Motivațiile actuale pentru studiu și

învățare la tineri

ȘTEFĂNESCU CLAUDIU
Facultatea de Automatică Calculatoare și Electronică Craiova
TIIS 1.1 B
PATA -Grupa II
Cuprins
Introducere ............................................................................................................................... 2

Capitolul 1 ................................................................................................................................. 3

Ce este motivația?................................................................................................................. 3

Motivația pozitivă- Motivația negativă ................................................................................. 6

Motivația cognitivă și motivația afectivă .............................................................................. 7

Raportul dintre motivație și performanță............................................................................. 8

Motivația învățării ............................................................................................................... 11

Învățarea ............................................................................................................................. 13

Capitolul 2 ............................................................................................................................... 14

Metode și tipologii .............................................................................................................. 14

Strategii ................................................................................................................................... 16

Strategii și condiții de promovare a motivației școlare de natura familială ....................... 16

Strategii și condiții de promovare a motivației scolare de natură psiho-socio-fiziologică . 16

Strategii și condiții de promovare a motivației școlare de natură pedagogică .................. 17

Concluzii ...................................................................................................................................... 19

Bibliografie .................................................................................................................................. 20
 Introducere

Motivația este un proces psihologic important, deoarece conduce, declanșează

acțiunea, iar acțiunea prin conexiunea inversă influențează baza motivațională și
dinamica a cesteia. Motivația este o sursă de activitate și este, prin urmare,
considerată "motorul" personalității.
Acest proces mental joacă un rol deosebit de important în activitatea de
învățare a elevului și în formarea personalității acestuia. Nu poate exista proces
educațional dacă nu se identifică mai întâi motivele pentru care se învață și domeniul
lor de acțiune.
 Capitolul 1
Ce este motivația?

In sensul ei general, noţiunea de motivaţie a fost introdusă in psihologie la

inceputul sec. al XX –lea. Termenul de motivaţie derivă de la adjectivul latin motivus
= care pune in mişcare şi desemnează aspectul energetic, dinamic al
comportamentului uman. Aşa cum spunea D. Vintilescu, nume cunoscut in
psihologie, s-a definit motivaţia ca “o stare de disociaţie şi tensiune care pune
organismul in mişcare pană ce ajunge la reducerea tensiunii şi regăsirea integrităţii
sale”(D. Lagache Lafon), ca “factor psihologic (conştient sau nu) care predispune
individul să săvarşească anumite acţiuni sau să tindă spre anumite scopuri” (Pieron)
sau ca “totalitatea mobilurilor interne ale conduitei fie că sunt innăscute sau
dobandite, simple trebuinţe fiziologice sau idealuri abstracte”
(Roşca) ş.a.m.d. (apud D. Vintilescu, 1977, p. 40).
Cunoașterea motivațiilor care îl determină pe cel care învață în actul de
învățare este importantă pentru profesor, deoarece acestea îi arată exact calea pe
care trebuie să o urmeze pentru a finaliza cu succes actul educațional.
Prin motivația învățării înțelegem totalitatea mobilităților care declanșează,
susțin și energizează activitatea de învățare. Motivațiile învățării sunt anumite nevoi
de bază de autorealizare, de afirmare prin reușita școlară/în școală; apoi impulsul
curiozității; dorința de a obține note bune pentru a mulțumi părinții sau de a fi printre
cei mai buni din clasă; teama de pedeapsă sau de eșec, anumite interese, alegeri
profesionale etc. Iată că rațiunea este cea care activează, mobilizează și reglează
comportamentul celor implicați în procesul de învățare.
Orice act de învățare necesită un anumit grad de motivație față de sarcina de
îndeplinit, ceea ce duce, de asemenea, la stimularea creierului. În cazul în care
această stimulare nu este suficientă, atunci învățarea nu are loc. Astfel, până la un
anumit punct, randamentul (performanța) elevului/studentului crește în paralel cu
nivelul de activare a creierului.Un nivel critic, dincolo de care o activare suplimentară
duce la o scădere a performanței( supramotivarea) are efecte negative.
Dupa Cosmovoci A., motivaţia este definita ca “procesul instictiv şi rational care
apare la un individ atunci cand cauta sa satisfaca anumite nevoi şi dorinte.
Intr-un sens mai larg, motivaţia inglobeaza nevoi, interese, intentii, tendinte, idealuri,
care stau la baza conditiei umane şi care sustin realizarea anumitor actiuni, fapte,
atitudini. Motivaţia este o stare interioara, o dorinţa puternica, o forta ce pune in
miscare un individ in vederea atingerii unui anumit obiectiv”
Nu este suficient ca scopul unei activități să fie clar, corect și riguros formulat
pentru ca aceasta să se desfășoare fără probleme și eficient. Dacă îi lipsesc
stimularea și sprijinul
pentru atingerea scopului, activitatea nu poate fi desfășurată,realizată. Astfel,
activitatea umană, pe lângă stabilirea precisă a scopului, pe lângă punerea la
dispoziție a tuturor instrumentelor necesare (competențe, abilități, aptitudini), ea
trebuie să facă apel și la o serie de factori cu rol stimulator și activator, de
conștientizare selectivă și de impuls, care sunt și stimulente, care intră sub
denumirea de motivație.
Motivația, prin caracterul ei propulsiv și gânditor, agită și reașează,
sedimentează și amplifică materialul construcției psihologice a individului.
Există diferite tipuri de motivații: din punct de vedere al structurii ,funcționalității,
complexității și rolului (cum ar fi: nevoi, motive, dorințe, aspirații, interese, credințe,
idealuri, viziunea asupra lumii și asupra vieții).
Concept cu o largă rezonanță în istoria comportamentului uman, motivația
exprimă faptul că la baza conduitei umane există întotdeauna un set de motive-
nevoi, atracții, emoții, acțiuni, fapte. Produs al întâlnirii biologicului cu socialul,
motivația funcționează ca un sistem dinamic și plastic, asigurând programul social-
adaptativ al subiectului. Prin învățare și educație, unele dintre mecanisme sunt
amplificate și reconstituite, altele suspendate, astfel încât, la un anumit nivel de
dezvoltare a subiectului, ele poartă amprenta unei înalte subiectivități.
Dispunand de o relativă autonomie, acestea sunt capabile să mobilizeze, să
intrerupă, să transforme activ cauzele externe, să medieze variabilitatea infinită a
raporturilor omului cu mediul, cu sine insuşi şi să asigure energia şi constelaţia de
sensuri pe care acesta le dă relaţiilor.
Cele mai recente orientări în psihologie merg în direcția considerării motivației
ca lege fundamentală a organizării sistemului psiho-comportamental, ca unitate a
stimulilor interni cu stimulii externi, a efectului asupra acții și gândirii, unitate
întruchipată în ideea de "activism", "adaptare", "dezvoltare" și de "autoactualizare".
 Din analiza teoriilor motivaţiei reiese că natura acestei variabile nu este
explicată de un
anumit principiu. Este totuşi posibilă o grupare a acestor teorii cum urmează:
a) teorii care consideră motivaţia exclusiv de natură internă-externă, reducand-o
la stimuli care acţionează in mediul inconjurător asupra organismului
(reprezentanţii behaviorismului).
b) teorii care consideră motivaţia exclusiv de natură internă, innăscută,
constituită din instincte sau trebuinţe biologice (psihanaliza, psihologia, hormonica
ş.a.)
Punand accentul fie numai pe aspectul extern, fie numai pe cel intern al
motivaţiei, cele două grupe de teorii atribuite motivaţiei in mod separat una sau alta
din funcţiile pe care ea le deţine de fapt in comportamentul uman: de declanşare şi
de direcţionare a acestuia.
In realitate, motivaţia implică ambele funcţii menţionate plus cea de organizator al
tuturor reacţiilor comportamentale.
Recunoașterea acestor funcții ale motivației este posibilă numai atunci când această
variabilă este considerată ca fiind de natură atât internă, cât și externă, ca rezultat al
interacțiunii dintre individ și mediul său social.
Conform schemei de motivație a lui Maslow, există șapte categorii de nevoi
fundamentale ,unele comune cu animalelor și altele specifice oamenilor:
I. trebuinţe fiziologice – nevoia de hrană, odihnă, sexuală
II. trebuinţe de securitate – nevoia de adăpost, protecţie, siguranţă, stabilitate
III. trebuinţe de apartenenţă şi dragoste – nevoia de a oferi şi de a primi dragoste,
afecţiune
IV. trebuinţe de apartenenţă şi dragoste – nevoia de a oferi şi de a primi dragoste,
afecţiune
V. trebuinţe cognitive – nevoia de cunoaştere
VI. trebuinţe de ordin estetic – nevoia de frumuseţe, simetrie
VII. trebuinţe de autorealizare – nevoia de a-şi dezvolta şi valorifica
disponibilităţile, de
VIII. autoimplinire

Ideea care stă la baza acestei scheme de motivare este că aceste categorii
de nevoi reprezintă un sistem ierarhic de organizare a variabilelor implicate.
 Înseamnă că nevoile de un anumit nivel nu acționează ca motive doar atunci
când nevoile de la nivelul inferior au fost mai mult sau mai puțin satisfăcute. Astfel,
principiul organizării ierarhice a nevoilor atestă faptul că, pe măsură ce nevoile
inferioare sunt satisfăcute, devine posibilă apariția altora de ordin superior. Oricare ar
fi ele, odată satisfăcute, acestea încetează să mai fie motive.
În existența concretă a omului sunt puse în funcțiune diferite forme de motivație,
care sunt de obicei clasificate două câte două în perechi opuse.

Motivația pozitivă- Motivația negativă

Motivația pozitivă este produsă de stimulente de recompensă (laudă,

încurajare) și are efecte benefice asupra muncii sau a relațiilor interne, cum ar fi
creșterea angajamentul față de acestea,angrenarea în altele noi.
Motivația negativă este produsă prin utilizarea unor stimuli adversivi
(amenințare, blamare, pedeapsă) și este asociată cu efecte de retragere, evitare,
refuz.
Rezultatele obținute și comportamentul promovat:precauție scăderea
angajamentului benevol în alte proiecte,singurătate,scepticism.
Motivaţia pozitivă este direct proporțională cu rezultatele obținute (persoană
proactivă,oferă multe soluții,este apreciat pentru devotament și randament).
Deși accentul se pune pe latura pozitivă a laudei,recunoașterea
meritelor,recompenselor, aceasta nu trebuie să devină o piatră de temelie . Marea
diversitate a structurilor psiho-intelectuale umane face ca satisfacția să fie percepută
diferit de la un individ la altul. Satisfacția depinde de modul de a fi, de a a gândi, de a
concepe sensul și valorile vieții pentru fiecare individ.
Spre exemplu managerul unei companii trebuie să găsească metode diferite de
motivare pozitivă asurpa echipelor din cadrul unei firme,deoarece trebuie să îi ofere
fiecărui individ tipul lui de satisfacție. Indivizii sunt unici, iar normele unui grup diferă
de la o organizație la alta. Ceea ce poate motiva un grup de angajați poate avea un
efect opus asupra altui grup. Factorii de motivare nu coincid deoarece nu sunt
considerați panacee.
Tot în această arie a motivației apar două concepte interesante:motivația
intrinsecă și cea extrinsecă.
 Dacă sursa motivației se află în afara subiectului și este sugerată acestuia, sau
chiar impusă de o altă persoană, dacă ea nu provine din specificul activității, atunci
avem de-a face cu o motivație indirectă, extrinsecă. Un copil care învață pentru notă
sau pentru că i s-a promis un cadou, un tânăr care optează pentru o profesie din
cauza unui salariu mare sunt impulsionați de motivația extrinsecă.
Cand cineva se plimbă pentru plăcerea de a se plimba, cand citeşte o carte
pentru
că il interesează subiectul acelei cărți, invaţă din nevoia de a-şi ţine trează setea
pentru cunoaștere și dezvoltare, spunem că este animat de o motivaţie intrinsecă.
Motivația intrinsecă (directă) este generată fie de surse interne, (motivației
subiectului) fie de nevoile și dorințele sale, fie de surse provenite din activitatea sa
de zi cu zi. Caracteristica acestei motivații este de a obține satisfacție prin efectuarea
unei acțiuni adecvate acesteia. De exemplu, atunci când o persoană lucrează la un
proiect pentru că este interesată de subiect sau asistă la spectacole de teatru și
cinema pentru că îi place, participă la un anumit sport pentru că se simte atrasă de
el, citește sau învață din nevoia de a ști este o motivație intrinsecă.

Motivația cognitivă și motivația afectivă

Motivația cognitivă este legată de nevoia de a ști, de a cunoaște, de a fi stimulat

senzorial. Ea se manifestă sub forma curiozității față de nou, de inedit, de
complexitate, precum și o toleranță ridicată la risc. Denumirea de cognitivă este dată
de predominanța proceselor de cunoaștere și de înțelegere.
Prin mecanismele percepției, gândirii, memoriei și imaginației au loc, progresiv:
explorarea, reproducerea, înțelegerea anumitor fenomene și dorința de a crea ceva
nou. Motivația cognitivă își găsește satisfacția în explicarea și rezolvarea ca scopuri
în sine.
Motivația afectivă este determinată de nevoia umană de a obține recunoaștere
din partea celorlalți și de a se simți bine în compania lor. Performanțele sportivilor
sunt determinate de motivația afectivă; elevii și studenții învață din dorința de a
satisface mândria părinților sau de a nu le pierde dragostea, sunt antrenați de acest
tip de motivație.
Cum pot fi evaluate aceste forme de motivare din punct de vedere al
productivității lor? Fără îndoială, acestea sunt inegal productive. Motivația pozitivă,
intrinsecă și motivația cognitivă sunt mult mai puternice decât motivația negativă,
extrinsecă, motivația afectivă. Această superioritate a unui tip de motivație față de
cealaltă este păstrată doar atunci când comparația se face între cele două.
Atunci când raportăm motivația intrinsecă la motivația extrinsecă, bineînțeles
că prima formă este superioară celeilalte. Dacă luăm în considerare alți factori, cum
ar fi vârsta subiecților, temperamentul sau caracterul lor,cea din urmă poate fi
dominantă.
De exemplu : la școlarii tineri motivația este mai productivă decât la adulți ,școlarii
bazându-se pe motivația extrinsecă(deoarece aceasta din urmă este mai complexă
pentru că ei nu și-au format încă personalitatea).

Raportul dintre motivație și performanță

Nu este suficient ca scopul unei activități să fie clar, corect și riguros formulat
pentru ca aceasta să se desfășoare normal și mai ales eficient. Dacă îi lipsește
stimularea și susținerea energică , activitatea nu va mai putea fi îndeplinită.
Chiar dacă omul dispune de instrumente intelectuale bine dezvoltate (o minte
flexibilă, o imaginație bogată, o bună memorie), dar nu este împins, impulsionat de
ceva să învețe, să muncească sau să creeze, el nu va atinge performanța dorită.
Așadar, activitatea umană, pe lângă stabilirea unui obiectiv precis, pe lângă
punerea la dispoziție a tuturor instrumentelor necesare pentru atingerea acestuia
(competențe, aptitudini, cunoștințe), trebuie să facă apel și la o serie de factori care
să stimuleze și să activeze, să sensibilizeze și să încurajeze în mod selectiv.Acești
factori fac parte din procesul de motivare.
Performanța reprezintă un nivel superior de realizare a obiectivelor. Din
perspectiva diferitelor forme de activitate umană (joc, învățare, muncă, creație) ce
ceea ce contează este valoarea motivației și eficiența propulsivă a acesteia. În acest
context, problema relației dintre motivație și performanță are nu numai o importanță
teoretică, ci și de ordin practic.
Relația dintre motivație, mai corect, dintre intensitatea motivației și nivelul de
performanță este dependentă de complexitatea activității (sarcinii) pe care subiectul
trebuie să realizeze. Cercetările psihologice au arătat că în sarcinile simple
(repetitive, de rutină, cu componente automate, cu puține soluții alternative), pe
măsură ce intensitatea motivației crește, și performanța.
 Sarcinile complexe (creative, creative, bogate în conținut și alternative de
dezvoltare), cresc intensitatea motivației , până la un punct, la fel și
performața(crește până la un anumit nivel,apoi scade). Acest lucru se datorează
faptului că în sarcinile simple există maximum două răspunsuri corecte, diferențierea
acestora se face cu ușurință și nu este influențată negativ de creșterea intensității
motivaționale. În sarcinile complexe, prezența a mai multor alternative de soluționare
împiedică acțiunea impulsului motivațional, deoarece intensitatea crescândă a
acestuia este nefavorabilă discernământului și evaluării critice.
Eficienţa activităţii depinde însă nu numai de relaţia dintre intensitatea motivaţiei
şi complexitatea sarcinii( care poate fi o sarcină de învăţare, de muncă sau de
creaţie), ci şi de relaţia dintre intensitatea motivaţiei şi gradul de dificultate al sarcinii
cu care se confruntă individul. Cu cât între mărimea intensităţii motivaţiei şi gradul de
dificultate al sarcinii există o mare corespondenţă şi adecvare, cu atat eficienţa
activităţii va fi asigurată. În acest context, în psihologie a apărut ideea optimului
motivaţional( adică a unei intensităţi optime a motivaţiei care să permită obţinerea
unor performanţe inalte sau cel puţin a celor scontate).
De optimum motivaţonal putem vorbi in două situaţii:
a) când dificultatea sarcinii este percepută (apreciată) de către subiect. În acest
caz, optimum motivaţional inseamnă relaţia de corespodenţă, chiar de echivalenţă
între mărimile celor două variabile. Dacă dificultatea sarcinii este mare înseamnă că
este nevoie de o intensitate mare a motivaţiei pentru indeplinirea ei; dacă dificultatea
sarcinii este medie, o motivaţie de intensitate medie este suficientă pentru
soluţionarea ei.
b) uneori dificultatea sarcinii este percepută (apreciată) incorect de către
subiect. în acest caz ne confruntăm cu două situaţii tipice: fie cu subaprecierea
semnificaţiei sau dificultăţii sarcinii, fie cu supraaprecierea ei.
Ca urmare, subiectul nu va fi capabil să-şi mobilize energiile şi eforturile
corespunzătoare indeplinirii sarcinii. Într-un caz el va fi submotivat, va activa în
condiţiile unui deficit energetic, ceea ce va aduce in final la nerealizarea sarcinii. În
cel de al doilea caz, subiectul este supramotivat, activează în condiţiile unui surplus
energetic care l-ar putea dezorganiza,
stresa, i-ar putea cheltui resurse energetice chiar înainte de a se confrunta cu
sarcina. Când un elev tratează cu uşurinţă sau supraestimează importanţa unei teze
sau a unui examen va ajunge la acelaşi efect : eşecul. În aceste condiţii pentru a
obţine un optimum motivaţional este necesară o uşoară dezechilibrare între
intensitatea motivaţiei şi dificultatea sarcinii.
În munca noastră trebuie să ne mulțumim nu cu orice fel de performanță, ci cu o
performanță cât mai bună, cât mai înaltă, ceea ce înseamnă ci și o auto-realizare.
Stimulentul motivațional al progresului și al autoperfecționării se numește nivel de
aspirație. Acesta ar trebui să fie legat de posibilitățile și abilitățile subiectului. Pentru
elevii slabi și mediocri, un nivel relativ scăzut de aspirație reprezintă un succes, în
timp ce pentru cei cu aptitudini și înzestrați reprezintă un regres major. Prin urmare,
este bine ca nivelurile de aspirație pentru a avea un efect pozitiv trebuie să fie ușor
peste posibilitățile de la acel moment.
Reglarea relației dintre motivație și performanță se realizează și prin
intermediul nivelului de aspirație. Când un elev indeplinește o sarcină de învatare, el
poate avea un sentiment de reușită sau de nereușită. Acest sentiment rezultă din
compararea unei informații actuale, rezultatul obținut în sarcină, cu o informație de
referință numită nivel de aspirație. Nivelul de aspirație este definit drept „așteptările,
scopurile ori pretențiile unei persoane privind realizarea viitoare a unei sarcini
date”.(E. Hoppe ) sau „scopurile pe care subiectul iși propune să le atingă într-o
activitate sau sferă de activități în care este angajat … profesional, social, intelectual”
( F. Robaye ).
Acest nivel de aspirație este o modalitate prin care individul iși fixează valoarea
sau stacheta scopurilor în general sau în raport cu diferite categorii de sarcini. El
depinde, așadar, de previziunea individului asupra posibilităților sale de reusită într-o
activitate. Psihologii au introdus o distincție între nivelul de aspirație, care se referă la
o realizare mai îndepărtată, la îndeplinirea unor obiective de amploare, si nivelul de
expectanță, care exprimă rezultatul concret la care subiectul se așteaptă în urma
rezolvarii unei anumite sarcini. în mod concret însă, se operează cu conceptul de
nivel de aspirație, care poate să acopere ambele situații.
Nivelul de aspirație este un mod în care individul își stabilește scara de valori
sau de obiective în general sau în raport cu diferite categorii de sarcini. Depinde, prin
urmare, de predicția individului cu privire la șansele sale de succes într-o activitate.
Psihologii au introdus o distincție între nivelul de aspirație, care se referă la o
realizare mai îndepărtată, la îndeplinirea unor obiective la scară largă, și nivelul de
așteptare, care exprimă rezultatul concret pe care subiectul îl așteaptă după
rezolvarea unei anumite sarcini. În mod concret, însă, se folosește conceptul de nivel
de aspirație, care poate acoperi ambele situații.
Acest concept de aspirație are atât o componentă motivațională, cât și una
cognitiv-evaluativă, deoarece este stabilit în funcție de imaginea pe care o are
individul despre propria persoană și despre performanțele obținute anterior în
anumite categorii de sarcini. Acesta este motivul pentru care aceeași notă obținută la
o materie (nota 7, de exemplu) îl face pe un elev foarte fericit, în timp ce pe altul îl
întristează. Cei doi elevi apreciază în mod diferit aceeași notă, deoarece, pe baza
rezultatelor lor anterioare la acea materie, au niveluri diferite de aspirație. Elevul cu
un nivel ridicat de aspirație va considera nota 7 un eșec, în timp ce elevul cu un nivel
scăzut de aspirație va considera nota 7 un succes. Acest lucru înseamnă că oferirea
de feedback elevilor cu privire la rezultatele învățării este un factor motivațional
important care va influența obiectivul propus pentru următoarele etape de învățare.
Cercetările privind variațiile nivelurilor de aspirație au arătat că succesul crește
nivelul, în timp ce eșecul îl scade. Efectele sunt resimțite nu numai pentru aceeași
categorie de sarcini, ci și de la o sarcină la alta. Există însă și diferențe individuale.
Persoanele foarte ambițioase nu renunță la obiectivele lor, chiar dacă au avut un
eșec. Aceste reacții atipice se datorează, pe de o parte, trăsăturilor de personalitate
și, pe de altă parte, mediului familial și educației. Condițiile educaționale din familie și
din școală pot încuraja dorința de autodepășire, ambiția și efortul sistematic, ceea ce
le va permite să își mențină aspirațiile la același nivel, în ciuda unor eventuale
eșecuri.

Motivația învățării

Alături de abilități, energie,efort, motivația este, cea mai importantă variabilă

pentru succesul școlar. Activitatea umană de învățare este profund motivată de
dorința de a satisface nevoile biologice, materiale sociale și spirituale ale naturii
umane.
Încercând să definim aceast concept psihologic, putem arăta că motivația de a
învăța este totalitatea elementelor care însumează ,determină, orientează,
organizează și potențează intensitatea efortului .
 Iar motivația de a învăța poate fi o dorință, un sentiment, un interes, o idee ca
urmare a reflectării în conștiința lor a cerințelor societății în care trăiesc, în raport cu
nevoile.
Cea mai importantă problemă a învățării o reprezintă formarea și dezvoltarea unei
motivații adecvate și dinamice .Aşa cum a concluzionat și Alexandru Roşca:
„Cunoscând natura şi varietatea motivelor, precum şi legile după care ele se
manifestă, putem prevedea, influenţa şi directiva conduita.”
Așadar, la baza activității umane se află un număr infinit de motive, nevoi, impulsuri,
interese, sentimente, aspirații, convingeri etc. Acțiunea și conduita pentru a le
satisface devin motive. Ele aparțin vieții individului și acționează în complexe unitare,
fiecare motiv având o greutate diferită.
Cercetătorii nu au fost întotdeauna capabili să identifice componentele
complexelor motivaționale, să studieze dependențele lor interne și să exprime relația
cauzală, determinată ,între complexe și comportamentul organismului. Pentru a
putea cunoaște și utiliza în mod eficient dinamica motivațiilor în procesul de învățare
școlară, trebuie să ținem cont și de faptul că activitatea umană de învățare nu are loc
aproape niciodată sub impulsul unui singur motiv, ci este determinată și susținută de
motive complexe de forță și intensitate variabilă.
Formarea personalității copilului este strâns legată de dinamica motivelor pentru
care învață.
Astfel, este de înțeles că un proces educațional nu poate avea loc ,decât dacă sunt
identificate motivele învățării și dacă profesorul știe cum să folosească forța acestor
motive în practica instruirii și educării elevilor.
Motivele pentru învățare, ca și motivele pentru orice activitate, se formează sub
influența condițiilor exterioare.
De exemplu: elevul învaţă pentru că doreşte să-i bucure pe părinţi.
Cand scopurile sunt exterioare invăţării (obiecte, rezultate, situaţii) ele pot fi produse
atât de elevii inşişi, cat şi de alţii (profesori, părinţi) şi obţinerea lor constituie un
mijloc de satisfacere a motivelor ce susţin invăţarea.
Toate acestea se referă şi la elev. Dacă el are o dorinţă serioasă de a invăţa, e
foarte posibil să-și atingă potențialul capacităților sale intelectuale. Iar ăn lipsa ei
probabilitatea realizării potenţialităţilor sale, chiar în condiţii favorabile pentru
asimilarea cunoştinţelor, este foarte redusă. Orice profesor poate confirma faptul că
având o motivaţie puternică un elev cu aptitudini medii va realiza performanţe mai
mari la invăţătură decat un elev cu capacităţi
considerabile, dar cu motivaţie moderată. Ca urmare, în condiții identice (nivel de
pregătire fizică, stare de sănătate), gradele diferite de motivație afecteză rezultatele
elevilor.
Dacă in procesul instruirii, interesele naturale devin motivele principale ale
invăţării, atunci copilul este in stare să depună cu plăcere efortul susţinut pentru a
invăţa şi a invinge greutăţile cognitive intalnite, sporind continuu randamentul
muncii sale. Se inţelege că la astfel de activitate elevul nu ajunge dintr-o dată, ci
treptat, folosind la inceput drept stimulente, interesele lui imediate spre a ajunge cu
timpul să-şi intemeieze intreaga activitate de învăţare pe forţa motivatoare a
intereselor lui majore şi fundamentale.
Aşadar cand la baza invăţării stau interesele fundamentale ale copilului atenţia
acestuia sporeşte şi cu toate acestea toate celelalte funcţii de cunoaştere se
intensifică in vederea realizării scopurilor cognitive pentru care elevul vădeşte un
interes deosebit. Dar nu numai funcţiile de cunoaştere şi de atenţie sunt mobilizate şi
susţinute in procesul invăţării ci şi celelalte laturi ale persoanei umane sunt
influenţate.

Învățarea

Învățarea este o activitate cu un grad ridicat de complexitate și care s-a bucurat

de o mare atenție, în special din partea psihologilor Procesul în cunoașterea
tipurilor de transformari prin care se produce evolutia fiintei vii în mediu ,
la toate nivelurile (de la cel bazal , al reflexului conditionat la complexe
procese cognitive ale omului)a contribuit la precizarea semnificației noțiunii
de învatare.
Omul învață cunoștințe și abilități, obiceiuri (bune sau rele), atitudini față de oameni
sau lucruri, valori, interese, gusturi, sentimente, moduri de aplicare a cunoștințelor și
modalități de rezolvare a problemelor.
Învaţarea acoperă aproape toate aspectele vieţii noastre, intervenind nu numai
în stăpânirea unei noi abilitaţi sau a unor probleme ştiinţifice, ci şi în dezvoltarea
emoţională, relaţionarea socială şi chiar în dezvoltarea personalitaţii.Învaţam de ce
trebuie sa ne fie frica , cum să iubim , cum să fim politicoşi, cum să fim intimi ş.a.m.d.
Dată fiind această implicare a învaţarii în viaţa noastra, nu este deloc surprinzător
faptul că au fost deja abordate multe aspecte ale învaţarii; spre exemplu, copilul
învaţă să perceapă lumea din jurul său.

Capitolul 2
Metode și tipologii

Un element foarte important de care trebuie să ținem seama în procesul de

elaborare a unei strategii de motivare a elevilor este și cărei grupe de vârstă ne
adresăm.De cele mai multe ori motivația intrinsecă ocupă un mic procent în procesul
învățării.
De aceea factorul determinant este găsirea unei zone comune de interes între
materia școlară și interesele elevului.
Un astfel de exemplu îl reprezintă viitorii elevi ai clasei I ,care aşteaptă cu
nerăbdare ziua de incepere a anului şcolar.
Motivele lor de bază sunt legate mai mult de dorinţa de a ocupa o nouă
poziţie socială – cea de elev. Pe ei îi atrage faptul că frecventează şcoala, că
sunt elevi, că primesc note. Şi, fapt important, ei vor să inveţe chiar dacă au
o închipuire vagă despre conţinutul şi scopul activităţii viitoare. Anume
dorinţa de a învăţa îl ajută pe elevul din clasa I să insuşească repede şi
destul de uşor primele cerinţe referitoare la noile sale obligaţii, norme de
comportament în clasă, regimul zilei. Fiind întrebaţi de ce vor să înveţe, ei
răspund de obicei: “Ca să pot citi”; “Ca să ştiu multe”. Astfel de răspunsuri
sunt o dovadă a faptului că începe formarea motivelor învăţării. Deşi exprimate naiv,
copilăreşte, însemnătatea acestor motive nu trebuie diminuată.
Spre sfarşitul clasei a III-a – inceputul clasei a IV-a, interesul faţă de invăţătură
al unor elevi incepe să se “stingă”. Copii se obişnuiesc cu şcoala, funcţia de elev îşi
pierde farmecul iniţial, obligaţiile şcolare încep să-i plictisească. Iată de ce
pedagogul nu poate rămane indiferent faţă de motivele de invăţare ale
elevilor, lui revenindu-i sarcina să tatoneze modul cum poate fi dezvoltat
mai eficient potenţialul elevilor, apeland la factorii motivaţionali.
 Un alt factor foarte important pe care trebuie să-l luăm în considerare este și
dezvoltarea copilului.Deoarece acesta trece printr-o perioadă de creștere de continuă
schimbare atât la nivel mental cât și la nivel fizic.
Schimbările hormonale duc la o metamorfoză radicală din punct de vedere mental.
Este greu de controlat un adolescent care este instabil psihic din cauza acestor
tulburări care sunt normale vârstei sale.
În clasele gimnaziale ( V-VIII) încep procesul adolescenței școala devinde un
lucru banal și ăși găsesc alte domenii de interes ,de cele mai multe ori capricioase.
Pentru a-i motiva cu adevărat pe tineri, trebuie să ne bazăm pe motivația lor
intrinsecă, adică pe ceea ce ar alege să facă chiar dacă nimeni altcineva nu ar ști
despre asta. De exemplu, dacă copilul este pasionat de sporturile de echipă, sunt
șanse ca el să fie motivat de competiție. Dacă teatrul sau alte activități bazate pe
performanță le creează interes probabil că sunt motivați de atenție.
Cu o supraîncărcare a timpului petrecut acasă și pe calculator, mulți adolescenți
au format relații nesănătoase cu mediile digitale. Expunerea constantă la știri și
informații negative ar fi putut duce la un sentiment de deznădejde în ceea ce privește
lumea și viitorul lor, așa că un anumit echilibru ar putea fi sănătos.
Rom Harré (1979) a susținut că respectul social este un motiv fundamental
pentru comportamentul uman - niciunul dintre noi nu vrea să pară prost în fața
celorlalți. Același lucru este valabil și pe plan intern - nu ne place să părem ridicoli
nici măcar pentru noi înșine. Ne păstrăm o imagine de ființe rezonabile, de bun simț.
Dacă admiterea unei greșeli sau schimbarea opiniilor noastre în fața unor noi dovezi
ar fi asociate în mintea noastră cu a fi prost sau ridicol, aceasta ar fi o altă sursă de
disonanță cognitivă și am căuta să evităm să ne acceptăm greșeala. Astfel, oamenii
pot ajunge să refuze să admită lucruri care sunt evidente pentru alții, deoarece nu
pot face față disonanței cognitive de a le accepta, părând ridicoli. Cu toate acestea,
dacă pot găsi o metodă de "salvare a aparențelor", acceptând în același timp
informația, adesea recurg rapid la ea.
Rom Harré a considerat că nevoia de respect social este un motivator puternic
al comportamentului uman. El a susținut că oamenii doresc să fie respectați pentru
ceea ce sunt și vor face orice pentru a evita să pară ridicoli sau proști. Harré a
identificat această nevoie ca fiind o nevoie fundamentală în comportamentul social
care se manifestă încă din copilărie.
 Strategii
Strategii și condiții de promovare a motivației școlare de natura familială

Printre cele mai importante se pot mentiona :

- prezența activă a unui grup familial închegat;

- relații familiale bazate pe orientare și cerințe educaționale, cooperare, înțelegere,

respect și ajutor reciproc;

- preocuparea constantă a părinților pentru educația înaltă a copiilor lor (și chiar a
elevilor), pentru un comportament demn, civilizat în familie și în afara ei;

- antrenarea copiilor - elevi (studenți) pentru a desfășura anumite activități casnice și

de altă natură care să nu le diminueze preocuparea pentru învățare;

- condiții de trai favorabile, hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, igienă, sănătate;

-condiții favorabile de învățătură și cultură - locul de studiu, sursele de informare -

manuale, îndrumare, caiete de probleme, inclusiv rechizitele necesare;

- condiții pentru utilizarea activă și profitabilă a timpului liber;

- stimularea spiritului de independență și de inițiativă, înlăturarea tutelei sau a

autoritarismului față de copii - elevi (studenți);

- sprijin în rezolvarea dificultăților de învățare, inclusiv meditații, fără a deveni

supraîncărcat;

- îndrumarea în alegerea anturajului copiilor pentru a-i proteja de influențe negative și

de abateri de la un comportament demn, civilizat și de neglijarea școlii;

- relațiile și contactele directe ale părinților cu școala, cu cadrele didactice, în special

cu directorul școlii, pentru a le cunoaște cerințele și a contribui la îndeplinirea
acestora, în special a celor legate de învățare, de utilizarea timpului liber, de
orientare școlară și profesională.

Strategii și condiții de promovare a motivației scolare de natură psiho-socio-fiziologică

Printre cele mai importante se pot evidentia :

- asigurarea unui organism bine dezvoltat, sănătos, puternic și echilibrat. În

cazul în care situația o impune, tratamentul medical adecvat al eventualelor
deficiențe senzoriale, motorii etc. și al eventualelor boli ale sistemelor organismului,
asigurând condiții de igienă;

- asigurarea unui psihic normal, echilibrat, capabil să dezvolte o activitate

intelectuală, afectivă, volitivă etc., propice unei activități de învățare performante și
eficiente; dacă este cazul, efectuarea unui tratament medical și a unei psihoterapii
adecvate în vederea eliminării unor tulburări nervoase și psihice, cum ar fi unele
posibile stări de impulsivitate, inadaptare școlară și socială, singurătate sau posibile
tulburări de comportament, cum ar fi psihoza;

- asigurarea unor relații interpersonale și sociale valoroase.

Strategii și condiții de promovare a motivației școlare de natură pedagogică

Printre cele mai importante se pot enumera :

- calitatea organizării școlare la toate nivelurile (clasă de elevi, grup de studenți,

școală, facultate, universitate, inspectorate școlare, Ministerul Educației și Cercetării
etc.);

- calitatea și modernitatea conținuturilor învățării (curriculum) și a documentelor

școlare în care acestea sunt vizate (planuri de învățare, programe analitice, manuale
școlare);

- calitatea cadrelor didactice, în sensul deținerii de către acestea a unei înalte și

eficiente pregătiri de specialitate, generale, pedagogice, metodice, moral - civice etc.,
pe baza căreia se manifestă o măiestrie pedagogică deosebită și un tact pedagogic
elevat și dinamic;

- o bază tehnico-materială modernă și completă, necesară activității instructiv-

educative, în care să își găsească locul mijloacele informatice;

- utilizarea unor strategii didactice moderne, care să determine caracterul activ -

participativ și euristic al elevilor (studenților) în actul de învățare și să asigure
legătura dintre teorie și practică și accesibilitatea cunoștințelor, fără a coborî nivelul
științific prevăzut de documente;

- concomitent cu o tratare formală a elevilor (studenților), să fie prezentă în mod activ

și permanent și o tratare individuală și diferențiată a acestora, urmărind valorificarea
la un nivel înalt de performanță a posibilităților individuale ale tinerilor (capacități
intelectuale, aptitudini, interese, aspirații etc.) acordând o atenție sporită celor
supradotați;

- să trateze elevii, și mai ales studenții, ca subiecți ai educației, făcându-i proprii

educatori, capabili de autoinstruire, autoevaluare și feedback;
- Cooperarea sistematică între profesorii diferitelor discipline de predare
interconectate, asigurând unitatea de notare, evitând paralelismele supărătoare și
supraîncărcarea elevilor (studenților);

- relații democratice între elevi, între profesori și elevi, între diriginte și elevii clasei,
între conducerea unității de învățământ și elevi (studenți), dezvoltând în același timp
îndrumări și exigențe corecte, normale, cu cooperare și coabitare, înțelegere, respect
și ajutor reciproc;

- dezvoltarea unor grupuri școlare (de elevi) apropiate, capabile să se manifeste ca

factori educaționali;

- asigurarea unei orientări valoroase și reale, eventual reorientarea școlară și

profesională a elevilor, iar pentru elevi, dezvoltarea dragostei și devotamentului față
de profesia aleasă sau în care se formează ca viitori specialiști;

- formarea de convingeri pentru a obține o pregătire de înaltă performanță, pentru

autodepășire, eliminând pe cât posibil și chiar complet măsurile coercitive;

- realizarea obiectivității și a unei evaluări coerente a rezultatelor școlare și

internalizarea acestei evaluări în vederea educării abilităților de autoevaluare;

- organizarea de concursuri școlare (studențești) interne și internaționale, cu

antrenarea unui număr cât mai mare de elevi (studenți);

- formarea în timpul școlii (facultății) a competențelor necesare pentru o integrare

socială și profesională eficientă și creativă;

- contribuția mass-media și a altor factori educaționali (societăți comerciale, asociații

de tineret, asociații culturale etc.) în susținerea rolului educației, necesitatea creșterii
eforturilor pentru obținerea unei educații de calitate de către toți cei din școli
(facultăți);

- aprecierea favorabilă a societății față de educație, pe care o consideră un domeniu

de prioritate națională și socială, precum și certitudinea că absolventul își va găsi un
loc de muncă adecvat după absolvire.
 Concluzii

Consider că motivația are un rol cheie în tot ceea ce înseamnă dezvoltare,

deoare ideea de străduire ,de efort ,chiar dacă resursele intelectuale cât și fizice
limitează individul sunt benefice deoarece îl familiarizează cu ideea eșecului .Să
accepte eșecul ca parte a procesului de evoluție ,după cum este bine cunoscută și
zicala :”călătoria este mai importantă decât destinația”, este una dintre cele mai
importante trăsături.De multe ori în spatele unei reușite stă multă muncă și deși la
sfârșit vedem rezultatul obținut: fie că vorbim despre perfomanțe în diferite domenii
materializate prin: cupe,medalii,diplome;fie că vorbim despre o promovare,o mărire
de salariu ,etc. ,acestea din urmă nu arată și nenumăratele eșecuri și piedici care au
fost de-a lungul drumului.
 Bibliografie
1. Golu, P. – Motivaţia, un concept de bază in psihologie, Revista de
psihologie, 1985
2. Drăgan, I. şi Anicuţa Partenie – Psihologia invăţării, 1977, Ed. Excelsior,
Timişoara
3. Gaisteanu, Mihaela- Psihologia copilui, 2004, Ed. Polirom
4. Neacşu, I. – Motivaţie şi invăţare, 1979, E.D.P.
5. Chircev, A. – Bazele psihologice ale formării conştiinţei şi conduitei
morale a elevilor, A.
6. Chircev, N. Parelcu, Al. Roşca, B Zorgo, Psihologia pedagocică,
E.D.P.Bucureşti, 1967
7. https://www.scritub.com/profesor-scoala/MOTIVATIA-
SCOLARA72343.php,Motivația școlară,accesat la data de 29.05.2022
8. Iluțiu Roxana Ioana,Motivația învătării la școlarul mic, Universitatea De
Vest „Vasile Goldis” – Arad,2009