Fenomene de transport membranar

1. Structura membranei celulare

2. Modalităţi de transport membranar.

Microtransporul

3. Mecanisme de macrotransport

4. Receptori şi traductori de informaţie în

membranele biologice
Membrana celulară (6-9 nm)
• ansamblu de structuri supramoleculare aflat la
periferia celulei care separă mediul celular de
cel interstiţial (izotonice cu 300 mOsM/l);

• separă şi organitele celulare de citoplasmă;

• este semipermeabilă;

• este selectivă
• reglează volumul și compoziția mediului
intracelular

Studiată prin microscopie electronică și difracție de raze X

 Structura membranei celulare

• modelul mozaicului fluid proteolipidic al

lui Nicholson şi Singer (1972)

• Bistrat lipidic
• Proteine
• Glicoproteine
Structura membranei celulare

https://www.studyblue.com/notes/note/n/uvm-cmb-week-3-/deck/9887375

Microdomenii lipidice (“lipid rafts”)

Moleculele
lipidice
• Insolubile în apă, ușor solubile în solvenți
organici
• 50% din masa membranelor cu o
densitate de 5 mil/µm2 arie de membrană
• Formează matricea pentru fixarea
proteinelor, având și alte funcții
Moleculele
lipidice
• Sunt amfifile
• Dublă legătură cis

nesaturată – “kink”
https://www.quora.com/What-factors-influence-the-transition-temperature-for-lipid-bilayers
 Bistratul lipidic
• fosfolipide asimetric distribuite în bistrat
– partea interstiţială: fosfatidilcolina, sfingomielina,
– partea citoplasmatică: fosfatidilserina, fosfatidilinositol,
fosfatidiletanolamina

• glicolipide (exclusiv pe faţa interstiţială)

• colesterol

Rol major: formarea matricii pentru fixarea proteinelor

Bistratul lipidic format prezintă fluiditate

https://www.mechanobio.info/figure/phospholipid-bilayer-movement/
Colesterolul

• imobilizează parţial grupările

hidrocarbonate din cozile fosfolipidelor,
• efect: scăderea fluidităţii
biomembranelor
• la temperaturi superioare temperaturii de tranziție
de fază
Colesterolul
• Unele antibiotice formatoare de canal
(Nystatinul – tratamentul candidozelor
digestive) operează numai în membrane ce
conţin colesterol

• Colesterolul descreşte permeabilitatea

biomembranelor pentru moleculele
biosolubile mici, conducând la creşterea
stabilităţii mecanice a bistratului lipidic.

• Suprimarea genetică a capacității de a sintetiza colesterol

duce la fragilizarea excesivă a membranelor
 În funcţie de concentraţia fosfolipidelor în apă, se
pot realiza trei tipuri de structuri

• monostrat (concentraţii mici)

– lipidele sunt surfactanţi

• micele (concentraţii mari)

• bistraturi (concentraţii foarte mari)

– miezul lipidic fiind hidrofob este exclus din faza
apoasă, iar bistraturile lipidice se închid spontan
formând vezicule stabile.

Experimentul Gorter şi Grendel, 1925

 Proteinele membranare –
elementele active ale membranei
• Fenomene de transport

• Mişcarea coordonată

• Cataliza enzimatică

• Transducția semnalelor

• Imunoprotecţie

• Recunoaşterea celulă-celulă

• Suport mecanic

Concentrația variază: 20% (mielina) – 75% (membrana mitocondriilor)

 Proteinele membranare
– intrinseci (integrale)
– traversează membrana (un singur segment transmembranar sau
segmente transmembranare multiple)
– sunt implicate în procesele de transport
– extrinseci (periferice)
– pătrund în membrană pe o anumită distanță sau sunt doar atașate
– interacționează cu suprafața bistratului prin legături electrostatice, prin
legături hidrofobe sau prin legături covalente cu lipidele
– sunt implicate în transmiterea informației în interiorul celulei

http://geneontology.org/page/membrane-proteins
 Separarea proteinelor

• Proteinele intrinseci – tratare cu

detergenți slabi nonionici

• Proteinele extrinseci – tratare cu

soluții cu tărie ionică scăzută
Molecular Biology of the Cell. 4th edition.
Alberts B, Johnson A, Lewis J, et al.
New York: Garland Science; 2002.
Proteinele membranare
pot executa mişcări de:
– difuzie laterală
– rotaţie
Mișcarea proteinelor este mai restrictivă, fiind
condiționată de interacțiunea cu alte proteine

Experimentul Frey si Edidin

 • Membrana se sprijină pe citoschelet (proteine
extrinseci fibrilare)
• Citoscheletul:
– stabilizează infrastructura celulei
– menţine forma celulei
– permite mişcarea celulei
– mişcă structurile din interiorul celulei (ex: la fagocitoză)

• Membrane artificiale:
• lipozomii
• bistratele lipidice
» BLM
Funcţiile membranei celulare
1.menţine caracteristicile diferite ale
compartimentelor pe care le separă;

2.transportul unor molecule, ioni,

macromolecule, complexe supramoleculare;

3.traducere şi transfer de informaţie;

4.implicare în funcţiile celulare (datorită

enzimelor și complexelor enzimatice pe care le
conține)
Modalităţi de transport
membranar

• Macrotransport

• Microtransport
 Macrotransport
• substanţele intră sau ies din celulă sub forma unor aglomerări
multimoleculare

• diversele substanţe sunt introduse sau scoase din celulă prin

formarea unor vezicule membranare care sunt înglobate sau
eliminate din celulă

• trei tipuri de macrotransport:

– Endocitoză

– Exocitoză

– Transcitoză
 Endocitoza
• materialul extracelular este introdus în interiorul celulei, fără a fi dispersat în citoplasmă
• modalităţi de macrotransport prin endocitoză:
1. Fagocitoza: celula înglobează particule extracelulare solide pe care le înconjoară cu
pseudopode
• în organismul uman există celule specializate (fagocite, macrofagi) care prin fagocitoză înglobează şi distrug substanţe
toxice, reziduuri celulare apoptotice sau bacterii

2. Pinocitoza celula înglobează lichid extracelular în mod similar fagocitozei

3. Endocitoza mediată de receptori anumite substanţe extracelulare se leagă la
receptori membranari specifici  formarea unor vezicule membranare care
înglobează materialul extracelular
• celulele organismului preiau colesterolul transportat de sânge
• virusul gripal intră în celule prin endocitoză mediată de receptori
 Exocitoza
• veziculele membranare care conțin material intracelular
– sunt transportate spre membrana plasmatică
– fuzionează cu aceasta şi eliberează materialul în exteriorul celulei
• exemple:
– secreţia de insulină
– eliberarea anticorpilor în sânge
– eliberarea de neurotransmiţători (acetilcolina, glutamatul etc.) în terminaţiile
nervoase
 Transcitoza
• vezicule cu material extracelular sunt înglobate în
celulă
• traversează celula fără a-şi deversa conţinutul în
citoplasmă
• fuzionează cu membrana plasmatică pe partea opusă
a celulei şi eliberează materialul în spaţiul
extracelular
• exemplu: transcitoza prin endoteliul capilar
determină trecerea proteinelor plasmatice din sânge
în spaţiul extravascular
Microtransport
1. Pasiv
2. Activ
 Potenţialul electro-chimic
• în soluţie, energia unui mol al unei specii moleculare
datorată concentrației este dată de potenţialul chimic 

• dacă solvitul este un electrolit disociat, are energie

electrică

• Potenţialul electrochimic al unei specii de ion în

soluţie este dat de suma energiilor

W =  ( + zFV)
 Transportul pasiv
1. are loc în sensul gradientului
electrochimic sau de presiune
2. fără consum de energie
metabolică
3. spre echilibrul termodinamic
 Transportul pasiv
 zF Vin  Vex 
cin
W  Win  Wex  RT ln
cex
• W > 0 ionii tind să părăsească celula
• W < 0 ionii tind să pătrundă în celulă
• W = 0 transportul încetează la echilibru
• ecuaţia Nernst (la echilibru):

RT c ex
E  Vin  Vex  ln
zF c in
 Modalităţi de
transport pasiv
1. Difuzia simplă – dizolvare în bistrat
lipidic
2. Difuzia facilitată – mediată de proteine
membranare constitutive sau inserate
3. Difuzia prin pori formați prin extracția
unor componente membranare
Difuzia simplă
• se produce prin
dizolvarea speciei
moleculare
transportate în
membrană
• depinde de coeficientul
de partiţie .
• conform legii lui Fick:

P =  D/
 Ce particule pot străbate
membrana prin difuzie simplă?

• Ioni?
• Macroioni?
• Macromolecule?
• Molecule hidrofobe nepolare?
Ce particule pot străbate membrana prin difuzie simplă?
 Difuzia facilitată a moleculelor
insolubile în bistratul lipidic
1. Prin proteine transportoare
a. Transportori intrinseci – modificarea
configurației
b. Transportori difuzibili – mobile în
stratul lipidic
2. Prin proteine formatoare de canale
sau de pori
 Difuzia facilitată prin proteine
transportoare
Proteinele transportoare pot fi:
a) proteine transportoare intrinseci care
transportă molecula hidrofilă de pe o parte pe
alta a membranei, mecanism ce implică o
modificare în propria conformaţie a proteinei
uniport;
b) proteine transportoare mobile în bistratul
lipidic (transportori difuzibili)
Difuzia facilitată prin proteine
transportoare intrinseci
• moleculele hidrofile mari şi unii
ioni

• molecule transportoare
uniporteri sau transportori
uniport
• acţionează în sensul gradientului
electrochimic
• se bazează pe proprietatea
transportorului de a se putea
găsi în două stări
conformaţionale T1 și T2
 Difuzia facilitată prin proteine transportoare intrinseci
• poate fi inhibată prin inhibiție:
a) competitivă
b) necompetitivă

https://karimedalla.files.wordpress.com/2012/10/competitive_inhibit_c_la_784.jpg
 Difuzia facilitată mediată de
transportori difuzibili
• implică proteine transportoare mai mici, liposolubile,
care pot circula fără dificultate în bistratul lipidic
• situs de legare specific pentru specia transportată (S)
• transportorii difuzibili transportă în general ioni, de
aceea se mai numesc ionofori.
A. S B.
S Transportor

T1 T2
Transportor
 Difuzia facilitată mediată de
transportori difuzibili
• Valinomicina incorporează ionii de K+ forțându-i
să părăsească celula bacterianămoartea
celulei
Difuzia facilitată prin proteine
formatoare de canale (proteine
canal sau canale membranare)
sau de pori
 Difuzia facilitată prin canale
• transport extrem de
rapid prin membrană • Canalele pot fi
• rol în procesele de semnalizare • ionice (transportă ioni)
celulară (viteza de transmitere • moleculare (transportă
a informaţiei este esențială) molecule mici, precum
apa).
• canalul membranar: proteină
integrală complexă care • Canalele membranare
formează o cale de trecere pot fi:
pentru ioni sau molecule mici,
insolubile în matricea lipidică a – cu poartă (se deschid
membranei. intermitent)
– fără poartă (sunt
• în general, sunt structuri
deschise permanent).
selective, datorită filtrului, care
determină proprietăţile
selective ale canalului
 Canalele ionice
• proteine specializate care străbat bistratul
• permit trecerea unor substanţe care nu sunt
liposolubile
• permit trecerea ionilor în ambele sensuri,
preponderent în sensul gradientului electrochimic
• eficacitate mare 106 – 108 ioni/s

• sunt structuri
selective
 Deschiderea şi
închiderea canalului -
comandată printr-un
mecanism specific:

• electric - modificarea potenţialului membranar

• chimic
• mecanic
• termic
• electromagnetic
• Transportul prin canale poate fi
inhibat cu ajutorul unor blocanţi
specifici (toxine)
• Canalul de Na + – tetrodotoxina
• Canalul de K + – tetraetilamoniul
Parametru electric al canalului:

conductanţa (G) = 1/R

GSI = 1 S (Siemens)
Pentru canalele ionice: pS
 Canalul molecular acvaporin
• Canal cu poartă, foarte
selectiv cu moleculele de apă
• Moleculele de apă se
orientează în câmpul electric
din peretele interior al
canalului
• Canalul se închide în condiții
de anoxie indusă de excesul
de apă, sau în cazul
deficitului intracelular de apă
• Rol esențial în menținerea
echilibrului osmotic

http://www.appliedbiomimetic.com/?page_id=718

Prof. Gh. Benga, UMF I. Hațeganu, Cluj, descoperă în 1986 proteina-canal pentru apă
Peter Agre, 1988, separă proteina - premiul Nobel în 2003
 Difuzia facilitată mediată de proteine
formatoare de pori
Porii sunt structuri pasive
neselective, ceea ce contează este
diametrul speciilor transportate.
• Anumite virusuri produc
holine şi viroporine
– proteine care se inserează în
plasmalemă ca proteine
transmembranare (integrale)
ce formează pori în
membranele celulelor
eucariote, favorizând astfel
infecţia celulei gazdă.
Transportul prin pori nu implică
modificări conformaţionale în structura
porului, nu prezintă mecanisme de
reglare.
• Anumite toxine sunt
formatoare de pori (a-
hemolizina, antrax)
– efectul cito-letal se datorează
efluxului de ioni, aminoacizi,
nucleotide şi alte molecule de
mici dimensiuni, precum şi
influxului de apă
– induc dezechilibre osmotice şi
dereglează sinteza proteică şi
diverse procese de
semnalizare celulară.
Membrana celulară poate fi traversată
prin transport pasiv de către

1. molecule mici hidrofobe - difuzie simplă

2. ioni - canale şi difuzie facilitată

3. molecule hidrofile mari - difuzie facilitată

4. apă – difuzie simplă, osmoză, porine

Comparație
Transportori Canale

• au o specificitate mai • au o viteză mult

mare decât canalele mai mare de
• sunt în număr mult mai transport a ionilor
mare decât canalele
• pot participa şi la
transportul activ
secundar
Variații bruște ale compoziției
și concentrației ionice
Difuzia prin pori formați prin extracția
unor componente membranare

- există detergenți utilizați în studii de permeabilizare celulară cu

afinitate mare pentru colesterol (digitonina) sau pentru proteinele
membranare (Triton X-100)

- aceștia extrag componentele respective din membrane conducând

la apariția unor pori membranari neselectivi (diametru 1-2 nm)

- permit, prin difuzie, egalizarea concentrațiilor citosolice și

extracelulare ale speciilor ionice sau moleculare cu dimensiune mai
mică decât diametrul porului
 Transportul activ
• formă de transport care necesită energie
metabolică - cuplare energetică imediată
• se realizează în sensul invers gradientului
de potenţial electrochimic

1. Primar
2. Secundar
 Transportul activ primar
• Se realizează cu ajutorul pompelor ionice
membranare
• De obicei, foloseşte energia rezultată din
hidroliza ATP
– există și pompe ionice care utilizează energia luminii, cum
ar fi bacteriorodopsina din membranele unor bacterii

• Stabileşte un gradient de concentraţie

• Poate fi saturat
 ATP-aza de +
Na /K +

http://classroom.sdmesa.edu/eschmid/Chapter3-Zoo145.htm

• hidroliza ATP furnizează energia care permite

translocarea a
– 3 ioni de Na+ în exterior 
– 2 ioni de K+ în interior 
• este electrogenică
• asigură osmolaritatea pe feţele membranei
 Alte tipuri de pompe ionice
1. Ca2+-ATP-aza
• Menţine o concentraţie foarte redusă de Ca2+ în
citosol, de ordinul ~100 nM.
• Pentru o moleculă de ATP hidrolizată, Ca2+-ATP-aza pompează
câte doi ioni de calciu din citosol.
• Datorită pompelor de calciu din plasmalemă şi din membrana
reticulului endo/sarcoplasmatic, gradientul ionilor de calciu este
menţinut la o valoare foarte mare (2-3 ordine de mărime) atât
între citosol şi mediul extracelular, cât şi între citosol şi interiorul
reticulului endo- sau sarcoplasmatic

• Dacă funcţionarea Ca2+-ATP-azei este deficitară,

celula va avea un nivel toxic de calciu citosolic, care va declanşa
apoptoza (moartea celulară programată)
 http://www.zoology.ubc.ca/~gardner/ATPase%20pumps.htm

- ATP-aza pompează 2 ioni de Ca+2 pentru fiecare moleculă de ATP scindată

- gradientul de concentrație pentru Ca+2 este foarte mare

- situsurile de legare interne pentru Ca+2 au o foarte mare afinitate pentru Ca+2
pentru a compensa concentrația foarte mică a acestuia în interiorul celulei

- energia transferată de la ATP determină schimbarea conformațională a proteinei

- după eliberarea spre exterior a ionului de Ca+2, se pierde afinitatea proteinei

pentru acesta și ciclul se reia
 Alte tipuri de pompe ionice
2. H+-K+-ATP-aza
• Se găseşte în membranele plasmatice ale
celulelor mucoasei gastrice şi rinichilor
• Este implicată în secreţia gastrică şi duodenală.
• Transportă 1 H+ spre exteriorul celulei contra a
1 K+ spre interiorul celulei
Transportorii ABC (ATP Binding Casette)

• Se găsesc în toate • Pot avea ca substrat ioni

organismele. anorganici, zaharuri,
aminoacizi, polizaharide
complexe, peptide si
chiar proteine

Familie largă şi diversificată de transportori

Transportorii ABC (ATP Binding Casette)
• CFTR permite ionilor Cl- să iasă din celulă
pe baza gradientului lor electrochimic.
• CFTR (cystic fibrosis • Deschiderea canalului este comandată de
hidroliza ATP.
transmembrane • NaCl la polul apical al celulelor pulmonare
creează o presiune osmotică datorită
conductance regulator - căreia apa din celule este extrasă prin
canalele pentru apă – acvaporinele.
regulatorul • Speciile ionice sunt din nou transportate
în celule prin pompa de Na+-K+, respectiv
conductanţei transportorul Na+, K+, 2Cl- şi circuitul se
reia.
transmembranare în • În acest fel se păstrează un echilibru hidric
ce permite curăţarea de bacterii şi secreţii
fibroza chistică) a lumenului bronhiolelor.
• În lipsa Cl-, prin mutaţii la nivelul CFTR (nu
se exprimă o fenilalanină) plămânul este
uscat şi se acumulează secreţii, mucus,
prin activitatea bacteriilor.
• Apar infecţii şi nu se mai pot face corect
schimburile de gaze.
• fibroză chistică sau mucoviscidoză şi este
în prezent incurabilă
Transportorii ABC (ATP Binding Casette)

• MDR1 şi MDR2 (multiple • În anumite situaţii, celulele pot

sintetiza proteine care să formeze
drug resistance proteins - pompe membranare, pentru
proteinele care determină eliminarea anumitor substanţe
rezistenţa la multiple toxice sau medicamente
substanţe toxice) • Prin acest mecanism în
chimioterapia cancerului apare
rezistenţa la medicamentele
administrate.
• Celulele canceroase pot să
supraexprime asemenea
transportori reducând eficienţa
chimioterapiei.
 Transportul activ secundar
• implică transportori complecşi, care cuplează doi gradienţi
electrochimici diferiţi

• energia eliberată prin mişcarea unor molecule de un anumit tip în

sensul gradientului lor electrochimic este utilizată pentru a
transporta molecule de alt tip împotriva gradientului lor
electrochimic.

• transportorii se numesc cotransportori, iar procesul se numeşte

cotransport sau transport cuplat

• gradientul este menţinut prin transport activ primar

 Transport activ secundar

- simport
- antiport
 https://www.studyblue.com/notes/note/n/exam-2-chapter-4-movement-of-molecules-across-membranes-/deck/5475565

(a) Antiportul de 3Na+/Ca2+ menţine (b) Simportul glucoza – Na+

scăzută concentraţia ionilor de din celulele mucoasei
calciu în interiorul celulelor intestinale; simportul amino-
acid – Na+
http://cbc.arizona.edu/classes/bioc462/462a/NOTES/LIPIDS/WS_FTP.LOG
 Receptori şi traductori de informaţie
• Receptorul
– structură macromoleculară din membrana celulară
– are capacitatea:
• de a recunoaşte o moleculă semnal din mediul extracelular, numită
mesager prim (ligand specific)
– moleculele semnal nu pătrund, de regulă, în interiorul celulei
• de a interacţiona cu ea rapid şi reversibil

• În urma interacţiunii, celula poate sintetiza o altă

moleculă semnal – mesager secund
•declanşează răspunsul celular specific.
Mesageri primi
• mediatorii chimici
• hormonii
• antigenii
• medicamentele
• drogurile

Mesageri secunzi
• acidul adenozin monofosforic ciclic (c-AMP)
• acidul guanozin monofosforic ciclic (c-GMP)
• diacil glicerolul (DAG)
• inozitol trifosfatul (InosP3)
 Etapele semnalizării
intercelulare

1. sinteza moleculei semnal

2. eliberarea moleculei semnal

3. transportul moleculei semnal

către ţintă

4. detecţia semnalului;
răspunsul celular;

5. desprinderea moleculei
semnal de receptor
 Tipuri de semnale
• semnale endocrine, reprezentate de hormonii produşi în
glandele endocrine, secretaţi în sânge şi distribuiţi în organism

• semnale paracrine, generate de celule şi care acţionează local

în vecinătate

• semnale de contact (necesită contactul intercelular)

• semnale nervoase care se transmit de-a lungul axonilor către

celulele ţintă

• semnale autocrine (celulele secretă molecule semnal care se

leagă de receptorii proprii)
 Receptori membranari
• Criteriu de clasificare bazat pe clasele
funcționale de evenimente primare asociate
cu legarea moleculei semnal de receptor:

1. Ionotropi
2. Metabotropi
 Receptorii ionotropi
• o zonă receptoare - se leagă mesagerul prim;

• o zonă efectoare - comunică senzorului canalului

comanda de deschidere sau închidere a porţii;

• multimeri, formaţi din 4 sau 5 subunităţi proteice

individuale

• afectează DIRECT activitatea celulei prin

deschiderea nemijlocită a unor canale ionice

• exemple:
– receptorul nicotinic de acetilcolină
– receptorul acidului gamma-aminobutiric (GABA)
– receptorul glicinic
Receptorul nicotinic de
acetilcolină
 Receptori metabotropi
• nu au canale ionice ca parte a structurii lor,
dar pot afecta funcţionarea unui canal
prin:
– activarea unor molecule (proteine efectoare)
numite proteine G (receptori cuplaţi cu
proteine G)

– cuplarea cu enzime (tirozin-kinaze) (receptori

cuplaţi cu enzime)

• pot determina sinteza mesagerilor secunzi,

pot fi protein-kinaze sau pot activa o protein-
kinază
Receptori metabotropi cuplaţi cu proteine G

Receptor muscarinic
de acetilcolină M1
Legarea agonistului (acetilcolina)
de receptor

Declanșarea unei serii de

mecanisme de semnalizare şi de
sinteză a mesagerilor secundari

deschiderea unor canale de

potasiu şi propagarea impulsului
nervos
 Receptori metabotropi asociați cu enzime
Funcţionarea receptorului de insulină. Legarea insulinei de receptor (1) provoacă mai multe efecte, printre care translocarea transportorului

• se activează o protein kinază GLUT4 spre membrană (2), urmată de intrarea a mai multă glucoză în celulă (3), sinteza de glicogen (4), glicoliza (5) şi sinteza de acizi graşi
(6). Figură adaptată după Wikimedia Commons (https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Insulin_glucose_metabolism.jpg).

citoplasmatică
• activitatea celulei este
influenţată în etape
1. are loc o modificare
metabolică a celulei
2. poate duce la
deschiderea sau
închiderea unui canal
ionic ori poate modifica o
altă activitate a celulei

• exemplu: receptorul de insulină poate activa o tirozin kinază

• se fosforilează alte proteine
• se produce răspunsul celular: creşterea permeabilităţii pentru
glucoză