Profesionistul-comerciant

Determinarea noţiunii de comerciant

Sunt comercianţi 1persoanele care săvârșesc fapte de comerţ având comerţul ca o

profesiune obişnuită, şi societăţile comerciale.
În teorie s-au conturat două concepţii fundamentale privind noţiunea de comerciant.
Astfel, într-o concepţie obiectivă, calitatea de comerciant poate fi definită pornind de la natura
faptelor pe care le săvârşeşte acea persoană. Concret, în măsura în care o persoană realizează fapte
de comerţ, calificate astfel de lege, ea are calitatea de comerciant.
Potrivit concepţiei subiective2,o persoană fizică are calitatea de comerciant în măsura în
care are numele sau firma înregistrate în registrul comerţului.Înregistrarea comerciantului creează
o prezumţie absolută în favoarea acestuia în sensul dobândirii calităţii de comerciant, indiferent
dacă săvârşeşte sau nu fapte de comerţ.
Este de observat că absolutizarea oricăreia dintre concepţiile menţionate nu poate conduce
la o înţelegere reală a conceptului de comerciant persoană fizică.
Soluţia corectă, reţinută de altfel şi în dreptul românesc, încearcă o îmbinare a celor două
criterii (subiectiv şi obiectiv), considerând că este comerciant cel care îndeplineşte condiţiile
subiective fiind înregistrat în registrul comerţului,dar numai în măsura în care faptele pe care le
realizează sunt fapte de comerţ,exercitate de către persoană în mod obişnuit, ca o adevărata
profesiune.
Potrivit art.3 alin.2 C.civ., persoana care exploatează o întreprindere are calitatea de
profesionist. Având în vedere ca o întreprindere poate fi o întreprindere comercială sau
întreprindere civilă, înseamnă că profesionistul care exploatează o întreprindere comercială are
calitatea de comerciant.
Noţiunea de profesionist include noţiunea de comerciant, întreprinzator,agent economic
(art.6 din Legea de punere în aplicare a Codului civil ). În prezent, are calitatea de comerciant orice
persoană, fizică sau juridică, care exploatează o întreprindere comercială.
Profesionistul nu se confundă cu comerciantul, întrucât ar însemna să se confunde genul
cu specia. Profesionist, în sensul art. 8 alin.1 din Legea de punere în aplicare, înseamnă comerciant,
întreprinzător, operator economic, precum şi orice altă persoană autorizată să desfăşoare activităţi
economice sau profesionale (inclusiv profesii liberale).
Comerciantul nu este identic cu profesionistul, ci este doar o specie de profesionist. De
aceea, nu toţi profesioniştii pot fi supuşi, spre exemplu, procedurii insolvenței ci, de lege lata, doar
profesioniştii care au şi calitatea de „persoana supusă înregistrării în registrul
comerţului”(sintagma care, conform art. 6 alin.1 din Legea de punere în aplicare a Codului civil,
înlocuieşte normativ noţiunea de comerciant, la care se referă expres Legea nr.85/2006 privind

1
Codul comercial a reglementat parţial o categorie de participanţi adiacenți la raporturile comerciale, denumiţi
auxiliari de comerţ,clasificaţi în două categorii : auxiliarii dependenţi, care depind de comercianţi aflandu-se în
raporturi de muncă cu aceştia(subordonare) dar nu pot dobândi nicioadată calitatea de comercianţi,chiar dacă săvârşesc
acte de comerţ; în această categorie se includ : prepusul,comisul pentru comerţ şi comisul voiajor pentru
comerţ;auxiliarii autonomi sunt independenţi faţă de comercianţii cu care cooperează ; din aceasta categorie fac parte
: mijlocitorii (intermediarii, samsarii sau misiţii) şi agenţii de comerţ (persoana dintr-o localitate unde comerciantul
doreşte să extindă afacerile, care are ca profesiune intermedierea comercială).
2
Concepție specifică dreptului german.
procedura insolvenţei)3.Ca regulă de tehnică legislativă, un termen juridic ar trebui să aibă acelaşi
sens în cuprinsul unui act normativ. În încercarea de a înlocui în toată legislaţia actuală, noţiunile
(precise şi verificate în peste 150 de ani de practică juridică) de fapt de comerţ şi comerciant, au
fost introduse în cod şi în întreaga legislaţie noţiuni juridice imprecise şi prolixe, cum sunt cele de
profesionist şi de exploatare a întreprinderii. Ca şi termenul de „comerciant”, care are două sensuri
destul de diferite în cuprinsul aceluiaşi articol de lege şi sintagma „activităţi de producţie, comerţ
sau prestări de servicii”(care ar urma să înlocuiască noţiunile de act sau fapt de comerţ, aşa cum
pretinde art. 8 alin.2 din Legea de punere în aplicare a Codului civil) este în suferinţă, întrucât
Legea de punere în aplicare nu este nici în acest caz consecventă.

Condiţiile impuse comerciantului persoană fizică

În doctrina de specialitate condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoana fizică în
calitate de comerciant au fost grupate în două categorii:
a) condiţii referitoare la persoană, care la rândul lor sunt de două feluri:
- condiţii necesare protejării persoanei care este interesată în realizarea faptelor de comerţ
(condiţii referitoare la capacitatea juridică a persoanei respective);
- condiţii necesare protejării intereselor generale, respectiv protejării intereselor
oricărui terţ căruia i-ar putea fi opozabil actul îndeplinit de persoana respectivă (condiţii care
se referă la clauze de incapacitate sau incompatibilitate a comerciantului persoană fizică).
b) condiţii referitoare la activitate, care presupune cu necesitate îndeplinirea faptelor
(actelor) de comerţ cu titlu de profesie.

Condiţii pentru ca o persoană să devină comerciant

- persoană fizică să aibă capacitatea juridică cerută de lege;
- persoana fizică să exercite în mod obişnuit cu titlu de profesie fapte de comerţ;
- comerţul astfel desfăşurat să se fi realizat în nume propriu;
- activitatea comerciantului să aibă drept scop obţinerea de profit din care acesta să-
şi poată asigura existenţa (finis mercatorum est lucrum).
- comerciantul persoană fizică să acţioneze asumându-şi integral riscul comerţului
său;
- comerciantul persoană fizică să fi fost autorizat în condiţiile legii.
Capacitatea comerciantului persoană fizică
O persoană fizică dobândeşte capacitatea de a fi comerciant de la împlinirea vârstei de 18
ani.Nici minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă, cu vârsta între 14-18 ani, nu poate fi
comerciant, chiar dacă, pentru unele acte juridice (de exemplu, contractul de muncă), minorul are
capacitate deplină de exerciţiu începând cu vârsta de 16 ani, nefiind nevoie de încuviinţarea
prealabilă a reprezentantului legal.
Raţiunea impunerii capacitaţii depline de exerciţiu constă în gravitatea efectelor actelor
(faptelor) de comerţ pentru patrimoniul minorului (inclusiv falimentul).
Pentru aceleaşi raţiuni, se consideră că nu au capacitatea de a fi comercianţi nici interzişii
judecătoreşti, atâta vreme cât aceştia nu au capacitate de exerciţiu deplină, neavând practic
discernământul faptelor pe care le realizează, din cauza stării de alienaţie mintală.

3
Unele profesii liberale sunt excluse de la insolvență prin faptul ca membrii acestor profesii nu pot fi – conform legii
- comercianţi sau nu pot derula direct operaţiuni de comerţ; este cazul avocaţilor sau cel al notarilor.
 Comercianţii persoane fizice pot presta activitatea economică în mod independent numai
de la vârsta de 18 ani, la această vârstă dobândind capacitate comercială. Persoanele fizice pot
presta activitate în cadrul asociaţiilor familiale de la vârsta de 16 ani, în calitate de angajaţi proprii.
Asociaţia familială se constituie din membrii de familie ce locuiesc în aceeaşi localitate şi
care hotărăsc asocierea pentru obţinerea unui profit.Asociaţia familială se constituie la iniţiativa
unei persoane fizice din cadrul familiei respective, această persoană sau un reprezentant al acesteia
fiind şi reprezentantul asociaţiei în relaţiile cu terţii.
Activitatea desfăşurată de comerciantul persoană fizică
A doua condiţie pe care trebuie să o îndeplinească o persoană fizică pentru a fi comerciant
se referă la activitatea pe care o desfăşoară.
Persoana fizică trebuie să exercite în mod obişnuit, cu titlu de profesie fapte de comerţ.
Aşadar, potrivit criteriului obiectiv de definire a comerciantului persoană fizică dobândeşte această
calitate dacă săvârşeşte fapte de comerţ cu caracter constitutiv sau esenţial de comerţ şi în mod
excepţional fapte conexe (auxiliare) de comerţ4.
Faptele de comerţ trebuie să fie o permanentă a activităţii persoanei care îşi face o
“profesie” din activitatea de comerţ, acţionând cu conştiinţa calităţii pe care o are.
Caracterul continuu, repetat, al faptelor de comerţ rezultă din principiul potrivit căruia orice
persoană care într-un chip accidental face o operaţiune de comerţ nu poate fi considerată ca fiind
comerciant; ea este însă supusă legilor şi jurisdicţiei comerciale pentru toate contestaţiile ce se pot
ridica din această operaţiune”.
Desfăşurarea comerţului în nume propriu
A treia condiţie constă în obligaţia persoanei fizice de a face comerţ în nume propriu.
Persoana care exercită o activitate de comerţ în numele şi pe seama altei persoane, nu dobândeşte
calitatea de comerciant.Nu sunt comercianţi auxiliari de comerţ(prepusul, procuristul, comisul-
voiajor), deoarece actele de comerţ pe care le încheie nu sunt în nume propriu,ci în numele şi pe
seama comerciantului la care sunt angajaţi sau pentru care lucrează.
Desfăşurarea comerţului pentru obţinerea unui profit
A patra condiţie specifică unui comerciant este că activitatea lui să se finalizeze într-un câştig,
din care să-şi asigure cel puţin existenţa (finis mercatorum est lucrum), excluzându-se, în principiu,
o activitate nelucrativă. Ceea ce interesează este elementul subiectiv, în sensul intenţiei
comerciantului de a obţine un profit, şi nu neapărat obţinerea efectivă şi imediată a profitului. De
asemenea, nu interesează că desfăşurarea comerţului de către comerciant să fie unica sa sursă de
venituri5.Esenţa acestei condiţii rezidă însă din faptul că orice activitate desfăşurată în condiţiile
legii de către o persoană fizică are drept scop principal obţinerea unui profit, neîncadrându-se astfel
în prestaţiile non-profit.
Desfăşurarea comerţului pe riscul comerciantului
A cincea condiţie care trebuie îndeplinită de comerciantul persoană fizică este ca acesta să
acţioneze pe riscul său şi cu răspundere nelimitată.
Riscul este specific oricărei afaceri, important este ca această persoană fizică să depună
toată diligenţa în înlăturarea sau în diminuarea efectelor riscurilor în afaceri. De aceea este
important ca într-un contract comercial sa fie stipulate clauze de modificare (adaptare) a

4
Dacă o persoană împuterniceşte o alta persoană fie să facă comerţ în numele comerciantului, fie să semneze o cambie
ori să constituie garanţii personale sau reale, persoana împuternicită nu poate fi calificată comerciant.
5
Este foarte posibil ca un comerciant persoană fizică să fie şi angajat în cadrul unei unităţi, beneficiind astfel, în baza
contractului individual de muncă de un anumit salariu.
obligaţiilor parţilor contractante,în funcţie de diferiţi factori, în principal, concurenţa terţei
persoane.
Limitele libertăţii de a face comerţ
În principiu, oricărei persoane i se recunoaşte libertatea de a face comerţ. Această libertate
nu poate fi privită însă în mod absolut, legea sau convenţia părţilor stabilind anumite limite, care,
în esenţă, nu fac decât să protejeze anumite interese generale şi/sau particulare.
În acest sens, în doctrina de specialitate, sunt menţionate două categorii de limite:
a) limite legale, ce intervin, de regulă, pentru a proteja atât persoana care tinde a face
comerţ, cât şi interesele generale, ale terţilor ce ar putea suporta consecinţe păgubitoare din
desfăşurarea comerţului de către astfel de persoane.
Este cazul recunoaşterii prin lege a unor:
-incapacităţi generale, în cazul minorilor sau al alienaţilor mintali, nefiind admis a dobândi
calitatea de comerciant decât persoanele care au capacitate de exerciţiu deplină;
-interdicţii, decăderi sau incompatibilităţi, sau stabilirea unor reglementari speciale în
acest sens, menite să apere interesul general.
b) limite convenţionale, care se pot referi la:
-obligaţia de garanţie contra evicţiunii din partea vânzătorului unui fond de comerţ sau a
locatorului, în cazul contractului de locaţie de gestiune a unui fond de comerţ;
-obligaţia de non-concurenţă, stipulată în contractul de muncă;
-obligaţia de non-concurenţă pe care şi-o asumă agentul faţă de comitentul sau, în cadrul
contractului de agenţie;
-orice alte clauze de non-concurenţă, stabilite de contractanţi în cadrul relaţiilor comerciale.
Incompatibilităţi, decăderi şi interdicţii
a) Incompatibilităţi
Activitatea de comerţ, datorită caracterului său speculativ, este incompatibilă cu anumite
funcţii şi profesii. Astfel, nu pot fi comercianţi, datorită funcţiei pe care o deţin: parlamentarii;
funcţionarii publici, în condiţiile specifice impuse de statutul propriu; magistraţii (judecători,
procurori);militarii . Ceea ce conduce la incompatibilitatea cu calitatea de comerciant este tocmai
funcţia îndeplinită, şi nu neapărat natura activităţii prestate.
Totodată, nu pot fi comercianţi, datorită profesiei (cu luarea în considerare a naturii
prestaţiei realizate), acele persoane care exercită profesiuni liberale: avocaţi; notari; medici etc. Se
consideră că activitatea pe care o desfăşoară cei care prestează o profesiune liberală nu are caracter
speculativ, chiar dacă obţine, evident, un câştig.
b) Decăderi
Decăderile au în vedere, în esenţă, faptul că o persoană poate deveni comerciant în măsura
în care în cadrul profesiunii respective (de comerciant) reputaţia sa nu este atinsă de săvârşirea
unor fapte ce l-ar putea face nedemn pentru o astfel de calitate.
În aceste condiţii, decăderile privesc în general fapte infracţionale săvârşite de comerciant
şi care, în mod direct sau indirect au legătură cu activitatea pe care o prestează. În acest sens,
potrivit dispoziţiilor legale, persoanele care au fost condamnate penal pentru una din faptele
prevăzute de lege nu mai pot exercita profesiunea de comerciant. Este nevoie de o hotărâre
judecătorească prin care să se fi interzis condamnatului exercitarea profesiei de comerciant, ca o
pedeapsă complementară.
c) Interdicţii
Interdicţiile pot fi legale sau convenţionale.
 Interdicţiile legale se referă la anumite activităţi care nu pot face obiectul comerţului
particular(privat)şi care sunt monopol de stat (de exemplu:prelucrarea tutunului, prospectarea şi
extracţia cărbunelui,a minereurilor feroase) sau activităţi care sunt considerate infracţiuni
(fabricarea sau comercializarea drogurilor sau narcoticelor în alt scop decât de medicament).
Interdicţiile convenţionale sunt stabilite sub forma clauzelor inserate în contract şi produc
efecte, evident, între părţile contractante (res inter alios acta)6.
Incompatibilităţi convenţionale pot rezulta din clauze de exclusivitate, prin care un
distribuitor se obligă faţă de producător să nu vândă decât anumite produse ( cele fabricate de
producător), deci distribuitorul este incompatibil de a “desface” alte categorii de produse.
Interdicţiile pot fi generale sau speciale. Interdicţiile generale sunt cele care privesc orice
comerciant , în timp ce interdicţiile speciale, funcţionează conform legii, dar numai cu privire la
anumite categorii de comercianţi.7
Statutul juridic al comerciantului
Comerciantul beneficiază de anumite drepturi şi are obligaţii care, împreună, formează
conţinutul statutului juridic al comerciantului. Cele mai importante obligaţii ale comerciantului
sunt înregistrarea în registrul comerţului şi întocmirea registrelor comerciale.
Înregistrarea în registrul comerţului
Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr. 26/1990, republicată, coroborat cu art.1 alin.2 din O.G.
nr. 76/2001, republicată, comercianţii au obligaţia ca, înainte de începerea comerţului, să ceară
înregistrarea în registrul comerţului,iar în cursul executării şi la încetarea comerţului, să solicite
înscrierea în acelaşi registru a menţiunilor privind actele a căror înregistrare este prevăzută de
lege.8
Registrul Comerţului este un document public, asigurând publicitatea activităţii
comercianţilor cu scopul protejării intereselor comercianţilor dar, mai cu seamă, a terţelor
persoane. Modificările care apar în cadrul operaţiunilor realizate de comerciant sau cu privire la
fondul de comerţ în totalitate ori a elementelor componente sunt opozabile terţelor persoane numai
de la data înscrierii lor în registrul comerţului. Din punct de vedere organizatoric, Registrul
Comerţului se ţine de către Oficiul Registrului Comerţului, organizat în fiecare judeţ şi în
municipiul Bucureşti, pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie teritorială. La nivel central, există
Registrul Central al Comerţului, care se ţine de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului,
organizat pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Registrul Comerţului este alcătuit din: registrul pentru înregistrarea comercianţilor
persoane fizice;registrul pentru înregistrarea comercianţilor persoane juridice; cartoteca fişelor
fiecărui comerciant; repertoriul alfabetic al comercianţilor înregistraţi, precum şi dosarele cu actele
depuse. Modul de ţinere şi completare a Registrului Comerţului şi a cartotecii se stabilesc unitar
pentru toate oficiile.
Înregistrarea comerciantului persoană fizică în Registrul Comerţului se face pe baza unei
cereri de înregistrare care trebuie să cuprindă date referitoare la:
6
De exemplu, într-un contract de vânzare a fondului de comerţ se poate stabili o clauză prin care vânzatorul fondului
de comerţ se obligă ca o anumită perioadă de timp, socotită din momentul cesionarii fondului, să nu facă acelaşi gen
de comerţ sau să nu se stabileasca în acel loc pentru exercitarea aceluiaşi comerţ.
7
Astfel de interdicţii, de exemplu, funcţionează cu privire la comerciantul agent comercial permanent, căruia în
calitatea sa de intermediar independent i se poate impune o anumită restrângere de activitate printr-o clauză de
neconcurenţă expresă, cuprinsă în contractul de agenţie.
8
Aceeaşi obligaţie este menţionată şi în art.10 din Legea nr.507/2002,care prevede că, după obţinerea autorizaţiei,
persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent, precum şi asociaţiile familiale trebuie să
se înregistreze în Registrul comerţului şi la organele fiscale teritoriale, conform legii.
 -identificarea comerciantului prin nume, prenume, domiciliu, cetăţenie, data şi locul
naşterii, starea civila, averea şi modul de evaluare a acesteia, activitatea comercială anterioară;
-firma comercială, sediul acesteia, al sucursalelor sau filialelor;
-activitatea de comerţ, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale;
- numărul, data şi organul emitent al autorizaţiei pentru exercitarea comerţului.
Cererea de înmatriculare va fi semnată de comerciant sau de o persoană împuternicită prin
procură specială, procură care trebuie întocmită în formă autentică.
În mod obligatoriu, cererea de înmatriculare va fi însoţită de acte doveditoare ale datelor
pe care le cuprinde. Comerciantul persoană fizică va semna în Registrul Comerţului, în prezenţa
directorului O.R.C. pentru a dovedi specimenul de semnătură. În absenţa comerciantului,
semnătura acestuia poate fi înlocuită prin prezentarea unui specimen legalizat de notarului.
Răspunderea comerciantului pentru nerespectarea Legii privind Registrul Comerţului
Sancţiunile prevăzute de Legea nr. 26/1990, republicată, sunt de două feluri: sancţiuni
civile; sancţiuni penale (art. 44-48). Sancţiunile civile constau în plata de amenzi civile aplicate de
instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială s-a săvârşit fapta.
Fapta, pentru care sancţiunea constă în amendă civilă, poate consta în neîndeplinirea
obligaţiei referitoare la înmatricularea sau înregistrarea unei menţiuni ori depunerea unor acte sau
semnături. Sancţiunile penale vizează săvârşirea unor fapte penale de fals şi uz de fals, cu referire
la menţiunile înscrise în registru.
Radierea înregistrărilor
Potrivit art.25 din Legea nr. 26/1990, republicată,“oricine se consideră prejudiciat prin
înmatricularea sau printr-o menţiune în Registrul Comertului are dreptul să ceară radierea ei”.
Cererea de radiere formulată de persoana prejudiciată (comerciantul însuşi sau orice altă persoană)
se soluţionează de către judecătorul delegat, prin încheiere, cu citarea părţilor.
Încheierea de admitere sau de respingere a cererii de radiere poate fi atacată cu recurs la
tribunalul fiecărui judeţ sau al municipiului Bucureşti, în termen de 15 zile de la pronunţare,
tribunalul urmând să judece de urgenţă recursul, în camera de consiliu.
Evoluţia reglementării instituţiei „comerciantului”
Comerciantul este definit în prezent în art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul
Comerţului, republicată cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în art. 1 din Legea nr.
31/1990 privind societăţile comerciale. Prin legea de aplicare a Codului civil sunt menţionate
categoriile de comercianţi, înlocuindu-se expresia „acte de comerţ” cu „activităţi de producţie,
comerţ sau prestări de servicii, după caz”, însă această sintagmă, din punct de vedere conceptual,
nu lămureşte prin ce se diferenţiează comerciantul de alte categorii de profesionişti.Expresia
conţinută în art.1 a Legii nr.26/1990,„în înţelesul prezentei legi” sunt comercianţi, nu semnifică
decât obligaţiile pe care le au persoanele respective potrivit reglementărilor privind Registrul
Comerţului, ca registru public, în care sunt înmatriculate persoanele fizice autorizate să desfăşoare
activităţi economice, întreprinderile individuale sau familiale, societăţile comerciale, companiile
şi societăţile naţionale, regiile autonome, grupurile de interes economic, grupurile europene de
interes economic şi organizaţiile cooperatiste.
Potrivit Codului civil, toate aceste persoane sunt considerate „profesionişti”, deoarece
exploatează o întreprindere.Dispoziţia este completată de art.6 alin.1 al legii de aplicare,care în
prevede că noţiunea de „profesionist” include „noţiunile de comerciant, întreprinzător…” ori, prin
abrogarea dispoziţiilor din Codul comercial, în principal al art. 7, coroborat cu art. 3-6, şi art. 56
C.com. nu mai este definită noţiunea de comerciant.
 Se păstrează în continuare raportul dintre genul proxim şi diferenţa specifică. Dacă orice
comerciant este un profesionist, nu orice profesionist este comerciant. Şi, din acest punct de
vedere,cadrul legislativ actual nu stabileşte, diferenţa specifică respectiv, activităţile de
„comerţ” care, în mod firesc,ar trebui să-l particularizeze, să-l individualizeze pe comerciant şi să-
l deosebească de ceilalţi „profesionişti”, mai cu seamă că activităţile de producţie, comerţ sau
prestări de servicii pot fi realizate, în egală măsură, atât de către comercianţi, cât şi de alte categorii
de profesionişti.
În altã ordine de idei, reglementarea în mod expres a faptelor de comerţ avea semnificaţii
şi în determinarea regimului juridic aplicabil operaţiunii juridice respective, ştiut fiind că, în
general, comerţul având anumite particularităţi care impun reguli speciale, derogatorii de la dreptul
comun (solidaritatea debitorilor, curgerea de drept a dobânzilor, admisibilitatea anumitor probe
specifice), reguli consacrate de Codul comercial în art. 42-46. Totodată, determinarea naturii
juridice a faptelor de comerţ era importantă şi în privinţa stabilirii competenţei de soluţionare a
litigiilor – instanţa civilă sau cea comercială care, potrivit reglementărilor Noului Cod de
procedură civilă, nu mai prezintă relevanţă.
În prezent, prin unificarea dreptului privat şi prin includerea în Codul civil a dispoziţiilor
din Codul comercial, acestea sunt aplicabile,în anumite condiţii, şi altor profesionişti şi chiar
neprofesionişti.
În contextul noilor reglementari, comercianţii rămân o categorie distinctă în cadrul
subiectelor de drept. Instituţia „comerciantului” are prevăzut un regim juridic determinat în legile
speciale care configurează activitatea comercială: Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
şi O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice
autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale .
În art.8 din Legea de punere în aplicare a Codului civil (Legea nr.71/2011) sunt enumerate
mai multe categorii de profesionişti şi se arată că termenul de profesionist il include pe cel de
comerciant (alături de întreprinzător,operator economic şi alte persoane autorizate să desfăşoare
activităţi economice sau profesionale).Aşadar, profesionistul este genul, iar comerciantul este
specia.
În Legea nr. 71/2011 se arata, la art. 6 (într-o oarecare contradicţie cu art. 8 alin.1, care
vorbeste de comercianţi, întreprinzători, operatori economici şi alte persoane autorizate să
desfăşoare activităţi economice), ca referirile din legi sau alte acte normative aplicabile la data
intrarii în vigoare a Codului civil la termenul “comerciant” se consideră a fi facute la persoana
supusă înregistrării în registrul comerţului9.Această referire se regăseşte, în legea privind
procedura insolvenţei.Procedura insolvenţei nu se mai aplica doar comercianţilor-persoane fizice
şi persoanelor juridice care desfaşoară activităţi economice,ci tuturor persoanelor,fizice sau
juridice,supuse înregistrării în registrul comerţului.
Din comparaţia celor două texte din Legea de punere în aplicare a Codului civil (art. 8 alin.1
cu art. 6 alin.1 din Legea de punere in aplicare) ar putea rezulta ca nu sunt consideraţi profesionişti
decât cei care sunt autorizaţi să exercite o activitate economică sau profesională, nu şi cei care nu
sunt autorizaţi.Totuşi, art. 8 alin.1 din Legea de punere în aplicare trebuie citit în corelaţie cu art.
3 C.civ şi, în orice caz, în spiritul său : textul enumeră categoriile de profesionişti şi nu impune

9
Termenul de „comerciant”are, în legislaţia protecţiei consumatorului şi în legea mărcilor, sensul clasic al termenului,
prevăzut în această legislaţie specială. În sensul său tradiţional, termenul comerciant desemnează persoana care
efectuează fapte de comerţ cu titlu de profesiune, pe risc economic propriu (persoana fizică) sau colectivitatea care îşi
propune ca scop al constituirii derularea unei afaceri, adică a unei activităţi continue în care îşi asumă un risc (persoana
juridică).
regula autorizării exerciţiului unor activităţi economice, regulă care ar excede art. 3 alin.2 C.civ
din care rezultă că este profesionist acela care exploatează o întreprindere (fără a se face distincţia
între activităţile autorizate şi cele neautorizate).
În noua reglementare, comerciantul nu mai este definit potrivit activităţii pe care o
desfăşoară,ci potrivit criteriului formal,procedural,respectiv obţinerea autorizaţiilor prevăzute de
lege şi înmatricularea în Registrul Comerţului, fie că este vorba despre o persoană fizică-
comerciant care-şi organizează activitatea sub forma persoanei fizice autorizate, întreprinderii
individuale sau a întreprinderii familiale (conform O.U.G. nr. 44/2008), privind desfăşurarea
activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi
întreprinderile familiale,fie că sunt societăţi comerciale (potrivit Legea nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale.Potrivit concepţiei subiective privind determinarea comercialităţii unui
raport juridic, concepţie proprie legislaţiei germane (art. 343 HGB) comercialitatea raportului
juridic depinde de calitatea autorului, a subiectului participant. Dacă raportul juridic se
concretizează în acte sau fapte juridice făcute de o persoană care este comerciant, raportul juridic
respectiv este calificat ca fiind un raport comercial. Calitatea de comerciant o au toate persoanele
care exercită permanent o activitate comercială, cu titlu de profesie, sau care au numele ori firma
înmatriculată în registrul comerţului.
Societăţilor comerciale sunt calificate drept comercianţi potrivit criteriului formal,dacă
societatea se constituie într-una din formele de societăţi comerciale prevăzute de lege.
Codul civil nu defineşte în mod concret termenul de profesionist, dar în aliniatul 2 al art. 3
se arată că „Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere”. Codul
defineşte exploatarea întreprinderii ca fiind „exercitarea sistematică, de către una sau mai multe
persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de
bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ„ (art. 3 alin 3 C.Civ.).
Profesionistul şi întreprinderea sunt cele doua noţiuni introduse de Codul civil, menite să
înlocuiască faptul de comerţ şi comerciantul, iar Legea 71/2011 care este legea de punere în
aplicare a codului, clarifica noţiunea de „profesionist” arătând că această noţiune include
categoriile de comerciant, întreprinzator, operator economic, precum şi orice alte persoane
autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt
prevazute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil.
Cu toate acestea, comerciantul nu este identic cu profesionistul, ci doar o specie a
profesionistului. Art. 6 din Legea 71/2011, arată faptul că referirile la comercianţi se consideră a
fi facute la persoanele fizice sau juridice supuse înregistrării în Registrul Comertului, potrivit
prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comertului, precum şi cu cele aduse
prin legea de punere in aplicare a codului. Având în vedere că o întreprindere poate fi o
întreprindere comercială sau întreprindere civilă, înseamnă ca profesionistul care exploatează o
întreprindere comercială are calitatea de comerciant.
Persoanele fizice pot desfăşura activităţi economice în formele prevazute de O.U.G. nr.
44/2008: individual şi independent, ca persoane fizice autorizate, ca titular al unei întreprinderi
individuale sau ca membru al unei întreprinderi familiale. În toate cazurile, exploatând o
întreprindere comercială, persoana fizică în cauză are calitatea de comerciant.
Persoanele juridice care exploatează o întreprindere comercială calitatea de comerciant
(societatile comerciale, regiile autonome, societatile cooperative, organizatiile cooperatiste).
 Raportul comerciant- profesionist în reglementarea Codului civil
Profesionistul este genul pentru specia comerciant. Profesionişti sunt şi avocaţii, în sensul
codului civil. Întreprinderea nu mai este reglementată ca un complex de acte juridice sau fapte
materiale, ci ca o afacere10, o activitate sistematică.
Profesioniştii-comercianţi sunt persoane fizice sau juridice care exploatează o
întreprindere economică (comercială) în conformitate cu reglementările legale pentru astfel de
întreprinderi. Pentru a înţelege conceptul de“comerciant”,categorie de profesionist, trebuie
analizat art.8 alin.1 din Legea 71/2011, în care noţiunea de profesionist prevăzută la art.3 din Codul
civil include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte
persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale.
Legiuitorul nu a putut să facă abstracţie de aceste categorii de persoane care au un statut
special, a căror activitate este reglementată de legi speciale, aşa în cât a simţit nevoia prin legea de
punere în aplicare să dezvolte termenul din art.3 Cod civil, amintind pe toţi aceşti operatori,în sens
larg, de pe piaţa economico-finaciară ca fiind categorii de profesionişti; acest text trebuie coroborat
cu art. 2 din legea nr.346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi
mijlocii.
Noţiunea de "comerciant" supraviţuieşte în sistemul juridic românesc în masura în care este
menţionată în norme speciale care conţin un sens propriu al acestei noţiuni, precum şi într-o serie
de acte normative menţionate expres în legea de punere în aplicare a codului. 11
Având în vedere că există atât categoria de profesionist cât şi cea de neprofesionist, putem
identifica “profesionistul comerciant” şi “profesionistul necomerciant” pentru a delimita
profesionistul ce are calitate de comerciant 12
Comerciantul (redenumit de art. 6 alin.1 din Legea de punere in aplicare, „persoana supusa
înregistrării în registrul comerţului”) întreprinzatorul şi operatorul economic sunt profesionişti prin
însuşi faptul exploatarii unei intreprinderi, fapt ce atrage obligaţia de a se fi înregistrat în registrul
comerţului.
Calitatea de profesionist există, deci, indiferent dacă cel în cauza este sau nu înregistrat sau
autorizat să exercite acea întreprindere.Persoanele supuse înregistrării în registrul comerţului, dar
neînregistrate efectiv, sunt asimilate cu noţiunea de „comerciant” din legile şi actele normative în
vigoare la data aplicării codului13.

10
O.G.nr.130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă foloseşte
aceeaşi definiţie a comerciantului cu cea din reglementarile europene:”Prin comerciant se înţelege orice persoană
fizică sau juridică autorizată,care,în temeiul unui contract care întră sub incidenţa legii, acitionează în cadrul activităţii
sale comerciale,industriale sau de producţie, artizanale ori liberale,cât şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop,
în numele sau pe seama acesteia”.
11
Legea nr.84/1998 privind marcile şi indicaţiile geografice; O.G. nr. 130/2000 privind protectia consumatorilor la
incheierea si executarea contractelor la distanţă; Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate
intre comercianti si consumatori; Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului;Legea nr.363/2007 privind
combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii;Legea nr.158/2008 privind publicitatea
înşelatoare şi publicitatea comparativă.
12
Legiuitorul nu a mai considerat necesară această diferențiere, de vreme ce a hotărât că regulile speciale destinate
comercianților prevăzute de Codul comercial să fie preluate de Codul civil, unele spre a fi aplicate tuturor raporturilor
de drept privat, iar altele numai profesioniștilor.
13
Situaţia este similară în cazul unei societăţi neregulat constituite.Art.3 Cod civil permite ca şi o entitate colectivă
fără personalitate juridică să fie un profesionist, dacă exploatează o întreprindere. În această situaţie poate fi o
societate simplă, o societate neregulat constituită sau un grup de societăţi care, deşi nu prezintă personalitate juridică,
sunt calificate drept profesionişti, pentru că sunt supuse inscrierii in registrul comertului.
 Profesioniştii care exploatează o întreprindere economică pot fi denumiţi comercianţi sau,
în lumina codului, profesionişti-comercianţi.
Legea de punere în aplicare a codului are în vedere existenţa răspândită a noţiunii de
comerciant în toată legislaţia specială în vigoare.
Pentru soluţionarea acestei situaţii, legiuitorul indică preferinţa sa viitoare pentru noţiunea
de profesionist care include categoriile de comerciant, întreprinzător, persoane autorizate să
desfăşoare activităţi economice sau profesionale14
Pentru ştiinţa dreptului comercial noţiunea de profesionist comerciant (profesionistul care
exploatează o întreprindere economică) rămâne utilă şi nu induce nicio confuzie cu termenii vechi
sau noi de comerciant repectiv profesionist.
Profesionistul-comerciant şi întreprinderea
Profesioniștii pot desfășura și o activitate non-profit, pe când, în principal, comerciantul
desfășoară o activitate care are drept scop obținerea de profit, deoarece actele sale privesc în genere
o activitate economică generatoare de profit, producerea și circulația mărfurilor, exercitarea
lucrărilor sau prestarea de servicii, deci adăugarea de valoare.
Din interpretarea textelor legale, ar rezulta că fostul comerciant este de acum cel care
exploatează o întreprindere cu scop lucrativ, însuși codul făcând aceste categorisiri.
Profesionistul şi întreprinderea, cele doua noţiuni tehnice care înlocuiesc faptul de comerţ
şi comerciantul, nu sunt definite, deşi nevoia unor definiţii era mai mult decât evidentă, întrucât
este necesar să ştim ce este profesionistul în raport de simplul particular şi ce este întreprinderea,
în raport de simpla activitate.15
Titulari ai unei întreprinderi pot fi chiar şi entităţile fără personalitate juridică, cum ar fi
societăţile simple, societăţile civile fără personalitate juridică reglementate prin legi
speciale(fonduri de pensii, fonduri de investiţii, societăţi de avocaţi, notari, executori judecatoreşti
sau practicieni în insolvenţă) şi grupurile de societăţi, întrucit şi acestea exploateaza o
întreprindere, iar această activitate poate fi un exerciţiu al uneia sau mai multor persoane, reunite
fie în asocieri cu personalitate juridică, fie în colectivităţi sau entităţi fără personalitate juridică
(fără subiectivitate proprie, distinctă de asociaţi ori membri).
Profesionistul are un patrimoniu afectat afacerii pe care o derulează. Acest patrimoniu este
apărat, în principiu, contra urmăririlor silite declanşate de creditorii săi personali. Creditorii
personali sunt, în principiu, opriţi să intre în concurs cu cei profesionali (creditorii titulari ai
creanţelor generate de exercitiul întreprinderii).
Art.541C.civ.permite profesionistului să îşi constituie o universalitate de fapt constituită
din bunuri afectate exerciţiului întreprinderii (fond de comerţ, sucursale şi sedii secundare, praxis
profesional).
Întreprinderea se diferenţiază de universalitatea de fapt. Acest tip de universalitate este o
masă de bunuri organizată de titular în vederea atragerii clientelei sau în vederea atingerii unui alt
scop. Întreprinderea cuprinde toate bunurile afectate de profesionist afacerii sale, dar înseamnă o
afacere, o activitate organizată în scopul de a produce profit sau alt emolument (nepatrimonial), în
care titularul întreprinderii îşi asumă un risc. Întreprinderea poate fi segmentată, ca afacere, în
atâtea universalităţi de fapt câte organizează titularul întreprinderii.

14
Art.8 alin.1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil.
15
Profesionistul în sine nu este definit, ci este identificat prin raportare la exploatarea întreprinderii (el nu este identic
cu titularul întreprinderii; profesionistul este cel care exploatează o întreprindere, de unde concluzia că si altcineva
decât titularul întreprinderii o poate exploata).
 Universalitatea de fapt şi întreprinderea nu se confundă nici cu diviziunile (afectaţiunile)
patrimoniale. Acestea creează fracţiuni de universalitate juridică (mase de bunuri,drepturi şi
obligaţii delimitate între ele),cu consecinţa segregării creditorilor şi împărţirii lor în mai multe
categorii care nu intră în concurs unele cu altele, deşi creditorii sunt,toţi, creditori ai aceluiaşi
titular al unui patrimoniu unic, adică ai profesionistului.(sunt fie creditori profesionali, fie creditori
personali, care nu se pot interfera între ei).
Auxiliarii profesioniștilor -comercianți
În activitatea lor comercianţii cooperează ori sunt ajutaţi adesea de alte persoane care, fie
le reprezintă interesele, fie le oferă concursul în efectuarea unor operaţiuni comerciale.
Auxiliari dependenţi. O prima categorie este formată din prestatori de servicii aflaţi în
raporturi de muncă cu întreprinzătorii,fiind salarizaţi de aceştia. Ei nu au calitatea de
comercianţi,stabilesc cu comercianţii raporturi de subordonare, depind de aceştia. Principalii
auxiliari dependenti sunt reprezentantii comerciali, prepusii si comis-voiajorii.
Reprezenții comerciali.Reprezentarea comercială este operaţie juridică prin care o
persoană numită “reprezentant” încheie acte juridice cu terţii în numele şi pe seama altei persoane
numită „reprezentat", cu consecinţă că efectele actelor juridice încheiate se produc direct în
persoana reprezentatului. Reprezentarea, care constituie o derogare de la regula relativităţii
contractelor este o formă anormală de contractare în care beneficiarul convenţiei (reprezentatul)
nu intervine la încheierea sa, ci însărcinează o altă persoană (reprezentantul) să manifeste voinţa
pentru sine, efectele actului juridic producându-se în patrimoniul reprezentantului. Prin
reprezentare raportul juridic se leagă între reprezentant şi terţa persoană şi nu între terța persoană
şi reprezentat.
Reprezentantul este un colaborator juridic al reprezentatului care îşi pune în serviciul
acestuia aptitudinile sale volitive, libere şi judicioase, iar nu un intermediar, o persoană care ia o
hotărâre de la o altă persoană.
Dacă reprezentantul consideră că încheierea unui act juridic ar fi utilă pentru reprezentat,
îl va încheia. Dacă reprezentantul consideră că încheierea actului nu este utilă sau ar fi contrară
modului cum ar dori reprezentatul să fie încheiat actul, nu îl va încheia.
La baza reprezentării există astfel un act voliţional care conferă reprezentantului calitatea
juridică de a hotărî pentru reprezentat.
Reprezentarea produce efecte faţă de reprezentat şi faţă de terţi.
În raporturile dintre reprezentat şi terţ, efectul esenţial al reprezentării constă în aceea că
actele juridice încheiate de reprezentant produc efecte juridice active sau pasive numai în
patrimoniul reprezentatului, în consecinţă, numai reprezentatul trebuie să aibă capacitatea de a
contracta; el trebuie să aibă voinţă liberă şi neviciată, întrucât numai el este titular de drepturi şi
obligaţii. Reprezentantul trebuie să aibă doar discernământ,dar teoretic ar putea avea şi o capacitate
juridică restrânsă.
Calitatea de comerciant şi natura comercială a operaţiunii se analizează cu referire la
reprezentant. Actul juridic încheiat de reprezentant îl obligă însă pe reprezentat numai dacă a fost
încheiat în limitele împuternicirii.
În privința efectelor faţă de reprezentant, actul juridic încheiat nu produce efecte faţa de
reprezentant,în schimb,reprezentantul datorează despăgubiri terţului, pentru eventualele prejudicii
cauzate cu rea credinţă, prin depăşirea împuternicirii sau din culpă. Reprezentantul îşi poate
substitui o altă persoană cu condiţia ca o atare substituire să nu-i fi fost interzisă şi ca actul în
legătură cu care operează substituirea să facă parte din acele acte în privinţa cărora practica admite
o atare operaţie.
 Reprezentarea are caracter „intuituu personae" şi în consecinţă încetează ori de câte ori
intervin situaţii care afectează acest caracter; între cauzele de încetare sunt avute în vedere: revocarea
împuternicirii (poate avea loc oricând se constituie o cauză de încetare a reprezentării),interdicţia,
renunţarea la însărcinare (poate duce la încetarea reprezentării, dar numai dacă această renunţare este
notificată reprezentantului pentru evitarea cauzării unor prejudicii),insolvabilitatea, moartea,
lichidarea judiciară (pentru reprezentant sau reprezentat).
Prepuşii. Sunt persoane însărcinate cu comerţul în locul patronului lor; fie în locul unde
acestea îl exercită, fie în alt loc. Pentru ca o persoană să fie prepus comercial trebuie să
îndeplinească 2 condiţii:
- persoana în cauză să fie „însărcinată cu comerţul patronului său", adică să fie
împuternicită să conducă întreaga activitate comercială şi să-1 reprezinte pe patron în toate actele
comerciale;
- împuternicirea dată să privească „activitatea comercială la locul unde comerciantul îşi
exercită comerţul (unde îşi are sediul sau la un loc determinat- o sucursală).
Prepusul se deosebeşte de oricare reprezentant prin: sfera întinsă de activitate şi prin locul
unde îşi desfăşoară activitatea. El nu este chemat să încheie o operaţiune, un act izolat în numele
comerciantului, ci încheie toate actele referitoare la comerţul reprezentatului sau la o ramură
distinctă din comerţul acestuia.
Prepuşii se deosebesc de ceilalţi reprezentanţi şi prin locul unde îşi desfăşoară activitatea
şi anume la sediul comerciantului sau la o sucursală, pe când ceilalţi reprezentanţi îşi pot exercita
împuternicirea oriunde.
Prepusul este substitutul unui comerciant la locul negoţului. Calitatea prepusului încetează
prin revocarea împuternicirii, renunţarea prepusului, moartea persoanei,interdicţia, insolvabilitatea
şi lichidarea judiciară a comerciantului sau a prepusului.
Comis-voiajori. Persoane cu puteri de reprezentare pentru a încheia acte juridice întocmai
ca prepuşii. Regulile pentru prepuşi sunt valabile şi pentru această categorie de auxiliary.
Principalele trăsături caracteristice ale acestor auxiliari sunt: a) se află cu patronul într-un raport
juridic de muncă, fiind remuneraţi cu un salariu fix sau cu un comision pentru fiecare afacere
încheiată; ei nu au calitatea de comerciant; b) au o activitate de teren pentru căutarea clientelei; c)
întinderea prerogativelor comis voiajorului este stabilită de patron; d) în toate operaţiunile, comis
voiajorul trebuie să arate calitatea sa de reprezentant al patronului.
Auxiliarii independenţi. Auxiliarii independenţi sunt acele persoane care, în mod
profesional, cooperează şi-i ajută pe comercianţi în activitatea lor.În această categorie intră
mijlocitorii, agenţii de bursă şi agenţii de comerţ.
Mijlocitorii.Mijlocirea este activitatea prin care o persoană numită mijlocitor urmăreşte ca
doua persoane să încheie o afacere,iar graţie diligenței şi activităţii sale specifice le determină să
încheie contractul avut în vedere.
Mijlocitorul nu este reprezentantul nici uneia din părţile actului de comerţ pe care-1
mijloceşte; el se mărgineşte să pună părţile în contact şi să facă demersuri pentru a le determina să
încheie actul.
Mijlocitorul este un auxiliar independent, între el şi părţile interesate stabilindu-se un
contract de locaţiune al serviciilor.
Mijlocitorul profesionist este considerat comerciant dacă mijloceşte acte de comerţ şi nu
acte de drept civil, situaţie în care are toate obligaţiile profesionale ale comerciantului.
Mijlocitorul are drept la un comision din momentul perfectării actului de comerţ între
părţile interesate, independent de soarta ulterioară a acestui act (reziliere, neexecutare, etc. ).
 În dreptul anglo-american, intermedierea prezintă aspecte specifice datorită faptului că acest
sistem de drept nu cunoaşte mandatul comercial şi nici cel de comision; corespunzător acestor
instituţii juridice în dreptul la care ne referim exista intuiţia juridică agency care reglementează
toate formele de intermediere.
Agenții de bursă. În mediul burselor de mărfuri și de valori profesează mijlocitori, persoane
fizice sau juridice, care, în numele şi pe răspunderea clienţilor contra unui comision se angajează
în activitatea de solicitare şi acceptare a ordinelor de tranzacţii.
Agentul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de bază: acţionează în contul
clientului şi este supus controlului acestuia, nu are nici un drept asupra valorilor proprietatea
clientului, este dator să respecte întocmai ordinul clientului.
Agentul oficial de bursă este deci o persoană autorizată de Comitetul bursier respectiv de
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare să îndeplinească funcţia de intermediar cu ocazia
încheierii de tranzacţii în cadrul Bursei de Valori Mobiliare.
Agenții de comerţ. Se numeşte agent de comerţ, persoana fizică sau juridică a cărei
activitate independentă, cu caracter profesional şi de durată constă în a trata şi încheia afaceri
comerciale. Acţionând ca profesionist, autonom, agentul de comerț plasează produsele unuia sau
mai multor comercianţi într-o anumită zonă sau îndeplinește pentru aceştia diverse operaţiuni
comerciale, furnizează informaţii privind condiţiile pieţei, colectează comenzi pe care letransmite
mandantului, tratează şi încheie afaceri comerciale.
Caracteristice pentru acest tip de auxiliari sunt : stabilitatea, exclusivitatea teritorială şi
calitatea de mandatar sau reprezentant.
Agenții de comerț reprezintă unul sau mai mulţi comercianţi, sunt independenţi şi ca regulă
generală nu sunt legaţi de un contract de muncă, ci printr-un contract de mandat în virtutea căruia
tratează în numele şi pe contul comerciantului. Ei se disting de comisionarii care tratează în nume
propriu dar pe contul altuia şi de curtierii care nu tratează direct şi care nu reprezintă contractanţii
dar se limitează să-i apropie.
Adesea distincţia între diferite categorii de agenţi este dificilă, acelaşi cuvânt acoperind
profesii diferite. Este cazul agenţilor de asigurări diferiţi de curierii de asigurări care sunt agenţi
prepuşi şi au dreptul la o indemnizaţie ori la o despăgubire, în caz de încetare abuzivă de contract,
în timp ce se recunoaşte calitatea de comerciant agenţilor generali sau locali, agenţilor de import
sau export.
Agenţii de comerţ se deosebesc în general de prepuşi, deoarece nu au puterea de a îndruma
operaţiunile şi de mijlocitori pentru faptul că se ocupă numai de anumiţi comercianţi şi în anumite
zone, iar nu pentru orice comercianţi, cum este cazul mijlocitorilor.Ei au dreptul al un comision
nu numai pentru afacerile încheiate personal, dar şi pentru afacerile încheiate direct de comerciant,
în timp ce mijlocitorul are un drept la un provizion de la ambele părţi.
Agenţii de comerţ au capacitatea de comerciant cu toate îndatoririle corespunzătoare acestei
calităţi: înmatricularea în Registrul Comerţului, ţinerea registrelor de contabilitate etc.
Brokeri. În dreptul anglo-american brokerul are calitatea de agent comercial. El nu apare
ca parte în contractul încheiat, neavând posesie şi cont asupra mărfurilor pe care le negociază;
brokerul lucrează în numele mandantului, fiind mijlocitor între acesta şi terţa persoană interesată
în încheierea unei tranzacţii.
Activitatea se numeşte brokerage, iar retribuirea se calculează asupra valorii afacerii
încheiate, în numele şi contul principalului.