Capitolul 9

INVESTIŢIILE FINANCIARE ŞI PIAŢA DE CAPITAL

9.1. Activele financiare – suport al investiţiilor de portofoliu. Modalităţi de gestionare a portofoliilor de

titluri
9.2. Piaţa de capital - componentă a pieţei financiare. Funcţiile pieţei de capital
9.3. Plasamentele financiare în fondurile de investiţii
9.3.1. Fondurile de investiţii şi importanţa lor în cadrul mecanismului de finanţare a economiei prin
piaţa de capital
9.3.2. Evoluţia şi perspectivele de dezvoltare a pieţei fondurilor mutuale din România

Cuvinte-cheie: active financiare, active de capital, gestionare individuală, gestionare colectivă,

gestionare pe bază de mandat, piaţă primară, piaţă secundară, societăţi de investiţii, fonduri de
investiţii, fonduri mutuale.

Obiective urmărite
1. Înţelegerea rolului şi a importanţei pieţelor de capital ca mecanism de finanţare a economiilor
contemporane;
2. Cunoaşterea particularităţilor plasamentelor financiare în fondurile de investiţii;
3. Cunoaşterea naturii şi a evoluţiei fondurilor de investiţii din România

9.1. Activele financiare – suport al investiţiilor de portofoliu. Modalităţi de gestionare a

portofoliilor de titluri

Investiţiile financiare sunt plasamente de capital efectuate de investitori (persoane fizice sau juridice) în
afara sferei lor de afaceri şi în cadrul sistemelor investiţionale existente în economie, în titluri de valoare
negociate pe piaţa monetară sau cea financiară. Sursa de formare a capitalurilor ce pot fi plasate în aceste
titluri o reprezintă disponibilităţile băneşti temporar disponibile. Cumpărarea de active financiare,
materializate în înscrisuri sub forma hârtiilor de valoare sau a înregistrărilor în cont, are drept scop
fructificarea superioară a acestor capitaluri disponibile.

Activele financiare pot fi clasificate în:

- active financiare bancare;
- active financiare nebancare.
Activele financiare bancare sunt înscrisuri emise de bănci şi alte instituţii asimilate (depozite la
vedere sau la termen) şi conferă deţinătorilor lor venituri viitoare sub formă de dobânzi. Ele nu sunt
negociabile şi prezintă un grad de risc redus.
Activele financiare nebancare apar în urma operaţiunilor de plasament şi conferă deţinătorilor lor
venituri sub formă de dobânzi, dividende sau alte drepturi de natură pecuniară. Ele sunt negociabile pe
piaţa monetară sau financiară şi se caracterizează printr-un grad de risc ridicat.
Activele financiare nebancare pot fi clasificate, la rândul lor, în:
 - active de capital, care rezultă în urma unor plasamente pe termen lung (acţiuni, obligaţiuni etc.);
- active monetare, care rezultă în urma unor plasamente pe termen scurt (cecuri, cambii
comerciale, alte titluri pe termen scurt);
- active hibride (certificate de depozit etc.), care prezintă caracteristici bancare şi nebancare.
Activele de capital sunt întâlnite şi sub denumirea de valori mobiliare şi constituie componenta
principală a portofoliilor de investiţii financiare. Gama activelor financiare care fac parte din această
categorie este foarte diversificată. În România, cele mai utilizate active de capital sunt certificatele de
trezorerie emise de Ministerul Finanţelor Publice, acţiunile şi obligaţiunile emise de bănci, instituţiile
financiare şi societăţile comerciale şi obligaţiunile emise de administraţiile locale. Investiţiile financiare
conduc la formarea unor portofolii de titluri aflate în proprietatea investitorilor, care urmăresc gestionarea
eficientă a acestora.
Gestionarea eficientă a unui portofoliu de titluri presupune, în primul rând, alegerea unei structuri
optime a acestuia, care să asigure un randament cât mai ridicat, în condiţiile unui grad de risc dat sau
acelaşi randament, în condiţiile unui risc cât mai redus. Investitorii pot opta între mai multe modalităţi de
gestionare a portofoliului:
- gestionarea individuală, care presupune implicarea directă a investitorului în gestionarea
portofoliului deţinut de acesta. Această modalitate de gestionare a portofoliului este mai dificilă, deoarece
adoptarea celor mai bune decizii de cumpărare sau de vânzare a titlurilor presupune cunoştinţe de
specialitate şi un consum de timp ridicat în vederea urmăririi continue a evoluţiei cursurilor bursiere şi a
factorilor care pot influenţa evoluţia cursului acestora. Deciziile de plasament şi riscul aferent aparţin în
exclusivitate investitorului;
- gestionarea colectivă, care presupune plasarea resurselor băneşti ale investitorilor la o societate
specializată (ex: un fond de investiţii), care are ca obiectiv maximizarea valorii portofoliului astfel
constituit, în vederea satisfacerii în condiţii egale a intereselor tuturor investitorilor în acel fond. Deciziile
de plasament aparţin în exclusivitate administratorilor societăţii, iar riscul aparţine investitorului;
- gestionarea pe bază de mandat, care presupune încredinţarea portofoliului, în vederea
gestionării, unei instituţii financiare acreditate, specializate în astfel de operaţiuni. Mandatarul poate fi o
societate de bursă, o instituţie de credit sau o persoană fizică autorizată. Şi în acest caz decizia de
plasament aparţine în exclusivitate mandatarului, iar riscul aparţine investitorului.

9.2. Piaţa de capital - componentă a pieţei financiare. Funcţiile pieţei de capital

Piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin care se realizează transferul
fondurilor de la deţinătorii unui surplus de capital (investitorii) către cei care au nevoie de capital
(emitenţii de titluri), cu ajutorul unor instrumente specifice (valorile mobiliare) şi prin intermediul unor
operatori specifici (societăţile de servicii de investiţii financiare). Existenţa şi funcţionalitatea unei pieţe
de capital presupune deci întrunirea unui complex de împrejurări, şi anume:
- existenţa unui surplus de capital, provenit din economisire, deţinut de persoanele fizice şi juridice,
precum şi disponibilitatea acestora de a-l investi;
- existenţa unor agenţi care au nevoie de capital (statul, colectivităţile locale, firmele de stat,
societăţile comerciale private, băncile şi instituţiile financiare);
- existenţa unor instrumente financiare care constituie suportul vehiculării acestor capitaluri
(valorile mobiliare);
- existenţa unor operatori specifici care au rolul de a intermedia aceste fluxuri (societăţile de
servicii de investiţii financiare) sau de a presta servicii de natură financiară în acest scop (firme de
evaluare a titlurilor financiare, firme de consultanţă financiară, firme de control financiar, firme de
marketing financiar etc.).
 În teoria şi practica internaţională nu se face o delimitare netă între aria de cuprindere a pieţei de
capital şi cea a pieţei financiare1. S-au structurat în schimb două concepţii, cea anglo-saxonă şi cea
continental-europeană, identificată în principal cu cea franceză:
- în abordarea anglo-saxonă, piaţa financiară este formată din piaţa de capital şi piaţa monetară:
piaţa de capital este o componentă a pieţei financiare pe care se emit şi se negociază titlurile pe termen
lung, iar piaţa monetară este o componentă a pieţei financiare pe care se emit şi se negociază titlurile pe
termen scurt;
- în abordarea continental-europeană, piaţa de capital este formată din piaţa financiară (piaţa
titlurilor financiare pe termen lung) şi piaţa monetară (piaţa titlurilor financiare pe termen scurt).
În literatura de specialitate din România pot fi întâlnite ambele concepţii asupra pieţei financiare
sau nu se face nici o deosebire între cele două pieţe, dar în practică s-a optat pentru varianta anglo-saxonă
(de altfel, şi structura pieţei bursiere din România a fost creată tot după modelul american).
Atât piaţa monetară, cât şi piaţa de capital oferă oportunităţi de investiţii pentru deţinătorii de
capitaluri. Diferenţa dintre cele două pieţe (care nu sunt separate între ele, ci dimpotrivă, se află într-o
strânsă legătură, permiţând efectuare de arbitraje în funcţie de evoluţia ratei dobânzii de pe acestea)
constă în faptul că pe piaţa monetară se tranzacţionează active financiare pe termen scurt (depozite
bancare la vedere sau la termen, cambii, bilete la ordin, cecuri, certificate de depozit, certificate de
trezorerie sau bonuri de tezaur emise de stat pe termen scurt etc.), în timp ce pe piaţa de capital se
tranzacţionează active financiare pe termen lung. Ambele componente ale pieţei financiare sunt
structurate pe două pieţe, care au funcţii complementare, şi anume:
- piaţa primară, pe care se realizează emisiunea şi plasarea titlurilor noi, emise pe termen scurt
sau lung. Pe această piaţă se întâlneşte cererea cu oferta de capitaluri pe termen scurt sau lung: deţinătorii
de capitaluri (investitorii) îşi plasează capitalurile prin cumpărarea de active financiare, iar solicitatorii de
capitaluri emit titluri de credit pe care le cedează investitorilor în schimbul capitalurilor pe care le obţin.
Prin oportunităţile de investiţii financiare pe care le oferă deţinătorilor de capitaluri, piaţa primară
îndeplineşte funcţia de finanţare a economiei ;
- piaţa secundară, pe care se realizează tranzacţii cu activele financiare emise pe piaţa primară.
Existenţa pieţei secundare este indispensabilă pentru buna funcţionare a pieţei primare, deoarece asigură
lichiditatea şi mobilitatea plasamentelor şi creează posibilitatea evaluării lor continue. Pe piaţa secundară
se realizează în permanenţă operaţiuni de investiţii financiare (prin cumpărarea de titluri), cât şi operaţiuni
de dezinvestiţii financiare (prin vânzarea de titluri).
În timp ce piaţa primară funcţionează doar temporar (în perioada de cumpărare a titlurilor de către
investitori, respectiv de mobilizare a resurselor de către emitenţi), piaţa secundară are o existenţă
continuă, permiţând tranzacţionarea continuă a titlurilor emise pe piaţa primară. Deşi au funcţii specifice,
cele două segmente ale pieţei financiare se intercondiţionează: piaţa secundară asigură reuşita
operaţiunilor derulate pe piaţa primară, influenţând decizia de investiţii financiare a deţinătorilor de
capitaluri, iar aceasta din urmă creează premisele dezvoltării pieţei secundare. Piaţa de capital secundară
mai poartă denumirea de piaţă bursieră, reprezintă segmentul pe care se concentrează cererea şi oferta de
capitaluri şi se determină în mod obiectiv preţul activelor financiare.
Piaţa de capital (piaţa bursieră) îndeplineşte o serie de funcţii importante la nivel macroeconomic,
microeconomic şi în plan individual:

a) La nivel macroeconomic, principalele funcţii sunt:

- funcţia de finanţare a economiei. Piaţa bursieră stimulează funcţionarea pieţei primare,
favorizând agenţilor economici deficitari posibilitatea procurării de capitaluri necesare finanţării
investiţiilor şi este implicată puternic în procesul de transformare a economiilor băneşti în capital. La
rândul lor, investitorii în titluri îşi pot recupera rapid capitalurile investite în titluri financiare la un preţ
corect, cel al pieţei;

1
Spătaru, Liviu – Societăţile comerciale şi piaţa de capital, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 47.
 - bursa permite realizarea unor proiecte investiţionale de mare anvergură, a căror realizare nu ar
fi posibilă prin participarea unui grup restrâns de investitori. Ea favorizează astfel difuzarea titlurilor
financiare în masa investitorilor şi atragerea unui volum de capitaluri ridicat, devenind astfel o alternativă
mult mai avantajoasă de finanţare a unor investiţii de amploare, în comparaţie cu finanţarea prin creditul
bancar, care prezintă riscuri inflaţioniste;
- bursa permite o evaluare corectă, obiectivă a preţului activelor financiare, deci implicit a
valorii de piaţă a firmelor. Întreprinderile sunt evaluate astfel în mod continuu, pe baza capitalizării lor
bursiere, a cărei variaţie de la un moment la altul reflectă modificarea performanţelor acestora şi a
economiei în ansamblul său;
- bursa favorizează participarea acţionarilor semnificativi la conducerea societăţilor ai căror
coproprietari sunt. Implicarea acestora în conducerea societăţilor pe care le deţin asigură în acelaşi timp
participarea lor indirectă la dezvoltarea de ansamblu a economiei;
- bursa are un rol important în reorientarea şi restructurarea activităţilor economice. Ea
favorizează mecanismul de redistribuire descentralizată a capitalurilor din economie, după criteriul
performanţei. Favorizând dezvoltarea activităţilor viabile şi descurajând activităţile mai puţin
performante, bursa contribuie în mod direct la întărirea economiei;
- funcţia de barometru al economiei. Evoluţia pieţei bursiere, reflectată de indicele bursier,
reflectă evoluţia de ansamblu a economiei unei ţări şi permite anticiparea unor situaţii de criză sau de
„boom” economic.

b) La nivel microeconomic, principalele funcţii ale pieţei bursiere reflectă avantajele şi consecinţele
cotării la bursă a unei firme. Aceste funcţii sunt:
- funcţia de atragere a capitalurilor externe necesare dezvoltării. Spre deosebire de societăţile
necotate la bursă, cele înscrise la cota bursei beneficiază de avantajul procurării rapide de fonduri pe
termen lung prin emisiunea de acţiuni sau obligaţiuni;
- bursa facilitează creşterea sau scăderea notorietăţii firmelor cotate şi stimulează concurenţa.
Înscrierea la cota bursei asigură notorietate oricărei firme, o face mai credibilă faţă de partenerii săi
comerciali şi îi favorizează perspectivele de dezvoltare. În acelaşi timp, bursa sancţionează lipsa de
performanţă a acesteia prin diverse modalităţi: scăderea cursului bursier, retrogradarea de la o cotă
superioară la una inferioară sau chiar sistarea cotării titlurilor, pierderea controlului asupra firmei prin
preluarea pachetului majoritar de alţi investitori etc.

c) La nivel individual, principalele funcţii ale bursei sunt:

- funcţia de sporire a a lichidităţi patrimoniului investitorilor şi de evaluare exactă a averii
personale a acestora. Deţinătorii de portofolii de titluri îşi pot vinde rapid pe piaţă titlurile deţinute la un
preţ de piaţă determinat în condiţii bine stabilite, pe baza cererii şi a ofertei. Ei îşi pot evalua în
permanenţă şi la un preţ corect componenta financiară a patrimoniului pe care îl deţin;
- funcţia de protejare a investitorilor. Prin reglementările şi regulile de deontologie asumate,
bursa de valori conferă încredere participanţilor în ceea ce priveşte legalitatea şi siguranţa operaţiunilor
derulate pe piaţă;
- funcţia de protejare a economiilor contra inflaţiei. Majoritatea titlurilor negociate la bursă (în
special cele cu venit variabil) asigură deţinătorilor de economii posibilitatea protejării contra eroziunii
monetare a acestora datorate inflaţiei;
- funcţia de transfer al riscurilor. Riscurile de natură financiară specifice investiţiilor de
portofoliu (volatilitatea cursurilor, creşterea inflaţiei, variaţia ratei dobânzii sau a cursului de schimb) pot
fi acoperite prin transferarea lor altor investitori prin diferite operaţiuni (vînzări sau cumpărări în marjă)
sau prin folosirea unor titluri financiare derivate (contracte futures, contracte de opţiuni etc.)
9.3. Plasamentele financiare în fondurile de investiţii

9.3.1. Fondurile de investiţii şi importanţa lor în cadrul mecanismului de finanţare a economiei prin
piaţa de capital

Una dintre trăsăturile pieţelor bursiere contemporane o constituie fenomenul de polarizare a

participanţilor la activitatea bursieră, odată cu apariţia şi creşterea pe aceste pieţe a importanţei
investitorilor instituţionali. Acest fenomen se datorează mai multor cauze, cum ar fi creşterea riscurilor şi
a concurenţei, sporirea complexităţii şi a calităţii ofertei de servicii financiare, creşterea volumului de
capitaluri disponibile etc. Investitorii instituţionali sunt organizaţii colective care au drept obiect de
activitate mobilizarea de fonduri băneşti şi efectuarea de plasamente în valori mobiliare. Din categoria
investitorilor instituţionali fac parte:
- organismele de plasament colectiv în valori mobiliare, întâlnite cu sigla OPCVM, din care fac
parte fondurile şi societăţile de investiţii;
- societăţile de asigurări;
- fondurile sau casele de pensii;
- băncile de investiţii.
Organismele de plasament colectiv în valori mobiliare reprezintă o formă de investiţii colectivă
concretizată în societăţi sau fonduri de investiţii.
Societăţile de investiţii sunt organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, constituite ca
societăţi comerciale pe acţiuni, ale căror acţiuni fac obiectul unor emisiuni şi răscumpărări continue.
Fondurile de investiţii sunt organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, fără personalitate
juridică, constituite printr-un contract de societate civilă. Fondurile de investiţii pot fi închise sau
deschise, iar caracteristicile specifice ale acestora sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Tabel nr. 1. Caracteristicile fondurilor de investiţii

Caracteristici
Capitalizare
Emisiune de titluri
Titlurile oferite şi modul
de derulare a tranzacţiilor
cu acestea
Preţul de vânzare a Este determinat de cerere şi
titlurilor emise
Drepturile investitorilor
Fond închis
Limitată (există o singură
ofertă de titluri)
Se pot emite titluri ordinare,
preferenţiale sau de credit
Tranzacţiile se pot realiza pe
piaţa bursieră sau
extrabursieră. Titlurile nu pot
fi răscumpărate
ofertă
Dividende, drept de vot,
drept de preempţiune
Fond deschis
Nelimitată (există o ofertă
continuă de titluri)
Se pot emite doar titluri ordinare
şi este permisă împrumutarea lor
Titlurile sunt vândute sau
răscumpărate doar de fond
Preţul de vânzare şi cel de
răscumpărare sunt determinate pe
baza unei relaţii de calcul
prezentată în prospect
Dividende, drept de vot

Succesul rapid pe care l-au cunoscut aceste fonduri se datorează mai multor factori, printre care:
- fondurile de investiţii investesc, de regulă, pe termen lung şi se orientează cu precădere spre
firmele cu perspective certe de dezvoltare;
- fondurile de investiţii dispun de instrumente specifice de gestionare a portofoliilor şi de
specialişti în domeniu, iar activitatea lor este supravegheată de instituţii abilitate, în vederea respectării
unor reguli de prudenţialitate şi de deontologie profesională;
- investiţiile în fondurile de investiţii beneficiază, de regulă, de un tratament fiscal privilegiat;
- gestionarea colectivă prin fondurile de investiţii elimină dificultăţile gestionării individuale a
portofoliilor de titluri, care presupune cunoştinţe complexe şi un consum de timp ridicat;
 - sumele deţinute de investitori sunt uneori prohibitive, adică nu corespund cerinţelor de
diversificare a plasamentelor, în timp ce fondurile de investiţii, care dispun de fonduri importante, pot
realize această cerinţă.
Fondurile de investiţii s-au specializat în timp, în funcţie de sfera de activitate şi de gradul lor de
risc. Unele dintre acestea acţionează numai pe piaţa monetară, altele numai pe pieţele de capital, iar altele
pe ambele pieţe. Pe pieţele internaţionale de capital sunt întâlnite numeroase tipuri de fonduri, grupate
după criteriul riscului şi al rentabilităţii, cum ar fi:
- fondurile de dezvoltare maximă („maximum growth funds”), numite şi fonduri agresive, care
investesc în companii din ramurile de vârf ale industriei şi tehnologiei;
- fondurile de dezvoltare („growth funds”), care investesc pe termen lung în companii aflate în
creştere;
- fondurile de dezvoltare şi venit („growth and income funds”), care acordă atenţie atât creşterii
de capital, cât şi veniturilor viitoare obtenabile;
- fondurile care urmăresc obţinerea de venituri de capital („equity income funds”);
- fondurile balansate („balanced funds”), care îşi constituie portofolii mixte, formate din acţiuni
şi obligaţiuni;
- fondurile orientate spre companii mici („small company funds”);
- fondurile internaţionale („international funds”), care îşi internaţionalizează portofoliile în
vederea reducerii riscului global;
- fondurile mutuale de obligaţiuni („bond funds”), care investesc exclusiv în obligaţiuni;
- fondurile orientate spre piaţa creditului („money market funds”), care prezintă un grad ridicat de
lichiditate;
- fondurile garantate („guarantee funds”), care garantează recuperarea capitalului investit ş.a..

9.3.2. Evoluţia şi perspectivele de dezvoltare a pieţei fondurilor mutuale din România

Piaţa fondurilor mutuale din România a cunoscut în evoluţia sa două perioade distincte, şi anume:
a) perioada constituirii instituţiilor fundamentale ale pieţei de capital (anii 1993-2001);
b) perioada de consolidare instituţională şi de restructurare a pieţei de capital (perioada de după
2001);

a) Perioada constituirii instituţiilor fundamentale ale pieţei de capital (anii 1993-2001);

Reglementarea funcţionării fondurile deschise de investiţii în România a început în anul 19932,
într-un moment în care pe piaţa de capital românească nu exista o piaţă de capital secundară organizată3,
un organism care să supravegheze activitatea fondurilor şi a societăţilor de investiţii 4, iar gama valorilor
mobiliare era insuficient dezvoltată. Din această cauză, valoarea activului net al primele fonduri de
investiţii româneşti a fost constituită în principal din numerar, depozite bancare şi alte active lichide, cu o
scadenţă redusă. Opţiunile reduse de plasament ale fondurilor au avut drept consecinţă orientarea
disponibilităţilor atrase în depozite bancare, certificate de trezorerie sau în acordarea de credite agenţilor
economici sub forma unor aşa-zise „finanţări”, deşi actul normativ care reglementa activitatea fondurilor
prevedea în mod expres activele în care puteau să investească. Punerea în aplicare în anul 1996 a
Instrucţiunilor C.N.V.M. cu privire la calculul valorii activelor nete ale unui fond deschis de investiţii a
condus la declanşarea celei mai mari crize a acestor fonduri şi la prăbuşirea principalelor fonduri de

2
Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993 privind reglementarea constituirii şi funcţionării fondurilor deschise de
investiţii şi a societăţilor de investiţii ca instituţii de intermediere financiară.
3
Bursa de Valori Bucureşti a început să funcţioneze începând din toamna anului 1995.
4
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.) a fost înfiinţată în baza Legii nr 58/1994 privind valorile
mobiliare şi bursele de valori.
investiţii existente la acel moment (Fondul Mutual al Oamenilor de Afaceri, care deţinea peste 60% din
piaţa de capital din România, Fondul Român de Investiţii, Credit Fond şi Ardaf).
Această primă perioadă de evoluţie a pieţei fondurilor mutuale din România s-a caracterizat prin:
- scăderea lichidităţii plasamentelor fondurilor, din care cauză retragerile clienţilor au fost plătite
din încasările noilor veniţi;
- deturnarea circuitului resurselor atrase de fondurile de investiţii spre plasamente în depozite
bancare şi în certificate de trezorerie şi nu spre piaţa de capital;
- transformarea fondurilor de investiţii în intermediari între populaţie şi bănci;
- compromiterea încrederii investitorilor în piaţa de capital din România.

b) Perioada de consolidare instituţională şi de restructurare a pieţei de capital (perioada de după

2001);
Fondurile mutuale româneşti au reuşit să depăşească cu greu criza pe care au suferit-o în anul 1996.
Evoluţia pozitivă a performanţelor acestora de după anul 2001, marcată de creşterea valorii activului net,
a titlurilor emise şi a numărului de investitori s-a datorat mai multor factori, dintre care pot fi menţionaţi
următorii:
- apariţia unui nou cadru legislativ cu privire la organizarea şi funcţionarea fondurilor mutuale;
- creşterea numărului de societăţi atractive pe piaţa de capital şi măsurile luate în vederea
restructurării acesteia;
- creşterea numărului împrumuturilor corporatiste;
- ameliorarea cadrului economic din ultima perioadă;
Noul cadrul legislativ privind funcţionarea organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare5
redefineşte conceptul de investiţii de portofoliu6 şi aduce o serie de noutăţi în ceea ce priveşte prestarea
serviciilor de distribuţie, eliminarea restricţiei deţinerii de către investitori a maximum 5% din capitalul
acestor fonduri, detalierea prospectului de emisiune (care permite creşterea gradului de informare şi de
comunicare cu publicul investitor), creează posibilitatea realizării de investiţii şi în valori mobiliare cotate
pe o piaţă străină etc. Actualul cadru legislativ creează, de asemenea, condiţiile necesare asigurării
transparenţei şi administrării prudenţiale a fondurilor de investiţii, astfel încât să fie asigurate atât
protecţia investitorilor, cât şi stabilitatea, competitivitatea şi mai buna funcţionare a acestor instituţii.
Acest lucru este reflectat de faptul că în ultimii ani (mai ales după 2003), marea majoritate a fondurilor
mutuale româneşti a înregistrat creşteri ale activului net unitar superioare ratei inflaţiei, ratei devalorizării
monedei naţionale, dobânzilor bancare şi altor oportunităţi de plasament, demonstrând viabilitatea lor ca
instrument de plasament al economisirii.
Structura actuală a fondurilor de investiţii din România cuprinde trei tipuri de fonduri importante:
societăţile de investiţii financiare (SIF), fondurile străine cu capital de risc şi fondurile deschise de
investiţii (fonduri mutuale), acestea din urmă fiind împărţite în patru categorii – de acţiuni, de obligaţiuni,
diversificate şi monetare. La finele anului 2008 funcţionau în România 52 fondurile mutuale, din care 19
de acţiuni, 10 de obligaţiuni, 19 diversificate şi 4 monetare. Aceste fonduri sunt prezentate în tabelul de
mai jos:

5
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 26/2002 privind organismele de plasament colectiv, aprobată şi modificată
prin Legea nr. 513/2002 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare.
6
Prin investiţii de portofoliu se înţelege dobândirea de valori mobiliare în scopul obţinerii de beneficii din
dividende, din dobânzi sau din diferenţa favorabilă dintre preţul de cumpărare şi preţul de vânzare al valorilor
mobiliare, fără ca investitorii să urmărească implicarea directă în administrarea emitentului şi fără ca investiţia
totală să depăşească 10% din capitalul social al emitentului sau din valoarea de emisiune (O.U.G. nr. 26/2002).
 Tabel nr. 2. Lista fondurilor mutuale existente în România la finele anului 2008
Nr.
Fond Profil Societate de Administrare
crt.
1 ACTIVE ACȚIUNI SAI SWISS CAPITAL ASSET
DINAMIC MANAGEMENT
2 BCR EXPERT ACȚIUNI SAI BCR ASSET MANAGEMENT
3 BT INDEX ACȚIUNI SAI B.T. ASSET MANAGEMENT
4 BT MAXIM ACȚIUNI SAI B.T. ASSET MANAGEMENT
5 CARPATICA ACȚIUNI SAI CARPATICA ASSET MANAGEMENT
STOCK
6 INTERCAPITAL ACȚIUNI SAI CERTINVEST
7 INVESTICA ACȚIUNI SAI INVESTICA ASSET MANAGEMENT
ALTIUS
8 KD MAXIMUS ACȚIUNI SAI KD INVESTMENTS ROMANIA
9 NAPOCA ACȚIUNI SAI GLOBINVEST
10 OMNINVEST ACȚIUNI SAI SIRA
11 OPORTUNITATI ACȚIUNI SAI VANGUARD ASSET
NATIONALE MANAGEMENT
12 OTP AVANTISRO ACȚIUNI SAI OTP ASSET MANAGEMENT
13 PREMIO ACȚIUNI SAI PIONEER ASSET MANAGEMENT
14 PRIME SPEED ACȚIUNI SAI PRIME ASSET MANAGEMENT
CAPITAL
15 RAIFFEISEN ACȚIUNI SAI RAIFFEISEN ASSET MANAGEMENT
CONFORT
16 RAIFFEISEN ACȚIUNI SAI RAIFFEISEN ASSET MANAGEMENT
PROSPER
17 RAIFFEISEN ACȚIUNI SAI RAIFFEISEN ASSET MANAGEMENT
ROMANIA
ACȚIUNI
18 STAR NEXT ACȚIUNI SAI STAR ASSET MANAGEMENT
19 ZEPTER ACȚIUNI ACȚIUNI SAI ZEPTER
20 BCR CLASIC OBLIGATIUNI SAI BCR ASSET MANAGEMENT
21 BT OBLIGATIUNI OBLIGATIUNI SAI B.T. ASSET MANAGEMENT
22 FORTUNA GOLD OBLIGATIUNI SAI TARGET ASSET MANAGEMENT
23 STABILO OBLIGATIUNI SAI PIONEER ASSET MANAGEMENT
24 VANGUARD OBLIGATIUNI SAI VANGUARD ASSET
PROTECTOR MANAGEMENT
25 BCR OBLIGATIUNI SAI BCR ASSET MANAGEMENT
OBLIGATIUNI
26 EUROPA OBLIGATIUNI SAI PIONEER ASSET MANAGEMENT
OBLIGATIUNI
27 ORIZONT OBLIGATIUNI SAI CERTINVEST
28 TEZAUR OBLIGATIUNI SAI CERTINVEST
29 ZEPTER OBLIGATIUNI SAI ZEPTER
OBLIGATIUNI
30 BANCPOST DIVERSIFICATE SAI EFG EUROBANK MUTUAL FUNDS
ACTIVE MANAGEMENT ROMANIA
BALANCED
31 BCR EUROPA DIVERSIFICATE SAI BCR ASSET MANAGEMENT
AVANSAT
32 BCR EUROPA DIVERSIFICATE SAI BCR ASSET MANAGEMENT
MIXT
33 CAPITAL PLUS DIVERSIFICATE SAI CERTINVEST
34 CONCERTO DIVERSIFICATE SAI S.G. ASSET MANAGEMENT – B.R.D.
35 FORTUNA DIVERSIFICATE SAI TARGET ASSET MANAGEMENT
CLASSIC
36 K.D. OPTIMUS DIVERSIFICATE SAI K.D. INVESTMENTS ROMANIA
37 PRIME CAPITAL DIVERSIFICATE SAI PRIME ASSET MANAGEMENT
38 STAR FOCUS DIVERSIFICATE SAI STAR ASSET MANAGEMENT
39 ZEPTER MIXT DIVERSIFICATE SAI ZEPTER
 Nr.
Fond Profil Societate de Administrare
crt.
40 B.C.R. DINAMIC DIVERSIFICATE SAI BCR ASSET MANAGEMENT
41 B.C.R. EUROPA DIVERSIFICATE SAI BCR ASSET MANAGEMENT
CONSERVATOR
42 B.T. CLASIC DIVERSIFICATE SAI B.T. ASSET MANAGEMENT
43 CARPATICA DIVERSIFICATE SAI CARPATICA ASSET MANAGEMENT
GLOBAL
44 FCEX DIVERSIFICATE SAI SIRA
45 INTEGRO DIVERSIFICATE SAI PIONEER ASSET MANAGEMENT
46 OTP DIVERSIFICATE SAI OTP ASSET MANAGEMENT
BALANSISRO
47 RAIFFEISEN DIVERSIFICATE SAI RAIFFEISEN ASSET MANAGEMENT
BENEFIT
48 TRANSILVANIA DIVERSIFICATE SAI GLOBINVEST
49 BANCPOSTPLUS MONETARE SAI EFG EUROBANK MUTUAL FUNDS
MANAGEMENT ROMANIA
50 OTP COMODISRO MONETARE SAI OTP ASSET MANAGEMENT
51 BCR MONETAR MONETARE SAI BCR ASSET MANAGEMENT
52 SIMFONIA 1 MONETARE SAI S.G. ASSET MANAGEMENT – B.R.D.
Sursa: U.N.O.P.C., septembrie 2008

Fondurile mutuale au înregistrat performanţe foarte bune în ultimii ani datorită următorilor factori:
- schimbarea politicii de investiţii a administratorilor de fonduri, care a constat în transferarea
unei părţi din active din plasamente în certificate de trezorerie în depozite bancare, dar şi orientării
plasamentelor unor fonduri către obligaţiuni, depozite bancare şi obligaţiuni cotate;
- creşterea interesului participării pe piaţa fondurilor mutuale a societăţilor de administrare
bancară (activele administrate de bănci reprezintă în prezent peste 60% din piaţa fondurilor mutuale).
Cu toate că în ultimii ani a fost consemnată o creştere a performanţelor pieţei fondurilor mutuale
din România, se poate aprecia că aceasta rămâne încă la un nivel scăzut, dacă este privită în context
european. Se poate aprecia totuşi că această piaţă are perspective reale de dezvoltare, dacă ţinem seama
cel puţin de următoarele considerente:
- efectele pozitive ale aderării României la Uniunea Europeană (creşterea volumului investiţiilor
străine, creşterea performanţelor societăţilor comerciale, creşterea atractivităţii pieţei de capital româneşti,
creşterea veniturilor populaţiei ş.a.);
- reglementarea strictă, la nivelul cerinţelor europene, a activităţii fondurilor mutuale şi a băncilor
depozitare din România;
- diversificarea activităţii de intermediere financiară, odată cu apariţia fondurilor de pensii private,
ale căror resurse băneşti vor putea fi administrate, pe lângă societăţile de pensii şi societăţile de asigurare,
şi de organismele de plasament colectiv7;
- avantajele investirii în fondurile mutuale, în comparaţie cu alte forme de economisire:
- limita minimă de investire este foarte mică, de multe ori mai redusă în comparaţie cu limita
minimă necesară constituirii unui depozit bancar;
- plasamentele în fonduri se pot face succesiv, iar după fiecare depunere noul fond existent
beneficiază de performanţa de creştere a fondului, lucru care nu este posibil în cazul unui depozit bancar
la termen decât după expirarea termenului vechiului depozit;
- în cazul unui depozit bancar la termen, o retragere parţială aduce prejudicii deponentului
(pierderea dobânzii), în timp ce retragerea unei sume de la un fond de investiţii nu afectează creşterea
viitoare a restului sumei rămase în fond;

7
Guvernul României a aprobat deja legea care stabileşte principiile organizării, funcţionării şi supravegherii
prudenţiale a administratorilor de pensii facultative. Potrivit acestui act normativ, contribuabilii pot cotiza lunar cu
maximum 15% din venitul salarial brut lunar la un fond de pensii facultative.
 - investiţiile în fondurile mutuale asigură un echilibru optim între rentabilitate şi risc, deci ele se
pot adapta preferinţelor investitorilor.
Ţinând seama de toate aceste elemente, se poate aprecia că fenomenul gestiunii colective va lua
amploare în România în următorii ani, devenind o alternativă fezabilă de plasament al economiilor şi o
sursă importantă de procurare de fonduri necesare finanţării investiţiilor agenţilor economici.
 TESTE GRILĂ

1. În cazul investiţiilor financiare, investitorii pot opta între mai multe modalităţi de gestionare a
portofoliului, şi anume:
a) [ ] gestionare individuală;
b) [ ] gestionare pe bază de comision;
c) [ ] gestionare colectivă;
d) [ ] gestionare pe bază de mandat.

2. Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate:

a) [ ] societăţile de investiţii sunt organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, constituite ca
societăţi comerciale pe acţiuni, ale căror acţiuni fac obiectul unor emisiuni şi răscumpărări continue;
b) [ ] societăţile de investiţii sunt organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, fără personalitate
juridică, constituite printr-un contract de societate civilă;
c) [ ] fondurile de investiţii sunt organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, fără personalitate
juridică, constituite printr-un contract de societate civilă;
d) [ ] fondurile de investiţii sunt organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, constituite ca
societăţi comerciale pe acţiuni, ale căror acţiuni fac obiectul unor emisiuni şi răscumpărări continue.

3. Tranzacţiile cu titlurile emise de un fond închis de investiţii se pot realiza:

a) [ ] pe piaţa bursieră sau extrabursieră;
b) [ ] numai între investitori şi fond.

4. Preţul de vânzare a titlurilor emise de fondurile deschise de investiţii se determină:

a) [ ] pe baza unei relaţii de calcul prezentată în prospect;
b) [ ] prin confruntarea cererii cu oferta, pe piaţă.

5. În abordarea anglo-saxonă, piaţa financiară este formată din:

a) [ ] piaţa de capital;
b) [ ] piaţa valutară;
c) [ ] piaţa monetară.