MOTIVATIA

1. DEFINIȚIE:
MOTIVAŢIA ESTE ANSAMBLUL FACTORILOR EXTERNI CARE ÎN CONDIŢII INTERNE DATE DECLANŞEAZĂ, SUSŢINE ŞI
ORIENTEAZĂ CONDUITA UMANĂ. MOTIVELE SUNT DECI FACTORI CARE ÎNDEPLINESC DOUĂ FUNCŢII:
- O FUNCŢIE DE ACTIVARE, DE MOBILIZARE ENERGETICĂ
- O FUNCŢIE DE DIRECŢIONARE A CONDUITEI
PE SCURT, MOTIVELE PREZINTĂ DOUĂ LATURI SOLIDARE - O FUNCŢIE ENERGETICĂ ŞI UNA VECTORIALĂ.
 
 2. TIPOLOGII ALE MOTIVAȚIEI. /GAMA MOTIVAȚIILOR UMANE
a.a.Motivaţia fiziologică

Cuprinde imbolduri cum ar fi foamea, setea, viaţa sexuală, somnul. Foamea şi setea sunt trebuinţe homeostatice provenind din deficitele materiale înregistrate de organism.
Când ating un anumit nivel de intensitate devin conştientizabile Cele mai evidente semnale ale foamei sunt senzaţia de gol în stomac şi contracţiile acestuia. Reglajul foamei se
realizează în hipotalamus prin două aspecte principale ale sale

-aspectul neuronal care se referă la părţile creierului implicate în proces

-aspectele neurochimice care se referă la neurotransmiţătorii specifici şi la efectele lor

Părţile hipotalamusului implicate în senzaţia de foame şi în comportamentul de hrănire sunt nucleul ventro-median şi hipotalamusul lateral. Nucleul ventromedian suprimă
comportamentul de hrănire la animale pe când stimularea hipotalamusului lateral accelerează comportamentul de hrănire, animalele învaţă forme complet noi de căutare a hranei,
ceea ce sugerează că motivaţia este foarte puternică. Lezarea acestui nucleu duce la inhibarea comportamentului de hrănire. Neurochimic, diferiţi mediatori au efecte variate
asupra foamei. La şobolani noradrenalina produce comportamente de hrănire iar acetil colina cel de hidratare.

Obezitatea, o problemă majoră în societatea occidentală îşi are cauza în multe situaţii în leziuni ale nucleului ventro-median. S-a observat de asemenea că oamenii obezi se
comportă diferit comparativ cu persoanele care au o greutate normală în ceea ce priveşte comportamentul alimentar. Într-un studiu subiecţilor li s-a cerut să efectueze o activitate
care necesita concentrare, dându-li-se totodată şi pungi de alune în coajă sau decojite. Obezii au mâncat mai mult alune decojite şi mai puţin din cele cu coajă care presupunea
munca de a le decoji. De asemenea obezii au fost mult mai sensibili la gusturi, mai ales la cele dulci

Există dovezi că şi setea este reglată printr-un set similar de mecanisme.

În ceea ce priveşte motivaţiile sexuale ele sunt domeniul predilect de studiu al psihanalizei.
 B.MOTIVAŢIA COGNITIVĂ

Fiinţele umane au şi alte surse de motivaţie, unele dintre ele sunt direct legate de modul nostru de gândire şi de înţelegere. De ex. uneori ne
modificăm ideile şi opiniile şi ajungem la concluzia că ideile noastre anterioare nu erau foarte corecte. Alteori ţinem foarte mult la convingerile noastre
chiar dacă e clar că dovezile ne sunt împotrivă. Studii importante sunt legate de disonanţa cognitivă şi de importanţa convingerilor pe care le avem
asupra motivaţiilor umane, în special ce se întâmplă cu motivele noastre atunci când o convingere este foarte puternică şi este contrazisă evident de
evenimente.

Un studiu cu un cult cvasireligios care credea că lumea va dispărea la o anumită dată e relevant. În ziua stabilită, membrii cultului şi-au vândut
toate bunurile, s-au adunat pe un vârf de munte pentru a-şi petrece noaptea în rugăciune, aşteptând şfârşitul lumii conform programului. Studiul
urmărea în ce măsură acest lucru le-a afectat convingerile.

În ciuda contradicţiilor evidente între expectanţele lor şi evenimentele concrete, membrii grupului nu şi-au modificat substanţial convingerile – nu
au admis că au greşit, ptretinzând că acţiunile lor au fost cele care au salvat lumea.

Disonanţa cognitivă motivează acţiunea umană sau convingerile, în parte datorită faptului că nu ne simţim bine dacă părerile noastre se contrazic
între ele. Experimentul prezentat este un exemplu de disonanţă între cele două cogniţii. Oamenii au încercat să găsească o metodă de echilibrare a lor,
astfel încât să nu se mai contrazică dar şi să-şi păstreze respectul de sine. Deci evitarea disonanţei cognitive este o sursă principală de motivaţie pentru
oameni.
MECANISMELE DE APĂRARE

Mecanismele de apărare pot şi ele oferi motivaţii puternice pentru comportamentul uman. Freud consideră
mecanismele de apărare drept strategii pe care lae adoptă eul cu scopul de a se proteja de ameninţări.
Distingem aici reprimarea, uitarea (mecanisme prin care inconştientul protejează eul de amintirea unui
eveniment traumatic sau tulburător) formaţiunile reacţionale (mintea reprimă atât de puternic un anumit
aspect - homosexualitatea de ex. - încât îl poate transforma în opusul său - atitudine militant
antihomosexuală) Deseori căutăm să protejăm anumite lucruri profund legate de respectul nostru de sine
încât recurgem la negări, inhibiţii involuntare, justificări etc, tate aceste fiind mecanisme inconştiente ce
motivează comportamentul nostru
 Constructele personale – teorie avansată de Kelly- care afirmă că fiecare dintre noi şi-a
elaborat propriul set de teorii pe care utilizăm ca să înţelegem lumea, teorii care ne conduc
acţiunile şi ne influenţează interacţiunea cu alte persoane. De ex văzând o persoană care se
arăta aspră şi tăioasă şi având un set de constructe care interpretează acest comportament ca
fiind intolerant şi înspăimântător vom interacţiona diferit faţă de o persoană care are
constructe care califică acest comportament ca hotărât şi pozitiv. Persoana e aceeaşi dar felul
în care I se interpretează modul de a fi ne ghidează comportamentul.

Conflictul apropiere-evitare - apare atunci când un scop este într-un fel atractiv dar în
acelaşi timp are şi conotaţii repulsive.- de ex. plecarea la facultate, divorţul, etc. Cu cât e mai
îndepărtată o provocare sau un eveniment important, cu atât va părea mai atractiv, dar cu cât
se apropie mai mult cu atât vom înclina mai mult să le evităm.
C.MOTIVAREA ACŢIUNII PERSONALE

Locul controlului (locus of control). Rotter sugerează că există diferenţe între oameni în ceea ce priveşte
percepţia locului de control. Locul de control se referă la localizarea controlului evenimentelor – în interiorul
persoanei (locus of control intern) sau în evenimentele exterioare (locus of control extern). Prima categorie înclină
să creadă că ceea ce se întâmplă derivă în mare parte din propriile eforturi, cea de-a doua categorie consideră că
ceea ce se întâmplă e o consecinţă a situaţiei în care ne găsim. Rotter arată că în general este mai sănătos să ai un
loc de control interior decât unul exterior. Pierderea controlului este o situaţie stresantă. În general ea este legată
de conştiinţa propriei eficienţe, care e în mare măsură o problemă de percepţie decât de realizare efectivă a unor
sarcini.

Un rol important revine procesului de atribuire. Seligman a identificat un stil atribuţional depresiv prin care
individul optează întotdeauna pentru o analiză negativă a lucrurilor, înclină să vadă doar răul, iar cu timpul prin
generalizare poate învăţa neajutorarea.
D.MOTIVELE AFILIERII

Un alt aspect al motivaţiei umane este nevoia de afiliere, necesitatea de relaţionare, de obţinere a unor aprecieri pozitive de
la cei din jur şi de asociere cu alte persoane.

Respectul social. Harre susţine că e un motiv fundamental pentru comportamentul uman, nici unul nu vrea să pară stupid în
faţa altora. Acest fundament necesar comportamentului social se manifestă încă din copilărie. Copiii mici de pe un teren de
joacă sunt în general mai preocupaţi să-şi dea aere şi să arate ce pot decât să se implice în jocuri competitive.

Cooperarea şi reconcilierea - o observaţie relativ superficială arată că majoritatea indivizilor par să evite în mod activ orice
confruntare agresivă până la punctul de a renunţa la apărarea drepturilor proprii. Cercetările asupra conformismului şi obedienţei
arată că există o tendinţă puternică a oamenilor de a se conforma majorităţii sau de a se supune unei persoane mai curând decât a
o contesta. Aceasta pare a fi derivată dintr-o necesitate socială puternică, de a fi acceptat de ceilalţi şi de a evita respingerea.

Empatia - un atribut uman puţin studiat, care arată că dacă oamenii au certitudinea utilităţii sau necesităţii ajutorului lor sunt
aproape întotdeauna gata să ajute dacă pot
E.MOTIVE SOCIALE ŞI DE GRUP

Tot timpul avem tendinţa de a ne compara cu propriul grup, cu membrii săi, cu alte grupuri în ceea
ce priveşte statutul, prestigiul, putere, etc. Dacă prin această comparaţie respectul de sine este
ameninţat se poate ajunge repede la rivalitate de grup. Frusrarea, distrugerea imaginii proprii
generează adesea mecanismele de apărare de genul găsirii ţapului ispăşitor- în care vina proprie e
atribuită altcuiva –sau de genul celor prezentate anterior.
MODELUL TOPOLOGIC AL CONDUITEI
UMANE

Pentru înţelegerea şi explicarea faptelor de

conduită K. Lewin aderă la un model topologic
clădit pe noţiunea de câmp împrumutat di fizică.
Similar câmpului fizic, autorul vorbeşte despre un
câmp psihologic, mai exact psihosocial în care
trăieşte omul. Acesta este format din totalitatea
datelor care acţionează asupra individului în
fiecare moment, date care sunt încărcate de
anumite semnificaţii sau valenţe pentru individ şi
care exercită asupra sa forţe de atracţie sau de
respingere. Comportamentul persoanei este
determinat în fiecare moment de rezultanta
compunerii vectorilor ce acţionează asupra sa.
ASPIRAŢIE ŞI EXPECTANŢĂ

Stabilirea scopului este adesea rezultatul unor aproximări succesive. Problema care se pune în legătură cu
prefigurarea scopului unei acţiuni este aceea a nivelului, a ştachetei la care situăm scopurile, proiectele
noastre,pe o scară ipotetică a rezultatelor posibile. Ne putem fixa scopuri ambiţioase, îndrăzneţe sau unele
modeste,puţin ambiţioase. Se pune astfel problema nivelului de aspiraţie şi al expectanţei.

Nivelul de aspiraţie ar fi nivelul pe care individul speră, doreşte să-l obţină, situându-se într-un context
de proiecţie ideală. Nivelul de expectanţă ar fi rezultatul pe care individul estimează că-l va obţine pornind
de la o apreciere realistă a nivelului pe care-l are. El are întotdeauna în vedere situaţiile concrete, se bazează
pe un calcul, o estimare a şanselor.

În general în stabilirea nivelului de aspiraţie şi a expectanţei un rol important revine performanţelor

anterioare, nivelului de apreciere sau stimei de sine, grupului de comparaţie, etc. Reacţia tipică la succes este
ridicarea ştachetei nivelului de expectanţă/ aspiraţie în timp ce la insucces este coborârea acesteia.
 RELAŢIA MOTIVAŢIE - PERFORMANŢĂ

Individul acţionează de regulă sub influenţa unei

constelaţii motivaţionale, comportamentul uman este
deci plurimotivat. Între nivelul de activare şi prestaţia
efectivă nu există însă o relaţie liniară decât până la un
anumit punct, denumit optim motivaţional. Aşadar
randamentul efectiv creşte paralel cu nivelul motivării
până la acest nivel critic. Dincolo de acesta, un plus de
motivare antrenează un declin al prestaţiei, determinată
de o mobilizare excesivă energetică ce duce la
dezorganizarea conduitei. Zona optimului motivaţional
corespunde deci unei activări energetice potricite
succesului maxim. Optimumul motivaţional este în mare
măsură dependent de dificultatea sarcinii, de capaciăţile
subiectului, echilibrul emoţional şi temperamental.
Supramotivarea şi submotivarea determină o diminuare
a performanţei, prima printr-o reacţie de stress
dezorganizatoare, a doua printr-o insuficientă susţinere
energetică a acţiunii