8.3.

Tipuri de procrastinare
Cercetările referitoare la procrastinare s-au concentrat îndeosebi pe procrastinarea
academică și procrastinarea decizională (din viața de zi cu zi). Primul tip de procrastinare se
referă la amânarea îndeplinirii și pregătirii sarcinilor academice (de exemplu, scrierea unei
lucrări, pregătirea unei prezentări, studierea pentru un examen); cel de-al doilea tip face referire
la amânarea unor decizii importante din viața de zi cu zi (cum ar fi, programarea vizitei la
dentist, începerea curățeniei, ținerea unei diete, asigurarea locuinței etc.).

8.3.1. Procrastinare academică

Multe dintre studiile privind procrastinarea provin din cercetările implicând studenți și
tendința acestora de a amâna pregătirea pentru examene și îndeplinirea sarcinilor academice. De
aceea, o atenție deosebită a fost acordată procrastinării în contexte academice. Procrastinarea
academică este întâlnită atunci când un student experimentează un disconfort psihologic
provocat de amânarea unei sarcini academice . Aceasta a fost definită ca amânarea deliberată a
unei sarcini academice de teama unui feedback negativ și ca slaba gestionare a timpului.
Preocuparea pentru acest tip de comportament și consecințele pe care le presupune nu este
una nefondată. Studiile au arătat că aproximativ 95% din studenți procrastinează. Alte cercetări
au estimat prevalența procrastinării în rândul studenților ca variind între 25% și 50%, depinzând
de sarcina academică ce trebuie realizată În cercetarea realizată de Solomon și Rothblum, mai
mult de 40% dintre participanți au spus că procrastinează întotdeauna sau aproape întotdeauna
când trebuie să scrie o lucrare pentru facultate. Într-un alt studiu, realizat de Hammer și Ferrari

aceștia descoperă că 20% dintre adulți procrastinează în îndeplinirea sarcinilor de zi cu zi, în

timp ce rata pentru procrastinare academică în rândul studenților este estimată ca fiind între 70-
95%, estimând rata de procrastinare cronică355 sau severă în rândul studenților între 20 și 30%

8.3.1.1. Consecințe ale procrastinării academice

Pentru studenți în particular, procrastinarea academică a fost frecvent asociată cu depresia,
sentimente de vinovăție, note mici, stări de anxietate, încredere scăzută în sine. Cu toate acestea,
în anumite cazuri, procrastinarea poate fi și benefică; Chu și Choi susțin că anumiți studenți
beneficiază din faptul că lucrează sub presiune și aleg să procrastineze. Mai mult decât atât, Tice
și Baumeister susțin că studenții care procrastinează se stresează mai puțin decât cei care nu
procrastinează la începutul anului universitar, dar nu și mai târziu.
 Cu toate acestea Mai frecvent, însă, procrastinarea este asociată unor comportamente și
rezultate negative, precum întârzierea trimiterii lucrărilor, anxietate socială, frica de eșec si
depresie Dintre toți factorii care au fost analizați ca influențând procrastinarea academică, auto-
controlul, eficiența și încrederea în sine s-au bucurat de cea mai mare atenție cu majoritatea
cercetărilor susținând că există o relație invers proporțională între acestea și procrastinarea.
Multe dintre studiile privind procrastinarea descriu acest comportament drept o funcție a
unui nivel scăzut de auto-control. Ferrari a propus ca procrastinarea să fie privită ca un act de
auto-reglare a eșecului în care persoanele care procrastinează eșuează în a gestiona într-un mod
eficient situațiile stresante și cu o puternică încărcătură emoțională.
Un alt concept-cheie în înțelegerea procrastinării este ideea de auto-. Acest concept este
descris prin faptul că ceea un individ crede despre sine influențează alegerile făcute, dar și
nivelul de efort depus, persistența și flexibilitatea acestuia, precum și performanța lui. Teoria
schimbării comportamentale, are la bază două tipuri de așteptări: (1) așteptări legate de rezultat
și
(2) așteptări legate de eficacitate. Convingerea indivizilor în propria lor eficacitate, care are la
bază cele două tipuri de așteptări, influențează dacă aceștia vor putea face față unei situații.
Indivizii se tem și tind să evite situațiile periculoase care, consideră ei, că le depășesc abilitățile
de rezolvare a sarcinii respective, în timp ce se implică în activități sigure și tind să se comportă
cu mai multă încredere în sine în astfel de cazuri. Estimările unui individ privind eficacitatea
determină și cât efort va depune acesta, și cât timp va rezista în fața obstacolelor. Cu cât auto-
eficacitatea este percepută ca fiind mai puternică, cu atât individul va depune mai mult efort.

8.3.1. Procrastinare decizională

Un alt tip de procrastinare este procrastinarea decizională. Procrastinarea decizională este
considerată un model folosit pentru a explica și soluționa acele situații de luare a deciziilor
percepute ca fiind stresante. Procrastinarea decizională a fost asociată de multe ori cu existența
unei identități difuze, cu o stare de uitare și eșec, cu comportamente autodistructive și atacuri de
furie, dar independentă de nivelul de inteligență
La fel ca în cazul procrastinării academice, numeroși teoreticieni susțin că un astfel de
comportament servește pentru a proteja stima de sine prin evitarea unui feedback negativ privind
performanța individului Ferrari a constatat de asemenea că procrastinatorii au ales sarcini ușoare
atunci când trebuia furnizat feedback cu privire la performanța lor și că amânarea poate fi
asociată cu o nevoie redusă de cunoaștere. Frica de eșec, succesul, respingerea, perfecționismul,
axietatea socială și depresia au fost, de asemenea, asociate cu procrastinarea. Procrastinarea a
fost asociată cu nevoia de satisfacere imediată și de impunerea de constrângeri în vederea
obținerii rezultatelor
8.3.1. Procrastinarea pentru evitare și procrastinarea pentru stimulare
Pentru a înțelege fenomenul procrastinării au fost propuse mai multe explicații. În general,
procrastinarea a fost conceptualizată ca o modalitate de a scăpa sau de a evita sarcini. Pe de altă
parte, un alt tip de procrastinare a fost identificat, respectiv procrastinarea pentru stimulare.
Acesta presupune amânarea sarcinii astfel încât apropierea de termen să genereze un tip de grabă
care să permită individului să își îndeplinească responsabilitatea cu mai multă eficiență. Deși
acest tip de procrastinare pare contraintuitiv și irațional, există în literatura de specialitate dovezi
empirice și teoretice care susțin această concluzie
Evitarea se referă în principal la tendința indivizilor de a amâna activități pe care le percep ca
fiind neplăcute pentru a se feri astfel de informații negative referitoare la performanțele
personale. În consecință, indivizii procrastinează pentru a evita un eventual feedback negativ
oferit în urma îndeplinirii sarcinii Acest tip de procrastinare a fost asociat cu nevoia de a se
distanța de sarcini complicate, dependență interpersonală. Pe de altă parte, stimularea
funcționează tot prin amânare, dar în vederea obținerii unei stimulări în îndeplinirea sarcinii
respective Procrastinarea pentru evitare este corelată negativ cu nevoia de cunoaștere și stima
de sine, în timp ce procrastinarea pentru stimulare este asociată cu creșterea productivității. De
exemplu, pot exista persoane care procrastinează atunci când vine vorba de cumpărăturile de
Crăciun. Cei care au la bază motivația evitării, am ână să meargă după cadouri deoarece nu le
place să facă astfel de cumpărături sau să depună efort în acest sens; cei care sunt motivați de
stimulare, întârzie cumpărăturile pentru că au alte angajamente de îndeplinit sau, sub impulsul
presiunii, se simt mai creativi în alegerea cadourilor.

8.4. Cauzele și dinamica procrastinării

există doi factori semnificativi care influențează procrastinarea: frica de eșec (care include
și stările de anxietate generate de evaluare, perfecționism și încrederea scăzută în sine) și
aversiunea față de o sarcină. Ferrari a analizat și el cauzele procrastinării și a identificat de
asemenea doi factori: unul care implică în principal anxietatea și altul caracterizat de o
concentrare asupra sinelui și propriilor gânduri. Luate împreună, ele sugerează cel puțin cinci
motive diferite care stau la baza comportamentului procrastinator: anxietatea generată de
evaluare, depresie, răzvrătire, dezinteres și aversiune față de realizarea unei sarcini Ultimele două
reprezintă cauzele cele mai întâlnite în cercetările privind procrastinarea.
Multe din scuzele identificate de procrastinatori sunt prezentate pentru a proteja individul
de posibile amenințări la adresa stimei de sine. acestea mențin o imagine de sine pozitivă dar
iluzorie care poate fi adaptabilă pentru sănătatea mentală și bunăstarea individului. Cu toate
acestea, oricât de utile ar fi pentru menținerea unei imagini pozitive față de sine, scuzele distrag
atenția de la ceea ce pare a fi cu adevărat important pentru trăsăturile procrastinatorilor:
gestionarea responsabilităților astfel încât oportunitatea de procrastinare să fie minimizată.
În încercările lor de a înțelege fenomenul procrastinării, cercetătorii din domeniu au
descris- o ca fiind un comportament constant În consecință, se asumă implicit că procrastinarea
academică este stabilă indiferent de tipul sarcinii, de context sau de timp. Această abordare
continuă să influențeze studiile privind procrastinarea în ciuda unei literaturi semnificative și a
unor dovezi empirice care susțin contrariul.

De exemplu, există modele teoretice care descriu procrastinarea ca un fenomen dependent

de o situație specifică și nu ca o trăsătură de personalitate Mai mult decât atât, cercetările
empirice au demonstrat variabilitatea temporală și situațională în procrastinare
Procrastinarea nu este o dispoziție stabilă a personalității, ci un comportament dinamic,
fiind influențat de timpul îndeplinirii sarcinii și de contextul în care aceasta are loc Urmând acest
raționament, rezultă că procrastinarea ar trebui să prezinte o traiectorie curvilinie de-a lungul
timpului, cu o scădere bruscă a nivelului de procrastinare pe măsură ce termenul se aproprie.
Aceste rezultate au implicații importante pentru abordarea care descrie procrastinarea drept o
trăsătură de personalitate. Potrivit acestei perspective, se așteaptă ca nivelul de procrastinare al
unui individ să fie constant indiferent de natura sarcinii academice, context și timp. Iar acest
lucru conduce și la existența unei tipologii a persoanelor care procrastinează.