UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTELE EDUCATIEI

Specializarea: Psihologie

Cuprins

1. Introducere......................................................................................................3

2. Funcțiile motivației.........................................................................................4

3. Etapele procesului motivational......................................................................4

4. Structura sferei motivaționale.........................................................................5

5. Formele motivației..........................................................................................5

5.1. Motivația pozitivă/ Motivația negativă.....................................................6

5.2. Motivația cognitivă/ Motivația afectivă....................................................6

5.3. Motivație intrinsecă/ Motivație extrinsecă...............................................6

6. Motivaţia şi personalitatea..............................................................................6

7. Motivaţie şi performanţă.................................................................................7

8. Cercetarea agresiunii, frustrării și stresului.....................................................8

8.1. Tendințele agresive...................................................................................8

8.2. Frustrarea..................................................................................................8

8.3. Stresul..........................................................................................................9

Experiment 1....................................................................................................10

9. Cercetarea curiozității perceptive....................................................................11

Eperiment 2......................................................................................................12

10. Cercetarea trebuinței de stimulare.................................................................13

Experiment 3....................................................................................................14
11. Cercetarea intereselor și a metamotivelor.....................................................15

Experiment 4....................................................................................................16

12. Bibliografie....................................................................................................18

1. Introducere

Comportamentul ființei umane, ca și contemplare, extensie, dar și raspuns

asupra proceselor de tip cognitiv, nu ar fi reușit să se dezvolte până în momentul
de față daca omul, ca ființă rațională, nu ar fi supus unor stimuli și nu ar fi
împins de doze de energie cu scopul de a dezvolta  forme comportamentale
complexe. De aici, pentru un optim și eficient comportament, a fost dezvoltat "
un sistem activator care are efecte de intensificare a activității...acesta are ca
bază fiziologică formațiunea reticulată, iar ca bază psihologică motivația și
afectivitatea" (Vasile, 2015, p.50)
  Motivația se creionează drept ca o cauză din mediul extern adaptată în
plan intern: în cazul în care materia ce este corespunzătoare pentru satisfacerea
unei trebuințe este absentă și, prin urmare, nu va avea posibilitatea de a declanșa
un comportament concordant, atunci, locul pe care îl deține este ocupat de o
stare de necesitate în concordanță cu materia, adusă în prezent spontan, dupa
producerea unor modificari de tip psihologic sau fiziologic.
    Mihai Golu susține că este obligatoriu ca motivația să fie considerată și
ca o regularitate comună care organizează și contribuie la funcționarea totalității
sistemului psihic al oamenilor, aceasta realizând deosebirea de trebuință între
plăcere și neplăcere, între ceea ce este util și ceea ce nu este util, intre bun și
polul opus, răul (Golu, 2007).
Restul proceselor psihice, printre care gândirea, percepția, memoria,
voința, dar și elementele caracteriale și aptitudinale ale ariei personalitățiu se
remarcă a fi subordonate legii motivației, având un conținut ce scoate la iveală
semnificația și relațiile motivaționale ale materiilor și fenomenelor din
apropiere. De asemenea, deoarece motivația face parte din sistemul psihic uman,
aceasta " se evidențiază și se individualizează printr-o latură informațională, de
conținut, și printr-una dinamică" (Golu, 2007, p.607).
     Latura de conținut este acordată de natura de tip calitativ, madală a
anumitor semnale ce sunt antrenate de către starea internă de necesitate
existentă: foamea, setea, mișcarea, distracția, conversația, muzica și altele.
Semnalele acestea subliniază prezența unui acord selectiv a individului cu unele
materii și activități, acestea asigurând o desprindere si individualizare în baza
motivațională generală a unui motiv. În schemă subiectivă, aceste semnale prind
forma unor senzații sau dorințe.
 Latura dinamică, de asemenea, este acordată de o anumită încărcătură de
energii a semnalelor subliniate anterior și de legătura dintre tensiune și
destindere ce se va concretiza la stadiul unui profil comun de stare al structurii
personalității. În schemă subiectivă, aceasta prinde forma unor trăiri emoționale
(Golu, 2007).
 2. Funcțiile motivației

Se remarcă exemplare destul de neasemănătoare în ceea ce privește

motivația, atât din punct de vedere al structurii, căt și din punct de vedere al
funcționalității, funcțiilor, complexității și rolului deținut (Zlate, 1994).
Funcțiile sunt următoarele: funcția de activare internă difuză și de
semnalizare a unui dezechilibru fiziologic sau psihologic (ideea de necesitate își
lasă amprenta dar nu are un rol declanșator al acțiunii, fiind, deseori,
caracteristică trebuințelor, ce depind de o dinamică specială, debutând printr-o
alertă de tip intern, continuând cu o stare de neliniște aflată în creștere,
ajungându-se chiar la stări accentuate de încordare interioară, până la
satisfacerea ei), funcția de mobil sau de factor declanșator al acțiunilor efective
(construiește motivul, răspunzând la întrebarea "de ce?", pentru motiv fiind
probantă începerea acțiunii) și funcția de autoreglare a conduitei  cu ajutorul
căreia se va imprima conduitei un caracter de tip selectiv și activ, eficiența de
reglare a motivației fiind " dependentă, în egală măsură, de energizare și
direcționare" (Zlate, 1994, p.154).

3. Etapele procesului motivational

Procesul motivațional are un caracter stadial. Însemnătatea acestui model

se remarcă printr-o evaluare detaliată a etapelor de evaluare a: circumstanțelor
care conduc spre producerea dorinței a ajuta un alt individ, propriilor consecințe
și a consecințelor celora ce se află în nevoie de ajutor. În cazul în care stimulul
existent nu devine motiv, atunci nu este acceptat, integrat și înțeles. Așadar, o
posibilă variantă ca stimulul să apară poate decurge astfel: prezența necesității,
conștientizarea acesteia, întâlnirea ei cu stimulul, devenirea necesității în motiv
și conștientizarea motivului.
     În legătură cu prima etapă, "conștientizarea completă a stimulului
include conștientizarea conținutului concret al stimulului, acțiunea, rezultatul și
modul de îndeplinire al acțiunii". În sarcina acestui stimul conștientizat se pot
remarca pasiunile, necesitățile, înclinațiile și procesele psihice. Oricum, există
șansa ca aspectul de stimulare al fenomenului psihic sa se conștientizeze de către
individ, să se afle într-o stare latentă de potențial, adică ascunsă. În această
etapă, stimularea nu reprezintă încă un motiv, iar primul pas în dezvoltarea lui
este conștientizarea acestuia (Negura, 2010, p.146).
Etapa a doua este reprezentată de acceptarea motivului. Mai pe scurt,
stimulul va fi acceptat din punct de vedere afectiv, iar acesta se va identifica cu
formațiunile motivaționale existente, fiind prezentă o afinitate cu rangul
valorilor de tip subiectiv ale personalității, acestea incluzându-se în structura
legăturilor semnificative ale ființei  umane. Se ajunge la hotărârea satisfacerii
sau nesatisfacerii necesității apărute, motivul căpătând și rolul de realizare al
gândirii.
   Următoarea etapă este reprezentată de realizarea motivului ce se
realizează având în vedere condițiile de tip concret, precum si motodele de
realizare ce pot influența din punct de vedere psihologic motivele abordate. De
aici, motivul nu se va rezuma doar la vechiile funcții pe care le deținea,
însumându- și noi funcții, precum: funcția de satisfacere, funcția de îndeplinire a
intereselor. Dobândirea de noi funcții duce către următoarea etapă, numită și
intărirea motivului, cosecința fiind evoluarea acestuua într-o trăsătură de
caracter.
Ultima etapă, numită și actualizarea stimulării potențiale, ține de o anumit
nivelde conștientizare sau neconștientizare a afirmării acestei trăsături de
character (Negura, 2010).

4. Structura sferei motivaționale

Sfera motivațională a personalității este extrem de diversă, include

dorințe, aspirații, impulsuri, interese, intenții și trebuințe. „Trebuința este
expresia psihică a necesităților înnăscute sau dobândite ale omului și
semanifestă ca un semnal de alarmã care îl determinã pe individ să acționeze în
vederea satisfacerii ei”.
În funcție de condițiile socio-culturale ale vieții unui individ și o data ce
aceștia își lărgesc experiența de viață, vor apărea următoarele trebuințe:
trebuința de apreciere, trebuința de performanță și realizare de sine, trebuința de
comunicare, trebuința de cunoaștere, trebuința de integrare în grup. Aceste
trebuințe motivează conduita individului.
Trebuința și impulsul reprezintă două componente structurale ale
motivației ce nu pot fi separate, fiindcă împreună alcătuiesc o unitate. Impulsul
ia naștere odată cu trebuința, și reprezintă o stare de activare, tensiune și
pregătire a acțiunii. Trebuința se transformă în dorință atunci când devine
conștientă de obiectul său. Sigmund Freud poveștește faptul că oamenii își pot
controla reprimarea dorințelor dacă nu sunt acceptate din punct de vedere social
sau moral. Intenția accentuează îmdrumarea spre scopuri a motivului, mai exact
arată ce încearcă individual să facă. Scopul reprezintă o prefigurare mentală a
rezultatului dorit și nu se identifică cu motivul.
Interesul reprezintă un element complex al motivației, manifestă
orientarea activă și stabilă a personalității spre domenii de activitate sau obiecte.
Acestea se formează în strânsă legătură cu intențiile, trebuințele, scopurile și
aspirațiile unei persoane.
„Oamenii acționează pentru satisfacerea trebuințelor, dorințelor,
aspirațiilor, intereselor. Uneori se interpun obstacole de ordin fizic, moral, social
sau psihologic, care împiedicã realizarea acestora. Individul trăiește atunci un
sentiment de frustrare care duce la apariția unor reacții dintre cele mai variate:
agitație, agresivitate, apatie, evaziune în imaginar, compensare” (Neculau et. al.,
2005).
 5. Formele motivației

Motivația poate fi clasificată în mai multe forme, acestea remarcându-se,

în general, în perechi ce se remarcă a fi opuse.

5.1. Motivația pozitivă/ Motivația negativă

Motivația pozitivă se produce din diferite stimulări, precum încurajarea

sau lauda, soldându-se cu urmări ce au un caracter pozitiv în relațiile între
semeni sau activitățiile de zi cu zi. Satisfacerea motivelor pozitive nu se va
remarca într-un conflict în legătură cu exigențele și regulile ce țin de moralitate,
acest fapt generând anumite comportamente ce se orientează către atingerea
scopurilor de tip social.
Motivația negativă este creația folosirii stimulărilor negative, precum
pedeapsa sau amenințarea, ducând, deseori, la stări precum refuzul, evitarea sau
abținerea. Motivele de tip negativ, de asemenea, au, în cele mai multe cazuri, un
rezultat adaptativ de scurtă durată, tensiunea provocată inițial diminuându-se, iar
existența unei satisfacții scurte, poate genera rezultate negative, de ordin
secundar, care, adunându-se în decursul timpului, duc la diverse dezechilibre ce
se leagă de personalitate sau de mediul social.  În general, motivele de acest fel,
se remarcă a fi următoarele: trebuința pentru alcool, pentru substanțe interzise,
pentru fumat și altele (Ețco & alții, 2007).
5.2. Motivația cognitivă/ Motivația afectivă

Motivația cognitivă se regăsește în nevoia de a cunoaște lucruri noi, în

activitatea de tip exploratorie, în nevoia de stimulare senzorială, forma ei de
bază fiind curiozitatea pentru orice lucru necunoscut, nou, diferit. Se remarcă
faptul că aceasta are rolul de a acționa în profunzimea proceselor cognitive,
creând dorință și interes în activitățile intelectuale. Dorința de nou, de inovație
devine, într-un final, înclinație creativă, aceasta găsindu-și satisfacția în
rezolvarea scopului inițial.
Motivația afectivă este produsul ființei umane de dorința și nevoia de
apartenență la un grup, dorința unui individ de a se simți comfortabil, plăcut, în
preajma altor semeni (Ețco & alții, 2007).
5.3. Motivație intrinsecă/ Motivație extrinsecă

În cazul în care sursa ce generează motivație se remarcă a fi solidară în legatura

cu activitatea pe care individul o desfășoară, atunci motivația existentă este de
tip intrisec. În mod opus, dacă sursa ce generează motivație este "sugerată sau
impusă de o altă persoană, nu izvorăște din specificul activității desfășurare",
atunci motivația este extrinsecă (Ețco & alții, 2007, p.108).

6. Motivaţia şi personalitatea

Motivația joacă un rol important în dezvoltarea personalității individului.

Motivația reprezintă primul element al orientării activității, și contribuie la
formarea și consolidarea unor însușiri ale personalității, prin repetarea și evitarea
unor activități, spre exemplu o lucrare muzicală poate fi realizată dacă există
interes pentru muzică. De asemenea, motivația semnalizează deficituri
fiziologice și psihologice. Un exemplu pentru această observație este faptul că
foamea se semnalizează atunci când are loc o scădere a zahărului din sânge, în
timp ce sentimentul de singurătate semnalizează trebuința de afiliere. Motivația
selectează și declanșează activitățile corespunzătoare propriei satisfaceri și le
susține energetic: activități precum învățatul sau participarea la concursuri sunt
declanșate de trebuința de afirmare a elevului (Barbu, 2012).

7. Motivaţie şi performanţă

Termenul „performanță” indică rezultatele distincte ale învățării.

Performanța joacă un rol important în dinamica motivaţională, este o consecinţă
a motivaţiei, deoarece cu cât un individ este mai motivat, cu atât performanţa sa
va fi mai bună. Relaţia dintre motivaţie şi performanţă nu trebuie privită
unilateral, căci şi performanţa poate influenţa motivaţia.
Nivelul de aspirație este un factor ce influențează reglarea relației dintre
motivație și performanță. „Nivelul de aspiraţie este o modalitate prin care
individul îşi fixează valoarea scopurilor în general sau în raport cu diferite
categorii de sarcini. Astfel, el depinde de previziunea individului asupra
posibilităţilor sale de reuşită într-o activitate. Psihologii au introdus o distincţie
între nivelul de aspiraţie, care se referă la o realizare mai îndepărtată, la
îndeplinirea unor obiective de amploare, şi nivelul de expectanţă, care exprimă
rezultatul concret la care subiectul se aşteaptă în urma rezolvării unei anumite
sarcini”.
Eficienţa activităţii este maximă la o anumită mărime a intensităţii
motivaţiei, numită optimum motivaţional. Acesta diferă de la o activitate la alta
şi de la o persoană la alta. Nivelul optim al motivației depinde atât de
dificultatea sarcinii, cât și de anumite particularități psihice, precum echilibru,
emotivitate și stăpânire ede sine. Persoanele ce se regăsesc în tipul echilibrat
puternic, pot suporta mai ușor sterile emoționale mai intense ce provoacă
tensiuni psihice majore, față de cei care aprțin tipului temperamental
neechilibrat și slab. Conform legei optimumului motivațional, „ creşterea
performanţei este proporţională cu intensificarea motivaţiei numai până la un
punct, dincolo de care urmează stagnarea şi chiar regresul. Momentul în care
începe declinul depinde de complexitatea şi dificultatea sarcinii. In cazul
sarcinilor simple, de rutină, zona critică a motivaţiei apare la un nivel mai
ridicat, în timp ce în cazul sarcinilor complexe, zona critică se situează la un
nivel mai scăzut” (Sălăvăstru, 2004, p.81-84).
Optimumul motivațional se produce în două momente, unul în sens
pozitiv, iar celălalt în sens negativ. În primul caz, optimumul motivațional apare
când subiectul percepe și apreciază corect dificultatea și complexitatea unei
sarcini. În a doua situație, apare în momentul în care subiectul percepe și
apreciază incorect dificultatea și complexitatea sarcinii. Optimumul motivațional
se obține prin adaptarea indivizilor de a înțelege cât mai corect greutatea sarcinii
sau prin manevrarea intensității motivației (Vasile, 2015).

8. Cercetarea agresiunii, frustrării și stresului

8.1. Tendințele agresive

Agresiunea este reprezentată de un "comportament care urmărește lezarea,

prejudicierea altei persoane". Mai detaliat, semnifică atacarea de tip fizic a unui
individ prin lovire cu sau fără ajutorul unor diverse obiecte; un alt sens al acestui
cuvânt este reprezentat de prejudicierea de tip morală prin intermediul cuvintelor
licențioase, mahalagism, vorbire de rău, ori cauzarea de daune materiale, acestea
cuprinzând: stricarea unor obiecte, furturi etc (Cosmovici, 1996, p.206).
  Agresiunea se remarcă a fi de două tipuri: agresiune biologic adaptativă
(are un caracter reactiv, este declanșată de comportamentul unui individ care ne
rănește din punct de vedere moral sau fizic) și agresiune biologic nonadaptativă
(deține un caracter spontan).
   Agresiunea adaptativă este regăsită și la viețuitoarele necuvântatoare. În
momentul în care o ființă masivă, precum un leopard sau un elefant ia contact cu
un grup de persoane înarmate, în cele mai multe cazuri va da dovadă de frică
și se va retrage. În cazul în care acest animal va fi agresat, rănit, acesta se va
întoarce și va ataca învăluit de furie, actul pe care ființa îl decurge fiind unul de
apărare disperată. Pe de altă parte, agresiunea ce se realizează spontan, nu duce
nevoia de o cauză stabilă, părând specifică naturii umane, neremarcându-se a fi
adaptativă. Actele negative, printre care uciderea și facerea de rău, produc, din
păcate, de prea multe ori, plăcere. În cele mai multe situații, omorul are în
vedere rănirea altui individ sau unei clădiri, cu rezultatul atingerii de bunuri
material (Cosmovici, 1996).
8.2. Frustrarea

Frustrarea face referire la două stări: ori împiedicarea unui individ de a-și
satisface drepturi sau dorințe, ori starea psihicului ca și consecință a unui blocaj.
Accentul cade pe latura psihologică. Frustrarea unui om conduce către o ridicare
a stării de tensiune, dar și la un amalgam de stări și reacții.
   Barierele se pot remarca prezente numai în momentul în care un obstacol
este recunoscut, trăit. Acestea sunt obiective și subiective. Pe de o parte,
barierele de tip obiectiv pot fi desemnate prin diverse fenomene naturale (de
exemplu, un individ își anulează vacanța mult dorită din cauza fenomenelor
meteorologice extreme și nefavorabile). Bariele obiective pot avea și un caracter
social (de exemplu, două persoane doresc să se căsătorească, dar acest lucru nu
poate fi realizat, din cauza etniei unui individ). Pe de altă parte, barierele de tip
subiectiv sunt în legătură cu individul frustrat. Acestea pot fi fizice (tremuratul
încurcă un pictor să exceleze în ceea ce face, neputând contura echilibrat
detaliile unei schițe) și psihice (o elevă dorește să fie studentă la facultatea de
arte, în muzică, dar nu are aptitudini de acest fel). De multe ori, barierele
obiective și cele subiective sunt distinse greu. Barierele se pot împărți și în:
permanente și temporare (Cosmovici, 1996).
Ca și reacții față de barierele clădite din cauza obstacolelor, remarcăm:
eliminarea barierei, ocolirea obstacolului, reacțiile compensatorii (apar în
momentul în care bariera nu poate fi eliminată sau ocolită), reacțiile de apărare
ale eului (compensarea prin fantezie, refularea, identificarea, protecția,
raționalizarea și atitudinea reacțională).

8.3. Stresul

Stresul reprezintă o amenințare cu privire la onestitatea morală sau

corporală a unui individ. La fel ca la stres, intervin două categorii: situația de
stres și starea psihică de stres rezultată.
Acesta desemnează un fenomen de ordin psihofiziologic, ce duce la
diverse tulburări. Stresul îndelungat este asociat cu bolile de inimă, ulcerul,
nevrozele și altele. Cauzele stresului sunt multiple. Apariția lui poate fi
determinată de zgomote puternice ce intervin în ritmul cotidian sau de
conflictele ce îsi au nașterea simultan. Conflictele se împart în trei subcategorii:
evitare-evitare (atunci când ambele variante sunt negative), apropiere-evitare sau
apropiere-apropiere (Cosmovici, 1996).
 Experiment 1

Experiment conceput de Adam Andreea Delia

TITLU Vârstă: 4-6 ani

„Rezolvarea conflictelor” ____________________

____________________

COMPETENŢA GENERALĂ: competențe sociale, competențe

emoționale
COMPETENŢA SPECIFICĂ: reglarea tendințelor agresive, toleranța la
frustrare și la stres, rezolvarea problemelor

PERSOANA CARE APLICĂ ACTIVITATEA: părintele

DURATĂ: 20-30 minute
MATERIALE: le vor fi prezentate copiilor Obiective:
anumite situații precum:  Să exerseze strategiile
 Un copil râde de tine. Deși îi spui să de reglare emoţională
înceteze, el continua.  Să anticipeze posibile
probleme chiar şi
 Împarți jucăria ta cu alt copil, și el pleacă atunci când strategia
cu ea. de rezolvare a
 Spui „te rog” prietenului tău pentru a-ți problemei este
adecvată
împrumuta jucăria lui, dar acesta nu vrea.  Să adopte perspectiva
 Aștepți la rând ca să te joci, dar celălalt altei persoane asupra
copil mai vrea să se joace cu jucăriile. problemei
 Să achiziţioneze
 Te joci, iar un copil de lângă tine, continuă
strategii alternative
să-ți vorbească, deși i-ai spus să te lase în pentru rezolvarea
pace. adecvată a unor
situaţii problemă

PROCEDURA DE LUCRU:
 Prezentați copiilor situațiile anteriore, în care deși au aplicat
strategia potrivită, rezultatul nu a fost cel favorabil
 Identificaţi posibilele reacţii emoţionale în astfel de situaţii, precum
şi modul în care le pot gestiona în mod adecvat
 Cereţi copiilor să identifice posibilele cauze ale reacţiei neadecvate
a celuilalt, precum şi reacţiile emoţionale ale acelei persoane („De
ce credeţi că s-a comportat aşa?”, „Cum credeţi că s-a simţit?”)
  Încurajaţi copiii să propună soluţii prin joc de rol
 Dacă este nevoie ghidaţi copiii pe parcursul jocului de rol
 Lăudaţi copiii pentru prestaţia din timpul jocului de rol
 Încurajaţi copiii să identifice reacţiile emoţionale ale celorlalţi

OBSERVAŢII:
a. prin această activitate copiii dezvoltă abilitatea de a rezolva situaţii
problemă;
b. prin această activitate copiii dezvoltă capacitatea de a adopta
perspectiva celeilalte persoane

DE CE DEZVOLTĂM ACEASTĂ COMPETENŢĂ:

a. permite copiilor să achiziţioneze strategii adaptative de rezolvare de
probleme;
b. ajută copiii să înveţe să rezolve conflictele în mod adecvat;
c. facilitează stabilirea şi menţinerea relaţiilor de prietenie cu ceilalţi
copii.

9. Cercetarea curiozității perceptive

Curiozitatea reprezintă una dintre formele primare ale motivației, aflându-

se la baza lucrurilor ce se învață, fiind definită ca o particularitate de tip
interactivă a unei persoane prin intermediul căreia va explora în mod spontan
atmosfera căutând schimbări în structura deținută de aceasta. Este destul
probabil că aproape toate ființele se afirmă curioase pentru a reuși să
supraviețuiască, dar ființa umană o folosește ca și calitate de fundamentală,
punând bazele proprilor conexiuni și implicări.
     J. S. Bruner afirmă că această curiozitate poate fi un mod de a
reacționa la sentimentele de nesiguranță și ambiguitate deoarece o sarcină din
domeniul rutinei zilnice nu ne trezește sentimente profunde, nesiguranță, pe
când, o sarcină incertă duce la neliniște.
  Ansubel și Robinson susțin ideea că motivul principal pentru care
curiozitatea este declanșată, susținută și orientată în activitatea de
cunoaștere este reprezentată de ideea că impulsurile cognitive sunt sfera
curiozității. Curiozitatea ființei umane cuprinde trei direcții de afirmare:
curiozitatea ce ține de sine, curiozitatea ce tine de scopurile celor din jur
și curiozitatea înclinată către investigarea realului (Roșca, 1971).
 Eperiment 2

Vârstă: 6-9 ani

TITLU
____________________
„Declanșatorul de întrebări” ____________________

Experiment conceput de Adam Andreea Delia

COMPETENŢA GENERALĂ: competențe

Obiective:
sociale
COMPETENŢA SPECIFICĂ: stimularea  Să-şi dezvolte
abilităţile de
curiozității, cooperarea în joc
conversaţie
 Să exerseze abilităţile
PERSOANA CARE APLICĂ ACTIVITATEA: de interrelaţionare
părintele prin dialog
 Să își stimuleze
imaginația
DURATĂ: 40-50 minute

MATERIALE: un afiș cu următoarele întrebări:

 De ce crezi că….?
 Oare este posibil să…?
 Cum am putea afla dacă…?
 Care e părerea ta în legătură cu…?

PROCEDURA DE LUCRU:
 Prezentați copiilor afișul cu diversele întrebări
 Dezbateți cu copiii fiecare subiect în parte, lăsându-i pe ei să dea
primii răspunsurile
 Încurajaţi copiii să propună cât mai multe întrebări
 Încurajați copiii să dea cât mai multe răspunsuri
 Dacă este nevoie ghidaţi copiii pe parcursul jocului
 Lăudaţi copiii pentru prestaţia din timpul jocului
 OBSERVAŢII:
Notă:

a. prin această activitate, copiilor le este stimulată Dacă copiii nu ştiu ce

întrebări să pună,
curiozitatea
oferiţi-le câteva idei
b. prin această activitate copiii achiziţionează
abilităţile necesare cooperării
c. prin această activitate copiii achiziţionează informații noi, și folosește
un limbaj adecvat

DE CE DEZVOLTĂM ACEASTĂ COMPETENŢĂ:

a. permite copiilor să dezvolte abilităţi de interrelaţionare adecvate
b. ajută copiii să înveţe să-și folosească imaginația
c. stimulează curiozitatea copiilor

10. Cercetarea trebuinței de stimulare

Cercetarea trebuinței de stimulare s-a realizat adesea prin izolarea

subiecților și privarea acestora de stimulare senzorială. Bexton, Heron și Scott
au efectuat un experiment cu privire la acest aspect, în care subiecții au fost
plătiți cu o sumă de aproape două ori mai mare decât în mod normal, pentru „a
nu face nimic”. Pentru a reduce cât mai mult stimularea tactilă, fiecare dintre
aceștia, stăteau întinși pe o canapea, cu mâinile inserate în mănuși și cilindrii de
carton, și de asemenea, le-a fost blocată vederea cu ajutorul unor ochelari opaci.
În majoritatea timpului, subiecții au dormit iar în rest, se plictiseau, simțind
această sitiație ca fiind una neplăcută. Cu toate că profitul era unul bun, subiecții
au exprimat că preferă o muncă grea, cu un câștig mai mic. Unii dintre subiecți,
inclusiv Heron și Scott, au semnalat că au avut halucinații în timpul deprivației
senzoriale.
Alt experiment de izolare a fost relizat de J. C. Lilly, supunându-se singur
acestuia. J. C. Lilly a stat suspendat cu tot corpul într-un tanc cu apă călduță,
purtând o mască ce îi permitea să respire. Privarea de stimulare a fost mare,
deoarece cabina era izolată fonic și întunecată. Efectele acestui lucru au fost:
mișcări discrete de autostimulare, reverie și halucinații.
Concluziile acestor experimente au fost că subiecții au prezentat „o foame
de stimulare”, cu direrențe individuale mari în ceea ce privește tolerarea
deprivării senzoriale (Roșca, 1971).
 Experiment 3

Vârstă: 3-8 ani

TITLU
____________________
„Joc senzorial” ____________________

Experiment conceput de Corsale Delia

COMPETENŢA GENERALĂ: competențe

Obiective:
senzoriale
COMPETENŢA SPECIFICĂ: competențe în  Dezvoltare cognitivă și
perceptivă
vederea stimulării atingerii, stimulării gustului și
 Stimularea simțurilor
stimulării mirosului,  Să-şi dezvolte
abilităţile de
PERSOANA CARE APLICĂ ACTIVITATEA: imaginație, memorie
părintele
DURATĂ: 40-50 minute
MATERIALE: câteva boluri, diverse alimente

PROCEDURA DE LUCRU:
 Folosiți câteva boluri, în care să puneți diverse alimente, de diferite
arome: ceva dulce, ceva acru, ceva sărat sau orice aveți acasă și se
poate folosi.
 Legați copilul la ochi, și prezentați-i pe rând bolurile.
 El va trebui să ghicească ce se află în fiecare bol.
 Va putea să atingă, să miroasă și să guste fiecare aliment în parte.

OBSERVAŢII:
Notă:

a) prin această activitate, copiilor le este stimulat Dacă copiii nu ştiu

răspunsul, oferiți-le
mirosul, gustul și simțul tactil
câteva indicii în
b) prin această activitate copiii dezvoltă abilităţi de
legătură cu alimentul
coordonare ale mișcărilor dat
c) această activitate de stimulare a copiilor, este
esențială pentru dezvoltarea cognitivă și perceptivă
 DE CE DEZVOLTĂM ACEASTĂ COMPETENŢĂ:
a. permite copiilor să dezvolte abilități senzoriale
b. ajută copiii să-și cunoască mediul, și să facă cunoștință cu lumea din jur

11. Cercetarea intereselor și a metamotivelor

„Interesul este o formă specifică a motivaţiei care tinde să orienteze

conduita spre anumite obiecte, fenomene sau domenii de activitate. Această
orientare are un caracter de durată şi se formează pe baza activităţii individului,
a experienţei sale personale şi sub influenţele mediului, cu deosebire sub
influenţele social-educative, în strînsă interdependenţă cu tendinţele, trebuinţele
şi intenţiile individului” (Roșca, 1971, p.296).
Cercetarea intereselor a fost realizată de M. F. Morozova. Acesta a fost
preocupat de dezvoltarea intereselor școlare și de apariția lor. Pentru elevii din
clasele primare, a utilizat în primă fază, observația și metoda convorbirii, iar
după aceea, a trecut la studiul experimental al intereselor, în situațiile normale
ale muncii școlare.
Într-unul din experimente, elevilor le-au fost date două probleme de
dificultate medie și două exemple de aritmetică, în scopul alegerii și rezolvarea
uneia dintre ele. Elevii examinați au preferat să rezolve probleme, astfel că s-au
adeverit datele obținute pe baza observației și a convorbirii.
Următorul experiment a vizat atitudinea elevilor față de probleme cu
grade diferite de dificultate, profesoara le-a prezentat o problemă mai ușoară și
una mai grea. După aceea, copiii au avut de ales și de rezolvat una dintre ele. De
fiecare data, elevilor li s-a precizat de la început dacă vor primi sau nu notă pe
răspunsul dat la problemă. Elevii au exprimat dorință mai mare pentru
rezolvarea unei probleme de dificultate mai mare, alegerea nefiind influențată de
primirea notei. Problemele cu o dificultate scăzută au fost mai des alese de copii
ceva mai slabi.
În alte experimente, s-a urmărit ideea de noutate în vederea dezvoltării
interesului pentru învățătură al eleviilor. Aceștia au avut posibilitatea de a alege
între două situații, și anume, să scrie după dictare, ori după noile reguli
ortografice, ori după cele pe care le învățaseră deja. Rezultatele au arătat că în
88% din cazuri, aceștia au preferat să scrie după regulile noi, chiar dacă primesc
sau nu notă pe testul dat. Aceștia au exprimat ca doresc să scrie fără greșeală, că
este mai interesant și mai nou. Elevii mai puțin pregătiți, mai ales dacă au știut
că vor primi notă pe lucrare, au preferat variantele cele mai ușoare (acestea de
fapt fiind destul de grele pentru ei).
Autoarea afirmă faptul că gândirea elevilor este activată de interesul
acestora pentru un conținut mai amplu. Totodată, acest conținut poate duce la
căpătarea unor cunoștințe și priceperi noi, fapt care conduce la dezvoltarea
personalității elevilor (Roșca, 1971).
 Experiment 4

Vârstă: 3-6 ani

TITLU
____________________
„Recunoaște personajul” ____________________

Experiment conceput de Corsale Delia

COMPETENŢA GENERALĂ: competențe

Obiective:
sociale, competențe cognitive
COMPETENŢA SPECIFICĂ: competențe în  Stimularea interesului
pentru învățare al
vederea stimulării interesului pentru învățare și pentru
copiilor
lectură  Sprijinirea dezvoltării
intelectuale copiilor
 Dezvoltarea memoriei
PERSOANA CARE APLICĂ ACTIVITATEA:
de lungă durată
educatorul
DURATĂ: 40-50 minute
MATERIALE: o ghicitoare
(„Această mamă are viață/ Dar inima îi este de gheață.
În căsuța din pădure/ Repede face curat
Farfurii, ceșcuțe, oale/ Stau acum frumos pe raft.
Și hăinuțe, și pătuțuri/ Repede le-a aerisit
Iar piticii pot să vină/ Totul este pregătit
Să vedem dacă ghiciți/ Despre cine am vorbit?”)

PROCEDURA DE LUCRU:
 Educatorul le va citi copiilor ghicitoarea propusă sau o alta
asemănătoare.
 Copiii vor trebui:
- să dezlege ghicitoarea (identificarea personajului și a
poveștii)
- să identifice greșelile strecurate în poveste
 Prezentați copiilor regula jocului sub formă de vers: „ Atent dacă
vei fi/ personajul îl vei ghici!”
 OBSERVAŢII:

Notă:
a) prin această activitate, copiilor le este stimulat
interesul pentru învățare Dacă copiii nu ştiu
b) prin această activitate, copii dezvoltă capacitatea răspunsul, oferiți-le
și abilitatea de a recunoaște personaje și povești câteva indicii

c) această activitate contribuie atât la dezvoltarea

intelectuală cât și la dezvoltarea limbajului și a
memoriei de lungă durată

DE CE DEZVOLTĂM ACEASTĂ COMPETENŢĂ:

a. permite copiilor să achiziţioneze abilități de comunicare, ce le stimulează

totodată și interesul
b. sprijină copiii în dobândirea de noi cunoştinţe
 12. Bibliografie

1. BARBU, A. (2012), „Motivația învățării și reușita școlară”, Bacău,

Editura Rovimed

2. COSMOVICI, A. (1996), „Psihologie generală”, Iași, Editura Polirom

3. EȚCO, C., FORNEA, IU., DAVIDESCU, E., TINTIU, T.,

DANILIUC, N., CĂRĂUȘ, M. (2007), „Psihologia Generală”,

Chișinău, Editura Polgrafic Medicina20

4. GOLU, M. (2007), „Fundamentele Psihologiei”, Vol I, Ediția a V-a,

București, Editura Fundației România de Mâine

5. NECULAU, A., IACOB, L., SĂLĂVĂSTRU, D., HAVÂRNEANU,

C., BONCU, Ș., LUNGU, O. (2005), „Psihologie”, Iași, Editura

Polirom

6. NEGURĂ, I., LOSÎI, E. (2010), „Psihologie Generală”, Chișinău

7. ROȘCA, AL. (1971), „Metodologie si tehnici experimentale în

psihologie”, București, Editura Științifică

8. SĂLĂVĂSTRU, D. (2004), „Psihologia Educației”, Iași, Editura

Polirom

9. VASILE, C. (2015), „Fundamentele psihologiei”

10. ZLATE, M. (1994), „Fundamentele psihologiei”, Editura Pro

Humanitate