Mânea Anamaria

Psihologie, an I, IFR

Motivația și Imaginea de Sine în Succesul Academic – Perspective Științifice și

Personale

Motivația și imaginea de sine sunt doi piloni esențiali în călătoria academică a

individului, influențând adesea succesul în învățare. Această lucrare explorează în profunzime
perspectivele științifice asupra motivației și imaginii de sine în cadrul contextului academic,
aducând în discuție, de asemenea, reflecții personale care vizează aceste aspecte fundamentale.
Educația este o călătorie captivantă și complexă, iar doi piloni esențiali care sculptează
această călătorie sunt motivația și imaginea de sine. Într-o lume în continuă schimbare, succesul
academic devine tot mai dependent de aceste două aspecte cruciale. Prin urmare, această lucrare
se angajează în explorarea și înțelegerea profunzimii motivației și a imaginii de sine în contextul
educațional, aducând în discuție atât perspective științifice solide, cât și reflecții personale
profunde.
Educația nu este doar un proces de acumulare de cunoștințe; este o călătorie a
autodescoperirii, a provocărilor și a triumfurilor personale. Motivația, acea forță interioară care
ne îndeamnă să ne depășim limitele, să învățăm și să ne dezvoltăm, devine motorul care
alimentează această călătorie. Pe de altă parte, imaginea de sine, oglinda în care ne privim
abilitățile și valoarea personală, influențează modul în care navigăm prin această călătorie și cum
gestionăm obstacolele întâlnite.
De la teoriile fundamentale ale motivației propuse de psihologi precum Maslow și Deci,
până la studiile complexe despre dezvoltarea imaginii de sine și influența sa asupra performanței
academice, există un întreg peisaj de înțelegere științifică ce ne îndrumă în explorarea acestor
concepte fundamentale. Cu toate acestea, ne propunem să adăugăm o notă personală la acest
tablou științific, aducând în discuție experiențe personale care au modelat motivația noastră și
percepția asupra noastră înșine în cadrul procesului educațional.
Prin această incursiune, vom naviga prin straturile complexe ale motivației și imaginii de
sine, evidențiind interacțiunile dintre acestea și impactul lor asupra succesului academic. În cele
din urmă, vom contura nu doar importanța lor în context academic, ci și modalități practice de
gestionare și îmbunătățire, pentru a încuraja o călătorie educațională plină de satisfacții și reușite
personale.
Motivația, esențială pentru progresul academic, poate fi înțeleasă ca o forță internă care
direcționează comportamentul către realizarea unui scop. Maslow arată că aceasta poate fi
alimentată de nevoi fundamentale precum realizarea, apartenența și autonomia, oferind astfel un
cadru solid pentru înțelegerea diverselor motivații din mediul educațional.
 Teoria obiectivelor, teoria expectanțelor și teoria autodeterminării aduc perspective
distincte asupra modului în care elevii își formulează obiectivele, resimt valoarea sarcinilor
academice și își gestionează progresul. Aceste teorii oferă cadrul necesar pentru înțelegerea
complexității motivației în contextul educației.
Motivația în context academic este un teren vast, explorat și analizat de diverse teorii ce
oferă perspective diferite asupra modului în care elevii își stabilesc și își ating obiectivele. Printre
aceste teorii, se evidențiază trei abordări semnificative: teoria obiectivelor, teoria expectanțelor și
teoria autodeterminării.
Teoria obiectivelor, dezvoltată inițial de Edwin Locke și Gary Latham, se concentrează
pe ideea că stabilirea și urmărirea obiectivelor specifice și măsurabile stimulează motivația și
îmbunătățește performanța. Această teorie se bazează pe premisa că oamenii sunt mai motivați
atunci când au obiective clare și bine definite.

- Claritatea Obiectivelor: Obiectivele trebuie să fie clare și să ofere o direcție precisă.

Atunci când o persoană înțelege cu claritate ce trebuie să realizeze, devine mai
motivată să își concentreze eforturile pentru a atinge acele obiective.
- Dificultatea Obiectivelor:** Teoria sugerează că obiectivele ar trebui să fie suficient
de dificile pentru a fi provocatoare, dar și realizabile. Dificultatea moderată a
obiectivelor stimulează motivația, în timp ce obiectivele prea ușoare sau prea dificile
pot avea efecte negative.
- Feedback-ul:O parte esențială a teoriei obiectivelor este oferirea de feedback constant
cu privire la progresul către atingerea obiectivelor. Acest feedback ajută la menținerea
și ajustarea motivației, oferind informații cu privire la performanță și clarificând
direcția spre obiectiv.
- Participarea la Stabilirea Obiectivelor:Teoria susține că atunci când oamenii sunt
implicați în stabilirea propriilor lor obiective, acestea devin mai personale și mai
motivante. Participarea activă în procesul de stabilire a obiectivelor poate crește
angajamentul și determinarea individului.
- Angajamentul Față de Obiective:Persoanele sunt mai motivate atunci când se
angajează voluntar să atingă obiectivele, mai degrabă decât să li se impună. Acest
angajament intrinsec este văzut ca un factor puternic de stimulare a motivației.

Teoria obiectivelor a fost aplicată în diverse domenii, inclusiv în mediul educațional și în

managementul organizațional, demonstrând că stabilirea și urmărirea obiectivelor bine definite
pot contribui semnificativ la creșterea motivației și a performanței.
Teoria Expectanțelor, dezvoltată de Victor Vroom în anii 1960, explorează modul în care
oamenii iau decizii legate de comportamentul lor în funcție de așteptările rezultatelor acestui
comportament. Această teorie se bazează pe premisa că oamenii aleg să acționeze într-un mod
sau altul în funcție de așteptările lor cu privire la rezultatele probabile ale comportamentului lor.
Principalele concepte ale Teoriei Expectanțelor includ:
 1. Expectanța de Performanță (E1): Aceasta se referă la așteptarea individului cu privire
la gradul său de succes în îndeplinirea unei sarcini sau atingerea unui obiectiv. Este legată de
credința că eforturile depuse vor conduce la performanță.
2. Expectanța de Instrumentalitate (E2): A doua componentă a teoriei se referă la
așteptarea cu privire la legătura dintre performanță și obținerea unei recompense. Este vorba
despre credința că, dacă performanța este bună, aceasta va duce la obținerea unor rezultate sau
recompense dorite.
3. Valența (V): Valența se referă la valoarea sau importanța atribuită recompensei sau
rezultatului. Valența poate varia de la individ la individ și influențează decizia de a acționa. Dacă
valența este mare, individul va fi mai motivat să depună efort și să aibă expectanțe ridicate.
Formula generală a teoriei este: Motivația (M) = E1 x E2 x V
Teoria Expectanțelor a avut o influență semnificativă în domeniul managementului și al
psihologiei organizaționale, oferind o perspectivă asupra modului în care oamenii iau decizii în
contextul muncii și al performanței. Aceasta subliniază importanța clarității obiectivelor, a
feedback-ului, și a recompenselor adecvate pentru a stimula motivația și angajamentul în cadrul
organizațiilor.
Imaginea de sine, sau percepția individuală a propriei valori și competențe, este un
determinant-cheie al succesului academic. Credința în propriile abilități influențează atitudinea
față de învățare, capacitatea de a depăși obstacole și rezistența în fața eșecurilor. Cum ne vedem
pe noi înșine afectează modul în care abordăm provocările academice.
Imaginea de sine, oglinda subiectivă în care ne reflectăm abilitățile și valoarea personală,
constituie un determinant esențial al succesului academic. Modul în care elevii se percep pe ei
înșiși poate influența semnificativ atitudinea lor față de învățare, abilitatea de a depăși obstacole
și rezistența în fața eșecurilor.
Când elevii au o imagine de sine pozitivă, aceasta poate genera o atitudine constructivă
față de învățare și o încredere în abilitățile proprii. În schimb, o imagine de sine negativă poate
inhiba dorința de a se implica în activități academice și poate crea bariere în calea succesului.
Astfel, este evident că modul în care un elev se percepe pe sine poate afecta profund performanța
sa școlară.
Evaluarea și feedback-ul din partea profesorilor și colegilor sunt două elemente-cheie
care contribuie la modelarea imaginii de sine a elevilor în contextul academic. Un feedback
pozitiv și constructiv poate consolida încrederea în sine a elevului și poate contribui la
dezvoltarea unei imagini de sine sănătoase. În contrast, evaluarea negativă sau lipsa de feedback
poate genera îndoială și poate afecta în mod negativ încrederea elevului în propriile abilități.
Un exemplu practic poate fi observat într-o situație de evaluare a unei prezentări orale.
Dacă un elev primește feedback constructiv, evidențiind punctele tari ale prezentării și oferind
sugestii pentru îmbunătățire, acest lucru poate contribui la consolidarea imaginii de sine și la
dezvoltarea abilităților de comunicare. În schimb, un feedback negativ sau lipsa de feedback
poate genera incertitudini și poate afecta dorința elevului de a se implica în prezentări ulterioare.
În concluzie, imaginea de sine joacă un rol crucial în succesul academic, iar modul în
care elevii sunt evaluați și primesc feedback poate avea un impact semnificativ asupra formării
acestei imagini de sine. Este esențial ca mediul școlar să promoveze o evaluare constructivă și să
ofere feedback adecvat, astfel încât elevii să se simtă susținuți în procesul lor de învățare și
dezvoltare personală.
Momentele cheie din parcursul meu educațional și interacțiunile cu profesorii și colegii
vor ilustra modul în care aceste aspecte au jucat un rol semnificativ în dezvoltarea mea.
În această secțiune, doresc să împărtășesc câteva experiențe personale care au influențat
modul în care am perceput motivația și imaginea de sine în parcursul meu educațional. Aceste
momente cheie au jucat un rol semnificativ în dezvoltarea mea ca elev și au contribuit la
înțelegerea profundă a complexității acestor aspecte în context academic.
În perioada școlii primare, am avut ocazia să particip la un proiect educațional în care ne-
am autonomat și am ales subiecte care ne interesau cu adevărat. Această experiență m-a învățat
că atunci când am o motivație intrinsecă, rezultatele sunt mai împlinitoare și încrederea în sine
crește. Am simțit că am devenit arhitectul propriei mele învățări, ceea ce a avut un impact
semnificativ asupra modului în care am perceput procesul de educație.
În timpul liceului, am întâmpinat o provocare academică semnificativă, care a dus la
obținerea unei note mai mici decât mă așteptam. În această perioadă, am realizat că eșecul nu
definește cine sunt, ci reprezintă o oportunitate de a învăța și de a crește. Această experiență m-a
ajutat să înțeleg că imaginea mea de sine nu trebuie să fie construită exclusiv pe baza
performanțelor academice, ci și pe capacitatea mea de a învăța din fiecare experiență, indiferent
de rezultat.
Pe parcursul facultății, am avut șansa de a avea un mentor care m-a încurajat să-mi
urmăresc pasiunile și să-mi dezvolt abilitățile. Acest mentor mi-a oferit feedback constructiv și
m-a sprijinit în momentele dificile. Această relație m-a învățat că sprijinul și încurajarea din
partea celor din jur pot avea un impact semnificativ asupra motivației și încrederii în sine.
Aceste experiențe personale au contribuit la formarea percepției mele despre motivație și
imaginea de sine în context academic. Ele ilustrează complexitatea acestor aspecte și arată cum
interacțiunile și evenimentele din viața școlară pot influența profund parcursul educațional al
unui individ.
Sinteza informațiilor științifice și a experiențelor personale evidențiază complexitatea
interacțiunilor dintre motivație și imaginea de sine în context academic. Această secțiune va
ilustra cum aceste două aspecte se întrepătrund și se influențează reciproc, contribuind la
succesul academic.
Concluziile vor sublinia importanța conștientizării și gestionării atente a motivației și
imaginii de sine pentru a asigura o fundație solidă pentru succesul academic. Vom oferi, de
asemenea, sugestii practice pentru îmbunătățirea acestor aspecte esențiale în parcursul
educațional.
Sinteza perspectivelor științifice și a experiențelor personale evidențiază un peisaj
complex al motivației și imaginii de sine în context academic. Înțelegerea acestor două aspecte
interconectate este crucială pentru dezvoltarea unui mediu educațional care să stimuleze succesul
elevilor.
 Motivația și imaginea de sine nu pot fi analizate izolat, ci trebuie privite ca elemente
complementare în căutarea succesului academic. Motivația acționează ca un combustibil intern,
împingând elevul să depășească limitele, să-și stabilească obiective și să persevereze în fața
dificultăților. În același timp, imaginea de sine influențează modul în care aceștia privesc
propriile abilități, gestionând presiunea și asumându-și provocările.
Gestionarea atentă a motivației și imaginii de sine devine astfel o abilitate esențială
pentru educatori și elevi deopotrivă. Educatorii pot contribui la această gestionare prin crearea
unui mediu de învățare care să încurajeze explorarea, implicarea și oferirea unui feedback
constructiv. În același timp, elevii pot dezvolta abilități de auto-reflecție și autodeterminare
pentru a-și gestiona motivația și a-și îmbunătăți imaginea de sine.
Îmbunătățirea procesului educațional necesită adresează atât factorilor intrinseci, cât și
extrinseci. Implementarea unor metode de predare inovatoare, incurajarea diversității de metode
de evaluare și promovarea unui mediu de învățare pozitiv sunt doar câteva dintre oportunitățile
de îmbunătățire care pot sprijini gestionarea eficientă a motivației și imagini de sine în școli și
universități.
În concluzie, o abordare holistică care integrează perspectivele științifice cu experiențele
personale poate oferi un cadru solid pentru întelegerea și gestionarea motivației și imaginii de
sine în mediul academic. Educația nu este doar despre acumulare de cunoștințe, ci și despre
formarea unor indivizi motivați, încrezători în propriile lor capacități și pregătiți să facă față
provocărilor cu curaj și perseverență.

Referințe Bibliografice:
1. Deci, E. L., & Ryan, R. M. (2000). The "what" and "why" of goal pursuits: Human needs and
the self-determination of behavior. *Psychological Inquiry, 11*(4), 227-268.
2. Maslow, A. H. (1943). A theory of human motivation. *Psychological Review, 50*(4), 370-
396.
3. Bandura, A. (1997). Self-efficacy: The exercise of control. *W. H. Freeman and Company*.