NULITATEA CONTRACTELOR

1. Definiţie

Potrivit art. 1246 Cod civil nulitatea este sancţiunea ce intervine în cazul în care, la încheierea
contractelor, nu se respectă dispoziţiile legale referitoare la condiţiile de validitate (indiferent că
sunt condiţii de fond sau condiţii de formă).

Funcţiile nulităţii
Instituţia nulităţii actului juridic civil are atât un rol preventiv, cât şi un rol represiv. În
consecinţă, nulitatea îndeplineşte nu numai o funcţie preventivă, ci şi o funcţie sancţionatorie.
Funcţia preventivă constă în efectul inhibitoriu pe care îl exercită asupra subiectelor de drept
civil, tentate să încheie actul juridic cu nerespectarea condiţiilor sale de valabilitate, în sensul că,
ştiind că un asemenea act va fi lipsit de efecte, persoanele sunt descurajate şi îndemnate să
respecte legea civilă.
Funcţia sancţionatorie intră în acţiune atunci când funcţia preventivă nu şi-a dovedit
eficienţa, constând în înlăturarea efectelor contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea
valabilă a actului juridic civil.
Unii autori adaugă şi o a treia funcţie a nulităţii actului juridic civil, ca fiind o sinteză a
celorlalte două, anume funcţia de mijloc de garanţie a principiului legalităţii în domeniul actelor
juridice civile, în sensul că, prin realizarea funcţiei preventive şi a celei sancţionatorii, se asigură
respectarea normelor juridice civile care reglementează condiţiile de valabilitate a actului juridic
civil.

2. Clasificarea nulităţilor

În funcţie de natura interesului ocrotit prin dispoziţia legală încălcată la încheierea actului
juridic civil, deosebim nulitatea absolută şi nulitatea relativă. Nulitatea absolută este aceea care
sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme juridice care
ocroteşte un interes general sau obştesc (colectiv). Nulitatea relativă este aceea care
sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme juridice care
ocroteşte un interes individual (particular).
După criteriul întinderii efectelor, deosebim nulitatea parţială şi nulitatea totală. Nulitatea
parţială este acea nulitate care desfiinţează numai o parte dintre efectele actului juridic civil,
celelalte efecte menţinându-se întrucât nu contravin legii. Nulitatea totală este acea nulitate care
desfiinţează actul juridic civil în întregime.
În funcţie de modul de consacrare legislativă, distingem nulitatea expresă (numită şi nulitate
textuală sau chiar explicită) şi nulitatea virtuală (numită şi nulitate implicită sau tacită). Prin
nulitate expresă se desemnează acea nulitate care este prevăzută, ca atare, într-o dispoziţie
legală. Cele mai multe nulităţi fac parte din această categorie, fiind prevăzute fie în Codul civil,
fie în alte acte normative. Prin nulitate virtuală se desemnează acea nulitate care nu este expres
prevăzută de lege, dar care rezultă neîndoielnic din modul în care este reglementată o anumită
condiţie de validitate a actului juridic civil.
După felul condiţiei de validitate încălcată la încheierea actului juridic civil, nulităţile sunt de
fond sau de formă. Nulitatea de fond este acea nulitate care intervine în cazul lipsei ori nevalabili-
tăţii unei condiţii de fond a actului juridic civil (consimţământ, capacitate, obiect, cauză). Nulitatea
de formă este acea nulitate care intervine în cazul nerespectării formei cerute ad validitatem.

3. Cauzele de nulitate

a) Cauzele de nulitate absolută

Următoarele cauze atrag nulitatea absolută a actului juridic civil:

- încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la capacitatea civilă a persoanelor, însă numai dacă
este vorba de: nerespectarea unei incapacităţi speciale de folosinţă a persoanei fizice, instituite
pentru ocrotirea unui interes obştesc; lipsa capacităţii de folosinţă a persoanei juridice;
nerespectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice;
- lipsa consimţământului;
- nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;
- nevalabilitatea cauzei (scopului) actului juridic civil, dar numai atunci când lipseşte cauza
datorită absenţei scopului imediat ori când cauza este ilicită sau imorală (dacă însă cauza lipseşte
datorită lipsei discernământului sau cauza este falsă datorită erorii-viciu de consimţământ asupra
scopului mediat ori, în actele juridice nenumite, chiar asupra scopului imediat, atunci actul
juridic este lovit de nulitate relativă);
- nerespectarea formei ad validitatem;
- încălcarea ordinii publice;
- fraudarea legii.

b) Cauzele de nulitate relativă

Următoarele cauze atrag nulitatea relativă a actului juridic civil:

- nerespectarea regulilor referitoare la capacitatea civilă a persoanei, însă nu mai atunci când:
actul juridic de administrare sau de dispoziţie este încheiat de persoana lipsită de capacitate de
exerciţiu, actul juridic de administrare s-a încheiat fără încuviinţarea ocrotitorului legal şi este
lezionar pentru minorul între 14 şi 18 ani, actul juridic de dispoziţie s-a încheiat fără încu viin-
ţarea prealabilă a ocrotitorului legal sau a autorităţii tutelare, actul juridic s-a încheiat pentru
persoana juridică în lipsa ori cu depăşirea puterilor conferite (aşadar, în toate aceste situaţii
este vorba despre nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la capacitatea civilă de
exerciţiu), actul juridic s-a încheiat cu nerespectarea unei incapacităţi speciale de folosinţă,
instituite pentru protecţia unor interese individuale;
- lipsa discernământului în momentul încheierii actului juridic civil;
- viciile de consimţământ (eroarea, dolul, violenţa şi leziunea);

4. Regimul juridic al nulităţii

 Clasificarea nulităţilor în absolute şi relative prezintă importanţă sub aspectul regimului
juridic, diferit, pe care îl are fiecare dintre aceste două feluri de nulităţi.
Prin regim juridic al nulităţii înţelegem regulile cărora le este supusă nulitatea absolută sau,
după caz, nulitatea relativă. Aceste reguli se referă la trei aspecte: cine poate invoca nulitatea, cât
timp poate fi invocată nulitatea, dacă nulitatea poate să fie acoperită ori nu prin confirmare.
În cazul nulităţii relative, regimul juridic al acesteia se concretizează în următoarele reguli:
- nulitatea relativă poate fi invocată, în principiu, numai de persoana ocrotită prin norma
juridică încălcată în momentul încheierii actului juridic, deci de cel al cărui interes a fost
nesocotit la încheierea actului juridic;
- nulitatea relativă trebuie invocată în termenul de prescripţie extinctivă, fiind deci
prescriptibilă;
- nulitatea relativă poate fi confirmată, expres sau tacit, de partea interesată (sau de succesorii
în drepturi ai acesteia).
În cazul nulităţii absolute, regimul juridic al acesteia se concretizează în următoarele reguli:
- nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes (părţile actului juridic, avânzii-
cauză ai părţilor, alte persoane ce nu au participat la încheierea actului juridic dar care ar justifica
un interes propriu), de instanţă din oficiu, de procuror, precum şi de alte organe prevăzute de
lege;
- nulitatea absolută poate fi invocată oricând, fiind deci imprescriptibilă;
- în principiu, nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare (nici expresă şi nici
tacită).

Comparaţie de regim juridic între nulitatea absolută şi nulitatea relativă

Este de reţinut că nu există deosebire de efecte între nulitatea absolută şi nulitatea relativă, în
ambele cazuri actul juridic lovit de nulitate fiind lipsit de efectele în vederea cărora a fost
încheiat şi care contravin unei dispoziţii legale referitoare la condiţiile sale de validitate.
Deosebirile de regim juridic între nulitatea absolută şi nulitatea relativă pot fi exprimate,
sintetic, în felul următor:
– dacă nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, de instanţă din oficiu sau de
alte organe prevăzute de lege, nulitatea relativă poate fi invocată, în principiu, numai de cel al
cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic;
– nulitatea absolută este imprescriptibilă, în schimb, nulitatea relativă este supusă prescripţiei
extinctive;
– dacă nulitatea absolută nu poate fi, în principiu, acoperită prin confirmare, nulitatea relativă
poate fi confirmată, expres sau tacit.

5. Efectele nulităţii

Prin efectele nulităţii actului juridic civil înţelegem consecinţele juridice ale aplicării sancţiunii
nulităţii, adică urmările datorate desfiinţării în întregime sau în parte a unui act juridic civil care a
fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile sale de validitate.
Generic, efectul nulităţii constă în desfiinţarea raportului juridic civil născut din actul juridic
civil lovit de această sancţiune.
Concret însă, efectele nulităţii diferă, în primul rând, după cum nulitatea este totală sau
parţială, iar, în al doilea rând, în funcţie de ceea ce s-a întâmplat după încheierea actului juridic
civil lovit de nulitate, mai exact, după cum actul a fost sau nu executat şi după cum au fost
încheiate sau nu acte juridice ulterioare în legătură cu aceleaşi drepturi.
Sub cel de al doilea aspect menţionat mai sus, trebuie deosebite următoarele ipoteze:
- dacă actul juridic nu a fost executat până în momentul în care este anulat, aplicarea
sancţiunii nulităţii înseamnă că acel act nu mai poate fi executat nici după acest moment, deci
partea sau părţile actului juridic se află în situaţia în care nu ar fi făcut actul juridic respectiv;
- dacă actul juridic a fost executat, în tot sau în parte, până în momentul declarării nulităţii,
aplicarea nulităţii înseamnă desfiinţarea retroactivă a actului juridic, precum şi restituirea,
reciprocă sau, după caz, unilaterală, a prestaţiilor efectuate în temeiul acelui act;
- dacă actul juridic a fost executat, iar, până în momentul declarării nulităţii, una din părţile
acestuia a încheiat un act juridic cu o terţă persoană, prin care fie s-a transmis dreptul născut din
actul nul, fie s-a constituit ori s-a transmis un drept în strânsă legătură cu dreptul născut din actul
nul, aplicarea sancţiunii nulităţii presupune desfiinţarea retroactivă a actului juridic executat
(actul juridic primar), restituirea prestaţiilor efectuate în baza acestui act, precum şi desfiinţarea
actului juridic subsecvent.
Ipotezele menţionate mai sus permit evidenţierea celor trei principii ale efectelor nulităţii:
- retroactivitatea efectelor nulităţii, în sensul că efectele nulităţii se produc din momentul
încheierii actului juridic;
- repunerea în situaţia anterioară, care se realizează prin restituirea prestaţiilor efectuate în
temeiul actului juridic anulat;
- anularea atât a actului juridic iniţial, cât şi a actului juridic subsecvent.

Prin principiul retroactivităţii efectelor nulităţii înţelegem regula potrivit căreia nulitatea
produce efecte nu numai pentru viitor, ci şi pentru trecut, adică efectele nulităţii se produc din
chiar momentul încheierii actului juridic civil. Aşadar, vor fi înlăturate şi efectele actului juridic
care s-au produs între momentul încheierii acestuia şi momentul anulării efective a actului. În
temeiul retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic civil, părţile ajung în situaţia în care s-ar
fi aflat dacă nu ar fi încheiat acel act juridic.
Principiul restabilirii situaţiei anterioare (repunerii în situaţia anterioară) este acea regulă de
drept potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit (în natură
sau, după caz, prin echivalent), astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care
acel act juridic nu s-ar fi încheiat.
Ca şi principiul retroactivităţii, principiul restitutio in integrum vizează efectele nulităţii
actului juridic între părţile raportului juridic născut din actul respectiv, iar nu şi efectele faţă de
terţi.
Acest principiu este consecinţa principiului retroactivităţii efectelor nulităţii şi, totodată, apare
ca un mijloc de asigurare a eficienţei lui practice.
Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial (resoluto iure
dantis, resolvitur ius accipientis) este regula de drept potrivit căreia anularea (desfiinţarea)
actului juridic iniţial (primar) atrage şi anularea actului juridic subsecvent (următor), datorită
legăturii lor juridice.
Acest principiu priveşte efectele nulităţii actului juridic faţă de terţi.

ALTE SANCŢIUNI SAU CAUZE DE INEFICACITATE A CONTRACTELOR

 Pe lângă nulitate există şi alte sancţiuni sau cauze de ineficacitate a actului juridic.
Rezoluţiunea este acea sancţiune ce constă în desfiinţarea retroactivă a unui contract
sinalagmatic cu executare uno ictu, în cazul neexecutării culpabile a obligaţiilor de către una din
părţi.
Asemănările dintre nulitate şi rezoluţiune sunt următoarele:
– ambele sunt cauze care atrag ineficacitatea actului juridic civil;
– atât rezoluţiunea, cât şi, în principiu, nulitatea produc efecte retroactiv;
– ambele presupun, în principiu, o hotărâre a organului de jurisdicţie.
Principalele deosebiri dintre cele două sancţiuni de drept civil sunt următoarele:
– nulitatea presupune un act juridic încheiat cu nerespectarea unei condiţii de validitate, pe
când rezoluţiunea presupune un act juridic valabil încheiat;
– nulitatea se aplică oricărui act juridic civil, în vreme ce rezoluţiunea intervine numai în
cazul contractelor sinalagmatice cu executare uno ictu;
– cauza de nulitate există în momentul încheierii actului juridic şi constă în nerespectarea unei
dispoziţii legale referitoare la încheierea valabilă a actului, însă cauza rezoluţiunii apare ulterior
momentului încheierii şi constă în neexecutarea culpabilă a obligaţiei de către una dintre părţi;
– rezoluţiunea şi nulitatea relativă sunt supuse unor reguli diferite în privinţa începutului
prescripţiei extinctive, iar nulitatea absolută nu este supusă prescripţiei extinctive.

Rezilierea este sancţiunea de drept civil ce intervine în cazul neexecutării culpabile a unui
contract sinalagmatic cu executare succesivă şi constă în încetarea efectelor contractului
respectiv numai pentru viitor.
Rezilierea se deosebeşte de rezoluţiune prin aceea că intervine în cazul contractelor
sinalagmatice care se execută prin prestaţii succesive şi că operează numai pentru viitor. În
consecinţă, comparaţia dintre nulitate şi rezoluţiune prezintă numeroase puncte comune cu aceea
dintre nulitate şi reziliere.
Ca element propriu acestei din urmă comparaţii, reţinem că, deşi efectele nulităţii se produc în
principiu retroactiv, iar rezilierea operează numai pentru viitor, totuşi, în cazul actelor juridice cu
executare succesivă, nici nulitatea nu produce efecte pentru trecut.

Revocarea, ca sancţiune de drept civil, constă în înlăturarea efectelor actului juridic civil
datorită ingratitudinii gratificatului sau neexecutării culpabile a sarcinii. Noţiunea de revocare
este folosită uneori şi în sensul de denunţare unilaterală, în cazurile prevăzute de lege, a unui act
juridic, iar alteori în sensul de desfacere a unui contract prin acordul părţilor.
Între cele două sancţiuni civile există importante deosebiri, anume:
– revocarea presupune un act juridic valabil încheiat, pe când nulitatea presupune un act
juridic încheiat cu nerespectarea unei condiţii de validitate;
– nulitatea este aplicabilă oricărui act juridic, în timp ce revocarea se aplică, în principiu,
liberalităţilor;
– cauza nulităţii este contemporană momentului încheierii actului juridic, pe când revocarea
presupune cauze ulterioare încheierii actului juridic;
– prescripţia extinctivă este supusă unor reguli diferite.

Caducitatea este acea cauză de ineficacitate ce constă în lipsirea actului juridic civil valabil
încheiat de orice efecte datorită intervenirii unei împrejurări ulterioare încheierii sale şi care este
independentă de voinţa autorului actului juridic.
 Spre deosebire de nulitate, caducitatea se caracterizează prin următoarele trăsături:
– presupune un act juridic valabil încheiat;
– produce efecte numai pentru viitor (deoarece pentru trecut actul juridic respectiv nu şi-a
produs niciun efect);
– presupune o cauză ulterioară încheierii actului juridic;
– împrejurarea care determină caducitatea este, întotdeauna, străină de voinţa autorului actului
juridic.

Inopozabilitatea este sancţiunea care intervine în cazul nesocotirii unor cerinţe de publicitate
faţă de terţi, prevăzute de lege pentru anumite acte juridice. Tot despre inopozabilitate se
vorbeşte şi în cazul încheierii unui act juridic prin procedeul reprezentării, însă cu lipsa sau
depăşirea puterii de a reprezenta.
Principalele deosebiri dintre nulitate şi inopozabilitate sunt următoarele:
– nulitatea presupune un act juridic nevalabil, în vreme ce inopozabilitatea presupune un act
juridic încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile sale de validitate;
– în caz de nulitate, efectele privesc atât părţile actului juridic, cât şi terţii, însă, în caz de
inopozabilitate, efectele actului juridic se produc faţă de părţi, dar drepturile şi obligaţiile născute
din actul respectiv nu pot fi opuse terţilor;
– cauzele de nulitate există în momentul încheierii actului juridic, pe când inopozabilitatea
presupune, de regulă, neîndeplinirea unor formalităţi ulterioare încheierii actului juridic;
– nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare, în timp ce inopozabilitatea poate fi
înlăturată, în materie de reprezentare, prin ratificare.

Reducţiunea este sancţiunea civilă aplicabilă în cazul actelor juridice încheiate cu nesocotirea
unor interdicţii stabilite de lege pentru ocrotirea unor persoane sau pentru restabilirea echilibrului
contraprestaţiilor într-un contract sinalagmatic cu titlu oneros şi comutativ. În consecinţă, se
deosebeşte, pe de o parte, reducţiunea liberalităţilor excesive, adică a legatelor şi donaţiilor
făcute de cel ce lasă moştenirea (de cuius) şi care încalcă rezerva succesorală, iar, pe de altă
parte, reducţiunea unei prestaţii pentru leziune sau, în anumite circumstanţe, pentru eroare
indiferentă, precum şi în cazurile în care şi-ar găsi aplicare teoria impreviziunii.
Principalele deosebiri dintre nulitate şi reducţiune vizează următoarele aspecte:
– nulitatea este aplicabilă tuturor actelor juridice, pe când reducţiunea se aplică fie
liberalităţilor excesive, fie contractelor cu titlu oneros şi comutative (sfera de aplicare a
reducţiunii este şi mai restrânsă atunci când se pune problema reducţiunii unei prestaţii pentru
leziune, cu precizarea că, într-o asemenea situaţie, cel interesat poate opta între a solicita fie
reducerea prestaţiei la care s-a obligat ori mărirea prestaţiei părţii adverse, fie anularea actului
juridic);
– nulitatea implică un act nevalabil încheiat, pe când, în cazul reducţiunii liberalităţilor
excesive şi al aplicării teoriei impreviziunii, actele juridice au fost făcute în mod valabil, dar,
ulterior, intervine ineficacitatea totală sau parţială, din cauza încălcării rezervei succesorale sau
din cauza apariţiei unor împrejurări, neavute în vedere de părţi în momentul încheierii actului
juridic, care duc la ruperea echilibrului contractual;
– cauza nulităţii constă în nerespectarea unei dispoziţii legale referitoare la încheierea valabilă
a actului juridic, iar reducţiunea este determinată fie de încălcarea rezervei succesorale
(depăşirea cotităţii disponibile), fie de existenţa, de data aceasta în chiar momentul încheierii
actului juridic, a unei disproporţii vădite între contraprestaţii.
Propuneri de teme de referat:

1. Nulitatea contractelor. Delimitarea fata de alte sanctiuni de drept civil.

2. Nulitatea relativa si nulitatea absoluta. Cauzele si regimul juridic aplicabil.

3. Principiile efectelor nulitatii contractelor. Fundament si aplicare.