Nume și prenume: Pogramul de studii: Licență

Specializarea: Administrație Publică Anul: III Grupa: 2 AP

PLANUL DE ELABORARE A UNEI LUCĂRI DE CERCETARE

1. Titlul lucrării: Centralizarea și descentralizarea administrativă - pe coordonatele

optimizării organizării administrativ-teritoriale în spațiul românesc.
2. Domeniul în care se încadrează: Știința administrației publice.
3. Concepte cheie cu care se operează: centralizare, descentralizare, deconcentrare,
autonomie locală, subsidiaritate.
4. Introducere în problematica aleasă spre analiză
4.1. Importanța și semnificația temei alese/ relevanța: (0,3 – 0,5 pag)
Organizarea administrativ-teritorială este o temă de actualitate și de interes național,
necesară pentru a înțelege istoria și a avea o viziune de ansamblu asupra acesteia.
Transformările politice și economice din ultimul secol au avut un impact asupra
organizării administrativ-teritoriale a statului român. Cerințele care determină existența
unui stat în legea internațională au fost enunțate prin Convenția de la Montevideo din
1933. Acestea sunt: o populație permanentă, un teritoriu definit și un guvern efectiv.
Teritoriul este una dintre caracteristicile definitorii pentru existența și funcționarea unui
stat. Prin organizarea administrativ-teritorială, autoritățile centrale și locale încearcă să
rezolve problemele de interes național sau local. Cele două forme de administrare,
centralizarea și descentralizarea, sunt influențate de evoluția istorică a statului și de
cerințele sociale. Statul are un complex de nevoi care trebuie trebuie satisfăcute pe criterii
de operativitate și eficiență. De-a lungul timpului, atât din partea factorilor politici cât și a
cercetătorilor, a existat o vie preocupare privind modalitatea optimă de organizare
administrativ-teritorială. Se evidențiează astfel cele două tipuri de administrare,
centralizarea și descentralizarea, analizele încercând să identifice la o situație dată, la un
context dat, la un teritoriu determinat, regimul de administrare care se potrivește cel mai
bine. Astfel că, statul român a trecut prin multiple prefaceri teritoriale de la înființarea sa,
acestuia aplicându-i-se diferite forme de organizare administrativ-teritorială. În sfârșit,
cercetătorii din diferite cercuri, politice sau academice, avansează și azi diferite propuneri
de optimizare a teritoriului utilizând diferite criterii (economice, etnice, istorice etc.), acest
lucru evidențiind, de altfel, importanța și actualitatea acestei teme.

1
4.2. Motivația în alegerea temei: (0,3 pag)
Interesul pentru aceast temă de cercetare rezidă în faptul că România a avut de la
constituirea sa ca stat național unitar la 1 decembrie 1918 mai multe forme de organizare
administrativ-teritorială (județe, comune, plase, regiuni, raioane etc.). Reformele
teritoriale care au avut loc indiferent de etapa istorică sunt un subiect care suscită interes
din partea cercetătorilor și în special pentru factorii politici. Modul în care puterea a fost
exercitată de către autoritățile centrale a avut un efect direct asupra felului de organizare
administrativă întrucât teritoriul asigură unitatea poporului român și spiritul acesteia.

4.3. Obiectivele (generale și particulare): (0,5 pag)

Cercetarea are ca obiective principale:
a) Identificarea caracteristicilor celor două regimuri de administrare, de centralizare
și descentralizare administrativă.
Obiective specifice:
- Delimitarea teoretică a celor două concepte;
- Identificarea avantajelor și a dezavantajelor pentru fiecare regim în parte.
b) Prezentarea reformelor de organizăre administrativ-teritorială a României din
ultimul secol dintr-o perspectivă istorico-geografică.
Obiective specifice:
- Identificarea sub-perioadelor istorice în care au avut loc reorganizările
teritoriale și motivele ce le-au determinat să aibă loc;
- Prezentarea avantajelor și a dezavantajelor fiecărei forme de organizare a
teritoriului (județ, regiune, comună, plasă).
c) Prezentarea propunerilor de optimizare administrativ-teritorială.
Obiective specifice:
- Examinarea caracteristicilor și a viabilității propunerilor;
- Observarea avantajelor și a dezavantajelor din punct de vedere al eficienței
administrative, autonomiei locale și al subsidiariății, precum și al
tensiunilor pe care le poate genera fiecare propunere.
4.4. Formularea unor întrebări sau/și a unor ipoteze de cercetare:(0,3 – 0,5 pag)
- Ce schimbări de organizare administrativ-teritorială au loc prin prisma
centralizării sau a descentralizării?
- Cum influențează centralizarea sau descentralizarea rezolvarea cu celeritate a
problemelor de interes național sau local?

2
 - Există o conexiune între cele două regimuri de administrare și creșterea
gradului de bunăstare a locuitorilor?
- Satisface actuala structură administrativ-teritorială prioritățile de dezvoltare
economică?
Ipoteze de cercetare:
- Există o corelație între cele două regimuri de administrare și performanța
autorităților administrației publice de executare din treaptă în treaptă a deciziei.
- Atât centralizarea, cât și descentralizarea exprimă două tendințe de manifestare
ale politicii administrative.

4.5. Prezentarea reperelor principale ale dezbaterii științifice asupra temei: (0,5 pag)
Noțiunea de structură este sinonimă cu cea de organizare, în cazul în care prin
organizare se urmărește constituirea (înființarea) unui organ (autoritate) al administrației
publice din diferite elemente componente. În schimb, prin structură organizatorică se
indică organizarea internă a unei autorități (organ) a administrației publice1.
Centralizarea și descentralizarea reprezintă sunt două forme de organizare
administrativă pentru rezolvarea complexului de nevoi și interese ale colectivității de la
nivelul unui stat. Dacă centralizarea concentrează totalitatea sarcinilor administrative din
teritoriul național la nivelul statului, a căror realiare și-o asumă printr-o structură
administrativă ierarhizată și unificată, descentralizarea renunță la această unitate
rezervându-se, în special colectivităților locale sarcina de a-și rezolva problemele
interesele specifice de interes local2.
Descentralizarea este opusă centralizării, creând posibilitatea colectivităților locale de
a legifera în materiile care interesează colectivitatea locală. Aceasta apare ca un sistem în
care rezolvarea intereselor locale, comunale, orășenești sau județene se realizează de către
reprezentanii aleși ai colectivității locale, având la dispoziție, conform prevederilor
constituționale, mijloace financiare proprii și beneficiind de putere autonomă de decizie3.
Dacă centralizarea corespunde imperativelor de unitate, descentralizarea corespunde celor
de diversitate, fără, însă, excluderea unității4.

1
Cezar C. Manda, Elemente de Știința Administrației, Curs universitar, Editura Universul Juridic, București,
2012, pp. 134-135.
2
Ibidem, p 148.
3
Dragoș V. Dincă, Serviciile Publice, Editura Economică, București, 2018, p. 15.
4
Radu D. S. Popa, Administrația Publică, Editura Niculescu, București, 2012, p.26.

3
4.6. Configurarea capitolelor componente ale lucrării și prezentarea unui scurt rezumat a
ceea ce vor urma să conțină: (0,5- 1 pag)

Introducere............................................................................................................................ 4
Capitolul 1. Structura sau sistemul organelor administrației publice ................................... 5
1.1 Principiul centralizării .............................................................................................. 5
1.2 Principiul descentralizării ....................................................................................... 10
1.3 Principiul deconcentrării ....................................................................................... 15
1.4 Principiul autonomiei locale ................................................................................... 20
Capitolul 2. Evoluția organizării administrativ-teritoriale de la constituirea statului
național unitar român.......................................................................................................... 25
2.1 Perioada 1918-1947 ................................................................................................ 25
2.2 Perioada 1948-1967 ................................................................................................ 30
2.3 Perioada 1968-1989 ................................................................................................ 35
2.4 Perioada 1990-prezent ............................................................................................ 40
Capitolul 3. Propuneri de optimizare a organizării administrativ-teritoriale a României
(1990-prezent) ................................................................................................................... 45
3.1 Regionare pornind de la identitatea etnică şi culturală. Propunerea lui Sabin
Gherman ...................................................................................................................... 45
3.2 Funcţionalitatea teritorială – criteriu pentru optimizarea organizării administrativ-t
eritoriale a României (R. Săgeată) ............................................................................... 50
3.3 Regiunile istorice, ca bază a unor noi regiuni administrative. Propunerea
colectivului de geografi de la Cluj-Napoca (coord. Prof. univ. dr. P. Cocean) ........... 55
Concluzii ............................................................................................................................ 60
Bibliografie ......................................................................................................................... 62

4
5. Elaborarea cadrului teoretic (prezentarea principalelor lucrări scrise pe tema aleasă):(1-
2 pag).
Camelia Șerban-Morărescu în lucrarea „Noțiuni de drept administrativ”, definește
principiile care stau la baza organizării administrației publice locale: descentralizarea,
deconcentrarea și autonomia locală5. În cadrul descentralizării, statul atribuie autorităților
publice locale dreptul de a gestiona în nume propriu o serie de probleme. Acest lucru se
realizează în plan material prin existența unui patrimoniu propriu, diferit de cel al statului,
prin care se pun la dispoziție mijloacele necesare pentru rezolvarea intereselor locale 6.
Autonomia locală se manifestă în mod plenar doar dacă colectivitățile locale dispun de
bugete proprii, de patrimoniu propriu (compus din domeniul public și privat al unității
administrativ-teritoriale) și de funcționari publici selectați potrivit criteriului competenței7.
Deconcentrarea este un regim administrativ situat între centralizare și descentralizare
administrativă. Structurile din teritoriu sunt numite și revocate de către puterea centrală,
având în vedere că se subordonează acesteia prin executarea ordinelor primite8.
Dragoș Valentin Dincă în lucrarea „Serviciile publice”, prezintă administrația publică
din punct de vedere al noțiunii, al principiilor de organizare și funcționare ale
administrației publice, precum și sistemul administrativ românesc. Potrivit acestuia,
subsidiaritatea presupune că accentul, greutatea în luarea deciziilor de interes public să
coboare cât mai aproape de nivelul de bază, de cetățean, descentralizarea administrativ-
teritorială fiind legată de recunoașterea colectivităților locale și a dreptului acestora de a se
administra9.
Radu Dan Septimiu Popa în lucrarea „Administrația Publică”, analizează administrația
publică ca pilon al puterii locale. Astfel, într-o viziune modernă, descentralizarea poate fi
definită ca fiind sistemul potrivit căruia administrarea intereselor locale, comunale,
orășenești sau județene se realizează de către autorități liber alese de către cetățenii
colectivității respective. Având la dispoziție mijloace financiare proprii și beneficiind de
putere autonomă de decizie, acest sistem răspunde ideii de libertate10.
Cezar Corneliu Manda, în lucrarea „Știința administrației publice”, analizează
organizarea administrației publice din punct de vedere al principiilor fundamentale ale

5
Camelia Șerban-Morărescu, Noțiuni de Drept Administrativ, Curs universitar, Editura SITECH, Craiova, 2009,
pp. 179-184.
6
Ibidem, pp. 179-180.
7
Ibidem, pp. 181-183.
8
Ibidem, pp. 183-184.
9
Dragoș V. Dincă, op.cit., p. 16.
10
Radu D.S. Popa, op.cit., p.24.

5
 organizării administrativ-teritoriale. Potrivit acestuia, structura teritorială a administrației
publice este divizată în două tipuri de administrații: o administrație publică a statului
(centrală) și o administrație publică locală11.
Gîrleșteanu George și Smarandache Lavinia în articolul „Descentralizarea și
autonomia locală în sistemul de drept român”, arată că atât descentralizarea, cât şi
deconcentrarea reprezintă două procese prin intermediul cărora se produce un transfer de
competenţe de natură administrativă de la nivelul central a statului la nivel local, în planul
colectivităţilor locale. Diferenţele între cele două instituţii se prezintă pe de o parte, din
punct de vedere al scopului acestora, la deconcentrare scopul fiind degrevarea centrului
etatic de comandă de sarcini, iar la descentralizare reprezentând o recunoaştere a
posibilităţii de autoadministrare a colectivităţilor locale. Pe de altă parte, modalitatea de
desemnare a titularilor competenţelor transferate este diferită: la deconcentrare organele
ce acţionează în plan local sunt numite de către centru şi răspund direct faţă de acesta
fiindu-i subordonate, pe când la descentralizare autorităţile administrative locale sunt
rezultatul alegerii de către electoratul local12.
Daniela Antonescu în lucrarea „Studiu retrospectiv privind organizarea administrativ-
teritorială a României, în ultimii 100 de ani”, analizează evoluția istorică a transformărilor
și schimbărilor principale, a mecanismelor și instituțiilor specifice ce au avut loc în
ultimul secol. Studiul descrie schimbările teritoriale care au avut loc, momentele istorice,
factorii ce au determinat asemenea transformări și considerentele de natură legislativă sau
instituțională ce le-au însoțit. Descrierile sunt susținute de statistici ale vremii13.
Radu Săgeată în lucrarea „Organizarea administrativ-teritorială a României. Evoluție.
Propuneri de optimizare”, face o trecere în revistă a dezembrămintelor teritoriale a
României de la Marea Unire din 1918, apoi prezintă câteva propuneri de optimizare a
teritoriului din anul 1990 până în prezent evidențiind particularitățile fiecăreia în parte14.

11
Cezar C. Manda, op.cit., p. 146.
12
George Gîrleșteanu și Lavinia Smarandache, Descentralizarea şi Autonomia Locală în Sistemul de Drept
Român, în „Revista de Științe Juridice”, Nr. 2/2009, Universitatea din Craiova, p. 46.
13
Daniela Antonescu, Studiu Retrospectiv Privind Organizarea Administrativ-Teritorială a României, în Ultimii
100 de Ani, Institutul Național de Cercetări Economice, Academia Română, București, 2018, p. 3.
14
Radu Săgeată, Organizarea Administrativ-Teritorială a României. Evoluție. Propuneri de Optimizare,
Institutul de Geografie, Academia Română, București, 2015, p. 2.

6
6. Elaborarea cadrului metodologic al cercetării:
6.1. Tipul de metodă aleasă pentru elaborarea lucrării: Abordarea explorativă, Abordarea
descriptivă, Abordarea empirică, etc și contextualizarea acesteia: (0,5 - 1 pag)
Prin intermediul abordării descriptive se vor analiza reglementările legale (Constituția
României, Codul Administrativ etc.) ce fac referire la principiile centralizării,
descentralizării, deconcentrării și autonomiei locale, precum și reflectarea lor în literatura
de specialitate și doctrină prin evidențierea caracteristicilor proprii ale acestora dar și a
relațiilor care există între acestea.
Prin utilizării abordării istorice se vor analiza formele de organizare administrativ-
teritorială din anul 1918 până în prezent. Analiza va surprinde perioadele de timp cele
mai relevante. Se va urmări identificarea documentelor istorice principale care conțin
detalii despre reformele teritoriale după anul 1918, respectiv 1918-1947, 1948-1967,
1968-1989 și din 1990 până în prezent. De asemenea, se vor prezenta impactul reformelor
care s-au materializat într-o serie de fenomene ce au determinat ajustări atât cantitative
(diminuarea sau creșterea numărului de județe, comune, orașe, regiuni, raioane, plăși, a
suprafețelor acestora etc.), cât și calitative (schimbarea denumirilor unor orașe, înființarea
unor categorii noi de unități teritoriale mai mari etc.).
Abordarea comparativă va cuprinde cele trei părți ale lucrării: partea teoretică, partea
privind evoluția reformelor administrativ-teritorială și partea privind propunerile de
optimizare. Prin utilizarea abordării comparative se vor evidenția distincția dintre cele
două regimuri administrative, caracteristicile și formele fiecăreia, avantajele și
dezavantajele descentralizării, precum și formele pe care le îmbracă centralizarea și
descentralizarea. De asemenea, se vor analiza formele de organizare administrativ-
teritorială pentru fiecare perioadă analizată, eficiența fiecărei configurații teritoriale și
motivele economice sau de natură administrativă invocate pentru adoptarea unei noi
reforme. Nu în ultimul rând, se vor evalua propunerile de optimizare în funcție de
viabilitatea lor pentru a putea fi transpuse în practică.

7
6.2. Prezentarea instrumentelor de cercetare: (0,5 - 1 pag)
Un prim instrument este analiza documentelor sociale. Prin intermediul acestui
instrument se vor examina principalele documente istorice. Un avantaj al folosirii acestui
instrument este acoperirea unei arii geografice sau temporale destul de mari. Tipurile de
documente analizate vor fi cele oficiale, datele obținute în cadrul altor cercetări, literatura
de specialitate etc., în această categorie intrând Constituțiile României din 1923, 1938,
1948, 1952, 1965 și 1991; legile, în special cele privind reorganizarea administrativ-
teritorială din 1938, 1950, 1952, 1968 și Decretul lege nr. 38/1990 al Consiliului Frontului
Salvării Naţionale, precum și alte acte legislative relevante. Analiza legislației va privi
studiul reglementărilor. Se vor observa datele și informațiile disponibile pentru
reconstituirea evoluțiilor ce au avut loc de la Marea Unire din 1918.
Cercetarea mai folosește și analiza statistică. Reformele administrativ-teritoriale care
au avut loc în perioada analizată au utilizat printre alte criterii de delimitare și criteriul
demografic. Prin intermediul acestui instrument se vor colecta, prelucra și interpreta
seriilor de date statistice publicate începând cu anul 1918 până în prezent. După Marea
Unire de la 1 Decembrie 1918, prin Decretul-Lege din 1919, s-a înființat Direcțiunea
Generală a Statisticii, primul Anuar Statistic al României datând din anul 1902. Se vor
prezenta datele din Anuarele editate până în prezent, necesare pentru studiul de față.
Anuarele Statistice prezintă o importanță deosebită după anul 1990 fiindcă acestea
folosesc o paletă largă de indicatori economico-sociali, acești indicatori fiind vitali la
inițierea unei propuneri de optimizare administrativ-teritoriale.
Un alt instrument de cercetare utilizat va fi studiul de caz explicativ. Prin intermediul
acestui instrument se vor explica cauzele și efectele care apar prin alegerea unui anumit
regim administrativ în perioada cuprinsă între 1918 și până în prezent. De exemplu,
alegerea centralizării presupune o reorganizare administrativ-teritorială în circumscipții
mai mari, pe când alegerea descentralizării presupune fragmentarea teritoriului în unități
mai mici. Aceste modele de organizare administrativ-teritorială sunt determinate de natura
guvernării care fie tinde să centralizeze puterea, fie să acorde o anumită autonomie locală
colectivităților locale. Studiul de caz explicativ va analiza cauzele de natură politică sau
istorică (cedări teritoriale) ce a determinat adoptarea unei noi reorganizări a teritoriului,
contextul în care s-au întreprins acțiunile și descrierea acțiunilor.

8
7. Prezentarea cadrului empiric/ aplicativ (Analiza datelor obținute și prezentarea
rezultatelor): Nu se solicită în această fază!
8. Prezentarea concluziilor (raportarea la cercetări similare, relevanța și, dacă este cazul,
limitele rezultatelor obținute): Nu se solicită în această fază!
9. Referințele bibliografice (Materialele consultate vor fi prezentate după sistemul
Chicago)(0,5 - 1 pag)

1. Antonescu, Daniela, Studiu Retrospectiv Privind Organizarea Administrativ-

Teritorială A României, în Ultimii 100 de Ani, Institutul Național de Cercetări
Economice, Academia Română, București, 2018.
2. Dincă, Dragoș V., Serviciile Publice, Editura Economică, București, 2018.
3. Manda, Cezar C., Elemente de Știința Administrației, Curs universitar, Editura
Universul Juridic, București, 2012.
4. Popa, Radu D.S., Administrația Publică, Editura Niculescu, București, 2012.
5. Morărescu-Șerban, Camelia, Noțiuni de Drept Administrativ, Curs universitar, Editura
SITECH, Craiova, 2009.
6. Gîrleşteanu, George și Lavinia Smarandache, Descentralizarea şi Autonomia Locală
în Sistemul de Drept Român, în „Revista de Științe Juridice”, Nr. 2/2009,
Universitatea din Craiova.
7. Săgeată, Radu, Organizarea Administrativ-Teritorială a României. Evoluție.
Propuneri de Optimizare, Institutul de Geografie, Academia Română, București,
2015.