TEMA 2

Motivatia ca mecanism psihic de stimulare / energizare si reglare a

comportamentului in invatare:

Prin asimilarea continutului tematic prezentat mai jos veti putea sa:
- aveti o viziune de ansamblu asupra constelatiei motivationale a personalitatii
umane ;
- sa intelegeti mai bine corelatia dintre motivatie si afectivitate;
- sa evaluati Teoria personalităţii fiinţei umane, bazata pe sistematizarea /
clasificarea nevoilor si ierarhizarea acestora pe nivele ;
- sa intelegeti mai bine interactiunea dintre mecanismele psihice de stimulare /
energizare si reglare a comportamentului si cele cognitive (Mecanismele psihice informaţional-
operaţionale de prelucrare primară a informaţilor si mecanismele psihice de prelucrare raţională-
logică a informaţiei );
- sa intelegeti mai bine corelatia dintre mecanismele psihice de stimulare /
energizare si reglare a comportamentului si cele de reglaj psihic psihic: limbajul, atenţia si
vointa; rolul lor in invatare; modalitati de educare a acestora
- sa intelegeti si sa discutati rolul motivatiei in activitatea de invatare;
- sa cunoasteti modalitati si forme ale motivatiei;

Continut tematic

2.1. Definirea si caracterizarea motivatiei conduitei umane

Motivația este un mecanism psihic complex al personalității, o forta motrice a intregii dezvoltari
umane..Aceasta complexitate a dimensiunii motinvationale a personalitatii este redata si de diversitatea
definirii ei :
- motivația este impulsul de a acționa pentru satisfacerea unei necesități;
- motivația este ansamblul modurilor de mobilizare a energiei neuropsihice pentru activarea,
impulsionarea, declanșarea, susținerea energetică și direcționarea desfășurării activității,
determinată de necesitățile biologice, psihologice și socio-culturale ale menținerii și
dezvoltării vieții individului uman.;
- motivația este cauza internă, psihică a activității umane;
- motivația este ansamblul stărilor tensionale energetice generate continuu în cadrul funcțiunii
sistemului neuropsihic, de necesitățile vieții organismului care stimulează din interior
comportamentele de interacțiune cu mediul exterior pentru satisfacerea necesităților și
lichidarea tensiunilor;
- motivația este variabila internă, care, implicând necesitățile specifice fiecărui organism
individual în reglarea energetică a funcțiunii psihice, sensibilizează pentru anumite stimulări
și obiecte, influențează alegerea reacțiilor de răspuns și întărirea sau slăbirea conexiunilor S -
R, facilitează sau diminuează manifestarea unor procese psihice și dobândirea de noi
capacități și forme de acțiune;

1
 - motivația este "un ansamblu de factori dinamici", "conștientizați și neconștientizați,
fiziologici, intelectuali și afectivi, individuali și sociali, care interacționează între ei,
furnizând energia necesară funcționării și menținerii în stare activă a diferitelor procese și
capacități psihice" și "determină comportamentul, implicând modificări fizico-chimice,
fiziologice, motrice, mentale ale organismului";
- motivația este ansamblul motivelor acțiunii umane;
- motivele sunt reflectări în plan subiectiv ale obiectelor corespunzătoare stărilor de necesitate,
imagini perceptive, reprezentări, idei și idealuri, care declanșează și dirijează activitatea;
- motivația este totalitatea mobilurilor interne ale conduitei: trebuințe, impulsuri, intenții,
tendințe, atracții, valențe, motive, interese, înclinații, dorințe, aspirații, convingeri, idealuri și
concepții de viață.
Conform lui Sillamy (1996) motivaţia reuneşte “ansamblul factorilor dinamici care determină
conduita unui individ …sau totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie că sunt înnăscute
sau dobândite,conştientizate sau neconştientizate, simple trebuinţe fiziologice sau idealuri
abstracte.
Sintetizand putem spune ca motivaţia transformă fiinţa umană într-un subiect activ şi
selectiv, cu un determinism intern propriu în alegerea şi declanşarea acţiunilor şi comportamentelor.

2.2. Caracteristici si funcții ale motivației

Motivația este fenomenul psihic de punere în mișcare a organismului, procesul în care se
realizează în cadrul sistemului neuro-psihic amorsarea și reglarea din interior a desfășurării activității
umane.
Subsistemul energetic al personalitatii este un ansamblu de procese și stări psihice, motivaționale
si afective, care realizează o funcției specifică, diferită de a celorlalte subsisteme și anume aceea de
mobilizare, stimulare și întreținere energetică a întregii activități mentale și comportamentale.
Prin mecanismele motivaţionale se semnalizează stările de necesitate, înnăscute şi dobândite,
primare şi secundare ale subiectului, selecţionându-se şi activizându-se comportamentele adecvate în
funcţie de consecinţele lor anticipate. În acest sens motivele reprezintă mecanisme neuro-psihice care
stimulează, declanşează şi energizează comportamentele.
Motivele se procesează la nivel psihic sub forma unei tensiuni care se cere anulată (satisfăcută).
Modul în care sunt rezolvate tensiunile psihice motivaţionale generează anumite trăiri/stări psihice
afective de satisfacţie/insatisfacţie. Între motivaţie şi afectivitate există o intercondiţionare reciprocă.
O primă caracteristică esențială a motivației, aceea de componentă energetică, a activității cu
funcție de activizare adică mobilizarea energiei psihonervoase necesară impulsionării și susținerii
desfășurării activității. Pe lângă prefigurarea mintală prin modele informaționale și efectuarea
comportamentală prin tehnici instrumentale, deprinderi si aptitudini, realizarea activității umane implică
și o mobilizare a energiei neuropsihice prin diferite modalități motivaționale și forme ale proceselor de
stimulare.
A doua caracteristică esențială a motivației rezultă din analiza diferențierilor ei specifice.
Aceasta constă în faptul că activizarea energetică motivațională este determinată de necesitățile de
existență ale organismului sau individului uman, ceea ce implică totodată și direcționarea activității către
obiectele sau condițiile care satisfac aceste necesități, asigurând astfel funcția de orientare a motivației.

2
 A cunoaşte motivaţia unei persoane echivalează cu găsirea răspunsului la întrebarea ,,de ce’’
inteprinde o activitate. Răspunsul este dificil, deoarece cauzele declanşatoare sunt multiple şi nu se pot
reduce la stimulii externi. Activitatea, reacţiile sunt declanşate şi de cauze interne; ansamblul lor a fost
numit motivaţie de la latinescul motivus (care pune în mişcare). Pentru unii psihologi, motivul este
numele generic al oricărei componente a motivaţiei fiind definit ca fenomen psihic ce declanşează,
direcţionează şi susţine energetic activitatea.

Motivaţia acţionează ca un câmp de forte (Kurt Lewin) în care se afla atât subiectul cât şi
obiectele, persoanele, activităţile. Pentru a caracteriza o componenta a motivaţiei s-a folosit conceptul
devector care poseda în fizica: mărime, direcţie şi sens. Analog vectorilor fizici, vectorii-motivaţiei sunt
caracterizaţi prin intensitate, direcţie şi sens, proprietăţi care pot fi măsurate prin anumite metode
psihologice. Direcţia şi sensul unui vector exprima atractia, aproprierea sau evitarea sau respingerea.
Intensitatea lui, se regăseşte în forţa de apropiere sau respingere. Între motivaţiile active la un moment
dat, ca şi între forţele fizice, pot exista relaţii diverse, dar mult mai complexe.

Functiile motivatiei

1. semnalizează deficituri fiziologice şi psihologice;

2. activeaza, declanşează activităţile corespunzătoare propriei satisfaceri şi le
susţine energetic (trebuinţa de afirmare a unui elev declanşează activitatea
de învăţare, participare la concursuri);
3. contribuie, prin repetarea unor activităţi şi evitarea altora, la formarea şi
consolidarea unor însuşiri ale personalităţii (interesul pentru muzica
favorizează capacitatea de execuţie a unei lucrări muzicale).

2.3. Structuri motivaţionale

Componentele sistemului motivaţional sunt numeroase, variază ca origine, mod de satisfacere şi

funcţii. Motivaţia umana include trebuinţe, motive, interese, convingeri, tendinţe, intenţii, dorinţe,
aspiraţii.

a) Trebuinţele sunt componente ale motivaţiei care semnalizează o stare de dezechilibru

fiziologic sau psihologic. Psihologul american Abraham Maslow a dezvoltat ( in 1954 ) o teorie
a personalităţii fiinţei umane, bazata pe sistematizarea / clasificarea nevoilor si ierarhizarea
acestora pe 5 nivele, redata in Figura nr.1

3
Figura nr. 1 Piramida trebuinţelor / nevoilor umane

Există o relaţie de dependenţă între aceste 5 trepte. Atâta vreme cât nu ţi-ai satisfăcut nevoile
inferioare ierarhic de pe treptele unu şi doi, nu vei putea accede la sistemul motivaţional dat de treptele
superioare trei, patru şi cinci. Perceperea şi satisfacerea nevoilor sociale, de individualizare şi de auto-
realizare sunt condiţionate de satisfacerea mai întâi a nevoilor de bază biologice şi de siguranţă. Nu nunai
ca satisfacerea treptei 3, 4 sau 5 sunt trecute pe plan secund, în aşteptare, până se satisfac nevoile
treptelor inferioare, dar aceste trebuinţe superioare nici măcar nu sunt conştientizate suficient. (1954).
În 1970, Maslow a revizuit < piramida > din 1954, concepand una pe sapte nivele ( vezi Fig. nr.
2 ) situând în vârful acesteia nevoile cognitive (de a cunoaște, de a înțelege și de a explora) și pe cele
estetice (pentru frumusețe, ordine, simetrie

Figura nr. 2 Piramida nevoilor / trebuinţelor umane - variantă

4
 Nevoile sunt interdependente şi îşi găsesc exprimarea în nevoia de autorealizare, care apare pe
măsura satisfacerii tot mai multor nevoi de pe nivele inferioare.
Nevoile de ordin superior nu acţionează în mod obligatoriu în ordinea ierarhiei lor, întrucât, la un
moment dat pot fi activate mai multe categorii de nevoi.
Evoluția diferitelor categorii de motive este dată de stadiul psihic și la vârsta la care apar,
numărul, varietatea și apogeul manifestării lor ca trebuințe sau dorințe, precum și de forma declinului.
b) Motivele constituie reactualizari si transpuneri in plan subiectiv a starilor de necesitate.
Motivul este mobilul care declanseaza, sustine energetic si orienteaza actiunea (Popescu –Neveanu, Paul )
Motivatia se instituie în mobil si cauza imediata, interna a comportamentului. Motivatia se defineste, din
acest punct de vedere, ca model subiectiv al cauzalitatii obiective, cauzalitate reprodusa psihic,
transformata în achizitie interna a persoanei.
Mecanismul motivaţional se bazează pe principiul autoreglării ( feed-back) şi menţinerii
homeostaziei. Acest mecanism, valabil pentru trebuinţele fiziologice. In cazul motivelor de tip intelectual,
in general si al celor invatarii scolare, in mod special, ia forma autoreglării de creştere, dezvoltare,
anticipare (feed-before).

c) Intenția este impulsul determinat de cuvânt. Instrucția verbala are un rol important în motivarea
la om. Diferite cercetări arată rolul activizator al cuvântului, creșterea potențialului excitator nervos în
raport cu diferite sarcini de mobilizare psihonervoasă formulată verbal.
d) Valența este conținutul trebuinței. Orice trebuință are un conținut care constă în calitățile
obiectelor și gradul de intensitate cu care aceste calități satisfac trebuințele.
Trebuința se precizează și determina acțiunea numai când este identificată valența ei, adică obiectul
material sau spiritual corespondent conținutului ei.
e) Tendința este relația stabilă între un impuls și o valență care determină o frecvență mai mare a
orientării activității pe o anumită direcție. Tendințele pot fi de mai lungă sau scurtă durată, mai puternice
sau mai slabe. Unele tendințe puternice sunt produse prin intenționarea sarcinilor de activitate socială,
școlară etc. sau a comportamentelor morale.
f) Atracția este o trăire efectivă pozitivă, față de o persoană, un obiect, o activitate sau o idee,
determinată de expresia în plan afectiv a unei trebuințe mai mult sau mai puțin precizate.
g) Interesul este o orientare motivațională - afectivă, selectivă, stabilă și durabilă spre o anumită
activitate sau domeniu mai larg de activități. Interesul este o tendința durabilă de activitate sau domeniu
mai mare de activități. Interesele se deosebesc după forma de activitate: științifice, tehnice, artistice,
sportive etc. sau ca interese de cunoaștere, interes pentru învățătura și anumite discipline școlare, interese
creative, interese economice, interese materiale, interese spirituale etc. In copilărie interesele sunt
fluctuante și schimbătoare, ele se stabilizează în adolescenta și tinerețe, când devin factori motivaționali
esențiali ai orientării profesionale, a personalității.
h) Inclinația este o motivație puternică pentru o activitate, implicată în vocația profesională.
i) Convingerile sunt "idei-forță" rezultate din asocierea unor trăiri motivațional-afective cu idei,
principii, puncte de vedere, ceea ce le dă o certitudine subiectivă, impusă prin necesitatea interioară.
j) Năzuința este exprimarea unei trebuințe față de anumite obiecte și condiții, de satisfacerea ei,
care nu sunt prezente în situația dată, dar care vor putea fi realizate în viitor printr-o organizare specială a
activității.

5
 k) Aspirația este o mobilizare motivațional-afectivă în direcția unui obiect sau stimul care nu
acționează în prezent dar care este anticipat conștient în plan mental.
Aspirația este o motivație tipică de creștere (de dezvoltare), nu este o simplă satisfacere ciclică
(homeostatică) de trebuințe, ci o perfecționare continuă a satisfacerii prin perfecționarea activității
(homeorhezis).
In aspirație operează gradientul "nivelul de aspirație" care exprimă dinamica aspirației:
• nivelul de aspirație este scăzut când subiectul obține, sau are posibilitatea să obțină, rezultate mai
bune decât aspirațiile sale;
• nivelul de aspirație este mediu, concordat când rezultatele obținute coincid cu aspirația;
• nivelul de aspirație este ridicat când aspirația e puțin mai mare (nu exagerat) față de rezultate și
posibilități, ceea ce are un efect mobilizator de perfecționare, determinat de aspirație.
Diferența dintre aspirație și performanța realizată determină stări afective pozitive sau negative,
adică, sentimente de succes (performanță mai bună ca aspirația) sau sentimente de eșec (performanță mai
bună ca aspirația). Combinația dintre aspirații, performanțe și reacții afective se înscrie într-o dinamică a
nivelului de aspirație, care determină progresul sau regresul într-o activitate.
l) Idealul de viață este modul cum dorește să trăiască un om, proiectat și anticipat în plan mintal
prin imagini și idei care exprimă aspirațiile sale profesionale și sociale, modelele de conduită,
convingerile și valorile, scopul și sensul vieții proprii etc., având rolul de ghid, element călăuzitor al
întregii sale activități și existențe.
Idealul de viață se formează treptat din copilărie până la maturitate îmbinând experiența personală
cu aprecierile celor din jur, imaginea actuală de sine cu eul ideal. Eul ideal este "o proiecție optimală și
deziderativă a imaginii de sine, exprimând modul în care subiectul crede și speră că ar trebui să fie" .
Fiind o combinație dintre sistemul motivațional și concepția despre lume și sensul vieții, ca element
cognitiv de maximă generalitate, idealul de viață se constituie ca cea mai importantă forță motrice
motivațională care mobilizează la activități ample, variate și îndelungate întreaga personalitate.
2.4. Formele motivației
Motivația se caracterizează la om printr-o tensiune psihica care este sesizata sau resimțită
subiectiv ca stare de necesitate a unei activități pentru reducerea sau lichidarea tensiunii.
In psihologia modernă se opereaza cu doua tipuri de motivaţie: intrinsecă si extrinsecă
Motivatia intrinsecă este inclusa nemijlocit in schema structurala a activitatii, când
acţiunile întreprinse sunt pentru sine;(ex. interesul pentru cunoastere se integreaza in structura
activitatii de invatare sau cercetare ); elevul învață din dorința de a cunoaște, citește din interes,
face sport di trebuința de mișcare și întreținerea sănătății, își perfecționează activitatea datorita
aspirației profesionale etc. Aceasta este o motivație generativă sau de dezvoltare, care furnizează
continuu energie activității, întrucât sursa ei de stimulare fiind solidară cu activitatea, nu dispare
odată cu încheierea unei etape a ei. Cu cât subiectul știe mai mult cu atât simte necesitatea să
învețe și să cunoască mai mult.
Motivatia extrinsecă este situata in afara structurii propriu-zise a activitatii, în care persoana
urmăreşte, prin activităţile depuse anumite recompense morale:prestigiu, notorietate, faima, statut,
poziţie, teama de consecinţe neplăcute (teama de eşec, de pedeapsă); aşteptarea laudei, notei, recompensei
materiale; dorinţa de afiliere (elevul învaţă pentru a face pe plac familiei care îl laudă, îl recompensează;
elevul nutreşte dorinţa de a corespunde aşteptărilor profesorului; doreşte să fie împreună cu copiii de
aceeaşi vârstă ).

6
Motivatia extrinseca poate fi pozitivă sau negativă. Motivația extrinsecă pozitivă poate fi: încurajarea,
lauda, recompensa, competiția, premierea, câștigul material, aprecierea publică, nota școlară bună , stima
familiei etc.Motivația extrinsecă negativă constă în: dojana, pedeapsa, mustrare, teama de nota școlară
proastă, frica de părinți sau profesor etc.

19. 10. 2o23

Conținutul activității de seminar - planificat pentru Tema 2

Conținutul tematic al activității de de seminar:
I. Activități de învățare pentru fixarea și consolidarea celor
prezentate:
Activitatea 1. Parcurgeți Suportul de curs al Temei 2

Plan de discuții și argumentări pentru Tema 2

2.1. Definirea si caracterizarea motivatiei conduitei umane

2.2. Caracteristici si funcții ale motivației

2.3. Structuri motivaţionale

2.4. Formele motivației

BIBLIOGRAFIE
Novac, C.,( 2012), Psihologie educaţională pentru pregătirea profesorilor, Ed. Univ.
Craiova.
Novac C., Mogonea R., (2014 ), Elemente de psihologie a educaţiei, Craiova: Ed. Sitech,
Novac, Corneliu, TEME DE CURS, Platforma Google classroom, 2022
Popescu-Neveanu, P., Zlate, M., Creţu, T. (red.) (1987). Psihologie şcolară. Bucureşti:
TUB.

învăţări

Motivaţia învăţării reprezintă ansamblul mobilurilor care declanşează, susţin energetic

şi direcţionează activitatea de învăţare. Se consideră că motivele învăţării se formează mai întâi
în procesul de efectuare a unor acţiuni practice concrete, organizate cu copiii, activităţile din
grădiniţă reprezentând o etapă necesară în constituirea motivelor învăţării şcolare. Constituindu-
se permanent la nivelul a două planuri - în cadrul relaţiilor cu cei din jur. (motive social-morale)

7
şi prin activităţile desfăşurate cu copiii (motive intrinseci) – “motivaţia la vârstă preşcolară
prezintă o structură destul de simplă, are caracter predominant afectiv, situativ şi de perspectivă
imediată, instabilitate, trăsături determinate de particularităţile psihologice ale vârstei respective”
(Chircev, A., 1963, p. 297).
Performanţa în învăţare creşte o dată cu nivelul de motivaţie până la un nivel critic, după
care poate scadea, ramane la acelasi nivel sau, in anumite cazuri, creste. In acest sens, reglarea
optimă a comportamentului in activitatea de invatare se realizează nu numai prin prezenţa unei
motivaţii adecvate, ci şi în funcţie de un anumit nivel de activare a acesteia: intensitatea
moderată acţionează ca un mecanism reglator unitar. Astfel, un grad moderat de tensiune are un
efect reglator pozitiv, creşterea tensiunii motivaţionale acţionând perturbator asupra rezultatelor
oricărei activităţi, inclusiv asupra activităţii de învăţare.
Optimum motivaţional se obţine prin acţiunea asupra celor două variabile care intră în
joc: obişnuirea indivizilor de a percepe cât mai corect dificultatea sarcinii (prin atragerea atenţiei
asupra importanţei ei, prin sublinierea momentelor ei mai grele etc.) sau prin manipularea
intensităţii motivaţiei în sensul creşterii sau scăderii ei ( inducerea unor emoţii puternice, de
anxietate sau frică, ar putea creşte intensitatea motivaţiei; anunţarea elevilor sau a subordonaţilor
că în curând va avea loc o inspecţie a şefilor se soldează cu acelaşi efect).

Activitatea de învăţare începe pe suportul unei motivaţii extrinseci, care în mod treptat se
poate transforma într-o activitate motivată intrinsec. Pentru crearea motivaţiei este necesar să se
prezinte elevilor scopul învăţării, să fie apreciaţi pozitiv şi încurajaţi să-şi realizeze scopurile
vieţii, să li se arate progresele făcute, să li se trezească curiozitatea pentru ceea ce trebuie să
înveţe, precizându-se sarcinile învăţării individuale în raport cu ritmul de muncă al fiecăruia.
Exigenţa ridicată, recompensele şi activităţile extraşcolare sporesc motivaţia.Cu alte cuvinte,
există o zonă numită optim motivaţional în limitele căreia putem vorbi de eficienţă în învăţare.
Optimul motivaţional diferă de la o persoană la alta în funcţie de dificultatea sarcinii, de
aptitudini, echilibru emotiv, de temperament etc. Legea optimului motivaţional arată deci că
scaderea / depăşirea unui prag de activare (submotivare, supramotivare) poate duce la scăderea
eficienţei rezolvării sarcinii.

Adaptarea copilului la cerinţele activităţii şcolare presupune un nivel optim de

dezvoltare psihică, nivel atins atât de procesele cognitive, cât si de activităţile şi procesele
reglatorii : motivaţie, afectivitate, voinţă, atenţie, deprinderi. Integrarea copilului în programul
activităţilor instructiv-educative din grădiniţă, depăşirea orizontului restrâns al familiei, lărgirea
sistemului relaţiilor cu cei din jur favorizează apariţia primelor relaţii şi atitudini ce constituie un
nivel superior de organizare a vieţii psihice a copilului. Modificări importante se produc la
nivelul motivelor, care constituie factori stimulatori ai activităţii, realizându-se trecerea de la
motivele biologice la motivele şi trebuinţele sociale. Treptat, motivele se ierarhizează,
subordonându-se unele altora, legătura dintre ele fiind determinată şi de propria interioritate a
copilului şi nu doar de intervenţia externă a adultului. Prin urmare, conduita şcolarului mic
începe să capete un caracter unitar, coerent, contribuind la formarea iniţială a personalităţii lui.

8
 II. Sarcini didactice

2.1. Răspundeţi la întrebările de mai jos:

- Care este locul si rolul motivației in sistemul psihic uman?
- Prezentați componentele sistemului motivaţional.
- Care sunt caracteristicile diverselor structurile motivaționale ?
- Care sunt funcțiile motivației ?
- Prezentați formele motivației .
- Ce se înțelege prin sintagma ”optim motivational ” ?

2.2. Analizaţi variantele ” Piramidei trebuinţelor / nevoilor umane”

elaborate de psihologul american Abraham Maslow.

2.3. Realizați un scurt eseu, răspunzând la întrebarea : Care a fost

motivația personală alegerii specializării ” Pedagogia învățământului primar și
preșcolar” ?

De reținuT : Rezolvarea sarcinilor didactice pentru seminar le

îndosariați in Portofoliul Didactic personal .

Termen de rezolvare 26. 10.2023 , când veți aduce, pentru

activitatea de Seminar, Portofoliul Didactic personal, în format fizic .
Spor la invatat !
prof. Novac Corneliu