Motivaţia

Definţie.
Motivaţia este procesul psihic ce declanşează, orientează şi susţine energetic activitatea.

Sistemul motivaţional cuprinde: trebuinţe, motive, interese, convingeri, idealuri, concepţia

despre lume şi viaţă
- Trebuinţele sunt componente care semnalizează dezechilibre fiziologice sau
psihologice. Nu sunt active în mod permanent, declanşează comportament de
satisfacere în anumite momente. Nesatisfacerea prelungită este foarte dăunătoare. Se
împart în trebuinţe primare (înnăscute, ca cele de foame, sete, sexuale, comune pentru
om şi animale) şi trebuinţe secundare (materiale, ca cele de locuinţă, de unelte,
spirituale, de cunoaştere sau sociale, de integrare şi cooperare). În 1854, psihologul
american H. Maslow realiza piramida trebuinţelor care cuprinde: trebuinte fiziologice,
trebuinţe de securitate, trebuinţe de afiliere, trebuinţe de stimă şi statut, trebuinţe de
autorealizare.
- Motivele sunt trebuinţele care declanşează acţiunile prin care se satisfac. Funcţia
reglatorie a motivului constă în: motivul declanşează sau opreşte acţiunea, motivul
orientează (dă un anumit sens comportamentului), motivul susţine energentic
comportamentul.
- Interesele sunt orientări selective, relativ stabile şi active spre anumite domenii. Se
clasifică după domeniul de activitate în interese ştiinţifice, artistice, sportive.
- Convingerile sunt idei adânc implantate în structura personalităţii, puternic trăite
afectiv, care împing spre acţiuni, mergând uneori chiar împotriva instinctului de
conservare. Se conturează începând cu adolescenţa.
- Idealurile sunt proiecţii ale individului în sisteme de imagini şi idei care îi ghidează
întreaga existenţă. Fiecare om trebuie să-şi definească idealurile în consens cu
posibilităţile reale de care dispune.
- Concepţia despre lume şi viaţă cuprinde ideile şi teoriile despre om, natură şi
societate. Reuneşte cognitivul cu valoricul şi se împlineşte în acţiune.

Formele motivaţiei:
- povitivă (laudă, încurajare) cu efecte benefice
- negativă (pedeapsa, ameninţarea) cu efecte precum: refuzul, evitarea, abţinerea
- intrinsecă (sursa ei se află în subiect)
- extrinsecă (sursa ei se află în afara subiectului)
- cognitivă (îşi are originea în activitatea exploratorie, în nevoia de a şti, de a cunoaşte)
- afectivă (determinată de nevoia de a obţine aprobare din partea celor din jurul său).

Performanţa este nivelul superior de îndeplinire a scopului.

Optimul motivaţional este intensitatea optimă a motivaţiei care permite obţinerea unor
performanţe înalte în activitate.
Legea optimului motivaţional. Ideal este să evaluezi (apreciezi) corect relaţia dintre sarcini şi
posibilităţile pe care le ai. În cazul sarcinilor uşoare, să te mobilizezi puţin peste,
considerându-le ca fiind mai grele decât sunt (deci uşoară supramotivare). În cazul sarcinilor
dificile, să fi uşor submotivat, să le consideri mai puţin dificile decât sunt (deci o uşoară
submotivare).
Nivelul de aspiraţie este stimulul motivaţional care conduce spre realizarea de progrese şi
autodepăşiri evidente. El este cel care măsoară dorinţa de a atinge performante supramedii în
activitate.