Introducere în terapii cognitiv-

comportamentale

Lucian Ile

Asociaţia Română de Terapie

Comportamentală şi Cognitivă
 O teorie nu este clădită pe observaţie. De fapt,
opusul este adevărat. Ceea ce observăm urmează
teoria noastră.

Albert Einstein
 Arborele familiilor
psihoterapeutice (Zeig, 1987)
Psihoterapiile sistemice: TCC: dacă nu-ţi place cum se dezvoltă
arborele trebuie observat pomul, orientează lumina în acea
în interiorul direcţie spre care vrei să crească
ecosistemului său

Psihoterapiile umaniste: să ne dăm un pas Terapiile strategice şi ericksoniene:

în spate, pentru a admira frumuseţea arborele poate fi influenţat numai dacă
pomului învăţăm cum să îl utilizăm

Psihanaliza: să descoperim şi să explorăm

rădăcinile
Apariţia şi dezvoltarea terapiilor
cognitive
 Un pic de istorie
• Aaron T. Beck (n. 1921), medic psihiatru american

• După ce obţine diploma de medic, în 1946, la Yale University,

urmează studii şi stagii de specializare în patologie (anatomo-

patologie) şi, mai apoi în neurologie şi psihiatrie, ajungând să fie

certificat în psihiatrie de către American Board of Psychiatry and

Neurology în 1953.
 Un pic de istorie
• În 1958 finalizează cursurile Institutului Psihanalitic Philadelphia.
(Sharf, 1996)
• În 1956 studia şi încerca să valideze anumite concepte psihanalitice
asupra depresiei.
• Deşi primele date empirice obţinute de Beck păreau promiţătoare în
direcţia validării unor factori - cum ar fi ostilitatea întoarsă asupra
propriei persoane (retroflected hostility), exprimată ca nevoie de a
suferi – numeroase experimente ulterioare păreau a contrazice
ipotezele psihanalitice.
 Un pic de istorie

• Pacienţii depresivi par a evita mai mult astfel de comportamente

auto-punitive decât pacienţii non-depresivi.
• Ei evită comportamentele ce evocă rejecţie sau dezaprobare, în
favoarea celor care solicită acceptare şi aprobare din partea
celorlalţi.
• Mulţi dintre pacienţii cu care lucra, utilizând conceptul de ostilitate
întoarsă asupra propriei persoane, nu reacţionau pozitiv la terapie.
 Un pic de istorie
• În relatările unor astfel de pacienţi despre visele şi experienţele trăite
apar referiri, construcţii recurente cu caracter negativ cu adresare la
propria persoană sau la experienţele de viaţă – distorsiuni ale
realităţii.
• Cercetările ulterioare confirmă tendinţa depresivilor de a distorsiona
sistematic realitatea într-o manieră negativă.
• Persoana procesează evenimentele trăite în funcţie de sistemul lui
de credinţe despre sine, despre ceea ce se întâmplă în mediu, despre
ceilalţi, despre viitor, iar în funcţie de aceste procesări are anumite
trăiri afective şi se comportă ca atare.
 Premise, surse, influenţe

• Psihanaliza
• Psihologia şi terapia adleriană
• Teoria constructelor personale a lui Kelly
• Modelul developmental al lui Piaget
• Ştiinţele cognitive
• Comportamentalismul şi terapiile comportamentale
• Modelul raţional- emotiv al lui Ellis
 Psihanaliza
• A conceptualizat o structură nivelară a sistemului psihic uman,
afirmând şi valorizând supremaţia inconştientului, adică a unui
etaj abisal al aparatului psihic, sediul motivaţiilor neştiute, al unor
forţe ce determină, în interacţiune cu mediul şi cu alte instanţe
psihice, comportamentul.
• Talking cure
 Psihologia şi terapia adleriană
• Accentul pe natura socială a individului, pe stilul de viaţă, pe
scopurile şi sensul vieţii, care pot fi determinate prin examinarea
constelaţiei familiale, prin recolecţii timpurii (ale unor incidente
din copilărie) şi prin vise.
• Indivizii tind să îşi dezvolte competenţele sau să îşi găsească un
loc în lume. Ei pot să îşi formeze, în timp, credinţe greşite care să
le dea sentimente false de superioritate sau inferioritate (Sharf,
1996).
• Terapia adleriană tinde să ajute pacienţii să se reorienteze, să-şi
schimbe credinţele greşite, comportamentul şi reacţiile afective
printr-un demers cu o componentă pragmatică, predominent
reeducativă.
 Teoria constructelor personale
• Potrivit lui George Alexander Kelly (1905 – 1967), fiecare om are
un set de constructe personale, adică de elemente individuale
dihotomice (bipolare) care acoperă un şir finit de evenimente şi
prin care îşi exprimă viziunea asupra lumii, realităţii (de exemplu:
slab – puternic poate fi un construct personal care poate să exprime
modalitatea prin care o persoană poate să-i vadă, să-i eticheteze pe
ceilalţi).
• Procesele persoanei sunt psihologic canalizate prin modul în care
ea anticipează evenimentele.
• Prin setul personal de constructe este facilitată predicţia asupra
unor evenimente, chiar dacă nu întotdeauna este vorba de anticipări
precise.
Modelul developmental al lui Piaget

• Jean Piaget (1896 – 1980), a elaborat un model developmental al

intelectului, prin care susţine dezvoltarea stadializată a intelectului
uman, fiecare stadiu caracterizându-se prin achiziţii diferenţiate şi
progresive în ce priveşte operaţiile mintale.
• Piaget a demonstrat, pe baza observaţiilor făcute asupra intelectului
copiilor de diferite vârste, că operaţiile mintale se nasc prin
interiorizarea acţiunilor reale.
 Ştiinţele cognitive
• Un corp de ştiinţe noi reunesc câteva discipline (filosofia,
lingvistica, antropologia, psihologia, neuroştiinţele şi inteligenţa
artificială) spre un ţel comun: înţelegerea felului în care
funcţionează mintea omenească şi dezvoltarea, pe această bază, a
unor modele de funcţionare intelectuală.
• Chiar dacă începutul terapiilor cognitive / cognitiv-
comportamentale nu a fost clar influenţat de ştiinţele cognitive, pe
parcurs au existat infuzii de informaţie mai ales dinspre câmpul de
cercetare al psihologiei cognitive.
TEORIILE ÎNVĂŢĂRII
 Ce este învăţarea?
• Un proces de schimbare relativ permanentă a
comportamentului sau un comportament care este
rezultatul experienţei – Hergenhahn, 1982
• Principala funcţie a învăţării este aceea de
adaptare la condiţiile schimbătoare ale mediului
• Asociaţionism, asociativitate - învăţarea se
datorează principiilor contiguităţii
 Forme majore de învăţare

• Condiţionarea clasică (responsivă)

• Condiţionarea instrumentală (operantă)

• Învăţarea socială / observaţională

• Învăţarea cognitivă
Condiţionarea
clasică
• Ivan Secenov (1829 – 1905) - părintele fiziologiei
ruse şi autor al celebrei opere Reflexele creierului,
în care încearcă să elucideze mecanismele
neurofiziologice ale activităţii psihice.
Ivan Pavlov (1849-1936)
• Premiul Nobel 1904
• Studiul condiţionării a început accidental, în timpul
cercetărilor asupra fiziologiei digestiei la câini
 Condiţionarea clasică

• Învăţare de tip S – R

• Postulează existenţa unor asocieri înnăscute între

anumiţi stimuli şi răspunsuri

• Învăţarea nu este un proces mecanic de asociere, ci

depinde de valoarea adaptativă a răspunsului şi de alţi
factori de mediu
 Etapele condiţionării clasice

ÎNAINTE DE CONDIŢIONARE
Stimul neutru (sunet) Răspuns de orientare
Stimul necondiţionat (alimente) Răspuns necondiţionat
ÎN TIMPUL CONDIŢIONĂRII
Stimul neutru (sunet)
Stimul necondiţionat (alimente) Răspuns necondiţionat
DUPĂ CONDIŢIONARE
Stimul condiţionat (sunet) Răspuns condiţionat
 Glosar pavlovian (1)

Achiziţia
• Procesul prin care un stimul neutru determină producerea
unui răspuns condiţionat
– Simultană
– Decalată
– Ulterioară
 Glosar pavlovian (2)

Generalizarea
• Producerea unui răspuns condiţionat şi la stimuli
similari cu cel condiţionat
• Generalizarea este valoroasă pentru că reduce
necesarul de învăţare
 Glosar pavlovian (3)

Discriminarea
• Absenţa răspunsului la stimuli similari, chiar dacă
răspunsul condiţionat se menţine
• Capacitatea de discriminare poate fi amplificată prin
antrenare
 Glosar pavlovian (4)

Condiţionarea de rang superior

• Odată ce un stimul are valoarea de stimul condiţionat,
el poate funcţiona ca stimul necondiţionat pentru
formarea de noi asociaţii
• Acest tip de condiţionare poate explica o paletă largă
de comportamente maladaptative
 Glosar pavlovian (5)

Extincţia
• Atunci cînd stimulul condiţionat şi cel necondiţionat nu
mai sînt contingenţi (eliminarea răspunsului
condiţionat prin retragerea stimulului necondiţionat)

După extincţie, răspunsul condiţionat va fi învăţat într-un timp

mult mai scurt decît în asocierea iniţială !
 Natura condiţionării responsive

• Stimulii trebuie să aibă valoare de semnale cu sens

• Răspunsurile condiţionate au o valoare adaptativă certă
(cel puţin în faza de formare)
• Există o distorsiune asociativă prestabilită (associative
bias) care explică selectarea anumitor stimuli ca viitori
stimuli condiţionaţi
 Aplicaţii în clinică (1)
• Fobiile şi fricile condiţionate
Watson şi Rayner (1920) – cazul micului Albert – au
demonstrat că
– Frica poate fi condiţionată
– O frică condiţionată poate determina un fenomen de generalizare
– Există o anumită distorsiune asociativă
• Mowrer & Mowrer (1938) – au asociat actul urinării în pat
cu un stimul aversiv (Sharf, 1996) – tratamentul
antienuretic
 Aplicaţii în clinică (2)

• De ce sînt fobiile greu de îndepărtat?

– Necesită confruntarea cu stimulul condiţionat (în absenţa
stimului necondiţionat)
– Sînt împiedicate de fenomenul de evitare
• Terapia aversivă la alcool
• Tratamentul febrei de fîn şi a altor afecţiuni alergice
– Asocierea unui stimul odorific efectului medicaţiei anti-
alergice
Condiţionarea instrumentală
/ operantă (R – S)

• Edward Thorndike (1874 – 1949) – Legea efectului

(1911):
– consecinţele ulterioare comportamentului ajută învăţarea
– învăţarea este o succesiune de încercări şi erori, din care
subiectul reţine încercările finalizate cu succes şi respinge căile
ce au dus la esec.
– invatarea este o substituire de reacţii, având la bază formarea de
conexiuni in creier, de unde şi numele de “conexionism”.
• Învăţarea – contingenţa comportamentelor reflexe?
• B. F. Skinner (1904 – 1990) afirmă că învăţarea / întărirea
unui comportament poate fi realizată prin aplicarea de
recompense sau pedepse.
• Cu alte cuvinte, un comportament poate fi modificat prin
schimbarea sistematică a consecinţelor.
 Învăţarea R-S
• În învăţarea responsivă, răspunsurile sînt determinate
(elicited) de către stimuli

• În învăţarea operantă, răspunsurile sînt emise (emitted)

spontan
• Răspunsurile emise sînt denumite de Skinner operanţi:
– Pentru că “operează” o anumită modificare asupra
mediului cu scopul de a produce o întărire
• Tipul de învăţare produsă prin operanţi poartă numele de
condiţionare operantă
 Concluzie:
Dacă un răspuns operant este urmat de o întărire,
probabilitatea de reapariţie a acestui răspuns va creşte

Tipul evenimentului

Eveniment pozitiv Eveniment negativ

Prezentat Întărire pozitivă Pedeapsă

Operaţie
efectuată
după Extincţie Întărire negativă
răspuns Îndepărtat
 Procese în condiţionarea operantă
• Modelarea (shaping) – apropierea progresivă de
comportamentul dorit, fiecare aproximaţie (sau
componentă a comportamentului) fiind întărită

• Trainingul discriminativ (discrimination training) –

întăritorii sînt oferiţi în prezenţa unor stimuli specifici
din mediu
 Critici la adresa lui Skinner

• Viziune mecanicistă asupra relaţiilor umane, derivată

din experimentele pe animale

• Viziune unilaterală: mediul controlează individul

• Înţelegere rigidă a cauzalităţilor

• Supraestimarea valorii ştiinţei

 Învăţarea socială /
observaţională

• În 1924, Mary Cover Jones (1896 – 1987), o studentă a lui

Watson, descrie un alt caz celebru, cazul lui Peter, un băieţel de 3

ani. Peter avea frică de iepuri şi a fost tratat experimental prin a i

se arăta alţi copii cum se jucau cu iepurii. Frica i-a dispărut având

drept model joaca celorlalţi copii şi expunerea gradată a lui Peter

la iepuri.
Albert Bandura (n. 1925) iniţiază în anii ’60 cercetări
care confirmă rezultatele lui Jones şi ajunge să formuleze
conceptul de învăţare socială. Se pare că oamenii pot
învăţa comportamente noi observându-le la ceilalţi.
Acest lucru este posibil datorită unei interacţiuni triadice:
– Mediu
– Factori personali (amintiri, credinţe, predicţii, anticipări, auto-
percepţii)
– Acte comportamentale
 Învăţarea observaţională
• Are loc atunci cînd o persoană observă o altă persoană
(un model) desfăşurînd un anumit comportament
(Bandura, 1977)
– Observatorul îşi programează comportamentul prin codare
ascunsă (covert)
• Consecinţele comportamentului învăţat după model
determină nivelul de performanţă comportamentală
 Comportamentalismul şi terapiile
comportamentale

• Motivul fundamental pentru care psihoterapia este

altcumva [decît o disciplină ştiinţifică, n.n.] se
datorează faptului că terapeuţii se lasă înşelaţi de
succesele lor terapeutice.

(Wolpe, 1987)
Perspectiva asupra simptomului:
• Terapiile centrate pe insight
SIMPTOM = expresia unei probleme subiacente
• Terapiile comportamentale
SIMPTOM = problema în sine

Terapiile comportamentale resping teoriile personalităţii

bazate pe trăsături de caracter (trait theory)
• Accentul cade pe AICI şi ACUM
• Terapeutul îşi adaptează metoda la problemă
Terapiile comportamentale implică aplicarea principiilor
învăţării cu scopul schimbării comportamentelor
maladaptative ale clientului.
(Weiten şi Lloyd, 1997)
Abordarea psihoterapeutică comportamentală are la
bază promovarea conceptului de plasticitate a
comportamentelor, de fapt de susceptibilitate a
comportamentelor de a se schimba atunci când sînt
întrunite condiţiile unor experienţe de învăţare
sistematice.
(Kazdin, 1989)
 Terapiile comportamentale –
caracteristici (1)
PRIMATUL COMPORTAMENTULUI
• comportamentele făţişe (overt behaviors) au o importanţă
deosebită în evaluarea şi tratamentul disfuncţiilor clinice
• terapia comportamentală se adresează problemelor care ţin de
deficitul sau de excesul comportamental

IMPORTANŢA ÎNVĂŢĂRII
• utilizarea unor experienţe de învăţare specifice şi structurate care
determină alterarea unui comportament maladaptativ şi creşterea
unuia adaptativ
• schimbarea terapeutică este conceptualizată în termenii învăţării
unor noi comportamente
 Terapiile comportamentale –
caracteristici (2)
TERAPII ACTIVE ŞI DIRECTIVE
• clientul primeşte sarcini specifice şi proceduri de urmat
• relaţia terapeutică nu este considerată ca un instrument primordial
• experienţele explicite de training sînt preferat discuţiilor

MODIFICAREA MEDIULUI
• procedurile de tratament implică schimbări directe în mediu (=
persoane, obiecte sau evenimente care afectează comportamentele
persoanei)
• tehnicile modificărilor comportamentale pot fi aplicate de indivizi în
situaţii de obişnuite de viaţă
 Terapiile comportamentale –
caracteristici (3)
IMPORTANŢA EVALUĂRII
• efectele terapiei sînt evaluate empiric
• toate tehnicile utilizate sînt folosite ca urmare a unei validări
empirice prin cercetări în domeniul clinic sau al psihologiei
învăţării
• se pune accent pe demonstrarea ştiinţifică a validităţii unei
anumite intervenţii
 Tehnici şi strategii de intervenţie
(exemple)
• Desensibilizarea sistematică (Wolpe, 1958) – care presupune
expunerea gradată la situaţii anxiogene imaginate, pe un fond de
relaxare
• Expunerea in vivo – care presupune expunerea în situaţii
anxiogene reale, în mod gradat sau masiv
• Tehnici de modelare (Bandura, 1969, 1971, 1976 etc.)–
observarea comportamentului celorlalţi, modelare simbolică, joc
de rol etc.
• Training auto-instrucţional (Meichenbaum, 1974) – persoana
învaţă un comportament, de obicei prin modelare, apoi îşi repetă
instrucţii necesare efectuării sale în situaţii reale.
 Tehnici şi strategii de intervenţie
(exemple)
• Trainingul de inoculare a stress-ului (Meichenbaum, 1985, 1993) –
presupune un corp de tehnici (achiziţia de informaţii, relaxare,
restructurare cognitivă, rezolvare de probleme, repetiţie
comportamentală etc.) care acţionează pe “modelul vaccinului”. În
fapt, prin aceste tehnici se antrenează persoana pentru a face faţă
unor situaţii cu încărcătură medie de stress, astfel încât succesele
obţinute să-i întărească potenţialul adaptativ în situaţiile cu
încărcătură mai mare de stress. Practic este o tehnică preventivă.
 Alte tehnici şi strategii comportamentale
(exemple)
• Activare comportamentală
• Antrenament asertiv, antrenamentul abilităţilor sociale,
antrenamentul comunicării
• Antrenamentul deciziei
• Rezolvare de probleme
• Tehnici de respiraţie, tehnici de relaxare
• Imagerie ghidată, vizualizare, expunere imaginativă (in
sensu)
• Qui pro quo contract , schimbul comportamental– de ex.,
zilele cu iubire (love days)
 Alte tehnici şi strategii comportamentale
(exemple)

• Expunere cu prevenirea răspunsului, amânarea

• Distragerea atenţiei
• Controlul stimulilor
• Planificarea activităţilor, sarcini graduale
• Stoparea gândurilor
• Time – out
• Tehnici paradoxale
• Etc.
 O clasificare a curentelor TCC

Modificările
comportamentale
(behavior Terapiile cognitive
modifications) Terapiile (cognitive therapy)
comportamentale
(behavior therapy)
Terapiile
cognitiv
Terapii comportamentale
comportamental (cognitive behavioral
therapy)
cognitive (?)
 Comparaţii între curente
Terapiile comportamentale
1. Termen folosit în special de
adepţii şcolii lui Wolpe
2. Accent pe cercetare clinică şi
pe populaţii clinice
3. Utilizarea frecventă a
discuţiilor
4. Fundaţia experimentală este
eminamente clinică, subiecţii
fiind umani
Modificările
comportamentale
1. Termen folosit de adepţii
condiţionării operante
2. Intervenţii în domenii variate
şi pe populaţii diverse
3. Intervenţii dinamice şi de teren
4. Rădăcini empirice din
cercetări pe animale şi oameni
 Modelul raţional- emotiv
al lui Ellis (REBT)
• Modelul A-B-C – indivizii răspund la un eveniment activator (A) cu
anumite consecinţe emoţionale şi comportamentale (C) datorită
sistemului lor de credinţe (belief system - B).
• Când evenimentele activatoare nu sunt plăcute, se pot dezvolta
credinţe iraţionale şi consecinţele pot fi pline de disconfort.
• Rolul terapeutului este să îl ajute pe pacient să identifice şi să
provoace aceste credinţe iraţionale prin diverse tehnici care vor
duce la schimbări adaptative.
 Modele cognitive / cognitiv -
comportamentale

Principiul teoretic fundamental al terapiilor cognitive

este acela că modalitatea în care o persoană simte şi
se comportă este determinată de felul în care îşi
structurează experienţele.
(Beck, 1987)
 Modelul lui Lang

Cogniţii

Emoţii Comportamente
 Arhitectura cognitivă
(după J. Beck, 1995)

CREDINŢE NUCLEARE

CREDINŢE INTERMEDIARE (reguli, atitudini,

asumpţii)

GÎNDURI AUTOMATE
Modelul developmental cognitiv

Experienţe timpurii

Dezvoltarea unor scheme, credinţe nucleare

Incidente critice

Activarea schemelor, credinţelor nucleare

Gânduri automate

Emoţii Comportamente Reacţii fiziologice

Modele cognitive simplificate
Eveniment

Interpretare

Reacţie
Modele cognitive simplificate

Eveniment

Interpretare

Reacţii automate Reacţii strategice

 Principii de bază ale modelului
cognitiv (1)
• Felul în care un individ îşi structurează cognitiv o
situaţie determină modul în care va simţi şi se va
comporta
– O anumită structurare cognitivă este ataşată unui afect anume,
precum şi unui mod specific de comportament
• Interpretarea situaţiei este un proces activ şi dinamic,
care cuprinde
– Evaluarea situaţiei externe
– Evaluarea capacităţilor de coping
– Evaluarea riscurilor şi oportunităţilor
– Alegerea strategiilor de acţiune
 Principii de bază ale modelului
cognitiv (2)
• Fiecare individ are sensibilităţi şi vulnerabilităţi
idiosincratice
– Predispus la o anumită linie de patologie
– Rezistenţă diferită la stresori

• Variaţia vulnerabilităţii individuale este atribuibilă

unor diferenţe de organizare a personalităţii
– Organizarea personalităţii este dependentă de experienţă
 Principii de bază ale modelului
cognitiv (3)
• Stresul dă peste cap organizarea cognitivă a
personalităţii, putînd produce activarea sistemelor
primitive şi egocentrice
– Persoana poate să ajungă să judece absolutist, global şi
unilateral
• Sindroamele psihologice precum depresia sau
anxietatea sînt caracterizate printr-o activare excesivă
a unor scheme cu conţinuturi idiosincratice
– Există constelaţii specifice pentru fiecare sindrom
 Principii de bază ale modelului
cognitiv (4)
• Interacţiunea tensionată cu alte persoane duce la o
creştere a cogniţiilor disfuncţionale
• Persoana are aceeaşi reacţie somatică atît la ameninţări
fizice, cît şi la cele simbolice
– Aceleaşi sisteme cognitiv-motorii de luptă sau fugă, spre
exemplu, sînt puse în joc şi în cazul unui atac fizic, cît şi
într-o critică socială
Principiile terapiei cognitive (J. Beck,
1995)

1. TC este bazată pe formularea dezvoltată în funcţie

de pacient şi problemele lui în termeni cognitiv-
comportamentali:
– Gânduri şi comportamente curente care menţin / produc
trăiri afective negative
– Modele comportamentale problematice
– Modele durabile de interpretare a evenimentelor
– Evenimente precipitatoare şi developmentale care conduc
la problemă
Principiile terapiei cognitive (J. Beck,
1995)

2. Terapia cognitivă solicită o alianţă terapeutică

rezonantă
3. TC presupune colaborare şi participare activă
4. TC este orientată pe obiective şi focalizată pe
problemă
 Principiile terapiei cognitive (J. Beck,
1995)
5. TC se orientează asupra prezentului
Atenţia este comutată către trecut în trei circumstanţe:
– Când pacientul exprimă o puternică predilecţie în acest sens;
– Când munca pe problemele curente produce schimbări minore
sau nu produce schimbări cognitive, comportamentale şi
emotionale;
– Când terapeutul apreciază că este important să înţeleagă cum
şi când au luat naştere idei disfuncţionale importante şi felul
în care aceste idei îl afectează pe pacient în prezent.
Principiile terapiei cognitive (J. Beck,
1995)

6. TC este educativă, îşi propune să îl înveţe pe pacient

să fie propriul său terapeut şi accentuează
prevenirea recăderii – există mai multe ţeluri în
terapie:
– Eliberarea de simptom
– Facilitarea remisiunii
– Ajutor în rezolvarea celor mai presante probleme
– Învăţarea unor instrumente prin care se tinde mai degrabă
să se evite recăderea
Principiile terapiei cognitive (J. Beck,
1995)

7. Terapia cognitivă isi propune să fie limitată ca

durată.
– Număr limitat de şedinţe (ex. 4-14 în anxietate şi depresie)
– Frecvenţă ce scade în timp
– Booster sessions (şedinţe de monitorizare) la 3 luni pe o
perioadă de 1 an
Principiile terapiei cognitive (J. Beck,
1995)

8. Şedinţele de TC sunt structurate

• Terapeutul verifică dispoziţia clientului
• Solicită o scurtă sinteză asupra săptămânii
• Fixează participativ agenda şedinţei
• Solicită feedback la şedinţa anterioară
• Revizuieşte temele de casă
• Discută punctele de pe agendă
• Stabileşte o nouă temă de casă
• Sumarizează frecvent
• Cere feedback la finalul fiecărei sesiuni.
Principiile terapiei cognitive (J. Beck,
1995)

9. TC învaţă pacientul să îşi identifice, să evalueze şi

să abordeze responsiv gândurile, şi credinţele
disfuncţionale
10. TC utilizează o varietate de tehnici pentru a schimba
felul de a gândi, dispoziţia şi comportamentul
 Etapele terapiei
comportamentale şi
cognitiv-
comportamentale
 1. Analiza problemei
• Cum a ajuns clientul în terapie
• Care este istoricul problemei şi a demersurilor de terapie
• Care sînt expectaţiile clientului
• Care este reacţia terapeutului faţă de client
• Analiză de macronivel
– Istoria familială
– Probleme relaţionale sau de cuplu
– Probleme educaţionale sau ocupaţionale
– Probleme cu covîrstnicii (ex. mobing)
• Analiza de micronivel
– Analiză funcţională (ex.: SORC, SECCA etc.)
 2. Formularea cazului

• Descrierea problemei la
– Nivel cognitiv (scheme maladaptative, credinţe
nucleare, gînduri automate, imagini repetitive)

– Nivel emoţional (emoţii făţişe sau ascunse)

– Nivel comportamental
3. Dezvoltarea unui plan terapeutic

• Alegerea tehnicilor

• Discutarea planului terapeutic cu clientul

• Implementarea planului terapeutic

• Evaluarea rezultatelor terapiei

 Exemple de strategii şi tehnici
cognitive specifice
• Descoperirea ghidată
• Dialogul socratic
• Colombo technique
• Identificarea gândurilor automate
• Distincţia între gânduri şi fapte
• Identificarea legăturii funcţionale dintre gânduri, emoţii
şi comportamente
• Categorizarea lor (în tipuri de erori cognitive)
 Exemple de strategii şi tehnici
cognitive specifice
• Analiza semantică – definirea / specificarea termenilor
• Psihoeducaţie
• Examinarea logicii gândurilor
• Analiza (“săgeata”) descendentă
• Identificarea dublului standard
• Reductio ad absurdum
• Identificarea şi dezbaterea cogniţiilor recursive
• Analiza cost-beneficiu
 Exemple de strategii şi tehnici
cognitive specifice
• “Avocatul apărării”
• Reatribuirea
• Decatastrofizarea
• “Declaraţia drepturilor”
• Punctul zero pentru comparaţii, depolarizarea
comparaţiilor
• Repetiţie cognitivă
• Distincţia dintre posibilitate / certitudine şi probabilitate
 Exemple de strategii şi tehnici
cognitive specifice
• Examinarea standardelor
• Identificarea alternativelor adaptative ale cogniţiilor
maladaptative
• Identificarea strategiilor cognive şi comportamentale
maladaptative şi îmbogăţirea repertoriului de strategii
• Experimentele comportamentale
• Comportamente “ca şi cum”
• Trouble-shoting – de-escaladarea conflictelor
• Think aloud
• Etc.
 În încheiere…
Vă mulţumim pentru participare si va dorim
SUCCES!