TROFIN (CĂS JITARU) MIRABELA ELENA

ISTORIA PSHIHOLOGIEI
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE
ANUL I – GRUPA I
TROFIN (CĂS. JITARU)MIRABELA ELENA

1
 TROFIN (CĂS JITARU) MIRABELA ELENA

TEMA NR. 1
Precizați care sunt principalele puncte de divergență dintre școala gestaltistă și cea bihavioristă.

Behaviorismul este una dintre paradigmele psihologieie, dezvoltat de către psihologul american Jhon
B. Watson (1878-1958) ,care schimbă viziunea asupra obiectului acesteia eliminând problema conștientului
și a inconștientului din psihologie, iar singurul obiect al acesteia rămânând comportamentul.După Watson,
atât psihologii funcționaliști cât și cei psihanaliști nu au făcut psihologie într-un mod științific. Stările
mentale nu sunt accesibile în mod direct, de aceea este greu de susţinut existenţa lor obiectivă. De asemenea,
metoda folosită până atunci, introspecţia era la fel de vulnerabilă la acuzaţia de subiectivitate ca de altfel şi
“obiectul“ pe care se presupunea că introspecţia îl poate surprinde. Watson remarca acumularea unui număr
extrem de mare de studii asupra comportamentului animal şi afirma că ştiinţa psihologică se află în faţa unei
dileme extrem de serioase. Fie ea va continua să se dezvolte pe vechile coordonate care, după părerea lui
Watson erau total inadecvate, studiind presupuse procese psihice interne şi, în acest caz se va produce o
ruptură între psihologia mentalistă şi cea a comportamentului, fie va avea loc o schimbare radicală care va
duce la o redefinire a psihologiei pe noile coordonate ale noului obiect, comportamentul.
Aşa cum legile selecţiei naturale descoperite de Darwin se aplică tuturor speciilor, omul constituind un
caz particular care se supune aceloraşi principii, aşa şi legile comportamentului pe care noua psihologie era
invitată să le descopere, trebuie să aibă o generalitate care să depăşească specificul psihicului uman,
încadrându-se în rândul legilor universale şi imuabile ale vieţii. “Totul este redus la cele trei organizări
comportamentale.Numai în felul acesta credea Watson, psihologia poate fi scăpată de coșmarul
subiectivismului; numai astfel ea va putea fi tranformată într-o știință pozitivă, obiectivă comparabilă cu
celelalte științe ale naturii”(Zlate, 2009,p.31). Cele trei calse comportamntale despre care se face vorbire
sunt: viscerale (prin acestea se exteriorizează emoțiile), motorii(înglobează comportamente posturale,
locomotorii, manipulative) și laringeale (comportamentele verbale)
Obiectivele unei asemenea științe a comportamentului se rezumă la două genuri de predicții:știind
stimulul să prezici răspunsul și invers. “Tot ceea ce se interpune între S și R este neavenit și trebuie deci
ignorat sau înlăturat ”
Există o tendință clară în doctrina behavioristă de a adopta metodele științelor naturale.Un psiholog
trebuie să se limiteze întotdeauna la datele științelor naturale, credea Watson, așa că în laboratoarele lor erau
premise metode strict obiective de cercetare.
Dezamăgit de faptul că Watson nu a reuşit să propună o metodă eficientă de cercetare a
comportamentului, Burrhus Skinner (1904-1990), unul din cei mai influenţi psihologi ai secolului XX, a luat
ca model pentru cercetările lui, metoda condiţionării clasice a lui I. Pavlov. Dar succesul lui Skinner a
constat în faptul că a reuşit să rescrie în întregime principiile ce stau la baza procesului învăţării.
Skinner a demonstrat că prin recompensări succesive doar a acelor comportamente dorite de el,
animalele pot fi învăţate chiar comportamente deosebit de complexe care se credea că pot fi realizate doar de
oameni.

2
 TROFIN (CĂS JITARU) MIRABELA ELENA

Transformând condiţionarea clasică de tip S (stimul)-R (răspuns) în condiţionare a operantului de tip R

(răspuns)-S (stimul), teoria lui Skinner a devenit cunoscută ca teorie a conexiunii inverse. Pe scurt, această
teorie susţine că organismele, între care se încadrează şi cel uman sunt în mod spontan şi natural active, iar
atunci când apare recompensa, aceasta devine adevăratul stimul care produce întărirea, adică învăţarea.
Acţionând ca nişte căutători de recompense, ne modelăm comportamentul în funcţie de acele recompense pe
care mediul este dispus să ni le ofere.
Invăţarea stimul răspuns implica doua categorii majore de învăţare:condiţionarea clasică și
condiţionarea operantului.Ambele tipuri de comportament au la baza condiţionarea – proces de elaborare a
unui reflex condiționat.Reflexul condiționat –acele reacții ale organismului care sunt declanşate nu de
stimulul lor specific,ci de stimuli a căror acţiune a fost asociată în mod constant cu stimulul
specific.Condiţionarea clasică este o forma de învăţare în care un stimul neutru generează un răspuns după ce
a fost asociat cu un stimul ce în mod natural declanșează acea reacție.
Condiţionarea operantului se produce atunci când un răspuns operant este urmat de o consecinţă
dorită, o recompensă și se bazează pe ideea că probabilitatea ca un comportament să se repete depinde de
consecinţele acestuia. Organismul desfăşoară o acţiune întâmplătoare urmată uneori de pedeapsă, alteori de
recompense, devenind astfel o acţiune conditionată. Organismul trebuie să emită un răspuns pentru a
declanșa întărirea. Întărirea e orice ce va determina creșterea probabilităţii reapariţiei răspunsului respectiv,
atât frecvenţa , durata cât și intensitatea acestuia.
Ea poate fi pozitivă sau negativă(ceva placut apare –iei note mari continuii să înveţi pentru că primești
bursă sau ceva neplacut dispare:iei note mari și nu mai platesti facultatea),.Trebuie făcută diferenţa între
întărire negativă și pedeapsă. Pedeapsa scade probabiliatea realizării unui comportament(dacă nu treci un
examen nu poți sa participi la mărire de notă).Deasemenea trebuie făcută diferența între recompense și
intarire, recompensa având valență pozitivă, pe când întarirea poate fi atât pozitivă cât și negativă. Există
câteva condiţii pe care o întărire trebuie să le îndeplinească:să succeadă comportamentul, să aibă un impact
direct asupra lui, e dependentă de context. Întăririle trebuie adecvate în funcție de personalitatea
fiecăruia.Întaririle positive pot fi casificate în câteva categorii:întăriri sociale(lauda,aprobarea,conferirea unor
privilegii), numite și întăriri naturale; întariri simbolice (acordarea de buline copiilor); activităti(jocuri) și
întăriri materiale (dulciuri,jucarii)
În fucție de gradul de necesitate pentru organism, întăririle se mai clasifică și în primare (fiziologice)
și secundare. În funcție de motivație ele pot fi intrinseci sau extrinseci. În ceea ce privește acordarea întăririi
aceasta se poate realize in mod continuu (cu scop de formare a unui comportament) sau intermittent (cu scop
de mentinere a unui comportament), în rații fixe , dupa fiecare comportament,sau în rații variabile, la
anumite intervale.
O alta delimitare trebuie făcută între extincție și pedeapsă. În cazul extincției nu mai există contingenta
între întărire și comportament,ci acesta se stinge pentru că nu se mai justifică.Pentru ca extincția să
funcționeze este necesar ca înainte să avem o situație de comportament întărit.

3
 TROFIN (CĂS JITARU) MIRABELA ELENA

În afara refexelor condiţionate clasice s-au obţinut și condiţionări datorate imitaţiei.Acest fenomen
este frecvent la om,mai ales la copil,care imită cu ușurinţă gesturile,vorbele,expresiile adultului. Imitaţia
uşurează mult învăţarea,în special în domeniul priceperilor motorii,al mânuirii uneltelor.
O a doua categorie de reflexe sunt cele stabilite între doi excitanți ambii indiferenți.Astfel de exemplu
de fiecare dată când profesoara vorbeşte despre capacitatea de percepere a vremii și arată spre geam și ne
uitam la nori ,la soare și altădată să scoatem mâna pe geam să vedem cât de frig este, la un momentat vom
realiza ambele mişcări, dezvoltandu-se un refex de orientare, o legătură temporară între cele doua. În cazul
omului,multe legături temporare ,obținere multor cunoștinţe se bazează pe reflexul curiozităţii,al interesului
de cunoaştere.
Cele mai importante critici aduse behaviorismului se referă la ignorarea unor aspecte inobservabile dar
importante ale comportamentului uman (emoţii, conştiinţă, motivaţie, procese inconştiente) şi discreditarea
proceselor psihice care nu pot fi studiate experimental (sentiment, voinţă, motivaţie).
Conştiinţa nu este decât o funcţie fără rol cauzal şi, prin urmare, inutilă în explicarea
comportamentului.
Reprezentanţii gestaltismului s-au numărat printre cei mai acerbi critici ai behaviorismului. În
conformitate cu psihologia gestaltistă, putem înţelege cel mai bine un fenomen psihic atunci când îl
considerăm un întreg organizat, structurat şi nu atunci când îl descompunem în părţi mai mici. De fapt,
mişcarea gestaltistă a fost o reacţie nu numai împotriva tendinţei behaviorismului de a înţelege
comportamentul în termeni de condiţionare, ci şi la tendinţa structuralismului de a analiza procesele mentale
ca senzaţii elementare. Principiul „întregul este diferit de suma părţilor sale” rezumă perspectiva
gestaltismului. Pentru a înţelege percepţia unei flori, de exemplu, trebuie să luăm în considerare întreaga
experienţă. Nu putem înţelege o astfel de percepţie numai în termeni de forme, culori, mărimi etc.
Contribuţia majoră a psihologiei gestaltiste a fost adusă la studiul percepţiei formelor (Köhler, 1940) şi a
insight-ului (Köhler, 1927; Wertheimer, 1945, 1959), un aspect al rezolvării de probleme.
În cadrul acestei școli conceptul de formă capătă o importanță majoră. Orice experiență, orice conduită
are o formă. Percepem întreguri organizate, detașate de fond, unități care alcătuiesc forme. Forma este o
unitate stabilă, echilibrată, un întreg ce nu reprezintă suma părților ( senzatiile nu mai sunt elemente
psihologice prealabile si nu au decat rolul de elemente structurate, nu structurante). Este relevanta, in acest
sens, spunea Wertheimer, structura unei melodii: ea nu este suma sunetelor ce o compun sau a notelor; notele
muzicale sunt legate precis prin înălțimi tonale și succesiuni temporale; odata schimbate aceste legături,
melodia este distrusă sau modificată. Percepția melodiei are un caracter integral. Melodia poate fi
recunoscută chiar dacă lipsesc unele sunete (ceea ce poarta numele de "tendintă către întreg"). Poate fi
recunoscută și dacă se folosesc instrumente diferite, dacă se păstrează raporturile originale între note sau,
altfel spus, aceeași structură. Tot în acest sens, Wertheimer observa că perceperea mișcării este mai mult
decât o succesiune rapidă de evenimente senzoriale individuale; noi vedem mișcarea ca efect, ca efect întreg,
nedivizat în mici particule de timp. Tot la fel și cu figurile, imaginile: ele rămân la fel indiferent de poziția
din care sunt percepute.

4
 TROFIN (CĂS JITARU) MIRABELA ELENA

Teoria gestaltistă presupune unele legi de organizare perceptivă, ce conduc toate către ideea că
percepțiile tind să se organizeze în entități inteligibile.
a)      legea pregnanței subliniază că avem o dispoziție înnăscută de a identifica gestalturi; de pildă, pentru un
grup de puncte aranjate pe o tablă asemănător cu o stea, vom identifica forma unei stele și nu un grup de
puncte;
b)      legea închiderii spune că, dacă ceva lipsește dintr-o figură completă, avem tendința de a completa; de
exemplu, dacă o mică parte dintr-un triunghi lipsește, noi tot vom vedea un triunghi; se cheamă că "am
închis" spărtura;
c)      legea similarității spune că avem tendința de a grupa itemi similari într-un gestalt chiar înăuntrul unei
forme mai largi.
d)      legea proximității: lucrurile sunt strânse împreună ca apartinând unele altora (daca sunt percepute
împreună în timp și spațiu)
e)      legea simetriei: există tendința organizării în forme similare a itemilor asemănători
f)        legea continuității: când vedem o linie dreaptă trecând peste altă linie dreaptă, ceea ce reținem
reprezintă o combinație de două linii și nu o combinație de unghiuri.
Gestaltismul afirmă că întreaga activitate perceptivă se supune principiului izomorfismului, după
care perceperea lucrurilor nu înseamnă doar simpla lor reflectare, ci presupune funcționalități specifice cu
tendințe de organizare în forme a experienței.
Alt concept interesant al teoriei psihologice gestaltiste este cel de insight, un fel de întelegere
complete a problemei de rezolvat, o intuiție, care conduce de regulă la o nouă structură a câmpului perceptiv
și la găsirea de noi soluții.
Lewin propune și conceptul de câmp psihologic, ce desemnează un ansamblu de fapte de ordin
biologic, social, psihic, fizic etc., ce determină comportamentul cuiva la un moment dat.
Astfel, putem spune că dacă behaviorismul împarte individul în părți și elimină problema
conștientului și inconștientului, gestaltismul pune accent pe observarea întregii persoane,nelăsând nimic pe
dinafară.