MOTIVATIA

DEFINIŢIE ŞI CARACTERIZARE GENERALĂ

 Nici un act comportamental nu apare şi nu se

manifestă în sine, fără o anumită incitare, fără o
anumită direcţionare şi susţinere energetică.
Chiar în cazul absenţei unui obiectiv sau scop,
un comportament are la bază acţiunea unei
cauze. Astfel, trebuie căutat răspunsul la
întrebarea de ce?, de ce s-a produs?
 DEFINIŢIE ŞI CARACTERIZARE
GENERALĂ
Într-o accepţiune mai restrânsă şi ştiinţific mai
riguroasă, prin motivaţie vom înţelege o formă
specifică de reflectare prin care se semnalează
mecanismelor de comandă-control ale sistemului
personalităţii o oscilaţie de la starea iniţială de echilibru,
un deficit energetico-informaţional sau o necesitate ce
trebuie satisfăcută.
 DEFINIŢIE ŞI CARACTERIZARE
GENERALĂ
Posedând o structură motivaţională proprie,
omul se va pune într-o dublă relaţie faţă de mediul
extern: una, de independenţă, constând în
capacitatea lui de a acţiona pe cont propriu, în
absenţa unor stimuli sau solicitări externe;
cealaltă, de dependenţă, constând în satisfacerea
stărilor de necesitate pe baza schimburilor
substanţiale, energetice şi informaţionale cu
mediul ambiant.
 Definitii
 Motivaţia ne apare ca o cauzalitate externă
transpusă în plan intern: dacă obiectul
corespunzător satisfacerii unei trebuinţe
lipseşte şi, deci, nu are cum să declanşeze
comportamentul corespunzător, locul său este
luat de starea de necesitate în raport cu el,
actualizată spontan, în urma unor modificări
de ordin fiziologic sau psihologic.
 Definitii
 În acelaşi timp, motivaţia trebuie considerată şi
ca o lege generală de organizare şi funcţionare a
întregului sistem psihic uman, ea operând
distincţia necesară între plăcut şi neplăcut, între
util şi inutil, între bun şi rău. Toate celelalte
procese psihice – percepţie, gândire, memorie,
voinţă, precum şi componentele caracterială şi
aptitudinală ale personalităţii – sunt
subordonate legii motivaţiei,
 Laturi ale motivatiei
 În calitate de componentă a sistemului psihic
uman, motivaţia se evidenţiază şi se
individualizează printr-o latură:
informaţională,de conţinut,
 şi printr-una dinamică.
 Latura dinamica
 Latura dinamică este dată de încărcătura
energetică a semnalelor respective şi de
raportul tensiune/destindere care se stabileşte
la nivelul profilului general de stare al
sistemului personalităţii. în plan subiectiv, ea
se exprimă prin intermediul unor trăiri
emoţionale (încordare, tensiune, disconfort,
insatisfacţie).
 Latura dinamica
 Pe măsura satisfacerii stării de motivaţie
respective, semnalele de conţinut diminuează
în intensitate până la dispariţie, iar latura
dinamică se converteşte energetic, locul
energiei negative (în sens psihologic, nu fizic)
de tensiune-încordare fiind luat de energia
pozitivă (tot în sens psihologic) de satisfacţie,
saturaţie, relaxare
 Semnale in procesul motivational
 Pe traiectoria unui proces motivaţional, se
evidenţiază o succesiune de tipuri de semnale
informaţionale, fiecare având o funcţie
specifică, şi anume: semnale de sensibilizare,
semnale de discriminare-edificare, semnal de
selectare, semnale de operare şi semnale de validare
(conexiune inversă) (M. Golu, 1975).
 Semnale de sensibilizare
 Semnalele de sensibilizare sunt generate de
oscilaţiile şi “deficitele“ ce încep să se producă
la nivelul unui subsistem sau altul al
personalităţii.
 Latura de continut
 Latura de conţinut este dată de natura calitativă,
modală a semnalelor pe care le antrenează
starea internă de necesitate dată: de foame, de
sete, de mişcare, de distracţie, de informare-
cunoaştere, de conversaţie, de muzică etc.
 MOTIVUL ŞI FUNCŢIILE SALE

 Aşadar, prin motiv vom înţelege acel mobil care

stă la baza unui comportament sau acţiuni
concrete.
 Dimensiuni ale motivului
 Un motiv pune în evidenţă patru dimensiuni
principale, pe baza cărora el poate fi analizat şi
evaluat. Acestea sunt: a) conţinutul; b)
intensitatea; c) durata; d) nivelul de integrare.
 Intensitatea motivului
 Intensitatea exprimă încărcătura energetică a
motivului şi se concretizează în forţa de
presiune a lui asupra mecanismelor de decizie
şi execuţie. Astfel, motivele pot fi: puternice,
moderate şi slabe
 Durata motivului
 Durata exprimă timpul de menţinere în stare
activă dominantă a motivului fără a fi
satisfăcut. Se constată că orice motiv, inclusiv
cel de ordin biologic, se activează şi se menţine
în prim plan un anumit interval de timp,
atingând punctul său maxim de intensitate şi,
apoi, dacă nu este satisfăcut, slăbeşte treptat şi,
subiectiv, iese din scenă, nemaifiind resimţit ca
atare.
 Nivelul de integrare
 Nivelul de integrare se referă la posibilitatea de
identificare şi exprimare verbală a motivului.
 Registrul de integrare se întinde între două
niveluri extreme: primul– la care motivul este
perfect şi clar conştientizat şi acţiunea poartă
semnul deplinei deliberări şi responsabilităţi,
 Nivelul de integrare
 şi al doilea – la care activarea şi funcţionarea lui
rămân total inconştiente, aşa cum se întâmplă
în cazul actelor comportamentale aberante –
somnambulisme, lapsusuri, inversiuni,
automatisme etc.
 Functii ale motivului
 Funcţia de declanşare constă în deblocarea şi
activarea centrilor de comandă efectori, care
asigură pregătirea şi punerea în priză a
verigilor motorii şi secretorii în vederea
satisfacerii stării de necesitate, fie că este vorba
de o trebuinţă biologică, fie de una de ordin
spiritual (de cunoaştere, estetică etc.). Pentru
producerea acestei funcţii, este necesar ca
intensitatea motivului să depăşească o anumită
valoare-prag
 Functia declansatoare
 La om, care posedă mecanisme speciale de
analiză-evaluare critică a motivelor şi de
decizie, funcţia de declanşare trebuie să treacă
prin filtrul acestor mecanisme şi să primească
OK-ul lor. Oricât de puternic ar fi în sine un
motiv, el poate fi blocat, fie prin reprimare
(refulare), cum susţinea Freud, fie prin
amânare, cum afirma Lazarus.
 Functia de orientare directionare
 Funcţia de orientare-direcţionare constă în
centrarea comportamentului şi activităţii pe un
obiectiv anume – satisfacerea stării de
necesitate individualizate de către motiv. La
prima vedere, ea ar putea părea superfluă şi
desprinderea ei nejustificată.
 Functia de orientare
 J. Nuttin (1953, 1980) include funcţia de
orientare-direcţionare în însăşi definiţia
motivelor. În virtutea acestei funcţii, derularea
proceselor mentale interne este subordonată
găsirii mijloacelor adecvate pentru atingerea
scopului.
 Functia de orientare
 Apoi, tot graţie acestei funcţii, se realizează
ordonarea şi articularea secvenţelor şi
acţiunilor individuale într-o schemă logică
unitară. în fine, funcţia de orientare-
direcţionare este aceea care favorizează
înlocuirea unei acţiuni, dovedită a fi inadecvată
sau ineficientă, cu alta, mai potrivită.
FORME ŞI NIVELURI DE INTEGRARE A MOTIVAŢIEI

 Motivaţia înnăscută este legată esenţialmente

de procesele de dezvoltare, maturizare şi
homeostazie biologică în cadrul organismului.
Ea exprimă nevoia bazală a organismului
nostru, ca entitate vie, de substanţă, energie şi
informaţie din mediul extern, de menţinere a
integrităţii structural-funcţionale şi de
reproducere.
 Motivatia dobandita
 Posibilitatea apariţiei şi dezvoltării la om, în
cursul ontogenezei, a unei motivaţii noi, care se
suprastructurează pe fondul celei primare, este
favorizată de doi factori principali:
 a) un factor de ordin intern, legat de creşterea
gradului de complexitate structural-funcţională a
creierului care, pe de o parte, duce la inversarea
raportului dintre experienţa individuală şi cea de
specie în procesul adaptării în favoarea celei
dintâi, iar pe de altă parte, asigură mecanisme
apte să realizeze funcţii psihice de nivel superior
 Motivatia dobandita
 ; b) cel de-al doilea factor este de ordin extern şi
el se leagă de constituirea şi dezvoltarea
istorică a mediului socio-cultural, care pune în
faţa indivizilor concreţi sarcini şi exigenţe
specifice de adaptare, calitativ diferite de cele
ridicate de mediul natural.
Trebuintele fundamentale ( H. Murray )
 H. Murray a pornit de la consideraţia că, pentru a înţelege
motivaţia comportamentului uman, trebuie să se ţină seama
de un număr suficient de mare de variabile definite empiric,
în aşa fel, încât să poată fi apropiate de modelele cercetării
ştiinţifice.
 El a identificat un număr de 20 de trebuinţe fundamentale, şi
anume:
 1) trebuinţa de supunere (de suportare pasivă a acţiunii
forţelor externe, de acceptare a blamării, injuriilor, criticii şi
de căutare şi complacere în durere, pedeapsă. boală şi necaz);
 2) trebuinţa de realizare (de a învinge obstacole şi de a obţine
performanţe superioare, de a se întrece pe sine însuşi şi de a
manipula şi organiza obiecte fizice, fiinţe umane sau
Trebuintele fundamentale ( H. Murray
 3) trebuinţa de afiliere (de apropiere şi cooperare cu
ceilalţi oameni, de a fi pe placul altora, de a câştiga
afecţiunea celor din jur);
 4) trebuinţa de agresiune (de răzbunare pentru
insultă, de a răspunde prin forţă la forţă);
 5) trebuinţa de autonomie (de a fi liber, de
nonconformism, de a nu se supune tratamentelor
autoritar-dictatoriale);
 6) trebuinţa de contracarare (de a înlătura o umilire
prin stoparea acţiunii, de a şterge o dezonoare prin
acţiune);
Trebuintele fundamentale ( H. Murray

8) trebuinţa de deferenţă (de a admira şi susţine un

superior, de a preţui, elogia şi onora, de a ceda
influenţei unui superior);
9) trebuinţa de dominare (de a influenţa şi dirija
conduita altora prim sugestie, seducere,
persuasiune sau comandă);
10) trebuinţa de exhibiţie(de a face impresie, de a
excita, de a încânta, de a fascina, de a şoca, de a
intriga sau de a amuza pe alţii);
Trebuintele fundamentale ( H. Murray
 11) trebuinţa de a înlătura răul(durerea, injuria,
boala de a scăpa de o situaţie primejdioasă);
 12) trebuinţa de a evita situaţiile neplăcute
(îngustarea acţiunii din cauza fricii de eşec); 13)
trebuinţa de existenţă socială (de a acorda
simpatie şi a satisface nevoile altuia aflat în
necaz);
 14) trebuinţa de ordine (de organizare, de
curăţenie, de rânduială);
Trebuintele fundamentale ( H. Murray
 15) trebuinţa ludică (de a căuta relaxare prin joc,
prin glume, prin veselie, distracţie); 16)
trebuinţa de rejecţie (de descotorosire de un
obiect, animal sau persoană antipatică);
 17) trebuinţa de senzualitate (de a căuta plăcerile
senzuale)
Trebuintele fundamentale ( H. Murray
 18) trebuinţa de sex (de a cultiva relaţii erotice,
de a avea contact sexual);
 19) trebuinţa fi ajutat (de a avea nevoile
satisfăcute de altul, de a fi mângâiat, proteja
simpatizat, iubit, consolat etc.);
 20) trebuinţa de înţelegere (interesul de a
cunoaşte, de a întreba, de a specula, de a
analiza etc.).
 ABRAHAM MASLOW
 A. Maslow a elaborat clasificarea sa pornind de
la aprecierea locului şi importanţei conţinutului
motivului în structura personalităţii.
 Totodată, a stabilit un raport invers proporţional
între nivelul de integrare (respectiv, urgenţa de
satisfacere) şi valoarea conţinutului trebuinţelor.
Astfel, el a realizat un model ierarhizat, de tip
piramidal al entităţilor motivaţionale, care
cuprinde 8 niveluri sau clase de motive:
 ABRAHAM MASLOW
 1) trebuinţe fiziologice (nevoia de hrană, de odihnă,
de sexualitate, de păstrare a sănătăţii etc.);
 2) trebuinţa de securitate (nevoia de siguranţă
existenţială, de securitate emoţională,
profesională, socială, relaţională etc.);
 3) trebuinţe sociale (de apartenenţă şi adeziune, de
identificare afectivă cu un grup sau categorie
socială, de a fi membru al unei familii şi de a avea
o familie, de a fi în consonanţă cognitivă şi
afectivă cu membrii grupului)
 ABRAHAM MASLOW
 5) trebuinţe de realizare/autorealizare (nevoia de a-
ţi atinge propriul tău potenţial creativ, de a
obţine performanţe înalte în activitatea cel mai
puternic motivată, de a contribui în mod
propriu şi original la atingerea unor obiective
profesionale sau sociale);
 6) trebuinţe cognitive (nevoia de a şti, de a
înţelege, de a învăţa, de a explora, de a
descoperi);
 ABRAHAM MASLOW
 7) trebuinţe estetice (nevoia de ordine, simetrie,
de armonie, de contact şi contemplare a
produselor de artă etc.);
 8) trebuinţe de concordanţă (nevoia de
concordanţă între simţire sau trăire, cunoaştere
şi acţiune) .
 CATEGORII DE MOTIVE
 După importanţa şi semnificaţia reglatorie, se
delimitează următoarele mari tipuri de motive:
• motive homeostazice; • motive de creştere şi
dezvoltare; • motive pozitive (antientropice •
motive negative (entropice);• motive extrinseci; •
motive intrinseci.