Procrastinarea

Tot mai des intrăm în contact cu acest termen și de cele mai multe ori este asociat
greșit cu tendința spre amânare. Vine din latinescul ”procrastinatum”, pro (pentru) și crastinus
(ce ține de ziua de mâine). Marele dicționar al psihologiei LAROUSSE, definește
procrastinarea ca ”tendință patologică de întârziere, de amânare, de temporizare a acțiunii.”
Un citat de pe wikipedia este că ”cercetătorii (n.n. nu se specifică cine) în psihologie
folosesc trei criterii pentru a categorisi procrastinarea. Pentru ca un comportament să fie
considerat procrastinare, acesta trebuie sa fie:
- Neproductiv
- Inutil
- Întarziat.”
La baza amânării, stă un comportament (de evitare, de a intreprinde altceva etc.) iar în
spatele comportamentului stă o crediță (sau în termeni jungieni, un complex); credință care în
mare parte este inconștientă. Acestea se formează în copilaria mică, sunt adânc înrădăcinate în
structura psihicului și doar pentru conștientizarea lor este nevoie de o tehnică abisală și
răbdare, de aceea este exclus ca un atelier de un weekend să fie suficient.
Atunci când un individ amână, înseamnă că stresul amânării este mai mic decât stresul
desfășurării acțiunii amânate.

Revenind la citatul de mai sus, când se cataloghează comportamentul drept

neproductiv, inutil și întârziat, se ridică întrebarea din ce perspective se face aceasta evaluare?
Din perspectiva personală a individului? Sau din perspectiva socială?

Ce înseamnă ca un comportament să fie ”neproductiv”? Știm că orice experiență

reprezintă o achiziție, aceasta în sine este și o presupoziție în NLP (Programare Neuro-
Lingvistică). Din fiecare comportament, individul poate să concluzioneze ceva și să învețe
ceva, prin urmare este productiv!
La nivel social, se spune că nu este dorit, prin urmare ”neproductiv” iar dacă apare în
cadrul familiei, sau la locul de muncă, comportamentul conține un mesaj, care prin decriptare,
individul află despre limitele sale dar nu este neapărat pregătit să treacă peste ele. Pentru că se
poate concluziona că mediul în care se află individul nu corespunde cu nevoile sale reale și
orice decizie de a ieși din acel mediu sau de a modifica mediul pot provoca reacții din partea
persoanelor din proximitate ce induc presiuni de a nu schimba nimic.
Mai mult de atât, se încearcă un dresaj intruziv, prin forțarea individului să se adapteze
la mediul în care se află, generând mai multă suferință și anxietate. Nu este o soluție. Această
abordare duce la neglijarea personalității omului ca individ de sine stătător, unic și irepetabil.

Ce înseamnă ca un comportament să fie ”inutil”?

Din perspectiva persoanală, nu există! Individul cu experiențele și cunostințele pe care
le are, ia în acel moment decizia cea mai bună pentru sine.
Din perspectiva socială, revenim la ignorarea nevoilor personale și forțarea lui de a se
adapta mediului.

Comportament ”întârziat”?
Din perspectiva personală, omul ”întârzie” pentru că nu este pregatit să facă.
Anxietatea este mai mare de a face decât de a nu face (ceea ce amână). Când balanța costuri-
beneficii se va înclina spre beneficii, omul în mod firesc, va acționa. Prin urmare, individul nu
întârzie, ci este forțat să facă mai repede decât este pregătit.
Desigur, din perspectiva socială, se pun presiuni ca individul să acționeze contrar
nevoilor personale ce duc la frustrări și suferințe și mai nociv de atât, duce la negarea
propriilor nevoi până la refularea lor completă; omul nu mai știe ce nevoi autentice are dar
poate experimenta neliniște, anxietate, depresii etc.

Cel mai important, pentru individ este să își conștientizeze nevoile reale, autentice și
să identifice cum poate să le exprime în cadrul socialului într-un mod funcțional fără să
permită presiunilor și nevoilor socialului să-i anihileze individualitatea.

Pentru buna funcționare a omului în plan personal, social și spiritual este de dorit să se
manifeste individualitatea în social și nu socialul în individualitate.

Conștientizarea nevoilor este un proces ce se realizează prin terapie și coaching, și nu

printr-un atelier de weekend; necesită introspecție, timp și răbdare cu sine însuși, pentru a
putea ajunge la o distincție clară între ce este indus și ce este autentic.

©PsihologiaAltfel