge la nivelul cordoanelor posterioare ale mă duvei unde
ia calea a 2 sinapse:
- la nivelul cornului anterior face sinapsă cu neuronii motori pentru iniţierea reflexului de
apă rare.
- o sinapsă prin care informaţia dureroasă este dusă spre SNC.
La nivelul acestor sinapse există un sistem de control al intensită ţii stimulului nervos realizat
prin fibre nervoase care vin din neuronii din SNC (cei mai numeroş i neuroni care trimit fibre se
gă sesc în jurul apeductului Sylvius). Acest control se realizează prin peptidele endogene opioide.
La nivelul mă duvei, opioidele acţionează pe receptorii k  analgezie spinală ; în SNC, acestea
acţionează pe receptorii .
Se crede că şi creşterea secreţiei de serotonină duce la diminuarea durerii.
 158

Receptorii opioidergici sunt cuplaţi cu proteinele G: cel mai adesea cu Gi ş i uneori cu Go. Deci,
stimularea receptorilor duce la scă derea concentraţiei de AMPc. Unele proteine G determină , de
asemenea, modifică activitatea canalelor de Ca2 şi K.
Mecanismul de acţiune molecular pare să fie implicat în sindromul de abstinenţă la morfină :
administrarea cronică de doze mari de morfină duce la creşterea sintezei de AMPc.

Medicamente sintetice

Acestea sunt: agonişti, antagonişti, agonişti parţiali şi agonişti - antagonişti (sunt agonişti pe
unii receptori - k şi antagonişti pe alţii - ).

Agonişti
Morfina are efect slab în afecţiuni reumatice (acestea fiind afecţiuni inflamatorii). Morfina se
administrează dacă durerea are 2 caracteristici:
- este foarte intensă
- nu poate fi calmamtă cu alte medicamente
Se adminstrează în:
- neoplasme
- durerea din IMA
- colică care nu a ră spuns la tratamentul cu antispastice
Bolnavii cu afecţiuni neoplazice ră spund cel mai bine la morfină , şi pentru că dau o toleranţă
scă zută .
Se administrează subcutanat câte 10 mg / o dată . Se poate administra şi oral în tratamentele
cronice. Biodisponibilitatea în acest caz este mică , dar administrarea cronică duce la creşterea
biodisponibilită ţii. Doza pentru administrarea orală acută este de 6 ori mai mare decât doza
injectabilă , iar pentru administrarea cronică este de 3 ori mai mare, din cauza biodisponibilită ţii
scă zute.
Heroina - are potenţă mai mare ca morfina (10 mg de morfină sunt echivalente cu 4-5 mg de
heroină ). Heroina are o particularitate: stră bate uşor bariera hematoencefalică  dezvoltă mai
repede dependenţă şi toleranţă .
 159

Hidromorfona - are aceleaşi proprietă ţi cu morfina, dar are o potenţă mai mare (10 mg
morfină sunt echivalente cu 1,5 mg hidromorfonă ). Traversează bariera hematoencefalică la fel ca
morfina.
Metadona - acţionează pe toţi receptorii, având toate prorpietă ţile morfinei. Are o
particularitate: se absoarbe foarte bine în tubul digestiv (aproximativ 95% din cantitate
administrată ) fiind deci mai avantajoasă decât morfina. Are o durată de acţiune mai mare ca
morfina, administră rile fiind mai rare (efectul morfinei durează 4-6 ore, iar metadona 8 ore). La
oprirea bruscă a tratamentului sindromul de abstinenţă este mult mai slab  se utilizează în
tratamentul toxicomaniei ş i dependenţei.
Petidina - (Mialgina) - acţionează pe toţi receptorii. Potenţa ei este mai mică : 10 mg morfină
sunt echivalente cu 50 mg petidina). Pe lângă acţiunea pe receptorii opioidergici are ş i efect
parasimpatolitic  petidina nu produce mioză şi poate fi administrată în colice fă ră asociere cu
atropină .
Codeina - (Metilmorfina) - acţionează pe toţi receptorii.Efectul analgezic este mult mai slab
(este comparabil cu efectul Paracetamolului).
Alte efecte:
- efect antitusiv - se manifestă la doze foarte mici în comparaţie cu dozele la care se
manifestă efectul morfinei  este foarte utilizat ca antitusiv.
- scade tranzitul intestinal
- deprimarea respiratorie este nesemnificativă .
- nu are efecte psihice, iar riscul de apariţie a toxicomaniei şi dependenţei este neglijabil.

Antagonişti parţiali
Pentazocina (Fortral) - acţionează agonist asupra receptorilor k şi agonist parţial pe receptorii 
 este un puternic analgezic. Spre deosebire de morfină produce deprimare respiratorie slabă ş i
produce disforie (uneori cu halucinaţii). Dă dependenţă mai mai slabă ca morfina. Când se
asociază cu Morfină , Heroină , Hidromorfonă , Metadonă , Petidină , fiind agonist parţial pe , la un
morfinoman poate declanşa sindromul de abstinenţă .

Agonist-antagonişti
Nalorfina - este o substanţă agonistă pe k şi antagonistă pe . Are efecte analgezice, însă sunt
de scurtă durată decât cele produse de morfină ; de aceea nu se foloseşte ca analgezic.
 160

Administrarea de Nalorfină în intoxicaţiile acute cu morfină combate efectele produse de aceasta,

inclusiv deprimarea respiratorie. Se foloseşte ca antidot în intoxicaţia acută cu morfină ;
administrată la morfinomani determină sindrom de abstinenţă .

Antagonişti
Naloxona - este un antagonist pur. Combate toate simptomele caracteristice efectelor morfinei.
Este contrindicat la toxicomanii dependenţi de morfină sau heroină . Se utilizează în intoxicaţia
acută cu morfină sau morfinomimetice. Spre deosebire de Nalorfină , Naloxona se poate utiliza în
intoxicaţia acută cu Pentazocină .
Se foloseşte cu grijă în combaterea efectelor morfinei utilizată ca analgezic în timpul
operaţiilor. Dacă se suplimentează anestezia cu opioide, postoperator se poate folosi Naloxona
pentru trezire, dar aceasta exacerbează durerea.
Naloxona se mai foloseşte pentru a preveni recă derile toxicomanilor după cura de
dezintoxicare.

CURS 13

Substanţele autacoide

Substanţele autacoide acţionează în apropierea locului lor de formare şi au diverse

funcţii fiziologice pe care şi le exercită prin receptori specifici. Aceste substanţe sunt
reprezentate de eicosanoide, care sunt de mai multe tipuri:
- prostaglandine (PG)
- prostacicline (PC)
- tromboxani (Tx)
- leucotriene (LT)
- factorul activator plachetar
 161

Eicosanoidele sunt derivaţi ai acidului arahidonic din care rezultă o serie de

substanţe, pe 2 că i:
1. Calea ciclooxigenazei  se formează PG, PC, Tx
2. Calea lipooxigenazei  se formează LT.

FOSFOLIPIDE
MEMBRANARE

Fosfolipaza A2

ACID ARAHIDONIC

Ciclooxigenaza Lipooxigenaza

PG-G2 LT-A4

PG-H2

LT-B4 LT-C4

PG-E2 PG-I2 Tx-A2

PG-F2 (PC) LT-D4

Eicosanoidele au numeroase roluri:

1. Majoritatea PG produc vasodilataţie în multe teritorii; PC are acţiune
vasodilatatoare, iar Tx are acţiune vasoconstrictoare.
LT-C4 şi LT-D4 scad tensiunea arterială , probabil prin deprimarea inimii şi
diminuarea volemiei (prin favorizarea exudarii plasmatice).
 162

2. Intervin în generarea senzaţiei de durere şi favorizează efectul algogen al

altor substanţe tisular active, ca serotonina ş i histamina.
3. Intervin în generarea inflamaţiei: au efect vasodilatator local, cresc
permeabilitatea capilarelor, favorizând exudaţia şi are efect chemotactic pentru
celulele proinflamatorii.
4. Intervin în producerea febrei.
5. Intervin în funcţionalitatea tubului digestiv: constituie un factor normal de
apă rare a mucoasei gastroduodenale faţă de diverse agresiuni, în special faţă de HCl
din stomac, probabil prin creşterea secreţiei de mucus (PG-E şi PC).
6. Intervin în reglarea motilită ţii uterine: PG-F, PG-E2 stimulează contracţia
uterină , atât cea fazică , care ajută la expulzia fă tului în timpul travaliului, cât şi cea
tonică .
7. Intervin în reglarea unor funcţii sanguine:
a. PG-I2 se produce cu precă dere la nivelul endoteliului vascular şi are ca
efect vasodilataţia şi scă derea capacită ţii de agregare a trombocitelor.
b. Tx A2 - se produce cu precă dere la nivelul trombocitelor şi are ca
efect vasoconstricţia şi creşterea capacită ţii de agregare a trombocitelor.
Deci între PG-I2 şi Tx A2 se creează un echilibru dinamic care asigură o
agregabilitate normală a trombocitelor, contribuind la echilibrul homeostaziei
sanguine.
8. PG-E2 creşte fluxul sanguin renal, mareşte sialureza şi stimulează secreţia de
renină .
9. PG-F contractă musculatura netedă bronşică , iar PG-E şi PC o relaxează .
Efectele eicosanoidelor se datorează activă rii unor receptori specifici cuplaţi cu
proteina G.

ANTIINFLAMATOARE NESTEROIDIENE

Antinflamatoarele nesteroidiene au 3 efecte majore:

1. Analgezic
2. Antiinflamator
3. Antipiretic
 163

1). ACIDUL ACETILSALICILIC (aspirina) - are acţiune analgezică , antiinflamatoare ş i

antipiretică , şi acţionează prin inhibarea ciclooxigenazei, care determină inhibarea
sintezei de PG.
Efecte:
- analgetic - diferă de efectul analgetic al opioidelor, deoarece el acţionează
prin scă derea pragului sensibilită ţii dureroase, şi nu prin creşterea suportabilită ţii.
Actionează mai bine asupra durerii fazice decât asupra durerii tonice, şi datorită
faptului că are şi efect antiinflamator, actionează în special asupra durerilor produse
de inflamatie. Pentru efectul analgetic este indicat în durerile din cefalee, mialgii,
artralgii, nevralgii, dismenoree.
Efectul analgetic se manifestă la doze de 500mg-1g/ o dată .
- actiunea antiinflamatorie este evidentă în diferite boli reumatice: reumatismul
poliarticular acut, poliartrita reumatoidă ş i spondilita anchilopoietică . Actiunea
antiinflamatoare se datorează deprimă rii sintezei PG-E1 şi PG-E2 ca urmare a inhibă rii
PG-sintetazei.
Efectul antiinflamator se manifestă la doze de 2-4g / 24 ore.
- actiune antipiretică - prin impiedicarea dereglă rii centrului termoreglator sub
influenta pirogenilor.
- intervine în modificarea agregabilită tii plachetare:
- dozele mici vor inhiba cu precă dere ciclooxigenaza de la nivelul
trombocitelor şi mai putin ciclooxigenaza de la nivelul celulelor endoteliale; deci
scă derea sintezei de Tx A2 are efect antiagregant plachetar.
- dozele mari inhibă şi ciclooxigenaza de la nivelul celulelor endoteliale
ceea ce duce la scă derea sintezei de PC  efectul antiagregant dispare pentru că
PC-I2 inhibă agregarea plachetară .
Efectul antiagregant se manifestă la doze de 100-300 mg / o dată .
- efect tocolitic (relaxează uterul) - este util în tratamentul dismenoreei; se
administrează cu prudenţă pentru combaterea contracţiilor la femeile gravide
(tratamentul trebuie întrerupt înaintea naşterii datorită riscului de sângerare.
Concentraţiile sanguine de salicilat rezultat prin hidroliză sunt de circa 60 g/ml
pentru o doză terapuetică unică şi de 150-300 g/ml pentru administrarea cronică de
 164

doze antiinflamatorii. Fenomenele de salicilism pot apă rea începând de la 200 g/ml,
iar tulbură rile metabolice grave apar la peste 450 g/ml.
T½ este de circa 20 min. pentru acidul acetisalicilic şi de 3-30 ore pentru salicilat.
Eliminarea se face pe cale renală .
Reacţ ii adverse:
- efect iritant pe mucoasa gastroduodenală : poate agrava sau produce
gastritele şi ulcerele.
- inhibarea ciclooxigenazei deviază metabolismul acidului arahidonic spre
sinteza de LT ceea ce poate duce la apariţia astmului bronşic sau la agravarea
acestuia.
- poate produce afectă ri parenhimatoase hepatice şi renale, reversibile.
- poate provoca reactii alergice (2% din cazuri).
- dozele mari provoacă fenomene de salicilism: ameţeli, cefalee, tinitus şi...........,
tulbură ri de vedere, greaţă , vomă , somnolenţă sau excitaţie cu stare convulsivă ,
hipertermie, erupţii acneiforme.
- la doze foarte mari produce intoxicaţie acută : tulbură rile neuropsihice se
agravează , apar fenomene psihotice ş i halucinatorii, convulsii, coma, colaps prin
dilatare vasculară directă şi paralizie vasomotorie centrală ; bolnavul poate muri prin
insuficienţă respiratorie.
Indicaţ ii:
1. Ca analgetic în diverse dureri: 500mg-1g / o dată ; la copii se recomandă 10-
20 mg/ Kg la 6 ore.
2. Ca antiagregant plachetar, în doze de 100-300 mg pe cale orală .
3. Ca antiinflamator: 2-4 g / 24 ore. În tratamentul reumatismului articular acut
se dau 5-8 g / zi fracţionat, câte 1g o dată ; în poliartrita reumatoidă (3-5g/zi).
Contraindicaţ ii:
- insuficienţa hepatică şi renală severe
- la ulceroş i
- boli hematologice: hipoprotrombinemie, hemofilie.
- copii sub 5 ani.

2). DERIVAŢ I DE PARA-AMINO-FENOL

 165

a. Fenacetina - are acţiune analgetică ş i antipiretică moderată ş i acţiune

antiinflamatorie slabă , fiind utilizată mai ales în asociaţii antinevralgice.
Prin metabolizare se transformă în paracetamol, care este mai bine suportat, ea
mai formând şi alţi metaboliţi, care sunt toxici pentru rinichi (pot produce nefrita
toxică ). Acţionează şi la nivelul SNC unde inhibă ciclooxigenaza.
Reacţ ii adeverse:
- erupţii cutanate şi leucopenie alergică
- folosirea cronică duce la methemoglobinemie ş i anemie hemolitică .
Se administrează oral, 300-600 mg / o dată .
b. Paracetamolul - are aceleaşi proprietă ţi ca fenacetina, dar provoacă mai
puţin methemoglobinemie şi nu favorizează hemoliza. Poate produce însă
trombocitopenie.
Reacţ ii adverse - în doze mari produce o afectare toxică a ficatului.
Se administrează oral, 500mg o dată , maxim 2,5g / zi. Un comprimat are
500mg.

3). DERIVAŢ I DE FENAZONĂ

a. Aminofenazona (Piramidon) - are proprietă ţi analgetice ş i antipiretice

asemă nă toare acidului acetilsalicilic, dar efectele sale antiinflamatorii mai reduse
decât la aspirină .
Reacţ ii adverse:
- poate produce aplazie medulară de natură alergică cu mortalitate
mare
- prezintă risc cancerigen
- erupţii cutanate
- edem angioneurotic
Se administrează oral câte 300-600 mg / odată .
b. Metamizolul sodic sau noraminofenazona (Algocalmin, Nevralgin) are toate
proprietă ţile aspirinei, efectul analgetic fiind mai intens decât cel antipiretic, iar
efectul antiinflamator fiind slab.
 166

Nu prezintă risc cancerigen, dar poate declanşa aplazia medulară ş i

agranulocitoza la bolnavii cu agranulocitoză la aminofenazonă în antecedente.
Un avantaj este faptul că fiind solubil în apă , poate fi administrat şi parenteral.
c. Fenilbutazona şi Oxifenbutazona au acţiune în principal antiinflamatorie
(antireumatică ). Calmează durerea şi scad fenomenele inflamatorii în poliartrita
reumatoidă , spondilita anchilopoietică , reumatism cronic, criza gutoasă ,
tromboflebită .
Se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice şi poate deplasa de pe
proteine alte medicamente: anticoagulantele orale, sulfamidele antidiabetice,
sulfamidele antibacteriene - că rora le creşte, asftel, efectul.
Din metabolizarea Fenilbutazonei rezultă Oxifenbutazona (cu proprietă ţi
antiinflamatoare şi de retenţie hidrosalină ) ş i -hidroxi-fenilbutazona (cu proprietă ţi
uricozurice, utilă în tratamentul gutei).
Reacţ ii adverse:
- iritaţie gastrică cu arsuri, dureri epigastrice, greaţă , vomă .
- activarea ulcerului gastroduodenal ş i favorizarea complicaţiilor:.............,
melenă , perforaţii, penetraţii.
- retenţie hidrosalină  edeme.
- risc de agranulocitoză şi aplazie medulară .
Contraindicaţ ii:
- la ulceroş i
- la cardiaci, hipertensivi
- în boli renale sau hepatice
- în boli de sânge ş i în alergii.
Se administrează oral, 600mg/zi timp de 7-10 zile, în 3 prize, după mese. Se
poate administra şi intramuscular ş i intrarectal.

4). INDOMETACINA - este un derivat de acid indolacetic, foarte activ ca

antiinflamator. Este cel mai puternic inhibitor al sintezei de PG, efectul antiinflamator
fiind mai puternic decât cel antipiretic ş i cel analgetic.
Indicaţ ii:
- spondilita anchilopoietică
 167

- coxartroză
- crize de gută
- dismenoree
Reacţ ii adverse:
- anorexie, greaţă , epigastralgii, diaree, ulcer
- icter
- potenţează efectul anticoagulantelor orale  risc de sângerare
- tulbură ri de vedere
- neutropenie, trombocitopenie, anemie aplastică (foarte rar)
- reacţii alergice de tip anafilactic: erupţii urticariene, crize de astm.
Contraindicaţ ii:
- ulceroş i
- psihotici, parkinsonieni, epileptici (poate agrava boala).
Se administrează oral, în doze de 25 mg de 3-4 ori /zi, după mese.

5). PIROXICAMUL - are toate proprietă ţile antiinflamatoarelor nesteroidiene, dar

durata efectului este lungă , astfel încât se poate administra o dată /zi. Determină o
iritaţie gastrică puternică .

6). MELOXICAMUL - este înrudit cu Piroxicamul, are aceleaşi efecte, dar riscul de
afectare digestivă este mult mai mic. De asemenea, efectul antiagregant plachetar este
mai mic.
Studierea acestui medicament a dus la concluzia că ciclooxigenaza este de 2 tipuri:
- Ciclooxigenaza 1 care produce în mod tonic PG-e care sunt implicate cu
precă dere în menţinerea integrită ţii mucoasei digestive ş i în menţinerea normală a
agregabilită ţii plachetare.
- Ciclooxigenaza 2 care actionează fazic producând PG-e implicate în durere,
febră şi inflamaţii.
Deci, Meloxicamul inhibă mai mult ciclooxigenaza 2 decât ciclooxigenaza 1.
Alte medicamente care inhibă selectiv ciclooxigenaza 2 sunt: Rofecoxitolul ş i
Colecoxitolul care au efect antiinflamator, antipiretic şi analgetic, fiind utile în
tratamentul durerilor articulare cronice, în tratamentul dismenoreei, fă ră efecte pe
 168

mucoasa gastrică . Deoarece nu inhibă ciclooxigenaza 1, nu pot fi utilizate ca

antiagregante plachetare.
7). ...................(Singulair) - inhibă specific receptorii pentru LT-C4 şi LT-D4 având
efect antiasmatic, cu eficacitate maximă pe astmul provocat de antiinflamatoarele
nesteroidiene (în special astmul produs de aspirină ).
8). Alte antiinflamatoare sunt:
 Iboprofenul (Brufen) este un compus de sinteza cu structura aril-acetica,
avand efecte asemanatoare cu acidul acetilsalicilic.
Reacţ ii adverse:
- tulbură ri dispeptice, mai ales gastralgii.
- hemoragii digestive ş i ulcer (foarte rar)
- citoliză hepatică
- tulbură ri de vedere
- tulbură ri hematologice
Contraindicaţ ii:
- ulcerul ş i afecţiunile hepatice
- tulbură ri hematologice.
 Ketoprofenul şi Diclofenacul (Voltaren) - sunt derivaţi aril-acetici cu
proprietă ţi similare Ibuprofenului, dar mai activi ca acesta. Au în special efect
antiinflamator.

CURS 14

Histamina şi antihistaminicele

Histamina este o amină biogenă care rezultă prin decarboxilarea histidinei, reacţie
catabolizată de histidin-decarboxilază . Majoritar, histamina este formată în mastocite
şi în leucocitele bazofile, unde se gă seşte depozitată în formaţiuni granulare,
 169

împreună cu heparina, condroitin sulfaţi ş i ATP, iar cantită ţi mici se formează în

mucoasa gastrica, unii neuroni ş i în ţesuturile care se dezvolta repede.
Eliberarea din granule se face pe 2 că i:
1. Imunologica - pe suprafaţa mastocitelor se leagă Ig E sau Ig G, având drept
efect eliberarea de histamina cu consum de energie şi Ca2. Refacerea
depozitelor se face după câteva zile sau să ptă mâni.
2. Prin mecanism de feed-back negativ, prin receptorii H2 ce se gă sesc pe
mastocitele din piele şi bazofilele din sânge.
Din punct de vedere farmacologic, este importanta eliberarea chimica (morfina şi
tubocurarina) şi mecanica de histamina. Orice agresiune chimica sau mecanica duce la
eliberarea de histamina.
Principalele cai de metabolizare constau în N-metilare, urmata de dezaminarea
oxidativa sub influenta MAO, cu formare de acid imidazol acetic, sau sub influenta
DAO, cu formare de acid imidazol acetic, care este în parte ribozoconjugat.
În cursul administră rii orale, histamina este practic în întregime inactivata de flora
intestinala, cu formare de N-acetilhistamina.

Mecanisme de acţiune

Mecanismul de acţiune este reprezentat de acţionarea specifica pe receptorii situaţi

pe membranele celulare.
Receptorii histaminici sunt de 3 tipuri;
- H1 - localizat la nivelul musculaturii netede endoteliale, în creier (pe
membrana postsinaptică ). Sunt cuplaţi cu o proteina G legata de fosfolipaza C 
acţionează prin creşterea ITP şi DAG. Un agonist parţial selectiv este Fluorofenil
histamina.
- H2 - se gă sesc în mucoasa gastrica, miocard, mastocite (mecanism de feed-
back), creier (postsinaptic). Acest receptor este cuplat pozitiv cu adenilat cilaza (creste
AMPc). Ca agonist parţial selectiv: Dimaprid.
- H3 - se gă sesc în creier (presinaptic), plex mienteric. Sunt cuplaţi cu proteinele
Gi  scad concentraţia de AMPc.
 170

Efectele histaminei

1. Pe aparatul cardiovascular:
- hipotensiune explicata printr-o vasodilataţie directa mediata H1 (cel mai
important) ş i H2 la nivelul arteriolelor şi sfincterelor precapilare
- tahicardie reflexa şi tahicardie prin acţiune directa mediata H2 pe miocard.
- cefalee pulsatila, senzaţie de că ldură , înroşirea tegumentelor, prin efecte
vasodilatatoare prin secreţie de EDRF.
- creste permeabilitatea vasculara  edem.
2. Pe aparatul digestiv:
- stimulează puternic secreţia gastrica de HCl, pepsina şi factor intrinsec (H1).
- contracţie a musculaturii gastrointestinale - la doze mari se produce diaree
(H1).
- stimulează secreţia intestinala ş i cea a colonului.
3. Pe aparatul respirator: bronhoconstricţie - efect slab la omul să nă tos şi efect
marcat la astmatici.
4. La nivelul terminaţiilor nervoase: introdusă intradermic provoacă durere, prurit şi
dezvoltă rapid o reacţie vasculară caracteristică , asemă nă toare papulei urticariene,
numita tripla reacţie: la nivelul injectă rii apare o pată roş ie circulară care este rapid
înlocuită de o papulă , înconjurată de o areolă roşie, neregulată .
5. Pe musculatura netedă a aparatului genitourinar efectele sunt nesemnificative,
dar unele femei gravide cu reacţii anafilactice au avortat.
6. La doze mari este stimulata secreţia MSR.
Reacţ ii adverse:
- hipotensiune cu caracter ortostatic
- cefalee
- că ldură , înroşirea pielii.
Histamina nu se administreaza ca medicament ! În terapeutică se folosesc
antihistaminicele.

ANTIHISTAMINICE H1
 171

(Antagoniştii H1 selectivi)

Din punct de vedere al cronologiei descoperii lor avem:

1. Antihistaminice de generaţia I - dau sedare
2. Antihistaminice de generaţia II - nu dau sedare pentru ca nu stră bat bariera
hematoencefalică .
Antihistaminicele se absorb rapid şi în proporţie mare din intestin, şi se distribuie larg
în organism. Sunt metbolizate intensiv în ficat, majoritatea având efect relativ scurt: 4-
6 ore. Medizina acţionează 24 de ore, fiind antihistaminic cu acţiune lunga.
Antihistaminicele sunt amine ce prezintă metaboliţi activi.
Antihistaminicele au 2 categorii de acţiuni:
1. Acţiune care apare prin blocarea H1 - acţiune antagonistă complet
reversibilă . Au efect slab pe H3, iar efectul pe H2 este aproape neglijabil.
Antihistaminicele H1 au efect antialergic.
2. Acţiuni care apar prin alte mecanisme - pentru ca are structura
asemă nă toare cu substanţele care acţionează pe receptorii colinergici,
serotoninergici, 1 adrenergici. Au urmă toarele efecte:
- sedare de intensitate variabila în funcţie de produs (la copii pot sa apară
fenomene de excitaţie).
- antiemetic - daca sunt administrate în profilaxia ră ului de mişcare
- efect anticolinergic - prin blocarea receptorilor muscarinici. Aceste
medicamente pot avea efecte favorabile ş i în unele rinite nonalergiceprin efecte
parasimpatolitice.
- efect antiparkinsonian - prin efect anticolinergic.
- antagonişti pe 1 adrenergici - Fenotiazine - produc hipotensiune arteriala
ortostatica.
- pot bloca receptorii serotoninergici fă ră manifestă ri clinice importante.
- acţiune anestezica de tip local: Difenilhidramina şi Prometazina blochează
receptorii din canalele de Na.
1. Antihistaminice din generaţia I:
a. Dimenhidrina - are efect sedativ puternic; se foloseşte pentru profilaxia ră ului de
mişcare.
 172

b. Pirilamina - are efect sedativ moderat, ajutând la instalarea somnului (nu induce
somnul).
c. Ciclizina şi Meclizina - antihistaminice H1 cu efect sedativ slab, cu durata lunga de
acţiune, folosita şi pentru profilaxia ră ului de mişcare.
d. Clorfeniramina - este un sedativ slab, fiind un antialergic puternic; mai este folosit
în asociaţii medicamentoase în tratamentul ră celii.
e. Prometazina - este fenotiazina cu efect sedativ destul de puternic. Efectul
antihistaminic se instalează lent şi este durabil - circa 12 ore. Are efect antiemetic
eficace. Are oarecare acţiune anticolinergică ş i antiserotoninergică ; este anestezic
local şi analgetic.
Se administrează oral sub forma de clorhidrat, maleat sau teoclat de Prometazina,
în doze de 25 mg seara la culcare. În urgente se dau 50 mg i.m. sau în perfuzie i.v.
Este folosit ş i ca medicaţie preanestezică sau ca sedativ ş i pentru combaterea
insomniei, 25-50 mg seara.
f. Ciproheptadina - are cea mai marcată acţiune antiserotoninergică .
2. Antihistaminice din generaţia II:
a. Astenizolul (Hismanal) - are structura piperidinică ş i efect de lunga durata; se
administrează o data /zi şi nu are efecte sedative sau anticolinergice.
b. Terfenadina - are structura piperidinică şi efect de lungă durată ce se instalează
rapid.
c. Loratadina (Claritine) - are structura piperidinica ş i efect de lunga durata.
d. Cetirizina este un compus cu structura piperazinică şi are aceleaşi caracteristici
ca cele de mai sus.

INDICAŢ II

1. Reacţii alergice - sunt de primă alegere pentru profilaxia şi tratamentul reacţiilor

alergice slabe ş i moderate: în rinite alergice; în astm bronş ic nu se administrează
antihistaminice H1 pentru că au efect foarte slab. În reacţiile alergice au efecte:
sedativ, efecte de tip atropinic (retenţie de urină ), hipotensiune ortostatică , aritmii.
 173

2. Dermatite atopice - are efect sedativ şi antipruriginos. Nu se poate stabili care

antihistaminic H1 este mai bun; de aceea se testează . În terapiile de lungă durată ,
efectul poate să scadă .
3. Ră u de mişcare - pentru profilaxie, în special Dimenhidrina ş i Prometazina (cele
de generaţia I de obicei). Sunt indicate în afecţiuni vestibulare (sindrom Meniere),
greaţă matinală la gravide (nu toate antihistaminicele se pot da la gravide:
piperazinele sunt contraindicate).

Medicaţia metabolică

1. Tratamentul gutei
2. Medicamente care influenţează metabolismul oaselor.

1. Tratamentul gutei

Guta este o afecţiune metabolică familială caracterizată prin episoade recente de artrită
acută produsă prin depozitarea uratului monosodic în articulaţii şi cartilaje. De asemenea,
pot să apară calculi de acid uric în rinichi. Guta este asociată cu creşterea concentraţiei de
acid uric în plasmă .
Tratamentul are ca scopuri:
- îndepă rtarea atacului acut de gută .
- prevenirea recurenţelor atacurilor ş i litiazei urice.
Patogenie:
Creşte concentraţia de acid uric în lichidul sinovial, acidul uric cristalizează , iar
cristalele sunt fagocitate de celulele sinovialei; aceste celule eliberează prostaglandine,
enzime lizozomale, IL1, etc. Aceste substanţe acţionează ca factori chemotactici pentru
PMN, producându-se astfel amplificarea procesului inflamator în articulaţii.
Cele mai eficiente medicamente, ca tratament cronic, de prevenire a recurenţelor, sunt
cele care inhibă activitatea leucocitelor. Tratamentul se prescrie numai la bolnavii cu gută
şi/sau cu litiază urică . Deci, dacă pacientul are hiperuricemie fă ră manifestă ri clinice, nu se
dă tratament.
 174

Medicamente

1. Colchicina – este un alcaloid care se absoarbe foarte uşor şi are un efect

spectacular pentru pacient: atenuează durerea şi inflamaţia de la nivelul
articulaţiilor în 12-24 de ore ş i le înlă tură în 2-3 zile. Nu are alte efecte metabolice
şi nu modifică metabolismul acidului uric.
Mecanism de acţ iune: se leagă de tubulină (o proteină intracelulară ) şi inhibă
polimerizarea sa în microtubuli  leucocitele nu mai pot migra la locul inflamaţiei şi nu
se realizează fagocitoza cristalelor de acid uric. De asemenea, diminuează producerea
de acid lactic scade depunerea uratului (depunerea este favorizată de mediu acid).
Indicaţ ii: se administrează în atacul acut de gută . Doza este de 0,5 mg, apoi câte 0,5
mg din 2 în 2 ore până când dispare durerea sau apar reacţiile adverse. Dacă
tratamentul este bine suportat se administrează şi tratament cronic.
Reacţ ii adverse: are un efect toxic mitotic, împiedicând formarea fusului de diviziune,
prin legarea de proteina microtubulară din structura sa. Astfel, se blochează mitoza în
metafază  nucleii devin anormali, iar celulele pot muri  toxicitatea ei este mare.
Poate provoca: greaţă , vomă , diaree, colici, gastroenterită acută . În administrarea
cronică poate deprima hematopoieza, cu risc de agranulocitoză şi anemie aplastică .
Dacă apare diaree, se înlocuieşte Colchicina cu un antiinflamator nesteroidian. Se pot
folosi toate, dar de obicei se foloseşte Indometacina: 50 mg la 6 ore; după 3-4 prize
apare ră spuns favorabil  se scade doza: 25 mg de 3-4 ori pe zi, timp de 4-5 zile.
Nu sunt indicaţi salicilaţii, pentru că aspirina la doze mici favorizează retenţia de acid
uric.
2. Uricozurice
A. Probenecid – creşte secreţia urinară a acidului uric, ca urmare a inhibă rii
sistemului transportor implicat în reabsorbţia tubulară a acestuia. Are un efect
destul de lung.
Reacţ ii adverse: în doze mari inhibă secreţia tubulară a penicilinelor, ducând la
creşterea nivelului plasmatic al acestora. Poate da: erupţii cutanate alergice,
fenomene de iritaţie gastrointestinală (se administrează cu prudenţă în ulcer).
Poate favoriza formare de calculi renali de acid uric; de aceea se administrează
lichide şi se alcalinizează urina.
 175

B. Sulfinpirazona (Anturan) – este un metabolit al Fenilbutazonei. Este, de

asemenea, inhibitor al reabsorbţiei tubulare la nivel renal. Efectul este
comparabil cu Probenecidului şi este antagonizat de salicilaţi
Administrate în perioadele asimptomatice dintre accesele de gută ş i în artrita cronică
tofică , scade valorile uricemiei că tre normal, împiedică sau reduce frecvenţa acceselor
şi micş orează complicaţiile viscerale ş i osoase.
3. Allopurinol - este un analog sintetic al hipoxantinei (precursor al acidului uric) care
inhibă etapele terminale ale biosintezei de acid uric pentru că inhibă xantinoxidaza
(transformă hipoxantina în xantină ş i pe aceasta în acid uric). Se foloseşte pe
perioadă lungă (câţiva ani sau toată viaţa), la pacienţii cu tofi gutoşi sau care
elimină cantită ţi crescute de acid uric.
Reacţ ii adverse: este în general bine suportat. Se recomandă ca la începutul
tratamentului să se asocieze cu doze mici de Colchicină , pentru a preveni crizele
gutoase. Poate da intoleranţă gastrointestinală , nevrită periferică şi vasculită
necrozantă .
Pe timpul tratamentului pacientul nu trebuie să consume baze purinice (carne).

2. Medicamente care influenţ ează metabolismul oaselor

Reglarea metabolismului Ca2+ şi fosfaţilor:

- Parathormonul este hormonul principal – creş te concentraţia de Ca ş i scade
fosfatemia. La nivelul oaselor creşte activitatea şi numă rul osteoclaştilor. În
rinichi creşte reabsorbţia de Ca şi scade reabsorbţia fosfaţilor.
- Vitamina D – se formează în piele din 7 dehidro-colesterol sub acţiunea
razelor UV. Din punct de vedere farmacologic ne interesează vitamina D3.
Efectele vitaminei D: creşte absorbţia intestinală de Ca ş i a fosfaţilor, scade
excreţia renală a cestora, stimulează procesului de resorbţie osoasă 
creşte calcemia ş i fosfatemia.
- Calcitonina – scade calcemia ş i fosfatemia prin inhibarea resorbţiei osoase şi
prin scă derea reabsorbţiei tubulare.
 176

- Glucocorticoizii – inhibă transportul Ca prin peretele intestinal, creşte

excreţia renală a Ca, creşte resorbţia osoasă ş i blochează sinteza fibrelor
de colagen la nivelul oaselor.

Grupe de medicamente:
1. Bifosfonaţi
A. Etidronat
B. Pamidronat
C. Alendronat
Bifosfonaţii întârzie formarea cristalelor de hidroxiapatită . Absorţia de Ca din
intestin este redusă (maxim cu 10 %). Alimentele ingerate scad acest procent; de
aceea se administrează pe stomacul gol).
Reacţ ii adverse: reflux gastro-esofagian  pacientul trebuie să stea în ortostatism
circa 1 oră . Se acumulează în oase unde ră mâne câteva luni (acesta este T½).
Indicaţ ii: se administrează în hipercalcemia asociată cu procesele maligne,
osteoporoză , sindromul de calcificare ectopică , boala Paget.
2. Plicamicina este un antibiotic citotoxic indicat în unele forme de hipercalcemie.
Principala indicaţie este boala Paget.
Mecanism: se leagă de ADN şi inhibă sinteza de ARN.
Reacţ ii adverse: are toxicitate mare.
3. Diureticele – diureticele tiazide (de ansă Henle) scad excreţia renală a Ca.

Hipercalcemia

Trebuie tratată pentru că se însoţeşte de o deprimare progresivă a SNC ce poate

evolua spre comă sau deces.
Cauze: hiperparatiroidism, cancer însoţit sau nu de metastaze osoase, terapia cu
diuretice tiazinice.
Medicamente administrate:
- diuretice saline
- Bifosfonaţi: Pamidronat – perfuzie i.v. cu 60-90 mg
 177

- calcitonină – nu are efecte puternice, dar este lipsită de reacţii adverse.

- nitrat de galiu (în USA) – inhibă resorbţia osoasă ; se administrează în
perfuzii i.v. timp de 5 zile, 200 mg/ zi / m2.
- plicamicină
- de obicei se dau fosfaţi – cea mai rapidă cale: administrare de soluţii
perfuzabile: 1.5 g de fosfat elementar în perfuzie i.v. 6-8 ore.
- glucocorticoizii.

Hipocalcemia

Are urmă toarele manifestă ri: tetanie, parestezii, risc de laringospasm, convulsii.
Cauze: hipoparatiroidism, deficit de vitamina D, insuficienţă renală .
Medicamente administrate:
a). se administrează Ca i.v., i.m., intern:
- gluconat de Ca – este preferat pentru perfuzii şi administrare i.v. fiind
mai puţin iritant pentru vene.
- carbonat de Ca – preferat pentru uz intern.
b). vitamina D (calcitriol) – efectul apare în 24-48 de ore.
c). preparatele ce asociază Ca şi vitamina D – se evită pentru că nu se pot doza
exact.

Hiperfosfatemia

Apare ca o complicaţie a insuficienţei renale. Se poate rezolva în cadrul dializei.

Medicamente administrate:
- perfuzii cu glucoză ş i insulină
- se utilizează controlul dietei
- antiacide cu aluminiu - Al(OH)3, ce formează fosfat de aluminiu, care nu se
absoarbe.

Hipofosfatemia – se administrează oral fosfaţi.

 178

Osteoporoza:

Este o pierdere anormală a densită ţii osoase cu predispoziţie la fracturi. Este mai
frecventă la femei în perioada menopauzei, dar poate să apară şi după administrarea
de glucocorticoizi, în tireotoxicoză , hiperparatiroidism, alcoolici, astronauţi.
Medicamente administrate:
- După menopauză se dau ciclic estrogeni pe o perioadă lungă ; pentru că
există riscul de cancer de miometru, se asociază cu progesteron.
- Se mai recomandă o dietă bogată în Ca ş i vitamina D.
- Calcitonină
- Fluor
- Bifosfonaţi.

Boala Paget:

Este o afecţiune osoasă localizată , caracterizată printr-o resorbţie osoasă datorită

activită ţii crescute a osteoclaştilor, însoţită de o formare osoasă secundară anormală .
Cauza acestei boli este incertă .
Din punct de vedere paraclinic creşte fosfataza alcalină în plasmă şi creşte
concentraţia hidroxiprolinei în urină .
Tratament: scă derea durerii la nivel local, prevenirea fracturilor.
- Calcitonină subcutanat sau i.m. 50-100 UI o dată la 2 zile.
- Bifosfonaţi, dar dau ca reacţie adversă osteomalacie.
- Plicamicina.
 179

CURS 15

GLUCOCORTICOIZII

Glucocorticoizii sunt hormoni ai corticosprarenalei sau analogi de sinteză cu efect

antiinflamator marcat ş i acţiuni importante asupra metabolismului glucoproteic.

MECANISM DE ACŢ IUNE

Glucocorticoizii pă trund în citoplasmă , unde se leagă de un receptor specific

determinând desfacerea din macromolecula acestuia a unei proteine fosforilate. Astfel,
receptorul este activat şi pă trunde în nucleu unde se leagă de o porţíune de ADN
(glucocorticoid-response elements), reglând transcripiţia unor gene specifice. De
obicei, transcripţia este stimulată , crescând sinteza de ARN specific. Astfel, sunt
sintetizate proteine enzimatice ce intervin în diverse procese metabolice.
De asemenea, mai sunt sintetizate proteine cu proprietă ţi antiinflamatoare numite
lipocortine, care împiedică acţiunea fosfolipazei A2  inhibă sinteza acid arahidonic
 inhibă sinteza de prostaglandine şi leucotriene.

EFECTE

1. Acţiune antiinflamatoare mai mare decât a antiinflamatoarelor nesteroidiene.

Influenţează atât faza exudativă , faza necrotică cât ş i faza proliferativă a inflamaţiei 
pot fi utilizate în boli degenerative inflamatorii: reumatismul poliarticular acut,
poliartrită reumatoidă , lupus eritematos diseminat, boli autoimune, în rejecţii ale
transplantelor şi grefelor. Glucocorticoizii mai sunt folosiţi ş i în tratamentul hepatitei
cronice (Atenţie!! Nu pot fi utilizaţi în hepatitele acute pentru că exacerbează
viremia!). Au şi acţiune antiinflamatorie nespecifică .
2. Influenţează formula sanguină :
- scade numă rul limfocitelor, eozinofilelor, bazofilelor.
- creşte numă rul PMN, trombocitelor, hematiilor.
 180

- inhibă sinteza IL2 şi limfokinelor (factorul chemotactic, factorul de

proliferare al limfocitelor, factorul de activare al macrofagelor, factorul de
permeabilizare al capilarelor). de că tre limfocitele T.
De aceea, glucocorticoizii pot fi utilizaţi ca:
- antialergice
- în limfoame, cancere de sânge  scade numă rul limfocitelor.
- în reacţii de rejecţie.
3. Creşte rezistenţa organismului în condiţii de stress  este folosit în tratamentul
şocului anafilactic deoarece diminuează formarea edemului local, iar prin eliberarea
de adrenalină şi noradrenalină , susţine organismul în condiţii de stress.
4. Scade rezistenţa organismului la infecţii deoarece sunt inhibate: -
ră spunsul inflamator şi ră spunsul imunologic la agenţii infecţioş i
- fagocitarea ş i digestia intracelulară a microorganismelor.
- sinteza interferonului
- reacţia febrilă .
Este contraindicată folosirea glucocorticoizilor în fazele acute ale diverselor boli
infecţioase.
5. Influenţează metabolismul:
- proteic - creşte catabolismul, creşte gluconeogeneza hepatică .
- glucidic - are efect hiperglicemiant
- lipidic - este favorizată eliberarea acizilor graşi cu lanţ lung.
- osos - diminuează matricea proteică osteoidă , scade absorbţia digestivă
şi creşte eliminarea urinară a Ca2+ (acţiune antivitaminică D), stimulează
osteoclaştii, scade numă rul osteoblaştii  favorizează apariţia osteoporozei.
6. Pe aparatul digestiv: creşte secreţia de HCl, pepsină , gastrină favorizând
apariţia ulcerelor gastrice: ulcerul este moale, fă ră fenomene inflamatorii, cu tendinţă
mică la fibroză ş i fă ră imagine radiologică .
7. Pe aparatul cardiovascular: HTA ca urmare a efectului de retenţie hidrosalină .
8. Pe SNC: stimulare cu senzaţie de euforie ş i stare de bine, insomnie, nervozitate.
Uneori pot fi declanşate stă ri psihotice (psihoze active, schizofrenie).
9. Pe ochi: creşte presiunea intraoculară , favorizează cataracta capsulară
posterioară .
 181

10. Pe aparatul muscular: distrofii ale maselor musculare, în special la extremită ţi,
mai ales la coapse. Uneori apare diminuarea masei musculare  miopatie cortizonică .
11. Pe axul hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian: hiperfuncţia CSR duce la
instalarea hipercorticismului exogen (sindrom Cushing) după 2 să ptă mâni de
tratament. După 3-4 să ptă mâni de tratament cu glucocorticoizi de durată lungă , se
inhibă secreţia de ACTH. Astfel, apar fenomene de hipocorticism endogen. Când se
întrerupe aportul exogen de glucocorticoizi apare insuficienţa CSR şi, cu timpul, chiar
atrofia acestor glande (boala Addison). Astfel, apare corticodependenţa.

CLASIFICARE

I. În funcţie de potenţă :
A. Glucocorticoizi cu potenţă mică :
- Hidrocortizon cu unitatea de doză de 25 mg
- Cortizon cu unitatea de doză de 20 mg.
B. Glucocorticoizi cu potenţă medie:
- Prednison cu unitatea de doză de 5 mg,
- Prednisolon cu unitatea de doză de 4mg
- Metilprednisolon cu unitatea de doză de 4mg
- Triamcinolonă cu unitatea de doză de 3mg.
C. Glucocorticoizi cu potenţă mare:
- Dexametazona cu unitatea de doză de 0,75 mg
- Betametazona cu unitatea de doză de 0,75 mg
25 mg Hidrocortizon  5 mg Prednison  0,75 mg Dexametazonă etc.
În afecţiuni acute se dau glucocorticoizi cu potenţă mică şi efect scurt, administraţi
injectabil. Apoi se dau glucocorticoizi cu potenţă medie. Medicamenetele se
administrează în priză unică , la micul dejun, între orele 6-8 am. Nu se pot da mai mult
de 3 să ptă mâni aceste doze de atac. Dozele se scad câte 5 mg pe să ptă mână până
se ajunge la un tratament de întreţinere de 5-10 mg, ce poate fi întrerupt. Se preferă
terapia alternativă (o zi da, una nu) pentru a lă sa ş i CSR să mai secrete.
II. În funcţie de durata efectului:
A. Glucocorticoizi cu durată scurtă (6-8 ore):
 182

- Hidrocortizon
- Cortizon
B. Glucocorticoizi cu durată medie (12-36 ore):
- Prednison
- Prednisolon
- Metilprednisolon
- Triamcinolonă
C. Glucocorticoizi cu durată lungă (peste 54 de ore):
- Dexametazona
- Betametazona
III. În funcţie de efectul antiinflamator ş i retenţia hidrosalină :
A. Glucocorticoizi cu efect antiinflamator slab şi efect marcat de retenţie
hidrosalină :
- Hidrocortizon
- Cortizon
B. Glucocorticoizi cu efect antiinflamator mediu şi efect slab de retenţie
hidrosalină :
- Prednison
- Prednisolon
- Metilprednisolon
- Triamcinolonă
C. Glucocorticoizi cu efect antiinflamator marcat şi lipsiţi de efect retenţie
hidrosalină :
- Dexametazona
- Betametazona
PREPARATE
1. Preparate hidrosolubile injectabile i.v. - sunt utilizate în condiţii de urgenţă : şoc
anafilactic, criza de astm, insuficienţă CSR acută , boli inflamatorii grave.
A. Hidrocortizon hemisuccinat - fiole de 25 mg, 50 mg, 100 mg. Doza de
întreţinere este de 100-200 mg o dată şi 600-1000 mg la 24 de ore.
 183

B. Prednisolon Na succinat, Na fosfat, hemisuccinat ş i Metilprednisolon Na

succinat - fiole de 250 mg. Doza pentru o dată este de 2 fiole şi se poate repeta după
6-8 ore.
C. Dexametazonă şi Betametazonă Na fosfat şi Na succinat - sunt preparate de
rezervă , fiind folosite în şoc circulator, colaps.
2. Preparate hidrosolubile injectabile i.m. sau intraarticular, infiltraţii locale - sunt
preparate al că ror ester este de tipul acetat sau acetonid: Hidrocortizon, Prednisolon,
Metilprednisolon, Triamcinolonă . Triamcinolona acetonid, Metilprednisolon acetat pot
avea efect retard şi de aceea se administrează 1 fiolă la 3-4 să ptă mâni, acestea fiind
utile în cure scurte, pentru tratamentul episoadelor acute ale unor boli inflamatorii
cronice sau a perioadelor de agravare a astmului bronşic. Ele trebuie evitate în
tratamentele îndelungate (cu excepţia bolnavilor cu o corticodependenţă definitivă )
pentru că deprimă permanent sistemul hipotalamo-hipofzar, cu un risc mare de
insuficienţă CSR iatrogenă .
Cortizon acetat - pentru a fi activ, trebuie ca la nivelul ficatului să fie transformat în
Hidrocortizon. Deci, nu se administrează local, ci numai sistemic. Este folosit în
insuficienţa CSR pentru că are structură asemă nă toare cu a cortizolului.
Dexametazona dipropionat şi Betametazona dipropionat. Asociate, există sub
denumirea tipizată de DIPROFOSH. Acestea au efect retard (3-4 să ptă mâni).
3. Preparate locale:
- unguente: Hidrocortizon acetat, acetonid, Prednison acetat, Betametazonă
dipropionat. Sunt folosite în dermatoze, cu excepţia celor virale. Exclusiv pentru uz
dermatologic sunt: Fluocinolona acetonid, Fluocortolona, Flumetazona pivalat.
- soluţii oftalmice - sunt utilizate în diferite conjunctivite (exclus cele virale):
Hidrocortizon acetat, acetonid asociat cu un antibiotic.
- soluţii injectabile local - vezi punctul 2.
4. Preparate sub formă de aerosoli: Beclometazona dipropionat - se administrează
numai la pacienţii astmatici care nu sunt corticodependenţi.
5. Preparate orale:
A. Prednisonul - se foloseşte ca atare sau ca acetat. Potenţa acţiunilor
inflamatorii, acţiunea limfolitică ş i de stimulare a glicogenezei hepatice este de circa 5
ori mai mare decât ale Hidrocortizonului (5 mg Prednison  25 mg Hidrocortizon).
 184

Prednisonul este transformat în ficat în Prednisolon, aceasta fiind forma biologic

activă . Tratamentul cu Prednison este avantajos în curele prelungite, persistând relativ
mult în ţesuturi (T½ este de 200 minute). T½ plasmatic este de 60 de minute. Se
utilizează ca antiinflamator, antialergic şi pentru alte indicaţii ale medicaţiei
glucocorticoide.
Se administrează oral (comprimate de 5 mg):
- dozele de atac sunt de 30-100 mg / zi, dimineaţa la micul dejun, apoi se
scad câte 10 mg pe să ptă mână .
- dozele de întreţinere sunt de 5-10 mg / zi, 1-2 comprimate în priză
unică , dimineaţa la micul dejun.
B. Prednisolonul - are proprietă ţi similare cu Prednisonul. Pentru că este forma
biologic activă , se foloseşte atât pe cale generală , cât ş i locală . Se foloseşte ca atare
sau ca acetat. Se administrează oral (comprimate de 4 mg) în aceleaşi doze ca
Prednisonul.
C. Metilprednisolonul (Medrol) - este asemă nă tor Prednisolonului ş i se
administrează oral în aceleaşi doze.
D. Dexametazona - este un derivat fluorat de metilprednisolon cu potenţă
foarte mare (0,75 mg  5 mg Prednison  25 mg Hidrocortizon). Se leagă relativ
puţin de proteinele plasmatice şi are un T½ plasmatic de 200 minute.Persistă timp
îndelungat în ţesuturi, având o durată lungă de acţiune - până la 72 de ore.
Deprimă continuu ş i puternic axul hipotalamo-hipofizo-suprarenal, ceea ce face ca
Dexametazona să nu fie folosită în tratamente de lungă durată . Se foloseşte în proba
de frenaj a secreţiei de ACTH şi pentru tratamentul hiperplaziei suprarenale
congenitale.
Se administrează oral în doze de 0,5-15 mg / zi.
Betametazona - este un izomer al Dexametazonei, având proprietă ţi şi potenţă
asemă nă toare cu aceasta.
AB
Sunt med care distrug germenii(bact) Unele AB omoara germenii=ef bactericid,exp
penicilinele si aminoglicozidele,altele inhiba multiplicarea germenilor=ef
bacteriostatic,exp tetraciclinele,cloramfenicolul,eritromicina.
Clasif AB:
 185

PENICILINE
Peniciline cu specrtu ingust – act doar pe cateva tipuri de germeni: coci Gram pozit,
coci Gram neg, bacili Gram poz si spirocheta sifilisului
BENZIL-PENICILINA(PENICILINA G)- are specrtu ingust,activata pe bacili Gr poz. Nu
este activata pe stafilococi, pt acestia prod o enzima numita penicilaza(betalactamaza)
care distruge benzilpenicilina.Nu este activata pe bacilii gram negativ.Nu e utila pt tart
infectiilor urinare. Mc de act: inhiba formarea peretelui bacterian la bact care se
multiplica.Are ef bactericid-degenerativ, ef dureaza 4-6 ore. Nu se adm intern pt ca e
distrusa de acidul din stomac. Se adm inj i.m. in infectii grave, exp pneumonie
pneumococica. Dk pac are si insuf card ii dam Penicilina G potasik, dk are insuf renala
ii dam penicil G sodik. Contraindik la alergii grave(soc anafilactic)
FENOXIMETIL-PENICILINA(PENIC V) Se adm doar oral pt ca e rezist la acidul din
stomac.Se da in ionf usoare-angina streptococica(inf cu strpt in faringe) Nu e activata
pe stafilococi,bacili Gr neg.Contraindik la cei cu alrgii la peniciline
OXACILINA-activa pe stafilococ, da alergii incrucisate cu benzil-penicilina
BENZATIL-BENZIL-PENICILINA(MOLDAMINUL) e o penic de depozit(retadr) se adm
inj, i.m. o data pe luna. Se fol pt profilaxia inf strptococice la bolnavii cu boli
poststreptoc.
Peniciline antistafilococice
OXACILINA este rezist la penicilinaza, deaceea este activa impotriva stafilococilor. Da
alergii incrucis cu...*vezi mai sus
Peniciline cu specrtu largit- act pe bacilii Gr negativ, dar nu pe stafilococi
AMPICILINA-are spectru larg, este activa pe bacilii Gr neg si poz. NU este activata pe
stafilococ, nu e rezist la penicilinaza. Da alergii incrucisate cu benzil-penicil. Realiz coc
mari in ila si urina=>se fol in trat infectiilor biliare, urinare, respiratorii. Sea adm
intern,.in cazuri grave se poate adm inj.Poate da reactii(eruptii cutanate)
AMOXICILINA-asemanatoare cu ampicilina dar se absoarbe mia bine din tubul
digestiv. Se asociaza cu acidul clavulanic=>augmentin. Acidul clavulanic inhiba
penicilinaza=>are spectru larg de act.(si pe stafilococi si pe bacilii Gr neg)

AMINOGLICOZIDE-sunt activate pe bacilii Gr neg. Au ef bactericid absolut-omoare

germenii in multiplicare si pe cei care nu se multiplica.. Sunt toxice pt rinichi si pt
 186

perechea VIII nn cranieni; pot produce insuf renala, scaderea auzului, tulb de echilibru.
Se adm inj sau extern
STREPTOMICINA-se fol si pt tart tuberculozei
KANAMICINA, GENTAMICINA-adm inj, i.m.
NEOMICINA- f toxic de aceea se adm doar extern
Tetraciclina-are spectru larg, adik activata pe germenii Gr- si + Are ef bacteriostatic. se
adm intern pe stomacul gol, absorbtia ei este scazuta de fier, lapte si med antiacide.
Se adm extern pt inf cutanate. Nu se adm la gravide si la copii ptr ca prod malformatii
dentare. Poate prod candidoza bucala
Doxicilina-este o tetraciclina noua, se absoarbe mai bine in tubul digestiv.
Cloramfenicolul-este un AB bacteriostatic cu spectru larg. indikt in trat febrei tifoide.
Poate da rc adverse grave: deprimarea maduvei hematoformatoare cu pancitopenie,
la nou-nascut produce sindr cenusiu
Eritromicina-AB cu struct de macrolida care se da la pac alergici la penicilina. Este
bacteriostatic. Are spectru ingust
Sulfamidele au efect bacteriostatic. Sunt contraindik la nou+nascuti pt k cresc
bilirubina si prod icter nuclear.
Cotrimoxazol(Biseptol) are o asociere de 2 chimioterapice Sulfametoxazol(o sulfamida)
si trimetoprim. Ate ef bactericid. Se adm intern in inf resp, dig sau urinare. este
contraindikt la nou-nascuti pt k creste bilirubina si da icter nuclear

Neurotransmitatori(catecolamina) noradrenalina, adrenalina,dopamina.

Receptori: Alfa-1 in vase,face voconstricie, creste TA
Alfa-2 presinaptic, regleaza cant de neurotransmitatori
Beta-1 inima(stim activ cardiak-creste frecv, fota de contractie,conducerea atrio-
ventric),SNC(stim activ creierului)
Beta-2 in bronhii(bronhodilatatie) in uter(relaxare musculatura uter)

Simpatomimetice directe
 187

ADRENALINA in soc anafilactic i.v. In criza de astm s.c. Face bronhodil si

vasoconstr(creste TA si scade edemu mucoasei laringiene)
Se foloseste cu anestezice locale pt a creste durata anestezicului
se fol ca hemostatic local,face vasoconstric locala
Contrandik si rc adverse: tulburari de ritm-contraindikt la cardiaci, creste TA-
contraindikt la hipertensivi
NORADRENALINA stim recept alfa-1, face vasoconstrictie. Indikt in trat
colapsului(hipotens grava) pt ca molec de noradr e instab( e rapid inactivata) treb adm
i.v. lent, continuu in perfuzie.
FENIEFRINAstim doar alfa-1, se fol ca vasoconstr impreuna cu anestezice locale
DOBUTAMINA DOPAMINA stimdoar beta-1.Se adm in perfuzie i.v. in cazuri de insuf
cardiak grava
IZOPRENALINA agonist pe beta. Stim electiv recept alfa. Strcura de catecolamina de
aceea e distrusa in tubu dig, nu se poate adm int(la fel tubocurarina si adrenalina) Se
adm inhalator sau sublingual.Indikt in trat astmului(bronhodilatator) si in trat blocului
atrio-ventric. Creste conducerea atrio-ventric.E contraindikt la cardiaci.
SALBUTAMOLU stim beta-2 din bronhii. bronhodilatator selectiv.Indikt pt tratarea
astmului.Produce relaxarea uterului, de aceea e indikt la femei pt prev avortului.dz
prea mari e afectata si inima(dispare beta-2 selectivitatea)

Simpatomimetice indirecte(neurosimpatomimetice)
Sunt medik care stim elib de neurotransmitatoridin terminatiile nerv simpatice.
EFEDRINA nu are struct de catecolamina=>se poate adm intern.Prod stim centrala.
Indicatii: astm,hipotens cronica
Contraindik: cardiopatie ischemica,HTA
efedina(ca si adrenalina si noradr.) act ca vasoconstrictor si decongestionant
NAFAZOLINA vasoconstrictor local sub forma de pic de nas sau pt ochi.Se foloseste
doar local.Provoaca tafifilaxie(dk se adm timp indelungat ef dispare pt ca se termina
rez de neurotransmitatori)

Simpatolitice
Au ef inverse decat ale simpaticului
 188

Simpatolitice directe : blocheaza recept adrenergici

TOLAZOLINA blocheaza alfa-1 si alfa-2. Face vasodilatatie, se fol in tret bolilor
vasospastice(vasoconstr la vv periferice de la maini si de la picioare)contrindik la
bolnavii de ulcer si cardiaci
FENTOLAMINA blocheaza alfa-1,2 Face vasodilatatie.Se fol in trat bolilor vasospastice
PRAZOSIN blocheaza partial sau total anumite sinapse vegetative
neuroefectori.Blocheaza doar alfa-1 din patu vascular. Se fol in trat HTA.
PROPRANOLOL blocheaza beta-1,2 Se adm intern

Analgezice
sunt medik care act impotriva durerii.
1 analgezice centrale-act pe recept din SNC,rec opioizi. Exp:Morfina si codeine-aman2
se extrag di opiu si au struc fenantrenica

MORFINA-se fol import durelior puternice(cancer). Se adm inj, s.c. Este o subst din gr
toxice-stupefiante. Morf injectabila s.c. se poate adm in edem pilum acut pmreuna cu
digoxina i.v. si furosemid i.v. pt k linisteste misc resp ale bolnavului si pt k dilate vv,
scazand astfef presarcina si usurand munk inimii.
Mc. de act analgezik a morfinei: act agonist pe recept opioizi din SNC: recept μ (miu)
pt analgezie supraspinala si recept k pt analg spinala.
Alte ef ale morf: deprima centrii resp(in cz de supra dozare se prod deprimarea
respiratiei si moartea), euforie, deprima centrul tusei,ef spastic asupra musc netede(de
aceea se adm uneori impreuna cu atropine,care are ef antispastic), creste tens
intracraniana(contraindikta la cei cu tumori sau traum cran) Poate provoca
toleranta(tre crescuta dz pt a obt acelasi ef) si dependenta. Pt a trata depend de
morfina sa adm Metadona. Oprirea brusca a trat cu morfina sau metadona poate
provoca accidente-sindr de abstinenta la cei de pendenti de aceste subst.Motedona
are ef asemanatoare morfinei, dar la oprirea adm sindr de abstinenta este mai usor de
suportat.
 189

CODEINA(3-metil morfina) are ef analgesic si antitusiv.Se poate folosi impreuna cu alte

analgezice(aspirina, paracetamol)
Produce constipatie(incetineste tranzitul intestinal) de aceea se poate folosi pt tratarea
diareei.Contraindikta la asmatici pt k ingroasa secretiile bronsice.

2 analg periferice(antiinflamatorii nesteroidienee)-aceste med,in afara scaderii

durerii,scad si febra si au ef antiinflam.Act prin inhibarea unei enzime numita
ciclooxigenaza.Ca urmare scade sinteza de prostaglandine(PG) PG sunt subst care
intervin in prod senz de durere,in prod febrei si a inflam
ACID ACETILSALICILIC are ef: analgezig,scade febra,ef antiinflam, antiagregant
plachetar. Pt ef analgez si antipiretic se adm 1 cpr 500mg de 4 ori pe zi. Ef antiinflam
apare la dz mari(8 cpr pe zi) Ef antiagreg plachet apare la dz mici(jum de cpr pe zi)
Antiagreg plachet=inhiba agreg plachetelor,astfel previne formarea de cheag pe
artere coronare(prev infarctul) sau in art cerebrale(prev AVC) Rc adverse : irita
mucoasa gastrica, contraindik la cei cu boala ulceroasa, la alergici, prelungeste timpul
de sangerare,risc de hemoragii la cei cu insuf hepatica.Dk pac este alergic la aspirina
se poate da paracetamol.
PARACETAMOL este 1 slab inhibitor de ciclooxigenaza.Nu are ef antiinflam,are ef
analgezic si antipiretic.Nu irita mucoasa gastrica,se poate da pac cu boala
ulceroasa.Dk se dau dz prea mari este toxic pt ficat.
INDOMETACINA este cel mai puternic inhibitor de ciclooxigenaza.Are ef antiinflam
puternic.Irita mucoasa gastrica, contraindik la cei cu boala ulceroasa
FENILBUTAZONA are ef antiinflam puternic.irita mucoasa gastrik.Provoaca retentie
hidrosalina=>contraindik pac cu insuf card sau HTA
DICLOFENAC,PIROXICAM,IBUPROFEN au ef antiinfalm puternic

Anest gen cu adm i.v.

Barbiturice(tiopental) tiopentalu strabate repede bariera hemato-encefalica(adik
ajunge rpd din sg la creier) Se metab hepatic.
Benzodiazepine(Diazepam)
 190

KETAMINA prod anest disociativa=pac e constient,poate rasp la stimuli, dar nu simnte

durerea. Se fol la copii si la batrani cand deprimarea profunda a creierului ar fi
periculoasa.
Neuroleptanalgezia(asocierea Fenalyl+Droperidol) bolnavul e constient,dar nu simte
durerea.

Farmacicinetica AG i.v.(drumul parcurs de medicam prin org): Sunt molec mici

lipofile.Ajung direct in sg care le duce f repede la creier,creierul este un org bine vasc
si bogat in lipide.Ef apare f rpd,in mai putin de un minut.Ef dispare at cand sg ia molec
de AG de la creier si le duce la ficat unde vor fi metab si apoi elim

AG cu adm inhalatorie
Gaze: Protoxid de azot
Lichide volatile: Halotan este o hidrocarbura halogenata,toxic pt ficat,nu creste
secretiile traeobrons,poate provoca depresie resp.
Eter etlic creste secret traheobrons,perioada de inductie lunga(ef
apare greu,nu se mai fol)
Medik fol in preanestezie : Diazepam+Morfina In timpul anest gen(faza de somn
prifund) dispar refelxele spinale,de relax musc abdominala,bolnv nu simnte
durerea(analgezie)

Farmacocinetica AG inhalatorii : ajung in plamani odata cu aerul inspirat,trav bariera

alveolocapilara si ajung in sg. Sunt molec mici si lipofile, de acee ajung la creier unde
isi fa ef. apoi sg le duce dinou la plamani din capilarele pulm ajung in aerul alveolar si
se elimina prin expiratie.

Anestezice locale
Struct : au un capat lipofil(un nucleu benzenic) si unul hidrofil(o grupare amino) Cele
doua capete sunt legate printr-o leg ch care poate
1.de tip amida-anest locale amidice(LIDOCAINA,MEPIVACAINA,BUPIVACAINA)
2.de tip ester-AL esterice(PROCAINA,TETRACAINA,BENZOCAINA,COCAINA)
 191

Mc. de act: blocheaza canalele pt ionii de sodiu din mbr fibrelor nervoase. Lidocaina
stabilizeaza mebranele. Grupare amino poate fi sub forma ionizata care nu poate
patrunde prin mbr si sub forma ionizata, care poate patrunde prin mbr. La pH acid(in
tesutul infectat) pred forma ionizata, de aceea ef AL apare greu.
BENZOCAINA nu are grupare amino, de aceea ef e independent de pH. Se adm doar
local.
Ordinea in kr AL afect fibrele nervoase:intai fibrele vegetative simpatice,apoi cele pt
durere si temp,apoi cele pt sensib tactila si de presiune,ultimile sunt af fibreleb motorii
Ef LIDOCAINEI apare mai rpd si dureaza mai mult decat ef Procainei. Riscul de rc
adverse este mai mic in cz Lidocainei. AL se asociaza cu
vasoconstrictori(adrenalina,fenilefrina) care creste durata efectului si scade toxicitatea
AL
PROCAINA prin hidroliza formeaza PABA(acid paraaminobenzoic) care fav infectia.
Este contraindik la pers alergice.
MEPIVACAINA si BUPIVACAINA au ef de durata prelungita.
COCAINA se prescrie doar pe reteta cu timbru sec, este o subst din grupa toxice-
stupefiante. Se fol doar pt anest de suprafata. Are ef simpatomimetic-impiedik
recaptarea catecolaminelor in butonul presinaptic. Are ef generale de tip adrenergic.
Face sa creasca TA. Creste(potenteaza) ef catecolaminelor(adrnalinei si noradren)

Antiepileptice = sb anticonvulsivante ce impiedica crizele de epilepsie. Mec de act

presupune blocarea canalelor de Na (fenitoina, carbamazepina, acid valproic),
blocarea can de Ca de tip T din creier cu impiedicarea depolarizarii (trimetadiona),
hiperpolarizare prin deskiderea can de Cl (barbiturice, benzodiazepine). Fenitoina –
eficace in criza de mare rau epileptic; ef adverse, printre care hipertrofia ggvala.
Fenobarbital – barbituric cu propriet anticonvulsivante si antiepileptice, eficace in
crizele majore. Carbamazepina – eficace in crizele majore. Etosuximida – eficace in
micul rau epileptic; prin blocarea can de Ca tip T.
Hipnotice = sb deprimante ale SNC care induc/produc/prelungesc somnul.
Barbiturice/nebarb. Deprimarea SNC are caract nespecific si se manif la niv scoartei
cerebrale, sist limbic, talamus, hipotalamus, SRAA. Barbituricele au act inductoare
asupra enzimelor microzomale, genereaza chiar si autoinductie enzimatica; indicate ca
 192

hipnotice, sedative, anticonvulsivante. Barb: Fenobarbital, amobarbital, ciclobarbital.

Nebarb: Nitrazepam, flurazepam, zopiclona, cloralhidrat.
Tetraciclina = AB cu spectru larg, activa pe germeni G+, G-, spirokete micoplasme,
rickettsi. Are efect bacteriostatic. Inhiba sinteza proteica bacteriana prin fixarea pe
subunit ribozomale 30S. Se admin intern, pe stomacul gol, absorbtia ei e scazuta de
fier, lapte si medicam antiacide. Se adm extern pt infectii cutanate. In stoma e utiliz in
trat aftelor, b parodontala cronica, parodontita. Nu se adm la gravide si copii pt ca
prod malformatii dentare (colorare in galben). Poate produce candidoza bucala.
Anestezice locale = sb care determina pierderea reversib a senzatiei dureroase prin
aplicarea locala. Actioneaza asupra formatiunilor nervoase, neuroni+fb nv. Mec de act:
blokeaza canalele de Na din fb nv. Clasif: esteri (benzocaina, cocaina, procaina) si
amide (lidocaina, mepivacaina, etidocaina, bupivacaina, prilocaina). Cele cu structura
amidica au potenta mare/mijl si durata de act lunga/med, iar riscul ef secundare e<.
Cele cu struct esterica au potenta redusa, actiune scurta si risc crescut de reactii
alergice.
Inductia enzimatica – In cadrul metabolizarii hepatice a medicam, acesta e transf in
metaboliti sub act enzimelor microzomiale hepatice. Activitatea enz microzomiale
poate fi crescuta de unele medicamente (efect inductor enzimatic), de ex
fenobarbitalul, si de aceea, efectul medicamentelor respective scade, crescandu-le
metabolizarea. (Inhibitie enzimatica ->cimetidina).
Glucocorticoizi = hormoni secretati de CSR; au efect antiinflam, antialergic si
imunodepresiv. Mec de act: patrund in citoplasma si se leaga de un receptor
intracitoplasmatic; apoi ajung in nucleu si modifica sinteza de proteine celulare.
Blokeaza PLA2, diminuand formarea de PG, LT, PAF (cu efecte proinflamatoare). Doze
ridicate inhiba COX2 si 5-LOX. Indicatii: alergii, soc anafilactic, forme severe de astm
bronsic, reumatism poliarticular acut, accese guta, forme de cancer, prevenirea
respingerii grefelor. GC naturali: cortizon, hidrocortizon – potenta mica, ef
antiinflamator med, retentie hidrosalina mare. GC derivati/sintetici: prednison,
prednisolon, - potenta med, efect antiinfl marcat, retentie hidrosalina slaba;
dexametazona, betametazona.- potenta mare, ef antiinfl marcat, fara retentie h-s.
Admin: oral, inj im/iv, topic.
 193

Neurolepticele = medic ce infl electiv procesele psihice, cu efect marcat antipsihotic.

Efecte: sedarea, ef antipsihotic, deprimarea SNV, infl activit endocrina&extrapiramidala.
Indicate in trat skizofreniei.Clasif: fenotiazinice (clorpromazina, trifluoperazina),
tioxantenice (clorprotixen), butirofenonice (haloperidol – neuroleptic major, potenta f
mare, proprietati antipsihotice, antihalucinatorii, antimaniacale maxime).
Hemostatice locale = vasoconstrictoarele Smimetice, sb astringente, agenti mecanici,
trombina. Simpatomimeticele=adr&noradr in sol 1/1000-1/100000, au ef vasoconstr ca
urmare a actionarii recept alfa1 la niv m neted vasc arteriolar. Astringentele realiz
hemostaza prin precipitarea proteinelor; sunt saruri ale met grele: Cl de Zn, S de Al. Ag
mecanici= fibrina (imbibata in sol de trombina), buretii de gelatina, celuloza oxidata.
Trombina, component natural al proc de coagulare, aplicata local sub forma de
pulbere sau sol, realiz hemostaza la sangerarile din vasele mici (interventii dentare).

snv-domeniu cholinergic

parasimpatomimeticele
1,Directe
sunt medik care act agonist pe recept muscarinici
PILOCARPINA creste secretia salivara.Se folos in trat xeroxtomiei(gura uscata)
Utilizarea pliocarpinei este dezavantajoasa in sialoree.Sub forma de colir(picaturi pt
aci) se fol in trat glaucomului pt ca scade pres intraocul.Provoaca mioza.

2Indirecte(anticolinesterazice)
Sunt subs care impiedica distrug acetilcolinei de catre anticolinesteraze
Anticolinesterazice
-cu act reversibila: NEOSTIGMINA scade metabolizarea(hidroliza) Ach. Se foloseste in
trat miasteniei gravis pt k scade metab Ach(face ca molec de Ach sa se acumulteze la
niv recept nicotinici din palca neuromotorie) Se poate folosi in tratare glaucomului pt k
scade pres intraocul. Neostigmina este antidot in intoxic cu Galamina. Este contraindikt
la asmatici.
 194

-cu act ireversibila: Compusii organofosforici au act ireversib,nu se fol ca medikm(pt

trat miasteniei gravis) In intoxic cu compusii organofosf se fol atropina si tiopental si
obidoxima

Curarizante
Sunt subst care paralizeaza musculatura striata in timpul interv chirurg.
Curariz depolarizante: d-tubocurarina, galamina si pancuroniu. Fac bloc
postsinaptic(bloc recept nicotinici din placa neuromotorie) Efectul dureaza 20 min. In
caz de supardozare antidotul este neostigmina. Galamina se adm doar inj(parenteral)
Act in dom colinergic. Act antagonist pe recept colinergici. D-tubocurarina este o subs
naturala, este histaminoeliberatoare(det alergii)
Curariz antidepolariz: Succinilcolina(suxametoniu) act agonist pe recept nicotinici din
placa neuromotorie, ii stim excesiv,ca urmare struc neuromusc sunt epuizate si musc
paralizeeaza. Ef dureaza cateva minute

Subs ganglioplegice
Act pe recept nicotinici din ganglionii vegetativi
NICOTINA e o subs naturala, in dz mici act ca agonist pe recept nicotinici
TRIMETAFANUL antagonist pe recept nicot din gangl vegetativi. Injectabil, indikt in
urgente hipertesive, contraindikt la hiopotens.

Parasimpatolitice
Antag pe recept muscarinici
ATROPINA subst naturala. Structura de ester, se adm intern si parenteral(s.c. 0,3 mg o
data) Stim SNC, efect antisecretor.Nu se adm in ulcer.Indikt pt trat colici(ef antispastic)
Se poate adm si ext(pic pt ochi)provoaca midriaza.Scade secretia salivara.Contraindikt
in gaucom, stenoza pilorica,adenom de prostata.Dz mari provoaca
hipertermie.Intoxicatia:febra,piele rosie si uscata,tahicardie,midriaza, agitatie,convulsii
Antidot se adm parasimpatomimetice
SCOPOLAMINA antivomitiv in raul de miscare, deprima SNC(ef sedativ)
PIRENZEPINA antisecretor pt trat ulcer
 195

 Acetilcolina este neurotransmiţă tor pentru sistemul nervos vegetativ parasimpatic.

Acţionează pe receptori colinergici.

 Receptorii colinergici sunt de două tipuri: M (muscarinici) şi N (nicotinici).

 Receptorii M sunt situaţi în organe (vasele de sânge, inimă , tub digestiv, bronhii,

glande salivare).

 Receptorii N sunt situaţi în ganglionii vegetativi simpatici şi parasimpatici, în

glandele medulosuprarenale (glande care secretă adrenalină în sânge), în fibrele

musculare striate – la nivelul plă cii neuromusculare = sinapsa dintre fibra motorie

şi fibra musculară striată .

 Parasimpatomimeticele sunt medicamente care stimulează (acţionează agonist) pe

receptorii M.

Exemplu: Pilocarpina (pică turi pentru ochi) se foloseşte în tratarea glaucomului pentru

că scade presiunea intraoculară şi xerostomiei (gură uscată ) pentru că creşte secreţia

salivară .

 Anticolinesterazicele sunt medicamente care inhibă colinesteraza (enzima care

distruge acetilcolina). Sunt de două tipuri:

a) reversibile, de exemplu neostigmina (miostin) – medicament care se foloseşte la

tratarea misteniei (boală în care receptorii N din placa neuromusculară nu mai

ră spund la cantită ţi normale de acetilcolină , se manifestă cu slă biciune musculară ).

 196

b) ireversibile, de exemplu compuş i organo-fosforici care sunt gaze toxice de luptă ..

Intoxicaţia se tratează cu atropină i.v.

 Parasimpatoliticele sunt medicamente care blochează receptorii M (acţionează

antagonist pe receptorii M). Exemplu Atropina.

 Atropina este indicată pentru tratarea colicilor1 (renală , biliară ) pentru că are efect

antispastic (relaxează musculatura netedă ), în ulcer pentru că scade secreţia de

acid clorhidric în stomac şi sub formă de pică turi pentru ochi înaintea examenului

oftalmologic pentru că dilată pupila. Contraindicată la cei cu glaucom, adenom de

prostată şi stenoză pilorică

 Catecolaminele, de exemplu Noradrenalina, Adrenalina, Dopamina sunt

neurotransmiţă tori în sistemul nervos simpatic. Acţionează pe receptori

adrenergici.

 Receptorii adrenergici sunt de tip α (alfa) ş i de tip β (beta).

 Receptorii de tip alfa sunt de tip alfa-1, situaţi în vase ş i de tip alfa-2, situaţi

presinaptic. Prin stimularea receptorilor alfa-1 se produce vasoconstricţie.

Receptorii alfa-2 au rolul de a contola cantitatea de neurotransmiţă tor eliberată în

fanta sinaptică .

 Receptorii de tip beta sunt de tip beta-1 şi de tip beta-2.

 Receptorii beta-1 sunt situaţi la inimă . Prin acţionarea lor de că tre substanţe

agoniste creşte frecvenţa cardiacă (tahicardie), creşte conducerea atrio-

ventriculară , creşte forţa de contracţie a miocardului, creşte consumul de oxigen al

1
colica este durerea dată de spasmul musculaturii netede (viscerale)
 197

miocardului, pot apare aritmii (tulbură ri ale ritmului cardiac). Există receptori beta-1

şi în aparatul juxtaglomerular unde se secretă renină (renina face să crească

tensiunea arterială ).

 Receptorii beta-2 sunt situaţi la bronhii. Prin acţionarea lor de că tre substanţele

agoniste bronhiile se dilată .

 Simpatomimeticele sunt medicamente care stimulează Sistemul Vegetativ

Simpatic. Sunt de 2 tipuri: directe – stimulează direct receptorii adrenergici

(agoniste) ş i indirecte - cresc eliberarea de neurotransmiţă tori simpatici.

 Simpatomimeticele directe – stimulează direct receptorii adrenergici (agoniste).

Exemple: Adrenalina, Noradrenalina, Izoprenalina

 Adrenalina stimulează toţi receptorii adrenergici. Indicată în ş ocul anafilactic

(injectată i.v.), în criza de astm (injectată subcutanat) şi se pune pe gingia care

sîmgerează pentru că opreşte hemoragia. Contraindicată la cei cu boli de inimă ş i

la hipertensivi

 Noradenalina stimulează receptorii alfa-1, face vasoconstricţie.

 Izoprenalina (Bronhodilatin) stimulează receptorii beta-1 ş i beta-2 se dă în astm.

contraindicat la bolnavii de cardiopatie ischemică .

 Simpatomimeticele indirecte – stimulează eliberarea de neurotransmiţă tor din

fibrele nervoase vegetative simpatice, de exemplu Efedrina care se foloseşte în

tratamentul astmului.

 Simpatoliticele sunt medicamente care blochează sistemul vegetativ simpatic. Sunt

de 2 tipuri:
 198

directe – blochează direct receptorii adrenergici (antagoniste) ş i indirecte – împiedică

eliberarea de neurotransmiţă tori simpatici.
 Exemple de simpatoliticele directe: Propranolol, Atenolol

 Propranolol este un beta blocant neselectiv, adică blochează receptorii beta-1 ş i

beta-2. Este indicat pentru tratarea anginei pectorale, hipertensiunii arteriale şi

aritmiilor. Este contraindicat în astm.

 Atenolol blochează doar beta-1. Se poate da la astmatici.

 Exemple de simpatoliticele indirecte Rezerpina care se foloseş te în tratamentul

hipertensiunii arteriale.

 Hipnotice = somnifere - barbiturice (Fenobarbital, Ciclobarbital)

-benzodiazepine (Nitrazepam)
 Tranchilizante = medicamente pentru liniştirea bolnavului, anxiolitice. Exemplu

Diazepam.

 Neurolepticele sunt medicamente care se dau la cei cu boli psihice grave (psihoze).

Exemplu: Clorpromazina care are structură de fenotiazină .

 Analgezicele (medicamente active împotriva durerii) sunt de 2 tipuri: centrale

(acţionează pe receptori opioizi din SNC) şi periferice (acţionează pe terminaţiile

nervoase receptoare) .

 Analgezice centrale (opioide): Morfina, Codeina.

 Analgezice periferice sunt antinflamatoarele nesteroidiene: Acid acetilsalicilic,

Paracetamol

 Morfina este o substanţă din grupa toxice-stupefiante. Are efect analgezic

(împotriva durerii) foarte puternic. Morfina poate provoca toleranţă (trebuie

 199

crescută doza pentru a obţine acelaş i efect) şi dependenţă . Se prescrie pe reţetă

specială , cu timbru sec. Pe această reţetă dozele se scriu cu cifre şi litere, se poate

prescrie cel mult doza maximă pentru 3 zile. Pentru mofină doza maximă pentru o

dată este de 20 mg, pentru o zi este 60mg.

 Acidul acetilsalicilic (Aspirina) are efect analgezic şi scade febra (la doză de 1 gram),

are efect antiinflamator la doză mare (3 grame) şi efect antiagregant plachetar2 la

doze mici (0.5 grame pe să ptă mînă ). Inhibă enzima numită ciclooxigenază .

Opreşte formarea de prostaglandine (care sunt mediatori ai durerii, febrei ş i

inflamaţiei) şi de tromboxan (care intervine în formarea trombusului arterial).

 Antinflamatoare nesteroidiene Exemple: Acid acetilsalicilic, Paracetamol, Ibuprofen,

Indometacină , Fenilbutazona. Au efect analgezic (împotriva durerii), antipiretic

(împotriva febrei) şi antinflamator. Reacţii adverse: irită mucoasa gastrică , alergii.

 Antinflamatoare steroidiene (cortizonice, glucocorticoizi). Au efect antinflamator şi

antialergic puternic. Exemple: Prednison (se administrează intern), Hemisuccinat de

hidrocortizon (i.v.), Fluocinolona (unguent), Beclometazona dipropionat (inhalator).

 Prednisonul este un antinflamator steroidian. Se admistrează intern în boli

inflamatorii cronice grave: astm, poliartrită reumatoidă . Reacţii adverse: ulcer,

osteoporoză , scă derea imunită ţii, diabet, hipercorticism (gră simea se distribuie pe

faţă şi trunchi, membrele atrofiate), atrofiere musculară , atrofie cutanată .

2
împiedică formarea de trombus în artere, previne infarctul
 200

 Tratamentul insuficienţei cardiace se face cu un medicament tonicardiac (Digoxina)

care creşte forţa de contracţie a miocardului şi cu un diuretic (medicament care

elimină urina, de exemplu Nefrix = Hidroclorotiazida)

 Tratamentul Edemului Pulmonar Acut (formă gravă de insuficienţă cardiacă ) se

face cu Digoxină i.v., Furosemid i.v. şi morfină subcutanat. Digoxina este un

tonicardiac (creşte forţa inimii). Furosemidul este un diuretic cu efect intens.

Morfina dilată venele, scade volumul de sînge care se întoarce la inimă şi uşurează

munca inimii.

 Tratamentul hipertensiunii arteriale se face cu diuretic (Nefrix) şi un simpatolitic

(Propranolol).

 În criza de hipertensiune se face diuretic i.v. (Furosemid). Se poate da şi Nifedipină

sublingual

 Tratamentul crizei de angină pectorală se face cu Nitroglicerină sublingual

 Tratamentul crizei de epilepsie (convulsivă ) se face cu Diazepam (o

benzodiazepină ) sau Fenobarbital (un barbituric) injectabil

 Astmul se tratează cu medicamente bronhodilatatoare administrate inhalator:

Izoprenalina

 Tratamentul stă rii de ră u astmatic3 se face cu bronhodilatator ( de exemplu

Adrenalină subcutanat sau Aminofilină i.v. ) şi cu Hidrocortizon hemisuccinat i.v.

3
criză gravă care nu cedează la medicamente inhalatorii
 201

 Tratamentul ş ocului anafilactic (cea mai gravă formă de alergie) se face cu

Adrenalină i.v. şi cu Hidrocortizon hemisuccinat i.v. şi un medicament

antihistaminic injectabil (Romergan)

 Antispasticele sunt medicamente care relaxează musculatura netedă viscerală , de

exemplu Atropină (parasimpatolitic) sau Papaverină (acţionează direct). Se

folosesc pentru a trata colica biliară sau renală .

 Tratamentul ulcerului se face cu antiacide (bicarbonat de sodiu, carbonat de calciu)

şi antisecretorii (Ranitidina).

 Hemostaticele sunt medicamente care opresc hemoragia.

 Hemostatice locale se pun pe gingia care sîngerează . Exemple: soluţie de

Adrenalină care face vasocostricţie, pulbere de Trombină care este stimulator

natural al coagulă rii.

 Hemostatice sistemice: Heparina se administrează injectabil(i.v). Trombostop

(acenocumarol) se administrează intern (oral).

 Heparina are efect rapid, se foloseşte în tromboflebita profundă 4. În caz de

supradozare apar hemoragii. Antidotul este Protamina.

 Trombostopul se foloseşte pentru prevenirea tromboflebitei. Efectul

Trombostopului apare lent (după 2 zile de administrare). În caz de supradozare

apar hemoragii. Antidotul este vitamina K

 Clasificare antibiotice după structură :

4
boală în care se formează trombus în venă profună de la picior, se pot rupe fragmente de trombus care să ajungă
prin sînge la plămîni
 202

1. Betalactamice: Penicilinele şi Cefalosporinele

2. Aminoglicozide: Gentamicina, Kanamicina
3. Macrolide: Eritromicina
4. Tetracicline: Tetraciclina şi Doxiciclina
5. Cloramfenicol
6. Sulfamidele (sunt sintetice)
 Antibiotice cu efect bactericid: Penicilinele, Cefalosporinele, Aminoglicozidele.

 Antibiotice cu efect bacteriostatic: Eritromicina, Tetraciclinele, Cloramfenicolul,

Sulfamidele.

 Antibiotice cu spectru larg5: Peniciline cu spectru larg (Ampicilina, Amoxicilina),

Cloramfenicol, Tetracicline.

 Penicilinele sunt antibiotice = medicamente care distrug bacteriile. Sunt de mai

multe tipuri:

- Penicilina G (benzilpenicilina) se dă injectabil la bolnavi cu pneumonie pneumococică .

- Penicilina V se dă intern (comprimate) la bolnavi cu angină streptococică (infecţie în gât)
- Oxacilina activă împotriva stafilococilor
- Ampicilina, Amoxicilina sunt active împotriva bacililor gram negativ. Se dau în infecţii
digestive, biliare, urinare. Nu sunt active împotriva stafilococilor.
 Amoxicilina se poate asocia cu Acidul Clavulanic, formând preparatul numit

Augmentin care este activ pe bacili gram negativ ş i pe stafilococi.

 Penicilinele au efect bactericid degenerativ (omoară bacteriile care se multiplică ).

Împiedică sinteza peretelui bacterian.

 Eritromicina este un antibiotic care se dă la pacienţii alergici la penicilină . Este

dacteriostatic, activ pe germenii gram pozitiv.

5
active pe bacterii gram pozitive şi negative.
 203

 Cotrimoxazol (biseptol) este o asociere de 2 chimioterapice Sulfametoxazol şi

Trimetoprim. Are efect bactericid. Se administrează intern în infecţii respiratorii,

digestive sau urinare.

 Tetraciclina este un antibiotic cu spectru larg. Are efect bacteriostatic (opreşte

multiplicarea bacteriilor). Este indicată în infecţii periodontale (abces periodontal).

Nu se administrează la gravide sau la copii mai mici de 12 ani pentru că produce

malformaţii ale dinţilor. Dacă se administrează timp îndelungat apare candidoză

bucală . NU se administrează împreună cu lapte sau medicamente antiacide pentru

că scade absorbţia tetraciclinei din tubul digestiv.

 Cloramfenicol este folosit în infecţii cu Salmonela. Are efect bacteriostatic. Poate da

reacţii adverse grave: sindrom cenuşiu la nou nă scut ş i inhibarea hematopoezei6 la

adult

1. Prescrieţi streptomicina
Diagnostic:tuberculoza
Rp1 Streptomicina fl a 1g
V
Ds injectabil intramuscular, o jumatate de flacon la 12 ore

Rp 2 Ser fiziologic fiole a 10ml

V
Ds pentru dizolvarea antibioticului.
2. Prescrieţi Cloramfenicol
Diagnostic: Febra tifoida
Rp Cloramfenicol dj 250mg

6
nu se mai formează celule sangvine
 204

I fl
Ds intern, câte 2 dj la 6 ore

3. Antibiotic pentru Angină streptococică

Diagnostic: Angină streptococică
Rp Penicilina V cp a 400000 UI
XL
Ds intern, câte 2 cp la 6 ore

4. Infecţie cu coci gram pozitiv

Diagnostic: Infecţie cutanată cu stafilococ
Rp Oxacilină cps a 250mg
I fl
Ds intern câte 2 cps la 6 ore

5. Infecţie stafilococică şi alergie la peniciline

Rp Eritromicină propionil cp 200mg
I fl
Ds intern, câte 2 cp la 6 ore

6. Prescrieţi doxiciclina
Diagnostic: Bronşită acută
Rp Doxiciclina cps 100mg
Iflacon
Ds intern, câte o capsula la 12 ore

7. Penicilina cu spectru larg

Diagnostic: Colecistită acută
Rp Ampicilină cps a 250mg
I fl
Ds intern câte 2 cps la 6 ore
 205

8. Prescrieţi o aminiglicozidă
Dg: Infectie cu bacili gram negativ (infectie urinara)
Rp1 Kanamicina sulfat fl a 1g
V
Ds injectabil intramuscular, o jumatate de flacon la 12 ore

Rp 2 Ser fiziologic fiole a 10ml

V
Ds pentru dizolvarea antibioticului.

9. Prescrieţi tetraciclină
Diagnostic: Abces parodontal
Rp Tetraciclină cps 250mg
XXX
Ds intern, câte 2 cps la 6 ore

10. Prescrieţi cotrimoxazol

Diagnostic: Înfecţie urinară
Rp Biseptol cp
XX
Ds intern, câte 2 cp la 12 ore

11. Prescrieţi o sulfamidă

Diagnostic: Înfecţie urinară
Rp Neoxazol cps 500mg
XX
Ds intern, câte 2 cps la 6 ore
 206

12. Prescrieţi Indometacină (un antiinflamator nesteroidian)

Diagnostic: Poliartrită reumatoidă
Rp Indometacină sup 50mg
XX
Ds extern, intrarectal, câte un supozitor dimineaţa ş i unul seara.

13. Prescrieţi acid acetilsalicilic

Diagnostic: Viroză respiratorie
Rp Acid acetilsalicilic cp 500mg
XX
Ds int, câte 1 cp de 4 ori pe zi, după mese.

14. Prescrieţi paracetamol

Diagnostic: Viroză respiratorie
Rp Paracetamol cp 500mg
XX
Ds int, câte 1 cp de 4 ori pe zi, după mese

15. Prescieţi un neuroleptic

Diagnostic: Schizofrenie
Rp Clorpromazina cp 25mg
I fl
Ds intern, câte 2 cp de 3 ori pe zi.

16. Prescrieţi un hipnotic nebarbituric

Diagnostic: Insomnie
Rp Nitrazepam cp 2,5mg
I fl
Ds int, câte un cp seara la culcare.
 207

17. Prescrieţi un hipnotic barbituric

Diagnostic: Insomnie
Rp Ciclobarbital cp 200mg
I fl
Ds int, câte un cp seara la culcare.

18. Prescrieţi o benzodiazepină ( un tranchilizant)

Diagnostic: Anxietate
Rp Diazepam cp 10 mg
X
Ds int, câte un cp dimineaţa ş i unul seara

19. Prescrieţi un anticonvulsivant

Diagnostic: Epilepsie
Rp Fenitoină cps 100mg
I fl
Ds intern, câte o capsulă de 3 ori pe zi

20. Substanţe toxice-stupefiante Reţetă cu timbru sec,

Diagnostic: Neoplasm gastric
Rp Morfină clorhidrică f a 0,02g (două zeci miligrame)
II (două )
Ds injectabil subcutanat, o fiolă la nevoie.

21. Codeină preparat magistral

Diagnostic: Tuse uscată
Rp Codeină fosforică 0,6 g
Apa distilată ad 60g
Ds intern, câte 20 pică turi de 3 ori pe zi

Aparat Digestiv – medicaţie

 208

Medicaţia antiulceroasă
Boala ulceroasă este cauzată de secreţia crescută de acid clorhidric din stomac.
Medicamente antiulceroase sunt:
1. Antiacide: medicamente care scad aciditatea din stomac. Sunt de două tipuri:
Antiacide alcalinizante
Antiacidele sunt medicamente care scad aciditatea conţinutului gastric (cresc pH-ul). Se
folosesc pentru tratarea gastritelor hiperacide şi bolii ulceroase. Antiacidele alcalinizante
cresc mult pH-ul gastric. Ca urmare creşte secreţia de gastrină . Gastrina stimulează
secreţia de acid clorhidric în stomac. De aceea efectul antiacidelor alcalinizante durează
puţin. Ele se administrează împreună cu antiacide neutralizante care au efect de durată
lungă . Exemplu de antiacid alcalinizant: bicarbonatul de sodiu. Bicarbonatul de sodiu se
absoarbe din tubul digestiv, ajunge în plasmă şi urină – are acţiune sistemică .
Antiacide neutralizante
Antiacidele sunt medicamente care scad aciditatea conţinutului gastric (cresc pH-ul). Se
folosesc pentru tratarea gastritelor hiperacide şi bolii ulceroase. Cresc pH-ul acid al
conţiuntului gastric până la valori neutre, Nu se absorb din tubul digestiv. Exemple:
Carbonat de calciu, Carbonat de magneziu, trisilicat de magneziu, oxid de magneziu,
hidroxid de aluminiu. Oxidul de magneziu are şi efect laxativ (creşte tranzitul intestinal).
Carbonatul de calciu are şi efect antidiareic.
2. Antisecretorii: medicamente care scad secreţia de acid clorhidric. Sunt de mai multe
tipuri, în funcţie de mecanismul de acţiune:
2.1. Parasimpatolitice: Atropina, Propantelina, Pirenzepina.
Atropina provoacă reacţii adverse: gură uscată (xerosotmie), tulbură ri de vedere ş i
constipaţie.
Pirenzepina acţionează doar pe receptorii din peretele gastric, inhibând selectiv secreţia
de acid (nu mai are alte efecte)
2.2. Inhibitori ai receptorilor histaminergici H2: Cimetidina, Ranitidina
2.3. Blocant al receptorilor pentru gastrină : Proglumida
2.4. Inhibitor al pompei protonice: Omeprazol
2.5. Inhibă anhidraza carbonică : Acetazolamida
3. Protectoare ale mucoasei gastrice
Exemple: să ruri de Bismut (subcitrat de bismut), Sucralfat, Carbenoxolona.
 209

Carbenoxolona are şi efect de tip mineralocorticoid (reţine apă şi sare în organism) şi

stimulează secreţia gastrică de mucus protector.

Antivomitive
sunt medicamente care inhibă centrul vomei ş i zona chemoreceptoare din bulb.
Exemple:
- Neuroleptice fenotiazinice (Clorpromazina, Proclorperazina) blochează
receptorii pentru dopamină
- Anticolinergice (Scopolamina)
- Antihistaminice (Prometazina, Feniramina)
- Metoclopramida stimulează peristaltismul gastric şi dilată pilorul
- Ondansetrona este antagonist pe receptorii serotoninergici 5HT3 din zona
chemoreceptoare

Antispastice
sunt medicamente care relaxează musculatura netedă viscerală , utile pentru tratarea
colicilor (colică renală , biliară )
sunt de 2 tipuri:
1. Anticolinergice (Parasimpatolitice): Atropina, Propantelina, Butilscopolamina.
Aceste medicamente sunt contraindicate la bolnavi cu glaucom.
Butilscopolamina se administrează injectabil penru că se absoarbe puţin din tubul
digestiv
2. Musculotrope (relaxează direct musculatura netedă viscerală ): Papaverina. Se poate
da la cei cu glaucom

Antidiareice
sunt medicamente care scad peristaltismul intestinal
- Parasimpatolitice: Atropina
- Loperamida (Imodium)
 210

Laxative
sunt medicamente care cresc tranzitul intestinal. Se folosesc la tratarea constipaţiei.
- Uleiul de ricin irită mucoasa intestinului subţire, este contraindicat la pacienţii
cu hemoragii digestive.
- Agar este laxativ de volum

REACTII ADVERSE ALERGICE TIP III: MECANISM, IMPORTANTA

- prin complexe imunosol. Presupun formarea unor complexe immune sol intre Ag si
Ac, se vor fixa de mb bazale vasc, vor det activarea complementului si consecintele infl
marcate
- manifestari clinice: - boala serului (febra, adenopatie, artralgii), indusa in special de
peniciline, sulfonamide, sulfamide antidiabetice
- leziuni renale (nefrita interstitiala acuta si glomerulonefrita cronica) produse de
peniciline
- pneumonie cu eozinofilie, produsa de PAS, sulfonamide, saruri de aur
- vascularite induse de peniciline, sulfonamide, tiouracil. Un tip particular de vascularita
imuna il reprezinta reactiile cutanate grave, tip eritem polimorf

MECANISMUL NITROGLICERINEI, EFICACE IN INSUF CARDIACA GRAVA

- se admin sublingual, se absoarbe prinmuc bucala, ajunge direct in circulatia
sistemica, evitand primul pasaj hepatic, produce vasodil generalizata (inrosire fata, gat,
urechi, crestere temp locala, cefalee, ameteli)
- vasodil venoasa det scaderea intoarcerii venoase cu scaderea presarcinii, vasodil
arteriala det hipotens arteriala cu scaderea postsarcinii
- munca inimii este usurata

ANTICOAGULANTE CUMARINICE: MEC SI CONSECINTE

- impiedica activarea hep a fact coagularii, dep de vit K, urmare a blocarii competitive
a epoxireductazei si a reconversiei formei oxidate a vit K in forma redusa
- instalare lenta a efectului anticopagulant
 211

- se abs bine in intestin, se leaga mult de prot plasmatice, met hepatic, strabat bariara
placentara, apar in laptele matern
- trat durata in profilaxia trombozelor venoase la bolnavii cu risc crescut, antidot vit K

REACTII ADVERSE LA CORTIZONI

- apar consecutiv exagerarii ef met cat si urmare a actiunilor farmacodinamice
- trat indelungat prod hipercorticism exogen (redistribuirea t adipos, polozitatem
acnee, insomnie, bulimie) si endogen (urmare a atrofiei suprarenalelom astenie,
aparitie iritabilitate, stare depresiva, hipoglicemie, hipotensr)
- fenomenul este lent reversibil la intreruperea trat
- pt a micsora reactii adverse se admin doze min, a se evita trat indelungat, admin
med dimineata
- la terminare trat diminuare lent doza
- de evitat la hipertens, afect cardiovasc, ulcer peptic, gastrita, esofagita, osteoporoza,
diabet, tbc

EXPECTORANTE SECRETOSTIMULANTE
- stim activ gl seroase din muc bronsica prin actiune reflexa sau directa asupra cel
secretorii
- clorura amoniu stim reflex secretia bronsica; contraind in uremie, insuf hep, renala,
stari acidoza
- ioduri: actiune directa si reflexa (irita juc gastrica); util bronsita cronica, bronsiectazii,
astm; r adverse: greata, voma, iodism, cefalee
- guaiacol actiune slaba

OXIDUL DE MAGNEZIU: INDIC, EF ADVERSE

- propr antiacide marcate
- r adverse: diaree osmotica, hipermagneziemie, greata, varsaturi, hipotens arteriala,
deprimare resp, coma

MET HEPATICA A MED

- interventia a numeroase sist enz
 212

- met sub actiunea enz microzomale hep consta intr-o succesiune de procese chimie:
oxidari, reduceri, hidroliza, decarboxilari, au ca urmare producerea unor metaboliti mai
putin activi
- biotransf enz a med realimeaza bioinactivarea acestora
- uneori in urma metab activ farmacodin a med creste, in aceste situatii are loc o
bioactivare a med
- enz asigura met med, dar sunt unele med care maresc activitatea enz (inductie enz),
alte med pot induce inhibitie enz (creste tox med)

MEC DE ACT A REZERPINEI

- alcaloid ce act la niv terminatiilor catecolaminergice, impiedicand recaptarea
noradrenalinei care va fi met de MAO
- astfel scade disponibilul de neurotransmitator
- este impiedicata sint de noi cant de noradrenalina
- ef hipotensiv apare prin interferarea fuct sinapselor simp si prin act la niv
terminatiilor noradrenergice din hipotal post

EFECTE ADVERSE ALE HIDROCLOROTIAZIDEI

- diuretic ce act ca antihipertens slab prin diminuarea volemiei si depletiei saline
- contraind la diabetici si la bolnavii de guta

BRONHODILATATOARE MUSCULOTROPE
- ex: teofilina, aminofilina
- subs utilizate in trat profilactic al astmului, bronsitei, emfizemului
- teofilina actioneaza direct pe musc neteda bronsica, actioneaza prin:
- antagonizeaza rec adenizinergici
- inhiba fosfodiesteraza
- creste permeabilitatea memb pt Ca
- inhiba activ prostaglandinelor
- sitm resp prin cresterea sens centrului resp ;a CO2, ameliorarea contracturii
diafragmului, inlaturarea oboselii mm resp, vasodil sistemica, vasoconstrictie
cerebrala, stim secr gastrica, creste diureza
 213

- se abs complet, se met hep 90%

- ef adverse: anxietate, excitatie, tremor, convulsii, palpitatii, aritmii, hipotens, greata,
varsaturi
- se admin ora ca trat de fond si inj in criza

ANTIVOMITIVE
- inlatura simptomatic greata si voma prin act la niv struct nervos centrale (centrul
vomei) la niv carora interfera cu neurotransmitatori: dopamina, serotonina, histamina
- metoclopramida stim peristaltismul gastric prin favor eliberarii acetilcolinei si
relaxarea sfincterului piloric
- neuroleptice fenotiazinice blocheaza rec D2 din bulb
- antihistaminice folosite in raul de miscare, sarcina, actiune la niv centrilor vomei si nc
vestibulari
- anticolinergice -> raul de miscare

BIODISPONIBILITATEAl IMP PRACTICA

- cant si viteaza cedarii subst active de catre forma farm, proportia in care aceasta este
absorbita in org
- influentata de: - med (forma farm, struct chimica, marime molec,doza admin)
- organism (cale admin, stare fiziologica, varsta, sarcina, stare pat)
- asociere cu dif med sau alimente

MEC DE ACTIUNE CORTIZONI

- patrunderea in cit cel si fixarea pe un rec specific, activarea lui prin desfacerea din
struct receptoare a unei prot fosforilate
- complexul format patrunde in nc unde se leaga de ADN, regland transcriptia unor
gene si sint prot
- induc sint unor prot cu propr antiinfl denumite lipocortine ce blocheaza fosfolipaza
A2 si diminueaza formarea prostaglandinelor, leucotrienelor, PAF

MEC ACTIUNE CLONIDINA

 214

- actioneaza prin stim rec alfa-adrenergici din struct nervos centrale simpatice cu
actiune inhib
- prod scadere tens arteriala, bradicardie, scade forta de contractie miocard, scade flux
sanguin in ter cerebral si splahnic, nu scade rezistenta periferica, nu scade fluxul renal
- inhiba moderat secretia de renina deci scade natriureza, crescand volemia

ANTIHISTAMINICE DE NOAPTE: IMP PRACTICA

- sunt antihist de generatia I au ef sedativ, somnolenta marcata, nu trebuiesc folosite
pe timpul zilei
- in stom: prometazina pt sedarea peoperatorie, tripelenamina pt actiune anestezica
locala
- permit extractii dentare
- asocierea cu bauturi alcoolice este interzisa

EXPECTORANTE SECRETOLITICE: AV SI DEZAV

- fluidifica secretiile bronsice prin act directa
- mucolitice: fluidifica, usureaza elim, se rup leg disulfurice intra si intercatenare dintre
macromolec proteoglucideloc din struc mucusului
- prezinta riscul inundarii bronsiilor, poate prod bronhospasm e contraind la
asmatici
- r adverse: stomatite, greata, varsaturi, rinoree
- enz proteolitice lizeaza puroiul si mat necrotic, fluidifica secretiile, irita muc
- ag tensioactivi, hidratanti ai secretiilor hidrateaza si fluidifica secr bronsice, umidifica
muc, usureaza miscarea cililor

MEC ACTIUNE VIT K

- se abs intestinal, hepatic participa la sint unor factai coagularii: II, VII, IX, X
- in ficat sub forma redusa actioneaza drept enz carboxiland rad glutamici de la supraf
glicoprot
- forma carboxilata interactioneaza cu Ca si fosfolipide
- forma oxidata va di reconvertita de catre epoxireduct in forma redusa
 215

ELIMINAREA RENALA A MED

- principala cale de elim din org
- prin 3 procese: filtrarea glomerulara, reabsorbtia tubulara, secretie tubulara
1. la niv cap glomerulare, intereseaza subs hidrosol
- cant de subst filtrata depinde de fluxul sanguin renal
2. intereseaza med nedisociate ce se pot reabsorbi pasiv prin difuziune
- subst disociate nu se pot reabsorbi dat dimensiunilor mari
- alcalinizarea urinei creste disocierea subst acide, acidifierea creste disocierea subs
bazice
3. proces activ prin care med sunt transportatea activ prin interventia unor sist
trasportoare specializate din sangele peritubular in lumenul tubului
- extrectia renala depinde de starae functionala a rinichiului

HIDRALAZINE: MEC ACTIUNE, AV, DEZAV

- diminua tens diastolica
- vasodil arteriolara si scaderea rezistentei periferrice antreneaza tahicardia si
vasocontrictie
- se asociaza cu un simpatolitic si cu un diureic
- epurarea hidralazinelor se face prin N-acetilare hepatica

CONTRAIND HIDROCLOROTIAZIDE
- diuretice ce act ca antihipertensive prin diminuarea volemiei si depletie salina
- scad reabsorbtia sarii in portiunea terminala a ramurii ascentdente a ansei Henle,
inhiba dilutia
- contraind la diabeticisi la bolnavii cu guta

ANTIHISTAMINICE DE ZI
- subst sintetice ec contin in struct lor o gr etile-amino, comuna cu histamina, au
afinitate pt rec H1 pe care-i blocheaza
- se comporta ca antagonisti H1, anuleaza efectele H1 ale histaminei
(rbronhocontrictie, vasodil, creste perm cap)
 216

- ce;e de zi sunt de generatia a doua, nu dau efecte sedative si anticolinergice dar au

actiune indelungata: astemizol, terfenadina, cetirizina
-blocante rec H2 prevenind f excitosecr gastric al histaminei, utile in ulcer(cimetidina,
ranitidina, famotidina)
Tranchilizante
sunt med care prod linistirea pacientului.Cel mai frecv se fol benzodiazepine
(diazepam,oxazepam) Diazepamul este contraind la pac cu insuf hepat,pt k ficatul nu
poate metab correct diazepamul,acesta se acumuleaza in org si da ef toxice.La
bolnavii cu insuf hep si la bratani se poate de oxazepam. Diazepamul are si ef
anticonvulsivant dk se adm inj.

Neuroleptice(antipsihotice)
Sunt med care trat boli psihice grave : Colorpromazina(struct de fenotiazina)
Haloperidol(struct de butirofenona) La dz mici au ef antivomitiv. Rc adverse: scade
secretia salivara,hipotens ortostatica(scade tens cand pac se ridik de pe scaun)

Anticonvulsivante(antiepileptice)
Exp: fenitoina(poate produce hipertrofie gingivala,are si ef antiaritmic)
Carbamazepina, Etosuxinida

CAPSULE
- gelatinoase (apa+ gelatina+ glicerina; operculate, cu pereti cont)
- amilacee (apa+ amidon; casete)
COMPRIMATE
- dupa preparare: obisnuite, enterosol, retard, efervescente
- dupa admin: int, bucale(perling, supt), subcut, pt sol inj, ext, vag, microcpr
UNGUIENT
- se foloseste un amestec de excipienti numit baza de unguient
- excipienti: lichizi (ulei parafina, masline, ricin), semisolizi (lanolina, vaselina), solizi
(parafina, unt cacao, ceara de albine)
- act locala, antiinfl, antialergic, anestezi local, antibiotic
dupa nat sist dispers: sol, emulsie (crema), suspensie (pasta), mixte
 217

- admin ext pe teg, muc, strat subtire

SIROP
- sol apoasa, zaharata (50-65%), se admin int cu lingura, lingurita
- se pot conserva mult timp
- tipuri: oficinale – edulcorant (sirop simplu), aromatizant (sirop lamaie), med;
magistrale
POTIUNEA
- sol apoasa pt uz int, cont scazut in zahar (20% sirop)
- prep magistral, se prescrie si prepara pt 3 zile
- 20% sirop, subst med, apa distilata
- admin int cu lingura sau lingurita
COLUTORIU
- sol vascoasa sau prep lichid ce se util pt trat locale la niv cav buc, gingii sau faringe,
se aplica prin badijonare si realiz un strat protector, ef local
SOL EXTRACTIVE
- obtin prin extragerea unor subst sau princ active din plante med intr-un mediu lichid
(apa, alcool, ulei)
- prin macerare: punerea in contact a partilor din planta cu lichidul de extractie pe un
interval de timp
- infuzare: punerea in contact a partilor din planta cu lichidul dat in clocot, oparire; pt
principii active volatile, parti friabile din planta
- decoctie: fierberea partilor dure din planta in lichid
- percolare: asezarea plantelor in percolator in straturi, se va scurge lent o coloana de
lichid
- pt preparare: dizolvare extracte vegetale in alcool
- hidrolat: folosire ca atare, in comp potiuni, lim med, pt aplicatii ext
- tinctura: ca atare (admin int: pic, opiu, de beladona, ext), comp prep industriale
- extracte: se obtin ptin concentrarea sol extractive: fluide, moi, uscate(de beladona)

Anticoagulantele cumarinice : mechanism , consecintte

 218

Anticoagulantele cumarinice actioneaza impiedicand activarea hepatica a factorilor

coagularii dependenta de vit. K , urmare a blocarii competitive a expoxireductazei si
implicit a reconversiei formei oxidate inactive , a vit. K in forma redusa , active .
Urmare a lipsei hepatice de vit. K activa apar in plasma precursori inactivi ai factorilor
hepatici ai coagularii asa numiti pivka. Influentarea exclusiva a etapei de sinteza
hepatica a factorilor coagularii , fara influentarea celor existenti deja in plasma explica
instalarea lenta dupa 24-72 ore a efectului anticoagulant ca si persistenta efectului
anticoagulant 2-10 zile dupa intreruperea tratamentului.

antihistamincele de noapte:importanta practica

Antihistaminicele de noapte sunt cele din generatia1.Se numesc asa pentru ca dau
stare de somnolenta si sedare marcata si prelungita,neputand fi folosite ziua.Acestea
,pe langa efectele antihistaminice(bronhoconstrictia,vasodilatatia si cresterea
permeabilitatii capilare) si efecte farmacodinamice proprii: sedative,antiemetice(bune si
pentru raul de miscare), anticolinergice periferice, anestezice locale.
In stomatologie sunt folosite doar pentru sedare preoperatorie si uneori ca anestezice
locale(Actiunea este suficienta,permitand extractii dentare, chiar si a celui de-al treilea
molar)
Efectele lor sunt potentate de bauturile alcoolice,deci asocierea cu acestea este
contraindicata
Antihistaminicele de noapte sunt cele din generatia1.Se numesc asa pentru ca dau
stare de somnolenta si sedare marcata si prelungita,neputand fi folosite ziua.Acestea
,pe langa efectele antihistaminice(bronhoconstrictia,vasodilatatia si cresterea
permeabilitatii capilare) si efecte farmacodinamice proprii: sedative,antiemetice(bune si
pentru raul de miscare), anticolinergice periferice, anestezice locale
In stomatologie sunt folosite doar pentru sedare preoperatorie si uneori ca anestezice
locale(Actiunea este suficienta,permitand extractii dentare, chiar si a celui de-al treilea
molar)
Efectele lor sunt potentate de bauturile alcoolice,deci asocierea cu acestea este
contraindicata
 219

Hipocorticismul endogen este produs de un tratament indelungat cu

Antihistaminicele de zi sunt cele de generatie a doua,care nu au efect sedativ si
anticolinergic,dar au efect indelungat..Acestea ,pe langa efectele
antihistaminice(bronhoconstrictia,vasodilatatia si cresterea permeabilitatii capilare) si
efecte farmacodinamice proprii: sedative,antiemetice(bune si pentru raul de miscare),
anticolinergice periferice, anestezice locale..Sunt: astemizol, terfenadina, cetirzina.
biodisponibilitate :importanta practica

biodisponibilitatea reprezinta cantitatea si viteza cedarii susbtantei active de catre

forma farmaceutica,precum si poroportia in care aceasta substanta esye absorbita in
organism, urmand a produce efectul biologic aceasta este influentata de factori ce tin
de medicament(forma farmaceutica,structura chimica a substantei active,marimea
moleculelor,raportul liposolubilitate/hidrosolubilitate, doza administrata,etc) si de
organism (cale de administrare,stare fiziologica-varsta,sarcina; stare paotlogica)
este importanta pentru a stii ce cantitate trebuie administrata fiecarui pacient in
parte,in cat timp isi face efectul, ce probleme ar putea intampina in organism si care ar
fi cauzele unui esec al imbunatatirii starii de sanatate a pacientului.
Blocantele receptorilor H2 actioneaza ca antagonisti ai receptorilor H2, prevenind
efectul excitosecretor gastric al histaminei.Sunt utile simpotomatic in boala
ulceroasa.Exemple: cimetidina, anitidina, famotidina

Glucocorticoizii se contraindica la bolnavii cu tuberculoza si cu inectii grave datorita

efectelor imunodepresoare..Nu este inidcat la persoanele c ulcer si gastrita(datorita
cresterii secretiei gastrice de acid clorhidric), in cazul unor psihoze, chiar daca au fost
in antecedenta(datorita stimularii snc-ului), cu diabet zaharat (efect hiperglicemiant),
osteoporoza(reabsorbtia matricei proteice osoase), insuficiente cardiace si
hipertensivi(creste tensiunea arteriala
Delta1 cortizinii sunt glucocorticoizii cu potenta media, efect antiinflamator marcat,
retentie hidrosalina slaba si durata de actiune medie *T1/2 de 12-36 ore).Acestia sunt
preferati in tratamentul de lugna durata, deoarece cei cu actiune lunga,desi aparent
avantajosi,deprima marcat axul hipofizo-hipotalamo-suprarenalian prezentand risc
 220

marcat de insuficienta suprarenaliana si corcticodependenta.Acestia sunt de 5 ori mai

activi ca antiinflamatoare si glucoreglatoare.

hipocorticismul endogen

Hipocorticismul endogen este produs de un tratament indelungat cu glucocrticoizi, ca

urmare a atrofierii progresive a glandei suprarenale si inhibarii axului hipofizo-
hipotalamo-suprarenalian de catre concentratiile sanguine crescute de
corticoizi.Acesta se manifesta prin astenie,apatie,iritabilitate, stare
depresiva,hipoglicemie,hipotensiune arteriala.Pentru prefenirea sau diminuarea
hipocorticocismului endogen,administrarrea glucocorticizilor trebuie facuta cu multa
prudenta si cu doze terapeutice minime,evitand tratamentul indelungat,administrand
medicamentul dimineata intre orele 6-8,administrand in timpul tratamentului doze
duble o data la doua zile, iar intreruperea tratamentului trbuie facuta prin diminuarea
lent progresiva a dozei.

Mecanismul nitroglicerinei eficace in insuficienta cardiaca grava

Produce vasodilatatie generalizata , dar deosibit de intensa in teritoriul carotidian.

Vascodilatatia venoasa determina scaderea intoarcerii venoase cu scaderea presarcinii
. vasodilatatia arteriala determina hipotensiune cu scaderea postsarcinii . consecutiv
munca inimii este usurata de aceea nitratii sunt utili si in forme selectionate de
insuficienta cardiaca .

Rezerpina este un antihiertensiv simpatolitic care actioneaza atat central cat si

periferic, printr-un mecanism comun de impedicare a recaptarii noradrenalinei in
granulele de depozit ale terminatiilor catecolaminergice.Noradrenalina ramasa in
citoplasma butonului presinaptic este in mare parte metabolizata de catre MAO,
scazand disponibilul de neurotransmitator.Concomitent este impedicata si sinteza de
 221

rezerve noi de noradrenalina in granula de depozit.Efectul hipotensor se instaleaza

lent si persista in timp dupa intreruperea medicamentului.Aceasta se foloseste asociata
cu un diuretic.Poate fi folosita si in urgente ,intramuscular.

mecanizmul de actiune al cortizonilor

Acestia patrund in citoplasma, se ataseaza pe un receptor.Urmeaza activarea acestuia

prin desfacerea din structura lui a unei proteine fosforilate.Complexul glucocorticoid-
receptor activat patrunde in nucleu,se ataseaza pe o portiune de ADN si regleaza
transcriptia unor gene specifice,implicit a sintezei proteice.
La nivelul hepatocitului este favorizata sinteza de proteine structurale si enzime, la
nivelul limfocitelor este deprimata sinteza proteinelor.
Glcuocorticoizii induc sinteza unor proteine cu proprietati antiinflamatoare
(licoproteine) care blocheaza fosfolipaza A2 ,deci intreg lantul metabolic al

Propranorol:medicatie antihipertensiva: blocant beta-adrenergic.Actiune hipotonsoare

prin deprimare cardiaca(scade minut-volum), inhibarea secretiei de renina, blocarea
unor formatiuni beta adrenergice centrale cu scaderea tonusului simpatico periferic.Se
asociaza cu un diuretic sau alte hipotensoare, sunt utile in toate formele de
hipertensiune.Recomandate la tineri cu hipertensiune labila prin hiperactivitate
catcolaminergica.R. adverse: agravarea insuf caridace, bradicardie, tulb de
conducere,bronhoconstrictie).Se admin cronic in doze medii de 80mg de 2 ori/zi.
metabolizarea hepatica
Metablolizarea medicamentelor are loc in special in ficat.Presupune interventia a
numeroase sisteme enzimatice(enzyme microzomiale si
nemicrozomiale).Metabolizarea sub actiunea enz microzomiale hepatice consta intr-o
multitudine de procese chimice, care au ca urmare producerea unor metabolite,in
general mai putin liposolubili si mai polari,deci mai putin active.Biotransformarea
enzimatica a subst med pp cel mai adesea bioinactivarea sau biodetoxifierea
acestora.Exista si situatii de bioactivare.Pot aparea,ca urmare a oxidarii microomale,
 222

compusi cu structura epoxi destul de agresivi pentru tesuturi.Poate apare fenomenul

de inductie enzimatica,chiar de autoinductie enzimatica.Alte medicamente produc
inhibitie enzimatica,rezultand cresterea actiunii si efectului med inhibitor,sau cresterea
tsau cresterea toxicitatii altor substante med.
Urmeaza faza de sinteza,metabilizati prin conjugare.

Reactii adverse alergice tip 3 : mecanism , importanta clinica

Reactii adverse alergice tip 3 sau prin complexe imunosolubile prespun formarea unor
complexe immune solubile intre antigene si anticorpii circulanti , complexe cu afinitate
crescuta pt membranele bazale vasculare unde se vor fixa vor determina consecutive
activarea complementului si consecinte inflamatorii marcate . manifestarile clinice pot
fi :
boala serului , leziuni renale penumonie cu eozinofile, vascularite induse de peniciline .

Reactii adverse la cortizoni

Efecte adverse apar atat consecutive exagerarii efectelor metabolice cat si urmare a
actiunilor farmacodinamice .
Hipercorticism exogen si hipocorticism endogen urmare a atrofierii progressive a
glandelor suprarenale consecutive inhibarii axului hipofizo hipotalamo suprarenalian
decatre concentratiile sanguine crescute de cortizoni determinate de administrarea
acestora ca medicament . hipocorticismul endogen se manifesta prin astenie , apatie
iritabilitate stare depresiva hipoglicemie hipotensiune arteriala

Reactiile alergice de tip2: (citotoxice,citolitice):sunt consecinta itnalnirii

imunoglobulinelor(G sau M) cu Antigenul format ca actiune a unor medicamente.
Reactioneaza antigenul cu anticorpul, deci se lizeaza celula respectiva(mecanism de
prodeucere).Asa se produc: anemia hemolitica la peniciline; granulocitopenie imuna la
peniciline; trombocitopenie imuna la sulfonamide; hepatita cronica activa la
sulfonamide; lupus la beta-blocante, chinidina
 223

Substantele inotrop pozitive nedigitalice se folosesc in insuficienta cardiaca in care

digitalicele singure nu reusesc sa amelioreze conditiile hemodinamice.Ele nu inlocuiesc
tratamentul cu digitalice, ci se asociaza acestora.