Particularitatile agentilor economici ( studiu 4 saptamani-12 ore)

2.1. Terminologie si Rolul întreprinderii în cadrul economiei

Agent economic : Persoana sau grup de persoane indeplinind functii bine determinate in
viata economica. Agentii economici sunt entitati de natura sociala recunoscute si, eventual,
oficializate ca atare, prin care anumiti subiecti indivizi sau grupuri concep si promoveaza, in
mod coerent, actiuni decurgand din interesele lor.
In Romania, potrivit Legii 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii
autonome si societati comerciale principalii agenti economici sunt:
1. regiile autonome, companiile nationale si societatile nationale organizate sa functioneze
pentru exploatarea de bunuri ale statului sau valorificarea unor drepturi ale sale in ramurile
strategice ale economiei nationale (mine, gaze naturale, posta, transport etc.);
2. societatile comerciale, asociatii constituite de persoane fizice si juridice cu scopul
efectuarii unor acte de comert organizate conform Legii 31/1990 privind societatile
comerciale..
O societate comercială (abreviat S.C.) reprezintă o asociație de oameni de
afaceri alcătuită pe baza unor investiții de capital, urmărindu-se obținerea unor beneficii
comune. Societatea comercială este uneori privită ca subordonată întreprinderii (companiei).
Distincția dintre societate comercială și întreprindere nu este exprimată în termeni
riguroși. În diferite limbi, societatea poate fi interpretată ca o întreprindere (companie) de mai
mici dimensiuni sau chiar ca echivalent al companiei. Limba română atestă o delimitare
teoretică între societate și intreprindere, însă practica este aceea de a denumi întreprinderile,
laolaltă cu alte asociații în interes de afaceri mai mici, „societăți comerciale”. Sintagma se
plasează ca un prefix, înaintea denumirii întreprinderi (de exemplu, Societatea Comercială.
Termenul firmă poate să definească: Companie, întreprindere, unitate economică care are o
conducere unică
Potrivit art. 30 din Legea nr. 26/1990, firma este numele sau, după caz. denumirea sub care
un comerciant îşi exercită comerţul şi sub care se semnează. Firma are ca principală funcţie
identificarea comerciantului prin individualizarea lui faţă de alţi comercianţi şi joacă un rol
important în atragerea clientelei.
Conţinutul firmei diferă, în principal, de calitatea de comerciant persoană fizică sau societate
comercială.

Detalii: https://legeaz.net/dictionar-juridic/firma
Întreprinderea este o unitate economică de producție, de prestații de servicii sau
de comerț. Întreprindere este orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă
patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul
obținerii de profit prin producerea de bunuri materiale și vânzarea acestora pe piață sau prin
prestări de servicii, în condiții de concurență.

Rolul întreprinderilor în viaţa unei economii este dublu: economic şi social.

Rolul economic se concretizează în:
 întreprinderile atrag şi combină factorii de producţie; managerii acţionează
permanent pentru optimizarea combinării factorilor de producţie;
  scopul întreprinderilor este de a executa bunuri şi servicii; managerul firmei
urmăreşte să producă la costuri minime;
 întreprinderile distribuie veniturile, adică remunerarea factorilor de producţie
utilizaţi.
Instrumentele de repartiţie, pe categorii de beneficii, se prezintă astfel:

Rolul social constă în faptul că firmele sunt agenţi economici a căror activitate nu poate fi
studiată decât în contextul social existent. Firma manifestă un rol specific:
 faţă de salariaţi, managerii firmei trebuie să favorizeze promovarea personalului şi
participarea lui la reciclarea impusă de modernizarea tehnicii şi tehnologiei, să creeze
condiţiile pentru promovare culturală (distracţii, excursii, asociaţii diverse);
 faţă de consumatori, firma trebuie să caute cea mai bună adaptare a bunurilor şi
serviciilor produse la solicitările clienţilor.
Toate acestea sunt greu de realizat, ceea ce duce la o serie de contradicţii:
 între interesele salariaţilor şi cele ale proprietarilor de capitaluri;
 între interesele titularilor de venituri care doresc să câştige cât mai mult şi cele ale
consumatorilor, care caută să cumpere la un preţ cât mai redus.

2.2. Crearea întreprinderilor

Procesul propriu-zis de creare a unei întreprinderi presupune, în principal, realizarea a

trei operaţiuni: întocmirea formalităţilor necesare înfiinţării, punerea în operă a resurselor
materiale şi umane şi organizarea internă a întreprinderii.
Întocmirea formalităţilor necesare înfiinţării sunt de natură juridică, socială şi fiscală.
Formalităţile de natură juridică constau în respectarea unor condiţii de fond şi de formă.
Condiţiile de fond precizează cerinţele asocierii persoanelor, cum sunt:
 numărul şi calitatea participanţilor care se asociază (în ţara noastră, crearea unei
societăţi pe acţiuni este posibilă dacă se asociază cel puţin cinci persoane; în alte state,
dreptul lor naţional impune limita maximă a asociaţilor);
 consimţământul şi capacitatea de a contracta indică normele juridice care trebuie
respectate pentru ca asocierea să fie valabilă (consimţământul liber, fără teroare şi
violenţă, asocierea să nu fie contrară legii etc.);
 aportul asociaţilor se referă la natura acestuia:
- aport financiar (contribuţia bănească pe care asociaţii se obligă să o realizeze la
patrimoniul societăţii);
- aport în natură (imobile, utilaje, maşini, mărfuri etc.);
- aport în drepturi de proprietate industrială (brevete de invenţii, mărci de fabricaţie,
know-how);
 participarea asociaţilor la profit şi pierderi (fixează cotele de profit şi pierderi ce
revin asociaţilor şi sunt direct proporţionale cu cotele de aport ale asociaţilor la
capitalul social).

Condiţiile de formă pentru înfiinţarea unei întreprinderi sunt:

 redactarea şi semnarea cererii de acord/contractului de asociere;
  redactarea şi semnarea statutului;
 întocmirea formelor de publicitate (publicarea anunţului de înfiinţare în Monitorul
Oficial, prezentarea documentelor la Judecătorie în vederea obţinerii avizului de
onorabilitate, înmatricularea în Registrul Comerţului).
Formalităţile de natură socială se referă la declararea înfiinţării întreprinderii la Ministerul
Muncii, aderarea la asigurările sociale.
Din punct de vedere fiscal, întreprinderea înfiinţată trebuie să achiziţioneze documentele
fiscale şi să i se fixeze impozitul de către organele în drept.
Utilizarea resurselor materiale şi umane presupune amenajarea terenurilor şi construcţiilor,
instalarea maşinilor şi utilajelor, constituirea stocurilor de materii prime, recrutarea
personalului.
Organizarea internă a întreprinderii se referă la stabilirea structurii organizatorice,
proiectarea sistemului informaţional, elaborarea unui regulament de ordine interioară etc.
Demararea activităţii încheie procesul de creare a întreprinderii şi de obicei, se
desfăşoară pe parcursul a trei ani. Este o perioadă de testare pentru întreprindere presupunând
urmărirea şi controlul funcţionării noii întreprinderii în regim normal precum şi stabilirea unei
strategii care să contribuie la asigurarea dezvoltării şi perenităţii întreprinderii. Parcurgerea
celor două etape de creare a întreprinderii prezintă o serie de particularităţi în funcţie de tipul
de întreprindere, de mediul în care îşi desfăşoară activitatea, de strategia şi politica viitoare.

2.3. Tipologia întreprinderilor

În scopul sistematizării diferitelor tipuri de întreprinderi, se disting următorii factori, conform

cărora întreprinderile sunt împărțite în grupuri:

 forma de proprietate;
 apartenența la industrie;
 forma juridică;
 mărimea întreprinderii;
 resursele utilizate;
 locație;
 identitatea națională a proprietarilor întreprinderii;
 structura de producție.

Întreprinderile se pot grupa după un sistem complex de criterii.

I. După forma de proprietate:

 întreprindere particulară, individuală, personală sau familială;
  particulară în asociaţii;
  publică;
  a administraţiei centrale;
  a administraţiei locale;
  mixtă (particulară şi publică, autohtonă şi străină).

Unităţile economice proprietate publică se organizează şi funcţionează sub formă de regii

autonome sau societăţi comerciale.
Regia autonomă reprezintă acea formă de întreprindere care se organizează şi funcţionează în
ramurile strategice ale economiei naţionale (energetică, telecomunicaţii, industria de
armament etc.), este persoană juridică şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi
autonomie financiară.
Societatea comercială, ca întreprindere, reprezintă o entitate economică colectivă unde se
combină şi se utilizează factorii de producţie cu eficienţă cât mai ridicată. Rezultatele obţinute
sunt împărţite între membrii societăţii sub diferite forme (dividende, prime).
Societatea comercială reprezintă forma principală de întreprindere.

Ea poate fi: A. Societate comercială de persoane, care la rândul ei poate fi:

 în nume colectiv;
 în comandită simplă,
B. Societate comercială de capitaluri
 în comandită pe acţiuni;
 societăţi de capitaluri pe acţiuni.
Societatea cu răspundere limitată este o societate comercială care este o formă combinată a
celor de persoane şi a celor de capitaluri. Ea este forma de organizare cea mai larg răspândită.

II. În raport cu domeniile de activitate, întreprinderile pot fi:

 întreprinderi agricole;
 întreprinderi industriale;
 întreprinderi comerciale;
 întreprinderi prestatoare de servicii;
 întreprinderi financiare, de credit, de asigurări etc.

III. În raport cu apartenenţa la una din ramurile industriale de activitate, întreprinderile

se pot clasifica astfel:
a) după caracterul materiei prime consumate:
 întreprinderi extractive;
 întreprinderi prelucrătoare;
b) după destinaţia economică şi caracterul producţiei finite:
 întreprinderi producătoare de bunuri de capital;
 întreprinderi producătoare de bunuri de consum;
c) după continuitatea procesului tehnologic:
 întreprinderi cu procese tehnologice continue;
 întreprinderi cu procese tehnologice discontinue.
IV. În raport cu timpul de lucru în cadrul anului calendaristic, întreprinderile pot fi:
 întreprinderi care funcţionează tot timpul anului;
 întreprinderi sezoniere.
V. În raport cu nivelul de specializare, se deosebesc:
 întreprinderi specializate;
 întreprinderi universale;
 întreprinderi mixte.
VI. În raport cu tipul de producţie sunt:
 întreprinderi cu producţie de serie (mică, mijlocie, mare);
 întreprinderi cu producţie de masă.
VII. În raport cu metodele de organizare a producţiei, se deosebesc;
 întreprinderi cu producţia organizată în flux;
 întreprinderi cu producţia organizată după modelele specifice producţiei de serie şi
unicate.
VIII. În funcţie de amploarea factorilor de producţie utilizaţi, de mărimea rezultatelor
economico-financiare, întreprinderile pot fi:
  întreprinderi mici;
 întreprinderi mijlocii;
 întreprinderi mari;
 grupuri de conglomerate de întreprinderi.

De retinut!!!!
Forma de proprietate distinge întreprinderile situate în:
 proprietatea statului;
 proprietatea municipală;
 proprietate privată;
 proprietatea organizațiilor publice;
 altă formă de proprietate (proprietăți mixte, proprietăți ale persoanelor străine,
apatrizi).
Scara întreprinderii este împărțită în întreprinderi mici, medii și mari. Factorii de clasificare
care determină atitudinea unei întreprinderi față de întreprinderile mici, mijlocii sau mari
sunt: numărul de angajați, cifra de afaceri anuală, valoarea capitalului fix, numărul locurilor
de muncă, costul forței de muncă, utilizarea materiilor prime.

Privind forma juridică a societății sunt împărțite în parteneriate individuale (parteneriate și

companii de afaceri), corporații (societăți pe acțiuni, corporații de stat).

Potrivit scopului întreprinderii pot fi împărțite în scopuri comerciale și non-profit.

În sectorul industrial, întreprinderile sunt împărțite în:

1. întreprinderile industriale care realizează producția de diverse bunuri;
2. întreprinderile comerciale care nu produc singure mărfuri, ci îndeplinesc funcții de
distribuție;
3. companiile de transport angajate în transporturi prin intermediul unor vehicule
diverse;
4. întreprinderile de servicii care oferă diverse servicii, cum ar fi hoteluri, firme de
consultanță și altele;
5. companiile de servicii financiare:
o bănci care colectează fonduri, acordă împrumuturi și furnizează alte tipuri de
servicii financiare;
o societățile de asigurare care efectuează asigurarea împotriva diferitelor tipuri
de riscuri.

Proprietatea exprima raporturile ce se stabilesc intre oameni fata de bunurile

materiale, spirituale etc. raporturi care in sens economic exprima forma sociala de apropiere a
bunurilor, iar juridic sunt corespunzatoare conditiilor din societate.
Proprietatea confera detinatorului urmatoarele atribute (drepturi) :
a) Posesiunea, adica dominatia directa a proprietarului asupra bunului obtinut;
 b) Dispozitia este dreptul proprietarului de a dispune asa cum doreste de obiectul
detinut in limitele permise de lege;
c) Utilizarea este dreptul proprietarului de a folosi bunul respectiv;
d)Uzufructul este dreptul proprietarului de a beneficia de rezultate obtinute prin
folosirea bunurilor aflate in proprietatea sa.
Obiectul proprietatii il constituie bunurile economice si resursele naturale.
Subiectul proprietatii il formeaza agentii vietii economice: indivizii (familiile),
socio-grupurile, organizatiile nationale si international.
a)     Indivizii (familiile) ca subiect al proprietatii in cazul in care sunt producatori,
cumuleaza prin actiunea lor toate atributele proprietatii: posesiunea, dispozitia,
utilizarea si uzufructul. In cazul in care nu sunt producatori directi, ci utilizeaza
salariati, ei impart uzufructul cu producatorii directi (salariatii).
b)     Sociogrupurile se constituie prin unirea mai multor indivizi dand nastere
cooperativelor si societatilor comerciale.
- Cooperativele sunt unitati care isi desfasoara activitatea in domeniul productiei, prestarilor
de servicii sau comercializarii produselor, in special in mediul rural.
- Societatile comerciale sunt firmele alcatuite din mai multi asociati. Conform legislatiei in
vigoare, principalele tipuri de societati comerciale din tara noastra sunt: societatea in nume
colectiv, societatea in comandita simpla, societatea in comandita pe actiuni, societatea pe
actiuni si societatea cu raspundere limitata.
c)     Organizatiile nationale si internationale
- Organizatiile nationale apar sub forma uniunilor de intreprinderi sau
cooperative constituite pe criterii de ramura sau teritorial-administrative.
- Organizatiile internationale se constituie prin asocierea agentilor
economici sau organizatiilor din doua sau mai multe tari.
Pluralismul formelor de proprietate
a)     Proprietatea privata (particulara) constituie baza economiei de piata si cuprinde
-Proprietatea particulara individuala mica (unitati mestesugaresti, comerciale,
exploatari agricole etc.), bazate pe munca proprie a proprietarului si familiei
acestuia;
-Proprietatea particulara mijlocie si mare in care proprietarul foloseste muncitorii
salariati;
-Proprietatea particulara asociativa, care apare sub forma cooperativelor si
societatilor comerciale pe actiuni.
b)     Proprietatea publica exista in proportii diferite in toate tarile lumii. Ea se
constituie la nivel national, municipal si comunal ca proprietate de stat, iar
organizatiile de stat sunt subiecti ai dreptului de proprietate.
c)     Proprietatea mixta apare prin combinarea in forme si proportii diferite a celor
doua forme de proprietate: privata si publica.
Libera initiativa este expresia libertatii agentilor economici de a poseda bunuri, de a utiliza si
de a dispune de ele si de uzufructul lor.
Agentii economici sunt persoane sau grupuri de persoane fizice sau juridice, care indeplinesc
roluri si functii bine determinate in cadrul diviziunii muncii si actioneaza ca subiecti ai vieti
economice.
a)     Intreprinderile reprezinta agentul economic care cuprinde toate unitatile care au
ca functie principala producerea de bunuri economice si prestarea de servicii
(nonfinanciare) , in vederea vanzarii acestora cu scopul de a obtine profit.
b)     Gospodariile populatiei (menajele) sunt unitati economice ar caror functie
principala este de a consuma sau de a produce bunuri si servicii nefinanciare.
Resursele lor provin din remunerarea muncii (inclusiv avantaje in natura) ,
 transferurile de la celelalte sectoare , venituri din proprietate sau din industria
casnica.
c)     Administratia publica cuprinde unitatile instutionale a caror functie principala
este de a produce servicii, de a efectua operatii de redistribuire a veniturilor
statului si ale caror resurse provin din prelevari sau varsaminte obligatorii de la
celelalte sectoare.
d)     Administratia privata. Reprezinta unitatile investitionale care produc in
principal servicii destinate pietei pentru gospodarii si ale caror resurse principale
provin din contributiile voluntare efectuate de gospodarii in calitate de
consumatori.
e)     Institutiile financiare sunt unitati institutionale a caror functie principala este de
a finanta agentii economici si ale caror resurse sunt formate din fondurile banesti
atrase si dobanzile incasate. Ele cuprind activitatea bancilor, a CEC-ului, caselor
de schimb valutar s. a.
f)      Intreprinderilor de asigurari includ toate unitatile institutionale care au functia
de asigurare, adica transforma riscurile individuale in riscuri colective si care au
drept resurse primele de asigurare.
g)     Restul lumii (strainatatea) reprezinta generic celelalte economii nationale si
unitatile lor autonome (nerezidente) , cu care agentii economici interni intra in
tranzactii economice.
Intreprinderea sau firma ca veriga de baza a economiei de piata este o unitate
autonoma, tehnico-productiva si economico-financiara, in care se desfasoara diferite
genuri de activitati: industriale, agricole, de constructii, transporturi etc.
Principalele tipuri de intreprinderi sunt:
a)     Intreprinderi persoane fizice (individuale, firme private de familie);
b)     Intreprinderi asociative (cooperativele);
c)     Intreprinderi societati comerciale;
d)     Regiile autonome.
Societatile comerciale sunt formate din mai multe persoane fizice si/sau juridice,
numite asociatii, care reunindu-si capitalurile, desfasoara o anumita activitate in scopul
obtinerii de profit.
a)     Societati de persoane:
Societatea in nume colectiv (S.N.C.) se constituie prin asocierea mai multor
persoane fizice, ale caror obligatii sunt garantate cu patrimonial social si cu
raspundere solidara si nelimitata a tuturor asociatilor;
Societatea in comandita simpla (S.C.S.) este tipul de societate in care asociatii se
grupeaza in doua categorii: comanditatii care administreaza societatea, raspunzand
solidar si nelimitat pentru pagubele si obligatiile societatii si comanditarii a caror
raspundere este limitata in raport cu capitalul subscris;
b)     Societati de capitaluri:
Societatea in comandita pe actiuni (S.C.A.) prezinta aceleasi caracteristici cu
S.C.S., cu exceptia faptului ca isi constituie capitalul pe calea emiterii de actiuni;
c)     Societatea pe actiuni (anonima) se constituie de catre membrii fondatori prin
emisiunea de actiuni. Aceste societati concentreaza capitaluri foarte mari;
d)     Societatea cu raspundere limitata (S.R.L.) este tipul de societate in care
raspunderea asociatilor este limitata pana la plafonul de capital subscris. S.R.L.
este tipul de societate cu cel mai mare numar;
Regiile autonome (companii nationale) se organizeaza si functioneaza in cadrul
ramurilor strategice ale economiei nationale si al utilitatilor: industria de armament, energetic,
exploatarea minelor si a gazelor naturale, transportul feroviar. Exemple de regii autonome:
Regia autonoma a lignitului, RENEL, in industria energetica, s. a. Regiile autonome au
autonomie functionala si sunt in proprietatea statului.
Intreprinzatorul (producatorul) este persoana fizica sau juridica ce isi asuma riscul de a
organiza, desfasura si dezvolta o afacere adica o activitate profitabila.
Acesta indeplineste patru functii corelate:
a)     Asigura cea mai judicioasa combinare a factorilor de productie, care sa conduca
la maximum de profitabilitate;
b)     Adopta deciziile care sa asigure succesul, evitand insuccesele care pot conduce la
pierderi sau chiar faliment;
c)     Exprima si realizeaza oferta pe piata;
d)     Exercita autoritate asupra intregului colectiv de lucratori.

Indicatorul economic este expresia cifrica a laturii cantitative a fenomenelor si

proceselor economice in conditii concrete de loc si de timp.
Cifra de afaceri exprima totalitatea incasarilor realizate de intreprindere din
operatiunile de vanzare a bunurilor obtinute intr-o perioada de timp data.
Valoarea adaugata este indicatorul valoric care reflecta contributia factorului munca
si factorului capital fix si exprima valoarea pe care o adauga o intreprindere la suma care
reprezinta cheltuielile cu materii prime si energie. Ea se determina ca diferenta intre incasarile
totale ale intreprinderii din vanzarea bunurilor materiale si serviciilor intrate, clientilor si
platile facute catre furnizori pentru materiile prime, semifabricate, combustibil, etc.
Profitul brut se determina pentru o perioada de timp data, prin scaderea din veniturile
totale a costurilor aferente productiei.
Profitul net reprezinta partea din profitul brut care ramane dupa ce din profitul brut
sau scazut impozitele si alte varsaminte prevazute de lege.
Consumatorul este individul si unitatea economica sau administrativa care efectueaza
o operatiune de consum.
Consumul productiv (intermediar) are destinatie productiva. Intreprinderile
industriale, de exemplu, achizitioneaza materii prime, materiale auxiliare, combustibil, etc. pe
care le utilizeaza in procesul de productie a altor bunuri economice.
Consumul final nu participa la crearea altor bunuri, ci la satisfacerea nevoilor directe
ale gospodariilor populatiei ca de exemplu: consumul de alimente, de imbracaminte, articole
de uz casnic, de confort personal etc.
Nevoile (trebuintele) sunt cerinte obiective ale vietii umane, ale existentei si
dezvoltarii la nivelul indivizilor, grupurilor sociale si societatii in ansamblul ei.
Clasificarea nevoilor umane:
a)     Dupa geneza lor, nevoile se clasifica in nevoi primare (biologic-naturale), nevoi
secundare (sociale) si nevoi tertiare (spirituale);
b)     Dupa gradul de dezvoltare economica (de cultura si civilizatie), nevoile se
grupeaza in nevoi inferioare (de baza, elementare, fundamentale) si nevoi
superioare (elevate);
c)     Dupa nivelul la care se manifesta, nevoile sunt: individuale, de grup, sociale;
d)     Dupa frecventa aparitiei lor, nevoile sunt: curente (zilnice), periodice
(saptamanale) si rare (lunare, anuale);
e)     Din punct de vedere al naturii bunurilor folosite, nevoile sunt: nevoi care se
satisfac cu bunuri materiale (hrana, imbracaminte etc.) si nevoi care se satisfac cu
ajutorul serviciilor.
 Multiplicarea si diversificarea nevoilor sunt conditionate de nivelul de dezvoltare a
societatii ( conditionare obiectiva), precum si de nivelul de dezvoltare a individului
(conditionare subiectiva).
Resursele reprezinta totalitatea elementelor care pot fi atrase si utilizate pentru
producerea bunurilor economice si serviciilor.
Se clasifica astfel:
Dupa natura lor, resursele se grupeaza in: resurse naturale, resurse umane si resurse
financiare;
a)     Resursele naturale includ resursele naturale primare ( minereuri,
combustibili fosili) si resurse derivate (echipamente de productie, stocuri
de materii prime etc.);
b)     Resursele umane cuprind la randul lor resursele primare de acest gen
( populatia apta de munca) , cat si pe cele derivate (nivelul de instruire,
stocul de invatamant etc.);
c)     Resursele financiare, adica mijloacele banesti ale agentilor economici
utilizate in activitatea economica.
Dupa durata folosirii lor, resursele se grupeaza in:
a)     Resurse neregenerabile (epuizabile) ca de exemplu: minereurile,
combustibilii fosili etc;
b)     Resursele regenerabile: pamant, apa, aer, forta de munca etc.
Din punct de vedere al volumului, resursele exploatabile sunt de doua feluri:
abundente si deficitare;
Din punct de vedere al posibilitatilor de recuperare in procesul de productie si de
consum, resursele sunt:
a)     Recuperabile-cum sunt materiile prime;
b)     Partial recuperabile (unele resurse biologice);
c)     Nerecuperabile (resursele energetice).
Bunul este orice element al realitatii care satisface o nevoie umana. Bunurile se clasifica
astfel:
Dupa provenienta lor bunurile sunt de doua feluri si anume: bunuri libere si bunuri
economice.
a)     Bunurile libere sunt un dar al naturii, se gasesc in cantitati nelimitate si
oricine le poate consuma dupa nevoi. Astfel de bunuri sunt: aerul, caldura
solara, apa izvoarelor etc.;
b)     Bunurilor economice sunt produse in cantitati limitate si cu cheltuieli.
Accesul la aceste bunuri necesita eforturi, organizarea productiei, iar pentru
dobandirea lor, este necesara o contraprestatie economica.
Bunurile economice la randul lor se clasifica astfel:
Dupa provenienta sunt: bunuri naturale si bunuri produse;
Dupa gradul de prelucrare sunt: primare (obtinute direct de la natura), intermediare
(aflate in diferite faze de prelucrare) si finale (care nu necesita alte operatii);
Dupa modul de consumare sunt: satisfacatori, adica, bunuri de consum personal
social ( hrana, imbracaminte, sanatate etc.) si prodfactori, adica bunuri
consumate pentru productie (capital, resurse naturale, de munca etc.)
Marfa, adica bunul economic destinat schimbului, are o dubla insusire si anume:
utilitatea si valoarea.
Utilitatea in sens general este capacitatea unui bun de a satisface o nevoie. Ea este
data de proprietati naturale, fizice, chimice ale bunului respectiv, precum si de aprecierea pe
care i-o acorda consumatorul.
 Utilitatea economica este satisfactia pe care o simte un consumator prin folosirea
unei cantitati determinate dintr-un bun, obtinut pe piata, prin procesul de vanzare-cumparare.