CAPITOLUL II

FORMELE SOCIETĂŢILOR COMERCIALE.

CONSTITUIREA ŞI ÎNMATRICULAREA
ACESTORA

SECŢIUNEA I
SOCIETĂŢILE COMERCIALE - FORME, PROCEDURĂ DE
CONSTITUIRE, ÎNREGISTRAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE

1.1. NOŢIUNEA SOCIETĂŢII COMERCIALE

Pe măsura dezvoltării societăţii omeneşti, nevoile economice şi sociale au crescut,
oamenii dându-şi tot mai mult seama că energiile individuale, oricât de mari ar fi fost ele, nu
mai erau îndestulătoare pentru satisfacerea acestor nevoi.
În aceste condiţii s-a născut ideea cooperării între mai mulţi întreprinzători care să
realizeze împreună activităţi economice de amploare. Această idee şi-a găsit expresia, pe planul
dreptului, în conceptul de societate comercială, care implică asocierea a două sau mai multe
persoane, cu punerea în comun a unor resurse, în vederea desfăşurării unei activităţi economice
şi împărţirii beneficiilor rezultate.
Societăţile comerciale au fost şi sunt şi în prezent cel mai adecvat instrument juridic de
drenare a energiilor umane şi financiare pentru realizarea unor scopuri sociale, ca şi pentru
satisfacerea unor interese personale ale întreprinzătorilor.
Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale reprezintă cadrul legal general
referitor la constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale în România, ea
reprezentând dreptul comun în materia societăţilor comerciale. O serie de legi sau alte acte
normative cu caracter special reglementează diferite tipuri „speciale” de societăţi comerciale,
cum ar fi: societăţile din domeniul bancar reglementate de Legea nr.58/1998 privind activitatea
bancară, societăţile de asigurare reglementate de Legea nr.32/2000 privind societăţile de
asigurare şi supravegherea asigurărilor , societăţile de servicii de investiţii financiare
reglementate de Legea nr.297/2004 privind piaţa de capital etc. Atât Legea societăţilor
comerciale, cât şi legile sau celelalte acte normative ce reglementează tipuri speciale de societăţi
comerciale se completează, acolo unde este cazul, cu dispoziţiile Codului comercial sau cele
ale Codului civil.
Legislaţia comercială, deşi bogată în conţinut, nu oferă o definiţie a societăţii
comerciale. Într-o asemenea situaţie, pentru a putea defini totuşi societatea comercială, se
apelează la dispoziţiile Codului civil care reglementează contractul de societate, dispoziţii care,
interpretate extensiv şi întregite cu unele elemente cuprinse în Legea nr. 31/1990, permit
definirea societăţii comerciale.
Noţiunea de societate provine de la cuvântul latinesc societas, care înseamnă
întovărăşire, asociaţie, comunitate, tovărăşie, unire.
Tradiţional, teoria juridică a definit societatea ea fiind un contract ce dă naştere unei
persoane juridice. Alţi autori definesc societatea ca o fiinţă juridică abstractă, rezultată dintr-un
contract şi înzestrată de lege cu personalitate juridică, ori ca grupare de persoane reunite pentru
a realiza beneficii din acte de comerţ.
În acest sens, s-a afirmat că societatea comercială este persoana constituită în baza unui
contract, prin care două sau mai multe persoane convin să formeze cu aportul lor un fond social,
în scopul de a împărţi câştigul care ar putea să provină din exercitarea unuia sau mai multor
acte de comerţ.
Potrivit altor opinii, societatea comercială este privită ca o organizare juridică, în care
mai multe persoane aduc bunuri sau servicii pentru exercitarea în comun a unei activităţi în
scopul de a împărţi beneficiile ori ca întreprindere, ca mod de organizare a elementelor umane
şi materiale, care compun organismul social şi juridic, căreia i se afectează bunurile necesare
îndeplinirii în condiţii de rentabilitate a actelor şi faptelor de comerţ specifice obiectului statutar
de activitate.
Pornind de la aceste considerente, societatea comercială poate fi definită drept o
grupare de persoane, creată în temeiul unui contract de societate și beneficiind de
personalitate juridică, în care asociaţii se înţeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru
desfășurarea unei activități comerciale, în scopul realizării şi împărţirii beneficiilor rezultate.

1.2. FUNCŢIILE SOCIETĂŢII COMERCIALE

Rolul şi importanţa societăţii comerciale, ca principal agent economic, rezultă din

analiza funcţiilor pe care această structură le îndeplineşte în cadrul sistemului economic şi
juridic.
Funcţiile societăţii comerciale sunt următoarele:
  funcţia de organizare. Potrivit Legii nr. 31/1990, societatea comercială este
persoană juridică, calitate care poate fi obţinută numai cu condiţia existenţei unei organizări de
sine stătătoare. Aceasta presupune stabilirea structurilor interne, numirea organelor de
conducere şi control, precizarea modului de alcătuire şi a competenţei acestora, determinarea
modului de transformare şi dizolvare a persoanei juridice etc. Organizarea priveşte nu numai
latura socială, ci şi latura patrimonială, elementele de identificare şi conduita societăţii în
atingerea scopului social. Fundamentul acestei funcţii îl reprezintă voinţa asociaţilor exprimată
fie în contractul de societate şi statut, fie în hotărârile adunării generale. forme de manifestare
a funcţiei de organizare;
 funcţia de concentrare a capitalului necesar unei activităţi profitabile. În
economia de piaţă, la baza oricărei iniţiative de organizare a producţiei de bunuri, de prestare
de servicii sau lucrări se află un anumit capital. El se obţine prin aportul persoanelor asociate.
Volumul capitalului necesar se determină de fondatori în funcţie de obiectul de activitate al
societăţii, de mărimea acesteia, de condiţiile impuse de lege etc. Capitalul social necesar pentru
constituirea societăţii rămâne, de regulă, acelaşi pe toată durata existenţei societăţii. Mărirea ori
micşorarea lui se poate face numai cu acordul majorităţii asociaţilor. Funcţia de concentrare a.
capitalului se manifestă nu numai la constituirea societăţii, ci pe întreg parcursul funcţionării,
transformării, fuziunii ori divizării sale. Constituirea de rezerve de capital, lansarea de acţiuni
sau obligaţii sunt operaţiuni strâns legate de funcţia respectivă. Incapacitatea unei societăţi de
a asigura funcţia de concentrare a capitalului are drept consecinţă dizolvarea şi lichidarea
acesteia;
 funcţia de garantare a drepturilor creditorilor prin capitalul social. Activitatea
economică a societăţilor comerciale, săvârşirea de fapte de comerţ, presupune intrarea în relaţii
cu alte subiecte de drept în cadrul cărora se nasc, modifică sau sting raporturi obligaţionale. În
unele din asemenea raporturi societatea apare în calitate de debitor, fapt ce implică garantarea
creanţelor creditorilor societăţii. De altfel societatea este în primul rând debitoare faţă de
asociaţii săi, pentru aportul acestora. Gajul creditorilor este asigurat de capitalul social, care
reprezintă expresia bănească a valorii bunurilor aduse de asociaţi. În bilanţul societăţii, capitalul
social figurează întotdeauna la pasiv, întrucât societatea îl datorează asociaţilor în caz de
lichidare, dar poziţiei de pasiv îi corespunde la activ un fond echivalent de bunuri.
 funcţia de satisfacere a intereselor economice şi sociale ale membrilor asociaţi
 funcţia lucrativă care deosebeşte societatea comercială de alte forme asociative, cum
sunt asociaţiile şi fundaţiile. Societăţile comerciale s-au afirmat ca producători redutabili de
bunuri şi servicii. În dreptul modern se pune accentul pe caracterul economic, lucrativ al unei
întreprinderi, şi nu neapărat pe caracterul comercial al acesteia, ceea ce face posibilă includerea
în sfera raporturilor comercial-economice a unor activităţi civile, organizate sub formă de
întreprindere societară, cu consecinţa extinderii şi la aceste entităţi a legislaţiei afacerilor

1.3. TIPURI ŞI FORME ALE SOCIETĂŢILOR COMERCIALE

Formele societăţilor comerciale reglementate de legea noastră sunt, în general aceleaşi,

ca şi cele existente în alte ţări, iar deosebirile dintre diferitele forme ale societăţilor comerciale
au drept criteriu întinderea răspunderii asociaţilor faţă de terţi pentru obligaţiile societăţii.
Conform acestui criteriu, potrivit art. 2 din Legea nr.31/1990 republicată, societăţile
comerciale se constituie în una din următoarele forme:
a) societate în nume colectiv;
b) societate în comandită simplă;
c) societate pe acţiuni;
d) societate în comandită pe acţiuni
e) societate cu răspundere limitată.
Acestea sunt formele juridice obligatorii în care o societate comercială trebuie să se
organizeze pentru a putea dobândi personalitate juridică şi a funcţiona în condiţiile Legii
societăţilor comerciale. Enumerarea formelor juridice ale societăţilor comerciale are un caracter
limitativ, dispoziţia legii fiind imperativă. Textul legal are în vedere societăţile comerciale care
beneficiază de personalitate juridică şi care constituie veritabile societăţi comerciale. El nu
exclude însă posibilitatea constituirii unor societăţi în formele prevăzute în alte texte legale -
societatea în participaţie, reglementată de Codul comercial; asociaţia cu scop lucrativ fără
personalitate juridică.
Persoanele care doresc să constituie o societate comercială sunt libere să aleagă oricare
formă de societate prevăzută de lege. Alegerea formei de societate este liberă, dar, o dată aleasă
una dintre aceste forme de societate, asociaţii sunt obligaţi să urmeze regimul juridic aplicabil
oricărei forme de societate, precum şi regulile specifice formei de societate aleasă referitoare la
constituire, organizare şi funcţionare, de la care nu se poate deroga.
Cu titlu de excepţie, în domeniile economice de interes public, legea impune
constituirea societăţii într-o anumită formă: societăţile comerciale din domeniul asigurărilor se
constituie numai sub forma societăţii pe acţiuni sau a societăţii cu răspundere limitată (art.3 din
Legea nr.32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor); în domeniul
bancar se poate folosi numai forma societăţii pe acţiuni (art.9 din Legea nr.58/1998 privind
activitatea bancară), societăţile de servicii de investiţii financiare numai sub forma societăţilor
pe acţiuni emitente de acţiuni nominative (art. 6 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital)
etc.

1.4. CLASIFICAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE

Societăţile comerciale pot face obiectul mai multor clasificări, diferenţiate ca valoare şi
consecinţe pe planul dreptului. Aceste clasificări diferă, în funcţie de criteriile de clasificare
avute în vedere, respectiv: numărul de asociaţi, natura societăţii, întinderea răspunderii
asociaţilor, împărţirea capitalului social, posibilitatea emiterii unor titluri de valoare şi
provenienţa capitalului social.
 După numărul asociaţilor: pluripersonale şi unipersonale. Toate formele de
societăţi în afara societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic sunt societăţi pluripersonale,
fiindcă legea prevede în mod obligatoriu ca societăţile să aibă cel puţin doi asociaţi;
 După natura lor şi după modul de formare a capitalului social, societăţile comerciale
se împart în: societăţi de persoane şi societăţi de capitaluri.
Societăţile de persoane sunt constituite dintr-un număr relativ mic de persoane, care se
asociază pe baza cunoaşterii şi a încrederii reciproce în calităţile personale ale fiecăreia dintre
ei. În cadrul acestor societăţi, asociaţii răspund pentru obligaţiile societăţii în mod subsidiar,
nelimitat şi solidar cu valoarea întregului lor patrimoniu. Aceste societăţi datorită caracterului
lor intuitu personae sunt societăţi relativ închise, fiindcă pentru dobândirea calităţii de asociat
de obicei potrivit prevederilor legii sau al actelor constitutive este necesar votul unanim sau
întrunirea unei majorităţi calificate. În aceste societăţi capitalul social este reprezentat prin părţi
de interes. Fac parte din categoria societăţilor de persoane: societatea în nume colectiv şi
societatea în comandită simplă. Prototipul societăţii de persoane este considerat societatea în
nume colectiv.
Societăţile de capitaluri se întemeiază nu pe cunoaşterea reciprocă a calităţilor fiecărui
asociat în parte, ci pe cota de capital învestită, întemeiată pe aportul asociaţilor, care de regulă
nu se cunosc între ei. Numărul maxim al asociaţilor nu este limitat, singura limită fiind
atingerea nivelului de capitalizare prevăzut în actul constitutiv.
În principiu societăţile de capitaluri sunt societăţi deschise, dobândirea acţiunilor fiind
facilitată atât de prevederile legale în materie cât şi de prevederile actului constitutiv, care de
obicei nu conţine condiţii restrictive pentru dobândirea acţiunilor de către terţi. Capitalul acestor
societăţi este împărţit în titluri numite acţiuni, care cuprind drepturile şi obligaţiile deţinătorului
de acţiuni. Elementul esenţial în acest societăţi este cota de capital învestită de asociat şi
reprezentată prin acţiuni care sunt negociabile şi transferabile. În ce priveşte răspunderea
asociaţilor pentru obligaţiile societăţii, asociaţii răspund numai în limita aportului lor. Fac parte
din categoria societăţilor de capitaluri: societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe
acţiuni. Prototipul societăţii de capitaluri este societatea pe acţiuni.
 În raport de răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile sociale: societăţi în care
asociaţii răspund limitat, cum sunt: societatea pe acţiuni, societatea cu răspundere limitată şi
asociaţii comanditari din societăţile în comandită şi societăţi în care asociaţii răspund
nelimitat, cum sunt: societatea în nume co lectiv şi asociaţii comanditaţi din societăţile în
comandită.
 După structura capitalului social şi modul de împărţire al acestuia, societăţile
comerciale se împart în: societăţi comerciale în care capitalul se divide în părţi de interese,
părţi sociale, cum sunt: societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă şi
societatea cu răspundere limitată şi societăţi în care capitalul social se divide în acţiuni:
societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni.
Prin parte socială se înțelege cota din capitalul social care se cuvine asociatului, în
schimbul aportului său în societate. Capitalul social al SRL este divizat în părți sociale.
Partea de interes este un drept de creanță al asociaților împotriva societății, pentru
dividende și pentru cota-parte corespunzătoare din patrimoniul social, în caz de lichidare.
 În funcţie de originea capitalului social, societăţile pot fi clasificate în: societăţi
comerciale naţionale, străine şi transnaţionale.
Societatea naţională este o persoană juridică de drept naţional a ţării unde aceasta îşi
are sediul şi este înregistrată; funcţionarea, modificarea actelor constitutive şi încetarea ei fiind
supuse legislaţiei statului de constituire.
Societatea străină este o societate comercială constituită în conformitate cu prevederile
legislative ale unui ţări străine aceleia unde îşi desfăşoară în parte sau în totalitate activitatea ei
comercială, unde îşi are sediul şi este înregistrată; funcţionarea, modificarea actelor
constitutive şi încetarea ei fiind supuse legislaţiei statului de constituire.
Societatea transnaţională (internaţională sau multinaţională) este acea societate care
rezultă din unirea a două sau mai multe societăţi pe acţiuni constituite în conformitate cu
prevederile legislative ale unor state diferite, având sediile principale în ţări diferite şi în
consecinţă naţionalităţi diferite. Trăsătura caracteristică a acestor societăţi constă în faptul că
încă de la data constituirii lor, se întemeiază pe elemente fără caracter naţional şi sunt lipsite
de vreo legătură juridică cu un anumit stat. Aceste societăţi nefiind constituite în conformitate
cu prevederile legislative ale vreunei ţări, lor nu le sunt aplicabile reglementări legislative în
ceea ce priveşte funcţionarea, modificarea actului constitutiv sau încetarea lor, iar litigiile
născute din aplicarea actelor constitutive sunt date în competenţa unor instanţe speciale. Ele îşi
extind activitatea de producţie şi comercializare pe multiple pieţe naţionale şi în diverse
domenii de activitate comercială constituind astfel o formă nouă a monopolurilor.
 După obiectul de activitate, avem societăţi de: producţie de mărfuri, de servicii, de
investiţii, bancare, asigurare şi reasigurare, de consultanţă, de intermediere comercială, de
comunicaţii şi telecomunicaţii, de construcţii montaj, de exploatări miniere, etc.
 În funcţie de provenienţa capitalului social avem societăţi cu capital integral de
stat, societăţi cu capital integral privat, societăţi cu capital mixt. Societăţile cu capital de
stat sunt regiile autonome, companiile naţionale şi celelalte societăţi comerciale al căror singur
asociat este o persoană de drept public. Societăţile comerciale cu capital privat sunt acele
societăţi care s-au constituit în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 pe baza iniţiativei
private, iar capitalul a fost constituit numai din aporturi aparţinând persoanelor fizice şi juridice
de drept privat. Societăţile cu capital mixt sunt acele societăţi care au fost constituite pe baza
capitalului unor persoane de drept privat cât şi de drept public.