UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA FACULTATEA DE ŞTIINŢE

ECONOMICE ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ PROGRAMUL DE STUDII:

MASTERAT
MANAGEMENT ȘI AUDIT ÎN ADMINISTRAȚIE ȘI AFACERI
Departamentul de Specialitate cu Profil Psihopedagogic
Nivelul II Anul II Sem.I

PROIECT LA DISCIPLINA
MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIEI ŞCOLARE

Analizaţi principalele trăsături ale exercitării

funcţiilor managementului în organizaţia şcolară

Profesor indrumator,
Esi Marius

Student,
Vezeteu Vlad

1
 CUPRINS

Introducere

Capitolul I. Managementul în organizația școlară

Capitolul II. Tipuri de manageri în organizația școlară

II.1. Rolurile managerilor în organizația școlară

Capitolul III. Funcțiile managementului în organizația școlară

Capitolul IV: Competențe manageriale în cadrul organizației școlare

Concluzii

Bibliografie

2
 Introducere

În ultima perioadă, managementul învăţământului a dobândit o importanţă tot mai mare,

atât în România, cât şi în societatea europeană, astfel rolul managementului şcolar a devenit o
temă importantă de dezbatere la toate nivelurile. Domeniu prioritar al vieţii sociale,
învățământul, de care depinde omul, pregătit prin studii, nu trebuie să aibă eşecuri. De aceea,
conducerea și eficiența învățământului necesită o fundamentare științifică bazată pe știința
managementului educațional.

Problematica managementului învățământului a devenit semnificativă în mediul social

actual, în care toate aspectele educației încep cu calitatea, eficiența sistemelor și activităților
educaționale. Problemele din managementul educațional se datorează în mare parte schimbărilor
multiple și incapacității actorilor educaționali de a se adapta și accepta aceste schimbări. Urgența
de a soluționa aceste probleme se conturează prin prisma intrării României pe piața muncii
europene și cerințelor U.E. ca învățământul românesc să se integreze la standardele europene
impuse. În dezvoltarea învățământului atât la nivel național cât și european întrebarea importantă
este cea privind tipologia cadrului managerial care este adecvat acestui domeniu.

În sens larg, managementul este activitatea complexă de concepere, pregătire, organizare,

coordonare și administrare a elementelor implicate în atingerea unor obiective. Managementul
reprezintă un proces conștient de conducere și coordonare a acțiunilor și activităților individuale
și de grup, precum și de mobilizare și alocare a resurselor unei organizații (umane, materiale, de
spațiu și de timp) în vederea îndeplinirii obiectivelor acesteia în concordanță cu misiunea,
finalitățile și responsabilitățile sale economice și sociale.

Mult timp restrâns doar la zona economică, termenul și-a extins în ultimele decenii
aplicabilitatea și în alte domenii, printre care și cel al educației și învățământului în care se
regăseşte cu toate elementele, dimensiunile şi funcţiile pe care le îndeplineşte în oricare altă sferă
sau domeniu, având însă particularităţile sale, determinate de specificul activităţii didactice. Prin
urmare, managementul educaţional se referă la teoria şi practica managementului general,
aplicate sistemului şi procesului de învăţământ, organizaţiilor şcolare şi claselor de elevi.

3
 Capitolul I. Managementul în organizația școlară

Managementul educației reprezintă pe de o parte o metodologie de abordare globală,

optimă, strategică a activității de educație, iar pe de altă parte un model de conducere a unității
de bază a sistemului de învățământ.

Activitatea de management în organizația școlară, privită ca activitate psiho-socială

specifică de conducere superioară, globală, optimă, strategicaă, poate fi proiectataă și realizată la
toate nivele de funcționare:
 nivelul de vârf (M.E.C.);
 nivelul intermediar (inspectoratele școlare teritoriale);
 nivelul de bază (unități de învățământ: școala, universitatea), managementul organizației
școlare și managementul universitar;
 nivelul clasei, managementul clasei de elevi;

Activitatea de conducere globală, optimă, strategică a sistemului de învățământ se

realizează prin acțiuni principale, precum: informarea managerială, evaluarea managerială și
comunicarea managerială.

Funcțiile managementului pedagogic evidențiază contribuțiile conducerii organizației

școalare la îndeplinirea obiectivelor sistemului de învățământ. Funcțiile angajează
toate acțiunile manageriale: informarea, evaluarea, comunicarea și toate operațiile de control
necesare pentru măsurarea cantitativă și aprecierea calitativă a sistemului de învățământ în
termeni de diagnoză și prognoză, finalizate în decizia pedagogică.

Managementul educațional se referă la totalitatea activităților de conducere

organizațională din învățământ și la toate nivelurile:
 clasa (de către profesori, cadrele didactice);
 școala (de către directori și consilii de conducere);
 sistem de învățământ în plan regional sau teritorial (inspectorate școlare județene)
 național (managerii din ministerul de resort) ;

În această viziune, educația este un fel de companie condusă de unul sau mai mulți
manageri. Date fiind însă finalitățile sistemului de învățământ, complexitatea procesului
educațional, varietatea și amploarea resurselor implicate și specificitatea produsului final care nu
este unul concret și palpabil, managementul educațional are un specific aparte pronunțat,
evidențiat, în principal, prin ceea ce teoreticienii numesc componenta umană a procesului și o
plasează în centrul și la baza organizației școlare. Drept consecință, managementul educațional
trebuie să fie într-o mai mare măsură artă decât știință, pentru că nu este numai un serviciu oferit
oamenilor (ca subiecți exteriori ai procesului), ci pătrunde în ființa lor internă, provocând o
schimbare a ființei lor psiho-intelectuale.

Managementul organizației școlare este ”ştiinţa şi arta de a pregăti resursele umane, de a

forma personalităţi, potrivit unor finalităţi acceptate de individ şi de societate sau o anumită
colectivitate. El cuprinde un ansamblu de principii şi funcţii, de norme şi metode de conducere

4
care asigură realizarea obiectivelor sistemului educativ (în ansamblu sau la nivelul elementelor
componente), la standarde de calitate şi eficienţă cât mai înalte.” (Ioan Jinga)

Managementul organizației școlare se manifestă la diferite niveluri:

 macro, managementul sistemului de învăţământ şi al procesului de învăţământ, pe ţări şi
pe niveluri: european, naţional, local;
 intermediar, managementul organizaţiilor şcolare, care se referă la coordonarea
structurilor educaționale de către managerii de vârf din învăţământ, de la ministru la
director de şcoală;
 micro, managementul claselor de elevi care analizează modurile de organizare a lecţiilor
şi a claselor de către managerii operaţionali din învăţământ (profesorii).

Problematica managementului educațional are o semnificație deosebită în contextual

societății moderne constituită dintr-un ansamblu de organizaţii care reglementează sau facilitează
aproape toate aspectele existenţei umane. În acest context, este tot mai larg acceptată ideea că
școala trebuie analizată ca un tip complex de organizație, un sistem cu un set de obiective
proprii, cu o anume distribuire a puterii și autorității, cu funcții și responsabilități specifice,
format din părţi integrate necesare care-i permit să funcționeze în încercarea de a-și îndeplini
obiectivele.

Prin urmare, nivelurile la care se manifestă managementul într-o unitate de învăţământ

sunt aceleași ca în cadrul oricărei organizații funcționale și anume:
 managementul de vârf , top management (nivelul conducerii);
 managementul pe domenii, middle management (nivelul comisiilor/catedrelor/
compartimentelor);
 managementul clasei, first level management (nivelul colectivelor de elevi);

Capitolul II. Tipuri de manageri în organizația școlară

În acest sens, literatura de specialitate prezintă următoarea ordine a tipurilor de manageri

în organizația școlară:
 educatoare, învățător, profesor: conduce activitatea didactică la nivelul unui colectiv,
clasă sau grupă;
 profesorul- diriginte: conduce activitatea educativă la nivelul unei clase sau grupe de
elevi;
 profesorul- logoped: conduce procesul de formare a limbajului și de asistență
psihopedagogică specifică elevilor și părinților la nivel teritorial și județean prin centrele
logopedice și la nivel interșcolar prin cabinete logopedice;
 profesorul- consilier: conduce activitatea psihopedagogică a elevilor, cadrelor didactice
și părinților la nivel teritorial-județean prin centrele de asistență psihopedagogică și la
nivel interșcolar, prin cabinetele de asistență psihopedagogică;
 profesorul- metodist: conduce activitatea metodică la nivel teritorial și județean prin
Casele corpului didactic și la nivel interșcolar prin comisiile și catedrele metodice;
 profesorul- director: conduce activitatea unei unități de învățământ la nivel global;

5
  profesorul-inspector școlar: conduce inspecțiile de diferite tipuri: școlară, generală,
teritorială;
 profesorul- învățământ superior: preparator, asistent, lector, conferențiar, profesor;
 professor- manager învățământ superior: rector, prorector, decan, prodecan, șef catedră,
director, director adjunct, secretar științific.

Activitatea managerială a cadrelor didactice este orientată de mai multe principii:

a. principiul eficienței activității manageriale, realizat pe baza aplicării metodelor de

informare și elaborare a deciziilor, de activizare a personalului în stabilirea deciziilor, de
stimulare a inițiativei și a muncii operative de conducere, prin obiecțiile precise de
îndrumare și control, administrativ bugetare;
b. principiul conducerii participative și al unității de acțiune a tuturor factorilor care
cooperează la realizarea obiectivelor manageriale, pe baza cunoașterii temeinice a unității
școlare;
c. principiul organizării și programării raționale a tuturor activităților manageriale, în
funcție de obiective;
d. principiul conducerii dinamice, pe baza unui stil eficient și al respectării unor norme de
conduită: responsabilitate, prestigiu, autoritate, ordine, disciplină, motivație, stimulente
morale și financiare, satisfacții profesionale, etc.
e. principiul inovării permanente a metodelor și tehnicilor manageriale, a metodelor de
predare-învățare-evaluare, de cercetare științifico-metodică și de inovare a
învățământului.

II.1. Rolurile managerilor în organizația școlară

Din cercetările efectuate în domeniu (de exemplu, cele ale lui Henry Mintzberg) s-a
observat că managerii dedică o mare parte a timpului lor comunicării - întâlnirilor, convorbirilor
telefonice, rezolvării corespondenţei etc. și că aceștia au anumite responsabilități (în cadrul
organizaţiei pe care o conduc sau în afara ei) care nu se încadrează în totalitate în categoria
funcţiilor manageriale. Concluzia acestor studii a fost aceea că activităţile desfăşurate de un
manager definesc trei categorii de roluri, fiecare dintre aceste grupuri fiind divizate în subroluri:

 Roluri interpersonale
o Reprezentare
o Lider
o Liant

 Roluri informaţionale
o Monitor
o Diseminare
o Purtător de cuvânt

 Roluri decizionale
o Antreprenor
o Mediator

6
 o Distribuitor de resurse
o Negociator

Fiecare dintre cele 10 roluri manageriale are importanța sa în ansamblul activității

personalului cuprins în structurile de conducere, astfel:
a. Reprezentare: participarea la ceremonii, întâlniri oficiale, evenimente etc. Deși pare a nu
avea o însemnătate prea mare, acest rol consumă o parte importantă din timpul unui
manager.
b. Lider: stabilirea unui climat de muncă în care angajații lucrează împreună la un nivel
optim pentru atingerea obiectivelor organizației. Este un rol foarte important al
manageruluideoarece implică interacțiunea cu personalul și abilități complexe.
c. Liant: menținerea de relații și contacte în afara departamentului său de lucru, cu alţi
manageri din alte departamente ale aceleiaşi organizaţii sau din alte organizaţii.
d. Monitor: identificarea și selectarea celor mai utile și relevante informații din
multitudinea de surse formale și informale (rapoarte, minute, mass media, reviste de
specialitate, zvonuri etc.). Managerii care nu reuşesc să îndeplinească acest rol în mod
corect se lasă influenţaţi de surse de informaţii care nu sunt de încredere, sunt copleşiţi de
un volum foarte mare de informaţii care le consumă un timp foarte preţios şi iau decizii
inadecvate.
e. Diseminare: transmiterea unor informații relevante, a valorilor și credințelor organizației
către personalul organizației astfel încât să existe o bună comunicare la toate nivelurilor.
f. Purtător de cuvânt: autoritatea de a vorbi ca reprezentant al organizaţiei.
g. Antreprenor: promovarea schimbării la nivelul organizației, punerea în practică a unor
idei noi, identificarea de noi oportunități și demararea de noi proiecte. Este cel mai
important rol decizional al unui manager, implicând și asumarea riscurilor unor decizii
majore care produc/ sau nu schimbări importante în avantajul organizației.
h. Mediator: reducerea tensiunilor și a conflictelor și rezolvarea situațiilor de criză care apar
la diverse niveluri ale organizației.
i. Distribuitor de resurse: alocarea corectă a resurselor (bani, timp, echipament, forţă de
muncă şi spaţiu) conform unor criterii obiective și nevoilor identificate
j. Negociator: luarea unor decizii în situații în care se negociază aspecte legate de resurse,
contracte, fuziuni etc.

Capitolul III. Funcțiile managementului în organizația școlară

Funcţia de management reprezintă o activitate îndreptată către un anumit scop, specifică

din punct de vedere al caracterului său şi care, în interacţiune cu alte activităţi, este obiectiv
necesară pentru conducerea eficientă a organizaţiei. Tipologia cea mai frecvent utilizată (după
modelul creat de cercetătorul Henry Fayol2) stabilește următoarele funcţii ale managementului:
funcţia de previziune/ planificare, funcţia de organizare, funcţia de coordonare, funcţia de
antrenare – motivare, funcţia de control/ evaluare.

Previziunea (planificarea) reprezintă ansamblul acțiunilor și deciziilor prin care

se stabilesc obiectivele fundamentale, componentele sale, resursele ce trebuie mobilizate și
modalitățile de realizare ale acestora. Planificarea se referă la procesele globale și specifice prin

7
care sunt determinate obiectivele școlii, componentele politicilor educaționale, resursele,
strategiile de orientare pentru managerii educaționali și evaluarea realizării obiectivelor
proiectate la nivelul întregii oraganizații țcolare. Ioan Boboc identifică mai multe subetape ale
planificării:
- analiza planurilor educaționale manageriale anterioare
- diagnoza stării existente
- controlul organizării planurilor
- evaluarea
- feedback-ul

În raport cu “orizontul” perioadei la care se referă previziunea, putem distingem trei

tipuri de activități previzionale:
a) Prognoza, este previziunea pe termen lung (10 ani), ce se caracterizează în studii de prognoză,
pe baza cărora se adoptă deciziile strategice la nivel ierarhic superior. Are un caracter orientativ
și un grad mare de generalizare, urmărind sesizarea unor caracteristici de evoluție ale
fenomenelor socio-educaționale;

b) Planificarea, desemnează previziunea pe termene medii și scurte (de la câțiva ani până la un
semestru sau chiar mai puțin), al cărei produs este planul. Structura planului cuprinde: obiective,
activități, responsabilități, termene, modalități de control și evaluare;

c) Programarea, care se referă la perioade foarte scurte (săptămână), descriind foarte amănunțit
acțiunile ce vor fi întreprinse, precum și mijloacele și resursele utilizate pentru realizarea
planului.

Previziunea (planificarea) trebuie privită în strânsă interdependență de celelalte funcții ale

managementului, succesul ei depinzând de implementarea, organizarea și evaluarea optimă a
procesului managerial din clasa de elevi.

Organizarea, ca funcție a managementului, desemnează ansamblul acțiunilor prin care

se asigură conținutul instrumental al planificării, precum și utilizarea rațională și eficientă a
resurselor procesului educațional (umane, materiale, didactice, financiare și informaționale).
Organizarea are drept scop funcționarea optimă a procesului instructiv-educativ și a instituției
școlare în ansamblu.

Se aplică în trei domenii distincte:

- organizarea activităților didactice și a funcțiilor de conducere;
- organizarea admnistrativă și stilul de organizare în luarea deciziilor;
- munca în echipă;
Organizarea intervine mai ales atunci când activitatea nu se poate desfașura potrivit
regulamentelor de organizare și funcționare, având un caracter inedit.

Coordonarea personalului reprezintă un ansamblu de interacțiuni prin care se realizează

legătura dintre structura organizatorică, tehnologia, obiectivele și resursele umane ale unei școli,
precum și armonizarea deciziilor și acțiunilor unităților structurale, în vederea realizării
obiectivelor stabilite. Coordonarea se realizează prin instruirea periodică a subordonaților, prin

8
motivarea personalului, pentru ca aceștia să reacționeze optim la comanda și la actul de
conducere propriu-zis. O bună coordonare necesită existența unui flux informațional capabil să
transmită rapid și nedistorsionat la toate și între toate unitățile structurii organizatorice.

La nivelul scolii, coordonarea efectuată de director, se realizează și se dezvoltă, în

principal, prin:
 instruire , vizează pregătirea și perfecționarea managerilor din învățământ, prin cursuri
complete pentru pregătirea viitorilor manageri sau de durată variabilă, pentru managerii
școlari în exercitiul funcției de coordonator;
 motivarea personalului de a realiza obiectivele organizației. Ea vizează calitatea vieții în
organizație, obținerea de beneficii pe bază de performanțe, realizarea unei cariere
profesionale pe bază de merit;
 conducerea propriu-zisă;

Motivarea și instruirea personalului didactic sunt principalele instrumente manageriale

care eficientizează coordonarea în școală.

Motivarea, antrenarea se realizează prin comandă și prin motivare și constă în

capacitatea managerului de a-i convinge, de a transmite o anumită concepție, de a-i determina pe
subordonați să participe activ, responsabil și creator la îndeplinirea sarcinilor ce le revin.

Motivarea reprezintă fundamentul antrenării, interesele personale ale membrilor

interferând cu cele ale organizației, aceștia fiind astfel cointeresați să contribuie la realizarea
eficientă a obiectivelor derivate ce le revin.
Pentru ca procesul antrenării să fie eficient este necesar ca motivarea subordonaților să
fie realizată:

 gradual, satisfacerea în mod succesiv a intereselor personale, dar în strânsă concordanță

cu eficiența activității sale;
 diferențiat, ținându-se cont de interesele personale sau de grup;

 complex, prin combinarea alternativă a stimulentelor moral spirituale cu cele materiale,

în funcție de situația concretă;

Coordonarea personalului reprezintă un ansamblu de interacțiuni prin care se realizează

legătura dintre structura organizatorică, tehnologia, obiectivele și resursele umane ale unei școli,
precum și armonizarea deciziilor și acțiunilor unităților structurale, în vederea realizării
obiectivelor stabilite.

Coordonarea se realizează prin instruirea periodică a subordonaților, prin motivarea

personalului, pentru că aceștia să reacționeze optim la comanda și la actul de conducere propriu-
zis. O bună coordonare necesită existența unui flux informațional capabil să transmită rapid și
nedistorsionat la toate și între toate unitățile structurii organizatorice.

La nivelul școlii, coordonarea efectuată de director, se realizează și se dezvoltă, în

principal, prin:

9
  instruire, vizează pregătirea și perfecționarea managerilor din învățământ, prin cursuri
complete pentru pregătirea viitorilor manageri sau de durată variabilă, pentru managerii
școlari în exercițiul funcției de coordonator;
 motivarea personalului de a realiza obiectivele organizației. Ea vizează calitatea vieții în
organizație, obținerea de beneficii pe bază de performanțe, realizarea unei cariere
profesionale pe bază de merit;

 conducerea propriu-zisă;

Motivarea și instruirea personalului didactic sunt principalele instrumente manageriale

care eficientizează coordonarea în școală.

Evaluarea și controlul, au drept scop verificarea ritmică a îndeplinirii sarcinilor,

remedierea operativă a disfuncțiilor și promovarea experienței pozitive. Pentru ca evaluarea să
fie corectă, sunt necesare standarde aplicate cu consecvență, care să poată fi măsurate. O
evaluare corectă se bazează pe indicatori obiectivi.

Controlul reprezintă acțiuni inopinante sau periodice prin intermediul cărora conducerea
internă, organele tutelare sau alte organisme specializate urmăresc rezultatele procesului,
identificând nivelul de performanță, modul în care sunt îndeplinite obiectivele fundamentale și
cele derivate de către fiecare unitate structurală implicată în procesul educațional.

Controlul trebuie efectuat în mod gradat, putând lua următoarele forme:

 control preventiv, realizat cu scopul de a preveni posibilele deficiente, erorile posibile și

previzibile;
 controlul de îndrumare, care are drept scop remedierea unor deficiente constatate;

 controlul coercitiv, care asigură corectarea abaterilor de la traseul inițial centrat pe

obiective, în cazul sistemelor sociale.

Indiferent de nivelul la care se exercită, funcțiile controlului pot fi considerate

următoarele:

 Funcția de supraveghere a funcționării sistemului, subsistemelor, instituției sau procesului

de învățământ;
 Funcția de conexiune inversă (informativă) oferă managerului informații despre modul de
receptare a dispozițiilor transmise subordonatilor;

 Funcția preventivă, de prevenire a eventualelor situații de criză educațională;

 Funcția de corectare și perfecționare.

Evaluarea, din perspectiva managerială, evaluarea reprezintă ansamblul metodelor,

procedeelor și tehnicilor cu ajutorul cărora se stabilește măsura în care scopurile și obiectivele

10
dintr-o etapă managerială dată au fost atinse. Evaluarea poate fi atât cantitativă (măsurarea), cât
și calitativă (aprecierea valorică).

Încercând o sintetizare a unor activități educaționale conexe, unii autori identifică doar trei
funcții manageriale:

1) funcția de planificare- organizare a sistemului de învățământ;

2) funcția de orientare metodologică a procesului de învățământ;
3) funcția de reglare-autoreglare a sistemului și a procesului de învățământ;

Managerul școlar își va subordona întreaga activitate nevoii de a educa și de a forma

tineri în acord cu opțiunile lor și cu interesele societății. Notele esențiale ale unui management
educațional rațional, eficient și pragmatic ar fi:
 capacitatea de a asigura functionarea optima a institutiei scolare privita ca
sistem educational ;
 realizarea unei eficiente scolare prin stimularea initiativelor, organizarea coerenta a
activitatilor si satisfacerea motivata a optiunilor;
 asigurarea uni mediu participativ in organizarea, desfasurarea si evaluarea procesului
didactic;
 adaptarea continutului procesului didactic factorilor noi care intervin, precum si dinamicii
sociale;
 considerarea elevului drept subiect activ al educatiei;
 luarea deciziilor in timp util si aplicarea lor cu fermitate si responsabilitate.

Capitolul IV: Competențe manageriale în cadrul organizației școlare

Competenţa managerială se evidenţiază prin capacitatea conducătorilor de a-şi îndeplini

activităţile specifice la standardele adoptate de organizaţie. Complexitatea, diversitatea şi
intensitatea activităţii managerului diferă în funcţie de poziţia în nivelul ierarhic,
compartimentul/ domeniul de activitate, profilul şi dimensiunea organizaţiei. În mediul
educațional, succesul demersului managerial este condiționat de deținerea de către cadrele
didactice a următoarelor categorii de competenţe:

1. Competenţe de comunicare şi relaţionare:

o selectarea căilor şi mijloacelor de comunicare adecvate în vederea eficientizării
demersului managerial;
o adaptarea la situaţii neprevăzute pentru rezolvarea operativă a problemelor;
o soluţionarea situaţiilor conflictuale, în urma investigării, prin mediere şi negociere, în
vederea asigurării unui climat de încredere şi responsabilitate.

2. Competenţe psiho-sociale:
o valorizarea competenţelor individuale şi de grup ale interlocutorilor, cu scopul ,stabilirii
unei comunicări eficiente;

11
o adoptarea unui comportament adecvat în raporturile cu interlocutorii pentru realizarea
unui climat de colaborare;

3. Competenţe de utilizare a tehnologiilor informaţionale:

o sintetizarea informaţiei pentru crearea unei baze de date utile actului managerial;
o valorificarea informaţiilor din baza de date în vederea luării deciziilor în concordanţă cu
realităţile specifice mediului educaţional;
o utilizarea tehnicilor şi tehnologiilor informaţionale computerizate pentru eficientizarea
activităţii şi asigurarea calităţii acesteia;

4. Competenţe de conducere / coordonare şi organizare:

o proiectarea activităţilor în vederea realizării unui demers educaţional de calitate;
o organizarea activităţilor în vederea realizării obiectivelor din planul managerial;
o coordonarea procesului instructiv-educativ pentru realizarea progresului şcolar;
o gestionarea actului decizional prin asumarea răspunderii sau delegarea responsabilităţilor
în cadrul grupurilor de lucru;

5. Competenţele de evaluare:
o stabilirea obiectivelor şi criteriilor de evaluare cu respectarea principiilor calităţii totale;
o utilizarea tehnicilor şi instrumentelor de evaluare specifice procesului educaţional;
o evaluarea demersului educaţional în scopul identificării necesarului de formare a
personalului;

6. Competenţele de gestionare şi administrare a resurselor:

o gestionarea resurselor materiale şi financiare în funcţie de priorităţile planului managerial
cu respectarea legislaţiei generale şi specifice:
o gestionarea actului decizional prin asumarea răspunderii sau delegarea responsabilităţilor
în cadrul grupurilor de lucru;
o selectarea resurselor umane potrivit specificului unităţii

7. Competenţe care vizează dezvoltarea instituţională:

o analizarea contextului educaţional în care funcţionează instituţia în vederea proiectării
unei strategii adecvate de dezvoltare instituţională;
o proiectarea strategiei de dezvoltare instituţională;
o promovarea valorilor naţionale şi europene în educaţie prin programe şi parteneriate.

8. Competenţele care vizează managementul propriei persoane:

o evaluarea propriei activităţi în scopul creşterii calităţii actului managerial;
o selectarea traseului propriu de formare pentru dezvoltarea carierei în concordanţă cu
aspiraţiile personale şi cu specificul instituţiei.

12
 Concluzii

Managementul educaţiei reprezintă teoria şi practica, ştiinţa şi arta proiectării, organizării,

coordonării, evaluării, reglării elementelor activităţii educative (nu numai a resurselor), ca
activitate de dezvoltare liberă, integrală, armonioasă, a individualităţii umane, în mod permanent,
pentru afirmarea autonomă şi creativă a personalităţii sale, conform idealului stabilit la nivelul
politicii educaţionale.

Managementul educaţional ar reprezenta o metodologie de abordare global, optimă,

strategică a activităţii de educaţie, dar nu şi un model de conducere a unităţii de bază a sistemului
de învăţământ, aplicabil la nivelul organizaţiei şcolare complexe.

Managementul educaţional întâmpină dificultăţi în asigurarea ţinutei sale ştiinţifice,

raţionale şi creative, datorită caracteristicilor specifice educaţiei: ca proces, acţiune, relaţie,
determinare, diversificare, realitate socială specială, rezultat al variatelor influenţe, definire în
perspectivă, un specific axiologic, determinat şi psihologic – subiectiv, permanenţa intervenţiilor
şi relaţia obiectiv – subiectivă, educatul ca obiect şi subiect.

Bibliografie

1. Blendea, P., (2008), Şedinţe reuşite. Sfaturi şi situaţii. Ed. Didactică Publishing House,
București
2. Iosifescu Ş., ed. coord., (2000), Manual de management educaţional pentru directorii de
Şcoli, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, ProGnosis, București
3. Iosifescu Ş., ed. coord. ,(2001), Management educaţional pentru instituţiile de
învăţământ, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Tipogrup press, Buzău
4. Măntăluţă, O., coord., (2006), Managementul calităţii în administrarea educaţiei la nivel
local şi regional, Ed. ISE, București
5. Măntăluţă, O., (2011). Corelaţia dintre managementul financiar şi cultura
organizaţională, Atelier Didactic, București
6. Măntăluţă, O., (2012), Dezvoltarea profesională a personalului de conducere al
unităţilor şcolare de nivel preuniversitar printr-un program complex de consiliere şi
asistenţă în mediu online, Ed. ISE, București

13
7. Mihail, T.M., (2012), Managementul performării procalitative a competenţialităţii
personalului de conducere şcolară, Ed. ISE, București
8. http://www.businessdictionary.com/definition/organizational-culture.html.
9. http://www.merriam-webster.com
10. www.dur.ac.uk/.../riskmanagementstrategy/
11. http://stevenmsmith.com/what-is-leadership/

14