UNIVERSITATEA SPIRU HARET BUCURESTI

FACULTATEA DE DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ RÂMNICU

VÂLCEA

DISCIPLINA: DREPTUL SOCIETĂŢILOR

TEMA LUCRĂRII:
SOCIETATEA PE ACŢIUNI

Coordonator ştiinşific:
lect. univ.drd. Ionuţ Toartă

Absolventă:
Munteanu (Cheţa) Alina

-2012-
 Planul lucrării

Introducere
Capitolul I : Noţiunea de ,,societate pe acţiuni“. Apariţia şi importanţa acestui tip de
societate comercială
Secţiunea I.1. Noţiunea de ,,societate pe acţiuni“ ;
Secţiunea I.2. Apariţia şi importanţa societăţii pe acţiuni ;
Capitolul al II-lea : Constituirea societăţii pe acţiuni
Secţiunea II.1. Actele constitutive ale societăţii ;
Secţiunea II.2. Modalităţile de constituire a societăţii pe acţiuni ;
Capitolul al III-lea : Funcţionarea societăţii pe acţiuni
Secţiunea III.1. Acţiunile emise de societate ;
Secţiunea III.2. Adunarea generală a acţionarilor;
Secţiunea III.3. Administrarea societăţii pe acţiuni;
Secţiunea III.4. Cenzorii societăţii pe acţiuni;
Secţiunea III.5. Obligaţiunile emise de societate;
Secţiunea III.6. Registrele societăţii pe acţiuni;
Secţiunea III.7. Bilanţul contabil. Beneficiile şi dividendele. Fondul de rezervă;
Capitolul al IV-lea: Dizolvarea şi lichidarea societăţii pe acţiuni
Secţiunea IV.1. Reguli generale şi speciale de dizolvare a societăţii pe acţiuni;
Secţiunea IV.2. Lichidarea societăţii pe acţiuni

BIBLIOGRAFIE
 Introducere

Am ales această temă, în vederea elaborării lucrării de diplomă, fiind fascinată de

conceptele juridice legate de constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţii
comerciale pe acţiuni. Din studiul pe care l-am întreprins cu această ocazie, am ajuns la
constatarea că societatea pe acţiuni este cea mai complexă şi cea mai evoluată formă a
societăţii comerciale.
În cazul societăţii pe acţiuni nu au relevanţă persoanele şi calităţile lor personale,
ci, primordial, prezintă importanţă aporturile pe care acţionarii le aduc la constituirea
societăţii. De obicei, acţionarii contribuie cu aporturile lor la formarea capitalului social,
fără ca ei să desfîşoare o anumită activitate în cadrul societăţii. Aporturile asociaţilor
prezintă un interes special şi pentru terţi, răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile
societăţii fiind limitată la acestea.
Importanţa aporturilor la capitalul social şi estomparea calităţilor personale ale
acţionarilor, au făcut ca societatea pe acţiuni să mai fie cunoscută şi sub denumirea de
,,societate anonimă“.
Societatea pe acţiuni este destinată realizării unor afaceri de anvergură, pentru
succesul cărora se impune concentrarea de capitaluri însemnate. Această formă de
organizare a societăţii comerciale este concepută, tocmai pentru a drena contribuţiile
băneşti modeste în vederea formării unor capitaluri mari, impuse de realizarea unor
investiţii de amploare. Din această cauză, societatea are posibilitatea legală de a face apel
la subscripţia publică.
Organele societăţii pe acţiuni au competenţe bine delimitate, la baza cărora stă
principiul separaţiei puterilor. Astfel, societatea pe acţiuni are organe de deliberare şi de
decizie, organe de administrare şi de reprezentare, organe de supraveghere şi de control.
Societatea pe acţiuni este reglementată amplu de Legea nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale, unde se constată, fără doar şi poate, rolul important pe care ea îl
are în viaţa economică.
La redactarea lucrării de faţă am urmărit să realizez o prezentare completă a
societăţii pe acţiuni. Lucrarea este structurată în patru capitole, care, la rândul lor, sunt
împărţite în mai multe secţiuni.
 Primul capitol, intitulat ,, Noţiunea de societate pe acţiuni. Apariţia şi importanţa
acestui tip de societate comercială“ reprezintă o prezentare generală a societăţii pe
acţiuni, a apariţiei şi evoluţiei ei, precum şi a importanţei pe care o prezintă în
desfăşurarea vieţii economice. Acest capitol este structurat în două secţiuni, menite să
delimiteze diversele concepte juridice pe care le abordează: noţiunea de societate pe
acţiuni şi apariţia şi importanţa societăţii pe acţiuni.
În cel de-al doilea capitol, intitulat ,, Constituirea societăţii pe acţiuni“ au fost
descrise aspectele legate de înfiinţarea societăţii, precum şi de actele constitutive care
stau la baza ei. Avându-se în vedere aceste aspecte, capitolul al doilea a fost împărţit în
două secţiuni şi anume : actele constitutive ale societăţii şi modalităţile de constituire a
societăţii pe acţiuni.
Cel de-al treilea capitol, ,, Funcţionarea societăţii pe acţiuni“, prezintă tocmai
instituţiile juridice legate de îndeplinirea obiectului acestei societăţi, respectiv : acţiunile
emise de societate ; adunarea generală a acţionarilor; administrarea societăţii pe acţiuni;
cenzorii societăţii pe acţiuni; obligaţiunile emise de societate; registrele societăţii pe
acţiuni; bilanţul contabil. beneficiile şi dividendele. fondul de rezervă. Sunt abordate aici
toate acţiunile care stau la baza funcţionării societăţii pe acţiuni, organele de conducere,
de administrare şi de control ale acesteia, actele care obligatoriu vor fi redactate în
vederea funcţionării în bune condiţii a societăţii. Tocmai de aceea fiecare din instituţiile
juridice enumerate anterior fac obiectul unei secţiuni distincte din acest capitol.
În sfârşit, dar nu în ultimul rând, capitolul al patrulea abordează aspectele
teoretice şi practice legate de dizolvarea şi de lichidarea societăţii pe acţiuni.
Ca o sinteză a prezentării acestei lucrări, putem afirma că ea reprezintă o abordare
a tuturor aspectelor legate de constituirea, funcţionarea şi organizarea societăţii pe
acţiuni.
Capitolul I : Noţiunea de ,,societate pe acţiuni“. Apariţia şi importanţa acestui tip de
societate comercială

Secţiunea I.1. Noţiunea de ,,societate pe acţiuni“

Doctrina juridică de specialitate a definit societatea pe acţiuni ca fiind acea

societate ,,constituită prin asocierea mai multor persoane, care contribuie la formarea
capitalului ei social prin anumite cote de participare, reprezentate prin titluri numite
acţiuni, pentru desfăşurarea unei activităţi comerciale, împărţirea beneficiilor şi care
răspund pentru obligaţiile sociale numai în limita acţiunilor lor“1sau, într-o definiţie mai
sumară, societatea pe acţiuni a fost considerată ,,societatea al cărei capital este împărţit în
acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social; acţionarii răspund
numai în limita aportului lor“2.
Ea este forma cea mai complexă şi cea mai evoluată a societăţii comerciale.
Din definiţia citată anterior se desprinde ideea că societatea pe acţiuni este acea
persoană juridică formată prin voinţa mai multor persoane, exprimată în actul de
constituire, prin care acestea convin să pună în comun anumite bunuri pentru a desfăşura
o anumită activitate comercială, a realiza şi împărţi beneficii, societate în care acţionarii
nu răspund pentru obligaţiile acesteia, ci suportă riscul activităţii ei în limita valorii
acţiunilor deţinute.
Definiţii similare sunt întâlnite şi în legislaţiile altor state. Astfel, spre exemplu, în
art. 1 din Legea Germaniei privind societăţile pe acţiuni, din 1965, societatea pe acţiuni a
fost definită ca fiind o societate care dispune de proprie personalitate juridică şi care,
pentru obligaţiile asumate răspunde numai cu patrimoniul ce îi aparţine, ea având
capitalul divizat în acţiuni.

1
Cărpenaru, St., Drept comercial român, Editura All Beck, Bucureşti, 2001, p.
293

2. Tită, C., Savu, I., Toartă, I., Popescu, N., Dreptul afacerilor. Caiet de seminar, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2010, p. 26
 De asemenea, în art. 73 din Legea Franţei privind societăţile comerciale, din
1966, se prevede că societatea pe acţiuni reprezintă ,,o societate al cărei capital este
divizat în acţiuni şi care se constituie între participanţi, aceştia fiind răspunzători pentru
pierderi în limita aporturilor lor“.
Din toate aceste definiţii, s-au desprins caracterele juridice ale acestei forme de
societate comercială:
 societatea pe acţiuni este persoană juridică;
 societatea pe acţiuni răspunde cu propriul patrimoniu pentru obligaţiile
asumate;
 capitalul social al societăţii pe acţiuni este divizat în fracţiuni egale,
numite acţiuni, care sunt titluri negociabile şi transmisibile;
 societatea pe acţiuni se constituie de un număr minim de asociaţi şi
dispune de un capital social minim, stabilit de lege.
În societatea pe acţiuni contează mai mult aporturile aduse de asociaţi decât
calităţile personale ale acestora. De cele mai multe ori, asociaţii contribuie cu aporturile
lor la formarea capitalului social, fără a desfăşura vreo activitate în cadrul societăţii.
Aporturile aduse de asociaţi la formarea capitalului social prezintă interes şi pentru terţi,
deoarece răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile sociale există numai în limita acestor
aporturi.
Societatea pe acţiuni mai este cunoscută şi sub denumirea de ,,societate anonimă“,
tocmai datorită importanţei pe care o prezintă aporturile la formarea capitalului social şi a
estompării calităţilor personale ale acestora.
,,Această formă de societate este destinată realizării marilor afaceri, care necesită
capitaluri însemnate. Societatea este astfel concepută ca să dreneze contribuţiile băneşti
modeste pentru formarea unor capitaluri mari, necesare realizării unor investiţii de
anvergură. În acest scop, societatea este autorizată să facă apel la subscripţia publică“2.
Societatea pe acţiuni îşi desfăşoară activitatea pe principii democratice, având
organe proprii cu competenţe bine stabilite, bazate pe principiul separaţiei puterilor
(organe de deliberare şi decizie, organe de administrare şi reprezentare, organe de
supraveghere şi control).
2
Cărpenaru, St., op. cit., p. 289
Secţiunea I.2. Apariţia şi importanţa societăţii pe acţiuni

Apariţia societăţii pe acţiuni a fost impusă de cuceririle coloniale, care solicitau

desfăşurarea de capitaluri foarte mari atât pentru organizarea expediţiilor spre
pământurile nou descoperite, cât şi pentru administrarea lor. Prima societate care avea
capitalul divizat în acţiuni şi care era condusă de un organ executiv, cu o adunare
generală a acţionarilor, a fost Compania Olandeză a Indiilor Orientale, înfiinţată în anul
1602. Majoritatea autorilor de specialitate consideră că numita companie olandeză este
prima societate pe acţiuni care a deschis calea acestei forme de organizare juridică a
activităţii economice, deşi sunt autori care neagă acest lucru, considerând că prototipul
societăţii pe acţiuni a fost Banca Sfântului Gheorghe din Genova, înfiinţată în anul 1419,
sau compania engleză Russia Company, înfiinţată în 1566.
Înfiinţarea Companiei Suedeze Meridionale (în 1625), a Companiei Olandeze a
Indiilor Occidentale, a Companiei Insulelor Americii (în 1926), a Companiei Noii Franţe
(în 1628), a Companiei India de Est, a Companiei Mărilor Sudului, a Societăţii Franceze
a Indiilor Orientale este legată de expansiunile coloniale ale marilor puteri europene.
O lungă perioadă înfiinţarea societăţilor comerciale pe acţiuni era permisă doar
prin patente regale, însă, la mijlocul secolului al XIX-lea s-a admis constituirea lor pe
bază contractuală.
Reglementarea juridică a societăţilor pe acţiuni a fost împrumutată de la un stat la
altul şi îmbogăţită cu ultimele realizări în domeniu. Aceste împrumuturi de legislaţie nu
au putut proteja acţionarii de abuzurile comise în multe ţări la emisiunea de acţiuni.
Societăţile pe acţiuni, pe lângă serviciile aduse omenirii prin concentrarea de
capitaluri (ele concentrând economiile a mii de persoane, au contribuit la construcţia
Canalului Panama, a Canalului Suez, a căilor ferate, etc), au condiţionat şi comiterea unor
fraude de către administratorii lor, care, în multe cazuri, i-au ruinat pe acţionari şi pe
creditorii sociali.
Practica de emisiune a acţiunilor fără acoperire materială, adică prin capital fictiv,
are loc şi în zilele noastre, iar realizările omenirii cu ajutorul concentrării de capitaluri
prin emisiuni de acţiuni sunt semnificative, astfel încât nimeni nu poate nega importanţa
acestei forme de organizare a activităţii economice.

Capitolul al II-lea: Constituirea societăţii pe acţiuni

Constituirea societăţii pe acţiuni este reglementată de dispoziţiile cuprinse în

Legea nr. 31/1990 modificată şi republicată, care privesc constituirea societăţilor
comerciale. Societatea are ca temei voinţa Asociaţilor exprimată în actul constitutiv.
 În vederea formării capitalului social, legea reglementează două modalităţi de
constituire a societăţii pe actiuni, şi anume: constituirea prin aporturile asociaţilor şi
constituirea prin subscripţie publică.

Secţiunea II.1. Actele constitutive ale societăţii

Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, societatea pe acţiuni se constituie prin contract de societate şi statut, dar
acestea pot fi încheiate şi sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv, care va fi
semnat de toţi acţionarii sau, în situaţia subscripţiei publice, de către fondatori.
Actul constitutiv al societăţii pe acţiuni va trebui să cuprindă toate elementele
enumerate în cuprinsul art. 8 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale,
respectiv: numele şi prenumele, codul numeric personal, locul şi data naşterii, domiciliul
şi cetăţenia asociaţilor persoane fizice; denumirea, sediul şi naţionalitatea asociaţilor
persoane juridice, numărul de înregistrare în registrul comerţului sau codul unic de
înregistrare, potrivit legii naţionale; forma, denumirea, sediul şi, dacă este cazul,
emblema societăţii; obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a
activităţii principale; capitalul social subscris şi cel vărsat; valoarea bunurilor aduse ca
aport în natură în societate, modul de evaluare şi numărul acţiunilor acordate pentru
acestea; numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative
sau la purtător; numele şi prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia
administratorilor persoane fizice; denumirea, sediul şi naţionalitatea administratorilor
persoane juridice; garanţia pe care administratorii sunt obligaţi să o depună, puterile ce li
se conferă şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat, drepturile speciale de
reprezentare şi de administrare acordate unora dintre ei; numele şi prenumele, locul şi
data naşterii, domiciliul şi cetăţenia cenzorilor, persoane fizice; denumirea, sediul şi
naţionalitatea cenzorilor, persoane juridice; clauze privind conducerea, administrarea,
funcţionarea şi controlul gestiunii de către organele statutare, controlul acesteia de către
acţionari, precum şi documentele la care aceştia vor putea să aibă acces pentru a se
informa şi a-şi exercita controlul; durata societăţii; modul de distribuire a beneficiilor şi
de suportare a pierderilor; sediile secundare atunci când ele se înfiinţează odată cu
societatea sau condiţiile pentru înfiinţarea lor ulterioară; avantajele rezervate fondatorilor;
operaţiunile încheiate de asociaţi în contul societăţii ce se constituie şi pe care aceasta
urmează să le preia, precum şi sumele ce trebuie plătite pentru acele operaţiuni; modul de
dizolvare şi de lichidare al societăţii.
Ca în orice formă de societate comercială, asociaţii societăţii pe acţiuni, numiţi
acţionari, pot fi atât persoane fizice, cât şi persoane juridice. Conform art. 10 alin. 2 din
Legea nr. 31/1990, numărul acţionarilor nu poate fi mai mic de cinci.
La societatea pe acţiuni, firma se compune dintr-o denumire proprie, având scopul
de a o deosebi de firma altor societăţi şi va fi însoţită de menţiunea ,,societate pe acţiuni“
(prescurtat SA).
În actul constitutiv al societăţii pe acţiuni, este obligatoriu să fie prevăzut şi
cuantumul capitalului social subscris şi cel efectiv vărsat. Capitalul social al acestei
forme de societate comercială nu poate fi mai mic de 2500 lei, de unde rezultă că ,
capitalul social subscris nu poate fi sub plafonul minim prevăzut de lege.
În cuprinsul contractului de societate trebuie arătat aportul adus de fiecare asociat.
Aportul poate fi în numerar, în natură sau în creanţe 3. În cazul societăţii pe acţiuni,
aportul constând în prestaţii în muncă nu este permis de lege. Dacă aportul va fi efectuat
în natură, în actul constitutiv trebuie să se prevadă şi valoarea bunurilor aduse ca aport,
precum şi modul de evaluare şi numărul acţiunilor acordate pentru aceste bunuri.
De asemenea, în actul constitutiv al societăţii pe acţiuni trebuie să se arate şi
numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, cu menţiunea dacă sunt nominative sau la
purtător. În situaţia în care sunt mai multe categorii de acţiuni, se va arăta numărul,
valoarea nominală şi drepturile conferite fiecărei categorii de acţiuni.
În contractul de societate se pot specifica şi anumite clauze referitoare la luarea
hotărârilor în adunarea generală şi modul de lucru al administratorilor sau controlul
gestiunii societăţii de către organele statutare etc.

Secţiunea II.2. Modalităţile de constituire a societăţii pe acţiuni

3
Vezi Cârcei Elena, Varietăţi de aporturi la constituirea societăţii pe acţiuni,
publicată în Revista de drept comercial nr. 6/1994, p. 47
 Capitalul social al societăţii pe acţiuni a fost fixat de către legiuitor la un plafon
minim de 2500 de lei. ,,Acest plafon ridicat al capitalului social poate crea unele
dificultăţi în asigurarea lui de către asociaţi. De aceea, legea consacră două modalităţi de
formare a capitalului social, care sunt considerate şi ca modalităţi de constituire a
societăţii pe acţiuni“4.
Prima dintre aceste modalităţi constă în formarea capitalului social prin aporturile
asociaţilor care doresc să constituie societatea. Acest mod de constituire este cunoscut în
doctrina juridică de specialitate sub denumirea de ,,constituire simultană“ sau
constituire fără apel la subscripţia publică a acţiunilor.
Cea de-a doua modalitate de constituire, cunoscută sub denumirea de ,,constituire
continuată“ sau constituire cu apel la subscripţia publică a acţiunilor, presupune
formarea capitalului social şi cu ajutorul contribuţiilor altor persoane decât cele care
iniţiază constituirea societăţii.
Constituirea simultană reprezintă un mod de constituire simplu, implicând un
număr redus de formalităţi, fiind similar procedurii de constituire a societăţii cu
răspundere limitată.
Dacă sunt cel puţin cinci asociaţi, care subscriu întregul capital social şi fiecare
efectuează vărsăminte de minimum 30% din capitalul social subscris, ei vor avea
posibilitatea să treacă la constituirea societăţii pe acţiuni, încheind actele constitutive şi
îndeplinind formalităţile prevăzute de lege. ,,Capitalul social trebuie să fie subscris
integral la data autentificării actelor constitutive, iar fiecare asociat să fi vărsat cel puţin
30% din capitalul social subscris“5.
,,Constituirea societăţii este simultană sau concomitentă, deoarece formarea
capitalului social are loc în acelaşi timp cu încheierea actelor constitutive ale societăţii“6.
Fondatorii, luând hotărârea de a constitui societatea pe acţiuni de tip închis, sunt
obligaţi:
 să semneze actul de constituire şi să-l autentifice;
4
Cărpenaru, St., Drept comercial român. Ediţia a III-a, Editura All Beck, 2000, p.
293
5
C.S.J., secţ. Com., dec. nr. 646/1994 citată în Revista de drept comercial nr.
5/1995, p. 160
6
Cărpenaru, St., op. cit., p. 293
  să desemneze membrii organelor societăţii;
 să stabilească mărimea capitalului social şi să-l subscrie, repartizând
numărul de acţiuni între fondatori;
 să indice persoana care va efectua formalităţile de înregistrare a societăţii;
 să primească certificatul de înregistrare.
În practică, această modalitate de constituire a societăţii pe acţiuni este larg
răspândită datorită faptului că prezintă avantajul că, după subscrierea întregului capital,
acţiunile pot fi vândute la un preţ mai mare decât cel nominal.
Constituirea continuată sau prin subscripţie publică se realizează atunci când
asociaţii nu au resurse financiare suficiente în vederea subscrierii întregului capital social
al societăţii şi nici să verse minimul cerut de prevederile legale. Atunci, aceştia au
posibilitatea să apeleze la subscripţia publică, adică ei vor face o ofertă de subscriere
adresată oricărei persoane care doreşte să-şi investească banii în cumpărarea de acţiuni.
În cazul acestei modalităţi de constituire a societăţii pe acţiuni, există o fază
premergătoare impusă de necesitatea formării capitalului social pe calea subscripţiei
publice.
Denumirea de constituire continuată se justifică de faptul că ea se realizează în
timp, presupunând mai multe faze. Operaţiunile necesare constituirii continuate sunt
următoarele: întocmirea şi lansarea prospectului de emisiune a acţiunilor, subscrierea
acţiunilor, validarea subscripţiei şi aprobarea actelor constitutive ale societăţii de către
adunarea constitutivă a subscriitorilor.
Avantajul acestui mod de constituire constă în faptul că la crearea societăţii pot
participa un număr mare de persoane şi pot fi adunate sume importante pentru atingerea
scopurilor.
Principalul dezavantaj este acela că societatea pe acţiuni încă nu există ca
persoană juridică, iar subscriitorii varsă anumite sume într-un cont provizoriu care vor fi
păstrate nu doar până la înregistrarea societăţii, ci până la înregistrarea şi autorizarea
acţiunilor plasate. Deci, banii depuşi pe acest cont provizoriu sunt scoşi din circuit pe
perioada subscrierii publice şi înregistrării societăţii şi a acţiunilor, care poate fi
îndelungată, iar în cazul în care planul de afaceri din prospectul de emisiune a acţiunilor
nu va fi convingător şi acţiunile emise la constituire nu vor fi subscrise integral,
societatea nu se va constitui, banii urmând a fi restituiţi fiecărui subscriitor de către
fondatorii societăţii.
,,În concepţia legii, prospectul de emisiune este înscrisul care cuprinde o ofertă
adresată publicului de a subscrie acţiunile societăţii care se constituie. Sub aspect juridic,
prospectul apare ca o ofertă de contract (act unilateral) făcută unor persoane
nedeterminate.“7
Prospectul de emisiune este întocmit de fondatorii societăţii pe acţiuni care
urmează să se constituie şi trebuie să cuprindă unele elemente privind societatea, care
trebuie aduse la cunoştinţa celor interesaţi în subscrierea acţiunilor. Elementele amintite
sunt, de fapt, cele prevăzute de art. 8 din Legea nr. 31/1990, care sunt elementele actului
constitutiv. Excepţie vor face menţiunile referitoare la administratorii şi cenzorii
societăţii, deoarece ei vor fi numiţi de adunarea constitutivă.
Prospectul de emisiune va mai cuprinde şi menţiuni despre participările la
beneficiile societăţii, rezervate de fondatori în folosul lor, precum şi data la care
subscripţia se va încheia.
Conform dispoziţiilor art. 17 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, prospectul de
emisiune va trebui să îmbrace forma autentică. Ca o măsură de protecţie pentru
subscriitori, legea sancţionează cu nulitatea prospectul de emisiune care nu cuprinde toate
menţiunile legale. Cu toate acestea, nulitatea se va acoperi dacă subscriitorul a luat parte
la adunarea constitutivă sau dacă şi-a exercitat drepturile şi şi-a îndeplinit obligaţiile care
revin acţionarilor.
Pentru a putea fi publicat, prospectul de emisiune va trebui autorizat de către
organul competent. Astfel, după ce semnează de către fondatori în formă autentică, va fi
depus, înainte de publicare, la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă tribunalul în
raza căruia se va stabili sediul societăţii.
Judecătorul delegat va verifica legalitatea prospectului de emisiune şi, constatând
îndeplinirea condiţiilor impuse de dispoziţiile legale, va autoriza publicarea lui.
Nefiind reglementate condiţiile de publicare a prospectului de emisiune, s-a ajuns
la concluzia că nu este necesară o publicare a lui în Monitorul Oficial, fiind suficientă
publicarea în presă.

7
Gerota, D.D., Curs de societăţi comerciale, p. 123
 Luând cunoştinţă de prospectul de emisiune, persoanele interesate vor subscrie
acţiunile viitoarei societăţi comerciale. ,,Subscrierea este manifestarea de voinţă a unei
persoane prin care se obligă să devină acţionar al societăţii, prin efectuarea unui aport la
capitalul social al acesteia, în schimbul căruia va primi acţiuni de o valoare nominală
egală“8.
Prin subscriere, subscriitorul aderă, de fapt, la condiţiile prospectului şi îşi
manifestă intenţia de a dobândi una sau mai multe acţiuni ale societăţii.
Subscrierea de acţiuni se va face pe unul sau mai multe exemplare ale
prospectului de emisiune, care va purta viza judecătorului delegat.
Subscrierea va cuprinde următoarele elemente: numele şi prenumele sau
denumirea, domiciliul sau sediul subscriitorului, numărul în litere al acţiunilor subscrise,
data subscrierii şi declaraţia expresă că subscriitorul cunoaşte şi acceptă prospectul de
emisiune, semnătura subscriitorului.
Pentru a conduce la formarea capitalului social şi, implicit, la formarea societăţii
comerciale, subscrierea de acţiuni trebuie să îndeplinească întrutotul condiţiile cerute de
lege. Astfel, societatea se va constitui numai dacă întregul capital social prevăzut în
prospectul de emisiune a fost subscris.
Legea cere ca fiecare subscriitor să fi vărsat în numerar jumătate din valoarea
acţiunilor subscrise la Casa de Economii şi Consemnaţiuni ori la o bancă, diferenţa de
capital social subscris va trebui vărsat în termen de 12 luni de la înmatricularea societăţii.
În cazul unui aport în natură, acţiunile ce se acordă subscriitorului trebuie
acoperite integral cu valoarea bunului adus efectiv ca aport la capitalul social. De
asemenea, aporturile în creanţe nu sunt admise în cazul subscripţiei publice.
În situaţia în care subscrierile publice depăşesc capitalul social prevăzut în
prospectul de emisiune sau sunt mai mici decât acesta, fondatorii sunt obligaţi să supună
aprobării adunării constitutive majorarea sau, după caz, reducerea capitalului social la
nivelul subscripţiei.

8
Cărpenaru, St., op. cit., p. 294
 În momentul în care este terminată subscrierea acţiunilor, rezultatele sale vor fi
verificate şi validate de către adunarea constitutivă a subscriitorilor, care va discuta şi va
aproba actele constitutive ale societăţii pe acţiuni9.
Convocarea adunării constitutive se face printr-o înştiinţare publicată în
Monitorul Oficial şi în două ziare cu o largă răspândire, cu 15 zile înainte de data fixată
pentru adunare. Această înştiinţare va cuprinde următoarele elemente: locul şi data
adunării, arătarea în amănunt a problemelor care vor face obiectul discuţiilor. Cu toate
acestea, data adunării nu va putea depăşi două luni de la data închiderii subscrierii.
Conform art. 22 din Legea nr. 31/1990 fondatorii sunt obligaţi să întocmească
lista cu toţi cei care, în baza subscripţiei, au dreptul să participe la adunarea constitutivă.
Această listă va cuprinde pe lângă numele şi prenumele, respectiv denumirea
subscriitorilor, şi numărul acţiunilor fiecăruia. Lista subscriitorilor se va afişa la locul
unde se ţine adunarea cu cel puţin cinci zile înainte de data adunării.
Atribuţiile adunării constitutive sunt stabilite de dispoziţiile în materie cuprinse în
Legea nr. 31/1990. Acestea au fost considerate şi obligaţii ale adunării constitutive care
trebuie să verifice respectarea prevederilor legale privind capitalul social, şi anume:
subscrierea întregului capital social, raportul dintre capitalul social subscris şi cel vărsat,
existenţa vărsămintelor. Aşa cum am mai amintit anterior, dacă este cazul, adunarea
decide şi asupra măririi sau a micşorării capitalului social, în funcţie de rezultatele
subscripţiei. Dacă există aporturi în natură, avantaje rezervate fondatorilor, operaţiuni
încheiate de fondatori în contul societăţii care se constituie şi pe care aceasta urmează să
le ia asupra sa, adunarea constitutivă va numi unul sau mai mulţi experţi care îşi vor da
avizul asupra evaluărilor.
După ce experţii depun raportul, fondatorii vor convoca din nou adunarea
constitutivă, care va examina şi valida raportul de evaluare întocmit de experţi.
În situaţia aporturilor în natură, dacă valoarea lor, stabilită de experţi, este
inferioară cu o cincime aceleia prevăzută de fondatori în prospectul de emisiune, oricare
acceptant are dreptul să se retragă, anunţându-i pe fondatori. Acţiunile acestora pot fi

9
A se vedea Cârcei, E., Adunarea constitutivă a societaţilor pe acţiuni, în Revista
de drept comercial nr. 6/1995, p. 105 si urm.
preluate de fondatori în termen de 30 de zile sau, ulterior, de alte persoane prin
subscripţie publică.
De asemenea, adunarea constitutivă discută şi aprobă operaţiunile încheiate de
fondatori în contul societăţii. Ea va aproba şi avantajele rezervate fondatorilor şi va hotărî
asupra participării acestora la beneficiile societăţii. Participările la beneficiile societăţii,
rezervate de fondatori în folosul lor, deşi acceptate de subscriitori, nu vor avea efect decât
dacă vor fi aprobate de către adunarea constitutivă.
Adunarea constitutivă va discuta şi aproba contractul de societate şi statutul
societăţii ori actul constitutiv sub forma înscrisului unic. Ea va desemna şi persoanele
împuternicite să se prezinte la notar în vederea autentificării actelor constitutive şi care
vor îndeplini formalităţile cerute de lege pentru constituirea societăţii.
Adunarea constitutivă va numi şi administratorii şi cenzorii societăţii comerciale.
În vederea desfăşurării în bune condiţii, adunarea constitutivă va alege un
preşedinte, cu rolul de a conduce lucrările, precum şi doi sau mai mulţi secretari.
Participarea subscriitorilor la adunare se va constata în urma întocmirii unor liste de
prezenţă, semnate de fiecare dintre ei şi vizate de preşedinte şi un secretar. Înainte de a se
intra în ordinea de zi, oricare subscriitor poate face anumite observaţii asupra listei
participanţilor, afişată de fondatori. Adunarea constitutivă va fi legală dacă vor participa
jumătate plus unul din numărul subscriitorilor şi va lua hotărâri cu votul majorităţii
simple a celor prezenţi. Fiecare acceptant va avea dreptul la un vot, indiferent de numărul
acţiunilor subscrise. Acceptantul va putea fi reprezentat de către o altă persoană prin
procură specială, însă nimeni nu poate reprezenta mai mult de cinci acceptanţi.
Acceptanţi care au efectuat aporturi în natură nu au drept de vot în deliberările
referitoare la aporturile lor, chiar dacă au efectuat şi aporturi în numerar sau se prezintă
ca mandatari ai altor acceptanţi.
Fondatorii, având un important rol în constituirea societăţii pe acţiuni prin
subscripţie publică, au şi anumite drepturi şi obligaţii conferite expres de dispoziţiile
legale în materie. Astfel, drepturile fondatorilor sunt următoarele: să fie remuneraţi
pentru activitatea depusă în vederea constituirii societăţii (conform art. 31 din Legea nr.
31/1990, fondatorii au dreptul la o cotă din beneficiul net al societăţii constituită prin
subscripţie publică, această cotă fiind stabilită de adunarea constitutivă şi neputând depăşi
6% din beneficiul net şi neputând fi acordată pentru o perioadă mai mare de 5 ani de la
data constituirii societăţii). În situaţia măririi capitalului social, dreptul fondatorilor va
putea fi exercitat numai asupra beneficiului corespunzător capitalului iniţial. Dacă
societatea pe acţiuni se dizolvă anticipat, fondatorii au dreptul să ceară despăgubiri de la
societate, cu condiţia dovedirii că dizolvarea s-a făcut în frauda drepturilor lor. În această
situaţie, dreptul la acţiune al fondatorilor se prescrie în termen de 6 luni de la data
adunării generale a acţionarilor care a hotărât dizolvarea anticipată a societăţii.
Legea nr. 31/1990 instituie în sarcina fondatorilor şi anumite obligaţii. Astfel,
după constituirea societăţii ei sunt obligaţi să predea administratorilor documentele şi
corespondenţa referitoare la constituirea societăţii. Ei vor lua asupra lor consecinţele
actelor şi cheltuielilor necesare constituirii societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică.
Conform art. 29 din Legea nr. 31/1990, dacă, din orice cauză, societatea nu se
constituie, fondatorii nu se pot îndrepta împotriva acceptanţilor pentru cheltuielile făcute.
De asemenea, fondatorii sunt răspunzători pentru actele lor privind constituirea
societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică. Conform dispoziţiilor cuprinse în art. 30 din
Legea nr. 31/1990, fondatorii şi primii administratori sunt solidar răspunzători faţă de
societate şi terţi pentru: subscriere integrală a capitalului social şi efectuarea
vărsămintelor stabilite de lege sau de actul constitutiv; existenţa aporturilor în natură;
veridicitatea publicaţiilor făcute în vederea constituirii societăţii. Fondatorii mai sunt
răspunzători şi pentru valabilitatea operaţiunilor încheiate în contul societăţii înainte de
constituire şi luate de societate asupra sa.
Adunarea generală a acţionarilor nu va avea posibilitatea să dea descărcare
fondatorilor şi primilor administratori, timp de 5 ani de la constituirea societăţii, pentru
răspunderea ce le revine pentru prejudiciul cauzat prin neregularităţile apărute la
constituirea societăţii, precum şi pentru actele încheiate în contul societăţii, afară de cazul
când societatea, după constituire, le-a luat asupra sa.
Art. 34 din Legea nr. 31/1990 dispune că societăţile pe acţiuni constituite prin
subscripţie publică vor fi considerate societăţi deschise. ,,Societatea deschisă este o
societate comercială pe acţiuni constituită prin subscripţie publică sau o societate
comercială pe acţiuni emitentă de valori mobiliare din care cel puţin o categorie face sau
a făcut obiectul unei oferte publice regulat promovate“10.

Capitolul al III-lea: Funcţionarea societăţii pe acţiuni

Prin funcţionare a societăţii pe acţiuni se înţeleg raporturile juridice din interiorul

acesteia, aferente administrării sale şi a patrimoniului său.
Persoana fizică sau persoana juridică va avea calitatea de acţionar odată cu
dobândirea unei acţiuni sau a mai multor acţiuni la respectiva societate.

Secţiunea III.1. Acţiunile emise de societate

Acţiunea reprezintă o fracţiune din capitalul social al societăţii pe acţiuni şi

trebuie să fie obligatoriu egală în valoare cu celelalte acţiuni. Ea este un titlu de valoare
care încorporează şi constată drepturile şi obligaţiile izvorâte din calitatea de acţionar şi,
într-un cuvânt, desemnează raportul societar, adică raportul juridic dintre acţionar şi
societate.
Caracterele acţiunii sunt următoarele:
 acţiunile sunt fracţiuni ale capitalului social care au o anumită valoare nominală;
 acţiunile sunt fracţiuni egale ale capitalului social. Deoarece au o valoare egală,
acţiunile conferă posesorilor lor drepturi egale, asigurând condiţii necesare pentru
luarea hotărârilor în adunarea generală a acţionarilor;
 acţiunile sunt indivizibile. Acest caracter are rolul de a asigura buna funcţionare a
societăţii, deoarece divizarea acţiunilor ar conduce la fracţionarea excesivă a

10
Dumitrache, S., Societăţile comerciale deschise şi societăţile comerciale închise,
în revista Dreptul nr. 10/1998, p. 3 si urm.
 capitalului social şi la creşterea numărului acţionarilor, ceea ce ar îngreuna
funcţionarea societăţii. Dacă o acţiune devine proprietate a mai multor persoane,
lege cere coproprietarilor să îşi desemneze un reprezentant care va exercita
drepturile şi obligaţiile aferente acţiunii respective;
 acţiunile sunt titluri negociabile. Ele sunt considerate titluri de valoare şi mai sunt
denumite şi valori mobiliare, putând fi transmise altor persoane, în condiţiile legii.
,,S-a observat însă că acţiunile nu satisfac pe deplin condiţiile titlurilor de credit;
acţiunile reprezintă titluri care încorporează anumite drepturi, dar ele nu îndeplinesc
condiţiile autonomiei şi literalităţii. Astfel, acţiunile nu sunt titluri autonome,
independente faţă de actul juridic din care decurg; ele îşi au izvorul în contractul de
societate. Totodată, în cazul transmisiunii acţiunilor, dobânditorul devine titularul unui
drept derivat, iar nu al unui drept nou, originar. Tot astfel, acţiunile sunt titluri lipsite de
literalitate; întinderea drepturilor conferite este incomplet determinată prin titlu, motiv
pentru care trebuie cercetate actele constitutive“11.
În concluzie, neavând toate caracterele titlurilor de credit, s-a considerat că acţiunile
nu sunt titluri de credit perfecte, ci titluri speciale, denumite corporative, societare sau de
participaţiune12.
Acţiunile au fost clasificate, în funcţie de drepturile pe care le conferă, în două
categorii: acţiuni ordinare şi acţiuni preferenţiale.
Acţiunile ordinare sunt, la rândul lor, de două feluri: nominative şi la purtător.
Acţiunile ordinare nominative se caracterizează prin faptul că în titlul lor se
menţionează numele, prenumele şi domiciliul acţionarului sau, în situaţia unei persoane
juridice, denumirea şi sediul acesteia. Aceste elemente de identificare sunt înscrise şi în
registrul de acţiuni al societăţii, iar drepturile aferente acţiunii aparţin şi pot fi exercitate
numai de către titularul acţiunii. Acest fel de acţiuni pot fi emise în formă materială, pe
suport de hârtie, sau în formă dematerializată prin înscriere în cont.
În situaţia în care societatea nu a emis şi nu a eliberat acţiuni în formă materială, ea va
elibera acţionarilor, la cerere sau din oficiu, câte un certificat de acţionar, care va
cuprinde elementele acţiunii în formă materială, numărul, categoria şi valoarea acţiunilor
11
Cărpenaru, St., op. cit., p. 300
12
A se vedea Costin, M. N., Titlul societar ca varietate a titlurilor de valoare, cu
specială privire la acţiuni, în Revista de drept comercial nr. 3/1998, p. 40 si urm.
ce sunt în proprietatea acţionarului respectiv, poziţia la care acesta este înscris în registrul
acţionarilor şi numărul de ordine al acţiunilor.
Acţiunile ordinare la purtător se caracterizează prin faptul că elementele de
identificare ale titularului lor nu sunt menţionate în titlu, deci titularul unor astfel de
acţiuni este chiar posesorul lor. Rezultă că drepturile aferente acţiunilor la purtător
aparţin şi vor fi exercitate chiar de persoana care posedă titlul.
Acţiunile preferenţiale sunt acelea care conferă titularilor lor drepturi diferite de cele
ale titularilor acţiunilor ordinare.
Conform dispoziţiilor legale cuprinse în art. 93 din Legea nr. 31/1990, acţiunile
preferenţiale sunt acelea cu dividend prioritar, fără drept de vot. Acestea conferă
titularului dreptul la un dividend prioritar, precum şi toate drepturile recunoscute
acţionarilor cu acţiuni ordinare, cu excepţia dreptului de a participa şi de a vota, în
temeiul acţiunilor preferenţiale ce la deţin, în adunările generale ale acţionarilor.
Conform art. 91 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, tipul acţiunilor va fi determinat prin
actul constitutiv al societăţii comerciale, unde vor fi prevăzute numărul şi valoarea
nominală a acţiunilor, precizându-se şi dacă sunt nominative sau la purtător, dar şi
numărul lor pe diversele categorii.
În situaţia în care, în actul constitutiv nu sunt inserate prevederile amintite anterior,
acţiunile vor fi considerate la purtător, însă, acţiunile care nu sunt plătite în totalitate, sunt
considerate, întotdeauna, acţiuni nominative.
Referitor la acţiunile preferenţiale cu dividend prioritar fără drept de vot, legea
dispune că ele au aceeaşi valoare nominală cu valoarea acţiunilor ordinare, dar nu vor
putea depăşi o pătrime din capitalul social şi sunt incapabili din punct de vedere legal să
fie titulari ai unor astfel de acţiuni, reprezentanţii, administratorii şi cenzorii societăţii.
De asemenea, Legea permite transformarea acţiunilor nominative în acţiuni la
purtător şi invers, precum şi convertirea acţiunilor preferenţiale şi a acţiunilor ordinare
dintr-o categorie în cealaltă. Convertirea amintită se va hotărî de către adunarea generală
extraordinară.
Cuprinsul acţiunii (al titlului) sunt enumerate de către art. 93 alin. 2 din Legea nr.
31/1990, şi anume: denumirea societăţii; data actului constitutiv; numărul din Registrul
Comerţului sub care se află înmatriculată societatea; numărul Monitorului Oficial în care
s-a făcut publicarea; capitalul social, numărul acţiunilor şi numărul lor de ordine,
valoarea nominală a acţiunilor şi vărsămintele efectuate; avantajele acordate fondatorilor.
La acţiunile nominative, trebuie menţionate datele de identificare ale titularului lor,
respectiv numele, prenumele şi domiciliul acţionarului sau, după caz, denumirea şi sediul
acestuia.
Întotdeauna, acţiunile vor trebui semnate de către doi administratori, când sunt mai
mulţi sau a administratorului, când este un singur administrator.
Condiţiile cerute pentru emiterea acţiunilor sunt enumerate exclusiv de către
prevederile legale. Acestea sunt următoarele: acţiunile pot fi emise numai după
înmatricularea societăţii în registrul comerţului; acţiunile nu vor putea fi emise pentru o
sumă mai mică decât valoarea nominală; emiterea de acţiuni noi, pentru majorarea
capitalului social, este interzisă până nu vor fi complet achitate cele din emisiunea
precedentă.
Drepturile şi obligaţiile acţionarilor
Calitatea de acţionar o va avea şi persoana care a cumpărat acţiuni pe piaţă, unde
are loc plasarea primară a acţiunilor autorizate în acest sens, subscrise şi plătite de primii
subscriitori. Pe piaţa secundară se dobândesc acţiunile plasate, unde acţionarii
înstrăinează (prin vânzare-cumpărare, schimb, donaţie, aport la capitalul social) propriile
acţiuni. Acţiunile plasate se transmit şi prin succesiune.
Acţionarii au următoarele drepturi, consacrate în mod expres de către prevederile
legale: dreptul de a participa la adunarea generală a acţionarilor; dreptul de vot (conform
art. 101 din Legea nr. 31/1990, orice acţiune plătită dă dreptul la un vot în adunarea
generală, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel. Cu toate acestea, prin actul
constitutiv se poate limita numărul voturilor aparţinând acţionarilor care posedă mai mult
de o acţiune, iar exerciţiul dreptului de vot este suspendat pentru acţionarii care nu au
efectuat vărsămintele ajunse la scadenţă. Dacă acţiunile fac obiectul unui drept de
uzufruct, dreptul de vot aparţine uzufructuarului, în adunările generale ordinare, şi
nudului proprietar, în adunările generale extraordinare, iar dacă acţiunile fac obiectul unei
garanţii reale mobiliare, dreptul de vot aparţine proprietarului lor. Acţionarii nu au drept
de vot dacă ei sunt deţinători ai unor acţiuni preferenţiale fără drept de vot); dreptul de
informare (administratorii au obligaţia de a pune la dispoziţia acţionarilor registrele
societăţii şi să elibereze la cerere extrase de pe ele. Acţionarii au posibilitatea de a cerceta
bilanţul, rapoartele administratorilor şi cele ale cenzorilor, putând obţine copii de pe
acestea. În şedinţele generale, acţionarii au dreptul de a se informa asupra gestiunii
societăţii, putând consulta documentele prevăzute în actul constitutiv, având posibilitatea
să sesizeze, în scris, consiliul de administraţie despre constatările la care au ajuns, la care
consiliul de administraţie trebuie să răspundă, în scris, în termen de 15 zile de la data
sesizării. Acţionarii au dreptul de a cere instanţei judecătoreşti desemnarea unui expert
care să analizeze anumite operaţiuni din gestiunea societăţii, iar raportul întocmit va fi
pus la dispoziţia cenzorilor societăţii pentru analiză şi măsuri13.); dreptul la dividende
(dividendele se plătesc asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social
vărsat, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel); dreptul asupra părţii cuvenite din
lichidarea societăţii (partea ce se cuvine fiecărei acţiuni din repartizarea activului
societăţii se stabileşte de către lichidatori prin bilanţul final de lichidare).
Acţionari ai societăţilor pe acţiuni pot fi şi persoanele fizice sau juridice străine,
statul şi unităţile administrativ-teritoriale.
Persoana care are calitate de acţionar este într-un raport juridic cu societatea
emitentă, având faţă de aceasta anumite drepturi şi obligaţii. Acţionarul nu este proprietar
asupra bunurilor societăţii comerciale, el dobândind faţă de ea un drept de creanţă
complex, cu un conţinut propriu.
Motivul de bază care o face pe o persoană să participe la fondarea unei societăţi
comerciale şi să procure participaţiuni la capitalul ei social este obţinerea unor avantaje
de natură patrimonială. Aceste avantaje se realizează prin exercitarea unor drepturi, cum
ar fi: dreptul la dividende, dreptul la o cotă din bunurile societăţii în caz de lichidare a
acesteia, dreptul de a înstrăina acţiunile, dreptul de a garanta anumite obligaţii cu acţiuni,
etc. În unele societăţi există şi dreptul acţionarilor de a beneficia de serviciile şi bunurile
societăţii în mod preferenţial sau la un preţ redus faţă de terţi.
Cu toate acestea, principalul scop care l-a determinat pe un acţionar să fondeze
societatea sau să dobândească acţiuni ulterior constituirii, este obţinerea unui profit sub
forma de dividende.

13
A se vedea Mircea, V., Protecţia acţionarilor minoritari în dreptul român şi
comparat, în Revista de drept comercial nr. 11/1999, pp. 59-60
 Dividendele se calculează şi se plătesc proporţional valorii nominale a acţiunilor
deţinute de un anumit acţionar, numărului şi claselor acestora. Mărimea dividendelor se
stabileşte la adunarea generală a acţionarilor, iar deţinătorul de acţiuni preferenţiale
obţine dividende fixe sau nefixe înaintea deţinătorului de acţiuni ordinare.
În cazul în care societatea pe acţiuni ajunge în lichidare, bunurile rămase după
satisfacerea creanţelor se repartizează între acţionari proporţional numărului şi valorii
acţiunilor deţinute. La fel ca la repartizarea dividendelor, deţinătorii de acţiuni
preferenţiale obţin cota lor din bunuri înaintea deţinătorilor de acţiuni ordinare.
De asemenea, persoana care deţine dreptul de proprietate asupra unei acţiuni
poate să îşi exercite toate prerogativele de proprietar, inclusiv pe cea de a înstrăina liber
acea acţiune, oricând şi oricui. Cu toate acestea, s-a făcut o diferenţiere între societăţile
pe acţiuni, în funcţie de posibilitatea acţionarilor de a-şi înstrăina acţiunile. Astfel, s-au
conturat două tipuri de societăţi pe acţiuni: de tip deschis şi de tip închis.
Societatea pe acţiuni de tip deschis se caracterizează prin aceea că acţionarii săi
au dreptul să-şi înstrăineze acţiunile prin orice act juridic, inclusiv prin vânzarea-
cumpărarea lor la bursa de valori.
Societatea pe acţiuni de tip închis se caracterizează prin faptul că acţionarii săi
sunt obligaţi, în cazul în care doresc să-şi înstrăineze acţiunile, să respecte dreptul
preferenţial al celorlalţi acţionari. Ei sunt obligaţi să aducă la cunoştinţă organului
executiv al societăţii emitente intenţia lor de a vinde acţiunile, iar dacă acţiunile lor nu au
fost cumpărate de alţi acţionari, de societate sau de terţul indicat de societate, titularii pot
vinde oricui acţiunile lor.
Acţionarii au şi anumite obligaţii, strict determinate de către prevederile legale.
Astfel, principala lor obligaţie este aceea de a efectua plata vărsămintelor pe care le
datorează.
Conform art. 109 din Legea nr. 31/1990, situaţia acţiunilor trebuie să fie cuprinsă
în anexa la bilanţul contabil anual. Trebuie să se precizeze dacă acţiunile au fost integral
achitate şi, de asemenea, numărul acţiunilor pentru care s-a cerut fără vreun rezultat,
efectuarea vărsămintelor.
În situaţia în care acţionarii nu au efectuat vărsămintele pe care le datorează, în
termenul specificat în actul constitutiv sau cel al subscripţiei publice, societatea îi va
invita să-şi îndeplinească obligaţia ce şi-au asumat-o, printr-o somaţie colectivă, publicată
de două ori, la un interval de timp de 15 zile, în Monitorul Oficial şi într-un ziar de largă
răspândire.
Dacă nici la primirea acestor somaţii acţionarii nu efectuează vărsămintele
datorate, consiliul de administraţie are competenţa de a decide ori urmărirea acţionarilor
pentru vărsămintele restante, ori anularea acţiunilor nominative pentru care nu au fost
efectuate aceste vărsăminte. Urmărirea va fi făcută în conformitate cu regulile din dreptul
comun în materia executării silite, iar în situaţia anulării acţiunilor, decizia de anulare se
va publica în Monitorul Oficial, cu specificarea numărului de ordine al acţiunilor anulate.
În locul acţiunilor ce au fost anulate, societatea comercială va emite noi acţiuni ce
vor avea acelaşi număr, care vor fi vândute, la rândul lor, iar sumele ce se vor obţine din
această vânzare, se vor folosi pentru cheltuielile de publicaţie şi de vânzare, precum şi
pentru acoperirea dobânzilor de întârziere şi a vărsămintelor neefectuate. Dacă vor
rămâne bani, după acoperirea cheltuielilor amintite, ei vor fi predaţi acţionarilor ale căror
acţiuni au fost anulate.
Dacă, însă, sumele obţinute din vânzarea noilor acţiuni nu sunt îndestulătoare
pentru acoperirea obligaţiilor societăţii sau dacă vânzarea acţiunilor nu va avea loc,
datorită lipsei de cumpărători, societatea are posibilitatea de a se îndrepta împotriva
subscriitorilor şi a cesionarilor..
În situaţia în care, după folosirea acestor căi, nu au putut fi obţinute sumele de
bani datorate societăţii, se va proceda la reducerea capitalului societăţii în proporţie cu
diferenţa dintre capitalul existent şi capitalul social.
Transmiterea acţiunilor
Transmiterea acţiunilor nominative se transmit printr-o declaraţie făcută în
registrul acţionarilor, declaraţie ce va fi semnată de cedent şi de cesionar sau de către
mandatarii lor şi prin menţiunea ce va fi făcută pe titlu.
În situaţia în care acţiunea nominativă este transmisă mai multor persoane,
cesionarii vor trebui să desemneze un reprezentant pentru exercitarea drepturilor
rezultând din acţiune.
Dacă acţiunile care sunt transmise nu au fost complet liberate, subscriitorii şi
cesionarii ulteriori vor fi direct răspunzători pentru plata integrală a acţiunilor timp de 3
ani de la data când s-a făcut menţiunea de transmitere în registrul acţionarilor, în
conformitate cu dispoziţiile art. 98 alin. 3 din Legea nr. 31/1990.
Transmiterea acţiunilor la purtător se realizează prin simpla tradiţiune a acestora.
Vânzarea acţiunilor de către acţionari prin ofertă publică se efectuează în
conformitate cu dispoziţiile art. 108 din Legea nr. 31/1990, care prevede că acţionarii
care oferă spre vânzare acţiunile lor prin ofertă publică vor trebui să întocmească un
prospect de ofertă.
Cu toate acestea, prin lege sau prin actele constitutive ale societăţii se pot stabili
diverse restricţii cu privire la transmiterea acţiunilor. În acest sens, art. 103 din Legea nr.
31/1990, societatea nu poate dobândi propriile sale acţiuni, doar în cazurile şi în
condiţiile stabilite de lege.
Restricţiile convenţionale sunt stabilite cu scopul de a proteja interesele
acţionarilor sau ale societăţii, actul constitutiv putând avea clauze speciale privind
transmiterea acţiunilor. Spre exemplu, acţionarii pot condiţiona transmiterea acţiunilor de
avizul consiliului de administraţie sau al adunării generale, referitoare la persoana
dobânditorului. Acţionarii pot stipula dreptul conferit lor sau societăţii de a dobândi
preferenţial acţiunile asociatului cedent (clauze de preemţiune).
Dobândirea de către societate a propriilor acţiuni
Conform art. 103 din Legea nr. 31/1990 societatea comercială pe acţiuni nu poate
dobândi propriile sale acţiuni în mod direct sau prin diverse persoane care acţionează în
nume propriu, dar pe seama societăţii. ,,Interdicţia este menită să apere creditorii
societăţii împotriva reducerii pe această cale a capitalului social“14.
Cu toate acestea, legea dă totuşi posibilitatea, în anumite cazuri, societăţii
comerciale să dobândească propriile sale acţiuni, dar în anumite condiţii.
Astfel, dobândirea acţiunilor se hotărăşte de către adunarea generală
extraordinară, care va stabili modalităţile de dobândire, numărul maxim de acţiuni ce vor
fi dobândite, contravaloarea lor minimă şi maximă şi perioada efectuării operaţiunii.
Hotărârea luată în acest sens de adunarea extraordinară va fi publicată în Monitorul
Oficial şi va fi adusă la îndeplinire în cel mult 18 luni de la publicare.

14
Cărpenaru, St., op. cit., p. 305
 Valoarea acţiunilor pe care societatea le va dobândi nu poate depăşi 10% din
capitalul social subscris, iar acţiunile dobândite trebuie să fie integral liberate şi capitalul
social subscris trebuie să fie integral vărsat.
Acţiunile ce vor fi dobândite trebuie plătite numai din beneficiile distribuibile şi
din rezervele disponibile ale societăţii, cu excepţia rezervelor legale, înscrise în ultimul
bilanţ contabil aprobat.
Raportul de gestiune ce va însoţi bilanţul contabil va trebui să arate motivele care
au stat la baza dobândirii propriilor acţiuni, numărul, valoarea nominală, contravaloarea
acţiunilor dobândite şi fracţiunea din capitalul social pe care ele o reprezintă.
Acţiunile pe care societatea le dobândeşte în condiţiile prezentate anterior, nu dau
dreptul la dividende, iar dreptul de vot pe care acestea îl oferă va fi suspendat atâta timp
cât societatea va deţine aceste acţiuni.
În cazul în care dobândirea propriilor acţiuni de către societate nu respectă
prevederile legale, legea obligă societatea să le înstrăineze, în termen de cel mult un an de
la data subscrierii lor, în modalitatea stabilită de adunarea generală extraordinară. În caz
contrar, societatea este obligată să reducă în mod proporţional capitalul social.
Conform art. 104 din Legea nr. 31/1990, societatea va putea dobândi propriile
sale acţiuni, fără restricţiile prevăzute de art. 103 din aceeaşi lege, în următoarele cazuri:
a) dobândirea se va face cu scopul reducerii capitalului social, în condiţiile art. 202
din Legea nr. 31/1990, prin anularea unui număr de acţiuni proprii de o valoare
corespunzătoare reducerii;
b) dobândirea se va face cu scopul cesionării către personalul societăţii a unui număr
de acţiuni proprii, în condiţiile stabilite de adunarea generală a acţionarilor;
c) dobândirea se va face ca efect al succesiunii universale sau al fuziunii ori al unei
hotărâri judecătoreşti pronunţată într-o situaţie de urmărire silită împotriva unui
debitor al societăţii;
d) dobândirea propriilor acţiuni va fi cu titlu gratuit;
e) dobândirea se va face în vederea regularizării cursului propriilor acţiuni pe piaţa
bursieră sau pe piaţa extrabursieră, dar cu avizul Comisiei Naţionale a Valorilor
Mobiliare.
Constituirea unei garanţii reale mobiliare asupra acţiunilor
Constituirea unei garanţii reale mobiliare asupra acţiunilor se face, printr-o
declaraţie autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată, dată de titular şi
certificată de către un funcţionar al societăţii sau al registrului privat al acţionarilor. Acest
înscris, indiferent de forma pe care o va îmbrăca, va trebui să arate cuantumul datoriei
garantate, valoarea şi categoria acţiunilor. Creditorului i se va elibera o dovadă a
constituirii garanţiei.
Conform dispoziţiilor legale cuprinse în art. 106 din Legea nr. 31/1990, societatea
comercială pe acţiuni nu are posibilitatea să acorde avansuri sau împrumuturi şi nici să
constituie garanţii în vederea subscrierii sau dobândirii propriilor sale acţiuni de către un
terţ.

Secţiunea III.2. Adunarea generală a acţionarilor

Adunarea generală a acţionarilor reprezintă organul de deliberare şi decizie al

societăţii pe acţiuni, formată din totalitatea acţionarilor şi care exprimă voinţa socială,
având competenţa de a decide asupra tuturor problemelor societăţii.
Adunarea generală ordinară se întruneşte cel puţin o dată la un an, în cel mult
trei luni de la închiderea exerciţiului financiar. Ea are următoarele competenţe: să discute,
să aprobe sau să modifice bilanţul şi să fixeze dividendul 15, să aleagă administratorii şi
cenzorii, fixând, totodată, şi remuneraţia acestora; să se pronunţe asupra gestiunii
asociaţilor; să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli; să dispună închirierea sau
desfiinţarea unora sau mai multora dintre unităţile societăţii. Pentru ca dezbaterile să fie
valide, se impune prezenţa acţionarilor ale căror acţiuni reprezintă cel puţin jumătate din
capitalul social, iar hotărârile trebuie luate de acţionarii care deţin acţiuni ce reprezintă
majoritatea absolută din capitalul social, afară de cazul când prin lege sau prin actul
constitutiv s-a dispus o majoritate mai mare.

15
A se vedea Cârcei, E., Funcţionarea şi încetarea societăţilor comerciale pe
acţiuni, Editura economică, Bucureşti, 1997, p. 79
 În cazul în care nu s-au îndeplinit condiţiile enunţate, după o nouă convocare,
adunarea generală poate delibera asupra acestor probleme indiferent de prezenţa
acţionarilor, hotărârile fiind luate cu majoritatea acţionarilor prezenţi.
Adunarea generală extraordinară se întruneşte în situaţii excepţionale, când se
impune adoptarea unei hotărâri de o mare importanţă, care conduce la modificarea actului
constitutiv al societăţii.
Având în vedere prevederile art. 113 din Legea nr. 31/1990, adunarea generală
extraordinară poate hotărî în privinţa următoarelor aspecte: prelungirea duratei societăţii;
mărirea capitalului social; reducerea capitalului social sau reîntregirea sa prin emisiune
de noi acţiuni; emiterea de obligaţiuni; mutarea sediului societăţii; schimbarea obiectului
de activitate al societăţii; schimbarea formei de organizare a societăţii; fuziunea cu alte
societăţi comerciale sau divizarea societăţii; dizolvarea anticipată a societăţii; orice altă
modificare a actului constitutiv sau orice problemă pentru care legea cere aprobarea
adunării extraordinare.
Legea dă posibilitatea adunării generale extraordinare să delege consiliului de
administraţie exerciţiul competenţelor sale referitoare la mutarea sediului social,
schimbarea obiectului de activitate, majorarea sau reducerea capitalului social, conversia
acţiunilor dintr-o categorie în alta.
În vederea validităţii deliberărilor adunării generale extraordinare, este necesară
prezenţa acţionarilor ale căror acţiuni reprezintă trei pătrimi din capitalul social, iar
hotărârile se vor lua cu votul acţionarilor ale căror acţiuni reprezintă cel puţin jumătate
din capitalul social. În cazul în care condiţiile cerute de lege nu sunt îndeplinite, la
convocările ce se vor face ulterior, se impune prezenţa acţionarilor ale căror acţiuni
reprezintă jumătate din capitalul social, iar hotărârile se vor lua cu votul acţionarilor de
deţin cel puţin o treime din capitalul social.
Adunarea specială este formată din titularii unei anumite categorii de acţiuni
(spre exemplu, în cazul în care societatea a emis acţiuni preferenţiale, titularii lor se pot
întruni într-o adunare specială).
Art. 116 din Legea nr. 31/1990 dispune că hotărârea adunării generale a
acţionarilor de a modifica drepturile sau obligaţiile referitoare la o anumită categorie de
acţiuni, va produce efecte doar în urma aprobării acesteia de către adunarea specială a
deţinătorilor de acţiuni din respectiva categorie.
Dispoziţiile prevăzute de lege pentru adunările generale ale acţionarilor sunt
aplicabile şi convocării şi desfăşurării adunărilor speciale, condiţiilor de cvorum sau de
majoritate în vederea adoptării hotărârilor. De asemenea, hotărârile iniţiate de către
adunările speciale se vor supune aprobării adunărilor generale.
Convocarea adunării generale a acţionarilor
Iniţiativa convocării o au administratorii sau acţionarii societăţii. Administratorii
convoacă adunarea generală ori de câte ori este nevoie, având obligaţia de a convoca
imediat adunarea generală la cererea acţionarilor care deţin acţiuni reprezentând o zecime
din valoarea capitalului social sau, dacă actul constitutiv dispune altfel, la cererea celor
care deţin acţiuni reprezentând o cotă mai mică din capitalul social.
În situaţia în care administratorii constată pierderea unei jumătăţi din capitalul
social, ei au obligaţia de a convoca adunarea generală extraordinară în vederea adoptării
unei hotărâri privind reconstituirea capitalului social, limitarea lui la suma ce a rămas ori
dizolvarea societăţii.
Art. 158 alin. 4 lit. b din Legea nr. 31/1990 dispune că adunarea generală va
trebui convocată în mod obligatoriu de către cenzorii societăţii, în cazul în care nu a fost
convocată de administratori.
Conţinutul convocării este următorul: data şi locul ţinerii adunării şi ordinea de zi,
iar dacă se va discuta modificarea actelor constitutive, convocarea va trebui să cuprindă
textul integral al propunerilor.
Comunicarea convocării se face prin publicarea acesteia în Monitorul Oficial şi în
unul din ziarele din localitatea în care se află sediul societăţii sau in cea mai apropiată
localitate. Dacă acţiunile sunt nominative, convocarea va putea fi făcută şi prin scrisoare
sau prin afişare. Termenul pentru desfăşurarea adunării generale nu poate fi mai mic de
15 zile de la publicarea convocării.
Şedinţa adunării generale a acţionarilor
Fiecare acţionar are dreptul de a participa la adunarea generală a acţionarilor,
drept care poate fi exercitat atât personal, cât şi prin reprezentare. Conform art. 124 din
Legea nr. 31/1990 acţionarii vor fi reprezentaţi doar prin alţi acţionari, în baza unei
procuri speciale, dacă prin actul constitutiv nu s-a precizat altfel. Administratorii ori
funcţionarii societăţii pe acţiuni nu pot să îi reprezinte pe acţionari, această interdicţie
instituită de lege dacă va fi încălcată, sancţiunea care intervine este nulitatea hotărârii în
situaţia în care fără votul lor nu s-ar fin întrunit majoritatea cerută.
Şedinţa adunării generale va fi ţinută în ziua, ora şi locul menţionat în convocare,
ea fiind deschisă de către preşedintele consiliului de administraţie sau de către persoana
care îi ţine locul.
În vederea bunei funcţionări a şedinţei adunării generale, preşedintele va alege din
rândul acţionarilor unul până la trei secretari, care vor verifica lista de prezenţă a
acţionarilor şi îndeplinirea tuturor formalităţilor impuse de prevederile legale sau de actul
constitutiv al societăţii.
Dacă au fost îndeplinite condiţiile de cvorum se va trece la dezbaterea temelor
care fac obiectul ordinii de zi.
Conform art. 101 din Legea nr. 31/1990, orice acţiune ce a fost plătită dă dreptul
deţinătorului ei la un vot, afară de cazul când prin actul constitutiv a fost limitat numărul
voturilor acţionarilor ce deţin mai mult de o acţiune.
În vederea exercitării dreptului lor la vot, acţionarii sunt ţinuţi să facă dovada
calităţii pe care o au, ei fiind cei înscrişi în evidenţele societăţii sau în cele din registrul
independent privat al acţionarilor. Data de referinţă este data la care trebuie deţinute
acţiunile pentru a putea participa la vot şi pentru a avea dreptul la dividende. Consiliul de
administraţie are atribuţiunea de a stabili data de referinţă, care nu va putea să depăşească
60 de zile înainte de data la care adunarea generală este convocată pentru prima oară.
Acţionarii care nu au achitat vărsămintele ajunse la scadenţă, vor avea dreptul de
vot suspendat.
Hotărârile adoptate de adunarea generală se iau prin vot deschis, votul având un
caracter obligatoriu secret la alegerea membrilor consiliului de administraţie, a
cenzorilor, la revocarea acestora şi la hotărârile referitoare la răspunderea
administratorilor.
Lucrările adunării generale sunt consemnate într-un proces-verbal, care va fi
semnat de către preşedinte şi de către secretar şi va cuprinde date cu privire la
îndeplinirea formalităţilor de convocare, la data şi la locul convocării, la acţionarii
prezenţi, la numărul acţiunilor, la dezbateri şi la hotărârile adoptate. De asemenea,
acţionarii au posibilitatea să ceară consemnarea declaraţiilor lor făcute în cadrul
dezbaterilor. Procesul-verbal este trecut în registrul adunărilor generale.
Hotărârile adunării generale
În conformitate cu dispoziţiile cuprinse în art. 131 din Legea nr. 31/1990,
hotărârile adunării generale au character obligatoriu pentru toţi acţionarii, dacă au fost
luate în conformitate cu legea şi cu actul constitutive, chiar şi pentru acţionarii care nu au
participat la adunarea generală sau care au votat împotrivă.
Hotărârile adoptate de adunarea generală vor fi opozabile terţilor doar după
publicarea lor în conformitate cu dispoziţiile legale. Ele sunt depuse în termen de 15 zile
la Oficiul Registrului Comerţului, în scopul menţionării în extras în registru şi a publicării
în Monitorul Oficial.
Hotărârile adoptate de adunarea generală cu încălcarea legii şi a actului constitutiv
vor putea fi anulate pe cale judecătorească. Cererea prin care se solicită anularea va fi
soluţionată de instanţa în a cărei rază teritorială îşi are sediul societatea şi va putea fi
făcută de oricare acţionar care nu a luat parte la adunarea generală sau care a votat contra
şi a solicitat să se consemneze aceasta în procesul-verbal al şedinţei.
Termenul în care se poate cere anularea hotărârii este de 15 zile de la data
publicării acesteia în Monitorul Oficial al României.
De asemenea, se va putea cere şi suspendarea executării hotărârii atacate,
ordonanţa de suspendare putând fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Cererea de anulare a hotărârii adunării generale va fi soluţionată în camera de
consiliu a instanţei judecătoreşti, iar hotărârea de anulare va trebui să fie menţionată în
registrul comerţului şi publicată în Monitorul Oficial, de la data publicării ei devenind
opozabilă tuturor acţionarilor.
În situaţia în care o parte din acţionari nu sunt de acord cu hotărârile adoptate în
adunarea generală, ei au dreptul de a se retrage din societate. Prevederile legale cuprinse
în art. 133 din Legea nr. 31/1990 se referă numai la hotărârile privind schimbarea
obiectului principal de activitate, la mutarea sediului sau la forma societăţii.
Dacă se vor retrage, acţionarii mai au şi dreptul de a obţine contravaloarea
acţiunilor pe care le deţin.
 Secţiunea III.3. Administrarea societăţii pe acţiuni

Conform art. 134 din Legea nr. 31/1990, administrarea societăţii pe acţiuni este
realizată de unul sau mai mulţi administratori. În situaţia în care sunt desemnaţi mai mulţi
administratori, ei vor constitui un consiliu de administraţie care va delega o parte din
competenţele sale unui comitet de direcţie.
Preşedintele consiliului de administraţie este şi director general şi, în această
calitate, va conduce şi comitetul de direcţie.
Executarea anumitor operaţii ale societăţii va putea să fie încredinţată unuia sau
mai multor directori executivi.
,,Legea nr. 31/1990 a consacrat concepţia clasică privind administrarea societăţii
pe acţiuni; administrarea se realizează de un administrator unic sau de un consiliu de
administraţie, în care preşedintele consiliului de administraţie este şi directorul general
sau directorul societăţii. Legea reglementează şi posibilitatea existenţei unui al doilea
organ colegial de administrare, care este comitetul de direcţie, condus de directorul
general sau directorul societăţii“16.
Consiliul de administraţie
Art. 134 din Legea nr. 31/1990 dispune următoarele: ,,când sunt mai mulţi
administratori, ei constituie un consiliu de administraţie“. Această prevedere are un
caracter imperativ.
Consiliul de administraţie reprezintă un organ colegial de gestiune, în care
voinţele administratorilor nu se manifestă în mod individual, ci vor forma o singură
voinţă, care este cea majoritară din acel organ colegial.
Asupra actelor de gestiune ale societăţii va hotărâ numai consiliul de
administraţie, iar actele acestuia, fiind ale unui organ colegial, vor fi valabile, chiar dacă
component sa se va modifica ulterior.

16
Cărpenaru, St. , op. cit. , p.311
 Consiliul de administraţie este condus de un preşedinte desemnat în condiţiile
stipulate în actul constitutiv al societăţii. În situaţia în care în actul constitutiv nu există
vreo referinţă privitoare la alegerea preşedintelui consiliului de administraţie, acesta va fi
ales de către membrii consilului.
Durata funcţiei nu poate depăşi durata pentru care respectiva persoană a fost
desemnată ca administrator.
Preşedintele consiliului de administraţie este şi directorul general al societăţii şi
conduce şi comitetul de direcţie, fiind reprezentant al societăţii şi, în această calitate,
având competenţa de a angaja societatea în raporturile juridice cu terţii.
Conform art. 128 din Legea nr. 31/1990, preşedintele consiliului de administraţie
conduce şi adunarea generală a acţionarilor.
Consiliul de administraţie are în competenţa sa efectuarea tuturor operaţiunilor
cerute în vederea aducerii la îndeplinire a obiectului societăţii, cu excepţia restricţiilor
prevăzute de lege sau de actele constitutive. Aşa cum am mai amintit, el poate delega o
parte din atribuţiunile sale unui comitet de direcţie, ai căror membri pot fi revocaţi
oricând de către consiliu.
Consiliul de administraţie numeşte şi funcţionarii societăţii, printre care se
numără şi directorii executivi.
În mod exceptional, pentru anumite operaţiuni, consiliul de administraţie are
nevoie de aprobarea adunării generale a acţionarilor (spre exemplu, atunci când încheie
anumite acte juridice referitoare la bunurile din patrimoniul societăţii a căror valoare
depăşeşte plafonul stabilit de lege).
Consiliul de administraţie se întruneşte de câte ori este necesar, dar cel puţin odată
pe lună, la sediul societăţii. Membrii săi sunt convocaţi de către preşedintele consiliului,
din proprie initiativă ori la cererea unui administrator, care solicită luarea unei decizii
referitoare la gestiunea societăţii. Convocarea se face în scris şi în timp util, precizându-
se locul întrunirii şi odinea de zi. Conform art. 146 din Legea nr. 31/1990, este interzisă
luarea de către consiliul de administraţie a unei decizii asupra problemelor ce nu sunt
prevăzute în ordinea de zi, cu excepţia cazurilor de urgenţă şi cu condiţia ratificării în
şedinţa următoare de către membrii absenţi.
 La şedinţa consiliului de administraţie sunt chemaţi şi cenzorii societăţii, care,
însă, nu au drept de vot la luarea deciziilor şi nici nu sunt abilitaţi de lege să exercite un
control preventiv asupra deciziilor consiliului. Ei pot fi consultaţi în legătură cu
problemele ce fac obiectul deliberărilor.
,,Participarea cenzorilor la şedinţa consiliului care a luat anumite hotărâri nu
exclude dreptul şi obligaţia acestora de a efectua controlul asupra gestiunii realizate de
consiliul de administraţie“17.
Pentru valabilitatea deciziilor consiliului de administraţie, legea cere prezenţa a
cel puţin jumătate din numărul administratorilor, dacă prin actul constitutiv nu a fost
prevăzut un număr mai mare.
Prezenţa cerută de lege trebuie să fie efectivă, ceea ce exclude participarea la
deliberarea şi luarea deciziilor prin reprezentare. ,,Când se referă la prezenţa a cel puţin
jumătate din numărul administratorilor, legea are în vedere numărul administratorilor
desemnaţi, în condiţiile legii, prin actele constitutive sau de adunarea generală a
acţionarilor, deoarece numai astfel se asigură exprimarea voinţei în condiţiile statutare
sau legale. Condiţia este justificată deoarece ulterior desemnării lor, unii administrator se
pot retrage sau pot fi revocaţi din funcţie“18.
Conform art. 151 din Legea nr. 31/1990, în caz de vacanţă a unuia sau a mai
multor posture de administrator, ceilalţi administrator, împreună cu cenzorii, deliberând
în prezenţa a două treimi şi cu majoritate absolută, procedează la numirea unui
administrator provizoriu, până la convocarea adunării generale a acţionarilor. Procedura
amintită se va aplica doar dacă prin actele constitutive nu s-a stabilit altfel.
Deciziile adoptate de consiliul de administraţie se iau cu majoritatea absolută a
celor prezenţi. Legea a interzis vreunui administrator să participe la luarea deciziei
privind o anumită operaţiune cu care el, soţia lui, rudele ori afinii până la gradul al
patrulea ar avea interese contrare cu interesele societăţii. El este obligat să înştiinţeze
despre acest conflict de interese pe ceilalţi administrator şi pe cenzori. În situaţia în care
nu se va conforma interdicţiei legale amintite, va suporta daunele suferite de către
societate.

17
Cărpenaru, St., op. cit., p. 313
18
Cărpenaru, St., op. cit., p. 313
 Aşa cum am mai menţionat anterior, şedinţele consiliului de administraţie sunt
prezidate de preşedintele acestui consiliu, fiind discutate problemele ce sunt prezentate în
ordinea de zi.
În şedinţele consiliului de administraţie, comitetul de direcţie va prezenta registrul
deliberărilor sale, iar directorii executivi vor prezenta rapoartele referitoare la
operaţiunile pe care le-au executat.
De asemenea, se va întocmi un proces-verbal în care se vor menţiona problemele
ce au făcut obiectul deliberărilor, deciziile adoptate, fiind trecute şi numărul de voturi
întrunite şi opiniile separate, când este cazul. Deliberările şi deciziile consiliului de
administraţie se trec în registrul şedinţelor şi deliberărilor consiliului de administraţie.
Deciziile consiliului de administraţie ce se constată a fi ilegale, pot fi anulate prin
hotărârea adunării generale a acţionarilor. Adunarea generală are dreptul şi obligaţia de a
se pronunţa asupra gestiunii administratorilor.
Comitetul de direcţie
În conformitate cu dispoziţiile art. 140 din Legea nr. 31/1990, consiliul de
administraţie poate delega o parte din competenţele sale unui comitet de direcţie, compuş
din membrii aleşi din rândul administratorilor.
Rezultă că, avându-se în vedere prevederile legale, comitetul de direcţie este
considerat un organ colegial de administrare a societăţii. Constituirea lui este facultative
şi intervine atunci când este necesară existenţa unui organ mai restrâns şi mai operativ. El
se întruneşte cel puţin o dată pe săptămână şi adoptă decizii cu majoritatea absolută a
voturilor membrilor săi.
Comitetul de direcţie este condus de către directorul general al societăţii.
Remuneraţia membrilor ce compun comitetul este stabilită de consiliul de administraţie şi
ratificată de adunarea generală a acţionarilor. Membrii comitetului de direcţie vor putea fi
revocaţi oricând prin hotarârea consiliului de administraţie.
Deliberările şi deciziile comitetului de direcţie sunt consemnate în registrul
şedinţelor şi deliberărilor sale.
Directorii executivi
Directorii executivi sunt functionari ai societăţii numiţi de consiliul de
administraţie, dacă în actul constitutiv nu se prevede altfel. Ei nu pot să fie membri ai
consiliului de administraţie şi nici ai comitetului de direcţie. Raporturile lor cu societatea
au la bază un contract de muncă19.
Art. 147 din Legea nr. 31/1990 precizează că funcţia directorilor executivi constă
în ,,executarea operaţiilor societăţii“, sau altfel spus în executarea deciziilor adoptate de
consiliul de administraţie şi de comitetul de direcţie, precum şi orice operaţiuni impuse în
îndeplinirea obiectului societăţii.
Răspunderea directorilor executivi faţă de societate şi de terţi, este similară cu cea
a administratorilor, deci ea este reglementată de dispoziţiile referitoare la mandat şi de
cele prevăzute de legea societăţilor comerciale. Orice convenţie ce are ca obiect limitarea
răspunderii directorilor executivi este lovită de nulitate.

Secţiunea III.4. Cenzorii societăţii

În societatea pe acţiuni , controlul asupra actelor şi operaţiunilor administratorilor

este exercitat de către cenzori.
Prevederile legale instuie regula conform căreia societatea pe acţiuni va avea trei
cenzori, dacă prin actul constitutiv nu este prevăzut un număr mai mare, dar numărul
cenzorilor trebuie să fie întotdeauna impar.
În actul constitutiv al societăţii pe acţiuni sunt prevăzute numele şi prenumele,
locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia cenzorilor persoane fizice; denumirea, sediul
şi naţionalitatea cenzorilor persoane juridice. Dacă societatea este constituită prin
subscripţie publică, cenzorii sunt aleşi de adunarea constitutivă. Ulterior, ei sunt aleşi de
adunarea generală ordinară.
Mandatul cenzorilor are o durată de trei ani, ei putând fi realeşi. Cel puţin unul
dintre aceştia trebuie să fie contabil autorizat sau expert contabil. Ei trebuie să fie

19
A se vedea Vasilache, Fl., Administratorii şi directorii executivi în societatea
comercială pe acţiuni, în Revista de drept commercial nr. 5/1994, p. 54 şi urm.
acţionari, cu excepţia celor care sunt contabili, iar majoritatea lor să aibă cetăţenia
română.
Cenzorii sunt obligaţi să depună o garanţie care va avea o valoare de o treime din
garanţia cerută administratorilor şi sunt remuneraţi cu o indemnizaţie fixă prevăzută prin
statut sau prin hotărârea adunării acţionarilor.
Rudele administratorilor, afinii acestora şi persoanele cărora le este interzisă
funcţia de administrator nu pot fi desemnate ca cenzori, iar dacă au fost desemnate decad
din mandatul lor. Interdicţiile stabilite în sarcina administratorilor sunt aplicabile şi
cenzorilor societăţii.
Cenzorii vor putea fi revocaţi numai de către adunarea generală a acţionarilor, cu
votul cerut pentru adunarea extraordinară.
În situaţia decesului, a împiedicării fizice sau legale, a încetării sau a renunţării la
mandat a unui cenzor, el va fi înlocuit cu supleantul cel mai în vârstă, iar dacă nu este
posibil acest lucru, cenzorii rămaşi vor numi alte persoane în locurile vacante, până la
întrunirea adunării generale a acţionarilor. Dacă nici un cenzor nu rămâne în funcţie,
administratorii vor trebui să convoace de urgenţă adunarea generală care va numi alţi
cenzori.
Cenzorii au următoarele drepturi conferite de lege: dreptul de a participa la
şedinţele consiliului de administraţie; dreptul de a obţine lunar de la administratori o
situaţie referitoare la mersul activităţii societăţii; dreptul la remuneraţia stabilită.
De asemenea, în sarcina lor au şi următoarele obligaţii: supravegherea gestiunii
societăţii, verificarea bilanţului şi contului de profit şi pierderi; verificarea faptului dacă
registrele scietăţii sunt regulat ţinute; întocmirea unui raport către adunarea generală a
acţionarilor; efectuarea lunară de inspecţii casei; convocarea adunării generale ordinare
sau extraordinare, dacă nu a fost convocată de către administratori; participarea la
adunările generale ordinare şi extraordinare; constatarea depunerii garanţiei de către
administratori; să vegheze ca dispoziţiile legii şi ale actelor constitutive să fie îndeplinite
de către administratori şi lichidatori; aducerea la cunoştinţă administratorilor sau adunării
generale, neregularităţile constatate în administraţie şi eventualele încălcări ale
dispoziţiilor legale sau ale actelor constitutive ale societăţii.
 În vederea îndeplinirii mandatului lor, cenzorii lucrează împreună sau separat. Ei
întocmesc împreună raportul privind bilanţul şi contul de profit sau pierdere şi, tot
împreună, deliberează asupra propunerilor privind bilanţul şi repartizarea beneficiilor. În
situaţia unor neînţelegeri, fiecare dintre ei întocmeşte un raport pe care îl va prezenta
adunării generale a acţionarilor.
În vedere îndeplinirii celorlalte obligaţii pe care le au, cenzorii vor lucra separat.
Ei vor trece într-un registru deliberările lor şi constatările pe care le-au făcut în timpul
exercitării mandatului încredinţat.
Răspunderea juridică a cenzorilor pentru neîndeplinirea obligaţiilor ce le au, este
guvernată de regulile mandatului.

Secţiunea III.5. Obligaţiunile emise de societatea pe acţiuni

În anumite situaţii, capitalul deţinut de societate poate fi insuficient pentru

acoperirea nevoilor sale sau pentru dezvoltarea activităţii. Ca atare, societatea poate
proceda la majorarea capitalului social, dar această modalitate nu poate să fie folosită mai
înainte de a fi liberate complet acţiunile din emisiunea precedentă. Ea prezintă şi
dezavantajul că va conduce la marirea numărului acţionarilor prin subscrierea noilor
acţiuni de către persoane străine de societate şi la scăderea dividendului.
De asemenea, societatea va putea apela la un credit bancar pe termen scurt, ceea
ce nu este de multe ori în avantajul său.
,,Dezideratul privind obţinerea unui capital suplimentar se poate realiza de
societatea pe acţiuni printr-un împrumut pe termen lung în forma specifică emisiunii de
obligaţiuni. Deci, societatea emite titluri de credit, denumite obligaţiuni, care să acopere
suma de bani de care are nevoie“20.
Obligaţiunile au fost definite în doctrina juridică de specialitate ca fiind ,,titluri de
valoare (de credit) emise de societate în schimbul sumelor de bani împrumutate, care

20
Gerota, D.D., Curs de societăţi comerciale, p.175
încorporează îndatorirea societăţii de a rambursa aceste sume şi de a plăti dobânzile
aferente“ 21.
,,Obligaţiunile emise de societate sunt fracţiuni ale unui împrumut unic contractat
de societate. Totodată, obligaţiunile sunt titluri de valoare; ele încorporează dreptul la
suma de bani prevăzută în titlu. Drept urmare, obligaţiunile fac parte, ca şi acţiunile, din
categoria valorilor mobiliare“22.
Obligaţiunile reprezintă fracţiuni ale împrumutului ce au o anumită valoare
nominală, fiind egale şi indivizibile.
Obligatarul nu are şi calitatea de acţionar, ci el este doar un creditor al societăţii
pe acţiuni pentru suma ce reprezintă valoarea obligaţiunii subscrise, având dreptul să
ceară restituirea sumei împrumutate şi achitarea dobânzii aferente acelei sume, acest
drept existând chiar dacă societatea obţine sau nu obţine beneficii.
Obligaţiunile sunt de două feluri: nominative şi la purtător.
Obligaţiunile nominative cuprind numele, prenumele, domiciliul obligatarului
sau, după caz, denumirea şi sediul acestuia. Dreptul încorporat în titlu aparţine şi este
exercitat numai de către titular, putând fi transmis prin cesiune. Ele pot fi emise în formă
materială, pe suport de hârtie, sau în formă dematerializată, prin înscrierea în cont.
Obligaţiunile la purtător nu au menţiuni referitoare la identificarea titularului,
dreptul aparţinând posesorului titlului, care îl poate transmite prin simpla tradiţiune a lui.
Pentru emiterea obligaţiunilor se cer fi îndeplinite anumite condiţii de fond.
Astfel, emiterea lor are la bază numai hotărârea adunării generale extraordinare, iar suma
pentru care sunt emise nu poate depăşi trei pătrimi din capitalul vărsat existent, conform
ultimului bilanţ contbil aprobat. Limita legală este obligatorie şi în situaţia în care au fost
făcute şi alte emisiuni de obligaţiuni.
De asemenea, valoarea nominală a obligaţiunilor convertibile în acţiuni trebuie să
fie egală cu valoarea acţiunilor.
Obligaţiunile din aceeaşi emisiune trebuie să aibă o valoare egală, ele conferind
titularilor lor drepturi egale.

21
Cărpenaru, St, op. cit., p. 318
22
Finţescu, I.N., Curs de drept comercial, vol. I, Bucureşti, 1929, p. 276
 Obligaţiunile pot face obiectul unei oferte publice. Această ofertă reprezintă o
propunere făcută de emitent de a vinde şi de a cumpăra valori mobiliare, difuzată prin
diverse mijloace de informare sub condiţia posibilităţii egale de receptare din partea a
minimum 100 de persoane nedeterminate.
În scopul emiterii de obligaţiuni prin ofertă publică, administratorii întocmesc un
prospect de emisiune care va cuprinde următoarele: denumirea, obiectul de activitate,
sediul şi durata societăţii; capitalul social şi rezervele; data publicării în Monitorul Oficial
a încheierii de înmatriculare şi modificările ce au fost aduse actului constitutiv; situaţia
patrimoniului după ultimul bilanţ contabil aprobat; suma totală a obligaţiunilor emise
anterior şi a celor care vor urma a fi emise, modul de rambursare, valoarea nominală a
obligaţiunilor, dobânda lor, precizarea dacă sunt convertibile dintr-o categorie în alta sau
în acţiuni ale societăţii; data la care a fost publicată hotărârea adunării generale
extraordinare care a aprobat emiterea de obligaţiuni.
Oferta publică de obligaţiuni trebuie autorizată de către Comisia Naţională a
Valorilor Mobiliare şi numai după autorizare prospectul de emisiune va fi publicat în
presă.
Obligaţiunile emise prin ofertă publică se subscriu prin intermediul societăţilor de
valori mobiliare.
Persoanele care sunt interesate vor subscrie obligaţiunile pe exemplarele
prospectului de emisiune, prin arătarea numelui, prenumelui şi domiciliului
subscriitorului, sau, după caz, denumirea şi sediul acestuia, numărul obligaţiunilor
subscris, data subscrierii şi semnătura subscriitorului.
Legea dispune că valoarea obligaţiunilor subscrise trebuie să fie integral vărsată.
Societatea va emite titlurile obligaţiunilor care vor cuprinde aceleaşi elemente ca şi
prospectul de emisiune, numărul de ordine şi tabloul plăţilor în capital şi dobânzi.
Obligaţiunile sunt semnate de doi administratori, dacă sunt mai mulţi, sau de unicul
administrator, când este cazul.
Conform prevederilor legale în materie, obligaţiunile se rambursează la scadenţă
sau anticipat. În cazul rambursării la scadenţă, fiecare titular de obligaţiune va primi
suma de bani corespunzătoare valorii nominale a obligaţiunii şi dobânda aferentă, la
datele înscrise în tabloul plăţilor cuprinse în titlul obligaţiunii.
 Cu toate acestea, societatea poate rambursa obligaţiunile şi înainte de termenul
scadent prin tragere la sorţi. Rambursarea anticipată se face la o sumă superioară valorii
nominale a obligaţiunilor. Diferenţa este prima sau premiul, care are ca scop să
compenseze dobânzile pentru perioada de timp rămasă până la scadenţă. Valoarea de
rambursare anticipată este stabilită de societate şi anunţată public cu cel puţin 15 zile
înainte de tragerea la sorţi.
Obligaţiunile pot fi liberate şi prin convertirea lor în acţiuni ale societăţii
emitente.
,,Având în vedere unicitatea operaţiunii de emitere a obligaţiunilor, care crează o
comunitate de interese, legea recunoaşte posibilitatea organizării obligatarilor, în vederea
apărării drepturilor lor“23. Astfel, art. 166 din Legea nr. 31/1990 prevede că obligatarii se
pot întruni în adunare generală, în scopul deliberării pe marginea intereselor lor.
Adunarea generală a obligatarilor va fi convocată la cererea unui număr de
deţinători care reprezintă a patra parte din titlurile emise şi nerambursate. Prevederile
legale instituie regula conform căreia adunarea va fi convocată pe cheltuiala societăţii
emitentă a obligaţiunilor.
Adunarea generală a obligatarilor are următoarele atribuţiuni: numeşte un
reprezentant al obligatarilor şi unul sau mai muţi supleanţi ai acestuia, care îi vor
reprezenta pe obligatari faţă de societate şi în justiţie şi vor avea posibilitatea de a asista
la adunările generale ale acţionarilor, dar nu vor lua parte la administrarea societăţii;
îndeplineşte toate actele de supraveghere şi de apărare a intereselor comune ale
obligatarilor; constituie un fond pentru acoperirea cheltuielilor necesare apărării
drepturilor obligatarilor; poate face opoziţie la orice modificare a actelor constitutive ale
societăţii sau a condiţiilor împrumutului, prin care s-ar putea aduce atingere drepturilor
obligatarilor; se pronunţă asupra emiterii de noi obligaţiuni de către societate.
La adunarea generală a obligatarilor pot să participe toţi cei care deţin obligaţiuni
din aceeaşi emisiune. Obligatarii pot fi reprezentanţi de mandatari care nu trebuie să fie
administratori, cenzori sau funcţionari ai societăţii.

23
Carpenaru, St., op.cit., p. 321
 În vederea numirii reprezentantului obligatarilor, hotărârea se va lua cu votul
majorităţii reprezentând cel puţin o treime din titlurile obligaţiunilor emise şi
nerambursate.
Pentru exercitarea dreptului de opoziţie privind modificarea actelor constitutiveşi
a condiţiilor împrumutului sau la emiterea de noi obligaţiuni, legea impune prezenţa în
adunare a obligatarilor ce reprezintă cel puţin două treimi din titlurile nerambursate şi
votul favorabil a cel puţin patru cincimi din titlurile reprezentate în adunare.
Conform art. 167 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, hotărârile adunării generale a
obligatarilor se aduc la cunoştinţa societăţii în termen de cel mult 3 zile de la adoptarea
lor. Hotărârile adunării, adoptate cu respectarea cerinţelor legale, vor fi obligatorii pentru
toţi obligatarii, chiar şi pentru cei care nu au luat parte la adunare sau care au votat
împotrivă şi vor putea fi atacate în instanţă doar de către obligatarii ce nu au participat la
şedinţă sau care au votat contra şi au cerut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al
şedinţei.
Competenţa de soluţionare a cererii aparţine instanţei judecătoreşti în a căreu rază
teritorilală îşi are sediul societatea.
În toate situaţiile în care au fost încălcate drepturile obligatarilor, societatea poate
fi chemată în judecată. Dreptul la acţiunea în justiţie îl are fiecare obligator ale cărui
interese au fost lezate.
Dacă reprezentantul obligatarilor a introdus o acţiune împotriva societăţii,
acţiunea individual a obligatarului va fi inadmisibilă dacă are acelaşi obiect sau dacă este
contrară vreunei hotărâri a adunării generale a obligatarilor.

Secţiunea III.6. Registrele societăţii pe acţiuni

Potrivit art. 172 in Legea nr. 31/1990, societatea pe acţiuni, pe lângă evidenţele
cerute de lege, va trebui să ţină anumite register specifice privitoare la capitalul social, la
activitatea organelor de gestiune şi la activitatea organelor de control ale societăţii.
 Rezultă că registrele amintite au un obiect diferit faţă de registrele comerciale
(registrul-jurnal, registrul-inventar, registrul cartea mare), care sunt ţinute de toţi
comercianţii, fie ei individuali, fie societăţi comerciale.
Societatea pe acţiuni este obligată să ţină următoarele registre, specifice acestei
forme de societate comercială:
 Registrul acţionarilor societăţii cuprinde o evidenţă a tuturor acţionarilor care
deţin acţiuni nominative. În acest registru sunt menţionate: numele, prenumele şi
domiciliul acţionarului, sau, după caz, denumirea şi sediul lui, vărsămintele
efectuate în contul acţiunilor;
 Registrul şedinţelor şi deliberărilor adunărilor generale unde sunt consemnate
desfăşurarea şedinţelor , deliberările şi hotărârile luate de către adunarea generală
a acţionarilor;
 Registrul şedinţelor şi deliberărilor consiliului de administraţie care cuprinde
deliberările şi deciziile adoptate în şedinţele consiliului de administraţie;
 Registrul şedinţelor şi deliberărilor comitetului de direcţie unde sunt consemnate
deliberările şi deciziile luate de comitetul de direcţie;
 Registrul deliberărilor şi constatărilor cenzorilor societăţii ;
 Registrul obligaţiunilor emise de societate unde sunt amintite totalul
obligaţiunilor emise şi al celor rambursate, deţinătorii de obligaţiuni nominative.
Ţinerea acestor registre este obligatore. Ele sunt întocmite prin grija consiliului de
administraţie, cu excepţia registrului şedinţelor şi deliberărilor comitetului de direcţie, are
este ţinut prin grija acestui comitet, dar şi a registrului constatărilor şi deliberărilor
cenzorilor, care va fi întocmit de către cenzori.
Legea dă posibilitatea societăţii comerciale pe acţiuni să contracteze cu o societate de
registru independent privat, ţinerea registrului acţionarilor şi a registrului obligaţiunilor în
sistem computerizat.
În cazurile anume enumerate de lege, ţinerea registrului acţionarilor şi a
registrului obligaţiunilor de către o societate de registru independent autorizat, este
obligatoriu.
Potrivit art. 173 din Legea nr. 31/1990, administratorii au obligaţia de a pune la
dispoziţia acţionarilor registrul acţionarilor şi registrul şedinţelor şi deliberărilor adunării
generale a acţionarilor, precum şi să elibereze la cerere, pe cheltuiala acţionarilor, extrase
de pe aceste registre.
Similar, administratorii au şi obligaţia de a pune la dispoziţia obligatarilor, în aceleaşi
condiţii, registrul obligaţiunilor emise de societate.

Secţiunea III.7. Bilanţul contabil. Beneficiile şi dividendele. Fondul de rezervă

Având calitatea de comerciant, societatea pe acţiuni este obligată să ţină şi

registrele comerciale sau de contabilitate, în care să consemneze operaţiunile
patrimoniale pe care le-a efectuat în cursul exerciţiului financiar şi să facă recapitularea
lor periodică, prin întocmirea inventarului şi a bilanţului contabil.
Bilanţul contabil reprezintă documentul oficial de gestiune a activităţii societăţii,
întocmit cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în Legea contabilităţii nr. 82/1991. El se
compune din: bilanţ, contul de profit şi pierderi, anexe şi raportul de gestiune.
Bilanţul contabil este întocmit anual ori în cazul fuziunii sau divizării şi lichidării
societăţii. La întocmirea lui, se cere ca posturile ce se înscriu să corespundă cu datele din
contabilitate, puse de acord cu situaţia reală a elementelor patrimoniale stabilite pe baza
inventarului. Nu se admit compensările între conturile înscrise în bilanţ şi între veniturile
şi cheltuielile din contul de profit şi pierderi.
Bilanţul contabil este întocmit prin grija administratorilor şi este supus verificării
şi certificării de către contabili autorizaţi sau experţi contabili, dar şi de cenzorii
societăţii, în condiţiile stabilite de către Ministerul de Finanţe.
Administratorii au obligaţia de a prezenta cenzorilor, cu cel puţin o lună de zile
înainte de ziua stabilită pentru şedinţa adunării genrale a acţionarilor, bilanţul exerciţiului
financiar precedent, cu contul de profit şi pierderi, însoţit de raportul de gestiune şi de
documentele justificative. În baza acestora, cenzorii vor întocmi propriul raport asupra
gestiunii societăţii.
Bilanţul contabil, raportul administratorilor şi raportul cenzorilor se depun şi se
păstrează la sediul societăţii, şi, atunci când este cazul, la sediul sucursalelor, în ultimele
15 zile care preced ziua adunării generale, în scopul cercetării lor de către acţionari, care
vor putea cere, pe cheltuiala lor, copii de pe documentele amintite.
Adunarea generală ordinară a acţionarilor are obligaţia de a discuta, aproba sau
modifica bilanţul contabil, după ascultarea raportului administratorilor şi a raportului
cenzorilor.
După aprobarea bilanţului, administratorii au obligaţia să depună o copie de pe
acesta, însoţită de contul de profit şi pierderi, la administraţia financiară, în termen de 15
zile de la data adunării generale. Acestor documente le vor fi anexate raportul
administratorilor, raportul cenzorilor şi procesul-verbal al adunării generale a
acţionarilor.
Un exemplar al bilanţului vizat de administraţia financiară, însoţit de contul de
profit şi pierderi, de raportul administratorilor, de raportul cenzorilor şi de procesul-
verbal al adunării generale, se vor depune la Oficiul Registrului Comerţului.
Art. 181 din Legea nr. 31/1990 dispune faptul că aprobarea bilanţului contabil de
către adunarea generală a acţionarilor nu va împiedica exercitarea unei acţiuni în
răspundere împotriva administratorilor, directorilor executive sau a cenzorilor.
Societatea pe acţiuni se constituie în scopul obţinerii de beneficii care vor fi
împărţite între acţionari, sub formă de dividende.
Ceea ce va fi împărţit între acţionari este beneficiul net, respectiv excedentul activului
faţă de pasiv realizat de către societate în cadrul exerciţiului financiar.
,,Pentru stabilirea beneficiului net trebuie deduse din beneficiul brut toate
cheltuielile utile ale societăţii, precum şi cota destinată fondului de rezervă“ 24. În cadrul
cheltuielilor utile ale societăţii vor intra şi beneficiile cuvenite fondatorilor,
administratorilor şi personalului societăţii, doar dacă au fost prevăzute în actul
constitutive sau dacă au fost aprobate de adunarea generală extraordinară.
Conform prevederilor art. 67 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, nu vor putea fi
distribuite dividende decât din beneficiile reale. Beneficiile nu sunt reale atunci când
capitalul social a rămas intact.

24
Petrea, A., Precizări în legătură cu modul de determinare a profitului impozabil
în raport cu prelevările la fondul de rezervă, în Dreptul nr. 8/1993, p. 35
 În situaţia în care s-au înregistrat pierderi din capitalul social, sumele destinate
reîntregirii lui se vor deduce din beneficiul brut. Astfel, art. 69 din Legea nr. 31/1990
prevede că dacă se va constata o micşorare a capitalului social, el va trebui reîntregit sau
redus, mai înainte da se face vreo repartizare sau distribuire de beneficii.
Adunarea generală a acţionarilor are în competenţa sa efectuarea repartizării
baneficiilor şi stabilirea dividendului pentru fiecare acţiune în parte. Ea va stabili şi
condiţiile participării la beneficii a fondatorilor, administratorilor şi personalului
societăţii.
Acţionarii au dreptul la dividend în condiţiile stabilite în actul constitutiv, iar dacă
actul constitutiv nu prevede acest lucru, ei vor avea dreptul la dividende proportional cu
cota de participare la capitalul social.
Prin stabilirea dividendelor, fiecare actionar va dobândi un drept de creanţă faţă
de societate, pe care îl va valorifica în conformitate cu prevederile legale în materie. Dacă
dividendele au fost plătite din beneficii fictive, ele vor trebui restituite. Dreptul la acţiune
pentru restituirea dividendelor se prescrie în termen de trei ani de la distribuirea lor.
În scopul asigurării condiţiilor necesare evitării eventualelor dificultăţi în care s-ar
putea afla societatea, din cauza pierderilor din capitalul social, legea instituie obligaţia de
a se repartiza o cotă din beneficiile realizate pentru constituirea unui fond de rezervă,
numit şi rezerva legală datorită faptului ca este instituit de lege.
Art. 178 din Legea nr. 31/1990 dispune că din beneficiile societăţii se va prelua în
fiecare an cel puţin 5% în scopul formării fondului de rezervă, până ce el va atinge
minimum a cincea parte din capitalul social.
În conţinutul fondului de rezervă va fi inclus excedentul obţinut din vânzarea
acâiunilor la un curs mai mare decât valoarea lor nominal, dacă acest excedent nu va fi
întrebuinţat la achitarea cheltuielilor de emisiune sau dacă nu este destinat amortizărilor.
Dacă după constituire, fondul de rezervă s-a micşorat el va trebui să fie completat
respectându-se condiţiile legale instituite în vederea constituirii lui.
Doctrina de specialitate a apreciat că fondul de rezervă este o prelungire a
capitalului social şi reprezintă, ca şi capitalul social, gajul general al creditorilor sociali25.

25
Georgescu, I.L., op.cit., p. 694-695
 Scopul constituirii fondului de rezervă este de a acoperi pierderile din capitalul
social, în perioade de activitate deficitară. Având aceeaşi natură ca şi capitalul social,
fondul de rezervă nu poate fi utilizat în vederea acordării de dividende în cazul în care nu
au fost obţinute beneficii. În cazul retragerii din societate, cot ace se cuvine acţionarilor
se calculează asupra întregului active social, în care este inclus şi fondul de rezervă.
În afară de acest fond de rezervă, societatea pe acţiuni îşi poate constitui şi alte
reserve. Astfel, în actul constitutive se poate stipula constituirea unui fond pentru plata
dividendelor în perioadele în care nu se obţin beneficii (acest fond se intitulează rezerva
statutară). De asemenea, prin hotărârea adunării generale care aprobă bilanţul se poate
constitui o rezervă cu o destinaţie determinată (numită ,,rezerva facultativă“).
 Capitolul al IV-LEA: Dizolvarea şi lichidarea societăţii pe acţiuni

Societatea pe acţiuni se dizolvă şi se lichidează în conformitate cu regulile

generale referitoare la dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale, dar şi regulilor
speciale prevăzute de dispoziţiile legale pentru această formă de societate.

Secţiunea IV.1. Regulile generale şi speciale de dizolvare a societăţii pe acţiuni

Faza dizolvării societăţii comerciale impune efectuarea unor operaţiuni care

declanşează şi pregătesc încetarea existenţei ei. În această fază personalitatea juridical nu
este afectată, dar dizolvarea va pune capăt activităţii normale a societăţii.
Dizolvarea societăţii comerciale se referă la acele operaţiuni juridice care asigură
premisele lichidării patrimoniului social. Aceste operaţiuni presupun o hotărâre de
dizolvare luată de adunarea acţionarilor sau de instanţa judecătorească, şi aducerea
acesteia la cunoştinţa celor interesaţi.
Cauzele generale de dizolvare a societaţilor comerciale sunt reglementate de art. 222-
224 şi 232 din Legea nr. 31/1990 sau sunt stabilite de actul constitutive.
Cauzele generale de dizolvare sunt următoarele26:
 Trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii. Astfel, în contractul de
societate trebuie prevăzută ,,durata societăţii“, iar la expirarea acestui termen
contractual, societatea se va dizolva. Efectul dizolvării societăţii, ca urmare a
expirării termenului stabilit pentru durata ei, poate fi înlăturat prin prelugirea
duratei acesteia, în condiţiile art. 199 din Legea nr. 31/1990. De asemenea,

26
A se vedea Gheorghe Aurelia, Pîrvu, L.N., Tăbăltoc, D. M., Contribuţii la
clarificarea unor probleme ivite în aplicarea de către instanţele judecătoreşti a Legii nr.
31/1990 privind societăţile comerciale, în Revista de drept comercial nr. 6/1993 p.p.109-
116
 legea dispune că asociaţii trebuie să fie consultaţi cu cel puţin un an înainte de
expirarea duratei societăţii, cu privire la eventuala prelungire a acesteia. În
cazul în care administratorii nu organizează această consultare, la cererea
oricarui actioner, tribunalul poate dispune efectuarea consultării;
 Imposibilitatea realizării obiectului societăţii sau realizarea acestuia. Orice
societate are un obiect care este menţionat în cuprinsul actului constitutiv,
obiect care se va realiza în cursul duratei societăţii. În situaţia în care se
constată o imposibilitate a realizării acestui obiect de activitate, societatea îşi
pierde raţiunea de a exista şi, în consecinţă, se va dizolva. Efectul amintit se
va produce, atât în cazul în care imposibilitatea s-a ivit în cursul duratei
societăţii, cât şi în cazul în care obiectul nu a fost realizat deloc;
 Declararea nulităţii societăţii. Astfel, nerespectarea condiţiilor cerute de lege
pentru constituirea societăţii, atrage nulitatea acesteia. De la data la care
hotărârea judecătorească de declarare a nulităţii a devenit irevocabilă,
societatea încetează fără efect retroactiv şi va intra în lichidare;
 Hotărârea adunării asociaţilor. Deoarece constituirea societăţii comerciale
are la baza sa voinţa acţionarilor, manifestată prin actul constitutiv, ei au şi
posibilitatea dizolvării acesteia în urma hotărârii adunării generale a
acţionarilor, ce exprimă voinţa societăţii;
 Hotărârea Tribunalului. Dizolvarea societăţii comerciale prin hotărâre a
Tribunalului are loc atunci când nu se poate realiza prin hotărârea adunării
generale a acţionarilor şi doar pentru motive temeinice;
 Falimentul societăţii comerciale. Societatea care a încetat plăţile pentru
datoriile sale, va fi supusă procedurii reorganizării judiciare şi falimentului, iar
dacă va face obiectul procedurii falimentului, patrimoniul social se va lichida
în vederea satisfacerii creanţelor creditorilor, iar societatea se dizolvă;
 Societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;
 Societatea nu a depus timp de 3 ani consecutivi bilanţul contabil sau alte acte
care, în conformitate cu legea, se depun la Oficiul Registrului Comerţului;
 Societatea şi-a încetat activitatea sau nu are un sediu cunoscut ori asocieţii
au dispărut sau nu au domiciliul sau reşedinţa cunoscută
 Pe lângă cauzele generale de dizolvare, amintite anterior, societatea pe acţiuni
trebuie să respecte şi anumite cauze speciale de dizolvare, consacrate de Legea nr.
31/1990. Acestea sunt următoarele:
 Reducerea capitalului social. Societatea pe acţiuni se va dizolva în cazul
pierderii unei jumătăţi din capitalul social, iar administratorii, în cazul în
care constată pierderea unei jumătăţi a capitalului social, sunt obligaţi să
convoace adunarea generală extraordinară pentru a hotărî reconstituirea
capitalului, limitatarea lui la suma rămasă sau dizolvarea societăţii. De
asemenea, societatea pe acţiuni se va dizolva în cazul reducerii capitalului
social sub minimul legal (de 2500 lei). Pierederea unei jumătăţi din
capitalul social sau reducerea acestuia sub minimul legal nu vor conduce
la dizolvarea societăţii dacă, în termen de 9 luni de la constatare, capitalul
social este reîntregit sau este redus la suma rămasă ori la minimul legal
sau când societatea se va transforma într-o altă formă de organizare, la
care capitalul social existent este corespunzător;
 Reducerea numărului acţionarilor sub limita prevăzută de lege, adică sub
5 acţionari. Societatea nu se va dizolva dacă, în termen de 9 luni de la data
acestei constatări, numărul acţionailor va fi completat.
Dizolvarea societăţilor comerciale se poate realiza pe trei căi: de drept, prin voinţa
asociaţilor şi pe cale judecătorească.
Dizolvarea de drept a societăţii comerciale se realizează ope legis, fără
îndeplinirea vreunei formalităţi. Legea consacră un singur caz de dizolvare de drept a
societăţii, şi anume expirarea termenului stabilit pentru durata societăţii. ,,Din moment ce
asociaţii au stabilit, prin actul constitutiv, durata societăţii, iar termenul fixat a expirat,
societatea se dizolvă, de plin drept, la data expirării termenului“ 27. În caz de litigiu,
oricare persoană interesată poate să ceară Tribunalului constatarea dizolvării societăţii.
Instanţa doar constată că dizolvarea a operat în puterea legii.
Dizolvarea societăţii prin voinţa acţionarilor manifestată în cadrul adunării
generale. Hotărârea prin care se dispune dizolvarea, se va lua cu respectarea condiţiilor
de cvorum şi majoritate prevăzute de lege pentru adunarea generală extraordinară. Actul
27
Cărpenaru, St., op. Cit., p. 252
prin care se constată hotărârea de dizolvare, în formă autentică, va fi depus la Oficiul
Registrului Comerţului, după care se va transmite din oficiu, spre publicare, la Monitorul
Oficial al României. În vederea protejării acţionarilor, legea permite revenirea asupra
hotărârii de dizolvare, care va trebui să întrunească, de asemenea, condiţiile de cvorum şi
de majoritate cerute de lege pentru adunarea exraordinară. Revenirea este permisă cât
timp nu a fost făcută vreo repartiţie din activ către asociaţi, iar noua hotărâre va fi
menţionată în registrul comerţului, după care se va publica în Monitorul Oficial.
Împotriva acestei hotărâri, orice persoană interesată va putea să facă opoziţie.
Dizolvarea societăţii pe cale judecătorească se va face printr-o hotărâre
judecătorească pronunţată de tribunal. Dacă societatea a intrat în faliment, dizolvarea sa
va fi pronunţată de tribunalul competent să se pronunţe asupra falimentului. Legea
permite oricărui asociat să ceară tribunalului, pentru motive temeinice, dizolvarea
societăţii. Motive temeinice, în acest sens, pot fi considerate neînţelegerile grave
intervenite între acţionari, care împiedică funcţionarea normală a societăţii. Hotărârea
judecătorească privind dizolvarea societăţii va fi înscrisă în registrul comerţului şi
publicată în Monitorul Oficial al României, în termen de 15 zile de la data la care
hotărârea a devenit irevocabilă.
Indiferent de modul în care se realizează, dizolvarea societăţii comerciale va
produce anumite efecte ce privesc deschiderea procedurii lichidării şi interdicţia unor
operaţiuni comerciale noi.
Deschiderea procedurii lichidării impune ca administratorii să convoace adunarea
generală a acţionarilor în vederea desemnării lichidatorilor. În unele cazuri, cum ar fi
fuziunea sau divizarea societăţii, dizolvarea are loc fără lichidare.
Interdicţia unor operaţiuni comerciale noi reprezintă o interdicţie impusă
administratorilor şi are ca explicaţie, însăşi starea în care se găseşte societatea în acel
moment. Din momentul dizolvării, societatea comercială va continua realizarea
operaţiunilor comerciale aflate în curs, fără a mai începe noi operaţiuni. Activitatea nu
este una normală, care să urmărească realizarea de beneficii, ci este o activitate orientată
spre lichidare. Dacă este încălcată această interdicţie legală, administratorii vor fi
răspunzători pentru operaţiunile astfel întreprinse. Interdicţia amintită se va aplica din
ziua expirării termenului fixat pentru durata societăţii sau de la data când dizolvarea a
fost hotărâtă de adunarea generală a acţionarilor sau declarată prin hotărâre
judecătorească.

Secţiunea IV.2. Lichidarea societăţii pe acţiuni

Societatea pe acţiuni se lichidează potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 31/1990 şi a

prevederilor din actele constitutive. Operaţiunile care fac obiectul fazei lichidării
societăţii comerciale sunt realizate de personae anume învestite, denumite lichidatori.
În vederea obţinerii mijloacelor băneşti pentru satisfacerea creanţelor creditorilor,
bunurile societăţii în lichidare sunt prefăcute în bani, pe calea licitaţiei publice, iar
eventualul active net va fi împărţit între asociaţi potrivit drepturilor lor.
Principiile generale după care se desfăşoară lichidarea societăţii comerciale sunt
următoarele: personalitatea juridică a societăţii subzistă pentru nevoile lichidării,
lichidarea societăţii se face în interesul acţionarilor, lichidarea societăţii este obligatorie,
iar nu facultativă.
Personalitatea juridică a societăţii subzistă pentru nevoile lichidării. Acest
principiu este impus de nevoile lichidării patrimoniului societăţii şi ale ocrotirii
drepturilor asociaţilor şi ale creditorilor sociali. În art. 228 alin. 4 din Legea nr. 31/1990
este consacrat în mod expres acest principiu în următorii termeni: ,,societatea îşi
păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile lichidării, până la terminarea
acesteia“. În acest fel, societatea îşi va păstra atributele de identificare, firma, sediul
social şi naţionalitatea, însă legea cere ca toate actele ce emană de la societate să arate că
aceasta e în lichidare. Patrimoniul social va aparţine în continuare societăţii şi constituie
gajul general al creditorilor. Organele societăţii nu îşi vor înceta activitatea, adunarea
acţionarilor numind lichidatorii şi stabilind puterile acestora pentru realizarea
operaţiunilor de lichidare. Administratorii îşi vor continua mandatul până la intrarea în
funcţie a lichidatorilor, iar cenzorii îşi vor continua activitatea de control asupra gestiunii
societăţii.
Lichidarea societăţii se face în interesul asociaţilor, care, însă, nu pot primi vreo
sumă de bani în contul părţilor ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creanţelor
creditorilor sociali. Astfel, lichidarea va putea fi cerută numai de către acţionari şi tot
aceştia, constituiţi în adunarea generală, vor numi pe lichidatori şi vor stabili puterile
acestora. De asemenea, asociaţii sunt cei care stabilesc prin actul constitutiv condiţiile
lichidării societăţii.
Lichidarea societăţii este obligatorie, iar nu facultativă deoarece societatea nu
poate să rămână în faza de dizolvare, după dizolvare urmând, de regulă, lichidarea, iar în
mod excepţional, transmiterea universală a patrimoniului, prin fuziune sau dvizare.

BIBLIOGRAFIE

1) Cârcei Elena, Varietăţi de aporturi la constituirea societăţii pe acţiuni, publicată

în Revista de drept comercial nr. 6/1994, p. 47
2) Cărpenaru, St., Drept comercial român. Ediţia a III-a, Editura All Beck, 2000,
3) Tită, C., Savu, I., Toartă, I., Popescu, N., Dreptul afacerilor. Caiet de seminar,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2010,
4) C.S.J., secţ. Com., dec. nr. 646/1994 citată în Revista de drept comercial nr.
5/1995,
5) Gerota, D.D., Curs de societăţi comerciale,
6) Cârcei, E., Adunarea constitutivă a societaţilor pe acţiuni, în Revista de drept
comercial nr. 6/1995
7) Dumitrache, S., Societăţile comerciale deschise şi societăţile comerciale închise,
în revista Dreptul nr. 10/1998
8) Costin, M. N., Titlul societar ca varietate a titlurilor de valoare, cu specială
privire la acţiuni, în Revista de drept comercial nr. 3/1998,
9) Mircea, V., Protecţia acţionarilor minoritari în dreptul român şi comparat, în
Revista de drept comercial nr. 11/1999,
10) Cârcei, E., Funcţionarea şi încetarea societăţilor comerciale pe acţiuni, Editura
economică, Bucureşti, 1997,
11) Vasilache, Fl., Administratorii şi directorii executivi în societatea comercială pe
acţiuni, în Revista de drept commercial nr. 5/1994,
12) Finţescu, I.N., Curs de drept comercial, vol. I, Bucureşti, 1929,
13) Petrea, A., Precizări în legătură cu modul de determinare a profitului impozabil
în raport cu prelevările la fondul de rezervă, în Dreptul nr. 8/1993,
14) Gheorghe Aurelia, Pîrvu, L.N., Tăbăltoc, D. M., Contribuţii la clarificarea unor
probleme ivite în aplicarea de către instanţele judecătoreşti a Legii nr. 31/1990
privind societăţile comerciale, în Revista de drept comercial nr. 6/1993