Personajul literar Ion este personajul principal al romanului cu același titlu, surprins in evolutie datorită

ascultării glasului pământului și al iubirii. El aparține clasei țaranilor săraci, categorie pe care o consideră
injositoare, motiv pentru care dorește să scape de aceasta eticheta si sa ajungă bogat. El este
condiționat cu mediul sau social si recurge la o ironie instinctivă în încercarea de a dobăndi avere prin
casătorie, seducand-o pe Ana.

El este caracterizat direct de către narator si alte personaje, având si o autocaracterizare, dar si indirect
prin limbaj, comportament.

Caracterizarea directă facută de narator sugerează prezentarea personajului Ion, la inceput, in scena
horei "Avea ceva straniu în privire, parcă nedumerirea și un vicleșug neprefăcut", anticipându-se astfel
comportamentul ulterior. Stiind totul despre el, naratorul îi subliniaza calitătile "Era iute si harnic, ca mă-
sa. Unde punea el măna, punea si Dumnezeu mila. iar pământul îi era drag ca o ibovnică".

Se mai precizează "jubirea pământului l-a stâpanit de mic copil". Comparația este sugestivă în
sublinierea sentimentului de dragoste pentru pământul ce i-ar fi adus o poziție onorabilă in ierarhia
socială si respectul sătenilor intr-o comunitate rurală în care el considera averea, o mare cinste.
Compară pământul cu mama, femeia ce joaca rol esențial in viata fiecarui bărbat, astfel pentru el,
pământul i-ar aduce un sentiment de ocrotire si sigurantă.

Caracterizarea directă de alte personaje demonstrează ca este firesc ca personajul să fie vazut in mod
diferit de către acestea, fiecare apreciere sau sancționare, ducând la întregirea chipului celui care se
afirmă si ca personaj exponențial, diferit de toti ceilalți țărani din literatura română. Pentru Vasile Baciu,
Ion este

"hoțul", "sârăntocul" si "tălharul", pentru Ana este "Ionică, norocul meu". Preotul Belciug îl numește

"stricat și-un baraus, ș-un om de nimic", "un obraznic" ce trebuie să primească "o lecție", dar după ce
Ion lăsa pamanturile bisericii, este numit "măndru creștin". Lipsa de respect îi aduce adjectivul

"Becișnic" .Pentru Titu Herdelea este "o canalie". Până și mama sa îl crede "proclet si sălhui". Așadar, se
conturează chipul unui bărbat dur, violent, egoist si furios pe toată lumea findcă nu are pâmănt.

Autocaracterizarea arată că atunci când incearcă să se lămurească în legatură cu ceea ce îsi dorește si
simte, Ion oșcilează între a se considera prost, in alte situați deștept. Astfel, vorbind cu sine, rostește "As
fi o nâtăfleață să dau cu piciorul norocului", acuzându-se pentru momentele de slăbiciune când, vâzănd
frumusețea Floricăi, ar fi vrut să fugă cu ea în lume, renunțând la Ana.

Caracterizarea indirectă prin fapte este foarte sugestivă având în vedere ceea ce face personajul. Sărac
find, umilit si batjocorit de cei bogati, realizează că nu poate scăpa de sărăcie pentru că nu avea cum să
moștenească de la tatăl său averea sí nici nu avea bani să cumpere pâmănt, cum faceau altii, Ion își
fixează un țel al existentei sale obținerea de pâmănturi și singurul glas pe care îl aude și îl ascultă este cel
al pâmăntului. Glasul pâmăntului pătrundea în sufletul său ca o chemare launtrică. Faptele săvârșite de
țăranul obsedat de ideea stăpânirii a cât mai mult pământ îl face un om ticălos deoarece o batjocorește
pe Ana și o face de râs. îsi bate nevasta, vrea să-și lovească mama și își înjură tatăl.

Caracterizarea indirectă prin comportament arată degradarea umană a personajului, disprețul și ura față
de Ana, supusă si umilită pe care o consideră vinovată de nefericirea lui. îsi varsă mănia, o face să-l
iubească dându-i de ințeles că o place, alintând-o.
Caracterizarea lui Ion prin gesturi si atitudini - există un limbaj gestual care poate fi, uneori, mai expresiv
decât cuvintele, comunicând despre individ mai mult decât acestea. Gesturile de tandrețe in prezența
Floricăi surprind un Ion umanizat, capabil să păstreze în suflet si glasul iubirii, dar învins de glasul
pâmăntului. Atitudinea în fata pâmăntului este aceea a unui barbat îndrăgostit ce își exteriorizează
patima prin gesturi fierbinți. Scena in care sarută pâmănturile lui Vasile Baciu, depășeste limitele
omenescului în dragostea nutrită pentru pâmănt. După ce o batjocorește pe Ana, ea se sinucide, dar Ion
râmăne nepăsător și indiferent, liniștit, merge dupa glasul iubirii si incearcă să o recapete pe Florica,
considerând că nu este fericit dacă nu o are alături

Concluzie

Având în vedere aceste caracteristici, caracterizarea lui Ion demonstrează că in acest personaj se
regasește o dorință arzătoare de a-și schimba statutul social, dar în același timp vrea sa aibă si femeia
iubită alături.

Daca le-ar fi avut pe amândouă, ar fi fost fericit si poate viața lui ar fi decurs firesc. Dar Ion se găsește
într-o situație limită, trebuie sa aleagă si optează pentru pâmănt, iar la final îsi dă seama că nu-I face pe
deplin fericit.