Nevoia de a se mișca și a avea o buna postura

Cuprins
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii
Manifestări de independenţă
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei mişcării
Dependență în satisfacerea nevoii
1. Imobilitatea/ dificultatea de a se misca
Intervenţii ale asistentei medicale – pacient cu imobilitate
2. Hiperactivitatea
Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu hiperactivitate
3. Necoordonarea mişcărilor
Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu necoordonarea mişcărilor
4. Postura inadecvată
Deformări ale coloanei vertebrale
Deformări ale membrelor inferioare
Poziții de examinare
Poziții terapeutice
Poziţii patognomonice
Dificultate de schimbare a poziţiei
Dificultate de a ramane in pozitie adecvata
Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu postură inadecvată
5. Circulaţia inadecvată
Interdependența cu celalalte nevoi
Proces de îngrijire/ nursing
Nevoia de a se mişca este o necesitate a fiinţei vii de a-şi mobiliza toate părţile corpului
prin mişcări coordonate, de a păstra diferitele părţi ale corpului într-o poziţie care să
permită eficacitatea funcţiilor organismului.
Menţinerea independenţei mişcării corpului şi a bunei posturi este determinată
de integritatea aparatului locomotor (muşchi, sistem osos, articulaţii), a sistemului
nervos central, aparatului vestibular şi componentele de ordin psihic – atenţia, voinţa,
capacitatea de înţelegere, stare de conştientă etc.
Oasele acţionează ca pârghii, având rol fundamental în realizarea
mişcărilor. Muşchii acţionează prin proprietăţile lor: excitabilitate, contractibilitate,
elasticitate. Aparatul vestibular menţine echilibrul static şi dinamic al corpului. Sistemul
nervos – cerebelul – alături de aparatul vestibular, contribuie la reglarea echilibrului, dar
reglează totodată şi tonusul muscular şi mişcările fine.
Datorită componentelor descrise mai sus individul îşi poate menţine:
– stabilitatea, indiferent de poziţie;
– echilibrul, fie în repaus sau mişcare;
– raporturi constante între organism şi mediul extern;
– raporturi constante între masa musculară şi mobilitatea articulaţiilor;
– raporturi constante între membrele superioare;
– raporturi constante între membrele inferioare;
– raporturi constante între membrele superioare şi cele inferioare.
Menţinerea poziţiei bipede, schimbările de poziţie, executarea mişcărilor voluntare,
capacitatea de autoservire şi autonomia de deplasare constituie componentele unei
bune posturi şi mişcări.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii
Factori biologici
•Vârsta şi dezvoltarea:
– copilul mic are mişcările mai puţin coordonate, dobândindu-şi controlul pe măsură ce
înaintează în vârstă; copilul este foarte activ, se mobilizează şi adopta tot felul de poziţii;
– adultul este activ, în deplinătatea puterii, dă supleţe mişcărilor, le coordonează;
– vârstnicul are forţa fizică redusă, la fel agilitatea, rămâne totuşi activ în exerciţii
moderate;
– constituţia şi capacităţile fizice: influenţează intensitatea efortului fizic pe care îl depune
individual.
•Exercitii fizice – au rol menţinerea unei cât mai bune stări de sănătate.
Factori psihologici
– emoţiile: pot fi exprimate prin mişcări ale corpului; pulsul şi tensiunea arterială se
modifică în raport cu emoţiile, stresul, teama;
– personalitatea: temperamentul determină ca individul să fie mai activ, înflăcărat, sau
calm, grav.
Factori sociologici
– cultura:
– individul practică activităţi fizice, adoptă diferite posturi în viaţa cotidiană, în funcţie de
societatea în care trăieşte;
– rolurile sociale: în societate, individul poate îndeplini activităţi ce impun un efort fizic
mai mare sau mai mic, pe care să-l compenseze prin rezistenţă fizică şi ore suficiente de
repaus;
– organizarea socială: fiecare societate are legi şi regulamente pentru ca individul să-şi
menţină sănătatea, chiar dacă depune un efort deosebit;
– temperatura mediului ambiant;
– ritmul circadian: activitatea fizica este mai redusa dimineata;
– tradiţiile, religia: individul poate lua posturi acceptate, legate de obiceiuri,tradiţii sau
obiceiuri religioase.
Manifestări de independenţă
Postura adecvată
– funcţia corpului omenesc, bazată pe acţiunea sinergică şi coordonată a elementelor
aparatului locomotor şi a sistemului nervos, cu ajutorul cărora se menţine stabilitatea,
echilibrul şi raporturi constante între corp şi mediu şi între diferite segmente ale corpului;
în picioare (ortostatism):
– capul drept înainte;
– spatele drept;
– braţele, pe lângă corp;
– şoldurile, gambele drepte;
– piciorul în unghi de 90 de grade cu gamba;
şezând:
– capul drept;
– spatele drept, rezemat;
– braţele sprijinite;
– coapsele orizontale;
– gambele verticale;
– piciorul în unghi de 90 de grade cu gamba, sprijinit pe podea;
culcat (clinostatism):
– decubit dorsal (pe spate);
– decubit lateral, stâng sau drept (într-o parte);
– decubit ventral (pe abdomen).
Mişcări adecvate
Tipuri de mişcări:
– abducţie – mişcări de îndepărtare faţă de axul median al corpului;
– adducţie– mişcări de apropiere faţă de axul median al corpului;
– flexie/extensie – mişcări de apropiere sau îndepărtare a două segmente apropiate (braţ,
antebraţ, gambă-coapsă);
– rotaţie – mişcare realizată în jurul axului care trece prin lungul segmentului care se
deplasează;
– pronaţie/supinaţie – pronaţia este mişcarea de rotaţie a mâinii, prin care palma priveşte
în jos, iar supinaţia este mişcarea inversă; la picior, palma priveşte lateral, cu marginea
externă ridicată – pronaţie, invers fiind supinaţia;
– circumducţie – mişcare complexă, care totalizează flexia, extensia, abducţia şi le
asociază cu rotaţia.
Exerciţii fizice
Sunt activităţi fizice efectuate cu scopul de a îmbunătăţi randamentul muscular şi
circulaţiei:
– active – executate de către individ;
– pasive – mişcări ale articulaţiilor, executate de către o altă persoană;
– izometrice – contracţii musculare în care lungimea muşchiului rămâne neschimbată,
crescând numai tensiunea sa (exemplu: contracţia muşchilor pentru menţinerea poziţiei
corpului);
– de rezistenţă: exerciţii fizice în care creşte tonusul muscular.
A. caracteristicile exerciţiilor: coordonate, armonioase, complete
B. execuţie: – a se scula, a merge, a alerga, a se apleca, a se aşeza pe vine, a îngenunchea,
a ridica greutăţi, a apuca obiecte.
Tensiune arterială – se modifică în raport cu intensitatea efortului depus.
Puls – creşte frecvenţa şi amplitudinea lui, în funcţie de intensitatea efortului.
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei mişcării
– stabileşte împreună cu pacientul nevoile de exerciţiu fizic
– planifică un program de exerciţii moderate, adaptat capacităţii fizice ale pacientului
– învaţă pacientul să folosească tehnici de destindere şi relaxare
– educă pacientul să evite tabagismul, mesele copioase, surplusul de greutate.
Dependență în satisfacerea nevoii
Probleme de dependenţă
1. Imobilitate
2. Hiperactivitate
3. Necoordonarea mişcărilor
4. Postură inadecvată
5. Circulaţie inadecvată
1. Imobilitatea/ dificultatea de a se misca
Aceasta reprezintă o diminuare sau o restricţie a mişcării, fiind recomandată, adesea, ca
metodă terapeutică sau poate fi cauzată de traumatisme şi boli organice sau funcţionale.
Surse de dificultate care determină imobilizarea
Surse de ordin fizic
– alterarea centrilor nervoşi (accident vascular cerebral);
– alterarea integrităţii aparatului locomotor (fracturi, entorse, luxaţii);
– piedici ale mişcării (pansamente, aparat gipsat, extensie continuă);
– dezechilibre – durerea ;
– complicatii digestive.
Surse de ordin psihologic – tulburările de gândire, anxietate, stres, pierderea, separarea
sentimente de culpabilitate, depresii
Surse de ordin sociologic
– eşecul;
– izolarea, agresivitatea, comunicare ineficienta.
Manifestări de dependenţă
Dificultate de deplasare
– a se ridica;
– a se aşeza;
– a merge;
Diminuarea sau absenţa mişcării
Prezenţa parezelor; (mono, para, tetra pareze sau paralizii);
Atonie musculară – scăderea tonusului muscular.
Atrofie musculară – diminuarea volumului muşchiului, a contractibilităţii sale.
Hipertrofie musculară – mărirea volumului unui muşchi.
Contractura musculară – contracţie involuntară şi permanentă a unuia sau mai multor
muşchi care determină o poziţie inadecvată
Râs sardonic (tetanos) – contracţia muşchilor masticatori determină trismus şi “râsul
sardonic”.
Anchiloză – diminuarea sau imposibilitatea mişcării unei articulaţii.
Crampă – contracţie spasmodică involuntară şi dureroasă a unuia sau a mai multor
muşchi (molet, picior) cauzată de o poziţie incomodă, de compresiunea unui nerv sau de
deficitul de calciu.
Escară de decubit – ulceraţii ale pielii.
Diminuarea interesului – tulburările psihice pot determina lipsa interesului pentru
mişcare, menţinerea timp îndelungat a unei stări de imobilitate.
Impotenta functionala
Poate fi:
– partiala sau totala interesand un segment de membru, in totalitate sau mai multe
membre – trecatoare sau definitive, regresiva, stationara sau progresiva.
Intervenţii ale asistentei medicale – pacient cu imobilitate
Obiective – Intervenţiile autonome si delegate
Pacientul să aibă tonusul muscular şi forţa musculară păstrată
– planifică un program de exerciţii, în funcţie de cauza imobilizării şi de capacitatea
pacientului.
Pacientul să-şi menţină integritatea tegumentelor şi a activităţii articulare
– schimbă poziţia pacientului la fiecare 2 ore;
– masează regiunile predispuse la escare;
– efectuează exerciţii pasive, la fiecare 2 ore;
– învaţă pacientul care este postura adecvată şi cum să efectueze exerciţii musculare
active.
Pacientul să-şi menţină funcţia respiratorie
– învaţă pacientul:
– să facă exerciţii de respiraţie profunde;
– să tuşească şi să îndepărteze secreţiile;
– administrează medicaţia prescrisă de medic.
Pacientul să fie echilibrat psihic
– pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici de îngrijire ;
– redă încrederea pacientului că imobilitatea sa este o stare trecătoare şi că îşi va putea
relua mersul.
Pacientul să-şi menţină satisfăcute celelalte nevoi fundamentale
– suplineşte pacientul în satisfacerea nevoilor sale, îl serveşte la pat cu cele necesare.
2. Hiperactivitatea
Această problemă de dependenţă constă în creşterea ritmului mişcărilor şi a activităţilor
individului, determinată de instabilitatea emoţională şi de pierderea ideilor.
Sursele de dificultate
Surse de ordin fizic
– dezechilibre endocrine;
– reacţii medicamentoase,
– alcoolism.
Surse de ordin psihologic
– senilitate;
– tulburări de gândire;
– separaţie, criză, pierdere.
Manifestări de dependenţă
Vorbire caracteristică – vorbeşte mult, precipitat;
Pacientul reacţionează la toţi stimulii – stimuli luminoşi, auditivi, din mediul extern, cât şi
stimuli interni; ei determină reacţii din partea bolnavului;
Mişcări caracteristice – mişcări rapide, frecvente;
Spasme – contracţie involuntară a unuia sau mai multor muşchi;
Ticuri – mişcări convulsive, involuntare ale ochilor, ale gurii, ale unui braţ sau ale unui
picior;
Manie – psihoză caracterizată printr-o stare de excitaţie, în special, în sfera afectivităţii
cunoaşterii şi activităţii; bolnavul este neliniştit, tulburent; datorită ritmului rapid de
desfăşurare a activităţii sale, nu duce nimic la îndeplinire din ceea ce plănuieşte;
Euforie – bună dispoziţie, de obicei, nemotivată.
Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu hiperactivitate
Obiective – Intervenţii autonome şi delegate
Pacientul să prezinte mobilitate normală
– înlătură stimulii din mediul înconjurător (asigură semiobscuritatea încăperii, izolarea
fonică, reducerea numărului de vizitatori);
– asigură condiţii ca bolnavul să facă băi călduţe, să consume lichide la temperatură
moderată.
Pacientul să-şi menţină integritatea fizică
– supraveghează permanent pacientul, pentru a nu se răni;
– înlătură obiectele contondente;
– aplică constrângeri fizice, dacă este cazul (chingi, cămaşă de protecţie);
– administrează tratamentul tranchilizant prescris de medic.
3. Necoordonarea mişcărilor
Această problemă de dependenţă reprezintă dificultatea sau incapacitatea individului de a-
şi coordona mişcările diferitelor grupe musculare.
Sursele de dificultate
Surse de ordin fizic
– deficit senzorial, leziuni ale sistemului nervos central, boala Parkinson;
– dezechilibru hidroelectrolitic;
– efect secundar al unor medicamente, droguri.
Surse de ordin psihologic
– tulburările de gândire ;
– anxietate, stres.
Surse de ordin sociologic
– mediu necunoscut.
Manifestări de dependenţă
Akinezie – incapacitatea de a efectua anumite mișcări;
Ataxie – tulburare de coordonare a mişcărilor active voluntare;
Miscari coreice – se caracterizeaza prin miscari rapide (“miscari coreice”), de
amplitudine variabila, pe orice grup muscular, in repaus sau actiune, dezordonate, bruste.
La nivelul fetei dau nastere la grimase. Produc mersul dansant.
Convulsii – contracţii repetate, involuntare, ale unui muşchi sau grupe de muşchi, urmate
de relaxare; contracţia este instantanee ;
Tremurături – secuse repetate, involuntare, ale unei părţi a corpului (mâini, cap sau ale
întregului corp);
Contractura permanenta – punere in tensiune si scurtarea fibrei musculare in tetanos,
turbare, tetanie, afectiuni cerebrale;
Fasciculatiile si fibrilatiile musculare – contractii rapide, limitate la suprafata muschilor,
fiind determinate de intoxicatii endo- sau exogene;
Tulburări ale mersului
– mersul încet, obosit, cu opriri dese însoţeşte astenia, boala Addison, miastenia,
convalescenţa;
– claudicaţia intermitentă – durerii musculare (crampe, taieturi, furnicaturi sau senzatia
de oboseala) muschilor gambei care apare in timpul efortului fizic si este ameliorat dupa o
perioada de repaus; apare în arteriopatiile obliterante;
– mersul ebrios (titubant): nesigur, mişcări neconcordante, deplasări ale capului înainte,
înapoi; apare în intoxicaţia alcoolică sau cu barbiturice;
– mersul cerebelos: nesigur, cu bază largă de susţinere;
– mers precipitant, paşi mărunţi, corp aplecat înainte (fuge după centrul de greutate);
survine în boala Parkinson;
– mersul senil cu paşi mici, târâţi, nesiguri; se înregistrează la vârstnici, aterosclerotici,
sindromul pseudobulbar;
– mersul stepat, equin: pacientul atinge solul cu vârful piciorului şi apoi cu călcâiul, ca un
cal de circ; se constată în paralizia muşchilor pretibiali şi peronieri (datorată paraliziei
nervului sciatic popliteu extern) în poliomelită, sciatica paralizantă;
– mersul cosit (spastic) datorat hemiplegiei spastice: constă în aducerea piciorului înainte
printr-o mişcare de circumducţie (în arc) datorită imposibilităţii flectării membrului
inferior;
– mersul dezordonat – apare in coree;
– mersul antalgic – apare din cauza aparitiei durerii(boli reumatice, sciatica);
– mersul leganat, de rata- apare in miopatiile grave.
Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu necoordonarea mişcărilor
Obiective – Intervenţiile autonome şi delegate
Pacientul să fie echilibrat psihic
– pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici de îngrijire.
Pacientul să aibă tonusul muscular adecvat activităţii depuse
– planifică un program de exerciţii şi de mers, în funcţie de capacitatea pacientului ;
– învaţă pacientul să utilizeze diferite aparate de susţinere pentru activităţile cotidiene ;
– ajută pacientul să facă băi calde, exerciţii fizice, îi face masaje la nivelul extremităţilor ;
– administrează medicaţie antiparkinsoniană.
Pacientul să-şi satisfacă toate nevoile organismului
– pacientul va fi ajutat să-şi satisfacă nevoile organismului.
4. Postura inadecvată
Este o problemă de dependenţă, reprezentată de orice poziţie care nu respectă principiile
poziţiei anatomice a corpului şi care predispune individul la diferite deformări.
Surse de dificultate
Surse de ordin fizic
Poziţiile inadecvate se pot întâlni ca urmare a:
– oboselii, slăbiciunii musculare sau durerii în cursul unor boli; pacientul imobilizat la pat
nu-şi poate schimba poziţia şi este predispus la alterări ale integrităţii pielii, la nivelul
punctelor de presiune, la deformări, la complicaţii pulmonare;
– modificărilor produse de boală în organism, cum ar fi contractura musculară (tetanos);
– reacţiei, conştiente sau inconştiente, a individului (de exemplu, poziţia cocoş de puşcă,
în meningită);
– măsurilor profilactice în prevenirea unor complicaţii (de exemplu, cu membrul inferior,
ridicat pe o pernă în tromboflebită);
– terapiei necesare vindecării (de exemplu, în cursul tratamentului fracturilor prin extensie
continuă);
– măsurilor de prim ajutor (de exemplu, în anemiile acute posthemoragice);
– examinării endoscopice sau clinice a unor organe.
Surse de ordin psihologic
– anxietate, stres ;
– situaţie de criză, tulburări de gândire.
Surse de ordin sociologic
– condiţii de muncă inadecvate.
Manifestări de dependenţă
 oboseală musculară – reducerea temporară a capacităţii funcţionale a muşchiului,
consecinţă a activităţii excesive, prelungite.
Deformări ale coloanei vertebrale
– cifoză (deviaţia coloanei vertebrale, cu o convexitate posterioară);
– lordoză (accentuarea curburii lombare a coloanei vertebrale);
– scolioză (deviaţia laterală a coloanei vertebrale).
Deformări ale membrelor inferioare
– genu valgum – deformări în care genunchii sunt apropiaţi, iar picioarele depărtate;
– genu varum – deformări în care genunchii sunt depărtaţi, în schimb picioarele
apropiate;

– picior strâmb
– sprijinit pe antepicior (equin) ;
– sprijinit pe călcâi (talus);
– sprijinit pe partea externă (varus);
– sprijinit pe partea internă (valgus);
– picior plat – bolta plantară prăbuşită;

Deformări ale şoldurilor – luxaţie – ieşirea capului femural din articulaţia coxofemurală.
Poziții de examinare
Poziţii inadecvate impuse (fortate) – pentru examinare:
– ginecologică – pacienta stă culcata pe spate, cu genunchii flectaţi, depărtaţi, iar coapsele
flectate pe abdomen;
– genu-pectorală – pieptul pe plan orizontal, pacientul sprijinindu-se pe genunchi, poziţie
utilizată pentru examenul rectoscopic;
Poziții terapeutice
– pentru interventii, pentru a ameliora starea pacientului, pentru vindecare:
– pozitia Trendelenburg – trunchiul, membrele inferioare mai sus decât capul (poziţia
asigură circulaţia sângelui la creier);
– pozitia Fowler – pozitie semisezanda. Se obtine prin elevarea spatelui si capului
pacientului la un unghi de 45-60 grade. Genunchii pot fi sau nu indoiti. Aceasta pozitie
este folosita pentru a facilita respiratia,drenajul si alimentarea pacientului .
– pozitia din drenajul postural;
– pozitia pacientilor imobilizati in aparat gipsat;
– pozitia “spate de pisica”– in decubit lateral in pat, cu spatele la marginea patului,
coapsele flectate pe abdomen, barbia atingand pieptul; este indicata in punctia lombara.
Poziţii patognomonice
Sunt specifice unei boli; de exemplu, în tetanos
– opistotonus– poziția de arc de cerc a pacientului sprijinit in occiput si calcaie datorata
spasmului prelungit al mușchilor spatelui;
– pleurostotonus: atitudine de incovoiere a corpului lateral, in arc de cerc, determinata de
contractura muschilor unei jumatati a corpului.
– poziţia „cocoş de puşcă”, în meningită (capul în hiperextensie iar membrele inferioare
flectate atât din articulaţia coxofemurală cât şi din aceea a genunchiului).

Dificultate de schimbare a poziţiei

– semişezând în pat (pacienţii cu dispnee)
– decubit ventral (poziţie inadecvată, când pacientul nu-şi poate schimba singur poziţia)
Dificultate de a ramane in pozitie adecvata
– greutate in a-si mentine pozitia;
torticolis – contractura mai mult sau mai putin dureroasa a muschilor gatului, care
limiteaza miscarile de rotatie a capului;
bătătură (clavus) – hiperkeratoză uşor reliefată, netedă.
Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu postură inadecvată
Obiective – Intervenţiile autonome şi delegate
Pacientul să aibă postura adecvată
– instalează pacientul în pat, respectând poziţiile anatomice ale diferitelor segmente ale
corpului;
– foloseşte utilajele auxiliare şi de confort, pentru menţinerea poziţiei anatomice.
Pacientul să aibă o poziţie care să favorizeze respiraţia, circulaţia sângelui, drenajul
secreţiilor bronşice.
– instalează, de urgenţă, pacientul cu tulburări respiratorii (dispnee) în poziţie semişezând;
– instalează, de urgenţă, pacientul cu anemie acută posthemoragică în
poziţie Trendelenburg;
– instalează pacientul cu secreţie bronşică în poziţie de drenaj postural;
– foloseşte utilaje pentru confortul pacientului, în aceste poziţii.
Pacientul să nu prezinte complicaţii
(Escare de decubit, anchiloze, contracturi)
– schimbă poziţia pacientului la interval de 2 ore;
– verifică pielea în regiunile cu proeminenţe osoase, o dată cu schimbarea poziţiei;
– masează punctele de presiune la fiecare schimbare a poziţiei;
– asigură igiena tegumentelor şi a lenjeriei de pat şi de corp;
– efectuează exerciţii pasive şi active (după caz);
– învaţă pacientul care este poziţia adecvată.
5. Circulaţia inadecvată
Circulaţia inadecvată a fost tratată în cadrul problemelor de dependenţă ale nevoii de a
respira și nevoii de a avea o bună circulație.
Interdependența cu celalalte nevoi
Nesatisfacerea nevoii de a se mişca şl a avea o buna postură afectează celelalte nevoi
fundamentale.
A comunica
• comunicare ineficientă şi izolare prin limitarea posibilităţilor de mişcare sau invaliditate.
A-şi menţine temperatura în limite normale
• diminuarea/ incapacitatea de deplasare şi mobilizare, determină vulnerabilitatea la
factorii meteorologici şi hipo-/hipertermie prin imobilizare.
A respira
• restrângerea activităţilor fizice recreative, deficitul motor, postura inadecvată, determină,
apariţia tulburărilor funcţionale şi a afecţiunilor respiratorii.
A mânca şi a bea
• lezarea integrităţii sistemului locomotor (fractură, amputaţie), sau afecţiunea neurologică
cu deficit motor (durere exacerbată la mobilizare) determină dezechilibrul alimentar şi
hidroelectrolitic.
A elimina
• mobilizarea deficitară determină deplasare dificilă la toaletă, iar imobilizarea prelungită
la pat este cauza apariţiei tulburărilor reno-vezicale (incontinenţa de urină – materii fecale,
litiază urinară, infecţie urinară cronică).
A dormi şi a se odihni
• diminuarea/incapacitatea de mobilizare afectează odihna şi somnul prin lipsa de
activi¬tate, efort fizic.
A fi curat, îngrijit si a-si proteja tegumentele
• problemele de dependenta determină tulburări trofice cutanate.
A se îmbrăca şi dezbrăca
• disconfortul cauzat de durere la mobilizare, precum şi afecţiunile articulare, limitează
capacitatea de autoservire, pentru îmbrăcat şi dezbrăcat, iar imobilitatea determină
imposibilitatea de a se imbrâca şi dezbrăca.
 A evita pericolele
•risc potenţial major de rănire prin cădere, cauzat de imposibilitatea menţinerii
echili¬brului, ortostatismului şi a tulburărilor de mers.
A trăi conform propriilor concepţii spirituale
• afectarea participării la servicii religioase, reuniuni culturale, prin diminuarea / incapaci-
tatea de deplasare (pacient incapabil să comunice la nivel senzorial, motor, afectiv).
A se realiza
• restrângerea preocupărilor sociale şi imposibilitatea participării active pe plan profe-
sional datorită afecţiunilor locomotorii şi invalidităţii.
A se recrea
• afectarea mobilităţii diminuează capacitatea de participare la activităţi recreative.
A învăţa
• diminuarea/ incapacitatea de mobilizare determină restrângerea sau renunţarea la
activităţi şcolare şi a preocupărilor intelectuale, precum şi neacceptarea handicapului.
Proces de îngrijire/ nursing
Culegere de date
– vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Analiza si interpretarea datelor
Identificarea problemelor
Probleme de dependenţă posibile: imobilitate, hiperactivitate, necoordonarea mişcărilor,
postură inadecvată, circulaţie inadecvată.
Manifestări de dependenţă: dificultatea de a se mobiliza, diminuarea sau absenţa
mişcărilor, anchiloze, atrofie musculară, spasme, ticuri, mânie, euforie, mişcări rapide si
frecvente (mers si gestica), ataxie, convulsii, rigiditate musculară, deformări, dificultatea
de a rămâne in poziţie adecvată, cifoză, lordoză, scolioză etc.
Surse de dificultate: traumatisme alterarea centrilor nervoşi si a sistemului locomotor,
tulburări de gândire, anxietate, deficit senzorial, drogurile, durerea, excesul de stimuli din
mediu sau privare de stimuli, alcoolismul, condiţii de munca inadecvate, lipsa de
cunoştinţe etc.
Diagnostic de îngrijiri probabile = P.E.S.
Planificarea îngrijirilor
Obiective potenţiale pentru pacient:
• să-şi menţină o bună poziţie, să se deplaseze fără dificultate;
• să-şi prevină tulburările prin imobilizare;
• să respecte planul de mobilizare activă şi pasivă;
• să-şi amelioreze poziţia prin exerciţii fizice;
• să înveţe să se mobilizeze/deplaseze cu cârje, cadru, baston;
• să-şi cunoască toleranţa la efort, va şti să-şi dozeze efortul;
• să ştie cum să prevină anchiloza, atrofia musculară;
• să se deplasaseze cu sau fără ajutor;
• să ştie cum să combată staza venoasă, să favorizeze circulaţia venoasă.
Aplicarea îngrijirilor
Intervenţii generale:
• îngrijirea pacientului imobilizat parţial sau total la pat;
• schimbarea lenjeriei de pat cu pacient imobilizat;
• schimbarea poziţiilor în pat, mobilizarea pacientului, metode;
• prevenirea escarelor de decubit, a tulburărilor circulatorii periferice, a anchilozelor,
contracturilor, metode de recuperare a mobilităţii;
• efectuarea de mişcări active, pasive, efectuarea de exerciţii fizice permise;
• ingrijirea pacientului cu atele, aparat gipsat, aparate ortopedice;
• utilizarea metodelor de recuperare = utilizarea de cârje, cadru sau baston;
• asigurarea transportului pacientului,
• depistarea tulburărilor de statică;
• efectuarea exerciţiilor de corectare poziţiilor vicioase;
• determinarea şi înregistrarea valorilor de pulsului , respiratiei, tensiunii arteriale în
repaus şi efort.
Evaluarea îngrijirilor
Se va referi la:
• postură corectă, reluarea activităţii fizice, menţinerea activităţii fizice;
• postură corectă, reluarea activităţii fizice, menţinerea activităţii fizice limitele mişcării,
mobilităţii, valorile funcţiilor vitale, înregistrarea lor;
• durere, prezenţa tulburărilor circulatorii periferice, prevenirea tulburărilor de decubit;
• gradul de mobilizare, toleranţa la efort, starea psihică, nivelul de cunoştinţe, alte semne
asociate.
Pentru verificarea cunoștințelor, rezolvă testele din secțiunea