Sunteți pe pagina 1din 1

Telenești 

este reședința raionului Telenești din partea centrală a Republicii Moldova. Orașul este situat în
partea centrală a țării, pe malul drept al râului Ciulucul Mic, la 93 km de Chișinău, pe traseul Chișinău-Bălți și
la 30 km de calea ferată Călărași.Suprafaţa 53,6 km

Există mai multe versiuni despre toponimia localității. În conformitate cu una dintre ele, la originea
Teleneștilor se află satul Inești. Mai tîrziu a fost construit un orășel. Încă din vremuri antice împreună cu
grecii și romanii pe teritoriul Daciei au intrat evreii sefarzi. Dar mai ales în evul mediu, din vremea
domnitorului Alexandru cel Bun, mai apoi la începutul sec. XVI în Moldova au migrat evreii din Germania,
așezându-se și în vecinătatea imediată a Ineștilor și au format un târg vestit în Basarabia. 

Mulți numesc Teleneștii o „localitate evreiască”. Înșăși evreii numesc târgul Teleneșt (prin analogie cu Tel-
Avivul), ceea ce se traduce din ebraică ca: „deal lângă Inești”.

Conform unei alte legende, aici a fost un boier, care avea o slugă leneșă. Boierul era enervat pe sluga leneșă
și-l probozea: "Ce te lenești, mă?". Mai târziu această frază s-a transformat în numele târgului. Într-o altă
legendă, Teleneștiul este legat de un boier Telea, care avea moșie pe acest loc la sfârșitul secolului al XV-lea,
în vremea domniei lui Ștefan cel Mare.

În privința apariției sau primei atestări documentare a Teleneștilor există foarte multe neclarități. Unii
cercetători consideră că într-un document din 1437 se vorbește despre o oarecare localitate Moiatinul de
Jos, care se presupune că ar fi Telenești. Un alt document din 1497 vorbește despre un oarecare Telea, care
de asemenea unii cercetători îl consideră drept proprietar al satului care exista.

Cert este că primul act istoric în care se vorbește clar despre Telenești, așezat pe malul râului Ciulucul Mic,
datează cu anul 1611. Datorită amplasării sale avantajoase, la hotarul dintre codri și câmpie, Teleneștiul a
cunoscut o dezvoltare vădită. 

Suprafața totală a fondului funciar este de 5.367 ha, dintre care cea mai mare parte o alcătuiesc terenurile
cu destinație agricolă 30.88 ha sau 57,5% din suprafața totală. Resursele acvatice ale orașului au o suprafața
de 96 ha. Pădurile ocupă 924 ha sau 17,2 din suprafața totală.

Lungimea totală a drumurilor din localitate este de 45,2 km, dintre care 17,5 km sunt asfaltate și 27,7 sunt în
variantă albă. Orașul dispune de un sistem centralizat de aprovizionare cu apă alimentat din 15 fântâni
arteziene. Lungimea totală a apeductului este de 23,6 km. În anul 2003 orașul a fost gazificat.

Populația totală a Teleneștiului este de 10.960 persoane, inclusiv 1.660 în satul Mihalașa și 304 în satul
Mihalașa nouă. Sistemul educațional din localitate este format dintr-o grădiniță de copii cu 230 copii, 3
gimnazii în care învață 1.460 elevi, un liceu cu 330 elevi, o școală profesională polivalentă, care pregătește
specialiști în domeniul agricol, alimentației publice, industriei ușoare cu 180 elevi și o școală specială în care
sunt 145 elevi. Sistemul de ocrotire a sănătății este format dintr-un centru al medicilor de familie și un spital
raional cu 180 paturi.

S-ar putea să vă placă și