4.

Cultivarea motivației la elevi

Ausubel și Robinson prezintă câteva strategii pe care le pot utiliza educatorii în munca lor
de dezvoltare a motivației elevilor și le prezintă rezumativ:
a. Dezvoltarea unui punct de vedere realist
Se are în vedere o concepție realistă asupra motivației după care să se conducă educatorul în
activitatea lui la clasă. Fixandu-și ca obiectiv, de exemplu, creșterea maximală a motivației
intrinseci, el trebuie să recunoască rolul impulsurilor „de autoafirmare și afiliativ”.
b. Evoluarea trebuințelor celui care învață
Daca un elev nu este motivat pentru un anumit obiect de învațământ, educatorul va trebui sa afle
cauzele (motivele) acestei situații. El va trebui sa caute si sa gasească o cale didactică salutară
pentru tratarea „impulsurilor” neorientate spre sarcina didactică propusă.
c. Dezvoltarea impulsului cognitiv
Educatorul trebuie sa facă „orice” pentru stimularea „impulsului” cognitiv existent, manifest și
pentru dezvoltarea unuia „deficitar”.
d. Captarea interesului
Exista numeroase modalități prin care educatorul poate să capteze interesul elevului pentru
disciplina pe care o preda. De asemenea, profesorii buni stimulează interesul elevilor pentru un
obiect de învațământ prin simpla forță a entuziasmului lor.
e. Utilizarea competiției
Se are in vedere utilizarea judicioasă a competiției individuale între elevi, care cultiva
autoformarea. Așa sunt competițiile interșcolare, care pun in valoare talentele elevilor în
numeroase domenii de activitate.
f. Predarea în absența motivației
Sarcinile didactice susceptibile de învațare conștientă pot fi însușite adeseori cu un efort minim și
cu un nivel scăzut de motivare. Datorită succesului inițial, este posibil ca nivelul de motivare să
crească și să stimuleze astfel comportamentul de învățare al elevului.
g. Utilizarea nivelului adecvat al impulsului
De obicei, nivelurile foarte ridicate ale motivației, adică intensitatea prea mare a acesteia poate
determina fenomenul de inhibare a învățării sarcinilor complexe. Deci, simpla „punere sub
presiune” a elevului care se lovește de greutați în legatură cu o problemă va face mai mult rau
decat bine. Supramotivarea este mai mare la elevii cu un grad mai ridicat de anxietate.
h. Analiza și remodelarea programului de recompensare si pedepsire a celui care învață
În trecut, pentru unii elevi ramași în urma la diferite materii de studiu singura modalitate de a ieși
din acest impas o constituia doar retragerea de la școală. Astăzi, lucrurile s-au schimbat. Există
posibilitatea de stimulare a aptitudinilor individuale. De asemenea, este accesibilă tehnica de
autoinstruire pentru recuperarea rămânerilor în urma (D.P. Ausbel, F.G. Robinson, 1982, p. 447-
450).
La aceste strategii de dezvoltarea motivației la elevi, propuse de cei doi cunoscuti autori, se pot
adauga și altele.
La prima vedere sugestiile prezentate în legatură cu dezvoltarea motivației elevilor par simple,
dar ele sunt esențiale și utile. De altfel, nu exista rețete pentru realizarea acestui obiectiv
educational fundamental. De aceea, „dirijarea motivației in clasă ramane mai mult o arta” (D.P.
Ausubel, F.G. Robinson, 1981, p. 447).