Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1 Acest curs este adaptat după suportul de curs la materia ”Economia întreprinderii”, 2016-
2017, autor: lect. univ .dr. Cosmin Băloi.
18
Societatea este un termen juridic care nu reține decât una dintre
formele legale posibile pentru a exercita și încadra o activitate economică,
contractul de societate. Așadar, acest termen este interesat de aspectul
juridic al activității. În legislația nord-americană se folosește cu semnificație
relativ asemănătoare termenul de companie.
Firma este un termen anglo-saxon, la nivel popular extrem de
utilizat, dar mai puțin agreat în mediile academice și juridice. Teoria firmei
s-a dezvoltat în anii ’30 pentru a analiza formele concurenței pe piețe.
Tot în limbajul practicienilor, inclusiv în România, se mai folosește
termenul de afacere (business). Din punct de vedere juridic, în România sub
această denumire sunt reunite toate formele de societăți comerciale
(societăți în nume colectiv – SNC; societate cu răspundere limitată – SRL;
societate în comandită simplă – SCS; societate în comandită pe acțiuni –
SCA; societate pe acțiuni – SA), dar și persoanele fizice autorizate – PFA,
întreprinderile individuale – II, întreprinderile familiale - IF.
Instituția este un termen care se referă la organismele oficiale și la
ansamblul regulilor economico-sociale ale unei țări sau unei regiuni,
rezultate din multiplele evoluții istorice, care definesc și garantează
condițiile în care alegerile alocărilor și utilizărilor resurselor se vor face
invidual sau colectiv.
Termenii corporație, multinațională sunt și ei sinonimici
întreprinderii, dar se întrebuințează cu precădere pentru a nominaliza
societăți de mari dimensiuni cu activități multiple și prezență pe piețe foarte
extinse teritorial.
Organizația este, în prezent, termenul cel mai generic și cel mai
adaptat la conceptual de gestiune, deoarece înglobează dimensiunea internă
(organizarea oamenilor) și misiunea externă a întreprinderii (beneficii în
folosul comunității). Organizația regrupează un număr de indivizi care
lucrează împreună și urmăresc obiective comune.
19
2.2. Tipologia întreprinderilor
2
https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Nomenclator_forme_juridice.h
tm
20
PROPRIETATE COOPERATISTĂ Societatea cooperativă este o
asociație autonomă de persoane
Cooperative de consum fizice și/sau juridice, după caz,
constituită pe baza
Cooperative meșteșugărești consimțământului liber
exprimat de acestea, în scopul
Cooperative de credit
promovării intereselor
economice, sociale și culturale
ale membrilor cooperatori, fiind
deținută în comun și controlată
democratic de către membrii
săi3.
PROPRIETATE OBȘTEASCĂ Proprietatea aparține unor
(societăți comerciale aparținând forme asociative ca obștile,
organizațiilor și instituțiilor politice și composesoratele.
obștești)
3 Legea 1/2005
21
- ieșirile din sistem, care se prezintă sub forma bunurilor materiale,
lucrărilor și serviciilor executate și livrate clienților de către întreprindere,
precum și a fluxurilor informaționale privind activitatea acesteia;
- mecanismul intern de transformare a intrărilor în ieșiri, care se
concretizează în ansamblul proceselor de execuție și de management ce
definește conținutul funcțiunilor întreprinderii.
22
• pe calea creditării de la sistemul bancar;
• pe calea autofinanțării;
• prin vânzarea de acțiuni și obligațiuni pe piața financiară.
Resursa informațională constituie condiția funcționării oricărei
întreprinderi pentru că într-o lume globalizată informația înseamnă putere.
Întreprinderile mari cheltuiesc sume considerabile pentru procurarea
informațiilor, dar și pentru crearea infrastructurii de prelucrare, stocare,
utilizare și transmitere a informației.
Resursele umane sunt acele persoane cu care întreprinderea a încheiat
contracte de muncă. Resursele umane sau salariații întreprinderii reprezintă
elementul activ, creator al producției.
În ceea ce privește exteriorul, se au în vedere relațiile comerciale și
financiare pe care le întrețin diferite țări: importuri și exporturi, intrări și
ieșiri de devize. Aceste relații externe se referă la ansamblul agenților
economici.
Mediul întreprinderii se definește drept ansamblul organizațiilor și
factorilor externi de natură diferită: politică, juridică, socio-economică,
tehnologică etc. care influențează direct și indirect activitatea unei
întreprinderi care se manifestă pe plan național și internațional acționează
asupra firmei nu în mod izolat, ci în strânsă interdependență (Ionescu ș.a,
2002).
Ansamblul relațiilor întreprinderii cu reprezentanții din cel mai
apropiat mediu și influențele pe care aceștia le exercită poartă numele de
micromediu.
Micromediul este constituit din următoarele componente:
Gospodăriile familiale reprezintă grupurile de persoane care
realizează o bună administrare a treburilor casei asigurând un consum de
bunuri și servicii, precum și economisirea unei părți din veniturile obținute
de membrii respectivelor familii.
Furnizorii de mărfuri se referă la diverse întreprinderi sau persoane
care, pe baza relațiilor de vânzare-cumpărare, pun la dispoziție
echipamentul tehnic, combustibilul, materiile prime și materialele, energia și
apa.
Prestatorii de servicii sunt tot o categorie de furnizori care execută o
gamă de activități, între care cea mai mare pondere o dețin întreprinderile de
transport, serviciile bancare, de birotică și de asigurare.
Furnizorii de personal sunt reprezentați prin instituțiile de învățământ,
oficiile de forță de muncă și de persoanele aflate în căutarea unor locuri de
muncă.
Intermediarii sunt reprezentați de agenții economici care ajută
întreprinderea la promovarea, vânzarea și distribuirea mărfurilor sau a
serviciilor către clienți. Principalii intermediari sunt: întreprinderile de
comerț și agențiile de publicitate.
Clienții constituie componenta cea mai importantă a micromediului,
deoarece alcătuiesc piața oricărei întreprinderi. Clienții pot fi: consumatorii,
utilizatorii industriali, angrosiștii, detailiștii, agențiile guvernamentale,
agențiile internaționale etc.
Concurenții sunt agenții economici și persoanele particulare cu care
întreprinderea intră în competiție, disputându-și clienții, furnizorii de
mărfuri, prestatorii de servicii, furnizorii de personal, intermediarii și
23
organismele publice. Concurenții pot deține o anumită poziție pe piață, ceea
ce le conferă postura de: lideri, inovatori, conservatori sau timizi.
Organismele publice reprezintă orice grup care are interes actual sau
potențial cu impact asupra capacității întreprinderii de realizare a
obiectivelor sale.
Macromediul este format din sistemul factorilor exogeni care
acționează indirect asupra întreprinderii, prin componentele
micromediulului, exercitându-și influența pe o arie extinsă și pe un termen
lung.
Abordarea mediului contextual permite să se constate că factorii
exogeni influențează prin componentele PESTEL ale mediului: Politic,
Economic, Social-cultural și demografic, Tehnico-științific, Ecologic
(natural) și Legislativ (juridic). Acești factori influențează, în mod normal,
toate întreprinderile în aceeași măsură în mod pozitiv (prin oportunități) sau
în mod negativ (prin amenințări).
Mediul economic este componenta esențială, atât la nivel național cât
și internațional, deoarece influențează decisiv funcționarea și dezvoltarea
întreprinderii. Mediul economic se manifestă prin intermediul factorilor de
management, pieței (interne și externe) și pârghiilor economico-financiare.
Un impact puternic asupra activității întreprinderii au factorii de
management: sistemul de organizare a economiei naționale, mecanismul de
planificare macroeconomică, mecanismele motivaționale și mecanismele de
control ale suprasistemelor din care face parte întreprinderea.
Mediul politic, care poate fi intern și internațional, se manifestă prin
modul de implicare a statului în economie (politici antitrust, măsuri
protecționiste, subvenții etc.) și prin concepția de integrare în viața
economică și politică mondială (apartenența la grupuri și comunități
economice și politice). Toate aceste elemente pot să stimuleze sau să frâneze
activitatea întreprinderii.
Mediul socio-cultural este constituit din totalitatea factorilor care
vizează sistemul de valori, obiceiuri, tradiții, credințe și norme care
modelează societatea și reglementează comportamentul indivizilor și
grupurilor umane. Mediul social-cultural influențează activitatea
întreprinderii prin modalități specifice de corelare a intereselor individuale
și sociale, prin modificarea stilului de viață, a tendințelor și modei de
consum - cu impact direct asupra comportamentului consumatorului. Mediul
demografic este variabila care influențează întreprinderea prin intermediul
populației. Aceasta se află într-o dublă ipostază: beneficiar (consumator) și
creator (sursă de muncă) al produselor și serviciilor întreprinderii. De aceea,
nivelul, dinamica, structura, repartizarea teritorială și pe medii a populației
influențează activitatea întreprinderii atât pe termen scurt, cât și pe termen
mediu.
Mediul tehnico-științific influențează toate domeniile de activitate ale
întreprinderii prin: invenții, inovații (produse noi, nivelul tehnic al utilajelor,
calitatea tehnologiilor) și descoperiri. Mediul tehnico-științific influențează
atât activitatea întreprinderii, cât și celelalte componente ale macromediului.
Mediul natural definește cerințele de ordin ecologic pe care
întreprinderea trebuie să le respecte. Ca urmare, întreprinderea este obligată
să folosească tehnologii nepoluante, să protejeze mediul ambiant și să
combată degradarea lui.
24
Mediul juridic este reprezentat de sistemul legislativ din spațiul
economico-geografic în care își desfășoară activitatea întreprinderea, de
cadrul legislativ al piețelor externe și de sistemul instituțional național și
internațional. Influența mediului juridic se manifestă cu pregnanță asupra
conduitei în afaceri a întreprinderii prin: legi menite să apere concurența,
legi care protejează cumpărătorul și obligă întreprinderea la etichetare
corectă (sinceră) a produselor și legi care protejează interesele generale ale
societății.
Interconexiunile dintre mediul intern și mediul extern al unei
organizații pot fi evidențiate și studiate prin intermediul analizei SWOT
(puncte forte – puncte slabe – oportunități – amenințări).
Punctele tari și punctele slabe sunt specifice unui produs sau
organizații (mediului intern), în timp ce, oportunitățile și amenințările sunt
factori externi ai acestora (din mediul extern organizației).
Punctele tari (Strengths) – reprezintă factorii interni care sunt
favorabili pentru atingerea obiectivului propus.
Punctele tari se determină utilizând următoarele întrebări :
✓ Care sunt avantajele produsului (companiei) față de produsele
similare sau companii concurente?
✓ Cu ce este mai bun produsul (compania) decât alte produse
similare sau companii similare ?
✓ Ce puncte tari identifică alții la produsul sau compania ta?
Punctele slabe (Weaknesses) – reprezintă factorii interni care pot
împiedica atingerea obiectivului propus.
Punctele slabe se determină utilizând următoarele întrebări :
- Ce probleme întâmpină compania în realizarea
produselor/serviciilor?
- Care sunt parametrii la care produsele/serviciile companiei nu se
ridică la cele ale concurenței?
- Ce trebuie evitat?
- Ce văd alții ca puncte slabe?
Oportunitățile (Opportunities) – reprezintă factorii externi care sunt
favorabili pentru atingerea obiectivului propus.
Oportunitățile se determină utilizând următoarele întrebări :
✓ Ce nevoi nesatisfăcute pe piață cărora ne putem adresa sunt?
✓ Care sunt tendințele de care ne putem folosi în beneficiul
companiei?
Amenințări (Threats) – reprezintă factorii externi care pot împiedica
atingerea obiectivului propus.
Amenințările se identifică utilizând următoarele întrebări :
- Care sunt obstacolele întâmpinate pe piață de produsele serviciile
companiei?
- Are compania probleme în asigurarea anumitor resurse?
- Se anticipează schimbări în mediul extern (politic, legislativ) care
pot afecta activitatea companiei?
- Întreprinde concurența acțiuni care ar putea pune în pericol
poziția pe piață a companiei?
- Există posibilitatea schimbării standardelor sau a cerințelor
clienților?
25
Întrebările de mai sus sunt orientative, numărul acestora putând fi
mult mai mare funcție de domeniul sau produsul pentru care se efectuează
analiza SWOT.
Pe baza matricei SWOT (figura 2.2.), riguros elaborată, se pot lua
anumite decizii de către managerii întreprinderii cu privire la acțiunile
viitoare ale acesteia.
26
Fig. 4.1. Piramida organizării procesuale
27
activitate de bază, deci sunt activități complementare și se includ în
funcțiunea de producție.
Criteriul convergenței presupune gruparea unor activități diferite,
reclamă tehnici de abordare diferite, dar converg spre realizarea unui anume
obiectiv.
De exemplu, activitatea de documentare și cea de inventică -total
diferite- converg spre elaborarea unei tehnologii sau spre crearea unui nou
produs. Ambele aparțin funcțiunii de cercetare-dezvoltare.
În optica celor mai mulți autori, români și străini, pornind de la
abordarea lui Fayol, în întreprinderea modernă se poate vorbi despre cinci
funcțiuni:
Funcțiunea comercială cuprinde ansamblul activităților menite să
concure la realizarea obiectivelor din domeniul stabilirii legăturilor
întreprinderii cu mediul ambiant, în vederea identificării consumatorilor și
utilizatorilor produselor și serviciilor oferite de întreprindere, pe de o parte,
și asigurarea resurselor materiale necesare fabricării produselor sau prestării
serviciilor, pe de altă parte.
Astfel, activitățile de bază ale funcțiunii comerciale sunt:
- aprovizionarea cu resurse materiale;
- desfacerea/livrarea produselor/serviciilor;
- marketingul.
28
manifestarea deplină a potențialului fizic și intelectual al acestei categorii de
resurse.
Principalele activități ale funcțiunii de resurse umane sunt:
- analiza și evaluarea posturilor;
- gestiunea previzională a personalului;
- angajarea personalului;
- gestiunea recompenselor.
29
8. Nu constituie funcțiune a întreprinderii:
a) funcțiunea de previziune;
b) funcțiunea de producție;
c) funcțiunea de control-evaluare;
d) funcțiunea comercială;
e) funcțiunea de resurse umane.
2.6. Rezumat
30
2.8. Bibliografia unității de învățare 2
• Băloi C., Economia întreprinderii, suport de curs, FEAA
Craiova, 2016-2017.
• Burduș E. Popa I., Fundamentele managementului
organizației, Editura Pro Universitaria, București, 2013
• Constantinescu, D., Management: Funcții. Structuri. Procese, Editura
Universitaria, Craiova, 2008.
• Constantinescu D., Nistorescu T., Economia întreprinderii, Editura
Universitaria, Craiova, 2012.
• Nicolescu O., Verboncu I., Fundamentele managementului organizației,
Editura Universitară, București, 2008
• Popa M. și colectiv, Management: concepte, tehnici, abilități, Editura
Risoprint, Cluj Napoca, 2015
31