Unitatea de învățare 2.

ÎNTREPRINDEREA ÎN
ACTIVITATEA ECONOMICĂ GENERALĂ1

Cuprinsul unității de învățare:

2.1. Precizări terminologice
2.2. Tipologia întreprinderilor
2.3. Abordarea sistemică a întreprinderii
2.4. Abordarea funcțională a întreprinderii
2.5. Test autoevaluare 1
2.6. Rezumat
2.7. Termeni cheie
2.8. Bibliografie

Obiectivele unității de învățare:

• cunoașterea principalelor tipuri de organizații din economia
românească;
• cunoașterea principalilor factori de mediu cu impact asupra
unei organizații;
• înțelegerea modului de elaborare a unei analize SWOT pentru o
organizație;
• cunoașterea funcțiunilor unei întreprinderi.

Durata medie de parcurgere a unității de învățare: 2 ore

Orice organizație, firmă sau instituție publică, mai mare sau mai
mică, cu activitate locală sau globală are nevoie de management.
Mai profesionist sau mai ”după ureche”, cu rezultate mai bune sau
mai slabe, la nivelul oricărei organizații se poate vorbi despre management
și avem manageri.

2.1. Precizări terminologice

Diversitatea termenilor prin care sunt desemnate entitățile care

funcționează în mediul economic este necesară pentru a realiza o mai
corectă diferențiere din punctul de vedere al cerințelor de gestiune.
Întreprinderea este un termen economic nerecunoscut în drept,
destul de imprecis deoarece înglobează situații și activități foarte diverse.
Întreprinderea este denumirea generică pentru orice entitate
economico-socială. În accepțiunea macroeconomică, întreprinderea trebuie
considerată unitatea de bază a economiei unei țări sau a economiilor mai
multor țări (întreprinderea multinațională) constituită cu scopul de a produce

1 Acest curs este adaptat după suportul de curs la materia ”Economia întreprinderii”, 2016-
2017, autor: lect. univ .dr. Cosmin Băloi.

18
bunuri materiale sau de a presta servicii destinate pieței, în vederea
satisfacerii nevoilor clienților și realizării de profit.
Societatea este un termen juridic care nu reține decât una dintre
formele legale posibile pentru a exercita și încadra o activitate economică,
contractul de societate. Așadar, acest termen este interesat de aspectul
juridic al activității. În legislația nord-americană se folosește cu semnificație
relativ asemănătoare termenul de companie.
Firma este un termen anglo-saxon, la nivel popular extrem de
utilizat, dar mai puțin agreat în mediile academice și juridice. Teoria firmei
s-a dezvoltat în anii ’30 pentru a analiza formele concurenței pe piețe.
Tot în limbajul practicienilor, inclusiv în România, se mai folosește
termenul de afacere (business). Din punct de vedere juridic, în România sub
această denumire sunt reunite toate formele de societăți comerciale
(societăți în nume colectiv – SNC; societate cu răspundere limitată – SRL;
societate în comandită simplă – SCS; societate în comandită pe acțiuni –
SCA; societate pe acțiuni – SA)2, dar și persoanele fizice autorizate – PFA,
întreprinderile individuale – II, întreprinderile familiale - IF3.
Instituția este un termen care se referă la organismele oficiale și la
ansamblul regulilor economico-sociale ale unei țări sau unei regiuni,
rezultate din multiplele evoluții istorice, care definesc și garantează
condițiile în care alegerile alocărilor și utilizărilor resurselor se vor face
invidual sau colectiv.
Termenii corporație, multinațională sunt și ei sinonimici
întreprinderii, dar se întrebuințează cu precădere pentru a nominaliza
societăți de mari dimensiuni cu activități multiple și prezență pe piețe foarte
extinse teritorial.
Organizația este, în prezent, termenul cel mai generic și cel mai
adaptat la conceptual de gestiune, deoarece înglobează dimensiunea internă
(organizarea oamenilor) și misiunea externă a întreprinderii (beneficii în
folosul comunității). Organizația regrupează un număr de indivizi care
lucrează împreună și urmăresc obiective comune.

2.2. Tipologia întreprinderilor

Pentru a se adapta la problemele de rezolvat și a atinge obiectivele

fixate, întreprinderile iau forme foarte diverse.
Deși nu este ușor să fie descrise toate aspectele specifice
întreprinderilor, totuși este posibil să se facă o grupare a lor în jurul câtorva
elemente caracteristice ce permit o prezentare de ansamblu relativ omogenă.
Cel mai adesea sunt reținute două trăsături esențiale și anume: natura
activității desfășurate și forma juridică4.
Principalele forme de întreprinderi, în funcție de forma de proprietate
și forma juridică, sunt prezentate în tabelul 2.1.

2 Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990 (republicată) privind societățile comerciale.

3 Ordonanța de urgență nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către
persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale.
4 La acestea se poate adăuga dimensiunea (apreciată, de regulă, prin numărul de salariați,
cifra de afaceri, activele totale), în funcție de care, într-o economie, se regăsesc:
microîntreprinderi, întreprinderi mici, întreprinderi mijlocii și întreprinderi mari.

19
 Tabelul 2.1. Tipuri de întreprinderi după forma de proprietate5

TIP DE PROPRIETATE DESCRIERE

PROPRIETATE DE STAT Puterile publice (statul sau

colectivitățile publice) dețin
Regii autonome proprietatea asupra patrimoniului.

Societăți comerciale cu capital integral de

stat
Companii și societăți naționale

PROPRIETATE MIXTĂ (cu capital de Capital deținut de puterile publice

stat și privat) și de una sau mai multe persoane
Societăți comerciale private.

PROPRIETATE INDIVIDUALĂ – Capitalul este deținut de persoane

PRIVATĂ (cu capital: privat autohton, private (fizice sau juridice), cu
privat autohton și străin, privat străin, calitate de asociați sau acționari.
societăți agricole)
Societăți comerciale în nume colectiv

Societăți comerciale în comandită simplă

Societăți comerciale în comandită pe

acțiuni
Societăți comerciale pe acțiuni

Societăți comerciale cu răspundere

limitată
Societăți agricole

PROPRIETATE COOPERATISTĂ Societatea cooperativă este o

asociație autonomă de persoane
Cooperative de consum fizice și/sau juridice, după caz,
constituită pe baza
Cooperative meșteșugărești consimțământului liber exprimat
de acestea, în scopul promovării
Cooperative de credit intereselor economice, sociale și
culturale ale membrilor
cooperatori, fiind deținută în
comun și controlată democratic de
către membrii săi6.
PROPRIETATE OBȘTEASCĂ (societăți Proprietatea aparține unor forme
comerciale aparținând organizațiilor și asociative ca obștile,
instituțiilor politice și obștești) composesoratele.

https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Nomenclator_forme_juridice.h
tm
6
Legea 1/2005

20
 Natura activității permite să se facă o distincție foarte generală între:
- întreprinderile agricole, care îmbracă diferite forme în funcție de
modalitățile de exploatare a terenurilor (ferme exploatate de proprietar cu
sau fără angajarea muncii salariate, arendarea terenurilor, asociații agricole
etc.);
- întreprinderile industriale, care pot fi încadrate, la rândul lor, în
industriile extractive (minereu, cărbune, petrol etc.) și în industriile de
prelucrare (din materii prime în produse intermediare și din produse
intermediare în produse finite);
- întreprinderile de servicii, care nu creează un anume produs
“material” ci prestează servicii (bănci, întreprinderi de transport, asigurări
etc.);
- întreprinderile de distribuție, al căror rol este de a pune la dispoziția
utilizatorilor și consumatorilor diferitele produse.
Într-un mod mai global, întreprinderile se pot grupa în patru mari
sectoare:
• sectorul primar (întreprinderi din pescuit, agricultură, silvicultură,
minerit);
• sectorul secundar (întreprinderi industriale, din construcții);
• sectorul terțiar (întreprinderi de servicii și de distribuție);
• sectorul cuaternar (întreprinderi din cercetare, IT, cultură, sănătate).

2.3. Abordarea sistemică a întreprinderii

Întreprinderea poate fi abordată ca un sistem având ca elemente de

structură (figura 2.1.):

Fig. 2.1. Întreprinderea ca sistem

21
 - intrările în sistem, care se materializează în resursele materiale,
umane, financiare și intelectuale necesare pentru desfășurarea activităților
întreprinderii;
- ieșirile din sistem, care se prezintă sub forma bunurilor materiale,
lucrărilor și serviciilor executate și livrate clienților de către întreprindere,
precum și a fluxurilor informaționale privind activitatea acesteia;
- mecanismul intern de transformare a intrărilor în ieșiri, care se
concretizează în ansamblul proceselor de execuție și de management ce
definește conținutul funcțiunilor întreprinderii.
Condiția de bază a funcționării oricărei întreprinderi – indiferent de
profil, dimensiune, formă de proprietate – o constituie asigurarea cu resurse.
Fără existența resurselor este de neconceput îndeplinirea scopului pentru
care a fost înființată întreprinderea. Numai prin combinarea resurselor, după
anumite reguli, se obțin produsele și serviciile necesare societății.
Resursele întreprinderii sunt definite drept totalitatea elementelor
materiale și umane, reale și monetare, ce pot fi atrase și utilizate în producția
de bunuri economice în scopul satisfacerii nevoilor sociale.
Resursele materiale reprezintă componentele fizice ale capitalului și
cuprind:
• clădirile;
• utilajul de producție;
• materiile prime și materialele;
• resursele energetice.
Resursele financiare desemnează potențialul întreprinderii sub forma
mijloacelor bănești, inclusiv valutare, utilizate pentru achiziționarea
factorilor de producție și satisfacerea altor necesități legate de fabricarea și
comercializarea produselor.
Resursele financiare necesare desfășurării normale a activității
întreprinderii se obțin astfel:
• pe calea finanțării de la buget în cazul regiilor autonome;
• pe calea creditării de la sistemul bancar;
• pe calea autofinanțării;
• prin vânzarea de acțiuni și obligațiuni pe piața financiară.
Resursele intelectuale reprezintă elemente intangibile cum ar fi
brevetele pentru produse, mărcile deținute, drepturile de autor, rețetele de
fabricație, bazele de date despre clienți, cunoștințele despre clienți,
informațiile privind anumite sisteme și procese organizaționale specifice
dezvoltate de organizație. Acestea pot oferi un avantaj concurențial firmei7.
Resursele umane sunt acele persoane cu care întreprinderea a încheiat
contracte de muncă. Resursele umane sau salariații întreprinderii reprezintă
elementul activ, creator al producției.
Mediul întreprinderii se poate defini ca ansamblul factorilor externi,
care influențează direct sau indirect activitatea acesteia. Factorii de mediu
nu acționează izolat asupra întreprinderii, ci în strânsă interdependență,
conjugat.

7 Avantajul concurențial reprezintă un atu al firmei față de concurenții săi care poate
consta în: tehnologie mai performantă, costuri mai scăzute, productivitate mai mare, cotă de
piață superioară, imagine de marcă și notorietate mai puternice.

22
 Micromediul unei întreprinderi cuprinde elementele mediului de
afaceri strâns asociate cu aceasta, care nu afectează toate firmele care
operează în industrie într-o manieră similară, fiind specifice întreprinderii în
cauză.
Micromediul este constituit din următoarele componente:
Furnizorii de mărfuri se referă la diverse întreprinderi sau persoane
care, pe baza relațiilor de vânzare-cumpărare, pun la dispoziție
echipamentul tehnic, combustibilul, materiile prime și materialele, utilitățile
necesare bunei desfășurări a activității unei întreprinderi.
Prestatorii de servicii sunt tot o categorie de furnizori care execută o Precizați elementele
gamă de activități, între care cea mai mare pondere o dețin întreprinderile de micromediului pentru
transport, construcții, serviciile bancare și de asigurare. un salon de coafură
din Craiova.
Furnizorii de personal sunt reprezentați prin instituțiile de învățământ,
oficiile de forță de muncă și de persoanele aflate în căutarea unor locuri de
muncă.
Intermediarii sunt reprezentați de agenții economici care ajută
întreprinderea la promovarea, vânzarea și distribuirea mărfurilor sau a
serviciilor către clienți. În aceasta categorie se pot încadra: întreprinderile de
comerț și agențiile de publicitate.
Clienții constituie componenta cea mai importantă a micromediului,
deoarece alcătuiesc piața oricărei întreprinderi. Clienții pot fi: consumatorii
individuali, utilizatorii industriali, angrosiștii, detailiștii, agențiile
guvernamentale, agențiile internaționale etc.
Concurenții sunt agenții economici și persoanele particulare cu care
întreprinderea intră în competiție, disputându-și clienții, furnizorii de
mărfuri, prestatorii de servicii, furnizorii de personal, intermediarii și
organismele publice.
Publicul larg influențează realizarea obiectivelor unei întreprinderi,
astfel că orice acțiune a acesteia trebuie luată în considerare din perspectiva
satisfacerii publicului larg.
Macromediul este format din sistemul factorilor exogeni care
acționează indirect asupra întreprinderii, prin componentele
micromediulului. Factorii macromediului afectează toate organizațiile dintr-
o economie (nu doar pe cele dintr-un anumit sector de activitate sau dintr-o
anumită regiune) în mod pozitiv (prin oportunități) sau în mod negativ (prin
amenințări). În general, cele mai multe dintre întreprinderi nu pot controla
sau acționa asupra factorilor de macromediu.
Pentru a studia macromediul unei organizații se folosește ca
instrument analiza PEST. PEST este un acronim care provine de la
inițialele factorilor macromediului care sunt analizați prin intermediul
acestui instrument: factori politici; factori economici; factori sociali; factori
tehnologici.
În literatura de specialitate sunt prezentate dezvoltări ale analizei
PEST8: PESTLE (incluzând în plus și factorii legali și environmentali/de
mediu); STEEPLE (incluzând și dimensiunea etică); STEEPLED (incluzând
și factorii demografici); PESTLIED (incluzând și factorii internaționali).
În continuare vom descrie succint factorii macromediului conform
modelului PEST:

8 Sammut-Bonnici, T.& Galea, D., PEST analysis, In Wiley Encyclopedia of management

(Volume 12. Strategic management), 2015.

23

Identificați și explicați
succint câteva efecte ale
pandemiei COVID-19 la
nivelul României, în plan
economic, social și
tehnologic. Se poate vorbi și ocupare al populației; valorile morale dominante la nivel local/național;
despre efecte pozitive?
Argumentați.
Mediul politic
Forțele politice (de la nivel local, național sau la nivel global)
configurează legile și reglementările cu impact asupra organizațiilor, creând
oportunități sau amenințări pentru acestea.
Principalele variabile ale mediului politic sunt: politicile (locale,
guvernamentale, europene, internaționale) privind piața muncii, educația,
fiscalitatea, comerțul, mediul, sănătatea, protecția consumatorilor etc.;
organismele de reglementare pentru diferitele activități/sectoare de
activitate; facilitățile pentru întreprinderi; transparența și controlul corupției;
politicile privind sprijinirea unor industrii specifice.
Instabilitatea politică (mai ales când este prelungită) are, de regulă,
consecințe negative asupra funcționării organizațiilor, economiei, în general.
Mediul economic
Factorii care afectează/determină sănătatea economiei
naționale/regionale se repercutează asupra profitabilității firmelor care
funcționează în cadrul acesteia.
Principalele variabile economice ale macromediului sunt: evoluția
PIB; rata inflației; nivelul șomajului; ratele de schimb pentru diverse valute;
ratele dobânzilor bancare; sistemul de impozite și taxe; nivelul salariului
minim și a salariului mediu; puterea de cumpărare a consumatorilor;
evoluția specifică a anumitor sectoare de activitate.
Mediul social
Factorii sociali includ caracteristicile demografice, sistemul de valori,
tradiții, credințe și norme care modelează societatea, tendințele privind stilul
de muncă și de viață.
Principalele variabile sociale ale macromediului sunt: distribuția
populației pe grupe de vârstă; rata de creștere a populației; nivelul de
credințele religioase; atitudinile față de diferitele categorii de minorități;
modelele sociale; gusturile și preferințele consumatorilor; comportamentul
de cumpărare al consumatorilor.
Mediul tehnologic
În ultimele decenii evoluțiile tehnologice au fost foarte rapide. Pentru
a rezista pe piață, firmele trebuie să anticipeze și să se adapteze rapid acestor
evoluții.
Principalele variabile tehnologice ale macromediului sunt:
infrastructura de cercetare-dezvoltare, inovare; infrastructura IT&C;
finanțarea cercetării-dezvoltării la nivel local/național/european; politicile
publice și legislația privind cercetarea-dezvoltarea, inovarea, adoptarea unor
tehnologii specifice; soluțiile de automatizare; nivelul și evoluția
cheltuielilor de cercetare-dezvoltare, inovare la nivel de sector/industrie;
invențiile, inovațiile la nivelul diferitelor sectoare de activitate; facilitățile
de transfer tehnologic; dezvoltarea și implementarea inteligenței artificiale;
ciclul de viață pentru anumite tehnologii; rata schimbărilor tehnologice la
nivel de sector/industrie; accesibilitatea noilor tehnologii.
Analiza PEST presupune parcurgerea mai multor etape, reprezentate
și grafic, în succesiunea lor, în figura 2.2.
• Identificarea factorilor de macromediu (politici, economici, sociali
și tehnologici) susceptibili să influențeze activitatea întreprinderii și
proiectarea evoluției acestora;
24
 • Analiza efectelor potențiale ale factorilor identificați asupra
poziției de piață a întreprinderii;
• Separarea factorilor de macromediu în oportunități și amenințări;
• Stabilirea importanței fiecărei oportunități/amenințări potențiale
pentru întreprindere;
• Elaborarea unor soluții pentru a preîntâmpina anumite efecte
negative și pentru a fructifica efectele pozitive (pornind de la cele mai
importante oportunități/amenințări).

Fig. 2.2. Etapele analizei PEST

Sursa: Prelucrare după Sammut-Bonnici, T.& Galea, D., PEST analysis, In Wiley
Encyclopedia of management (Volume 12. Strategic management), 2015.

Elaborarea unor soluții organizaționale pentru a optimiza efectele

induse de factorii de macromediu trebuie să aibă în vedere, în egală măsură,
mediul intern al întreprinderii.
Interconexiunile dintre mediul intern și mediul extern al unei
organizații pot fi evidențiate și studiate prin intermediul analizei SWOT
(puncte forte – puncte slabe – oportunități – amenințări).
Punctele tari și punctele slabe sunt specifice unui produs sau
organizații (mediului intern), în timp ce, oportunitățile și amenințările sunt
factori externi ai acestora (de micro sau macromediu).
Punctele tari (Strengths) – reprezintă factorii interni care sunt
favorabili pentru atingerea obiectivului propus.
Punctele tari se determină utilizând următoarele întrebări:
✓ Care sunt avantajele produsului (companiei) față de produsele
similare sau companii concurente?
✓ Cu ce este mai bun produsul (compania) decât alte produse similare
sau companii similare ?
✓ Ce puncte tari identifică alții la produsul sau compania ta?
Punctele slabe (Weaknesses) – reprezintă factorii interni care pot
împiedica atingerea obiectivului propus.
Punctele slabe se determină utilizând următoarele întrebări :
- Ce probleme întâmpină compania în realizarea
produselor/serviciilor?
- Care sunt parametrii la care produsele/serviciile companiei nu se
ridică la cele ale concurenței?

25
 - Ce trebuie evitat?
- Ce văd alții ca puncte slabe?
Oportunitățile (Opportunities) – reprezintă factorii externi care sunt
favorabili pentru atingerea obiectivului propus.
Oportunitățile se determină utilizând următoarele întrebări :
✓ Ce nevoi nesatisfăcute pe piață cărora ne putem adresa sunt?
✓ Care sunt tendințele de care ne putem folosi în beneficiul
companiei?
Amenințări (Threats) – reprezintă factorii externi care pot împiedica
atingerea obiectivului propus.
Amenințările se identifică utilizând următoarele întrebări :
- Care sunt obstacolele întâmpinate pe piață de produsele serviciile
companiei?
- Are compania probleme în asigurarea anumitor resurse?
- Se anticipează schimbări în mediul extern (politic, legislativ) care
pot afecta activitatea companiei?
- Întreprinde concurența acțiuni care ar putea pune în pericol
poziția pe piață a companiei?
- Există posibilitatea schimbării standardelor sau a cerințelor
clienților?
Întrebările de mai sus sunt orientative, numărul acestora putând fi
mult mai mare funcție de domeniul sau produsul pentru care se efectuează
analiza SWOT.
Pe baza matricei SWOT (figura 2.3.), riguros elaborată, se pot lua
anumite decizii de către managerii întreprinderii cu privire la acțiunile
viitoare ale acesteia.

Favorabile Pun în pericol

atingerii obiectivelor atingerea obiectivelor
Sursă internă
(organizația)

Puncte tari Puncte slabe

(mediul extern)
Sursă externă

Oportunități Amenințări

Fig. 2.3. Matricea SWOT

2.4. Abordarea funcțională a întreprinderii

Realizarea scopului întreprinderii - producerea și vânzarea bunurilor

sau serviciilor în condiții de eficiență - presupune desfășurarea unor

26
activități specifice. Pentru analiză și optimizare, în literatura de specialitate
se grupează aceste activități în funcțiuni distincte.
Abordarea funcțională a întreprinderii, realizată pentru prima dată de
Henry Fayol, impune, mai întâi, analiza categoriilor de obiective.

Fig. 2.4.. Piramida organizării procesuale

Funcțiunea reprezintă ansamblul activităților omogene,

complementare sau convergente, orientate asupra exercitării unei sau mai
multor tehnici, în scopul realizării unor obiective derivate rezultate din
obiectivele generale ale întreprinderii, desfășurate cu un personal de o
anumită specialitate prin folosirea diferitor metode și tehnici specifice.
Activitatea este ansamblul atribuțiilor omogene, îndeplinite de un
personal care posedă cunoștințe de specialitate dintr-un domeniu mai
restrâns în vederea realizării obiectivelor secundare (obiective derivate de
gradul II).
Atribuția formează ansamblul muncilor/sarcinilor executate periodic
de un personal cu cunoștințe specifice unui domeniu restrâns, concurând la
realizarea unor obiective specifice.
Sarcina este formată din ansamblul operațiilor, fiind o parte
elementară a unui proces de muncă complex sau a unui proces de muncă
simplu, desfășurat în scopul îndeplinirii unui obiectiv individual.
Operația este cea mai simplă componentă a organizării procesuale,
fiind executată pe o perioadă determinată de către o persoană la locul de
muncă.
Gruparea activităților pe funcțiuni se poate realiza potrivit unuia dintre
următoarele criterii: criteriul omogenității; criteriul complementarității;
criteriul convergenței.
 Criteriul omogenității presupune gruparea a două sau mai multe
activități identice ca specific, care necesită tehnologie și tehnici specializate
de lucru în același domeniu, dar al căror volum justifică tratarea lor
distinctă.
De exemplu, vânzarea produselor pe piața internă și pe piața externă
sunt activități omogene care sunt integrate funcțiunii comerciale.
 Criteriul complementarității constă în gruparea de activități care se
completează reciproc și unde una este auxiliară celeilalte. Activitățile pot fi

27
diferite ca natură, pot necesita tehnici diferite de abordare, dar legăturile
dintre ele sunt indispensabile.
În acest context, activitatea de programare, lansare și urmărire a
producției este o activitate auxiliară în raport cu activitatea de fabricație, o
activitate de bază, deci sunt activități complementare și se includ în
funcțiunea de producție.
 Criteriul convergenței presupune gruparea unor activități diferite,
reclamă tehnici de abordare diferite, dar converg spre realizarea unui anume
obiectiv.
De exemplu, activitatea de documentare și cea de inventică -total
diferite- converg spre elaborarea unei tehnologii sau spre crearea unui nou
produs. Ambele aparțin funcțiunii de cercetare-dezvoltare.
În optica celor mai mulți autori, români și străini, pornind de la
abordarea lui Fayol, în întreprinderea modernă se poate vorbi despre cinci
funcțiuni:
Funcțiunea de cercetare-dezvoltare este reprezentată de ansamblul
activităților care se desfășoară în cadrul întreprinderii în vederea realizării
obiectivelor din domeniul producerii de noi idei și transformării lor în
acțiuni utile dezvoltării în viitor a întreprinderii.
Principale activități ale funcțiunii de cercetare-dezvoltare sunt:
- derularea de cercetări (tehnice) privind lansarea de noi produse;
- inovarea pentru lansarea de noi produse;
- dezvoltarea de noi produse;
- upgradare produselor existente.

Funcțiunea de producție reunește ansamblul activităților de bază,

auxiliare și de servire prin care se îndeplinesc obiectivele din domeniul
fabricării produselor sau prestării serviciilor. Funcțiunea de producție
evidențiază direct profilul întreprinderii.
Principalele activități ale funcțiunii de producție sunt:
- activitatea de pregătire a producției: pregătirea utilajelor, asigurarea
funcționării tehnologiilor de fabricație; organizarea aprovizionării ritmice cu
materiale, piese etc.;
- activitatea privind executarea (fabricația) propriu-zisă: utilizarea
adecvată a resurselor materiale și umane etc.
- controlul tehnic de calitate (CTC): organizarea controlului,
verificarea materiilor prime, materialelor, semifabricatelor și
subansamblelor, precum și a produselor finite etc.
- întreținerea și repararea mașinilor și utilajelor.

Funcțiunea de resurse umane cuprinde activitățile de asigurare a

resurselor umane necesare întreprinderii și de creare a condițiilor pentru
manifestarea deplină a potențialului fizic și intelectual al acestei categorii de
resurse.
Principalele activități ale funcțiunii de resurse umane sunt:
- analiza și evaluarea posturilor;
- gestiunea previzională a personalului;
- angajarea personalului;
- gestiunea recompenselor.

28
 Funcțiunea comercială cuprinde ansamblul activităților menite să
concure la realizarea obiectivelor din domeniul stabilirii legăturilor
întreprinderii cu mediul ambiant, în vederea identificării consumatorilor și
utilizatorilor produselor și serviciilor oferite de întreprindere, pe de o parte,
și asigurarea resurselor materiale necesare fabricării produselor sau prestării
serviciilor, pe de altă parte.
Astfel, activitățile de bază ale funcțiunii comerciale sunt:
- aprovizionarea cu resurse materiale;
- desfacerea/livrarea produselor/serviciilor;
- marketingul.

Funcțiunea financiar-contabilă reprezintă ansamblul activităților

prin care se asigură:
- obținerea și folosirea rațională a resurselor financiare necesare
realizării obiectivelor întreprinderii;
- înregistrarea, evidențierea și analiza fenomenelor economice
manifestate în întreprindere.

2.5. Test de autoevaluare

1. Prezentați succint principalele categorii de resurse ale unei

întreprinderi. La fiecare categorie dați 2-3 exemple.

2. Enumerați componentele micromediului.

3. Enumerați componentele macromediului.

4. Realizați o scurtă analiză PEST a mediului de afaceri românesc

actual. Identificați doi factori (pentru fiecare categorie: politici,
economici, sociali, tehnologici) , descrieți-le evoluția în ultima perioadă și
precizați impactul asupra întreprinderilor din economia națională.

5. Realizați o analiză SWOT pentru:

• un hotel din Craiova;
• o agenție imobiliară din Craiova;
• un magazin de proximitate aflat într-o zonă centrală a
Craiovei.

6. Sunt întreprinderi cu proprietate exclusiv de stat:

a) societățile pe acțiuni;
b) companiile naționale;
c) regiile autonome;
d) cooperativele meșteșugărești;
e) societățile agricole.

7. Aprovizionarea cu resurse materiale necesare procesului de

producție este o activitate specifică pentru următoarea funcțiune a
întreprinderii:

29
 a) cercetare-dezvoltare;
b) producție;
c) comercială;
d) resurse umane;
e) financiar-contabilă.

8. Nu constituie funcțiune a întreprinderii:

a) funcțiunea de previziune;
b) funcțiunea de producție;
c) funcțiunea de control-evaluare;
d) funcțiunea comercială;
e) funcțiunea de resurse umane.

9. Dezvoltarea de produse noi este o activitate specifică pentru

următoarea funcțiune a întreprinderii:
a) cercetare-dezvoltare;
b) producție;
c) comercială;
d) resurse umane;
e) financiar-contabilă.

Răspunsurile la toate exemplele testului de autoevaluare 1 se

regăsesc în Unitatea de învățare 2, pp. 18-29.

2.6. Rezumat

În prima parte se fac unele clarificări privind anumiți termeni care se

folosesc pentru a defini entități din cadrul unei economii: întreprindere,
firmă, companie, instituție, societate comercială, organizație etc.
În partea a doua s-au prezentat două clasificări ale întreprinderilor:
după forma de proprietate și după sectorul în care activează (primar,
secundar, terțiar, cuaternar).
În partea a treia au fost descrise principalele coordonate ale abordării
sistemice a întreprinderii. În cadrul acestui subcapitol sunt analizate și
principalele categorii de resurse ale unei întreprinderi: resurse materiale,
resurse financiare, resurse umane, resurse informaționale.
Activitatea unei întreprinderi este puternic condiționată de
interacțiunile cu mediul extern (micromediu și macromediu). Un instrument
prin care pot fi analizate intercondiționările dintre mediul intern și mediul
extern este matricea SWOT (puncte forte – puncte slabe – oportunități –
amenințări).
În partea a patra este prezentată abordarea funcțională a întreprinderii.
Succint sunt descrise funcțiunile întreprinderii și activitățile circumscrise
lor: funcțiunea de cercetare-dezvoltare; funcțiunea de producție; funcțiunea
comercială; funcțiunea de resurse-umane; funcțiunea financiară.

30
 2.7. Termeni cheie
Întreprindere, societate, firmă, companie, instituție,
organizație, societate comercială, cooperativă, resurse,
micromediu, macromediu, funcțiuni.

2.8. Bibliografia unității de învățare 2

• Băloi C., Economia întreprinderii, suport de curs, FEAA
Craiova, 2016-2017.
• Burduș E. Popa I., Fundamentele managementului organizației, Editura
Pro Universitaria, București, 2013
• Constantinescu, D., Management: Funcții. Structuri. Procese, Editura
Universitaria, Craiova, 2008.
• Constantinescu D., Nistorescu T., Economia întreprinderii, Editura
Universitaria, Craiova, 2012.
• Nicolescu O., Verboncu I., Fundamentele managementului organizației,
Editura Universitară, București, 2008
• Popa M. și colectiv, Management: concepte, tehnici, abilități, Editura
Risoprint, Cluj Napoca, 2015

31