Eficienţa personală

“Oamenii au tendinţa de a se angaja în comportamente despre care cred că le vor

aduce ce-şi doresc şi pe care cred că le pot face. Alegem acele acţiuni şi acele strategii despre
care credem că le vom putea duce la bun sfârşit, şi nu acele acţiuni care ne depăşesc
posibilităţile.” Teoria care studiază acest concept se numeşte teoria eficienţei persoale(
Bandura 1977; 1982). Esenţa acestei teorii poate fi exprimată astfel: iniţierea şi persistenţa în
comportamente este determinată de: 1. Valoarea rezultatelor (importanţa anumitor rezultate,
consecinţe sau scopuri); 2. Expectanţa cu privire la rezultate (expectanţele privind eficienţa
anumitor mijloace comportamentale în a produce aceste rezultate); 3. Expectanţa cu privire la
auto-eficienţă(judecăţile şi expectanţele privind abilităţile comportamentale şi probabilitatea
de a fi capabil să implementeze cu succes cursul acţiunii ales). Noi ne vom opri asupra celui
de-al treilea punct, expectanţa cu privire la auto- eficienţă.
Auto- eficienţa percepută se referă la credințele oamenilor în capacitățile lor de a-și
exercita controlul asupra propriei funcționări și asupra evenimentelor care le afectează viața.
Convingerile despre propria eficienţă afectează alegerile în viată, nivelul de motivaţie, nivelul
de rezilienţă şi vulnerabilitatea la stres.
Credinţa persoanei că este eficientă are numeroase beneficii, duce la creşterea
realizărilor şi la o stare personală de bine. Persoanele ce au încredere în propriile capacităţi
abordează sarcinile cu un grad crescut de dificultate ca pe o provocare şi nu ca pe o
ameninţare ce trebuie evitată, îşi stabilesc ţinte înalte şi au un angajament puternic în
obţinerea acestora, îşi menţin eforturile sau chiar le sporesc în faţa unui posibil eşec. În urma
piedicilor sau a eşecurilor îşi recapătă rapid sentimentul de eficienţă personală, atribuindule
pe acestea eforturilor insuficiente sau lipsei de cunoştinţe sau aptitudini necesare, considerând
că acestea din urmă pot fi învăţate pe viitor. Aceştia abordează situaţiile ameninţătoare cu
încrederea că le pot controla. O astfel de abordare, eficientă, duce la creşterea realizărilor
personale, reduce nivelul stresului şi scade vulnerabilitatea la depresii.
La polul opus, persoanele ce nu sunt încrezatoare în propriile capacităţi se feresc de
sarcinile dificile, considerându-le ameninţări personale. Aceştia nu au aspiraţii înalte şi au un
angajament redus în scopurile pe care vor să le atingă. Atunci când se confruntă cu sarcini
dificile, se concentrează mai degrabă pe propriile deficienţe şi pe obstacolele ce le pot întâlni
pe parcurs, sau pe alte rezultate negative posibile, decât să se concentreze pe cum ar putea
avea o performanţă de succes. Îşi diminuează eforturile şi renunţă uşor în faţa sarcinilor
dificile. În urma piedicilor sau a eşecurilor îşi recapătă cu greu sentimentul de eficienţă
personală. Deoarece consideră performanţa nesatisfăcătoare ca fiind datorată aptitudinilor
personale deficiente, nu necesită prea multe eşecuri pentru a-şi pierde încrederea în propriile
capacităţi, aceştia sunt victime uşoare ale stresului şi depresiei.
 Surse de auto- eficienţă
Credinţele persoanelor despre propria eficienţă pot fi dezvoltate de patru surse
principale de influenţă:
1.Situaţiile de performanţă
Aceasta este cea mai eficace metodă de a crea un simţ puternic al eficienţei personale.
Succesul sporeşte încrederea persoanelor în propriile capacităţi, eşecurile o subminează, mai
ales dacă acestea au loc înainte ca sentimentul de eficienţă al persoanei să fie bine stabilit.
Dacă o persoană experimentează doar succesul obţinut cu uşurinţă, aceasta este uşor
descurajată de eşec. Un sentiment rezistent de eficacitate necesită experienţă în depăşirea
obstacolelor, prin eforturi perseverente. Piedicile şi dificultaţile ne ajută să învăţăm că
succesul, de obicei, necesită eforturi pe măsură. Odată ce acest sentiment este bine integrat,
persoana îşi revine uşor în urma eşecurilor.

2.Experienţele vicariante
Văzând persoane asemănătoare sinelui reușind prin efort susținut , creşte convingerea
observatorului că și el posedă capacitățile necesare pentru a se angaja în activități de succes.
În aceeaşi măsură, văzând eşecul altora, în ciuda eforturilor crescute, scade observatorului
judecata propriei eficienţe, scăzândui în acelaşi timp eforturile depuse.
Este foarte important să ştim, că în această metodă, impactul modelului asupra
eficienţei personale percepute de către observator, este puternic influenţat de similaritatea
dintre cei doi. Cu cât similaritatea este mai crescută, cu atât succesurile sau eşecurile
modelului sunt mai semnificative pentru observator.

3.Persuasiunea verbală
Persoanele care sunt persuadate în a crede că posedă capacităţile necesare pentru a
desfăşura cu succes o anumită activitate sunt mai probabile să mobilizeze şi să susţină un
efort mai mare, decât dacă ar avea îndoieli de sine şi s-ar concentra pe deficienţele personale
atunci când apar obstacole. Impulsurile persuasive în auto-eficienţă duc persoanele la a
depune eforturi pe măsură pentu a reuşi, încurajează dezvoltarea abilităţilor şi sentimentul de
eficienţă personală.
Este mult mai dificil să insuflii credinţe ale unei eficienţe de sine crescute, doar prin
persuasiune, decât este să diminuezi aceste credinţe. Impulsurile persuasive nerealiste sunt
uşor demontate de rezultate dezamăgitoare.
Persoanele care au fost persuadate în a crede că le lipsesc capacităţile necesare, evită
să se implice în activităţi ce constituie o provocare şi renunţă uşor în faţa dificultăţilor.

4.Excitarea fiziologică şi emoţională

Persoanele se bazează parţial şi pe stările somatice şi emoţionale pentru a-şi aprecia
capacităţile. În activităţile ce necesită forţă şi rezistenţă fizică, persoanele cataloghează
oboseala şi durerile ca pe nişte deficienţe fizice, la fel şi dispoziţia, afectează judecata
persoanei asupra eficienţei personale. Prin urmare, stările de bine cresc eficienţa personală
percepută, iar stările negative o scad.
 Această metodă de modificare a percepţiei propriei eficienţe constă în reducerea
reacţiei la stres a persoanelor, alterarea tendinţelor de emoţionalitate negativă şi a
interpretărilor greşite ale stărilor fizice.

Dimensiuni ale auto- eficienţei

Expectanţele cu privire la eficienţa personală variază în funcţie de trei dimensiuni:
magnitudine, tărie şi generalitate.
Magnitudinea eficienţei personale se referă la numărul de paşi de dificultate crescândă
pe care o persoană se crede capabilă sa-i facă.
Tăria expectanţei de eficienţă personală se referă la hotărârea cu care o persoană crede
că poate să efectueze comportamentul în cauză, aceasta aflându-se în legătură directă cu
persistenţa în faţa frustrării, durerii şi a altor bariere în calea performanţei.
Generalitatea expectanţelor de eficienţă personală se referă la gradul în care succesul
sau eşecul influenţează expectanţele într-un domeniu limitat, specific, sau dacă schimbările în
expectanţele de eficienţă personală se extind la alte comportamente şi contexte.

Dezvoltarea și exersarea auto-eficienţei

Experienţele iniţiale de eficienţă au loc în familie. Primele activităţi de explorare şi de
joacă, ce ocupa mult din timpul copiilor, constituie oportunităţi pentru lărgirea repertoriului
de aptitudini şi de formare a simţului eficienţei. Părinţii au datoria de a le oferii copiilor un
mediu prielnic pentru o bună dezvoltare fizică şi cognitivă.
Grupul persoanelor de aceeaşi vârstă este un alt loc important unde auto-eficienţa se
dezvoltă, aici persoana află mai multe despre propriile capacităţi. Cei ce au mai multă
experienţă în grup, constituie modele pentru ceilalţi. Alegerea unui grup cu valori şi interese
similare încurajează auto- eficienţa. Întreruperea sau rărirea relaţiilor cu semenii pot avea
efecte negative asupra eficienţei personale.
Şcoala este un alt cadru important de dezvoltare a auto- eficienţei, comparaţiile făcute
de sine cu ceilalţi, comparaţiile făcute de colegi şi bineînteles de profesori constituind un bun
instrument de auto- evaluare a eficienţei personale.