ECONOMIA ÎNTREPRINDERII

- NOTE DE CURS -
ECONOMIA COMERȚULUI, TURISMULUI ȘI SERVICILOR
CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE
ANUL I
 CONȚINUT
• CAPITOLUL I: ÎNTREPRINDEREA – AGENT
ECONOMIC
1.1. Agenţii economici în cadrul economiei de piaţă
1.2. Abordarea conceptului de întreprindere
1.3. Tipologia întreprinderilor

• CAPITOLUL II: ORGANIZAREA ÎNTREPRINDERII

• 2.1. Sistemul de obiective al întreprinderii
• 2.2. Organizarea procesuală
• 2.3. Funcţiunile întreprinderii
• 2.4. Organizarea structurală a întreprinderii
• 2.5. Tipologia structurilor organizatorice
• 2.6. Documentele de formalizare a structurilor organizatorice
 BIBLIOGRAFIE

• 1. Cârstea G., Pârvu F., Economia şi gestiunea întreprinderii,

Editura Economică, Bucureşti, 1999
• 2. Constantinescu D., Nistorescu T., Economia întreprinderii,
Ed. Universitaria, Craiova, 2008
• 3. Dura C., Isac C., Răscolean I., Economia și gestiunea
întreprinderii, Editura Sitech, Craiova, 2012
• 4. Ionescu I., Ionaşcu V., Popescu M., Economia întreprinderii
de turism şi comerţ, Editura Uranus, Bucureşti, 2002
• 5. Kerbalek I. (coord.), Economia şi gestiunea întreprinderii,
Ed. Gruber, Bucureşti, 2003
• 6. Toma S., Economia şi gestiunea întreprinderii, Ed.
Universitară, Bucureşti, 2003
 CAPITOLUL I: ÎNTREPRINDEREA – AGENT
ECONOMIC

1.1. Agenții economici în cadrul economiei de piață

Economia naţională constă din acţiunile unui număr mare de participanţi care
produc, schimbă, repartizează şi consumă bunuri economice, participanţi
pentru care se foloseşte în mod uzual termenul de „agenţi economici”.
Agenţii economici reprezintă persoane sau grupuri de persoane fizice şi/sau
juridice care participă la viaţa economică şi care au funcţii şi comportamente
asemănătoare în cadrul acesteia.
Contabilitatea naţională grupează agenţii economici – plecând de la
identificarea misiunii lor principale în funcţionarea economiei – în 5 sectoare
instituţionale:
•întreprinderile;
•gospodăriile (menajele);
•administraţiile;
•instituţiile de credit şi companiile de asigurări;
•exteriorul, străinătatea (sau „restul lumii”).
 ÎNTREPRINDERILE (FIRMELE)

Au ca principală funcţie producerea de bunuri şi servicii destinate vânzării, pieţei.

Veniturile lor provin din vânzarea producţiei, iar scopul activităţii lor îl constituie
obţinerea de profit.

Clasificare

Întreprinderi Întreprinderi Societăţi Regii

individuale asociative comerciale autonome
(cooperativele)

Patrimoniul lor Sunt constituie prin Sunt constituite în ramurile strategice

aparţine unei liberul consimţământ ale economiei naţionale: exploatarea
singure al unor persoane care minelor şi a gazelor naturale, energetică,
persoane sau concentrează industria de armament, poştă şi
familii care resursele lor transporturi feroviare. Înfiinţarea
conduce economice pentru regiilor autonome este decisă de
activitatea şi producerea, Guvernul României pentru cele de
realizează aprovizionarea şi interes naţional, şi de organele judeţene
obiectul de desfacerea în comun a şi municipale pentru cele de interes
activitate. unor produse, local.
acordarea de credite Regia autonomă este proprietara
etc. bunurilor din patrimoniul său, trebuind
ca, prin activitatea desfăşurată, să-şi
acopere integral cheltuielile, obţinând şi
profit.
 1.1. Agenții economici în cadrul economiei de piață

• Societăţi comerciale - se grupează în două categorii:

• - societăţi de persoane:
• - societăţile în nume colectiv (SNC);
• - societăţile în comandită simplă (SCS).
• - societăţi de capitaluri:
• - societăţi în comandită pe acţiuni (SCA);
• - societăţi pe acţiuni (SA);
• - societăţi cu răspundere limitată (SRL).
1.1. Agenții economici în cadrul economiei de piață
• Societatea în nume colectiv este formată din cel puţin doi asociaţi,
care angajează în această afacere întregul lor patrimoniu, cu care
răspund solidar şi nelimitat.
• Societatea în comandită simplă cuprinde

– comanditarii, care deţin capitalul şi care îl pun la dispoziţie contra

unei cote din profit, răspunderea lor fiind doar în limita capitalului
angajat,
– comanditaţii, care asigură conducerea societăţii şi gestiunea
patrimoniului fiind întreprinzătorii propriu-zişi, aceştia răspunzând
pentru obligaţiile societăţii în mod solidar şi nelimitat.

• Societăţile în comandită pe acţiuni sunt similare celor în comandită

simplă cu excepţia faptului că aici capitalul se împarte în acţiuni
subscrise şi plătite de către comanditari, iar comanditaţii poartă de
asemenea răspundere solidară şi nelimitată.
 1.1. Agenții economici în cadrul economiei de piață

• Societăţile pe acţiuni constituie cea mai reprezentativă formă

contemporană de societate comercială. Au capitalul social
divizat în părţi, denumite acţiuni, posesia unei acţiuni
evidenţiind dreptul deţinătorului ei la o parte din patrimoniul
societăţii. Răspunderea acţionarilor se reduce la valoarea
acţiunilor deţinute.

• Societăţile cu răspundere limitată împrumută elemente atât

de la societăţile de persoane (au o singură categorie de
asociaţi, constituirea făcându-se pe încredere reciprocă), cât şi
de la cele de capitaluri (asociaţii răspund în limita capitalului
social alcătuit din părţi sociale).
 1.1. Agenții economici în cadrul economiei de piață

• II. GOSPODĂRIILE (MENAJELE)

• Cuprind toate familiile, inclusiv celibatari, cât şi numeroase

categorii socio-profesionale: salariaţi, pensionari, proprietari
de bunuri mobiliare şi imobiliare, liber-profesionişti etc.
• Au două funcţii economice principale: pe de o parte consumă
bunuri şi servicii în vederea satisfacerii nevoilor pe care le
au, iar, pe de altă parte, furnizează întreprinderilor factori
de producţie (timp de muncă, echipamente sau capitaluri).
• Folosesc veniturile pentru a cumpăra şi consuma bunuri şi
servicii, pentru a plăti impozite etc.
 1.1. Agenții economici în cadrul economiei de piață

• III. Administraţiile exercită funcţia de redistribuire a

venitului naţional pe baza serviciilor nonmarfare prestate. Se
disting administraţiile publice şi administraţiile private.
• Administraţiile publice îşi obţin veniturile din prelevările
obligatorii (impozite, taxe) asupra veniturilor altor agenţi
economici. Din această categorie fac parte: ministerele,
prefecturile, primăriile, spitalele, instituţiile de învăţământ
public, cele din domeniul protecţiei sociale şi justiţiei etc.
• Administraţiile private îşi obţin veniturile din contribuţii
voluntare (donaţii, cotizaţii), venituri pe proprietăţi etc. Din
această categorie fac parte partidele politice, fundaţii, asociaţii
etc.
 1.1. Agenții economici în cadrul economiei de piață
• IV. Instituţiile de credit şi companiile de asigurări -
îndeplinesc rolul de intermediar financiar între ceilalţi agenţi
economici. Ele colectează economiile temporare ale unor
agenţi economici şi le acordă sub formă de credite altora, iar în
cazul societăţilor de asigurări transformă riscurile individuale
în riscuri colective. Din această categorie fac parte toate
băncile, Trezoreria şi toate companiile de asigurări.
• V. Exteriorul (străinătatea) sau restul lumii desemnează
celelalte economii naţionale şi agenţii lor economici
(nerezidente în ţara de referinţă), cu care agenţii economici
interni intră în relaţii economice. Din această categorie fac
parte unităţile economice care desfăşoară activităţi economice
în străinătate pentru a aduce venituri şi administraţiile străine
şi internaţionale aflate pe teritoriul ţării de referinţă.
 1.2. Conceptul de întreprindere
• Clarificarea conceptului de întreprindere a reprezentat conţinutul unor
dezbateri ce au însoţit procesul de formare şi consolidare a economiei
moderne.

• Henry Fayol considera că întreprinderea reprezintă un ansamblu tehnic,

economic şi social care are funcţii specifice şi este condusă după principii de
piaţă.

• Joseph Schumpeter defineşte întreprinderea punând în valoare funcţia de

inovaţie a întreprinzătorului: „…Vom denumi întreprindere executarea de
noi combinaţii şi, de asemenea, rezultatele obţinute în cadrul exploatărilor”.

• Pentru F. Perroux, întreprinderea „este o formă de producţie prin care în

cadrul aceluiaşi patrimoniu se combină preţurile diverşilor factori de
producţie aduşi de agenţii economici distincți de proprietarul întreprinderii,
în vederea vânzării pe piaţă a unui bun sau serviciu şi pentru a obţine din
diferenţa dintre două serii de preţuri (preţul de vânzare şi preţul de cost) cel
mai mare câştig posibil”.
 1.2. Conceptul de întreprindere
• Reprezentaţii gândirii economice clasice din ţara noastră au
adus la rândul lor contribuţii originale la clarificarea
conceptului de întreprindere; subiectul respectiv este abordat
în lucrările unor specialişti consacraţi ca Gh. Bariţiu, P.S.
Aurelian, A.D. Xenopol, V. Madgearu sau V. Slăvescu în
legătură cu dezvoltarea industriei româneşti în perioada
interbelică.
• Astfel, în opinia lui V. Slăvescu „întreprinderea în sensul
ştiinţei întreprinderii este tipul de organizare economică
dispunând de un patrimoniu, urmărind obţinerea unei
rentabilităţi pentru capitalurile încredinţate”.
 1.2. Întreprinderea - caracteristici
• Orice întreprindere prezintă următoarele caracteristici
generale:

• 1. este o unitate economică şi de producţie, un agent

economic a cărei funcţie principală este obţinerea de bunuri şi
servicii destinate vânzării.
În vederea realizării finalităţii sale (maximizarea profitului),
întreprinderea combină factorii de producţie (munca, natura,
capitalul, informaţia, abilităţile întreprinzătorului, tehnologiile
etc.) pentru producerea bunurilor sau prestarea serviciilor care
formează obiectul său de activitate.
Întreprinderea este persoană juridică, calitate în care îşi
constituie un patrimoniu, are cont la bancă, îşi organizează
propria contabilitate şi încheie bilanţ contabil;
 1.2. Întreprinderea - caracteristici

• 2. Întreprinderea reprezintă un vector de repartiţie a

veniturilor.
• Astfel, valoarea adăugată este evidenţiată sub forma
diferenţei dintre valoarea generată la nivelul întreprinderii
şi consumurile intermediare în expresie valorică (materii
prime, materiale, energie etc.).
• Din totalul valorii adăugate, rămâne la dispoziţia întreprinderii
doar partea destinată constituirii fondului de amortizare,
fondurilor de investiţii şi de rezervă, urmând ca diferenţa să
se distribuie fie altor agenţi economici (sub formă de
impozite, cotizaţii la asigurările sociale şi fondul de şomaj,
dobânzi, dividende etc.), fie salariaţilor sub forma
remuneraţiilor acordate şi a participării la profit;
 1.2. Întreprinderea - caracteristici
• 3. Întreprinderea este o celulă socială, întrucât reuneşte un
ansamblu de persoane şi grupuri (salariaţi, acţionari, manageri etc.)
ale căror deziderate sunt adesea divergente, dar care participă la
realizarea unor obiective comune. Fiind o entitate structurată, care
funcţionează după principii organizatorice şi reţele de comunicare
riguros definite, întreprinderea asigură coordonarea raţională a
activităţilor desfăşurate de grupurile de persoane din componenţa sa;

• 4. Întreprinderea este un centru de decizie întrucât în cadrul său se

stabilesc: oportunităţile economice de fructificat, segmentele de
piaţă deservite, categoriile de produse şi servicii realizate,
modalităţile de combinare a factorilor de producţie, tehnologiile
utilizate, strategiile de preţ adoptate în corelaţie cu dinamica cererii
şi ofertei pe piaţă etc.
 1.2. Definirea conceptului de întreprindere

• În concluzie…
• Întreprinderea (firma) reprezintă un sistem în cadrul
căruia, prin utilizarea factorilor de producţie, se realizează
bunuri, lucrări sau servicii destinate vânzării-cumpărării,
menite să satisfacă necesităţile consumatorilor şi să
mijlocească obţinerea profitului.

• Prin urmare, scopul final al activităţii oricărei întreprinderi

este – în economia de piaţă – maximizarea profitului.
 1.3. Tipologia întreprinderilor
• Tabloul economiei contemporane este dominat de existenţa unei largi
varietăţi de întreprinderi (fiecare cu roluri, dimensiuni şi trăsături
diferite), a căror coexistenţă conferă diversitate sistemului fiecărei
economii naţionale şi face posibilă valorificarea resurselor disponibile.
Astfel, se regăsesc simultan în lume:
- întreprinderi specifice unor moduri de producţie precapitaliste şi
organizaţii ale viitorului (întreprinderi digitale);
- întreprinderi care nu au salariaţi (folosind diferite forme juridice şi
organizatorice de contractare şi utilizare a forţei de muncă) şi
întreprinderi cu sute de mii de angajaţi;
- întreprinderi care nu au sediu distinct de locuinţa întreprinzătorului
şi întreprinderi cu zeci de filiale în marile metropole ale lumii;
- întreprinderi care folosesc tehnologii rudimentare şi organizaţii de
afaceri în care sistemele avansate de producţie plasează factorul
uman în rolul de simplu supraveghetor al proceselor de fabricaţie
etc.
 1.3. Tipologia întreprinderilor
• Clasificarea întreprinderilor după anumite criterii este însă
necesară datorită unor scopuri ce ţin de facilitarea
demersurilor de analiză economică. Cele mai importante dintre
acestea sunt:
• formarea unei viziuni globale (la nivel macro sau
mezoeconomic) asupra sistemului productiv din structura
unei economii naţionale;
• cunoaşterea şi agregarea performanţelor întreprinderilor cu
caracteristici asemănătoare pentru a identifica metode de
gestiune şi strategii eficiente de dezvoltare;
• caracterizarea modului de utilizare a factorilor de producţie;
• identificarea conexiunilor dintre rezultate şi variabilele de
management cu impact asupra performanţelor.
 1.3. Tipologia întreprinderilor

• Criterii de clasificare a întreprinderilor

1. Forma de proprietate;
2. Natura juridică;
3. Domenii de activitate;
4. Sectorul economic;
5. Tip de producţie;
6. Timpul de lucru în cadrul unui an calendaristic;
7. Nivelul de specializare;
8. Dimensiune
9. Apartenenţa naţională
 1.3. Tipologia întreprinderilor
• 1. După forma de proprietate, se pot delimita:
• - întreprinderi private (individuale, familiale sau asociative) al
căror patrimoniu se află în proprietatea unei singure persoane fizice
sau a mai multora care au avut iniţiativa înfiinţării organizaţiei de
afaceri (societăţii comerciale etc.);
• - întreprinderi publice care deţin resurse ce aparţin în întregime
statului sau unor administraţii publice locale. Spre deosebire de
întreprinderile de stat specifice modelului economic socialist,
întreprinderile publice care funcţionează în sistemul economiei de
piaţă beneficiază de un nivel ridicat de autonomie, manifestă
descentralizarea deciziilor şi îşi fundamentează activitatea pe
criteriile eficienţei economice;
• - întreprinderi mixte în cadrul cărora capitalul se constituie prin
participarea unor proprietari individuali (sau asociaţi) privaţi şi a
diferitelor întreprinderi publice.
 1.3. Tipologia întreprinderilor
• 2. După natura juridică, legislaţia din ţara noastră
reglementează următoarele tipuri de întreprinderi:
• - societăţi comerciale, care se divid, la rândul lor, în
următoarele categorii:
• societăţi de persoane:
– societăţi în nume colectiv;
– societăţi în comandită simplă.
• societăţi de capital care se pot organiza în una dintre
următoarele forme:
- societăţi în comandită pe acţiuni;
- societăţi pe acţiuni;
- societăţi cu răspundere limitată.
• regii autonome.
 1.3. Tipologia întreprinderilor

3. În raport cu domeniile de activitate, se disting:

•- întreprinderi agricole;
•- întreprinderi industriale;
•- întreprinderi comerciale;
•- întreprinderi prestatoare de servicii;
•- întreprinderi financiare, de credit şi asigurări etc.
 1.3. Tipologia întreprinderilor

• 4. După sectorul economic în care se încadrează, există:

• - întreprinderi din sectorul primar (agricultură, piscicultură,
exploatare forestieră şi industrie extractivă);
• - întreprinderi din sectorul secundar (industria prelucrătoare
şi construcţiile);
• - întreprinderi din sectorul terţiar (bănci, asigurări, servicii
de intermediere financiară, turism, transport, consultanţă
juridică şi managerială, servicii pentru populaţie etc.);
• - întreprinderi din sectorul quaternar (cercetarea ştiinţifică,
dezvoltarea tehnologică, prelucrarea şi transmiterea
informaţiilor etc.).
 1.3. Tipologia întreprinderilor
• 5. După tipul de producţie încorporat, se deosebesc:
• - întreprinderi cu producţie de unicate (individuală) –
presupune fabricarea unei nomenclaturi foarte largi de
produse, în cantități reduse (uneori chiar unicate);
• - întreprinderi cu producţie de masă – fabricarea unei
nomenclaturi reduse de produse, în mod neîntrerupt și în
cantități mari sau foarte mari;
• - întreprinderi cu producţie de serie (mică, mijlocie sau
mare) – fabricarea unei nomenclaturi relativ largă de produse
în mod periodic și în loturi de fabricație de mărime mare, mică
sau mijlocie.
 1.3. Tipologia întreprinderilor
• 6. În raport cu timpul de lucru în cadrul anului calendaristic, se
deosebesc:
• - întreprinderi care funcţionează pe parcursul unui an calendaristic
întreg (cu regim de lucru continuu sau discontinuu);
• - întreprinderi sezoniere (din agricultură, turism, construcţii etc.).

• 7. În funcţie de nivelul de specializare, există:

• - întreprinderi strict specializate (pe un produs sau o anumită
tehnologie);
• - întreprinderi specializate (care se focalizează asupra câtorva
produse sau tehnologii înrudite);
• - întreprinderi mixte (cu obiect de activitate larg, care pot include
domenii aparţinând mai multor ramuri economice).
 1.3. Tipologia întreprinderilor
• 8. În funcţie de amploarea factorilor de producţie utilizaţi şi de
indicatorii economico-financiari specifici (cifra de afaceri, profitul,
numărul de angajaţi, volumul capitalului utilizat), întreprinderile pot fi
diferenţiate după dimensiune în mici, mijlocii, mari, grupuri şi
conglomerate de întreprinderi.

• Întreprinderile mici şi mijlocii reprezintă o categorie aparte cu o

contribuţie incontestabilă la dezvoltarea economică generală.
• În opinia specialiştilor Comisiei Europene, principalele criterii care
trebuie luate în calcul atunci când o întreprindere este catalogată ca
IMM sunt numărul mediu de salariaţi şi cifra de afaceri sau
activele totale (European Comission, The new SME definition. User
Guide and Model Declaration, 2005).
 1.3. Tipologia întreprinderilor
• În conformitate cu prevederile legislative în vigoare în România,
întreprinderile mici şi mijlocii sunt considerate acele organizaţii de
afaceri care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
• numărul mediu anul de angajaţi nu depăşeşte pragul de 250;
• cifra de afaceri netă anuală este de până la 50 de milioane Euro
(echivalent în lei la cursul de schimb în vigoare)
• sau
• activele totale (evaluate conform ultimei situaţii financiare
aprobate) nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane Euro.

• În România, cele 520.000 de IMM-uri existente reprezintă un

procent de 99,7% din totalul întreprinderilor şi realizează
aproximativ 80% din produsul intern brut, asigurând locuri de
muncă pentru aproape 70% din totalul forţei de muncă angajate.
 1.3. Tipologia întreprinderilor

• Întreprinderile de dimensiuni mari se caracterizează în

general prin:

– grad mare de diversificare;

– mobilizarea unui volum important de resurse financiare;
– angajarea unui număr mare de salariaţi pentru atingerea
obiectivelor fixate;
– ţintirea unor pieţe globale;
– edificarea unui sistem organizatoric complex care
include un număr mare de niveluri ierarhice şi se adaptează
lent schimbărilor mediului etc.
 1.3. Tipologia întreprinderilor

• 9. În funcţie de apartenenţa naţională, se disting:

• - întreprinderi naţionale caracterizate prin aceea că patrimoniul
lor se află integral în proprietatea unei persoane fizice sau
juridice din ţara respectivă;
• - întreprinderi multinaţionale ale căror subunităţi operează pe
teritoriile mai multor state, îşi desfac produsele pe pieţele
globale din ţări diferite şi sunt în proprietatea unui grup
economic privat cu caracter internaţional;
• - joint-ventures se formează prin participarea la constituirea
capitalului a unor persoane fizice şi juridice rezidente în ţări
diferite. Veniturile obţinute în urma activităţilor desfăşurate sunt
repartizate proporţional cu contribuţia fiecărei părţi
(întreprinderi) la capitalul social.
 TESTE GRILĂ

1. Care dintre următoarele tipuri de societăţi comerciale sunt

societăţi de persoane:
• a) societăţile pe acţiuni;
• b) societăţile în comandită pe acţiuni;
• c) societăţile în nume colectiv;
• d) societăţile cu răspundere limitată.
2. Răspunderea asociaţilor este nelimitată şi solidară în cazul:
• a) întreprinderilor multinaționale;
• b) societăţilor în nume colectiv;
• c) societăţilor de capitaluri;
• d) societăţilor în comandită simplă.
 TESTE GRILĂ

• 3. Care dintre caracteristicile enumerate în continuare pot

fi atribuite întreprinderii ca agent economic în sistemul
economiei de piaţă?
• a) centru de decizie;
• b) vector de colectare a veniturilor;
• c) garant al asigurării echilibrului dintre cerere şi ofertă;
• d) prestator de servicii non-marfare.
 TESTE GRILĂ

• 4. Întreprinderea este considerată o celulă socială deoarece:

• a) în cadrul său au loc procesele de producţie prin care se obţin
bunurile şi serviciile oferite consumatorilor, cu scopul de a le
asigura acestora un nivel de trai decent;
• b) în cadrul său se adoptă decizii cu privire la categoriile de produse
şi servicii care urmează să fie realizate, modalităţile de combinare a
factorilor de producţie, tehnologiile utilizate, oportunităţile
economice de valorificat etc.
• c) în cadrul său îşi desfăşoară activitatea un ansamblu de persoane şi
grupuri (salariaţi, acţionari, manageri etc.) ale căror deziderate sunt
adesea divergente, dar care participă la realizarea unor obiective
comune;
• d) în cadrul său se redistribuie elementele componente ale valorii
adăugate.
 TESTE GRILĂ
• 6. Agenţii economici reprezintă:
• a) ansamblul consumatorilor, care prin intermediul nevoilor pe
care le manifestă pe piaţă contribuie la formarea cererii de
bunuri şi servicii la nivelul economiei naţionale;
• b) totalitatea producătorilor care combină factorii de producţie
în cadrul întreprinderilor, în scopul obţinerii de bunuri şi servicii
necesare satisfacerii exigenţelor consumatorilor;
• c) firme publice şi/sau private, care datorită poziţiilor dominante
deţinute în cadrul unor ramuri sunt în măsură să influenţeze
formarea preţurilor şi evoluţiile de ansamblu ale economiei.
• d) persoane sau grupuri de persoane fizice şi/sau juridice care
participă la viaţa economică şi care au funcţii şi comportamente
asemănătoare în cadrul acesteia;
 TESTE GRILĂ

• 5. Într-o economie de piaţă, scopul final al activităţii unei

întreprinderi este:
• a) crearea de noi locuri de muncă;
• b) maximizarea profitului;
• c) reducerea costurilor de producţie;
• d) diversificarea obiectului de activitate.
 TESTE GRILĂ

• 7. Întreprinderile din sectorul public sunt:

• a) societăţi pe acţiuni;
• b) întreprinderi individuale;
• c) regii autonome sau companii naţionale;
• d) societăţi în nume colectiv.

• 8. Care dintre următoarele tipuri de societăţi comerciale

sunt societăţi de capitaluri:
• a) societăţile în nume colectiv;
• b) societăţile pe acţiuni;
• c) societăţile în comandită simplă;
• d) societăţi cu răspundere nelimitată.
 TESTE GRILĂ

• 9. Care dintre caracteristicile de mai jos corespund societăţii în

comandită pe acţiuni:
• a) este o societate de persoane;
• b) asociaţii au răspundere nelimitată şi solidară faţă de creditori;
• c) capitalul social este divizat în acţiuni;
• d) asociaţii poartă numele de acţionari.
•  
• 10. Care din următoarele caracteristici nu sunt specifice regiilor
autonome:
• a) sunt unităţi economice de interes naţional sau local;
• b) funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară;
• c) sunt unităţi economice în care capitalul este deţinut de puterile publice şi
de una sau mai multe persoane private;
• d) scopul activităţilor desfăşurate este obţinerea profitului.
 TESTE GRILĂ

• 11. Care este funcţia principală exercitată de administraţii în

economia de piaţă?:
• a) gestionarea patrimoniului public;
• b) redistribuirea venitului naţional (prin intermediul serviciilor
nonmarfare prestate);
• c) asigurarea de venituri la bugetul statului;
• d) finanţarea proiectelor publice.

• 12. Care dintre următorii agenţi economici fac parte din

categoria gospodăriilor?
• a) cooperativele de consum;
• b) producătorii de articole pentru uz gospodăresc;
• c) liber profesioniştii;
• d) fermele agricole.
 TESTE GRILĂ

• 13. Delimitarea şi gruparea agenţilor economici se face

după:
• a) criteriul metodei de organizare a producţiei;
• b) criteriul misiunii lor principale în funcţionare economiei;
• c) criteriul sferei (domeniului) de activitate;
• d) criteriul formei de organizare şi conducere.
 TESTE GRILĂ
• 14. Ce se desemnează în general prin sintagma „restul
lumii”(sau „exteriorul”)?
• a) o categorie de agenţi economici care include alte economii
naţionale şi organizaţii cu care agenţii economici interni intră
în relaţii economice;
• b) ansamblul factorilor externi care afectează în mod direct
capacitatea firmei de a-şi atinge obiectivele şi asupra cărora
aceasta nu poate exercita ncio influenţă;
• c) totalitatea statelor cu care România a stabilit legături
comerciale de import-export;
• d) agenţii economici din afara firmei care îi furnizează
acesteia factorii de producţie necesari pentru desfăşurarea
procesului de producţie.
 TESTE GRILĂ

• 15. Identificaţi printre categoriile următoare pe aceea care nu face

parte din sistemul întreprinderilor care activează într-o economie de
piaţă:
• a) regiile autonome;
• b) societăţile pe acţiuni;
• c) societățile de consum;
• d) societăţile de asigurări.

• 16. Indicaţi în enumerarea următoare, elementul care nu face parte

din categoria agenţilor economici care activează într-o economie de
piaţă:
• a) întreprinderile asociative;
• b) cooperativele de credit;
• c) administraţiile;
• d) întreprinzătorii.
 TESTE GRILĂ

• 17. Ce rol îndeplinesc instituţiile de credit în sistemul

economiei de piaţă?
• a) redistribuie venitul naţional pe baza serviciilor nonmarfare
prestate;
• b) reprezintă o pârghie utilizată de către stat pentru ajustarea
preţurilor;
• c) asigură intermedierea financiară între agenţii economici;
• d) stimulează dezvoltarea activităţii agenţilor economici
producători prin intermediul resurselor financiare furnizate.
 TESTE GRILĂ

• 18. Reprezintă o caracteristică a administraţiilor publice

ca agent economic agregat:
• a) prestarea de servicii gratuite sau cu plată redusă, pentru
colectivitate;
• b) prestarea de servicii marfare pentru indivizi;
• c) controlul activităţii celorlalţi agenţi economici;
• d) livrarea de mărfuri pentru „restul lumii”.
 TESTE GRILĂ

• 19. Principala funcţie a menajelor este:

• a) să consume bunuri;
• b) să producă bunuri comerciale;
• c) să investească în producţie;
• d) să presteze servicii de piaţă.

• 20. Activităţile realizate de administraţiile publice reprezintă:

• a) producţia de bunuri materiale care satisfac diferite trebuinţe;
• b) producţia de bunuri tangibile şi intangibile;
• c) producţia de bunuri marfare pentru care se plătesc anumite taxe;
• d) furnizarea de servicii nonmarfare pentru colectivitate (chiar dacă
pentru acestea se plătesc uneori taxe).
 TESTE GRILĂ
• 21. Dacă se are în vedere sectorul economic unde funcţionează o
întreprindere, se pot distinge:
• a) întreprinderi mici, mijlocii, mari şi conglomerate de întreprinderi;
• b) întreprinderi strict specializate, întreprinderi specializate şi întreprinderi
mixte;
• c) întreprinderi din sectorul primar, întreprinderi din sectorul secundar,
întreprinderi din sectorul terţiar şi întreprinderi din sectorul quaternar;
• d) societăţi comerciale şi regii autonome.

• 22. Criteriul avut în vedere atunci când diferenţiem întreprinderile în

întreprinderi private, întreprinderi publice şi întreprinderi mixte în
reprezintă:
• a) forma de proprietate;
• b) natura juridică;
• c) domeniile de activitate;
• d) sectorul economic.