Subiecte ECONOMIE MONETARA

1. Caracteristicile economiei naturale

Caracteristicile economiei naturale se concretizau în:

1. se ridica la rang de necesitate nevoile a doi indivizi (unul urmǎrea schimbul unei
mǎrfi pe care o poseda, celǎlalt accepta schimbul, oferind o marfǎ de alt gen).Dar,
problema care se ridica pentru cei doi parteneri implicaţi în procesul
schimbului a fost aceea a valorii, echivalente sau nu, a produselor schimbate.

2. se impunea stabilirea unei egalitǎţi, a unei echivalenţe dintre cele douǎ

mǎrfuri, lucru greu de stabilit având în vedere faptul cǎ cele douǎ bunuri care
se schimbau între ele erau reprezentate de diferite mǎrfuri, ca de exemplu:
animale, grâne, sare, lânǎ, pietre preţioase, scoici etc. Ulterior procesul schimbului
se complicǎ deoarece participǎ mai multe mǎrfuri şi fiecare dintre ele juca rolul de
echivalent.
2. Ce a apărut prima dată banul sau monedele ?
Aşadar, ce a fost prima datǎ? Banul sau moneda?

Existǎ douǎ teorii în acest sens:

1. noţiunea de bani este mai cuprinzǎtoare şi mai veche decât cea de monedǎ
întrucât cuprinde toate mijloacele de schimb (fenomen explicat mai sus).
Noţiunea de monedǎ este denumirea genericǎ datǎ pieselor metalice, care pe lângǎ
funcţia de instrument de schimb mai îndeplineşte şi funcţia de instrument de platǎ
şi se apreciazǎ cǎ provine de la Templul Zeiţei Junon Moneta, în care statul roman
instalase atelierul de batere a primelor semne monetare.

2. J.K.Galbraith afirma în lucrǎrile sale:”Banul are trei creatori: moneda,

tezaurul, care este la originea hârtiei-monedǎ şi bǎncile sub formele lor diferite”4.
Aceastǎ teorie este susţinutǎ şi de profesorul Victor Jinga care spunea în una din
lucrǎrile sale: “Pǎrinţii banului – adicǎ moneda, tezaurul şi banca – continuǎ sǎ
trǎiascǎ împreunǎ cu fiul lor, banul, devenit, cu timpul, denumire banalǎ, curentǎ a
monedei; pentru cǎ moneda este ban şi banul este monedǎ”.

1
 3. Diferența dintre bani și monede
Din cele prezentate mai sus rezultǎ cǎ între cele douǎ noţiuni existǎ câteva
diferenţe:
- noţiunea de bani este mai veche decât noţiunea de monedǎ;
- banii sunt o marfǎ, un bun economic, rezultat al unor legi obiective;
- moneda presupune existenţa autoritǎţii emitente şi care funcţioneazǎ într-un cadru
legal bine precizat;
- banii şi trecerea lor la forme proprii, precise (monede) a cunoscut un îndelungat
proces, astfel încât, moneda apare efectiv în viaţa omenirii în momentul în care
primeşte o formǎ proprie şi a evoluat odatǎ cu progresul social şi economic al
societǎţii.

4. Funcțiile banilor

1.Banii – instrument unic al tranzacţiilor (intermediar al schimburilor,

mijloc de schimb)

2.Banii – etalon al valorii

3.Banii – rezervă a valorii (mijloc de tezaurizare)

4. Banii – unitate de cont

5.Banii – standard al plăţilor amânate

5. Caracteristicile monedei
În perioada monedei metalice şi a metalelor preţioase, principalele
caracteristici ale acestora le-au consacrat în rolul de metal monetar, astfel:
- deteriorarea era nesemnificativă
- nu erau inflamabile
- erau impermeabile şi rezistente la orice factori distructivi
- puteau fi topite şi returnate într-un număr mai mare şi în altă dimensiune
- prezentau şi avantajul unei valori intrinseci sporite (cazul etalonului
monetar aur).

2
 1. Portabilitatea, divizibilitatea şi recunoaşterea cu uşurinţă reprezintă cele
mai importante caracteristici ale monedei metalice.

2. Acceptabilitatea reprezintă o caracteristică a monedei, indiferent de forma

acesteia şi de perioada de timp în care a circulat.

3. Acceptabilitatea este baza lichidităţii. Lichiditatea este cea care face ca

deţinătorul de monedă să o utilizeze imediat, pentru procurarea de bunuri, fără
a suporta costuri de transformare.

4. Stabilitatea
Pentru ca utilizarea monedei să fie satisfăcătoare, este necesar ca aceasta să fie
caracterizată prin stabilitate.

5. Atributele legale ale monedei reprezintă caracteristicile stabilite prin lege şi

se referă la:
a) legalitatea monedei. Scopul declarării legalităţii monedei este acela de a
creşte acceptabilitatea acesteia.
b) etalonul monetar. În funcţie de materialul care a stat la baza definirii
monedei se disting etaloane monetare metaliste şi nemetaliste.
6. Primul sistem monetar al României
Primul sistem monetar al României (1867) adoptă etalonul bimetalist, în care
rolul de echivalent general îl îndeplineşte atât aurul, cât şi argintul. Unitatea
monetară fixată prin lege, este stabilită la 0,3226 gr argint.
7. Sistemele monetare naționale
Sistemul monetar este definit ca un anumit mod de organizare şi reglementare a
circulaţiei monetare dintr-o ţară, pe baza unor legi speciale ale statului
respectiv.
Apariţia sistemelor monetare poate fi plasată, conform aprecierilor istoricilor
monetari, atât în perioada antichităţii, cât şi a Evului mediu, însă toate sistemele
monetare respective s-au caracterizat prin:
 Fărâmiţarea, ca trăsătură esenţială, rezultă din descentralizarea baterii
monedei şi din lipsa de unitate a circulaţiei monetare (fiecare monetărie
situată în fiecare oraş al Greciei antice, de exemplu, bătea proprie monedă).

3
  Simplitatea sistemului monetar rezultă din numărul insuficient de
elementele ale acestuia (unitate monetară, paritatea respectivă, titlul
metalului pe care îl reprezintă).
 Deteriorarea monedei constă în uzura acesteia şi posibilităţile de falsificare
(prin reducerea conţinutului de metal preţios din care erau confecţionate
monedele).
8. Etalonul monetar aur
Etalonul monetar aur a constituit, totodată, o modalitate de a face faţă lipsei
unei monede internaţionale, aceasta fiind înlocuită prin marfă aur, adică printr-
o valoare certă nelegată de nici un stat, de nici o bancă centrală.
9. Etalonul monetar aur-devize
Statele care au adoptat etalonul aur-devize, ca bază a sistemelor monetare au
introdus în rezerva lor monetară, alături de aur, monede naţionale ale altor
ţări, îndeosebi ₤, $ şi franci francezi, acestea devenind valută de rezervă şi de
plată. Cursul monedelor naţionale faţă de această valută de rezervă se stabileşte pe
piaţă, pe baza cererii şi ofertei, oscilând în jurul parităţii aur, adică în jurul
raportului dintre valorile paritare, respectiv între cantităţile de aur prin care erau
definite monedele respective.
După anii 1973-1974, acest etalon aur-devize este abandonat, locul lui ca bază a
sistemelor monetare naţionale şi a celui internaţionale fiind luat de etalonul
putere de cumpărare.
10. Ce este paritatea monetară ?
Paritatea monetară reprezintă raportul valoric între două unităţi monetare.
Stabilirea raportului valoric, între două unităţi monetare, adică a parităţii
monetare, era posibilă numai în condiţiile în care fiecare din cele două monede
avea o valoare paritară.
11. Sistemul monetar bimetalist
Sistemul monetar bimetalist (aur şi argint)
a) Bimetalismul integral. Pentru menţinerea unui raport fix de schimb în
circulaţia monedelor din ambele metale, statul fixa prin lege un raport
de valoare de 1 la 1,55. Baterea monedelor din ambele era nelimitată,
monedele având o putere liberatorie egală. Prezenta avantajul că asigură o
cantitate suficientă de monedă pentru satisfacerea nevoilor pieţei.

4
b) Bimetalismul paralel. În acest caz, prin legea monetară se prevede că moneda
etalon putea fi confecţionată ca şi în prima variantă din ambele metale.
Deosebirea constă în faptul că monedele circulau independent, fiecare având
putere liberatorie nelimitată. Raportul de valoare nu era fixat prin lege, ci se
stabilea pe piaţă fără nici o intervenţie a autorităţii monetare.
c)Bimetalismul parţial. A reprezentat o derivată a bimetalismului integral,
caracterizându-se prin faptul că unul din metale (aurul) era cel din care era
bătută moneda-etalon în mod nelimitat. Argintul era folosit, atât la baterea
monedei-etalon pe baza raportului de valoare fixat prin lege, cât şi la baterea de
monedă secundară (divizionară), care se găsea în raport faţă de moneda etalon,
având o parte liberatorie limitată.
12. Sisteme monetare bazate pe etalonul aur
Sisteme monetare bazate pe etalonul aur
Utilizarea aurului în funcţiile monedei a fost posibilă prin adoptarea etalonului aur
drept bază a sistemelor monetare naţionale, conţinutul de aur al fiecărei unităţi
monetare stabilit prin lege precizând cantitatea de metal monetizat. Aurul, ca
instrument şi etalon monetar a stat vreme îndelungată la baza sistemelor
monetare, formele organizatorice ale acestei integrări în sistem evoluând în timp.
13. Sisteme bazate pe puterea de cumpărare
Sisteme monetare bazate pe etalonul puterea de cumpărare
În prezent aurul nu mai îndeplineşte funcţii monetare. Moneda emisă şi pusă
azi în circulaţie pe plan naţional şi internaţional are drept corespondent un
etalon format prin contribuţia bunurilor şi serviciilor create în cadrul fiecărei
economii naţionale.
Valoarea etalon cuprinsă în puterea de cumpărare este înmagazinată în
dimensiunile cantitativ-calitative ale valorilor de întrebuinţare corespunzătoare
puterii de cumpărare.
14. Cursul de schimb
Indiferent de forma convertibilităţii, internă sau externă, elementul esenţial al
acesteia îl constituie cursul de schimb. Regimul cursului de schimb conferă un
grad mai mare sau mai redus de credibilitate unui sistem monetar naţional.
Analiza cursurilor de schimb conduce la stabilirea distincţiei între 3 tipuri de
regim de curs valutar, astfel:

5
 ➢ cursul de schimb fixat se caracterizează prin aceea că se păstrează constant
faţă de o valută de rezervă (numită valută ancora). Nu trebuie confundat cu un
curs de schimb fix.
➢ cursul de schimb fix este menţinut o perioadă îndelungată de timp: poate fi
modificat doar în cazuri extreme;
➢ cursul de schimb flotant se caracterizează prin flexibilitate, în funcţie de
cererea şi oferta pentru valuta de rezervă.

15. Sistemul monetar internațional

Sistemul Monetar Internaţional poate fi definit ca un ansamblu de reguli,
instrumente, organisme şi pieţe referitoare la crearea, valorificarea şi circulaţia
monedelor internaţionale.
Sistemul monetar internaţional utilizează, în prezent, un etalon naţional şi unul
propriu, în ambele cazuri el fiind rezultatul activităţii economice din una sau mai
multe economii naţionale, fiind internaţionalizat în contextul unor factori
economici şi monetari interni şi externi economiilor în cauză.
16. Demonetizarea aurului
Prin definiţie, demonetizarea aurului constă în eliminarea metalului preţios
din funcţiile de echivalent general, de bani, şi utilizarea acestuia doar ca
marfă obişnuită: astfel aurul este înlăturat din funcţiile de mijloc de
tezaurizare şi ultim mijloc de lichidare a angajamentelor de plată în relaţiile
internaţionale.
17. Drepturile speciale de tragere
Definire D.S.T.: primul activ de rezervă, purtător de dobândă, creat prin decizie
internaţională; existenţa lui este legată de completarea activelor de rezervă
existente, şi este alocat de către FMI la Departamentul D.S.T.
18. Banca centrală europeană
Banca Centrală Europeană (BCE) înfiinţată cu începerea de la 1 ianuarie
1999 are rolul de a sprijini politicile economice ale Comunităţii Europene,
prin acţiuni în următoarele direcţii:

➢ implementează politica monetară a Comunităţii;

➢ deţine şi administrează rezervele oficiale ale statelor membre;
6
 ➢ promovează un sistem de plăţi eficient;
➢ contribuie la supraveghere prudenţială a instituţiilor de credit din ţările
membre;
 autorizează emiterea de bancnote în cadrul Uniunii Europene, astfel încât
numai bancnotele emise de BCE şi băncile centrale naţionale să aibă caracter
oficial.

19. Beneficiile aderării la uniunea monetară

BENEFICIILE aderării (sunt în principal de natură microeconomică):
➢ Piețele naționale din cadrul uniunii devin mai integrate din punct de vedere
economic o dată ce au adoptat o monedă comună. Scăderea costurilor de acoperire
împotriva riscului de curs de schimb și scăderea costurilor de tranzacționare în
general, antrenează o creștere a comerțului între statele uniunii.
➢ Prețurile de pe piețe diferite exprimate în aceeași monedă sunt mai ușor de
comparat, ceea ce generează o transparență sporită a piețelor. Se reduc costurile
necesare procesării anumitor informații (de exemplu, în contabilitate).
➢ Euro a fost creat pentru pentru juca un rol important ca monedă
internațională. Firmele europene beneficiază de avantajul de a putea impune ca
monedă a tranzacțiilor moneda națională, ceea ce elimină riscul de curs de schimb.
➢ În cazul în care uniunea monetară și‐a creat o reputație în menținerea unor rate
reduse ale inflației, țările care aderă vor beneficia, de asemenea, de rate reduse ale
inflației și de o credibilitate sporită oferită politicii monetare (sunt înregistrate
câștiguri reputaționale).
➢ Uniunea monetară asigură buna funcționare a unei uniuni economice. Deși cea
din urmă nu implică în mod necesar o uniune monetară, atunci când fiecare țară
membră își păstrează propria monedă, există presiuni în sensul deprecierii monedei
naționale, ceea ce nu facilitează cooperarea politică între țări.

20. Dezavantajele aderării la uniunea monetară

COSTURILE (dezavantajele) aderării la o uniune monetară (sunt în principal
macroeconomice):
➢ Principalul dezavantaj: țările care aderă la o uniune monetară pierd
autonomia politicii monetare și a politicii de curs de schimb. (Cursul de schimb
este fix, iar capitalurile sunt perfect liberalizate. În acest caz, politica monetară
este ineficientă).
➢ Constrângeri asupra politicii fiscale (deși în cadrul unei uniuni monetare
politica fiscală nu este centralizată, în sensul că nu există o instituție care
elaborează politica fiscală așa cum Banca Centrală Europeană stabilește politica
7
 monetară în cadrul zonei euro, există anumite restricții pentru decidenții de
politică fiscală (a se vedea criteriile de convergență dela Maastricht).
➢ Posibilitatea de creștere a șomajului datorită faptului că o țară nu mai poate
utiliza politica monetară pentru a stabiliza economia internă.
➢ Posibile agravări ale unor dezechilibre regionale (în cazul în care între țări nu
mai există bariere, capitalul și forța de muncă se vor îndrepta către cele mai
dezvoltate regiuni).
Teoria zonelor monetare optime urmărește să identifice mai exact raportul între
beneficiile și costurile asociate adoptării unei monede comune, cât și momentul
oportun de intrare într‐o uniune monetară.
21. Ce sunt euro-valutele ?

„eurovalute”= sunt monede disponibile si tranzacţionate în afara ţării

lor de origine.

22. Convertibilitatea internă

Această convertibilitate se realizează prin mărfurile şi serviciile care
garantează masa de semne băneşti aflate în circuit intern, dar şi în circuit
extern:
unde:
Mmi= masa monetară din circuitul intern;
Mme= masa monetară de semne naţionale ce circulă pe plan extern;
Vc= viteza de circulaţie a semnelor băneşti într-un an;
P.I.B. = produsul intern brut anual al ţării respective.
Dacă condiţia convertibilităţii interne este asigurată, atunci se pune problema
respectării cerinţelor convertibilităţii externe.
23. Convertibilitatea externă
Statutul Fondului Monetar Internaţional defineşte conţinutul convertibilităţii
internaţionale în sens larg şi în sens restrâns:
- în sens larg, convertibilitatea înseamnă desfiinţarea restricţiilor şi discriminărilor
în domeniul plăţilor şi transferurilor internaţionale;
- în sens restrâns, convertibilitatea internaţională înseamnă obligaţia băncii
centrale de a cumpăra propria monedă deţinută de o bancă centrală străină, la
cererea acesteia, cu condiţia ca suma respectivă să provină din tranzacţii curente de
dată recentă sau să fie necesară băncii centrale străine pentru plăţi curente.

8
 24. Moneda internațională
Moneda internaţională este acea monedă care poate circula în afara graniţelor
statului emitent, servind ca mijloc de plată şi de rezervă pe piaţa internaţională.

25. Avalizarea
Avalizarea – în situaţia în care trăgătorul nu este sigur de solvabilitatea trasului, se
poate apela la o garanţie (denumită „aval” sau „pentru garanţie”), urmate de semnătura
avalistului şi data. Avalistul este, de obicei, o bancă ce se obligă să facă plata dacă
trasul nu va achita suma respectivă la scadenţă, această operaţiune evidenţiind rolul
cambiei de instrument de garantare a plăţii, întărit prin posibilitatea avalizării.
Avalul reprezintă angajamentul necondiţionat prin care un terţ sau un semnatar
al cambiei (avalist), altul decât trăgătorul sau acceptantul, devine garant pentru
obligaţiile unui co-obligant faţă de o cambie (avalizat).

26. Andosarea
Andosarea – transmiterea cambiei prin gir sau andosare se face printr-o dispoziţie
scrisă pe cambie de către beneficiarul acesteia, către tras, care urmează să plătească
suma arătată în titlu, la ordinul persoanei care o indică, la locul şi data menţionată
în cambie. Andosarea are loc atunci când beneficiarul (girantul), la rândul său este
debitor faţă de o altă persoană (girator), cu aceeaşi sumă.

27. Definiția cecului

Cecul este un înscris prin care o persoană (trăgător, emitent) dă ordin unei bănci
(tras) să plătească o sumă de bani unei terţe persoane (beneficiarul), document
plătibil în toate cazurile la vedere.
Pentru emiterea cecurilor, titularii acestora trebuie să dispună de conturi cu
acoperire pe bază de depozit bancar sau pe bază de credit de o valoare cel puţin
egală cu valoarea cecului tras.

28. Modalități de transmitere a cecului

Transmiterea cecului
Posibilităţile de transmitere ale unui cec sunt:

9
- simpla remitere – cazul cecului la purtător care în momentul emiterii, nu indică
expres beneficiarul sau poartă menţiunea „la purtător”. Acest cec, va fi plătit fie
persoanei desemnate ca beneficiar, fie deţinătorul cecului.
- cesiunea de creanţă ordinară – atunci când cecul este emis pe numele unei
anumite persoane şi conţine menţiunea „nu la ordin”; în acest caz numai persoana
nominalizată poate să-l încaseze.
- girarea – operaţiuni prin care se transmit, odată cu remiterea, şi toate drepturile
rezultate din cec. Ea este o menţiune specială făcută pe verso – cecului în favoarea
oricui, inclusiv în favoarea trăgătorului. Noul beneficiar poate, la rândul său, să
gireze cecul.
29. Plata cercului cu termenele aferente
Cecul este plătibil numai la vedere (la prezentare).
Termenele de prezentare la plată a cecurilor emise şi plătibile în România sunt:

a) pentru cecul emis si plătibil în Romania:

15 zile, în celelalte cazuri şi se calculează începând cu ziua următoare datei
emiterii cecului. Cecul emis şi plătibil în România trebuie, sub sancţiunea pierderii
dreptului de regres împotriva giranţilor şi garanţilor, să fie prezentat la plată în
termen de 15 zile.

b) pentru cecul emis într-o ţară europeană şi plătibil în Romania - 30 zile

c) pentru cecul emis într-o ţară neeuropeană şi plătibil în Romania - 70 zile

Prezentarea cecului după expirarea termenului legal are ca efect pierderea dreptului
legal de acţiune (regres) împotriva giranţilor anteriori în cazul în care cecul nu ar fi
plătit.

Toate persoanele care în orice calitatea s-au obligat prin cec (trăgător, giranţi), sunt
responsabili solidari în ceea ce priveşte plata cecului respectiv, cu toate că
obligaţiile au fost asumate în momente diferite.

30. Tipuri de cercuri

Cecul la purtător: care dă dreptul posesorului să încaseze suma, în momentul
prezentării;
Cecul nominal: are drept caracteristică indicarea numelui beneficiarului;
10
Cecul barat – trăgătorul sau posesorul unui cec poate face o barare prin înscrierea
a două linii paralele, orizontale sau oblice pe faţa cecului; aceasta înseamnă că,
beneficiarul va trebui să recurgă la serviciile unei bănci pentru încasarea sumei
înscrise pe cec, încasarea în numerar direct de la banca trăgătorului nefiind
posibilă.
31. Definiția biletului la ordin
Biletul la ordin este un înscris prin care o persoană fizică sau juridică denumită
emitent se obligă să plătească o sumă de bani, la un anumit termen sau prezentare,
unei alte persoane denumită beneficiar.
Emitentul este importatorul (cumpărătorul, debitorul) iar beneficiarul este
exportatorul (vânzătorul, creditorul).
Biletul la ordin reprezintă un angajament de plată asumat prin formula „voi plăti”,
motiv pentru care nu se mai pune problema acceptării.

32. Definiția ordinul de plată

Acest document reprezintă dispoziţia dată de o persoană (ordonator) unei bănci de
a plăti o sumă determinată în favoarea unei alte persoane (beneficiar), în vederea
stingerii unei obligaţii băneşti provenind dintr-o relaţie directă existentă între
ordonator şi beneficiar.
Plata propriu-zisă se derulează pe o anumită filieră, prin conturi bancare în scopul
de a realiza transmiterea efectivă a banilor către beneficiar.
33. Operațiuni cu ordinul de plată
În vederea aducerii la îndeplinire a dispoziţie plătitorului exprimată prin emiterea
ordinului de plată, societăţile bancare participante în cadrul transferului-credit
respectiv, trebuie să efectueze în ordine următoarele operaţiuni:

1. recepţia – procedura de recunoaştere a primirii ordinului de plată;

2. autentificarea – procedura prin care se determină că ordinul de plată a fost emis

de persoana indicată ca emitent pe ordinul de plată;
3. acceptarea – procedura prin care se recunoaşte ca valabil un ordin de plată
recepţionat, sau refuzul – procedura utilizată în cazul în care societatea bancară
receptoare decide că nu este posibil să execute un ordin de plată dat de un emitent
sau că executarea ar determina costuri excesive ori întârzieri în finalizarea
transferului-credit;
11
4. executarea – procedeu de emitere a unui ordin de plată acceptat anterior.

34. Cardul de debit

Cardul de debit este cardul prin intermediul căruia utilizatorul dispune doar de
disponibilităţile băneşti proprii existente într-un cont deschis la emitent.

35. Cardul de credit

Cardul de credit este cardul prin intermediul căruia utilizatorul dispune de
disponibilităţile băneşti ale emitentului, oferite sub forma unei linii de credit, în
limita unui plafon stabilit în prealabil.

36. Ce este ROBOR?

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) reprezintă rata medie a dobânzii
pentru creditele în lei acordate pe piața interbancară și este stabilită de către
Banca Națională a României.
37. Ce este ROBID ?
ROBID (Romanian Interbank Bid Rate) este rata medie a dobânzii la depozite
atrase pe piața interbancară românească.
Ratele ROBID/ROBOR se calculeaza prin media aritmetică a dobânzilor afişate de
10 bănci comerciale, cu 15 minute înainte de ora 11.00.
38. Ce este IRCC ?
IRCC: indicele de referinţă trimestrial (indice de referință pentru creditele
acordate consumatorilor, abreviat IRCC) – indice de referință care se calculează ca
medie aritmetică a ratelor dobânzilor zilnice ale tranzacțiilor pe piața monetară
interbancară.
Indicele zilnic este calculat ca medie ponderată a ratelor dobânzilor la depozite cu
volumul tranzacțiilor de pe piața monetară interbancară, utilizând următoarea
formulă de calcul:

12
Unde:
r i - rata dobânzii aferente depozitului i tranzacționat pe piața monetară
interbancară
v i - valoarea depozitului i tranzacționat pe piața monetară interbancară
n - numărul total de depozite tranzacționate pe piața monetară interbancară
39. Ce este piața bancară ?
PIAŢA BANCARĂ se caracterizează prin tranzacţii cu active bancare (termen
contabil prin care se înţeleg drepturile de proprietate şi creanţele faţă de alţii, care
au valoare comercială sau de schimb) nenegociabile, rezultate din operaţiuni
bancare purtătoare de dobânzi, cu un grad ridicat de siguranţă. Această piaţă
absoarbe excedentul de active monetare ale celor care economisesc sub forma
depunerilor la vedere.
40. Ce este piața monetară ?
PIAŢA MONETARĂ. Pe piaţa monetară naţională se efectuează tranzacţii
monetare, în moneda naţională, între rezidenţii aceleiaşi ţări. Piaţa monetară este
piaţa pe care băncile se împrumută între ele, pe termen scurt. Apariţia acestei pieţe
se datorează surplusului de încasări pe care le au unele bănci şi surplusului de plăţi
pe care le au alte bănci.
41. Ecuația cantitativă a lui Fisher
Ecuaţia lui Fisher evidenţiază legătura între viteza de circulaţie şi cantitatea de
monedă.
M*V=P*T
unde:
M = cantitatea de monedă;
V = viteza de circulaţie;
P = preţurile; T = volumul tranzacţiilor.
42. Viteza de circulației a banilor

13
Definită iniţial ca numărul de plăţi la care participă moneda într-o perioadă dată,
viteza de circulaţie a monedei măsoară frecvenţa cu care o unitate monetară îşi
schimbă deţinătorul într-o anumită perioadă.
43. Puterea de cumpărare a banilor
Puterea de cumpărare a veniturilor în bani ale populaţiei se indentifică cu
puterea de cumpărare a monedei. Aceasta din urmă poate fi internă sau externă.
44. Ce este inflația?
Politica monetară are ca obiectiv prioritar menţinerea stabilităţii preţurilor,
stăpânirea inflaţiei, abordarea inflaţiei din perspectiva monetară constituind
componenta esenţială a concepţiilor actuale asupra inflaţiei ca fenomen generativ.

Se poate defini inflaţia ca o creştere cumulativă şi autoîntreţinută a nivelului

general al preţurilor în interiorul unei economii.

Uneori se defineşte inflaţia prin efectele sale: creşterea preţurilor. Creşterea

preţurilor este de fapt chiar una din formele de manitestare ale inflaţiei.

Conceptul modern asupra inflaţiei o defineşte ca un proces complex prin care

se afirmă multiple dezechilibre din economie, cu caracter general şi în
continuă evoluţie.

Deşi inflaţia este un dezechilibru sau mai precis o sumă de dezechilibre, creşterea
preţurilor rămâne o caracteristică esenţială care pune în evidenţă implicit
dimensiunile acestui proces. Creşterea generală a preţurilor are ca efect
diminuarea puterii de cumpărare. Sunt, de fapt, două laturi ale aceluiaşi
fenomen. Pe măsură ce preţurile cresc, puterea de cumpărare scade, în relaţie
directă.
45. Ce este masa monetară ?
Masa monetară sau masa bănească este reprezentată de totalitatea
instrumentelor monetare (băneşti) sau mijloacelor băneşti aflate în circulaţie, la
nivelul unei economii naţionale, într-o anumită perioadă de timp sau la un
moment dat.

46. Structura masei monetare

14
Structura masei monetare cuprinde următoarele elemente monetare, cunoscute în
literatura de specialitate sub denumirea de agregate monetare, ordonate, de regulă,
în funcţie de gradul lor de lichiditate, astfel:
▪ Agregatul M1 cuprinde:
➢ totalitatea numerarului aflat în circulaţie;

➢ disponibilităţile la vedere ale persoanelor juridice şi fizice;

➢ carduri bancare, cecuri de călătorie şi alte disponibilităţi la vedere, respectiv

toate instrumentele monetare sau activele din sistemul bancar, care îmbracă forma
sau pot fi considerate numerar;
▪ Agregatul M2 cuprinde:
➢ agregatul Ml;

➢ depozite la termen ale persoanelor fizice;

➢ depozitele la termen ale agenţilor economici;

➢ depozitele condiţionate ale agenţilor economici;

➢ certificatele de depozit,

➢ depozitele în valută la vedere şi la termen;

➢ depozitele condiţionate în valută.

▪ Agregatul M3 cuprinde:
➢ agregatul M2;

➢ bonuri de tezaur;

➢ certificatele de subscriere la împrumuturile de stat;

➢ alte fonduri instituţionale de pe piaţa monetară (disponibilităţile bugetului

consolidat al statului etc.);
➢ depunerile pe termen lung de mare valoare;

15
▪ Agregatul M4 cuprinde:
➢ agregatul M3;

➢ titluri de valoare emise de agenţi economici nonbancari (acţiuni, obligaţiuni

etc.);
➢ alte plasamente negociabile.

47. Ce sunt cvasibanii?

Cvasibanii reprezinta , în general:
➢ depozite în lei şi în valută, la termen şi la vedere, ale populaţiei şi agenţilor
economici,
➢ depozite condiţionate şi certificate de depozit ale agenţilor economici, precum şi

➢ depozitele din instituţiile financiare nebancare.

48. Care sunt factorii economici are influențează puterea de

cumpărare a banilor ?
Puterea de cumpărare a banilor este influenţată de o serie de factori economici
şi extraeconomici, dintre care cel mai important este starea economiei, reflectată,
de regu1ă, cu ajutorul macroindicatorului.
 Produsul Naţional Brut (PNB)
 Produsul Naţional Brut nominal (PNBn)
 Produsul Naţional Brut real (PNBr)

49. Dobânda reală

Rata reală a dobânzii în forma aproximativă reprezintă diferenţa dintre rata
nominală a dobânzii şi rata inflaţiei.

16
Dobânda reală exprimată ca diferenţă între dobânda nominală şi gradul de
eroziune a capitalului determinat de evoluţia procesului inflaţionist. Dobânda
reală este direct proporţională cu deprecierea monetară.

50. Reglarea masei monetare

Reglarea masei monetare la nivelul unei economii naţionale este realizată de
Banca Centrală (Banca de Emisiune) sau Banca Naţională a statului respectiv,
utilizându-se în acest sens două metode principale de ajustare (reglare), astfel:

▪ emisiunea sau retragerea de numerar, de Banca Centrală;

▪ crearea sau retragerea de băncile comerciale a cantităţilor de bani de cont
(monedă scripturală).

51. Masa monetară în România

În cazul României, analiza masei monetare este realizată prin utilizarea
următoarelor agregate:
▪ masa monetară în sensul larg (M2)
▪ masa monetară în sensul restrâns (M1) care cuprinde:
- numerar în afara sistemului bancar
- disponibilităţi la vedere

▪ cvasibani în structura cărora se include:

- economiile populaţiei
- depozitele în lei
- depozitele în valută

52. Cursul valutar - Cotare directă și indirectă

Cursul valutar, respectiv preţul unei monede naţionale sau internaţionale
exprimat într-o altâ monedă naţională, influenţat de factori interni şi internaţionali,
se poate determina (cota) prin două metode:
▪ cotare directă, atunci când preţul unei unităţi fixe de monedă străină (valută)
se exprimă în moneda naţională (ex: 1 dolar = 3,5 lei);
▪ cotare indirectă, atunci când preţul unei unităţi naţionale de monedă se
exprimă în valută străină (ex: 1 leu = 0,285 dolari).

17
 53. Operațiuni pe piața valutară
Operaţiunile pe piaţa valutară se grupează în trei categorii, respectiv:
▪ operaţiuni valutare la vedere (spot) sau operaţiuni curente, atunci când
tranzacţiile sunt finalizate într-un interval de timp, care nu depăşeşte 48 de ore
lucrătoare,
▪ operaţiuni valutare la termen, atunci când tranzacţiile se realizează la cursul
stabilit în momentul contractării, însă finalizarea operaţiunilor, respectiv livrarea
valutei şi plata, se realizează la un termen scadent viitor, mai mare de 48 de ore;
▪ operaţiuni complexe, de tipul swap, care presupun tranzacţionarea unor cantităţi
de monedă la o anumită dată, urmând ca după o perioadă de timp, părţile
contractante să restituie cantităţile de monedă care au constituit obiectul
schimbului.

54. Obiectivele principale ale politicii monetare

Obiectivele principale ale politicii monetare sunt următoarele:
I. Stabilitatea preţurilor
II. Rata înaltă a ocupării forţei de muncă
III. Creşterea economică
IV. Echilibrul balanţei de plăţi şi creşterea rezervelor mijloacelor de plată
internaţionale

55. Obiectivele intermediare ale politicii monetare

Obiectivele intermediare ale politicii monetare
I. Oferta de bani din economie
II. Creditul
III. Rata dobânzii (versus rata profitului)
IV. Cursul de schimb al monedei naţionale (inflaţia prin preţurile
importate+exporturile)
56. Instrumentele principale ale politicii monetare
Instrumentele principale ale politicii monetare sunt:
1. operaţiunile de piaţă monetară
2. facilităţile permanente acordate instituţiilor de credit
3. rezervele minime obligatorii (RMO)

18
1.Operaţiunile de piaţă monetară (open market) reprezintă cel mai important
instrument de politică monetară al BNR.

2.Facilităţile permanente oferite de BNR instituţiilor de credit au drept scop:

➢ absorbirea, respectiv, furnizarea de lichiditate pe termen foarte scurt (o zi);
➢ semnalizarea orientării generale a politicii monetare;
➢ stabilizarea ratelor dobânzilor pe termen scurt de pe piaţa monetară
interbancară, prin coridorul format de ratele dobânzilor aferente celor două
instrumente.

3.Rezervele minime obligatorii sunt reprezentate de disponibilităţi băneşti ale

instituţiilor de credit, în lei şi în valută, păstrate în conturi deschise la Banca
Naţională a României.

57. Strategii directe ale politicii monetare

Ţintirea inflaţiei
În ultimii ani s-a conturat o noua strategie de politica monetară menită să elimine
țintele intermediare de politica monetară: tintirea directa a inflatiei. Tintirea
directa a inflatiei este legata de Noua Zeelanda care, pentru prima data adoptat o
astfel de strategie incepand cu 1988.
58. Strategii indirecte ale politicii monetare
1. Ţintirea cursului valutar
Economia de piata presupune practicarea unui curs valutar flotant ce
presupune stabilirea lui pe baza raportului cerere-oferta, fie ca este vorba de
regimul de curs independent (caz în care mecanismele pietei sunt cele care
sunt singurele care influenteaza cursul de schimb), fie ca este vorba de
regimul de curs administrat (caz în care banca centrala intervine pe piata în
scopul influentarii cererii şi a ofertei de valuta).

2. Ţintirea agregatelor monetare

Întrucât banca centrală nu poate acţiona în mod direct asupra nivelului ratei
inflaţiei, după cum nici asupra nivelului activităţii economiei reale, prin aceste
ţinte intermediare se încearcă să se facă legătura, în definitiv, între acţiunea
exercitată prin intermediul instrumentelor de politică monetară în ceea ce
priveşte atingerea obiectivelor pe termen scurt ale politicii monetare – adică
obiectivele operaţionale, obiective ce pot fi atinse în mod direct de autoritatea
monetară – şi nivelul activităţii economiei reale şi inflaţie.

19
 59. Ce sunt banii discreționari ?
Banii discreţionari: pot exista atât în formă de bancnote cât şi în formă de monede
metalice. Sunt bani care au apărut odată cu centralizarea politicii monetare. Aceşti
bani nu au în spate o valoare a unui depozit de metal preţios.
60. Caracteristicile băncilor centrale

Băncile centrale prezintă anumite caracteristici:

➢ sunt, de regulă, bănci ale statului;
➢ au calitatea de bănci ale băncilor, calitate decurgând din faptul că toate
celelalte bănci din economie îşi păstrează resursele disponibile la banca centrală;
➢ băncile centrale sunt cele care organizează şi reglementează circulaţia
monetară a ţării respective (sunt cele care emit moneda şi cele care realizează
reglarea operativă a mişcării numerarului);
➢ băncile centrale promovează, în numele statului, diferite politici monetare şi
de credit.

În ansamblul sistemului bancar al economiei de piaţă băncile centrale sunt veriga

centrală şi realizează o serie de operaţii.

61. Operațiunile băncilor centrale

Operaţiunile pasive:
1. De constituire şi completare a capitalului propriu, au o pondere relativ mică
în ansamblul operaţiilor pasive. Completarea capitalului propriu se realizează prin
capitalizarea unei părţi din profit, iar constituirea, prin mijloace bugetare.
2. Operaţiuni de depuneri. La băncile centrale depun:
➢ băncile comerciale sub forma rezervei minime obligatorii;

➢ băncile centrale din alte ţări sunt deponente la bănci centrale mai mari, în
măsura în care îşi constituie mijloace de lucru, în vederea efectuării operaţiilor de
plăţi internaţionale sau urmăresc intervenţia pe piaţa valutara din anumite ţări;
➢ trezoreria publică, banca centrală realizând pentru stat primirea, păstrarea,
eliberarea mijloacelor bugetului de stat;

20
 3) Emisiunea de bancnote este operaţia principală a băncilor centrale. Ponderea
ei mare a determinat şi denumirea anterioară de bănci de emisiune. Emisiunea de
bancnote s-a realizat după mai multe sisteme.
Operaţiuni active

Volumul reescontului arată la nivelul băncilor centrale măsura în care aceste bănci
pun în circulaţie bani. Reescontul are o proporţie însemnată în cadrul operaţiilor
active.
În România această operaţie de reescont nu se întâlneşte, datorită nefolosirii
cambiei.
Refinanţarea de către B.N.R. este o operaţie de creditare pe termen scurt, de maxim
90 de zile.Principalele categorii de credite de refinanţare sunt:
➢ Creditul structural;

➢ Creditul de licitaţie;

➢ Creditul special;

➢ Creditul lombard (overdraft).

62. Banca națională a României - scurt istoric

Înfiinţarea Băncii Naţionale a României: Prin legea din 17/29 apr. 1880 a fost
înfiinţată Banca Naţională a României, cu un capital subscris în proporţie de o
treime de statul român şi două treimi de investitori particulari, având "dreptul
exclusiv de a emite bilete la purtător."
 A fost înființată în anul 1880, fiind a 16-a, în ordinea înființării, dintre cele
aproape 200 de bănci centrale din lume, înaintea celor din Japonia, Italia, Elveția
sau Statele Unite ale Americii.

63. Principalele atribuţii ale BNR.

Principalele atribuţii ale BNR sunt:
21
➢ elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb;

➢ autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit,

promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru
asigurarea stabilităţii financiare;
➢ emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul
României;
➢ stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;

➢ administrarea rezervelor internaţionale ale României.

64. Diferența dintre politica monetară și politica de credit

Atât politica monetară cât şi cea de credit constituie nucleul instituţiilor bancare şi,
în primul rând, al băncii centrale, subordonată intereselor promovate de stat. Între
politica monetară şi cea creditară există o strânsă legătură.

65. Ce este un sistem bancar ?

Sistemul bancar al economiei de piaţă reprezintă totalitatea băncilor care
funcţionează în economie într-o anumită perioadă. Aceste bănci sunt privite ca
fiind întreprinderi specializate în circulaţia capitalului de împrumut şi care au drept
mobil al activităţii obţinerea unui profit.
Este alcătuit din două subsisteme: sistemul băncii centrale şi sistemul băncilor de
credit.
66. Funcțiile sistemului bancar
Funcţiile sistemului bancar se împart în două mari grupe:
A. funcţii comune tuturor băncilor sau mai multor categorii de bănci şi
B. funcţii specifice anumitor bănci.

A. Prima grupă (funcţii comune tuturor băncilor) cuprinde:

1. Funcţia de mijlocitoare ale creditului în economie, în care sens băncile

organizează şi realizează procesul de formare a resurselor si procesul de

22
 îndrumare a acestor resurse pentru acoperirea anumitor nevoi de capital ale
economiei.

2. Funcţia de mijlocitoare ale plăţilor în economie, în care sens, băncile

organizează şi realizează mişcarea banilor, elaborează metodologia de
efectuare a plăţilor.

3. Funcţia privind colaborarea cu alte organisme bancare internaţionale. În

această funcţie, băncile dintr-o ţară pot acorda garanţii pentru creditele primite în
străinătate de către clienţii din ţară sau pot primi garanţii din străinătate pentru
creditele acordate anumitor clienţi. De asemenea, participă la diferite reuniuni
bancare internaţionale.

B. Cea de a doua grupă (funcţii specifice anumitor bănci) cuprinde:

1. Funcţia de emitere a unor titluri de credit. Este cazul băncii centrale din
fiecare ţară, care emite bancnote. În toate ţările emisiunea de bancnote este
garantată, în principal, de către stat, este parte a politicii monetare şi necesită
rezolvarea unor probleme complexe ce ţin de cuantumul său, fabricarea de
bancnote şi scoaterea lor pe piaţă.

2. Funcţia cambiară o îndeplineşte banca centrală dintr-o ţară, în care sens

realizează trei subfuncţii:
➢ asigură, singură sau în concurenţă cu băncile comerciale, schimbul valutar;
➢ gestionarea rezervelor de aur şi de devize ale ţării respective;
➢ vigilenţa asupra taxei de schimb a monedei naţionale în raport cu monedele
altor ţări, în care sens banca centrală menţine această taxă la un anumit nivel sau,
dimpotrivă, o lasă liberă.

3. Funcţia de bancă a statului şi administraţiei publice o îndeplineşte tot banca

centrală, în care sens ţine conturile statului, iar în ţările unde funcţionează
serviciile de trezorerie (care asigură plăţile şi încasările statului), băncile centrale
finanţează statul printr-un cont de creanţe asupra trezoreriei, fiind în acelaşi timp
un sfătuitor şi realizator al emisiunilor de bonuri de tezaur.

5. Funcţia disciplinară o realizează banca centrală (în anumite ţări), prin

exercitarea unui control asupra băncilor comerciale şi a altor instituţii de credit,
control care vizează siguranţa depozitelor şi evitarea unor situaţii de faliment al
băncilor.
23
6. Funcţia economică şi problemele indepedenţei băncii centrale, înţeleasă în
sensul legăturii băncii centrale cu economia, iar independenţa băncii centrale,
înţeleasă în sensul eliminării influenţelor oamenilor politici asupra ofertei de
monedă.

67. Caracteristicile băncilor comerciale

1. Dubla lor calitate: de acordare de împrumuturi, de regulă întreprinzătorilor şi de
colectarea de depozite de la persoane juridice şi fizice;
2. Băncile comerciale oferă clienţilor lor serviciul de gestiune a portofoliului lor de
titluri, în concurenţă cu intermediarii de la bursă;
3. Implicarea tot mai accentuată a băncilor comerciale pe piaţa monetară;
4. În ultimele decenii, ele tind spre universalizarea profilului de activitate.

68. Operațiunile băncilor comerciale - operațiuni pasive

1. Operaţii de constituire şi completare a capitalului propriu;

2. Operaţii de depunere:
a) la vedere;
b) pe termen;

3. Operaţii de împrumut de la bănci mai mari :

a) operaţii de reescont;
b) operaţii de împrumut pe gaj de cambii ;
c) operaţii de pensiune a cambiilor.

4. Alte operaţii pasive:

a) operaţii de dotare a băncilor mici de către cele mari;
b) operaţii de emitere a bonurilor de casă;
c) operaţii de emitere de obligaţiuni, pentru procurarea de resurse care să fie
investite în credite pe termen mediu şi lung.
69. Operațiunile băncilor comerciale - operațiuni active
l. Operaţii de credit:
a) cambiale

24
• de scont;
• de împrumut pe gaj de cambii ;
• de pensiune a cambiilor.

b) de împrumut pe gaj de mărfuri şi documente;

c) de împrumut pe gaj de acţiuni şi efecte publice;

d) operaţiuni reprezentând avansuri în cont curent;

e) creditul personal;

f) operaţiuni de împrumut pentru investiţii.

2. Operaţiuni comerciale

a) de cumpărare de aur şi devize;

b) operaţiuni cu mărfuri;
c) de cumpărare de acţiuni şi efecte publice;
d) operaţiuni de report.
70. Operațiunile băncilor comerciale - operațiuni de comision
1) operaţii de remitere de sume prin bănci;
2) operaţiuni de incasso;
3) operaţiuni de acreditiv;
4) operaţiuni de mandat.
71. Diferența dintre dobânda nominală și reală
Rata nominală a dobânzii poate avea valori doar pozitive, însă rata reală a
dobânzii poate avea atât valori pozitive, cât şi valori negative. Rata reală indică o
valoare negativă când nivelul ratei inflaţiei depăşeşte rata nominală a dobânzii.

25
26