Analele ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI al Republicii Moldova

Valeriu GROSU,
lector al Catedrei investigaţii operative
a Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI

CONCEPTE, VIZIUNI PRIVIND ASIGURAREA BAZEI JURIDICE EFICIENTE A POLITICII VALUTARE

Mechanism of issue and circulation of currency paper currency instead of the precious metal has been a decisive mo-
ment in the evolution of currency and monetary systems, helping her with a commodity currency to the practical realization of
monetary functions. However, to impose its circulation was necessary to keep in touch over the metal as a monetary standard.
The use of paper currency was backed by a mechanism for convertibility, receiving the equivalent in gold-currency demand for
the currency paper and show the public trust for the monetary mechanism. Gradually, the operation of monetary systems is ac-
companied by certain contradictions between the amount of metal needed money from the reserve bank and demanded money
from commercial transactions in ascending.

Mecanismul emiterii şi punerii în circu- Pe plan internaţional metalul preţios con-

laţie a monedei de hârtie în locul monedei de
metal preţios a însemnat un moment decisiv în
evoluţia monedei şi a sistemelor monetare, ea
contribuind alături de moneda-marfă la reali-
zarea în practică a funcţiilor monetare. Totuşi
pentru impunerea ei în circulaţie a fost nece-
sar să se păstreze o perioadă legătura cu metalul
monetar în calitatea sa de etalon.
Utilizarea monedei de hârtie a fost susţi-
nută un timp prin mecanismul convertibilităţii;
primind la cerere echivalentul în aur-monedă
pentru moneda-hârtie publicul manifesta în-
credere pentru mecanismul monetar. Treptat,
funcţionarea sistemelor monetare este însoţită
de anumite contradicţii dintre cantitatea de me-
tal monetar din rezerva băncii şi necesarul de
monedă cerut de tranzacţiile comerciale aflate
în ascensiune.
Rezolvarea contradicţiei a fost posibilă
prin desprinderea monedei-hârtie de moneda
aur, modificându-se astfel funcţionarea sisteme-
lor monetare bazate până atunci pe echilibrul
dintre depozitul de aur-monedă şi cantitatea
de bancnote emise şi puse în circulaţie. Poziţia
exclusivă a aurului ca etalon monetar este sub-
minată odată cu introducerea în rezervele băn-
cilor a efectelor comerciale şi publice, slăbind
mult şi legătura directă a acestuia cu moneda
de hârtie. Este perioada în care convertibilitatea
internă a monedei de hârtie în monedă-marfa
se limitează, fiind exclusă definitiv după criza
din 1929-1933.
162
tinuă să îndeplinească funcţii monetare, nee-
xistând de la început încrederea în bancnotele
emise de alte ţări. Odată însă cu crearea siste-
mului monetar internaţional, moneda naţională
a unei ţări ($ SUA) va prelua aproape integral
rolul de instrument monetar pe piaţa internaţi-
onală. Încrederea în dolarul SUA, ca monedă de
rezervă, mijloc de plată şi etalon a fost susţinu-
tă prin mecanismul convertirii în aur, de către
Sistemul Federal de Rezerve, a dolarilor aflaţi în
circuit internaţional.
Aceste modificări în mecanismele mone-
tare internaţionale au afectat şi mecanismele
utilizate pe plan naţional.
Conferinţa Monetară şi Financiară din
1944 de la Bretton Woods a abordat pentru în-
tâia oară problema creării unui sistem monetar
internaţional, bazat pe etalonul aur-devize şi, în
cadrul acestuia, pe dolar ca principala monedă
de rezervă.
Sistemul monetar internaţional din 1944
a fost conceput ca un ansamblu de norme şi
tehnici, convenite şi acceptate pe baza unor re-
glementări instituţionalizate, menite să coor-
doneze comportamentul monetar al ţărilor în
relaţiile de plăţi şi de stingere a angajamentelor
reciproce, generate de schimburile comerciale,
necomerciale şi de mişcările de capital pe plan
internaţional.
Scopul principal al acestui sistem mone-
tar internaţional a fost constituirea şi asigurarea
prin intermediul mecanismelor sale de func-

ţionare a unei largi cooperări monetare şi pe
această bază creşterea echilibrată a comerţului
internaţional, ca o condiţie a dezvoltării eco-
nomice a fiecărei ţări şi economie mondiale în
ansamblul ei.
I. Evoluţia convertibilităţii monetare
Convertibilitatea monetară în evoluţia sa
a cunoscut transformări dintre cele mai profun-
de. La început convertibilitatea a constituit un
mecanism intern al economiei realizând legătu-
ra şi echilibrul necesar între monedă-marfă şi
cantitatea de monedă de hârtie emisă şi pusă în
circulaţie de sistemele monetare internaţionale.
De exemplu, convertibilitatea în condiţiile eta-
lonului aur legată de emisiunea şi punerea în
circulaţie a bancnotelor în locul metalului mo-
netar (aur sau argint), unde banca emitentă avea
obligaţia să achite prezentatorilor de bancnote
suma în aur-monedă (şau argint), corespunză-
tor atât valorii nominale a acestora, cât şi con-
ţinutului de metal preţios (valoarea paritară) a
fost stabilit prin lege pentru unitatea monetară
respectivă şi este caracterizată prin următoarele
trăsături:
–– convertibilitatea era liberă şi nelimita-
tă şi presupunea existenţa unui depozit de aur,
administrat de banca de emisiune, denumit
„stoc de acoperire” a cărui mărime reprezenta
25-40% din cantitatea de bancnote existente în
circulaţie;
–– convertibilitatea bancnotelor se realiza
relativ automat, atâta timp cât banca de emisiu-
ne îşi respecta obligaţia de a schimba la cerere
totalitatea bancnotelor în metalul monetar aflat
în depozit;
–– convertibilitatea a reprezentat un mijloc
prin care deţinătorii de bancnote puteau verifica
în orice moment capacitatea băncii emitente de
a face dovada caracterului reprezentativ al aces-
tora, al echivalenţei lor cu metalul monetar;
–– convertibilitatea asigură menţinerea
echilibrului necesar între cantitatea de bancnote
din circulaţie şi nevoile de monedă ale economi-
ei, mecanismul fiind relativ simplu. Dacă masa
monetară depăşea nevoile efective de monedă,
exista riscul deprecierii bancnotelor. Pentru a
se evita acest fenomen, o parte din bancnotele
aflate în posesia agenţilor economici erau con-
vertite în aur-monedă.
Treptat, convertibilitatea liberă şi neli-
163
Ştiinţe socioumane, ediţia a X-a
mitată a încetat să mai funcţioneze. S-a trecut
la convertirea bancnotelor în aur-lingouri, de
acest drept beneficiind numai cei care deţineau
sume mari, echivalând cel puţin cu 400 uncii de
aur (o uncie = 31, 105 gr. aur).
Odată cu abandonarea etalonului aur şi
trecerea la etalonul aur-devize, mecanismul
convertibilităţii a cunoscut modificări radicale,
ele fiind o reflectare a schimbărilor intervenite
în funcţionarea sistemelor monetare naţionale.
Dispariţia liberei convertibilităţi a demonstrat
că acest mecanism a avut un caracter istoric.
Deci se poate de menţionat că:
–– aurul în care avea loc, eventual, conver-
tirea finală nu aparţinea băncii emitente a mo-
nedei supuse operaţiunii de convertire, ci băn-
cii străine care a emis valuta de rezervă (dolarul
SUA);
–– în cadrul acestui mecanism au dispărut
şi limitele de fluctuare a cursurilor de schimb
între cele două puncte ale aurului; cursurile erau
supuse unor multiple variaţii în funcţie de cere-
rea şi oferta de pe piaţă. Aceasta este, de fapt,
convertibilitatea de piaţă a valutei naţionale.
Convertibilitatea actuală a monedelor na-
ţionale este reflectată prin trecerea de la cursu-
rile fixe la cele flotante şi generalizarea acestora
din urmă, care au condus la renunţarea de facto
la convertibilitatea oficială, prin aceasta înţele-
gându-se preschimbarea unei monede cu alta la
un curs oficial sau cel puţin la un curs cunoscut.
Din momentul în care o asemenea convertire
nu mai era posibilă decât la cursul pieţei, con-
vertibilitatea oficială dispare ca obligaţie a auto-
rităţi monetare.
Analizând conţinutul actual al convertibi-
lităţii, putem desprinde trăsăturile ei distincte
de cele specifice convertibilităţii clasice, şi anu-
me:
–– actuala convertibilitate se bazează pe
puterea de cumpărare cu care fiecare economie
garantează emisiunea şi circulaţia monedei sale
naţionale, adică gama de bunuri şi servicii ce
poate fi procurată în orice moment cu respec-
tiva monedă;
–– pentru ca moneda unei ţări să capete
statutul de monedă convertibilă, economia în
cauză trebuie să asigure un nivel relativ stabil
puterii de cumpărare a monedei sale naţionale,
competitivitate calitativă şi de preţ pentru bu-
Analele ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI al Republicii Moldova
nurile exportate, echilibrarea balanţei de plăţi
externe, eliminarea restricţiilor în utilizarea
monedei sale de către rezidenţi şi nerezidenţi
în operaţiuni curente şi pe termen lung, inclu-
siv folosirea unui singur curs de schimb pentru
toate tipurile de operaţiuni: comerciale, neco-
merciale, financiare etc.
–– spre deosebire de convertibilitatea cla-
sică, cea actuală este, în general, îngrădită de o
serie de restricţii. Ea priveşte în cele mai multe
ţări numai sumele destinate plăţilor curente şi
nu pe cele destinate transferurilor de capital.
Convertibilitatea afectează profund inte-
resele naţionale în schimbările în străinătate. De
aici, practica existentă în prezent de a interveni
pe piaţa valutară, în condiţiile unei flotări im-
pure.
Fiecărui stat îi este poprice o anumită
dimensiune a cursului, la un anumit moment,
care să exprime optim în sensul intereselor sale
raportul dintre moneda naţională şi altă mone-
dă dată. În relaţiile de curs moneda naţională
poate fi subevaluată sau supraevaluată, situaţii
care, fiecare în parte, pot fi neconvenabile.
Subevaluarea monedei naţionale în relaţi-
ile de curs poate fi avantajoasă, iniţial aducând o
creştere a competitivităţii mărfurilor naţionale.
Ulterior, când subevaluarea creşte, situaţia este
nefavorabilă net, deoarece implică vânzarea la
preţuri nerecuperatorii a mărfurilor naţionale şi
deci exportul gratuit de venit naţional.
Supraevaluarea monedei naţionale în
cursurile de schimb duce la creşterea relativă a
preţurilor mărfurilor naţionale pe terţe pieţe şi
scade potenţialul competitiv.
Astfel, devine evident că o anumită dimen-
sionare a cursului trebuie menţinută pentru a
asigura apărarea intereselor monedei naţionale.
Această susţinere a cursului monedei naţiona-
le se realizează de guverne cu sprijinul băncilor
centrale, fondurilor, asociaţiilor şi corporaţiilor
monetare internaţionale.
De exemplu, Fondul Monetar Internaţio-
nal reprezintă una din creaţiile cele mai impor-
tante, ale Acordului de la Bretton Woods care
joacă un rol major în lumea contemporană în
sprijinul ţărilor care se confruntă cu dificultăţi
în lupta lor de supravieţuire economică şi de
asigurare a echilibrului balanţei de plăţi.
FMI are ca principala funcţie credita-
164
rea temporară a deficitelor balanţelor de plăţi
pentru ţările care se obligă să aplice o politică
de redresare economică şi valutară, pe termen
scurt, prin mijloace de restrângere a cererii in-
terne (consumul populaţiei, investiţiile agen-
ţilor economici, cheltuielile statului), sau ceea
ce în vorbirea curentă se exprimă ca politica de
austeritate.
În vederea realizării scopurilor sale FMI
dispune de instrumente şi mijloace specifice.
FMI este organismul care reprezintă, pen-
tru majoritatea ţărilor, şi în special pentru ţă-
rile în curs de dezvoltare, o importantă sursă
de creditare şi sprijin economic. Pentru a juca
acest rol, FMI mobilizează şi constituie resurse
corespunzătoare.
Aportul ţărilor membre constituie o sur-
să de bază. Contribuţia ţărilor membre se sta-
bileşte în cote-părţi procentuale căror mărime
depinde de potenţialul fiecărei ţări (cota-parte
are rolul unor deţineri de acţiuni în ce priveşte
administrarea FMI, respectiv exprimarea vo-
turilor privind deciziile semnificative). Aceste
cote se pun la dispoziţia fondului de către fieca-
re ţară, în proporţie de 25% în devize şi în 75%
în monedă naţională.
Acest proces s-a derulat în timp prin in-
vestiţiile Băncii Mondiale. Sub denumirea de
Bancă Mondială se reunesc două instituţii de
înaltă utilitate: Banca Internaţională pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) şi Asocia-
ţia Internaţională pentru Dezvoltare. O a doua
filială a BIRD este Corporaţia Financiară Inter-
naţională (CFI). De fapt, acţionează trei entităţi
cu obiective distincte bine precizate, dar cu un
scop comun: creşterea standardului de viaţă în
ţările în curs de dezvoltare prin canalizarea re-
surselor financiare ale ţărilor dezvoltate.
Banca Internaţională pentru Reconstruc-
ţie şi Dezvoltare, înfiinţată în 1945, are un capi-
tal important rezultat din subscrierile membri-
lor, peste 150 de ţări, dar principalele resurse le
mobilizează prin împrumuturi pe pieţele inter-
naţionale de capital, astfel încât nivelul dobân-
zilor practicate depinde de înseşi condiţiile de
obţinere a acestor resurse.
Creditele acordate guvernelor sau institu-
ţiilor desemnate şi garantate de guverne presu-
pun o perioadă de graţie de 5 ani şi sunt ram-
bursabile în termene de până la 20 de ani.

Asociaţia Internaţională pentru Dezvolta-
re urmăreşte aceleaşi obiective ca şi BIRD, dar
având în sfera de activitate cele mai sărace ţări
în curs de dezvoltare, condiţiile de împrumut
sunt deosebit de avantajoase: zece ani graţie şi
cincisprezece ani de rambursare, fără dobânzi.
Acest regim devine realizabil în condiţiile în
care resursele utilizate provin din subscripţii
ale membrilor (în special ale ţărilor celor mai
industrializate) şi în redistribuirea beneficiilor
BIRD.
Corporaţia Financiară Internaţională are
drept atribuţii de a asista cele mai dezvoltate ţări
în promovarea sectorului privat în economie şi
în a le sprijini prin mobilizarea capitalului naţi-
onal şi străin în acest scop.
Obiectivele principale finanţate de Banca
Mondială fiind dezvoltarea infrastructurii (ca
drumuri, căi ferate, telecomunicaţii, amenajări
portuare şi energetice), această bancă a avut şi
are o deosebită contribuţie în a deschide şi a
consolida premisele creşterii economice în ţări-
le în curs de dezvoltare, creşterea calităţii vieţii
şi, implicit, în devenirea lor ca un activ partener
în dezvoltarea schimburilor internaţionale.
II. Conţinutul şi esenţa politicii valutare
din Republica Moldova
În condiţiile contemporane, fiecare eco-
nomie se află în legături tot mai strânse cu cele
ale altor ţări. De aceea realizarea funcţiilor şi
rolului economic al banilor ridică şi problema
convertibilităţii lor externe.
După cum am menţionat anterior, de-a
lungul timpului, procesul de convertibilitate
externă a banilor a avut sensuri şi criterii de
înfăptuire diferite. În prezent, convertibilitatea
externă (sau pur şi simplu convertibilitatea) de-
semnează însuşirea legală a unei monede de a fi
schimbată cu o altă monedă în mod liber, prin
vânzare-cumpărare pe piaţă.
Dintre cele peste 70-80 de ţări cu mone-
dă convertibilă, doar pentru 5 (SUA, Japonia,
Germania, Mагеа Britanie, Franţa) se poate
vorbi de convertibilitate deplină, adică de elimi-
narea oricăror restricţii cu privire la suma care
se schimbă, scopul schimbării banilor naţionali
pe bani străini şi calitatea celui care efectuează
(sau pentru care se efectuează) operaţiunea. În
celelalte ţări cu monedă convertibilă există o se-
rie de restricţii, mai mari sau mai mici, în calea
165
Ştiinţe socioumane, ediţia a X-a
liberei vânzări a monedei naţionale în schimbul
unor monede străine. Vânzarea se realizează la
un anumit preţ sau curs de schimb. Cursul de
schimb reprezintă numărul de unităţi monetare
care se primesc în schimbul unei unităţi mone-
tare naţionale în condiţiile date de loc şi de timp.
Cursul de schimb depinde de multe împrejurări;
rolul determinant îl are raportul dintre cerere şi
oferta de diferiţi bani naţionali şi dintre puterea
de cumpărare a celor două monede naţionale
care se schimbă.
Toţi factorii care influenţează puterea
de cumpărare a banilor îşi pun pecetea, într-o
măsură sau alta, asupra cursului de schimb.
El cunoaşte permanent modificări în funcţie
de evoluţia puterii de cumpărare a celor două
monede, de conjunctura economică, de starea
comerţului exterior şi de sensul de mişcare a ra-
portului dintre cererea şi oferta de diferiţi bani
naţionali.
Experienţa a demonstrat că prin conver-
tibilitatea monedei se atinge scopul dezvoltării
comerţului şi turismului internaţional, a econo-
miei în general; iar în anumite situaţii ea poate
avea şi efecte negative asupra situaţiei economi-
ce.
De aceea convertibilitatea nu este un scop
în sine, ci un mijloc de asigurare şi spijinire a
dezvoltării economiei. Ca atare, trecerea la con-
vertibilitate trebuie.pregătiră cu atenţie prin asi-
gurarea unor premise necesare. Dintre acestea
foarte importante sunt: consolidarea economiei
naţionale; sporirea capacităţii ei de a produce
bunuri şi servicii de calitate, într-o structură di-
versificată, competitive pe piaţa externă; crearea
unor rezerve importante de valută străină care
să asigure necesităţile de import ale ţării pe o
perioadă respectivă; formarea unui sistem de
preţuri interne, flexibile şi reale, fundamentate
pe cheltuielile de producţie şi corelate în mare
măsură cu cele de pe piaţa internaţională.
Experienţa naţională confirmă că în con-
diţiile relaţiilor de piaţă sunt admise, recunos-
cute două genuri de regularizare a relaţiilor va-
lutare:
–– regularizarea liberă de piaţă;
–– regularizarea de stat.
Regularizarea de piaţă este subordonată
legii „costului” - cererii şi ofertei, funcţionarea
acestor legi asigură relativ echivalentul schim-
Analele ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI al Republicii Moldova
bului de valute care este realizat prin coinciden-
ţa totalităţii fluxului valutar, necesar cerinţelor
economiei mondiale ce ţine şi este legată de cir-
cuitul intensiv al mărfurilor, serviciilor, capita-
lurilor, creditelor etc.
Prin mecanismul dinamic al preţurilor,
precum şi semnele semnificative circulante şi
diverse ale cursurilor valutare pe piaţa mondi-
ală agenţii economici (rezidenţi şi nerezidenţi)
acumulează informaţii despre cerere şi ofertă
valutară, în sfârşit, piaţa serveşte drept izvor de
informaţie despre starea operaţiilor valutare la o
oricare perioadă, fază de activitate economică.
Relaţiile valutare din cele mai străvechi
timpuri au devenit „obiect” de implicare a sta-
tului - la început indirect, iar mai târziu chiar
inclusiv direct, acţiunile statului erau îndrepta-
te spre prevenirea, preîntâmpinarea situaţiilor
nefavorabile, care ţineau de diverse condiţii de
criză economice ce influenţau negativ asupra
economiilor naţionale şi mondiale, aducând
schimbări, consecinţe social-economice consi-
derabile sau destul de substanţiale.
Regularizarea relaţiilor valutare prin in-
termediul mecanismului pieţei libere şi al sta-
tului se susţin de regulă una pe alta. Relaţiile
valutare de piaţă bazate pe legile concurenţei
libere (loiale) stimulează procesul de dezvoltare
economică, iar relaţiile statale regularizatoare
sunt destinate prevenirii schimbărilor negative
ce ţin de relaţiile valutare neechilibrate ale pieţei
valutare.
Politica valutară reprezintă o totalitate de
măsuri, efectuate în domeniul relaţiilor inter-
naţionale valutare şi ale altor relaţii economi-
ce conform sarcinilor, scopurilor strategice şi
curente ale unei sau mai multor ţări, care este
destinată atingerii eficiente, rezultative a aşa-
numitului „triunghi magic”, ceea ce înseam-
nă asigurarea stabilităţii de creştere a indicilor
principali economici; menţinerea suficientă sau
reducerea substanţială a şomajului şi inflaţiei;
menţinerea relativă a echivalentului bilanţier de
plată sau a capacităţii de plată bilanţieră.
Politica valutară în plan juridic este regle-
mentată prin legislaţia valutară care reprezintă
o totalitate de acte normative ce regularizează
modul, regulile de efectuare a operaţiilor valu-
tare în ţară şi în străinătate, precum şi regulile
de întocmire a contractelor bilaterale, multila-
166
terale pe problemele valutare cu diverse state
europene, mondiale.
Unul din principalele mecanisme „mijloc”
de realizare a politicii valutare este reglementa-
rea valutară sau mai bine zis regularizarea de
către stat a achitărilor internaţionale reciproce,
precum şi regulile de efectuare a operaţiilor va-
lutare, care se desfăşoară la nivel naţional, regi-
onal şi internaţional.
În Republica Moldova reglementarea va-
lutară se desfăşoară conform „Regulamentului
de regularizare valutară pe teritoriul Republicii
Moldova” care este elaborat de Banca Naţională
a Republicii Moldova conform cerinţelor decre-
tului Preşedintelui Republicii Moldova „privind
măsurile de regularizare suficientă a relaţiilor
valutare pe teritoriul Republicii Moldova”, nr. 6
din 13 ianuarie 1994. În calitate de organ inter-
statal (mondial) de regularizare valutară după
cum s-a menţionat mai sus este considerat Fon-
dul Monetar Internaţional. Începând cu jumă-
tatea a doua a anilor 1970 se ţin şedinţe, confe-
rinţe, adunări generale ale statelor de dezvoltare
(SUA, Canada, Italia, Germania, Japonia, Fran-
ţa, Marea Britanie). Din 1993 participă la aceste
forumuri economico-valutare şi Rusia. Scopul
acestor şedinţe este elaborarea şi adoptarea prin
intermediul consultaţiilor comune a unei stra-
tegii unice, economice ce ţine de politica valu-
tară internaţională.
În practica mondială sunt utilizate ur-
mătoarele forme principale de politică valuta-
ră: politică discontată sau de discont; politică
divizată cu subformele ei: intervenţii valutare,
diversificare valutară, devalorizare valutară, re-
valorizare valutară, regularizarea gradului de
convertibilitate valutară şi restricţiilor valutare.
Politica de discont sau politicii de eviden-
ţă valutară ţine de schimbarea cursului valutar
de către Banca Naţională a Republica Moldova
îndreptată spre regularizarea cursului valutar şi
capacităţii de plată bilanţiere, prin intermediul
influenţei asupra circuitului capitalului mondi-
al, pe de o parte, şi influenţei asupra circuitului
creditului intern, masei monetare, preţurilor şi
totalităţii cererii, pe de altă parte.
Devizarea este efectuată în formă de in-
tervenţie valutară prin cumpărarea şi vinderea
valutei străine în scop de influenţă asupra cur-
sului valutar naţional. Intervenţia valutară este

asigurată datorită rezervelor de valută forte ale
statului.
Diversificarea rezervelor valutare prezin-
tă politica statelor, companiilor îndreptată spre
regularizarea structurii rezervelor valutare, prin
intermediul includerii în conţinutul, compo-
nenţa ei a diverselor valute în scop de asigura-
re a achitărilor reciproce mondiale, care sunt
obţinute datorită vinderii unor valute străine
nestabile şi cumpărării valutelor cu putere de
cumpărare mai eficientă.
Devalorizarea este o metodă tradiţională
ce ţine de reducerea, micşorarea cursului naţio-
nal valutar comparativ cu valuta străină.
Revalorizarea dimpotrivă, ţine de ridica-
rea cursului valutar comparativ cu valuta stră-
ină.
Restricţiile valutare prezintă interzicerea
legislativă şi administrativă prin diverse inter-
ziceri, limitări şi reglementări juridice ale ope-
raţiilor valutare efectuate de rezidenţi şi nerezi-
denţi. Restricţiile valutare, la rândul lor, sunt o
formă principală de control valutar care include
măsuri diverse: de supraveghere, înregistrare, de
evidenţă statistică a operaţiilor valutare. Scopul
restricţiilor valutare este următorul: echilibra-
rea capacităţii de plată bilanţiere; menţinerea
eficientă a cursului valutar; concentrarea valori-
lor valutare şi a excedentului valutar în mâinile
statului.
III. Regimul juridic de regularizare a re-
laţiilor valutare
Restricţiile valutare prevăd: regularizarea
achitărilor internaţionale, transferuri de capital,
repatrierea beneficiilor, creditelor valutare în
valută, bancnotelor şi hârtiilor de valoare; inter-
zicerea de liberă cumpărare şi vindere a valutei
străine; concentrarea de către stat a valutei stră-
ine şi a altor obiecte de preţ.
Principiile de regularizare: efectuarea
operaţiilor valutare de către Banca Naţională a
Republicii Moldova şi băncile subordonate ei,
licenţierea operaţiilor valutare, blocarea deplină
sau parţială a conturilor valutare.
O mare însemnătate pe parcursul efectu-
ării operaţiilor valutare o prezintă respectarea
strictă a riscului valutar, care ca conţinut cu-
prinde: posibilitatea apariţiei unei pierderi în
cadrul unei tranzacţii economice sau financiare
ca urmare a modificării cursului valutar (depre-
167
Ştiinţe socioumane, ediţia a X-a
cieri sau aprecieri) al contractului pe intervalul
ce se scurge din momentul încheierii acestuia şi
data efectuării încasării sau plăţii în valută.
Riscurile valutare se împart în trei catego-
rii: riscul inflaţiei, riscul ratei de schimb, riscul
preţului relativ.
Riscul inflaţiei apare ca urmare a modi-
ficărilor ratei venitului determinată de variaţia
valutei, variaţie ce apare ca rezultat al schimbă-
rii (pozitive sau negative) a ratei inflaţiei în care
este exprimată investiţia.
Riscul ratei de schimb sau riscul schim-
bului este dat de variaţia ratei venitului ca ur-
mare a variaţiei ratei de schimb, fără a ţine cont
de schimbările corespunzătoare determinate de
rata inflaţiei.
Riscul preţului relativ se întâlneşte în situ-
aţia modificării ratei de schimb ca urmare a mo-
dificării preţului relativ din bunurile produse în
interiorul ţării şi cele produse în străinătate
Fenomenele specifice pieţei valutare ce
generează riscul valutar sunt următoarele:
–– devalorizarea - deprecierea sau scăde-
rea unei valute;
–– revalorizarea - aprecierea sau creşterea
cursului unei valute;
–– reglementări de transferabilitate - posi-
bilitatea de a utiliza fonduri valutare dobândite
sau create într-o ţară străină;
–– reglementări de convertibilitate - posi-
bilitatea de schimb liber al unei valute contra
altei valute.
În literatura de specialitate tehnicile de
acoperire a riscului valutar sunt grupate în două
categorii, şi anume:
–– tehnici de acoperire internă sau con-
tractuale;
–– tehnici de acoperire externă sau extra-
contractuale, ce vizează în principal efectuarea
de către bănci a unor operaţiuni de vânzare-
cumpărare de valută la vedere sau la termen
pentru acoperirea riscului.
Principalele metode de acoperire contrac-
tuale sunt:
– clauza aur;
– clauza valutară ce poate fi simplă, baza-
tă pe un coş simplu, sau ponderată;
– alegerea monedei de control.
În cadrul operaţiunilor desfăşurate în
scopuri speculative se disting operaţii futures şi
Analele ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI al Republicii Moldova

168

operaţii de arbitraj valutar. Operaţiunile specu-
lative futures sunt realizate în scopul obţinerii
unui profit prin diferenţa de curs între momen-
tul încheierii contractului şi momentul lichidă-
rii acestuia, importantă fiind evoluţia cursului
la bursă, operatorul asumându-şi riscul evolu-
ţiei preţului, mizând pe câştigul posibil obţinut.
Arbitrajul valutar constă în operaţii de vânzare-
cumpărare de valută, deseori simultan pe pieţe-
le valutare în scopul exclusiv al realizării unui
câştig din diferenţele de curs ale aceleiaşi valute
pe pieţe diferite, ale aceleiaşi valute pe aceeaşi
piaţă la date diferite şi diferenţele de curs între
două valute şi pe două pieţe diferite.
În principal arbitrajul contribuie la echili-
brarea cererii şi ofertei de pe piaţă, deci la nive-
larea cursurilor valutare şi a dobânzilor, deoare-
ce sporeşte cererea pentru o valută acolo unde
cursul este mai slab şi sporeşte oferta pentru
aceeaşi valută acolo unde cursul este mai ferm,
acţionând în scopul apropierii de paritate a di-
ferenţei de curs pe pieţele valutare şi al reducerii
diferenţelor de dobândă între pieţe.
Valorificând la maximum posibilităţile
existente, învingând limitele interne, racordarea
economiei noastre la cerinţele pieţei mondiale
trebuie să fie un proces de transformări radicale
în mecanismul de funcţionare a activităţii agen-
ţilor economici, al cărui rezultat să fie atingerea
unui grad înalt de competitivitate a tehnicilor şi
tehnologiilor de fabricaţie.
Pe fondul unei cereri interne nesatisfă-
cătoare şi al unei economii dezvoltate hiperex-
tensiv, cu produse noi consumatoare de materii
prime şi energie, absolutizarea expertizelor şi
subaprecierea raporturilor unor bunuri de con-
sum şi de investiţii, pentru o perioadă îndelun-
gată pot avea consecinţe dintre cele mai grave
asupra echilibrului şi stabilităţii economiei na-
ţionale.
Racordarea economiei naţionale la cerin-
ţele pieţei mondiale, prin mecanismele relaţiilor
economice internaţionale, presupune şi conver-
tibilitatea valutei naţionale (leul).
Aceasta este atât expresia unei înalte com-
petitivităţi a economiei, cât şi condiţia menţi-
nerii şi impulsionării ei în direcţia exigenţelor
pieţei mondiale.
169
Ştiinţe socioumane, ediţia a X-a
Bibliografie:
1. Decretul Preşedintelui Republicii Moldova
privind unele măsuri de asigurare a regula-
rizării valutei pe teritoriul Republicii Mol-
dova, nr. 6 din 13.01.94.
2. Regulamentul Băncii Naţionale privind re-
glementarea valutară pe teritoriul Republi-
cii Moldova din 13.01.94.
3. Instrucţiunea Băncii Naţionale „Cu privire
la controlul repatrierii mijloacelor băneşti
provenite din exportul de mărfuri” şi „Cu
privire la controlul asupra plăţilor pentru
importul de mărfuri, servicii”, nr. 136 din
22.04.1998.
4. Decretul preşedintelui Republicii Moldova
cu privire la răspunderea pentru încălcarea
modului de introducere a valutei naţionale
în Republica Moldova nr. 202, din 28.11.93.
5. Decretul preşedintelui Republicii Moldova
privind organizarea magazinelor care co-
mercializează mărfuri în regim „duty-free”
precum şi a magazinelor de servire a corpu-
lui diplomatic nr. 195 din 10.06.94.
6. Legea cu privire la Banca Naţională din
21.07.95.
7. Legea privind instituţiile financiare din
21.07.95.
8. Ion Turcu, Operaţiuni şi contracte bancare,
Cluj-Napoca, 1999.
9. G. D. Bistriceanu, Finanţe, Editura Didactico
- Pedagogică, Bucureşti, 1999.
10. Cezar Bosno ş. a., Operaţiuni bancare - in-
strumente şi tehnici de plată, Bucureşti,
1996.
11. Cezar Bosno ş. a., Monedă, credit, bănci, Bu-
cureşti, 1994.
12. Mihai Potros, Acreditivele, incassourile do-
cumentare şi garanţiile bancare, Chişinău,
1995.