Capitolul I. OBIECTUL PSIHOLOGIEI.

Scurt istoric
1. Leziunile cerebrale și recunoașterea fețelor: Leziunile cerebrale pot afecta
comportamentul în moduri specifice. Un exemplu este incapacitatea de a recunoaște
fețele familiare, cunoscută sub numele de prosopagnozie, care poate apărea din
cauza unei leziuni într-o regiune specifică a creierului. Aceasta evidențiază că
anumite funcții psihologice, cum ar fi recunoașterea fețelor, sunt localizate în anumite
părți ale creierului​​.
○ Exemplu: Oliver Sacks - Omul care și-a confundat soția cu o pălărie

2. Atribuirea trăsăturilor oamenilor: Oamenii tind să supraestimeze efectul cauzal al

trăsăturilor de personalitate și să subestimeze factorii situaționali atunci când
explică comportamentul altora, un fenomen numit eroare fundamentală de
atribuire. De asemenea, există biasul actor-observator, unde indivizii atribuie
propriile acțiuni factorilor situaționali externi, dar acțiunile altora trăsăturilor interne
sau dispozițiilor​​.

3. Eroarea de atribuire în contextul efectului de suprajustificare: Acest concept

subliniază diferențele în modul în care ne judecăm pe noi înșiși comparativ cu alții.
Atunci când înțelegem propriul comportament, adesea supraestimăm cauzele
situaționale​​.

4. Amnezia din copilărie: Majoritatea adulților nu își pot aminti evenimentele din primii
trei ani de viață, un fenomen cunoscut sub numele de amnezie din copilărie. Aceasta
este notabilă deoarece primii ani sunt plini de experiențe semnificative, dar acestea
lasă puține urme în memoria noastră​​.

5. Obezitatea: Un sfert dintre adulții din Statele Unite sunt obezi, ceea ce crește
vulnerabilitatea la diverse boli. Psihologii sunt interesați de factorii care determină
oamenii să mănânce prea mult, cum ar fi istoricul deprivării​​.

6. Efectele violenței media asupra agresivității copiilor: Există controverse privind

influența violenței mediatice asupra comportamentului agresiv al copiilor. Studiile
arată că copiii care urmăresc conținut media violent devin mai agresivi comparativ cu
cei care urmăresc conținut non-violent​​.

Rezumat
Psihologia adresează multe aspecte ale vieții noastre și influențează legile și politica publică.
• Pentru a evalua afirmațiile noi făcute despre psihologie, trebuie să știți (1) care sunt deja
faptele psihologice ferm stabilite și (2) standardele pentru dovezi științifice.
• Psihologia este studiul științific al comportamentului și proceselor mentale.
• Domeniul psihologiei este vast, acoperind subiecte precum recunoașterea fețelor,
judecățile sociale, memorie, obezitate, violență și multe altele

1
ORIGINILE ISTORICE ALE PSIHOLOGIEI

Dezbaterea înnăscut (nature) vs. dobândit (nurture)

1. Perspectiva Naturii (înnăscut): sec al XVII-lea, Descartes a susținut perspectiva

naturii argumentând că unele idei (cum ar fi Dumnezeu, sinele, axiomele geometrice,
perfecțiunea și infinitul) sunt înnăscute

1. Perspectiva Genelor (dobândit): argumentează că cunoștințele sunt dobândite prin

experiență, cu John Locke promovând ideea că mintea umană este la naștere o
tabula rasa, pe care experiența o modelează.

Dezbaterea clasică gene-mediu a devenit mult mai subtilă în decadele recente. Întrebarea
actuală nu este dacă genele sau mediul (ex. educația) modelează psihologia umană, ci mai
degrabă cum genele și mediul se combină pentru a face acest lucru.

Structuralism și funcționalism

- Structuralismul, promovat de E. B. Titchener (un psiholog pregătit de Wundt), se

concentra pe descompunerea experiențelor mentale în elementele lor de bază,
similar analizei moleculelor în chimie.

- În contrast, funcționalismul, susținut de William James, se axa pe studiul funcției

mintii în adaptarea organismului la mediul său, influențat de teoria evoluției lui
Darwin. Ambele abordări considerau psihologia ca știința experienței conștiente, dar
diferă în metodele și obiectivele lor.

Comportamentalismul / Behaviorismul

- Comportamentalismul, popularizat de John B. Watson, a schimbat focusul

psihologiei de la conștiință la comportamentul observabil. Watson a promovat
ideea că aproape tot comportamentul este rezultatul condiționării, iar mediul
modelează comportamentul prin consolidarea anumitor obiceiuri specifice. Această
abordare a pus bazele pentru studiul comportamentului prin prisma stimulilor și
răspunsurilor, marcând o schimbare semnificativă în metodologia psihologică și
subliniind importanța observației și experimentării obiective.
- Cercetările fiziologului rus Ivan Pavlov privind răspunsul condiționat erau
considerate o zonă importantă a cercetării comportamentale

2
Psihologia Gestalt

- 1912, în aceeași perioadă în care comportamentismul câștiga popularitate în Statele

Unite, psihologia Gestalt apărea în Germania.
- "Gestalt" este un cuvânt german care înseamnă "formă", și se referă la abordarea
adoptată de Max Wertheimer și colegii săi Kurt Koffka și Wolfgang Köhler, toți cei
trei emigrând ulterior în Statele Unite.
- Psihologia Gestalt accentuează percepția holistică, sugerând că experiențele
perceptive depind de modelele formate de stimuli și de organizarea experienței, unde
întregul este diferit de suma părților sale.
- Această abordare a influențat cercetările în psihologia cognitivă și socială,
evidențiind că oamenii văd întreguri în loc de părți izolate de la simplul caz al
percepției obiectelor la cazul mai complex al percepției persoanelor (Taylor, 1998).
- De asemenea, ei au considerat procesul de atribuire a sensului și structurii stimuliilor
veniți ca fiind automat și în afara conștientizării conștiente.

Psihanaliza

- Psihanaliza, creată de Sigmund Freud, este o teorie a personalității și o metodă

de psihoterapie. Teoria se concentrează pe rolul inconștientului în comportament
și gândire.
- Freud a evidențiat importanța dorințelor copilăriei refulate în inconștient și influența
lor asupra acțiunilor adulte.
- A utilizat tehnici ca asociația liberă și analiza viselor pentru a explora gândurile
inconștiente. Deși teoria sa, axată adesea pe sex și agresiune, nu a fost complet
acceptată, însă psihologii contemporani dar sunt de acord că ideile, obiectivele și
motivele oamenilor pot opera uneori în afara conștiinței

Rezumat
- Rădăcinile psihologiei pot fi urmărite până în secolele IV și V î.Hr. Una dintre primele
dezbateri despre psihologia umană s-a concentrat asupra întrebării dacă capacitățile
umane sunt înnăscute sau dobândite prin experiență (dezbaterea gene-mediu).
- Psihologia științifică s-a născut la sfârșitul secolului al XIX-lea cu ideea că mintea și
comportamentul pot fi obiectul analizei științifice. Primul laborator experimental în
psihologie a fost înființat de Wilhelm Wundt la Universitatea din Leipzig în 1879.
- Printre primele "școli" de psihologie din secolul al XX-lea s-au numărat
structuralismul, funcționalismul, comportamentismul, psihologia Gestalt și
psihanaliza.
- Dezvoltările ulterioare în psihologia secolului al XX-lea au inclus teoria prelucrării
informațiilor, psiholingvistica și neuropsihologia.

3
 Școala de Propunător Focalizare Concepte Metodologie
Psihologie Principal Cheie

Structuralism E.B. Elementele Senzații, Introspecție

Titchener conștiinței percepții

Funcționalism William Funcția și Adaptare, Observație,

James scopul minții procese introspecție
mentale

Comportamentalism John B. Comportament Condiționare, Experimentare,

Watson observabil stimul-răspuns observație

Psihologia Gestalt Max Percepție și Gestalt, Abordare

Wertheimer totalitate organizare fenomenologică
perceptuală

Psihanaliză Sigmund Mintea Represie, Asociere liberă,

Freud inconștientă stadii analiza viselor
psihosexuale

PSIHOLOGIA CONTEMPORANĂ
Orice subiect în psihologie poate fi abordat din diverse perspective.
Să presupunem că, în urma unei insulte, lovești pe cineva în față.
- Dintr-o perspectivă biologică, putem descrie această acțiune ca implicând anumite
zone ale creierului și ca o activare a nervilor care activează mușchii ce mișcă brațul
tău.
- Dintr-o perspectivă comportamentală, putem descrie acțiunea fără a face referire la
ceva din interiorul corpului tău; mai degrabă,insulta este un stimul la care reacționezi
lovind, un răspuns învățat care a fost recompensat în trecut.
- O perspectivă cognitivă asupra acestei acțiuni s-ar concentra asupra proceselor
mentale implicate în producerea comportamentului, iar noi am putea explica lovitura
ta în funcție de obiectivele și planurile tale: scopul tău este să-ți aperi onoarea, iar
comportamentul agresiv face parte din planul tău pentru atingerea acestui scop.
- Dintr-o perspectivă psihanalitică, acțiunea ta ar putea fi descrisă ca o expresie a
unui instinct agresiv inconștient.
- Dintr-o perspectivă subiectivistă, actul tău agresiv poate fi înțeles ca o reacție la
interpretarea afirmației persoanei ca o insultă personală.

4
Perspectiva biologică

Perspectiva biologică în psihologie subliniază rolul creierului și al proceselor

neurobiologice în explicarea comportamentului și a proceselor mentale. Având în
vedere complexitatea extraordinară a creierului uman, această abordare caută să coreleze
comportamentul observabil cu evenimentele electrice și chimice din corp. Un exemplu
ilustrativ este studiul depresiei, unde cercetările se concentrează pe schimbările anormale în
nivelurile neurotransmițătorilor.

Această perspectivă este de asemenea folosită pentru a înțelege specializarea

hemisferică a creierului, cum ar fi modul în care emisfera dreaptă este implicată în
recunoașterea fețelor și interpretarea relațiilor spațiale, în timp ce emisfera stângă este
adesea specializată în procesarea limbajului.

În plus, perspectiva biologică a fost crucială în studiul memoriei, evidențiind rolul

structurilor cerebrale precum hipocampul în consolidarea amintirilor. Tehnici precum
imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (IRMf) au permis vizualizarea structurilor
cerebrale implicate în diferite sarcini psihologice, oferind o înțelegere mai profundă a
modului în care funcționează creierul uman.

Perspectiva comportamentală (behavioristă)

Perspectiva comportamentală se concentrează asupra stimulilor și răspunsurilor

observabile și consideră că aproape tot comportamentul rezultă din condiționare și
întărire.

- Un exemplu este studiul obiceiurilor alimentare legate de obezitate, unde mâncatul

excesiv poate fi declanșat de stimuli specifici, cum ar fi vizionarea televizorului.
- De asemenea, în cazul agresivității la copii, răspunsurile agresive pot fi întărite dacă
sunt răsplătite (de exemplu, obținerea unui obiect dorit) și pot fi reduse dacă sunt
pedepsite.

Tradițional, comportamentaliștii nu au acordat importanță proceselor mentale, însă

abordările moderne includ adesea rapoarte verbale și inferențe despre activitatea mentală.

Perspectiva cognitivă

Perspectiva cognitivă în psihologie reprezintă o reorientare spre studiul proceselor

mentale, marcând o reacție la limitările behaviorismului, care neglija aspecte complexe ale
activității umane precum raționamentul sau comunicarea. Presupune că:
1. doar prin studierea proceselor mentale putem înțelege pe deplin ceea ce fac
organisme, și
2. Putem studia procesele mentale într-un mod obiectiv concentrându-ne asupra
comportamentelor specifice (la fel ca behavioriștii), dar interpretându-le în termeni de
procese mentale subiacente

5
Analogie minte-computer.
Un exemplu ilustrativ este studiul amneziei din copilărie. Dificultatea de a ne aminti
evenimente din primii ani de viață poate fi explicată printr-o schimbare majoră în modul în
care organizăm experiența în memoria noastră, în special la vârsta de 3 ani, când limbajul
evoluează semnificativ și oferă o nouă metodă de organizare a amintirilor. Perspectiva
cognitivă subliniază importanța limbajului în structurarea și reținerea amintirilor, oferind o
explicație alternativă pentru fenomenele comportamentale și mentale.

Perspectiva psihanalitică
Sigmund Freud a dezvoltat concepția psihanalitică asupra comportamentului uman în
Europa, aproximativ în același timp cu evoluția behaviorismului în Statele Unite.
- Freud a combinat idei cognitive despre conștiință, percepție și memorie cu idei
despre instinctele biologic bazate pentru a crea o teorie nouă și îndrăzneață a
comportamentului uman

Conform acestei perspective, comportamentul uman este influențat în mare parte de

procese inconștiente, incluzând credințe, temeri și dorințe neconștientizate.
- Freud a argumentat că multe din impulsurile refuzate sau pedepsite în copilărie,
provenind din instincte innăscute, sunt refulate în inconștient, dar continuă să
influențeze comportamentul.
- Aceste impulsuri refulate se pot manifesta în diverse moduri, inclusiv prin probleme
emoționale, simptome ale bolilor mintale sau prin comportamente social acceptate,
precum activitatea artistică.

Freud vedea omul ca fiind condus de instincte de bază similare animalelor, în principal
sexul și agresiunea, și în conflict continuu cu normele sociale care încearcă să controleze
aceste impulsuri. Deși unele dintre ideile sale, cum ar fi natura instinctuală a agresivității, nu
sunt pe deplin acceptate în psihologia modernă, acestea corespund cu teoriile unor biologi și
psihologi care studiază agresiunea în rândul animalelor. Această perspectivă oferă o nouă
viziune asupra unor probleme comportamentale și mentale.

Perspectiva subiectivistă
Perspectiva subiectivistă susține că comportamentul uman este o funcție a lumii
percepute, nu a lumii obiective.
- Asemenea abordării cognitive, perspectiva subiectivistă s-a inspirat din tradiția
Gestalt și a reacționat împotriva restrângerilor behaviorismului.
- Cu toate că este înrudită cu psihologia cognitivă, subiectivismul a avut cel mai mare
impact în psihologia socială și de personalitate.
- Conform acestei perspective, pentru a înțelege comportamentul social uman, trebuie
să înțelegem „definiția situației” persoanei, care se presupune că variază în funcție
de cultură, istorie personală și starea motivațională actuală.
- Această perspectivă este cea mai deschisă la diferențele culturale și individuale,
precum și la efectele motivației și a emoțiilor.

6
Perspectiva 1. Creier, celule nervoase, sistem nervos
Biologică: 2. Procese neurobiologice, comportament
3. Neurotransmițători, comunicare celulară
4. Specializare hemisferică, recunoașterea fețelor
5. Memorie, hipocamp, amnezia din copilărie
6. Imagistică cerebrală, IRMf

Perspectiva 1. Stimuli, răspunsuri observabile

Comportamentală: 2. Condiționare, întărire
3. Învățare, recompense, pedepse
4. Comportament social, interacțiune
5. Evitarea stimulilor, obiceiuri alimentare
6. Agresivitate, comportamentul copiilor

Perspectiva 1. Procese mentale, raționament, memorare

Cognitivă: 2. Luarea deciziilor, rezolvarea problemelor
3. Obiective, planuri, comportament agresiv
4. Analogia minte-computer, procesarea informațiilor
5. Organizarea experienței, limbaj, amnezia din copilărie

Perspectiva 1. Instincte, inconștient, Freud

Psihanalitică: 2. Impulsuri refulate, comportament
3. Agresivitate, sexualitate
4. Simptome mintale, activitate artistică
5. Instincte innăscute, control social

Tehnici: Asociatia libera si analiza viselor

Perspectiva 1. Percepția lumii subiective

Subiectivistă: 2. Diferențe culturale, motivație, emoții
3. Realism naiv, observații sistematice
4. Interpretarea acțiunilor, atribuirea trăsăturilor

7
 5. Media și agresiune, scenarii agresive

Psihologia secolului XXI

Neuroștiințele Definiție: Se concentrează pe cum sunt executate activitățile mentale

cognitive în creier, legând psihologia cognitivă de neuroștiințe.

Cuvinte Cheie:
Procese cognitive, neuroștiințe, activități mentale, neuroimagistică,
activitate neurală, memorie pe termen scurt și lung.

Psihologia Definiție: Studiază originile biologice ale mecanismelor psihologice

Evolutivă: prin selecție naturală.

Cuvinte Cheie:
Originile biologice, selecție naturală, mecanisme psihologice, genetice,
supraviețuire, reproducere.

Psihologia Definiție: Examinează cum cultura influențează reprezentările mentale

Culturală: și procesele psihologice ale persoanelor.

Cuvinte Cheie:
Cultură, tradiții, limbaj, procese psihologice, diferențe culturale
Est-Vest, atribuirea trăsăturilor, educație.

Psihologia Definiție: Se concentrează pe înflorirea umană și fenomene

Pozitivă: psihologice pozitive, echilibrând înțelegerea bolilor mintale.

Cuvinte Cheie:
Fenomene pozitive, fericire, optimism, trăsături personale pozitive,
emoții pozitive, creșterea personală, reziliență.

8
Capitolul 3: Perspective în Psihologie

Perspectiva psihodinamică
Perspectiva psihodinamică se bazează pe trei premise cheie:
1. acțiunile oamenilor sunt determinate de modul în care gândurile, sentimentele și
dorințele sunt conectate în mintea lor.
2. multe dintre aceste evenimente mentale au loc în afara conștiinței.
3. aceste procese mentale pot intra în conflict unele cu altele, ducând la compromisuri
între motive concurente.

ORIGINILE ABORDĂRII PSIHODINAMICE

● Freud și teoria psihodinamică:

○ Problema: Simptome fără bază fiziologică (vinovăție irațională, paralizie de frică)
○ Soluție Freudiană: Simptomele bazate pe procese inconștiente
● Motive inconștiente:
○ Conceptul Freudian: Pe lângă motivele conștiente, există motive inconștiente
○ Exemplu: Reacția la un accident de mașină pe autostradă
● Conștiința vs. Inconștient:
○ Metafora icebergului:
■ Conștiința = vârful vizibil,
■ Inconștientul = partea ascunsă
○ Exemplu: Studentă cu dificultăți în terminarea lucrărilor din motive
inconștiente (conflict între tradițiile familiale și dorința de succes)

Concluzie și cercetări:
- Majoritatea proceselor psihologice sunt inconștiente
- Asocierile comportamentale sunt adesea exprimate implicit sau inconștient
- Studii relevante: Bargh (1997), Westen (1998), Wilson et al. (2000a)

METODE DE CERCETARE

Înțelegerea psihodinamică urmărește să interpreteze sensurile - să deducă dorințele,

temerile și modelele de gândire subiacente din gândirea și comportamentul conștient,
verbalizat al unui individ.

În consecință, un clinician psihodinamic observă visele, fanteziile, postura și comportamentul

subtil al unui pacient față de terapeut. Perspectiva psihodinamică se bazează astfel în mod
substanțial pe metoda studiului de caz, care presupune observarea în profunzime a unui
număr mic de persoane

CRITICI
Eșecul teoriei psihodinamice de a fi fundamentată științific, încălcarea criteriului de
falsificabilitate și dependența sa de relatări retrospective sunt doar câteva dintre criticile care
i-au fost aduse.

9
Perspectiva behavioristă
Perspectiva behavioristă (sau comportamentală), se concentrează pe modul în care
obiectele sau evenimentele din mediul înconjurător (stimuli) ajung să controleze
comportamentul prin învățare. Astfel, perspectiva behavioristă se concentrează pe relația
dintre evenimentele externe (de mediu) și comportamentele observabil.

ORIGINI
● Ivan Pavlov (1849-1936): Descoperire importantă în experimente cu câinii, legată de
salivare la auzul unui sunet asociat cu hrana; fundamentul învățării condiționate.
● John Watson și B.F. Skinner: Inițiatori ai perspectivei behavioriste; focus pe relația
dintre comportamentele observabile și stimulii din mediu.
● Behaviorism: Teoria conform căreia comportamentele umane și animale sunt
dobândite prin învățare, fără a necesita referire la stări interne ca gândurile sau
sentimentele.
● John Locke (1632-1704): Conceptul de "tabula rasa" la naștere, pe care experiența
își scrie povestea.
● John Watson (1925): Afirmarea ideii că mediu controlează dezvoltarea
comportamentelor, exemplificată prin ideea de a transforma 12 copii în diverse
profesii prin controlul mediului.

MEDIUL ȘI COMPORTAMENTUL

● Evoluția Psihologiei: Trecerea de la filosofie la știința comportamentului în secolul

al XIX-lea.
● Behaviorismul: Definirea psihologiei ca știința comportamentului, bazată pe metoda
științifică și experimentul.
● Observații Directe: Studiul comportamentelor observabile, cum ar fi
comportamentul animalelor în experimente.
● Respingerea Introspecției: Behavioriștii, precum Watson, au criticat introspecția
pentru lipsa de verificabilitate.
● Comportamentul Observabil: Focus pe studiul relației dintre comportamentele
observabile și mediul.
● Behaviorismul Modern: Recunoașterea evenimentelor mentale ca subproduse ale
mediului, fără rol cauzal direct.

METAFORE, METODE ȘI DATE ALE COMPORTAMENTULUI

O metaforă primară a behaviorismului este aceea că oamenii sunt ca niște mașini. La fel
cum apăsarea unui buton pornește cafetiera, prezentarea alimentelor a declanșat un
răspuns automat, sau reflex, la câinii lui Pavlov.

10
Perspectiva cognitivă
Perspectiva cognitivă se concentrează asupra modului în care oamenii percep, procesează
și extrag informațiile. Psihologii cognitivi sunt interesați de modul în care funcționează
memoria, de modul în care oamenii rezolvă probleme și iau decizii, precum și de întrebări
similare.

● "Revoluția cognitivă": Schimbare majoră în psihologie în ultimii 40 de ani, cu

accent pe studiul cogniției.
● Dominanța cognitivismului: Comparabilă cu behaviorismul din secolul XX.
● Jean Piaget: Exemplu notabil de psiholog cognitiv activ în perioada behaviorismului.
● Focusul cognitivismului: Percepția, procesarea și retenția informațiilor.
● Gândirea ca procesare de informații: Metafora computerului pentru modul în care
mintea procesează informații.
● Studii și aplicații: Experimente pe memorie și luarea deciziilor, evidențiind procese
conștiente și inconștiente.

ORIGINI
Filozofia Antică: Întrebări despre originea cunoașterii de la filozofii greci.
Rădăcini în experimentele lui Wundt și alții privind atenția și memoria.

METAFORE,
● Calculatorul ca model pentru înțelegerea funcționării minții.
● Unele teorii cognitive propun chiar că un stimul evocă o serie de mini-răspunsuri în
interiorul minții, la fel ca răspunsurile pe care behavioriștii le studiază în afara minții

METODE ȘI DATE ALE PSIHOLOGIEI COGNITIVE

● Ca și în cazul behaviorismului, metoda principală a perspectivei cognitive este
experimentală - cu o diferență importantă: psihologii cognitivi folosesc proceduri
experimentale pentru a deduce procesele mentale

11
Perspectiva evolutivă
● Impulsurile umane, cum ar fi mâncatul, sexualitatea, grija parentală și agresivitatea,
au baze biologice.
● Psihologia evoluționistă argumentează că aceste comportamente au evoluat pentru
funcții esențiale de supraviețuire și reproducere.
● Similaritățile dintre oameni și alte animale sugerează o origine biologică comună.
● Comportamentele umane sunt influențate de o interacțiune între natură (genetică) și
mediu, reflectând evoluția proceselor și comportamentelor mentale.

La fel ca și funcționaliști, psihologii evoluționiști cred că majoritatea atributelor umane

durabile au îndeplinit la un moment dat o funcție pentru oameni ca organisme biologice

ORIGINILE PERSPECTIVEI EVOLUȚIONARE

Perspectiva evoluționistă își are originea în scrierile lui Charles Darwin (1872).
- Darwin nu a inventat conceptul de evoluție, dar a fost primul care a propus un
mecanism care ar putea explica cee acenumim - selecția naturală.
- Darwin a susținut că forțele naturale selectează trăsăturile adaptative ale
organismelor

ETOLOGIE, SOCIOBIOLOGIE ȘI PSIHOLOGIE EVOLUȚIONISTĂ

● Evoluția comportamentelor umane: Aplicarea teoriei selecției naturale la
comportamente umane, similar cu studiul comportamentului animalelor.
● Etologia (Hinde, 1982): Abordarea evoluționistă pentru înțelegerea
comportamentului animalelor, exemplu de păsări care emit strigăte de alarmă.
● Konrad Lorenz (1979): Studiul comportamentului ciocârliilor negre, ipoteza tendinței
înnăscute a păsărilor de a răspunde la stimuli specifici.
● Sociobiologia (E. O. Wilson, 1975): Un domeniu nou care studiază comportamentul
uman și animal prin avantajul lor adaptativ.
● Transmiterea genetică a comportamentelor: Părinții transmit copiilor lor tendințe
comportamentale și mentale, unele fiind universale, altele variind individual.
● Genetica comportamentală: Ereditatea ca factor determinant al trăsăturilor de
personalitate și abilităților intelectuale.
● Fitness-ul incluziv (Anderson, 2005; Daly & Wilson, 1988; Hamilton, 1964): Teoria
conform căreia selecția naturală favorizează animalele care ajută rudele în funcție de
gradul de înrudire biologică.
● Preferința pentru rude apropiate: Tendința naturală de a aloca mai multe resurse și
protecție rudelor apropiate decât celor îndepărtate, explicată prin selecția naturală.

METAFORE: Potrivit lui Hobbes, suntem cu toții alergători într-o cursă, concurând pentru
supraviețuire, acces sexual la parteneri și resurse pentru rudele noastre și pentru noi înșine

METODE ȘI DATE: Metodele evoluționiste sunt frecvent deductive, adică încep cu o

observație a ceva ce există deja în natură și încearcă să o explice cu argumente
logice.Psihologia evoluționistă recentă se remarcă prin utilizarea experimentelor și a
metodelor predictive în laborator, în locul explicațiilor retrospective.

12
Capitolul 4. TEORIILE ÎNVĂȚĂRII
CONDIȚIONAREA CLASICĂ

Modelul lui Pavlov

Condiționarea clasică (condiționare pavloviană) = primul tip de învățare studiat în mod

sistematic. La sfârșitul secolului al XIX-lea, fiziologul rus Ivan Pavlov (1849-1936) a studiat
sistemul digestiv al câinilor.

→ Un răspuns înnăscut este un reflex necondiționat (RNC) - salivarea la mâncare

→ Stimulul care produce răspunsul necondiționat = stimul necondiționat (SNC) mâncarea

→ Stimul neutru - clopoțel - asociat cu SNC - mâncarea = răspuns condiționat (RC) - salivarea
→ Sunetul clopoțelului devine stimul condiționat (SC)

Un răspuns condiționat (RC) este un răspuns care a fost învățat. Prin asocierea SNC
(mâncarea) cu sunetul unui clopoțel, clopoțelul a devenit un stimul condiționat (SC) - un stimul
care, prin învățare, a ajuns să evoce un răspuns condiționat (RC) .

- Exemplul lupului cu hamburgerul cu carne cu clorura de litiu

- Exemplul micutului Albert.

→ SNC: Zgomotul puternic - lovirea barei metalice, a cauzat reacția de frică la Albert.
→ RNC: Plânsul/ reacția de frică a micuțului Albert în răspuns la un zgomot puternic
→ RC: Reacția de frică sau plânsul micuțului Albert ca răspuns la vederea unui șobolan alb.
Inițial, Albert nu se temea de șobolan, dar după ce a fost expus repetat la combinarea
șobolanului alb cu zgomotul puternic, a început să manifeste teamă și la simpla vedere a
șobolanului.
→ SC: Șobolanul alb. Inițial un stimul neutru pentru Albert, dar după asocierea cu zgomotul
puternic (SNC), șobolanul a devenit un stimul condiționat care a provocat frică (RC).

Generalizarea stimulilor - tendința comportamentului învățat de a apărea ca răspuns la stimuli

care nu au fost prezenți în timpul condiționării, dar care sunt asemănători cu stimulul condiționat
Discriminarea stimulilor - tendința unui organism de a răspunde la o gamă restrânsă de stimuli

Rezumat
- Generalizarea stimulilor are loc atunci când un organism învață să răspundă la stimuli
care seamănă cu SC cu un răspuns similar. Discriminarea stimulilor apare atunci când un
organism învață să răspundă la o gamă restrânsă de stimuli. Extincția are loc atunci când
o RC este slăbită prin prezentarea SC fără SNC. Răspunsurile stinse anterior pot să
reapară printr-un proces cunoscut sub numele de recuperare spontană
- Intervalul între stimuli este timpul dintre prezentarea SC și SNC. Se presupune că, dacă
trece prea mult timp între prezentarea acestor doi stimuli, este puțin probabil ca animalul să
le asocieze și condiționarea este mai puțin probabil să apară.
- Inhibiția latentă, în care expunerea inițială la un stimul neutru fără SNC încetinește
procesul de învățare ulterioară a asocierii SC - SNC și de dezvoltare a unui RC

13
CONDIȚIONARE OPERANTĂ

Condiționarea operantă este un tip de învățare în care comportamentul unui individ este
influențat de consecințele sale. Această formă de condiționare a fost dezvoltată inițial de
Edward Thorndike și apoi rafinată și popularizată de B.F. Skinner. Principiul de bază al
condiționării operante este că comportamentele care sunt urmate de consecințe pozitive
(recompense) tind să se repete, în timp ce comportamentele urmate de consecințe negative
(pedepse) tind să fie evitate.

→ Thorndike a formulat „Legea efectului”, care susține că comportamentele care duc la un

rezultat satisfăcător sunt probabil să fie repetate, iar cele care duc la un rezultat nesatisfăcător
sunt mai puțin probabile să fie repetate.

→ Skinner a introdus conceptul de „întăritori” și „pedepse” în cadrul condiționării operante:

Intărirea Pozitivă: este procesul prin care prezentarea unui stimul după un comportament
crește probabilitatea ca acest comportament să se repete.
→ Exemplu: oferirea unei recompense unei persoane după ce a făcut un comportament.

Intărirea Negativă: Acest proces presupune creșterea frecvenței unui comportament prin
eliminarea sau reducerea unui stimul aversiv.
→ Exemplu: oprirea unui zgomot neplăcut când un individ efectuează un comportament.

Pedeapsa:
Întărirea este un tip de consecință de mediu care controlează comportamentul prin
condiționare operantă; celălalt este pedeapsa. În timp ce întărirea crește întotdeauna
probabilitatea unui răspuns, fie prin prezentarea unei recompense, fie prin eliminarea unui
stimul aversiv, pedeapsa scade probabilitatea ca un comportament să se repete.

● Pedeapsă pozitivă - Pozitiv înseamnă pur și simplu că ceva este prezentat/dat (+),
● Pedeapsă negativă - Negativ înseamnă că ceva este luat (-)

Probleme:
→ Asocierea Greșită: Indivizii, în copiii mici, pot avea dificultăți în a distinge care
comportament este pedepsit, ceea ce poate duce la învățarea greșită a lecțiilor.
→ Frica de Persoana Care Pedepsește: elevul poate ajunge să se teamă de persoana
care administrează pedeapsa (prin condiționare clasică) mai degrabă decât de acțiune
(prin condiționare operantă)
→ Este posibil ca pedeapsa să nu elimine recompensele existente pentru un
comportament. În natură, spre deosebire de laborator, o singură acțiune poate avea
consecințe multiple
→ Oamenii folosesc de obicei pedeapsa atunci când sunt furioși, ceea ce poate duce atât
la o pedeapsă prost concepută (din punct de vedere al învățării), cât și la un potențial
de abuz.
→ Intervalul de timp dintre acțiune și consecința poate face ca pedeapsa să fie
ineficientă, deoarece copilul nu face o legătură adecvată între cele două evenimente

14
Extincția: În condiționarea operantă, extincția are loc atunci când un comportament a încetat
să fie întărit și, prin urmare, frecvența acestuia scade treptat până la dispariție.

Un exemplu clasic al condiționării operante este experimentul lui Skinner cu porumbeii, în care
porumbeii au învățat să ciugulească o țintă pentru a primi hrană. Acest comportament a fost
întărit prin recompensarea ciugulitului, ceea ce a făcut ca porumbeii să repete acest
comportament în speranța de a primi mai multă hrană.

CONDIȚIONAREA OPERANTĂ A COMPORTAMENTELOR COMPLEXE

Situația în care consecința este aceeași de fiecare dată când animalul emite un
comportament, se numește program de întărire continuă (deoarece comportamentul este
întărit continuu). Un copil reinstruit pentru un comportament altruist pe un program de întărire
continuă ar fi lăudat de fiecare dată când împarte, la fel cum un șobolan ar putea primi o bilă
de mâncare de fiecare dată când apasă pe o pârghie. Cu toate acestea, o astfel de întărire
constantă apare rareori în natură sau în viața umană

→ Programele de întărire intermitentă pot fi

○ Programe de proporții = plățile sunt legate de numărul răspunsuri emise; doar
o fracțiune din comportamentele „corecte" primesc întărire, ex. unul din cinci.
○ Programe interval = recompensele (sau pedepsele) sunt acordate numai după
un anumit interval de timp, indiferent de numărul de răspunsuri emise de
organism (individ).
→ Programele cu procent fix (PF) = un organism primește întărire pentru un număr fix
de răspunsuri pe care le emite (angajarea la bucată)
→ Programe cu procent variabil (PV) = un animal primește o recompensă pentru un
anumit număr de răspunsuri, dar numărul de răspunsuri necesare înainte de întărire
este neprecizabil
○ răspuns rapid și constant și
○ sunt probabil cele mai comune în viața de zi cu zi.
→ Programele cu interval fix (IF) = oferă întărire după un timp determinat.
○ exemplu, într-un program IF-10, întărirea se acordă la fiecare 10 minute,
indiferent de numărul răspunsurilor.
○ Acest lucru duce la creșterea răspunsurilor spre sfârșitul fiecărui interval.
○ În viața cotidiană, acest tip de program poate determina oamenii să își
intensifice activitatea doar înainte de momentele programate pentru evaluare
sau verificare.
→ În programele cu interval variabil (IV), întărirea este legată de un interval de timp
aleatoriu. Acest lucru înseamnă că, spre deosebire de un program cu interval fix,
intervalul dintre întăriri variază și nu este predictibil.
○ Exemplu, în un program IV-10, un întăritor ar apărea, aprox, la fiecare 10 min.,
dar timpul exact între întăriri poate varia de la 5 la 20 de min. sau mai mult.
○ --) menține un nivel constant de performanță, deoarece subiectul nu poate
anticipa când va primi întărirea și, rămâne motivat să continue comportamentul.
○ Aceste programe sunt eficiente în menținerea unei activități constante și
persistente, asemănătoare cu modul în care testele surpriză în școli sau
inspecțiile aleatorii în fabrici mențin angajamentul constant.

15
ROLUL CONTEXTULUI

Costurile și beneficiile obținerii întăririi

→ În viața reală, întărirea nu este infinită
→ În habitatele naturale, programele de întărire se schimbă - exemplu: consumă fructe
dintr-un copac, poate epuiza rezerva de hrană și trebuie să caute în altă parte
→ Analiza cost-beneficiu implicată în comportamentul operant a condus la o abordare
numită economie comportamentală.

Contextul social și cultural

→ În interacțiunile sociale umane, fiecare partener folosește în permanență tehnici de
condiționare operantă pentru a modela comportamentul celuilalt.

CARACTERISTICILE CELUI CARE ÎNVAȚĂ

→ Comportamentele existente servesc adesea drept materie primă pentru
comportamente noi.
→ O procedură utilizată de dresorii de animale, shaping, produce un comportament nou
prin întărirea unor apropieri din ce în ce mai apropiate de răspunsul dorit.
→ În biofeedback, psihologii le transmit pacienților informații despre procesele lor
biologice, permițându-le să obțină un control operant asupra răspunsurilor autonome,
cum ar fi ritmul cardiac, temperatura corpului și tensiunea arterială
→ Biofeedback-ul poate ajuta pacienții să reducă sau, uneori, să elimine probleme cum
ar fi hipertensiunea arterială, durerile de cap și durerile cronice
→ În timp ce modelarea (shaping) duce la modificarea progresivă a unui comportament
specific pentru a produce un nou răspuns, înlănțuirea implică punerea cap la cap a
unei secvențe de răspunsuri existente într-o ordine nouă

Rezumat
Învățarea are loc într-un context mai larg decât un singur comportament la un moment dat.
Oamenii și alte animale învață că obținerea unui întăritor poate afecta obținerea altora. Factorii
culturali influențează, de asemenea, condiționarea operantă, deoarece diferite culturi se
bazează pe proceduri operante diferite. Caracteristicile celui care învață influențează
condiționarea operantă, cum ar fi comportamentele anterioare din repertoriul animalului,
caracteristicile de durată ale celui care învață (cum ar fi tendința de a răspunde cu frică sau
evitare în fața unor evenimente aversive din mediul înconjurător) și comportamentul specific
speciei (tendința anumitor specii de a produce anumite răspunsuri).

Cuvinte cheie
● modelarea (engl. shaping) - procesului de învățare a unui nou comportament prin
întărirea unor aproximări din ce în ce mai apropiate de răspunsul dorit
● biofeedback - o procedură de monitorizare a proceselor fiziologice autonome și de
învățare a modificării acestora la voință
● înlănțuirea - un proces de învățare în care o secvență de comportamente deja stabilite
este întărită pas cu pas
● întăritor primar - un stimul care este în mod înnăscut recompensator pentru un
organism
● întăritor secundar - un stimul care dobândește valoare de întărire după ce un
organism învață săl asocieze cu stimuli care sunt în mod înnăscut întăriți

16
DE CE FUNCȚIONEAZĂ STIMULII CARE ÎNTĂRESC COMPORTAMENTUL?

Întăririle ca un proces de reduce a tensiunii

Una dintre teorii se bazează pe conceptul de impuls, o stare care împinge, sau „conduce",
organismul să acționeze. Clark Hull (1943, 1952) a folosit acest termen pentru a se referi la
stările de tensiune neplăcute cauzate de privarea de nevoi de bază, cum ar fi hrana și apa

→ „recompense primare", deoarece aceștia întăresc în mod înnăscut comportamentul

fără nicio învățare prealabilă
→ Majoritatea întăririlor secundare sunt definite cultural: exemplu: note bune, bani

Rolul emoțiilor
Legea efectului lui Thorndike:
→ Emoțiile, cum ar fi tristețea sau bucuria, precum și experiențele senzoriale de plăcere
sau durere - oferă o bază pentru condiționarea operantă
→ Un operant care este urmat de un sentiment plăcut va fi întărit,
→ În timp ce unul urmat de sentimente neplăcute va avea mai puține șanse de a se
repeta.

Sistemul de inhibiție comportamentală (SIC) este asociat cu anxietatea și este implicat în

întărirea negativă și în pedeapsă. Dopamina este principalul neurotransmițător implicat în
transmiterea informațiilor de-a lungul căilor SIC, în timp ce norepinefrina (cunoscută
ca fiind legată de frică și anxietate) joacă un rol mai important în sinapsele implicate in SIC.
Un al treilea sistem, mai primitiv din punct de vedere evolutiv, secundar, sistemul
luptă-fugă, este asociat cu evadarea necondiționată.

TEORIA SOCIO-COGNITIVĂ

Din principiile behavioriste de învățare a apărut astfel teoria cognitiv-socială

(cognitiv-comportamentală), care încorporează concepte de condiționare, dar adaugă două
caracteristici noi:
- un accent pe cogniție și
- un accent pe învățarea socială.

ÎNVĂȚAREA LATENTĂ

→ behavioristul Edward Tolman → „Hărți cognitive la șobolani și la oameni"

→ … , Tolman a sugerat că șobolanii care erau familiarizați cu labirintul și-au format hărți
cognitive ale labirintului, deși nu primiseră nicio întărire pozitivă (încă)
→ Tolman a numit învățarea care a avut loc, dar care nu se manifestă în prezent în
comportament, învățare latentă

AȘTEPTĂRI
Teoria cognitiv-socială propune că așteptările unui individ cu privire la consecințele unui
comportament sunt cele care fac ca acel comportament să aibă o probabilitate mai mare sau
mai mică de a se produce. Așteptările pot crea o profeție care se autoîmplinește. Cu alte
cuvinte, așteptările noastre cu privire la probabilitatea obținerii anumitor rezultate ne determină
să ne angajăm în comportamente care produc efectiv acele rezultate

17
Julian Rotter (1954), unul dintre primii teoreticieni cognitiv-sociali, a făcut diferența între
așteptările care sunt:
→ specifice unor situații concrete („Dacă îi cer profesorui o favoare, el va refuza")
→ de cele generalizate („Nu poți cere nimic oamenilor în viață - ei te pot refuza
întotdeauna").

Rotter a fost interesat în special de așteptările generalizate. El a folosit termenul de locus de

control al întăririi pentru a se referi la așteptările generalizate pe care oamenii le au cu privire
la faptul că propriul comportament poate sau nu să aducă rezultatele pe care le urmăresc

→ Indivizii cu un locus de control intern cred că sunt stăpânii propriei lor soarte
→ Persoanele cu un locus de control extern cred că viețile lor sunt determinate de forțe
exterioare (exterioare lor).

Învățarea neajutorată Învățarea neputinței (learned helplessness)

→ Câini, hamuri, șocuri electrice. O zi mai târziu puteau scăpa dar nu mai încercau -
Câinii ajunseseră să se aștepte că nu pot scăpa; învățaseră să fie neajutorați.
→ Neputința învățată constă în așteptarea că nu se poate scăpa de evenimentele
aversive și în deficitele motivaționale și de învățare care rezultă din această
convingere.
→ Persoanele cu un stil explicativ depresiv sau pesimist se învinovățesc pentru
lucrurile rele care li se întâmplă. În limbajul teoriei neajutorării, pesimiștii cred că
cauzele nenorocirii lor sunt mai degrabă interne decât externe, ceea ce duce la o
stimă de sine scăzută.
○ Tind să vadă aceste cauze ca fiind stabile (puțin probabil să se schimbe) și
○ Globale (ample, generale și răspândite în impactul lor)
→ Majoritatea oamenilor, în schimb, și-ar oferi singuri explicații care permit speranța și
încurajează continuarea efortului

Învățarea socială
Învățarea nu are loc într-un vid interpersonal.
Teoria cognitivsocială propune ca indivizii să învețe multe lucruri de la persoanele din jurul lor,
cu sau fără întărire, prin mecanisme de învățare socială, altele decât condiționarea clasică și
operantă.
1. Învățarea prin observație în care o persoană învață să reproducă comportamentul
prezentat de un model se numește modelare (Bandura, 1967).
○ Învățarea prin observație implică adoptarea comportamentelor observate la alții.
Eficiența acestui tip de învățare este influențată de caracteristicile modelului
observat și de așteptările privind rezultatele acțiunii.
○ Această așteptare a rezultatului este deseori învățată prin intermediul unui
mecanism de învățare observațională cunoscut sub numele de condiționare
indirectă. În condiționarea indirectă, o persoană învață consecințele unei
acțiuni prin observarea consecințelor acesteia pentru altcineva
2. Învățarea directă, pe de altă parte, se referă la dobândirea cunoștințelor sau
abilităților prin instrucțiuni explicite sau experiențe personale directe, cum ar fi educația
formală sau instruirea practică. Aceasta este mai structurată și adesea mai sistematică
decât învățarea observațională.

18
Capitolul 5. Caracteristicile modalitatilor senzoriale.
Senzatia și percepția
SENZAȚII ȘI PERCEPȚII

- Neuropatia dureroasă - cauzată fie de un accident, fie de o intervenție chirurgicală -

rezultă atunci când creierul interpretează ca fiind chinuitoare semnalele de durere de la
receptorii din piele sau articulații care, în mod normal, răspund doar la o atingere
ușoară, presiune sau mișcare.

Senzația se referă la procesul prin care organele de simț colectează informații despre mediul
înconjurător și transmit aceste informații creierului pentru procesarea inițială.
Percepția este procesul prin care creierul organizează și interpretează aceste senzații.

Senzațiile sunt experiențe imediate ale calităților obiectelor din jur - roșu, cald, luminos, și așa
mai departe - în timp ce percepțiile sunt experiențe ale obiectelor sau evenimentelor care par
să aibă formă,ordine sau semnificație.

PRINCPII DE BAZĂ

1. Nu există o corespondență unu la unu între realitatea fizică și cea psihologică

2. Senzația și percepția sunt procese active, implicând "traducerea" stimulilor externi și
orientarea activă către stimuli relevanți.
3. Sunt adaptative, evoluând pentru a îmbunătăți supraviețuirea și reproducerea,
exemplificând specializarea neuronală și tendințele înnăscute de percepție.

SENZAȚIILE ȘI MEDIUL
● Simțurile trebuie să traducă stimularea fizică în semnale senzoriale (transducție).
● Toate simțurile au praguri sub care o persoană nu simte nimic în ciuda stimulării externe.
● Senzația necesită o luare de decizii constantă, deoarece individul încearcă să
distingă stimulii semnificativi de cei irelevanți
● Pentru a simți lumea este nevoie de capacitatea de a detecta schimbările de stimulare
● O procesare senzorială eficientă = să "dai volumul mai încet" la informațiile redundante

Transducția. Senzația necesită transformarea energiei din mediul extern în semnale interne
care au semnificație psihologică.

CREAREA UNUI COD NEURAL

Celulele specializate din sistemul nervos, numite receptori senzoriali, transformă energia din
mediul înconjurător în impulsuri neuronale care pot fi interpretate de creier.

CODIFICAREA PENTRU INTENSITATEA ȘI CALITATEA STIMULULUI

Pentru fiecare simț, creierul codifică stimularea senzorială în funcție de intensitate și calitate.

Praguri absolute. Cantitatea minimă de energie fizică necesară pentru ca un observator să

sesiseze/ observe un stimul se numește prag absolut.

19
Praguri de semnificație.Pragul de semnificație este diferența de intensitate dintre doi stimuli
care este necesară pentru a produce o diferență abia perceptibilă

LEGEA LUI WEBER. În 1834, fiziologul german Ernst Weber a recunoscut nu numai lipsa
unei relații unu la unu între lumea fizică și cea psihologică, ci și existența unei relații coerente
între ele. Indiferent de magnitudinea a doi stimuli, cel de-al doilea trebuie să difere de primul
într-o proporție constantă pentru ca acesta să fie perceput ca fiind diferit. Această relație se
numește legea lui Weber.
- Acea proporție constantă raportul dintre modificarea intensității necesare pentru a
produce o schimbare în comparație cu intensitatea anterioară a stimulului - poate fi
exprimată sub forma unei fracțiuni, numită fracțiunea Weber.

LEGEA FECHNER (1860) Cumnatul lui Weber, extinde legea lui Weber, corelând intensitatea
subiectivă a stimulilor cu magnitudinea lor reală.
- Fechner a presupus că fiecare diferență abia notabilă (jnd) a unui stimul este
percepută subiectiv ca o unitate incrementală de intensitate.
- Folosind această lege, a demonstrat că la intensități scăzute ale stimulilor sunt
necesare creșteri mici pentru a produce efecte subiective semnificative, pe când la
intensități ridicate sunt necesare creșteri mari.
- Rezultatul este o funcție logaritmică - adică, pe măsură ce o variabilă (în acest caz,
intensitatea subiectivă) crește aritmetic (1, 2, 3, 4, 4, 5 ...), cealaltă variabilă (în acest
caz, intensitatea obiectivă) crește 104 în mod geometric (1, 2, 4, 8, 16 ...)
- Prin urmare, legea lui Fechner indică că oamenii percep doar un mic procent din
creșterile reale ale intensității stimulilor, dar această percepție este previzibilă.

LEGEA DE PUTERE A LUI STEVENS

- Legea lui Fechner a rezistat timp de un secol, dar a fost modificată de S. Stevens
(1961, 1975), deoarece nu se aplica la toți stimulii și simțurile (exc. Relația dintre
durerea percepută și intensitatea stimulului)
- Stevens a încercat să demonstreze că oamenii pot evalua cu exactitate intensitatea
subiectivă pe o scară numerică.

Adaptarea senzorială = a jucat un rol important din punct de vedere evolutiv. Stimulările
senzoriale constante nu oferă informații noi despre mediu, astfel încât sistemul nervos ajunge
să le ignore. (exemplu - zgomot în restaurant)

Rezumat. Pragul absolut este cantitatea minimă de energie necesară pentru ca un

observator să simtă prezența unui stimul. Pragul de de semnificație este cel mai mic nivel de
stimulare necesar pentru ca observatorul să simtă că a avut loc o schimbare în stimulare.
Conform legii lui Weber, indiferent de magnitudinea a doi stimuli, cel de-al doilea trebuie să
difere într-o proporție constantă de primul pentru a fi perceput ca fiind diferit. Conform legii lui
Fechner, deoarece magnitudinea unui stimul crește logaritmic pe măsură ce experiența
subiectivă a intensității crește aritmetic, oamenii percep subiectiv doar o fracțiune din
intensitatea creșterii reale a unei stimulării. Conform legii puterii lui Stevens, intensitatea
subiectivă crește în mod liniar pe măsură ce intensitatea reală crește exponențial. Adaptarea
senzorială este tendința sistemelor senzoriale de a răspunde mai puțin la stimuli care continuă
fără modificări.

20
PERCEPȚIA

→ Semnele distinctive ale percepției sunt organizarea și interpretarea

→ Percepția organizează o serie continuă de senzații în unități semnificative
→ Dincolo de organizare, trebuie să interpretăm informațiile organizate

Organizarea experienței senzoriale

Patru aspecte ale organizări perceptuale:

1. Percepția formelor:
→ Principiile Gestalt. Întregul (perceptul) = mai mare decât suma părților sale
senzoriale
i. Percepția figură-fond: Oamenii disting în mod inerent între figură
(obiectul pe care îl privesc) și fundal (sau fond/background)
ii. Similaritatea: Creierul are tendința de a grupa elemente similare,
iii. Proximitate (apropiere): Creierul are tendința de a grupa obiectele
care sunt apropiate unele de altele.
iv. Continuitate: Dacă este posibil, creierul organizează stimulii în linii sau
modele continue, mai degrabă decât în elemente discontinue.
v. Simplitate: Oamenii au tendința de a percepe cel mai simplu model
posibil.
vi. Închiderea: Atunci când este posibil, oamenii tind să perceapă cifrele
incomplete ca fiind complete.
→ Teoria lui Biederman, numită recunoaștere prin componente, afirmă că
percepem și clasificăm obiectele din mediul nostru înconjurător prin
descompunerea lor în părți componente și apoi prin compararea componentelor
și a modului în care sunt aranjate cu "schițe" similare stocate în memorie.
i. Creierul umple goluri

Interpretarea experienței senzoriale

- Interpretarea experienței senzoriale implică procese de organizare și interpretare
perceptuală.
- Percepțiile noastre se bazează pe experiența anterioară, cu o linie neclară între
organizare și interpretare.
→ Interpretarea este influențată de memoria anterioară și poate apărea la nivel
primitiv sau conștient.
→ James Gibson susține că semnificația stimulilor este adesea imediată și
evidentă, indicând că simțurile au evoluat pentru a răspunde la aspecte ale
mediului relevant pentru adaptare.
→ Experiențele timpurii sunt esențiale pentru dezvoltarea normală a creierului, iar
experiența ulterioară poate modifica structura creierului, influențând
receptivitatea la stimulii senzoriali.
- Aceste descoperiri sugerează că percepția adâncimii și dezvoltarea fricii de înălțimi
sunt caracteristici adaptative, dezvoltate prin interacțiunea dintre natură și
educație.

21
 2. Percepția adâncimii
→ Percepția adâncimii se bazează pe imagini bidimensionale retiniene, permitând
judecăți tridimensionale rapide și inconștiente.
→ Studii pe diferite societăți arată variații culturale în susceptibilitatea la iluzii
perceptuale, cum ar fi iluziile Müller-Lyer și Ponzo.
→ Iluzia Ponzo, influențată de cultura și experiența, induce percepția eronată a
dimensiunii obiectelor bazându-se pe indicii de perspectivă liniară.
→ Pentru a examina fundamentele înnăscute ale percepției de adâncime în raport
cu mediul înconjurător, Eleanor Gibson și Richard Walk au creat ceea ce este
cunoscut sub numele de "faleza vizuală"
i. Majoritatea sugarilor și animalelor testate evitau partea adâncă a
falezei, sugerând că percepția adâncimii este înnăscută.
→ Studii ulterioare au indicat că locomoția și experiența sunt necesare pentru
dezvoltarea percepției adâncimii și a temerii de înălțimi.
→ Dezvoltarea percepției de adâncime implică probabil o combinație de calități
înnăscute și învățate.

3. Percepția mișcării
4. Constanța perceptivă (cele 2 din urmă n-au mai ajuns în suportul de curs:( )

Prelucrarea ascendentă și descendentă

→ Procesarea de jos în sus (procesare ascendentă sau în engl.bottom-up) se referă la
procesarea care începe „de jos" cu datele senzoriale brute care alimentează „în sus"
creierul. O explicație ascendentă a percepției vizuale susține că creierul formează
percepții prin combinarea răspunsurilor mai multor detectori de caracteristici din
cortexul primar, care la rândul lor integrează intrările de la neuronii aflați mai jos în
sistemul vizual.
→ Procesarea descendentă sau de sus în jos (engl. top-down) în schimb, începe „de
sus", cu afirmațiile și cunoștințele observatorului. Teoreticienii care favorizează o
explicație a procesării de sus în jos lucrează de obicei dintr-o perspectivă cognitivă.
Aceștia susțin că creierul folosește cunoștințele anterioare pentru a începe să
organizeze și să interpreteze senzațiile de îndată ce informațiile încep să vină, în loc să
aștepte ca percepțiile să se formeze pe baza unei analize secvențiale (pas cu pas) a
caracteristicilor lor izolate.
→ Studiile pe maimuțe și PET demonstrează ambele tipuri de procesare; unele sarcini
necesită mai mult procesarea de jos în sus, în timp ce altele, cum ar fi citirea, implică
procesarea de sus în jos.
Rezolvarea paradoxului: Procesarea simultană în percepție
→ Fără procesarea ascendentă, stimulii externi nu ar avea niciun efect asupra percepției;
am avea halucinații în loc să percepem.
→ Fără procesarea de sus în jos, experiența nu ar avea niciun efect asupra percepției.
→ Conform gândirii actuale, ambele tipuri de procesare au loc simultan

22
Capitolul 6. Memoria
Memoria presupune să luăm ceva ce am observat, cum ar fi un număr de telefon scris, și să
îl transformăm într-o formă pe care o putem stoca, regăsi și utiliza.

Reprezentări mentale
→ Pentru ca un sunet, o imagine sau un gând să revină în minte atunci când nu mai este
prezent, acesta trebuie să fie reprezentat în minte, de data aceasta fără stimulul inițial.
→ O reprezentare mentală este o versiune psihologică sau un model mental al unui
stimul sau al unei categorii de stimuli.
→ În termeni neuropsihologici, este vorba de declanșarea modelată a unei rețele de
neuroni care formează "codul" neuronal pentru un obiect sau un concept, cum ar fi
"câine" sau "soră".

Reprezentări senzoriale:
→ Reprezentările senzoriale stochează informații într-un mod senzorial, cum ar fi sunetul
unui lătrat de câine sau imaginea unui oraș

Reprezentări verbale:
→ Deși multe reprezentări sunt stocate în moduri senzoriale, în cea mai mare parte a
timpului oamenii gândesc folosind reprezentări verbale. (ex. Imaginați-vă libertatea)
→ Studiile de neuroimagistică confirmă faptul că reprezentările verbale sunt, de fapt,
distincte de reprezentările senzoriale -- șir de X-uri versus un cuvânt:
○ Ambii stimuli conduc la activarea cortexului vizual, deoarece ambele sunt
procesate vizual.
○ Cu toate acestea, prezentarea cuvântului duce la activarea suplimentară a
unei regiuni de a joncțiunea lobilor occipital, parietal și temporal stâng, care
pare să fie implicată în transformarea reprezentării vizuale într- una verbală sau
semantică.

Prelucrarea informațiilor: Un model evolutiv

Psihologii au început să studieze memoria la sfârșitul secolului al XIX-lea, deși interesul pentru
memorie s-a diminuat sub influența behaviorismului până la "revoluția cognitivă" din anii 1960.

În 1890, William James a propus o distincție între două tipuri de memorie,

→ Memoria primară este memoria imediată pentru informațiile deținute momentan în

conștiință,cum ar fi un număr de telefon.
→ Memoria secundară este un vast depozit de informații care nu sunt conștiente decât
atunci când sunt rechemate în memoria primară, cum ar fi cele 10 sau 20 de numere
de telefon pe care o persoană și le-ar putea reaminti dacă ar dori să sune diverși
prieteni sau membri ai familiei.

Metafora minții ca un computer, care plasează informații în diferite stocuri de memorie

(hardware-ul sistemului) și le recuperează și le transformă folosind diferite programe
("software").

23
Memoria este formată din trei depozite:

1. Registrul senzorial
→ Registrul senzorial vizual și auditiv reține informații pentru o fracțiune de
secundă după dispariția stimulului, permițând formarea unei reprezentări
mentale temporare.
→ Stocarea iconică (vizuală) menține o imagine mentală precisă și detaliată a
ceea ce am văzut, pentru o perioadă scurtă.
→ Memorarea auditivă sau ecoică permite reținerea sunetelor pentru o perioadă
scurtă după ce stimulul auditiv dispare.

2. Memoria de scurtă durată (memoria primară a lui James)

→ Memoria de scurtă durată (MSD) păstrează informații în conștiință pentru
aproximativ 20-30 de secunde.
→ MSD are o capacitate limitată, de obicei între 5 și 9 elemente.
- Metafora cu masa din restaurant, vin oameni noi după ce pleacă ceilalți
- Numerele de telefon sunt adesea în această gamă de 5-7 cifre datorită
limitelor MSD.
→ REPETIȚIA
- Repetiția mentală ajută la menținerea informațiilor în MSD.
- Repetiția de menținere implică repetarea mentală a informațiilor pentru
a le păstra temporar active.
- Repetiția elaborativă, gândirea activă asupra informațiilor, este mai
eficientă pentru transferul în memoria de lungă durată decât simpla
repetiție.

3. Memoria de lungă durată (memoria secundară a lui James)

→ Informațiile importante sunt transferate din memoria de scurtă durată (MSD)
în memoria de lungă durată (MLD).
→ Cu cât informațiile rămân mai mult în MSD, cu atât sunt mai probabil
transferate în MLD.
→ Memoria pe termen scurt este rapid accesată dar limitată în capacitate, în timp
ce memoria pe termen lung are o capacitate mai mare și este mai greu de
accesat.
→ Efectul poziției în serie arată că oamenii rețin mai bine informațiile de la
începutul și sfârșitul unei liste.

Evoluția modelului
→ Modelul standard al memoriei a evoluat, sugerând că procesarea memoriei nu este
exclusiv în serie, ci poate include și procesare paralelă.
→ Memoria de lucru este parte dintr-un sistem complex, păstrând simultan diferite tipuri
de informații pentru rezolvarea problemelor.
→ Studiile actuale includ diferite tipuri de memorie, nu doar amintirea conștientă a listelor
de cuvinte sau silabe.
→ Metafora creierului înlocuiește metafora computerului în explicarea funcționării
memoriei umane.

24
MEMORIA DE LUCRU

→ Memoria de lucru este folosită pentru procesarea și stocarea temporară a informațiilor

necesare pentru a rezolva probleme sau a atinge obiective.
→ Include atât un depozit temporar de memorie, cât și procese de control pentru
manipularea mentală a informațiilor.
→ Inițial, se credea că stocarea și procesarea intră în competiție pentru spațiul limitat al
memoriei de scurtă durată.
→ Memoria de lucru este acum considerată a fi formată din sisteme multiple, inclusiv un
depozit de memorie vizuală, unul verbal și un executiv central care controlează
informațiile stocate.

Procesarea informațiilor în memoria de lucru

→ Baddeley și Hitch au demonstrat că realizarea simultană a sarcinilor de memorare și

raționament nu consumă întreaga capacitate de memorie de lucru.
→ Capacitatea de gândire și memoria de lucru sunt procese separate, cu un sistem
executiv central care gestionează procesarea.
→ Capacitatea memoriei de lucru diferă între indivizi și este corelată cu capacitatea
intelectuală generală.

Stocarea vizuală și verbală

→ Modelele contemporane ale memoriei de lucru diferențiază între memoria vizuală și

cea verbală.
→ Memoria vizuală stochează temporar informații vizuale și permite manipularea mentală
a imaginilor.
→ Memoria verbală stochează cuvinte bazându-se pe sunet, nu pe sens, și este studiată
prin sarcini precum "digit span".

Mulți psihologi se referă acum la MSD ca memorie de lucru - stocarea și procesarea

temporară a informațiilor care pot fi folosite pentru a rezolva probleme, a răspunde la cerințele
mediului sau a atinge obiective. Memoria de lucru include atât o capacitate de stocare, cât și o
capacitate de procesare. Conform modelului propus de Baddeley și colegii săi, procese
precum repetiția, raționamentul și luarea de decizii cu privire la modul de a echilibra două
sarcini simultan sunt opera unui sistem executiv central cu capacitate limitată.

Relația dintre memoria de lucru și memoria pe termen lung

Memoria de lucru stochează și procesează temporar informații pentru utilizare imediată.

Include un sistem executiv central și sisteme separate pentru informații verbale și vizuale.
Funcționează ca un spațiu de lucru conștient, nu doar ca o trecere către memoria de lungă
durată.

25
CÂT DE DISTINCTE SUNT MEMORIA DE LUCRU ȘI MEMORIA DE LUNGĂ DURATĂ?
→ Memoria de lucru și memoria de lungă durată sunt distincte: memoria de lucru are
acces rapid și capacitate limitată, spre deosebire de memoria de lungă durată.
→ Dovezi neurologice arată că pacienții cu amnezie pot folosi memoria de lucru, dar au
probleme cu memoria de lungă durată.
→ Există cazuri de deficite severe în memoria de lucru cu memoria de lungă durată
intactă.

INTERACȚIUNI ALE MEMORIEI DE LUCRU ȘI MEMORIEI DE LUNGĂ DURATĂ

→ Memoria de lucru și memoria de lungă durată sunt interconectate, dar distincte, cu
memorie de lucru având capacitate limitată și rapid accesibilă.
→ Memoria de lucru implică activarea conștientă a cunoștințelor din memoria de lungă
durată.

CHUNKING
→ Tehnica "chunking" utilizează cunoștințele din memoria de lungă durată pentru a grupa
informații în unități mai mari, extinzând astfel capacitatea memoriei de lucru.
→ Capacitatea de "chunking" crește odată cu vârsta și expertiza într-un anumit domeniu.

VARIAȚII ALE MEMORIEI DE LUNGĂ DURATĂ

→ Memoria de lungă durată (MLD) include diferite tipuri de memorii: obiceiuri automate,
cunoștințe generale și memorii pentru episoade specifice.
→ Fiecare tip de memorie are propria sa neuroanatomie și mod de funcționare.
→ Experiența de a căuta ketchup în frigider ilustrează aceste tipuri diferite de MLD, de la
căutarea automată bazată pe obiceiuri la amintirea locației obișnuite sau a unui episod
specific.

ENCODAREA ȘI ORGANIZAREA MEMORIEI DE LUNGĂ DURATĂ

CODIFICARE
Codificarea este esențială pentru stocarea informațiilor în memorie.
Modul, cantitatea și timpul codificării afectează accesibilitatea memoriei.

NIVELURILE DE PRELUCRARE
→ Repetiția simplă menține informațiile în memoria de lucru, dar nu este eficientă
pentru memorarea pe termen lung.
→ O metodă mai eficientă este concentrarea pe semnificația stimulului și formarea
de conexiuni mentale cu informații stocate anterior.
→ Codificarea poate fi deliberată (pentru examene, replici de teatru) sau
involuntară, ca un produs secundar al gândirii și percepției.

Procesarea de profunzime și cea de suprafață (superficială)

→ Profunzimea procesării se referă la modul în care informația este elaborată,
reflectată și procesată semnificativ în timpul stocării.

26
 → Informațiile pot fi procesate superficial (focalizare pe caracteristici fizice),
fonemic (focalizare pe caracteristici lingvistice) sau semantic (focalizare pe
semnificație).
→ Diferite niveluri de procesare activează diferite circuite neuronale, cu
procesarea semantică activând mai intens cortexul temporal stâng, implicat în
înțelegerea limbajului.
→ Strategiile deliberate de memorare activează regiuni ale cortexului prefrontal,
implicat în funcții executive și manipularea informațiilor în memoria de lucru.

Specificitatea codificării
→ Codificarea eficientă depinde de concordanța între modul în care informația
este codificată și cum va fi recuperată ulterior.
→ O procesare mai profundă nu este întotdeauna mai bună; uneori, codificarea
superficială poate fi mai utilă, în funcție de scopul recuperării.
→ Principiul specificității codificării indică că ușurința recuperării informațiilor din
memorie este influențată de concordanța dintre modul de codificare și metoda
de reamintire.
→ Atunci când circumstanțele de codificare și recuperare sunt similare, informația
este accesată mai ușor, deoarece este activată o porțiune mai mare din rețeaua
neuronală care reprezintă informația.

Context și reactualizare
→ Contextul și starea emoțională la momentul codificării și reamintirii influențează
memoria. Exemple includ studiul sub apă și reamintirea mai bună în același
mediu, sau folosirea aceleiași limbi pentru codificare și recuperare.
→ Reamintirea este facilitată dacă există un context similar celui din timpul
codificării.
→ Intervalul dintre sesiunile de studiu afectează memoria. Repetiția distribuită
(spațiată) este mai eficientă pe termen lung decât repetiția într-un timp scurt.
Aceasta este cunoscută drept efectul de spațiere.

AMINTIREA ȘI UITAREA

Daniel Schacter (1999) „șapte păcate ale memoriei” care ne afectează pe toți:
1. Tranzitivitatea: faptul că amintirile se estompează
2. Aiureala (Absent-mindedness): eșecul de a-și aminti ceva atunci când atenția este în
altă parte
3. Atribuirea greșită: amintirea greșită a sursei unei amintiri - un lucru pe care se
bazează agenții de publicitate atunci când spun jumătăți de adevăr despre mărci
concurente, iar oamenii își amintesc jumătatea de adevăr, dar uită sursa acestuia.
4. Sugestibilitatea: a crede că ne amintim un eveniment pe care cineva l-a ”implantat”
de fapt în mintea noastră
5. Prejudiciu: distorsiuni în modul în care ne amintim evenimentele, care adesea spun
povestea într-un mod în care am prefera să ne-o amintim noi
6. Persistența: amintiri de care am vrea să scăpăm, dar care continuă să revină

27
Cât de lungă este memoria pe termen lung?

→ Memoria pe termen lung are o capacitate impresionantă de a reține informații pe

durate lungi, chiar și pe parcursul unei vieți întregi, dacă informațiile sunt consolidate
corect.
→ Există o distincție între disponibilitatea informațiilor în memorie (prezența lor) și
accesibilitatea lor (ușurința de a fi recuperate).
→ Unele informații rămân disponibile, dar devin greu accesibile, ca în cazul fenomenului
"vârful limbii".
→ Memoria pentru anumite evenimente sau informații poate dura toată viața dacă
procesul de învățare este extins pe perioade lungi și implică repetiție sau utilizare
constantă.
→ Spațierea și consolidarea adecvată a învățării pot determina durabilitatea amintirilor pe
termen lung.

Cât de precisă este memoria pe termen lung? Factori care pot influența memoria

→ Memoria pe termen lung este funcțională, dar susceptibilă la erori și prejudecăți.

→ Asociațiile pot duce la amintiri inexacte, cum ar fi participanții care își amintesc cuvinte
neaudite în studii, datorită amorsării.
→ Emoțiile influențează memoria; studenții tind să își amintească notele mai bune
decât au fost de fapt.

28
Capitolul 7. Constiința.
Aspecte ale conștiinței, somnul și visele
STĂRI DE CONȘTIENȚĂ
→ Stările modificate de conștiință apar când există o schimbare față de funcționarea
mentală obișnuită.
→ Aceste stări sunt subiective și pot include distracția, visarea cu ochii deschiși, și
confuzia datorată drogurilor.
→ Capitolele următoare discută despre stări alterate comune, cum ar fi somnul și visele,
și cele speciale, ca meditația și hipnoza.

ASPECTE ALE CONȘTIINȚEI

→ Conștiința nu are o teorie general agreată, existând multe teorii diferite.
→ Filozofi - Descartes s-au concentrat pe experiența subiectivă a minții în definirea conștiinței.
→ Behaviorismul, promovat de John Watson, a respins introspecția și a limitat psihologia
la comportamentul observabil.
→ În anii 1960, psihologia a început să recunoască importanța conștiinței, recunoscând
că limitarea la comportamentul observabil este prea restrictivă.
→ Dacă teoriile despre conștiință pot genera predicții testabile despre comportament, ele
devin contribuții valoroase la înțelegerea funcționării minții.

Conștiința
→ Conștiința este conștientizarea stimulilor externi și interni, precum și controlul asupra
acțiunilor noastre.
→ Monitorizarea prin conștiință se referă la prelucrarea informațiilor din mediul
înconjurător și corp, cu o selecție a stimulilor importanți.
○ Exemplu: Concentrându-ne pe un paragraf, nu suntem conștienți de stimuli de
fond până nu apare o schimbare (exemplu: luminile se sting).
→ Controlul prin conștiință implică planificarea și ghidarea acțiunilor, fiind posibilă
reprezentarea evenimentelor viitoare în conștiință.
→ Multe decizii și acțiuni se desfășoară inconștient, dar conștiința joacă un rol în
monitorizarea și dirijarea comportamentului.

Inconștientul.
→ Inconștientul conține amintiri, impulsuri și dorințe ascunse conștiinței. Freud a
teoretizat că unele gânduri reprimate influențează indirect acțiunile noastre.
○ Exemplu: Un lapsus freudian, cum ar fi greșirea cuvintelor în vorbire, poate
dezvălui impulsuri inconștiente.
→ Freud a dezvoltat psihanaliza pentru a aduce material reprimat înapoi în conștiință.
→ Mulți psihologi recunosc existența proceselor mentale inconștiente, dar nu sunt de
acord cu accentul pus de Freud pe aspectele emoționale ale acestora.
→ Inconștientul include procese mentale necesare în viața de zi cu zi, dar la care nu
avem acces conștient.
○ Exemplu: Studiul despre stereotipurile persoanelor în vârstă arată cum indicii
subconștiente pot influența comportamentul fără conștientizare. (cuv. “lent”)

29
Automatizare și disociere
→ Automatizarea permite realizarea activităților bine învățate fără atenție conștientă.
○ Exemplu: Conducerea automată a unei mașini permite conversația sau
admirarea peisajului fără conștientizarea activă a conducției.
→ Disocierea este procesul prin care unele gânduri și acțiuni funcționează separat de
restul conștiinței.
→ Disocierea permite funcționarea eficientă în situații stresante sau plictisitoare.
○ Exemplu: Disocierea ușoară include reveria sau visarea cu ochii deschiși.
→ Tulburările disociative severe includ tulburarea disociativă de identitate sau
personalitatea multiplă

Somnul și Visele:

● Somnul nu este complet lipsit de conștiență; visăm și procesăm informații în timpul

somnului.
● Unele persoane pot merge în somn sau pot fi trezite de anumite stimuli.

Etapele Somnului:
● Există 5 stadii ale somnului, incluzând 4 stadii NREM și stadiul REM.
● Ciclurile de somn alternează între stadiile NREM și REM.

Comparație între REM și NREM:

● Somnul REM este caracterizat printr-o activitate cerebrală intensă și paralizie
musculară.
● Visele REM sunt mai vii și mai încărcate emoțional decât cele NREM.

Teorii ale Somnului:

● Nevoia Homeostatică de Somn: Reflectă necesitatea fizică de somn, acumulându-se

pe parcursul zilei. Dacă nu dormim suficient, aceasta crește, determinând o tendință
mai mare de a adormi.
● Procesul de Alertare Dependent de Ceas: Reglat de ceasul biologic, este influențat
de factori externi precum lumina și reglează ciclurile circadiene, determinând
perioadele de alertă și somn.
● Interacțiunea Dintre Procese: Funcționează în opoziție pentru a regula ciclurile de
somn și veghe. Ziua, procesul de alertare menține starea de veghe, iar seara, nevoia
de somn devine dominantă, facilitând adormirea.

Tulburări de Somn:

Deprivarea de somn este o problemă comună, care apare atunci când o persoană nu obține
suficient somn în mod regulat. Aceasta poate duce la o serie de probleme, inclusiv
somnolență excesivă în timpul zilei, dificultăți de concentrare, iritabilitate și scăderea
performanței fizice și mentale. Deprivarea de somn pe termen lung poate crește riscul de
probleme de sănătate precum obezitatea, diabetul și bolile cardiovasculare.

30
Insomnia este o tulburare de somn caracterizată prin dificultăți de a adormi sau de a rămâne
adormit. Persoanele cu insomnie pot avea probleme cu adormirea, se pot trezi frecvent pe
parcursul nopții sau se pot trezi prea devreme dimineața. Insomnia poate fi o tulburare primară
sau poate fi cauzată de alte condiții sau medicamente. Aceasta afectează calitatea vieții prin
scăderea nivelului de energie, afectarea funcției cognitive și creșterea riscului de depresie.

Narcolepsia este o tulburare a somnului caracterizată prin somnolență excesivă în timpul zilei
și atacuri de somn brusc și irezistibil. Persoanele cu narcolepsie pot avea "atacuri de somn" în
care adorm brusc în timpul activităților normale de zi cu zi. Alte simptome includ cataplexia
(pierderea controlului muscular bruscă), halucinații hipnagogice (vise vii la adormire) și
paralizie în somn.

Apneea în somn este o afecțiune gravă în care respirația unei persoane se oprește și începe
în mod repetat în timpul somnului. Există două tipuri principale: apnee obstructivă de somn,
unde căile respiratorii sunt blocate în timpul somnului, și apnee centrală de somn, unde
creierul nu trimite semnale adecvate mușchilor care controlează respirația. Această condiție
duce la un somn neodihnitor și poate crește riscul de probleme de sănătate, cum ar fi
hipertensiunea arterială și bolile de inimă. Un semn comun al apneei este sforăitul puternic și
trezirea frecventă pe parcursul nopții.

VISELE

Toată Lumea Visează? Majoritatea oamenilor visează, chiar dacă unii nu-și amintesc visele
lor. Studiile indică faptul că cei care spun că nu visează pot de fapt să viseze, dar nu-și
amintesc. Preșcolarii și adulții cu anumite leziuni cerebrale pot visează mai rar sau deloc.

Cât Durează Visele? Deși unele vise par instantanee, cercetările sugerează că majoritatea
viselor durează aproximativ la fel de mult ca evenimentele reale. Durata unui vis poate fi
dedusă din timpul petrecut în faza REM de somn.

Știu Oamenii Când Visează? Unii oameni sunt capabili să recunoască faptul că visează, iar
visele lucide sunt un exemplu în care visătorii sunt conștienți că se află într-un vis. Visătorii
lucizi pot realiza diverse „experimente” în timpul viselor pentru a determina realitatea acestora.

Pot Oamenii să Controleze Conținutul Viselor Lor? Controlul asupra conținutului viselor
este limitat, dar anumite tehnici pot influența visele. Schimbările în mediul înconjurător sau
sugestiile făcute înainte de somn pot afecta conținutul viselor.

Teorii ale Visului:

● Freud a văzut visele ca pe o încercare de îndeplinire a dorințelor reprimate, unde

conținutul latent este transformat în conținut manifest prin „munca visului”.
● Teorii moderne sugerează că visarea este un proces cognitiv reflectând preocupările
și gândurile din starea de veghe. Acestea includ teoria continuității, care susține că
visele reflectă preocupările și emoțiile individului, și alte abordări care consideră visul
ca pe o activitate cognitivă importantă, dar nu neapărat legată de rezolvarea
problemelor.

31
MEDITAȚIA
Este o practică de atingere a unei stări modificate de conștiență prin controlul respirației,
concentrarea atenției și formarea de imagini mentale. Poate induce relaxare mentală și fizică,
cu posibilitatea de experiențe mistice. Meditația este prezentă în multe religii majore.

Forme de Meditație: Există două tipuri principale:

- meditația de deschidere (relaxare și observare neutră a gândurilor și sentimentelor) și
- meditația concentrativă (focusarea intensă pe un obiect sau idee).

Efectele Meditației: Studiile au arătat reducerea anxietății, creșterea bunăstării psihologice și

îmbunătățirea funcționării sistemului imunitar. Beneficiile pot include relaxarea și învățarea de
a ignora gândurile perturbatoare.

Dezbaterea asupra Beneficiilor Meditației: Unii cercetători cred că beneficiile se datorează

relaxării fizice, în timp ce alții atribuie îmbunătățirile psihologice învățării de a controla
gândurile repetitiv negative.

HIPNOZA
Inducerea hipnozei: Hipnoza este o stare de relaxare în care persoana acceptă o anumită
distorsiune a realității la sugestia hipnotizatorului. Se folosesc tehnici precum concentrarea
asupra unui obiect și relaxarea treptată. O transă hipnotică hiperalertantă poate fi indusă prin
tensiune și vigilență. Hipnotizatorii moderne nu folosesc comenzi autoritare.

1. Planificarea încetează.
2. Atenția devine mai selectivă decât de obicei.
3. Fantezia îmbogățită este ușor de evocat.
4. Testarea realității este redusă, iar distorsiunea realității este acceptată.
5. Sugestibilitatea este crescută.
6. Amnezia posthipnotică este adesea prezentă.

Controlul mișcării: Sugestiile pot determina mișcări involuntare, cum ar fi atracția mâinilor
unul către celălalt sau rigiditatea brațului. Un răspuns posthipnotic poate determina
comportamente neobișnuite la un semnal prestabilit.

Amnezia posthipnotică: Persoanele pot uita evenimentele din timpul hipnozei la sugestia
hipnotizatorului, dar amintirile pot fi restabilite la un semnal prestabilit.

Halucinații pozitive și negative: Hipnoza poate induce halucinații, unde o persoană vede
sau aude ceva care nu este prezent sau nu percepe ceva care ar fi perceput în mod normal.

Observatorul ascuns: Un concept care descrie o parte a minții care monitorizează tot ce se
întâmplă în timpul hipnozei, chiar dacă individul nu este conștient de acest lucru.

Hipnoza ca terapie: Utilizată în medicină pentru a reduce anxietatea și a gestiona durerea.

În psihoterapie, hipnoza este folosită pentru a trata dependențe și probleme emoționale, dar
există controverse privind plantarea amintirilor false.

32
Capitolul 8. Inteligența
Teoria inteligențelor multiple a lui Gardner:
Propune existența a șapte tipuri distincte de inteligență

Fiecare independentă și funcționând ca un modul separat în creier.

Oferă exemple de diverse abilități adulte din diferite culturi.

Critici
1. Nivelurile ridicate de abilitate în inteligențele multiple sunt corelate, sugerând lipsa de
distincție între ele.
2. Inteligențele multiple ale lui Gardner sunt prost definite, variind între comportamente,
procese cognitivie și structuri ale creierului.

33
Teoria lui Anderson privind inteligența și dezvoltarea cognitivă:
Teoria lui Anderson despre inteligență se concentrează pe două căi diferite de cunoaștere:
una implică mecanismul de procesare de bază, care variază în viteză între indivizi și afectează
diferențele de inteligență. Acest mecanism de procesare de bază este esențial pentru punerea
în aplicare a gândirii și pentru dobândirea de cunoștințe.

Pe de altă parte, Anderson susține că există și module, care sunt automatizate și nu sunt
influențate de mecanismul de procesare de bază. Aceste module sunt responsabile pentru
abilități universale și se dezvoltă în timp. De exemplu, percepția spațiului tridimensional este o
abilitate bazată pe module și se dezvoltă automat odată cu maturizarea modulelor respective.
→ Diferențiază între "mecanismul de procesare de bază" și "module" pentru a explica
diferențele individuale și dezvoltarea abilităților cognitive.
→ Propune existența procesoarelor specifice pentru gândirea propozițională și
funcționarea vizuală și spațială. Anderson sugerează că sarcinile asociate cu aceste
abilități sunt îndeplinite de "procesoare specifice". Spre deosebire de module, care
îndeplinesc funcții foarte particulare, fiecare dintre procesoarele specifice se ocupă de
o clasă largă de probleme sau cunoștințe

Un exemplu concret care ilustrează această teorie este cazul lui MA (m, 21, autism), care
Ca adult, el nu putea vorbi și a obținut scoruri foarte mici la testele psihometrice. Cu toate
acestea, s-a constatat că avea un IQ de 128 și o capacitate extraordinară de a detecta
numere prime, făcând acest lucru cu mai multă acuratețe decât un om de știință cu o diplomă
în matematică (Anderson, 1992). Anderson concluzionează că MA avea un mecanism de
procesare de bază intact, care îi permitea să se gândească la simboluri abstracte, dar suferise
leziuni la nivelul modulelor sale lingvistice, ceea ce a împiedicat dobândirea cunoștințelor
cotidiene și comunicarea.

Teoria triarhică a lui Sternberg. Include:

- subteoria componențială (procese de gândire),
1. Metacomponentele sunt utilizate pentru a planifica, controla, monitoriza și
evalua prelucrarea în timpul rezolvării problemelor. Sternberg le-a reetichetat ca
fiind abilități analitice.
○ De exemplu, dacă ar trebui să gătiți cina de Ziua Recunoștinței, ar
trebui să planificați meniul și apoi să monitorizați progresul înregistrat în
obținerea tuturor ingredientelor, să gătiți fiecare fel de mâncare și să vă
asigurați că totul este gata de servire în același timp.
2. Componentele de performanță realizează strategii de rezolvare a
problemelor. Sternberg numește acum aceste abilități creative.
○ Exemplu: Un mecanic calificat își poate folosi abilitățile creative pentru
a concepe o modalitate de a repara piesele unei mașini care nu
funcționează.
3. Componentele de achiziție a cunoștințelor codifică, combină și compară
informații în cursul rezolvării problemelor. Sternberg numește acum aceste
abilități practice.

34
 ○ Exemplu: Vă folosiți abilitățile de achiziție a cunoștințelor sau abilitățile
practice atunci când citiți acest capitol și decideți să rețineți anumite
informații

- subteoria experiențială (efectele experienței asupra inteligenței)

- subteoria contextuală (efectele mediului și culturii asupra inteligenței).
Folosește exemple de probleme de analogie pentru a ilustra componentele gândirii.

Critici:
1. Teoria lui Sternberg, are atât de multe componente încât nu este coerentă
2. Nu explică în mod clar cum au loc rezolvările de probleme în contexte cotidiene
3. Ignoră în mare măsură aspectele biologice ale inteligenței

Teoria bioecologică a lui Ceci:

Accentuează importanța contextului și a cunoștințelor dobândite. Propune existența mai
multor "potențiale cognitive" cu bază biologică, dar exprimate în funcție de cunoștințele
acumulate în domenii specifice. Exemplul include studiul longitudinal al copiilor cu IQ ridicat de
către Terman.

35
Genetica și Inteligența

● Există dezbateri aprinse despre rolul geneticii în determinarea inteligenței.

● Cercetătorii comportamentali folosesc metode pentru a evalua impactul geneticii și
mediului asupra diferențelor de inteligență.
● Exemplu: Într-un tabel ipotetic cu notele elevilor, clasa A arată mai multă variație în
note decât clasa B, deși media este aceeași.
● Variația notelor poate fi explicată de diferitele timpuri de studiu ale elevilor.
● Dacă se controlează timpul de studiu, variația notelor scade. Dacă variația scade
semnificativ, timpul de studiu este un factor important.
● Nu se poate determina cum va influența controlul timpului de studiu media generală a
scorurilor.

Heritabilitate

● Heritabilitatea se referă la procentajul de variație a unei trăsături dintr-o populație

cauzată de diferențe genetice.
● Studiile gemelare indică o heritabilitate a inteligenței între 60-80%, sugerând un rol
important al geneticii, dar și al mediului.

Înțelegeri greșite despre heritabilitate

● Heritabilitatea se referă la o populație, nu la indivizi.
● - Ereditatea unei trăsături nu este un număr unic și fix; variază în funcție de factorii de
mediu și poate crește sau scădea.
● Heritabilitatea nu explică diferențele medii între grupuri.
○ Exemplu: Diferențe în IQ între grupuri etnice pot fi datorate mediului, chiar
dacă variația în cadrul fiecărui grup este genetică.
● Heritabilitatea nu înseamnă că trăsăturile cu ereditate ridicată nu pot fi influențate de
mediu.
○ Exemplu: Înălțimea, cu heritabilitate mare, a crescut în Japonia datorită
îmbunătățirii alimentației.

Inteligența Emoțională

1. Inteligența emoțională, popularizată de Daniel Goleman, este esențială pentru succes

și sănătate.
2. Mayer și Salovey identifică patru componente ale inteligenței emoționale:
2.1. Percepția și exprimarea exactă a emoțiilor: Înțelegerea emoțiilor altora și
propriilor emoții.
2.2. Accesarea și generarea emoțiilor pentru gândire și rezolvarea
problemelor: Folosirea emoțiilor pentru a ghida deciziile.
2.3. Înțelegerea emoțiilor și semnificațiilor emoționale: Corelarea emoțiilor cu
cauzele lor reale.
2.4. Reglarea emoțională: Gestionarea adecvată a emoțiilor, evitând reprimarea
sau exprimarea excesivă.
3. Programele educaționale și de dezvoltare personală învață gestionarea emoțiilor, iar
psihoterapia poate ajuta în acest sens.

36
Cât de Importantă este Inteligența Emoțională?
Inteligența emoțională, propusă inițial de Salovey și Mayer, este crucială pentru îmbunătățirea
activității cognitive și a funcționării sociale.
● Modelul "celor patru ramuri" al inteligenței emoționale, dezvoltat de Mayer și Salovey,
include patru abilități cheie:
a. Perceperea emoțiilor = capacitatea de a identifica emoțiile propri și ale celorlali
b. Utilizarea emoțiilor = abilitatea de a valorifica sentimentele care ajută în
anumite activități cognitive (ex. luarea deciziilor)
c. Comunicarea interpersonală = Înțelegerea emoțiilor implică limbajul și
gândirea propozițională pentru a reflecta capacitatea de a analiza emoțiile.
d. Gestionarea emoțiilor = capacitatea de a reduce, spori sau modifica un
răspuns emoțional la sine și la ceilalți, precum și la capacitatea de a lua decizii
cu privire la utilitatea emoțiilor în situații date.
● Aceste abilități formează o ierarhie, de la procese de bază la avansate.
● Testul de Inteligență Emoțională Mayer-Salovey-Caruso (MSCEIT) evaluează aceste
patru abilități și se bazează pe răspunsurile experților sau un eșantion normativ.
● Scorurile MSCEIT sunt corelate cu abilități sociale bune, relații satisfăcătoare, și
performanță profesională, precum și cu scăderea consumului de droguri, alcool și
comportamente deviante.
● Inteligența emoțională are implicații semnificative în viața de zi cu zi, la școală și la
locul de muncă. Totuși, cercetarea în acest domeniu este încă la început, iar o
înțelegere mai completă a conceptului și măsurării sale este necesară.

Capitolul 9. Personalitatea
EVALUAREA PERSONALITĂȚII
Personalitatea poate fi definită ca reprezentând modelele distinctive și caracteristice de
gândire, emoție și comportament care alcătuiesc stilul personal al unui individ de a
interacționa cu mediul fizic și social.
● Hans Eysenck: A identificat doi factori majori de personalitate
(introversie-extroversie, instabilitate-stabilitate emoțională sau neuroticism) și a
adăugat ulterior factorul psihoticism.

● Consensul cercetătorilor: Cinci

dimensiuni ale trăsăturilor surprind cea
mai mare parte a personalității (Big Five):

● Testele de personalitate:
Chestionare autoevaluative sau întrebări
despre reacții în anumite situații. Exemple
de itemi: "Încerc adesea mâncăruri noi și
străine" (Deschidere către experiență),
"Îmi plac foarte mult majoritatea oamenilor
pe care îi întâlnesc" (Extroversiune).

37
Inventarul multifazic de personalitate Minnesota (IPMM)

Inventarul multifazic de personalitate Minnesota (IPMM): Dezvoltat pentru evaluarea

psihiatrică; conține peste 550 de afirmații, cu răspunsuri de tip "adevărat", "fals" sau "nu pot
spune".

- Metoda empirică: Folosită pentru a dezvolta IPMM, se bazează pe diferențele dintre

grupurile criteriu (de exemplu, persoane diagnosticate cu tulburare paranoică) și
grupurile de control (persoane fără diagnostic psihiatric).
- Răspunsurile din IPMM sunt evaluate comparativ cu grupurile criteriu; relevanța
răspunsurilor este determinată empiric, nu teoretic.
- IPMM-2: Revizuit în 1989, păstrează caracteristicile originale dar include revizuiri
semnificative.
- Utilizarea IPMM: Eficient pentru distingerea între populații anormale și normale,
evaluarea severității tulburărilor; mai puțin eficient pentru distincții fine între diverse
tulburări psihiatrice.
- Critici ale IPMM: Fiabilitate, validitate, aplicabilitate culturală; normele bazate pe
eșantioane din SUA nu reflectă întotdeauna variațiile culturale.

Q-sort-ul este o metodă de evaluare a personalității în care evaluatorii sortează cărți cu

adjective de personalitate în nouă grămezi, plasând cărțile care sunt mai puțin descriptive
despre individ în grămada 1 în stânga și cele mai descriptive în grămada 9 în dreapta

ABORDAREA PSIHANALITICĂ

Sigmund Freud a propus că personalitatea este influențată de procese inconștiente. Teoria sa

psihanalitică rămâne influentă în diverse domenii, deși rolul său în psihologie s-a redus.
● Structura personalității în psihanaliză:
○ Id-ul: Partea primitivă a personalității, orientată către impulsuri biologice
fundamentale și funcționând pe principiul plăcerii.
○ Ego-ul: Mediază între cerințele id-ului, realitățile lumii și cerințele supraego-ului,
operând pe principiul realității.
○ Supraego-ul: Reprezintă valorile și moralitatea internalizată, funcționând ca un
judecător moral.
● Dinamica personalității: Energie psihică constantă (libido) care trebuie exprimată;
reprimarea unor acte sau impulsuri poate duce la manifestări sub forma visurilor sau a
simptomelor nevrotice.

Dinamica personalității:

Freud a adoptat principiul conservării energiei de la Hermann von Helmholtz, aplicându-l la

psihologie. El a propus că oamenii sunt sisteme de energie închise cu o cantitate constantă de
energie psihică, numită libido. Dacă un act sau impuls este reprimat, energia sa este
redirecționată în altă parte în sistem, posibil sub o formă mascată. Impulsurile agresive pot fi
exprimate indirect, cum ar fi prin curse cu mașini sport, jocul de șah sau remarci sarcastice.
Visurile și simptomele nevrotice sunt și ele manifestări ale energiei psihice reprimată.

38
Anxietatea și mecanismele de apărare:
O persoană simte anxietate când dorește să facă ceva interzis. Pentru a reduce anxietatea,
impulsul este exprimat sub o formă mascată, evitând pedeapsa societății sau a supraego-ului.

● Refularea: Reprimarea impulsurilor sau amintirilor dureroase sau înfricoșătoare din

conștiința conștientă.
● Suprimarea: Procesul de autocontrol deliberat, menținând impulsurile și dorințele sub
control.
● Raționalizarea: Atribuirea unor motive logice sau social dezirabile pentru acțiuni,
pentru a părea că s-a acționat rațional.
● Formațiunea reacțională: Uneori, indivizii își pot ascunde un motiv de ei înșiși prin
exprimarea puternică a motivației opuse.
● Proiecția: Atribuirea propriilor calități nedorite altor persoane, în mod exagerat.
● Intelectualizarea: O încercare de a obține detasarea de o situație stresantă tratând-o
în termeni abstracti, intelectuali.
● Negarea: Refuzul de a recunoaște o realitate externă neplăcută.
● Deplasarea: Redirecționarea unui motiv care nu poate fi satisfăcut într-o formă, spre o
nouă formă de satisfacție.

39
40