Comercianți-persoane fizice

Introducere

În ziua de azi, o importanţă deosebită în economia de piaţă o au rapoartele juridice civile

patrimoniale, având la baza un interes economic, măsurabil în bani. Generic, subiecte ale
dreptului afacerilor sunt participanții la rapoartele comerciale, în principal comercianţii, fie că
sunt persoane fizice sau juridice, societăţile comerciale şi grupurile de interes economic.
Persoanele fizice au calitate de comerciant dacă exercită, în mod obișnuit, o activitate de comerț,
cu titlu de profesie.1 (1 Smaranda Angheni, Drept comercial. Profesioniștii comercianți , Editura
C.H.Beck)

Ansamblul normelor juridice comerciale care reglementează calitatea de comerciant

alcătuiesc statutul juridic al acestuia. Noțiunea de comerciant, întâlnită de regulă într-o societate
bazată pe economia de piață, impune intervenția statului în creionarea portretului juridic al
comerciantului.

Chiar dacă nu este dată o definiție clară, legea oferă indicații cu privire la noțiunea de
comerciant, “Sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, având comerțul ca profesiune
obișnuită și societățile comerciale2 “ (art 7 cod commercial), astfel există comercianți persoane
fizice și comercianți persoane juridice. Se poate defini comerciantul ca fiind o persoană fizică
sau juridică ce desfășoară o activitate comercială svârșind fapte de comerț într-un mod
profesional. 3(. St. D.Carpenaru, Drept comercial roman, Buc.1998,p.62)

În general disciplinele din domeniul economiei utilizează noțiunea de comerciant pentru

a numi pe cei care realizează distribuirea mărfurilor. Din punct de vedere juridic activitatea
comercială cuprinde atât activitatea productivă, cât și distribuția mărfurilor și serviciilor. Deci
sensul juridic este mai cuprinzător, făcând referire la un anumit statut socio-profesional:
exercitarea în chip profesional de fapte de comerț. Mai mult, calitatea de comerciant în dreptul
privat nu coincide întotdeauna cu noțiunea de comerciant din dreptul fiscal. Persoana care
plătește impozit pe profitul industrial sau comercial, nu are întotdeauna aceeași calitate cu
comerciantul, astfel cum este definit de dreptul comercial. Persoana care se autointitulează
comerciant nu are obligatoriu această calitate în raporturile sale juridice. (4 A. Jauffret, Manuel
de droit commercial, Paris 1982, p.39.
Prin redactarea acestui material, mi-am propus să prezint normele legislative aflate în vigoare ce
se aplică în cadrul comercianților-persoane fizice și alte informații pe care le consider importante
cu privire la noțiunea de comerciant. În partea a doua voi detalia o speță din acest domeniu, și
voi încerca să scot în evidență detalii cu privire la încălcarea legislației pentru comercianți
persoane fizice.

Scopul acestui material este de a furniza informații despre noțiunea de comercianți persoane
fizice, normele legislative aplicate și in cadrul speței cele încălcate.

Noțiuni teoretice

Legea creează pentru comercianți un statut juridic comercial care produce consecințe juridice cu
privire la raporturile în care participă acest subiect. (3) I.L.Georgescu, Drept comercial roman,
Buc.1946, vol.I, p.406 Normele legislative stabilesc reguli speciale pentru conduita
comercianților în raporturile juridice în care participă, reguli ce delimitează precis obligațiile lor
profesionale. În temeiul Codului comercial, calitatea de comerciant se dobândeşte în mod diferit,
după cum este vorba de o persoană fizică sau persoană juridică. Deosebirea se explică prin
caracterele specifice celor două categorii de subiecte participante la raporturile comerciale.

Clasificarea comercianților.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990, printre entităţile supuse înregistrării în registrul
comerţului sunt menţionate atât persoanele fizice cât şi persoanele juridice. În consecinţă,
rigoarea reglementării Legii nr. 26/1990 ne obligă să considerăm comerciant atât persoana fizică,
cât şi persoana juridică ce desfăşoară activitate comercială, adică exercită operaţiuni de producţie
de mărfuri, de comerţ, prestare de servicii şi executare de lucrări cu scopul obţinerii de profit, ca
activitate organizată şi sistematizată cu caracter profesional sub formă de întreprindere, astfel
cum este aceasta reglementată în Codul civil.
Persoanele fizice obligate să se înregistreze în registrul comerţului înainte de începerea
activităţii economice sunt: persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi
întreprinderile familiale. Aceasta întrucât, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 26/1990 şi ale O.U.G.
nr. 44/2008, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale nu sunt dotate cu personalitate
juridică, subiect ale raporturilor juridice rămânând persoana fizică titulară a întreprinderii
individuale, respectiv membrii întreprinderii familiale. Soluţia se desprinde din definiţiile
întreprinderilor individuale şi a întreprinderilor familiale, consacrate de art. 2 din O.U.G. nr.
44/2008, precum şi din economia normelor cuprinse în aceasta. Dat fiind faptul că legea 26/1990
face referire la regiile autonome și organizațiile cooperatiste, putem să reținem că există
comercianți persoane fizice și comercianți persoane juridice.
Comercianții persoane fizice au un regim juridic unitar, însă nu puem afirma același lucru
și despre comercianții persoane juridice, chiar dacă și aceștia se supun principiilor generale ce
guvernează statutul juridic al comercianților.

Comercianți persoane fizice

Exercitarea activităţilor comerciale de către persoanele fizice este reglementată prin

O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice
autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.

Ordonanţa (art. 3) prevede că orice persoană fizică, cetăţean român sau cetăţean al unui stat
membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European, poate desfăşura activităţi
economice pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege. Potrivit ordonanţei, persoanele
fizice pot desfăşura activităţile economice în toate domeniile, meseriile, ocupaţiile sau profesiile
pe care legea nu le interzice în mod expres pentru libera iniţiativă.

Prin activitate economică se înţelege activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată

pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt
destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau a unor beneficiari determinaţi ori
determinabili, în scopul obţinerii unui profit.
Dobândirea calității de comerciant de către o persoană fizică: “sunt comercianți aceia care fac
fapte de comerț având comerțul ca profesiune obișnuită”, potrivit art. 7 Codul comercial pentru
dobândirea calității de comerciant sunt necesare trei condiții:
 Persoana să săvârșească anumite fapte de comerț obiective, reprezentând condiția
esențială pentru dobândirea acestei calități. Această condiție ar trebui înțeleasă de către
comerciant, ca fiind asumarea unei raspunderi pentru urmările actelor îndeplinite direct
sau indirect. Săvârșirea faptelor de comerț obiective, trebuie să fie efectivă.
Când spunem că persoana trebuie să săvârșească acte obiective de comerț întelegem că trebuie să
săvârșească acte de felul celor înscrise în art. 3 al Codului comercial. Ele trebuie să fie de natură
ca prin exercitarea lor să ofere posibilitatea îndeplinirii unei profesiuni. Săvârșirea de acte
obiective conexe, chiar repetate și cu regularitate, nu atribuie calitate de comerciant.
Faptele de comerț săvârșite de comerciant trebuie să îndeplinească două condiții:
a) comerciantul efectiv încheie/săvârșește acte/fapte juridice comerciale.
Statutul de comerciant presupune încheierea actelor juridice comerciale sau săvârșirea faptelor
juridice comerciale. Documentele financiar contabile, înscrisurile, hotărârile judecătorești etc.
din care rezultă calitatea de comerciant a unei persoane fizice sunt nerelevante în ceea ce
privește dobândirea caliății de comerciant. Faptul că o persoană fizică este înregistrată în
Registrul comerțului nu îi acordă calitatea de comerciant.
Comerciantul poate savârși personal, efectiv, fapte de comerț, direct, prin încheierea unui act
juridic comercial, dar și indirect, prin savârșirea faptului de comerț, printr-un prepus al său. De
exemplu, comitentul, într-un contract de comision, săvârseste fapte de comerț indirect, prin
comisionarul său, care încheie afacerea comercială pe seama comitentului.
În cazul societăților comerciale, legea nu cere condiția exercițiului efectiv al faptelor de comert.
Societatea comercială are calitatea de comerciant, din momentul înscrierii în Registrul
comertului, chiar dacă nu a efectuat nici un fapt de comerț din cele menționate în actul
constitutiv.
b) acțiunile de comerț săvârșite să aibă caracter licit;
În art.1 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale
ilicite, sunt precizate activități comerciale ilicite și, în consecință, chiar săvârșite, nu duc la
dobândirea calității de comerciant, de către cel care le săvârșește. Este necesar ca aceste acte să
fie licite. Operațiunile contrare legii, ordinii publice și bunelor moravuri, sunt nule și nu produc
efecte juridice.
Astfel, sunt prevăzute, printre altele, următoarele fapte ilicite:
- vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării;
- condiționarea vânzarii unor mărfuri de cumpărarea altor mărfuri;
- expunerea spre vânzare sau vânzarea de mărfuri sau a oricăror altor produse fără specificarea
termenului de valabilitate ori cu termenul de valabilitate expirat;
- efectuarea de acte sau fapte de comerț cu bunuri a căror proveniență nu poate fi dovedită, în
condițile legii;
- cumpărarea de mărfuri sau produse în scop de revânzare, de la unitățile de desfacere cu
amănuntul, de alimentație publică, cantine, unități de turism și alte unități similare;
- neexpunerea la vânzare a mărfurilor existente, vânzarea preferențialăa, refuzul nejustificat al
vânzarii acestora sau al prestării de servicii cuprinse în obiectul de activitate al agentului
economic;
- vânzarea cu lipsa la cântar sau măsurătoare;
- falsificarea ori substituirea de mărfuri sau de orice alte produse, precum și expunerea spre
vânzare de asemenea bunuri, cunoscând că sunt falsificate sau substituite.
În aceste ipoteze, un eventual litigiu nu are natura comercială pentru că fapta de comerț are un
caracter ilicit.
 Persoana să săvârșească fapte de comerț ca profesiune, ceea ce presupune realizarea unui
castig. Exercitiul faptelor de comert trebuie sa aiba caracter de profesiune. Vor avea
caracter profesional cand vor constitui o ocupatie, o indeletnicire permanenta.( 6.
St.D.Carpenaru, op. cit.p.67)
 Profesiunea să fie săvârșită ca o „profesiune obișnuită”, să nu fie săvârșită în mod
accidental, „profesiunea este starea unei persoane care face din repetarea unor acte
ocupațiunea vieții și de la care se cere resursele existenței sale sociale”.- Practica
judiciară comercială.
Faptele de comerț se savârșesc ca ocupație zilnică, îndeletnicire permanentă, pentru ca în acest
mod comerciantul să-și procure cele necesare traiului. Profesiunea de comerciant îsi propune să
realizeze un câstig. Câstigul este finalitatea oricărei profesiuni.
Practica judiciară și doctrina de drept comercial sunt unanime în definirea profesiunii de
comerciant: "profesiunea constă în exercitarea actelor în asa mod încât să formeze o ocupațiune
perseverentă, să fie un exercițiu așa de des și consecutiv, încât să constituie oarecum o specială
condiție de existență și de viață socială. Profesiunea este starea unei persoane care face din
repetarea unor acte ocupațiunea vieții sale și de la care ea cere resursele existenței sale".
Săvârșirea unui singur act de comerț nu asigură celui care l-a facut calitatea de comerciant.
Numai pluralitatea de acte de comerț săvârșite, permite să se aprecieze că sunt exercitate în
cadrul unei profesiuni.
 În art. 9 Codul comercial se precizează: "Orice persoană care într-un chip accidental face o
operațiune de comerț nu poate fi considerată comerciant, ea este însă supusă legilor și
jurisdicțiunii comerciale pentru toate contestațiunile ce se pot ridica din această operațiune".
Profesiunea de comerciant nu presupune ca aceasta să fie principală. Legiuitorul cere să fie
numai ,,obisnuită", cu caracter de continuitate.7 (Codul Comercial adnotat, pg. 62).
Calitatea de comerciant a unei persoane fizice se cere a fi delimitata de alte profesiuni pe
care le exercita persoanele fizice. Avem in vedere pe meseriasi, pe cei care exercita profesii
liberale si pe agricultori. Meseriasul este considerat comerciant in cazurile in care cumpara
marfuri in vederea prelucrarii si revanzarii lor (art. 3. pct.1. C.com) sau, folosind forta de munca
straina, isi organizeaza o intreprindere (art. 3 pct. 9 C.com.). Persoanele care exercita profesii
liberale nu au calitatea de comerciant (exemplu medicii, avocatii, notarii publici). In cazul in care
pentru exercitarea activitatii, cel care indeplineste o profesiune liberala (dentistul) cumpara si
foloseste anumite materiale se considera ca aceste acte sunt accesorii si deci persoana in cauza
nu devine comerciant. Intrucat vanzarea produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le are de
pe pamantul sau ori pe care le-a cultivat nu este fapta de comert, ci act juridic civil, inseamna ca
agricultorii nu au calitatea de comercianti.
Dat fiind faptul că dobândirea calității de comerciant atrage anumite consecințe juridice, s-
a pus problema dacă enumerarea făcuta în art. 3 al Codului comercial are caracter limitativ sau
explicativ. Astfel, legiuitorul când a redactat Codul comercial a trebuit să aleagă între o
enumerare sau alta. Pentru că prima cale avea dezavantajul evident de a fi imediat depășită
datorită mobilității naturale a comerțului s-a optat pentru calea enumerării exemplificative.
Din principiile fundamentale de echitate și de interes general (precum cel al creditului public),
rezultă că trebuie să fie socotit comerciant numai acela care desfășoară o activitate juridică
comercială, angajând numele său față de terți. Cel care nu-și asumă personal riscul răspunderii
nu poate fi comerciant.
De reținut este faptul că o asfel de condiție nu este necesară pentru definirea statutului
comerciantului, deoarece asemenea reguli rezultă din principiile generale de drept. Este subiect
de drept în orice raport juridic numai acela care dobândește drepturi și își asumă obligații.
Principiul ar fi valabil, deci, și în raporturile de drept comercial, chiar dacă intensitatea vieții
comerciale, impune un plus de claritate în formulări. (10).( I.L.Georgescu, op.cit. pp.413-414)
În concluzie considerăm că nu vor fi considerați comercianți următoarele categorii:
 reprezentanții comerciantului;
 administratorii societăților comerciale;
 comisii, călători pentru negoț (art.404 Cod com.);
 comisii pentru negoț, prepușii, agenții de asigurări, administratorii fondului de
comerț, agenții comerciali, asociații societății în nume colectiv. (11) 11. I.L
Georgescu, op.cit. p.415
Vor fi însă considerați comercianți:
 comisionarii și brokerii, deoarece curtajul și activitatea de comisionar, prin ele însele sunt
activități de comerț;
 persoanele interpuse în săvârșirea actelor de comerț;

Se sustine (13), ca inmatricularea la registrul comertului si obtinerea prealabila a autorizatiei

administrative sunt noi conditii pe care le impune legea in vederea dobandirii calitatii de
comerciant. Nu impartasim acest punct de vedere, deoarece aceste inregistrari produc, in
principiu, efecte de opozabilitate. Pe buna dreptate s-a observat ca dobandirea calitatii de
comerciant este o stare de fapt care rezulta din calitatea actelor savarsite nu din atitudinea pe care
o au tertii sau autoritatea fata de aceste acte. (Decizia 2656/1943, Cas.III, Practica judiciara in
materie comerciala, I, 1992, p.130; St.D.Carpenaru, op.cit. p.70; I.L.Georgescu, op.cit. p.441.a)

Capacitatea comerciantului persoană fizică

O persoană fizică dobândește capacitatea de a fi comerciant de la împlinirea vârstei de 18 ani.
Astfel, chiar în condițiile în care dispozițiile art. 10 din Codul comercial au fost abrogate (prin
Decretul nr. 185/1949), atâta vreme cât există încă texte în vigoare care conduc la concluzia că
minorul nu poate desfășura în nume propriu un comerț, rezultă fără dubiu că se dobândește
capacitatea de comerciant numai de la vârsta de 18 ani.

Concret, art. 13 din Codul comercial, dispoziție încă în vigoare, se referă la imposibilitatea celor
ce exercită puterea părintească să continue comerțul în interesul unui minor, în lipsa unei
autorizări speciale dată în principiu prin intermediul instanței. Din text rezultă că minorul însuși
nu poate desfășura activitate comercială și deci, că nu poate avea calitatea de comerciant.
Nici minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă, cu vârsta între 14-18 ani, nu poate fi
comerciant, chiar dacă, pentru unele acte juridice, minorul are capacitate deplină de exercițiu
începând cu vârstă de 16 ani, nefiind nevoie de încuviințarea prealabilă a reprezentantului legal.
Pe aceiași linie de idei și pentru aceleași rațiuni, se consideră că nu au capacitatea de a fi
comercianți nici interzișii judecătorești, atâta vreme cât nici aceștia nu au capacitate de exercițiu
deplină, neavând practic discernământul faptelor pe care le realizează, datorită stării de alienație
mintală. De altfel, însăși legea precizează în mod expres, în art. 14 din Codul comercial că
persoanele puse sub interdicție nu pot fi comercianți și nici nu pot continua un comerț.
Așa cum s-a arătat în literatură de specialitate, incapacitatea de a fi comerciant privește pe orice
minor. Potrivit ultimelor reglementări în domeniu ce se regăsesc în cuprinsul OUG nr. 44/2008,
art. 8 alin. 1 pot desfășura activități economice în una dintre formele prevăzute la art. 4
persoanele fizice care:
a) au împlinit vârstă de 18 ani, în cazul persoanelor fizice care solicită autorizarea pentru
desfășurarea de activități economice conform art. 4 lit. a) și b) și al reprezentantului
întreprinderii familiale, respectiv vârstă de 16 ani, în cazul membrilor întreprinderii familiale;
Față de modul de redactare al textului de lege, concluzionam următoarele:
 comercianții persoane fizice pot presta activitatea economică în mod independent numai
de la vârstă de 18 ani, la această vârstă dobândind capacitate comercială;
 persoanele fizice pot presta activitate în cadrul întreprinderilor familiale de la vârstă de
16 ani, cu condiția să nu aibă calitatea de reprezentanți ai acelor întreprinderi familiale.
Și cu privire la întreprinderea familială există în prezent reglementări noi ce se regăsesc în
aceeași OUG nr. 44/2008, întreprinderea familială că entitate, neavând personalitate juridică.
Astfel, întreprinderea familială se constituie din membrii de familie care hotărăsc asocierea
pentru obținerea unui profit. Sunt considerați membrii unei familii, în sensul prezenței legi, soțul,
soția și copiii acestora care au împlinit vârstă de 16 ani, la dată autorizării asociației familiale,
precum și rudele și afinii acestora până la gradul al patrulea inclusiv (art. 2 lit. h)).
Asociația familială se constituie la inițiativa unei persoane fizice din cadrul familiei respective,
această persoană sau un reprezentant al acesteia fiind și reprezentantul asociației în relațiile cu
terții. Din dispozițiile art. 8 lit. a) din OUG 44/20008 rezultă că pentru reprezentantul
întreprinderii familiale leguitorul impune în mod expres împlinirea vârstei de 18 ani. Pentru
ceilalți membrii ai asociației familiale este suficientă împlinirea vârstei de 16 ani.
Capacitatea de exercițiu deplină a femeii căsătorită înaintea vârstei de 18 ani este recunoscută
numai pentru actele de drept civil, cu scopul de a se asigura egalitatea între soți în timpul
căsătoriei și pentru a fi reprezentanta legală a minorilor care rezultă din căsătorie . Cum
capacitatea comercială reprezintă o formă de capacitate specială și cum regulile de excepție sunt
de strictă interpretare, nu se poate consideră că femeia căsătorită are capacitate comercială, doar
pentru că, prin căsătorie această a dobândit capacitate de exercițiu.
O situație specială o au persoanele cu privire la care s-a instituit curatela, potrivit art. 152 C. fam.
Aceste persoane, deși au discernământ, nu pot să-și apere singure interesele, datorită unei
anumite boli, infirmități sau din cauza bătrâneții. La cererea persoanei în cauza, autoritatea
tutelară numește un curator (persoană care să reprezinte interesele celui aflat în imposibilitate
pentru unul din motivele arătate). Teoretic, persoanele puse sub curatela nu sunt incapabile cu
privire la exercitarea comerțului. Dispozițiile legale nu prevăd incapacitatea de a face comerț a
persoanelor aflate sub curatela.
Incompatibilităși
În cazul unei persoane fizice, întrucât calitatea de comerciant se dobândește prin săvârșirea
faptelor de comerț obiective cu caracter profesional, înseamnă că această calitate se poate proba
numai prin prezentarea unor dovezi din care să rezulte că persoană în cauza a săvârșit efectiv una
sau mai multe fapte de comerț prevăzute de art. 3 C.com. că o profesiune obișnuită și în nume
propriu.
Totuși, legea instituie anumite incapacități, incompatibilități, interdicții și decăderi din dreptul de
a face comerț, acestea având că scop protecția interesului general ( respectarea ordinii publice și
bunele moravuri). Activitatea de comerț, datorită caracterului sau speculativ, este incompatibilă
cu anumite funcții sau profesii.
Astfel, nu pot fi comercianți, datorită funcției pe care o dețin:
 parlamentarii;
 funcționarii publici, în condițiile specifice impuse de statutul propriu;
 magistrații (judecătorii, procurorii);
 militarii etc.
Ceea ce conduce la incompatibilitatea cu calitatea de comerciant, în exemplele prezentate mai
sus este tocmai funcția îndeplinită, și nu neapărat natura activității prestate. Totodată, nu pot fi
comercianți, datorită profesiei acele persoane care exercită profesiuni liberale:
  avocați
 notari
 medici etc.
Se consideră că activitatea pe care o desfășoară cei care prestează o profesiune liberală nu are
caracter speculativ, chiar, dacă, se obține, evident, un câștig. De altfel, art. 1 alin. 2,3 din OUG
nr. 44/2008 stabilește în mod expres faptul că prevederile legii nu sunt aplicabile profesiilor
liberale, precum și acelor activități economice a căror desfășurare este organizată și reglementată
prin legi speciale. De asemenea, prezența ordonanță de urgență nu se aplică acelor activități
economice pentru care legea a instituit un regim juridic special, anumite restricții de desfășurare
sau alte interdicții. persoanelor fizice care au dreptul de a exercită profesii în baza unor legi
speciale.
Decăderi
Decăderile au în vederea în esență, faptul că o persoană poate deveni comerciant în măsură în
care în cadrul profesiunii respective (de comerciant) reputația să nu este atinsă de săvârșirea unor
fapte ce l-ar putea face nedemn pentru o astfel de calitate. În aceste condiții, decăderile privesc în
general fapte infracționale săvârșite de comerciant și care, în mod direct sau indirect au legătură
cu activitatea pe care o prestează.
In acest sens, potrivit dispozitiilor legale , persoanele care au fost condamnate penal pentru una
dintre faptele (infractionale) prevazute de lege - art. 1 lit. i) - p) din Legea nr. 12/1990,
modificata - nu mai pot exercita profesiunea de comerciant. Evident este nevoie de o hotarare
judecatoreasca prin care sa se fi interzis condamnatului exercitarea profesiei de comerciant, ca o
pedeapsa complimentara ( in conditiile art. 64 Cod penal).
Totodată, conform art. 8 alin. 1 lit. b) din OUG nr. 44/2008, pot desfășura activități economice în
una dintre formele prevăzute la art. 4 persoanele fizice care nu au săvârșit fapte sancționate de
legile financiare, vamale și cele care privesc disciplină financiar-fiscală, de natură celor care se
înscriu în cazierul fiscal.
Interdicții
Interdicțiile pot fi legale sau convenționale.
Interdicțiile legale se referă la anumite activități care nu pot face obiectul comerțului particular
(privat) și care sunt monopol de stat, (de exemplu: prelucrarea tutunului, prospectarea și
extracțiacărbunelui, a minereurilor feroase), sau activități care sunt considerate infracțiuni, (de
exemplu: fabricarea sau comercializarea unor droguri sau narcotice în alt scop decât de
medicament).Astfel în măsură în care o activitate este interzisă prin lege, această determina și o
interdicție legală pentru persoană respectivă de a desfășura comerț cu un asemenea obiect de
activitate.Interdicțiile convenționale sunt stabilite sub formă clauzelor inserate în contract și
produc efecte, evident, între părțile contractante .
De exemplu, într-un contract de vânzare a fondului de comerț se poate stabili o clauză prin care
vânzătorul fondului de comerț se obligă că o anumită perioada de timp, socotită din momentul
cesionarii fondului, să nu facă același gen de comerț sau să nu se stabilească în acel loc pentru
exercitarea aceluiași comerț.
Tot astfel, incompatibilități convenționale pot rezultă din clauze de exclusivitate, prin care un
distribuitor se obligă față de producător să nu vândă decât anumite produse (în speță, cele
fabricate de producător), deci distribuitorul este incompatibil de a „desface” alte categorii de
produse.
Interdicțiile pot fi generale sau speciale. Interdicțiile generale sunt cele care privesc orice
comerciant (în principiu, sunt cele legale enumerate mai sus), în timp ce interdicțiile speciale,
funcționează conform legii, dar numai cu privire la anumite categorii de comercianți. Astfel de
interdicții, de exemplu, funcționează cu privire la comerciantul agent comercial permanent,
căruia în calitatea să de intermediar independent i se poate impune o anumită restrangere de
activitate printr-o clauză de neconcurenta expresă, cuprinsă în contractul de agenție.
Activitatea desfășurată de comerciantul persoană fizică
A două condiție pe care trebuie să o îndeplinească o persoană fizică pentru a fi comerciant, se
referă la activitatea pe care o desfășoară. Persoană fizică trebuie să exercite în mod obișnuit, cu
titlu de profesie, fapte de comerț.
Așadar, potrivit criteriului obiectiv de definire a comerciantului, persoană fizică dobândește
această calitate dacă savârseste fapte de comerț cu caracter constitutiv sau esențial de comerț și
în mod excepțional fapte conexe (auxiliare) de comerț. De exemplu, dacă o persoană
împuternicește o altă persoană fie să facă comerț în numele comerciantului, fie să semnează o
cambie ori să constituie garanții personale sau reale, persoană împuternicită nu poate fi calificată,
comerciant. Faptele de comerț trebuie să constituie o permanentă a activității persoanei care își
face o „profesie” din activitatea de comerț, acționând cu conștiința calității pe care o are.
Persoană fizică comerciant trebuie să dețînă calificarea - pregătirea profesională sau, după caz
experiență profesională -, necesară pentru a desfășura activitatea economică pentru care se
solicită autorizația, calificare care potrivit legii se poate dovedi cu:
a) diplomă, certificatul sau adeverință de absolvire a unei instituții de învățământ preuniversitar
sau universitar;
b) certificatul de absolvire a unei forme de pregătire profesională;
c) certificatul de competență profesională;
d) cartea de meșteșugar,
e) carnetul de muncă al solicitantului;
f) declarație de notorietate; enumerarea făcută de legiuitor fiind exemplificativă și nu limitativă.
g) atestatul de recunoaștere și/sau de echivalare pentru persoanele fizice care au dobândit
calificarea în străînătate, atestatul de recunoaștere a calificării dobândite în străinătate, in afară
sistemului de învățământ, orice alte dovezi care să ateste experiență profesională.
https://www.qreferat.com/referate/economie/SUBIECTELE-DREPTULUI-
COMERCIAL713.php

https://www.scritub.com/economie/comert/Comerciantul-persoana-fizica62663.php

https://www.qreferat.com/referate/economie/Comerciantul-persoana-fizica234.php

https://www.creeaza.com/afaceri/comert/CALITATEA-DE-COMERCIANT868.php

Speța

Concluzii

https://www.rasfoiesc.com/business/economie/comert/DOBANDIREA-SI-PIERDEREA-
CALITA41.php
https://www.creeaza.com/afaceri/comert/Comerciantul649.php
https://www.creeaza.com/afaceri/comert/CALITATEA-DE-COMERCIANT868.php
https://www.scrigroup.com/afaceri/comert/Calitatea-de-comerciant32478.php