O1: Noțiunea și obiectul dreptul afacerilor

Evoluția în timp a societății, destrămarea comunelor primitive, divizarea societății în clase

sociale, apariția proprietății private, iar ulterior a relațiilor marfă bani au determinat dezvoltarea
activității economice. Activitatea de întreprinzător în Republica Moldova poate fi desfășurată sub
forma unor întreprinderi, de aceea o importanță deosebită este acordată dreptului afacerilor, care
mai este numit și drept comercial.
Totuși dreptul afacerilor are un domeniu mai întins, cuprinzând și aspecte de drept fiscal,
de drept al muncii, de drept civil (protecția consumatorilor), de drept public (intervenția statului în
economie). Înaceste condiții putem remarcăm că dreptul afacerilor este o noțiune mai modernă,
fiind o prelungire a dreptului comercial.
Dreptul afacerilor reprezintă totalitatea normelor juridice ce reglementează relațiile
sociale patrimoniale și personale nepatrimoniale ce apar între persoane în legătură cu desfășurarea
activității antreprenoriale, precum și relațiile dintre ele și stat. Altfel spus, dreptul afacerilor
constituie un set de norme, care stabilesc relațiile dintre cei care desfășoară operațiuni economice
aducătoare de profit (activitate de întreprinzător, afacere).
Referitor la obiectul dreptului afacerilor cunoaștem două sisteme:
1. Sistemul subiectiv (acceptat de legislația germană și potrivit căruia dreptul afacerilor
constituie normele juridice la care sunt supuși doar comercianții).
2. Sistemul obiectiv (acceptat de legislația franceză și potrivit căruia dreptul afacerilor
constituie normele juridice aplicate comerțului, adică acele operațiuni calificate ca lege,
indiferent de persoanele care le săvârșesc).
Obiectul dreptului afacerilor reglementează relaţiile ce ţin de obţinerea calităţii de
întreprinzător, suspendarea sau lichidarea subiectului de drept, raporturile între agenții economici
legate de activitatea de antreprenoriat, inclusiv cu organele statului. Putem afirma că dreptul
afacerilor reglementează trei mari categorii de raporturi, care de fapt formează obiectul de
studiu al disciplinei în cauză, şi care pot fi clasificate în:
- Raporturi patrimoniale, adică acele raporturi care urmăresc nemijlocit obţinerea
venitului (executarea contractelor comerciale);
- Raporturi nepatrimoniale, adică acele raporturi care nu urmăresc nemijlocit obţinerea
venitului, dar care urmăresc eficientizarea acestei activităţi (petrecerea adunărilor generale,
înregistrarea obiectelor proprietăţii intelectuale a întreprinderii);
- Raporturile întreprinzătorilor (persoane fizice şi juridice) cu organele statului în
cadrul procesului desfăşurării activităţii de întreprinzător (înregistrarea subiectelor
dreptului afacerilor, obţinerea licenţelor şi autorizaţiilor, lichidarea subiectelor dreptului
afacerilor şi derularea procesului de insolvabilitate).
 O2: Izvoarele dreptului afacerilor
Noțiunea de izvor al dreptului afacerilor reprezintă sursa dreptului, care asigură
organizarea activității de antreprenoriat și evedențiază trei accepțiuni, și anume:
1) Prin izvor de drept ca formă de studiu se înțelege orice sursă purtătoare de informație
juridică. De ex.: orice monument istoric, inscripție, codificare, act normativ, manual, carte.
2) Prin izvor de drept ca formă materială se înțelege totalitatea relațiilor sociale reglementate
de o ramură, subramură sau instituție de drept, în conținutul căruia sunt incuse elemente ce
aprațin diferitor sfere de vieți sociale:
 factorii de structurare a dreptului (cadrul natural, social-politic şi factorul uman);
 dreptul natural şi raţiunea umană;  starea economică;
 conştiinţa juridică;  izvoarele culturale, ideologice.
3) Prin izvor de drept ca formă formală se înțelege sistemul actelor normative aranjate într-
o anumită ierarhie după forța lor juridică.
Pentru o simplificare a procesului de studiere, vom analiza izvoarele de drept doar din
punct de vedere material și formal (vezi figura 1.1).

Sursa: ROȘCA, Nicolae; BAIEȘ, Sergiu. Dreptul afacerilor (scheme). Chișinău: F.E.P Tipografia
Centrală, 2001, pag 5.
Figura 1.1. Izvoarele dreptului afacerilor
 O3: Principiile dreptului afacerilor
Un loc important în reglementarea activităţii de întreprinzător îl ocupă principiile dreptului,
idei directoare cărora le sunt subordonate structura şi sistemul de drept (aspecte importante de care
ar trebui să se țină cont la elaborarea și aplicarea dreptului). Dreptului afacerilor îi sunt sepcifice
trei principii:
1) Principiul egalității și libertății activității de întreprinzător – proclamat de Constituția
Republicii Moldova în care se declară că toți cetățenii sunt egali în fața legii. Această
egalitate și libertate presupune capacitatea unei persoane de a iniția activitate
antreprenorială în condiții de egalitate socială (poibilitatea de a alege forma de organizare
– SA, SRL,etc.; genul de activitate; de astabili prețurile bunurilor și serviciilor în condițiile
economiei de piață).
2) Principiul inviolabilității proprietății private și investițiilor – Constituția declară că
statul ocrotește proprietatea privată și garantează dreptul de proprietate asupra unor lucruri,
inclusiv asupra investițiilor, care nu constituie obiecte ale instituirii dreptului de
proprietate→drepturi, tehnologii, inovații, idei de afaceri.
3) Principiul libertății de a contracta și concurenței loiale – participanții la circuitul
economic își aleg de sinestătător contraagenții, stabilind cauzele contractului, De asemenea
acesta este o premiză pentru dezvoltarea concurenței loiale (protejarea întreprinzătorilor
împotriva acțiunilor ilegale), dar care este limitat de stat prin anumite pârghii: stabilirea
unor taxe, impozite, limitări de import.
O4: Subiectele dreptului afacerilor
Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi prevede că cetățenii Republicii Moldova,
cetățenii străini, apatrizii1, statul și organele administrației publice, fie individual sau în comun pot
fi agenți ai dreptului afacerilor.
Persoana fizică ca subiect al dreptului afacerilor
Pentru ca persoana fizică să fie subiect de drept al afacerilor trebuie să înființeze o
întreprindere și să practice activitate de antreprenor. Persoana fizică pentru a putea deveni
antreprenor trebuie să dispună de capacitate juridică de exercițiu. Capacitatea de exercițiu deplină
se dobândește la atingerea majoratului (18 ani), dar această capacitate poate fi dobândită și de către
persoanele care nu au atins această vârstă, dar care s-au căsătorit sau au fost emancipate2. De

1
Persoană care a pierdut calitatea de cetățean al patriei sale (părăsind-o în mod ilegal) și n-a dobândit nici
cetățenia țării în care s-a stabilit, om fără patrie.
2
A (se) scoate de sub autoritatea părintească (sau a tutorelui), primind astfel, înainte de a ajunge la majorat,
o parte din drepturile unui major.
asemenea această capacitate presupune încheierea unor acte juridice de valoare, asumarea unor
obligațiuni în fața contraagenților sau asocierea la o întreprindere.
Capacitatea de exercițiu este verificată la notar la momentul legalizării hotărârii de
constituire a întreprinderii.
În cazul asocierii la o întreprindere, statutul juridic al asociaților este același ca și al
antreprenorilor. Chiar și în cazul în care dreptul de a încheia acte juridice îi revine (prin contractul
de societate) unui asociat, responsabilitatea nelimitată o poartă toți asociații. Persoana fizică în
calitatea sa de subiect al dreptul afacerilor are o dublă semnificație.
1) Primul sens acel de fondator, acționar sau asociat, care participă la adunări și are
dreptul de a alege și de a fi ales.
2) Cel de-al II-lea sens constă în faptul că persoanele fizice și cele juridice au aceleași
drepturi și obligații cu excepția răspunderii patrimoniale.
Persoana juridică (întreprinderea) ca subiect al dreptului afacerilor
Persoana juridică (întreprinderea) devine subiect al dreptului afacerilor la data înregistrării
de stat. Pentru a constitui o întreprindere este necesară întocmirea unui plan de afaceri (business
plan) în care se vor analiza cele mai importante aspecte (produse/servicii, misiune, viziune,
scopuri, resurse, piața și concurența). Nu în ultimul rând este utilă elaborarea actelor constitutive
(decizia privind înființarea întreprinderii, contractul de locațiune, statutul etc.)
După întocmirea actelor constitutive este necesară autentificarea lor notarială, înregistrarea
entității la camera înregistrării de stat și ulterior înmatricularea sau respingerea. Respingerea ar
putea fi condiționată de: încălcarea modului de înființare stabilit de legislație, necorespunderea
actelor de înființare, inclusiv prezentarea incopletă a documentelor.
Statul și organele administrației publice ca subiect al dreptului afacerilor
Statul exercită o influență dublă asupra activității economice. În primul rând acesta
influențează economia națională prin emiterea legilor, cu ajutorul cărora stabilește obligațiile
agenților economici și exercită controlul asupra activității economice. În al doilea rând statul
participă nemijlocit la circuitul economic. Dreptul de proprietate asupra patrimoniului statului
îl exercită Guvernul prin intermediul Agenției Proprietății Publice, care are dreptul de a înființa,
reorganiza și lichida întreprinderile existente.
Statul de asemenea participă și la activitatea altor întreprinderi ca SA, prin procurarea
titulurilor de valoare, la întreprinderile de arendă prin transmiterea în arendă a bunurilor statului și
organele APL (Autoritate Publică locală). Ca subiect de drept organele APL reglementează
teritoriul aflat în subordine, utilizează patrimoniul deținut, eliberează licențe, stabilesc tarifele la
unele produse/servicii, încasează impozite și taxe locale, transmit în arendă bunuri imobile și
mobile, astfel participând la dezvoltarea activității antreprenoriale la nivel național.