2.

Motive fundamentale pentru procesul educativ

a.  Atașamentul copilului față de mama sa. Copilul are nevoie de îngrijire și protecție,

prezența mamei îi dă un simțământ de securitate foarte important pentru dezvoltarea sa, atât
mentală, cât și fizică. Dar și adultul are nevoie de prețuire, de afecțiune. Alfred Adler vorbește de
„sentimentul comuniunii sociale” care stă la baza solidarității și colaborării cu ceilalți.
b.   Tendințele agresive  sunt la polul opus atașamentului. Exceptând cazurile de patologie
mentală, dispozițiile agresive depind în mod esențial de exemplul celor din jur și de mentalități,
influențe de natură educativă. Copiii obraznici, ostili, bătăuși provin mai totdeauna din familii
unde părinții sunt mereu în conflict sau atunci când părinții le recomandă o „comportare
bărbătească”, adică provocatoare și violentă.
c. Motivația de realizare, se manifestă în încercarea de a-ți realiza aptitudinile și în
dorința de a obține un succes, o performanță într-o acțiune apreciată social. În ambele sale forme
aceste aspirații favorizează progresul copilului. Motivația de realizare capătă o intensitate maximă
atunci când individul știe că acțiunile sale vor fi apreciate cu ajutorul unui standard. Dorința de a
obține un succes depinde de atractivitatea performanței. Dar este contracarată de frica eșecului,
astfel încât modul de comportare al unei persoane într-un concurs este influențat de dialectica
tendințelor pozitive, în lupta lor cu inhibiția creată de teamă.

3. Nivelul de aspirație

Aspirație înseamnă dorința unei persoane de a realiza un obiectiv, de a atinge un model,

de a ajunge la un ideal. Astfel, unii elevi doresc să devină matematicieni, fizicieni, alții aspiră să
devină medici, ingineri etc.  Nivelul de aspirație este gradul de realizare a unei dorințe sau a
unui obiectiv.
Aspirațiile, motivația de realizare, ambiția contribuie la sporirea eficienței muncii, a
învățării și chiar la soluționarea unor probleme. Totuși creșterea performanțelor nu e tot timpul
într-un raport direct cu intensitatea motivației. Cercetările au dus la stabilirea unei legi, cunoscută
a fi „legea Yerkes-Dodson ”, conform căreia creșterea performanței este proporțională cu
intensificarea motivației numai până la un punct, după care începe o stagnare și chiar un declin.
Într-adevăr, motivația prea puternica provoacă apariția de emoții, introducând oarecare
dezorganizare, ceea ce împiedică progresul, ducând chiar la regres.
Reușita școlară, performanțele atinse pot fi raportate la un obiectiv imediat (de exemplu,
obținerea unei note bune sau a unui premiu) și atunci vorbim de un nivel de aspirație scăzut. Pot
fi raportate la un obiectiv ceva mai îndepărtat (cum este promovarea cu succes a unui ciclu de
învățământ); în acest caz putem vorbi de un nivel de aspirație modest. Raportarea lor la obiective
mai îndepărtate, cât mai apropiate de model sau de Eul ideal (de exemplu, dorința de a deveni
medic, inginer, cercetător științific etc.), probează existența la elevi a unui nivel de aspirație
înalt. Asocierea dintre randamentul școlar și nivelul de aspirație este ilustrată prin faptul că
reușita școlară se constituie în mijloc de estimare de către elevi și studenți a propriilor capacitați.
Școala, profesorii pot contribui la formarea unor aspirații, a unui „eu ideal” superior. Mai
întâi, modelul profesorilor poate fi un exemplu demn de urmat. Apoi, ei au menirea de a facilita
constituirea unei imagini de sine corespunzătoare, de a favoriza o justă autocunoaștere. Un nivel
de aspirație adecvat depinde de o justă apreciere a propriei posibilități, căci supraestimarea te
condamnă la o viață plină de eșecuri, iar subestimarea te face să ratezi țeluri realizabile. De aceea
dascălul trebuie să ajungă la o bună cunoaștere a discipolilor și prin aprecieri bine motivate să le
consolideze o imagine de sine obiectivă.