Tema 4

PRIMUL SISTEM MONETAR

În sec. al VI-lea î. Hr., potrivit scrierilor lui Herodot, în Lidia, ţară din Asia Mică, regele Cresus (a.a. 560 – 547)
instituie primul sistem monetar naţional: stabileşte unităţile şi subunităţile monetare, fixează pentru fiecare
conţinutul de metale nobile,bate centralizat moneda, determină raportul dintre aur şi argint, decide asupra
regulilor de emitere şi circulaţie a banilor.

EFECTELE CONSTITUIRII SISTEMULUI MONETAR NAŢIONAL

centralizarea şi unificarea baterii monedelor;aprobarea unităţii naţionale unice;stabilirea unui raport de

valoare fixat între monedele de aur şi argint egal cu 1 : 13 1/3.

TRATAREA SISTEMULUI MONETAR CA PROCEDEU AL CIRCULAŢIEI MONETARE

Jucov E. F. afirmă: “Sistemul monetar este forma de organizare a circulaţiei monetare în ţară, consfinţită de
legislaţia naţională”;

Poleac G. B. scrie : ““modul circulaţiei monetare din ţară, consfinţit de legislaţia naţională reprezintă sitemul
monetar”;

Dardac Nicolae enunţă: ”Sistemul monetar este definit ca un anumit mod de organizare şi reglementare a
circulaţiei monetare dintr-o ţară, pe baza unor legi speciale ale statului respectiv”.;

Turliuc V. menţionează că „sistemele monetare reprezintă forme de organizare a baterii şi circulaţiei

monedei într-o ţară sau alta, organizare realizată prin normele dictate de stat, dar şi prin norme ce decurg
din cutume”;

(După cum se observă, sistemul monetar naţional este sesizat de autori ca o configuraţie sau procedeu al
circulaţiei monetare reglementat strict de legislaţie. Abordarea unilaterală a acestui fenomen complex nu
este în favoare dezvăluirii profunde a esenţei lui.)

TRATAREA SISTEMULUI MONETAR CA NORME ȘI INSTITUȚII

Kiriţescu Costin susţine că „Sistem bănesc. Termen generic pentru ansamblul normelor legale şi instituţiilor
care reglementează, organizează, respectiv supraveghează relaţiile băneşti dintr-un stat. Aceste norme şi
instituţii servesc la realizarea obiectivelor politicii economice, sociale, financiare şi de credit urmărite de
fiecare stat”.

Stoica Victor afirmă că sistemul monetar este „un anumit mod de organizare şi reglementare a circulaţiei
monetare dintr-o ţară, pe baza unor legi speciale ale statului respectiv.

SISTEMULUI MONETAR NAŢIONAL TREI ELEMENTE ITERCONEXIONATE

În formula noţiunii sistemului monetar naţional trebuie incluse toate elementele constituente ale acestuia:
instrumentarul monetar; cadrul reglementar; structura instituţională.

Sistemul monetar naţional reprezintă organizarea funcţională a instrumentelor de natură monetară în

temeiul reglementărilor juridice de către autoritatea monetară.

1.3. COMPOZIŢIA SISTEMULUI MONETAR

Sistemele monetare, în sensul larg al cuvântului, cuprind trei formative importante:
instrumentară,reglementară,instituţională

FORMATIVELE SISTEMULUI MONETAR:formativa instrumentara,structura institutionala ,cadrul reglementar

Unitatea monetară reprezintă elementul central al sistemului monetar şi serveşte etalon de măsurare a
valorii. În majoritatea ţărilor denumirile unităţii monetare naţionale sa-u format istoric.

Denumirile unităţilor monetare au surse diferite:denumirea metalul din care era confecţionată moneda -
aureus, serebrenik etc; denumirea unității de greutate a monedei – drahmă, lira sterlină, livră etc.; tradiţia
încetăţenită în vorbirea curentă - leu, leva, leka, ; denumirea monedei altei ţări - dolar este denumirea
monedei naționale în 18 țări; o convenţie - DST, EURO etc. sau altele.

Etalonul monetar reprezintă valoarea cuprinsă într-o unitate monetară sau materia adoptată ca bază a
sistemului monetar, prin care se defineşte unitatea monetară şi celelalte tipuri de monedă.

Masa monetară este termenul (și indicatorul) prin care se identifică suma totală a banilor, indiferent de
forma pe care o îmbracă, şi a altor active, care pot fi folosite în funcţie de bani. Masa monetară este atât
obiect al managementului monetar, cât şi instrument de gestiune macroeconomică. Însemnătate sporită
pentru funcționarea normală a sistemului monetar are componentă a masei monetare numite ”bani în
numerar”. Ea înglobează toate semnele monetare emise de autoritatea monetară în formă de bancnote,
bilete de tezaur, monedă divizionară de diferit nominal. Este important ca masa de bani efectivi să satisfacă
necesitățile circulației monetare atât ca cantitate, cât și ca structură.

Emisiunea monetară în prezent a devenit o preocupaţie complexă, care înglobează pe de o parte punerea în
circulaţie a numerarului, iar pe de altă parte – controlul asupra masei monetare (depozitele și creditele
bancare, instrumentele politicii monetare și pieței monetare), obiectivele fiind asigurarea funcţionării
normale a sistemului de plăţi în numerar şi fără numerar, stabilitatea puterii de cumpărare a monedei, şi
menţinerea cursului valutar adecvat.

Sistemul monetar are misiunea de a deservi funcţionarea normală a economiei, fapt care impune
asigurarea validităţii circulaţiei monetare. Aceasta se realizează printr-un complex de activităţi organizate şi
efectuate de autoritatea monetară publică în limitele competenţelor sale, și anume:- analiză, - prognozare, -
reglementare,- supraveghere.

MECANISMUL DE FORMARE A CURSULUI VALUTAR AL MONEDEI NAȚIONALE

În practica monetară există mai multe modalităţi de stabilire a cursului de schimb, cele mai reprezentative
fiind – fixarea cursului şi cotarea. Fixarea cursului valutar înseamnă stabilirea arbitrară de către autoritatea
monetară a raportului dintre moneda proprie și alte monede.Cotarea este acțiunea de stabilire a cursul unei
monede în raport cu alta la bursă. Se deosebesc două metode de cotare a valutelor: directă şi indirect.
Cotare directă, practicată în majoritatea ţărilor lumii, inclusiv în R. Moldova, reprezintă situaţia când
unitatea monetară străină rămâne constantă, iar unitatea monetară naţională variază. Spre exemplu:1 USD
= 12,45 MDL. Cotare indirectă indică câte unităţi monetare străine fac o unitate monetară naţională. Ea
este utilizată numai în câteva țări: Anglia, Australia, Irlanda, Noua Zeelandă. În același mod se stabilește și
cursul euro. Spre exemplu: 1EURO = 1,37 USD sau 1GBP = 1,61USD, etc. Cursul valutar stabilit în urma
cotării zilnice este numit flotant.

MECANISMUL DISCIPLINEI DE CASĂ

Funcționarea normală a sistemului monetar în condițiile actuale este posibilă grație respectării regulilor cu
referință la păstrarea banilor în numerar în casele subiecților economici, inclusiv băncilor comerciale, la
formele documentelor de evidență și dare de seamă privind circulația numerarului în cadrul unităților
economice, la responsabilitatea persoanelor de răspundere etc. În această ordine de idei, autoritatea
monetară centrală pune în acțiune un ansamblu de instrumente și norme, menite să asigure
comportamentul regulamentar al tuturor operatorilor cu moneda și instrumentele de plată.

Cadrul reglementar:acte normative ale autortitatii monetare,constitutia ,coduri ,legi,hotarari ale organelor
representative,hotarari ale organelor executive.

Componenta instituţională a sistemelor monetare include următoarele elemente: constituentul; legiuitorul;

emitentul;organizatorul; reglementatorul; supraveghetorul.

TIPURI DE SISTEME MONETARE

ÎN FUNCŢIE DE ETALONUL MONETAR

1.Metalice se numesc sistemele ale căror etalon se reprezenta de metale monetare. În funcţie de numărul
metalelor prin care se definește oficial moneda se realiza distincţia între sistemele monetare bimetaliste şi
sistemele monetare monometaliste.

SISTEME MONETARE BIMETALISTE

Sistemele monetare bimetaliste au ca etalon monetar două metale. În funcţie de stabilire a raportului
valoric dintre cele două metale, sistemele monetare bimetaliste au cunoscut trei variante de
funcţionare:integral ,partial,parallel

SISTEME MONETARE MONOMETALISTE

Sistemele monetare monometaliste au în funcție de etalon monetar un singur metal: fie argintul, fie
aurul.Sistemul monetar monometalismul aur, în funcție de formele integrării aurului în etalonul monetar, a
cunoscut trei variante de funcţionare în succesiunea: aur-monedă;aur-lingouri;aur-devize.

2.Nemetalice-Sistemele monetare nemetalice sunt cele care nu au la bază metalul monetar. Către acestea
se referă: sistemele bazate pe etalonul marfă;sistemele monetare care are la bază o valută;sistemele
monetare bazate pe un coș de valute, sistemele monetare bazate pe etalonul putere de cumpărare.

SISTEMUL MONETAR ACTUAL

AL REPUBLICII MOLDOVA

Circumstanţele necesare pentru instituirea sistemului monetar naţional s-au conturat după obţinerea de
către R. Moldova a independenţei la 27 august 1991. La 15 decembrie 1992 este adoptată Legea cu privire
la bani nr 1232 – XII. Prin această Lege a fost stabilită unitatea monetară naţională a R. Moldova - leul
moldovenesc, şi unitatea divizionară banul. Un leu moldovenesc este egal cu 100 bani.

Leul a fost introdus în circulaţie la 29 noiembrie 1993. În această zi cursul valutar a fost stabilit de
3,8 lei pentru $1. Numerarul aflat în circulaţie (banii de tip sovietic şi cupoanele) şi banii din conturi au fost
schimbaţi în proporţie de 1 000 pentru un leu.

(emisiunea mai 1994)

Caracteristici:Dimensiuni: 58 x 114 mm;Culori dominante, faţă-verso: galben, verde, cafeniu şi
ocru;Imprimată pe hîrtie specială, în masa căreia este inclus un filigran ce reproduce portretul lui Ştefan cel
Mare şi un fir de siguranţă vertical metalizat complet încorporat;

FORMATIVA INSTRUMENTARĂ

Unitatea monetară este leul moldovenesc, care se divizează în 100 de bani. Leul moldovenesc este unicul
mijloc legal de plată pe teritoriul Republicii Moldova. Bancnotele şi monedele metalice sunt acceptate la
valoarea lor nominală pentru plata tuturor datoriilor publice sau private pe teritoriul ţării.

Etalonul monetar. Moneda națională a Republicii Moldova s-a născut în epoca etalonului putere de
cumpărare. În așa mod, valoare monedei naționale este în funcție directă cu puterea sa de cumpărare.Masa
monetară. Banca Națională a Moldovei (BNM) prin regulamentele sale, stabileşte valoarea nominală,
dimensiunile, greutatea, design-ul şi alte caracteristici ale bancnotelor şi monedelor metalice, care sunt
mijloc de plată în Republica Moldova. Aceasta instituție organizează tipărirea bancnotelor şi baterea
monedelor metalice şi ia măsuri pentru păstrarea în siguranţă a celor neemise în circulaţie.

Managementul circulației monetare este efectuat de BNM. În acest sens BNM întocmește analize
economice și monetare și în baza lor adresează Guvernului propuneri, aduce rezultatele analizelor la
cunoștința publicului.

Mecanismul de formare a cursului valutar al monedei naţionale prevede stabilirea regimului cursului de
schimb și a modalității de determinare a cursului de schimb.

Mecanismul disciplinei de casă. Buna desfășurare a circulației monetare în numerar, de rând cu alte,
necesită siguranță, ritmicitate, securitate etc. BNM prin regulamentele sale stabilește cerințe stricte privind
organizarea casieriei în bănci, modul de desfășurare a operațiunilor cu numerar, inclusiv trierea și
ambalarea acestuia, reguli privind transportarea numerarului etc.

STRUCTURA INSTUTIŢIONALĂ A SISTEMULUI MONETAR NAŢIONAL

Instituţiile bancare din ţară:

Banca Naţională a Moldovei, fiind autoritatea monetară publică, are rolul central în organizarea circulaţiei
monetare. Banca Naţională prin regulamentele sale stabileşte valoarea nominală, dimensiunile, greutatea,
designul şi alte caracteristici ale bancnotelor şi monedelor metalice care sunt mijloc de plată în R. Moldova.
Banca Naţională organizează tipărirea bancnotelor şi baterea monedelor metalice şi ia măsuri pentru
păstrarea în siguranţă a celor neemise în circulaţie. Banca Naţională are dreptul exclusiv de a emite în
circulaţie bancnote şi monede metalice ca mijloc de plată legale pe teritoriul R. Moldova.

Băncile sunt sprijinul Băncii Naţionale în organizarea funcţionării sistemului monetar naţional. Prin
intermediul acestora are loc emisiunea numerarului în circulaţie, retragerea cupiurilor şi monedelor
deteriorate, preschimbarea semnelor monetare, organizarea evidenţei şi statisticei monetare (16).

BLOCURI MONETARE

Blocurile monetare au fost create în prima jumătate a sec. al XX-lea, având coincidență în timp cu Marea
Depresie de la 1929 - 1933. blocul lirei sterline (a.a.1931-1939);blocul francului francez (a.a.1929–
1945);blocul dolarului american (a.1933 ).

DEFINIREA ŞI SCOPURILE SISTEMULUI MONETAR INTERNAŢIONAL CONSTITUIT ÎN 1944

Sistemul monetar internaţional din 1944 a fost conceput ca un ansamblu de norme şi tehnici, convenite şi
acceptate pe baza unor reglementări instituţionalizate, menite să coordoneze comportamentul monetar al
ţărilor – membre în relaţiile de plăţi şi onorare a angajamentelor reciproce, generate de schimburile
comerciale, necomerciale şi de mişcări de capital pe plan internaţional.Scopuri: asigurarea stabilităţii
relative a raporturilor valorice dintre monedele naţionale pentru asigurarea echităţii în tranzacţii şi
prevenirii mişcărilor speculative de capitalcrearea rezervelor monetare şi de lichidităţi suficiente cantitativ şi
calitativ ;instituirea mecanismelor de echilibrare a balanţelor de plăţi ale ţărilor member.

PRINCIPII DE FUNCŢIONARE ALE SISTEMULUI DE LA BRETON-WOODS: cooperarea monetară

internaţională;creşterea echilibrată a comerţului international;dezvoltarea economică a tuturor țărilor-
membre;stabilitatea cursurilor de schimb;multilateralitatea plăţilor internaţionale;asigurarea
convertibilităţii monetare;menţinerea lichidităţii internaţionale;echilibrarea balanţei de plăţi.

CIRCUMSTANŢELE CREĂRII DREPTURILOR SPECIALE DE TRAGERE

Vulnerabilitatea dolarului. Începând cu a.a.1958-1959, pe fundalul deficitului balanței de plăți americane,

apar primele simptome de nesiguranță în dolarul american. Slăbirea încrederii în dolarul american s-a
răsfrânt asupra pieții aurului: în a.1960 o uncie avea prețul de piață de 41$ în comparație cu prețul oficial de
35$. În a. 1968, piața aurului s-a scindat în piața oficială a băncilor centrale, pe care se realizau tranzacții la
prețul de 35 $/uncie, și piața liberă pe care cursul se forma în funcție de cerere și ofertă.

Creșterea angajamentelor autorităților monetare americane față de băncile străine. Angajamentele care se
ridicau la 50,6 miliarde de dolari în iunie 1971, față de rezerva de aur care era doar de 10,5 milioane de
dolari, a determinat Sistemul Rezervelor Federale la 15 august 1971 să suspende convertibilitatea dolarului
în aur. În decembrie 1971 dolarul american a fost devalorizat cu 7,89%, iar în februarie 1973, după încă o
devalorizare, prețul unciei de aur ajunge la 42,22,dolari.

Necesitatea constituirii de către autoritățile monetare naționale a rezervelor valutare oficiale tot mai mari,
în urma extinderii comerțului internațional.

FACTORII CREĂRII SISTEMULUI MONETAR INTERNAŢIONAL ACTUAL: crearea unui nou activ monetar de FMI;
sistarea definirii DST prin aur;instituirea cursurilor flotante.

TRĂSĂTURILE SISTEMULUI MONETAR INTERNAŢIONAL ACTUAL: libertatea țărilor-membre ale FMI în

opțiunea pentru un anumit regim de schimb al monedei în funcție de nivelul de dezvoltare economică,
stabilitatea monetară, gradul de deschidere al economiei naționale, valoarea schimburilor comerciale cu
străinătatea; adâncirea cooperării țărilor-membre ale FMI în aplicarea regulilor privind regimul de schimb al
monedei; intensificarea supravegherii țărilor-membre ale FMI în promovarea politicilor de schimb pentru a
identifica factorii care exercită influențăsporirea rolului DST în calitate de monedă de cont și de rezervă a
Sistemului monetar;amplificarea sprijinului acordat tuturor țărilor-membre ale FMI în reducerea și
eliminarea dezechilibrelor din balanțele de plăți prin mecanisme specifice de finanțare;racordarea
mecanismelor și regulilor de funcționare ale Sistemului monetar internațional actual la problemele lumii
contemporane: globalizare, sărăcie, populație, mediu.

DST reprezintă un activ de rezervă internațional, acestea, fiind în esență o unitate monetară de cont ce
servesc ca etalon monetar, mijloc de rezervă și mijloc de plată internaţional.

DST se emit numai sub forma banilor de cont, emisiunea de DST este cuantificată pe baza studiilor efectuate
de FMI şi repartizată în contul țărilor-membre în funcție de mărimea cotelor de participare ale acestor ţări la
constituirea resurselor FMI. Emisiunea de DST este determinata de analize privind:volumul şi structura
comerțului internațional, situația balanțelor de plăți externe ale ţărilor membre ale FMI;mărimea rezervelor
valutare.

INSTITUŢIILE MONETARE ȘI DE CREDIT INTERNAŢIONALE

Cadrul instituţional al Sistemului monetar internaţional actual este constituit din Fondul Monetar
Internaţional şi Banca Mondială, ambele înfiinţate de Conferinţa Monetară şi Financiară Internaţională de la
Bretton Woods. Constituirea lor a integrat experiența anterioară în fondarea și funcționarea instituțiilor
financiare internaționale.

Fondul Monetar Internaţional, a fost creat la 27 decembrie 1945, în ziua în care 29 de țări au semnat
Acordul. Întâlnirea inaugurală a Consiliului Guvernatorilor a avut loc în Savannah, Georgia, SUA, pe 8 martie
1946, iar întâlnirea inițială a Consiliului Executiv la sediul central al Fondului, pe 6 mai 1946. Fondul își
începe operațiunile financiare pe 1 martie 1947.

Functiile:administrarea unui Cod de conduită care să respecte politicile ratei de schimb și restricțiile cu
privire la tranzacțiile de cont curentsusținerea cu resurse financiare a țărilor-membre, dându-le posibilitatea
să respecte codul de conduită, atâta timp cât se corectează sau se evită dezechilibrul balanței de
plăți;constituirea unui forum în care membrii să se consulte și să colaboreze pe probleme monetare
internaționale.

OBIECTIVELE STATUTARE ALE FMI

promovarea cooperării internaționale, prin furnizarea de instrumente membrilor săi în vederea consultării și
colaborării pe problemele sistemului monetar;facilitarea creșterii echilibrate a comerțului internațional și,
prin aceasta, contribuția la ridicarea nivelului ocupării, sporirii venitului real și a dezvoltării capacităților de
producție;promovarea stabilității cursului valutar, a disciplinei valutare și facilitarea evitării deprecierilor
competitive ale monedei;sprijinirea sistemului multilateral de plăți și transferuri curente, încercarea de
eliminare a restricțiilor valutare, care împiedica creșterea comerțului mondial;crearea de resurse financiare
disponibile membrilor, pe termen scurt și adecvat garantate, care să le permită corectarea dezechilibrelor
balanței de plăți, fără a recurge la măsuri destructive prosperității internaționale;reducerea duratei și a
dimensiunii dezechilibrului balanței de plăți.

ORGANIZAREA FMI presupune:participarea în FMI;drepturile şi obligaţiile statutare ale ţărilor-

membre;organele de conducere ale FMI.

Organizarea FMI are la bază principiul ”contribuției” la formarea capitalului, cea ce înseamnă că țările-
membre pun la dispoziția FMI resurse financiare în formă de ”cote”. În funcție de mărimea cotei achitate
de țările-membre este numărul de voturi în organele de conducere a FMI de care dispun acestea, precum și
natura și importanța împrumuturilor de care pot beneficia. Numărul ţărilor-membre ale FMI a crescut rapid
de la 29 în 1945 la 125 în 1973, 151 în 1989, 181 în 1996 și la 187 în 2012 (ianuarie).

Drepturi: efectuarea tranzacţiilor şi operaţiilor cu FMI;cumpărarea de la FMI a valutelor liber convertibile

sau DST;primirea de la FMI alocaţii de DST;participarea la luarea deciziilor în cadrul FMI;aderarea la BIRD.

Obligatii: evitarea restricţiilor asupra plăţilor şi transferurilor curente;evitarea practicilor valutare

discriminatorii;convertirea soldurilor în monedă naţională deţinute de o altă ţară-membră;furnizarea de
informaţii privind principalii indicatori economici şi financiari ai ţării etc.

ORGANELE DE CONDUCERE ALE FMI: Consiliul Guvernatorilor -este organul suprem de conducere în care
fiecare ţară este reprezentată printr-un guvernator şi un supleant.Consiliul de Administrație -este organul
executiv compus din 22 directori executivi, dintre care 6 sunt numiţi de ţările care au cele mai mari cote sau
ale căror monede sunt cel mai mult folosite în operaţiile FMI (SUA, Anglia, Franţa, Germania, Japonia şi
Arabia Saudită), iar 16 sunt aleşi de celelalte ţări-membre, unul fiind reprezentant al Republicii Populare
Chineze, iar ceilalţi fiind aleşi de către 15 grupuri de ţări-membre.Directorul General al FMI-un european,
care conduce FMI. În prezent, Directorul General al FMI este franţuzoaica Christine Lagarde.

Banca Mondială fiind un organism specializat al ONU, alături de FMI, sprijină financiar dezvoltarea
economico-socială a țărilor în curs de dezvoltare prin canalizarea către acestea a fondurilor financiare
mobilizate de la țările dezvoltate.

Banca Internaţională pentru Reconstrucţie și Dezvoltare – BIRD (eng. International Bank for Restruction and
Development – IBRD) este instituţia centrală a Grupului Băncii Mondiale (eng. World Bank) care a fost
înfiinţată la Conferinţa de la Bretton-Woods (1 - 22 iulie 1944) de cele 45 state participante şi a intrat în
vigoare la 27 decembrie 1945. BIRD şi-a început activitatea la 1 martie 1947. Sediul ei se află la Washington
DC, SUA. Misiunea sa este eradicarea sărăciei şi îmbunătăţirea standardului de viaţă al populaţiei din ţările
în dezvoltare. Este o bancă de dezvoltare care acordă împrumuturi cu dobândă redusă, credite fără dobândă
şi grant-uri (credite nerambursabile) ţărilor în curs de dezvoltare.

OBIECTIVELE BĂNCII INTERNAȚIONALE PENTRU RECONSTRUCȚIE ȘI DEZVOLTARE

sprijinirea reconstrucţiei şi dezvoltării ţărilor-membre, prin înlesnirea investiţiilor de capitaluri în scopuri

productive ;încurajarea investiţiilor străine private, prin intermediul garanţiilor oferite sau participării la
împrumuturi şi la alte împrumuturi de capital;stimularea dezvoltării echilibrate de lungă durată a comerţului
internaţional şi menţinerea unor balanţe de conturi echilibrate, prin înlesnirea investiţiilor
internaţionale;coordonarea împrumuturilor acordate sau garantate de ea, cu împrumuturi
internaţionale;ajutarea ţărilor-membre în efortul de trecere la economia de piaţă.

ORGANIZAREA BIRD presupune:participarea în BIRD;drepturile şi obligaţiile statutare ale ţărilor-

membre;organele de conducere ale BIRD.

Potrivit Acordului participarea în BIRD este condiționată de participarea obligatorie la FMI. La baza
organizării stă principiul ”contribuției” la formarea capitalului social. cea ce înseamnă că țările-membre pun
la dispoziția BIRD resurse financiare în formă de cote-părți (o acțiuni evaluează 120 635$). Candidații în
membri achită cotizația obligatorie, care constă din două părți: un vărsământ egal cu 88,29% de la
participația la FMI și 195 acțiuni a BIRD. De asemenea țărilor-membre a BIRD le-a fost recomandat să
subscrie suplimentar câte 250 acțiuni. Numărul ţărilor-membre ale BIRD a crescut de la 29 în 1945 la 187 în
2012 (septembrie).

DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE STATUTARE ALE ŢĂRILOR-MEMBRE

Drepturi: contractarea de împrumuturi pentru investiţii pentru investiţii;participarea la licitaţiile

internaţionale organizate de BIRD pentru adjudecarea lucrărilor finanţate de aceasta; obţinerea de asistenţă
tehnică pentru anumite lucrări de specialitate etc.

Obligati: aderarea prealabilă la FMI;participarea la capitalul pe acţiuni al băncii;furnizarea de date şi

informaţii privind situaţia economică şi financiară a ţării.

ORGANELE DE CONDUCERE ALE BIRD: Consiliul Guvernatorilor -este format dintr-un reprezentant al fiecărei
țări-membră, care de regulă este ministrul finanțelor și un supleant, care de obicei este conducătorul băncii
centrale sau al altei bănci din ţara-membră respectivă. Consiliului Directorilor Executivi-obligat să conducă
toate instituţiile membre ale Grupului Băncii Mondiale, cu excepţia admiterii de noi membrii şi a condiţiilor
de aderare a acestora, a hotărârii de a proceda la majorări sau micşorări de capital, suspendării de membri,
angajării în colaborarea cu alte organizaţii internaţionale, suspendării operaţiunilor Băncii sau a hotărârii de
distribuire a venitului net realizat. Consiliul Directorilor Executivi sunt în număr de 24, şi toţi atâţia supleanţi.
Primele 5 țări-membre (SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, Japonia) cu cele mai multe cote-părți
subscrise numesc câte un director executive, iar ceilalți 19 reprezintă fiecare câte un grup de țări-membre.
Preşedintele Grupului Băncii Mondiale este ales pe 5 ani, și conform tradiţiei, este un cetățean al SUA.
Banca Mondială actualmente este condusă de Robert Zoellick

ASOCIAŢIA INTERNAŢIONALĂDE DEZVOLTARE

AID a fost înființată în a. 1960.AID are scopul principal în promovarea progresului economic şi social al
naţiunilor în curs de dezvoltare prin acordarea de împrumuturi în condiții foarte avantajoase (perioadă de
grație 10 ani, termen de rambursare 50 ani, nepurtătoare de dobânzi).AID are 170 țări-membre (septembrie
2012).

Resursele AID:cotizațiile țărilor-membre, și a țărilor donatoare,transferurile din venitul net al BIRD,

granturile Corporaţiei Financiare Internaţionale

Destinaţia resurselor AID:acordarea de asistenţă ţărilor subdezvoltate; finanţarea ţărilor foarte sărace în
condiţii avantajoase;stimularea dezvoltării economiilor din regiunile mai puţin dezvoltate ale globului;
finanţarea în condiţii mai avantajoase a ţărilor foarte sărace;acordarea de asistenţă ţărilor subdezvoltate.

CORPORAŢIA FINANCIARĂ INTERNAŢIONALĂ a fost înființată în a. 1956 fiind afiliată BIRD. CFI lucrează cu
investitorii particulari din toată lumea şi investeşte în întreprinderi comerciale din ţările în curs de
dezvoltare.CFI dispune de independență juridică și financiară în raport cu BIRD, ținând de Bancă numai din
punct de vedere administrativ. CFI are 182 țări-membre (septembrie 2012).

Obiectivele CFI sunt:finanţarea investiţiilor de capital în întreprinderi private din ţările-membre;acordarea

de credite sau achiziţionarea de participaţii în întreprinderile industriale private, fără a solicita garanţii
guvernului din respectiva ţară-membră;studierea raportului care există între rata de schimb, politicile
tarifare, cele fiscale şi practicile de contingentare, acordarea licenţelor, pe de o parte, şi expansiunea
industrială, pe de altă parte; furnizarea de consultanţă şi alte servicii conexe, privind crearea şi consolidarea
pieţelor financiare şi a celorlalte instituţii existente în domeniul pieţelor financiare.

AGENŢIA PENTRU GARANTAREAINVESTIŢIILOR MULTILATERALE

a fost înființată în a. 1988. AGIM are 175 țări-membre (septembrie 2012).AGIM are misiunea de încurajare a
investiţiilor străine directe în ţările în curs de dezvoltare prin protejarea investitorilor de riscurile
necomerciale.

CENTRUL INTERNAŢIONAL DE REGLEMENTARE A DIFERENDELOR DIN DOMENIUL INVESTIŢIILOR

reprezintă un forum benevol pentru soluționarea litigiilor investiționale apărute între investitorii străini și
țările receptoare de investiții, ajutând astfel la crearea unui climat de încredere între state şi investitorii
străini.a fost înființat în a.1965.membre a CIRDDI sunt 147 țări (septembrie 2012).

PARTICIPAREA LA FMI

La 28 iulie 1992 Parlamentul Republicii Moldova adoptă Hotărârea Cu privire la aderarea Republicii Moldova
la Fondul Monetar Internațional, la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și la
organizațiile afiliate, nr.1107 – XII.La 12 august 1992 Republica Moldova a devenit membru al FMI.
Participarea re loc în condiții comune. Cota  la FMI constituie 123,2 milioane DST (circa 182 milioane dolari
SUA), sumă echivalentă cu 0,06 procente din suma totală a cotelor. Puterea de vot a Republicii Moldova  în
cadrul FMI este de 1482 voturi, ceea ce constituie 0,07 procente din numărul total de voturi.Guvernatorul
Republicii Moldova la FMI este din oficiu Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei iar  Guvernator supleant
este Prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei.

R. Moldova a devenit membru al FMI la 12 august 1992, după achitarea cotei sale care constituie 90 mln
DST;Republica Moldova conform hotărârii Parlamentului din 28.07.92 a fost acceptată aderarea Moldovei la
BIRD, CFI, AID şi AMGI. Calitatea de membru al Republica Moldova la MIGA a fost recunoscută la 9.06.93
după ce a fost achitată cota capitalului subscris de 960 mii DST.

ASISTENŢA FINANCIARĂ

Începând cu a.1993, Republica Moldova a beneficiat de următoarele acorduri cu FMI pentru susţinerea
programelor de ajustare economică: Mecanismul de finanţare compensatorie şi excepţională (CCFF),
Mecanismul finanţării reformelor structurale (STF), acordurile Stand-by (SBA), Mecanismele de finanţare
lărgită (EFF) şi Mecanismele de reducere a sărăciei şi creştere economică (PRGF) (din 2009 numite
Mecanisme de creditare lărgită (ECF). Suma totală a creditelor neachitate acordate de FMI a constituit 174,5
milioane DST (cca 265 milioane dolari SUA) la finele lunii iulie 2010. În 2009 Moldova a beneficiat, de
asemenea, de o alocare unica de DST in suma de 117,71 milioane DST.

La 12 august 1992 Republica Moldova a devenit membru al Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și
Dezvoltare.Principalele obiective ale Băncii Mondiale sunt de a ajuta republica în menţinerea stabilităţii şi
creşterii macroeconomice, dezvoltarea sectorului privat, îmbunătăţirea guvernării, susţinerea reformei
sectorului public și altele. În concordanță cu obiectivul principal - finanțarea proiectelor de dezvoltare,
Banca Mondială până în prezent a finanţat în Republica Moldova 53 de proiecte în sumă de 592 milioane
dolari SUA. Acum sunt în curs de implementare 29 de proiecte.

COOPERAREA MONETARĂ

Începutul procesului de integrare europeană coboară către a. 1951, când se semnează la Paris Tratatul cu
privire la Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului (la care participă 6 ţări: Franţa, Germania, Italia,
Belgia, Olanda, Luxemburg) şi a. 1957, când se semnează la Roma Tratatul privind crearea Comunităţii
Europene a Energiei Atomice (EURATOM) şi tratatul privind crearea Comunităţii Economice Europene (CEE).

CONSTITUIREA SISTEMULUI MONETAR EUROPEAN

Înfiinţarea sistemului monetar european –s-a produs prin Acordul de la Breme din 6-7 iulie 1978, ca urmare
a Rezoluţiei Consiliului European (alcătuit din conducătorii de state şi guverne ale ţărilor-membre ale CEE)
din 5 decembrie 1978, iar anunţarea despre intrarea în vigoare începând cu 13 martie 1979 a fost făcută de
Consiliul European la 12 martie 1979.

La SISTEMUL MONETAR EUROPEAN BAZAT PE ECU

În conformitate cu Rezoluţia Consiliului European din 5 decembrie 1978 în funcție de unitate monetară a
sistemului monetar european a fost aprobată Unitatea Monetară Europeană - ECU (eng. Europen Currency
Unit). ECU a funcționat în multiple roluri și anume: etalon al cursurilor valutare, unitate de cont în
operațiunile de intervenție și în mecanismul de creditare,mijloc de plată în operațiunile dintre autoritățile
monetare ale țărilor-membre ala CEE, pentru calcularea bugetului CEE, pentru exprimarea tarifelor vamale,
pentru stabilirea prelevărilor și altor vărsăminte intracomunale, pentru constituirea depozitelor publice și
private,instrument de reglare a soldurilor creditoare și debitoare între autoritățile monetare etc.Sistemului
monetar european bazat pe ECU a funcționat până la 31 decembrie 1998, fiind înlocuit de Uniunea
Monetară Europeană, care are la bază euro.sistem au aderat Franţa, Germania, Belgia, Italia, Danemarca,
Olanda, Luxemburg şi apoi Anglia.

UNIUNEA ECONOMICĂ ȘI MONETARĂ ACTUALĂ

Constituirea Uniunii Economice și Monetare actuale a avut mai multe faze. În luna iunie 1988, Consiliul
European a confirmat obiectivul realizării treptate a Uniunii Economice şi Monetare (UEM).

A fost format un comitet, care ulterior a propus realizarea uniunii economice şi monetare în trei etape
distincte, dar evolutive.

ETAPELE CONSTITUIRII UNIUNII ECONOMICE ȘI MONETARE (UEM)

I ETAPĂ 1990-1993-a realizării uniunii economice şi monetare a debutat la 1 iulie 1990. În principiu, la
această dată au fost eliminate toate restricţiile privind circulaţia capitalurilor între statele membre şi așezate
bazele unei politici unice de convergenţă în materie de stabilitate a preţurilor şi gestiunii sănătoase a
finanţelor publice.

II ETAPĂ 1994-1998-a fost marcată prin formarea cadrului instituţional: - la data de 1 ianuarie 1994 fost
înfiinţat Institutul Monetar European (IME). În cadrul IME a fost creat Comitetul Monetar, care a
supravegheat situaţia monetară şi financiară a ţărilor-membre. De asemenea IME a realizat calendarul
tehnic de lansare a monedei euro. IME şi-a încheiat misiunea odată cu înfiinţarea, pe baza lui, a Băncii
Centrale Europene (BCE) la data de 1 iunie 1998. Admiterea statelor la cea de a treia etapă a fost
condiţionată de îndeplinirea unor criterii de convergenţă, cum ar fi:este necesar ca moneda naţională să fie
integrată în cadrul SME de cel puţin 2 anideficitul bugetar să nu depăşească 3% din PIB- ul fiecărei
ţări;datoria publică a ţării respective să nu depăşească 60% din PIB- ul fiecărei ţări;rata dobânzii nu trebuie
să fie mai mare de 2% faţă de media ratei dobânzii pe termen lung a primelor trei state performante în
acest domeniu;rata de schimb nu trebuie să depăşească marjele normale (-,+) 2,25% faţă de ECU) prevăzute
în cadrul SME;este necesar ca moneda naţională să fie integrată în cadrul SME de cel puţin 2 ani.

III ETAPĂ 1999-Demarează odată cu introducea din 1 ianuarie 1999 a monedei unice europene de cont, la
data de 1 ianuarie 1999 cu fixarea irevocabilă a cursurilor de schimb pentru monedele celor 11 state
membre participante iniţial la Uniunea Monetară şi cu aplicarea unei politici monetare unice sub
responsabilitatea BCE, în aşa mod, înfiinţându-se Sistemul European al Băncilor Centrale.

EURO - MONEDA UNICĂ EUROPEANĂ

În conformitate cu articolul 109 din Tratatul de la Maastricht Consiliul IME a decis în a.1992 constituirea
unui grup de lucru în vederea pregătirii, tipăririi şi emiterii monedelor şi bancnotelor de monedă unică.

La 16 decembrie 1995 a fost adoptată denumirea oficială a monedei unice – euro, care, având sigla EUR şi
acronimul €, a luat locul unităţii monetare europene de cont ECU. Un euro este subdivizat în 100 de cenţi,
numiţi şi centime în ţările vorbitoare de limbi romanice, sau leptó (λεπτό) în Grecia.

LANSAREA EURO

De la 1 ianuarie 1999, 11 state care au îndeplinit condițiile necesare euro este introdusă paralel cu
monedele naţionale, ca monedă scripturală cu funcţii depline. Monedele naţionale ale ţărilor-membre a
Uniunii Economice şi Monetare s-au raportat la euro. Totodată, s-a trecut la cotarea euro pe pieţele
valutare, iar politica monetară a „Zonei euro” a fost transferată în competența BCE.La 1 ianuarie 2002 s-a
pus în circulaţie şi moneda efectivă euro în 12 ţări (din cele 15 câte număra UE la acea vreme) – Austria,
Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia (admisă în UEM în 2001), Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda,
Portugalia și Spania, ale căror monede naţionale au fost definitiv retrase din circulaţie până la 2 iulie acelaşi
an. Ulterior în Zona euro au fost admise: Slovenia (2007), Cipru și Malta (2008), Slovacia (2009), Estonia
(2011).

INSTITUŢIILE MONETARE ȘI DE CREDIT EUROPENE

Cadrul instituţional al UEM actual este constituit din Banca Centrală Europeană, Banca Europeană pentru
Reconstrucție și dezvoltare etc.

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ a fost constituită în baza Institutului Monetar European în a.1999.

Funcții Distribuţia şi supravegherea stabilităţii monedei Euro;Definirea politicii europene a intereselor şi

controlul rezervelor de bani;Cooperarea cu băncile naţionale.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost înfiinţată în a. 1991.Misiunea acestei
instituției financiare regională foloseşte investiţiile pentru a susţine dezvoltarea economiei de piaţă şi a
democraţiei în 27 de ţări din Europa Centrală până în Asia Centrală.

RELAȚIILE REPUBLICII MOLDOVA CU INSTITUŢIILE MONETARE ȘI DE CREDIT EUROPENE

Cadrul legal de derulare a relaţiilor de colaborare cu Uniunea Europeană reprezintă Acordul de Parteneriat
şi Cooperare (APC), semnat la 28 noiembrie 1994 (în vigoare pentru Republica Moldova din 1 iulie 1998),
încheiat pentru o perioadă iniţială de 10 ani.

Totodată, prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova pentru iniţierea negocierilor asupra proiectului
Acordului dintre Republica Moldova şi Comunitatea Europeană din 17 noiembrie 2009 s-au început
negocierile asupra unui nou acord de asociere dintre Republica Moldova şi Comunitatea Europeană.

Tema 5
Prin circulaţie monetară se înţelege mişcarea continuă a banilor, înveşmântaţi în diverse forme, în procesul
de exercitare de către monedă a funcţiei mijloc de circulație.

Latura calitativă a circulaţiei monetare este caracterizată de:expansiunea gamei formelor monedei;genurile
instrumentelor de plată;amploarea diversităţii modalităţilor de achitare;pluritatea formelor de decontare.

Circuitul monetar reprezintă suma tuturor plăţilor efectuate într-o anumită perioadă de timp.

Aspectul cantitativ al circulaţiei monetare este definit de:indicatorii monetari ;indicii masei
monetare;circuitul monetary.

FORMELE CIRCULAŢIEI MONETARE-circulaţia monetară în numerar – bilete de bancă, monede metalice

divizionare;circulaţia monetară fără numerar – bani de cont, numiţi şi monedă scripturală.

Modalitatea de plată în numerar înseamnă transmiterea directă, nemijlocită a banilor.Circulaţia monetară în

numerar reprezintă un proces continuu de mişcare a monedei și se caracterizează prin deplasarea
numerarului. Instrumentele circulaţiei monetare în numerar:moneda principală; moneda divizionară.

Moneda efectivă reprezintă instrumentul de plată inițial, de origine, și posedă caracteristici care îl situează
superior în raport cu alte instrumente de plată: este un mijloc de plată nedeterminat, ceea ce înseamnă că
efectuarea plății nu este condiționată de nimic; este un mijloc de plată general, valabil pentru toate
tranzacțiile accesibil și acceptabil pentru toți participanții; este un mijloc de plată cu efect direct si imediat
și are drept urmare stingerea momentană și definitivă a obligației care a determinat plata.
 Circulaţia monetară fără numerar se caracterizează prin efectuarea plăților fără utilizarea monedei
efective și se finalizează cu transferarea (virarea) de pe cont pe cont a mijloacelor bănești. În așa mod,
plățile fără numerar își găsesc expresie în operațiunile prin care sunt stinse irevocabil obligațiile legate de
transferurile de mijloace bănești între doi sau mai mulți participanți la tranzacție și are loc prin debitarea
contului plătitorului și creditarea contului beneficiarului.

Instrumentele circulaţiei monetare fără numerar sunt:cambia;cecul;card-ul bancar etc.

Cambia reprezintă un înscris prin care debitorul se obligă să onoreze necondiționat, la scadență, obligația
față de creditor sau alt beneficiar.

Cambia este un instrument negociabil. Aceasta îmbracă două forme: biletul la ordin ;trata.Dintre acestea
cambia comercială este folosită cel mai frecvent pentru efectuarea plăților.

Prin cec titularul contului dă instrucțiune băncii sale de a pune la dispoziție unei alte persoane o anumită
sumă de bani. Cecul este un instrument de plată la vedere, ceea ce nu necesită acceptarea lui din partea
băncii plătitoare, ci doar efectuarea serviciului de transfer de bani. Aceasta implică responsabilitatea
titularului de cont de emitere a cecului numai în cazul deținerii suficientelor disponibilități în contul său
bancar. Emiterea unui cec fără acoperire, adică fără să existe disponibilități bănești în cont, este supusă
sancțiunilor civile și penale.

Card-ul bancar este un instrument de plată fără numerar, prin care posesorul acestuia poate achita
contravaloarea unor bunuri economice la comercianţii care acceptă acest mijloc de plată prin intermediul
echipamentelor POS (eng. Point of Sale) sau posesorul poate obţine numerar de la banca emitentă prin
intermediul bancomatelor - ATM (eng. Automated Teller Machine). Operaţiunile efectuate prin ATM şi
cele efectuate prin POS sunt realizate on-line, contul clientului fiind debitat imediat după executarea
tranzacţiei. Reţeaua de ATM a băncilor oferă clienților avantajul de acces continuu şi distribuit. Comercianţii,
care acceptă plăţile prin card, de asemenea au avantaje concretizate în creşterea numărului de clienţi şi a
sumelor cheltuite de aceştia în unitățile de comerț respective. Clientul care utilizează card-ul bancar obţine
avantaje, legate în special de aspectele de securitate reflectate în autorizarea accesului prin PIN (eng.
Personal Identification Number) şi de simplitate în utilizarea acestui instrument informatic.

Modalităţile de plată prin virament sunt: transferul de credit;debitarea directă;acreditivul;incasso-

ul;compensarea bancară.

Transferul de credit este modul de achitare prin ordinul de plată emis de plătitor băncii sale pentru
transferarea sumei de bani echivalentă valorii tranzacției de pe propriul cont în contul beneficiarului de
mijloacele bănești din banca acestuia.

Debitarea directă este modul de achitare prin cererea de plată emisă de beneficiarul de mijloacele
bănești echivalente valorii tranzacției prin banca sa în vederea transferării de pe contul plătitorului din
banca acestuia a sumei de bani respective și înscrierea acesteia în contul beneficiarului.

Acreditivul este modalitatea de achitare prin care plătitorul rezervă o suma de bani comparabilă cu valoarea
tranzacției și pe măsura executării contractului prin ordinul plătitorului sau cererea beneficiarului de
mijloacele bănești suma de bani, integral sau în rate, se transferă de pe contul plătitorului din banca
acestuia în contul beneficiarului.

Incasso-ul este modalitatea de plată fără numerar prin care, din ordinul vânzătorului, banca încasează
contravaloarea tranzacţiei comerciale de la plătitor şi o înscrie în contul beneficiarului, contra unui set de
documente negociat iniţial.
 În Republica Moldova circulaţia monetară derulează în ambele forme ale salecirculaţia monetară în
numerar;circulaţia monetară fără numerar.

Circulația monetară în numerar se efectuează prin transmiterea nemijlocită a banilor efectivi de la un

deținător la altul. În acest scop se folosește bancnotele și moneda divizionară emise de Banca Națională a
Moldovei.Numerarul în Republica Moldova se constituie din:bancnote cu nominalul de
1,5,10,20,50,100,200,500,1000 lei;moneda divizionară cu nominalul de 1,5,10,25,50 bani.

CIRCULAŢIA MONETARĂ FĂRĂ NUMERAR ÎN REPUBLICA MOLDOVA.Se organizează în conformitate cu:-

Regulamentul cu privire la transferul de credit nr.373 din 15 decembrie 2005;Regulamentul cu privire la
debitarea directă nr.176-181/644 din 30 decembrie 2005.

Transferul de credit reprezintă o serie de operaţiuni care începe prin emiterea de către emitent a ordinului
de plată şi executarea de către banca plătitoare a acestuia în scopul punerii la dispoziţia beneficiarului a
unei sume de mijloace băneşti şi se finalizează prin înregistrarea de către banca beneficiară a sumei
respective în contul beneficiarului.

Tipuri:Transferul ordinar este utilizat în scopul efectuării tuturor plăţilor, care nu se referă la bugetul public
naţional şi poate fi iniţiat atît de către clientul băncii (titular de cont bancar) cît şi nemijlocit de bancă în
nume şi pe cont propriu, precum şi la transferarea sumelor încasate în numerar de la persoanele
fizice.Transferul bugetar este utilizat în scopul efectuării plăţilor care se referă numai la bugetul public
naţional şi poate fi iniţiat atît de către clientul băncii (titular de cont bancar) cît şi nemijlocit de bancă în
nume şi pe cont propriu, precum şi la transferarea sumelor încasate în numerar de la persoanele fizice.

Documente:Ordinul de plată - document de plată în baza căruia se efectuează transferul de credit.

Debitarea directă este o modalitate de plată care constă în debitarea de către banca plătitoare a contului
bancar al plătitorului cu suma plăţii indicată în cererea de plată emisă de beneficiar şi creditarea
corespunzătoare de către banca beneficiară a contului bancar al beneficiarului.Debitarea contului bancar al
plătitorului de către banca plătitoare se efectuează în conformitate cu mandatul de debitare directă, iar
creditarea corespunzătoare de către banca beneficiară a contului bancar al beneficiarului în conformitate cu
angajamentul privind debitarea directă.

Documente:Cererea de plată - document de plată în baza căruia se efectuează debitarea directă.

Conceptul masă monetară a evoluat de la o perioadă la alta în funcţie de cunoaşterea fenomenului monetar
şi de formarea capacităţilor de gestiune atât a sectorului monetar, cât şi, prin acesta, a economiei în
ansamblu. Aşa, multă vreme s-a considerat că masa monetară ar fi constituită numai din monedă cu valoare
deplină.Apoi în masa monetară au fost incluse şi bancnotele şi biletele de tezaur. Ulterior s-a acceptat
cuprinderea în masa monetară şi banii de cont. În prezent masa monetară reprezintă o agregare de mijloace
monetare suficient de largă.

Noţiunea „masă monetară” are mai multe sinonime: masa banilor în circulaţie; masa bănească.

„Masa banilor în circulaţie – mărime eterogenă constând din suma activelor care por fi utilizate pe teritoriul
unei ţări pentru cumpărarea de bunuri şi servicii şi pentru achitarea datoriilor” (KIRIŢESCU Costin).Masa
monetară – totalitatea mijloacelor de cumpărare, plată şi acumulare, care deservesc diverse raporturi şi
care aparţin persoanelor fizice şi juridice şi statului” (ПОЛЯК Г.Б.).„Masa monetară se reprezintă ca o
mărime eterogenă constând din totalitatea activelor care pot fi utilizate pentru procurarea bunurilor şi
serviciilor şi pentru plata datoriilor” (STOICA, V. DEACONU, P.).„Masa monetară reprezintă ansamblul
mijloacelor de plată, respectiv de lichidităţi, existente la un moment dat în cadrul unei
economii”(MANOLESCU, Gh.).

Masa monetară reprezintă totalitatea eterogenă a mijloacelor de lichiditate existente la un moment dat în
cadrul unei economii .

Componentele masei monetare, la general, sunt:- moneda efectivă sau numerarul (moneda principală şi
divizionară);- moneda de cont (disponibilităţi în conturi curente); - depunerile la termen; - valori mobiliare
(cu anumite caracteristici);- alte active.

Raţionamentul care stă la baza măsurării cantităţii de bani reiese din următoarea axiomă: întrucât banii sunt
rezerva de active lichide folosite pentru efectuarea tranzacţiilor, cantitatea de bani, de fapt, este cantitatea
acestor active. În aspect conceptual ideea este simplă, însă tehnica realizării în practică este suficient de
dificilă.Aceasta este condiţionat de faptul că activele menţionate posedă diferit grad de lichiditate. Cu toate
acestea, în scopul măsurării cantităţii de bani în economie, se folosesc anumiţi indicatori, rezultaţi din
gruparea activelor lichide, care au fost numiţi agregate monetare.

Agregatul monetar reprezintă un ansamblu de active monetare de diferită structură și conținut ale activelor
lichide ce servește ca măsurător al unor fracțiuni sau a totalului masei monetare.

C - grupează toate mijloacele de plată sub forma monedei efective (bilete de bancă şi moneda divizionară)

M1 – include C+depunerile în conturi curente

M2 – constă din M1+ depozitele la termen şi conturi de economii în băncile comerciale;

M3 – cuprinde M2+ active cu grade diferite de lichiditate şi în structura cărora pot fi incluse certificatele de
depozit, bonuri de casă, conturi de economii pe termen mediu ş.a. titluri.

L – constă din M3+ titluri emise pe termen mediu şi lung negociabile şi care pot fi transformate mai rapid
sau mai lent în mijloace de plată, respectiv în lichidităţi.

Indicatorii de estimare a parametrilor masei monetare şi evoluţiei acesteia.La ei se referă indicatorii: de

nivel;de structură;de dinamică.

Viteza de circulație a banilor este indicatorul care exprimă numărul mediu de utilizări a unităţii monetare în
tranzacţii pentru plata mărfurilor şi serviciilor, onorării obligaţiilor, transferul capitalului într-o anumită
perioadă de timp.

FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ VITEZA DE CIRCULAŢIE A BANILOR:conjunctura economică,agregatele

monetare,organizarea plăţilor,factorul psihologic etc.

Echilibrul monetar, de rând cu echilibrul financiar, bugetar, valutar, de producție, de comerț etc., este o
parte componentă a echilibrului economic. Definit la general, echilibrul economic reprezintă un ansamblu
de variabile interdependente, care se determină astfel una pe cealaltă, încât nu există nici o tendință de
modificare solitară a acestora.De aici derivă că echilibrul monetar, static și dinamic, este starea în care
variabilele valorice, aflate în contrabalansare, sunt egale.

Disputele privind distinctivul echilibrului monetar s-au concentrat în jurul variabilelor valorice aflate în
contrabalansare, conturându-se două abordări: una tratează subiectul din optica raporturilor dintre
sectorul monetar și celelalte sectoare ale economiei,alta tratează subiectul în contextul pieței monetare.

ABORDAREA DIN OPTICA RAPORTURILOR DINTRE SECTORUL MONETAR ȘI ALTE SECTOARE ALE ECONOMIEI
explică echilibrul monetar ca concordanță între volumul și structura disponibilităților bănești în circulație ale
agenţilor economici şi populaţiei cu volumul şi structura ofertei de bunuri şi servicii destinate consumului
productiv şi final.

Privit în dinamică, echilibrul monetar rezultă atât din corelarea veniturilor băneşti ale agenţilor economici cu
bunurile destinate consumului productiv, cât şi din raportarea veniturilor băneşti ale populaţiei cu bunurile
destinate consumului individual.

Manifestările sesizabile ale echilibrului monetar în acest caz sunt circulaţia monetară sănătoasă și
stabilitatea preţurilor. În această concepție, echilibrul monetar este prima condiție pentru stabilitatea
banilor, alt fel spus, constanţa puterii de cumpărare a banilor şi stabilitatea cursurilor valutare, precum și
pentru îndeplinirea satisfăcătoare a funcțiilor monetare.

ABORDAREA ECHILIBRULUI MONETAR ÎN CONTEXTUL PIEȚEI MONETARE

se vede ca un raport optim, creat prin măsuri de reglementare, între masa monetară în circulaţie (oferta) şi
sumele reclamate pentru efectuarea normală a tuturor tranzacțiilor economice realizate prin intermediul
banilor (cererea). Cu alte cuvinte, echilibrul monetar reprezintă starea în care cererea de monedă este
egală cu oferta de monedă.

TRĂSĂTURILE ECHILIBRULUI MONETAR

Echilibrul monetar nu cere ca masa monetară în circulaţie să rămână constantă, ci să se adapteze la
necesităţile economiei. Echilibrul monetar nu presupune preţuri neschimbate. Echilibrul monetar prin
natura sa este instabil.Echilibrul monetar este legat de echilibrul economic general, el fiind o altă faţetă a
acestuia.

În sensul cel mai general, termenul „inflaţie” este pur şi simplu sinonim cu noţiunea creştere. Modul în care
a fost utilizat termenul i-a dat însă un sens mai restrictiv, și anume - creşterea preţurilor mărfurilor
(bunurilor şi serviciilor). Cu toată limpezimea termenului, totuși au fost selectate câteva formule menite să
elucideze mai amplu noțiunea inflație.

„Se poate defini inflația ca o creștere cumulativă și autoîntreținută a nivelului general al prețurilor în
interiorul unei economii” (MANOLESCU, Gheorghe).

„Inflația este un dezechilibru monetar, exces de bani fără valoare proprie în circulație, peste nevoile
economiei, manifestat prin creșterea generalizată, continuă și autosusținută a nivelului mediu a prețurilor
pe o perioadă îndelungată” (TURLIUC, Vasile).

„Inflaţia reprezintă un dezechilibru structural între masa monetară şi economia reală (producţia de bunuri şi
servicii), care se manifestă printr-o creştere persistentă a nivelului general al preţurilor, provocând
deprecierea monetară (scăderea puterii de cumpărare a mijloacelor băneşti)”(IONESCU, Lucian C.).

inflația – fenomen monetar;inflația – fenomen general economic.

Explicarea inflației de pe poziții monetariste se sprijină pe ecuația lui Irving Fisher din care se deduce că
variația cantității de monedă determină variația proporțională a prețurilor.De aici se afirmă că la originea
inflației se află în creația excesivă de monedă. În sprijinul acestei idei vine și faimoasa afirmație a lui Milton
Fridman, „inflația este întotdeauna și pretutindeni un fenomen monetar și poate fi produsă numai printr-o
creștere mai rapidă a banilor față de producție

Interpretarea inflației ca fenomen general economic susține că inflația este expresia unui dezechilibru global
economic cu conotație conjuncturală, originea căruia se regăsește în producție, venituri și cheltuieli. În acest
caz se susține că creșterea prețurilor este simptom al inflației, consecință a creșterii cererii de mărfuri
comparativ cu oferta acestora.

Un alt dezechilibru monetar este deflația.Definiția deflației este, în esență, un antitetic al inflației. Așa,
deflația se definește ca o scădere generalizată și de durată a tuturor prețurilor într-o
economie.Interpretarea deflației în cele mai multe cazuri este axată pe manifestările monetare. În așa mod,
deflația este expresia restrângerii masei monetare din circulație.

Inflația, fiind în esență un fenomen pluridimensional, exterior se manifestă în diferite forme, care, de regulă,
se sistematizează în funcție de cauzele care au generato.

Inflaţia târâtoare, exprimată printr-un ritm mediu anual de crestere a preturilor de consum de pana la
3%;Inflatia moderata, daca preturile respective cresc in ritm de pana la 6%;Inflatia rapida, atunci cand
respectivul ritm se apropie de 10%;Inflatia galopanta, cand cresterea preturilor de consum depaseste
15%.Hiperinflatia cresterea preturilor depaseste 50%. În Germania, în anul 1923, preţurile au crescut de 10
miliarde de ori într-un singur an.

CONSECINŢELE DISTRUCTIVE ALE INFLAŢIEI

diminuarea puterii de cumpărare a banilor;deprecierea monedei naţionale;pierderea resurselor acumulat
dezavantajarea creditorilor creşterea speculaţiei în rezultatul creşterii neproporţionale a
preţurilor;deprecierea resurselor financiare ale statului;redistribuirea bogăţiei şi a venitului, caz în care
veniturile nu se indexează, iar creditele se acordă fără a se ţine seama de indicele preţurilor.

CONSECINȚELE POZITIVE ALE INFLAȚIEI MODERATE

impulsionarea investițiilor în economia reală;crearea locurilor de muncă;reducerea șomajului;stimularea

creșterii economice etc.

Deflația la rândul sau, de asemenea este un fenomen cu mai multe valențe. Ca și în cazul inflației, cauzele
definesc formele deflației, cele mai cunoscute fiind:deflația monetară este cauzată de restrângerea
nemijlocită a cantității monedei în circulație . deflația financiară este generată de sterilizarea anumitei
cantități de bani de autoritățile publice prin diferite metode: obținerea excedentelor bugetare fie prin
majorarea impozitelor, fie prin reducerea cheltuielilor publice; rambursarea împrumuturilor publice
angajate de la banca centrală etc. , deflația de credit apare în urma ridicării nivelului dobânzilor sau
restrângerii creditelor bancare.

Opiniile referitor la consecințele deflației, de alt fel ca și ale inflației, au evoluat. Înainte de keynesism se
considera că deflația este un proces benefic, deoarece determină scăderea prețurilor, echivalează
schimburile, însănătoșește circulația monetară și, prin aceasta, impulsionează activitățile economice.

Toate acestea, cât de dorite nu ar fi fost, totuși erau contrare celor ce aveau loc în practică. Raționamentele
keynesiste explică că deflația are efecte dezastruoase, principalul fiind reducerea activității economice.
Diminuarea prețurilor, în condițiile rigidității costurilor de producție, afectează negativ rentabilitatea
producției și, evident, eficiența investițiilor. Acțiunea depresivă a deflației se complică și prin alte influențe
negative. Astfel, în urma scăderii prețurilor producătorii debitori pot deveni insolvabili, iar cererile de noi
credite devin tot mai rare. Deflația diminuează consumul în favoarea economisirii, majorează povara
datoriei publice, antrenează o scădere a valorii patrimoniilor, majorează ratele reale ale dobânzii etc.

IPC ȘI RATELE INFLAȚIEI ȘI DEFLAȚIEI

Însuși indicele prețurilor de consum, dar și alți indici ai prețurilor, suficient de convingător caracterizează
inflația și deflația.Modificările indicelui prețurilor de consum de la o perioadă la alta, numite rata inflației și
rata deflației, sunt indicatorii prin care, de obicei, se caracterizează evoluția prețurilor.Acești doi indicatori,
având o esență comună, reflectă sensuri diametral opuse ale evoluției nivelului prețurilor.Dacă prețurile
cresc, aceasta înseamnă că are loc inflația, măsurată cu indicatorul rata inflației, matematic valoarea fiind
descrisă cu semnul „+”. Și invers, dacă prețurile scad, înseamnă că are loc deflația, măsurată cu același
indicator, numit în acest caz rata deflației, despre care în limbaj matematic ne vorbește semnul „-”.

RATA INFLAŢIEI

Rata inflației exprimă în procente evoluția prețurilor într-o anumită perioadă. De regulă, rata inflației se
afișează pe termeni (perioade) în două forme (indicatori): rata inflației în perioada analizată și rata medie a
inflației în perioada analizată.

Rata inflației în perioada analizată reprezintă creșterea prețurilor de consum în perioada curentă (analizată)
față de perioada precedentă. Formula generică de calcul al ratei inflației este: rπ = IPC - 100%,  

unde:rπ - rata inflației;IPC – indicele prețurilor de consum.

Indicele prețului de consum are destinație de a măsura schimbările în dinamică a nivelului general al
prețurilor la produsele și serviciile procurate pentru consum de către gospodăriile populației din țară

INDICATORII INFLAŢIEI

Rata medie a inflației exprimă media creșterilor în perioadele analizate ale prețurilor. Se calculează ca o
medie geometrică a indicilor prețurilor de consum din perioadele analizate cu bază în lanț din care se scade
baza de comparație egală cu 100. Perioadele pentru care se calculează rata inflației sunt: luna, trimestrul,
semestrul, 9 luni, anul (12 luni).

Rata lunară a inflației reprezintă creșterea prețurilor de consum într-o lună față de luna precedentă.

Rata medie lunară a inflației exprimă media creșterilor lunare ale prețurilor. Se calculează ca o medie
geometrică a indicilor lunari ai prețurilor de consum cu bază în lanț din care se scade baza de comparație
egală cu 100.

Rata anuală a inflației reprezintă creșterea prețurilor de consum într-o lună din anul curent, față de aceeași
lună a anului precedent. Se calculează ca un raport exprimat procentual, între indicele prețurilor dintr-o
lună din anul curent și indicele din luna corespunzătoare a anului precedent, calculați față de aceeași bază,
din care se scade 100.

Rata medie anuală a inflației reprezintă creșterea prețurilor de consum într-o lună din anul curent, față de
aceeași lună a anului precedent. Se calculează ca un raport exprimat procentual, între indicele prețurilor
dintr-o lună din anul curent și indicele din luna corespunzătoare a anului precedent, calculați față de aceeași
bază, din care se scade 100.

Rata inflației la sfârșitul anului reprezintă creșterea prețurilor de consum în luna decembrie a unui an față
de aceeași lună a anului precedent.

În Republica Moldova fenomenul inflației a început să se manifeste din 2 ianuarie 1992, dată la care au fost
liberalizate prețurile și, prin această acțiune, de fapt a demarat tranziția la economia de piață.

Tema 6
Abordând aspectul apariţiei creditului vom menționa că originile acestuia se regăsesc în împrumutul banal,
care a apărut la primele trepte a evoluţiei omenirii. Anumite nevoi cotidiene temporare ale individului, cum
ar fi o unealtă de vânat sau pescuit, o blană sau un vas, l-au impus pe acesta să apeleze la unul din
congenerii săi, care la acel moment nu folosea bunul respectiv.

Fenomenul împrumutării în esenţă reprezintă acţiunea de a da cuiva sau a lua de la cineva un bun care
urmează a fi restituit.Impuls al extinderii şi diversificării împrumutării a servit apariţia banilor şi îndeosebi –
a monedei propriu-zise.

FORMELE ISTORICE ALE CREDITULUI:credit juvenil,credit camatoresc ,comercial,bancar

Primă formă istorică a creditului este denumită de unii autori credit „juvenil”. Împrumutul respectiv a avut
caracter de întrajutorare între indivizi sau grupuri de indivizi aflaţi în imediată vecinătate. El se acorda între
persoane cunoscute şi se restituia, de regulă, în aceiaşi cantitate şi materie cu bunul împrumutat.

Cămătăria în esenţă este activitatea de împrumutare a banilor cu camătă. Aceasta a fost o îndeletnicire a
tezaurizatorilor de profesie în toate sistemele economice predecesoare celei de piaţă dezvoltată, având
impact resimţit asupra evoluţiei economice. Aşa, cămătăria a intensificat procesul de descompunere a
orânduirii gentilice, generând sclavia, deoarece ca gaj serveau nu numai averea împrumutatului, dar şi el
însuşi, precum şi membrii familiei lui.

Impuls extinderii şi diversificării împrumutării a servit apariţia banilor şi îndeosebi – a monedei propriu-zise.
Pe măsură ce banii se manifesta tot mai mult în raporturile economice ca mijloc de plată, a avut loc
decalarea în timp a actului de vânzare de cel de cumpărare. Aceasta însemna că mărfurile se vindeau cu
amânarea achitării, cea ce înseamnă transmiterea bunurilor în folosinţă fără drept de proprietate. În esenţă
financiară, aceasta înseamnă împrumutarea valorii în formă substanţial-materială până la rambursarea ei în
formă de bani. În aşa mod apare cea de a treia formă istorică a creditului, cunoscută cu denumirea de credit
comercial.

În forma actuală creditul bancar apare în urma înfiinţării primelor bănci italiene din sec. al XII – lea.
Argument în favoarea afirmaţiei este Banca din Veneţia, fondată în a. 1171 a fost recunoscută oficial ca
bancă de viramente abia în 1587 sub denumirea de Banco di Rialto.Creditul bancar a devenit o componentă
centrală a mecanismelor economice odată cu dezvoltarea intensivă de la sfârşitul sec. al XVIII-lea începutul
sec. al XIX-lea a relaţiilor capitaliste de producţie.

În forma actuală creditul bancar apare în urma înfiinţării primelor bănci italiene din sec. al XII – lea.
Argument în favoarea afirmaţiei este Banca din Veneţia, fondată în a. 1171 a fost recunoscută oficial ca
bancă de viramente abia în 1587 sub denumirea de Banco di Rialto.

Particularităţile circulaţiei capitalului:constituirea permanentă a resurselor băneşti temporar

libere;existenţa diferenţei în durata ciclului de rotaţie;existenţa proprietăţii asupra capitalului;derularea
circulaţiei monetare.

Provenienţa resurselor creditare:încasările de la realizarea producţiei;profitul;defalcările de

amortizare;salarii şi alte drepturi de personal;veniturile publice;veniturile băneşti ale populaţiei.

Resursele creditare:mijloace banesti ale agentilor economici,ale bancilor comerciale,ale bancii

centrale,acumulari banesti publice,economiilor populatiei,emisiunea montare,banii creati in sistemul bancar

Cuvântul credit are origine latină şi provine de la cuvântul „kreditum” care însemna împrumut, datorie, şi,
totodată, poseda sensul încredinţez, cred. Latinescul credito înseamnă a avea încredere. Termenul „credit”
este utilizat nu numai în limba italiană, ci şi în alte limbi romanice, în limbile anglofone, germanice, slave.
Penetrarea cuvântului credit în terminologia economică are loc în perioadă când împrumuturile de monedă
devin preponderente.

Conceptul plasează la baza noţiunii ideea încrederii.Creditul reprezintă încrederea pe care o persoană
(creditorul) o manifestă faţă de altă persoană (debitorul) prin împrumutarea banilor sau altor valori ce-i vor
fi restituite la o anumită dată împreună cu taxa denumită dobândă.

CREDITUL CA FORMĂ SPECIFICĂ A RELAŢIILOR DE SCHIMB

Conceptul se sprijină pe ideea că creditul este o formă particulară a schimbului, care îl caracterizează ca
schimb separat în timpAnume această tratare are mai mulţi adepţi:Creditul se consideră ca un schimb care
începe în prezent şi se termină în viitor (DUMITRESCU, Ştefan). Creditul înseamnă schimbarea unei prestaţii
actuale contra unei prestaţii viitoare între doi subiecţi: creditorul, care transferă bunuri, servicii sau bani
(prestaţia actuală) şi debitorul, care-şi asumă obligaţia de a plăti bunurile sau a restitui banii la scadenţă
(prestaţie viitoare) (Dicţionar economico-financiar şi contabil). Creditul este un acord prin care forme ale
valorii – bunuri, servicii sau monedă – sunt cedate în schimbul unei promisiuni de plată viitoare. (Fitch,
Thomas).”Credit. Relaţie bănească între o persoană fizică sau jurudică numită creditor, care acordă unei alte
persoane, debitorul, un împrumut în bani sau care vinde mărfuri/servicii pe datorie, în general cu o dobândă
stabilă în funcţie de riscul pe care-l asumă creditorul sau de reputaţia debitorului”. (KIRIŢESCU, Costin,
DOBRESCU Emilian.)

CREDITUL CA FORMĂ PARTICULARĂ A RELAŢIILOR DE REDISTRIBUIRE

Acest concept, evident, se bazează pe ideea că prin intermediul creditului se produce redistribuirea valorică
sau de bunuri. Economiştii susţinători ai opiniei, redau conţinutul economic al creditului ca transfer de
capital între persoane fizice şi juridice.Conţinutul economic specific al creditului este transferul unei părţi
din produsul social de la unii participanţi la circuitul economic către alţi participanţi la acest circuit, un
transfer cu caracter temporar (TURLIUC, Vasile). Creditul reprezintă o categorie economică, ce exprimă
relaţii de repartiţie a unei părţi din PIB sau din venitul naţional, prin care se mobilizează şi se distribuie
disponibilităţile din economie şi se creează noi mijloace de plată, in scopul satisfacerii unor nevoi de capital
şi al realizării unor obiective ale politicii economice (N. Dardac, T. Vascu).Creditul reprezintă o relaţie
bănească între o persoană fizică sau juridică numită creditor, care acordă unei altei persoane, debitor, un
împrumut în bani sau care vinde mărfuri/servicii pe datorie, în general cu o dobândă stabilă în funcţie de
riscul pe care-l asumă creditorul sau reputaţia debitorului. (C. Kiriţescu).

Creditul, reprezintă o relaţie economică dintre o persoană fizică sau juridică, care acordă împrumut sau
vinde mărfuri şi servicii pe datorie cu încrederea în rambursarea acestuia sau achitarea cumpărăturilor la
scadenţă (creditor), şi o altă persoană fizică sau juridică, care primeşte împrumutul sau cumpără pe datorie
cu condiţia restituirii şi plăţii unei dobânzi (debitor), manifestată ca o tranzacţie realizată în baza unui
contract.

Functiile creditului:de repartitie,creatiei monetare

FUNCȚIA DE REPARTIȚIE

Pe parcursul activităţilor economice are loc formarea latentă a disponibilităţilor de bunuri, în principal
băneşti, temporar libere la unii cetăţeni, agenţi economici, instituţii publice etc. Aceste mijloace, prin
diferite mecanisme de creditare, se transmit în folosinţă temporară altor cetăţeni, agenţi economici,
instituţii publice care resimt deficit de mijloacele respective. Unul din mecanismele de mobilizare a
mijloacelor temporar libere în formă bănească este cel bancar. Băncile atrag în conturile curente şi de
depozit ale clienţilor săi, în anumite condiţii, impunătoare rezerve bancare. Ulterior aceste mijloace sunt
distribuite, în alte condiţii, clienţilor săi, care solicită lichidităţi. În aşa mod, prin intermediul băncilor şi a
creditului bancar are loc redistribuirea valorii. Redistribuire valorică prin intermediul creditului se
deosebeşte de redistribuirea realizată prin intermediul finanţelor (impozite, cheltuieli publice, asigurări
etc.). În cazul dat titularii de conturi curente şi de depozit nu-şi pierd dreptul de proprietate asupra
disponibilităţilor respective. În acelaşi timp, beneficiarii de credite nu intră în posesia cu titlu de proprietate
a obiectului creditului. Ei au numai dreptul de a folosi temporar bunul respectiv până la scadenţă, având
obligaţia de al returna în aceiaşi cantitate şi calitate, suplimentar mai plătind şi o anumită valoare în formă
de dobândă.

FUNCȚIA CREAȚIE MONETARĂ

Se manifestă prin crearea de noi mijloace de plată în economie, prin aceasta influenţând cantitatea de
lichidităţi aflată în circulaţie. Această funcţie, cu toată senzaţia lăsată, este valabilă nu numai pentru
creditele bancare, ci pentru toate formele creditului. Chiar şi acordarea împrumutului în formă substanţial-
materială este de asemenea soluţionarea unei probleme monetare.

TRĂSĂTURILE CREDITULUI:credibilitatea;rambursabilitatea;caracter plătibil;garantarea;destinaţia;acordarea

la scadenţă;consemnarea creditului.

Credibilitatea este suportul moral, elementul psihologic, fără de care creditul nu poate exista. Încrederea se
referă atât la calităţile morale şi profesionale ale împrumutatului, cât şi la reputaţia produselor şi serviciilor
furnizate de el, relaţiile lui cu partenerii, situaţiei sale patrimoniale şi financiare.

RAMBURSABILITATEA- Înseamnă întoarcerea mijloacelor băneşti după expirarea perioadei pentru care au
fost împrumutate

CARACTER PLATIBIL

Aceasta înseamnă că pentru beneficierea de credit debitorul achită o plată, care îmbracă forma de dobândă.
Dobânda este caracteristica definitorie a creditului şi prezintă interesul care stă la baza oricărei operaţii de
credit.

GARANTAREA CREDITULUI
Înseamnă că orice credit trebuie garantat cu bunuri mobile şi imobile, titluri de valoare etc. pentru
diminuarea riscului insolvabilităţii în rambursarea împrumutului.Riscul de nerambursare constă în
întârzierea plăţii sau incapacităţii de plată datorită deficienţilor financiare ale împrumutatului survenite din
cele mai diferite motive. Prevenirea riscului de nerambursare poate fi realizată prin garantarea
împrumutului.Riscul de imobilizare survine în cazul în care banca (deţinătorul de depozite) nu poate
satisface obligaţiunile faţă de titularii de depozite în urma aceleiaşi situaţii – deficienţe financiare. Evitarea
acestui risc este posibilă prin instituirea sistemului de garantare a depozitelor.

DESTINAŢIA

Este caracteristica care obligă împrumutatul de a utiliza creditul în concordanţă cu scopul pentru care a fost
acordat şi, totodată, permite băncii de a urmări respectarea modului de utilizare.

ACORDAREA LA SCADENŢĂ

Principiul conform căruia creditul se acordă pentru o perioadă strict stabilită de subiecţii tranzacţiei şi se
rambursează la termenii prescrişi în contractul de creditare.
CONSEMNAREA CREDITULUI

Presupune că toate operaţiile de credit şi garanţiile să fie consemnate în documente contractuale din care
să rezulte clar toate condiţiile împrumutului. Acordurile de credit sunt consemnate prin înscrisuri, a căror
formă de prezentare este variată şi implică multiple aspecte diferenţiate. Înregistrarea tranzacţiei de
împrumut, fixarea operaţiunii de împrumut se face în baza contractului de împrumut, care este, în esenţă,
o interpretare juridică a împrumutului. Acesta este strict reglementat de legislaţiile naţionale în vigoare.

ELEMENTELE CREDITULUI:Scadența;Responsabilitățile subiecților;Contractul de credit;Subiecţii

creditului;Obiectul creditului;Garanția;Dobânda

Subiecţii creditului sunt persoanele fizice sau juridice (inclusiv instituţiile administraţiei publice) care apar în
una din cele două ipostaze posibile: împrumutător şi împrumutat sau, în alţi termeni, creditor şi debitor.

Creditorul-este subiectul care dispune de mijloace temporar libere şi, din diferite motive, poate să le acorde
provizoriu pe un anumit termen în anumite condiţii unei alte persoane.

Debitorul-este subiectul care are deficit provizoriu de mijloace şi, în anumite condiţii, se împrumută pe un
anumit termen

Obiectul creditului îl constituie o largă varietate de bunuri, inclusiv bani, care sunt în excedent provizoriu la
creditor şi, în acelaşi timp, sunt în deficit temporar la debitor.

Garanţia reală -are la bază gajul, care reprezintă valorile materiale depuse în contul datoriei respective, prin
a cărei valorificare, în caz de nerambursare a creditului, se pot obţine sumele necesare achitării acestuia.

Garanţia personală -reprezintă angajamentul luat de o terţă persoană de a plăti suma ajunsă la scadenţă, în
cazul incapacităţii de plată a debitorului. nţia reprezintă mijlocul legal prin care se asigură rambursarea
creditului.

Dobânda este forma pe care o îmbracă plata achitată de debitor creditorului pentru folosirea provizorie a
obiectului creditului.

Scadenţa indică termenul, data de rambursare a creditului şi achitare a dobânzii

RESPONSABILITĂŢILE SUBIECŢILOR

reprezintă totalitatea obligaţiilor subiecţilor creditului ce ţin de volumul creditului, mărimea dobânzii,
scadenţă, etc. Nerespectarea legislaţiei în vigoare şi condiţiilor contractuale atrage după sine aplicarea unui
şir de sancţiuni cum ar fi amenzi, punerea sechestrului pe unele bunuri etc.

CONTRACTUL DE CREDIT

reprezintă acordul scris al subiecţilor creditului care prevede condiţiile acordării şi rambursării creditului,
responsabilităţile părţilor contractuale şi alte clauze.

FORMELE CREDITULUI:Credit de consum;Credit comercial;Credit acordat de instituțiile financiare;Credit

ipotecar;Credit obligatar;Credit public;Credit bugetar;Credit internațional.

Creditul comercial este forma cea mai veche a relaţiilor creditare. În esenţă acesta apare în cazul în care
furnizorul livrează marfa cu condiţia că achitarea ei va fi efectuată de cumpărător peste o anumită perioadă
de timp. În interpretare clasică creditul comercial presupune utilizarea cambiei comerciale.
Creditul instituțiilor financiare este forma pe care o îmbracă împrumutul în bani acordat de către instituțiile
financiare clienţilor săi. În cazul acestei forme de credit în rol de creditor neapărat apare instituția financiară
respectivă: banca centrală, băncile și instituțiile financiare nebancare din domeniul monedei și creditului.

Banca centrală acordă credite -băncilor pe termen scurt, de regulă până la 3 luni, în principal, în scopul
completării resurselor de credit ale băncilor

Băncile acordă credite -clienților săi – persoane fizice și juridice pentru cele mai variate scopuri pe diferite
termene

Instituțiile financiare nebancare oferă credite -persoanelor fizice și juridice pentru diferite scopuri, de
regulă, în sume relativ nesemnificative

Creditul ipotecar este forma creditului acordat de diferiţi creditori (bănci, corporaţii financiar-industriale,
instituţii de credit nebancare etc.) proprietarilor de imobil (loturi de pământ, clădiri), care este depus în gaj.

În funcţie de natura gajului acesta poate fi rural sau urban.

Creditul ipotecar rural are drept garanţie a rambursării proprietatea funciară, asupra terenurilor.

Creditul ipotecar urban are ca garanţie clădiri şi edificii. Menirea creditului ipotecar este susţinerea acestor
proprietăţi.

Creditul obligatar exprimă relaţii între unităţi economice şi instituţii în calitate de debitori, care emit
obligaţiuni, pe de o parte, iar, pe de altă parte, subscrisorii de obligaţiuni, în calitate de creditori, care îşi
avansează capitalul în scopul obţinerii unei dobânzi.Emitenţii şi genurile obligaţiunilor:APC-obligaţiuni de
stat;APL-obligaţiuni municipale;Societăţile comerciale -obligaţiuni corporative.

Creditul public reprezintă relaţiile între persoana fizică sau juridică, care evoluează în rol de creditor, pe de
o parte, şi administraţia publică de diferite nivele, în rol de debitor, pe de alta, prin care prima acordă o
sumă de bani în formă de împrumut, pe o perioadă determinată, iar aceasta din urmă se angajează să o
ramburseze la termenul stabilit şi să achite dobânda şi alte costuri cuvenite.

Creditul bugetar exprimă creditul acordat de către administraţia publică de diferite nivele din bugetul public
respectiv agenţilor economici, anumitor categorii de cetăţeni, administraţiei publice de alte nivele.

Creditul internaţional tradiţional reprezenta creditul acordat de guvernul unei ţări guvernului altei ţări. În
prezent aria acestei forme de credit s-a extins înglobând creditele acordate şi de instituţiile financiare
internaţionale şi regionale, băncile din străinătate şi creditele atrase de pe pieţele financiare internaţionale
de administraţiile publice centrale şi locale, organele acestora, Banca Centrală, băncile comerciale,
companiile financiare, întreprinderile industriale etc.

Credit de consum constă în vânzarea cu plata în rate a unor bunuri de consum personal de valori mari şi
folosinţă îndelungată, cum sunt locuinţele, articolele de uz casnic, autoturismele etc.

DIN PUNCT DE VEDERE AL OBIECTULUI

de producţie-servind nevoile activităţilor industriale, de construcţii, agricole, lucrări şi servicii

de comerţ-înlesnind schimburile şi finalizarea

de consum- atunci când facilitează relaţiile de vânzări cu plata în rate sau de vânzări pe credit (cu plata
amânată) pentru bunuri
DUPĂ MODUL DE GARANTARE

credit real-care se acordă numai pe baza gajării cu elemente patrimoniale mobiliare sau imobiliare

credit personal-ce se poate acorda fără gaj material, fără ipotecă, numai pe baza încrederii pe care
creditorul o are în debitor

ÎN FUNCŢIE DE DURATA ANGAJĂRII

credite pe termen scurt-până la 12 luni, pentru complinirea de fonduri aferente activităţii curente de
producţie sau de circulaţie a mărfurilor

credite pe termen mediu-pe o perioadă de la unu până la cinci ani acestea servind scopurilor investiţionale
în sfera creşterii volumului activităţii economice şi a dezvoltării sau modernizării activelor fixe

credite pe termen lung-peste cinci ani, având ca obiect activităţile de îmbunătăţiri funciare, pentru
silvicultură, pentru modernizare şi retehnologizare în industrie, construcţii şi alte domenii

ÎN FUNCŢIE DE CALITATEA DEBITORULUI

credite acordate persoanelor fizice

credite acordate persoanelor juridice

DUPĂ CALITATEA DEBITORULUI ŞI A CREDITORULUI

credit private-care este contractat între persoane fizice cu formă de proprietate privată sau persoane fizice

credit public-care este atras de autorităţile administraţiei publice de la persoanele fizice şi juridice

POTRIVIT FORMEI DE ACORDARE A CREDITULUI

împrumut simplu, efectuat prin transmiterea bunului sau transferul sumei respective direct pe contul
debitorului;

credit în cont descoperit (overdraft) presupune posibilitatea retragerii de către client din contul său a unor
sume mai mari decât cea care dispune, diferenţa şi fiind creditul acordat de bancă (soldul debitor) la care se
percepe dobânda calculată zilnic;

scontul comercial (credit de mobilizare) al unei cambii care presupune că banca, în schimbul cambiei primite
de la clientul său, să-i ofere suma dedusă din valoarea nominală a cambiei pe perioada dintre data scontării
şi data scadenţei titlului;

factoring-ul, care constă în „vânzarea” de către agentul economic a facturilor emise (creanţe) unei bănci sau
unei companii financiare specializate în acest tip de operaţiuni, numită factor. Pe lângă faptul că este o
formă de acordare a creditului, factoringul este, în acelaşi timp, o prestaţie de serviciu a factorului, deoarece
acesta garantează recuperarea creanţelor, asumându-şi riscul nerecuperării;

leasing-ul este o modalitate de creditare a investiţiilor prin care o bancă sau o companie specializată
dobândeşte un bun (mobiliar sai imobiliar) pe care îl închiriază unui client, acesta din urmă având
posibilitatea să răscumpere bunul respectiv la expirarea termenului contractului la un preţ convenit
(valoarea riziduală). Chiria (redevenţa) plătită de chiriaş (locatar) include două elemente: dobânda şi
cheltuiala cu amortizarea bunului;
angajarea prin semnătură (garanţia bancară) presupune că banca să intervină nu prin împrumuturi directe,
ci acordând garanţia sa în favoarea unui client. Astfel , banca poate emite scrisori de garanţie prin care îşi
asumă anumite angajamente în favoarea clienţilor săi privind achitarea unei datorii către terţi. Dacă
scrisoarea de garanţie devine efectivă, adică clientul nu-şi îndeplineşte obligaţiile garantate de bancă, atunci
ea se transformă într-un credit propriu-zis acordat de bancă clientului său.

ÎN FUNCŢIE DE FERMITATEA SCADENŢEI

Denunţabil-înseamnă că creditorul îşi rezervă dreptul ca, înaintea termenului de scadenţă, printr-un preaviz,
să ceară rambursarea creditului

Nedenunţabil- înseamnă că creditorul nu îşi rezervă dreptul să ceară restituirea anticipată a împrumutului
acordat

DUPĂ MODUL DE RAMBURSARE A CREDITELOR

Amortizabile- la care se referă cele pe termen mediu şi lung cu prevederea posibilităţii rambursării prin rate
anuale, astfel determinate încât stingerea întregului angajament să se facă în cadrul unui termen stabilit.
Suma din credit care trebuie restituită periodic poartă denumirea de amortizare sau amortisment. De regulă
amortizarea unui credit se realizează prin anuităţi care includ şi dobânzile aferente;

Neamortizabile-la care se referă cele mici sau pe termen scurt ale căror condiţii de rambursare prevăd o
achitare globală sau plată eşalonată, alt fel decât anual

CREDITUL BANCAR CONTEMPORAN

Creditul bancar are la originea denumirii sale pretextul că acesta este acordat de bancă. Esența creditului
bancar este analogică celei a creditului la general - un împrumut în bani acordat de bancă cu încrederea în
rambursarea acestuia la scadenţă unei persoane fizice sau juridice cu condiţia restituirii şi plăţii unei
dobânzi manifestată ca o tranzacţie realizată în baza unui contract.Obiect al creditului bancar sunt banii
acordați într-o anumită sumă pentru o anumită perioadă potrivit tehnologiei stabilite în vederea satisfacerii
solicitării de finanțare a clientului.Prin intermediul creditului bancar se produce, pe de o parte,
redistribuirea resurselor financiare în economie, iar pe de altă parte, are loc crearea mijloacelor de plată
(creaţia monetară).

Condițiile concrete de acordare a creditului bancar se negociază de bancă și solicitantul de credit și sunt
reflectate în contractul (acordul) de credit.

Creditul bancar și mecanismul acestuia în Republica Moldova este reglementat juridic de Codul civil, Legea
Băncii Naționale a Moldovei, Legea instituțiilor financiare, precum și de regulamentele BNM.

ABORDĂRI JURIDICE ALE CREDITULUI BANCAR

Codul Civil al Republicii Moldova, Cartea a treia „Obligaţiile”, Titlul III „Categoriile de obligaţii”,Capitolul XXIV
„Contractele şi operaţiunile bancare”, Secţiunea a 3-a „Creditul bancar”, Art. 1236 „Contractul de credit
bancar” consacră: „(1) Prin contractul de credit bancar, o bancă (creditor) se obligă să pună la dispoziţia
unei persoane (debitor) o sumă de bani (credit), iar debitorul se obligă să restituie suma primită şi să
plătească dobânda şi alte sume aferente prevăzute de contract. (2) Contractul de credit bancar se încheie în
scris...”

Legea instituţiilor financiare nr. 550-XIII din 21.07.95, captolul I „Dispoziții generale”, art. 3 „Noțiuni
principale” consacră: „credit – orice angajament de a acorda bani ca împrumut cu condiţia rambursării lor,
plăţii dobânzii şi altor plăţi aferente; orice prelungire a termenului de rambursare a datoriei; orice garanţie
emisă, precum şi orice angajament de a achiziţiona o creanţă sau alte drepturi de a efectua o plată…”

CREDITUL BANCAR ÎN PRACTICA FINANCIARĂ

În practica financiară autohtonă creditul bancar se manifestă printr-o gamă largă de împrumuturi oferite de
Banca Națională a Moldovei și bănci.

Creditele BNM înglobează:creditele pentru recreditarea sectorului real al economiei.creditele pentru

menţinerea lichidităţii sistemului bancar. creditele pentru protejarea integrităţii sectorului bancar.creditele
pentru construcția locuinţelor, creditele overnight.creditele Băncii Naţionale a Moldovei pe termen lung
(mai mare de 5 ani)

Creditele acordate de bănci sunt:Creditele pentru persoanele fizice.creditele pentru persoane

juridice.Creditele în monedă națională.Creditele în valută

ROLUL CREDITULUI ÎN ECONOMIE

Se manifestă prin efectele produse în rezultatul exercitării funcţiilor sale şi utilizării în diverse acţiuni de
ordin economic şi financiar. Creditul, în ansamblul diversităţii formelor sale, are un impact economic
esenţial, resimţit în diverse aspecte.

IMPACTUL CREDITULUI ASUPRA ECONOMIEI

redistribuirea resurselor materiale în interesul dezvoltării economiei reale şi sectorului financiar

asigurarea continuităţii procesului de circulaţie a capitalului

crearea condiţiilor pentru folosirea completă a mijloacelor temporar libere la necesităţile reproducerii

organizarea funcţionării eficiente a mijloacelor de circulaţie şi de plată

contribuirea la organizarea managementului financiar eficient etc.

Tema 7
ESENŢA ŞI FUNCȚIILE DOBÂNZII

Dobânda a apărut în antichitate şi a însoţit permanent împrumutul. Tot din timpuri străvechi au început și
disputele privind dobânda. Dobânda a fost și este una din materiile cele mai discutate de economişti,
filosofi și sociologi.Justificarea dobânzii vine din realitatea economică existentă în cursul istoriei.

OPINII ISTORICE PRIVIND DOBÂNDA

Aristotel-banii trebuie să servească numai pentru înlesnirea schimbului și că ei nu pot produce un plus de
bani

Biblie-adepţii religiei creştine se ridicau împotriva ideii de dobândă, care stă la baza împrumutului

Evanghelia Sfântului Luca -„Iubiţi-vă duşmanii, faceţi numai bine şi împrumutaţi fără a pretinde la ceva”

Calvin-Pentru cei săraci, camăta este o operație prohibită, dar pentru cei bogați ea poate să fie o ocazie
salutară de investire, de fructificare a avutului și de îmbogățire legitimă pentru cel care acordă împrumut
CONCEPȚIILE DOBÂNZII:dobânda ca formă remunerare;dobânda ca formă de redistribuire a plusvalorii
;dobânda ca preţ de echilibrare a cererii şi ofertei de monedă;dobânda ca primă contra riscului;dobânda ca
instrument de influenţare a procesului economisire-investire.

DOBÂNDA CA FORMĂ REMUNERARE

Acesta este conceptul classic (David Ricardo, Alfred Marshall), care abordează dobanda ca fiind
reglementată de rata profitului ce se poate obţine prin folosirea capitalului sau ca preţ care trebuie plătit
pentru utilizarea capitalului, preţ stabilit ca echilibru intre cererea globală de capital şi stocul de capital
oferit pe piaţă.

DOBÂNDA CA FORMĂ DE REDISTRIBUIRE A PLUSVALORII

Acest concept este pus în evidenţă de gândirea marxistă.Economiştii din această tabără afirmă că dobânda
este o formă de redistribuire a plusvalorii şi că în acest caz bancherii însuşesc fără plată o parte a
plusprodusului.

DOBĂNDA CA PREŢ AL BANILOR

Acesta este conceptul neoclasic (Irving Fischer), care defineşte dobânda ca reprezentând preţul banilor in
momentul actual exprimat in banii de mâine.

DOBÂNDA CA PREŢ DE ECHILIBRARE A CERERII ŞI OFERTEI DE MONEDĂ

interpretează dobânda ca preţ stabilit în condițiile echilibrului dintre cererea globală de capital existentă şi
stoc

DOBÂNDA CA PRIMĂ CONTRA RISCULUI

Această optică apare din perspectiva anumitor riscuri – inflaţionist, de insolvabilitate a debitorului sau de
altă natură. Susţinătorii acestui punct de vedere afirmă că dobânda reprezintă remunerarea riscului pe care
îl implică împrumutul respectiv.ul de capital oferit pe piaţă.

DOBÂNDA CA INSTRUMENT DE INFLUENŢARE A PROCESULUI ECONOMISIRE-INVESTIRE

Conceptul keynesist defineşte dobânda ca o recompensă pentru renunţarea la lichidităţi pe o anumită

perioadă de timp. Potrivit aceleaşi concepţii, rata dobânzii poate fi un instrument de influenţare a volumului
de investiţii şi de combatere a recesiunii şi şomajului.

FUNCȚIILE DOBÂNZII:Redistribuire valorică ;Reglementare;Conservare a valorii împrumutate ;Stimulare

FUNCŢIA DE REDISTRIBUIRE VALORICĂ -se manifestă prin redistribuirea unei părţi a venitului (profitului)
între subiecţii economici, între proprietari în folosul unora şi altora;

FUNCŢIA DE REGLEMENTARE-se manifestă prin reglarea nivelului producerii prin repartiţia capitalului de
împrumut între agenţii economici, ramurile economiei naţionale. Această funcţie asigură dobânzii rolul unui
instrument eficient a politicii monetare.

FUNCŢIA DE CONSERVARE A VALORII ÎMPRUMUTATE -Se manifestă prin păstrarea şi majorarea valorii
iniţiale a resurselor creditare împrumutate. Valoarea rambursată nu îşi pierde calităţile sale şi poate fi
inclusă în circuitul economic din nou.

FUNCŢIA DE STIMULARE A UTILIZĂRII EFICIENTE A VALORII ÎMPRUMUTATE -împrumutarea spre utilizarea

eficientă a resurselor creditare, deoarece din veniturile obţinute trebuie să fie rambursată nu numai suma
creditului dar şi achitată dobânda.
GENURI DE DOBÂNDĂ

În funcţie de segmentarea perioadei nominale de acumulare a dobânzii:Simplă.Compusa

Din punct de vedere a băncii ;BonificatămPercepută

Potrivit naturii Scont Ordinară

În conexiune cu intențiile creditorului Pozitivă Negativă

În raport cu facilitățile acordate de creditori Standard Preferenţială

ÎN FUNCŢIE ÎN FUNCŢIE DE SEGMENTAREA PERIOADEI NOMINALE DE ACUMULARE A DOBÂNZII

Dobânda simplă se aplică în cazul acordării împrumutului pentru perioada nominală de acumulare a
dobânzii alcătuită dintr-o singură perioadă elementară și se calculează reieșind numai din capital.

Dobânda compusă -se aplică în cazul acordării împrumutului pentru o perioadă nominală de acumulare a
dobânzii fragmentată în mai multe perioade nominale elementare de acumulare a dobânzii cu condiția
capitalizării acesteia, astfel calculându-se reieșind din principal și dobânda acumulată în perioadele
precedente.

DIN PUNCT DE VEDERE A BĂNCII

Dobânda bonificată -este dobânda cu care sunt remunerate disponibilităţile băneşti ale celor care şi-au
constituit depozite bancare. În așa mod, dobânda bonificată este dobânda achitată de bancă titularilor de
depozite la vedere, la termen, în valută și a conturilor curente.

Dobânda percepută -exprimă dobânda încasată de bănci de la clienţii care beneficiază de creditele acordate.
În general, dobânda percepută pentru credite este mai mare decât dobânda plătită pentru depozite și
conturile curente, marja constituind venitul băncii.

POTRIVIT NATURII

Scont-„scontarea” este denumirea unei dintre principalele operaţiuni active ale băncii. Esența acesteia este
transformarea creditului comercial în credit bancar. În acest context, banca creditează prezentatorul titlului
de credit înainte de scadenţă cu suma înscrisă în titlu, diminuată cu mărimea dobânzii aferente, posibil şi cu
mărimea unui comision. Băncile, asemenea întreprinzătorilor, nu aşteaptă scadenţa titlurilor de credit
scontate, ci le prezintă spre reescontare marilor bănci sau băncii centrale.

Ordinară-în celelalte cazuri

ÎN CONEXIUNE CU INTENȚIILE CREDITORULUI

Pozitivă-se plătește creditorului pentru acordarea împrumutului în scopul de obținere a venitului

Negativă-se percepe de la creditor în cazul în care acesta depune mijloacele pentru păstrare.

ÎN RAPORT CU FACILITĂȚILE AFERENTE DOBÂNZII

Standard este dobânda la nivelul stabilit pe piață

Preferențială este numită dobânda de o mărime mai mare, în cazul depozitelor, sau mai mică, în cazul
creditelor, în comparație cu nivelul dobânzii practicat pe piața liberă.
SEMNIFICAȚIA ȘI DIVERSITATEA RATEI DOBÂNZII
Dobânda are expresie valorică cuantificată în unități monetare. Cu toate acestea, încă din antichitate s-a
încetățenit modalitatea de exprimare a dobânzii prin mărimi relative, ca pondere în capitalul împrumutat,
exprimată în procente.

Indicatorul obținut se numește rata dobânzii și a devenit indiciul principal cate caracterizează indirect
nivelul dobânzii. Totodată, rata dobânzii arată, pe de o parte, care este povara împrumutului și, pe de altă
parte, care este cota venitului generat de împrumut în raport cu mărimea lui.

VARIETĂȚI ALE RATEI DOBÂNZII

Din punct de vedere al relaţiei existente între rata dobânzii şi rata inflaţiei:Rata dobânzii nominale Rata
dobânzii reale

În funcție de stabilitatea pe perioada împrumutului :Rata dobânzii fixă Rata dobânzii variabilă

DIN PUNCT DE VEDERE AL RELAŢIEI EXISTENTE ÎNTRE RATA DOBÂNZII ŞI RATA INFLAŢIEI

Rata nominală a dobânzii exprimă rata curentă existentă pe piaţă

Rata reală a dobânzii exprimă rata efectivă și se determină ca diferenţa între rata dobânzii nominale şi rata
inflației

ÎN FUNCȚIE DE STABILITATEA NIVELULUI RATEI DOBÂNZII PE PERIOADA ÎMPRUMUTULUI

Rata fixă a dobânzii este valabilă pe întreaga durată a împrumutului, cea ce înseamnă că nivelul ratei
dobânzii nu se revizuiește, rămânând constantă până la scadența creditului.

Rata variabilă a dobânzii se modifică pe perioada împrumutului, în funcţie de diferiţi factori, cum ar fi: rata
inflaţiei, conjunctura pe piaţa de credit

FORMĂ PARTICULARĂ A DOBÂNZII – SCONTUL – TAXA SCONTULUI

Taxa privată a scontului este taxa percepută de bănci pentru scontarea înscrisurilor cambiale prezentate de
agenții economici

Taxa oficială a scontului este taxa percepută de băncile centrale sau băncile mari pentru reescontarea
portofoliilor de titluri de credit prezentate de bănci

CALCULAREA ŞI FACTORII NIVELULUI DOBÂNZII

Modalitățile de calculare a cuantumului dobânzii utilizate în practica economică sunt diferite, fiind în funcție
de specificul împrumutului (depozite bancare, credite bancare, conturi curente) sau altele.

Există tehnici de calcul a mărimii dobânzii simple și dobânzii compuse, valabile atât pentru dobânda
percepută (pentru creditele acordate), cât şi pentru dobânda bonificată (pentru depozitele primite).

FACTORII NIVELULUI DOBÂNZII

Productivitatea capitalului ;Inflația ;Termenul împrumutului ;Raportul dintre oferta şi cererea de credite
;Riscul nerambursării.

PRODUCTIVITATEA CAPITALULUI
decurge din predestinația capitalului de a genera profit și este înțeleasă ca rentabilitate, eficacitate, avantaj
a acestuia. Productivitatea se cuantifică cu o anumită rată a profitului, aflată într-o dinamică determinată
de evoluţii şi conjuncturi. Întreprinzătorul, atunci când îşi propune să mobilizeze un capital suplimentar,
trebuie să evalueze obiectiv efectele valorificării acestuia. Anume profitul așteptat este sursa de remunerare
a împrumutătorului.

Productivitatea capitalului se redă prin indicatorul rata rentabilității. În acest context, deoarece profitul
obținut este sursa de remunerare a deținătorului de capital, rata rentabilității trebuie să depășească rata
dobânzii. Așa dar, rata dobânzii este în funcție directă cu profitabilitatea capitalului.

INFLAȚIA

majorarea nivelului ratei inflației conduce la micșorarea ratei reale a dobânzii, obținute de creditor. Evitarea
acestei situații este posibilă prin majorarea ratei dobânzii nominale.

TERMENUL ÎMPRUMUTULUI

Independent de alte condiţii, creditorii preferă condițiile de împrumut care să le asigure lichiditatea. Deci se
preferă termene scurte. Orice angajare mai îndelungată a creditului, orice diminuare a lichidităţii
creditorului este însoţită de o sporire a sumelor plătite ca dobânzi. Așa dar, angajarea pe termen mai lung a
resurselor creditare, implică o creştere a nivelului dobânzii.

RAPORTUL DINTRE OFERTA ŞI CEREREA DE CREDITE

Oferta de credite este determinată de nivelul de economisire, de opţiunile populaţiei pentru economii.

Cererea de credite este determinată de politica bugetară a guvernului, predispoziţia de investire a agenţilor
economici şi înclinaţia spre consum a populaţiei etc.

În formarea conjuncturii pe piața creditelor un rol deosebit în încurajarea formării capitalului şi

impulsionarea investiţiilor revine stabilității economice şi politice

RISCUL NERAMBURSĂRII

Rambursarea la termen este o condiţie a perpetuării raporturilor de credit şi a sistemului de credit.

Restituirea împrumutului este o cerinţă generală care poate fi realizată dacă se iau măsurile necesare de
evitare şi acoperire a riscurilor. Aceste cerinţe, în general acceptate, conduc la includerea în dobândă a unui
spor necesar pentru recuperarea riscului nerambursării, respectiv pentru acoperirea pagubelor suferite pe
această cale. Un risc al nerambursabilităţii mai înalt condiţionează o plată mai înaltă necesară pentru
recuperarea lui, respectiv o dobândă mai înaltă.

RATELE DOBÂNZILOR PRACTICATE DE BNM

Ratele dobânzilor la instrumentele de reglementare monetară

Rata dobânzii la creditele Băncii Naţionale a Moldovei pe termen lung

Ratele medii ale dobânzilor la tranzacțiile pe piața monetară

Ratele medii ale dobânzilor la creditele acordate și depozitele atrase de bănci

Ratele medii ale dobânzilor la operațiunile BNM pe piața monetară

Ratele dobânzilor de referință pe piața interbancară

Ratele medii ponderate ale dobânzilor la valorile mobiliare de stat

RATELE DOBÂNZILOR PRACTICATE DE BĂNCI

Ratele dobânzilor plătite pentru depozite

Ratele dobânzilor încasate pentru credite