DEPARTAMENTUL FORMARE

PROFESIONALĂ CONTINUĂ
DOMENIUL ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIE
PROGRAMA DE STUDII EDUCAȚIE FIZICĂ

REFERAT
” Cultura fizica – fenomen social ”

Profesor: Carp Ion Realizat : Digori Vasile

2021
 Cuprins

1. Introducere

2. Sistemul stiintelor despre cultura fizica

3. Cultura fizica concepții

4. Constituirea si devenirea fenomenului de practicare a

exerciţiilor fizice

5. Rolul culturii fizice

6. Concluzie

7. Bibliografie
1.Introducere

Exerciţiul fizic este o realitate de esenţa sociala, este practicat de om si se realizează in

cadrul anumitor relaţii sociale. Pentru a trece de la empiric la stiintific, de la spontan la
conştient, trebuie sa urcam de la conceperea izolata a exerciţiului fizic la fenomenul social de
practicare a exerciţiilor fizice.

O problema deosebita se refera la locul pe care-l ocupa activitatea desfasurata prin exerciţiul
fizic in ansamblul culturii, spre care din laturile acesteia tindem sa o încadram, spre cultura
materiala sau cultura spirituala? Practicarea exerciţiilor fizice prezintă in mod evident elemente
materiale, dar exerciţiile fizice nu pot fi concepute fara cuceririle si participarea sufletului uman
in aceasta activitate.

2. SISTEMUL STIINTELOR DESPRE CULTURA FIZICA

La început, fenomenul a existat ca realitate in sine – a luat naştere oarecum in mod

spontan, a coexistat si a interactionat cu celelalte laturi ale vieţii sociale in limitele
determinismului, fara sa constituie o preocupare speciala pentru cugetare, fara sa devină obiect al
acesteia.

Practicarea exerciţiilor fizice in cadrul unui fenomen social determinat apare ca o realitate
deosebit de complexa. In esenţa si mişcarea sa, el manifesta elemente, momente, particulalitati
biologice si sociale, fiziologice si psihice, practic-obiective si spiritual – teoretice. Sistemul
stiintelor cu privire la educaţia fizica si sport are in centrul preocupărilor sale omul, atât ca obiect
de studiu, cat si ca scop.Privit ca obiect al cercetării stiintifice, omul prezintă o tripla ipostaza
biologica, psihologica si sociala.

Domeniul sistemului de stiinte care explorează educaţia fizica si sportul nu are in vedere omul
in general, omul privit in mod abstract. Stiintele respective sunt orientate către practicantul
exerciţiilor fizice, urmăresc procesele biomecanice, biofizice sau biochimice structurate ca efort
specific, si anume ca exerciţiu fizic.

In cadrul sistemului de stiinte orientate spre educaţie fizica si sport, biomecanica,

biofizica si biochimia raportate la practicarea exerciţiilor fizice ar putea constitui un prim nivel al
acestui edificiu si, ca atare, le-am putea denumi stiinte prebiologice sau infrabiologice.

La alt nivel al sistemului este cel al stiintelor biologice propriu-zise, care, întrucât se refera la
om, le vom numi si stiinte antropologice. Vom face distincţie intre stiintele antropologice
generale – anatomia, fiziologia, disciplinele medicale si altele – si ramurile specializate pentru
studierea organismului uman in condiţiile efortului manifestat sub forma exerciţiului fizic.Omul
nu este numai fiinţa, un organism, care poate fi cercetat exclusiv ca o realitate biologica, ci o
fiinţa cugetătoare.Esenţa sa este biologica, dar si psihica. Elevul care executa un exerciţiu fizic,
sportivul care se antrenează in vederea insusirii unui procedeu etc. nu sunt un pachet de muşchi
si nervi, ci subiecţi activi care urmăresc anumite scopuri, tremura pentru realizarea unei execuţii
cat mai apropiate de perfecţiune, se bucura de rezultate. Manifestările lor in planul miscarii nu
sunt de domeniul dresajului, ci sunt insotite in permanenta de o gama întreaga de procese
psihice.In consecinţa, mişcarea fizica nu poate fi elucidata in profunzime daca este analizata
numai prin prisma stiintelor trecute in revista. Acestea, procedând analitic, o sectioneaza in
direcţii variate pentru a-I evidenţia numai unele din particulalitatile caracterizante. Ele fac
abstracţie de elementul ideal, de latura psihologica, subiectiva, prin care mişcarea fizica se
realizează ca activitate specific umana. Substratul biologic, precum si latura psihologica
specifice omului sunt posibile numai in baza socialului. De aceea, înainte de toate, omul este o
fiinţa sociala. Nivelul stiintelor sociale integrate sistemului de stiinte care studiază educaţia fizica
si sportul nu este deloc omogen; stiintele sunt directionate variat. Stiinta este prin excelenta
modalitatea prin care omul se raportează teoretic la lumea reala. In consecinţa, nivelul
disciplinelor sociale integrate sistemului care studiază cultura fizica se va “ dispersa “ pe o arie la
extremele căreia ne găsim in domeniul abordării teoretice si al atitudinii practice. Educatia
fizica poate fi studiata ca un proces social particular, menire ce revine sectorului de stiinte
sociale trecute in revista mai sus, iar pe de alta parte, ca realitate sociala integrata in ansamblul
vietii sociale, sarcina care revine sociologiei culturii fizice. Educatul si educatorul, de pilda,
interactioneaza pe dimensiunile educatiei fizice si au statuturi si roluri corespunzatoare acestor
dimensiuni. Dar educatia fizica nu este un proces artificial, o realitate autonoma fata de
ansamblul social determinat,ci este implantata, integrata si legata prin mii de fire de acest
ansamblu. In consecinţa, educatorul si educatul interactioneaza ca membri ai unor colectivitati si
comunitati umane, reproduc in raporturile lor concrete legitatile si particulalitatile acestor
grupuri. Aceleaşi situaţii prezintă si sportul de performanta.

Care este valoare exerciţiului fizic? sau, daca el reprezintă o valoare? ce importanta are
fenomenul practicării exerciţiilor fizice pentru fiinţa umana? in structura destinului acestuia spre
ce ideal trebuie dirijata o asemenea activitate si alte asemenea probleme reprezintă întrebări care
depasesc interesul stiintific propriu-zis, impunând abordarea filozofica.

3. Cultura fizica concepții

Construirea limbajului stiintific nu are loc independent si in opoziţie cu limba naturala ci

porneşte de la aceasta si se bazează pe ea. Sesizând contradicţia dintre valoarea unitatilor
lingvistice folosite in limba comuna si cerinţele pa care le incuba limbajul stiintific, specialiştii
au procedat la abordarea sistematica a termenilor cu care se operează in sistemul stiintelor
privitoare la fenomenul social al exerciţiilor fizice, in vederea elaborării limbajului stiintific.
La un prim contact cu fenomenul de practicare a exerciţiilor fizice uimeşte nespus de mult
varietatea activitatilor care s-ar încadra in acelaşi proces social. Ce poate fi mai contradictoriu
decât practicarea exerciţiilor fizice de către un deficient fizic in cadrul culturii fizice medicale si
practicarea exerciţiilor fizice de către performeri in activitatea sportiv - competiţionala ?
Diversitatea calitativa a elementelor reunite in acelaşi fenomen social a creat in limba comuna
o serie de noţiuni care se întretaie, se suprapun sau se exclud reciproc. Noţiunile de educaţie
fizica, activitati fizice, sporturi, activitati in cadrul naturii, gimnastica acoperă realitati diverse.
Totuşi in limba de toate zilele nu se face o distincţie evidenta intre ele. “Cultura fizica “ are
drept scop dezvoltarea armonioasa a aptitudinilor fizice si spirituale ale oamenilor.
 4. CONSTITUIREA SI DEVENIREA FENOMENULUI DE PRACTICARE A
EXERCITIILOR FIZICE

Nucleul fenomenului de care ne ocupam este exerciţiul fizic, conceput aici in totalitatea
formelor sale de existenta. El se manifesta in toate planurile – in cultura fizica medicala,
gimnastica de producţie, educaţia fizica desfasurata in cadrul instituţiei şcolare, pregătirea
militară, antrenamentul sportiv, competiţie, activitate recreativa etc.

El reprezintă intr – un anumit sens elementul de legătura, de sudura a componentelor

eterogene ce fac parte din acelaşi fenomen social.

Prezent inca de la originea fenomenului social, exerciţiul fizic se generalizează, se

raspandeste in arii variate de manifestare. Fenomenul de practicare a exerciţiilor fizice nu este
un dat, ci un proces social, o realitate concreta in devenire, care se constituie treptat in fiecare
formaţiune social – economica. El apare, cu multitudinea laturilor si a elementelor componente,
ca un produs al societatii de-a lungul întregii sale existente.In mişcarea sa istorica, fenomenul a
cunoscut prefaceri continue, restructurări profunde, imbogatindu-se cu fiecare noua
etapa.Exerciţiul fizic nu creează o realitate din nou, ci actioneaza asupra unei realitati existente –
structura biologica specific umana, care este rezultatul unui întreg proces de evoluţie, determinat
de condiţiile naturale si sociale. Organismul omului in ansamblul sau apare, in ultima instanţa,
ca un rezultat al muncii si o condiţie a sa. “ Mana – scrie Engels - nu este numai organul
muncii, ea este totodată si produsul ei. Analiza situaţiei economico- sociale a comunitatilor
primitive indreptateste orientarea cercetarii in primul rând spre practicarea exerciţiului fizic ca
modalitate a educaţiei fizice. In aceasta ipostaza, el apare ca o necesitate cu efecte profunde si
variate pentru fiinţa umana.Comunitatile studiate de etnografi etalează in fata cercetătorului o
gama nesfarsita de jocuri, dansuri, întreceri etc., care nu sunt practicate in vederea pregătirii
pentru munca sau pentru războaie si deci nu fac parte din domeniul educaţiei fizice.Practicarea
exerciţiilor fizice sub formele amintite nu reprezintă o necesitate stringenta ca in cazul educaţiei
fizice. Existenta lor nu constituie un inel necesar in sistemul producţiei materiale care ocupa
aproape întreaga sfera de activitate a comunitatilor primitive. Ele apar pentru primitivi ca un lux
pe care si-l permite in anumite momente, când se simte eliberat de procesul de producţie.Multe
din exerciţiile fizice întâlnite la popoarele primitive sunt executate in cadrul ritualurilor mistico –
religioase, altele constituie elemente integrate in reprezentările dramatice, fapt care dovedeşte
varietatea formelor pe care le îmbracă practicare lor, iar pe de alta parte, intervenţia altor vieţi
sociale, de data aceasta de domeniul constiintei sociale, in evoluţia
fenomenului.Institutionalizarea fenomenului educativ in special trecerea lui in preocupările
statului determina specializarea unor membri ai societatii, liberi de data aceasta, ca de pilda,
pedotribii si gimnaştii la greci. Găsindu-ne in plina trecere spre constiinta teoretica, asistam la
procesul de sistematizare a ideilor privitoare la educaţia fizica, la apariţia unor concepţii
închegate, care sa calauzeasca practica educativa. Forma cea mai avansata este ilustrata de
Grecia, unde educaţia fizica este subordonata ideii despre dezvoltarea armonioasa a fiinţei umane
Societatea sclavagista dezvolta intr-o măsura foarte larga educaţia fizica de tip militar.Devenit
fenomen social permanent, iar pentru unele popoare caracteristic, războiul face din pregătirea
fizica o necesitate sociala.O alta forma pe care o îmbracă exerciţiul fizic are in vedere îngrijirea
si recuperarea sanatatii. Trăgându-si originile din practicile empirice ale popoarelor primitive,
gimnastica terapeutica se desprinde ca o latura distincta de celelalte forme ale educaţiei fizice. O
alta particulalitate se refera la faptul ca exerciţiul fizic se manifesta ca “expresie a unei
colectivitati umane”. El nu este practicat ca act in sine, nu este o activitate care interesează
exclusiv pe practicant si care se reduce la trăirile acestuia, ci o modalitate specifica prin care o
anumita comunitate încearcă sa se afirme prin reprezentanţii săi in raport cu alte comunitati.

Legat de aceasta particulalitate asistam la crearea unui public care participa cu regulalitate la
desfasurarea întrecerilor, care aspira odată cu atletul care il reprezintă, traieste beatitudinea
victoriei campionilor si încearcă amărăciunea cu cei invinsi. Activitatea competiţionala capata o
mare amploare, marcata in special de şirul luminos al Olimpiadelor, care au atins culmi mai
înalte decât cele ale Olimpului, pe care si-ar fi avut salasul zeii.
Ecourile au ajuns pana in zilele noastre si au prins viata intr-una din cele mai mari sărbători
ale fenomenului – Olimpiadele moderne.
După o perioada glorioasa, spiritul olimpic se stinge treptat, pentru a face loc altor interese si
mobiluri. Se inradacineaza si se generalizează tot mai mult microbul profesionalismului, care va
măcina dinăuntru fenomenul competiţional. Atletul nu mai este glorificat ca învingător, ca erou,
ci devine un mijloc pentru satisfacerea gusturilor nu rareori pervertite ale publicului. Tocmai de
aceea se recurge tot mai mult la sclavi – excluşi pana acum de la practicarea exerciţiilor fizice –
care sunt puşi sa se producă in fata unui public ce se descompune. Activitatea competiţionala se
rostogoleşte, in degenerarea ei, de pe culmile atinse de Olimpiade in arenele din circurile si
amfiteatrele romane.
Ajuns in etapa sclavagista a dezvoltării sociale, fenomenul de practicare a exerciţiilor fizice isi
menţine in linii mari evoluţia in ceea ce priveşte diferenţierile interne. De – acum înainte
exerciţiile fizice se vor structura in cele trei sectoare existente  educaţia fizica, exerciţiile fizice
cu scop recreativ – distractiv si activitatea competiţionala.
Educaţia fizica de tip feudal se restructurează in funcţie de noile comandamente sociale.
Întemeiata pe terenul relaţiilor economice specifice noii orânduiri, ea este orientata spre
reprezentanţii clasei feudale, trebuind sa contribuie la formarea unui adevărat senior care isi
desfasoara viata intr-un cerc închis si a cărui activitate se subordonează unui anumit ritual,
începând cu bunele maniere fata de femeie si terminând cu partidele de vanatoare. Dar accentul
principal va cădea pe pregătirea de război.
Cu timpul, in fazele următoare ale dezvoltării feudalismului, necesitatea pregătirii fizice apare
si pentru celelalte clase si grupuri sociale  clerici, oraseni, tarani. In conformitate cu noile
imperative sociale, educaţia fizica se va extinde, cuprinzând si aceste grupuri.
A fost nevoie sa treacă o perioada îndelungata pana când gândirea înaintata, si anume in
timpul Renaşterii, a formulat ideea potrivit căreia educaţia fizica trebuie sa servească in primul
rând fiinţa umana. Umaniştii au privit educaţia fizica in general ca un mijloc necesar in
complexul de masuri care sa duca la formarea omului complet.
Apariţia si dezvoltarea relaţiilor economice specifice capitalismului au determinat restructurări
in natura interna a fenomenului educativ si implicit a educaţiei fizice.
Exerciţiile fizice practicate in scop recreativ iau o mare dezvoltare in orânduirile ce au urmat
sclavagismului. Generalizarea lor merge pana la cuprinderea tuturor paturilor sociale. In funcţie,
in primul rând, de condiţiile social – economice ale claselor si de raporturile existente intre ele,
dar si de particularitatile popoarelor, ale asezarilor umane si chiar geografice, jocurile
extraeducationale se prezintă intr-o gama foarte variata, se diferentiaza de la un grup social la
altul, se modifica si evoluează prin trecerea lor de la o pătura sociala la alta. Indiferent de forma
concreta pe care o îmbracă, daca presupune întrecere sau nu, daca se realizează in grupuri mari
sau mici ,ele se desfasoara pentru plăcerea dezinteresata a participanţilor.
 Cu toata opoziţia bisericii fata de jocuri, acestea vor cunoaşte o mare dezvoltare, ca urmare a
condiţiilor social-economice pe care le instaurează feudalismul comparativ cu sclavagismul.
Capitalismul, ultima societate bazata pe exploatare , se caracterizează printr-o dezvoltare
puternica a forţelor de producţie. Productivitatea muncii atinge indici din ce in ce mai mari, fapt
care determina schimbări in raportul dintre timpul de munca si timpul liber.
Cred că pe viitor întrecerile sportive vor lua o mare dezvoltare, manifestata in organizare,
ridicarea performantelor.

5.Rolul culturii fizice

Cultura fizica reprezintă o componenta a organismului social, un fenomen fara de care
societatea nu poate fi conceputa. Mase tot mai largi de oameni sunt atrase in sfera sa de acţiune.
Ea intervine tot mai activ, in forme variate, in viata oamenilor.
Definind fiinţa umana, Marx arata ca “esenţa umana nu este o abstracţie inerenta individului
izolat. In realitatea ei, ea este ansamblul relaţiilor sociale."

In tesatura constituita de ansamblul proceselor sociale in care isi desfasoara existenta omul,
cultura fizica – parte componenta a ansamblului – se gaseste in relaţie directa cu latura biologica
a individualitatii umane. Stratul biologic al speciei este un produs istoric, determinat de condiţiile
concrete de existenta sociala. Exerciţiul fizic nu creează din nou, ci actioneaza asupra unei
realitati existente; el creează prin adăugare, realitatea supusa acţiunii lui se reetajeaza.

Relatiile dintre fenomenul de practicare a exerciţiilor fizice si componenta biologica a omului

sunt deosebit de complexe. Realitatea nemijlocita prin care fiinteaza aceste relaţii, exerciţiul
fizic, îmbracă cele mai variate forme. Funcţia specifica si fundamentala a culturii fizice consta
in elaborarea unui ansamblu de mijloace si condiţii care, puse in acţiune, determina optimizarea
procesului de dezvoltare a fizicului uman. Ca fenomen cultural, ea interactioneaza cu fiinţa
umana prin planul componentei biologice a acesteia, pe care, valorificând-o in modalitati variate,
o perfectioneaza continuu. In devenirea lui istorica si individuala, organismul uman se
supraetajează succesiv si simultan prin acţiunea concurenta a mai multor planuri  biologic,
social in ansamblu si al culturii fizice. Sportul de performanta nu vizează in primul rând
dezvoltarea componentei biologice, ci victoria. Funcţia este oarecum mascata de scopul imediat
– victoria, performanta. Ea se realizează insa inevitabil. Dezvoltarea fizica a sportivului este baza
si condiţia statutului si rolului sau de sportiv. Acţiunea culturii fizice nu se rezuma numai la
dezvoltare fizicului uman. Educaţia fizica, antrenamentul sportiv si activitatea competiţionala,
exerciţiile practicate in scop recreativ nu sunt numai mijloace puse exclusiv in slujba fizicului, a
componentei biologice. Amatorul de turism, sportivul consacrat sau elevul care asteapta cu
nerăbdare ora de educaţie fizica nu ar pune atâta suflet in aceste activitati daca ele ar fi
subordonate numai funcţiei privind dezvoltarea fizicului.Prin natura originii si a existentei sale,
cultura fizica satisface o funcţie mult mai profunda, mult mai generala, care actioneaza in
permanenta si pentru majoritatea omenirii  ea contribuie la formarea gustului specific pentru
mişcare, pentru exerciţiul fizic, indiferent de modalitatile concrete pe care le îmbracă acesta. Pe
de o parte are loc formarea gustului pentru practicarea exerciţiilor fizice, iar pe de alta, formarea
gustului pentru a participa ca spectator la desfasurarea activitatilor sportive si, in primul rând, la
competiţiile de înalta măiestrie sportiva. Pentru a contura si mai bine aceasta funcţie, trebuie sa
precizam ca, educând, formând gustul pentru mişcare, cultura fizica satisface acest gust,
răspunde cerinţei spirituale formate de insasi aceasta activitate. Tocmai acest fapt explica
atractivitatea, natura reconfortanta a elementelor sale, fie ca sunt practicate sau privite.

Practicarea jocurilor, a întrecerilor a dus la descoperirea laturilor estetice, morale ale acestora,
a reliefat placera resimţita in timpul realizării lor, a format spiritul uman capabil sa sesizeze
măiestria miscarii, perfecţiunea lui. Procesul integrării, realizat prin practicarea exerciţiilor
fizice, se manifesta bivalent. Pe de o parte, individul este antrenat pe linia existentei sale ca o
specie biologica in sfera de acţiune a unei realitati sociale – cultura fizica – si prin aceasta,
respectiv pe de alta parte, are loc integrarea stratului biologic al fiinţei umane in circuitul de
ansamblu al vieţii sociale, valorificarea lui in planul social, deci ridicarea sa la un nivel superior.

Concluzie

Pot să remarc faptul că “…Sportul devine un instrument si o metoda a comunicaţiilor de masa

care permite fiecăruia sa supună unui examen propria sa identificare cu colectivitatea prezenta
din care face parte, cat si poziţia acestei colectivitati in lume.” In cazul acestei forme de
activitate , constituirea constiintei de sine se realizează relativ mai repede si mai aproape de
valoarea reala a individului decât in alte activitatii. Am putea spune odată cu Durkheim, ca
principala regula a practicării exerciţiilor fizice este “ distinge-te pe tine însuti”. Cultura fizica
indeplineste aşadar un rol complex, actionand convergent spre individ, pe care il realizează ca
membru al unei colectivitati, ca subiect care trebuie sa acţioneze intr-o societate data.Valorile
culturii fizice sunt cuceriri ale geniului uman, produse ale unui efort istoric prin care omul s-a
inaltat pe o anumita direcţie a esentialitatii sale. Si, totuşi, fenomenul de practicare a exerciţiilor
fizice a cunoscut in evoluţia sa un drum sinuos, pe care nu a pasit necondiţionat si multilateral
ascensional întreaga omenire. Integrat funcţional in mişcarea societatilor, el a urmat fagasul
general al devenirii istorice, cu consecinţele negative sau pozitive ale acesteia in raport cu fiinţa
umana.

Bibliografie

PEINCIPII ŞI METODE DIDACTICE SPECIFICE EDUCAŢIEI FIZICE .RAŢĂ GLORIA

/CARP ION

Teoria educaţiei fizice A.Novikov

Florian Georgescu, Cultura fizica- fenomen social