Efectuarea demersurilor pentru obținerea autorizației de construire și chiar

obținerea ei după începerea lucrărilor nu poate justifica aprecierea că persoana

contravenientă a fost de bună-credință atâta timp cât procesul-verbal de constatare
a nerespectării condițiilor cerute de lege este legal îndeplinit, iar începerea oricărei
lucrări de construire în sensul prevederilor Legii nr. 50/1991 este condiționată de
obținerea prealabilă a autorizație de construire prevăzute la art. 4 din această lege.
De aceea obținerea autorizației de construire pe parcursul executării
lucrărilor sau după finalizarea acestora nu poate avea ca efect înlăturarea
caracterului ilicit al faptei, ci constituie doar o împrejurare ce poate fi avută în
vedere numai la individualizarea sancțiunii contravenționale.
În consecință, Curtea supremă a considerat că dreptul de a constata
contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 23 din această lege (Legea
nr. 50/1991) se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei. În cazul
construcțiilor în curs de executare data săvârșirii faptei este data constatării
contravenției, iar în cazul construcțiilor finalizate fapte se consideră săvârșită la
data terminării construcției. Obținerea autorizației de construire în timpul
executării lucrărilor sau după finalizarea acestora nu înlătură caracterul ilicit al
faptei, o atare împrejurare putând fi avută în vedere numai la individualizarea
sancțiunii contravenționale.
VI.1.2 Lipsa plângerii prealabile
Prin excepție de la principiul oficialității tragerii la răspundere
contravențională, legiuitorul a lăsat persoanei vătămate disponibilitatea tragerii la
răspundere a contravenientului. Aplicarea sancțiunii contravenționale este
condiționată de formularea unei plângeri prealabile numai în cazurile exprese
prevăzute de lege. De pildă, în cazul contravenției prevăzute de art. 2 pct. 30 din
Legea nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de
conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, respectiv dacă a fost săvârșită fapta
de alungare din locuința comună a soțului sau soției, a copiilor, precum și a
oricărui alte persoane aflată în întreținere. Jurisprudența a statuat în acest sens.
Plângerea prealabilă trebuie depusă în termen de 6 luni de la data săvârșirii
contravenției și trebuie să îndeplinească anumite condiții de fond și de formă, în
lipsa cărora aceasta este considerată că nu a fost formulată. Plângerea prealabilă
lipsește: 1) când persoana vătămată nu a formulat deloc plângere; 2) când
plângerea a fost formulată după expirarea termenului; 3) când plângerea a fost
formulată de altă persoană decât persoana vătămată.
VI.1.3 Retragerea plângerii prealabile
În cazul contravențiilor pentru care este necesară plângerea prealabilă a
persoanei vătămate, formularea unei asemenea plângeri nu înlătură dreptul părții
vătămate de a dispune de soarta sancțiunii contravenționale. Depunerea plângerii
prealabile este o manifestare de voință revocabilă. Una dintre modalitățile de
revocare a plângerii prealabile este retragerea acesteia. Retragerea plângerii
prealabile este un act juridic unilateral prin care persoana vătămată, ce a formulat
plângere prealabilă, retractează această plângere. Pentru a fi valabilă, retragerea
plângerii trebuie să îndeplinească următoarele condiții: 1) să aibă loc în cazurile
prevăzute de lege; 2) să existe o manifestare de voință neechivocă de retractare; 3)
să intervină până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești; 4) în cazul mai
multor contravenienți să fie făcută față de toți.
Retragerea plângerii prealabile a persoanei vătămate poate interveni
oricând în timpul procesului și înlătură atât răspunderea contravențională, cât și
răspunderea civilă.
VI.1.4 Împăcarea părților
Împăcarea părților este actul juridic intervenit între persoana vătămată și
contravenient, în cazurile permise de lege, prin care aceștia convin total și
necondiționat să stingă raportul juridic contravențional de conflict. Împăcarea
părților este posibilă, de regulă, numai în cazul contravențiilor pentru care
acțiunea contravențională se pune în mișcare la plângerea prealabilă a părții
vătămate. Pentru a produce efecte juridice, împăcarea trebuie să îndeplinească
următoarele condiții: 1) să aibă loc în cazurile prevăzute de lege; 2) să intervină
între partea vătămată și contravenient; 3) să fie totală și necondiționată; 4) să
intervină până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. Împăcarea părților
poate interveni oricând în timpul procesului penal, inclusiv pe durata soluționării
căilor de atac.
VI.1.5 Moartea contravenientului și încetarea existenței persoanei juridice
Decesul contravenientului este cauza care exclude aplicarea sancțiunii
contravenționale, deoarece, spre deosebire de alte forme de răspundere juridică,
dar la fel ca în cazul răspunderii penale, răspunderea contravențională este
personală și nu se transmite pe cale de succesiune. Alte forme de răspundere, cum
este și cea civilă, se transmit pe cale succesorală dacă privesc drepturi
patrimoniale. Pe planul dreptului procesual, moartea contravenientului este cauza
de stingere a acțiunii, a procesului. Acțiunea civilă va fi însă soluționată. Încetarea
existenței persoanei juridice este, de asemenea, o cauză de neaplicare a sancțiunii
contravenționale sau de stingere a raportului contravențional de constrângere.
Motivul, și în acest caz, este regula personalității răspunderii contravenționale.
VI.1.6 Înlocuirea răspunderii contravenționale cu răspunderea administrativă
disciplinară
Înlocuirea răspunderii contravenționale cu o răspundere administrativ-
disciplinară are loc în cazul în care contravenientul are calitatea de militar (art. 44
din O.G. nr. 2/2001).
VI.1.7 Cauzele care exclud executarea sancțiunilor contravenționale
A Prescripția executării sancțiunilor contravenționale. Executarea
sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare
a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data
aplicării sancțiunii.
B Insolvabilitatea contravenientului. În cazul sancțiunilor contravenționale
ce reprezintă creanțe bugetare, executarea sancțiunii se stinge dacă debitorul-
contravenient este insolvabil. Într-adevăr, în baza art. 176 C. proc. fisc. (M. Of. nr.
513 din 31 iulie 2007), debitorul ale cărui venituri sau bunuri urmăribile au o
valoare mai mică decât obligațiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori
bunuri urmăribile este considerat că se află în stare de insolvabilitate.
C Grațierea și alte cauze de stingere a sancțiunilor contravenționale.
Grațierea este un act de clemență, edictat din rațiuni de politică juridică, prin care
se stinge executarea unei sancțiuni penale sau contravenționale ori aceasta se
comută în una mai ușoară. Așadar, grațierea apare ca o iertare a unei persoane de
executarea unei sancțiuni.
Deși în materia dreptului contravențional este mai rar întâlnită, remarcăm
faptul că grațierea sancțiunii contravenționale poate fi cauza de stingere a
executării unei sancțiuni contravenționale. Ultima lege care prevede o grațiere
contravențională este Legea nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse și
înlăturarea unor măsuri și sancțiuni. Astfel, conform art. 5 din această lege:
sancțiunile cu închisoare aplicate prin hotărâri judecătorești definitive pentru
contravenții nu se mai execută.
 Grațierea unor sancțiuni contravenționale a fost prevăzută și în Legea nr.
137/1997 privind grațierea unor pedepse (M. Of. nr. 170 din 25 iulie 1997). Pe
lângă grațiere, anumite acte normative prevăd și alte feluri de clemență referitoare
la