2 OFERTA DE MONEDĂ

Spre deosebire de cererea de monedă, oferta de monedă este un concept simplu, care
desemnează cantitatea de monedă pusă la dispoziţia indivizilor de către autoritatea monetară.
Datorită acestui fapt, cantitatea de semne monetare oferite este exprimată în termeni nominali,
spre deosebire de cererea de monedă, care este exprimată în termeni reali, întrucât ofertantul nu
are posibilitatea exercitării unui control direct asupra preţurilor. Măsurarea ofertei de monedă
este simplă, în comparaţie cu cea a cererii de monedă, în funcţie de explicaţia care este aleasă
pentru cantitatea de monedă emisă.
Responsabilităţile în crearea monedei şi a circulaţiei acesteia revin, în prezent, sistemelor
bancare naţionale. Întrucât există diferenţieri de la un sistem bancar la altul, rezultă că oferta de
monedă poate lua forme diferite în funcţie de natura instituţiilor, evoluţia istorică şi situarea
geografică. Astfel, pentru înţelegerea ofertei de monedă, aceasta trebuie completată cu analize
mai generale, care să furnizeze o viziune mai cuprinzătoare asupra fenomenelor. Analiza ofertei
de monedă prezintă şi o dimensiune normativă, prin care se caută determinarea unor mecanisme
de emisiune mai eficiente şi cărora economiştii le acordă o atenţie particulară.
Deşi cadrele instituţionale ale ofertei de monedă nu sunt identice, totuşi mecanismele şi
comportamentele determinante ale ofertei de monedă sunt suficient de „tipice” pentru a da loc
unei analize cu caracter general.
Reflexiile asupra ofertei de monedă au deţinut înainte de secolul al XX-lea locul principal
în cadrul analizei monetare, după care prioritatea a fost acordată cererii de monedă. Doar după
anii ’60, ca urmare a unor evenimente monetare majore, analiza ofertei de monedă a redobândit
importanţa cuvenită, iar aspectul normativ a căpătat accente deosebite. După cum se prezintă în
literatura de specialitate, oferta de monedă poate fi realizată la nivel centralizat în cadrul
sistemelor bancare ierarhizate, şi la nivelul băncilor libere, emitente de monedă concurenţială
(după modelul Băncii libere, din secolul XVII-XVIII).
Oferta de moneda reprezinta procesul de punere in circulatie a diferitelor instrumente
monetare si provine de la institutiile financiar-bancare care au astfel de atributii si de la agentii
economici care dispun de resurse monetare la un moment dat.
Oferta de moneda are loc prin intermediul bancii de emisiune, trezoreriei si Bancilor
comerciale.
 Banca Nationala detine monopolul emisiunii monetare (emisiunea monetara se face
numai in concordanta cu cresterea economica reala; orice emisiune suplimentara de moneda
determina un proces inflationist) si lanseaza instrumente monetare in circulatie in urmatoarele
imprejurari si forme:
-      emiterea de bilete de banca (bani de hartie), pentru acoperirea nevoilor de resurse financiare
ale statului (in general statul are cheltuieli mai mari decat venituri);
-      pune moneda in circulatie pentru nevoile de valuta ale economiei;
-      contribuie  la sporirea ofertei de moneda si prin acoperirea nevoilor bancilor (refinantarea ).
Trezoreria este o institutie financiara ce are ca scop administrarea veniturilor si
cheltuielilor statului si efectueaza cea mai mare parte a platilor prin intermediul bancilor
comerciale si a bancii centrale. Trezoreria se serveste de propria moneda, avand facilitatea de a
crea moneda Aceasta contribuie la sporirea ofertei prin trecerea monedelor dintr-un cont bugetar
in depozit la vedere prin emiterea si negocierea de obligatiuni. De obicei, obligatiunile trezoreriei
sunt achizitionate de catre banci (intra numerar in circulatie).
Bancile comerciale sporesc oferta de moneda prin intermediul monedei de cont prin:
-      acordarea de credite si mobilizarea depozitelor;
-      multiplicarea depozitelor de la populatie si agentii economici.