Facultatea: Management Braşov

Specializarea: Contabilitate si informatica de gestiune

Disciplina: Moneda şi Credit
Titular curs: prof. dr. Camelia Ştefănescu

Sinteza cursului
MONEDA ŞI CREDIT

TEMA 1
MONEDA : CONCEPT, CARACTERISTICI ŞI FUNCŢII.

Obiective

însuşirea conceptului de monedă;

cunoaşterea caracteristicilor monedei;

înţelegerea funcţiilor şi a rolului monedei în economie.

Concepte-cheie : moneda; tranzacţii; etalon al valorii; rezervă a valorii; lichiditate.

1.1. Concept
Moneda reprezinta un instrument de utilitate permanenta pentru toti agentii economici,
constituita de ansamblul mijloacelor de plată direct utilizabile pentru a efectua plăţile pe
pieţele de bunuri şi servicii.
Unii cercetatori prezinta moneda intr-o dubla acceptiune :
- ca marfa ( cu insusiri deosebite si avand o existenta obiectiva )
- ca o creanta asupra emitentului sau al economiei, un semn al
monedei marfa.

1.2. Caracteristicile monedei:

• acceptabilitatea reprezintă caracteristica definitorie;
 • stabilitatea presupune menţinerea în timp a puterii de cumpărare, a valorii
unităţii monetare, erodată totuşi de inflaţie, de creşterea generalizată a preţurilor;
• raritatea determinată în trecut de insuficienţa materialului din care era
confecţionată moneda, iar în present de controlul prin care Banca Naţională
asigură cantitatea de monedă disponibilă băncilor, prin politica monetară;
• portabilitatea exprimă uşurinţa transferului cantităţilor de monedă, fie personal,
fie electronic;
• durabilitatea asigurată în trecut de cantităţile substanţiale de metal preţios, iar în
present virtualizată de către tehnologiile bancare de transfer şi de distribuire;
• divizibilitatea asigurată prin numărul de unităţi monetare ale bacnotelor sau
fracţiuni monetare ale divizionarelor şi prin tranşele de monedă transferabile cu
instrumente de plată;
• identificarea constă în posibilitatea recunoaşterii rapide şi corecte a valorii
suporţilor monetari (bacnote, cecuri, carduri);
• uniformitatea implică ca toţi suporţii monetari să fie similari ca formă,
particularităţi definitorii, indifferent de instituţia financiară care îi emite.
Sursa : Manolescu, Gh.,2006

1.3. Funcţiile monedei

Indiferent de acceptiunea data monedei, moneda-marfa sau moneda-semn, exista

o apreciere generala potrivit careia ea indeplineste mai multe funcţii :

A. MONEDA – INSTRUMENT UNIC AL TRANZACTIILOR :

- vânzarea unui bun contra monedă;
- schimbarea monedei obţinute contra altui bun.
B. MONEDA – ETALON AL VALORII : moneda este o unitate de calcul, care
permite măsurarea şi evaluarea mărfurilor, bunurilor şi serviciilor eterogene, trecute şi
viitoare prin preţul lor, în moneda specificată (raportul unei cantităţi de monedă la o
cantitate de bunuri);
C .MONEDA – REZERVĂ A VALORII : moneda trebuie să asigure permanenţa
valorilor măsurate. Economisirea (consum amânat) se bazează pe încrederea că valoarea
bunurilor de consum la care se renunţă ar putea fi regăsită, în integralitatea sa, în viitor,
în momentul în care se va decide utilizarea sumei de bani economisite. De asemenea,
cel care împrumută ar trebui să aibă siguranţa că nu va fi nevoit să ramburseze o valoare
superioară aceleia pe care a împrumutat-o. Această funcţie a monedei a fost alterată de
fluctuaţiile puterii de cumpărare, fiind îndeplinită mai convenabil de alte active (acţiuni,
obligaţiuni, pământul, imobilele, bijuteriile, etc.). Avantajul monedei constă, însă, în
lichiditate (capacitatea de a fi folosită imediat ca mijloc de schimb).
D. MONEDA- ETALON AL PLĂŢILOR DECALATE: serveşte la realizarea
contractelor de împrumut, cu rambursarea după o perioadă de timp.
E. MONEDA -UNITATE DE CONT: derivată din funcţia monedei de măsură a
valorii, relevă că toate bunurile sunt evaluate monetar prin preţuri, facând posibile
înregistrările contabile şi analizele financiare, comparaţiile în timp şi spaţiu,
cuantificarea valorii adăugate.
F. MONEDA - LICHIDITATE PRIN EXCELENŢĂ: reflectă calitatea constantă a
monedei de a fi imediat convertibilă într+un bun sau seviciu oarecare. În consecinţă,
moneda:
- nu are o destinaţie particulară;
- nu este rigidă;
- oferă celui care o posedă o mare posibilitate de alegere;
- este purtătoare de opţiuni;
- reprezintă lichiditate prin excelenţă.
 TEMA 2
SISTEME MONETARE

clasificarea tipurilor de sisteme monetare;

cunoaşterea caracteristicilor şi evoluţiei sistemului monetar bimetalist;

înţelegerea modului de clasificare, a caracteristicilor şi evoluţiei sistemul
monetar bazat pe etalonul aur;

clarificarea principalelor caracteristici specifice sistemul monetar bazat pe
etalonul putere de cumpărare.

Concepte-cheie : etalon monetar ; sistemul monetar bimetalist ; sistemul monetar bazat

pe etalonul aur ; sistemul monetar bazat pe etalonul putere de cumparare.

2.1. Etalonul monetar. Tipuri de sisteme monetare

Funcţia de etalon a fost îndeplinită de-a lungul timpului de :
a. mărfuri obişnuite ;
b. metale preţioase ;
c. valute şi devize ;
d. puterea de cumpărare.
În functie de continutul etalonului monetar adoptat se consacra urmatoarele tipuri
de sisteme monetare:
e. sisteme monetare avand ca etalon metalul monetar – sistemul
bimetalist, bazat pe un dublu etalon ( aur si argint ) si sistemul
monometalist ( aur sau argint ) ;
f. sistemul monetar bazat pe etalonul combinat ( aur – devize ) ;
g. sistemul monetar bazat pe etalonul putere de cumparare.

2.2. Sistemul monetar bimetalist

Caracteristici:
- a fost introdus in sec. XIX-lea si a cunoscut trei variante;
- bimetalismul integral;
 - bimetalismul paralel;
- bimetalismul partial.

1. Bimetalismul integral
• se mentine un raport fix de schimb in circulatia monedelor din
ambele metale;
• baterea monedelor era nelimitata, monedele avand o putere
liberatorie egala;
• avantaj: asigura o cantitate suficienta de moneda pentru
satisfacerea nevoilor pietei;
• dezavantaj: atunci cand raportul de valoare dintre cele doua
metale se schimba, moneda din metalul mai pretios era retrasa
din circulatie.
Legea lui Gresham : ,, atunci cand intr-o tara circula concomitent doua monede, dintre
care una e considerata public mai buna si cealalta mai rea, moneda rea goneste pe cea
buna’’.

2. Bimetalismul paralel

h. moneda etalon putea fi confectionata din ambele metale;

i. monedele circulau independent, fiecare moneda avand putere
liberatorie nelimitata;
j. raportul de valoare se stabilea pe piata fara nici o interventie a
autoritatii monetare.
k.
3. Bimetalismul partial

l. in mod nelimitat moneda etalon era batuta din unul din metale 9 aurul );
m. argintul avea o putere liberatorie limitata;
n. raportul de valoare era fixat prin lege;
o. se disting trei perioade de functionare a sistemului :
1. prima perioada ( 1803 – 1850 ) – raportul intre valorile
comerciale ale celor doua metale era de 1 : 15.5 ;
 2. a doua perioada ( 1851 – 1870 ) - se modifica raportul intre
cele doua metale ( creste valoarea monedelor de argint si
scade valoarea monedelor de aur ). Apar dificultati in
functionarea sistemului;
3. a treia perioada ( 1870 – 1885 ) – moneda de argint se
depreciaza treptat. Se abandoneaza bimetalismul in favoarea
etalonului aur.

In Romania bimetalismul a fost adoptat in 1867 la crearea sistemului monetar

national. Raportul legal intre cele doua metale a fost fixat la 14.38 kg. argint = 1 kg.
aur. Dificultatile in functionare, imposibilitatea mentinerii in timp a raportului fix intre
valorile de piata ale celor doua monede etalon si necesitatea intaririi monedei nationale
au dus la inlocuirea bimetalismului in monometalismul aur.

2.3. Sistemul monetar bazat pe etalonul aur

• continutul in aur al monedelor nationale a fost stabilit prin lege precizand
cantitatea de metal monetizat;
• aurul, ca instrument si etalon monetary a stat mult timp la baza sistemelor
monetare.

Sistemul monetar bazat pe etalonul aur – moneda

- dureaza pana la primul razboi mondial;
- alaturi de aur, functiile monedei erau indeplinite de moneda de argint si
de bancnota de hartie ;
- metalul monetar circula liber pe piata interna si internationala ;
- convertibilitatea bancnotelor era libera si nelimitata, valoarea lor
nominala echivaland cu valoarea proprie a monedelor de aur ;
- este adoptat pentru prima oara in 1818 in Anglia ;
- in Romania etalonul aur – moneda a fost adoptat in 1890.

Sistemul monetar bazat pe etalonul aur – lingouri

- reprezinta o forma limitata a etalonului aur clasic, functionand o perioada
scurta de timp;
 - aurul – moneda este retras din circulatie de pe piata interna si internationala
si depozitat la banca emitenta sub forma de lingouri;
- convertabilitatea este limitata.

Sistemul monetar bazat pe etalonul aur – devize

- a fost adoptat in 1944 la Conferinta Monetara si Financiara de la Bretton
Woods ;
- alaturi de aur in depozitul bancii centrale, respectiv in rezerva monetara,
sunt introduse titlurile de credit ( efecte comerciale si publice ) si valutele ;
- prin componenta sa valutara, etalonul aur – devize constitue o formula de
largire a masei monetare, fara o extindere corespunzatoare a bazei de aur a
emisiunii ;
- Romania adopta acest etalon in 1949.

2.4. Sistemul monetar bazat pe etalonul putere de cumparare

- locul aurului ca etalon monetar este luat de etalonul putere de cumparare ;

- moneda pusa in circulatie are drept corespondent un etalon format prin
contributia bunurilor si serviciilor create in cadrul fiecarei economii
nationale ;
- valoarea etalon cuprinsa in puterea de cumparare este inmagazinata in
dimensiunile cantitativ – calitative ale valorilor de intrebuintare
corespunzatoare puterii de cumparare ;
- etalonul devine o notiune abstracta imposibil de vizualizat, deosebindu-
se in mod radical de etalonul de aur care era dimensionat fizic printr-o
cantitate de metal.
 TEMA 3

TRĂSĂTURILE SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC

Obiective:

cunoaşterea factorilor cu influenta pozitiva si negative asupra evolutiei sistemului
bancar romanesc;

înţelegerea conceptului de banca;

clarificarea functiilor bancare si a particularitatilor acestora.

Concepte cheie: banca; funcţia de depozit; funcţia de investiţii; funcţiacomerciala

3.1. Factori de influenţă în evoluţia sistemului bancar românesc

Sistemul bancar românesc a cunoscut o dezvoltare cantitativă spectaculoasă în

ultimul deceniu, de la un sistem bancar excesiv centralizat, cu majoritatea funcţiilor bancare
concentrate în operaţiunilor BNR şi a câtorva bănci specializate (B.R.C.E., Banca de
Investiţii, Banca Agricolă), către un sistem bancar adaptat la cerinţele economiei de piaţă.
Sistemul bancar pe două niveluri, bazat pe principiul universalităţii băncilor, a fost
creat prin adoptarea celor două legi bancare, la 3 mai 1991 (Legea privind activitatea
bancară, modificată prin Legea 58/1998 şi Legea privind Statutul Băncii Naţionale,
modificată prin Legea 161/1998).

Elemente pozitive în evoluţia sistemului bancar:

- diversificarea produselor şi serviciilor bancare;
- diversificarea instrumentelor de evidenţă şi control;
- modernizarea sistemului de transmitere a datelor;
- modernizarea reţelei teritoriale.

Elemente negative în evoluţia sistemului bancar românesc:

- insuficienţa personalului calificat;
- insuficienţa la nivelul întregului sistem al managerilor profesionişti de bancă;
- recesiunea economică;
- lipsa concentrării capitalului;
 - meandrele măsurilor de natură legislativă şi economică care au generat
comportamente lipsite de
orizont;
- neadaptarea suficientă la variaţiile pieţei româneşti;
- lipsa de discernământ în alegerea clienţilor;
- lipsa de orientare spre creşterea eficienţei şi profitului.
în cazul sincopelor manifestate de unele bănci (Dacia Felix, Columna, Banca
Albina etc.) nu se poate decela cu siguranţă ponderea cauzelor ce au determinat apariţia de
pierderi. Ceea ce rămâne cert este că acolo unde au apărut situaţii de instabilitate (încetarea
activităţii, faliment, procedură de supraveghere) unul din factorii determinanţi este legat de
managementul respectivelor bănci.

3. 2. Banca - concept şi funcţii

Definiţie
Banca este instituţia care mobilizează mijloacele băneşti disponibile ,
finanţează şi creditează persoanele fizice şi juridice, organizează şi efectuează
deconturile şi plăţile în cadrul economiei naţionale şi în relaţiile cu celelalte state, cu
scopul de a obţine profit.

Funcţii:
1). Funcţia de depozit, care constă în:

- efectuarea de operaţiuni de depozit la vedere şi la termen, constând în atragerea

resurselor băneşti de
la persoanele fizice şi juridice, în vederea păstrării şi fructificării lor.
- efectuarea de operaţiuni de depozitare şi trezorerie pentru obţinerea de valori
aflate în proprietatea
persoanelor fizice şi juridice.

2). Funcţia de investiţii presupune:

- acordarea de credite în lei şi valută persoanelor fizice şi juridice din ţară şi din
străinătate;
 - participarea ca acţionar la înfiinţarea de instituţii bancare sau nebancare din ţară
şi străinătate;
- achiziţii de active financiare în nume propriu.

3). Funcţia comercială are în vedere:

- realizarea de încasări şi plăţi, în valută şi în lei, generate de activitatea de

import, export, prestări servicii, turism, operaţii cu caracter financiar şi alte operaţii legate

de încasări şi plăţi între persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate;

- cumpărarea şi vânzarea, în ţară şi în străinătate, de valută, efecte de comerţ,

exprimate în lei şi valută;
- efectuarea operaţiilor de schimb valutar;
- participarea la tranzacţii externe, de plăţi şi de credit;
- cumpărarea şi vânzarea, în ţară şi în străinătate, de aur şi metale preţioase;
- prestarea de servicii bancare, expertize tehnice, economice şi financiare,
consultanţă;
- organizarea lansării de obligaţiuni.

TEMA 4
ROLUL ŞI FUNCŢIILE BĂNCILOR

Obiective:

înţelegerea conţinutului si semnificatiei procesului de dereglementare bancara;

aprofundarea aspectelor privind rolul şi funcţiile sistemului bancar în contextul
actual;

cunoasterea factorilor care au influentat conjunctura evolutiei sistemului bancar
romanesc dupa 1990.

Concepte cheie: dereglementare bancara; funcţia de supraveghere; functia de

reglementare; factori internaţionali; factori naţionali; factori specifici mediului bancar
4. 1. Redefinirea rolului şi funcţiilor băncilor

Evoluţiile pieţelor financiar-monetare caracterizate prin procesul globalizării

economiei şi integrării zonale, accentuarea concurenţei în domeniul financiar-banca,
au condus la apariţia fenomenului de dereglementare bancară.

Definiţie: Dereglementarea reprezintă procesul prin care Banca Naţională nu mai

intervine direct în activitatea băncilor comerciale - prin stabilirea plafoanelor de dobânzi -
ci, indirect - prin implementarea unor decizii de politică monetară pentru a corecta anumite
politici şi strategii ale băncilor.

Dereglementarea are loc în două sensuri:

1. Banca Naţională îşi păstrează funcţia de supraveghere şi parţial cea de
reglementare (datorită impactului pe care instabilitatea unei bănci îl are asupra mediului
economic - cu cât banca este mai mare cu atât "efectul domino" are o amplitudine mai
ridicată).
2. Apariţia necesităţii ca băncile comerciale să-şi elaboreze propriile reglementări
interne, fapt ce transferă responsabilitatea asupra conducerii act. băncii la nivelul
managerilor acesteia.

Rolul şi funcţiile sistemului bancar în contextul actual s-au nuanţat prin redefinirea
caracteristicilor fundamentale ale băncilor:
- intermediari în economie;
- creatoare de bani pe calea creditului;
- producători de informaţie financiară;
- investitori masivi în tehnologia informaţională;
- principalele instituţii prin care este pusă în practică politica monetară.

4.2.. Factori de influenţă a sistemului bancar

Conjunctura dezvoltării sistemului bancar românesc a fost influenţată de următorii factori:

l. Factori internaţionali:
- accentuarea polarizării economiei mondiale;
- dezmembrarea CAER;

11
- consolidarea procesului de integrare europeană;
- globalizarea economiei mondiale;
- reorientarea fluxurilor financiare monetare;
- recesiunea economică.

2. Factori naţionali:
- impactul evoluţiilor economico-sociale;
- politica bancară şi reglementările B.N.R.

3. Factori specifici mediului bancar:

-tipul de management;
-mărimea băncii;
- nivelul de pregătire profesională;
- norme şi metodologii interne.

TEMA 5
TIPOLOGIA BĂNCILOR

Obiective:

cunoaşterea principalelor criterii de clasificare in functie de care se realizeaza
tipologia bancilor;

înţelegerea specificului tipurilor de banci clasificate in functie de forma de
proprietate;

însuşirea principalelor trasaturi ale bancilor delimitate in functie de
apartenenta nationala;

cunoaşterea principalelor forme de banci clasificate in functie de rolul pe care
il au in sistemul bancar national;

deprinderea functiilor si rolului îndeplinit de Banca Centrală în cadrul
sistemului bancar naţional;

înţelegerea structurii de conducere a Bancii Centrale.

Concepte cheie: tipologia bancara; băncile private; băncile mixte; băncile de stat; bănci autohtone;

12
bănci multinaţionale; Băncile Centrale; băncile ipotecare; bănci specializate; băncile
corespondent; bănci off-shore

5.1 Tipuri de bănci după forma de proprietate

In funcţie de forma de proprietate se pot delimita următoarele tipuri de bănci:

 Băncile private

Capitalul acestor bănci aparţine unei persoane sau unui grup de persoane. Sunt
primele forme de bănci care au funcţionat sub formă de zarafuri şi cămătari.
- Principala formă pe care o îmbracă băncile private este una de societate pe acţiuni
al cărei capital este împărţit într-un număr mare de părţi cu o anumită valoare
nominală, numite acţiuni. Influenţa asupra managementului băncii se manifestă în
planul adunării acţionarilor şi depinde de numărul şi valoarea acţiunilor
posedate. Repartizarea profitului se face în funcţie de numărul de acţiuni posedate de
fiecare acţionar.
- Deciziile privind alegerea administratorilor şi cenzorilor, aprobarea sau nu a
bilanţului, fixarea dividendelor, mărimea capitalului, fuziunea, majorarea capitalului, se
iau de către Adunările Generale ordinare şi extraordinare ale acţionarilor.

 Băncile de stat

 au ca trăsătură definitorie posedarea întregului capital de către statul pe teritoriul

căruia se află
 în cele mai multe cazuri, acestea îmbracă forma unor bănci specializate.

 Băncile mixte

 funcţionează sub forma unor societăţi pe acţiuni, în care statul este unul din
acţionari;
 caracteristicile acestui tip de bănci depind de ponderea acţiunilor deţinute de stat.

13
5.2. Tipuri de bănci după apartenenţa naţională

In funcţie de apartenenţa naţională a băncii, delimităm următoarele tipuri de bănci:

 Bănci autohtone

 capitalul aparţine persoanelor fizice sau juridice din statul unde acestea
funcţionează;
 aceste bănci sunt componente ale sistemului bancar naţional,
funcţionând sub supravegherea Băncii Centrale a statului respectiv.

 Bănci multinaţionale

 din această categorie fac parte Organismele Financiare şi Monetare

Internaţionale care au ca trăsături comune următoarele elemente:
- capitalul este construit prin subscrierea Băncilor Centrale din ţările
membre;
- managementul este asigurat de guvernatorii ţărilor membre;
- acordă asistenţă şi credite ţărilor membre;
-supraveghează funcţionarea pieţelor financiar-bancare internaţionale.

 Bănci mixte

 sunt constituite prin aportul de capital a doi sau mai mulţi parteneri din ţări
diferite;
 se supun legislaţiei din ţara unde îşi au sediul;
 veniturile băncii se împart între parteneri în funcţie de constribuţia
fiecăruia la constituirea capitalului băncii;
 structura activelor şi pasivelor sunt opţiuni ale băncii mixte, respectiv
rezultatul înţelegerii între parteneri;
 activitatea băncii este supravegheată de Banca Centrală a ţării pe teritoriul
careia îşi are sediul;
 funcţionează sub forma societăţilor pe acţiuni.

14
5.3. Clasificarea băncilor în funcţie de rolul pe care îl au în sistemul bancar
naţional

In funcţie de rolul pe care îl joacă în sistemul bancar naţional, băncile îmbracă

următoarele forme:

 Băncile Centrale

 sunt instituţii guvernamentale care asigură funcţionarea şi supravegherea

sistemului bancar la nivel naţional prin puterile şi responsabilităţile
dobândite prin actul lor de înfiinţare.

 Băncile ipotecare

 acordă împrumuturi pe termen lung pentru locuinţe garantate cu ipoteci

asupra bunurilor imobile (construcţii, terenuri).

 Bănci trusty
 se ocupă cu forfetarea creanţelor pe care le transformă în bani;
 operaţiunea constă în vânzarea unei creanţe de către creditor asupra unui
debitor, vânzare care i se face băncii trusty, aceasta urmând debitorul pentru
recuperarea creanţelor, operaţiune pentru care se încasează un comision.

 Bănci specializate

 acordă credite pe termen mijlociu şi lung în ramurile pentru care aceeasta

este specializată - agricultură, minerit, industrie, banca procurându-şi
fondurile prin depozite pe termen lung.

 Băncile corespondent

 sunt acele bănci la care îşi deschid conturi curente băncile din alte ţări;
 de regulă, conturile se deschid în moneda ţării băncii corespondent.

15
  Bănci off-shore

 bănci care există în anumite "zone libere" (Luxemburg, Singapore, Hong-

Kong);
 realizează numai operaţiuni cu nerezidenţi, menţinând în anonimat
identitatea clienţilor.

5.4. Rolul şi funcţiile Băncii Centrale

Funcţiile pe care le îndeplineşte Banca Centrală în cadrul sistemului bancar naţional

sunt:

 prima funcţie esenţială este cea de emisiune monetară. Banca devine

deţinătoarea stocului de aur şi a rezervelor internaţionale ale ţării. Banca
Centrală are răspunderea calităţii circulaţiei monetare si dimensionarea
masei monetare şi de credit;

 funcţia de creditare a băncilor prin operaţii de scontare şi rescontare a

titlurilor de credit sau prin acordarea creditelor de refinanţare, caz în care
Banca Centrală apare ca împrumutător de ultimă instanţă;

 ca administrator al rezervelor internaţionale, Banca Centrală asigură

stabilitatea cursurilor valutare prin intervenţia directă pe piaţă.

Banca Centrală joacă rol de bancă pentru celelalte bănci prin faptul că toate
băncile sunt obligate să deschidă conturi curente la Banca Centrală şi să menţină rezerve
minime obligatorii pentru a-şi asigura lichiditatea.
Banca Centrală este un organ al statului. Ea stabileşte şi conduce politica
monetară şi de credit în cadrul politicii economice şi financiare a statului.
Emite norme de autorizare, funcţionare şi supraveghere bancară în vederea
protejării deponenţilor şi asigurării funcţionării nestingherite a sistemului bancar.

16
5.5. Conducerea Băncii Naţionale

Băncile Centrale operează ca instituţii publice ale statului indiferent de natura

capitalului lor - de stat, privat autohton sau mixt.
In ţara noastră, Banca Naţională este condusă de un Consiliu de Administraţie,
compus din:
 guvernator, în calitate de preşedinte;
 prim-viceguvernator, în calitate de vicepreşedinte;
 doi viceguvernatori;
 alţi doi membri.
Membrii Consiliului de Administraţie sunt numiţi de Parlament, la propunerea
primului ministru, pe o perioadă de opt ani.
Gestiunea zilnică este încredinţată guvernatorului.
Comisia de cenzori, formată din cinci membri, este numită de Consiliul de
Administraţie. Banca Naţională este supusă controlului Curţii de Conturi.

TEMA 6
ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA BĂNCILOR

Obiective:

înţelegerea particularităţile organizării şi funcţionării băncilor;

însuşirea reglementările emise de B. N.R. in legatura cu activitatea de organizare
si functionare a bancilor;

aprofundarea principalelor functii exercitate la nivelul centralei bancii;

întelegera modului de organizare a activitatii de creditare.

Concepte cheie: filiala bancii; sucursala bancii; organigrama ierarhică; organigrama

funcţională; serviciu de credite; comitet de credit; departament credite

17
6.1. Particularităţile organizării şi funcţionării băncilor

Pe plan organizatoric, conducerea, administrarea şi controlul sunt la fel ca şi la

societăţile pe acţiuni. Băncile dispun de un for suprem de conducere (Adunarea
Generală), de structuri care îi asigură gestiunea curentă (Preşedinte, Consiliu de
Administraţie, comitet de direcţie), de organe proprii de control (comisie de cenzori şi
controlul intern al băncii).
Funcţional, spre deosebire de societăţile comerciale, total independente în
elaborarea propriului management, băncile sunt obligate să respecte în activitatea lor
reglementările emise de Banca Naţională a României pentru aplicarea politicii monetare,
de credit, valutare, de plăţi, de asigurare a prudenţei bancare şi de supraveghere a
societăţilor bancare, si anume:
 societăţile bancare sunt obligate să obţină din partea BNR autorizaţia de
funcţionare;
 îşi constituie fonduri specifice, păstrează rezerve obligatorii la BNR ;
 respectă normele stricte de garantare a solvabilităţii;
 nu pot fi constituite sub formă de societăţi cu răspundere limitată;
 capitalul social trebuie să fie vărsat integral numai sub formă bănească
la momentul subscrierii;
 acţiunile emise de societăţile bancare pot fi numai nominative

Pentru desfăşurarea activităţii curente, băncile comerciale îşi deschid filiale,

sucursale şi agenţii în teritoriu cu respectarea aceloraşi proceduri:
 filialele sunt considerate persoane juridice, iar sucursalele sunt considerate
reprezentanţe ale societăţilor bancare;
 sucursala încheie contracte cu terţe persoane în numele băncii, în calitate de
mandatar, sau în nume propriu, în calitate de comisionar.

6.2. Structura organizatorică a băncii. Organigrama

Organigrama este o reprezentare grafică a activităţilor pe care banca le

desfăşoară. Două tipuri de organigramă pot fi utilizate:
a) organigrama ierarhică reprezintă structura de ansamblu a băncii, evidenţiind
subdiviziunile organizatorice ale băncii şi raporturile dintre ele, numărul nivelelor

18
ierarhice, permite izolarea responsabilităţilor prin identificarea factorilor de decizie şi
modul de transmitere a deciziilor.
b) organigrama funcţională permite identificarea activităţilor băncilor şi
nivelurile ierarhice de exercitare a acestor activităţi. Principalele activităţi pot fi
grupate astfel:
 activitatea de exploatare;
 activitatea de producţie;
 activitatea de asistare:
 asistenţă, resurse materiale;
 asistenţă de specialitate: marketing, juridic, relaţii externe, pieţe de
capital;
 asistenţă tehnică: trezorerie, inginerie financiară.

In cazul structurii organizatorice a unei bănci, centrala ocupă un loc aparte, ea

fiind centrul vital al băncii. Dintre funcţiile exercitate de centrala bancii
enumerăm:
• elaborează strategia de dezvoltare a băncii;
• stabileşte politica de creditare a băncii;
• efectuează studii de marketing;
• acordă servicii de consultanţă;
• organizează acţiuni de pregătire a cadrelor;
• asigură lichidităţi;
• stabileşte nivelul dobânzilor şi comisioanelor;
• stabileşte plafoanele de credite;
• contractează împrumuturi;
• asigură echilibrul între resurse şi plasamente;
• elaborează norma pentru fiecare activitate şi serviciu;
• angajează, promovează, concediază personalul de conducere din unităţile
subordonate.
Rezultă rolul determinant al managementului centralei în desfăşurarea activităţii
tuturor unităţilor teritoriale.

19
6.3. Organizarea activităţii de creditare

Organizarea activităţii de creditare diferă în funcţie de mărimea unitatii. In

unităţile mari, ofiţerii de credite se specializează în consultarea, instrumentarea dosarului.

Serviciul de credite (agenţii, sucursale, filiale):

• misiunea principală este de analiza dosarele solicitanţilor de credit, capacitatea de

plată;
• răspunde de revizuirea creditului şi de încasarea împrumuturilor.

Comitetul de credit (agenţii, sucursale, filiale):

• este compus din conducerea unităţii şi şef serviciu credite cu următoarele sarcini:
 analizează şi aprobă credite în limita plafoanelor atribuite de centrală;
 revizuieşte şi propune mpsuri pentru creditele restante;
 rescadenţează creditele;
 analizează şi trimite spre aprobarea centralei creditele mari

Departament credite

• este compartimentul de lucru al centralei care are următoarele sarcini:

 participă la elaborarea politicii de creditare a băncii;
 analizează dosarele de credit;
 acordă asistenţă tehnică;
 efectuează expertize;
 elaborează norme de creditare.

Comitetul de risc (centrală)

Băncile ar avea nevoie de două comitete de risc: un comitet de risc al directorilor şi

un comitet de risc al ofiţerilor de credite.

20
Comitetul ofiţerilor se întruneşte zilnic, sarcinile comitetului fiind:
- urmărirea respectării politicii de creditare;
- asigurarea unui audit periodic.

Comitetul de risc al directorilor:

 se compune din preşedintele băncii şi directorii din Comitetul de
direcţie;
 au ca atribuţii analizarea şi aprobarea propunerilor comitetului de risc
al ofiţerilor.

TEMA 7

CREDITUL BANCAR.

Obiective:

înţelegerea trasaturilor creditului bancar;

cunoaşterea categoriilor de resurse de creditare;

însuşirea principalelor tipuri de credite bancare si a criteriilor de clasificare a
acestora.

Concepte cheie: credit bancar; resurse de creditare; resurse proprii; resurse atrase; categorii de
credite

7.1 Creditul bancar - trasaturi

A. Subiectele raportului de credit:
• Creditorul (banca)
• Debitorul:
- persoană fizică;
- persoană juridică;
- statul.

21
B. Angajamentul de rambursare
C. Riscurile probabile
• Riscul de rambursare (probabilitatea întârzierii plăţii sau a incapacităţii de plată)
• Riscul de imobilizare (imposibilitatea băncii de a satisface cererile titlularilor de
depozite).

D. Termenul de rambursare

E. Dobânda (preţul creditului, este negociabilă)

F. Acordurile de credit (consemnate prin înscrisuri, instrumente de credit):

• Stabilirea dobânzii
• Specificarea clară privind obligaţia returnării împrumutului

7.2. Resursele de creditare

A. RESURSE PROPRII
• Capitalul subscris de acţionari
• Beneficiile distribuite şi incluse în diferite fonduri de rezervă sau de risc

B. RESURSE ATRASE
• Capitalul de împrumut (fondurile încredinţate băncii sub formă de depozite):

 Depozite la vedere (depunătorii pot retrage fondurle când

doresc)
 Depozite cu preaviz (fondurile se pot retrage numai după ce
banca este avertizată cu un anumit timp fixat în momentul
constituirii depozitului);
 Depozite la termen (se constituie pentru o persoană fizica)

Dobânzile bonificate de bănci depunătorilor depinde de:

- fluctuaţia de pe piaţa dobânzii;
- natura profitului

22
7.3. Categoriile de credit - criterii de clasificare

A. In funcţie de perioada de acordare

• Credite pe termen scurt
• Credite pe termen mediu
• Credite pe termen lung

B. In funcţie de debitorul băncii

• Credite acordate persoanelor fizice
• Credite acordate persoanelor juridice
• Credite acordate altor bănci
• Credite acordate statului

C. In funcţie de destinaţie
• Credite productive
- credite pentru activitatea curentă
- credite pentru investiţii
• Credite consumat i v e

D. In funcţie de calitate
• Credite performante (toate tranşele de rambursare a creditului, inclusiv dobânda, să fie
achitate la zi)
• Credite neperformante (nerambursate la scadenţă).

23
 TEMA 8
ETAPELE ACTIVITĂŢII DE CREDITARE

Obiective:

însuşirea etapelor activitatii de creditare;ercetare specifice investigaţiei
ştiinţifice manageriale;

cunoaşterea principalelor trasaturi si caracteristici ale etapelor activitatii de
creditare.

Concepte cheie: analiza documentelor; negocierea creditului; aprobarea creditului;

derularea creditului; rambursarea creditului

I. DOCUMENTAREA ASUPRA ACTIVITĂŢII SOLICITANTULUI DE

CREDIT
 oferă o imagine globală asupra activităţii economico-financiare a
solicitatorului;
 nu se încheie nici un act.

II. PREZENTAREA DE CĂTRE CLIENT A URMĂTOARELOR

DOCUMENTE:

• Cererea de acordare a creditului;

• Dovada înregi strării la Regi strai Comerţul u i;
• Aprobarea Consiliului de Administraţie al solicitatorului privind:
- angajarea legală a creditului;
- garanţia materială pe care clientul o oferă în mod legal pentru creditul angajat;
- bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul în curs.
• Studiul de fezabilitate şi cheltuieli pe anul în curs;
• Bilanţurile contabile pe ultimii 5 ani, vizate de organele bancare;
• Situaţia conturilor de profit şi pierderi;
• Situaţia patrimonială lunară;
• Contractul care face obiectul creditului solicitat;

24
 • Garanţia materială reală oferită în contul creditului solicitat:
- concesionarea încasărilor în lei-valută pentru perioada până la rambursarea
creditului;
- controlul de gaj;
- ipoteca înregistrată în conformitate cu legislaţia în vigoare;
- poliţa de asigurare a bunurilor, cesionate în favoarea băncii;
- autorizarea debitării conturilor agentului economic de către bancă;
- scrisoare de garanţie bancară de la bănci corespondente, în limita plafonului
de lucra cu acestea;
- orice alte garanţi materiale, evaluate de organele în drept.

III. ANALIZA DOCUMENTAŢIEI ÎN VEDREA ACORDĂRII CREDITULUI

• Analiza dosarului juridic al clientului sub aspectul legalităţii

• Analiza datelor din bilanţ ale clientului:
- evoluţia în timp a disponibilităţilor la zi în conturile deschise la alte bănci;
- evoluţia raportului creanţe de încasat/obligaţii de plată ale clientului;
- evoluţia beneficiilor/pierderilor clientului;
- evoluţia operaţiunilor în valută.
În urma analizei se vor calcula următorii indicatori:

- situaţia netă a firmei

SN = TOTAL ACTIVE - DATORII NERAMBURSATE

- fondul de rulment
FR = ACTIVE CIRCULANTE - DATORII PE TERMEN SCURT

- necesarul de fond de rulment

NFR = STOCURI + CLIENŢI

- trezoreria netă
TN = FR – NFR

25
 - bonitatea clientului, pe baza următorilor indicatori:
• solvabilitatea;
• lichiditatea;
• rentabilitatea economică;
• rentabilitatea financiară.

IV. NEGOCIEREA CREDITULUI

• Volumul creditului
• Durata de acordare a creditului
• Termenul de rambursare
• Cuantumul ratelor
• Dobânda
• Perioada de garanţie

V. APROBAREA CREDITULUI
VI. DERULAREA CREDITULUI
VII. RAMBURSAREA CREDITULUI

TEMA 9
INDICATORI DE PERFORMANŢĂ BANCARĂ

Obiective

cunoaşterea principalilor indicatori de performanţa bancara si a semnificatiei
acestora;

dobândirea competenţelor de calculare si analiza a principalilor indicatori de
performanţă bancară;

clarificarea corespondenţei directe între indicatorii de performanţă bancară;

construirea abilitatilor de calculare si interpretare a relatiilor de corespondenţa între
indicatorii de performanţă bancară.

26
Concepte cheie: rata rentabilităţii financiare; rata rentabilităţii economice; efectul de
pârghie; rata profitului; gradul de utilizare al activelor; corespondenta între indicatorii de
performanţă bancară

9.1. Analiza si interpretarea indicatorilor de performanta bancara

1. Rata rentabilităţii financiare este cel mai semnificativ indicator şi

măsoară rezultatele managementului bancar în ansamblul său. Marja normală se
situează între 10% - 30%. O valoare prea mare scoate în evidenţă mărimea
necorespunzătoare a capitalului social, o capacitate redusă a băncii de a face faţă
riscurilor de capital.

2. Rata rentabilităţii economice reflectă capacităţile manageriale de utiliza

resursele financiare şi reale ale băncii pentru a genera profit, fiind cea mai bună măsură
a eficienţei bancare. Marja de variaţie este în general de 0,5% - 1,6%. La băncii e mari
valoarea se menţine la 1%, în timp ce la băncile medii şi mici valoarea este mai mare de
1%. O evoluţie descrescătoare arată că banca întâmpină dificultăţi în realizarea
veniturilor.
3. Efectul de pârghie reprezintă gradul în care utilizarea unor resurse
suplimentare serveşte la creşterea rentabilităţii capitaluluui propriu. Cu cât ponderea
capitalului în total active este mai mare cu atât efectul de pârghie este mai mic şi
riscul bancar de asemenea. Băncile mari înregistrează valori de peste 20%, iar băncile
mici între 10%-20%.
4. Rata profitului reprezintă principalul indicator de analiză în care se urmăreşte
reducerea costurilor bancare. Mărimea indicatorilor depinde de:
- raporturile dintre veniturile şi cheltuielile bancare;
- structura veniturilor şi costurilor bancare.
5. Gradul de utilizare al activelor este un indicator a cărui mărime depinde de
mărimea ratei dobânzii pe piaţă şi de structura activelor bancare. Maximizarea
indicatorilor se realizează pentru un nivel dat al ratei dobânzii prin creşterea
ponderii activelor ce aduc cele mai mari venituri. Creşterea ponderii acestor active

27
implică o creştere a nivelului riscului bancar.

9. 2. Modalităţi de calcul a indicatorilor de performanţă bancară

L Rata rentabilităţii financiare (Rrf) = Profit net /Capital x 100

Profitul net este considerat după deducerea tuturor cheltuielilor si taxelor

Capitalul = Capitalul nominal + Profitul nerepartizat + Fondurile de rezervă

2. Rata rentabilităţii economice (Rre) = Profit net /Active totale x 100

3. Efectul de pârghie (Ep) = Active totale /Capital

4. Rata profitului (Rpr) = Profit net /Venituri totale x 100

5. Gradul de utilizare a activelor (GUA) = Venituri totale /Active totale x 100

9. 3. Stabilirea corespondenţei între indicatorii de performanţă bancară

Corespondenţa directă între indicatorii de performanţă bancară se poate stabili prin

următoarele relaţii:
1. Rrf = Rre x EP
unde:
Rrf = Rata rentabilitatii financiare;
Rre = Rata rentabilităţii economice
Ep = Efectul de pârghie

3. Rre = Rpr x GUA

unde:
Rpr = Rata profitului
GUA = Gradul de utilizare a activelor
Rre = Rata rentabilităţii economice

28
 TEMA 10

RISCUL BANCAR. CATEGORII DE RISCURI BANCARE

Obiective:

cunoasterea principalelor tipuri de riscuri bancare si a caracteristicilor acestora;

aprofundarea modalitatilor principale de reducere a riscurilor rezultate din
evenimente neprevăzute;

cunoasterea manierei in care bancile trebuie sa-si asume riscurile specifice.;

însusirea categoriilor de risc existente in practica activităţii bancare şi a
auditului financiar.

Concepte cheie: riscul bancar; riscul de sistem; riscul de pret; riscul de nerambursare; riscul
de funcţionare; riscul de reglementări; riscul de credit; riscul de lichiditate; riscul dobânzii;
riscul de capital

10. 1. Categorii de riscuri bancare

Analizând variabilele macroeconomice, riscurile rezultate din evenimente neprevăzute

au fost delimitate în următoarele categorii:

Riscurile de sistem:
Sunt cauzate de:
- reducerea ofertei de bani de pe piaţă;
- restricţii impuse băncilor .

Riscuri de pret
- se referă la posibilitatea ca rata dobânzii să crească brusc în condiţiile în
care banca deţine active cu o scadenţă mai lungă decât a pasivelor.

Riscul de nerambursare

29
 - apare când împrumuturile nu sunt rambursate la termenul şi volumul stabilit

Riscul de funcţionare:
- rezultă din efectuarea unor operaţiuni neeficiente sau fraude

Riscul de reglementări
- apare în cazul schimbărilor neaşteptate ale reglementărilor bancare;
- în cazul existenţei unor legi ce împiedică băncile să acţioneze eficient si în
siguranţă

Pentru a reduce riscurile rezultate din evenimente neprevăzute se poate acţiona în

următoarele direcţii:

 clasificarea activelor şi pasivelor funcţie de reacţia lor la evenimente

neprevăzute;

 orientarea către active cu scadenţă scurtă;

 creşterea ponderii pasivelor cu scadenţă îndelungată;

 creşterea capitalului propriu pentru reducerea riscului insolvabilităţii.

10.2. Analiza şi limitarea riscului bancar

Băncile comerciale trebuie să-şi asume toate riscurile specifice apărute ca o

consecinţă a obţinerii de profit, într-o manieră prudentă având în vedere următorii
factori:
 să respecte măsurile prudenţei impuse de autoritatea naţională de
reglementare:
 profitul planificat să justifice expunerea la risc;
 riscul să fie dimensionat astfel încât pierderea produsă prin materializare să
poată fi acceptabilă pentru activitatea băncii;
 eventualele pierderi să nu deterioreze acut situaţia financiară a anului
respectiv, putând fi acoperite din provizioanele deja constituite din profit.

In practica activităţii bancare şi a auditului financiar bancar există patru categorii de risc:

30
 riscul de credit
 cuantifică probabilitatea nerambursării la scadenţă a creditelor
acordate şi a creanţelor

riscul de lichiditate
 indică potenţialitatea băncilor de a-şi susţine la un moment
dat necesarul de numerar.

riscul dobânzii
 se referă la efectul negativ asupra
fluxurilor de numerar.

riscul dobânzii
 se referă la efectul negativ asupra fluxurilor de numerar, valorii
activelor si valorii obligaţiilor datorat schimbării ratei dobânzii

riscul de capital
 este asimilat funcţiei capitalului bancar de a proteja depozitarii
împotriva unei deprecieri a valorii activelor.

TEMA 11
MODALITĂŢI DE CUANTIFICARE A RISCURILOR BANCARE.
MĂSURI DE PREVEDERE A RISCULUI BANCAR

Obiective:

dezvoltarea abilităţilor de determinare a principalelor categorii de riscuri
bancare;

înţelegerea semnificatiei masurilor de prevedere a riscului bancar;

cunoasterea principalelor caracteristici ale masurilor de prevenire a riscului de
nerambursare a împrumutului;

aprofundarea masurilor operative si coercitive.

31
Concepte cheie: măsuri de prevedere a riscului bancar; măsuri preventive; măsuri operative;
masuri curative (coercitive)

11.1 Modalităţi de cuantificare a riscurilor

1) Riscul de credit poate fi calculat pe baza urmatoarelor formule:

Total credite /Active;
Credite neperformante / Total credite;
Provizioane pentru credite / Total credite.

2). Riscul de lichiditate se calculeaza astfel:

Total credite / Total depozite;
Active lichide / Total depozite

3). Riscul dobânzii

Active sensibile la dobândă / Pasive sensibile la dobândă

4). Riscul de capital

Capitalul propriu / Total depozite

11.2. Măsuri de prevedere a riscului bancar

A. Măsuri preventive

au ca obiect prevenirea riscului de nerambursare a împrumutului;

principul general ce trebuie avut în vedere în estimarea oportunităţii unei
operaţiuni de credit, constă în estimarea posibilităţii recuperării la scadenţă şi
determinarea corectă ca capacităţii virtualului credit de a produce venituri;

verificarea şi analiza de către agentul bancar a urmatoarelor aspecte:
 starea tehnică şi administrativă a solicitantului de credit;
 situaţia economică generală în care acţionează debitorul;
 motivaţia împrumutului şi destinaţia sa iniţială;
 garanţiile reale ale debitorului (mobiliare şi imobiliare)ş
 stabilirea unei rate a dobânzii care să acopere:

32
 - rata inflaţiei;
- rata dobânzii percepute de BNR în cazul recurgerii la refinanţare.

B. Măsuri operative

încheierea în condiţii avantajoase de creditare;

perceperea unui comision de gestionare;

verificarea regularităţii încasărilor şi plăţilor din cont;

respectarea strictă a obiectului creditului prevăzut în contractul de credit;

verificarea documentelor contabile ale debitorului;

urmărirea modului în care clientul îşi achită obligaţiile contractuale (plata
dobânzii reale şi a tranşei de rambursare a creditului);

stoparea contractului de credite în cazul deficienţelor în domeniul garanţiilor;

perceperea unei dobânzi majorate în cazul rambursării la scadenţă.

C. Măsuri curative (coercitive)

In condiţiile nerambursării după avizarea clientului de către bancă se trece la

măsuri coercitive (curative). Acestea se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:
 se aplică în cazul neîmplinirii obligaţiilor contractuale faţă de bancă;
 se întrerupe contractul de credit;
 în cazul neonorării datoriilor se recurge la:
- execuţia garanţiilor reale prin scoaterea lor la licitaţie;
- reclamarea clientului la un tribunal de comerţ;
- recuperarea sumelor de la giranţi.
 constituirea unui fond de rezervă minim obligatoriu.

33
 TEMA 12
RISCUL DE CREDIT ŞI PREVENIREA ACESTUIA

Obiective:

însuşirea principalelor caracteristici ale riscului de credit;

înţelegerea procesului de divizare a riscului bancar in etapa de prevenire a
acestuia;

cunoasterea formelor pe care le imbraca procesul de constituire a garantiilor ca o
condiţie de bază în acordarea creditelor.

Concepte cheie: riscul de credit; divizarea riscului de credit; garantii bancare.

12.1. Caracteristici ale riscului de credit

Principalele caracteristici ale riscului de credit au în vedere următoarele aspecte:
 este specific băncilor a căror funcţie importantă în economie este
creditarea;
 apare în condiţiile în care creditul, dobânda sau ambele nu sunt
rambursate la scadenţă sau sunt rambursate parţial;
 incapacitatea de rambursare a creditului este cauzată de:
 mediul înconjurător al firmei debitoare (totalitatea factorilor
de natură economică, politică, socială, situaţia sectorului în
care activează firma);
 factorii interni ai firmei:
- calitatea şi moralitatea managementului;
- incapacitatea firmei de a se adapta cerinţelor pieţei;
- dereglări în activitatea firmei ca unnare a neîncasării
creanţelor de la beneficiari (blocaj financiar).

12 .2. Divizarea riscului de credit

Divizarea riscului este specifică gestionarii riscului de credit în etapa de prevenire a

acestuia. Această acţiune vizează următoarele:

are ca obiectiv disiparea riscurilor pentru a readuce posibilitatea înregistrării

34
 unor pierderi mari din partea băncii;

pentru firme, banca îşi repartizează riscurile astfel:
 acordând credite atât producătorilor mari cât şi mici;
 lucrând cu sectoare diferite de activitate;
 având o repartiţie teritorială cât mai amplă

pentru persoanele fizice banca va acorda credite de preferinţă la:
 salariaţi;
 liberi profesionişti;
 pensionari.

diversificarea domeniilor permite menţiunea riscului de credit în limite
controlabile;

se realizează (în anumite sisteme naţionale) prin monopolul bancar specializat;

este constituit din mai multe bănci care finanţează aceeaşi firmă (concern);

fiecărei bănci îi revine o cotă parte din volumul de credite alocate firmei
respective;

permite şi băncilor mici să finanţeze firme mari;

în cazul apariţiei dificultăţilor financiare, dreptul de a impune băncilor să
aplice un plan de redresare;

băncile care au cota parte cea mai ridicată sunt numite şefe de reţea.

12 .3. Constituirea garanţiilor bancare

Al doilea aspect care priveşte prevenirea riscului de credit vizează constituirea

garanţiilor ca o condiţie de bază în acordarea creditelor. Acest proces îmbracă diferite
forme:
- controlul de gaj;
- ipoteca înregistrată în conformitate cu legislaţia în vigoare;
- poliţa de asigurare a bunurilor cesionate în favoarea băncii etc.
Trebuie subliniat faptul că valoarea creditului acordat nu este acoperită integral de
garanţia bancară (primii despăgubiţi vor fi creditorii privilegiaţi: statul, fiscul).

35
 TEMA 13
MĂSURAREA RISCULUI DE CREDIT

Obiective:

întelegerea etapelor specifice acţiunilor de măsurare a riscului de credit;

însuşirea categoriilor de credite în funcţie de performanţa clienţilor;

deprinderea modalitatii de apreciere a capacitatii de a rambursa creditul in
cazul agentilor economici si persoanelor fizice;

întelegerea modului de constituire a provizioanelor de risc in functie de
categoria de incadrare a creditului.

Concepte cheie: măsurarea riscului de credit; credit standard; credit în observaţie;

credit substandard; credit indoielnic; credit pierdere; provizioane de risc.

13. 1. Etapele specifice acţiunilor de măsurare a riscului de credit

Măsurarea riscului de credit se realizează în două etape:

 stabilirea unei limite maxime a activelor cu risc faţă de fondurile proprii ale
băncii (max 8%);
 măsurarea riscurilor la care banca este expusă prin evaluare periodică de
credite:
- băncile sunt obligate să-şi clasifice portofoliul de credite şi să-şi
constituie provizioane de 2 ori pe an (iunie, decembrie);
- situaţia se raportează în termen de 30 de zile Direcţiei de
Autorizare şi Supraveghere Prudenţială a BNR.

13.2. Clasificarea creditelor în funcţie de performanţa clienţilor

În urma evaluării performanţelor financiare ale clienţilor, creditele vor fi incluse într-
una din următoarele categorii:

standard categoria "A "
- cuprinde clienţii a căror performanţe economice şi financiare sunt foarte
bune şi promit achitarea la scadenţă a dobânzii şi a ratelor.

36

în observaţie - categoria "B"
- performanţele financiare sunt bune, dar nu pot menţine acel nivel în
perspectivă mai îndelungată;

substandard - categoria "C"

- performanţele financiare sunt satisfăcătoare, dar au e evidentă tendinţă de
înrăutăţire;

îndoielnic - categoria "D"

- performanţa financiară este scăzută şi cu o evidentă ciclicitate la intervale
scurte de timp

pierdere - categoria "E"

- performanţele financiare arată pierderi şi există persective clare că nu
ppot fi plătite nici ratele, nici dobânzile.
Capacitatea agentului economic de a rambursa creditele la scadenţă va fi apreciată
ca:
 bună - în cazul în care ratele şi dobânzile sunt plătite la scadenţă cu o întârziere
de maximum 7 zile;
 slabă - ratele şi dobânzile sunt plătite cu o întârziere de până la 30 de zie;
 necorespunzătoare - ratele şi dobânzile sunt plătite cu o întârziere d epeste 30 de
zile.

Pentru persoanele fizice, clasificarea portofoliului de credite se face astfel:

 categoria A (foarte bun)
- clientul nu are rate şi dobânzi restante;
 categoria B (bun)
- clientul a înregistrat rate sau dobânzi restante pe o perioadă de până la
maximum 7 zile;
 categoria C (slab)
- o rată şi dobânzi restante până la 30 de zile;
 categoria D (foarte slab)
- clientul are două rate şi dobânzi aferente restante;

37
  categoria E (necorespunzător)
- clientul are peste două rate şi dobânzile aferente restante.

13.3. Constituirea provizioanelor în funcţie de categoria de credite

Categoria de Forma totală Garanţii Suma netă Coeficient de Nivelul

credite (1-2 ) previzionare provizioanelor (3 x
0 1 2 3 4 4)
Standard 0
In observaţie 0,05
Standard 0,2
Indoielnic 0.5
Pierdere 1
Total x

Sumele aferente provizioanelor de risc se includ în cheltuieli. Utilizarea şi deductibilitatea

fiscală a provizioanelor de risc este reglementată de BNR.

În urma celor două etape, banca poate să intervină în vederea diminuării riscului
prin:

 stabilirea plafoanelor de credite pe sectoare şi categorii de clienţi;

 nemaiacordând credite sectoarelor care aduc pierderi băncii.

Suma împrumuturilor neperformante sau pierdute trebuie să fie mai mică sau cel mult
egală cu limita stabilită în prima etapă, maximum 8% din fondurile proprii ale băncii.

38
 TEMA 14
GESTIUNEA RISCULUI DE CREDIT

Obiective:

înţelegerea structurii procesului de cercetare ştiinţifică;

însuşirea etapelor de cercetare specifice investigaţiei ştiinţifice manageriale;

cunoaşterea principalelor forme de difuzare a rezultatelor ştiinţifice;

deprinderea principiilor şi normelor etice în difuzarea rezultatelor ştiinţifice

Concepte cheie: gestiunea riscului de credit; program de monitorizare a creditului; proces de

revizuire a creditului bancar; operaţiunea de "salvare" a creditului

14.1. Caracteristici ale gestiunii riscului de credit

Gestiunea riscului de credit prezntă următoarele trăsături:

 constă în utilizarea unor tehnici prin care banca poate să diminueze pierderile
sau poate să salveze creditul;

 băncile monitorizează calitatea portofoliului de credite printr-o revizuire

periodică în funcţie de notarea internă creditului care a fost făcută cu ocazia
instrumentării dosarului de credit;

 monitorizarea permite detectarea în timp a creditelor ce putea deveni credite

problemă.

Programul de monitorizare a creditului se stabileşte diferenţiat în funcţie de categoria

de încadrare a creditului acordat. Aceste categorii sunt determinate de numărul de puncte
obţinute de creditul aflat în procesul de derulare, în felul următor:

Categoria creditului Nota Program de monitorizare

Credit standard 10 180 zile

Credit în observaţie 8 90 zile

39
 Credit substandard 5 60 zile
Credit îndoielnic 2 30 zile

14. 2. Revizuirea creditului bancar

Procesul de revizuire a creditului bancar urmăreşte următoarele aspecte:

Reducerea pierderilor;

Aplicarea uniformă a documentaţiei de creditare;

Verificarea politicii de credit, normele băncii şi reglementările bancare;

Informarea managementului băncii despre situaţia generală a

portofoliului de credite;

Monitorizarea ofiţerilor de credite care sunt răspunzători de evoluţia

nefavorabilă a creditelor, în cazul în care nu au luat nici o măsură;

Activitatea de revizuire se realizează sub coordonarea Comitetului de

Risc, care urmăreşte starea financiară, capacitatea de rambursare a creditului şi existenţa
garanţiilor.

Pentru un credit problemă, soluţia preferată este renegocierea planului de

acţiune cu clientul:

 un contract de împrumut prin care se stabileşte un nou program de

rambursare a creditului şi dobânzilor;

 se extinde autoritatea băncii prin participare la managementul firmei.

40
14.3. Operaţiunea de "salvare" a creditului bancar

In cazul în care se poate dovedi că nu a fost respectat obiectul creditului, banca

poate avea acces lega la resursele clientului înaintea altor creditori.
Operaţiunea de "salvare" a creditului poate consta în:
• Recuperarea unor creanţe de către bancă prin preluarea acestora de
către o altă întrepindere care finanţează cumpărarea creanţelor în cazul în care
imaginea şi piaţa debitorului prezintă interes;
• Vânzarea creanţelor de către bănci unui trust bancar care se ocupă cu
forfetarea creanţelor, transformându-le în bani în schimbul unui comision.

Recuperarea creanţelor este parţială, partea nerecuperată urmând a fi suportată

de bancă din provizioanele pe care şi le-a constituit.

41