MONEDA SI ROLUL SAU IN ECONOMIE

Moneda a aparut în urma dezvoltarii schimburilor si tranzacăiilor. Există mai multe

accepăiuni privind moneda:

 prima accepțiune consideră moneda orice marfă care are proprietatea de a

masura și reprezenta orice valoare

 alta accepțiune privește moneda ca pe o convenție socialî, artificialî, cu însușiri

subiective

 a treia accepțiune este una de mijloc între primele două. Moneda este atat o
marfă cît și creanță asupra emitentului.

Cel mai bine însa, moneda se poate defini prin funcțiile sale. Cele mai
importante funcții ale monedei sunt:

 funcția de mijloc de plată

 funcția de etalon al valorii

 funcția de unitate de cont

 funcția de standart al plaților amînate

 funcția de rezerva a valorii

Funcția de mijloc de plata (de tranzacîie sau de schimb)

Moneda este unicul instrument al tranzacțiilor într-o economie de schimb. Ea

reprezintă contrapartida dintre ofertă și cerere pe piata bunurilor și serviciilor. O
alternativă la schimbul intermediat de monedă o reprezinta trocul. Intr-o economie de
troc, un bun se schimbă direct cu un alt bun. Aceasta presupune ca fiecare dintre cei
doi parteneri de schimb să gaseasca bunul de care are nevoie la celalalt și să doreasca
să se lipsească de un bun propriu în contrapartidă.
Utilizarea tocului depinde de măsura în care acesta poate satisface următoarele cerințe
ale schimbului:

 cei doi parteneri de schimb să se întalnească în momentul în care fiecare dintre

ei să se poata lipsi de un bun dorit de celalalt

 să existe posibilitatea comparării bunurilor sau serviciilor schimbate

 sa existe posibilitatea divizarii bunurilor si serviciilor schimbate

In prezent trocul apare și este utilizat, în special, în urmatoarele situatii:

 în cazul unor momente de încertitudine (razboi, crize), cînd oamenii iși pierd
încrederea în moneda

 în condițiile în care prețurile sunt controlate, iar vanzătorul preferă sa schimbe

bunurile cu prețuri controlate cu altele cu prețuri libere

 în contractele inernationale, cînd statele schimbă bunuri pe alte bunuri în

cantitati mari

Cu cît un bun are o utilitate mai mare, cu atît el va fi mai usor acceptat la troc si chiar
poate tinde în a fi folosit ca monedă. Folosirea monedei înlătură toate neajunsurile
trocului și împarte schimbul în două operațiuni:

o o operatiune de vanzare (flux real pe flux monetar), ce permite obținerea

de monedă

o o operatiune de cumparare (flux monetar pe flux real), ce permite

obținerea mărfurilor dorite.

Apariția și dezvoltarea utilizarii monedei au fost inlesnite de diviziunea muncii, cînd

agentii economici nu mai erau nevoiti sa produca bunuri foarte căutate sau o gamă
larga de bunuri pentru a avea succes la schimb. Fiecare putea să vînda propriul
produs, opținand în schimb moneda necesară cumpărarii altor bunuri. Orice
cumparare a fost precedata de o vanzare care a adus moneda necesară.

Funcția de standard sau etalon al valorii

Îndeplinind această funcție, moneda are o dublă utilizare:

 permite masurarea bunurilor si serviciilor tranzactionate

 permite pe baza unui numitor comun, compararea unor bunuri si servicii

eterogene Fata de alte etaloane ce permit masurarea (secunda, kilogramul, etc),
moneda prezinta o anumită caracteristica: inconstantă - valoarea monedei se
poate modifica în timp. De asemenea, o altă caracteristică a monedei este data
de indispensabilitate a sa. Deținerea banilor este absolut necesară pentru
obținerea bunurilor.

Calitatea monedei de etalon al valorii , a devenit mai importantă și s-a manifestat mai
des odata cu diversificarea bunurilor și serviciilor oferite la schimb, cînd utilizarea
trocului a devenit aproape imposibilă. O conditie necesara pentru a asigura schimburi
echivalente pe piata este invariabilitatea monedei. In schimb puterea sa, de cumparare
poate fluctua. Funcția de etalon a monedei a fost inițial indeplinita de bunuri
obisnuite, apoi de metale pretioase si devizer. În prezent avem etalonul putere de
cumpărare.

Funcția de unitate de cont

Conform funcției de etalon al valorii, toate bunurile din economie pot fi evaluate din
punct de vedere monetar prin prețuri, ceea ce permite realizarea de analize economice
și de evidențe contabile. Îndeplinind funcția de unitate de cont, moneda permite
urmarirea evoluției în timp a valorii bunurilor și a activităților economice desfăsurate.
Îndeplinirea aceastei functii, nu reclamă existența fizica a monedei.
Functia de standard al platilor amanate

Moneda permite, de asemenea, cuantificarea datoriilor si creanțelor, ce implică

anumite plați sau încasari viitoare. Utilizînd moneda în astfel de scopuri, trebuie de
ținut cont de faptul ca valoarea sa se poate modifica în timp, ceea ce înseamnă o
deplasare fața de valorile stabilite astazi. Dacă moneda se devalorizează sunt
avantajați cei care s-au imprumutat sau au de facut plați (debitorii). În cazul creșterii
valorii monedei sunt favorizați creditorii.

Funcția de rezerva a valorii (mijloc de tezaurizare)

Spre deosebire de economia de troc, unde schimbul de bunuri este concomitent, în

economia care folosește moneda, schimbul se poate împartii în două tranzacții ce pot
avea loc la momente diferite: vînzarea si cumpararea. În acest caz, se consideră că: în
intervalul dintre cele doua momente moneda conservă valoare. Ea este o rezervă a
puterii de cumparare. În comparație cu alte active ce pot conserva valoare (depozite,
acțiuni, obligațiuni, bunuri).

 moneda prezinta anumite particularitați:

 lichiditate ridicată, imediată și ieftină

 randament zero

 valoare nominală constanta

Funcția monedei de rezervă a valorii se bazeazaă pe existenta a doua elemente:

 nesincronizarea dintre incasari și plati. Moneda e achizitionată la vanzare si va

iesi din patrimoniu în viitor, cand se vor face plați

 încertitudinea în viitor acționează în sensul acumulării și păstrării monedei

pentru situații neprevazute. In acest caz, un rol important îl au factorii
psihologici.
Teoretic orice bun poate constitui rezervă a puterii de cumparare și de multe ori, în
special pe termen lung, sunt bunuri care conservă mai bine puterea de cumpărare decît
moneda. Aceste bunuri însa, au o lichiditate mai redusă și implicî anumite costuri vis
a vis de aceasta. Putem afirma că :pe termen scurt moneda conserva cel mai bine si cu
riscuri minime puterea de cumparare.

Evoluția monedei

Inițial moneda îmbraca forma unor bunuri obișnuite (sare, ceai). Aceste bunuri, erau
cu atît mai mult utilizate ca monedă cu cît erau mai utile, durabile, divizibile si de
valoare ridicată. În acest moment în care aceasta moneda-marfă este achizitionată
pentru a fi folosită la schimb și nu pentru consum, se renunta la economia de troc.

Cu timpul se impun în calitate de monede o serie de metale comune (fier, cupru,

bronz) sau metale prețioase, care îndeplineau mai bine de cît alte bunuri cerințele
monetare. In Grecia, existau monede de argint in sec VII ien.

Datorita dezvoltarii producției și schimburilor, volumul bunurilor și serviciilor ce pot

fi tranzacționate crește într-un ritm mai ridicat decît al monedei metalice. Se crează un
dezechilibru între nevoile economiei și existentul monetar. în aceste condiții apare
moneda de hartie (bancnota) și moneda scripturală (de cont). Bancnotele au derivat
din efecte de comerț (trate), care, fară a avea o valoare intrinsecă, reprezenta
angajamentul emitentului de a plati. Banii de cont, au fost creați de către bancile
comerciale prin înscrierea în conturi a sumelor de bani ale clienților. Alte forme ,ale
monedei scripturale, sunt cecurile și viramentele aparute în a doua jumătate a
secolului trecut.

În prezent, moneda marfă cu valoare intrinsecă (din aur, argint) este eliminată,
ramînînd numai moneda semn ( fară valoare intrinsecă). O perioada scurtă a existat o
legatura între moneda semn și aur prin obligația emitenților de a avea în depozit o
anumită cantitate de aur pentru acoperirea monedelor emise.
O altă forma a monedei o reprezintă moneda electronica, aparută și dezvoltată prin
utilizarea pe scara tot mai mare a tehnicii computerizate. De asemenea, o speta de
monedei este si moneda supranaționala (DST, ecu, euro).

Clasificarea semnelor monetare

Semnele monetare se pot clasifica in funcție de mai multe criterii. Astfel avem:

a) dupa forma de existență:

 monedă materială(manuală) – se prezinta sub formă monedei metalice (din aur,

argint și in

 prezent monedă (divizionara) și monedei de hartie.

 moneda scripturala (de cont) – constituita pe baza depozitelor bancare ale

clienților băncilor

b) dupa emitent:

 moneda creată de agentii economici – a funcționat în timpul etalonului aur-

monedă, cînd agenții economici puteau prezenta la monetărie lingouri de aur
pentru a le transforma în moneda

 moneda creată de tezaur – în special moneda divizionară

 moneda creată de banci – bancnote emise de bancile centrale si moneda

scripturală emisa de bancile comerciale

c) după valoarea intrinseca:

 moneda cu valoare integrala – este monedă care conține o cantitate de metal

prețios egală cu valoarea sa

 moneda semn – sunt monede din hîrtie a caror valoare este stabilită
convențional iar circulatiiler se bazeaza pe increderea utilizatorilor
d) după convertibilitate:

 moneda convertibilă – pentru care emitentul își asumă obligația schimbului în

raport cu aurul(convertibilitate internă) sau in raport cu alte monede
(convertibilitate externă) 

 moneda neconvertibilă – circulă numai în cadrul granițelor naționale

e) după puterea liberatorie:

 moneda legală – cu circulație nelimitată (moneda natională)

 moneda fracționara – cu circulație limitată (moneda de argint sau moneda

divizionară)

 moneda facultativă – de multe ori monede străine

ORGANIZAREA MONETARĂ NAȚIONALĂ

Primele semne ale unei organizări monetare s-au f simțite înca din antichitate cînd au
avut loc încercari de reglementare a baterii monedelor. Odata cu dezvoltarea
economică și socială au apărut și instituții care să reglementeze, să organizeze și să
supravegheze moneda și relațiile monetare în cadrul unui sistem monetar național.
Sistemele monetare naționale au urmatoarele cinci elemente componente:

 metalul monetar – stabilește materialul din care sunt confecționate monedele

(aur, argint, ambele). Sistemele monetare bazate pe metale se numesc sisteme
metaliste.

 unitatea monetara

 baterea și circulașia monedei

 emisiunea și circulația bancnotelor -

 emisiunea și circulația monedei scripturale

Unitatea monetara

Caracterizarea unitații monetare se face în funcție de etalonul monetar adoptat pe baza

urmatoarelor elemente:

Valoarea paritară – se stabilește diferit în funcție de etalonul monetar existent.

Astfel, în cadrul etaloanelor aur-monedă, aur-lingou și aur-devize valoarea paritară
era definită, printr-o cantitate de aur, stabilită de autoritațile monetare. De exemplu,
leul era definit în 1929 prin 0,009 grame aur.

În cazul ultimului etalon, moneda naționala se putea defini si printr-o cantitate de

devize (dolari) și mai tîrziu printr-o cantitate de DST. La inceputul anilor ’70 o serie
de țari renunță la valorile paritare fixe în favoarea celor variabile sau ajustabile la
anumite perioade de timp. Nevoia de a defini o valoare paritară, era dată de
necesitatea existenței unor puncte de referință pentru urmarirea cursurilor fixe. După
anul 1973 datorită imposibilitații menținerii unor cursuri fixe se trece la cursuri
flotante, fapt ce determină abandonarea valorilor paritare, fixe sau variabile. În
prezent, monedele sunt definite prin puterea lor de cumparare.

Paritatea monetara – reprezintă raportul valoric între doua unitați monetare care au
definite valori paritare. În funcție de modul de definire al monedelor există mai multe
tipuri de paritați:

 paritate metalică (paritate aur) – se determină prin raportarea conținutului în

aur al celor doua monede

 paritate valutară – apare în cazul în care cele două monede raportate au valori
paritare definite în raport cu o valuta, de obicei dolar

 paritate DST – in acest caz monedele sunt definite în raport cu DST-ul.

Paritatea se obține prin raportarea celor doua cantitați de DST
Cursul de schimb – reprezinta prețul unei monede exprimat într-o alta monedă. În
general, au existat și s-au utilizat doua cursuri: cursul oficial si cursul de piața. Cursul
oficial este sinonim cu paritatea monetara. În prezent, se calculează curs oficial pe
baza paritatii puterii de cumparare. Cursul de piată este dat de raportul liber (mai mult
sau mai puțin) stabilit între cererea și ofertă de monedă.

Clasificarea sistemelor monetare

Putem clasifica un sistem monetar în functie de etalonul monetar utilizat. Astfel

Sistemul monetar bimetalist

Acest sistem a aparut in secolul XIX, încercand sa satisfacă mai bine nevoile de
monedă existente. Au existat trei variante ale acestui sistem caracterizate, în general
de urmatoarele elemente ale modalitașii de definire a raportului dintre cele doua
metale (aur si argint):

o cine stabilește acest raport (statul sau piața)

o cum este acest raport (fix sau variabil)

o care metal este mai important (aurul sau argintul)

a) bimetalismul integral – în cadrul acestui sistem statul definea prin lege raportul
dintre aur si argint. Acesta era fix și stabilit la 1:15,5. Monedele din ambele metale
aveau aceiași putere liberatorie. Prezența și dezavantajul în condițiile în care pe piața
aurul se aprecia fața de argint, exista tendința de a-l tezauriza și disparea din
circulație.

b) bimetalismul paralel – în cadrul acestui sistem raportul aur – argint se stabilea

liber pe piața, fară intervenția statului. Monedele din ambele metale aveau putere
liberatorie nelimitată.
c) bimetalismul parțial – a reprezentat o varianta a bimetalismului integral, preluand
de la acesta principalele trasaturi. Raportul dintre aur și argint era stabilit de stat. În
funcție de evoluția sa au existat trei perioade:

Sisteme monetare bazate pe etalonul aur

Sisteme monetare bazate pe etalonul aur-monedă – pîna la începutul primului Razboi

mondial a fost singura forma de existența a etalonului aur. Prezintă urmatoarele
caracteristici:

o aurul circula liber pe piața interna și internațională

o oricine putea să emita moneda la monetarie prin procesul de batere liberă

o bancnotele aveau o convertibilitate în aur liberă și nelimitată

Sisteme monetare bazate pe etalonul aur-lingou – au aparut și funcționat în perioada

interbelică, fiind o forma limitata a etalonului aur clasic. Monedele din aur sunt
retrase de pe piată, iar bancnotele sunt convertibile numai numai în lingouri de aur.

Sisteme monetare bazate pe etalonul aur-devize – acest etalon a aparut în urma

Conferinței Monetare din 1922 de la Geneva, iar în urma Conferintei Monetare de la
Bretton Woods, în 1944 a fost adoptat de noul SMI. În cadrul acestui sistem, contează
că rezerva monetară alaturi de aur și devizele care garantează emisiunea și buna
circulație a monedei. A funcționat pîna în 1971-1974.

Sistem monetar bazat pe etalonul putere de cumparare.

Acest sistem care funcționează în prezent, a rupt orice legatura între moneda și aur.
Astăzi, emisiunea de monedă are la bază totalitatea bunurilor și serviciilor create în
cadrul fiecarei economii.

Reglementarea emisiunii și punerii in circulatie a monedei

Monedele cu valoare integrală sunt monede din aur si argint a caror valoare este
data de cantitatea de metal prețios continuta. Emisiunea acestor monede s-a facut prin
procesul de batere liberă. Aceasta presupune dreptul oricarei persoane de a prezenta la
monetarie metal monetar în lingouri pentru a-l transforma în moneda.

Pe plan intern, prin acest mecanism se asigură reglarea circulației monetare.

Mecanismul funcționa relativ simplu. Astfel, aurul exista pe piață sub formă de
lingouri sau de monedă. Prețul aurului sub formă de monedă era fixat prin
mecanismul de batere, ce atribuia unei valori nominale a monedei o anumită cantitate
de aur (ex. 1USD = 1,5 grame aur). Prețul aurului pe piață se stabilea liber în funcție
de cerere și ofertă. Daca cererea de monedă inregistra o crestere, aceasta presupunea o
apreciere a aurului-moneda fața de aurul-lingou. În acest caz posesorii de lingouri
mergeau la monetarie pentru a transforma aurul în moneda, alimentînd astfel piața cu
lichiditați și scăzînd presiunea care se exercita asupra valorii monedei.

Pe plan extern, funționa un mecanism asemanător denumit “punctele aurului”.

În aceste condiții, în care aurul circula liber între țari, plătile externe dintre
agenții economici se puteau face fie prin devize, fie prin aur ținand cont de
conținutul în metal prețios al monedei de plata Datorita nevoilor crescînde de
monedă și costurilor ridicate de confecționare, statul monopolizează baterea monedei
și utilizează metale comune. Valoarea noilor monede nu este intrinsecă, data de
cantitatea de metal conținut, ci este o valoare nominală ce reprezentă o anumită
cantitate de metal prețios aflat în depozit. Prin diferența dintre valoarea nominala a
monedelor astfel emise și valoarea lor intrinsecă statul obținea un cîstig. Acest
mecanism este valabil și în prezent la moneda divizionara emisa de tezaur.

Apariția monedei de hîrtie a fost determinată de necesitatea de a ține pasul, din punct

de vedere monetar, cu volumul tot mai mare de mărfuri produse și tranzacționate.
Bancnota a aparut ca o variantă a efectelor de comerț utilizate deja. Pentru a se putea
impune pe piața și a castiga increderea utilizatorilor, moneda de hîrtie s-a sprijinit, la
început pe mecanismul convertibilității, care îi asigura la cerere un echivalent în aur.
Deci, deținătorii de bancnote puteau merge la banca pentru a cere în schimbul
acestora aur.

Cu timpul, cantitatea de aur din depozite ajunsese să acopere doar în mica masură
moneda de hîrtie din circulație, ceea ce va favoriza introducerea în cadrul rezervei
monetare și a devizelor. Dupa cel de-al doilea Razboi mondial convertibilitatea în aur
se va restrînge foarte mult. Ea va funcționa numai oficial, între autoritațile monetare
naționale și numai pentru dolari. In anii ’70 aurul se rupe definitiv de moneda,
devenind o marfa oarecare.

Moneda scripturala este constituita din depozitele bancilor comerciale, adica din

soldurile creditoare ale agentilor nebancari. Mobilizarea monedei scripturale se face
prin intermediul cecurilor si viramentelor. La baza emisiunii monedei scripturale se
afla multiplicatorul creditului. Exemplu.

Convertibilitatea monetara

Convertibilitatea a parcurs mai multe etape in evolutia sa. Daca la inceput ea era o
convertibilitate interna, facand legatura dintre moneda si aur, pe urma ea s-a
manifestat ca o convertibilitate externa, ce permite patrunderea unei monede pe piata
altei tari.

Convertibilitatea in conditiile etalonului aur – a fost legata de emisiunea

bancnotelor care au inlocuit aurul. Banca emitenta era obligata sa schimbe, la cererea
detinatorilor, bancnotele cu aur. In acest caz convertibilitatea prezenta urmatoarele
trasaturi :

 era libera si nelimitata, efectuandu-se in baa unui stoc de aur ce acoperea in

proportie de 25-40%emisiunea
  era relativ automata

 permitea verificare in orice moment a bancii emitente privind

reprezentativitatea emisiunii sale

 mentine echilibrul dintre volumul de bancnote in circulatie si nevoia de moneda

a economiei

Cu timpul a devenit tot mai dificil sa se mentina aceasta forma a convertibilitatii, fiind
inlocuita cu o forma mai restrictiva bazata pe etalonul aur-lingouri.

Convertibilitatea in conditiile etalonului aur-devize – se bazeaza pe disparitia

liberei convertibilitati a bancnotelor in aur. Aceasta forma prezinta urmatorele
caracteristici :

 dispare legatura directa dintre bancnotele in circulatie si aur

 singura moneda convertibila in aur a fost dolarul american si numai pentru

relatiile dintre bancile centrale

 convertibilitatea consta in dreptul detinatorului de moneda de a solicita bancii

emitente moneda altei tari

 alaturi de convertibilitatea oficiala apare o convertibilitate de piata care depinde

numai de cerere si oferta si nu mai este incorsetata de mecanismul punctelor
aurului

Convertibilitatea actuala a monedelor nationale – se face in contextul trecerii de la

cursurile fixe la cursurile flotante si al disparitiei cursurilor oficiale. Astfel,
convertibilitatea reprezinta posibilitatea unei monede de a circula liber pe plan
international. Se caracterizeaza prin cateva trasaturi :

 are la baza puterea de cumparare cu care fiecare tara garanteaza emisiunea si

circulatia monedei sale nationale
  nu se manifesta liber ci este ingradita de restrictii create de fiecare stat

 pentru a avea o moneda convertibila o tara trebuie sa aibe o economie care sa-i
permita mentinerea unei puteri de cumparare relativ constante, o balanta de
plati curenta echilibrata si produse competitive pe plan extern

O convertibilitate prost gestionata prin interventii pe piata ale autoritatii monetare

poate afecta interesele unei tari in raporturile cu strainatatea. Astfel in conditiile unei
monede subevaluate, desi pe termen scurt poate avea o influenta favorabila asupra
cresterii exporturilor, pe termen mai lung efectele negative datorate unei scurgeri de
venit national spre exterior sunt majore. O supraevaluare a monedei nationale duce la
cresterea relativa a preturilor produselor nationale ce influenteaza negative
competitivitatea pe piete externe.