Sunteți pe pagina 1din 15

GESTIUNEA PORTOFOLIULUI DE VALORI

Portofoliul este un ansamblu de valori mobiliare de care dispune o persoana fizica sau
juridica, agent economic, la un moment dat, care este format din actiuni, obligatiuni, sau alte
titluri, achizitionate de la emitenti sau de pe piata secundara, in vederea obtinerii unor
rentabilitati viitoare
Plasarea capitalului in titluri de valori mobiliare este o investitie
financiara, contravaloarea acestora regasindu-se in activul bilantului la capitolul imobilizari
financiare si prin urmare, ca orice investitie se urmareste o renumerare optima a capitalului sub
forma dividendelor, dobanzilor, etc., dar si castig in capital, in eventualitatea cresterii cursului lor
la bursa.
Gestiunea portofoliului are in vedere in primul alegerea unei structuri eficiente a
titlurilor, adica pentru acelasi grad de risc sa ofere o rata a rentabilitatii mai ridicata sau invers,
pentru acelasi randament sa prezinte un grad mai redus de risc. Gestiunea portofoliului
presupune compararea si selectarea titlurilor detinute in functie de randamentul si riscul lor, in
conditiile anticiparii pe cat posibil a mersului pietei financiare.
Portofoliul eficient este portofoliul care are un risc minim pentru o rentabilitate data sau
o rentabilitate maxima pentru un risc asumat.
Teoria portofoliului constituie o abordare complexa a deciziei de a investi, care ii
permite unui investitor sa clasifice, sa estimeze si sa controleze atat tipul, cat si marimea riscului
si a castigului estimat. Un element esential al teoriei portofoliului este faptul ca acesta cuantifica
relatia dintre risc si castig, precum si ipoteza potrivit careia investitorii trebuie compensati pentru
riscurile pe care si le asuma. Teoria portofoliului porneste de la analiza traditionala a valorilor
mobiliare, punand accentul pe modalitatea de determinare a portofoliului eficient (ce valori
mobiliare intra in acesta si in ce procente).
Pentru stabilirea unui portofoliu eficient este necesara parcurgerea urmatorilor 4 pasi:
Pasul 1. - Evaluarea valorilor mobiliare;
Pasul 2 - Alocarea activelor;
Pasul 3. - Optimizarea portofoliului;
Pasul 4. - Masurarea performantei.
Evaluarea valorilor mobiliare, este pasul prin care se descriu diferitele active din
punctul de vedere al castigului si riscului estimat;

Gestiunea portofoliului de valori mobiliare, ediia II-a,Victor Dragota,Editura Economica, 2009.

Alocarea activelor, este pasul prin care se determina modul in care activele vor f
repartizate intre diferitele clase de investitii;
Optimizarea portofoliului, este pasul prin care se conciliaza riscul si castigul in
vederea selectiei valorilor mobiliare incluse in portofoliu. Acest lucru se poate realiza in doua moduri,
in functie de obiectivul fxat. Astfel, daca se pleaca de la un anumit nivel al riscului, se va cauta acel
portofoliu care sa aduca cel mai mare castig, iar daca se preconizeaza a se obtine un anumit castig,
atunci se va cauta portofoliul de risc minim care sa permita obtinerea castigului dorit;
Masurarea performantei, este pasul prin care se determina performanta fecarei valori
mobiliare raportata la nivelul de risc corespunzator.

1.1. Principiile gestionarii unui portofoliu

Principiile care stau la baza administrarii corecte a unui portofoliu de valori


mobiliare se refera la:

securitatea capitalului, care reprezinta conservarea capitalului investit si mentinerea


puterii lui de cumparare;

rentabilitatea ridicata, cu pastrarea lichiditatii corespunzatoare (intre care exista


o relatie inversa);

fiscalitatea, care poate influenta puternic decizia de plasament a unui investitor prin
impunerea unui nivel mai scazut sau mai ridicat (capitalurile investite vor f orientate catre
titlurile cu o fscalitate mai mica).

Exista o multitudine de valori mobiliare in care un investitor isi poate plasa capitalul
disponibil la un moment dat; actiuni comune, actiuni preferentiale, obligatiuni guvernamentale
(rente), obligatiuni municipale, valori mobiliare convertibile, optiuni la actiuni, contracte futures
valutare, contracte futures de marfuri, optiuni valutare, optiuni la index, obligatiuni
guvernamentale cu ipoteca, certificate de depozit bancare, titluri comerciale etc.
Fiecare tip de valoare mobiliara are asociat un anumit grad de risc, in functie de care
investitiile se pot clasifica in:

investitii sigure; numerar, fonduri pe piata monetara, certifcate de depozit, titluri de


tezaur, bunuri imobile etc.;

investitii de crestere: actiuni cu capitalizare scazuta si actiuni de crestere, optiuni,


obligatiuni clasate ca nonbancare, participatiuni cu spor de capital, fonduri de
contracte cu marfuri etc.;

investitii speculative: actiuni speculative si optiuni, instrumente de credit de clasa


scazuta, metale pretioase, contracte la termen pentru bursa de marfuri, participatiuni
speculative etc.

Roman, M. (2003). Statistica fnanciar bancar i bursier, Editura ASE, Bucureti.

1.2. Tipuri de portofolii

Cea mai simpla metoda de clasificare a portofoliilor este gruparea lor in raport cu tipul
instrumentelor financiare care le compun.
3

Din acest punct de vedere se disting urmatoarele categorii de portofolii:

portofolii de actiuni;

portofolii de obligatiuni;

portofolii compuse din instrumente specifce pietelor monetare si valutare;

portofolii echilibrate.

Dupa cum sugereaza si denumirea, in prima categorie se regasesc portofolii compuse


exclusiv din actiuni. La randul lor, prin raportare la strategiile lor de administrare si la modul de
selectare a actiunilor care le compun, portofoliile de actiuni sunt si ele de mai multe tipuri:
o

crestere agresiva - in acest caz find urmarita aprecierea maxima a capitalului;

companii mici - se urmaresc investitiile in companii cu capitalizari bursiere de mici


dimensiuni, dar cu potential de crestere ridicat ;

crestere - sunt urmarite investitii in companii mari, care prezinta o crestere constanta si
continua, superioara valorilor medii;

crestere si venit - sunt urmarite investitii in companii mari, consolidate;

capital - venit - investitiile se concentreaza asupra actiunilor care prezinta un randament


ridicat al

dividendelor.

Portofoliile de actiuni mai pot fi constituite si in functie de anumite criterii de


specializare sectoriale sau regionale (asa-numitele portofolii specializate).
Alte portofolii sunt constituite pentru a modela cat mai exact un anumit index bursier,
oferind in aceste conditii rentabilitatea similare cu cele oferite de evolutia indexului bursier.
In incercarea de diversificare a riscurilor si de exploatare a oportunitatilor investitionale
prezente in diverse regiuni ale lumii, unele portofolii de actiuni pot include actiuni ale unor
emitenti din mai multe tari sau regiuni geografice diferite.
In cazul portofoliilor de obligatiuni, clasificarea acestora poate fi realizata in functie de
tipul instrumentelor de credit care le compun:

obligatiuni guvernamentale sau ale administratiei locale

www.academia.edu

obligatiuni societare

obligatiuni ipotecare

obligatiuni scutite de impozite

obligatiuni internationale

euroobligatiuni

obligatiuni convertibile in actiuni

Portofoliile de piata monetara sau valutara pot fi si ele clasificate in raport cu tipul
instrumentelor care le compun:

certifcate de trezorerie

depozite bancare in moneda nationala sau devize externe

certifcate de depozit bancare

instrumente derivate de tipul contractelor la termen sau optiunilor pe devize externe

alte instrumente specifce pietei monetare

O categorie importanta de portofolii sunt cele echilibrate, portofolii care sunt


compuse dintr-o mare varietate de active financiare de tipul actiunilor, obligatiunilor, si
instrumentelor de piata monetara, in incercarea de a disipa intr-o cat mai mare masura riscurile
investitionale si de a obtine un nivel cat mai ridicat de rentabilitate, nivel corelat permanent cu
evolutiile inregistrate pe pietele financiare .

1.3. Rolul managerului de portofoliu

In contextul actual extrem de dinamic al evolutiilor inregistrate pe pietele financiare ale


lumii si al diversificarii continue a instrumentelor financiare, gestiunea unui portofoliu de valori
mobiliare devine o misiune deosebit de complexa si solicitanta.
Aceasta misiune devine si mai dificila in conditiile in care plasamentele se efectueaza in
conditiile unei piete financiare emergente cum este cea din Romania in momentul de fata.
O problema deosebit de importanta este si selectarea societarilor de valori mobiliare si
chiar a brokerilor prin care se vor derula tranzactiile.
4

Anghelache, Gabriela, Obreja Carmen - Piete de capital si tranzactii bursiere, Editura ASE ,
Bucuresti, 2000.

In privinta activitatii operative, de o mare importanta este monitorizarea zilnica a


pozitiilor (valorilor mobiliare) detinute si verificarea rapoartelor de tranzactionare. O confruntare
periodica a propriilor evidente cu cele aflate in cadrul compartimentului contabil si cu cele
existente la societatea depozitara poate fi uneori deosebit de utila.
Initierea oricarei tranzactii trebuie sa fie neaparat precedata de verificarea incadrarii
acesteia in liniile directoare stabilite in administrarea fondului prin obiectivele si strategia
adoptata, precum si de verificarea respectarii restrictiilor impuse prin statutul (acordul de
administrare sau prospectul de emisiune) al fondului sau prin alte reglementari legal aplicabile,
in vigoare.
Gestiunea portofoliului este o stiinta dupa unii autori un mixt intre stiinta si arta - care
necesita o foarte buna cunoastere a comportamentului cotatiilor bursiere si a factorilor care le
influenteaza si o la fel de buna cunoastere a tehnicilor si metodelor de modelare matematica si
statistica de previziune si de optimizare .
Recomandarile pentru o gestiune eficienta raman riscante, ca urmare a imprevizibilului
activitatilor bursiere. Realizarea unei performante superioare mediei in gestiunea unui portofoliu
nu este imposibila, fiind insa o sarcina dificila si chiar foarte costisitoare (cheltuieli de studiu a
pietei bursiere, comisioane de tranzactionare, etc.).
Determinarea riscului investitional pe baza datelor statistice ofera intotdeauna o buna
estimare a volatilitatii viitoare a titlului sau portofoliului considerat, analistul financiar poate
ajusta aceasta volatilitate determinata statistic pe baza cunoasterii evenimentelor bursiere recente
si a anticiparilor sale privind evolutia pietei de capital.

Previziunile sunt foarte importante, ele trebuind sa ia in considerare tendintele


macroeconomice, tendintele indicelui general al pietei bursiere, ale ratei dobanzii, sau ale
inflatiei, acestea avand incidente directe asupra cotatiei fiecarei valori mobiliare. Analistul
financiar realizeaza previziuni ale reactiei cursurilor fiecarui titlu la diverse scenarii socioeconomice, previziuni de natura sa ghideze activitatea managerului de portofoliu pe o piata
marcata de cresterea deosebita a riscurilor bursiere.
Gestionarul portofoliului trebuie sa urmeze recomandarile analistului financiar in cadrul
restrictiilor determinate de marea dificultate a previziunii evolutiilor viitoare a cotatiilor.
Managerul de portofoliu trebuie sa fie o persoana competenta, cu experienta si
reputatie personala buna pe piata fondurilor si care sa fie remunerata corespunzator activitatii
depuse si calitatilor mentionate, folosindu-se diverse modalitati de stimulare a activitatii sale.
Pentru ca o societate de administrare sa gestioneze cu succes portofoliul de valori
mobiliare apartinand unui fond de investitii trebuie sa respecte urmatoarele directive
operationale:

determinarea obiectivelor de performanta a investitiilor prin stabilirea nivelurilor


generale de proftabilitate propuse si a obiectivelor pentru vanzari prin atragerea de noi
resurse fnanciare pentru investitii in vederea depasirii pietei cu un procentaj
predeterminat;
selectia directivelor de evaluare si comparare a indicilor pietei pe baza criteriilor de
comparare stabilite de consiliul de administratie si comisia interna pentru evaluarea
investitiilor;
selectia candidatilor pentru pozitiile manageriale de investitii, ei trebuind sa fe
membri ai unor organizatii profesionale, sa aiba experienta, educatie academica si
recomandari de la alti participanti din domeniu;
determinarea politicii de remunerare, prin stabilirea directivelor pentru sistemul de
bonifcatii.

1.4. Teoria moderna a portofoliului

Teoria moderna a portofoliului a fost elaborata in ideea determinarii unui model


rentabilitate - risc utilizat pentru evaluarea performantelor investitiilor financiare. Un accent
deosebit este plasat pe problematica determinarii riscului investitional.
5

Conceptul determinarii riscului nu este de data recenta. A fost utilizat incepand din anii
1940-1950 pentru analiza riscului investitional al companiilor, atat de catre analisti externi cat si
interni in raport cu compania.
Pe masura cresterii solicitarilor de finantare a firmelor pe pietele de capital si odata cu
sporirea gradului de reglementare a acestor piete sub aspectul cerintelor de diseminare a
informatiilor publice, companiile si-au dezvoltat sisteme de control al riscului operatiunilor
proprii precum si sisteme de analiza si explicitare a valorii de piata a actiunilor proprii.
Formele moderne de cuantificare a riscurilor isi au originea in lucrarea lui H.
MARKOWITZ din 1959 Portfolio Selection: Efficient Diversification of Investments. Tot
acestuia i se datoreaza si formalizarea si aplicarea teoriei riscului in sfera investitiilor in active
financiare.
Ulterior, datorita unor necesitati de ordin practic, legate de implementarea teoriei
diversificarii a lui MARKOWITZ, W. SHARPE in lucrarea sa din 1964 Capital assets prices A theory of market equilibrium under conditions of risk a extins sfera analizei si asupra activelor
financiare fara risc demonstrand ca exista o noua frontiera eficienta, diferita de cea demonstrata
anterior de MARKOWITZ si a elaborat modelul de evaluare a activelor financiare cunoscut sub
denumirea modelul CAPM (Capital Assets Pricing Model). Ulterior au fost aduse o serie de
5

Anghelache, Gabriela, Obreja Carmen - Piete de capital si tranzactii bursiere, Editura ASE ,
Bucuresti, 2000.

imbunatatiri modelului CAPM, cum ar fi cazul modelului CAPM multiperiodic (MERTON 1971) sau al modelului CAPM - consum (BRECEDEN - 1979).Datorita deficientelor
conceptuale si posibilitatilor limitate de modelare a pretului activelor financiare constatate in
cazul modelelor unifactoriale anterioare au fost dezvoltate si modele multifactoriale de analiza a
riscului (cum este cazul modelului APT prezentat de S. ROSS in 1976).
In prezent se incearca determinarea unei legaturi directe intre operatiunile companiilor si
valoarea de piata a actiunilor acestora prin intermediul teoriei moderne a portofoliului. Sunt
avute in vedere urmatoarele :

Nivelul investitiilor unei frme determina proftabilitatea viitoare a acesteia.

Investitorii intocmesc anumite scenarii asupra evolutiilor viitoare a volumului


vanzarilor si asupra costurilor operationale ale frmei.

Cu cat gradul de acuratete al acestor scenarii este mai ridicat cu atat este mai ridicata
probabilitatea ca acestea sa se realizeze efectiv (deci riscul investitional este mai
redus).

Proftabilitatea viitoare este determinanta valorii actuale a actiunilor frmei.

Interesul proprietarilor companiei este maximizarea valorii investitiei lor. Acest lucru
presupune existenta unui sistem de determinare permanenta a valorii acestei investitii.

Obiectivul managementului companiei este cresterea continua a valorii companiei, o


valoare ridicata a acestor actiuni insemnand si un interes sporit pentru acestea
(conform principiului cererii si ofertei: pretul creste atunci cand cererea depaseste
oferta).

Obiectivele centrale urmarite in cadrul teoriei moderne a portofoliului sunt:

definirea notiunii de risc si cuantificarea riscurilor asociate investitiilor in diferite


instrumente fnanciare;

determinarea celor mai bune variante rentabilitate - risc disponibile in


portofoliile realizabile de investitii si

determinarea si alegerea portofoliu optim.

Teoria cuantificarii riscurilor financiare, a analizei si controlului acestora, a evoluat


intr-un ritm deosebit de alert in ultimele decenii. Ea isi gaseste in prezent o sfera foarte extinsa
de aplicatii in domeniile diversificarii riscurilor investitionale, a (re)structurarii portofoliilor de
active financiare si a operatiilor de acoperire a riscului - hedgingului, fiind utilizata pe scara larga
de institutiile bancare, intermediarii de pe pietele financiare, organismele de plasament colectiv
si fondurile de pensii.
Aplicarea teoriei in practica presupune analiza parametrilor specifici (medii,
dispersii, covariante) ai unor serii cronologice reprezentate de rentabilitatile istorice ale
activelor financiare considerate, respectiv cele ale unor marimi agregate (indici bursieri
spre exemplu).
7

Dificultatea centrala a aplicarii teoriei consta in volumul mare al datelor care trebuie
prelucrate pentru a reduce pe cat posibil erorile sistematice de observare. in general, se considera
ca perioada de observatie trebuie sa aiba o lungime dubla fata de perioada de prognoza dorita,
numarul minim al observatiilor neputand fi mai mic de 200
In prezent exista o recunoastere
generala a faptului ca riscul este o marime multidimensionala, explicarea acestuia necesitand
analiza unui numar mai mare de factori de influenta, raportarea la portofoliul de piata nemaifiind
considerata un criteriu suficient de analiza. Se incearca actualmente o caracterizare
multifactoriala a rentabilitatilor si riscurilor, prin introducerea in cadrul teoriei riscului si a altor
caracteristici ale activelor financiare, cum ar fi:

capitalizarea bursiera a emitentilor titlurilor

lichiditatea activelor fnanciare

senzitivitatea in raport cu evolutiile ratei dobanzilor sau ale cursurilor valutare de


schimb

sectorul economic sau industrial in care si desfasoara activitatea emitentul

previziuni asupra stabilitatii veniturilor emitentului

efectul cunoscut sub denumirea de levier fnanciar

nivelul de efcienta al pietelor fnanciare (gradul de transparenta si de informare)

nivelul si dinamica unor indicatori bursieri cum sunt:

raportul pret/venit,

raportul valoare nominala/cotatie de piata,

efcienta dividendelor .

1.5. Portofolii de actiuni si gestionarea portofoliilor


de actiuni

Portofoliile de actiuni pot fi constituite in functie de anumite criterii de specializare


sectoriale sau regionale (asa-numitele portofolii specializate).
Alte portofolii sunt constituite pentru a modela cat mai exact un anumit index bursier,
oferind in aceste conditii rentabilitatea similare cu cele oferite de evolutia indexului bursier.

In incercarea de diversificare a riscurilor si de exploatare a oportunitatilor investitionale


prezente in diverse regiuni ale lumii, unele portofolii de actiuni includ actiuni ale unor emitenti
din mai multe tari sau regiuni geografice.
La randul lor, prin raportare la strategiile lor de administrare si la modul de selectare a
actiunilor care le compun, portofoliile de actiuni sunt si ele de mai multe tipuri:

crestere agresiva - in acest caz find urmarita aprecierea maxima a capitalului; deseori
sunt utilizate in acest caz strategiile speculative;

companii mici - se urmaresc investitiile in companii cu capitalizari bursiere reduse (de


mici dimensiuni) dar cu potential de crestere ridicat (companii din domeniul informaticii,
aeronauticii si altor tehnologii de varf in plina expansiune);

crestere - sunt urmarite investitii in companii mari, care prezinta o crestere constanta si
continua, superioara valorilor medii;

crestere si venit - sunt urmarite investitii in companii mari, consolidate, care ofera
simultan atat potential de crestere cat si venituri sub forma de dividende;

capital - venit - investitiile se concentreaza asupra actiunilor care prezinta un

dividendelor (firme din domeniul utilitatilor sau de tipul


societatilor financiar-bancare).
randament ridicat al

Gestionarea portofoliului de actiuni urmareste, in principal, rentabilitatea si


micsorarea riscului prin plasamente in actiuni, in functie de care agentul economic decide asupra
categoriilor de titluri pe care doreste sa le detina, a duratei plasamentelor si a sectoarelor in care
doreste sa investeasca.
Rentabilitatea unui portofoliu de actiuni este determinata ca o medie ponderata a
ratelor de randament asteptate de la titlurile care compun portofoliul. Riscul unui portofoliu de
actiuni se manifesta prin amplitudinea fluctuatiilor portofoliului.
Pentru diminuarea riscului se recurge la diversificarea portofoliului, la alcatuirea unui
portofoliu din actiuni cu diverse grade de risc sau la actiuni apartinand diverselor sectoare de
activitate, riscul poate sa scada, pana la un anumit nivel, pe masura diversificarii titlurilor dintrun portofoliu.
Pentru determinarea compozitiei optime portofoliilor eficiente se pot aplica mai
multe modele de optimizare, dupa criteriul rentabilitate-risc.

2.

Rentabilitatea valorilor mobiliare.

Achizitionare unui activ financiar de natura valorilor mobiliare reprezinta un act de investire
de capital, iar n esenta este de fapt vorba de un transfer de capital catre un antreprenor de la care
se asteapta o rentabilitate a investitiei facute corespunzatoare riscului asumat prin aceasta
investire de capital.
Teoria financiara moderna a formalizat un obiectiv complex al gestiunii valorilor mobiliare
si anume optimizarea corelatiei dintre rentabilitate si risc n plasarea capitalurilor financiare.
Aceasta abordare este imperios necesara n conditile volatilitatii (volatilitatea desemneaza
variatile cursului bursier find sinonima cu notiunea de sensibilitate) sporite ale valorilor
mobiliare, n raport cu variatia fenomenelor economice si financiare, ceea ce scoate n evidenta o
legatura directa ntre rentabilitate si riscul acestora.
Cu alte cuvinte, o rentabilitate mare este strict legata de un risc mai mare si invers.

Rentabilitatea unui activ financiar de natura actiunilor este determinata de doua


componente, respectiv dividendul si cresterea valorii de piata fata de momentul achizitiei
acestuia pe piata de capital.
Rentabilitatea actiunii = Suma dividendelor + pt - p0;
Rata rentabilitatii actiunii = Rentabilitatea actiunii / p0 x 100;

Sau

Rata rentabilitatii actiunii =

Unde:
pt, p0 reprezinta cursul actiunii n anul t, respectiv cursul actiunii la achizitionare

= randamentul global al dividendului;

Popescu Vergil - Sursa si tranzactii cu titluri fnanciare, Editura Asociatiei Cal Clubul Roman,
Bcuresti, 1993.

10

= randamentul cstigului de capital al unei actiuni.


Aceasta rentabilitate calculata mai sus vizeaza ntreaga perioada de detinere a valorii mobiliare.
Pentru comparabilitatea ei cu ratele de dobnda din econmomie este necesar anualizarea acesteia
astfel:

unde: ra(nom) = rata nominala anuala de rentabilitate a actiunii;


R = rata pe ntreaga perioada de detinere a actiunii.
Observatie:
Pe un orizont de timp de un an rentabilitate unei actiuni se prezinta sub urmatoarea forma:
Rentabilitatea actiunii (1) = d1 + p1 - p0;

Rata rentabilitatii actiunii (1) =

Rentabilitatea unui activ financiar de natura obligatiunii este determinata tot de doua
componente respectiv dobnda la obligatiune si cresterea valorii de piata fata de momentul
achizitiei acestuia pe piata de capital.
Rentabilitatea obligatiunii = suma dobnzilor primite la oblibatiune + po1 - po0;

Rata rentabilitatii oblibatiunii =

11

unde: po0 reprezinta pretul de piata (cursul bursier) al obligatiunii n momentul achizitiei,
iar po1 este pretul de piata n momentul vnzarii acestui titlu pe piata de capital.
Observatie: si n cazul obligatiunii rata anuala nominala de rentabilitate se calculeaza ca si n
cazul actiunilor.
p1, p0, po1, po0 sunt exprimate n termeni nominali.
Att pentru calculul rentabilitatii unei actiuni ct si pentru calculul rentabilitatii unei
oblibgatiuni n termeni reali presupune luarea n calcul a ratei infalatiei conform efectului Fiscer,
astfel:

;
unde: rreal = rata reala; ri = rata inflatiei.
n termerni investitionali, ceea ce intereseaza este rentabilitatea sperata notata:
E(r), cea asteptata din detinerea activului financiar respectiv.
Determinarea acesteia este o estimare a fluxurilor viitoare de venituri ce vor fi degajate de
societatea emitenta.
Cel mai adesea se apeleza la o extrapolare statistica a rentabilitatilor anterioare. Ca ipoteza
de lucru se va retine faptul ca n viitor tendinta se va pastra relativ n aceeasi parametri.
cea mai buna masurare a rentabilitatii viitoare este media rentabilitatilor nregistrate
anterior, astfel:

unde: r1, r2, r3,.,rn sunt rate de rentabilitate efectiv nregistrate anterior;
i = 1,2,3,.,n reprezinta luna, anul, semestrul, etc. n care s-au nregistrat aceste rate.
3.

Riscul valorilor mobiliare.

Este necesar sa amintim ca riscul unei investitii reprezinta probabilitatea aparitiei


abaterilor de rentabilitate fata de media asteptata ca urmare a variatiei anticipate si
neanticipate a fenomenelor economico-financiare care o determina.
7

Stancu, I. (2007). Finane. Piee fnanciare i gestiunea portofoliului, Editura Economic,


Bucureti.

12

Riscul poate fi definit astfel:

Sacrificiul unui avantaj imediat n schimbul unor avantaje viitoare;

Sacrificiul unui consum imedit n schimbul unor consumuri viitoare;

Pierderea unui avantaj cert si imediat prin achizitia unui activ real contra unui avantaj
considerat superior dar si cu un grad de incertitudine obtinut din investitia n valori
mobiliare;

Incertitudinea asupra valorii unui bun financiar ce se va nregistra la o data viitoare.

Pentru masurarea riscului se apeleza n teoria financiara la ipoteza de normalitate, care se


adevereste a fi, n cea mai mare parte realista.
Distributia abaterilor rentabilitatilor efectiv nregistrate fata de media lor (obsevatia se face
pe un esantion suficient de mare) este simetrica si urmareste legea normala de distributie.

Sub aceasta ipoteza cea mai reprezentativa masurare a riscului o reprezinta - DISPERSIA
- si ABATEREA MEDIE PTRATIC.
Dispersia ( ) reprezinta media patratelor abaterilor rentabilitatilor efectiv nregistrate
fata de rentabilitatea medie:

NOT: cnd se calculeaza dispersia pe baza unui esantion de rentabilitati efectiv nregistrate n
trecut, suma patratelor abaterilor se mparte la n-1, pentru a corecta ceea ce statisticienii numesc
pierderea unui grad de libertate.
Abaterea medie patratica (

) este radacina patrata a dispersiei:

;
Simetria abaterilor rentabilitatilor efectiv nregistrate anterior fata de media rentabilitatii
face ca probabilitatea nregistrarii de abateri pozitive sa fie egala cu cea a nregistrarilor
abaterilor negative (50%).
Dispersia este n fapt o masura a ansamblului abaterilor fata de medie.
n concluzie, dupa calculul rentabilitatii valorilor mobiliare efectiv nregistrate
anterior si a rentabilitatii medii precum si calculul dispersiei si a abaterilor medii patratice,
vom putea afirma ca valoare mobiliara va avea o rentabilitate sperata care va fi egala cu
media abaterea medie patratica.

13

3.1.
Modelul de piata al rentabilitatii si riscului valorilor
mobiliare.
8

Preocuparea cotidiana a investitorilor financiari si a gestionarilor de portofolii este de a


anticipa tendintele de crestere sau de scadere ale indicelui general al pietei bursiere.
De aceste tendinte este legata evolutia valorii de piata a fiecarui titlu financiar din
portofoliu.Ipoteza de lucru presupune ca atunci cnd indicele pietei este n crestere majoritatea
titlurilor au o evolutie crescatoare.
Aceasta relatie ntre rentabilitatea realizata de o valoare mobiliara si si rentabilitatea pietei de
capital masurata prin indicele geneal al pietei, este formalizata n cadrul conceptului de model al
pietei financiare.
Modelul de piata reprezinta relatia de tip linear ce poate exista la un moment dat ntre ratele
de rentabilitate constatate ntr-o anumita perioada de timp ale unei valori mobiliare si ratele de
rentabilitate realizate n aceasi perioada masurata prin indicele general al bursei.
Ideea centrala se bazeaza pe faptul ca fluctuatile de curs ale valorilor mobiliare sunt
influentate de modificarile indicelui general al bursei (n general) si n particular de conditile
specifice ale societatii emitente.

Influenta bursei risc sistematic


Este legat de variabilitatea urmatorilor indicatori economici:

PIB;

Inflatia;

Rata medie a dobnzi bancare;

Stancu, I. (2007). Finane. Piee fnanciare i gestiunea portofoliului, Editura Economic,


Bucureti.

14

Cursul valutar.

Influenta societatii emitente risc specific

Risc specific fiecarui titlu - modificari n comportamentul emitentului - ;

Risc specific ramurii industriale.

15