MOTIVAŢIA

Omul nu poate face alegeri înţelepte în viaţă

dacă nu îndrăzneşte să se asculte pe sine, pe el însuşi,
în fiecare clipă a existenţei sale.
(Abraham H. Maslow)
1. Motivația – definire și caracteristică generală
2. Teorii ale motivației
3. Formele motivației
4. Consolidarea motivației

1. Motivația - definire și caracteristică generală

Specialiştii din psihologie numesc motivaţia drept „filtru prin intermediul căruia indivizii
recepţionează şi asimilează influenţele externe şi interne. Astfel prin motivaţie reacţionăm, doar la
acei stimuli care sînt capabili să ne satisfacă trebuinţele.
Motivaţia explică de ce în una şi aceeaşi situaţie, oamenii pot reacţiona diferit, sau unul şi acelaşi
om reacţionează diferit la acelaşi obiect în variate contexte. De exemplu, la un meci de fotbal, când
se marchează un gol, partizanii echipei respective sunt în culmea entuziasmului, pe când
susținătorii echipei adverse sunt în pragul disperării.
Studiul motivaţiei are în vedere cercetarea aspectelor care stau la baza acţiunilor noastre: cum
ajungem să acţionăm şi ce gen de factori ne influenţează acţiunile.
Motivul este acel fenomen psihic ce are un rol esențial în declanșarea, orientarea și modificarea
conduitei, iar motivația e constituită din ansamblul motivelor.
Un motiv este o cauză principală a unui comportament. Nu orice cauză este un motiv. Un sunet
puternic ne face să tresărim, ea este cauza reacției noastre, dar nu spunem că ar fi „motivul”
tresăririi.
Cosmovici (1996), susţine ideea că la baza motivaţiei ar sta un principiu din biologie, cel al
homeostaziei, potrivit căruia organismele tind să-şi menţină aceeaşi stare, un anume echilibru
constant, cu toate modificările mediului. Când echilibrul este perturbat, atunci fiinţa vie
reacţionează în vederea restabilirii lui. Dezechilibrele se traduc în planul psihic prin apariţia unei
trebuinţe fiziologice (nevoia de hrană, apă, căldură etc.) sau trebuinţe formate în cursul existenţei
(dorinţa de a vedea un film, de a citi o carte,de a studia, de a te plimba cu automobilul etc.).
Putem defini motivația ca: o totalitate de factori dinamici ce determină conduita omului.
Motivaţia constituie mecanismul de energizare, dinamizare, orientare şi direcţionare a activităţii
psiho-comportamentale în vederea satisfacerii stărilor de necesitate.
Motivația este determinată de: trebuințe, scopuri, intenții, interese, aspirații.

2. Teorii ale motivației

Motivaţia prezintă un grad înalt de complexitate fapt care a determinat formularea unui număr
mare de teorii. Deosebirile dintre aceste teorii sunt mai mari sau mai mici, ele fiind determinate de
aspectele prioritare care sunt abordate şi de importanţa care li se conferă în cadrul ansamblului.
Literatura ştiinţifică oferă peste 50 de teorii ale motivaţiei. În cadrul cursului nostrum vom descrie
Teoria trebuințelor umane a lui Maslow și Teoria motivației a lui H.Murray.
Teoria trebuinţelor umane a lui Maslow
Pentru Maslow, psiholog American, trebuinţele pot fi grupate în 5 categorii principale, ierarhizate
astfel încît o trebuinţă superioară nu se exprimă decît, atunci cînd sunt satisfăcute trebuinţele de
nivel imediat inferior: trebuinţe fiziologice (hrană, apă, oxigen, sex), a căror satisfacere asigură
supravieţuirea; trebuinţe de siguranţă (securitate, adăpost, de a fi protejat de toate ameninţările şi
pericolele, de a trăi într-un mediu structurat, ordonat, previzibil); trebuinţe de afiliere (de
apartenenţă la un grup, nevoia de afecţiune, dragoste, de relaţii interpersonale şi sociale); trebuinţe
de stimă şi statut (de a fi respectat şi apreciat de alţii, de a obţine o poziţie cât mai înaltă în sistemul
de prestigiu al grupului şi societăţii); şi trebuinţe de autorealizare (de dezvoltare personală, de
amplificare şi punere în valoare a tuturor disponibilităţilor sau, după cum se exprima însuşi
Maslow, de a deveni ceea ce este sau ceea ce este capabil să fie). Primele trei sunt numite trebuinţe
de deficit sau homeostazie, ultimele două, dar mai ales cea de autorealizare, trebuinţe de creştere
care asigură dezvoltarea personală a individului. Aceste trebuinţe nu sunt independente între ele,
ci ierarhizate sub forma unei piramide, prezentate în figura de mai jos.

Ierarhia trebuinţelor a devenit o paradigmă larg folosită în afaceri, publicitate şi alte domenii
aplicative ale psihologiei.
Conform autorului citat, trebuinţa care motivează comportamentul este cea nesatisfăcută. Dacă
trebuinţele fiziologice (foame, sete, dorinţă sexuală, nevoie de somn) sunt satisfăcute, apar alte
trebuinţe, cele de securitate şi de confort material: nevoia de a avea o casă a ta, un mijloc de
locomoţie; manifestarea acestor noi nevoi s-ar traduce la copii prin frica de necunoscut, de
imprevizibil. Odată satisfăcut acest nivel, lasă să apară nevoile de afecţiune, sau de dragoste, în
diferitele lor manifestări: tandreţe filială şi conjugală, coeziune familială, prietenie.
Această teorie este considerată clasică în psihologie şi ea a fost adesea utilizată ca model teoretic
în practica organizaţională. Astfel teoria dată explică fenomenul formării permanente a indivizilor
după ce au obţinut o meserie (de altfel calificată) şi care le asigură o situaţie materială dar nu şi
satisfacţii, îşi doresc o formare corespunzătoare intereselor lor.
Cercetările ulterioare au demonstrat că ordinea trebuințelor nu corespunde întotdeauna cu cea
propusă de A.Maslow. Mediul social, educația, vârsta și particularitățile individuale ale subiectului
pot modifica prioritățile motivaționale.
Teoria motivaţiei a lui H. Murray
Murray (1930), la fel ca şi Maslow, consideră că un comportament, gând sau sentiment dat poate
apărea datorită mai multor motivaţii. Trebuinţa reprezintă în concepţia lui un construct ipotetic.
Ea are o bază fiziologică care organizează şi direcţionează procesele intelectuale şi abilităţile
perceptive ale subiectului. Trebuinţele pot izvorî din procese interne ale organismului sau din
evenimentele mediului extern.
El a identificat un număr de 20 de trebuinţe fundamentale, şi anume:
1) trebuinţa de dominare - nevoia de a controla mediul, de a direcţiona şi influenţa comportamentul celorlalţi
prin sugestie, seducţie, persuasiune sau comandă. Nevoia de a restrânge, interzice sau de a redirecţiona un
comportament.
2) trebuinţa de diferenţă - nevoia de a admira sau susţine o persoană considerată superioară. Nevoia de a preţui,
onora, elogia. Nevoia de a se conforma unor tradiţii.
3) trebuinţa de autonomie - nevoia de a rezista constrângerilor şi restricţiilor. Nevoia de a fi independent şi liber
de a acţiona conform propriilor impulsuri. Nevoia de a se opune convenienţelor. Nevoia de a evita activităţile
propuse de personalităţi dominatoare.
4) trebuinţa de agresivitate - nevoia de a depăşi opoziţia celorlalţi prin forţă. Nevoie de luptă, de revanşă. Nevoia
de a se opune în forţă, de a pedepsi, de a deprecia, umili, ridiculiza.
5) trebuinţa de supunere - tendinţa de a se lăsa dominat în mod pasiv de forţe externe, de a se accepta injurii,
blamări, critică, pedeapsă. Nevoia de a admite propria inferioritate, căutarea şi satisfacţia obţinută din durere,
pedeapsă, boală, ghinion.
6) trebuinţa de realizare - nevoia de a îndeplini sarcini dificile, de a depăşi obstacole şi de a atinge standarde
ridicate în activitate. Tendinţa de a rivaliza cu ceilalţi, de a stăpâni, manipula, organiza obiecte, persoane,
idei.
7) trebuinţa de stimulare - nevoia de a căuta şi de a obţine satisfacţii de pe urma unor impresii senzoriale.
8) trebuinţa de exhibiţionism - nevoia de a face impresie, de a fi văzut şi auzit, de a activa, uimi, fascina, intriga,
şoca, amuza sau de a întreţine atmosfera.
9) trebuinţa ludică - nevoie de a reacţiona din plăcere fără un scop anume. Nevoia de a râde, de a glumi, de a
acorda timp unor activităţi sportive, de a dansa, de a frecventa petreceri (inclusiv băutură şi joc de cărţi).
10) trebuinţa de afiliere - nevoia de a fi aproape şi de a coopera cu alte persoane care seamănă cu subiectul sau îl
agrează. Nevoia de a câştiga afecţiunea, de a adera şi de a rămâne loial faţă de prieteni.
11) trebuinţa de respingere - nevoia de a se separa de persoane apreciate negativ. Nevoia de a abandona, exclude,
rejecta sau de a rămâne indiferent faţă de o persoană considerată inferioară.
12) trebuinţa de suport - tendinţa de a fi gratificat prin intermediul unui ajutor, simpatie, de a avea un susţinător,
de a fi susţinut, ajutat, protejat, iertat, consolat, încurajat de afecţiunea altuia.
13) trebuinţa de existenţă socială - nevoia de a acorda simpatie, de a gratifica nevoile altor persoane neajutorate
(copii, persoane slabe, infirme, lovite de viaţă, bolnave). Nevoia de a ajuta, îngriji, susţine, consola, trata etc.
14) trebuinţa de evitare a inferiorităţii - nevoia de a evita umilirea, de a ieşi din situaţiile jenante sau de evitarea
condiţiilor în care subiectul poate ieşi învins. Reţinerea de la unele activităţi datorită fricii de eşec.
15) trebuinţa de apărare a Ego - ului - nevoie de a se autoapăra de atacuri, critici, balamare. Nevoia de a justifica
o acţiune greşită, un eşec, o umilinţă.
16) trebuinţa de contracarare - nevoia de a repara un eşec printr-o contraacţiune, de a depăşi slăbiciunea, de a
reprima teama, de a menţine autorespectul şi mândria la un standard înalt.
17) trebuinţa de evitare a durerii - nevoia de a evita, de a scăpa de situaţiile periculoase. Nevoia de a-şi lua măsuri
de precauţie.
18) trebuinţa de ordine - nevoia de a pune lucrurile la locul lor de curăţenie, organizare, echilibru, exactitate,
precizie.
19) trebuinţa de înţelegere - nevoia de a adresa întrebări şi de a primi răspunsuri. Interesul pentru probleme
teoretice, nevoia de a analiza şi generaliza evenimentele.
20) trebuinţa sexuală - nevoia de a iniţia şi menţine o relaţie erotică.

Murray arată că nu este obligatoriu ca toate aceste trebuinţe de bază să se manifeste la o singura
persoană. Există oameni care au resimţit de-a lungul existenţei lor toate aceste nevoi, pe când alţii
nu au trăit niciodată unele din ele. Unele din aceste trebuinţe sunt congruente unele cu altele, în
timp ce altele se află în opoziţie (Calancea A., 2006).

3. Formele motivaţiei
 În activitatea umană există mai multe feluri ale motivaţiei, care de obicei, se clasifică în perechi
opuse, contrare:
- Motivaţia pozitivă − Motivaţia negativă
Motivaţia pozitivă este produsă de stimulările premiale (lauda, încurajarea, premierea etc.) şi se
soldează cu efecte benefice asupra activităţii sau relaţiilor interumane cum ar fi apropierea
activităţilor, angajarea în ele, preferarea persoanelor etc.
Motivaţia negativă este produsă de folosirea unor stimuli agresivi (ameninţarea, blamarea,
pedepsirea etc.) şi se asociază cu efecte de abţinere, evitare, refuz.
- Motivaţia intrinsecă − Motivaţia extrinsecă
Motivaţia intrinsecă este sursa generatoare care se află în interiorul persoanei, în nevoile şi
trebuinţele lui personale. De exemplu, copilul care învaţă pentru a dobîndi cunoştinţe sau din
interes personal. Aşa dar, forma de bază a motivaţiei intrinseci este curiozitatea şi, îndeosebi
curiozitatea epistemică, ce exprimă nevoia de a şti, de a-şi lărgi şi îmbogăţi orizontul de cunoaştere
(Sălăvăstru D., 2004).
Motivaţia extrinsecă este sursa generatoare a motivaţiei care se află în afara subiectului, fiindu-i
sugerată acestuia sau chiar impusă de o altă persoană, ea nu izvorăşte din specificul activităţii
desfăşurate. De exemplu, un copil care învaţă pentru notă, de teama părinţilor, sau chiar pentru a
primi, direct sau indirect anumite recompense (laudă, jucării, bani, etc.). Deci angajarea în
activitate e văzută ca un mijloc de atingere a unor scopuri şi nu ca un scop în sine. În anumite
condiţii, o motivaţie extrinsecă poate da naştere uneia intrinseci (Cosmovici A., 1999).
- Motivaţia cognitivă − Motivaţia afectivă
Motivaţia cognitivă îşi are originea în activitatea exploratorie, în nevoia de a şti, de a cunoaşte, de
a fi stimulat senzorial, forma ei tipică fiind curiozitatea pentru nou, pentru ceva interesant, pentru
schimbare. De exemplu, copilul care învaţă din curiozitate pentru nou.
Motivaţia afectivă este determinată de nevoia omului de a obţine aprobarea din partea altor
persoane, de a se simţi bine în compania altora. De exemplu, copilul care învaţă doar pentru a nu
pierde dragostea părinţilor.
Motivaţia este o componentă importantă în procesul autoreglajulul psihic, un factor ce stimulează
activitatea şi comportamentul omului. Constelaţia motivaţională influenţează activitatea
individului şi formarea personalităţii lui.

4. Consolidarea motivației (individual)