Schupler (Dobai) Eva

Administratie publică -Master 1 IFR

LUCRARE 2

RELAȚIILE POLITICO-ADMINISTRATIVE DIN ROMÂNIA

Administrația publică reflectă bazele instituționale ale modului în care sunt guvernate țările.
Administrația publică răspunde nevoilor societății și funcționează pe bază de structuri
organizatorice, procese, roluri, relații, politici și programe. Aceasta influențează prosperitatea
economică durabilă, coeziunea socială și bunăstarea oamenilor. Administrația publică
influențează încrederea socială și determină condițiile de creare a valorii publice.
Instituțiile au un rol fundamental în stabilirea stimulentelor potrivite, în reducerea incertitudinii
și în asigurarea prosperității pe termen lung. Deficiențele în funcționarea administrației
publice pot crea obstacole semnificative în calea funcționării pieței unice, a investițiilor la
nivel regional și local, precum și a inovării.
În conformitate cu noțiunile științei administrației sistemul autorităților și instituțiilor puterii
executive intră, ca întreg și prin părțile sale componente, în relații cu alte autorități sau
instituții aparținând altor sisteme, precum și cu alte componente ale societății civile. Aceste
relații sunt relații administrative. Ele sunt uniforme, cunoscând diferențieri și având
particularități în funcție de componentele între care se stabilesc.
Structurarea relațiilor administrative prin prisma sistemului politic poate fi făcută după
apartenența lor în: a) relații interne;
b) relații externe.
Relațiile interne se stabilesc între autorități și în cadrul structurilor organizatorice ale
instituțiilor administrative. În ceea ce privește relațiile autorității executive cu alte autorități ale
statului, cele legislative sau judecătorești, trebuie subliniat faptul că acestea se bazează pe
principiul separației puterilor, ceea ce exclude subordonarea.
Relațiile interne între instituțiile administrative reprezentative ale autorității sunt:

1. Relațiile autorităților puterii legislative:- aceste relaţii dau expresia dreptului de

control parlamentar asupra executivului și se materializează în atribuţiile constituţionale
ale Parlamentului în legătură cu organizarea şi funcţionarea autorităţilor executive.
2. Relaţiile autorităţilor puterii judecătoreşti:- sunt relaţii de colaborare şi au în vedere,
pe de o parte, obligaţiile executivului de a asigura condiţiile funcţionării justiţiei, iar, pe
de altă parte, au dreptul de a participa la constituirea autorităţilor puterii judecătoreşti.
3. Relaţiile autorităţilor puterii executive prin care se stabilesc şi aplică prevederile
proprii şi ale celorlalte autorităţi.

Relaţiile externe se stabilesc între diferite componente ale structurii sistemului administrativ
şi alte categorii de organizaţii publice sau private si/sau persoane fizice. Acestea pot fi:

- relaţii cu autorităţile autonome;

- relaţiile cu organizaţiile neguvernamentale;
- relaţiile cu agenţii economici;
- relaţiile cu persoanele fizice.

Relaţiile organizatorice din instituţiile publice se pot divide în funcţie de conţinutul lor în:

1
Schupler (Dobai) Eva
Administratie publică -Master 1 IFR

Relaţii de autoritate instituite prin intermediul unor acte normative, exercitarea lor fiind deci
obligatorie. În această categorie se includ următoarele trei tipuri:
- Relaţii ierarhice;
- Relaţii funcţionale;
- Relaţiile de stat major
Relaţii de cooperare
Relaţii de control
Relaţii de reprezentare.

Administraţia înseamnă ceva mai mult decât, pur şi simplu, obţinerea celor mai bune
performanţe în prestarea serviciilor publice. Valoarea teoriei administraţiei ţine de
capacitatea sa de a dezvolta o structură pentru înţelegerea proceselor de schimbare în
diferite sisteme de administrare.
Problema definirii cooperării politico-administrative a ieşit în prim-plan ca fiind una dintre
componentele complexe ale procesului de tranziţie, deoarece necesită o schimbare de
poziţie şi înţelegerea rolului lor atât de către politicieni, cât şi de către funcţionarii publici.
Astfel de modificări nu se pot produce rapid.
Componentele relațiilor politico-administrative pot fi influențate considerabil atât ca număr,
cât și ca structură de către noii funcționari publici intrați în sistem. Ei au misiunea de a pune
în aplicare programele administrative, economice și politice ale partidelor care i-au propulsat
sau i-au numit în postul sau funcția publică respectivă. Prin urmare, influența politicului este
cosiderabilă dacă se are în vedere faptul că posturile și funcțiile cheie din sistemul
administrativ sunt supuse unui proces continuu de schimbare generat de mutațiile în viața
politică a unei țări.
Din păcate, astfel de situaţii sunt frecvente în ţările în curs de dezvoltare şi slab dezvoltate şi
au consecinţe negative asupra funcţionalităţii sistemului administrativ, economic şi social.
Raportul dintre sistemul politic şi societate nu se limitează numai la determinările şi influenţele
psihologice pe care le exercită politicul asupra societăţii. Acest raport presupune şi rolul activ
al sistemului politic de influenţare a societăţii. Este vorba de un complex de relaţii reciproce
între sistemul politic şi societate în care regimul politic realizează un rol deosebit de important
în transformările care se petrec în colectivitate şi anume:

 formează ideologia educaţiei civice în cadrul infrastructurilor sociale;

 puterea politică se evidenţiază ca izvor al instituţiilor şi al dreptului;
 contribuie la dezvoltarea socială şi economică a societăţii;
 contribuie la fundamentarea concepţiilor de securitate şi colaborare în concordanţă cu
standardele internaţionale;
 participă la elaborarea strategiilor de integrare în infrastructurile economice şi politice
atât pe plan european cât şi mondial.

În acelaşi timp nu poate fi omis faptul că, în practica vieţii sociale şi de stat puterea politică
este exercitată în cadrul celor mai largi dimensiuni sociale, de către autorităţile administraţiei
publice, ele fiind acelea care sunt investite într-un mod aproape exclusiv să asigure realizarea
politicii interne şi externe a statului. Aici se înscriu şi exigenţele cetăţenilor faţă de puterea
politică, unde cetăţenii văd în guvern instituţia cea mai indicată a le satisface nevoile urgente,
instituţia destinată a inventa noi forme de administrare publică care să fie capabilă a înlătura
neajunsurile vieţii cotidiene. Deci, rolul principal la realizarea valorilor politice formulate de
puterea publică îl are cetăţeanul ca titular de drepturi şi competenţe, care participă la activităţile
care se desfăşoară în cadrul sistemului politic (fie în calitatatea sa de consultant ai
guvernanţilor, fie ca participant activ la realizarea activităţilor administraţiei publice, etc.).
Designul instituţional al guvernării poate fi structurat în două mari moduri.
Primul, cel totalitaro-autoritar, în care administraţia publică nu este divizată de puterea politică.
Cel de a-l doilea, democratic, în care există o divizare în cadrul guvernării între politic şi
administrativ. În această ordine de idei, serviciul public poate fi fie politizat, fie nu. B.G.Peters
şi J.Pierre definesc noţiunea de politizare, cu referire la serviciul public, ca substituirea de către

2
Schupler (Dobai) Eva
Administratie publică -Master 1 IFR

criteriile politice a criteriilor bazate pe merit în selectarea, menţinerea, promovarea, premierea

şi disciplinarea membrilor serviciului public.

Instituţionalizarea separării poziţiilor politice de cele administrative decurge din

exigenţele democratice faţă de sistemul politic. Sistemul politic democratic este bazat pe
contrabalansarea reciprocă o instituţiilor şi componentelor puterii şi evitarea concentrării
puterii. Din alt punct de vedere, pluralismul şi alegerile libere care provoacă schimbarea
partidelor de guvernământ necesită existenţa unui mecanism care ar asigura stabilitatea şi
continuitatea sistemului politic şi a statului ca principala instituţie politică.

Multe studii ale relaţiilor politico-administrative încep cu o intrebare tranşantă: „Cine conduce
de fapt?” Totodată, cercetătorii subliniază diferenţa dintre autoritatea formală şi cea
informală. Din punct de vedere formal juridic, răspunsul este, desigur, „politicienii.” Dar dacă
luăm in considerare problema într-un aspect mai puţin formal, situaţia nu este atât de
evidentă.
Potrivit analiştilor, cum ar fi Aberbach şi Rockman, motivul este că „funcţionarii publici au
cunoştinţe valoroase despre mecanismele de activitate a guvernului, de care nu dispun
politicienii. În ciuda acestor dificultăţi, mulţi teoreticieni şi-au concentrat atenţia asupra
principiilor formale care guvernează comportamentul politicienilor şi al birocraţiei în procesul
de guvernare. O lungă perioadă de timp conceptul de bază folosit pentru a descrie relaţia lor
era concepţia dihotomică politică/administraţie.
Conform acestei teorii, trebuie să existe o delimitare între procesul de stabilire a cursului
politic de care ar trebui să fie responsabili politicienii, pe de o parte, şi punerea în aplicare a
politicii, care ar trebui să fie responsabilitatea ramurii executive (administraţia), pe de altă
parte. Această viziune presupune aceeaşi relaţie între politică şi administraţie, ca între scop
şi mijloacele de realizare a acestuia. În timp ce politicienii sunt implicaţi în elaborarea
politicilor, administraţia este responsabilă doar pentru punerea în aplicare a acestora. Potrivit
acestor abordări ştiinţifice se presupune că politicienii şi funcţionarii publici există în două
lumi separate, cu propriile valori, reguli şi metode.
In ultimele decenii ale secolului al XX-lea concepţia „Noului management public”, care a
devenit doctrina principală a administraţiei publice, a readus concepţia dihotomică
politică/administraţie în centrul dezbaterii teoretice. Aucoin susţine că existenţa diferitelor idei
teoretice la baza „Noului management public” - teoria alegerii publice şi managerialismul -
concomitent confirmă şi neagă existenţa unei separări dihotomice „politică – administraţie.”
Paradigma alegerii publice elimină distincţia dintre politică şi administraţie, în timp ce
managerialismul confirmă existenţa unei dihotomii.
In opinia multor analişti, politicienii şi funcţionarii publici sunt, de fapt, interesaţi în menţinerea
concepţiei dihotomice. În această privinţă, din perspectiva politicienilor conceptul poate servi
drept justificare pentru eventualele eşecuri în timpul mandatului lor politic. Pentru funcţionarii
publici concepţia dihotomică poate servi ca un stimulent pentru a spori rolul lor în procesul
politic. Având în vedere faptul că limita dintre deciziile tehnice şi politice este adesea neclară
şi are un caracter artificial, funcţionarii publici ar putea avea un impact semnificativ asupra
formării politicii statului.
Esenţa conexiunilor dintre fenomenul politic şi sistemul administraţiei publice este determinată
de principiile consfinţite în normele constituţionale. Indiferent de forma constituţiei sau de
conţinutul acesteia, important este faptul că puterea este încadrată în stat, că prin elaborarea
constituţiei a căpătat abilitarea juridică şi că numai ea (puterea politică), are capacitatea de a
se transforma dintr-o putere de fapt într-o putere de drept. Puterea politică este izvorul
dreptului, prin intermediul instituţiilor şi, în mod special, prin intermediul celei mai însemnate
dintre ele: statul. Este imposibil a disocia statul de puterea politică a cărui creier este. Puterea
politică, prin canalul aparatului etatic, trebuie să decidă care norme vor fi edictate, care drepturi
vor fi acordate cetăţenilor, care puteri vor fi conferite corpurilor intermediare – colectivităţilor
publice, intreprinderilor, societăţilor, asociaţiilor, etc.

3
Schupler (Dobai) Eva
Administratie publică -Master 1 IFR

M.Weber aprecia birocraţia prin câteva caracteristici definitorii, printre care şi unele ce intră în
contradicţie cu politizarea acestora – selectarea candidaţilor în baza calificării speciale ale
acestora, remunerarea se concretizează în forma bănească, funcţia este unica sau cel puţin
activitatea principală a persoanei ce o ocupă, creşterea în carieră în baza superiorităţii sau a
meritelor.
Indiferent că abordăm serviciul public în contextul statului weberian sau în cel al Noului
Management Politic (NMP), sau prin prisma altor viziuni referitor la administraţia publică
contemporane în curs de afirmare, delimitarea politicului de administrativ este strict şi vital
necesar. NMP mai mult ca statul weberian insistă asupra realizării acestei delimitări, ea fiind
una din principiile fundamentale ale acestuia.

Inexistenţa delimitării dintre politicieni şi birocraţi este periculos pentru stat şi societate din mai
multe considerente.
Profesionalismul serviciului public este pus la îndoială în cazul politizării acestuia.
Obiectivitatea, imparţialitatea şi profesionalismul există doar în cazul în care ei sunt
independenţi şi protejaţi de presiuni politice excesive.
O problemă importantă constă în faptul că în acest caz principiul neutralităţii politice a
serviciului public profesional este violat.
Ca rezultat politicile publice nu sunt coerente şi previzibile.
Planificarea carierei funcţionarilor publici este dificilă şi are o influenţă nefastă asupra
capacităţii administrative, din perspective acumulării experienţei şi îmbunătăţirea
managementului şi măiestriei.
Politizarea excesivă creează impedimente introducerii unui management al resurselor umane
unificat în sectorul public, ca rezultat există o evaluare subiectivă a performanţelor funcţiona-
rilor publici.
În cazul politizării administraţiei publice, pentru funcţionari mai puţin contează
responsabilitatea în faţa cetăţenilor, ci în primul rând are importanţă atitudinea conducerii
politice, în acest caz loialitatea ar putea fi mai importantă ca profesionalismul şi respectarea
cetăţenilor.

O deficienţă care se manifestă intens în cadrul societăţilor aflate în transformare este cea că
administraţia publică nu poate funcţiona eficient în condiţiile transformărilor, inclusiv a celor
politice. Dependenţa administraţiei de politic periclitează stabilitatea statului, micşorează
capacitatea administrativă a acestuia şi micşorează calitatea serviciilor publice. Ori serviciul
public trebuie să asigure stabilitate şi flexibilitate administraţiei publice, capacitatea de a fi
receptivă la cerinţele societăţii.

Din contra, delimitarea dintre poziţiile politice şi administrative creează premise pentru un nou
tip de relaţii dintre politicieni şi birocraţie şi asigură o nouă percepere a profesionalismului
funcţionarilor publici. Necesitatea creării unui serviciu public profesionist şi neangajat politic
este cauzat de câteva consideraţii. În primul rând, reprezintă o modalitate eficientă de
combatere a corupţiei. Nu doar a corupţiei sub aspect financiar, dar şi a celei politice. În rândul
al doilea, aceasta asigură continuitatea, mai ales în situaţiile când există o instabilitate
guvernamentală. Noul guvern poate începe activitatea imediat fără a pierde mult timp pentru
formarea echipei şi cu un grup de funcţionari competenţi să înceapă a implementa politica. În
rândul al treilea, se asigură continuitatea structurii de expertiză, dispare necesitatea angajării
de fiecare nou guvern a noilor experţi, prin existenţa deja a acestora. În rândul al patrulea,
există cunoaşterea modalităţii de funcţionare a sistemului statal pentru realizarea dorinţelor
noului guvern. În rândul al cincilea, este contrabalansarea analitică al entuziasmului politic al
miniştrilor. Politicienii deseori aplică politicile sale, chiar şi în situaţiile în care realitatea şi
factorii presupun o modificare a acestora. Serviciul public constructiv şi loial poate asigura o
expertiză a noilor idei a guvernului şi a preîntâmpina realizarea unor activităţi deficiente,
imperfecte, utopice sau de a le corecta şi de a le perfecţiona.

4
Schupler (Dobai) Eva
Administratie publică -Master 1 IFR

Astfel, delimitarea funcţiilor politice de cele administrative în cadrul serviciului public este o
condiţie indispensabilă edificării statului democratic şi a funcţionării eficiente a statului, a
administraţiei publice.

Relaţiile politico-administrative reprezintă un subiect extrem de controversat, iar majoritatea

problemelor ridicate nu şi-au găsit un răspuns clar, lipsit de controverse şi ambiguităţi.

Bibliografie:

1. Androniceanu A. Managementul Public. – Buc.: Editura Economică, 1999;

2.Alexandru I. Structuri, mecanisme şi instituţii administrative. – Buc.: Sylvi, 1996; Tanasă R.
3. Stabilitatea social-politică a Republicii Moldova. // Republica Moldova la începutul mileniului
III: realităţi şi perspective. / Coord. V.Moşneaga. – Chişinău: USM, 2001.
4. Dvoracek M.V. Drept administrativ. – Iaşi, Editura Fundaţiei „Chemarea”, 1993, p.9
5.Radu Liviu. Influenţa politicului în administraţia publică. Studiu de caz pe Suedia, Germania,
Danemarca şi Marea Britanie. In: „Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative,” nr. 2
(22)/2008.
5.Max Weber, Essays in Sociology, Oxford University Press, Londra, 1973.