1.Care este semnificatia termenului „politica” ?

In primul rind, termenul „politica” are mai multe sensuri. Unul dintre ele desemenaza lupta
pentru putere, concurenta dintre fortele politice (partide, grupuri de interes), lupta pentru
exercitarea influentei si ocuparea functiilor de autoritate in sinul unei comunitati, al unei tari,
pe piata electorala sau in procesul de decizie. In engleza acest sens corespunde termenului
„politics”.
O alta semnificatie a termenului „politica” este cea care corespunde in engleza cuvintului
„policy” si se refera la cadrul de orientare pentru actiune, la un program sau o perspectiva de
activitate. Deci, fenomenul politic are doua dimensiuni: a) lupta pentru putere, concurenta intre
fortele politice, aceasta dimensiune se deruleaza in cadrul sistemului politic; b) actiune publica.

2.Care sunt particularitatile si sursele legitimitatii birocratice?

Particularitatile legitimitatii birocratice :
a) absenta de legitimitatea democratic
• In modelul clasic bazat pe separatia puterilor, functionarii nu dispun decit de o
legitimitatea mediata.
• Astfel, in tarile democratice, in virtutea principiului separarii puterilor, functionarii
nu sint nici alesi nici responsabili, ei nu dispun de o legitimitate proprie.
• Ei sint total subordonati alesilor politici, singurii reprezentanti directi ai societatii,
singurii care pot sa decida. Autoritatea functionarilor se bazeaza pe autoritatea
alesilor.
• In virtutea autonomiei lor in raport cu politicul, ei nu au o legitimitatea directa.
b) legitimitatea birocratica- In ciuda faptului ca in teorie administratia nu dispune de
legitimitate democratica, in practica ea si-a dezvoltata propria legitimitate –
birocratica – contra puterii politice. Altfel spus, ea dispune de alte surse de
legitimitate. Dependenta ei fata de puterea politica este cea care a permis functiei
publice sa beneficieze de legitimitate democratica dar neasumindu-si nici o
responsabilitate directa. Cu toate acestea, profitind de autonomia ei relativa in
raport cu alesii, in virtutea garantiilor statutare conferite, functia publica si-a intarit
progresiv coeziunea interna. Ea a dezvoltat un spirit de corp care i-a permis sa-si
creasca influenta in raport cu mediul politic instabil si diversificat. Astfel, chiar daca
aceasta putere nu ii permite sa se substituie alesilor, nici sa exercite o influenta
 determinanta asupra alegerilor colective si asupra deciziilor politice, puterea
birocratiei nu este mai putin reala.
Aceasta putere care ii confera autoritate si care este fundamentul legitimitatii
birocratice se bazeaza pe :
a) apolitismul (absenta de aliniere politica) functiei publice
b) permanenta Deoarece statutul lor ii doteaza cu permanenta si stabilitate,
functionarii considera ca ei incarneaza continuitatea indispensabila bunei
functionari a afacerilor publice.
c) competenta Functionarii poseda arta de a administra, de a gestiona.
Profesionalismul le intareste pozitia in raport cu alesii. Competenta tehnica,
specializata, este baza legitimitatii birocratice care se opune legitimitatii
democratice. d) reprezentativitatea
e) apararea valorilor specifice

3. Care sint cele doua conceptii ale functiei publice din punct de vedere al raporturilor cu
politica
Cele doua perspective opuse sint conceptia neutralitatii si cea a politizarii functiei
publice.
A) Neutralitatea reprezinta conceptia conform careia functia publica este recrutata
pentru competenta si este independenta de luptele politice. Ea este mai degraba o
exceptie. In democratiile liberale, aceasta conceptie isi are originea in dezvoltarea, de-a
lungul secolului al XIXlea, a doua elemente cheie : statutul si concursul. Cele doua
elemente asigura functionarului o anumita independenta in raport cu omul politic.
Concursul, in special, reduce sau elimina jocul de influente politice in momentul numirii.
Prima care a inovat in aceste domenii a fost Prusia. Meritul Ca principiu de selectie a
functionarilor, regimul de merit a fost mult timp doctrina pentru a contracara
influentele partizane. In principiu, regimul de merit implica recrutarea prin concurs.
Concursul este norma unei recrutari in functie de merit. Aceasta norma cere ca un
candidat sa fie clasat intr-o ordine in functie de notele obtinute in timpul evaluarilor. In
acest sistem, in principiu, toti candidatii pentru un post sint egali, competenta lor fiind
 singura baza a discriminarii. Cu toate acestea, in realitate, concursul functioneaza in
avantajul anumitor grupuri in detrimentul altora.
B) Functia publica politizata - Acestei prime viziuni a functionariatului ii se opune o alta
conceptie care proclama libera alegere a functionarilor de catre autoritatile politice.
Este conceptia care afirma prioritatea politicului in raport cu administratia In aceasta
perspectiva se invoca necesitatea, pentru partidele politice, de a putea sa-si numeasca
partizanii in posturi ale functiei publice pentru a le recompensa serviciile aduse
partidului.

4. Ce e tipul de stat?Ce este forma de stat? Ce este forma de regim politic?

Tipul de Stat se refera la natura Statului, adica la fundamentele puterii etatice. Trimite
la sistemul de valori care sint la baza legitimitatii : State democratice – de drept – si
state totalitare (pentru particularitati vezi sisteme si regimuri democratice si totalitare in
paginile urmatoare).
Forma de Stat se refera la distributia teritoriala a puterii. Din acest punct de vedere
exista doua forme de Stat : Stat unitar si Stat federal carora li se adauga o forma hibrida
– Statul regional.
Regim politic este o parte a sistemului politic si reprezinta amenajarea functionala a
aparatului de stat. El este amenajarea constitutionala a puterii si raporturile intre
institutii. Cu alte cuvinte reprezinta maniera de a partaja diferitele functii etatice :
executiva, legislativa, juridica, de a defini atributiile institutiilor politice (presedinte, prim
ministru, parlament) si a raporturilor dintre ele.

5. Care sunt principiile functiei politice in Romania la nivel central si local?

Central: presedintele, primul ministru, parlamentarii, procurorul general si maistratii.

Local: primar si viceprimar

6. Care sunt principiile fct publice la nivel central si local?

 Potrivit legii, categoria înalţilor funcţionari publici cuprinde persoanele care sunt numite în
una dintre următoarele funcţii publice: secretar general al Guvernului şi secretar general
adjunct al Guvernului, secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale, prefect, secretar general adjunct din ministere şi alte organe
de specialitate ale administraţiei publice centrale, subprefect şi inspector guvernamental.

7. Care este diferenta dintre grupuri de interes si partidele politice ca structuri de

reprezentare a intereselor?

Partidele sint structuri de agregare si articulare a intereselor, de recrutare a leaderilor

politici, de educare si socializare a publicului in materie de politici publice, care cauta sa
cistige puterea. In timp ce rolul partidelor scade, grupurile de interes sint in continua
crestere, ca numar si influenta. Se pare ca tind sa inlocuiasca partidele ca veriga
principala de comunicare intre cetateni si guvern. Dar ele, spre deosebire de partide, nu
vizeaza cucerirea puterii si exercitarea ei, nu urmaresc sa controleze total procesul
politic, ci numai sa influenteze anumite decizii ale guvernului. In timp ce partidele au rol
de a agrega interese largi ale societatii, grupurile reprezinta interese specifice ale unor
segmente particulare, intersul public cerind ca anumite grupuri (grupuri de femei,
consumatori, etc) sa nu fie excluse din procesul politic. Global, grupurile de interes au
diminuat rolul partidelor ca structuri intermediare intre cetateni si Stat. Aceasta
tendinta este o reactie la declinul rolului partidelor in sistemul politic si exprima criza
participarii si reprezentarii politice. Pag 54

8. Care este conceptia lui Wilson asupra administratiei si a raportului ei cu politica si

care a fost semnificatia acestei reflectii pentru reforma si practica administrativa in SUA
Conceptia wilsoniana asupra functiei publice

Originalitatea analizei consta in faptul ca a subliniat necesitatea ueni stiinte

administrative pragmatica. Al doilea obiectiv viza mijloacele prin care guvernul isi poate realiza
scopurile in modul cel mai eficace posibil si cu cel mai mic cost posibil, atit financiar cit si de
energie.

Viziunea lui Wilson este de fapt o viziune a practicii administrative dupa modelul
european pe care el a incercat sa-l adapteze caracterului federal al Statului american si
democratiei americane. Wilson a fost influentat in intreprinderea sa de realizarile stiintei
europene, dar a fost constient de necesitatea „americanizarii” acestei stiinte, care trebuia sa
devina independenta de originile ei franco-germane.

Dupa Wilson, pentru ca functiile adminsitratiei sa fie utile si eficace, ea trebuie sa fie
structurata in acelasi fel, independent de regimul politic. Se enunta astfel principiul autonomiei
adminsitratiei fata de politic, care va deveni dihotomia clasica adminstratie / politica.

Teza centrala a reflectiei lui Wilson – administratia trebuie sa ramina in afara politicului –
comporta ideea unei colaborari intre cele doua sfere, pentru ca ele sa nu-si prejudicieze mutual
actiunile. Aceasta teza comporta in acelasi timp o condamnare a patronajului.

9. Identif si definiti princ modelului teoretic clasic al raportului politic-adm

Modelul clasic al raporturilor dintre administratie si politica se caracterizeaza prin

urmatoarele principii :

1) seraparea neta intre birocratie si mediul politic ;

2) subordonarea birocratiei fata de alesi ;

3) principiul neutralitatii birocratice.

Deci, modelul clasic se bazeaza pe principiul distinctiei ce trebuie facuta intre

administratie si politica, ale caror sarcini si functii, de natura diferita, sint executate de
doua tipuri de actori (functionari si respectiv reprezentanti alesi) care sint inserati in
doua tipuri de organizatii : sistemul birocratic si sistemul reprezentativ.

Foarte pe scurt, acest model se caracterizeaza prin :

a) prin esenta sa, birocratia este neutra si este legata de profesionisti care dispun de
continuitate, de permanenta si de competenta necesara ;

b) in perspectiva modelului clasic bazat pe teoria separarii puterilor, fucntionarii au o

pozitie dependenta in raport cu alesii si nu dispun de legitimitate proprie ;

c) rezulta ca administratia este subordonata decidentului politic al carui instrument este

;
d) puterea politica raspunde de decizii, admnistratia este responsabila pentru
executarea fidela dind in acelasi timp avize obiective (expertiza);

e) alesii evita sa poliotizeze administratia si, in schimb, aceasta se limiteaza la rolul ei de

executant fidel.

10. DEFINITI DIFERENTA DINTRE DEF. JURIDICA SI DEF SOCIOLOGICA

Definitia juridica a Statului modern -se articuleaza in jurul urmatoarelor componente,

conditii ale existentei statului modern.

a. Existenta unui teritoriu clar delimitat este prima conditie. Acest criteriu implica
ideea de frontiere stabile. Pentru ca un stat modern sa existe, trebuie ca puterea politica
sa se exercite pe un spatiu delimitat pe care il controleaza prin intermediul
administratiei si fortei armate. Aceasta conditie nu este indeplinita nici de imperii nici de
micro-societati.

b. Al doilea criteriu este cel al populatiei. Teritoriul etatic este populat de grupuri
umane care partajeaza un sentiment de apartenenta care ii leaga si care ii distinge de
alte grupuri care traiesc pe alte teritorii.

c. Al treilea criteriu care defineste Statul modern este existenta unei puteri politice
diferentiate, un spatiu politic autonom, clar delimitat de alte institutii sociale,
religioase sau economice.

Definitia sociologica a Statului Definitia weberiana nu exclude definitia juridica, dar ea

implica o mai mare exigenta in atribuirea etichetei de „Stat”. In plus de definitia juridica,
definitia lui Weber comporta doua consecinte. Prima se refera la natura organizatiei :
Statul este o intreprindere in sensul ca are o activitate continua ca finalitate si aceasta
intreprindere are un caracter institutional pentru ca se bazeaza pe reguli stabilite in mod
rational si deci pe un aparat administrativ impersonal. In acest sens, Statul este diferit
de alte intreprinderi care pot sa existe pe un teritoriu. A doua consecinta se refera la
faptul ca Weber face din monopolul constringerii legitime, adica din 32 utilizarea fortei
armate, a politiei, a inchisorii, un element distinctif esential. Prin deposedarea altor
grupuri (seniori feudali, sefi traditionali) de utilizarea fortei pentru a face din forta un
atribut al detinatorilor puterii politice care actioneaza in numele Statului face ca acesta
sa aiba o existenta veritabila. Sa ne amintim definitia lui Weber : „Intelegem prin Stat o
intreprindere politica cu caracter institutional atunci cind directia ei administrativa
revendica cu succes in aplicarea regulamentelor monopolul violentei fizice legitime.
Violenta nu este in mod natural nici unicul mijloc administrativ nici chiar singurul mijloc
normal al unui grup politic.... Dar aplicarea violentei este mijlocul specific si peste tot ea
este, in cazul absentei altor mijloace, ultima ratiune” Conform acestei definitii, care este
mai restrictiva, Somalia sau Liberia de exemplu, nu au calitatea de Stat. Dupa definitia
lui Weber exista mai putine state care merita aceasta denumire. O revolutie, o revolta,
pot face ca un stat sa-si piarda aceast statut. Chiar mondializarea aduce pe scena o serie
de actori (firme multinationale, ONG) care pun sub semnul intrebarii capacitatea de
control al Statelor. Alte dinamici, de exemplu fenomenul de fragmentarea a Statelor sau
miscarile nationaliste sau secesioniste care mineaza Statele din interior (Bosnia, Ruanda)
repun in cauza preponderenta Statului ca actor predominant al scenei internationale. Cu
toate acestea, definitia lui Weber este remarcabila, ea se aplica chiar in aceste conditii:
un Stat, detinind puterea ultima a constringerii, poate declara starea de urgenta, masuri
speciale, pentru a supravietui.

11. SINTAGMA TRIUNGHIUL PUTERII

Astazi, miscarea (tendinta) este circulara si in spirala si include de asemenea lumea

afacerilor. Vorbim de „triunghiul puterii”, format din trei sfere, politica, administratie si
afaceri, unde se iau deciziile capitale. Asistam la o imbricare a intereselor si institutiilor
politice, economice, administrative. Politica este un accelerator de cariera, ea deschide
usa posturilor importante in lumea afacerilor. In aceste conditii se pot depista semnele
unui sistem de patronaj à la française (conceptul de Stat confiscat). Functionarizarea
politicului este fenomenul de intrare masiva a functionarilor in politica. Asocierea,
participarea, integrarea functionarilor, in special al inaltilor functionari, in clasa politica,
este unul din fenomenele cele mai importante ale evolutiei aparatului
politicoadministrativ francez de dupa 1958. Din 1981, aproximativ 50% din ministrii au
fost la origine functionari.

114

12. PRINCIPIUL RESPONSABILITATII MINISTERIALE

Subordonarea isi are fundamentul fie in texte, fie in practicile constitutionale. Astfel: In
Marea Britanie este principiul responsabilitatii ministeriale. Conceput la origine in
scopul de a garanta controlul Parlamentului asupra Guvernului, a Legislativului asupra
Executivului, acest principiu a capatat progresiv a semnificatie suplimentara : acea de
control al politicului asupra administrativului. Membrii guvernului sint singurii
responsabili. Respectarea efectiva a acestor principii constitutionale este garantata prin
mecanisme institutionale : In Marea Britanie, existenta a doua ierarhii distincte, riguros
delimitate, cea administrativa (compusa exclusiv din functionari de cariera) si cea
politica, dar si existenta unor puncte de contact intre cele doua sint strict definite.
Nicaieri in alta parte ca in Marea Britanie nu exista aceasta preocupare pentru a se
asigura subordonarea administratiei fata de puterea politica, pentru punerea in practica
a unei ierarhii administrative clar subordonata politicului, dar a carei subordonare
rezulta din existenta celor doua ierarhii riguros limitate si circumscrise.

65

13. CARE SUNT PRINCIPALELE TRASATURI ALE ORGANIZATIEIDE TIP BOROCRATIC IN

VIZIUNEA LUI WEBER?

Ca principiu, birocratia reprezinta respectarea stricta a reglementarilor formale, adica

scrise, prestabilite, care trebuie sa fie aplicate asa cum au fost prescrise. Modelul clasic
al organizatiei birocratice a fost elaborat de Max Weber, dar si de alti autori. Weber a
prevazut ca organizatiile birocratice sint eficace tocmai datorita reglementarilor formale
impersonale si rigide. Organizatia rationala ideala (birocratia in viziunea weberiana)
prezinta caracteristicile urmatoare : formalizarea regulilor, specializarea si ierarhizarea.
Weber a adaugat acestor principii alte trei trasaturi : cariera, codificarea raporturilor cu
exteriorul si distinctia stricta intre administratie si politica (in cazul organizatiilor
sectorului public)

a) Formalizarea regulilor Acesta este primul criteriu. Organizatia birocratica presupune

un ansamblu de reguli scrise, impersonale si clar definite care se refera la toate
aspectele : definirea sarcinilor, raporturile de autoritate, planuri de cariera, modalitatea
de sanctionare

b) Specializarea - O definire minutioasa a sarcinilor, a competentelor precise trebuie

facuta : aceasta definire trebuie sa specifice cind, cum, de catre cine (ce categorie de
angajati) trebuie realizata o sarcina, sau ceea ce nu trebuie facut. Cu cit o organizatie
pune accentul pe specializarea sarcinilor, cu atit ea beneficiaza de bune calificari ale
expertilor si cu atit isi creste eficacitatea.

c) Ierarhia Aceasta caracteristica consta in dependenta nivelurilor (esaloanelor)

inferioare fata de cele superioare.

d) Cariera- Birocratia este o organizatie in care recrutarea, promovarea si sanctiunea

sint determinate exclusiv pe baza de merit. Altfel spus, sint dependente de criteriile
meritocratice si impersonale. Orice fel de gestiune a personalului (adica recrutarea,
remunerarea, derularea carierei) care se bazeaza pe acest principiu poate fi calificata ca
fiind birocratica. Deci, gestionarea personalului se bazeaza pe regului impersonale. In
contrapartida acestor garantii, birocratia cere salariatilor obligatii legate de posturile
ocupate.

e) Codificarea relatiilor cu exteriorul Relatiile birocratiei cu exteriorul sint reglate de

aceleasi norme de impersonalitate care prevaleaza in sinul organizatiei. Organizatia
(birocratii) ii trateaza pe clienti intr-o maniera neutra, fara parti pris. In relatiile cu
publicul, singurul criteriu care trebuie respectat este cel prestabilit in regulamente.
Avantajele acestui principiu sint :

• Echitatea in tratamentul persoanelor.;

 • Onestitatea.

• Continuitatea.

• Eficacitatea..

2. Prin ordonanta de urgent 56/2004 privind crearea statutului special al functionarului public
denumit manager public, acesta repreyinta noul model de functionar public, un adevarat agent
al schimbarii, menit sa introduca o noua mentalitate in administratia publica romaneasca.

NMP tinde sa înlocuiasca contractele pe termen lung specifice administratiei (în cazul resurselor
umane de exemplu, contractele functionarilor sunt pe termen nelimitat) cu contracte pe
termen scurt (similare, totusi nu atât de "scurte", contractelor care guverneaza schimburile de
bunuri si servicii - "on the spot" sau "spot market contracting"), având obiective specifice,
masurabile, contracte specifice pietei si guvernarii corporatiste. Acest fapt are implicatii foarte
importante în privinta competitiei, permitând introducerea mecanismelor specifice pietei în
sectorul public. Contractarea se refera atât la contractarea externa a serviciilor publice
(contracting-out), de pilda contractarea realizarii unei autostrazi cu bani publici în urma unei
licitatii publice, dar si la contractarea în interiorul sectorului public. În cazul celei din urma
vorbim de contractarea unor agentii specializate cu autoritatea ierahic superioara stabilind
obiective si indicatori de performanta, dar si de contractarea perosnalului, îndeobste la nivelele
manageriale.

Hood (1991) identifica sapte directii importante de reforma propuse de NMP:

Ø Management profesional - managerii au responsabilitatea rezultatelor, dar si autoritatea

de a lua decizii, adesea politice, nu doar tehnice; îsi asuma deciziile, au puncte de vedere pe
care le sustin în fata publicului, nu sunt doar tehnicieni ce aplica politicile altora.
Ø Indicatori de performanta si standarde explicite. Indicatorii se refera la masurarea
progreselor, operationalizeaza implementarea acestora, în timp ce standardele fixeaza, prin
comparatie, nivelele dezirabile (minimale sau de execelenta) ce trebuie atinse. Reforma
manageriala a accentuat nivelele de performanta ale agentilor publici, fie acestia birouri,
agentii guvernamentale sau angajati. În toate domeniile, la toate nivelele se cere elaborarea
 de indicatori de performanta care sa evalueze sistematic, nu informal si colegial progresul
organizatiei sau al individului pe calea obiectivelor asumate.

Ø Controlul outputurilor mai degraba decât al procedurilor. Se pune accentul pe controlul

rezultatelor, agentiile având o libertate mai mare în a-si planifica bugetul, resursele umane,
strategia astfel încât sa urmareasca în mod eficient rezultatele. De exemplu, în cazul scolilor
din România, angajarea resurselor umane se face de catre inspectorat, lasând scolilor o
libertate foarte redusa în promovarea propriilor politici si urmarirea activa a rezultatelor
prin politicile de angajare si salarizare. Reforma sistemului de educatie preuniversitara
prevede capacitatea managementului scolii de a contracta în mod direct profesorii de care
are nevoie în functie de obiectivele si necesitatile fiecarei scoli.

Ø Dezagregarea serviciului public si fragmentarea în agentii specializate. Dezagregarea

înseamna divizarea departamentelor ministeriale largi în agentii de mai mici dimensiuni ce
functioneaza în conditii de autonomie manageriala, fiecare fiind responsabila de furnizarea
unor servicii bine precizate pe domenii subiacente de politici.

Ø Introducerea competitiei în sectorul public prin francizare, contractare, servicii platite de

utilizatori (sistemul voucherelor). Masurile mai sus amintite au ca obiectiv în primul rând
stimularea competitiei, atât între agentiile furnizoare de servicii, cât si pe piata muncii, la
recrutarea si promovarea angajatilor.

Ø Stiluri de conducere specifice managementului privat: angajarea pe baza de contract,

negocierea contractelor, stimularea performantei prin salarizare contingenta la nivelul de
performanta al anagajatului, evaluarea periodica a îndeplinirii obiectivelor, flexibilitate în
angajare (si terminarea contractului), inclusiv angajarea directa pe pozitii manageriale.

Reformele care au marcat evolutia sistemelor administrative englez si francez

1. Selectia in functie de aptitudine. Consta in recrutarea persoanelor dotate cu un minimum de

calificare care le face apte sa efectueze sarcinilie care le sint repartizate. Competenta
functionarilor poate imbraca mai multe forme: posedarea unei diplome, dar mai ales trecerea
unui examen care este mijlocul cel mai adecvat de selectie. Reformele au avut deci ca obiectiv
principal transformarea modului de recrutare a functiei publice prin ruperea legaturilor acesteia
cu aristocratia funciara. Reforma a substituit criteriul nasterii cu cel al educatiei, conferind
astfel Universitatii un rol esential in formarea „servitorilor regelui”. In Franta, spre deosebire de
sistemul englez, s-a adoptat o viziune a formatiei specializate. Inca de la sfirsitul secolului al
XVIII-lea, s-a aplicat principiul concursului ca modalitate de acces in anumite scoli si functii.
Incepind cu secolul al XIX-lea, chiar daca functia administrativa nu necesita o expertiza specifica,
ea cere o pregatire proprie. Astfel, inca din anul 1820 se considera, sub influenta modelului
german, ca administratia publica este 25 o stiinta care trebuie sa inglobeze economia politica,
statistica, tehnologia. Mai tirziu, proiectele de reforma s-au orientat catre dezvoltarea
invatamintului administrativ in cadrul tuturor facultatilor de drept si dezvoltarea unei scoli
speciale de stiinte politice si administrative. In 1848 este creata Scoala nationala de
administraie publica unde se preda economia politica, dreptul public, stiintele politice. Se
renunta astfel la monopolul fromatiei axata pe drept. Scoala de administratie proceda la
recrutarea pe baza de concurs si asigura pregatirea in diferite discipline necesare administratiei.
Ea a fost desfiintata in chiar anul crearii sale. In 1871 este insa creata Scoala libera de stiinte
politice, stramoasa Scolii nationale de administratie care va functiona din 1945.

2. Principiul carierei Acest principiu semnifica faptul ca puterea discretionara a responsabililor

politici trebuie sa fie strict limitata. Si adoptarea acestui principiu a vizat democratizarea
sistemului si protectia contra arbitrariului. Criteriul care dermina cariera functionarului este
principiul avansarii. Sistemul nu se aplica insa in mod omogen, fiecare minister avind propriile
reguli de organizare si de clasificare a angajatilor. In general, avansarea si promovarea intr-un
grad superior sint reglate de principiul vechimii.

CCIn a doua jumatate a secolului al XIX-lea se impune ideea conform careia buna functionare a
administratiei si capacitatea Statului de a-si indeplini misiunile sint dependente de calitatea
personalului si a permanentei sale. Profesionalizarea functiei publice devine astfel un obiectiv
general. Reformele trebuie sa vizeze recrutarea in functie de merit si organizarea carierei pe
baza unor criterii impersonale. Aceasta implica separarea (ruptura) legaturilor dintre functionari
si oamenii politici.

!??Functia publica este si va fi tot mai dominata de ideologia de tip tehnocratic. Promovarea
functionarilor in sinul sistemului politic si al societatii se va accentua. Intarirea executivului in
defavoarea legislativului va influenta raportul administratie / politica in sensul restaurarii
autoritatii guvernantilor asupra birocratiei administrative. Dar aceasta tendinta va conduce la
osmoza dintre inalta functie publica su executivul ales. Aceasta osmoza se concretizeaza prin
asocierea strinsa a inaltilor functionari la procesele de decizie politica si prin trecerea
sistematica de la un domeniu la altul. Astfel, ca final al acestei evolutii, separarea neta dintre
administratie si politica dispare. Aceste noi tendinte – o noua redefinire a raporturilor
administratie / politica si o noua viziune asupra neutralitatii administratiei – sint in contradictie
cu conceptia traditionala a functiei publice ca garant si arbitru al interesului general, a
caracterului ei conservator (mentinere a echilibrului social), a neutralitatii ei. Aceasta evolutie
este in legatura cu teoriile neo-liberale care au dominat procesele de reforma incepind cu anii
90 ai secolului al XX-lea si care promoveaza dezangajarea Statului din domeniul economic si
intoarcerea la logica pietrei auto-regulatoare. Astfel, vizunea asupra functiei publice in diferite
contexte nationale se apropie de viziunea americana a functiei publice, caracterizata prin
eficacitate, randament, fuziune cu lumea afacerilor, deplasare in favoarea intereselor private,
viziunea managerial

1. In toate tarile, accesul la rangul de elita este mai discriminant din punct de vedere
educational decit din punct de vedere social. In toate tarile, accesul la elita politica este mai
egalitar decit accesul la elita administrativa. Cauza o constituie exigentele educationale
care sint mai mari pentru functionari. Pentru lumea politica, mecanismul electoral produce
o elita mai reprezentativa in termeni sociali decit recrutarea prin examen in ciuda nivelului
de educatie ridicat si originii sociale mai ridicate. Deci, diferentele provin din modul de
recrutare a celor doua elite, din diferentele care exista intre recrutarea politica si cea
birocratica. In Europa, educatia universitara este esentiala in recrutarea elitei
administrative, dar ea favorizeaza puternic copiii claselor mijlocii si superioare

Principiul separarii (adica non-confuzia instantelor politice si administrative) implica existenta

de relatii de dominatie slabe intre politic si administratie. Altfel spus, cu cit exista relatii de
dominare marcate, cu atit separarea este slaba. Trebuie sa spunem de asemenea ca o separare
absoluta nu este de conceput decit cu riscul paraliziei aparatului de stat. In SUA, mai exact din
1933, istoria raporturilor intre administratie si politica se explica in mare masura prin oscilatia
intre doi poli : pe de-o parte reducerea dominatiei (deci intarirea separarii) administratiei in
raport cu politicul si pe de alta parte consolidarea separarii in cadrul administratiei (intre nivele
ierarhice.

In acelasi timp, paradoxal, subordonarea administratiei fata de puterea politica in general a

diminuat pentru ca ea era asigurata (exercitata) de o functie publica de cariera. S-a procedat
astfel la inlocuirea functionarilor de cariera prin functionari politici alesi din afara administratiei
si a caror experienta anterioara in administratia federala era in general scazuta. In medie, inaltii
functionari ai administratiei americane nu sint in post mai mult de 22 luni. Aceasta mare
instabilitate este agravata de ruptura frecventa a legaturilor de colaborare existente intre
superiorii si subordonatii ierarhici din cauza frecventei plecarilor sau demisiilor inaltilor
functionari.

Separarea instantelor politice si administrative rezulta in tarile europene din jocul combinat a
doua mecanisme : mecanismele referitoare la modul de recrutare al functionarilor si mecanismele
legate de statutul libertatilor publice ale functionarilor. a) Recrutarea functionarilor este, in
ansamblul tarilor europene, bazata pe principiul meritului. Functionarii sint recrutati prin concurs
si examene. Modul de recrutare este in principiu independent de autoritatea politica. Exceptii se
aplica in general pentru recrutarea functionarilor de la virful si de la baza ierarhiilor (posturi de o
mare tehnicitate).

Toate problemele legate de functia publica : sistemul si politica de personal, tehnici de gestiune,
politici si practici de recrutare, avansare, promovare, cu alte cuvinte conditiile de admisibilitate,
de selectie, de tratament, reflecta conceptii diferite ale functiei publice. Aceste dimensiuni sint
ansambluri de alegeri politice, bazate pe judecati de valoare si cunostinte practice.Cele doua
perspective opuse sint conceptia neutralitatii si cea a politizarii functiei publice.

A) Neutralitatea reprezinta conceptia conform careia functia publica este recrutata pentru
competenta si este independenta de luptele politice. Ea este mai degraba o exceptie. In
democratiile liberale, aceasta conceptie isi are originea in dezvoltarea, de-a lungul secolului al
XIXlea, a doua elemente cheie : statutul si concursul. Cele doua elemente asigura functionarului
o anumita independenta in raport cu omul politic. Concursul, in special, reduce sau elimina jocul
de influente politice in momentul numirii. Prima care a inovat in aceste domenii a fost Prusia. In
Franta, practica concursului a fost generalizata intre 1868-1890, unul din momentele importante
fiind creare, in 1872, a Scolii libere de stiinte politice, predecesoarea Scolii nationale de
administratie creata in 1945. Meritul Ca principiu de selectie a functionarilor, regimul de merit a
fost mult timp doctrina pentru a contracara influentele partizane. De mai multi ani, aceasta
doctrina este in proces de revizuire pentru motive de eficacitate si de justitie (discriminare
pozitiva). In principiu, regimul de merit implica recrutarea prin concurs. Concursul este norma
unei recrutari in functie de merit. Aceasta norma cere ca un candidat sa fie clasat intr-o ordine in
functie de notele obtinute in timpul evaluarilor. Regimul de merit semnifica un sistem de
examene competitive conduse de un organism autonom. In acest sistem, in principiu, toti
candidatii pentru un post sint egali, competenta lor fiind singura baza a discriminarii. Cu toate
acestea, in realitate, concursul functioneaza in avantajul anumitor grupuri in detrimentul altora.
Notiunea de merit este strict individuala, ea nu tine cont de principiul reprezentativitatii.

B) Functia publica politizata Acestei prime viziuni a functionariatului ii se opune o alta

conceptie care proclama libera alegere a functionarilor de catre autoritatile politice. Este
conceptia care afirma prioritatea politicului in raport cu administratia In aceasta perspectiva se
invoca necesitatea, pentru partidele politice, de a putea sa-si numeasca partizanii in posturi ale
functiei publice pentru a le recompensa serviciile aduse partidului.

In concluzie, in tarile democratice, modelul birocratic clasic implica o separare intre

administratie si politic, in virtutea principiului democratic al separarii puterilor, dependenta
administratiei in raport cu politicul si neutralitatea functiei publice. Acesta este un model, o
situatie ideal-tipica. In practica, acest model are configuratii diferite. Un dezechilibru intre cele
doua elemente componente ale modelului poate sa conduca la doua situatii:

a) functionarizarea sistemului politic caracterizata printr-o influenta crescuta a tehnocratiei

nealese dar foarte puternica. In societatea occidentalea postindustriala, procesul decizional este
tot mai mult dominat de responsabilii administrativi si mai putin de catre politicienii alesi in mod
democratic. Chiar daca acestia din urma legitimeaza deciziile, aceastea sint formulate de
birocrati.
b) O alta situatie consta in politizarea functiei publice. In acest caz, Statul este acaparat de
interese partizane. Functia publica nu-si mai poate indeplini functia de garant al realizarii binelui
comun.