Sisteme monetare

Sistemul monetar naţional reprezintă organizarea funcţională a instrumentelor de natură

monetară în temeiul reglementărilor juridice sub supravegherea autorităţii monetare publice.
În formula noţiunii sistemului monetar naţional trebuie incluse toate elementele constituente
ale acestuia:
instrumentarul monetar;
cadrul reglementar;
structura instituţională.

Unitatea monetară reprezintă elementul central al sistemului monetar şi serveşte etalon de

măsurare a valorii. În majoritatea ţărilor denumirile unităţii monetare naţionale sa-u format
istoric.
Denumirile unităţilor monetare au surse diferite:
 denumirea metalul din care era confecţionată moneda - aureus, serebrenic etc;
 denumirea unității de greutate a monedei – drahmă, lira sterlină, livră etc.;
 tradiţia încetăţenită în vorbirea curent ă- leu, leva, leka;
 denumirea monedei altei ţări - dolar este denumirea monedei naționale în 39 țări;
 convenţie - DST, EURO etc. sau altele.

VALOAREA PARITARĂ în cadrul sistemelor monetare bazate pe metale monetare, valoarea

paritară a fost definită invariabil prin cantitatea de metal preţios atribuită unei unităţi
monetare prin lege. Odată cu trecerea la etalonul aur-devize, definirea valorii paritare se
efectua prin raportarea monedei naţionale proprii la o altă monedă naţională.
PARITATEA MONETARĂ caracterizează cantitativ relaţiile valorice dintre diferite unităţi
monetare şi reprezintă raportul de echivcilenţă valorică dintre două unităţi monetare.
CONVERTIBILITATEA înseamnă capacitatea acesteia de a fi schimbată pe o altă monedă.

PARITATEA METALICĂ era posibilă în cazul în care valorile paritare erau definite invariabil
printr-o cantitate de metal nobil.
PARITATEA VALUTARĂ avea loc în cazul în care valorile paritare ale unor monede naţionale
sunt exprimate într-o unitate monetară naţională de largă circulaţie internaţională, cum ar fi
dolarul SUA.
PARITATEA DST persistă în cazul în care valorile paritare ale unităţilor naţionale se definesc în
DST.
LIBER UTILIZABILE euro, yenul japonez, lira sterlină şi dolarul american.
CONVERTIBILE în prezent, monedele naţionale ale 183 de ţări sunt recunoscute drept
convertibile.
NECONVERTIBILE persistă cazuri în care monedele naţionale nu sunt cecunoscute drept
convertibile.
Etalonul monetar reprezintă valoarea cuprinsă într-o unitate monetară sau materia adoptată
ca bază a sistemului monetar, prin care se defineşte unitatea monetară şi celelalte tipuri de
monedă.
În evoluţia istorică valoarea unităţii monetare s-a calificat prin:
- etalonul marfă,
- etalonul metalic,
- etalonul devize (valută, coş valutar),
- etalonul putere de cumpărare.
ETALONUL MARFĂ a existat în epoca banului-marfă, când circulaţia paleo-monedei era
sporadică şi neorganizată, înainte de apariţia monedei propriu-zise şi a sistemului monetar.
Mărimea valorică a acestui etalon coincidea cu valoarea obiectului care era întrebuinţat în
funcţie de ban.
ETALONUL METALIC
în calitate de etalon, au fost utilizate metalele nobile, din care erau confecţionate monedele
principale. Mărimea etalonului monetar era egal cu valoarea cantităţii de metal nobil, din
care era bătută moneda respectivă.
ETALONUL DEVIZE
în funcţie de ancoră, în definirea monedei au servit numai devizele, reprezentate de moneda
naţională a altei ţări (valuta), moneda regională, moneda internaţională sau o formaţiune de
monede, numită coş valutar.
în cazul coşului valutar, se convenea care valute se includ în calcul şi se accepta criteriul
potrivit căruia se determina ponderea fiecărei valute în acest coş.
ETALONUL PUTERE DE CUMPĂRARE moneda pusă astăzi în circulaţie, indiferent de forma pe
care o îmbracă, are drept corespondent un etalon format prin contribuţia bunurilor create în
cadrul fiecărei economii naţionale. Anume diversitatea acestor bunuri face imposibilă redarea
sub formă fizică a valorii de întrebuinţare care ar corespunde la un moment dat unităţii
monetare.
ETALONUL BIMETALIST presupunea utilizarea ca etalon monetar a două metale - aur şi
argint.ETALONUL MONOMETALIST presupunea utilizarea ca etalon monetar numai a unui
metal - aur sau argint.
INTEGRALse caracteriza prin raportul fix de schimb dintre aur şi argint, stabilit pnn lege, la
acea perioadă, de 1/15,5 Baterea monedelor din ambele metale era nelimitată, monedele
având putere liberatorie egală. În acest caz, raportul formal era cert. Însă, adesea, preţul de
piaţă al acestor metale era diferit de cel fixat, fapt ce conducea la retragerea din circulaţie a
monedei din metalul mai preţuit la acel moment.
PARALEL spre deosebire de cel integral, nu avea un raport de valoare între cele două metale
fixat prin lege, acesta stabilindu-se independent pe piaţă. Monedele-etalon puteau fi
confecţionate din ambele metale; acestea circulau autonom, fiecare având putere liberatorie
independentă.
PARŢIAL avea raport fix de valoare între metalele monetare, stabilit prin lege, însă baterea
liberă şi nelimitată a monedei-etalon era prevăzută numai dintr-un singur metal (aur),
acesteia revenindu-i şi rolul de ban principal Baterea monedei principale şi a monedei
divizionare din celălalt metal (argint) se reglementa strict. În aşa mod, moneda din argint
avea putere liberatorie limitată.
ETALONUL AUR avea la bază baterea liberă a monedelor din aur, tezaurizare nelimitată a
acestora, convertibilitatea fată restricţii a bancnotelor în monede de aur.
ETALONUL ARGINT însemna baterea liberă şi circulaţia monedelor numai din argint. Acest
etalon a existat în antichitate şi în Evul Mediu.
ETALONUL AUR-MONEDĂ Existenţa acestui etalon s-a caracterizat prin utilizarea
preponderentă a bancnotelor, care constituiau 80% din numerarul aflat în circulaţie. Libera
circulaţie a aurului pe plan internaţional asigura echilibrarea automată a balanţei de plăţi
externe: dacă se realiza o intrare excesivă de aur în ţară, creştea masa monetară şi, implicit,
preţurile; exporturile se diminuau, reducând intrările de aur până la echilibrarea balanţei de
plăţi.
ETALONUL AUR-LINGOURI
se caracteriza prin eliminarea definitivă din circulaţie a aurului, care era tezaurizat de
emitenţii bancnotelor în formă de lingouri (1 lingou standard de uz curent = 400 uncii troy (1
uncie troy = 31,1035 gr) = 12,444 kg).
Bancnotele erau convertibile în lingouri de aur. Beneficiau de convertibilitate numai
deţinătorii sumelor echivalente cel puţin valorii unui lingou.
ETALONUL AUR-DEVIZE Apariţia acestui gen de etalon se raportează la ultimele decenii ale
secolului al XlX-lea, când, în unele ţări, emisiunea bancnotelor era acoperită nu numai cu
aurul monetar, dar şi prin diferite devize şi titluri de creanţa deţinute asupra străinătăţii.

Masa monetară este termenul (și indicatorul) prin care se identifică suma totală a banilor,
indiferent de forma pe care o îmbracă, şi a altor active, care pot fi folosite în funcţie de bani.
Masa monetară este atât obiect al managementului monetar, cât şi instrument de gestiune
macroeconomică.
ANALIZA CIRCULAŢIEI MONETARE presupune constatarea tendinţelor din evoluţia masei
monetare în aspect de nivel, structură, dinamică; evidenţierea corelaţiei dintre indicatorii
monetari şi indicatorii macroeconomici (creştere PIB, volum investiţii, inflaţie, şomaj etc.),
indicatorii bancari (nivelul dobânzii, mărimea depozitelor, volumul creditelor etc.), cursul
valutar etc.; identificarea factorilor de influenţă asupra indicatorilor monetari; evidenţierea
deficienţelor existente în circulaţia monetară.
PROGNOZAREA CIRCULAŢIEI MONETARE presupune previziunea indicatorilor monetari,
fundamentarea acţiunilor de politică monetară, evaluarea efectelor scontate etc. Activităţile
de previziune şi evaluare a rezultatelor se realizează prin metode moderne de modelare, cu
utilizarea mijloacelor electronice de calcul. Acţiunile în domeniul monetar sunt fundamentate
economic şi financiar, iar pentru realizarea lor se argumentează utilizarea instrumentelor
monetare adecvate. Aceste activităţi se realizează în concordanţă cu prognozele economice şi
cu obiectivele politicii macroeconomice.
REGLEMENTAREA CIRCULAŢIEI MONETARE presupune stabilirea, prin acte normative, a
regulilor referitoare la tipărirea banilor de hârtie şi la baterea monedei divizionare,
transportarea, păstrarea şi punerea în cirulaţie a numerarului, instrumentelor de plată şi
aplicarea modalităţilor de plată fără numerar şi altele.
SUPRAVEGHEREA CIRCULAŢIEI MONETARE se sprijină pe monitorizarea permanentă a
evoluţiei indicatorilor monetari, a desfăşurării circulaţiei numerarului, a corectitudinii plăţilor
fără numerar; efectuarea periodică a controalelor privind respectarea reglementărilor în
domeniu, nemijlocit la bănci, case valutare, instituţii financiare nebancare etc.
Fixarea cursului valutar înseamnă stabilirea arbitrară de către autoritatea monetară a
raportului dintre moneda proprie și alte monede.
Cotarea este acțiunea de stabilire a cursul unei monede în raport cu alta la bursă.
Regimul cursului de schimb relevă ansamblul condiţiilor în care are loc schimbul monedelor.
Modalitatea de stabilire a cursului valutar exprimă tehnica de determinare a nivelului
cursului valutar. Există şi multiple modalităţi de stabilire a cursului de schimb
Regimul cursului de schimb relevă ansamblul condiţiilor în care are loc schimbul monedelor.
Modalitatea de stabilire a cursului valuta exprimă tehnica de determinare a nivelului
cursului valutar. Există şi multiple modalităţi de stabilire a cursului de schimb.
Metoda fixingului este aplicată în cadrul sesiunii bursei valutare şi constă în stabilirea cursului
de schimb la nivelul, la care cererea cumulată şi oferta cumulată pentru valuta respectivă
reprezintă cea mai mare coincidenţă.
Metoda cursurilor încrucişate
reprezintă procedura de stabilire a cursului valutar în baza principiului proporţionalităţii,
potrivit căruia o mărime, fiind egală cu a doua, este egală şi cu a treia, dacă aceasta din urmă
este egală cu a doua.
aşadar, cross-rate exprimă cursul unei valute faţă de o altă valută, determinat prin
intermediul unei a treia valute.
Metoda coşului valutar presupune determinarea cursului monedei în baza unui număr
concret de monede, numit „coş valutar”. Cursul, în acest caz, se calculează în funcţie de
ponderea fiecărei valute incluse în coş. Metoda asigură monedei în cauză stabilitate relativă a
cursului valutar, întrucât deprecierea unei valute este compensată, în mare parte, de
reaprecierea celorlalte valute din coş.
Constituţia stipulează aspectele fundamentale ale organizării monetare. Aceasta, de regulă,
declară unitatea monetară naţională, specifică modul de emisiune monetară, identifică
autoritatea monetară şi competenţele acesteia
Legile generale reglementează, în ansamblu, multiplele aspecte ale domeniului monetar şi
bancar, relaţiile de împrumut şi credit etc. Cel mai reprezentativ, în acest sens, este Codul
civil, numit, la figurat, constituţie economică.
Legile speciale reglementează aplicarea instrumentelor monetare şi de credit, funcţionarea
instituţiilor financiare, organizarea activităţilor de creditare, de circulaţie a monedei
naţionale, de reglementare a relaţiilor valutare etc. Există legi expres consacrate monedei,
instituţiilor financiare, activităţilor cu caracter monetar.
Hotărârile organelor reprezentative se referă la politica monetară pe anumite perioade,
organizarea unor acţiuni, precum emisiunea monetară, numirea unor persoane de conducere
a autorităţii monetare etc.
Hotărârile organelor executive
Actele de reglementare ale autorităţii monetare
au ca subiect organizarea sprijinirii anumitor acţiuni de amploare în domeniul monetar, cum
ar fi desfăşurarea reformelor monetare etc.
reglează aspecte concrete din activităţile monetare. Dintre acestea, vom evidenţia:
instrucţiuni, regulamente, ordonanţe, hotărâri, norme etc.