Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PSIHOTERAPIE
Noţiuni introductive
ediţia a II-a
159.962(075.8)
615.851(075.8)
PSIHOTERAPIE
Noţiuni introductive
ediţia a II-a
I. CARACTERIZARE GENERALĂ
A DOMENIULUI PSIHOTERAPIEI ........................................… 9
I.1. Definirea domeniului psihoterapiei .......................................... 9
I.2. Distincţia dintre asistenţa psihoterapeutică de specialitate
şi sprijinul afectiv necalificat ................................................... 11
I.3. Distincţia dintre psihoterapie şi consiliere psihologică ............ 12
I.4. Categoriile profesionale abilitate pentru a practica psihoterapia 13
I.5. Principii etice şi deontologice ale profesiei de psihoterapeut .. 15
I.6. Obiectivele psihoterapiei .......................................................... 18
I.7. Evaluarea în psihoterapie ......................................................... 19
Rezumat ...........................................................…….…….………… 22
Concepte-cheie ...........................................................…….…….….. 23
Extinderi ...........................................................…….…….………… 25
– Codul deontologic al sindicatului naţional francez
al practicienilor în psihoterapie.............................................…... 25
– Codul etic al Federaţiei Române de Psihoterapie - proiect ……. 29
Întrebări pentru cursanţi .................................................................… 32
Bibliografie ...........................................................…….…….……... 32
3
Este vorba despre studii comparative între grupuri de pacienţi care au
beneficiat de terapie şi grupuri de control. Rezultatele arată că media pacien-
ţilor din psihoterapie şi-a îmbuntătăţit într-o mai mare măsură starea decât
80% dintre pacienţii din grupul de control. (Smith, Glass, & Miller, 1980).
21
CONCEPTE-CHEIE
Preambul
Psihoterapia – relaţie interumană specifică, bazată pe contactul
nemijlocit al psihoterapeutului cu persoane sau grupuri de persoane –
implică multiple aspecte etice, a căror luare în considerare reprezintă o
condiţie primordială pentru prestigiul psihoterapiei ca profesie ştiin-
ţifică distinctă, un pas indispensabil în procesul afirmării şi dezvoltării
acesteia în România.
Realizarea prezentului Cod Etic este efectul conştientizării de
către FRP a responsabilităţii pe care aceasta o are faţă de membrii săi
– ale căror interese le unifică şi le reprezintă, în calitatea sa de orga-
nizaţie-umbrelă – cât şi faţă de pacienţii / clienţii implicaţi în procesul
psihoterapeutic, pe care îi protejează de o eventuală aplicare neetică a
psihoterapiei.
Apartenenţa la FRP implică necesitatea aderării la Codul Etic al
acesteia şi la regulile şi procedurile folosite pentru implementarea sa.
Ţelul prezentului Cod Etic este de a oferi un cadru general de
principii şi reguli de decizie care să acopere cele mai multe din situaţiile
cu care se întâlnesc psihoterapeuţii în activitatea lor profesională, de a
valorifica un set dinamic de standarde etice, de a atenţiona şi sensibiliza
psihoterapeuţii asupra consecinţelor nedorite ce pot apărea în practica
psihoterapeutică.
Prezentul Cod Etic se referă numai la activităţile legate de practica
psihoterapeuţilor.
Profesiunea psihoterapeutică
Profesiunea psihoterapeutică este o profesiune ştiinţifică distinctă
care se ocupă cu evaluarea, înţelegerea în profunzime şi tratamentul
29
PRINCIPII GENERALE
Competenţa
Psihoterapeuţii trebuie să-şi declare poziţia profesională în
strânsă legătură cu pregătirea lor. Ei trebuie să menţină standardele
înalte de competenţă în munca pe care o desfăşoară, să-şi recunoască
limitele competenţei specifice şi a experienţei de care dispun. Ser-
viciile psihoterapeuţilor trebuie să se limiteze numai la acele tehnici în
care sunt calificaţi în funcţie de profesia de bază, formare şi expe-
rienţă. Psihoterapeuţii îşi vor limita practica la metodele de tratament
în care se dovedeşte că au câştigat suficientă pricepere şi experienţă,
îndrumând cazurile ce depăşesc pregătirea lor specifică spre alţi
psihoterapeuţi, în funcţie de acelaşi criteriu al competenţei.
Confidenţialitatea
Toate informaţiile care devin cunoscute psihoterapeutului ca ur-
mare a relaţiei psihoterapeutice sunt supuse principiului confidenţialităţii.
Integritatea morală
Psihoterapeuţii vor promova integritatea morală în munca pe care
o desfăşoară. În descrierile sau relatările făcute cu privire la calificarea
pe care o au, la metodele de terapie, la durata probabilă şi termenii fi-
nanciari ai acesteia, psihoterapeuţii trebuie să se supună principiului in-
tegrităţii morale, manifestat prin cinste, corectitudine, respect faţă de cei
cu care intră în relaţie, fie aceştia pacienţi / clienţi sau colegi.
Informaţiile oferite pacienţilor / clienţilor trebuie să fie oneste,
obiective şi realiste, pe parcursul sau după încheierea relaţiei profesionale.
În cazul în care intervin anumite conflicte legate de obligaţiile şi
competenţele psihoterapeuţilor, aceştia trebuie să le rezolve în manieră
responsabilă.
30
BIBLIOGRAFIE
32
1
Pentru psihanaliştii freudieni clasici amenajarea cabinetului presupune
un divan pe care stă întins confortabil pacientul în poziţie semişezândă. În
spatele său se află fotoliul psihanalistului care astfel poate observa şi nota toate
reacţiile pacientului fără a se afla în câmpul său vizual. Neopsihanaliştii, ca şi
marea majoritate a terapeuţilor contemporani, indiferent de orientare, optează
acum pentru poziţia faţă în faţă. Pentru situaţiile în care se lucrează cu familii
sau grupuri de clienţi, scaunele, fotoliile sau salteluţele se aşează în cerc, astfel
încât fiecare dintre participanţi să se vadă cu fiecare. O regulă de bază în
aranjarea mobilierului este aceea ca în cabinetul psihoterapeutic să nu se aşeze
un birou sau o masă între terapeut şi client (clienţi), ceea ce din punct de vedere
psihologic ar crea o barieră în comunicare şi inegalitate între cele două părţi
aflate de o parte şi de alta a biroului. In plus, o masă poate ascunde multe dintre
semnalele nonverbale pe care terapeutul le poate altfel valorifica în contextul
şedinţei. Se pot folosi însă măsuţe mici sau o masă aşezată lateral dacă este
nevoie de suport pentru desen, modelaj sau alte tehnici psihoterapeutice. In
funcţie de specificul activităţii psihoterapeutice desfăşurate, cabinetul de
psihoterapie poate dispune de amenajări speciale. De pildă, un studio de
psihodramă presupune o scenă şi un spaţiu destinat auditoriului, recuzită şi o
instalaţie de lumină care să permită punerea în scenă, cât mai aproape de
realitate, a unor secvenţe din lumea interioară a protagonistului. Un cabinet de
terapie corporală este dotat cu saltele, pături, pernuţe, prosoape, în timp ce într-
un cabinet în care se lucrează cu copii este obligatoriu să existe jucării,
marionete, culori şi plastilină, jocuri pentru diverse categorii de vârstă etc.
35
REZUMAT
CONCEPTE-CHEIE
56
BIBLIOGRAFIE
60
1
Fiinţă supranaturală al cărei nume generic provine din limba arabă
(djinn) şi care se poate traduce prin „spirit” sau „demon”.
62
REZUMAT
CONCEPTE-CHEIE
EXTINDERI
Pentru cei a căror convingere este că, atât cauzele, cât şi soluţiile
pentru perturbările psihice de care suferă se află în exteriorul lor,
vindecarea poate veni tot din exterior, din răspunsurile date de vraci,
de preot sau de medic. Unele persoane au convingerea că lumea
înconjurătoare este populată de spirite, de duhuri care aparţin unei
lumi paralele, din care vin cu scopuri ce interferă cu cele ale
oamenilor şi în care se pot retrage când doresc sau la porunca unei
forţe superioare. Omul bolnav care se consideră atacat sau posedat de
87
BIBLIOGRAFIE
98
Figura
c. Dinamica personalităţii
Freud a preluat din fizică principiul conservării energiei (care
afirmă că energia se poate transforma în diferite forme, dar nu poate fi
nici creată, nici distrusă) şi a postulat că fiinţa umană este un sistem
energetic închis. În fiecare individ există o cantitate constantă de energie
psihică, numită de Freud libido (termenul latin pentru poftă), termen
care se referă nu numai la energia sexuală, dar în cadrul căruia impul-
surile sexuale sunt considerate primare.1 Impulsurile, dorinţele Id-ului,
care conţin energia psihică, au nevoie să se exprime, să se manifeste la
nivel conştient. Unele dintre aceste pulsiuni sunt inacceptabile din punct
de vedere moral sau raţional şi atunci sunt refulate (reprimate). Repri-
marea lor de către instanţele de cenzură va face ca energia psihică să se
acumuleze, să caute o altă ieşire şi să se exprime altundeva în sistem,
posibil sub o formă deghizată (ca vis, simptom nevrotic sau în forme
sublimate: muzică, artă, religie).
Freud considera iniţial că motivaţia umană este în întregime
sexuală, în sensul că întreg comportamentul uman ar fi motivat de
căutarea plăcerii. Societatea, prin regulile şi prescripţiile sale, plasează
obstacole în calea îndeplinirii directe şi complete a tendinţelor de
căutare a plăcerii. Rezultatul este că fiecare personalitate în parte se
dezvoltă prin stabilirea unui compromis între satisfacerea impulsurilor
sexuale şi normele sociale restrictive.
După 1920, Freud şi-a modificat teoria asupra motivaţiei, inclu-
zând în concepţia sa impulsurile agresive (numite şi instinctul morţii,
impulsul morţii sau Thanatos în opoziţie cu impulsul vieţii sau Eros).
Tendinţele agresive sunt cele care determină aspectele distructive ale
comportamentului uman şi dispun de propria lor energie psihică, căreia
Freud nu i-a mai dat un nume specific. După revizuirea teoriei, el consi-
dera că dezvoltarea şi funcţionarea tendinţelor sexuale şi a celor agre-
sive se face în paralel şi că ambele motivează comportamentul uman.
1
Freud a utilizat iniţial termenul sexual pentru a defini toate acţiunile şi
gândurile plăcute, nu numai pe cele erotice. El a denumit energia psihică a
impulsurilor erotice libido, termen care se referă însă şi la energia specifică
tuturor activităţilor mentale: percepţie, gândire, imaginaţie, memorie, rezolvare
de probleme.
104
3
Principalele procese descrise de Freud ca fiind responsabile de trans-
formarea conţinutului latent al visului în conţinut manifest sunt: condensarea,
deplasarea şi simbolizarea. Condensarea combină şi comprimă teme inconş-
tiente separate rezultând o formă abreviată a conţinutului latent sub forma
conţinutului manifest (de exemplu, a visa o persoană care are chipul soţiei şi
vocea mamei). Deplasarea presupune substituirea obiectului propriu cu un alt
obiect (de exemplu, atribuirea intenţiilor proprii altor personaje din vis) sau
reorientarea accentului de la elementul esenţial al visului la un alt element
neimportant care devine central în conţinutul manifest. Simbolizarea presupune
utilizarea de obiecte sau idei (simboluri) care înlocuiesc elemente din conţi-
nutul latent, făcându-le să devină de nerecunoscut în conţinutul manifest al
visului. Psihanaliza aduce în discuţie simboluri tipice, precum: rege-regină
pentru parentalitate, obiecte tăioase, ascuţite pentru masculinitate, obiecte pa-
sive, conţinătoare ca peşteră, tunel, cavitate pentru feminitate etc.
108
REZUMAT
CONCEPTE-CHEIE
EXTINDERI
MECANISMELE DE APĂRARE
5
O serie de studii recente au evidenţiat că există un efect de recul prin
care gândurile suprimate revin cu o forţă şi mai mare, imediat ce persoana lasă
garda jos. Într-un studiu asupra văduvelor unor sinucigaşi, cercetătorii au
descoperit că femeile care nu vorbiseră nimănui despre suicidul soţilor ruminau
mai mult în legătură cu asta decât femeile care se confesaseră altor persoane
(Pennebaker& O’Heeron,1984). Persoanele care în mod obişnuit încearcă să-şi
elimine din minte gândurile nedorite pot descoperi că acestea revin cu o forţă şi
mai mare, provocând şi mai mult disconfort. Iar nivelul crescut de stres şi
excitarea fiziologică ce îl acompaniază pot avea efecte negative la nivel
fiziologic. Exprimarea traumelor şi a emoţiilor asociate acestora poate reduce
ruminarea şi are efecte sanogene. Verbalizarea temerilor şi a emoţiilor duce la
clarificarea lor şi astfel li se poate face faţă mai uşor. Când împărtăşim altora
emoţiile şi suferinţele noastre beneficiem de suport social şi ni se validează
sentimentele. Şi, nu în ultimul rând, vorbind despre o traumă, reuşim să
descărcăm o parte din încărcătura emoţională, astfel încât cu timpul ea nu mai
produce acelaşi nivel de emoţie negativă.
130
COMPLEXUL OEDIP
BIBLIOGRAFIE
141
1
Terapeuţii de orientare comportamentalistă citează adesea unul dintre
celebrele experimente ale lui Watson şi Rayner (1920), pentru a demonstra că
reacţiile emoţionale, simptomele nevrotice sunt învăţate şi pot fi condiţionate în
decursul existenţei umane. Este vorba de cazul „Micul Albert”, un băieţel de 11
luni care iniţial nu avea nici un fel de reacţie la vederea unui şobolan alb. În
urma asocierii repetate a prezentării animalului cu un zgomot foarte puternic,
copilul a dezvoltat o reacţie de teamă la apariţia animalului, reacţie care ulterior s-a
generalizat, apărând şi la alte animale sau jucării fabricate din blană ori din pluş.
143
2
Alte răspunsuri adaptative care pot fi utilizate în desensibilizarea
sistematică progresivă includ: râsul şi umorul, gândurile plăcute, mâncatul,
comportamentul asertiv, excitarea sexuală.
146
GRAFICUL GREUTĂŢII
Decide cât de mult vrei să scazi în greutate şi stabileşte-ţi un obiectiv pentru
săptămâna aceasta. Obiectivul tău trebuie să fie realist (1 kg -1 1/2kg). Notează-ţi
în fiecare zi greutatea pe foaia cu graficul. Pe lângă faptul că îţi permite să vezi
cum variază greutatea ta în funcţie de aportul alimentar, această înregistrare vi-
zuală îţi va stimula eforturile de a ţine regim, pe măsură ce constaţi progresele.
150
153
3
De aici importanţa pregătirii de specialitate a hipnotizatorului. Este
obligatoriu ca terapeutul care practică în această manieră să aibă cunoştinţe
temeinice de psihopatologie pentru a sesiza astfel de predispoziţii contrain-
dicate în hipnoză.
4
Se poate ca în timpul inducţiei hipnotice terapeutul să fi omis să
precizeze în ce condiţii se va trezi subiectul: la un anumit cuvânt, semn sau la
cererea hipnotizatorului. Sau terapeutul i-a sugerat subiectului, fără să-şi dea
seama, să nu se trezească, nu a anulat sugestiile administrate anterior ori
sugestiile de revenire sunt incompatibile cu alte sugestii date în cursul hipnozei.
167
CONCEPTE-CHEIE
BIBLIOGRAFIE
183
185
192
1
Moreno a fost atras încă din tinereţe de lucrul cu copiii, pe care i-a
văzut ca exemple de manifestare liberă a spontaneităţii, cu condiţia de a fi
susţinuţi empatic şi de a li se transmite un sentiment de încredere de către
adulţii din jur. ”Când privesc un copil îl văd reacţionând prin DA, DA, DA.
Copiii nu au nevoie să înveţe să spună DA. A fi născut este un DA. În ei vezi
spontaneitatea în forma sa activă. În principiu, copilul nu vede bariere între
obiecte, nici limite de distanţă, nici rezistenţe, nici interdicţii. Dar, îndată ce
obiectele încep să îi împiedice mişcarea şi persoanele din jur îi spun NU, NU,
NU, începe faza reactivă, care continuă cu anxietate crescândă, frică, tensiune
şi circumspecţie”, afirma Moreno (The Autobiography of J.L.Moreno în Journal
of Group Psychotherapy, Psychodrama & Sociometry, vol 42, n.1-2, Heldref
Publications, Washington, 1989). Spontaneitatea este cultivată de părintele
încurajator, în schimb, este îngheţată de părintele negativist. În elaborarea
teoriei şi metodei psihodramatice Moreno va atribui terapeutului o funcţie
analoagă celei a unui părinte adecvat.
195
REZUMAT
CONCEPTE-CHEIE
EXTINDERI
ADULT
COPIL COPIL
LIBER ADAPTAT
Figura 1
PC PG A CL CA
Figura 2
PC PG PC PG
A A
CL CA CL CA
Figura 3
PC PG PC PG PC PG PC PG
A A A A
CL CA CL CA CL CA CL CA
Figura 4 Figura 5
PC PG PC PG
A A
CL CA CL CA
Figura 6
BIBLIOGRAFIE
229
VII.2.2. Gestaltterapia
Frederick Perls a iniţiat această formă de psihoterapie al cărei
scop este de a-l ajuta pe individ să devină deplin conştient de propria
persoană: de patternurile sale de gândire, de senzaţiile sale corporale,
de trăirile sale, de comportamentele pe care le pune în acţiune. Terapia
gestaltistă combină accentul pus de abordările analitice asupra rezol-
vării conflictelor interne cu conştientizarea şi luarea în stăpânire a
propriului comportament şi cu preocuparea umanistă pentru autoactua-
lizare. Accentul se pune pe conştientizarea modului în care persoana
gândeşte, simte şi acţionează în momentul şedinţei terapeutice (aici şi
acum), ceea ce permite apoi abordarea conflictelor nerezolvate şi des-
coperirea acelor aspecte ale personalităţii la care clientul nu a avut
până în prezent acces conştient. Gestaltterapia descurajează intelectua-
lizarea, explicaţiile utilizate de majoritatea terapiilor verbale (atât cele
dinamice, cât şi cele comportamentale) şi încurajează, în schimb, ex-
perimentarea de situaţii noi, provocative care conduc la insight. Este o
formă de psihoterapie de grup în care terapeutul lucrează focalizat, pe
rând, cu câte unul dintre participanţi, în timp ce ceilalţi membrii ai
grupului asistă ca observatori ce pot oferi feeed-back-uri obiective sau
pot fi implicaţi în exerciţii menite să evidenţieze anumite patternuri
sau strategii de acţiune sau gândire.
Gestaltterapia dispune de un arsenal tehnico-metodologic bogat,
flexibil şi eclectic, ce poate fi adaptat de la caz la caz şi care include:
tehnici de focalizare (asupra posturi, gesturilor, senzaţiilor corporale,
gândurilor care trec prin minte aici şi acum), tehnica scaunului gol
(utilizată mai ales în situaţii conflictuale sau neclare, prin joc de rol cu
persoane semnificative sau prin crearea unui dialog imaginar dintre
„părţi ale eului”), tehnica punerii în scenă (punerea în acţiune a senti-
mentelor şi ideilor incomode, nemărturisite sau a unor vise, fantezii)
233
REZUMAT
CONCEPTE-CHEIE
239
240
256
BIBLIOGRAFIE
257